Dănilă Prepeleac

de Ion Creangă

 1 martie 1876, „Convorbiri Literare”;

 el. de pov. & el. de basm => basm cult;
 aparține REALISMULUI, viziune despre lume realistă;
 TITLUL – reia numele personajului principal, conotații ironice sugerate de scriitorul autorului: așa îi era porecla, pentru că
atâta odor avea și el pe lângă casă făcut cu mâna lui. Sugestiv pentru DUALITATEA și CONTRADICȚIA naturii
personajului care are capacitatea de a se metamorfoza din anti-erou în personaj exemplu;
 TEMA – reia confruntarea dintre bine și rău, nuanțată dpdv. social și a capacității personajului de a evolua. Confruntarea
clasică dintre cele două dimensiuni etice este înlocuită cu multiple antiteze: bogăție-sărăcie, hărnicie-lene, istețime-prostie;
 STRUCTURA – două mari părți delimitate în funcție de NATURA COORDONATELOR sau DIMENSIUNILOR în care se
petrec evenimentele, printr-un fragment de conexiune.
 PRIMA PARTE – elemente de POVESTIRE, acțiunea este plasată într-un spațiu și timp cu caracter MIMETIC. Personajele
sunt preluate dintr-un univers rural, familiar atât naratorului, cât și receptorului, stabilindu-se astfel conexiuni cu lumea reală.
Dănilă și fratele său sunt prezentați în completă opoziție, provenind din două categorii sociale diferite, iar antiteza este pusă în
evidență prin bunăstarea unuia în deplin contrast cu indolența și sărăcia celuilalt. Conflictul dintre cei doi are ca punct de
plecare cererile repetate cu care Dănilă îl agasează pe fratele său, rugându-l să îi împrumute lucruri ce trebuiesc omului
gospodar. Sătul de insistența acestuia, fratele său îl sfătuiește să își vândă boii mari pentru a cumpăra unii mai mici, ieftini și
un car. Urmează o serie de schimburi neavantajoase: boi pe car, car pe capră, capră pe gâscă, gâscă pe pungă. La aflarea
eșecului lui Dănilă, fratele său exclamă: drept să-ți spun, mare nătărău mai ești!. Acesta îi împrumută pentru o ultimă dată
carul, distrugându-l însă, eveniment ce declanșează desfășurarea acțiunilor ce constituie fragmentul de conexiune.
 FRAGMENTUL DE CONEXIUNE – Dănilă are remușcări pentru paguba pe care a provocat-o fratelui său, astfel că
dorește să îl recompenseze prin oferirea unor lișițe, însă în încercarea de a le vâna acesta pierde și toporul. Este nevoit să se
înfățișeze fratelui său cu o altă minciună, însă exasperat, acesta îi spune: lipsești dinaintea mea și du-te unde a dus surdul
roata și mutul iapa ca să nu mai aud de numele tău!. Îndemnul fratelui funcționează ca pretext narativ, întrucât pornind în
căutarea toporului, Dănilă decide să construiască o mănăstire pe pajiștea de lângă heleșteu. Acest fragment anticipeaza
metamorfoza lui Dănilă (REMUȘCAREA este un PRIM INDICIU al evoluției personajului), aducând în prim-plan și
elemente cu valoare simbolică (pădure & apă). Pădurea reprezintă întoarcerea către sine (în psihoanaliza, pădurea este un
element al inconștientului), iar apa simbolizează granița dintre două dimensiuni (uman-fantastic, real-ireal).
 A DOUA PARTE – partea de BASM PROPRIU-ZIS, contruită în totalitate pe interferența real-fantastic și are ca pretext
narativ decizia lui Dănila de a construi o mănăstire. Această hotărâre stârnește furia dracilor. Inițial, un drac i se înfățișează cu
un sac de bani pentru a-l alunga, însă Dănilă îl refuză. Astfel, alt drac își face apariția și îl provoacă să își testeze puterile în
șase probe: prima probă testează capacitățile fizice, iar Dănilă iese învingător printr-un tertip; a doua probă constă într-o
confuntare directă în care Dănilă învinge din nou, convingându-l pe drac că iepurele este copilul său mai mic; a treia
proba, de trântă, îl determină pe Dănilă să îl atragă pe drac în capcana unui bârlog de urs; a patra probă, a chiuitului, este
o nouă demonstrație a inventivității eroului; în a cincea probă, azvârlirea buzduganului, Dănile iese din nou învingător
convingându-l pe drac să aștepte până la răsăritul lunii; a șașea probă, a blestemelor, transferă acțiunea în universul familiar
eroului, unde validează statutul de învins al competitorului său. Finalul basmului proiectează întreaga narațiune într-un viitor
idealizat în care personajul metamorfozat în personaj pozitiv se bucură de o viață de familie fericită fixată într-o armonie
tradițională.
 PERSONAJE – sunt prezentate într-un mod realist. Acestea sunt entități complexe, nu unilaterale ca în basmul popular. Se
comportă, vorbesc și acționează asemenea eroilor humuleșteni din ”Amintiri din copilărie”. Personajele din acest basm
surprind astfel prin acuitatea trăsăturilor: Dănilă și fratele său sunt întruchipări ale unor tipuri umane foarte ușor de identificat
în realitate. Dimensiunea în care aceste personaje sunt prezentate nu păstrează nimic din fabulosul basmului popular, ci este o
lume care constituie replica unui univers rural în toată complexitatea acestuia: cu relații de familie, cu competiție socială, cu
acțiuni sau evenimente zilnice care fac parte din viață.
DĂNILĂ reprezintă omul naiv, sărac, a cărui prostie este satirizată în prima parte. Parcurge un drum inițiatic,
metamorfozându-se și trecând din categoria anti-eroului în cea a personajului exemplu. Scene semnificative: eșecul
schimburilor din piață, remușcarea resimțită față de fratele său, confruntarea cu dracii => dezvoltarea calităților și defectelor.

 ASPECTE STILISTICE – basmul se distinge prin ORALITATE și UMOR. Sursele oralității sunt aceleași ca și în ”Amintiri
din copilărie”: utilizarea interjecțiilor și onomatopeelor, a exprimării afective, a propozițiilor eliptice, a exclamațiilor și a
topicii limbii vorbite. ARHAISMELE și REGIONALISMELE amplifică acest caracter de oralitate. Sunt prezente formule
inițiale, mediane și finale. Formulele INIȚIALE au rolul de a introduce cititorul în lumea narațiunii, accentuând caracterul
ireal al acesteia, formulele MEDIANE au rolul de a verifica în permanență contactul cu receptorul și atenția acestuia, iar
formulele FINALE închid lumea narațiunii și realizează revenirea la perspectiva inițială. O sursă fundamentală a oralității în
acest basm este reprezentată de DIALOG – ponderea acestuia este covârșitoare, conferind dinamism și caracter dramatic
scenelor și confruntărilor verbale. Toate secvențele dialogate sunt structurate ca mici conversații, amplificând astfel caracterul
de limbă vorbită al limbajului utilizat. Umorul este secundat de ironie, însă una blândă, îngăduitoare, lipsită de sarcasm, ceea
ce face din personajele basmului niște entități atractive, agreabile din perspectiva receptorului . Defectele acestora sunt
prezentate în maniera toleranței și a râsului bonom. Sursele umorului se regăsesc în utilizarea unor proverbe, zicători sau
vorbe de duh, natura situațiilor sau evenimentelor, modalitățile descriptive, trăsăturile personajelor și modul în care acestea
reacționează în împrejurări inedite.