GOLIARZI

în plin Ev Mediu, goliarzii creau

elevate cântice de mahala
Goliarzii… Un nume azi cu
rezonanţe stranii, greu de atins,
venit din vremuri demult apuse. Au apărut, s-au exprimat şi au modelat
ireversibil istoria socială a Evului Mediu zis azi şi întunecat. Mă rog, întunecat
după criteriile noastre de azi, criterii dintre care multe, dacă e să fim sinceri şi
le analizăm cu atenţie, nu sunt foarte luminoase. Dar asta e altă discuţie…
important este să reţinem sfatul unui mare istoric francez contemporan nouă,
Fernand Braudel: ca să înţelegem o eopcă, oricare ar fi ea, trebuie să o
judecăm prin prisma mentalităţilor ei de atunci, nu prin cea a mentalităţilor
noastre.
În fine… Dar cine erau aceşti goliarzi? Mai traductibil pentru percepţia noastră
de azi, i-am putea numi echivalentul medieval al Mişcării „Flower Power”.
Erau spirite rebele, nonconformişti cu o puternică vocaţie de contestatari ai
ordinii de drept din plin ev mediu. S-au exprimat prin vers şi cântec, simultan,
propunându-şi doar să transmită şi să propage o anumită stare de spirit, fără
a-şi asuma neapărat paternitatea individuală a operei lor. Chiar dacă peste
veacuri ne-au rămas câteva nume mari de goliarzi, caracterul operei lor
rămâne unul colectiv şi anonim. Nu i-a recunoscut nimeni ca fiind, fiecare în
parte, vreun titan al literaturii şi muzicii vremii sale. Dar nici nu şi-au propus
aşa ceva.
Studenţi rătăcitori, de obicei lipsiţi de mijloace de trai, greu adaptabili la
regulile sociale, duceau o viaţă boemă. Şi-au luat numele de la Goliat, ca o
formă de autoironizare prin asumarea acestei origini. Timp de vreo trei secole,
atitudinea lor a scandalizat nobilimea şi clericii care i-au considerat mereu ca
pe nişte dizidenţi ireconciliabili, ostili ordinii stabilite, atât a celei laice, cât şi a
celei ecleziastice.
Din punct de vedere melodic, cântările goliarzilor erau aidoma imnurilor
religioase atât de promovate de cler pe atunci. Astfel, un neavizat, mai ales în
puterea nopţii, putea lesne confunda crâşma cu biserica. Cel care cunoştea
însă latina, un fel de engleză a vremii, fiind vorbită cam peste tot în Europa,
făcea lesne diferenţa. Textele nu aveau nimic comun cu cele sfinte. Pline de
vervă, de umor, dar şi licenţioase ele vehiculau anumite valori universale şi
profund umane: bucuria de a fi, în special de a fi tânăr, iubirea liberă, plăcerea
de a trăi, de a bea şi de a încălca regulile societăţii.
Mesajele cântecelor goliarzilor au un caracter profund satiric, construit pe
două dimensiuni majore: cea erotică şi cea bahică. În poezia erotică, spre
deosebire de spiritul galant al trubadurilor şi menestrelilor de mai târziu,
goliarzii tratează femeia cu un realism considerat de cei ipocriţi ca ireverenţă.
Ei sunt la originea viitoarei literaturi misogine şi anti-romantice şi a viitoarelor
colecţii de cântice de mahala. Ceea ce nu înseamnă însă că goliarzii trebuie
poziţionaţi în zona vulgului. Dimpotrivă! E bine de reţinut că lor le datorăm
celebrul „Gaudeamus Igitur”, imnul studenţilor de pretutindeni, care a avut
titlul original „De brevitate vitae” („Despre scurtimea vieţii”).