Iurașcu Diana-Ioana

grupa 5, seria A, an III, AMG

Diformităţile coloanei vertebrale (scolioza şi cifoza)

Curburile anormale ale coloanei vertebrale pot aparea la orice grupă de vârstă şi au
caracteristici foarte variate. Curburile pot fi: idiopatice, congenitale sau pot aparea în boli
neuromusculare, tumori sau infecţii. Curburile pot fi de mică amploare şi fără agravare în timp
sau dimpotrivă pot avea o evoluţie continuă spre agravare, necesitând tratament urgent şi
complex. Apariţia lor poate fi uneori primul semn al unor importante maladii, nedepistate
anterior.

Scolioza
Scolioza reprezintă curbura laterală a coloanei vertebrale, care se produce, deci, în plan
frontal, pusă în evidenţă la examenul clinic din spatele bolnavului şi pe radiografii în incidenţe
standard. Curbura poate fi unică sau pot exista curburi multiple, descrise după direcţia deplasării
lor în convexitate (dextroconvexe sau levoconvexe). La o coloană flexibilă şi suplă, prezenţa
unei singure curburi, mai rigidă, poate antrena apariţia de curburi fiziologice compensatorii în
direcţia opusă, deasupra şi dedesubtul curburii primare.
 Scolioza adevărată include o componentă rotaţională ce nu poate fi în totalitate apreciată
clinic şi radiografic, precum şi o componentă lordotică. Surprinzător, adesea, curbura laterală
poate trece neobservată, în timp ce rotaţia vertebrelor, care însoţeşte scolioza este caracteristica
clinică care permite detectarea clinică.

Cifoza este curbura în plan sagital, adică în flexie, a coloanei vertebrale,apreciată cel mai
corect prin examinarea din profil a pacientului şi pe radiografii de profil. Dacă cifoza este foarte
accentuată se constituie o proeminenţă în plan sagital numită gibus.

Lordoza constă în accentuarea curburii lordotice şi însoţeşte adesea scolioza sau poate fi
secundară unei contracturi a şoldului.

a-scolioză b-cifoză c-lordoză

Depistarea curburilor (examenul clinic şi semiologia deformaţiilor coloanei)
Cele mai multe diformităţi ale coloanei sunt detectate  prin examen fizic.
Examinarea coloanei vertebrale trebuie să respecte următorul protocol:

a. Examenul fizic
 -  pacientul în ortostatism, cu spatele la examinator;
- verificarea simetriei bazinului, sau a asimetriei coastelor, omoplatului, gâtului şi a umerilor
(asimetrie inversă bazin-umeri), inegalităţi ale membrelor inferioare cu posibilitatea dispariţiei
scoliozei la egalizarea membrelor;
 - echilibrarea bazinului, aşezând pacientul pe o suprafaţă tare, dacă pelvisul nu poate fi
echilibrat cu pacientul în ortostatism;
- pacient înclinat în faţă cu evidenţierea proeminenţei asimetrice amusculaturii paravertebrale
lombare, a cuştii toracice (torace oblic-ovalar), sau a omoplaţilor, sugerând o deviaţie rotaţională
a scoliozei. Amplitudinea asimetriei corespunde cu severitate curburii, convexitatea curburii
fiind direcţionată spre partea cea mai proeminentă. Proeminenţa costală poate fi cuantificată prin
măsurarea directă a înălţimii gibusului sau folosind un scoliometru;
- aprecierea decompensării determinată cu ajutorul firului de plumb plasat superior pe spinoasa
C7. El măsoară distanţa la care apare deviaţia faţă de pliul interfesier;
- aprecierea reductibilităţii diformităţii se evaluează calitativ prin înclinarea pacientului în
direcţia care produce corectarea curburii;
- examinare din lateral, în ortostatism şi poziţie înclinat înainte, care evidenţiază o cifoză, singură
sau asociată scoliozei;

b. Examenul neurologic
Se investighează:
 - integritatea motorie şi senzitivo-senzorială a memebrelor inferioare şi superioare pentru a
depista dacă substratul curburii nu este o afecţiune neuro-musculară;
- se testează reflexivitatea pentru a evidenţia prezenţa unor reflexe asimetrice sau patologice
(clonus, Babinski pozitiv). Un reflex abdominal asimetric este asociat cu o leziune rahidiană
intracanaliculară ca siringomielia,diastematomielia, tumoră medulară;
 - testarea mersului normal precum şi pe vârfuri şi pe călcâie;
 - rezultate anormale ale testelor clinice impun investigaţii imagistice ulterioare (RMN, scanner).

c. Imagistica
Se impune examen radiologic al întregii coloane, în incidenţe standard, faţă şi profil
pentru a putea evalua: tipul diformităţii, severitatea şi localizarea curburii precum şi depistarea
unor leziuni asociate.
Deoarece curburile primare scoliotice şi cifotice sunt de obicei mai rigide decât
segmentele normale, neafectate ale coloanei, radiografiile pe coloana vertebrală înclinată
(bending test) evidenţiază care curburi sunt „structurale” şi care sunt „compensatorii”, secundare,
mai flexibile decât cele structurale. Pentru a măsura curbura şi a aprecia obiectiv gravitatea
deviaţiei se utilizează metoda Cobb, în care gradul de înclinare între platourile vertebrale cele
maiînclinate descriu unghiul curburii.
Concret se trasează axele corespunzătoare platourilor vertebrale ale vertebrelor superioară
şi inferioară, care prezintă înclinaţia şi rotaţia maximă în concavitatea curburii. Pe aceste axe se
coboară perpendiculare a căror intersecţie va da valoarea unghiului Cobb.

d. Alte investigaţii
La pacienţii cu semne neurologice şi la cei cu curburi de peste 60⁰ cu
probleme respiratorii se vor efectua probe funcţionale ventilatorii, în special dacă se prevede o
intervenţie chirurgicală.

Forme anatomo-clinice
a. Scolioza idiopatică
 – nu are o cauză aparentă, fiind mai frecventă la adolescente, dar cu posibilitatea apariţiei la
orice vârstă, la ambele sexe.

Tipic, scolioza idiopatică a adolescentului este curbură convexă la dreapta la nivelul

coloanei dorsale. Pentru pacienţii care au curburi atipice, trebuie efectuate examene amănunţite,
(RMN, EMG) înainte de a afirma caracterul idiopatic al scoliozei. Multe curburi idiopatice cresc
în amplitudine odată cu dezvoltarea adolescentului şi continuă astfel până la atingerea maturităţii
scheletului. De aceea chirurgul ortoped care îngrijeşte pacientul trebuie să determine şi să afirme
cu exactitate dacă curbura va progresa în perioada decreştere şi maturizare a scheletului. Pentru
estimarea maturităţii scheletului se urmăreşte gradul de osificare al crestei iliace (semnul Risser),
ştiut fiindcă osificarea începe la pubertate şi se manifestă radiologic din lateral spre medial de-a
lungul întregii creste iliace .

b. Scolioza congenitală – este cauzată de malformaţii structurale şi de formă ale

vertebrelor. Ea nu are legătură cu vârsta deoarece nou născuţii
pot prezenta scolioze idiopatice în ciuda faptului că au fost născuţi cu curburi normale.
Malformaţiile vertebrale congenitale apar devreme, în viaţa embrionară (înainte de 7
săptămâni) şi se crede că ar reprezenta erori în formarea segmentelor coloanei vertebrale, ştiut
fiind că ele îşi au originea în condensarea mezenchimului primitiv al celulelor embrionare.
Diagnosticul scoliozei congenitale trebuie completat de o atentă examinare cardiacă şi
renală pentru a evidenţia eventuale malformaţii ale acestor organe.
Scolioza congenitală poate interesa una sau mai multe vertebre sau câteva tipuri de
anomalii vertebrale se pot întâlni la acelaşi pacient. Predicţia progresiei acestui tip de scolioză
este dificilă şi poate fi realizată numai pe radiografii seriate în timp.

c. Scolioza neuro-musculară şi alte scolioze –  se referă la acele tipuri de curburi

scoliotice care apar asociate unor boli neuro-musculare sau unor tumori benigne ale coloanei
vertebrale (osteom osteoid,
osteoblastom). Neurofibromatoza este asociată atât cu scolioza cât şi cu cifoza şi conduce la
apariţia de curburi scurte, angulate, care impun tratament chirurgical.

Cifoza
 Cifozele pot fi congenitale, traumatice sau dobândite. Unii pacienţi nu au nevoie de nici un
tratament în timp ce alţii necesită un tratament ortopedic sau mai ales chirurgical adecvat.

Forme anatomo-clinice

a. Cifoza posturală – reprezintă o variaţie a posturii normale şi este, de cele mai multe

ori, o problemă cosmetică. În aceste cazuri nu se constată nici o altă afecţiune asociată, coloana
fiind suplă şi capabilă de hiperextensie. De multe ori nu este nevoie sau nu răspunde la nici un
tratament.

  b. Cifoza Scheuermann– este o tulburare de creştere la nivelul nucleilor de creştere

vertebrali care afectează adolescenţii în special băieţii
şi produce o curbură anterioară progresivă şi rigidă a coloanei toracice. Mai rar afectează coloana
lombară, determinând diminuarea lordozei lombare. Cel mai adesea, este moderat dureroasă şi cu
jenă funcţională minimă. Examenul radiografic evidenţiază comprimarea în formă de pană a
corpilor vertebrali,neregularităţi ale platourilor vertebrale (noduli Schmorll) şi cifoză.

Cifoza lombar ă Scheuermann răspunde la tratamentul simptomatic cu medicamente

decontracturante şi antiinflamatorii sau la un corset lombar de suport. Afectarea toracică, cu
durere sau cifoză cu 15-20⁰  mai mare decât normalul, poate fi tratată cu un corset Milwaukee.

Tratamentul cu corsete este de regulă eficient în controlul durerii şi pentru corecţia cifozei
structurale. Adesea el nu este menţinut decât în cursul nopţii. Boala Scheuermann este excepţie
de la regula generală că imobilizarea în corset trebuie făcută în timpul fazei de creştere pentru a
corecta diformitatea, deoarece şi pacienţi cu vârste de peste 18-20 de ani pot avea rezultate
favorabile după aplicarea corsetului Milwaukee. Cazurile severe de cifoză peste 40⁰ pot necesita
corecţie chirurgicală prin instrumentaţie spinală şi artrodeză segmentară.

c. Cifoza congenitală – reprezintă un grup important de boli care, ca şi scolioza

congenitală poate fi determinat de eşecul formării vertebrelor (hemivertebră) sau eşec al
segmentării embrionare. În cele mai multe cazuri,leziunea tinde să determine o creştere inegală,
astfel încât cifoza se agravează odată cu creşterea coloanei. Aceasta poate produce inflexiunea
măduvei spinării la nivelul cifozei cu instalarea paraplegiei. Din această cauză, orice
cifoză progresivă congenitală trebuie tratată chirurgical pentru a preveni complicaţiile
neurologice, indiferent de vârsta copilului.

 d. Cifoza traumatică– reprezintă o compresiune traumatică a vertebrelor

care poate conduce la o cifoză simptomatică sau cu implicaţii cosmetice. Aceasta poate fi
prevenită prin stabilizare chirurgicală precoce a leziunilor traumatice spinale instabile.

e. Cifoza infecţioasă– este determinată de distrucţia septică a corpilor vertebrali care poate

antrena o cifoză severă. În special tuberculoza vertebrală poate produce cifoze grave şi
paraplegie în timp ce infecţia bacteriană cu germeni banali determină diformităţi şi consecinţe
mai puţin grave. În aceste cazuri tratamentul constă, în cifoza bacilară, în chimioterapie
tuberculostatică,debridarea chirurgicală şi drenaj al abceselor reci paravertebrale,
decompresiunea măduvei spinării şi artrodeza vertebrală pentru a preveni evoluţia progresivă a
diformităţii.

Bibliografie: Ortopedie Ediția a III-a, Editura ”Gr. T. Popa”, UMF Iași 2017, Paul Botez