Ce trasatura de personalitate determina comportamentele addictive?

Poate că și noi ne-am declarat deseori dependenți de ceai, cafea, muncă,

ciocolată sau cartofi prăjiți. Alții par a fi dependenți de televizor sau de
pornografie, iar slăbiciunea care favorizează acest raport e văzută ca o boală
psihică asociată cu anumite modele comportamentale. Mark Griffiths, expert în
științele comportamentale, a scris un articol publicat pe The Conversation, în
care tratează această temă.

Acesta spune că problema începe încă din momentul în care încercăm să

definim dependența. De exemplu, folosim expresii precum „această carte dă
dependență” sau „acest serial dă dependență”, în care e evident că nu ne referim
la sensul medical al cuvântului, ci căutăm să exprimăm starea pozivită cu care
asociem produsul respectiv. E greu să facem diferența între un entuziasm
sănătos și o dependență, dar Griffiths spune că totul se reduce la un singur
aspect: entuziasmul ne îmbunătățește viețile, iar dependența ni le înrăutățește.
Acesta spune că problema începe încă din momentul în care încercăm să
definim dependența. De exemplu, folosim expresii precum „această carte dă
dependență” sau „acest serial dă dependență”, în care e evident că nu ne referim
la sensul medical al cuvântului, ci căutăm să exprimăm starea pozivită cu care
asociem produsul respectiv. E greu să facem diferența între un entuziasm
sănătos și o dependență, dar Griffiths spune că totul se reduce la un singur
aspect: entuziasmul ne îmbunătățește viețile, iar dependența ni le înrăutățește.

De asemenea, acesta spune că, pentru ca un comportament să fie clasificat

drept dependență, trebuie să întrunească anumite componente cheie. Printre
acestea se numără o preocupare neobișnuită față de respectiva activitate,
intrarea ei în conflict cu alte activități și relații, simptome de depresie în absența
activității, dezvoltarea unei toleranțe față de ea și folosirea ei pentru a modifica
anumite stări de spirit.

Acum câțiva ani, Griffiths și alți doi profesori au realizat un studiu care examina
relația între 11 comportamente adictive: fumatul, consumul de alcool, consumul
de droguri, mâncarea, jocurile de noroc, internetul, dragostea, sexul, sportul,
munca și cumpărăturile. Au analizat datele obținute prin 83 de studii la scară
mare, iar rezultatele indicau că 47% din populația adultă a Americii are simptome
de personalitate adictivă.
În plus, unele studii arată că anumite dependențe sunt conectate între ele.
Griffiths spune că, în studiile sale, a descoperit oameni care sunt alcoolici și
dependenți de jocuri de noroc în același timp și, evident, ar mai fi și cei care
muncesc excesiv și consumă cafea tot excesiv.

De asemenea, un alt comportament comun e înlocuirea unei dependențe

cu alta. Când un om renunță la o adicție, tendința e de a căuta rapid ceva care
să umple „golul”. Acest tip de comportament i-a determinat pe oamenii de știință
să îl asocieze cu tiparul personalității adictive.

Griffiths spune, totuși, că personalitatea adictivă e doar un mit. Recunoaște că

există factori care predispun omul la dezvoltarea de dependențe, printre ei
numărându-se moștenirea genetică și anumite trăsături comportamentale, dar că
nu implică automat că omul respectiv va deveni dependent de diverse lucruri de-
a lungul vieții.

De pildă, oamenii predispuși la emoții negative sunt ceva mai predispuși și

la un comportament adictiv. Asta nu înseamnă, totuși, că nevrozele anticipează
obligatoriu dependențele. Griffiths spune și că, de exemplu, consumul excesiv de
cofeină sau vizionarea de seriale pot fi simple obiceiuri, care îi fac pe oameni să
se simtă mai bine, fără să cauzeze probleme serioase.

Concluzia e că aceste comportamente nu pot fi considerate dependențe atât timp

cât nu generează efecte fizice sau psihice considerabile asupra vieții de zi cu zi.

Observăm la noi înșine sau chiar în jurul nostru comportamente adictive.

Oameni dependenți de diverse substanțe, veșnic alergând după senzațiile și
emoțiile aduse de către gestul de a consuma și însăși substanța. Impulsivitatea
ce stă la baza acestei acțiuni este cea care dă curs adicției și, în același timp, este
instrumentul de care ne putem folosi pentru a preveni astfel de comportamente.
Impulsivitatea poate fi descrisă ca fiind un cumul de reacții rapide și neplănuite la
provocări interne/externe, cu o cantitate mică de conștientizare a consecințelor
comportamentului determinat. De cele mai multe ori impulsivitatea este asociată
cu un comportament problematic. De exemplu, o persoană impulsivă poate fi
aceea care cumpără lucruri pe impuls, fără să ia în considerare situația în care s-
ar putea să nu aibă banii necesari pentru a plăti toate acele lucruri. Alegerea
poate fi una satisfăcătoare pe moment, însă, pe termen lung, aduce detrimente
grave.
Eșecul de a rezista tentației poate fi considerat un obstacol important spre
alegeri mai raționale, de lungă durată, bazate pe strategii sănătoase. Cu toții
putem să rezonăm cu acest gen de slăbiciune, pentru ca toată lumea are
momente de impulsivitate. Însă, devine cu adevărat problematic atunci când ești
prea des impulsiv, iar consecințele acestei trăsături de personalitate duc la
scăderea considerabilă a calității vieții.
Impulsivitatea și căutarea de senzații își fac simțită prezența în adolescență, însă
scad pe măsura înaintării în vârstă. Studiile arată că în jurul vârstei de 15 ani sunt
la cel mai înalt nivel și scad considerabil după vârsta de 20 de ani.
Una din cele mai importante caracteristici ale comportamentului de risc la
adolescenți este influența emoțiilor. Acele activități care prezintă un risc mai mic,
sunt și cele mai puțin stimulatoare, iar cele cu un risc crescut aduc un aport
emoțional puternic. Astfel, apare un bias de judecată la nivelul luării deciziei,
adolescenții angajându-se în mod inconștient în comportamente de risc și de
adicție, în căutarea emoțiilor cât mai puternice.
Atunci când nu este o trăsătură de personalitate, impulsivitatea poate apărea și
pe fondul unor evenimente externe. De exemplu, problemele financiare pot duce
la comportamente impulsive și adictive, deoarece persoana se centrează pe a trăi
aici și acum, fără a vedea un viitor strălucit în față. Însă, atunci când impulsivitatea
este cu adevărat o trăsătură de personalitate, studiile au arătat că ea poate
prezice comportamentele adictive. De exemplu, tinerii cu impulsuri puternice
devin mai sensibili la dorința de căutare a senzațiilor tari, astfel devenind
dependenți de senzația imediată de plăcere oferită de droguri sau alcool,
eliminând complet din schema lor cognitivă din momentul acela, faptul că s-ar
putea să nu mai aibă bani pentru a plăti chiria, ca și consecință negativă a alegerii
de a apela la senzațiile oferite de droguri/alcool.
De asemenea, se formează un cerc vicios în adicție, mai ales în cea de droguri.
Acestea acționează la nivelul creierului în zona impulsivității, alimentând aceste
comportamente, dar și în zona de valori, schimbând centrul de echilibru al
individului într-o direcție disfuncțională lui.
În concluzie, impulsivitatea, ca trăsătură de personalitate, determină individul să
dezvolte o vulnerabilitate la uzul de substanțe. Putem remedia această situație
dacă reorientăm persoana respectivă sau chiar pe noi înșine spre decizii axate pe
consecințe de termen lung, având ca scop centrarea pe auto-control. Astfel,
emoțiile pozitive despre sine, sentimentul creșterii valorii de sine și dezvoltarea
personală nu vor ezita să apară.