TULBURARI DE STATICA ALE COLOANEI VERTEBRALE

ANATOMOFIZIOLOGIA DEVIAŢIILOR COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală prezintă două categorii de curburi fiziologice: patru în plan sagital şi trei în
plan frontal.
Curburile sagitale au rol în mărirea rezistenţei coloanei vertebrale şi sunt orientate cu
convexitatea înainte (lordoze) şi cu convexitatea înapoi (cifoze). Acestea sunt: lordoza cervicală,
cifoza toracică, lordoza lombară şi cifoza sacro-coccigiană.
Când curburile naturale sunt exagerate sau în mod anormal reduse, tind să aibă semnificaţie
patologică. Exemplu : cifoza toracică este accentuată în boala Scheuermann (numită şi hipercifoză
idiopatică) iar lordoza lombară este accentuată (compensator) în cazul distrofiilor musculare sau
paraliziilor cerebrale.
Deformările patologice pot să apară în direcţie antero-posterioară şi/sau laterală, deoarece
limitele normalului sunt dificil de precizat. Deviaţiile coloanei vertebrale (scolioza, cifoza,
lordoza) sunt poziţii anormale persistente şi provocate de factori etiopatogeni multipli
(congenitale, secundare in diferite boli, posttraumatice, idiopatice, iatrogene).
În perioada de dezvoltare embrionară incipientă, coloana este curbată în poziţie concavă
anterior numită cifozis. Până la naştere se dezvoltă concavităţi posterioare în zona cervico-toracică
şi joncţiunea lombo-sacrată, numite curbe de lordoză.
Accentuarea curburilor toracice şi cervicale a lordozei lombare, are loc odată cu creşterea
până când se consolidează coloana în cea de-a doua decadă.[1]
La nou-născut se întâlnesc două curburi fiziologice: cifoza cervico-toracică şi cifoza sacro-
coccigiană. Deviaţiile sagitale fiziologice se dobândesc în cursul vieţii postnatale, după instalarea
staţiunii bipede.
La vârsta de doi ani coloana vertebrală ajunge la 50% din lungimea sa finală (toate curburile
fiind prezente), iar membrele inferioare la 40% din lungimea finală. Astfel proporţiile adultului
sunt atinse la sfârşitul adolescenţei.
Creşterea coloanei vertebrale în lungime se realizează la nivelul cartilajului corpilor
vertebrali, numită creştere endocondrală. De la doi ani până la adolescenţă (atât la fete cât şi la
băieţi) creşterea este cu patru-şase cm pe an. Astfel în timpul adolescenţei înălţimea creşte cu şase
doisprezece cm.
Aceasta are importanţă deosebită în tratamentul deformărilor coloanei vertebrale prin
fuziune chirurgicală. Rata creşterii pe segmente şi totală a coloanei vertebrale e variabilă în funcţie
de individ, sex şi diferite regiuni ale sale.
Curburile în plan frontal (mai puţin pronunţate decât primele) sunt în număr de trei şi au rol
compensator stabilind echilibrul corporal. La persoanele "stângace" aceste curburi sunt orientate în
sens invers. Curburile fiziologice dau coloanei o mare elasticitate şi rezistenţă, permiţându-i să
se comporte în timpul căderii ca un resort, amortizând şocul traumatic asupra coloanei
vertebrale. Aceste curburi păstrează centrul de greutate în interiorul poligonului de susţinere.

FUNCTIONAL LIMITATIONS (Frontera)

The functional limitations related to scoliosis and kyphosis result from the loss of spinal
motion.[15] A kyphosis-related restriction in upward gaze may affect driving and cause difficulty
with lying prone or swimming in a prone position. Loss of shoulder range of motion, particularly
forward flexion and abduction, may result from restricted scapular excursion over the thorax. This

1
can interfere with overhead activities of daily living. Pain can result in limited sitting, standing, or
walking tolerance.

The disruption of spinal balance that occurs will displace the center of gravity, particularly
with severe kyphosis. This increases the energy costs for standing and ambulation. It can also
impair balance. With severe deformity, cardiopulmonary compromise may decrease endurance. If
the patient perceives cosmetic deformities as severe, social isolation can result.

DIAGNOSTIC STUDIES
Standing anteroposterior and lateral radiographs are useful in the evaluation of scoliosis
and kyphosis. Bending or supine radiographs are not usually obtained but can help determine the
flexibility or correctability of the curve. Radiographs can reveal congenital abnormalities of the
vertebral body that cause spinal imbalance (block, bar, or butterfly vertebrae), evidence of
Scheuermann disease (end-plate fluting), or lateral vertebral body wedging that is characteristic of
idiopathic scoliosis.[22] Lordosis and pelvic obliquity correspond well to the pain experienced by
the patient.[23]

Measurement of the scoliotic curve on plain films is done by either the Cobb or Risser
method. The most common measurement, the Cobb angle, is determined by the intersection of two
lines drawn perpendicular to the vertebral end plates that represent the maximal deviation of the
spine Plain films also allow assessment of vertebral body rotation and the growth centers in the
ilium, vertebrae, and humerus. The degree of vertebral body rotation is gauged by the deviation
from the midline of either the spinous process or pedicles. Rotation is graded 0 (no rotation) to 4
(rotation of 90 degrees or more). Epiphyseal closure can sometimes be assessed by plain films.
Closure of the growth plates proceeds in a cephalad manner. Because vertebral growth plates are
not consistently demonstrated on plain films, the iliac crest is a useful site for assessment of spine
growth status. This is the Risser sign, which is graded 0 (no mineralization) to 5 (fusion of the
growth plate).

Anterior-posterior films may demonstrate asymmetric disc degeneration; more than 20% of
adult curves demonstrate unilateral disc disease. Scoliosis risk increases with asymmetric vertebral
growth (e.g., after radiation therapy), vertebral height loss of more than 5 mm, or unilateral
osteophyte formation.[24]

Magnetic resonance imaging is indicated for specific purposes, such as identification of a

neurofibroma or diastematomyelia. If a neurologic deficit is present, magnetic resonance imaging
should be performed.

Electrodiagnostic studies are a useful adjunct to these tests for grading the severity of a
neurologic deficit. Somatosensory evoked potentials (tibial nerve) correlate with magnetic
resonance imaging findings and offer another diagnostic option.[25] Curve severity parallels
vertebral growth pattern and velocity of curve change. If growth velocity is high, there is increased
electromyographic activity in the lower convex curve.[25] If surgery is being considered,
preoperative magnetic resonance imaging or computed tomographic myelography is indicated.

Bone scans are helpful to exclude discitis or tumor as the cause of pain or spinal deformity.
Bone densitometry demonstrates increased density on the convex side of the curve. This occurs
even in osteoporotic patients.[26] Pulmonary function testing, particularly volume and expiratory
studies, should be performed when curves exceed 60 degrees.

DIFFERENTIAL DIAGNOSIS: Lateral listhesis

Spondylolisthesis

Morquio disease

Deformity resulting from other cause (fracture, tumor)

TREATMENT
Initial

2
 In all patients, regardless of age, it is important to identify curves that are likely to progress.
Curves that are large (degree of curvature), double (double major, single major with a
compensatory curve), closely packed (spanning a relatively small spinal segment), related to
congenital vertebral body malformation, very rotated, or present in the immature spine are most
likely to progress and require more frequent assessment and aggressive intervention.[24] In general,
scoliotic curves of less than 20 degrees and kyphotic curves of less than 40 degrees are observed
through serial assessments. Nonsteroidal anti-inflammatory drugs or analgesics may be used for
pain management. Transcutaneous electrical nerve stimulation can be used for analgesia, but
otherwise there is no clear role for electrical stimulation in the treatment of scoliosis.

If the scoliotic curve exceeds 20 degrees or the kyphosis exceeds 40 degrees, assess for
bracing or surgery. The treatment goals for idiopathic curves are to limit progression of the
scoliosis or kyphosis and to maintain full activity, independence, and comfort. This is best done
with education of the patient, exercise, and bracing. Bracing for idiopathic adolescent curves
provides the best correction effect, ranging between 42% and 92%. The best correction effect is
seen with use of the nighttime wear orthoses, such as the Chênau, Charleston, and Providence
braces. [27] [28] [29]

Rehabilitation

Exercise is beneficial for general well-being and flexibility and to improve posture. There
is no clear evidence that exercise is a disease-modifying intervention for idiopathic scoliosis.
Kyphosis may improve with cervicothoracic extension exercise, pelvic tilt to reduce lumbar
lordosis, and stretching and strengthening exercise of the hamstring, hip flexor, and pectoralis
muscles. Exercise, particularly spinal extension, abdominal strengthening, and hamstring stretch, is
also helpful to reduce back pain. [15] [19] [30]

Bracing is an important part of the rehabilitation intervention. Without bracing, it is 20% to

40% more likely that the curve will progress than if a brace is used. There is no consensus
regarding recommended brace wear time per day; recommendations range between 8 and 23 hours
of daily wear. Some correction of the curvature may take place with conscientious use of the
orthosis, although the goals of orthotic treatment are to reduce pain and to limit progression of the
curve. The most common brace selection is a body jacket thoracolumbosacral orthosis, such as the
Boston or Denver brace ( Fig. 143-4 ). High thoracic and cervical curves and kyphotic curves may
require a Milwaukee cervicothoracolumbosacral orthosis. Bracing for idiopathic curves in a
growing child or adolescent is maintained until spinal growth centers fuse. When a
thoracolumbosacral body jacket or corset is used to decrease pain and to improve posture for
patients with degenerative scoliosis, wear time depends on symptoms. Braces worn only at night
(Providence and Charleston braces) offer an option that is effective and more attractive to the
patient ( Fig. 143-5 ). [27] [28] Bracing is generally more effective for lower thoracic and lumbar
curves.

For scoliosis associated with neuromuscular diseases, bracing is often withheld if the
patient is ambulatory. When a body jacket is provided, an abdominal window is needed to allow
respiratory excursion. Contoured or custom-molded seating systems that align and support the
trunk are useful. These allow the child, adolescent, or adult to maintain an upright posture while
seated, improving head control and hand function.

Procedures

There are no invasive physiatric procedures indicated for the treatment of scoliosis or kyphosis.

Surgery

Surgical procedures attempt to restore spinal balance. The goal of surgery is to stabilize the
spine through correction or control of the deformity. Improved cosmesis is a secondary goal.
Restoration of lumbar lordosis is important. [31] [32] Indications for surgical correction of scoliosis or
kyphosis include progressive deformity, instability, progressive or new neurologic deficit, and
cardiopulmonary compromise. Surgical stabilization of the spine for scoliosis associated with
neuromuscular disease is performed earlier than for curves due to other causes. Pain, even when it
is refractory to conservative management, is a controversial indication for surgery. Inability to use
a brace and severe cosmetic deformity may be relative indications for surgery in specific instances.

3
Scoliosis

Surgery addresses the coronal and rotational deformities by derotation and, less commonly,
distraction. Any spinal instability is eliminated through compression or bone fusion.[36] Spine
surgery may be complemented by rib resection in an attempt to improve appearance. The
postoperative management of surgical patients varies according to the cause of the curve, age of
the patient, and specifics of the surgery. Some patients may be placed in a cast or body jacket to
immobilize the surgical segment until bone fusion occurs. Cotrel-Dubousset instrumentation and
its various modifications that derotate the spine commonly do not require fusion, immobilization,
or rib resection. Other surgical procedures, such as osteotomy and laminectomy, are done as
appropriate.

Kyphosis

Various surgical approaches have been used, but anterior plus posterior instrumentation
with fusion currently provides the highest success rate for lasting correction and pain relief.

POTENTIAL DISEASE COMPLICATIONS

Complications of scoliosis or kyphosis result from the structural and degenerative changes
that occur in the spine, along with secondary tightness or restriction due to soft tissue shortening.
An increased incidence of spondylosis, facet arthropathy, spondylolisthesis, and spondylolysis is
associated with large curves and correlates with the angle and rotation at the curve apex. [39] [40] [41]
[42]
Such degenerative changes related to the curve are the most common causes of pain, but
scoliosis can also produce discogenic pain.[43]

Foraminal, recess, or canal stenosis can occur with resulting neurologic compromise. [44] [45]
Root entrapment usually occurs on the concave side of the curve (rarely both convex and concave
sides). Cauda equina compression has also been reported.[44] Lumbar spinal stenosis due to
scoliosis can sometimes be differentiated from other types of stenosis because the disease and
symptoms are more structural than positional. Patients often will not report relief of symptoms
when sitting.[22]

Restrictive lung disease may occur as a complication of scoliotic curves exceeding 40

degrees or kyphosis in excess of 50 degrees, and cor pulmonale can complicate severe kyphosis or
scoliotic curves in excess of 110 degrees.[39]

POTENTIAL TREATMENT COMPLICATIONS

Most treatment complications relate to surgery or bracing. Reported complications of

bracing include skin breakdown, dermatitis due to an allergy to the orthotic material,
hyperhidrosis, cutaneous infection, gastroesophageal reflux disease, esophagitis, and altered
gastrointestinal motility. Psychosocial complications include low self-esteem, altered body image,
and depression.[8]

Surgery may cause vascular or neurologic injury, pseudarthrosis, infection, graft donor site
pain, progressive pelvic obliquity, painful degenerative changes in the segment adjacent to the
level of fusion, instability, hardware prominence or failure, and thromboembolism. [31] [37] Hardware
complications include slippage of anchoring hooks, bending or fracture of a rod, wire pullout, and
migration of the hardware. With instrumentation, there is a 10% to 29% incidence of reoperation.
[46]
Progression of the curve is possible despite surgical fixation. In the growing adolescent, the
crankshaft phenomenon—progressive deformity resulting from continued growth of the anterior
spine after posterior arthrodesis—may occur. This results in further loss of spinal balance but is
usually not a problem. The patient with degenerative scoliosis who has undergone otherwise
successful surgery may continue to experience pain or restricted mobility.

Exercise-related complications are less common but include overuse conditions of the soft
tissues (tendinitis, bursitis, sprain, strain). Complications of nonsteroidal anti-inflammatory drug
therapy are possible, particularly in the gastric, renal, and hepatic systems.

4
 I. SCOLIOZELE

Deviaţiile laterale ale axului normal al coloanei vertebrale (scolioze) se manifestă în trei
planuri: frontal, sagital şi orizontal (pe o suprafată mai mare sau mai mică) cu rotaţia corpilor
vertebrali spre partea convexă fără pierderea continuităţii osteo-articulare. În timp ce scolioza se
defineşte ca o deformare permanentă a rahisului, atitudinea scoliotică este o problemă statică
reversibilă şi fără leziuni definitive
Scolioza se asociaza cu rotatia in ax longitudinal a corpilor vertebrali implicati.
Rotaţiile pot antrena coastele, determinând de partea convexă o gibozitate costală. Bolnavul
nu poate să corecteze curbura scoliotică şi nici să o reproducă în sens invers. Scolioza poate genera
uneori forme foarte grave şi cu repercursiuni funcţionale asupra organismului (comparativ cu
lordoza şi cifoza, care nu pun niciodată viaţa în pericol). Această poziţie nouă poate determina în
evoluţie asimetrii ale umerilor şi omoplaţilor. Atitudinea scoliotică se caracterizează prin deviaţia
temporară a coloanei vertebrale, (datorată unei insuficienţe de tonus muscular) corectabilă în
clinostatism şi neînsoţită de gibozitate costală dar reproductibilă în sens opus.
Incidenta (Frontera) intre 3-30% din populatie, dar doar 0,25% necesita tratament.
Incidenta creste cu varsta, momentul de aparitie putand fi: la nastere (s. congenitala), in copilarie
(s. infantila si juvenila), in adolescenta (s. adolescentului), la varsta adulta (s. degenerativa sau
idiopatica a adolescentului care a eludat diagnosticul).
În 90% din cazuri etiologia bolii este necunoscută (scolioză idiopatică) iar în procent de
10% pot să apară datorită malformaţiilor vertebrale, fracturilor vertebrale, bolilor neuromusculare,
maladiei Recklinghausen etc.
Patogenia scoliozei idiopatice nu este încă elucidată. Numeroase ipoteze emise până acum
nu explică mecanismul care stă la baza constituirii acestei deformări. Probabil o serie de factori
care acţionează în acest caz sunt favorizaţi de deficienţe genetice (cromozomii 6, 9, 16 si 17),
constituţionale, de creştere sau carenţiale.
Scolioza idiopatică structurală se localizează frecvent în zona toracică, lombară sau toraco-
lombară.
Scoliozele pot fi: -scolioze structurale : coloana este curbată şi rotată
-scolioze nestructurale :coloana este doar curbată.

Scolioza evolutivă este curbura în plan frontal a coloanei vertebrale, a cărei angulaţie a
depăşit valoarea de 30° până la vârsta de 14-15 ani (sau vârste şi valori graduale mai mici, când
curbura se agravează cu 10-15° în trei-şase luni). În absenţa oricărui tratament scolioza evoluează
spontan şi imprevizibil până la o limită programată genetic.
Scoliozele nestructurale nu evoluează, ci stagnează spontan în majoritatea cazurilor (chiar
în lipsa tratamentului) până la finalizarea cresterii.

CLASIFICAREA SCOLIOZELOR

1. CLASIFICARE DUPĂ ETIOPATOGENIE:

a. SCOLIOZE NON-STRUCTURALE
 Scolioza posturală
 Scolioza compensatorie

b. SCOLIOZE NON STRUCTURALE TRANZITORII

 Scolioza sciatică
 Scolioza isterică
 Scolioza inflamatorie

c. SCOLIOZE STRUCTURALE
c.1 SCOLIOZA IDIOPATICĂ A ADOLESCENTULUI

5
c.2 SCOLIOZE CONGENITALE :
i. De origine vertebrală :
Cu arcul posterior deshis
- cu deficit neurologic --> mielomeningocel
- fără deficit neurologic --> meningocel, spina bifida oculta
Cu arcul posterior închis
- cu deficit neurologic:--> diastematomielia
- fără deficit neurologic :--> hemivertebră, cui vertebral, bară vertebrală unilaterală, bloc osos
vertebral
Prin deficienţa segmentaţiei
- unilaterală, bilaterală, mixtă
ii. De origine extravertebrală:
- Fuziuni costale congenitale unilaterale

c.3 SCOLIOZE DE ORIGINE NEUROMUSCULARĂ:

i. Forma neuropatică:
Afecţiuni ale neuronilor motori medulari
 Poliomielita sau paralizia infantilă
 Traumatismele măduvei spinării
 Degenerări ale măduvei spinării -Boala Werdnig-Hoffman
-Boala Kugelberg-Welander
 Tulburări disautonomice (sindromul Riley-Day)
 Mielomeningocel
 Artrogripoză (Fig.6)
 altele
Afecţiuni ale neuronilor motori cerebrali
 Paralizia cerebrală (Fig. 7)
 Siringomielia
 Tumorile măduvei spinării
 Traumatismele măduvei spinării
 altele
ii. Forma miopatică:
Progresivă
 Distrofia musculară -Duchenne (pseudohipertrofic)
-Limb-Ghirle
-Fascio-scapulo-humerală
 Artrogripoza
 Amiotrofia congenitală
 Disproporţia tip fibră
 Hipotrofia congenitală
 Miotonia distrofică
 altele
Alte forme
 Degenerarea spinocerebeloasă: -Ataxia Friedreich
-Boala Charchot-Marie-Tooth
-Sindromul Roussy-Levy
c.4 SCOLIOZA DIN NEUROFIBROMATOZA RECKLINGHAUSEN

c.5 SCOLIOZE DIN BOLILE MEZENCHIMALE:

Congenitale:
 Sindromul Marfan
 Boala Morquio din MPZ tip IV
 Amioplazia congenitală (sindromul Rocher-Sheldon)
 Sindromul Ehlers-Danlos
Câştigate:
 Boala Still
 Spondilita anchilopoetică
 Artrita reumatoidă idiopatică
Alte forme:
 Boala Scheuermann
 Osteogenesis imperfecta

6
c.6 SCOLIOZE SECUNDARE DE NATURĂ
Vertebrală
- secundare unor traumatisme: fracturi
- chirurgicale: tasarea corpilor vertebrali
- postiradiere (tumorale)
Extravertebrală (cicatrici retractile)
- complicaţii după arsuri
- secundare manevrelor chirurgicale toracice

2. CLASIFICARE DUPĂ VÂRSTA LA DEBUT :

a. Scolioza nou-născutului şi sugarului
b. Scolioza idiopatică infantilă
c. Scolioza idiopatică juvenilă
d. Scolioza idiopatică a adolescentului
- scolioze toracice cu cifoze diminuate
- scolioze toracice cu spate adâncit
- scolioze lombare cu lordoza conservată
- scolioze lombare cu dispariţia lordozei lombare
- scolioze lombare cu cifoză

3. CLASIFICARE TOPOGRAFICĂ :
După numărul curburilor : Clasificare anatomo radiologică
a. Scoliozele cu curbură unică ( C )
- Scolioza cervico-dorsală
- Scolioza dorsală
- Scolioza dorso-lombară
- Scolioza lombară
b. Scoliozele cu dublă curbură majoră ( S )
- Scolioza dorsală joasă şi lombară
- Scolioza dublă dorsală
- Scolioza dorsală şi toraco- lombară

Tridimensională
a. În plan frontal :
❖ Scolioze cu curbură unică -Scolioza toracică pură
-Scolioza toraco lombară
-Scolioza lombară
--> scolioza lombara T11-L3
--> scolioza lombara T11 Sacrum (cu structuralizarea unghiului iliolombar)
❖ Scolioze cu dublă curbură organizate în patru grupe :
Grupa I -Scolioza toracică si lombară
Grupa II -Scolioza dublă toracică predominantă
Grupa III -Scolioza dublă lombară predominantă
Grupa IV -Scolioza dublă toracică cu 3 subgrupe :
 dublă curbură toracică cu importantă egală
 dublă toracică inferioară predominantă
 cu contra curbură toracică superioară incomplet reductibilă
-Scolioza cu triplă curbură :
 cervico toracică dreaptă
 toracică stângă
 lombară dreaptă

b. În plan sagital :
Scolioze toracice :
 scolioze toracice cu cifoze conserve paradoxale
*În analiza scoliozei lombare trebuie studiată în egală măsură si panta sacrată, care poate fi :
normală, orizontalizată sau verticalizată:
- « un sacrum orizontal limitat » cu unghi de pantă între 50˚ si 55˚
- « un sacrum orizontal adevărat » cu un unghi de pantă egal sau peste 55˚
- « un sacrum vertical adevărat » cu unghi de pantă egal sau inferior de 20º
Scolioze duble toracice :

7
  cu spate plat
 cu cifoză joncţională între cele două curburi
 cifoze iatrogene (superioară şi inferioară)

4. CLASIFICARE DUPĂ GRADUL CURBURII :

a) Scolioza de gradul I-între 0°-20°
b) Scolioza de gradul II şi III-între 20°-50°
c) Scolioza de gradul III şi IV-între 51°-75°
d) Scolioza de gradul V şi VI-între 76°-125°
e) Scolioza de gradul VII-peste 126°

5. CLASIFICARE DUPĂ GRADUL DE MOBILITATE AL COLOANEI VERTEBRALE

(DETEBIT şi MESCOX ) :
a) Scolioze nefixate non-structurale reversibile
b) Scolioze intermediare tranzitorii nefixate
c) Scolioze fixate structurale ireversibile.

6. CLASIFICAREA CHIRURGICALĂ A LUI KING în funcţie de amplitudinea angulatiei şi

reductibilitatea curburilor:
-KING I corespunde dublei curburi lombare predominante
-KING II grupează trei tipuri de scolioze :
-cu dublă curbură toracică şi lombară simetrică
-cu dublă curbură toracică predominantă cu bazin inclus
-cu dublă curbură toracică predominantă cu bazin exclus
-KING III corespunde clasicei curburi unice toracice drepte
-KING IV corespunde clasicei curburi lungi toraco-lombare
-KING V corespunde dublei curburi toracice.

7. SCOLIOZELE IDIOPATICE
Similitudinea de evoluţie a scoliozelor structurale neuromusculare şi chiar a celor
congenitale osoase, conduc la ideea că la originea tuturor scoliozelor se află o anomalie posturală,
care poate determina o ruptură a echilibrului rahidian, efectul lor fiind acelaşi.

Cotrel a clasificat scoliozele idiopatice în funcţie de vârsta la debut astfel :

 forme « infantile » cu debut înainte de 3 ani, maligne
 formele juvenile I-II şi III cu debut la 3-7 şi 11 ani
 scolioza idiopatică a adolescentuluii peste 14 ani.

Examenul clinic
- se efectuează la subiectul aflat în ortostatism şi stabileşte sediul devierii scoliotice.
1) Examenul clinic din spate
 denumirea scoliozei se face după orientarea convexităţii şi a regiunii în care depistăm
convexitatea.
 decelarea gibozităţii generată de rotaţia corpilor vertebrali (evidenţiată radiologic prin
rotaţia pediculilor vertebrali) prin aplecarea trunchiului în faţă, cu capul flectat, membrele
superioare extinse, relaxate căzând spre picioare. Se monitorizează prin măsurarea distanţei creată
între orizontala tangentă la vârful gibozităţii (ce trece peste apofizele spinoase) şi planul ce trece
prin celălalt hemicorp.
 scolioza se consideră echilibrată/compensata când verticala coborâtă prin vertebra
proeminentă C7 cade la nivelul pliului interfesier
 la copilul mic cercetăm în şezând reducerea scoliozei ceea ce demonstrează supleţea
coloanei:
a) în plan vertical prin tracţiunea capului copilului.
b) în plan transversal prin înclinarea laterală a trunchiului la dreapta sau la stânga.
c) în plan sagital ( antero-posterior) prin flexia anterioară şi extensia
trunchiului.
 săgeata unei curburi este reprezentată de orizontala ce trece prin apofiza spinoasă si
întâlneşte cu verticala laterală C7 – S1.
 bazinul poate fi găsit echilibrat sau nu.

2) Examenul clinic din fata

8
  uneori o ridicare a umărului
 asimetrie mamelonară
 pliul taliei mai şters de partea scoliozei
 gibozitate anterioară sau proeminarea hemitoracelui opusă gibozităţii dorsale
3) Examenul clinic din profil
 accentuarea curburilor fiziologice sau ştergerea lor
 aplatizarea anteroposterioară a toracelui în devierile scoliotice de la nivelul dorsal

Examenul radiologic
Este foarte important pentru că:
- lămureşte adesea cauza unei scolioze (malformativă, de pildă)
- permite o monitorizare de-a lungul tratamentului sau pur şi simplu în timp
Se face cu subiectul ÎN PICIOARE
1) Radiografia de faţă
 sediul curburii unice sau curburilor multiple
 înclinarea coloanei măsurată prin unghiul Cobs.
 modificarea coastelor ( orizontalizarea celor de partea concavă, verticalizarea celor de
partea convexă)
 măsurarea unghiului costovertebral sau indicele Minn Metha
 rotaţia corpilor vertebrali prin vizualizarea contorsionării pediculilor vertebrali
 gradul de maturaţie osoasă al coloanei – testul Risser (afişarea crestei iliace)

2) Radiografia de profil
Evidenţiază accentuarea/agravarea, ştergerea/inversarea curburilor în plan anteroposterior,
şi zona defectă a coloanei.

Scolioza nu apare datorită unei pozitii defectuoase, ci are o cauză genetică si hormonală.
Deaceea este necesară depistarea precoce când gradul de curbură a scoliozei este mic si nu apar
modificări semnificative ale coloanei vertebrale si ale cutiei toracice cu repercusiuni asupra
functiilor cardio-respiratorii, precum si a tulburărilor de echilibru. Depistarea trebuie să se facă în
reteaua scolară, pentru a îndruma copilul către specialist,beneficiind astfel de un tratament adecvat.
Tratamentul trebuie să respecte cu strictete criteriile Stagnara:
 curburile mai mici de 30 grade se supraveghează;
 tratament ortopedic si kinetoterapeutic pentru curburile cuprinse între 30 si 50 grade;
 tratament chirurgical pentru curburile mai mari de 50 grade, se efectuează la vârsta
cuprinsă între 15-17 ani la băieti si 13-15 ani la fete.

Kinetoterapia trebuie efectuată de specialisti, iar la copii cu scolioză având un unghi peste 25-
30 de grade folosită ca unică metodă de tratament nu dă rezultate. În aceste cazuri se asociază cu
purtarea corsetului. Kinetoterapia este folosită si postoperator. Kinetoterapia nu are nici o
eficacitate în scoliozele evolutive când cste utilizată ca unic tratament.
Înotul ca mijloc exculsiv de tratament nu are nici o valoare terapeutică ci dimpotrivă întîrzie
prezentarea la medicul specialist.
Corsetul previne, dar nu corectează cresterea curburii scoliotice. Corsetul trebuie purtat între
20-22 ore pe zi, alternând cu kinetoterapia. Corsetul se poartă maximum 3 ani de la aparitia
menarhei la fete si până la 17 ani la băieti. Dacă scolioza este depistată tardiv sau este foarte
evolutivă se decide intervenŃia chirurgicală chiar la o vârstă mai mică. Este foarte important să se
retină că rolul corsetului este de a stopa si nu de a vindeca o scolioză. Corsetul este inutil la o
scolioză cu curburi sub 20-25 grade. La purtarea corsetului trebuie să se inspecteze zonele de
contact ale pielii cu marginile corsetului. Reglările corsetului sunt foarte importante mai ales în
prima perioadă, după o lună apoi din trei în trei luni.
Tratamentul ortotic este considerat eficient dacă la maturitatea osoasă unghiul final al
curburii scoliotice este stabil cu o variatie în plus sau minus cu 5 grade în raport cu valoarea
iniŃială a curburii scoliotice, are o gibozitate stabilă si un bun echilibru al trunchiului. Este necesar
efectuarea unei radiografii după 4-6 ore de suprimare a corsetului. Dacă gradul de curbură nu se
modifică semnificativ atunci corsetul se poate purta mai putine ore pe zi.

Algoritmul terapeutic în scolioza idiopatica la copil si adolescent:

a) Medicul trebuie să urmărească:
- Asimetria umerilor;

9
- Inegalitatea proeminentei scapulei;
- Spatiul mare dintre membrul superior si trunchi de partea concavă a curburii;
- Gibozitatea;
b) Medicul specialist, pe baza unei radiografii a coloanei vertebrale de fată si profil stabileste
umătoarele:
1. Dacă curbura este sub 30 grade se supraveghează la 6 luni pentru a stabili dacă scolioza
este evolutivă sau nu si se recomandă kinetoterapie.
2. Dacă curbura este 30-50 grade se recomandă kinetoterapie si corset. Control la 6 luni în
perioada prepubertară si la 4 luni în perioada pubertară cu radiografie de profil cu si fără corset.
Control la 1 lună apoi la 3 luni pentru reglajul corsetului. Kinetoterapia se face de către un
specialist. Dacă curbura se mentine la aceleasi valori se continuă tratamentul până la 3 ani de
la aparitia menarhei la fete si la 17 ani la băieŃi. Întreruperea prematură a purtării corsetului duce
la o agravare a scoliozei. Corsetul se poartă 18-20 ore/zi.
3. Dacă curbura este peste 50 grade se recomandă kinetoterapie si corset până maturitatea
osoasă. La scoliozele infantile kinetoterapia este importantă în redresarea curburii si mentinerea
acesteia la un unghi scăzut pe timpul întregii perioade de crestere a trunchiului, până când se poate
interveni chirurgical. Tratamentul ortopedic este considerat eficient atunci când la sfârsitul cresterii
osoase valoarea curburii este de +/- 5% din valoarea initială a angulatiei.
Tratamentul chirurgical (rahisinteză segmentară) se realizează la vârsta minimă de 11-12
ani la fete si 14-15 ani la băieti, scor Risser peste 1, minim 1 an de la menarhă. Postoperator
se practică kinetoterapie.

A se citi din Sbenghe pg. 533-539 – kinetoterapia scoliozelor.

10
 II. CIFOZELE

Definiţie:
Cifozele sunt deviaţii ale coloanei vertebrale,in plan sagital (antero-posterior), prin
exagerarea curburilor normale ale acesteia, cu convexitatea curburii orientata posterior.
Exista insa, cazuri rare, atipice,cand coloana se incurbeaza invers (cifoza cervicala,
lordoza dorsala sau cifoza lombara).

Clasificare
1) Dupa localizare:
* Cifoza dorsala -este o accentuare a curburii fiziologice a coloanei in regiunea toracala Este
cea mai frecventa deviaţie a coloanei.
* Cifo-lordoza (cifoza dorsala compensata de lordoza lombara),este o accentuare a celor
doua curburii vertebrale,echilibrate si compensandu-se reciproc.
* Cifoza lombara si inversiunea vertebrala este o cifoza lombara aparuta prin retroversia
bazinului,compensata dorsal.
* Cifoza cervicala reprezinta inversarea curburii lordotice cervicale.
* Cifoza totala este continuarea cifozei dorsale si lombare si este insotita de infundarea
toracelui. Este o cifoza lunga, intalnita la indivizii cu relaxare ligamentara si musculara.

2) Dupa etiologie:
A. Funcţionale (nestructurale)..Ele sunt deviatii tipice, usoare, cu debut greu de
precizat,cu evolutie lunga si lenta,dar cu prognostic favorabil.In cazul lor nu se constata
modificari morfologice ale coloanei vertebrale.Cifozele functionale sunt cele mai
frecvente deviatii ale coloanei vertebrale din perioada de crestere. Ele se impart in:
•Habituale - de obisnuinta,de deprindere;
•De crestere - aparute in urma disproportiei dintre cresterea exagerata in inaltime si
dezvoltarea insuficienta a musculaturii;
•Profesionale - exista profesii (ex:munca la birou) care predispun la o atitudine cifotica;
•Compensatorii si cele datorate defectelor unor analizatori (cifoza miopilor).

Toate acestea sunt usor de corectat (prin exercitii functionale de extensie),uneori prin simpla
indepartare a cauzelor care le-a produs. Daca nu sunt tratate,ele pot determina modificari
anatomice in structura elementelor coloanei vertebrale si devin patologice.

B. Patologice. Sunt deviatii mai accentuate si mai grave decat cele functionale, ele
fiind insotite intotdeauna de modificari (deseori ireductibile) ale structurii elementelor
coloanei vertebrale.Tratamentul lor este complex (orthopedic, chirurgical,
kinetoterapeutic),el putand avea rezultate pozitive doar daca se intervine precoce prin
inlaturarea cauzei care le-a produs.Tratamentul acestor cifoze este de lunga durata.

11
 Cifozele patologice sunt grupate astfel:
•Congenitale: platispondilia, agenezia disului intervertebral, microspondilia;
•Post-traumatice: luxatia si fractura vicios consolidata,hernia de disc,cifoza
histerotraumatica,sdr. Kummel-Verneuil;
•Infectioase: tuberculoza osoasa (morbul lui Pott),cifoza tetanica,osteomielitica;
•Distrofice: epifizita sau osteocondrita vertebrala (boala Scheuermann).Este cea mai des
intilnita forma de cifoza patologica;
•Reumatice (inflamatorii): spondilita anchilozanta,spondilodiscartroze;
•Tumorale: mielomul multiplu,metastaze osoase;
Paralitice (neuromusculare): atunci cand este compromisa musculatura regiunii,
paralizia cerebrala infantila,sindroame extrapiramidale;
Endocrine si carentiale: osteoporoza,boala Cushing,rahitismul,osteomalacia;
Cifoza senila: prin involutia ososasa si insuficienta musculara;
Psihotice: in afectiuni psihice depresive;
Cifoze medicamentoase: administrarea indelungata de cortizon,insulina,curara,pot
determina aparitia fracturilor de coloana si a cifozei consecutive.

ETIOPATOGENIE (CAUZE,MECANISME,ANATOMIE PATOLOGICA)

Etiologie.
Etiologia cifozelor este vasta, cuprinzand cauze multiple, unele predispozante:
• Congenitale : defect de formare a corpilor vertebrali, malformatii vertebrale cu caracter
familial;
• Neuro-musculare : afectiuni neurologice, tumori medulare, siringomielie;
• Post-traumatice (tasari vertebrale in urma unor accidente, fracturi sau contracturile din
tetanos sau epilepsie);
• Tumori vertebrale;
• Boli genetice ale scheletului (osteocondrodistrofii);
• Postinflamatorii: morbul lui Pott (tuberculoza osoasa),precum si spondilita anchilozanta
care la adult, este una din cauzele cele mai frecvente ale cifozelor cervico-dorsale
progresive si ireductibile;
• Boli metabolice (rahitismul, osteomalacia, osteoporoza);
• Insuficienta musculara, in cazul adolescentilor care au crescut repede in inaltime, fara a
avea un tonus muscular si ligamentar suficient; pozitia gresita in banca sau la locul de
munca; miopia;
• Varsta- varstnicii (peste 60-80 de ani), cu osteoporoza sau osteomalacie si tasare
anterioara a discurilor intervertebrale, prin hipotonia muschilor paravertebrali, prezinta
o cifoza mai mult sau mai putin accentuata localizata de obicei cervico-dorsal la barbati
si dorso-lombar la femei.

12
 Mecanisme etiopatogenice.
Factorii care pot determina aparitia unei cifoze la nivelul coloanei vertebrale sunt
multipli.Uneori ei sunt cunoscuti (congenitali, traumatici, infectiosi, tumorali,etc),insa de
cele mai multe ori acestia sunt necunoscuti.
Cercetarile stiintifice au condus la evidentierea acestor factori:
•factorii genetici (predispozitie familiala),
•factori metabolici, pot altera formarea tesutului care constituie scheletul de rezistenta al
corpilor vertebrali in anumite boli (maladia Scheuermann),
•Factori de deficienta a sistemului de echilibru,
•Asimetrii constitutionale,
•Factorul biomecanic,este prezent in evolutia tuturor deformatiilor vertebrale,
•Procesul de crestere a organismului contribuie in mod esential la evolutia tuturor
deformarilor vertebrale.

Anatomie patologica.
Din punct de vedere anatomo-patologic, cifozele pot fi:
a).Cifozele tipice sau comune atunci cand se produc prin exagerarea curburilor
cifotice normale (dorsala sau sacro-coccigiana);
b).Cifozle atipice, cand se produc prin exagerarea altor curburi decat a celor normale
(lombara sau cervicala).

Cifoza dorsala se compenseaza superior prin inclinarea inainte a gatului si capului, iar
inferior prin accentuarea curburii lombare .Omoplatii sunt indepartati de torace (omoplati «
in aripioare ») prin intinderea muschiului trapez si a romboizilor si prin scurtarea marelui
pectoral.Toracele este infundat si umerii adusi inainte.

Cifoza adolescentilor (din cadrul maladiei Scheuermann).Prin pierderea elasticitatii

nucleului pulpos si inputinarea substantei discului intervertebral se ajunge la o micsorare a
spatiului intervertebral. Deaorece, in partea posterioara micile articulatii mentin bine
vertebrele, aceasta apropiere se face mai mult in partea anterioara. Sporirea presiunii in
partea anterioara a unor corpuri vertebrale in crestere duce la tulburari in dezvoltarea
epifizelor si la formarea de vertebre usor cuneiforme.

CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI.

Diagnosticul unei cifoze va trebui sa precizeze felul ei, etiologia (cauzele), gravitatea
si potentialul sau evolutiv.
Diagnosticul pozitiv se stabileste pe baza examenului clinic si paraclinic.

13
 Tablou clinic:
Din punct de vedere clinic,in cazul cifozelor,nu putem vorbi despre o regula generala
in ceea ce priveste simptomatologia acestor deviatii vertebrale.Asadar,fiecare tip in
parte,prezinta atat semne subiective cat si obiective diferite de ale celorlalte.
Exista totusi cateva simptome si semne obiective pe care le intalnim in mai multe
cazuri si anume:
-durerea care apare la nivelul curburii, pe apofizele spinoase ale vertebrelor.Ea se resimte la
palpare,dar mai ales la percutie;
-durerea in coloana vertebrala este insotita intotdeauna de contractura muschilor lungi ai
spatelui si de o oarecare rigiditate in miscari;
-cifoza se asociaza cu hipotonia musculaturii spatelui si abdomenului;
-frecvent ,se asociaza si cu piciorul plat;
-pacientii vor avea umerii cazuti anterior si scapula alata
-agravarea continua a deviatiilor vertebrale antreneaza tulburari respiratorii si cardiace.

Examen obiectiv:
Deviatia cifotica imprima intregului corp o atitudine cifotica globala, caracterizata
printr-o mare incurbare a coloanei vertebrale si o garbovire a intregului spate.Capul si gatul
se inclina mult inainte, umerii sunt adusi mult in fata, pieptul este turtit sau infundat,
abdomenul este uneori supt, alteori balonat.Bazinul este putin inclinat, iar membrele
inferioare sunt drepte sau usor flectate din genunchi. Atitudinea se mentine mai mult pe baza
elementelor pasive, muschii planului posterior al trunchiului si gatului fiind intinsi, muschii
planului anterior fiind relaxati.
Deviatiile cifotice se pot accentua progresiv,trecand de la o cifoza cu un grad redus de
curbura,la una cu o curbura accentuata sau foarte accentuata.De asemenea,ele se pot limita
doar la elementele coloanei vertebrale,constituind cifoze propriu-zise,sau pot afecta si alte
elemente anatomice ale spatelui (coaste,omoplati,muschi), constituind spatele cifotic.
Cele mai frecvente curburi cifotice au o lungime medie; exista insa si curburi
scurte,care se limiteaza la cateva corpuri vertebrale; sau lungi care se intind la un numar mare
de vertebre.
Atitudinea corecta a corpului reprezinta un semn al echilibrului fizic si psihic al
individului, rezultat al dezvoltarii normale si armonioase a corpului.

Principalele forme clinice de cifoza:

Epifizita vertebrala (boala Scheuermann) sau cifoza juvenila: se caracterizeaza

clinic prin cifoza dorsala insotita de dureri,care apar in perioada de crestere (11-18 ani). In
aceasta perioada cand apare cifoza,pe fondul unei cresteri rapide,pe langa diversele tulburari
endocrine,intervine si o insuficienta musculara si ligamentara a musculaturii care sustine

14
coloana.In cazul cresterii rapide a scheletului,muschii nu se pot dezvolta in aceeasi masura,ci
seamana mai degraba cu niste elastice intinse care nu pot face fata noilor cerinte.Coloana ia o
atitudine usor cifotica,determinand cresterea presiunii exercitate in partea anterioara a
corpilor vertebrali.Tinerii care au o cifoza cu o curbura mare obosesc destul de repede si au
dureri spontane provocate de tentativele de indreptare a coloanei,precum si la presiune.
Examen radiologic : cand cifoza tinde sa se consolideze,vertebrele apar mai turtite
anterior decat posterior si au marginile superioare si inferioare neregulate.
Diagnosticul diferential se va face cu :
• Morbul lui Pott in faza incipienta.In cifoza adolescentilor curbura este mare,nu
unghiulara ca in morbul lui Pott,durerile sunt mai putin accentuate si corespund unui
numar mai mare de vertebre,contrar durerilor limitate la una,doua vertebre,in cazul
tuberculozei osoase.Rigiditatea coloanei nu este insotita de contractura muschilor din
''jgheaburile vertebrale'' prezenta in cazul tuberculozei osoase;
• Insuficienta vertebrala care apare la fetite intre 10-15 ani,in urma unui surmenaj fizic sau
psihic.Insuficienta este musculara iar radiografia nu evidentiaza nici o modificare
patologica.

Platispondilia se caracterizeaza prin latirea corpurilor vertebrale. Este o cifoza

congenitala care se manifesta inca din copilarie printr-o suplete anormala a rahisului si printr-
o deformatie cifo-scoliotica ,fara dureri si contracturi musculare.
Examen radiologic:latirea in ambele dimensiuni ale mai multor corpuri vertebrale
Diagnosticul diferenţial se va face cu tasarea traumatica a corpilor vertebrali.

Agenezia discala (partiala sau totala),de origine congenitala,dar si inflamatorie,se

manifesta tardiv prin fenomene discrete : dureri cu caracter de lumbago;cifoza cu curbura
mica,mai frecventa in regiunea cervicala si lombara,mai rar in cea dorsala.
Examen radiologic : bloc format din doua sau mai multe corpuri vertebrale, cu
osificarea ligamentului intervertebral.

Cifoza cu microspondilie se manifesta radiologic prin vertebre ale caror corpuri sunt
oprite din dezvoltare.Clinic exista o cifoza accentuata,dar mai ales apar tulburari neurologice
determinate de compresiuni medulare grave.Tratamentul este chilurgical,cu rezectia corpului
vertebral.

Cifoza din spondilita anchilozanta.Nu este obligatorie,dar apare in cele mai multe
cazuri,deoarece bolnavii isi pastreaza in continuare pozitia de flexie a coloanei.Aceasta
cifoza se datoreaza in primul rand contracturii musculare.Doar in fazele mai tardive se poate
ajunge la o cifoza stabila (ireductibila),prin anchiloza osoasa sau fibroasa.

15
 Cifoza profesionala.Atitudinile cifotice dureroase,fara modificari radiologice
aparente,se intalnesc la cei care practica o profesie care cere o postura speciala de lucru
(lucratoarele din croiotorie).Apare de obicei o durere interscapulara;contractura muschilor
care acopera regiunea interscapulara, pentru a fixa omoplatii in vederea acordarii unui punct
solid de sprijin bratelor.Dupa un efort prelungit acesti muschi se surmeneaza si apar dureri.

Cifoza batranilor (senila).Este destul de frecventa.Spre deosebire de cifoza

adolescentilor care intereseaza indeosebi ultimele vertebre toracale,cifza senila isi are sediul
mai sus,ea reprezentand doar o accentuare a curburii dorsale.In general,afectiunea apare la
indivizii cu o varsta inaintata (60-80 de ani),insa poate exista si la indivizi mai
tineri,mai ales la cei care au practicat o meserie care ii obliga sa stea mult timp
aplecati.Cauzele instalarii cifozei sunt : slabirea muschilor,a ligamentelor si ostoporoza.In
cele mai multe cazuri,cifoza se instaleaza lent,nu prezinta dureri spontane,nici
provocate.Cifoza este ireductibila.Mobilitatea coloanei in regiunea cervicala si cea lombara
este normala.
Examen radiologic:la nivelul coloanei afectate apar modificari caracteristice cifozei
(ingustari ale discurilor la partea anterioara),precum si modificari datorate ostoporozei.
Diagnosticul diferential se face cu cifozele carentiale si cu boala Paget. Tratamentul
este mult ingreunat datorita varstei inaintate a indivizilor,precum si a
diferitelor afectiuni cronice asociate.

Cifoza histero -traumatica apare consecutiv accidentelor (de munca, alte

traumatisme, mijloace de locomotie,etc.) si se caracterizeaza printr-o cifoza,care evolueaza
de la o usoara incurbare a regiunii dorsale,pana la adevarate atitudini vicioase.In acest caz
bolnavul se apleaca foarte mult inainte astfel incat priveste incontinuu pamantul,fiind silit la
aceasta de catre cifoza generalizata,la care se poate adauga si flexia celor doua articulatii
coxo-femurale.Cei mai multi dintre indivizi acuza dureri de-a lungul coloanei
vertebrale,scaderea fortei musculare a membrelor inferioare, fapt ce ii obliga pe acestia sa
mearga sprijinindu-se in baston.Frecvent se asociaza si tulburari psihomotorii.
Obiectiv-in afara de atitudinile amintite,nu apar modificari,atat din punct de vedere
clinic cat si radiologic.

Sindromul lui Kummel-Verneuil apare dupa traumatisme,adesea neinsemnate,care

ating direct sau indirect coloana vertebrala.El evolueaza in trei stadii:
• in primul stadiu se observa pe langa fenomenele traumatice imediate,si dureri cu
caracter nevralgic (intercostale,sciatice,abdominale) si unele tulburari motorii
(contracturi,paresterzii).Aceste manifestari patologice dureaza doar cateva zile,dupa
acest interval, fenomenele se inbunatatesc,mergand pana la disparitia lor
• al doilea stadiu este acela al unei stari relativ bune,in care bolnavul isi poate incepe
activitatile obisnuite.Acest ''interval liber'' poate dura uneori 1-2 ani;

16
 • in al treilea stadiu reapar durerile si se instaleaza diformitatea vertebrala,sub forma ei
cifotica,accentuandu-se intr-un punct prin proeminenta unei apofize spinoase a unei
vertebre. In acest stadiu apar si fenomene de compresiune medulara,radiculara sau
radiculo-cordonala.
Diagnosticul diferential : anamneza este de o mare insemnatate, deoarece forma
cifozei si uneori chiar aspectul radiografic sunt asemanatoare celor datorate spondilitelor
infectioase si,in special,morbului lui Pott. Un alt diagnostic diferential trebuie facut cu
platispondilia congenitala , descoperita cu ocazia unui traumatism.
Tratamentul este chirurgical si este indicat mai ales cand exista fenomene de
compresiune medulara.

Cifoza tetanica, are si ea o evolutie in 3 stadii:

• Stadiul de decalcifiere osoasa;
• Stadiul in care apare diformitatea;
• Stadiul III , de recalcifiere puternica a vertebrelor care formeaza unghiul
gibozitatii.
Tratamentul este orthopedic,(imobilizare in pat de gips) sau ortopedico-chirurgical.

Cifoza medicamentoasa. Administrarea unor anumite medicamente sau aplicarea

unor mijloace terapeutice de soc, folosite in special in neurologie, pot duce la aparitia unor
fracturi de coloana si la o cifoza consecutiva. Astfel,avem cifozele aparute in urma
administrarii de insulina,curara,cortizon sau dupa socuri electrice.
Bolnavii ajung de obicei la fracturi in urma administrarii zilnice a 100-200 mg de
cortizon, timp de 1-2 luni.In tot acest timp ei prezinta si o eliminare excesiva de calciu,fosfor
si azot, precum si o osteoporoza a coloanei. Pentru prevenirea acestor complicatii,se
recomanda adminisrarea concomitenta de testosteron,care favorizeaza retentia de
calciu,fosfor si azot,precum si limitarea dozelor de cortizon,mai ales la bolnavii cu
predispozitie la osteoporoza (batrani,femei dupa menopauza si bolnavi cu artrite reumatice
severe).Este indicat tratamentul fracturilor aparute in urma medicatiei de soc si prevenirea
cifozelor.

DIAGNOSTIC DIFERENTIAL

Cifozele,trebuie diferentiate de atitudinea cifotica, in cazul careia curbura se

redreseaza in decubit ventral sau se hipercorecteaza la contractia voluntara a musculaturii
spatelui.In cazul in care nu se poate corecta astfel,denota faptul ca avem de-a face cu o cifoza
rigida sau fixa.
Trebuie eliminate toate cauzele miopatiilor care predomina la nivelul
musculaturii trunchiului.

17
 EVOLUTIE SI PROGNOSTIC.

Evolutia si prognosticul cifozelor sunt foarte variate si depind foarte mult de anumiti
factori,cum ar fi:
• Etiologia bolii;
• Localizarea si intinderea ei;
• Momentul diagnosticarii :cand aceasta se face in stadiile initiale,cand nu apar
modificari organice (ci numai functionale),evolutia si prognosticul sunt favorabile
• Cu cat tratamentul este aplicat mai precoce,este mai complex si de lunga durata,cu
atat prognosticul este mai bun;
• Varsta pacientului : cifoza adolescentilor are prognostic bun (daca se iau masuri la
timp pentru a se impiedica formarea unei cifoze definitive).
O mare parte din deviatiile coloanei vertebrale indiferent de cauza care le-a generat,
au un potential evolutiv, mai ales daca au depasit un anumit grad de gravitate. Aceasta
evolutie,guvernata de legi biomecanice,independente uneori de cauza initiala,se mentine pe
toata perioada de crestere si nu arareori,in cazurile grave,pe tot parcursul vietii.
Agravarea continua a deviatiei vertebrale antreneaza tulburari ale functiei respiratorii
(insuficienta respiratorie de tip restrictiv) si, in final,a functiei cardiace.

TRATAMENT.

Act de o mare insemnatate,terapia unei deviatii vertebrale (cifoza) este rezultatul

muncii unei intregi echipe interdisciplinare din care fac parte medicul ortoped ,
kinetoterapeutul,medicul de explorari functionale,radiologul,protezistul,medicul
neurolog,etc.
Indicatiile terapeutice trebuie sa fie individualizate fiecarui caz in parte,sa tina cont nu
numai de particularitatile individului,dar si de mediul familial si posibilitatile de
supraveghere a efectuarii tratamentului in cadrul familiei.
Tratamentul cifozelor este unul complex care abordeaza mai multe ramuri,atat
medicale,socio-familiale,cat si educationale.

1.Tratament profilactic.

Dintre numeroasele cauze care contribuie la modificarea tinutei corecte a trunchiului

si aparitia deviatiilor vertebrale trebuie mentionata,in primul rand, pozitia copilului in
banca,la scoala sau la masa de lucru acasa,unde isi petrece o mare parte din timp,tocmai in
perioada de crestere,pozitie care va avea o insemnata influenta asupra coloanei
vertebrale.Pentru eliminarea acestei cauze favorizante de atitudine vicioasa,se indica
folosirea bancilor individuale care pot fi adaptate cu usurinta in functie de talia elevului.

18
 Pentru profilaxia atitudinilor vicioase se recomanda :
• Cunoasterea cauzelor si a inprejurarilor care determina atitudinea vicioasa si
inlaturarea lor la timp;
• Imbunatatirea stari de sanatate a organismului prin procedee de calire,exercitii
fizice,etc.
• Inbunatatirea factorilor si a conditiilor activitatilor zilnice;
• Asigurarea obligatorie a odihnei zilnice.

2.Tratament igieno-dietetic.
Sunt indicate:-igiena corporala,a imbracamintei si a locuintei;
-alimentatie bogata in proteine si saruri
minerale. -regim de odihna adecvat (pe pat
tare);
-viata in aer liber,cu multa miscare,cura heliomarina,sport (innot,
volei,gimnastica,etc.); -mentinerea unei pozitii (posturi) corecte a
trunchiului; -corectarea tulburarilor de statica, sustinerea corecta a
platfusului.

3.Tratament medicamentos: - tratament tonifiant cu calciu,fosfor si vitamine.

4.Tratament ortopedico-chilurgical.

In alcatuirea planului terapeutic sunt luate in considerare o serie de criterii.Stabilite

pentru cifozele din maladia Scheuermann,care sunt cele mai frecvente,ele insa sunt folosite
pentru alcatuirea programului terapeutic si in deviatiile de alte cauze.

Criterii de indicatie terapeutica:

a) Gradul curburii vertebrale este un criteriu important pentru indicatia terapeutica:
- Cifozele toracale sub 40-50 de grade se trateaza de obicei prin mijloace
kineto-terapeutice.
- Cifozele toracale intre 40-50 si 70-80 de grade se trateaza prin mijloace
ortopedice (redresari cu ajutorul aparatelor gipsate si mentinerea corectiei cu ajutorul
corsetelor ortopedice).
- Cifozele grave,peste 80 de grade, nu pot fi corectate si stabilizate decat
printr-un tratament chirurgical.

b) Supletea coloanei vertebrale (posibilitatea de redresare a curburii) evaluata clinic si

radiografic,este un alt criteriu in alegerea tratamentului. O coloana supla, reductibila va

19
necesita numai kinetoterapie. Dinpotriva,o redresare partiala sau absenta,impune o corectare
cu aparate gipsate si corsete ortopedice.

c) Un criteriu major il reprezinta importanta leziunilor structurale vertebrale, astfel

leziunile grave,extinse la mai multe vertebre impun un tratament ortopedic,chiar daca gradul
cifozei este relativ mic. Dinpotriva,o cifoza relativ importanta (50 de grade) dar supla si cu
leziuni structurale vertebrale mici, va reactioma favorabil la kinetoterapie.

d) Localizarea leziunilor joaca si ea un rol important in stabilirea planului

terapeutic.Localizarile lombare si toraco-lombare abolesc mai intai lordoza si apoi conduc la
aparitia cifozei.Persistenta unei cifoze lombare in ortostatism provoaca proiectia trunchiului
inainte si antreneaza o jena progresiva.In acest caz tratamentul
corectiv este cel ortopedic (aparate gipsate,corsete),el fiind necesar chiar la o cifoza cu un
grad mai mic al curburii.

In concluzie, exista trei importante mijloace terapeutice:

• Kinetoterapia,
• Tratamentul ortopedic,
• Tratamentul chirurgical.

* Kinetoterapia (terapia prin miscare) este deosebit de importanta in corectarea deviatiilor

vertebrale, ea fiind prezenta in toate programele terapeutice, fie singura, fie asociata cu
tratamentul ortopedic sau cu cel chirurgical.

* Tratamentul ortopedic isi propune corectarea sau mentinerea deviatiei vertebrale in scopul
neutralizarii riscului de agravare a acesteia,folosindu-se de mijloacele pe care le are la
dispozitie si anume:
--Aparate ortopedice pasive,care realizeaza corectia deviatiei folosind forta de
presiune,la nivelul partii convexe a curburii si forta de tractiune.Corectarea este in general
realizata prin aparate gipsate succesive.Cand se obtine corectia maxima,locul lor este luat de
corsetele ortopedice.In cifoza,aparatul gipsat se aplica in doi timpi: in prima faza este
desfiintata lordoza lombara,iar a doua faza,realizata dupa 24 de ore,corecteaza cifoza
toracala.
--Aparate ortopedice active, cu ajutorul lor corectia se obtine printr-o autoredresare
activa a coloanei.Acestea sunt corsetele ortopedice.Ele sunt purtate -permanent sau
intermitent,in functie de gravitatea curburii.
--Alte metode ortopedice (tractiunea continua in timpul noptii;electrostimularea
musculaturii cu ajutorul unor aparate special concepute).

20
 * Tratament chirurgical -se aplica deviatiilor (cifozelor) grave,evolutive,care se agraveaza
lent,dar continuu si dupa incetarea cresterii.
In cazurile grave interventia este precedata de o pregatire prin elongatie progresiva a
coloanei,realizata prin aparate gipsate de elongatie,elongatii cu halou cranian si gips sau cerc
pelvin.
Interventia este urmata de imobilizare in aparat gipsat,apoi de purtarea unui corset
ortopedic timp de 18-24 luni.

Atat tratamentul ortopedic,cat si cel chirurgical sunt insotite de kinetoterapie,care

urmareste asuplizarea coloanei vertebrale,pentru a usura obtinerea redresarii,precum si
mentinerea unei troficitati si a unui tonus muscular corespunzator.
Tratamentul balneofizioterapeutic este practic cel mai important, avand cea mai mare
eficacitate.El incepe odata cu celelalte metode terapeutice,de preferat cat mai precoce,dupa
stabilirea diagnosticului clinico-functional.
Medicina fizicala si de recuperare a devenit,in ultimul sfert al secolului XX o
specialitate inovatoare,fundamentata stiintific,prin dezvoltarea unor metode de tratament
activ,bazandu-se pe exercitii fizice si pe educarea bolnavului.

OBIECTIVELE TRATAMENTULUI B.F.T.

Tratamentul B.F.T. in cifoze, urmareste atingerea urmatoarele obiective:

-corectarea pozitiei vicioase, -realiniamentul coloanei vertebrale, -recastigarea
mobilitatii vertebrale,
-tonifierea musculaturii paravertebrale,abdominale si a pectoralilor punandu-se accent
pe muschii extensori ai coloanei,
-combaterea contracturilor,in cazul in care acestea sunt prezente,
-reducerea durerii (dupa caz),
-prevenirea reaparitiei cifozei.
Toate acestea sunt posibile prin aplicarea de proceduri specifice B.F.T.
(hidrotermoterapie, elevtrotrapie, masaj, kinetoterapie, balneoclimatologie, iar in ultimii ani
se pune acent tot mai mult si pe ergoterapie).

HIDRO-TERMOTERAPIA.

Hidro-termoterapia.Se foloseste ca procedura de relaxare musculara si crestere a

metabolismului tisular local prin vasodilatatia cutanata si musculara pe care o produce.Hidro-
termoterapia cuprinde proceduri ce dezvolta o mare cantitate de caldură, folosind ca mijloc
terapeutic apa,sub diferitele sale forme de agregare si la diverse temperaturi,dar si alte
elemente strans legate de aceasta. Principalele sale efecte sunt:
*analgezia,

21
 *hiperemia,
*hipertermia locala si sistemica,
*cresterea elasticitatii tesuturilor.
Aceste efecte cumulate ,sunt favorabile pentru pregatirea programelor de
kinetoterapie si masaj.
Metodologia in hidrotermoterapie cuprinde tehnici variate de aplicatii:
- Caldura profunda,produsa de diatermie si ultrasunete.
- Caldura superficiala,produsa de celelalte tehnici,in care efectul de penetratie este mai
redus,de numai cativa centimetri de la suprafata tegumentului.
- Caldura umeda,sub forma impachetarilor cu parafina,cu namol si cu sisip, este mai benefica
decat caldura uscata.
Mijloacele de lucru se aleg in functie de posibilitati si pot fi extrem de simple sau mai
sofisticate.Important este ca indicatia terapeutica sa fie corecta si metodologia de aplicare sa
fie respectata.
a).împachetarea cu parafina.
Efecte: -la locul de aplicare apare o supraincalzire profunda si uniforma a tesuturilor
si o hiperemie puternica,care determina o transpiratie abundenta .
Aceeasi procedura se aplica si pe regiunea cervicala (aplicare sub forma de
pelerina).La sfarsitul impachetarii cu parafina se aplica o procedura de racire.
b).împachetarea cu namol.
Consta in aplicarea namolului la o temperatura de 38-40 C pe o anumita regiune
(dorsala),sau poate fi si generala. Sunt indicate 10-12 sedinte.
Efectele namolului sunt multiple si anume: -efect mecanic,producand excitatia pieli
datorita micilor pacticule componente; -efect fizic,temperatura corpului creste cu 2-3 C;
-efect chimic,prin rezorbtia unor substante biologic active,din namol, prin piele.
Namolul activeaza producerea de histamina in piele,apare o transpiratie abundenta cu
eliminare crescuta de acid uric din metabolismul proteic.De asemenea, sunt mobilizate
depozite sangvine,producandu-se intensificarea circulatiei in zona tratata.
c).Baia de namol.
Se realizeaza in cazuri speciale si consta in ungerea corpului cu namol, intr-o cada.
Este o procedura foarte solicitanta pentru pacient. Dupa aceea se invita pacientul sa faca un
dus de curatire. Mod de actiune:actiunea namolului plus presiunea hidrostatica.
d). Ungerile cu namol.
Sunt proceduri de termoterapie in aer liber.
Aceste ungeri cu namol se pot aplica si partial,numai pe zona dureroasa.Daca se
aplica pe intreg corpul-namolul isi mareste eficacitatea.

22
 Dupa sxpunerea la soare,cand se constata ca namolul s-a uscat complet, pacientul face
un dus de curatire a corpului,sau se inbaiaza in ghiolul din apropiere, apoi se odihneste, de
preferat, intr-un loc umbros.
Efecte: -efectul termic alternant rece, apoi cald si din nou rece;
-actiunea specifica a substantelor chimice,benefice,din namol,rezorbite de catre
organism.Ungerile cu namol reprezinta un procedeu de calire a corpului foarte solicitat.
e).Impachetarile cu nisip.
Reprezinta introducerea corpului in nisip,la o anumita temperatura.Se poate realiza in
cada de baie,dar si pe plaja. Efecte:hipertermia.
f).Baile de abur complete (sauna).
Se executa intr-o camera supraincalzita de vapori,la diverse temperaturi..Se mai pot
practica si in dulapuri speciale,orizontale sau verticale.Initial se porneste de la temperatura de
38-42 C si se urca treptat,pana la 50-55 C.
In timpul procedurii se aplica o compresa rece pe cap,ceafa sau inima.
Baia se termina cu o procedura de racire.
g).Baile de lumina.
Utilizeaza razele infrarosii,in spatii inchise si sunt proceduri de sudatie-
transpiratie.
Cele complete se realizeaza in dulapuri de lemn cu becuri,iar cele partiale,cu ajutorul
unor dispozitive adaptate.Durata bailor este de 15-20 de minute,dupa care se executa o
procedura de racire.In tot acest timp,pacientul va purta o compresa cu apa la temperatura
camerei,pe frunte.
Caldura radianta produsa de baile de lumina este mai penetranta decat cea de abur sau
aer cald,iar transpiratia incepe mai devreme.Baile de lumina scad tensiunea arteriala prin
mecanismul de vasodilatatie,produsa treptat.
Efecte:hiperemie, efect analgezic. Se folosesc in practica:razele infrarosii, soluxul
albastru, ultravioletele-doza eritem.
h). Baile de soare si nisip.
Utilizeaza spectrul solar complet.Expunerea la soare se face cu precautie,2-3minute
pentru fiecare parte a corpului,cantitatea crescandu-se treptat in zilele urmatoare.
Aceste bai sunt indicate mai ales la copii,in perioada de crestere (aceste bai
stimuleaza metabolismul fosfo-calcic si pe cel al vitaminei D) si sunt contraindicate la
persoanele cu probleme cardiace.
i). Cataplasmele.
Constau din aplicarea in scop terapeutic a diversrlor substante,la temperaturi
variate,asupra regiunilor afectate ale corpului.
Ele actioneaza prin factorul termic,cataplasmele calde fiind utilizate pentru efectul lor
hiperemiant si rezorbtiv,precum si pentru actiunea lor antispastica si antialgica.In cazul
cataplasmelor cu plante medicinale se mai adauga si efectul chimic.

23
j).Baia kinetoterapeutica.
Este o baie calda la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului.
Mod de actiune: -factorul termic, factorul mecanic.
k).Baia kineto in grup.
Este asemanatoare cu baia kineto individuala,doar ca in acest caz avem un grup de
pacienti (si nu unul singur),iar cada de baie este inlocuita de un bazin special amenajat,in
care vor intra bolnavii si vor executa miscarile,la comanda verbala a kinetoterapeutului,care
se afla pe marginea bazinului si ii supravegheaza.
l). Duşul-masaj.
Reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 38°-40°
C,asupra corpului pacientului,căruia i se face,concomitent,masaj.
Mai frecvent se aplică parţial (pe regiunea dorsala-in cazul cifozelor), mai rar general.
Durata masajului este de 8-15 minute.
Duşul masaj produce o hiperemie importantă,cu un însemnat efect rezorbtiv şi de
tonifiere,prin acţiunea combinată a masajului şi a factorului termic.
m). Duşul subacval.
Constă din aplicarea sub apă a unui duş sul de mare presiune (3-6 atmosfere), cu
temperatura mai mare decât a apei de baie.
El se poate efectua într-o cadă cu apă la 36-38°C,cu ajutorul unui duş sul mobil,cu
presiune mare,care se introduce în apă,pe segment,sub controlul uneia din mâinile
asistentului,până la o distanta de 5-10 cm de regiunea de aplicare.
Durata procedurii este de 5-10 minute. Acţiunea intensă a duşului subacval se
datoreaza temperaturilor diferite,baie şi duş,precum şi a masajului puternic exercitat de
coloana de apă,care comprimă puternic ţesuturile.
Efectul este asemănător cu cel al duşului masaj,dar este suportat mai bine datorită băii
calde.
n).Baia cu elongatie.
Materiale necesare:bazin cu un scaun fixat pe podeaua acestuia,un scripete care se
instaleaza pe peretele incaperii,un capastru special,prosop,apa calda.
Tehnica de aplicare:
Se dezbraca pacientul si se invita in bazin,sa ia loc pe scaunul special amenajat. Il
legam pe bolnav la nivelul toracelui si al coapselor de scaun,in asa fel incat sa se mentina
coloana cat mai dreapta si sa fie foarte bine fixata de spatarul scaunului.
Cu ajutorul scripetelui,care la un capat are montat un capastru,introducem capul
pacientului in acesta,iar cu ajutorul scripetelui actionam asupra coloanei bolnavului,in asa fel
incat aceasta sa se intinda.Procedura se repeta de 3-4 ori,cu pauze intre ele,pentru a da voie
pacientului sa respire.
La terminarea procedurii,care dureaza 15-20 de minute,se scoate pacientul din
bazin,se inveleste in prosop si se lasa sa se odihneasca intr-o camera separata,cateva minute.

24
 Efecte:
-efect termic,de incalzire a tesuturilor superficiale si a celor profunde; -efect
mecanic,exercitat de scripete asupra coloanei vertebrale cu scopul de a o intinde-indrepta.

o).Bai cu amidon.
Materiale necesare:cada,1-2 kg amidon dizolvat in cativa litri de apa calduta, cearsaf
sau prosop.
Amidonul dizolvat se adauga in apa de baie,iar pacientul ramane in cada 15-20 de
minute.
Mod de actiune:datorita slabei termoconductibilitati,smaltul,taratele si amidonul
mentin timp mai indelungat temperatura apei din baie.Aceste substante au si o actiune
emolienta asupra tegumentului.

ELECTROTERAPIA.
Principalele roluri ale sale sunt acelea de a reduce retractiile si contracturile
musculare,prin incalzirea profunda a regiunii (diadinamici, ultrasunete),de a asupliza
musculatura si ligamentele retractate si sclerozate (ionizarile cu iodura de potasiu 4-
5%,ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazona) si de a limita efectele dureroase sau
anchilozele din artrozele secundare.
Contracturile musculare,mai ales cele dureroase la solicitările pasive,de întindere,mai
pot beneficia de băi de lumină (raze infraroşii), masaj, iar hipotoniile musculare,de
termoterapie,curenţi aperiodici de joasă frecvenţă,curenţi faradici şi galvanizări.
Electroterapia locală se adresează atât durerii ca simptom (electroterapie antalgică
simptomatică),cât şi contracturii musculare ca sursă generatoare de durere (electroterapie
antalgică patogenică).
Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim:galvanizările,
ionizarile, faradizarea, curenţii diadinamici, razele ultraviolete şi ultrasunetele.
Galvanizarea transversală.
Reprezinta aplicarea curentului galvanic (continuu) pe regiunea indicata,iar electrozii
sunt amplasati transversal,de-o parte si de alta a zonei afectate,pe care o incadreaza astfel fata
in fata.
Tehnica de aplicare:
Pacientul trebuie informat inca de la prima sedinta de electroterapie asupra procedurii
care i se va aplica,precum si asupra senzatiilor cutanate pe care le va simti in timpul aplicatiei
si, bineinterles,despre scopul acestei terapii.
Pentru executarea in conditii optime a procedurii,fizioterapeutul trebuie sa se ghideze
dupa o prescriptie terapeutica corecta si completa,care va cuprinde: denumirea
procedurii,regiunea tratata, locul de fixare,dimensiunile si polaritatea electrozilor,intensitatea
curentului aplicat si durata sedintei.

25
 Bolnavul va fi asezat pe pat,tinandu-se cont de posturile cele mai antalgice,cat si de
regiunile pe care dorim sa le tratam.Se va inspecta apoi tegumentul la locurile de aplicare ale
electrozilor pentru a se aprecia integritatea sa si a se decela eventualele leziuni sau afectiuni
ale acestuia-oricat de minime ar fi ele.
Se fixeaza electrozii (care trebuie sa fie complet netezi) cu ajutorul unor saculeti
umpluti cu nisip,care sa nu fie prea grei,pentru evitarea compresiunii circulatiei.Un element
deosebit de important in aplicatiile de galvanoterapie il constituie obligativitatea folosirii
unui strat hidrofil intermediar intre electrod si tegument,cu caracter izolant,in scopul
prevenirii efectelor polare produse sub electrozi si a arsurilor cutanate.Electrozii se acopera
cu o panza cauciucata sau cu o folie de plastic izolatoare,iar bolnavul se acopera cu un
cearsaf.
Se fixeaza ceasul semnalizator dupa durata prescriptiei.Manevrarea comutatorului
potentiometrului de intensitate se va face lent-pentru introducerea progresiva a
curentului-pana la intensitatea necesara si prescrisa.In timpul sedintei de aplicatie,pacientul
va fi supravegheat si intrebat asupra senzatiilor percepute la nivelul electrozilor.
Intensitatea curentului galvanic aplicat se regleaza in functie de efectul pe care dorim
sa-l obtinem,astfel:
pentru efecte analgezice dozam o intensitate „la prag"(0,1 mA/cm2).
pentru efecte antihiperestezice dozam o intensitate „sub prag".
pentru efecte vasodilatatoare dozam o intensitate „peste prag"(peste 0,1 mA/cm2).
in stadiile acute se prefera intensitati „sub prag". in stadiile cronice aplicam intensitati „peste
prag". In ceea ce priveste durata procedurii,trebuie sa retinem ca,pentru a fi eficienta,o
aplicatie de curent galvanic trebuie sa dureze in jur de 30 de minute.
Numarul si ritmul sedintelor de galvanizare variaza in functie de diagnosticul
afectiunii, stadiul evolutiv si rezultatele obtinute.
Efecte:Galvanizarea este o procedura decontracturantă şi antalgică.

Ionizarile.
Reprezinta procedeele prin care se introduc in organism diferite substante
medicamentoase cu ajutorul curentului electric,care le transporta prin tegument si mucoase.
Tehnica de aplicare:
Inainte de aplicatie se prepara solutiile medicamentoase necesare,in concentratiile
corespunzatoare,
Tehnica propriu-zisa de aplicare a ionoforezei este aceeasi ca si in cazul
galvanizarii,bazandu-se pe aceleasi principii metodologice.Singura deosebire intre cele doua
proceduri consta in faptul ca materialul intermediar hidrofil (in cazul ionizarii) se va imbiba
cu solutia medicamentoasa.
Efecte:
-efectul antalgic-este potenţat de alegerea unor soluţii medicamentoase cu efect
anestezic de suprafaţă (xilină, novocaină).Esenţial este ca mărimea electrozilor să acopere

26
integral zona de tratat,intensitatea curentului să fie «la prag» şi durata tratamentului suficient
de mare (peste 20 de minute).

Curentii diadinamici.
Curentii diadinamici fac parte din categoria curentilor de joasa frecventa. Principalele
forme de aplicare ale curentului diadinamic sunt:
-monofazat fix (MF),
-difazat fix (DF),
-perioada scurta (PS),
-perioada lunga (PL),
-ritmul sincopat (RS).
Tehnica de aplicare :
Marimea si forma electrozilor se alege in functie de regiunea tratata,iar locurile de
amplasare ,modalitatea de pozitionare si polaritatea lor,in functie de scopurile terapeutice
urmarite.
Pacientul este asezat pe un pat sau pe un scaun de lemn,in functie de regiunea
tratata.Electrozii se aplica prin intermediul invelisurilor de protectie hidrofile, confectionate
din diferite straturi textile sau material spongios elastic,bine umezite si fixati cu ajutorul
benzilor elastice sau a saculetilor cu nisip.
Forma de curent diadinamic aplicata se alege in functie de scopul terapeutic.
Deseori,la aplicatiile cu scop analgetic se recomanda inceperea sedintei cu difazat fix
(DF).
Intensitatea curentilor se regleaza progresiv,ajungandu-se la senzatia de vibratii bine
tolerate nedureroase,deci pana la pragul dureros.In cursul sedintei,trebuie crescuta
intensitatea,pentru mentinerea senzatiilor de vibratie,nedureroase.
Dutata sedintelor de tratament este diferita,in raport cu scopul terapeutic urmarit.Daca
trebuie efectuate aplicatii pe mai multe zone in aceeasi sedinta,se scad duratele,succesiv,de la
zona la zona,cu cate un minut,astfel incat sa nu se depaseasca 1012 min.In aplicatiile cu scop
hiperemiant,vasculotrop,se poate prelungi durata sedintei (20-30 min).
Ritmul sedintelor este determinat de stadiul afectiunii tratate,iar numarul sedintelor
este dictat de efectele obtinute. Efecte:
Principalele efecte ale curentilor diadinamici sunt cele analgetice,hiperemiante si
dinamogene.Acestea sunt determinate de nivelul intensitatii,forma curentului diadinamic
aleasa si modalitatea de aplicare a electrozilor.
In functie de forma de aplicare,se obtin urmatoarele efecte: *MF-are un efect
excitator,crescand tonusul muscular;subiectiv,produce vibratii ce actioneaza ca un masaj
electric profund,totodata evidentiind zonele dureroase din cadrul neuro-mialgiilor
reflexe;tonifiaza peretii arteriali prin actiunea vasoconstrictoare pe care o are.

27
*DF-este considerat ca cel mai analgetic,ridicand pragul sensibilitatii dureroase.I se mai
atribuie si un efect de imbunatatire a circulatiei arteriale prin inhibarea simpaticului.Din
aceste motive se utilizeaza ca forma de introducere in aplicatiile cu scop primordial analgetic.
*PS-are un efect excitator,tonicizant,actionand ca un masaj profund mai intens;efect
rezorbtiv,cu actiune repida.Dupa mai multe minute,produce o analgezie secundara cu o
durata destul de lunga.
*PL-prezinta un efect analgetic si miorelaxant evident si persistent,de asemenea
anticongestiv.Este preferat in starile dureroase pronuntate si persistente.
*RS-are cel mai pronuntat efect excitator,realizand o adevarata gimnastica muscularasi fiind
astfel cel mai indicat in atoniile musculare (normoinervate) postoperatorii.

Curentul interferential.
Acesta consta in incrucisarea a doi curenti de medie frecventa cu frecvente diferite (in
general,decalati cu 100 HZ). Tehnica de aplicare:
Se deosebesc doua tehnici fundamentale de aplicare a curentilor interferentiali si
anume:
A.Statica.In cadrul acestei tehnici,electrozii se mentin in timpul procedurii in acelasi
loc si saupra lor se exercita o presiune constanta.Electrozii «clasici» sunt cei de tip
placa,utilizandu-se cate doua perechi de dimensiuni diferite (50-400 cm ). Electrozii sunt
introdusi in invelisuri umede de textura sintetica,corespunzatoare ca marime si atasati la
cablurile cordonului cvadruplu conectat la aparat.Amplasarea lor se face in asa fel incat
curentii sa se incruciseze in mijlocul zonei tratate.Fixarea electrozilor se face,de preferinta,cu
benzi elastice sau cu saculeti de nisip.
B.Cinetica.In tehnica cinetica se utilizeaza doi electrozi «manusa» (palmari) care se
aplica pe mainile asistentului,fiind izolati electric de acestea.Fiecare electrod se leaga cu cate
un cablu.Celelalte doua cabluri se leaga de doi electrozi-placa fixi. Intensitatea curentului
este reglata in functie de senzatiile percepute de pacient. Regiunea de tratat (dorsala,cervicala
sau lombara) se afla in zona de interferenta a curentilor.Prin miscarea permanenta a
electrozilor manusa de catre asistent in timpul procedurii,se produce o variatie a directiilor de
intensitate maxima a curentului interferential,procedeul purtand numele de
electrokineziterapie.

Efecte:
In functie de frecventa,curentii interferentiali au urmatoarele efecte:
-frecventele mici (sub 10 HZ) produc un efect excitomotor al muschilor striati
normoinervati;
-frecventele medii (12-35 HZ) si cu intensitate subliminara a curentilor, au un
efect decontracturant si vasculotrofic;

28
 -frecventele rapide (80-100 HZ) au un efect analgetic. Actiunea excitomotoare pe
musculatura neteda este realizata de orice forma de curent interferential (mai ales cu
frecvente medii,de 12-35 HZ).
Curentii interferentiali,in aplicatie statica,dar mai ales dinamica,folosind frecvente
excitomotorii in forma SPECTRU,aduce o contributie substantiala in pregatirea musculaturii
pentru programele de kinetoterapie ulterioare.

Ultrasunetele.
Fac parte din categoria curentilor de inalta frecventa
terapeutici. Tehnica de aplicare:
In incaperea in care se efectueaza tratamentul trebuie se existe o temperatura de
comfort termic.Patul sau scaunul pe care va fi asezat pacientul trebuie sa fie din lemn.
Aparatul de ultrasunete va avea obligatoriu impamantare.
Este necesar ca pacientul sa se afle intr-o stare de echilibru termic general; starile
febrile fiind conrtaindicate in tratamentul cu ultrasunete.In cazul unor extremitati cu
circulatie deficitara,acestea vor fi preincalzite prin scurte bai partiale, calde,pentru activarea
circulatiei generale.
Durata sedintelor de tratament variaza cu suprafata regiunii tratate,afectiunea tratata
si stadiul evolutiv al acesteia.In general,durata unei aplicatii pe o zona este de 2-5 min,in nici
un caz nu se va depasii timpul total de aplicatie peste 10-15 min. pe mai multe zone tratate in
aceeasi sedinta.
Ritmul sedintelor este-in functie de caz-zilnic sau la doua zile.Numarul sedintelor va
fi,de asemenea,adaptat in functie de caz-in general 6-15 sedinte.
Efecte:
Principalele efecte fiziologice sunt:analgetic,miorelaxant,hiperemiant.
Efectele analgetice se realizeaza prin intermediul SNC,printr-o serie de
mecanisme care se produc la nivelul acestuia.
Efectul miorelaxant se explica prin actiunea vibratorie a ultrasunetului asupra
proprioceptorilor musculari si tendinosi.
Actiunea hiperemianta,cu efect rezorbtiv si vasculotrofic se produce prin vasodilatatia
arteriolelor si capilarelor.Aceste actiuni se realizeaza prin influentarea si prin intermediul
SNV.
Ultrasunetele se mai folosesc si pentru efectul mecanic,micromasajul celular,
creşterea temperaturii locale prin frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete si efectul
fibrolitic,ce dezorganizează procesele incipiente de fibrozare.

TRATAMENTUL PRIN MASAJ.

29
 Acţiunea fiziologică a manevrelor de masaj constă în aceea că,în timpul executării
lor,de la terminatiile nervoase cutanate pornesc impulsuri spre sistemul nervos central,care
măresc excitabilitatea şi imbunatatesc starea funcţională a scoarţei cerebrale.
Efecte locale:
1.Acţiune sedativă asupra:-durerilor de tip nevralgic;
-durerilor musculare şi articulare.
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare,lente,care stimulează repetat
exteroceptorii şi proprioceptorii.
2.Acţiunea hiperemiantă locală.Se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra
căruia se exercită masajul.Această acţiime se obtine prin manevre mai energice,care
comprimă alternativ vasele sangvine.
3.Îndepărtarea lichidelor interstitiale,de stază,cu accelerarea proceselor de resorbţie în zona
masată.Acest efect este benefic la persoane cu insuficienţă venoasă periferică şi apare după
manevre profunde,care conduc lichidul de stază de la periferie spre centru.
Efecte generale:
-creşterea metabolismului bazal,
-stimulează funcţiile aparatului respirator şi circulator,
-influentează favorabil starea generală a organismului,
-îmbunătăţeşte somnul,
-îndepărtează oboseala musculară.

Toate aceste efecte generale se explică prin acţiunea masajului asupra pielii, care este
un organ bine vascularizat şi mai ales bogat inervat.

KINETOTERAPIE (gimnastica medicala).

Kinetoterapia (terapia prin miscare) ocupa cel mai important loc in tratamentul
deviatiilor cifotice ale coloanei vertebrale.Ea este indicata in toate cazurile,indiferent de
gravitatea sau localizarea lor,atat ca metoda unica de tratament (cifozele nestructurale),cat si
in asociere cu alte mijloace terapeutice (cazurile mai grave-cifoze patologice).
Exerciţiile pentru corectarea cifozei urmăresc:
I.Tonifierea musculaturii paravertebrale cervicale, în sensul scurtării musculaturii
dorsale (prin mişcări concentrice) şi alungirea musculaturii anterioare a gîtului şi toracelui
(prin mişcări excentrice).
II.Ştergerea deprinderii greşite şi formarea unei atitudini corecte a corpului.
III.Corectarea sau prevenirea deviaţiilor compensatorii ale coloanei vertebrale sau a
celorlalte regiuni ale corpului.
Mijloacele folosite in kinetoterapie sunt:
• Exerciţii statice:
-contractii izometrice,

30
 -stînd în picioare corect,
-stînd în genunchi,
-stînd în decubit dorsal sau ventral,
-stînd atîrnat

• Exerciţii dinamice - extensia şi întinderea coloanei vertebrale, apoi exerciţii

pentru cap, gît, membre, care să amplifice extensia trunchiului.

Pentru îngreunări in efectuarea exercitiilor se folosesc bastoane (aşezate la spate, sub axile),
mingii medicinale (purtate pe cap sau aruncate cu ambele mîini deasupra capului).
Exerciţiile vor fi întrerupte de frecvente mişcări de respiraţie şi relaxare.
Deosebit de utile sunt exerciţiile de redresare pasivă şi pasivo-activă, efectuate la
scara fixă, la perete şi, mai ales, în faţa oglinzii.
În cazul atitudinii cifotice, trebuie să învăţăm pacientul să-şi formeze simţul poziţiei
corecte, prin autocontrol continuu, lucru posibil datorită supleţei coloanei vertebrale.
Se are în vedere poziţia defectuoasă a capului căzut înainte, care trebuie redresată
prin contracţia musculaturii cefei, cu corectarea curburii cervicale, menţinînd privirea înainte,
paralelă cu pămîntul.
Tonifierea şi reechilibrarea musculaturii paravertebrale este unul din obiectivele
principale urmarite prin programele de kinetoterapie.Aceasta se realizeaza prin:
1. din decubit ventral, se execută gradat ridicarea capului, umerilor si a
membrelor superioare (pentru tonifierea musculaturii dorsale bilaterale),
2. ridicarea ambelor membre inferioare (tonifică musculatura lombară),
3. ridicarea membrelor (superior si inferior) de aceeasi parte (tonifică
musculatura unilaterală paravertebrală respectivă).
Un alt obiectiv al tratamentului fizical-kinetic îl constituie asuplizarea coloanei
vertebrale. Pentru a se realiza acest lucru este necesar să se acţioneze în sensul:
- eliberării mişcării în articulaţiile interapofizare posterioare,
- contracararea tendinţei de cifozare,
- împiedicarea agravării unei eventuale scolioze preexistente,
- îmbunătăţirea mobilităţii articulatiilor costo-vertebrale.

Tehnica de lucru indicată derivă în mare măsură din metoda Klapp. Cifoza dorsală se
corectează prin exerciţii de întindere a coloanei din cele trei poziţii de bază (decubit, şezând,
ortostatism), de fapt, conştientizarea poziţiei „de a sta înalt" sau „a sta drept". Postura se
controlează în oglindă, urmărind alungirea gâtului şi a trunchiului în ax. Exerciţiile devin mai
eficiente dacă se oferă bolnavului câţiva parametri care să-i permită să conştientizeze corecţia
posturală (o rezistenţă uşoară aplicată de palma terapeutului pe creştetul bolnavului, o carte
aşezată pe creştet etc.). Din metoda Klapp se folosesc poziţiile lordozante plecând din poziţia
de start „în genunchi".

31
 Extensiile active, mersul în patru labe, tracţiunile prin propria greutate a corpului
(atârnat la spalier), unele sporturi (volei, baschet, înotul pe spate), toate pot fi exploatate
pentru îndeplinirea aceluiaşi obiectiv.
Pentru tonifîerea musculaturii paravertebrale se folosesc tehnici globale clasice, dar
sunt şi unele manevre particulare deosebit de utile deoarece, deşi se adresează în principal
musculaturii paravertebrale, antrenează în lucru şi musculatura centurii scapulo-humerale.

Exercitiipentru mobilizarea coloanei vertebrale:

• Din decubit dorsal, cu membrele inferioare flectate si bratele intinse lateral, se duc
genunchi la piept si se revine la pozitia de plecare.
• Din pozitia sezand, inclinari laterale si rotiri ale trunchiului;
• Din pozitie cvadrupeda, ridicarea in extensie maxima a membrelor inferioare (alternativ),
concomitent cu flectarea membrului superior din cot;
• Din pozitie cvadrupeda, bolnavul arunca bratele brusc inainte si lateral.
• Din decubit ventral, ridicarea capului si a trunchiului, poziţia membrelor superioare
schimbându-se pentru a grada efortul (pe lângă corp, sub bărbie, pe ceafa, pe umeri).
• În decubit ventral cu bazinul la marginea patului,cu membrele inferioare atâmând, se fac
extensii din şold cu genunchii întinşi.
• Din pozitia „în genunchi" cu un baston în mâini, redresarea completă a trunchiului,
extensia braţelor şi menţinerea pentru câteva secunde a poziţiei de maximă extensie.

Exerciţiile pot fi deosebit de variate, se pot realiza în condiţii de dotare minimă şi nu pierd
din valoare decât datorită lipsei de continuitate.

Putem vorbi de cure balneokinetoterapeutice, adică de proceduri de kinetoterapie

aplicate în bazine cu apă dulce sau carbogazoasă. Avantajele acestei metode constau în
acţiunea fizică a apei de a "descărca" mişcarile în mare parte, de acţiunea gravitaţiei.
De asemenea, apa opune o rezistenţa la miscare, ceea ce face ca partea izometrică a
contractiei să reprezinte mai mult din mişcare, crescand astfel tonusul muscular.
La aceste acţiuni se mai adaugă efectele termalităţii apei asupra vasomotricităţii şi
efectele tonifiante asupra sistemului nervos central şi periferic. In cazul apelor carbogazoase
este de adaugat si efectul curativ al sărurilor şi bulelor de gaz degajate.
De asemenea, masajul subacvatic sau talasoterapia, pot da rezultate bune.
In tratamentul profilactic al deformarilor cifotice se au in vedere doua metode
importante: - înotul,
- gimnastica respiratorie.
Innotul trebuie să fie simetric şi făcut mulţi ani la rănd (bras, spate, fluture, delfin).
Este un excelent mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale
şi de dirijare a dezvoltarii simetrice a toracelui.

32
 Gimnastica respiratorie, în apă, se face sub forma de innot sau programe
specializate. Exerciţiile se execută timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat pînă la
bărbie, membrele inferioare întinse şi atingînd fundul bazinului cu vîrful degetelor.
Această gimnastică asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează
autocontrolul şi favorizează dezvoltarea simetrică a toracelui şi cresterea capacităţii vitale.

Prin programele de gimnastica medicala se mai urmareste:

Corectarea curburii dorsale se face prin tonificarea musculaturii paravertebrale în
scurtare, din poziţii care să fixeze regiunea lombară şi cervicală în poziţie corectă. Se
lucrează, în special, din şezînd sau şezînd pe genunchi, din culcat, in genunchi cu sprijin pe
palme, atîrnat la scară fixă, elongaţii cu ajutorul unui căpăstru, redresări active controlate, în
faţa oglinzii, transport de greutăţi pe cap.
Pentru apropierea omoplaţilor se fac exerciţii libere sau cu diferite aparate
portabile (greutăţi, bastoane), cu rotatia externă a braţelor, prin contracţia muşchilor mic
rotund şi subspinos, cu apropierea omoplaţilor de linia mediană (de coloană) prin
contracţia trapezului şi romboidului, cu inspiraţie, iar la revenire-expiraţie. Acelaşi rezultat îl
obţinem lucrînd şi cu braţele întinse la orizontală, duse spre înapoi pentru apropierea
omoplaţilor de coloană şi torace.
Deblocarea toracelui, care se prezintă cu un stren înfundat, se obţine prin exerciţii de
respiraţie amplă. Coastele, care sunt fixate de coloana dorsală pot fi antrenate în momentul
inspirului şi să contribuie la redresarea coloanei dorsale, prin depărtarea între ele şi ridicarea
lor.Toracele şi respiraţia costală se reeducă prin mobilizări pasive, presiuni şi tracţiuni asupra
coastelor, ţinînd cont de momentul inspirului şi expirului, cu scopul de a mări elasticitatea
condro-costo-vertebrală, şi prin mişcări active de respiraţie. Presiunile şi tracţiunile se aplică
perpendicular pe axul de rotaţie a articulaţiei costo-vertebrală, la nivelul arcului posterior sau
la locul de deplasare in cazul coastelor mai mari.
Mişcările pasive cu presiuni şi tracţiuni pe claviculă şi stern, vizează mobilizarea
toracelui în partea lui superioară, iar cand sunt aplicate pe regiunea laterală, vizează
mobilizarea toracelui în partea mijlocie şi inferioară.

Important: programele de kinetoterapie trebuie efectuate pe perioade lungi de timp

(ideal ar fi ce ele sa fie executate de catre pacient pe tot parcursul vietii) deoarece au un rol
primordial atat in corectarea deviatiilor cifotice existente si a complicatiilor lor, cat si in
prevenirea reaparitiei acestora.

TERAPIA OCUPAŢIONALĂ (ergoterapia).

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia, folosind diverse

activităţi, adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului, cu scop recreativ şi
terapeutic, ajutând bolnavul să folosescă mai bine muşchii rămaşi indemni şi recuperând

33
funcţia celor afectaţi de boală, contribuind astfel la readaptarea funcţională la gestualitatile
vieţii zilnice.
Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe
perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mişcări utile şi contribuind astfel la
readaptarea funcţională la efort.
Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea programelor de terapie
ocupaţionala sunt:
- mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii miscarilor in acestea;
- dezvoltarea forţei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic;

Planul de tratament,in terapia ocupationala,se stabileste in urma unei evaluari bine

documentate (cuprinzand date personale despre pacient,despre mediul familial, socio-
educational si lucrativ al acestuia; precum si indicatii asupra afectiunii pe care o are si
modalitatile de tratament ale acesteia,prin mijloacele proprii ergoterapiei).
Evaluarea este realizata de catre o echipa interdisciplinara, alcatuita din medicul
specialist,kinetoterapeutul,maistrul instructor,etc.Dupa efectuarea evaluarii si stabilirea
planului terapeutic, se trece la aplicarea acestuia.
In acest sens,terapia ocupationala dispune de tehnici si metode specifice,grupate in
trei mari categorii: gestualitati (activitati) esentiale, semnificative
activitati neesentiale,
nesemnificative; metode sau
activitati ajutatoare.
Pe langa corectarea deficitului si readaptarea individului la noile conditii de viata,
terapia ocupationala are in vedere si satisfacerea hobby-urilor acestora si angrenarea
pacientilor in diverse activitati distractive, de agrement, precum si practicarea unor sporturi
atat individuale, cat si de echipa.

Bolnavul cu cifoză trebuie să evite activităţile care necesită flexia coloanei cum ar fi:
grădinăritul, împletitul răchitei, cusutul la maşină, olarit, etc..
Pentru obtinerea unor rezultate foarte bune se recomanda practicarea unor activităţi
sportive: înot, volei, baschet.

Rezultatele terapeutice depind de gradul de stabilizare a evoluţiei bolii şi de

încadrarea raţională a ergoterapiei în complexele de recuperare şi readaptare funcţională.

TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale, namoluri).

34
 Bolnavul cu cifoză poate beneficia de tratament balneo-fizical în staţiuni profilate pe
tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol
etc.), unde asocierea factorilor naturali (apa minerală, nămol terapeutic, climatul) este
benefică şi, împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, pot contribui la recuperarea
funcţională a acestuia.

Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:

■ Încetinirea procesului degenerativ;
■ Îmbunătăţirea circulaţiei locale şi generale;
■ Ameliorarea sau menţinerea mobilităţii articulare şi a forţei musculare.

Tipuri de ape recomandate:

■ Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)
■ Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)
■ Ape sărate iodurate (Bazna)
■ Ape sulfuroase sărate (Călimăneşti, Govora)
■ Ape sulfuroase termale (Herculane).
Terapia cu nămol este benefica prin acţiunea celor trei factori cunoscuţi: termic, fizic
(mecanic) şi chimic.

Staţiunile indicate sunt:

■ Techirghiol (şi tot litoralul), unde se gaseste nămol sapropelic;
■ Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);
■ Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);
■ Govora (nămol silicos şi iodat);
■ Geoagiu (nămoluri feruginoase)

35