Caracterizarea personajului Ion

”Ion” de L. Rebreanu – roman obiectiv, realist, deci construiește tipuri umane

representative pentru o întreagă clasă socială. Autorul are o mare capacitate de a crea iluzia
vieții prin fiecare din caracterele operei. Protagonistul, mai ales, este construit prin tehnica
basoreliefului, în relații complexe cu cei din jur, mai ales de opoziție/conflictuale.

I: Statutul social, psihologic și moral al personajului Social = țăran sărac, trei petice de
pământ la marginea satului: tatăl său, Alexandru Pop Glanetașul risipise zestrea soției,
Zenobia, mama sa. Când Ion a devenit stâlpul casei, a plătit datoriile familiei și își muncește cu
dragoste/râvnă pământurile, visând să le înmulțească prin căsătoria cu o fată bogată. După ce
își schimbă statutul, umblă mândru prin sat; după sinuciderea nevestei sale, Ana, vede în copil
doar garanția păstrării pământurilor.

Psihologic = tipul ambițiosului pătimaș și obsedat de ideea de a avea ”pământ mult,

mult…”. Marginalizarea/discriminarea la care este supus îi alimentează dorina de răzbunare.
Dominat de instinctincte primitive puternice, nu și le poate stăpâni. Pare puternic pentru că își
amână ”glasul iubirii”, dar de fapt este slab pentru că cedează ”glasului pământului” care-i
adoarme conștiința. Este adesea impulsiv, violent, astfel încât devine ”o brută, căreia șiretenia ii
ține loc de deșteptăciune” (G. Călinescu).

Moral = tipul parvenitului/arivistului lipsit de scrupule, căci își urmărește cu înverșunare

scopul, pentru care îi sacrifică fără remușcare și pe cei ce-i stau în cale, dar și pe cei care-l
ajută. Calitățile sunt puse în umbră de către defecte (sau calitățile degenerează în defecte).
Este ”iute și harnic ca mă-sa”, plăcându-i munca (mai mult decât cartea prin care ar fi putut
deveni ”domn”), dar e lacom, egoist, lipsit de recunoștință și de umanitate/decență. În concluzie,
evoluția socială atrage involuția psihologică și morală.

II. O trăsătură de caracter + comentarea a două secvențe care o ilustrează

O trăsătură definitorie a lui Ion este lăcomia provenită din egoism. Această caracteristică este
evidențiată în mod substanțial în două secvențe cheie:

Hora și Nunta: În timpul nunții lui Ion cu Ana, naratorul analizează conflictele interne ale lui
Ion, pendulând între Ana și Florica, fata pe care o iubește cu adevărat. Această secvență
evidențiază lăcomia și lipsa de consecvență morală a personajului.
 Sărutarea Pământului: Prin gestul sărutului pământului, Ion ilustrează lăcomia sa pentru
pământurile pe care le iubește mai mult decât orice, chiar și mai presus de principii morale sau
spirituale.

III. Analiza a două elemente de construcție + justificarea importanței lor în

construcția personajului:

Simetria între debutul și finalul romanului "Ion" este sugerată subtil prin metafora drumului
care traversează satul Pripas. Acest element structural își propune să contureze destinul
individual al protagonistului, un destin care se desprinde din tiparele colective. Verbele care
descriu acest drum au o încărcătură simbolică și sunt atent corelate cu comportamentul lui Ion,
prefigurând subtil etapele viitoare ale călătoriei sale.

Inițial, drumul este prezentat ca fiind "vesel și sprinten," subliniind optimismul și energia
debordantă a lui Ion. Cu diverse acțiuni simbolice, cum ar fi cotește, se ascunde, poposește, se
creează o paralelă subtilă cu modul în care Ion se impune în clasa socială superioară. Astfel,
intrarea sa în această lume este caracterizată de vicleșug și de eliminarea rezistenței,
reflectând o abordare fără remușcări și fără mustrări de conștiință.

Metafora drumului își continuă semnificația în finalul romanului, unde crucea cu Hristosul
ruginit sugerează intenția moralizatoare a autorului cu privire la soarta lui Ion. Această cruce
devine simbolul pedepsei divine pentru călcarea normelor sociale și impactul negativ asupra
vieților celor din jur. Imaginile Hristosului care tremură în vânt, "cu chipul poleit de o rază târzie
de soare," ilustrează subtil suferința și judecata divină.

Această reluare a motivului crucii în finalul operei semnalează, într-un ton moralizator, că
Dumnezeu pedepsește nemilos cei care tulbură echilibrul social. Cu toate acestea, această
avertizare nu garantează că alții nu vor repeta aceleași greșeli, perpetuând astfel destinul
zbuciumat al protagonistului. Astfel, aceste subtilități în structura narativă adaugă profunzime
operei, contribuind la complexitatea și înțelegerea sa.

Titlul operei este "Ion", lucru care îl face pe fiul Glanetașului un personaj eponim. Numele
Ion a fost purtat de unul dintre cei mai importanți sfinți creștini, fiind un simbol al adevărului și al
modestiei. Dar fiul Glanetașului ascultă chemarea pământului și este tras în jos de acesta, spre
iad, ceea ce ne duce cu gândul la un om necurat, opusul unui sfânt. Ginerele lui Vasile Baciu
posedă calități opuse Sfântului Ion. Fiul Glanetașului este mincinos (îl minte pe Ana că o
iubește, dar o vrea doar pentru pământ) și plin de sine (dacă nu vrea el să ți-o dea de bunăvoie,
trebuie să-l silești).