Administrarea

medicatiei orale
Definitie
• Medicaţia desemnează agenţii farmacologici terapeutici,
aplicaţi sau introduşi în organism cu scopul producerii
unui effect local sau systemic fiziologic.
• Termenul de medicaţie (drog) se referă la diverşi
compuşi chimici produşi de laboratoarele farmaceutice,
prescrişi de medic pentru a fi administraţi pacientului în
scop profilactic sau curativ.
• Aceşti agenţi se deosebesc de produsele care pot fi
eliberate fără prescripţie, de tipul vitaminelor,
mineralelor, suplimentelor nutritive sau agenţilor
botanici (fitomedicamente, plante).
• Este însă importantă cunoaşterea utilizării acestor
produse de către pacienţi, datorită potenţialelor
interacţiuni medicamentoase.
Definitie
• Agenţii farmaceutici au o denumire comună
internaţională (DCI), desemnând principiul
active; pot fi generice (nume oficial, similar
DCI) sau pot avea o denumire comercială
dată de firma producătoare. Genericele sunt
de regulă mult mai ieftine faţ produsele
originale ale firmelor consacrate.
Efectele biologice ale
medicamentelor

• Efectele terapeutice ale medicamentelor

sunt determinate de patru procese
biologice: absorbţia, distribuţia,
metabolizarea (biotransformarea) şi ecreţia
(eliminarea) drogurilor.
Absorbţia

• Procesul de absorbţie se referă la

deplasarea medicamentelor de la nivelul
locului de administrare în torentul
circulator. Calea de administrare este cea
care determină dacă acţiunea
medicamentului este limitat doar la o
anumită regiune a corpului (efect local) sau
dacă drogul trece în sistemul circulator,
fiind distribuit în toate ţesuturile
organismului şi exercită un efect sistemic.
Cai de administrare a
medicamentelor
• Calea orală de administrare (p.o.) este cel mai des folosită.
• Medicaţia orală poate exercita un efect local (de exemplu
antiacidele, antitusivele) sau poate fi absorbită din tractul
gastro-intestinal, cu efect sistemic.
• Formele lichide sunt absorbite mai rapid decât comprimatele.
• Majoritatea drogurilor sunt absorbite din intestinal subţire,
prin suprafaţa mucoasă intens vascularizată.
• Absorbţia gastro-intestinală este influenţată de pH, de
prezenţa sau absenţa alimentelor, de administrarea
concomitentă a mai multor medicamente, de solubilitatea
drogului şi de fluxul sangvin local.
• În genere, biodisponibilitatea medicaţiei orale este diminuată
deoarece după absorbţie drogurile ajung la nivel hepatic
(efectul de prim pasaj), fiind metabolizate înainte de a trece
în circulaţia sistemică.
Cai de administrare a
medicamentelor
• Medicamentele cu administrare topică
(locală) pot fi aplicate la nivel cutanat
(dermic), ocular (oftalmic), în conductul
auditiv (otic), cu scopul acţiunii locale.
Pielea este utilizată şi pentru aplicarea
percutană (transdermică) a patch-urilor,
drogurile fiind eliberate continuu,
exercitând un efect sistemic.
Cai de administrare a
medicamentelor
• Mucoasele oferă şi ele căi convenabile
pentru administrarea medicamentelor, cu
efect local sau sistemic, după absorbţie.
Sunt utilizate în acest scop calea sublinguală
(pentru nitroglicerină, anticalcice, inhibitori
ACE), mucoasa bunală, nazală sau tractul
respirator (inhalare), conjunctiva oculară,
mucoasa vaginală sau rectală.
Cai de administrare a
medicamentelor
• Administrareaa parenterală presupune injectarea
medicaţiei, oferind cea mai rapidă modalitate de
absorbţie a drogurilor. Metodele de administrare
parenterală includ administrarea intradermică
(i.d.), subcutană (s.c. sau hipodermică),
intramusculară (i.m.) sau intravenoasă (i.v.).
Modalitatea de administrare variază în funcţie de
medicament, de acţiunile sale, precum şi de factori
care ţin de pacient. De exemplu, un pacient cu o
reacţie alergică severă, de tip anafilactic, va primi
epinefrină (adrenalină) i.v., deoarece această cale
scurtcircuitează absorbţia, conferind drogului o
distribuţie imediată în torentul circulator, cu efect
sistemic imediat, necesar în urgenţă.
Distribuţia
• Distribuţia desemnează procesul prin care medicamentul este
transportat prin torentul circulator la nivelul sediului său de acţiune.
Desfăşurarea acestui process presupune un debit cardiac adecvat şi o
perfuzie tisulară eficientă.
• O parte din droguri se fixează pe proteinele plasmatice
transportoare, putând intra în competiţie cu alte medicamente
administrate concomitent. Restul sunt transportate liber în
circulaţie.
• Această fracţiune liberă este fracţiunea activă farmacologic.
Drogurile “libere” străbat membrane celulară; pe măsură ce drogul
este metabolizat ţi eliminate, fracţiunea fixată de proteinele
transportoare este eliberată, devenind activă. Drogurile liposolubile
sunt distribuite şi stocate în ţesutul adipos, fiind ulterior eliberate
lent în torentul circulator.
• Procesul de distribuţie a drogului depinde de debitul cardiac şi de
perfuzia tisulară, în timp ce distribuţia medicamentului este
influenţată de capacitatea de fixare a drogului de proteinele
plasmatice transportoare, de solubilitatea acestuia, de concentraţia
plasmatică a medicamentului şi de prezenţa unor bariere fiziologice
(bariera hemato-encefalică şi cea placentară).
Metabolizarea drogurilor
• Metabolizarea sau biotransformarea se referă la ansamblul
proceselor enzimatice prin care drogul “liber” este covertit
într-un produs inactive şi nedăunător, ce poate fi eliminate.
Majoritatea medicamentelor sunt metabolizate hepatic; unele
droguri sunt convertite în metaboliţi cu eficienţă
farmacologică superioară medicamentului administrat. Unele
droguri administrate per os sunt semnificativ inactivate prin
“efectul de prim pasaj hepatic” înainte de a ajunge în
circulaţia sistemică şi a fi transportate la nivelul ţesuturilor
ţintă. Dozele cu administrare orală a acestor medicamente
trebuie să fie mai mari decât cele pentru administrarea
parenterală. Există şi droguri complet inactivate prin “efectul
de prim pasaj hepatic”, care trebuie administrate exclusive
parenteral.
• Alte sedii de metabolizare a medicamentelor sunt rinichiul,
pulmonul, plasma şi mucoasa intestinală.
Excreţia (eliminarea) drogurilor
• Excreţia reprezintă procesul prin care drogurile sunt eliminate din
organism. Rinichiul reprezintă principala cale de eliminare a
medicamentelor, atât a drogului original administrat, cât ţi a
metaboliţilor acestuia. În timpul excreţiei, drogurile sunt filtrate la
nivel glomerular, secretate tubular şi apoi fie reabsorbite la nivelul
tubilor renali, fie excretate direct ţi eliminate prin urină.
• Alte căi de eliminare a medicamentelor sunt reprezentate de pulmon
(prin expiraţie), tractul gastro-intestinal, salivă, transpiraţie şi
secreţia lactată.
• Procesele biodinamice medicamentoase şi răspunsul individual al
pacuientului la tratamentul administrat depind de o multitudine de
factori, printre care se numără greutatea şi indexul de masă
corporală (IMC), sex, vârstă, echilibrul hidro-electrolitic şi acido-
bazic al pacientului, starea generală de sănătate şi de nutriţie a
acestuia. În plus, o serie de factori rasiali, etnici, genetici,
imunologici, fiziologici, emoţionali şi de mediu influenţează
biodinamica drogurilor. Termenul de polimorfism medicamentos
desemnează răspunsul individual al pacientului la medicaţia
administrată.
PRINCIPII ŞI REGULI GENERALE
DE ADMINISTRARE A
TRATAMENTELOR
Cele “cinci plus cinci” principii
generale de administrare a medicaţiei:
• Administrarea corectă a medicamentului pacientului desemnat (verificarea identităţii
pacientului înainte de administrarea tratamentului);
• Administrarea corectă a medicamentului prescris (reverificarea prescripţiei medicamentului
înainte de administrare);
• Administrarea medicamentului prescris în doza corectă (reverificarea dozei prescrise înainte de
administrarea medicaţiei);
• Administrarea medicamentului prescris în pe calea corectă (reverificarea căii de administrare
prescrise a medicaţiei înainte de efectuarea tratamentului);
• Administrarea corectă a medicamentului prescris cu frecvenţa şi durata recomandate;
• Evaluarea corectă a datelor înainte de administrarea terapiei – de exemplu: măsurarea
frecvenţei cardiace înainte de administrarea Digoxinului, determinarea glicemiei înainte de
administrarea Insulinei;
• Informarea pacientului cu privire la terapia administrată (parte a consimţământului informat);
• Evaluarea rezultatelor terapiei administrate (sub aspectul efectelor primare, benefice şi a celor
secundare);
• Dreptul pacientului de a refuza administrarea terapiei. Într-o asemenea situaţie asistenta
medicală trebuie să încerce să afle motivul refuzului, să anunţe medicul despre decizia
pacientului şi să încerce să convingă pacientului asupra necesităţii şi beneficiilor medicaţiei
recomandate.
• Documentarea corectă a terapiei administrate în dosarul medical al pacientului.
02
Ghid pentru administrarea
corectă a tratamentelor
Reguli pentru pregătirea
medicaţiei
• Spălaţi-vă pe mâini;
• Evaluaţi eventualele alergii medicamentoase prin anamneză şi
verificarea datelor înscrise în foaia de observaţie;
• Verificaţi prescripţia tratamentului în caietul de rapoarte al
asistentelor medicale şi foaia de observaţie a pacientului;
• Verificaţi eticheta medicaţiei administrate de trei ori (la
preluarea medicaţiei din spaţiul de depozitare, inaintea
administrării - în timpul pregătirii ţi după administrare);
• Verificaţi termenul de valabilitate înscris pe eticheta drogului
şi nu administraţi niciodată un medicament expirat;
• Recalculaţi doza de medicament ce trebuie administrată,
împreună cu o altă asistentă medicală;
• Verificaţi doza drogurilor potenţial toxice, împreună cu o altă
asistentă medicală sau cu farmacistul;
Reguli pentru pregătirea
medicaţiei
• Turnaţi medicaţia orală sub formă de
comprimate, tablete sau capsule în capacul
flaconului de medicaţie, niciodată în palma
dumneavpastră. În cazul medicaţiei în ambalaj
unic, desfaceţi ambalajul la patul bolnavului,
după verificarea identităţii acestuia;
• În cazul medicaţiei orale sub formă lichidă,
turnaţi lichidul la nivelul ochilor, astfel încât
meniscul format să fie la nivelul dorit;
• Diluaţi medicaţia orală cu potenţial iritant
gastric (de exemplu clorura de potasiu sau
aspirina) sau administraţi-o în timpul meselor.
Reguli pentru administrarea
medicaţiei
• Nu administraţi decât medicaţia pregătită de dumneavoastră. Nu
pregătiţi medicaţia ce urmează a fi administrată de altă persoană ţşi
nu administraţi niciodată drogurile preparate de altcineva;
• Când administraţi pe cale orală un medicament cu gust neplăcut,
oferiţi pacientului cuburi de gheaţă;
• Ori de câte ori este posibil administraţi mai întâi medicaţia cu gust
neplăcut şi oferiţi ulterior un lichid cu gust plăcut, permis de dieta
bolnavului;
• Oferiţi pentru medicaţia orală numai lichidele şi alimentele premise
de dieta pacientului;
• Ajutaţi pacientul să îşi găsească o poziţie optimă şi comodă, în
funcţie de calea de administrare a tratamentului;
• Staţi lângă pacient până la finalul administrării medicaţiei orale;
• Nu injectaţi mai mult de 2,5 – 3 ml soluţie intramuscular la adult
într-o injecţie şi maxim 1 ml i.m. la copil sau subcutanat. Nu
recapişonaţi niciodată acele folosite (respectaţi precauţiile
universale!);
Reguli pentru administrarea
medicaţiei
• Când administraţi tratamentul mai multor bolnavi, lăsaţi la urmă
pacientul care trebuie asistat mai mult;
• Verificaţi identitatea pacientului căruia îi administraţi medicamentul
din mai multe surse, nu numai prin simpla rostire a numelui de către
persoana respectivă (bandeleta de identitate, caietul de rapoarte al
asistentei medicale, foaia de observaţie);
• Gestionaţi corespunzător deşeurile, acele şi seringile după utilizare;
• Gestionarea deşeurilor se face după legislaţia şi regulamentele locale
în vigoare. De exemplu, medicaţia lichidă orală sau tabletele se
aruncă în vasul de toaletă, nu în chiuvetă sau lîmpreună cu gunoiul
menajer. Drogurile cu regim special nefolisite (analgezice, opiacee)
se returnează la farmacie. Gestionarea unor droguri (analgezice,
opiacee) se face sub semnătura asistentei medicale. Soluţiile
nefolosite din fiolajele şi flacoanele obişnuite care nu mai pot fi
folosite se varsă la toaletă.
• Depozitaţi corespunzător soluţiile nefolosite care vor mai fi
administrate din flacoanele deschise. Unele necesită refrigerare.
Scrieţi pe flacoanele respective data şi ora deschiderii şi iniţialele
asistentei medicale;
Reguli pentru administrarea
medicaţiei
• Narcoticele se păstrează în dulapuri cu încuietori
duble. Dulapul se încuie ori de câte ori în încăperea
respectivă nu rămâne nici o asistentă medicală;
• Cheia de la dulapul cu stupefiante se păstrează
întotdeauna de către asistenta medicală şi nu va fi
niciodată lăsată într-un sertar sau dulap.
• La domiciul pacientului medicaţia se păstrează într-
un loc sigur de depozitare, departe de accesul
copiilor sau al altor personae din anturaj;
• Evitaţi contaminarea tegumentelor proprii purtând
mănuşi de protecţie, precum şi inhalarea în timpul
pregătirii medicaţiei, pentru a preveni producerea
sensibilizării şi alergiilor medicamentoase.
Reguli pentru documentarea
administrării tratamentelor
• În cazul producerii unei erori în administrarea medicaţiei,
raportaţi urgent evenimentul asistentei şefe şi medicului şi
completaţi un raport scris asupra incidentului produs;
• Documentaţi administrarea medicaţiei imediat după efectuare
în foaia de observaţie a bolnavului (drogul, doza, calea ţi
momentul administrării), sub semnătură;
• Consemnaţi în foaia de observaţie eficienţa medicaţiei
administrate şi eventualele efecte secundare apărute, în
special în cazul medicaţiei ce trebuie administrate “la
nevoie”;
• În cazul în care pacientul refuză administrarea tratamentului
consemnaţi în foaia de observaţie refuzul şi motivul acestuia
şi informaţi verbal asistenta şefă şi medical;
• Consemnaţi în foaia de observaţie cantitatea şi felul lichidelor
administrate odată cu medicaţia orală.
 Ce nu trebuie făcut în administrarea
medicaţiei (erori ce trebuie evitate)
• Nu vă lăsaţi distraşi şi nu fiţi neatenţi în timpul pregătirii
medicaţiei în vederea administrării;
• Nu administraţi niciodată medicaţia pregătită de alte personae;
• Nu administraţi niciodată medicaţie cu etichetă distrusă sau
ilizibilă;
• Nu administraţi niciodată medicaţie cu termen de valabilitate
expirat;
• Nu mutaţi medicaţia dintr-un flacon în altul;
• Nu turnaţi medicaţia pentru administrare orală (capsule, tablete,
comprimate) în palmă, ci în capacul flaconului (evitaţi astfel
alergiile şi sensibilizările!);
• Nu administraţi niciodată medicaţie cu aspect macroscopic
modificat faţă de cel obişnuit, chiar dacă se află în termen de
valabilitate;
 Ce nu trebuie făcut în
administrarea medicaţiei (erori ce
trebuie evitate)
• Nu lăsaţi medicaţia pe noptiera pacientului sau la îndemâna vizitatorilor;
• Nu lăsaţi niciodată medicaţia pregătită pentru administrare
nesupravegheată;
• Nu administraţi niciodată medicaţia dacă pacientul vă spuine că este
alergic la drogul respective;
• Nu identificaţi niciodată pacientul căruia trebuie să îi administraţi
tratamentul numai după numele rostit, ci verificaţi-i identitatea după
banda de identificare, caietul de rapoarte al asistentelor medicale şi
foaia de observaţie;
• Nu administraţi niciodată medicaţia dacă pacientul vă spune că aceasta
este diferită de cea primită în zilele anterioare. Verificaţi schimbarea
prescripţiei în caietul de rapoarte al asistentelor medicale şi foaia de
observaţie a pacientului. În caz de dubiu, întrebaţi medicul.
• Nu recapişonaţi niciodată acele de seringă utilizate (respectaţi
precauţiile universale!);
• Nu amestecaţi niciodată medicaţia orală cu cantităţi mari de lichide sau
alimente şi nu le utilizaţi pe cele interzise de dieta bolnavului.
Surse posibile de eroare în
administrarea medicaţiei
• Abrevieri neclare sau neobişnuite;
• Scris iligibil;
• Virgule omise sau prost plasate în
consemnarea dozelor;
• Prescripţii verbale;
• Ordine incomplete în prescrierea
medicaţiei.
03
Determinarea glicemiei cu
glucometrul
Monitorizarea glicemiei
• Controlul glicemic se defineşte prin gradul în care
homeostazia glicemică a pacientului cu diabet
zaharat diferă de cea a unei persoane nediabetice.
• Monitorizarea glicemiei se poate realiza prin
mai multe modalităţi şi după diferite forme:
•- Intermitentă, în condiţii de ambulator sau de
spitalizare;
•- Autotestare;
•- Automonitorizare (SMBG self monitoring blood
glucose);
•- Monitorizarea continuă a glicemiei (CGMS
continous glicaemic monitoring system);
•- Determinarea Hb A1c la 2-3 luni.
Definitii
• Determinarea glicemiilor a jeun şi a celor
postprandiale la domiciliu sau în alte
situaţii, de către pacient şi de către familia
acestuia defineşte prin termenul de
autocontrol.
• Automonitorizarea glicemiei este definită
prin determinarea repetată a glicemiei, cu
ajutorul glucometrului în scopul furnizării
informaţiilor necesare modificării
tratamentului pentru ameliorarea
controlului glicemic.
Obiectivele automonitorizării sunt
reprezentate de:
• - cunoaşterea răspunsului individual la tratament,
alimentaţie sau efort fizic;
• - ajustarea dozelor de insulină;
• - evitarea hipoglicemiei şi a fluctuaţiilor glicemice.;
• - controlul glicemiei în situaţii speciale (boală,
călătorii);
• - detectarea hipoglicemiilor asimptomatice;
• - reducerea numărului de internări în spital
• - ameliorarea calităţii vieţii prin creşterea nivelului
de siguranţă.
• Există argumente care susţin că autocontrolul corect se
corelează cu scăderea Hb A1c, deci cu gradul controlului
glicemic .
Determinarea glicemiei cu
glucometrul
• Metoda utilizată pentru determinarea
glicemiei din sângele capilar cu glucometrul
este enzimatică cu glucozoxidază. Principiul
metodei este acela de a măsura oxigenul
consumat de glucoza din sângele capilar.
Determinarea glicemiei cu
glucometrul
• Factorii care interferă cu valoarea
determinată a glicemiei sunt reprezentaţi
de hiperbilirubinemia, valorile crescute ale
acidului uric sau a creatininei, precum şi
valoarea hemoglobinei.
• Valoarea normală a glicemiei din plasma
venoasă, recoltată dimineaţa pe nemâncate
este de 70 – 109 mg/dl
Tehnica determinării glicemiei cu
glucometrul
• - Explicarea manevrei. Pacientul este instruit că
determinarea glicemiei este o manevră care presupune
înţeparea degetului pentru obţinerea câtorva picături de
sânge. Se explcă pacientului că este necesar să se aplice o
unei picătură de sânge pe bandeleta glucometrului, iar
glucometrul măsoară şi să afişează automat rezultatul
glicemiei.
• - Explicarea etapelor pregătitorare realizării tehnicii:
spălarea pe mâini cu apă şi săpun. Se explică pacientului să nu
utilizeze soluţii dezinfectante care pot afecta corectitudinea
rezultatelor. În cazul în care pacientul doreşte să folosească
alcool pentru antiseptizarea tegumentelor, trebui să se explice
necesitatea de a aştepta 30 de secunde necesare evaporării şi
realizării efectului antiseptic.
• - O noţiune important care trebuie explicată este
reprezentată de variabilitatea glicemiei.
Tehnica determinării glicemiei cu
glucometrul
• Pacientul trebuie instruit în ceea ce priveşte necesitatea
determinării glicemiei pentru a realize modificările necesare ale
tratamentului.
• - Se explică pacientului care este regiunea în care se realizează
recoltarea sângelui capilar necesar pentru determinarea glicemiei.
Se explică faptul că înţeparea degetului în partea lateral are ca scop
reducerea disconfortului determinat de durere.
• - În cazul determinării în spital sau în ambulator este necesar să
se realizeze decontaminarea cu un tampon de alcool sanitar a
suprafeţelor de mobilier cu care se interacţionează în cursul
determinării.
• - Asistenta medical trebuie să realizeze respectarea regulilor de
asepsie şi antisepsie prin spălarea mâinilor şi aplicarea unei perechi
de mănuşi medicale nesterile, ca parte a precuţiilor standard.
• - Pregătirea materialelor se realizează prin plasarea la nivelul
suprafeţei masei de lucru a componentelor instrumentarului necesar.
Tehnica determinării glicemiei cu
glucometrul
- Pregătirea dispozitivului de înţepare a degetului parcurge următoarele etape:
o Scoaterea capacului dispozitivului de injectare.
o Extragerea din cutie a unei lancete cu inserarea acesteia în dispozitivul de
înţepare.

Figura I.2. Pregătirea dispozitivului pentru înţepare

o Se îndepărtează prin învârtire capacul de plastic al acului cu care se realizează

injectarea. Se poziţionează capacul stiloului.
Tehnica determinării glicemiei cu
glucometrul
- Pregătirea glucometrului:
- Se introduce bandeleta în fanta glucometrului în direcţia indicată de săgeţile de pe
suprafaţa acesteia.
- Se verifică numărul înscris pe cutia de teste.
- Se citeşte numărul afişat pe ecranul glucometrului.

Figura I.3. Citirea codului glucometrului

Tehnica determinării glicemiei cu
glucometrul
- Se verifică dacă numărul afişat coincide cu cel de pe cutia de teste.

Figura I.4. Verificarea corspondenţei codului

- Se explică pacientului că întotdeauna înainte de testare trebuie verificată

corespondenţa numerelor de pe cutia de teste cu cel afişat pe ecranul
glucometrului. Se explciă pacientului că prin nerespecarea acestei recomandări
determinarea realizată este incorectă.
Tehnica determinării glicemiei cu
glucometrul
- În spital sau ambulator asistenta realizează şteregerea locului ales pentru puncţie
cu un tampon cu soluţie alcoolică, aşteptând uscarea zonei (persistenţa alcoolului
la nivelul tegumentului afectează corectitudinea rezultatelor, interferând cu
reacţiile de la locul testării). Pacientului i se explică că acasă ştergerea cu alcool se
înlocuieşte cu spălarea mâinilor cu apă şi săpun, chiar înaintea testării. Pacientul
trebuie să aibă grijă ca mâinile să nu fie ude înaintea testării.
- Gestiunea deşeurilor: tamponul utilizat se aruncă la coşul de deşeuri infecţioase
neînţepătoare.
- Înţepătorul se plasează perpendicular pe zona laterală a degetului (.
- Se apasă butonul lateral al stiloului pentru a declanşa acul.

Figura I.5. Obţinerea picăturii de sânge

Tehnica determinării glicemiei cu
glucometrul
- Dacă picătura de sânge obţinută nu are dimensiuni adecvate, poate fi necesară
stoarcerea degetului în direcţia locului de puncţie.
- Cu un tampon de vată curat se îndepărtează prima picătură de sănge obţinută.
- Se poziţionează bandeleta în glucometru aşteptând afişarea semnalului
corespunzător pentru aplicarea picăturii de sânge.
- A doua picătură de sânge se plasează la nivelul bandeletei inserată în glucometru.

Figura I.5. Aplicarea picăturii de sânge

Tehnica determinării glicemiei cu
glucometrul
• - Se aşteaptă afişarea valorii glicemiei, rezultat ce se va anunţa şi
pacientului (în cazul afişării unui mesaj de eroare, cauza cea mai
frecventă este aplicarea unui volum insuficient de sângei pe bandeleta
glucometrului – caz în care se va repeat testul utilizând o bandeletă
nouă).
• - Aplicarea unui tampon la nivelul sediului la care s-a înţepat
degetul.
• - Scoaterea capacului stiloului de lancete. Aruncarea lancetei
utilizate, la coşul de deşeuri infecţioase înţepătoare, prin acţionarea
dispozitivului dedicate al stiloului de puncţie. Replasarea capacului
stiloului.
• - Înscrierea rezultatului în documentele medicale ale pacientului,
eventual în tabelul de monitorizare glicemică: data, ora, relaţia în timp
cu alimentaţia şi cu administrarea medicaţiei antidiabetice.
• - Tamponul utilizat se aruncă în sacul pentru deşeuri infecţioase
neînţepătoare de culoare galbenă.
• - Străngerea în geanta de transport a componentelor glucometrului.
• - Decontaminarea cu alcool sanitar a suprafeţelor de mobilier cu
care s-a interacţionat în cursul determinării. Dezbrăcarea mănuşilor
anterior utilizate cu aruncarea lor în recipientul de deşeuri infecţioase
neînţepătoare. Spălarea mâinilor
Condiţii tehnice
• Factorii care influenţează acurateţea
rezultatelor determinate cu glucometrul
sunt: modificările hematocritului,
temperatura şi umiditatea mediului
ambient, hipotensiunea, hipoxia,
concentraţiile crescute ale trigliceridelor.
Multe glucometre nu sunt foarte precise la
valori foarte crescute sau foarte scăzute ale
glicemiei
Condiţii tehnice
• Testele sunt sensibile la umezeala aerului.
Testul se scoate din facon numai daca
mâinile sunt complet uscate. Daca umezeala
ajunge prin mâinile umede în cutia de teste
sau flaconul de teste ramâne deschis,
agentul sicativ îsi pierde efectul. Testele
nefolositoare pot duce la rezultate eronate.
Nu se realizează nicio testare dacă
glucometrul şi testele au fost expuse direct
la lumina soarelui.
Condiţii tehnice
• Câmpurile electromagnetice puternice pot
influenţa funcţionarea glucometrelor. Nu se
foloseşte glucometrul în apropierea surselor
de radiere electromagnetice puternice.
Pentru a evita descărcările electrostatice,
nu se foloseşte glucometrul în mediu foarte
uscat, în special în medii în care există
materiale sintetice.
Condiţii tehnice
• Personalul medical de specialitate, care
foloseşte glucometrul la diferiţi pacienţi pentru
testarea glucozei, trebuie să respecte şi
instrucţiunile de dezinfectare. Următoarele
componente ale glucometrului se pot
contamina: carcasa; capacul ferestrei de
măsurare; fereastra de măsurare. Glucometrul,
capacul ferestrei de măsurare şi fereastra de
măsurare trebuie curăţate şi dezinfectate cu
grijă după folosire, cel puţin o dată pe zi.
Trebuie luate în considerare şi locurile adânci,
îmbinările şi fantele. Pentru dezinfectare, se
folosesc un beţişor de vată, tampon sau
serveţele umezite uşor cu dezinfectant.
Condiţii tehnice
• Pentru curăţarea la domiciliu se foloseşte
numai apă rece sau etanol cu o concentraţie
de 70%. Toţi ceilalţi agenţi de curţare pot
deteriora glucometrul numai în anumite
circumstanţe sau pot influenţa funcţiile sale
de măsurare. Se foloseşte un şerveţel sau un
tampon de vată uşor umezit. Nu se
pulverizează pe glucometru sau nu se
cufunda în lichid de curăţare. Piesele care
se află în interior pot fi astfel afectate,
astfel încât se influenţează funcţionarea
Simboluri afişate de glucometru şi
semnificaţia acestora
Lo - Afisajul semnifica faptul ca valoarea glicemiei este prea scazuta (în anumite
circumstante hipoglicemie severa). Urmati imediat instructiunile corespunzatoare ale
medicului dumneavoastra si repetati testarea.
Hi - Daca rezultatul este mai mare decât 600 mg/dL (33,3 mmol/L), în locul unui rezultat se
afiseaza Hi.Repetati testarea.

- bateria este descărcată.

- temperatura este în afara domeniului admins de + 10 °C şi + 40°C.

- perioada de valabilitate a testelor a expirat.

Simboluri afişate de glucometru şi
semnificaţia acestora

- asupra glucometrului cade prea multă lumină.