Frunza verde magheran

Apartenenta la genul liric. Specia doina

Doina este opera lirica populara, in versuri, specifica poporului nostru, prin care sunt exprimate cele
mai puternice si mai variate sentimente de dor, de jale, de regret, de revolta etc, fiind insotita de obicei de o
melodie adecvata.
Doina "Frunza verde magheran" face parte din colectia de poezii populare ale romanilor publicata
de Vasile Alecsandri, figurand cu titlul "Mehedinteanul", este o doina de haiducie in care autorul anonim isi
exprima in mod direct admiratia fata de curajul si vitejia haiducului si fata de dorinta acestuia de a se alatura
celor care lupta pentru libertate.
"Frunza verde magheran" se incadreaza in specia doina, deoarece are toate caracteristicile
acesteia, caracterul anonim, oral si popular. Ea se transmite pe cale orala din generatie in generatie avand
un autor anonim, care isi exprima direct sentimentele si trairile sale, dorinta de libertate si de dreptate.
Aceste sentimente sunt deosebit de puternice, iar profunzimea lor este accentuata de folosirea exclamatiei
retorice: "Aoleo!", care se repeta si este insotita de alte expresii care arata sentimentele exprimate: "ce fac
de dor!", "ma arde focul!", "de rau, de bine". Caracterul popular al acestei doine este dovedit si de prezenta
unor cuvinte si expresii populare:"Frunza verde magheran", "frunzi", "maica", "badea", "sa cerc" etc si de
elementele de versificatie specifice creatiei orale.
Doina incepe cu expresia populara "Frunza verde magheran", fiind structurata in doua parti, cea de-a
doua fiind marcata tot de o expresie populara "Frunza verde paducel".
Doina este localizata prin cateva elemente lexicale: "mehedintean", "Olt", "Dunarea", "Mehedinti",
"Tudor", "mehedintel".
In prima parte a poeziei, eul liric se confeseaza, dezvaluindu-si originea marcata de o latura
reala:"Sunt nascut pe frunzi de fag", dar si de una legata de credinte si de ritualuri menite sa-i ofere
copilului puteri magice:"Si-s scaldat de mic in Olt,/ Sa ma fac viteaz de tot/ Si-s frecat cu busuioc,/ Sa am
zile cu noroc". Comuniunea cu natura se va continua firesc si dupa ce voinicul va mai creste, se va maturiza
si se va reintoarece in spatiul acela ocrotitor al codrului. Traseul voinicului se va indrepta spre vale "Apoi mam lasat in vale", el fiind pregatit sa lupte alaturi de tovarasii lui si fiind constient ca acum s-a calit:"Si-am
ajuns un voinicel/ Cu inima de otel", curajul acestuia fiind subliniat prin metafora"inima de otel".
Trecerea spre partea a doua a poeziei se face prin intermediul unui catren in care exclamatia retorica
"Aoleo! Ce fac de dor", accentueaza dorinta eului liric de a se alatura cetelor lui Tudor Vladimirescu, cete
prezentate prin intermediul epitetului "mandre".
Prin adeziunea sa la miscarea lui Tudor, eul liric isi va evidentia toate calitatile si priceperile lui:
curajul, priceperea in manuirea pustii, rapiditatea in lupta si spiritul de sacrificiu:"Un soiman mehedintel,/
Care stie sa chiteasca/ Randunica s-o loveasca,/ Si mai stie de calare/ Sa se lupte-n fuga mare./ Si mai stie
sa inoate/ Vaslind Dunarea din coate". Datorita acestor calitati si priceperi ale voinicului, acesta va fi demn
pentru a obtine dreptatea si libertatea sociala si nationala.
Doina se incheie prin dorinta arzatoare a haiducului de a-si implini menirea, dorinta sugerata de
exclamatia retorica populara si repetitia:"Aoleo! ma arde focul" () "Aoleo! de rau, de bine". Haiducul se va
considera norocos, daca va reusi sa faca dreptate:"Ca sa-mi cerc si eu norocul", chiar daca acest fapt va
presupune sacrificiul suprem. Ultimul vers "Tipa sufletul in mine!" precizeaza starea de revolta a romanilor
razvratiti impotriva nedreptatilor si insetati de libertate.
Toate sentimentele si insusirile haiducului sunt exprimate printr-o diversitate de procedee artistice,
astfel intalnindu-se forme de superlativ absolut:"viteaz de tot", "ce fac de dor", repetitia exlamatiei retorice:
"Aoleo!", metafora:"cu inima de otel", forma inversa a verbului "a veni" la viitor: "veni-va", substantivul

comun "badea", asociat celui propriu "Tudor", creandu-se astfel impresia unei atmosfere de comunicare
intima.
Prezenta eului liric este remarcata prin folosirea verbelor la persoana I:"sunt", "sa fiu", "sa ma fac" etc,
si a pronumelor personale si reflexive la persona I:"ma", "-m", "-mi", etc.
Elementele de versificatie din doina "Frunza verde maagheran", sunt specific populare, aceasta
avand rima imperecheata masculina perfecta, ritmul fiind trohaic, masura variind intre 7-8 silabe.
Prin simplitatea formei si prin sinceritatea si profunzimea sentimentelor, aceasta doina dovedeste
valoarea si originalitatea literaturii noastre populare.