Snoava pentru copii

Snoava se aseamănă în multe privinţe cu basmul. Ea a apărut în timpuri

îndelungate; primele snoave le întâlnim in Decameronul lui Boccacio, în poveştile din 1001 de
nopţi. La noi, poveştile cu tâlc se întâlnesc încă de la cronicari: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion
Neculce, Dimitrie Cantemir. Şi Ion Budai Deleanu aduce în Ţiganiada „lucruri de şagă”. Snoave
populare au fost prelucrate mai târziu de Petre Ispirescu, Theodor Sperantia, Ion Pop-Reteganul,
Anton Pann, Petre Dulfu etc.
Satira şi umorul, dimensiunile reduse, numărul mic de personaje, acţiunile simple
fac din snoavă o specie literară atractivă pentru copii.
Elementele comune snoavei şi basmului:
- sunt specii ale genului epic, de factură populară;
- au formule consacrate specifice;
- au, în general, ca temă lupta dintre bine şi rău;
- conflictul gravitează în jurul unei problematici sociale, familiale sau morale;
- prezintă personaje-simbol care întruchipează ideea de bine, frumos, adevăr etc.;
- au final optimist;
- au valoare instructiv-formativă deosebită.
Snoava se deosebeşte de basm prin următoarele aspecte:
- se remarcă preponderenţa realului; elementul fantastic este secundar, redus;
- are dimensiuni reduse; relatarea este concisă, este evident caracterul anecdotic;
- prezintă diferenţieri sociale între persoane care aparţin lumii realului;
- personajul principal este Păcală, care întruchipează înţelepciunea
populară.
Conflictul snoavelor se manifestă în trei tipuri de relaţii: Relaţii sociale:
bogat – sărac;
stăpân – slugă;
Relaţii familiale: soţ – soţie;
părinţi – copii;
fraţi mai mari – frate mezin; fraţi
buni – fraţi vitregi;
Relaţii morale: dreptate – nedreptate;
înţelepciune – prostie; cinste –
hoţie; generozitate – zgârcenie;
vitejie – laşitate.
În snoavele populare româneşti eroul este Păcală, în cele turceşti este Nastratin
Hogea, în cele maghiare este Ludos Matyi, în cele ruseşti este Ivan ş.a.m.d.
În literatura română, Theodor Sperantia a adunat snoave în volumul „Anecdote
pipărate”, iar Petre Dulfu în „Isprăvile lui Păcală”.
Şi „Ursul păcălit de vulpe”, de Ion Creangă, prezintă o
întâmplare anecdotică, dar Ovidiu Bârlea o consideră basm sau poveste despre animale, pe
când Iorgu Iordan o trece în grupa poveştilor didactice. Snoavele pentru copii se aleg având în
vedere următoarele
aspecte:
 - tema să fie accesibilă copiilor;
- limbajul potrivit vârstei;
- conflict cunoscut copiilor;
- caracterul anecdotic uşor de sesizat.
Snoavele prezinta comportamentele unor oameni si reactia comunitatii fata de
acestea. De asemenea, prin caracterul lor moralizator ofera si o serie de atitudini care trebuie luate
fata de aspectele negative intalnite. Actualitatea snoavei este determinata de “puterea ei
demascatoare la adresa raului” de tot felul, precum si de capacitatea ei de a scoate la lumina
situatii general umane care au ramas in timp si fata de care oamenii sunt indemnati sa ia atitudine.
Eroul principal al snoavelor populare si culte este Păcală, un om inzestrat cu
istetimea specifica poporului român, istetime pe care o foloseste pentru demascarea raului si
indreptarea lui.
Snoavele cu eroul principal Păcală sunt raspandite in toate zonele folclorice ale tarii,
ceea ce demonstreaza rezistenta in timp a acestui personaj. Păcalănu este un erou popular
oarecare, ci unul care dovedeste istetime si un umor fin, insusiri apreciate de ascultatori si
cititori. Numele lui vine de la verbul “ a păcăli”, deoarece se remarca prin pacalirea inteligenta a
reprezentantilor raului social. Aşa cum am aratat mai sus personajul este intalnit in unele snoave cu
alte nume ca: Pepelea, Petrea lu Parpală, Ianos, Ivan sau Neculai. In unele snoave intalnim, alaturi
de Păcală, un alt personaj numit Tândală. Pe Păcală il intalnim in doua ipostaze, cuceritor prin
istetime si umor sau” redus mintal care intelege cuvintele in mod nedorit sau care comite stupiditati
de neinchipuit”. (Ovidiu Bîrlea, prefata la volumul “Nevasta cea isteata”, p. 31).
Creatorul popular surprinde prin cele doua personaje cu caracteristici contrastante. Ovidiu Birlea
lamureste problema astfel: “ In realitate, cele doua caracteristici contrare ale lui Păcală Pepelea sunt
ramasite dintr-o conceptie extrem de arhaica, de mult depasita la noi, prin care eroii predilecti ai
naratiunilor populare erau infatisati, aci sclipitori la minte, aci imbecili de ultimul grad. De pilda, in
naratiunile indienilor din America de Nord despre eroul pacalitor, unde el e un animal (coyot, corb
etc.), o fiinta umana sau insusi demiurgul creator, acesta e cand istet, cand prost, caci unele
aventuri sunt rezultatul imbecilitatii lui, pe cand altele il arata biruindu-si adversarii prin istetime”
(opera citata). In realitate, putem aprecia ca Păcală este unic prin istetimea sa dovedita in lupta cu
raul social, dar, in unele situatii, mimeaza prostia pentru a-i pacali pe dusmani. Acest nou rol
dovedeste tot istetimea personajului care se ascunde pentru a putea critica acelasi rau social si
pentru a prinde dusmanii intr-o noua cursa.
Păcală isi joaca foarte bine rolurile si dovedeste o putere de disimulare
impresionanata.
Ovidiu Papadima il situeaza in rândul eroilor romantici: “Păcală e un romantic
deghizat in nebun, preferand insa in locul curtii feudale lumea larga. E adevarat ca finalul farselor
lui mai mult sau mai putin sangeroase il obligă sa paraseasca fiecare loc al noii sale ispravi. Dar nu
e mai putin adevarat si ca in Păcalăexista si alta fibra romantica: aceea a unei nestavilite dorinte
de libertate, care il impinge mereu spre cautarea altor locuri de popas”. (Ovidiu Papadima, in
prefata la volumul Păcală si Tândală, p. 12)
Prin criticarea unor comportamente ale oamenilor, Păcală dovedeste alte caracteristici ale sale, cunoasterea oamenilor
si stapanirea unor valori morale pe care le promoveaza.
Naratiunile snoavelor sunt ordonate intr-un ciclu si sunt unite prin personajul
principal, care este erou al fiecaruia si care da senzatia ca este intr-o continua miscare, umbland de
la un caz la altul si sanctionanadu-l pe masura gravitatii fiecaruia. Aceste aspecte dau impresia ca
actiunile din fiecare naratiune sunt inlantuite si se desfasoara in plan orizontal; ele nu se incheie
niciodata si nu exclud posibilitatea de a continua cu alte intamplari , pe masura ce acestea se
descopera.
Snoavele pot fi grupate în mai multe categorii, de obicei, in functie de persoanele
aflate in conflict. Cele mai multe se refera la stapan si sluga. In aceasta grupa intra si cele
referitoare la stapan si rob, robul fiind tiganul folosit de boier la muncile campului. In alte variante
din aceasta grupa sluga este taranul sau omul liber. Mai tarziu, datorita dezvoltarii industriei
mestesugaresti la orase, apar snoave in care conflictul este intre patron si ucenic, intre maistru si
ucenic. Nu scapa de prezenta in aceste creatii populare nici autoritatile statului, clerul care sunt
surprinse in diferite situatii comice.
O alta grupare cu un numar impresionant de variante au ca tinta relatiile de familie,
unde sunt incălcate normele de convietuire civilizata sau unde se manifesta mentalitati determinate
de inegalitati sociale. Astfel apar personaje ca: sotii necredincioase si adultere, soti inselati si soti
infideli,femei capricioase, femei lenese, soti violenţi etc. Creatorul popular aduce in scena
personaje noi si comice: ibovnicul si ibovnica.
Un loc aparte intre snoavele populare il ocupa cele care urmaresc prostia
omeneasca, sub mai multe forme, pe care creatorul popular le prezinta in diverse povestiri comice.
In unele, prostia imbraca forme simple si caracterizeaza oameni care incurcă lucrurile, comit fapte
comice, pentru ca judecă la fel cu ceilalti si parca sunt altfel, de aceea sunt sanctionati de autorii
povestirilor. Asemenea indivizi se gasesc in toate grupurile de oameni si sunt usor de recunoscut.
Snoavele scot in evidenta si alte forme de prostie, pe cea absoluta, cea care depaseste orice limita
acceptabila, unde actiunile personajelor sunt absurde, in afara logicii.
Impactul asupra cititorului este puternic, uimeste prin absurditatea sa. Exemple in acest sens sunt:
- baiatul care vrea sa se insoare si foloseste incorect sfaturile mamei sale:
“pune acul in carul cu fan, pune batista la palarie, câinele il leaga de bru, slănina o pune in lant,
aduce vaca in spinare, leagă fata de iesle”;
- un alt om vede luna reflectata in lac si cheama sotul ca s-
o scoată;
- baiatul scund care se casatoreste cu o fata inalta si care
vrea sa-i taie picioarele pentru ca nu are loc pe usa etc.
Nu scapa de inţepaturi usturatoare nici femeia, care: “scalda cojocul barbatului, isi
taie vaca, leaga cainele de cepul butoiului cu vin, fierbe galbenii găsiti intr-un ulcior, schimba
ulciorul cu galbeni pe oale, pe care le sparge, vântura malaiul”etc.
Snoavele nu prezinta numai aspecte negative, pe care le sanctioneaza cu asprime, ci
si elemente pozitive. Astfel, intalnim si oameni cu trasaturi pozitive de caracter, cum ar fi
servitorii iscusiti care-si pun stapanii in incurcatura prin raspunsuri inteligente.
Alte snoave satirizeaza lenea manifestata la barbat sau la femeie. Un baiat care nu se
apuca niciodata de lucru si il amana prin vorbe ca: “Lasă tătucă, am eu grija!” este poreclit “Lasă”;
din cauza lenei, sfârseste printr-un accident de caruta. Un alt baiat care pretinde ca sufera de o
“boala cumplita” se duce la o baba si-i explica de ce sufera: “ Cum mananc, cum mi-e somn; cum
ma culc, indata adorm; cum ma scol, cum aş manca; cum mananc, cum m-aş culca”.
Femeia leneşă este observata in gospodarie. Ea are casa in paragina, de parca-i
parasita. Daca ea nu se ingrijeste pe sine, casa arata la fel.
Este interesant cum vede creatorul popular hoţia; el sesizeaza doua aspecte ale
acesteia: un fel de hoţie apreciata ca o iscusinţa, un meşteşug indrăzneţ, practicat de oameni
curajosi si indrăzneţi, cu spirit de aventură; un altfel de hoţie este văzuta ca un viciu, o ruşine.
In prima categorie intră: hotul care fura calul in prezenţa calaretului, care fura o
caruta cu cal chiar in prezenta stapanului etc.(Aici,
 Snoava este o creatie popular care abordeaza si sancţioneaza cea mai
mare parte din problematica sociala, de aceea rămâne mereu actual.
Fiind un izvor important de studiu pentru oamenii de cultura, snoava a inpirat
unii scriitori, ceea ce a facut sa apara snoava culta. Ioan Slavici este unul dintre acestia, iar
snoava “Păcală in satul lui” este marturia.

Tema snoavei este “prezentarea unui tip de om specific vietii satului, inzestrat
cu istetime si intuitie deosebite, care reuseste sa faca fata unor piedici determinate de oameni
diversi sau de prostia acestora”.
Snoava are o atmosfera clasica, poate fi impartita in doua secvente cu mai
multe episoade cu legaturi intre ele. Autorul nu aduce modificari de substanta la variant
populara.
Petre Dulfu reuseste sa versifice intr-o versiune originala unele snoave
populare despre Pacala. Astfel prezinta in “Ispravile lui Păcală“ aspecte variate din viata
satului romanesc, pe care le trateaza cu umor, ironie si zeflemea.