EXPLORAREA TEXTULUI LITERAR PENTRU DEZVOLTAREA

GÂNDIRII CRITICE A ELEVILOR

Rolul fundamental al învăţământului primar este acela de a pune

bazele formării personalităţii care stârneşte şi amplifică motivaţia
intrinsecă, care reconsideră problematica evaluării. Nu trebuie să ne
mulţumim ca elevii noştri să fie doar spectatori inteligenţi şi sensibili la
ceea ce le oferim, ci să se lase prinşi în jocul nostru, să-l purifice prin
propriile lor idei despre joc, şi de ce nu, să ne lăsăm şi unii şi
alţii ,,torturaţi” de frumuseţea lui.
Fiecare învăţător este dator să spună NU rutinei acum când
nimeni nu ne mai încorsetează în tipare strâmte, nefireşti, să eliminăm
lucrurile inutile, dăunătoare, acei paraziţi care se desprind greu, să le
închidem în călimara cuvintelor din bine cunoscuta lecţie şi să nu le mai
dăm drumul niciodată. Să-l scăpăm pe NU din braţe, să încercăm să nu
ne lăsăm înfrânţi de greutăţi sau de baza materială săracă din şcoli.
Dascălul nu s-a dat bătut niciodată, în ciuda acestor greutăţi. Resursele,
dacă nimeni nu ni le creează, trebuie să le găsim în noi şi în patrimoniul
cultural al ţării pentru că fiecare dintre noi tânjeşte, şi este o dorinţă
legitimă, ca foştii săi elevi să vorbească despre el aşa cum o face
Sadoveanu despre Domnu’ Trandafir sau despre învăţătorul spiritual al
său, al nostru, al tuturor –Ion Creangă-, pe care-l numeşte atât de
tulburător ,,marele meu dascăl ”.
Succesul învăţăturii este garantat atunci când dascălul ştie să
creeze, să provoace situaţii conflictuale, problematizări. Depăşirea
acestora înseamnă încă o cărămidă adăugată fundamentului solid al
cunoştinţelor.
În contextul actual, a devenit, aşadar, o necesitate ca învăţătorul
să-i înveţe pe elevi cum să înveţe eficient şi cum să gândească critic . Cu
alte cuvinte, elevii trebuie să poată să întâlnească informaţii noi şi să le
examineze atent şi critic. Ei trebuie să poată reflecta asupra informaţiilor
şi ideilor în mod independent şi să poată acţiona în concordanţă cu
rezultatele reflecţiei lor în aşa fel încât informaţiile respective să devină
utile. Ei trebuie să poată examina ideile noi din numeroase perspective,
făcând judecăţi asupra adevărului şi valorii acestora, determinând
valoarea de ansamblu a ideilor pe baza propriilor lor nevoi şi scopuri.

1
 Dacă este esenţial să-i învăţăm pe elevi să gândească critic, atunci
acest lucru trebuie să devină o practică sistematică în predare. Nu
putem presupune că elevii vor ajunge să gândească critic de la sine sau
doar pentru că cineva afirmă că este un lucru important. Gândirea
critică nu se formează predând cei şapte paşi către gândirea critică sau
folosind alte asemenea reţete de comportament. Pentru a deveni cu
adevărat gânditori critici, elevii trebuie să aibă experienţa directă a ceea
ce înseamnă să gândeşti critic.
S-a greşit adesea considerându-se gândirea critică o ,,materie”
de studiu sau un set de deprinderi care trebuie memorate şi aplicate. Ea
nu reprezintă o materie ci, mai degrabă un produs. Este un punct la
care ajunge gândirea noastră în momentul în care gândim critic din
obişnuinţă, ca modalitate firească de interacţiune cu ideile şi
informaţiile. Este un proces activ, alteori spontan şi care îl face pe cel
care învaţă să deţină controlul asupra informaţiei, punând-o sub semnul
întrebării, integrând-o, reconfigurând-o, adaptând-o sau respingând-o.
Gândirea critică este un proces care are loc când cel care învaţă
îşi pune întrebări ca: ,, Ce semnificaţie au aceste informaţii pentru
mine?”, ,,Cum pot folosi aceste informaţii?”, ,,Cum se leagă aceste
cunoştinţe de ceea ce ştiam dinainte?”, ,,Îmi foloseşte această
informaţie la ceva?”, ,,Care ar fi consecinţele aplicării în practică a
acestor idei pentru mine şi pentru ceilalţi?”.
Acolo unde lipseşte implicarea în procesul de gândire şi învăţare
lipseşte şi gândirea critică.
În ciclul primar învăţătorul îi poate antrena, poate excelent de
mult, în împărtăşirea ideilor şi opiniilor lor, în emiterea unor judecăţi de
valoare, în expunerea propriilor convingeri, prin explorarea textelor
literare. Sunt texte literare în care elevul poate deveni cu uşurinţă
capabil să devină un subiect al educaţiei, un actor social care va gândi
clar şi coerent, adesea polemic cu alţii, care argumentează ,,de ce” –
urile? şi ,,pentru ce? ” –urile conduitelor sale şi ale celorlalţi.
Analiza literară, modalitate de lucru folosită în studierea literaturii
mai ales la clasele mari, poate constitui şi pentru şcolarii mici un mijloc
de a-i pune în contact direct cu cartea, de a-i învăţa să descopere şi
chiar să aprecieze valenţele multiple ale expresiei tipărite. Numai astfel
mesajul unui text citit se încorporează în conştiinţa cititorului,
influenţând întregul său comportament. Posibilitatea folosirii, într-o
formă specifică, a explorării textului literar la lecţiile de citire în ciclul
primar, este uşurată de nivelul textelor pe care le citesc elevii. Faptul că
acestea sunt realizate la un nivel care permite înţelegerea lor de către
copiii de vârstă şcolară mică nu exclude câtuşi de puţin posibilitatea de

2
abordare a unor asemenea texte prin utilizarea analizei literare. Orice
text, cât de simplu ar părea, nu poate fi valorificat deplin doar printr-o
simplă lectură, ci dacă este temeinic analizat. De fapt, a explora un text
literar, a-l analiza critic, înseamnă a face o ,,disecare” a lui, prin
delimitarea componentelor sale, prin extragerea şi valorificarea
conţinutului de idei, de sentimente, precum şi a mijloacelor artistice,
ceea ce la clasele mici se realizează prin lectura explicativă şi
interpretativă.
Însăşi denumirea atrage atenţia asupra faptului că, folosindu-le,
realizăm, de fapt, lectura însoţită de explicaţiile de rigoare, care permit
dezvăluirea mesajului transmis de text şi, totodată, interpretarea
acestuia. Nu este vorba, fireşte, de simple explicaţii date de învăţător, ci
de angajarea efortului intelectual al elevilor în acest proces. Privite
astfel, lectura explicativă şi lectura interpretativă realizează pregătirea
elevilor în acest domeniu al gândirii critice.
Lectura explicativă şi lectura interpretativă nu sunt doar un
scop în sine; ele constituie, în primul rând, modalităţi de lucru utilizate
de învăţător pentru a-i ajuta pe elevi să recepteze şi să interpreteze
mesajul unui text. Destul de frecvent, conţinutul esenţial al unui text
este asimilat de elevi fie prin reproducerea lui de către învăţător, fie prin
memorarea mecanică a acestuia. În asemenea cazuri, elevii rămân
deseori doar la ,,litera” textului şi nu sunt stimulaţi să analizeze, să
interpreteze, să exprime opinii, impresii personale cu privire la mesajul
lucrării citite. Lectura explicativă, modalitate de lucru folosită în
studierea literaturii mai ales la clasele mari, a început să constituie şi
pentru şcolarii mici un mijloc de a-i pune în contact direct cu cartea, de
a-i învăţa să descopere şi chiar să aprecieze valenţele multiple ale
expresiei tipărite. În ultima perioadă, lectura explicativă a devenit un
mijloc ineficient în analiza textelor literare mai ales ţinând cont de
complexitatea acestora în manualele recent apărute. De aceea, este
necesar a fi utilizată şi lectura interpretativă care nu vine să îi ia locul ci
doar să o completeze, să ajute la o mai bună înţelegere a textului citit,
pentru că ea poate fi definită astfel:
,, …a înţelege şi a aprecia. Ea presupune un act de
gândire şi de educaţie.”
Lectura interpretativă urmăreşte în egală măsură analiza fondului
unui text (idei, sentimente) şi a formei acestuia. Aceste două laturi ale ei
sunt inseparabile. Analiza formei nu poate fi un scop în sine, ci este
subordonată înţelegerii mesajului textului. Prin studierea mijloacelor de
expresie, deci a formei, se asigură o mai bună înţelegere a semnificaţiei
conţinutului. La aceasta mai trebuie adăugat faptul că interpretarea unui

3
text mai este determinată şi de particularităţile individuale ale celui care
îl analizează, de capacitatea acestuia de a se orienta în textul citit.
Lectura explicativă şi interpretativă reprezintă un schimb de păreri,
nu o conferinţă. Învăţătorul nu trebuie să impună felul său de a simţi
sau propriile sale impresii; rolul său constă în a-i călăuzi pe copii, în a-i
obişnui să reacţioneze la ceea ce citesc; în această activitate,
afectivitatea şi inteligenţa elevilor sunt implicate în aceeaşi măsură.
De asemenea, învăţătorul trebuie să se ferească să vorbească prea
mult.; el şi-a ,, lucrat” textul; la rândul lor, trebuie să se străduiască
elevii; ei trebuie să citească şi să recitească textul, pentru a găsi
cuvântul, expresia care răspunde la întrebarea ce i-a fost pusă.
Elevii nu trebuie lăsaţi cu mintea leneşă şi de aceea, învăţătorul
poate constitui un demers didactic iscoditor, într-o rigoare a întrebărilor,
încât să descopere cu ei elemente ale lecturii ce pot fi interpretate.
Există un număr de atribute şi comportamente pe care le manifestă cei
ce gândesc critic şi pe care trebuie să le promovăm şi să le încurajăm în
clasă. Lectura interpretativă, bine condusă, creează între elevi şi
învăţători un fel de comuniune intelectuală în procesul căreia încearcă
toţi aceleaşi sentimente, aceleaşi emoţii: pentru elevi constituie
momentul apariţiei unei trebuinţe de ordin superior care va da
adolescentului şi apoi adultului gustul lecturii ce îmbogăţeşte spiritul,
înarmându-l astfel cu o activitate intelectuală care este baza întregii
culturi personale.
În explorarea textului literar elevilor trebuie să li permită să
speculeze, să creeze, să afirme diverse lucruri, fie că sunt evidente, fie
că sunt ireale. Când elevii înţeleg că acest comportament este
acceptabil, că ei îşi pot împărtăşi convingerile în legătură cu mesajul
textului, se angajează mai activ în analiza critică. Frumuseţea textului
literar autentic, fie că este narativ sau descriptiv, trebuie să speculeze
trăirile adevărate ale copilului. Dacă vom ştii să ,,stoarcem” şi ultima
picătură de nectar a unui text, vom fi siguri că am înfrumuseţat şi
îmbogăţit sufletul copiilor.
Explorarea textului literar reprezintă, în concluzie, o modalitate
esenţială pentru dezvoltarea gândirii critice a elevilor. O lecţie de citire
se poate înscrie, aşadar, pe traiectoria unui învăţământ modern,
solicitând efortul intelectual al elevilor, prin căutări şi interpretări.