1.

Consimtamantul informat
Consimțământul informat = acordul în cunoștință de cauză al pacientului în legătură cu
intervențiile medicale ce pot avea consecințe imprevizibile.
- Obținerea consimțământului se face după ce pacientul este informat în funcție de capacitatea
acestuia de înțelegere, clar și cu referire directă la actul medical care urmează a fi efectuat
comunicându-se orice orice informație utilă pentru a lua o decizie în deplină cunoștință de
cauză.
- El trebuie să conțină diagnosticul și tratamentul propus cu riscurile acestuia ca și
perspectivele și pericolele unui tratament medical alternativ, faptul că tratamentul poate
consta într-ometodă nou aplicată.
- In cursul acestui articol se vor aborda situațiile când este necesar consimțământul dar și
excepțiile ori situațiile particulare ale obținerii acestuia cum ar fi refuzul pacientului,
persoanele incapabile sau minorii.
- Obținerea consimțământului informat are implicații și consecințe de natură etică, juridică și,
nu în ultimul rând, aspecte practice care ar trebui cunoscute atât de medici cât și de pacienți
pentru o bună aplicare a lor.

2. Confidentialitatea actului medical

- Divulgarea,fara consimtamantul pacientului a unor date de catre medic se pedepseste cu
inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
- Toate informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor, diagnosticul,
prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale chiar si dupa decesul acestuia.
- Informatiile cu caracter confidential pot fi furnizate numai in cazul in care pacientul isi da
consimtamantul explicit sau daca legea o cere in mod expres.
- In cazul in care informatiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditati,
implicati in tratamentul pacientului, acordarea consimtamantului
nu mai este obligatorie.

3. Complianta si non-complianta in tratament

Prin complianţă- se înţelege aderenţa pacientului la toate recomandările făcute de medic, pe
toată durata tratamentului.
Printre factorii de care depinde complianţa se numără însă:
 natura bolii
 armentariul farmacologic disponibil
 condiţia cutural-educativă şi psihosocială a bolnavului şi
 mai ales, cooperarea acestuia cu medicul curant
- Sunt mai complianţi cei care suferă de boli acute sau cu simptome neplăcute, bolnavii cu
comportament aderent sau cei care au adoptat concepţia despre sănătate şi boală caracteristică
modelului cunoscut ca health-belief.
- Deşi complianţa nu se referă doar la atitudinea faţă de medicamente, ci şi la alte recomandări
medicale, cele mai multe studii se raportează la tratamentul farmacologic. Şansa de a respecta
indicaţiile medicului cresc dacă sunt prescrise medicamente
mai puţine, preferabil pe cale orală, în cât mai puţine prize cotidiene, dacă acestea sunt „noi”,
cu efect prompt şi observabil şi dacă au puţine reacţii adverse sau deloc. Medicului îi revine
sarcina de a milita pentru îmbunătăţirea complianţei la tratament.

Noncomplianţa- este nerespectarea de către acesta, conştient sau inconştient, a recomandărilor

terapeutice, sub aspect calitativ sau cantitativ.
- Este evident că noncomplianţa compromite rezultatul terapeutic, ceea ce duce la:
 agravarea bolii
 suferinţă inutilă
 scăderea calităţii vieţii
 chiar deces.
- Mai mult, acestor consecinţe individuale li se adaugă altele, cum ar fi costurile economice şi
sociale ridicate, pericolul social şi chiar neîncrederea în profesiunea medicală.
- Vârstnicii nu sunt în mod necesar mai puţin complianţi, dar devin aşa atunci când intervin
cauze fortuite, cum ar fi:
 neînţelegerea instrucţiunilor terapeutice
 hipomnezia
 depresia sau alte boli psihice
 dificultatea de a citi sau de a înţelege prospectul unui medicament sau de a deschide
ambalajele asigurate.
- Costul ridicat al medicamentelor se numără printre factorii cel mai des invocaţi de vârstnicii
noncomplianţi.

4. Modelul schimbarii comportamentale Prochaska şi Diclemente

Precontemplare
- Individul nici măcar nu ia în calcul o posibilă schimbare. Ar putea chiar sa nu recunoască că
are o problemă sau să considere că nu este ceva serios, ce merită luat în seamă.
- Este posibil să fi încercat de mai multe ori să se schimbe, dar pentru că a eşuat de fiecare
dată a renunţat deja.

Contemplare
- Individul este ambivalent, nehotărât în privinţa schimbării.
- În acest stadiu el cântăreşte argumentele pro şi contra, beneficiile versus costurile şi
obstacolele pe care le presupune schimbarea

Planificare/Decizie
- Individul este pregătit să experimenteze mici schimbări

Acţiune
- Individul trece în mod ferm la modificarea comportamentului.

Menţinere şi prevenirea recăderilor

- Individul se străduieşte să menţină noul comportament pe termen lung.
 5. Uz, abuz, dependente de substante si alcool. Sevraj
Uzul = folosirea unui medicament sau a unei substante moderat, in felul in care a fost prescris
de medic

Abuzul = consumul exagerat ce are drept consecinta dependenta fizica sau/si psihica de
anumite substante medicamentoase, alcool, sau narcotice si stupefinate care au efecte
daunatoare sanatatii fizice si psihice si care afecteaza individului, uneori iremediabil.

Dependenţa de alcool este un patern de uz excesiv al alcoolului, definit prin prezenţa a trei sau
mai multe arii majore de afectare legate de alcool, apărând într–o aceeaşi
perioadă de 12 luni.
- Aceste arii includ sevrajul, folosirea unui timp îndelungat pentru uzul substanţei, reluarea
uzului în pofida consecinţelor somatice sau psihologice adverse şi încercările repetate lipsite
de succes de a controla aportul de alcool.

Sevrajul alcoolic
Începe de obicei în decurs de câteva ore de la încetarea sau reducerea consumului masiv de
alcool. Trebuie să fie prezente cel puţin două din următoarele:
- hiperactivitate autonomă
- tremor al mâinilor
- insomnie
- greaţă sau vărsături
- iluzii sau halucinaţii tranzitorii
- anxietate
- convulsii
- grand mal
- agitaţie psihomotorie
Poate să apară cu tulburări de percepţie (de ex., halucinaţii) şi
testare intactă a realităţii.

6. Simulare, disimulare, suprasimulare

Simulareapoate fi definita ca o incercare a individului de a ascunde sau falsifica sensul unei
realitati psihosomatice, acesta, din diferite motive, exteriorizand un raspuns strain aceluia pe
care il gandeste.
Simulam, astfel:
- cand vrem sa facem sa para ceva ireal ca adevarat
- cand vrem sa dam, intentionat, o impresie falsa celorlalti printr-o aparenta inselatoare
- cand ne prefacem a fi nebuni, beti ori bolnavi, in scopul de a evita niste sanctiuni sau
pentru a obtine unele avantaje.

Suprasimularea = atunci cand pe un fond patologic deja existent se incearca a-i depasi
manifestarile si suferintele indurate, pentru a-i spori importanta, de catre simulant, din diverse
motive.
Disimulare= Ascundere a unei boli, infirmități, obsesii, a unor simptome sau urme de
violență, în scopul sustragerii de la tratament obligatoriu, pentru obținerea unui certificat
medical.

7. Halucinatie, iluzie, delir

Halucinaţie = Percepţie senzorială falsă ce apare în absenţa oricărei stimulări externe
relevante în modalitatea senzorială implicată.

Halucinaţii auditive: Falsă percepţie sonoră, de regulă voci dar şi alte sunete, cum ar fi
muzică. Sunt cele mai frecvente halucinaţii în tulburările psihiatrice.

Halucinaţii congruente cu dispoziţia: Halucinaţii cu conţinut care se potriveşte cu dispoziţia

depresivă sau cu cea maniacală (de ex: pacienţii depresivi care aud voci care le spun că sunt
niştepersoane rele; pacienţii maniacali care aud voci care le spun că au valoare, putere sau
cunoaştere inflaţionate).

Halucinaţii gustative: Legate de gust.

Halucinaţii haptice (tactile): Legate de senzaţiile de atingere.

Halucinaţii hipnagogice: Halucinaţii care apar atunci când persoana adoarme; de obicei nu
sunt considerate patologice

Halucinaţii hipnopompice: Halucinaţii care apar atunci când persoana se trezeşte din somn,
de obicei nu sunt considerate patologice.

Halucinaţii imperative: Perceperea falsă a unor ordine cărora persoana se poate simţi
obligată să li se supună sau cărora îi este incapabilă să li se opună.

Halucinaţii incongruente cu dispoziţia: Halucinaţii care nu sunt asociate cu stimuli externi

reali, al căror conţinut nu se potriveşte cu dispoziţia depresivă sau cu cea maniacală

Halucinaţii liliputane: Percepţia falsă că obiectele sunt mult mai mici decât în realitate; se
mai numesc şi halucinaţii micropsice. A se compara cu macropsie.

Halucinaţii olfactive: Halucinaţii care implică primar olfacţia/mirosurile; apar cel mai
frecvent în tulburările medicale, în special în cele care afectează lobul temporal.

Halucinaţii somatice: Halucinaţii care implică percepţia unei trăiri fizice localizate în
interiorul corpului.

Halucinaţii vizuale: Halucinaţii care implică primar simţul văzului.

Iluzie = Interpretatea perceptuală incorectă a unui stimul extern real. A se compara cu
halucinaţie.

Delir = Certitudine falsă, bazată pe inferenţă incorectă despre realitatea externă, care este
susţinută ferm în pofida probelor sau dovezilor obiective şi evidente în sens contrar şi în
pofida faptului că alţi membri ai culturii respective nu împărtăşesc credinţa respectivă.

Delir bizar: Certitudine falsă care este patent absurdă sau fantastică (de ex: invadatori din
spaţiul cosmic au implantat electrozi în creierul pacientului). Frecvent în schizofrenie. În
delirurilecare nu sunt bizare, conţinutul se situează, de obicei, în domeniul posibilului.

Delir congruent cu dispoziţia: Delir al cărui conţinut se potriveşte cu dispoziţia (de ex.,
pacienţii depresivi care cred că ei sunt răspunzători de distrugerea lumii).

Delir de control: Convingerea falsă că voinţa, gândurile sau sentimentele unei persoane sunt
controlate de forţe externe.

Delir de grandoare: Concepţie exagerată despre importanţa, puterea sau identitatea propriei
persoane.

Delir de infidelitate: Certitudinea falsă că o persoană iubită nu este fidelă; uneori se numeşte
gelozie patologică.

Delir de persecuţie: Convingerea falsă de a fi hărţuit sau persecutat; se constată adesea

la pacienţii litigioşi, care au o tendinţă patologică de a intenta acţiuni în justiţie din cauza
răului tratament imaginar. Este cel mai frecvent delir.

Delir de referinţă: Credinţa falsă că purtarea (comportamentul) altora se referă la persoana

celui în cauză şi că evenimentele, obiectele sau alţi oameni au o semnificaţie particulară şi
neobişnuită, de regulă de natură negativă; derivă din ideea de referinţă, când persoanele simt,
în mod fals, că alţii vorbesc despre ele.

Delir de sărăcie: Convingerea falsă de a fi sărac sau că va fi deprivat de toate posesiunile

materiale.

Delir incongruent cu dispoziţia: Delir bazat pe o referinţă incorectă la realitatea externă, al

cărui conţinut nu are legătură cu dispoziţia sau este nepotrivit cu dispoziţia (de ex., pacienţii
depresivi care cred că sunt noul Mesia).

Delir nihilist (de negaţie): Delir depresiv că lumea şi tot ceea ce are legătură cu ea au încetat
să mai existe.

Delir paranoid: Include delirurile de persecuţie şi delirurile de referinţă, control şi grandoare.

Delir somatic: Delir referitor la funcţionarea propriului corp.

8. Normalitatea
Cuvantul „normalitate” provine din latinescul „norma” = unghi drept
-> ceea ce nu oscileaza nici la dreapta nici la stanga, este ceea ce se afla la mijloc

Criterii de normalitate propuse de Ellis si Diamond

1. Constiinta clara a eului personal
2. Capacitatea de orientare in viata
3. Nivel inalt de toleranta la frustrare
4. Autoaaceptare
5. Flexibilitate in gandire si actiune
6. Realism si gandire antiutopica
7. Asumarea responsabilitatii pentru propriile tulburari emotionale
8. Angajarea in activitatea creatoare
9. Angajare moderata si prudenta in activitati riscante
10. Constiinta clara a intelectului social
11. Gandirea realista
12. Acceptarea incertitudinii si capacitatea de ajustare a acesteia
13. Imbinarea placerilor imediate cu cele de perspectiva

Normalitatea ca absenta a bolii

OMS – definste starea de sanatate ca fiind „o stare completa de bine d p d v psihic, mental si
social si nu neaparat in absenta durerii”
- este o stare de armonie, o stare de bine cu privire la evolutia complexului biologic,
psihologic si social
- trenuie sa ne apara ca o suma de ritmuri biochimice, fiziologice, afective relationale,
motivationale, adoptate armonic solicitarilor in mediu si concordante cu raspunsurile
majoritatii membrilor comunitatii
- sanatatea umana poate fi considerata o stare inscrisa in parametrul ce defineste normalitatea
existentei individului, semnificand mentinerea echilibrului structural al persoanei, atat in
perspectiva interna cat si din perspectiva externa a echilibrului adaptativ, dintre individ si
mediul sau ambient

Normalitatea ca proces = Normalitatea functionala

- este o perspectiva asupra normalitatii care pune accentul pe faptul ca un comportament
normal este o rezultanta finala a subsistemelor care interactioneaza intre ele
- ea opereaza cu asa numita norma functionala care reflecla masurarea in care un organism, o
persoana, un subiect isi indeplineste rolul functional pentru care exista in economia sistemului
supraiacent din care face parte
- considera esentiale schimbarile si procesele

Normalitatea ca medie statistica

- un mod obisnuit de a percepe normalitatea folosita in studiile normative de tratament se
bazeaza pe descrierea statistica a fenomenelor biologice, psihologice si sociale, conform
repartitiei gaussiene al curbei in forma de clopot
- aceasta abordare concepe portiunea mediana, cea mai importanta ca dimensiune drept
corespunzatoare normalului, iar ambele extreme, ca deviante
- conform acestei abordari, un fenomen, cu cat este mai frecvent, cu atat poate fi considerat
mai normal, iar cu cat este mai rar, mai indepartat de media statistica, cu atat apare ca fiind
mai anormal
- in anumite contexte, fenomenele morbide pot fi inregistrare chiar „endemice”, fara ca prin
aceasta sa poata fi considerate normale ( ex: caria dentara )

Normalitatea ca utopie ( ideala )

- in aceasta perspectiva se stabileste o norma ideala referitoare la un ideal de normalitate, atat
d p d v individual cat si comunitar
- acesta poate fi exemplificat prin unele „tipuri ideale”, pe care le descrie, le invoca si le
promoveaza o anumita cultura si care se exprima in formulari normative
- defineste felul in care individul si comunitatea considera ca perfoana ar trebui sa fie
- normalitatea ideala nu este si nici nu poate fi vreodata atinsa efectiv, cu atat mai mult cu cat
ea valoreaza foarte mult si in functie de contextul socio-cultural, istoric si geografic

9.Ciclurile vietii a lui Erich Erickson

Stadiul 1= Stadiul oral ( 0-1 an )
-> se caracterizeaza prin relatie de incredere vs neincredere

- copilul este dependent de calitatea ingrijirii parintilor, are nevoie de ingrijire calma, calda,
echilibrata
- aceasta etapa se suprapune mai mult sau mai putin etapei orale din teoria froidiana, deoarece
gura este cea mai sensibila zona a corpului
- gasirea sanului, suptul si hranirea reprezinta nevoile primarea ale nou-nascutului
- parintele iubitor participa la dezvoltarea simturilor precum vazul, auzul, pipaitul si induce
increderea
- comportamentul copilului serveste pentru controlul mamei si invers

Stadiul 2 = Stadiul anal ( de la 1 la 3 ani )

-> se caracterizeaza prin autonomia si emanciparea copilului de tutela parentala vs rusine
siindoiala, ca expresie a incapacitatii de a dobandi autonomia

- excesul critic determina excesul rusinii

- copilul in al 2-lea si in al 3-lea an de viata invata:
 sa mearga singur
  sa-si controleze sfincterul anal
 sa vorbeasca
- autonomia se refera la sentimentul copilului de a fi stapan pe el insusi
- copilul poate alege intre
 a pastra sau a retine
 a lasa sau a da drumul
 a fi cooperant sau incapatanat
- parintii isi focalizeaza atentia spre incurajarea copilului de a-si exercita controlul asupra
excretiei
- curiozitatea privind sexul anatomic poate fi considerata sanatoara, fireasca si este
intampinata cu raspunsuri sincere, cu replici adecvate varstei
Stadiul 3 = Stadiul genital-pudic ( intre 3 si 5 ani )
-> caracterizat prin initiativa vs vinovatie

- copiii sunt capabili sa initieze o activitate intelectuala si una motorie, invatand sa se bazeze
pe actiunile lor
- cresterea curiozitatii sexuale se manifesta prin antrenarea in jocuri de grup legate de sex sau
atingerea propriei zone genitale sau a altui copil
- daca parintii nu fac caz de aceste incidente, aceste impulsuri din copilarie sunt in cele din
urma reprimate si reapar in adolescenta ca parte a pupebratii
- fdaca parintii atrag atentia prea mult acestor impulsuri, copilul poate fi inhibat sexual
- la sfarsitul acestei etape, cu criza initiativa vs vinovatie, constiinta copilului este stabila
- pedeasa excesiva poate limita imaginatia copilului cat si initiativa

Perioada de latenta ( 6-11 ani )

-> caracterizata prin sarguinta vs inferioritate

- scoala absoarbe cea mai mare parte a disponibilitatilor copiilor si impune reguli
- poate aparea sentimentul de inferioritate in cazul in care copilul nu poate raspunde cerintelor
impuse
- inferioritatea se maifesta cu reactie de esec

Stadiul 5 ( 12-18 ani )

-> se caracterizeaza prin constientizarea identitatii eului vs confuzia rolurilor

- corespunde pubertatii si adolescentei

- identitatea este definita drept capacitatea persoanei de a da raspunsuri adecvate la intrebarile:
 cine sunt?
 incotro ma indrept?
- identitatea sanatoasa se construieste prin succesul individual in parcurgerea primelor 3 etape
si identificarea, fie cu parintii naturali, fie cu cei adoptivi
- o criza de identitate apare la sfarsitul adolescentei, fiind un eveniment normal
- nelamurirea acestei probleme este anormala si il lasa pe adolescent fara o identitate solida
- persoana sufera de confuzia de rol, caracterixata prin faptul ca adolescentul nu are un
sentiment de sine si este confuz in ceea ce priveste locul sau in societate
- confuzia de rol se poate manifesta prin:
 tulburari de comportament prin fuga
 criminalitate
 psihoze
 se pot alatura unor „gasti”

Stadiul 6 ( 20-40 de ani ) = Stadiul de tinerete si inceput de viata adulta

-> se caracterizeaza prin intimitate vs izolare

- persoana:
 isi intemeiaza propria familie
 se casatoreste
 leaga prietenii
 se angajeaza
- se mai caracterizeaza prin sexualitate
- toate acestea nu il sperie pe individul cu criza de identitate rezolvata in etapa anterioara
- persoana ajunsa la tinerete intr-o stare de confuzie de rol este incapabila sa se implice intr-o
relatie autentica, stabila ( burlacie )

Stadiul 7 ( 40-65 de ani ) = varsta adulta mijlocie

-> se caracterizeaza prin altruism vs egocentrism

Altruismul = preocupare si fata de altii, nu numai fata de propria familie

- preocupare pentru prograsul tarii

Egocentrismul = ratarea atitudinii altruiste

- exista o perioada in acest stadiu cand multi se simt dezorientati si nefericiti, putandu-se
contura „criza perioadei medii de viata”

Stadiul 8 = Anii batranetii ( peste 65 de ani )

-> se caracterizreaza prin realizare vs disperare

Realizarea = posibilitatea de a privi viata ca pe o relizare

Disperarea = retrospective ce vad esecurile, ratarile, cai precare alese in viata

10. Relatia medic pacient

- Reprezintă esenţa psihologiei medicale.
- Ea este punctul central al relaţiei de îngrijire şi este, în cele mai multe cazuri, una
dintre condiţiile şi un factor esenţial pentru procesul de vindecare.
Tipuri de relatii medic-pacient:
1)activ-pasiv(pacient in coma,in interventie chirurgicala)
2)parinte-copil,profesor-elev(atitudinea autoritara a medicului care inpune reguli si atitudinea
protectoare care apara si protejeaza)
3)Participare mutuala,client-furnizare de servicii,pozitie de egalitate,responsabilitatea se
distribuie ambelor parti.
4)Intimitatea ireverentioasa,de prietenie sau mai mult-model al unei nevoi emotionale
deturnate

11. Stresul
- Este un termen general utilizat pentru orice factor din mediu (traumatism, emoții, frig,
căldură etc.) capabil să provoace la om și la animale o stare de tensiune și o reacție de alarmă
a organismului, determinând uneori îmbolnăviri grave
- Stresul este un factor care contribuie la aparitia bolilor la oameni, in mod special la aparitia:
 despresiei
 a bolilor cardiovasculare
 bolii SIDA.
- Cea mai solida dovada ca stresul contribuie la aparitia bolilor vine din
cercetarile despre depresie, ceea ce demonstreaza ca stresul este asociat cu debutul depresiei
precum si cu revenirea bolii la pacientii care s-au recuperat.
- Unele tipuri de stres sunt principalele vinovate in aparitia depresiei si anume factorii de stres
sociali, cum ar fi divortul si decesul unei persoane indragite.
- Depresia este, de asemenea, des intalnita printre oamenii care au fost diagnosticati cu boli
grave, sugerand ca boala fizica insasi este un eveniment stresant care poate duce la depresie.
- Pe de alta parte, stresul cronic – cum ar fi stresul intalnit in fiecare zi la serviciu – contribuie
la aparitia bolilor cardiovasculare cum ar fi boli coronariene, o relatie evidentiata clar in
sutdiile medicale.

Sindromul burnout
- Reprezintă o stare de epuizare fizică, psihică și emoțională produsă de stresul prelungit, în
general la locul de muncă, fiind o consecință a dezechilibrului dintre cerințe, resurse și gradul
de satisfacție profesională

Simptome frecvente:
 Epuizare emoțională și lipsa energiei
 Oboseală permanentă și lipsa motivației
 Pesimism, frustrare, cinism și resemnare
 Iritabilitate și izolare socială
 Concentrare și productivitate scăzută
  Scăderea capacității de a lua decizii și de a rezolva probleme
 Neglijarea propriei stări de sănătate
 Refugiere în obiceiuri nesănătoase: alimentare, consum de alcool, droguri
 Tulburări ale somnului
 Incapacitatea de a se detașa de problemele profesionale inclusiv în timpul liber
 Simptome fizice ca durerile de cap, tensiunea musculară, durerile de spate, manifestări
digestive

Scala Holmes si Rahe

- Holmes si Rahe au afirmat ca orice schimbare a modului de viata care necesita numeroase
modificaripoate fi perceputa ca generatoare de stress si au incercat sa masoare impactul
schimbarilor care apar inmodul de viata
- Cei doi au analizat corelatia dintre schimbarile recente de viata si aparitia unor boli siau
constatat caanumite evenimente au o influenta certa in patogeneza. Aceste evenimente, in fapt
agenti stresori, aufost ierarhizate in functie de posibilitatea crescuta aparitie a bolii. Astfel, au
fost evaluate principaleleevenimente, grupate in 4 categorii(starea sanatatii, munca, casa si
familia, personal si social) sis-a acordat fiecaruia un punctaj care indica potentialul patogen al
evenimentului respective.

 Decesul partenerului de viata (100)

 Pierderea credintei religioase (100)
 Divort (75)
 Separarea sotilor (65)
 Inchisoare (65)
 Pierderea reputatiei (60)
 Moartea unui membru apropiat al familiei (60)
 Pierderea increderii in sine (60)
 Vatamare fizica sau boala (50)
 Reimpacarea sotilor (50)