Povestea lui Harap Alb

de Ion Creanga
(basmul cult)

Basmul este o specie a genului epic, de obicei in proza, in care personajele,

inzestrate cu puteri supranaturale, participa la intamplari fantastice, fortele binelui
invingandu-le pe cele ale raului pentru afirmarea adevarului si a dreptatii.
Basmul cult se defineste prin prelucrarea structurii populare a speciei in cadrul unor
opere originale, in care elementele folclorice caracteristice speciei se asociaza celor proprii
operei unui scriitor. Autorul basmului cult este cunoscut, cel al basmului popular, necunoscut.
Basmul cult este expresia unei constiinte individuale si nu expresia unei constiinte colective
precum cel popular.
In opera studiata, naratorul este preponderent obiectiv, pe alocuri devenind subiectiv
prin intermediul adresarii directe, viziunii dramaturgice, participarii afective si comentariului
moralizator, diverselor forme ale comicului(umor, ironie). Existenta unui narator implica
existenta naratiunii ca mod de expunere. Naratiunea este modul de expunere predominant,
insa aceasta se impleteste armonios cu descrierea, dialogul si monologul.
In opera apare constructia „Amu cica era odata…”, care sugereaza atemporalitatea si
aspatialitatea actiunii. Aceasta constructie devine o modalitate prin care cititorul este introdus
din lumea reala in cea imaginara. Prin utilizarea cuvantului „cica”, sinonim cu „parca, se zice,
se spune, se povesteste”, Creanga face trimitere la sursa orala a basmului.
Tema operei este lupta dintre bine si rau, finalizata cu triumful binelui, tema
specifica basmului popular.
Textul respecta tiparul narativ al basmului popular: echilibrul situatiei
initiale(armonie), aparitia elementului perturbator, incercari de restabilire a echilibrului,
depasirea situatiei dificile, restabilirea echilibrului si rasplata eroului. Subiectul surprinde
evolutia personajului principal, Harap Alb, de la plecarea din curtea tatalui la mostenirea
imparatiei unchiului. In situatia initiala domina armonia. Elementul perturbator este scrisoarea
pe care imparatul Verde o trimite fratelui sau. In aceasta scrisoare el ii cere sa-i trimita pe cel
mai vrednic dintre nepoti spre a-i lasa mostenire imparatia. Primii care isi incearca norocul
sunt fratii mai mari ai lui Harap Alb, insa acestia renunţa. Harap Alb porneste de asemenea la
drum, hotarat sa nu se mai intoarca. El este nevoit sa infrunte o multime de obstacole, fiind
pus la incercare atat de catre span, cat si de catre imparatul Ros. Spanul ii va taia capul lui
Harap Alb, care este inviat de fata imparatului Ros, astfel depasindu-se situatia dificila.
Echilibrul este restabilit atunci cand spanul este ucis de cal. In final, Harap Alb se casatoreste
cu fata imparatului Ros si dobandeste imparatia unchiului sau.
La actiune participa personaje pozitive: Harap Alb, Sfanta Duminica, calul, cele
cinci personaje fabuloase; negative:spanul, imparatul Ros; donatoare:animaliere(calul)si
fiinte(Sfanta Duminica, cele cinci personaje fabuloase).
Harap Alb este personajul principal al operei. Prin intermediul caracterizarii directe
se afla ca este mezinul familiei. Prin intermediul celei indirecte se poate deduce ca este un
novice, la inceput de drum, lipsit de experienta. El a fost considerat inca de la inceput
incapabil sa faca ceea ce nu au reusit fratii sai, sa dobandeasca imparatia unchiului, iar aceasta
desconsideratie, l-a descurajat initial, pentru ca mai apoi sa-l ambitioneze. Descurajarea ii
dovedeste naivitatea, lipsa de experienta. Intalnirea cu Sfanta Duminica ii dezvaluie, indirect,
inocenta, bunatatea, marinimia, intelegerea. Vorbele Sfintei Duminici au abilitatea de a-i da
increderea ca poate face fata oricaror incercari, tocmai de aceea ii urmeaza sfaturile. Hainele,
armele, calul tatalui au valoare simbolica. Se sugereaza schimbul intre generatii, fiul va
continua ceea ce facea tatal sau in tinerete. Prin calatorie vrea sa-i demonstreze tatalui ca s-a
inselat atunci cand l-a refuzat si etichetat pe nedrept si sa le dovedeasca fratilor ca le este
superior cel putin dintr-un anumit punct de vedere. De asemenea, prin calatorie isi
demonstreaza lui insusi de ce este capabil si isi poate conoaste limitele.
Podul este primul obstacol. Aceasta incercare ii dezvaluie curajul, hotararea, ambitia
de a merge mai departe. El este asigurat ca poate avea incredere in cal, ceea ce ii amplifica
increderea in el insusi. Tot acum i se recunosc meritele si primeste un sfat de la tatal sau, sfat
pe care mezinul il ignora, dovedindu-si naivitatea, lipsa de experienta. Intalnirea cu spanul
echivaleaza cu schimbarea identitatii. Identitatea mezinului este schimbata prin constrangere,
cu pretul vietii. Numele de Harap Alb face trimitere la existenta duala a personajului. De-a
lungul incercarilor ce vor urma, el va respecta sfaturile Sfintei Duminici. Devine rabdator,
calm, stie sa se stapaneasca in situatii dificile, dovedeste ca se maturizeaza treptat. In calatoria
sa spre imparatul Ros ii intalneste pe Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila.
Nu se lasa influentat de aparente, stie sa vada incolo de ele, sa vada trasaturile morale
deosebite ale acestor cinci personaje fabuloase. La finalul acestei calatorii, el este pe deplin
maturizat.
Cele cinci personaje fabuloase sunt umanizate prin comportament, gesturi, limbaj,
atitudine. Se aseamana cu personajele din „Amintiri din copilarie”, difera doar infatisarea.
Sunt caracterizate direct de narator si este vizat fabulosul. Creanga foloseste o tehnica
speciala in prezentarea lor, aceea a caricaturii.
Sunt utilizate formule spaecifice basmului:de inceput(„Amu cica era odata…”).
Mediane(„ca cuvantul din poveste inainte mult mai este…”), de incheiere(„Si a tinut veselia
ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo be si mananca. Iar pe la noi, cine are bani
bea si mananca, iar cine nu, se uita si rabda”). Cu ajutorul formulei de incheiere se face
trecerea din lumea fabuloasa in cea reala. In text apar numere magice(3,7,9,12,24) si obiecte
magice(smicele, apa vie, apa moarta).
Ion Creanga isi pune amprenta asupra textului prin intermediul oralitatii stilului:
limbaj, proverbe, zicatori, interjectii, forme populare, regionale, constructii eliptice, tautologii.
In concluzie, opera literara epica „Povestea lui Harap Alb” este basm cult, intrucat
indeplineste cerintele necesare.