 Deprinderile motrice.

Formarea deprinderilor
motrice;
 Stereotipul dinamic și formarea deprinderilor
motrice;
 Componenții vegetativi ai deprinderilor
motrice;
 Transferul deprinderilor motrice.
 Omul se naște cu un număr limitat de acte
motrice. Aceste acte motrice sunt simple ca
structură mai ales din punct de vedere a
coordonării lor. Maturizarea morfo-funcțională a
multor centri nervoși și legătura lor cu aparatul
locomotor are loc în perioada postnatală. Cea mai
mare parte a mișcărilor, omul le dobândește prin
educație și instruire în decursul vieții.
Astfel, omul capătă un șir de deprinderi și
priceperi noi, care formează componentele
activității motrice voluntare.
 Specialiștii în domeniu, susțin că
activitatea motrice voluntară a omului este
complexă și are la bază priceperile și
deprinderile.
Cercetătorii fiziologi nu au ajuns la o
definiție unanimă a priceperilor și deprinderilor
și le definesc în următorul mod:
 După Belinovici deprinderile sunt mijloace automatizate de
DEPRINDERI

îndeplinire a acțiunilor conștiente

După Beritov deprinderile sunt priceperi dobândite prin

exercițiu, îndreptat spre executarea unor acțiuni

După Krestovnicov deprinderile sunt stereotipuri dinamice motrice

proprioreceptive
PRICEPERI

După Epuran priceperile sunt mijloacele de îndeplinire a unor

acțiuni conștiente

După Beritov priceperile constau în alegerea și utilizarea

practică a procedeelor raționale și constituie stadiul
premergător formării deprinderilor
 Se consideră că acțiunile tactice ale
sportivului constituie priceperi, deoarece
rezolvă probleme concrete și particulare pe
baza cunoștințelor și deprinderilor formate
anterior. Deprinderile motrice formate în
timpul antrenamentelor reprezintă baza
tehnicii sportive, cu cât ele sunt mai perfecte,
cu atât calitatea îndeplinirii exercițiilor este mai
înaltă.
S-a demonstrat că practic toate mișcările
pe care le posedă omul prezintă noi forme ale
deprinderilor căpătate în timpul vieții
individuale.
 Conform legităților fiziologice fundamentale,
deprinderile motrice au în esență mecanismul
conexiunilor temporare, care se formează în SNC
în timpul procesului de instruire, conexiuni
identice cu cele ce iau naștere în timpul elaborării
reflexelor condiționate. Însă mecanismul fiziologic
al formării deprinderilor motrice are și unele
particularități, ca:
- Reflexele clasice digestive au un mecanism
fiziologic relativ simplu: combinarea multiplă a
unui excitant indiferent (lumina, sunetul) cu unul
condiționat (hrana) face ca primul excitant să
devină și el un excitant condiționat. Adică
aprinderea luminii declanșează secreția salivei și a
sucului gastric.
 Aceste categorii de reflexe au fost
denumite senzoriale. În timpul formării
deprinderilor motrice, la acțiunea excitanților
de ordinul I și II, are loc nu doar o simplă
repetare a acțiunilor provocate de acești
excitanți, ci și formarea unor noi conexiuni în
SNC ce duc la nașterea reflexelor operante.
În formarea și coordonarea RO, un rol
mare îl au nu doar semnalele eferente de
declanșare, care se îndreaptă de la SNC către
organele efectoare, dar și semnalele aferente,
care pleacă de la aceste organe spre SNC.
Aceste semnale formează conexiuni inverse ce
dau naștere fenomenului retroacțiunii.
 Fenomenul retroacțiunii este un proces ce
asigură coordonarea exactă a mișcărilor și
perfecționarea deprinderilor motrice. Așadar, în
mecanismul fiziologic al formării deprinderilor
motrice participă ambele tipuri de reflexe.
Pentru formarea deprinderilor motrice un rol
de bază îl dețin analizatorii și al II-lea sistem de
semnalizare. Impulsurile ce se îndreaptă spre SNC,
în timpul fiecărui act motric, de la receptorii
analizatorilor vizual, auditiv, vestibular și motric,
informează SN despre caracterul mișcării ce se
execută, despre modificările ce au loc în structura
ei în timpul trecerii de la o fază la alta etc.
Impulsurile date joacă un rol important nu doar în
formarea deprinderii dar și în perfecționarea ei
odată cu creșterea măiestriei sportive.
La baza procesului formării deprinderilor motrice stau
trei etape:
1. Etapa mișcărilor inutile și a lipsei de coordonare. La
etapa dată are loc consolidarea actelor motrice izolate
într-o singură acțiune. Concomitent cu mișcările
necesare, se realizează și altele care sunt inutile pentru
deprinderea dată. Astfel, are loc o acțiune imperfect
coordonată ce necesită mari cheltuieli energetice.
Aceste fenomene se explică prin iradierea largă a
excitațiilor ajunse la scoarța cerebrală de la
proprioreceptorii din mușchi, tendoane etc. De
asemenea, în scoarța cerebrală este încă slab dezvoltat
procesul inhibiției interne de diferențiere. Grație
acestor doi factori, la nivelul aparatului locomotor apar
mișcări generalizate, cu recrutarea diverselor grupe
musculare ce nu vizează deprinderea ce trebuie
învățată;
2. Etapa mișcărilor rigide.
La această etapă deprinderea se realizează
mai corect, însă mișcările sunt executate rigid.
În scoarța cerebrală are loc o concentrare
relativă a excitanților în anumiți centri datorită
intensificării proceselor de diferențiere între
excitație și inhibiție. Se formează deja
stereotipul dinamic al deprinderii, fără ca să se
ajungă la perfecționarea lui completă.
3. Etapa stabilizării.
Stereotipia proceselor nervoase se
consolidează alcătuind o bază solidă a
deprinderii motrice. În scoarța cerebrală se
formează deja conexiuni stabile între diferiți
centri motrici și vegetativi, care dau
posibilitatea ca procesele de excitație și
inhibiție să fie bine conturate. Aceste procese
generează o executare precisă a mișcărilor.
Această etapă ajută la perfecționarea
funcției organelor vegetative, ceea ce
determină creșterea capacității de efort. Etapa
stabilizării este succedată de automatizarea
deprinderii motrice formate.
 Componentele aferente (receptorii din mușchi, tendoane,
capsule articulare) percep începutul, sfârșitul și modificările care
au loc în decursul executării deprinderii. De asemenea din
aceste componente fac parte impulsurile aferente pornite din
formarea și executarea
deprinderii motrice

viscere, care exercită asigurarea vegetativă a deprinderii.

Componentele centrate ale deprinderii sunt reprezentate de centrii

nervoși din SNC, unde se alcătuiesc programele de realizare a
acțiunii mușchilor și a organelor vegetative pentru executarea cât
mai eficace a deprinderii.

Componentele efectoare aparțin nervilor eferenți care realizează

programul activității motrice elaborate de componenta centrală a
deprinderii.