Dependenta

“Fiecare formă de dependență este rea, indiferent dacă se referă

la narcotice, alcool, morfină sau idealism.” Carl Jung

Ce este dependenţa?

În ultima perioadă auzim tot mai frecvent cuvântul dependenţă, fiind de asemenea un subiect tot
mai abordat în mass-media și tot mai prezent în practica clinică. Acest lucru reprezintă o
consecinţă atât a creşterii prevalenţei dependenţelor, cât şi creşterii diferitelor tipuri de
dependenţe. În acelaşi timp, conştientizarea efectelor negative a dependenţei de orice natură, s-a
reflectat în atenţia acordată acestui domeniu.

O conceptualizare generală a dependenţei presupune faptul că aceasta este un proces prin care un
comportament, care are atât funcţia de a produce plăcere cât și funcţia de a reduce un disconfort,
este angajat într-un model caracterizat prin eșecul recurent de a controla comportamentul
respectiv și continuarea realizării acestuia în ciuda consecințelor negative semnificative
(Goodman, 1990).

Dacă iniţial dependenţa se referea şi era asociată doar cu consumul de substanţe (alcool sau alte
substante nocive organismului precum narcotice, halucinogene, antidepresive, denumite ca fiind
droguri), în abordările curente sunt intergrate şi diferite tipuri de dependenţe de comportament
(jocurile de noroc, internetul, serviciul, telefonul mobil, sexul sau exerciţiile fizice) (Nordqvist,
2009).

Atunci când vorbim de dependenţă avem în vedere o serie de aspecte constitutive ale acesteia.
Printre elementele de bază se numără: sentimentul diferit, preocupare în legătură cu
comportamentul, pierderea controlului şi consecinţele negative.

În ceea ce priveşte obţinerea unui sentiment diferit, persoanele iniţiază comportamente cu

potenţial de a dezvolta dependenţă fie pentru a reduce un disconfort, fie pentru a genera plăcere
sau excitare. În cele mai multe cazuri, o dependență nu se dezvoltă peste noapte. În general,
atunci când vorbim de dependenţă vorbim de un proces. Plecând de la obiectivul de a avea un
sentiment diferit, la inițializarea “procesului de dependenta” motivele se află pe un continuum de
la reducerea un simptome negative (durere, agitaţie, disconfort) la creşterea unor senzaţii şi
sentimente pozitive (plăcere, excitare, apreciere). Odată ce un comportament este încercat, iar
acesta diminuează sau elimină disconfortul resimţit procesul de dependenţă începe să se
desfășoare. În acelaşi timp, comportamentele care sunt percepute ca fiind generatoare de plăcere,
eventual cu efecte care apar destul de repede, se doresc a fi repetate, iniţiând procesul de
dependenţă. În acest sens orice comportament care prin realizarea lui duce la reducerea
disconfotului sau creşterea plăcerii poate fi un potenţial obiect al dependenţei, nu doar
comportamentele care au o valenţă extremă. Altfel spus în cazul dependenţei, fie că este vorba de
consumarea unor substanţe sau de angajarea în diferite activităţi, ambele producând plăcere,
atunci când acestea devin compulsive şi interferează cu responsabilităţile din viaţa de zi cu zi, cu
relaţiile familiale sau sociale, şi nu în ultimul rând cu sănătatea fizică şi psihică sunt considerate
a fi disfuncţionale.

Un al doilea aspect al dependenței se referă la preocuparea faţă de comportament. În această

categorie se încadrează dorinţa intensă sau compulsia de a realiza un comportament, timpul
excesiv petrecut pentru a planifica și realiza comportamentul, eventual şi pentru a se recupera ca
urmare a efectelor sale (de exemplu, de la “mahmureală”), acordând astfel mai puţin timp pentru
alte activități. Având în vedere faptul că dependența se “revarsă” în mai multe dimensiuni ale
vieții de zi cu zi acest aspect poate fi etichetat în general cu conceptul de “preocupare”. De
exemplu, o persoană care fumează două pachete de ţigări pe zi poate raporta faptul că se
gândeşte adesea la fumat (mai ales atunci când fumatul este restricționat sau în anumite momente
ale zilei, atunci când este cel mai probabil să fumeze), poate investi o mare parte din bani pentru
a continua să cumpere țigări și poate raporta disconfort la încetarea pentru mai mult de câteva
ore a consumului de ţigări.

Toleranța și abstinenţa sunt cele două criterii ale dependenței fiziologice şi pot fi, de asemenea,
considerate ca aspecte ale unui concept mai general de preocupare.

Toleranța se referă la necesitatea de a se angaja într-un comportament la un nivel relativ mai

mare decât în trecut pentru a atinge nivelurile anterioare ale efectelor. Toleranţa implică
adaptarea organismului la prezenţa unei substanţe, eliminând astfel efectul iniţial al acesteia şi
conducând la creşterea cantităţii respectivei substanţe cu scopul de a obţine efectul iniţial.

Abstinenţa reprezintă o modificare dezadaptativă de comportament, cu corelate fiziologice şi

cognitive, care survine în momentul în care cantitatea consumată s-a diminuat sau la întreruperea
bruscă a unui comportament de dependență, în cazul unor persoane care au menţinut un uz
prelungit de cantităţi mari de substanţă. După dezvoltarea simptomelor neplăcute de abstinenţă,
este posibil ca persoana să ia substanţa pentru a-şi uşura simptomele sau pentru a le evita, făcând
de regulă uz de substanţă toată ziua, începând curând după deşteptare. Conform Manualului de
diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale, ediţia a patra, revizuită (DSM-IV-TR), în cazul în
care dependenţa fiziologică nu este prezentă, neexistând toleranţă sau abstinenţă, dependenţa este
caracterizată de consumul sau de angajarea compulsivă.

Printre elementele definitorii ale dependenţei se numără pierderea controlului. Persoanele cu

dependenţă pot să nu fie conştiente de faptul că nu au control asupra comportamentului sau că
prin acţiunile lor determină probleme atât pentru ei cât şi pentru cei din jurul lor. Cu toţii am
văzut sau auzit de cazuri în care o persoană alcoolică susţine că nu are nici o problemă şi că
poate decide când să se oprească din consumul de alcool, în realitate lucrurile fiind diferite sau
de consumatori de tutun care spun că nu au o dependenţă şi că fumează doar din plăcere. Ei bine,
acest lucru este tocmai o consecinţă a faptului că nu sunt conştienţi de pierderea controlului
privind propriul comportament. Impulsivitatea este un alt descriptor care a fost folosit pentru a
indica pierderea controlului în legătură cu dependenţa. Acest aspect se referă la angajarea
spontană în comportamentul de dependenţă, fiind susţinut de perturbări la nivelul funcţiilor
executive de inhibare ca urmare a recompenselor asociate cu dependenţa. Persoanele dependente
manifestă emoţii precum euforia ca urmare a unei cantităţi mari de dopamină eliberată
(neurotransmiţător responsabil cu transmiterea semnalelor de plăcere), iar creierul memorează
aceste emoţii. Astfel, apare o dorinţă puternică care motivează persoana să consume anumite
substanţe sau să realizeze diferite activităţi, cu scopul de a resimţi din nou acele emoţii.

Consecințele negative reprezintă un alt aspect constitutiv al dependenţei. În general, la un

moment dat, consecințele negative tind să apară ca urmare a angajării într-un comportament de
dependență (de exemplu, disconfort fizic, dezaprobare socială, pierderi financiare sau stimă de
sine scăzută). Continuarea de a se angaja într-un comportament după ce au survenit consecințele
negative este de cele mai multe ori un criteriu al dependenței. Oprirea comportamentului devine
dificilă din mai multe motive, inclusiv prin influența cognitivă. Astfel, gratificarea imediată ca
urmare a comportamentului adictiv are o valenţă mai puternică în raport cu efectele sale adverse
care sunt întârziate (Sussman şi Sussman, 2011).
Atunci când ne referim la consecinţe negative acestea sunt extrem de variate, de la consecinţe
juridice, la dificulăţi în a îndeplini diverse roluri, efecte negative asupra propriei sănătăţi sau
asupra celorlaţi sau instabilitate financiară. În multe cazuri dependenţa se asociază cu sentimente
de ruşine, vină, de neajutorare sau eşec personal, anxietatea şi depresia fiind în stânsă legătură cu
acestea.

Astfel, chiar dacă tindem să ne gândim la alcool, tutun sau droguri atunci când auzim cuvântul
dependenţă trebuie să fim conştienţi de faptul că dependenţa nu este asociată doar cu substanţele
pe care le consumăm şi care sunt negative per se. De asemenea, obiectul dependenţei poate fi
aparent inofensiv, precum ciocolata sau alimentaţia, mai mult decât atât obiectul poate fi iniţial
sanogen, spre exemplu exerciţiile fizice. Aceste obiecte ale dependenţei nu sunt negative per se,
dar în momentul în care sunt considerate dependenţe consecinţele acestora sunt indiscutabil
negative, confirmând proverbul “Ce-i prea mult strică”.

Prin urmare, chiar dacă obiectul dependenţei a fost iniţial sanogen nu putem vorbi de dependenţe
pozitive sau utile, acest aspect fiind conturat încă din definiţia dependenţei.

De ce apare dependenţa?

Nu există anumite cauze certe pentru declanşarea dependenţelor în afară de utilizarea unei
substanțe sau realizarea unei activităţi și nu există nici o modalitate de a prezice cine va deveni
dependent şi cine nu. Orice activitate care este placută reprezintă un potenţial obiect al
dependenţei, fiind însă nevoie de un context care să favorizeze acest lucru.

Toate viciile au un impact asupra circuitelor neuronale ale creierului, inclusiv cele legate de
recompensă, motivație sau de memorie (Sdrulla şi colab., 2015). Din punct de vedere
neurobiologic, dependenţele se asociază cu centrii de plăcere ai creierului şi cu
neurotransmiţătorul numit dopamină. Astfel, nevoia de a utiliza substanţe sau de a realiza
activităţi care declanşează aceste semnale de placere poate fi rezultatul unui deficit de dopamină.

Dependenţele apar ca urmare a interacţiunii dintre o serie de factori fiziologici, psihologici,

emoţionali, respectiv circumstanţiali şi care variază de la un caz la altul. Cercetările au identificat
o serie de factori de risc în dezvoltarea dependenţelor. Aceşti factori de risc sunt încadraţi în
factori biologici, de mediu şi de dezvoltare.

http://psihiatrie-psihologie.ro/2016/05/05/dependenta/

https://www.tpu.ro/educatie/am-nevoie-de-un-referat-cat-mai-interesant-despre-factorii-care-
influenteaza-consumul-de-droguri-ma-puteti-ajuta/

Semne si siptome ale adictiilor:

 Tulburari de somn
 Izolare sociala
 Lipsa poftei de mancare care duce la scaderea in greutate
 Schimbari extreme de dispozitie, fericit, trist, anxios, entuziasmat
 Comportament antisocial, aparitia delicventei ( minciuna, furtul )
 Modificari in apartenenta la grupurile sociale, apar persoane noi si adesea dubioase
 Abuzul copiilor sau neglijarea acestora
  Relatii tensionate in familie sau cuplu
 Tentative de suicid

https://echilibrultau.ro/adictiile-2/

ADICŢIILE: PATOLOGIE SAU DEVIANŢĂ? Corelaţia între comportamentele

adictive şi comportamentele deviante (Autor: Antonia Zavalic)

Una dintre problemele sociale de mare amploare cu care se confruntă societatea contemporană
se referă la aşa numita: ”crimă fără victime”. Cu alte cuvinte, fenomenul adicţiei se presupune
că ar aduce daune sociale (afectând buna funcţionare, relaţiile familiale şi sociale) doar
persoanelor implicate (consumatori de droguri, alcoolici, etc.). Dar adevărul este că acest flagel,
determină sănătatea a milioane de oameni, crescând nu doar costurile socio-medicale ci şi
amplificând alte probleme sociale precum rata infracţionalităţii, rata şomajului etc. având deci
multiple efecte pe termen lung pe mai multe dimensiuni: economic, juridic, criminologic,
medical. Adicţia este o formă de dependenţă covârşitoare, care otrăveşte viaţa, atunci când
individul cade pradă adicţiei, ştie că atitudinea lui este generatoare de probleme şi suferinţe,
încercând astfel să se oprească pentru a pune capăt acestei situaţii.

Pe de-o parte adicţia ca şi sindrom al ”bolii” bio-psiho-sociale se încadrează în domeniul

patologiei (pentru că este văzută ca o boală, are simptomatologie specifică şi din acestă
perspectivă necesită tratament) dar adicţia mai are o faţă a monedei, şi anume latura deviantă,
întrucât reprezintă o încălcare, o abatere de la o cale, acceptată în mod legitim de către toţi, cei
care au un comportament adictiv fiind altfel decât majoritatea, cu potenţial criminogen şi pentru
care societatea face numeroase eforturi, de magnitudinea adevăratelor ”cruciade” de luptă
morală împotriva acestui fenomen şi de reintegrare în societate, concrerizată în: politici, servicii,
programe (de prevenţie şi de remediere), echipe interdisciplinare etc.

Adicţia este o dragoste patologică (şi aici intrăm în sfera de influenţă a patologiei) şi de
încredere, relaţionată cu ceva: obiect, eveniment etc. La ce se referă acest lucru? Definim un
lucru ca fiind patologic, atunci când deviază (punct de întâlnire cu devianţa) de la sănătatea sau
de la condiţia normală. Atunci când descriem pe cineva ca fiind bolnav, spunem că acea
persoană s-a abătut de la ceea ce este considerat a fi ”normal”. În sens restrâns, conceptul de
patologie, înseamnă ”anormal” şi prin urmare, adicţia este descrisă ca fiind o relaţionare
anormală cu un obiect/subiect.

Adicţiile, se situează undeva între graniţa dintre târămul patologiei (de care se ocupă domeniul
medical şi psihologic) şi târămul devianţei (de care se ocupă, sociologiei devianţei,
criminalitatea etc.) iar pentru explicarea lor este nevoie de o perspectivă integratoare,
transcendentă (care să înglobeze dimensiunile care explică fiinţa umană în toată complexitatea
ei), pentru a putea surprinde toți factorii care determină comportamentul adictiv și mai ales
pentru a concepe un tratament adecvat.
http://www.sighet-online.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=26906:2015-09-
24-06-24-26&catid=81:psihologie&Itemid=140

factori

Încadrări paradigmatice, teorii ştiinţifice relevante în domeniu şi precizări conceptuale

De două decenii încoace, cercetăriile în domeniul adicţiilor au crescut semnificativ, deoarece

specialiştii îşi doresc să pot răspunde la întrebări precum:
de ce oamenii consumă droguri?
în ce mod şi de ce consumul de droguri se transformă în abuz, respectiv dependenţă?
Care este conexiunea între consum de droguri şi infracţionalitate etc.
Dar până a ajunge la explicarea acestor lucruri trebuie să avem o retrospectivă a ceea ce s-a
întreprins până acum, în domeniu de aspecte teoretice referitoare la adicţie.

Factori de risc care cauzeaza adictiile:

Orice persoana, indiferent de sex, varsta sau statut social poate manifesta o dependenta.
Din cauze genetice, lipsa endorfinelor poate determina consumul de alchool.
O tulburare psihica, persoanele depresive, cei care sufera de tulburari mintale, ADHD pot deveni
dependenti de alchool , nicotina sau droguri.
Singuratatea, sentimentul de singuratate ne poate determina sa consumam o anumita substanta
din dorinta de a umple golul din interior cauzat de singuratate.
Stresul, un nivel ridicat al stresului ne poate determina sa ne refugiem in consumul de alcool sau
de nicotina.
Relatiile de familie, tinerii care nu au o relatie afectiva destul de puternica cu familia, nu prezinta
un atasament puternic fata de parinti sau frati prezinta un risc ridicat de a manifesta o dependenta
de droguri, jocuri de noroc, internet.
Varsta, cu cat varsta este mai mica ca si debut in consumarea unor substante cum ar fi nicotina
sau drogurile cu atat riscul este mai mare pentru a crea dependenta.

Teorii biologice asupra adicţiei (din sfera patologiei)

Explicatiile biologice se concentrează pe mecanismele genetice ale organismului uman. Studiile
au arătat că, în ceea ce priveşte consumul de droguri, există diferenţe individuale: unii indivizi
refuză să consume droguri vreodată, alţii încearcă doar o singură dată, în timp ce alţii consumă în
mod regulat şi devin dependenţi de drogul respectiv ( Rădulescu, Damboeanu, 2006:182). Se
pare că factorii geneticii influenţează mult adicţiile: consumul de alcool, droguri ilegale etc.
Câteva exemple relevante în acest sens se referă la faptul că rudele de gradul I, ale alcoolicilor,
au probabilitate mare de a deveni şi ei la rândul lor, alcoolici, dezvoltând o tentaţie mai mare
decât cei cu părinţi nonalcooloci, de asemenea s-a demonstrat că gemenii monozigoţi (rezultaţi
din aceeaşi celulă ou fecundată) au mai mari şanse de a deveni alcoolici decât gemenii dizigoţi
(rezulţaţi din 2 celule ou) deoarece au similarităţi mai mari din punct de vedere genetic. Pickens
şi Dance citaţi de Rădulescu şi Damboeanu (2006: 183) susţin că: ”nicio genă nu va cauza, în
mod direct angajarea într-un comportament adictiv, cum ar fi consumul de droguri”.

Genele nu acţionează singure ci numai cu şi împreună cu factorii de mediu, care pot încuraja sau
dimpotrivă, ceea ce a lasat natura. De exemplu chiar dacă, un individ are inclinaţie naturală,
genetică spre adicţie, dacă factorii de mediu, prin disponibilitatea drogurilor, familiei sau
anturajului descurajează comportamentul adictiv, dependenţa va exista doar în stare latentă şi nu
se va mai manifesta niciodată. Erich Goode, ”Drugs in American society” citat de Rădulescu,
afirmă că: ” moştenirea genetică asociată cu factorii de mediu şi de personalitate pot produce un
nivel semificativ de înalt al abuzului de droguri sau alcool”.

O altă explicaţie de tip biologic în explicarea adicţiei se referă la ipoteza dezechilibrului

metabolic, ce potrivit lui Vincent Dole şi Marie Nzswander (citat de acelaşi Rădulescu)
dependenţii de heroină suferă de o boală, respectiv o tulburare metabolică ca şi în cazul
bolnavilor de diabet, iar explicaţia este următoarea: din moment ce îşi administrează droguri,
organismul lor, tânjeşte după acele substanţe, similar modului în care un diabetic este dependent
de insulină. Deşi explicaţiile de natură biologică sunt fundamentate ştiinţific, totuşi sunt
insuficiente în a explica comportamentul adictiv, de aceea vom invoca mai jos explicaţii din alte
domenii, cum ar fi: domeniul psihologic şi domeniul social.

Factorii biologici- unele persoane pot prezenta vulnerabilitate genetică pentru dezvoltarea
dependenţelor. În plus, genul, etnia sau prezența altor tulburari psihice pot influenţa riscul pentru
abuzul de substanţe şi alte dependenţe.

Teorii psihologice asupra adicţiei (din sfera patologiei)

Cele mai multe explicaţii din acest domeniu, accentuează mecanismul de reîntărire a conduitei
celor care abuzează de droguri, dar sunt explicaţii care accentuează tipul de personalitate a
consumatorului dependent.

Mecanismul de reîntărire se referă la faptul că, în general oamenii tind să maximizeze

recompensele şi să minimalizeze sancţiunile primite, deci continuă comportamentul adictiv
pentru că se simt recompensaţi, un exemplu de recompensă, este senzaţia de plăcere, euforie
provocată de comportamnetul adictiv, în cazul consumului de droguri, de unde rezultă ideea că:
mecanismul plăcerii, poate naşte o fixaţie puternică a comportamentului repetitiv (pe scurt, totul
se rezumă la schema următoare: Plăcere+Euforie= Reîntărire pozitivă), dar din fericire există şi
reversul monedei şi anume reîntărirea negativă, atunci când un individ urmăreşte uşurarea
durerilor, consumând droguri în acest scop (dacă individul dependent din punct de vedere psihic
de un drog, întrerupe admistrarea lui, va resimţi disconfort şi durere, datorat sindromului de
abstinenţă (manifestându-se fenomenul de sevraj), acestea dispărând de îndată ce individul îşi va
administra o nouă doză. De obicei întărirea pozitivă este asociată cu ratele înalte ale criminalităţii
(individul, dependent fizic, care caută plăcerea, se va angaja în acte deviante penal)

Explicaţiile ce accentuează trăsăturile de personalitate, afimă că: există configuraţii de

personalitate ce determină comportamentul adictiv al indivizilor aşa numitele personalităţi
patologice, trăsăturile de personaliate asociate cu riscul la dependenţă sunt: impulsiviatea,
inhibare redusă, tulburări emoţionale, dificultăţi de adaptare (care utilizează drogurile pentru a
„evada” din realitatea cotidiană), stima de sine scăzută (H. Kaplan citat de Rădulescu, 2006:
188). de aceea tind să se angajeze în comportamente autodistructive precum conumul de droguri,
alcool etc.
Factorii de dezvoltare-factorii genetici şi de mediu interacţionează cu stadiile de dezvoltare
critice. Tocmai de aceea adolescenţii sunt cei mai predispuşi în a dezvolta diferite dependenţe.
Deoarece zonele din creierul lor, care guvernează procesul de luare a deciziilor, judecata și cele
de auto-control sunt încă în curs de dezvoltare, adolescenții pot fi deosebit de susceptibili pentru
angajarea în comportamente de risc care pot degenera în dependenţe.

Astfel, rezumând, printre factorii de risc se numără: vulnerabilitatea genetică, utilizarea precoce
a drogurilor , prezenţa unor tulburări mentale, mediu social sau anumite traume.

Teorii sociologice asupra adicţiei (din sfera devianţei sociale)

 Spre deosebire de teoriile de mai sus, care au pulsat asupra factorilor de natură individuală,
utilizaţi în explicarea comportamnetului adictiv, teoriile în domeniul sociologic caută cauzele
sau mai bine zis factorii structurali (de mediu), concretizaţi în relaţii, condiţii sociale). Din
această perspectivă, tot ce are legătură cu fenomenul de dependenţă, inclusiv consumul de
droguri, este considerat un fenomen social, ce variază în funcţie de anumite variabile sociale,
cum ar fi: vârsta, statut social, cultură, stil de viaţă etc.

Trei paradigme sociologie de o importanță majoră sunt paradigma funcţionalistă, paradigma

conflictualistă şi paradigma interacţionistă.
Paradigma funcţionalistă afirmă că: devianţa reprezintă o violare normativă, ce perturbă
funcţionaliatea sistemului social, ameninţând: coeziunea socială şi solidaritate morală, consumul
de droguri fiind şi el un comportament deviant care afectează funcţionarea socială.

Paradigma conflictualistă, susţine că: nu există ordine socială între membrii societăţii, din cauza
conflictelor sociale, Parsons citat de Rădulescu şi Damboeanu (2006, p.206), a aplicat în cazul
adicţei, cum ar fi dependenţa de droguri, ideea e că dacă un anumit drog este consumat de un
grup ce reprezintă o ameninţare politică, în mod automat acest consum tinde să devină interzis
prin criminalizarea sa.

Paradigma interacţionistă, susţine că: societatea, este alcătuită din indivizi, grupuri cu valori
diferite, de aceea conceptul de devianţă având caracter relativ, de exemplu: adicţia unui
dependent de morifină aflat în stadiul terminal al unei boli, nu este considerată o devianţă în timp
ce acelaşi drog atribuit unei persoane sănătoase din punct de vedere medical, este considerat
deviant.

O teorie sociologică care a făcut mare vălvă în spaţiul şi timpul în care a fost propusă, încă fiind
de actualitate, este Teoria anomie reprezentată de R.K.Merton, considerată a fi una dintre cele
mai faimoase teorii cu privire la consumul de droguri (Rădulescu, Damboeanu, 2006: 193). Din
această perspectivă, consmul de droguri (sau comportamentul adictiv aş zice eu) reprezintă
”eşecul conformităţii”, adică, indivizii care se sustrag în adicţie, de fapt, ei se sustrag mijloacelor
legitime, legale de realizare a unui scop social. Societatea cere de la individ două lucruri :
1. să aleagă scopurile promovate de aceasta, în vederea integrare sociale
2. să aleagă, respectiv să utilizeze doar căi legitime, aprobate de societate în realizarea
acestor scopuri.

Din păcate, în societate totdeauna vor exista conflicte între scopuri şi mijloacele considerate
legitime, datorită faptului că însăşi societatea nu garantează punerea la dispoziţia indivizilor a
acestor căi instituţionalizate, unii se vor simţi în afara lor şi astfel vor alege alte mijloace pentru
realizarea idealului social, de aici starea de anomie creează tentaţii puternice de devianţă şi de
încalcare a normelor, subliniind Rădulescu şi Damboeanu (2006: 194).

Printre cele mai frecvente încălcări ale normei (cele mai obişnuite acte de devianţă) sunt şi
consumul de droguri, alcool şi alte comportamente relaţionate cu adicţia.
În acest caz individul se adaptează sub imperiul comportamentului evaziv, de respingere a
scopurilor respectiv mijloacelor instituţionale (există patru opţiuni pentru cei care au renunţat
la conformare: inivaţie, ritualism, evaziune/retragere şi rebeliune). În acestă categorie aprtţin:
alcoolicii, dependenţii de droguri.

E. Sutherland, realizează Teoria asocierii diferenţiale, care în combinaţie cu teoriile

behavioriste şi ale învăţării sociale, susţine că asemeni oricărui comportament şi comportamentul
infracţional este învăţat în procesul de interacţiune, socializare secundară cu persoane
semnificative din anturajul individului, (întărită de mecanismele recompensă-sancţiuni şi făcând
aluzii la teoria costurilor şi beneficiilor), cum se explică acest lucru? Foarte simplu, dacă un
individ intră într-o subcultură a consumatorilor de droguri, acesta va fi socializat în ”virtutea”
aspectului pozitiv asupra drogurilor şi mai devreme sau mai târziu va adopta şi el acest
comportament.
Factorii de mediu-mediul presupune diferite influenţe, de la familie și prieteni, la statutul socio-
economic sau calitatea vieții, în general. Factori cum ar fi presiunea grupului, abuzul fizic și
sexual, stresul, și factorii parentali pot influența foarte mult apariția consumului de substanţe sau
dezvoltarea altor dependenţe.

http://antoniazavalic.blogspot.com/2015/09/adictiile-patologie-sau-devianta.html