Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi particularități de construcție a unui personaj

dintr-un roman aparținând lui G.Călinescu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
BAREM:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, din romanul studiat 6 puncte
· prezentare adecvată şi nuanţată – 6 puncte
· prezentare ezitantă – 3 puncte
· prezentare schematică sau superficială – 1 punct

Omul este un izvor de idei inepuizabile, acestea fiind perpetuu idei noi pe care să le asimileze, să le modifice, să le
filtreze, pentru care, mai apoi, să ajungă să le emită chiar el prin emoție. SAU
Vocația scriitorului e creație, imaginația sau reflectarea unor lumi în care operele literare se oglindesc prin
intermediul cuvintelor, a expresiilor ce încântă auzul și a unui limbaj bogat. Pentru critica literară, universul scriitorului
Liviu Rebreanu indică întocmai o nouă abordare estetică a vremii. SAU
Procesul artistic este constituit dintr-o succesiune de etape în care creatorul porneşte având ca resurse propriile-i
gânduri, cuvintele şi devine oglindirea viziunii sale. Astfel, ia formă creaţia, transpunerea fizică a unei idei ce figurează ca o
punte dintre creator, univers şi alţi apartenenţi ai săi. SAU
Creația literară este Cenușăreasa din poveste care, spre deosebirile de surorile ei fericite nu și-a găsit libertatea,
adevărata libertate, în viziunea exegetului Eugen Lovinescu.
Opera luată spre analiză este ,,Enigma Otiliei”, aparținând lui G.Călinescu. Acesta este un reprezentant al epocii
interbelice, perioadă ce va sta la confluenţa benefică a tradiţionalismului evidenţiat în revistele „Viaţa românească” a lui
Garabet Ibrăileanu şi „Gândirea” lui Nechifor Crainic şi a modernismului promovat de revista „Sburătorul” şi de cenaclul
omonim conduse de E. Lovinescu.
Personajul literar este „fiinţă de hârtie specifică lumii ficţiunii” în viziunea lui Roland Barthes, purtătorul de
semnificaţie a mesajului transmis, rotiţa care pune în mişcare mecanismul universului ficţional. Relația dintre personaje ca
element ordonator al compoziției romanești va deveni în timp o ipoteză de lucru și de gândire pentru toți marii creatori epici.
În arhitectura operei epice, personajul este un important element de structură și în același timp unul structurator, dezvăluind
în mod indirect viziunea autorului despre lume și ființă. Supus convențiilor epicului, dar și celor ce definesc curentele
literare, personajul adună sensurile textului, construiește, alături de alte elemente, lumea fictivă.
În construcția personajelor, G. Călinescu valorifică modelul realist-balzacian, dar și tehnicile moderne de
reprezentare. Majoritatea eroilor romanului ilustrează tipuri bine individualizate: avarul (moș Costache), arivistul (Stănică
Rațiu), senilul (Simion Tulea), retardatul (Titi), fata bătrână (Aurica), baba absolută (Aglae), moșierul rafinat (Pascalopol).
Tot în manieră balzaciană, trăsăturile eroilor sunt făcute vizibile pornind de la elemente exterioare: fizionomie,
vestimentație, mediu de viață etc., prin tehnica detaliului semnificativ.

Personajul luat spre analiză sunt Felix Sima/Otilia Mărculescu. Ținând seama de statutul social, Felix Sima este
orfan de ambii părinții, tatăl său, doctorul militar Iosif Sima, murind la Iași, ceea ce l-a determinat pe copil să devină student
la medicină, este prietenul lui Weissmann, nepotul Aglaei Tulea și al lui Costache Giurgiuveanu care îi devine tutore, verișor
prin alianță cu Otilia, cu Olimpia, Aurica, Titi, inamicul în dragoste cu Leonida Pascalopol, ajungând un medic ilustru și un
profesor universitar, informații regăsite în epilogul acestei opere literare. // Otilia este orfană, fiica adoptivă a lui moș
Costache Giurgiuveanu, studentă la Conservator, înzestrată aşa cum afirmă Pascalopol cu un temperament de artistă care
simte nevoia luxului şi a schimbării. În ciuda iubirii neasemuite a personajelor Costache, Felix şi Pascalopol, Otilia deţine un
statut social precar, trăind drama solitudinii şi a incertitudinii viitorului. După exitusul lui Giurgiuveanu, aceasta va fi
alungată din casa sa de către Aglae şi e nevoită să accepte protecţia lui Pascalopol, cel care i-a purtat necontenit de grijă,
căsătorindu-se cu el, de care se va despărți și va poposi pe tărâmul din Buenos Aires, lângă omul ,,cu floare la butonieră”. 2p
În ceea ce privește statutul psihologic al lui Felix Sima, acesta trăiește acut un conflict interior, dat de absența
sentimentului de iubire ce îi învăluie ființa, el însuși oscilând între dragostea adolescentină și cea familială pentru Otilia.//
Același statut relevat pentru personajul feminin, se datorează conflictului interior dat de iubirea juvenilă și cea care-i conferă
stabilitate familială, alături de procesul devenirii eroinei (care este urmărit atât din perspectiva auctorială, cât şi din cea
nemediată a faptelor, a conduitei, a limbajului şi a gândirii sale. Aceste aspecte îi demonstrează enigma în care e învăluită.)
2p
Cel din urmă statut, moral, ilustrează faptul că Felix/Otilia nu știrbește legile moralității, Otilia alegând să nu-i
afecteze viitorul profesional al lui Felix şi să renunţe la orice poveste de iubire cu acesta pentru a-l determina în reușita
carierei de medic.2p

 evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe comentate;

BAREM:
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales, prin două scene/secvenţe comentate 6 puncte
· menţionarea oricărei trăsături a personajului ales – 2 puncte
· ilustrarea trăsăturii menţionate prin două scene/secvenţe comentate – 2 x 2 puncte = 4 puncte(ilustrarea trăsăturii printr-o
scenă/secvenţă comentată – 2 puncte; simpla numire a unei scene/secvenţe sau tendinţa de rezumare – 1 punct)

Ca orice alt personaj literar, acesta este construi pe baza a doi parametri: instanţa narativă şi referentul uman. Privit
ca instanţă narativă, adică din punctul de vedere al încadrării estetice, Felix Sima este este personaj principal, datorită
ocurenţei în discursul narativ, central, graţie rolului în transmiterea mesajului operei, protagonist, el centrând diegeza,
tridimensional, conform taxonomiei lui Booth în Retorica romanului, corespunzându-i la Forster în Aspecte ale romanului,
personajul rotund, deoarece evoluează pe parcursul operei, masculin, ținând seama de dihotomia genului/ Otilia păstrează
aceeași tipologie a instanței narative, cu mențiunea că este și personaj eponim, numele său fiind inclus în titlul operei,
feminin și atipic, având calități și defecte.
Ca referent uman, adică fiinţa pe care o imaginează, Felix este caracterizat de către narator încă din incipit: ,,tânăr
de 18 ani” ce venea de la Liceul Internat din Iași// Otilia beneficiază de prosopografie, realizată direct tot de către narator:
„Faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii foarte albaştri”, în „trupul subţiratic”..„era o mare libertate de mişcări”. Pentru
conturarea portretului moral al Otiliei, naratorul uzitează o serie de tehnici cum ar fi: cea a oglinzilor paralele, a pluralităţii
punctelor de vedere, a basoreliefului. Ethopeea o evidenţiază pe Otilia ca personajul cel mai spactaculos al romanului.
Beneficiază de caracterizare directă din aserţiunile lui Felix „Otilia e foarte frumoasă şi apoi e cultă şi talentată ”, ale
moşierului „ Ea nu a avut niciodată ideea că e curtezană”, ale lui Weissmann „Domnişoara Otilia trebuie să fie foarte
inteligentă ”, ale Aglaei, care o considera o femeie uşoară „Fete ca ea pentru asta sunt. Să trăiască discret cu băieţii de
familie”, ea însăşi caracterizându-se ca fiind „zăpăcită, nu știu ce vreau”. DOUĂ DIN TOATE Însuşi Călinescu afirmă
despre ea „Otilia c'est moi, e fondul meu de ingenuitate şi copilărie, tipizarea mea fundamentală în ipostază feminină”.
Încă din primele secvenţe ale operei, prin caracterizarea indirectă, lectorul observă ca trăsătură dominantă a lui
Felix/a Otiliei, inteligența. 2p
O secvență narativă relevantă pentru trăsătura aleasă este cea a camerei sale care o defineşte balzacian „o masă de
toaletă, trei oglinzi mobile […] un scaun rotativ pentru pian”, elemente ce simbolizează firea ei imprevizibilă. Faptele o
dezvăluie altruistă, grijulie faţă de cei apropiaţi şi chiar faţă de adversari. Îmbrăcămintea o arată doritoare de lux, dar şi cu
bun gust. (Otilia Mărculescu ilustrează în mod strălucit acea „rezervă bogată de material sufletesc” în viziunea lui G.
Călinescu, care face din femei centrul atracţiei celor din jur.)2p
SAU

Principala trăsătură de caracter a Otiliei este luciditatea, expresie a maturizării sale timpurii, provocată de condiția
de orfană, crescută de un tată vitreg, într-o familie extinsă care o urăște. Două scene ale romanului dezvăluie pregnant
această trăsătură. Prima se desfășoară noaptea, în camera Otiliei, după ce Felix își mărturisise dragostea printr-o scrisoare și
simțea nevoia unei confirmări. Schimbul de replici pune în evidență nu doar sentimentele celor doi, ci și modul diferit în care
gândesc. Pentru Felix, lipsit de experiență, idealist, rezolvarea situației în care se află este căsătoria și plecarea din mediul
toxic al intrigilor țesute de clanul Tulea. Reflexivă, matură, Otilia apreciază corect neajunsurile unei asemenea decizii:
adolescentul nu este major, nu dispune încă de averea sa, cariera aleasă de el presupune efort, concentrare. În plus, ea crede
că Felix e prea tânăr, că are nevoie de libertate, iar căsătoria timpurie ar putea aduce plictiseală în cuplu sau ar putea deveni o
piedică în realizarea proiectului de carieră al adolescentului. Tocmai pentru că îl iubește, Otilia amână cu delicatețe și
inteligență oferta matrimonială a lui Felix. Cu luciditate și finețe îi semnalează că nici ea nu este pregătită pentru acest pas:
„Eu sunt o zăpăcită, nu știu ce vreau, eu sunt pentru oamenii blazați, care au nevoie de râsetele tinereții, ca Pascalopol.”

Cea de-a doua secvență care pune în lumină tema iubirii constă tot într-o discuție între cei doi tineri, în camera lui Felix.
După moartea lui moș Costache, simțindu-se deja o străină în casa devenită pustie, adolescenta știe că a venit momentul unei
decizii, al unei alegeri. Se interesează de examenele lui Felix, insistând asupra carierei acestuia, i se destăinuie, afirmând că
pentru o femeie reușita în viață nu e „o chestiune de studiu și energie.” Îl pune la încercare întrebându-l dacă ar renunța
pentru o fată la studii și carieră. Decisivă este ultima noapte petrecută împreună, înainte de plecarea ei. Scena dezvăluie
idealismul tânărului și luciditatea fetei. Ea este pregătită pentru proba supremă, pe care însă Felix, un adolescent încă, nu o
trece, pentru că nu înțelege încercarea la care este supus. A doua zi, în zori, Otilia pleacă, iar peste două săptămâni trimite o
carte poștală prin care își explică decizia: Cine a fost în stare de atâta stăpânire e capabil să învingă și o dragoste
nepotrivită pentru marele lui viitor. Temerile, nevoia de stabilitate, spaima că ea ar putea fi responsabilă de ratarea drumului
ales de Felix, că nu l-ar face fericit, dar și că rolul pe care l-ar avea în viața lui nu i se potrivește, toate acestea explică
alegerea matură a eroinei, expresie a cunoașterii celuilalt, dar și a propriilor limite.

– analiza a două componente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru personaj în romanul studiat (de
exemplu: acțiune, conflict, relaţii temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțele comunicării narative,
perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).
BAREM:
− câte 3 puncte pentru analiza oricăror două componente de structură, de compoziție şi de limbaj
semnificative pentru romanul studiat 2 x 3 puncte = 6 puncte
· analiza fiecărei componente, justificând relevanța acesteia pentru romanul ales – 3 puncte
· analiza fiecărei componente, fără justificarea relevanţei acesteia – 2 puncte
· abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Sensurile multiple ale textului sunt susținute de construcția discursului narativ. Titlul, incipitul și finalul sunt
elemente importante de semnificare, „praguri” ale operei cu rol în semnalarea granițelor universul ficțional și de orientare în
lumea de sensuri.
Titlul inițial al romanului: Părinții Otiliei, reflecta ideea balzaciană a paternității, cel consacrat, ales din rațiuni editoriale,
Enigma Otiliei, deplasează accentul spre misterul feminității întruchipat de ipostaza adolescentină a Otiliei. În universul
operei, în relația cu ceilalți, eroina este o enigmă, idee exprimată de Felix, dar și de experimentatul Pascalopol. În alt plan,
semnalat chiar de autor, titlul deschide calea interpretărilor lirice și simbolice: „În planul poetic, Otilia este eroina mea lirică,
o imagine lunară și feminină…”
Deschiderea operei este tipic balzaciană. Incipitul amplu fixează veridic reperele temporale (într-o seară de la începutul lui
iulie 1909), și pe cele spațiale, minuțios prezentate: strada Antim, din București, arhitectura clădirilor, casa lui Costache
Giurgiuveanu. Asociate acestui cronotop sunt două personaje importante pentru dezvoltarea intrigii: Felix Sima și unchiul
acestuia, care își întâmpină nepotul cu o replică absurdă: „nu-nu stă nimeni aici...”.
Finalul, care nu coincide cu deznodământul, funcționează ca epilog și aduce informații despre evoluția eroilor după
momentul rezolvării conflictelor. Revenirea la imaginea străzii Antim, a casei lui moș Costache, la replica ușor modificată a
acestuia: „Aici nu stă nimeni”, toate evocate din perspectiva lui Felix, evidențiază simetria incipit-final. Un acut sentiment al
trecerii timpului se insinuează prin detaliile descriptive care redau ruina, pustietatea, moartea.
Un alt element de structură, de compoziţie şi de limbaj al textului narativ studiat, pentru construcţia textului narativ se
datorează conflictului, văzut ca un element ordonator al compoziţiei romaneşti. Acesta se manifestă la nivelul diegezei, ca
motor al desfăşurării evenimentelor. Se încadrează în următoarea dihotomie : manifest ce include conflictul interior din
conştiinţa personajului, între principii şi/sau sentimente contradictorii, exterior între două personaje, individ şi societate şi
conflictul latent care persistă mocnit, în subsidiar. La nivelul romanului luat în discuţie, lectorul decriptează conflictul
dominant, cel exterior-manifest dintre Aglae Tulea şi Otilia Mărculescu ori Simion Tulea, succesoral în jurul averii lui moş
Costache, erotic, între Pascalopol şi Felix Sima, dar şi cel interior, plasat la nivelul trăirilor lăuntrice ale Otiliei din cauza
întârzierii soțului său.
Romanul Enigma Otiliei rămâne o experiență inedită în evoluția romanului obiectiv prin virtuțile de sinteză
estetică, prin galeria de portrete, dar și prin desenul poveștii de iubire, prin imaginea Otiliei, oglinda mea de argint, cum o
numește autorul însuși.