FRUNZA VERDE MAGHERAN...

Frunza verde magheran,

Voinicel mehedintean,
Sunt nascut pe frunzi de fag
Ca sa fiu la lume drag.
Si-a scaldat de mic in Olt,
Sa ma fac viteaz de tot
Si-s frecat cu busuioc,
Sa am zile cu noroc.

Dupa ce am mai crescut,

Din ochi maica m-a pierdut,
C-am fugit de la parinti
Tot in munti la mehedinti,
Apoi m-am lasat in vale
Cu trei randuri de pistoale,
S-am ajuns un voinicel
Cu inima de otel.

Aoleo! ce foc de dor!

Veni-va badea Tudor
Sa mai stranga din paduri
Cete mandre de panduri...

Frunza verde paducel,

Cine-a merge dupa el?
Un soiman mehedintel,
Care stie sa chiteasca
Randunica s-o loveasca,
Si mai stie de calare
Sa se lupte-n fuga mare
Si mai stie sa inoate
Vaslind Dunarea din coate

Aoleo! ma arde focul

Ca sa-mi cerc si eu norocul
Aoleo!de rau, de dine,
Tipa sufletul in mine

FRUNZĂ VERDE MAGHERAN...

-demonstratie de opera lirica-

„Frunza verde magheran....”, creatie lirica a folclorului romanesc, face parte din culegerea „Poezii populare ale
romanilor” publicata de Vasile Alecsandri, unde figureaza cu titlul „Mehedinteanul”.
Opera lirica este opera literara in versuri in care autorul isi transmite sentimentele, ideile, gandurile in
mod direct prin intermediul eului liric.
Primul vers reia titlul, caracteristica intalnita la majoritatea doinelor, format dintr-o expresie populara
foarte des intalnita in lirica populara „frunza verde” explicand comuniunea om-natura.
Poezia este alcatuita din cinci strofe inegale ca marime si cuprinde doua secvente.
In prima parte eul liric se confeseaza dezvaluindu-si originea si legatura cu natura. Voinicul are o origine
care tinde spre fabulos. „Frunza de fag” ii da putere si sanatate ca sa fie iubit de semeni; Oltul l-a invatat de mic ce este
vitejia si voinicia, iar busuiocul i-a dat noroc; de aici desprinzandu-se felul doinei si anume de haiducie.
Tanarul a plecat in munti(vazandu-si visul cu ochii) pentru a-si indeplini personalitatea, astfel devenind haiduc.
Eul liric isi exprima dorinta arzatoare de a lupta alaturi de Tudor Valdimirescu in revolutia din 1821.
Poezia alterneaza de la realitate catre fabulos si invers, acest element apartinand in mare parte baladelor.
Partea a doua a doinei este marcata tot de formula „frunza verde” ceea ce intregeste portretul haiducului prin
ilustrarea calitatilor prin fapte. Astfel se realizeaza portretul viitorului pandur: curajos, voinic, puternic, indemanatic,
rapid, priceput la manuirea armelor.
Acum portretul se realizeaza la persoana a III-a ceea ce inseamna ca descrierea se face din perspectiva altei
persoane si sugereaza ca tanarul a devenit matur.
Ultima strofa exprima dorinta arzatoare a haiducului de a se alatura pandurilor.

1
 Interogatia desprinde calitatile haiducului care se autocaracterizeaza.
Interjectia „aoleo!” exprima bucuria haiducului care doreste sa lupte alaturi de „badea Tudor”.
Rima este imperecheata, ritmul trohaic, iar masura de opt silabe-elemente specifice doinelor-.
Sunt exprimate o diversitate de sentimente: dorinta de libertate a haiducului, bucuria sincera, dar si mandria de
a fi haiduc. Sentimentele si insusirile haiducului sunt redate printr-o deiversitate de procedee artistice: forme de
superlativ(„viteaz de tot”), exclamatii retorice(„aoleo! ce foc de dor!”, „aoleo! ma arde focul”, „tipa sufletul in mine”),
diminutive(„voinicel”, „mehedintean”), repetitie(„ si-s...si-s..”), inversiune („veni-va”) etc.
Pronuntatul caracter liric al textului se realizeaza si prin folosirea verbelor si a unor pronume la persoana I
singular („sunt”, „sa ma fac”)
Avand in vedere toate aceste caracteristici ale operei lirice, putem concluziona ca si opera literara „Frunza
verde magheran...” este o creatie lirica, ce are ca aspect prezentarea comuniunii omului cu natura si vitejia poporului
roman.

Frunză verde magheran…

Comentariu literar

Frunză verde magheran este o operă lrică ,o doină populară.Ea are un autor anonom şi este transmisă pe care
orală.Poezia are un ritm trohaic, o rimă împerecheată sau pereche şi măsura de 7-8 silabe.
Titlul este alcătuit dintr-un sunbstantiv şi un adjectiv,cele 3 elemente alcătuind un epitet dublu ce semnifică în
primul rând legătura dintre om şi natură.
Poezia este strucutată pe 5 strofe inegale ca mărime şi este împărţită în 3 etape –prima strofă-reprezintă prima
etapă şi este o introducere în subiectul poeziei ,a doua strofa reprezintă o altă periadă a copilăriei personajului
principal,ultimele strofe care reprezinta perioada matura a subiectului.
Opera este o doină deoarece :
 Este exprimat permanet pe tot parcursul operei eul liric.
 Se exprimă un sentiment predominant de dor.
 Opera este transmisă orală ,iar autorul este anonim.
 Este o specie specifică românilor datorită exprimării şi a diminutivelor (elemente ce atestă caracterul blând şi
bunătatea românilor)
 Exprimă o gamă largă de stări sufleteşti:încredere în sine,speranţă , iubire faţă de ţară,respect,S.a..
 Expresivitatea rara a versurilor şi versul scurt
Strofa I reiatitlul “frunză verde magheran” şi fixează locul unde se petrece acţiuneape plaiuri
mehedinţene :”voinicel mehedinţean”.Cominicarea omului cu natura ,temă dominantă în creaţiile populare ,este
reliefată prin ideea că românul s-a născut I a trăit întotdeuna în mijlocul naturii şi în strânsă legătură cu aceasta:”sunt
născut pe frunzi de fag”(…)”Şi-s scăldat de mic în Olt”(…)”Şi-s frecat cu busuioc”.Acest ultim vers aduce referire şi la
credinţa ,busuiocul fiind o plantă sfântă.
Poezia este scrisă la persoana I singular .Românul îşi exprimă direct dorinţa să fie iubit ,viteaz şi norocos:”ca să fiu
la lume drag”(…)”să mă fac viteaz de tot”(…)”să am zile cu noroc”.Limbajul artistic este popular , atât prin expresia
“frunză verde magheran” cât şi prin forma populară “frunzi”,ori diminutivul “voinicel”.
În strofa a II a exprimarea este tot la peroana a Ia ,autorul anonim simbolizândul pe românul care-şi mărturiseşte
devenirea ca haiduc ,pe meleagurile natale.Ajungând flăcău cântăreţul popular a fugit în munţi şi s-a făcut haiduc,”cu
trei rânduri de pistoale”şi cu o “inimă de oţel.De aici reiese o altă însuşie a românului accea care îl face însetat de
dreptate ,de aceea cei viteji se refugiau în munţi sau în păduri :”C-am fugit de la părinţi (…)Şi-am ajuns un voinicel cu
inima de oţel”.Curajul şi mândria sufeltească ,neînfricarea haiducului este exprimată sugestiv prin epitetul metaforic
“de oţel”.
În strofa a-III-a îcepe cu o exclamaţie retorică tipică limbajului popular “Aoleu ! ce foc de dor –care exprimă
bucuria că va avea prilejul de a se alătura revoluţiei lui Tudor Vladimirescu.
Expresia populară “frunză verde păducel” marchează începutul strofei a IV-a ,prin care se sugerează atracţia pe care o
aveau haiducii pt. Mişcarea revoluţionară pornită de Tudor Vladimirescu impotriva asupritorilor”cine-a merge după
el?”Alte trăsături sunt evideţiate în continuare ,trăsături pe care ar trebui să le aibă un om pentru a fi demn de armata lui
Tudor V. :ţintaş neîntrecut si să aibă ochi buni:”Care ştie să chitească ,rândunica sa o lovească “-călăreţ neîntrecut şi
curajos:”şi mai ştie de călare să se lupte-n fuga mare”- îndrăzneţ şi viteaz “şi mai ştie să înoate vâslind dunărea din
coate .
Ultima strofă reprezintă dorinţa arzătoare a haiducului de a-şi împlini menirea ,idee sugerată de exclamaţia
retorică populară”aoleu mă arde focul (…)Aoleu de rău ,de bine .Prin acestea haiducul exprimă bucuria şi dorinţa
pentru care este în stare să suporte şi rău şi bine ,văzânduse totuşi în voia sorţii.Chiar dacă pentru acest fapt presupune
sacrificiul uman.ultimul vers evidenţiază starea de revoltă a românului ,răzvrătit împotriva nedreptăţilor şi însetat de
libertate :”Ţipă sufletul în mine”
Limbajul predominant este limbajul popular care se îmbină minunat cu caracteristicile unui român adevarat,un
român devotat ţării sale.