Curs - Fiabilitate si Mentenanta

DEFECȚIUNI ALE ELEMENTELOR ȘI SISTEMELOR

1. Neconformanțe și defecțiuni
În practică se utilizează noțiunile de neconformanță și defecțiune care având
înțelesuri apropiate și nefiind identice, se impune a fi definite.
Neconformanța este o abatere a unei caracteristici de calitate de la nivelul
dorit sau stare, care apare cu o severitate suficientă ca produsul sau serviciul
asociat să nu îndeplinească cerința unei specificații.
• Defectul este o abatere a unei caracteristici de calitate de la nivelul dorit sau
stare, care apare cu o severitate suficientă ca produsul sau serviciul asociat
să nu satisfacă cerințele de utilizare dorite, normale sau rațional previzibile.
• Defectul este evenimentul fundamental în teoria fiabilității.
• Se constată că termenul de “neconformanță” se folosește la controlul
calității la producători sau la recepția unui produs, iar termenul de “defect”
se folosește în exploatare. O transmisie poate, de exemplu, să fie
neconformă dar să nu fie defectă. O defecțiune are întotdeauna asociată o
neconformanță.
• Defectele produselor pot fi de diverse tipuri şi niveluri de gravitate (variind
de la efecte minore – cum ar fi defectarea unui plaz de trupiță – până la
catastrofe, care duc la pierderi de vieţi omeneşti.

Defecțiunea reprezintă o pierdere totală sau parțială a calității de funcționare,

precum și orice modificare a valorilor parametrilor constructivi și funcționali în afara
limitelor impuse de documentație. Cele mai multe defecte apar în urma unor greșeli
de concepție (cele mai costisitoare), de fabricație (în principal datorită nerespectării
documentației tehnice) sau de exploatare (în cauză fiind condiții improprii de folosire,
personal cu calificare necorespunzătoare ş.a.).
Criterii de clasificare a defecțiunilor:
A. după durata defecțiunii:
• defecțiune temporară: apare în anumite condiții și dispare fără a fi necesară
intervenția omului, după îndepărtarea cauzelor care au generat-o. De exemplu,
motorul nu dezvoltă puterea normală din cauza temperaturii prea ridicate a
mediului ambiant.
• defecțiune intermitentă: este temporară și se repetă; în mod curent se datorează
unui regim sau unor condiții anormale de lucru.
• defecțiune stabilă: nu poate fi înlăturată prin repararea sau înlocuirea elementului
sau subansamblului defect.
B. după momentul apariției defectării:

Prof.dr.ing. Gheorghe Voicu 1

Curs - Fiabilitate si Mentenanta

• defecte timpurii (precoce sau de rodaj) - sunt datorate unor imperfecțiuni de

proiectare sau de fabricație
• defecțiuni întâmplătoare - manifestate pe timpul duratei normale de viață
• defecțiunii de uzură sau îmbătrânire - tipice pentru perioada finală.

C. după modul de depistare:

• vizibile
• ascunse
D. după metoda de eliminare a defectelor:
• schimbarea piesei defecte
• repararea piesei defecte
• reglare
E. după posibilitatea eliminării cauzei:
• eliminabilă
• neeliminabilă
F. după complexitatea intervenţiei tehnice necesare pentru eliminarea cauzei:
• simplă
• complexă
G. după nivelul de defectare:
• totală
• parțială
H. după pondere și efect:
• minore
• majore
• critice
• Inadmisibile
I. după rata de defectare:
• aleatoare (λ = const.)
• premature
• tardive
În cazul sistemelor reale, datorită neomogenității lor inerente, se poate considera că
acestea sunt formate din asamblarea unor mici obiecte perfecte (verigi) având
caracteristici diferite.
Rezistența (sarcina) critică a unui sistem real este dată de veriga sa cea mai slabă.
Pentru sarcinile aplicate pe perioade extrem de lungi se pot defini două rezistențe:
a. sarcina pe care un produs o poate suporta pe o perioadă de timp infinită fără
modificare sau deteriorare. Aceasta este rezistența efectivă reală și este egală cu
rezistența verigii celei mai slabe din sistem;
b. sarcina pe care un obiect o poate suporta pe o perioadă de timp infinită cu
modificări, dar fără defectare. Aceasta este rezistența limită reală. Ea este egală cu
rezistența unei verigi slabe intermediare, rezistență care este mai mare decât
sarcina aplicată pe verigile rămase.
În cazul unui produs în care un număr de verigi au cedat, sarcina pe verigile rămase
crește cu fiecare verigă căzută. Astfel, viteza de creștere a sarcinii este legată de
înmulțirea defectării verigilor.
Timpul necesar ca o verigă defectă să o afecteze pe următoarea devine mai scurt,
procesul de defectare se accelerează conducând la “defectarea prin avalanșă”.

Prof.dr.ing. Gheorghe Voicu 2

Curs - Fiabilitate si Mentenanta

• Din punct de vedere fiabilistic, rezistența unui produs real va fi mai mare decât
sarcina numai o perioadă de timp, datorită scăderii rezistenței prin procesul de
deteriorare. În momentul în care rezistența scade la valoarea sarcinii, obiectul se
defectează, fiabilitatea devine nulă, durata de viață (durabilitatea) se încheie.

Durabilitatea sau durata de viață a echipamentelor

Durabilitate = intervalul de timp în care produsul sau echipamentul își
păstrează proprietatea de a lucra în condiții normale, interval care este cuprins
între două reparații succesive ale acestuia.
Din punct de vedere al fiabilității, rezistența unui produs real va fi mai mare
decât sarcina numai o perioadă de timp, datorită scăderii rezistenței prin
procesul de deteriorare. În momentul în care rezistența scade la valoarea
sarcinii, obiectul se defectează, fiabilitatea devine nulă, durata de viață
(durabilitatea) se încheie.

Durata de funcționare corectă (durata de viață)

R = min/max ; a = amplitudinea
tensiunii de încărcare

Durabilitatea sau durata de viață a echipamentelor

Durabilitatea în unități convenționale se poate determina trasând pe același
grafic valoarea maximă probabilă a sarcinii (sarcină admisibilă) și cea a
rezistenței, stabilind apoi timpul la care sarcina depășește pentru prima oară
rezistența. Se disting două cazuri:

- rezistența constantă (cu excepția perioadei de rodaj, obiectele având o durabilitate

probabilă și o durabilitate reală egale cu timpul de funcționare determinat de
intersecția curbelor rezistenței și sarcinii admisibile, respectiv a sarcinii reale;

Prof.dr.ing. Gheorghe Voicu 3

Curs - Fiabilitate si Mentenanta

- rezistența scade în timp, durabilitatea determinându-se în mod similar primului

caz.
În ambele cazuri nu se poate stabili exact momentul căderii ce corespunde celei mai
mari sarcini probabile (sarcina admisibilă). Durabilitatea reală poate fi mai mare sau
mai mică decât cea probabilă.
Durabilitatea sau durata de viață a echipamentelor
În cele mai multe cazuri pentru sarcina maximă se poate stabili un interval de
încredere.
Aplicând această tehnică este posibil ca durabilitatea reală obținută să fie
cuprinsă între două valori limită L1 și L2 cu o probabilitate de aproximativ 2/3.
Din cele arătate mai înainte se desprind următoarele:
- nu este posibil să se descrie fiabilitatea unui
obiect real, în speță a unei transmisii mecanice, supus
unei sarcini și într-un mediu ambiant, fără a lua în
considerație timpul, în special durabilitatea;
- dacă într-un obiect (sistem) există sau apare o
sursă de deteriorare, reducerea sarcinii conduce la
creșterea durabilității. - fiabilitatea nu este
proprietatea unui obiect, ci a sistemului complex
format din obiect, mediu și sarcină.

Prof.dr.ing. Gheorghe Voicu 4

Curs - Fiabilitate si Mentenanta

Fiabilitatea se poate defini în mai multe moduri:

 Fiabilitatea estimată rezultată din exploatarea experimentală controlată și din
încercările de laborator:
• de anduranță (cu stress / sarcină nominal);
• accelerate (cu stres crescut);
• la distrugere.

 Fiabilitatea operațională care este rezultatul obținut din exploatarea experimentală

controlată.
 Fiabilitatea preliminată, pentru sisteme, rezultată din calcule pe baza fiabilității elementelor
și a structurii sistemului (numită și fiabilitatea structurală a sistemelor).
 Fiabilitatea extrapolata, rezultată din calcule de extrapolare dinîncercări de laborator
accelerate.
Ingineria fiabilităţii s-a dezvoltat ca necesitate în evitarea unor catastrofe cauzatoare
de distrugeri materiale importante şi pierderi umane
Scopurile implementării ingineriei fiabilităţii în activitățile de mentenanță:
• optimizarea timpului de rodaj
• optimizarea perioadei de garanție și estimarea costurilor garanţiei
• proiectarea schemei de înlocuire preventive a unor componente dintr-un sistem
reparabil
• estimarea necesarului de piese de schimb și proiectarea corectă a producţiei în
acest sens
• depistarea componentelor care se defectează și implicarea cercetării şi proiectării
în scăderea ratei de defectare
• stabilirea momentului din perioada de funcţionare când apare un anumit defect
în scopul indicării schimbării piesei înainte de ieşirea efectivă din uz a acesteia
• studiul efectelor vârstei, a duratei efective de funcţionare, a condiţiilor de
operare asupra fiabilităţii şi elaborarea unor normative sau recomandări care pot
conduce la creşterea fiabilităţii
• crearea unei baze de comparaţie a două sau mai multe proiecte pentru acelaşi
produs, în scopul aplicării criteriului celei mai bune fiabilităţi
• evaluarea redundanţei în proiectul unui produs
• estimarea nivelului de redundanţă necesar atingerii unei fiabilităţi ţintă

Prof.dr.ing. Gheorghe Voicu 5

Curs - Fiabilitate si Mentenanta

• elaborarea unor ghiduri în aplicarea acţiunilor corective destinate minimizării

numărului defectelor şi reducerii timpului şi costului mentenanţei
• stabilirea practicilor de control ale produsului
• optimizarea fiabilităţii la nivel de proiectare, astfel încât costurile de deţinere,
operare şi mentenanţă pe durata de viată a produsului să fie minime
• dezvoltarea unor algoritmi de studiu care să opereze cu un complex de
parametri, cum ar fi fiabilitatea, mentenabilitatea, disponibilitatea, costul,
greutatea, volumul, ergonomia, valoarea de întrebuinţare etc. în scopul obţinerii
unui proiect optim
• reducerea costurilor de garanţie sau creşterea perioadei de garanţie la aceleaşi
costuri
• orientarea consumatorilor privind potenţialii furnizori, din punct de vedere al
fiabilităţii
• dezvoltarea unor indici sau măsuri cantitative ale fiabilităţii, în scopul utilizării
acestora de către departamentele de marketing în promovarea produselor
• creşterea gradului de satisfacţie a clientului, în scopul creşterii numărului de
vânzări
• creşterea profitului, sau la acelaşi profit, crearea unor produse mai fiabile
• promovarea imaginii pozitive a companiilor producătoare,
crearea unor branduri.

Prof.dr.ing. Gheorghe Voicu 6

Curs - Fiabilitate si Mentenanta

Defecțiuni generate de concepția constructivă

• Defecțiunile de proiectare și tehnologice sunt defecțiuni premature și apar
accidental scoțând din funcțiune sistemelor mecanice. Acestea au la bază ruperea
unor organe de mașini (produsă la sarcini nominale, după un timp foarte scurt de
funcționare), griparea termică sau atermică (prin alegerea necorespunzătoare a
cuplului de materiale și necorelația cu lubrifiantul și sistemul de ungere).
• Unele defecțiuni sunt generate de subevaluarea sarcinilor și condițiilor de mediu
ambiant, cât și de utilizarea unor metode empirice sau neadecvate de
dimensionare.
• Alegerea unei soluții constructive neadecvate sau a unei scheme cinematice
insuficient studiate poate compromite, încă din faza proiect tehnic, fiabilitatea.
• Proiectarea unor sisteme mecanice la care este neglijat accesul ușor pentru
întreținere, inspecție și reparare, mai ales la elementele vitale poate avea
consecințe negative.
• Proiectarea necorespunzătoare a sistemului de etanșare a transmisiilor mecanice,
care lucrează în medii abrazive, conduce la defecțiuni cauzate de prezența
particulelor abrazive sau de infestarea lubrifiantului cu apă.
• Totodată transmisiile mecanice care deservesc instalații și utilaje cu creșteri rapide
și mari ale sarcinilor exterioare trebuie prevăzute, încă din proiectare, cu dispozitive
de siguranță (cuplaje limitatoare de moment, rigide sau elastice, transmisii prin
fricțiune etc.).

Prof.dr.ing. Gheorghe Voicu 7

Curs - Fiabilitate si Mentenanta

Defecțiuni datorate concepției tehnologice și de execuție

• Defecțiunile tehnologice apar în special ca urmare a modificărilor constituenților
structurali ai materialelor utilizate (macro- sau microstructură) în raport cu
specificațiile prescrise. Controlul riguros al materialelor și luarea măsurilor
organizatorice și tehnologice de încadrare în specificațiile tehnice constituie
factori de creștere a fiabilității.
• Complexitatea sistemelor, mașinilor, dispozitivelor, sculelor și verificatoarelor, în
corelație cu calificarea personalului conduce la erori care devin tot atâtea surse de
defecțiuni (neconformanțe).
• Prelucrările mecanice necorespunzătoare a suprafețelor de lucru (modificarea
fibrajului la prelucrarea la cald, prelucrări prin așchiere cu regim forțat de lucru)
scad capacitatea portantă, în special la oboseală de contact.
• Prezența rugozităților și ondulațiilor cu geometrii necorespunzătoare pe
suprafețele active ale cuplelor de frecare conduce, atât la micșorarea capacității
portante, cât și la mărirea nivelului de zgomot și vibrații.
• Calitatea montajului introduce factori perturbatori asupra fiabilității, în special
prin jocurile sau strângerile exagerate.
• Controlul (de recepție de la subfurnizori, pe parcurs și final) poate, în mare
măsură, să prevină livrarea de produse necorespunzătoare. Eficiența controlului
de calitate este însă influențată de capabilitatea tehnologiei de fabricație.
• Astfel, tehnologicitatea și controlabilitatea proiectului sunt factori decisivi.
Defecțiuni cauzate de proiectarea tehnologică, de execuție și montaj Pentru
evitarea unor astfel de defecțiuni se impune:
• controlul riguros al materialelor
• calificarea corespunzătoare a personalului
• alegerea adecvată a traseelor tehnologice, mașinilor, utilajelor, SDV-urilor,
aparatelor şi echipamentelor metrologice
• stabilirea corespunzătoare a tehnologiilor pentru a nu micșora capacitatea
portantă a pieselor (conservarea fibrajului, regimuri de prelucrare
adecvate, tratamente termice și termochimice compatibile etc.)
• asigurarea calității suprafețelor (implicarea corectă a factorilor tehnologici,
economici, funcționali etc.)
• evitarea jocurilor nepermise sau a supra strângerilor la montaj
• controlul riguros la montaj (aplicarea unor tehnologii adecvate, flexibile).

Prof.dr.ing. Gheorghe Voicu 8

Curs - Fiabilitate si Mentenanta

Defecțiuni cauzate de uzare

• În procesul funcționării, transmiterea fluxului de forță pentru anumite regimuri
cinematice ale sistemelor mecanice implică existența unei viteze relative între
diferite elemente ale acestora și a unor forțe normale și tangențiale.
• Frecarea, evaluată prin coeficientul de frecare, poate fi utilă - cazul ambreiajelor
cu fricțiune, variatoarelor cu contacte hertziene, transmisiilor prin curele - sau
dăunătoare - cazul lagărelor cu alunecare sau cu rostogolire, angrenajelor cu roți
dințate, transmisiilor cu lanț, etanșărilor cu contact etc.
• Uzarea este întotdeauna dăunătoare și conduce, mai repede sau mai lent, la
scoaterea din funcțiune a elementelor cu mișcare relativă ale sistemelor tehnice.
• Defecțiunile condiționate de procesul de uzare pot fi cauzate de:
 soluțiile constructive neadecvate (cuplul de materiale, lubrifiantul, forma cuplei);
 procesele tehnologice (fabricația, montajul, ajustarea și reglarea elementelor cuplelor
de frecare);
 condițiile de exploatare (abateri de la regimul de lucru - sarcini, viteze- calitatea
mediului de funcționare - temperatură, particule abrazive etc. );
 calitatea întreținerii (nerespectarea duratei de schimb a lubrifianților, timpului și tipului
lubrifiantului de reungere).
• Efectele negative ale uzării : scăderea randamentului, consumul de lubrifiant,
creșterea nivelului de zgomot și vibrații, modificarea raportului de transmitere,
modificarea regimului termic și, în final, deteriorarea principalelor elemente ale
sistemului mecanic fără posibilitate de reparare (blocări ca urmare a modificării
secțiunilor periculoase și creșterii sarcinilor dinamice).

Prof.dr.ing. Gheorghe Voicu 9

Curs - Fiabilitate si Mentenanta

Defecțiuni cauzate de deformații și șocuri

Solicitările organelor de mașini nu depășesc, în cele mai numeroase cazuri, starea
elastică de deformație a macrogeometriei. Deși aceste deformații sunt mici,
prezența lor poate perturba funcționarea altor organe de mașini. Astfel,
deformațiile elastice torsionale și flexionale ale arborilor unei transmisii mecanice
influențează funcționarea corectă a lagărelor cu alunecare sau cu rostogolire,
necesare rezemării arborelui respectiv.
Totodată, deformațiile arborelui influențează și funcționarea corectă a organelor
de mașini care sunt montate pe arbore (roți dințate, roți de lanț, cuplaje etc. ). În
general, deformațiile conduc la sarcini dinamice, vibrații și la repartizarea
neunifomă a sarcinii pe suprafețele active ale unora dintre organele de mașini care
transmit fluxul de forță (angrenaje, rulmenți cu role, variatoare cu fricțiune).
Deformațiile termice pot genera modificări ale distribuției de presiuni în
contactele cuplelor cu mișcare relativă, rezultând valori ale tensiunii care să
depășească limita de curgere a materialelor și deci apariția deformațiilor plastice.
Deformarea stratului superficial este corelată cu rigiditatea locală a contactului.
Rigiditatea reală se definește ca raportul dintre sarcina ce trebuie preluată și
deformația după o anumită direcție.
Deformația corpului în ansamblul său este neglijabilă în raport cu deformația
stratului superficial prevăzut cu neregularități.
Din punct de vedere fizic, procesul de deformare începe cu asperitățile, apoi
cu ondulațiile, abaterile de formă și în final, corpul în ansamblul său.
Defecțiunile cauzate de șocuri provin din acțiunea sarcinilor, corelată cu
discontinuitatea de viteză. Caracteristicile statistice ale șocurilor se regăsesc în
comportarea sistemelor mecanice și, în special, asupra acelor organe de
mașini care nu sunt protejate cu dispozitive de siguranță.
Sistemele mecanice prevăzute cu dispozitive de amortizare a șocurilor sunt
scoase din funcțiune atunci când dispozitivele respective se defectează. Aceste
defecțiuni se manifestă prin ruperea unor elemente de legătură (știfturi,
bolțuri) și întreruperea funcționării pentru înlocuirea elementelor rupte.
Atunci când dispozitivele de amortizare funcționează pe principiul frecării,
defectările se manifestă doar prin întreruperea temporară a funcționării. Dacă
frecvența apariției șocurilor este mare, atunci limitatoarele sunt scoase din
funcțiune ca urmare a uzării prin impact.
Analiza elementară a comportării sistemelor mecanice
la şocuri ia în consideraţie
comportarea la sarcini statice şi mărimea multiplicatorului de impact. Variaţia
statistică a multiplicatorului de impact are implicații asupra determinării
durabilităţii şi fiabilităţii transmisiei mecanice.

Prof.dr.ing. Gheorghe Voicu 10

Curs - Fiabilitate si Mentenanta

Defecţiuni cauzate de mediul ambiant

Nesocotirea factorilor de stres ai mediului ambiant poate genera numeroase
defecțiuni, constituind deseori cauza defecțiunilor primare. Ca tipuri de defecțiuni
trebuie incluse și acelea provocate de conservarea, ambalarea și transportul
sistemelor mecanice, componentelor acestora și pieselor de schimb.
Principalii factori de stres ai mediului ambiant - temperatură, umiditate,
microorganisme și fungi, accelerații, șoc mecanic și vibrații, radiații solare, radiații
nucleare (Röntgen, cosmice), nisip și praf, ceață salină – dau o imagine asupra
varietății solicitărilor la care poate fi supus un sistem mecanic.

Defecţiuni provocate de factorul uman

Lipsa de cunoaștere și lapsusul mintal constituie sursa principalelor defecțiuni provocate
de factorul uman. La acestea se adaugă cele rezultate din neglijarea considerentelor
ergonomice. Defecţiunile provocate de factorul uman se situează cu precădere la
transportul, montajul, exploatarea și întreținerea sistemelor mecanice. Din această cauză,
aspectele mentenabilităţii sunt cel mai puternic afectate.
Prevenirea acestui tip de defecțiuni se poate realiza cel mai eficient în etapa de proiectare.
Transmiterea de informații prin inscripționări clare și greu de șters, manuale de întreținere
și reparații etc., au o deosebită importanță. Sistemele automate de supraveghere și alarmă
au un rol însemnat și prin prisma reducerii defecțiunilor provocate de factorul uman.

A. Modelareaprocesului de acumulare a deteriorării

componentelor
solicitatela oboseală
O componentă importantă a calculului fiabilităţii previzionale a unui sistem mecanic este
modelarea procesului de acumulare a deteriorării, în care se face legătura între modelul
încărcăriireale şi cel al rezistenţeila solicitărivariabilea materialului.

A.1. Colectivede încărcare

Ca structură,încărcarea realăeste formată dinforțele șimomentele utile (de lucru),
peste care se suprapun sarcinile suplimentare, datorate frecărilor din cuple,
acceleraţiilorşi vibraţiilor sistemului din care face parte sistemul mecanic considerat,
de exempluo transmisiecu roți dințate.

Prof.dr.ing. Gheorghe Voicu 11

Curs - Fiabilitate si Mentenanta

Colectivul de încărcare se definește ca fiind totalitatea forțelor sau momentelor care

acționează asupra unui sistem într-un anumit interval de timp, ordonate după mărime
și frecvența cumulată. Baza determinării colectivului este funcția de timp a încărcării,
obținută prin măsurare directă pe un sistem, aflat în funcțiune sau prin calcul de
simulare. Se consideră că defectarea se produce când suma deteriorărilor parțiale D i,
îndeplinește condiția:

unde z este numărul total de cicluri aplicate

până la defectare; t - numărul de repetări ale
colectivului de tensiuni, discretizat în k trepte
(conform figurii).

Deteriorarea parţială Di produsă prin aplicarea a n cicluri de solicitare cu amplitudinea σi este:

i

Ni reprezintă numărul limită de cicluri care pot fi aplicate la nivelul de solicitare σi.

în care ND este numărul de cicluri corespunzător punctului de inflexiune al

curbei Wöhler, iar σD este rezistența la oboseală a materialului.

Durabilitatea calculată L

Caracteristica experimentală a ratei căderilor

Modul de variație a ratei defectărilor delimitează trei perioade tipice din viața
produsului pentru care sunt specifice anumite defecte astfel:
1) perioada infantilă (a defectelor precoce); 2)
perioada maturității (a defectelor accidentale); 3)
perioada bătrâneții (a defectelor de uzură).
Perioada infantilă, a defectelor precoce sau a mortalității infantile, este etapa în care
rata defectărilor are o valoare ridicată care descrește permanent. Această etapă
cuprinde defectele care apar la începutul punerii în funcțiune a produsului.
Ele sunt datorate în cea mai mare parte unor defecte de fabricație “ascunse” pe care
un control oricât de riguros nu reușește să le îndepărteze. Aceste tipuri de defecte nu
trebuie să se producă,în
general, la beneficiar și se caută să se
elimine prin “punerea în probe” a produsului
sau prin rodaj. În cazul unui
produs complex conținând
mai multe elemente
(componente) și a cărui
încercare ridică anumite
probleme se poate efectua un rodaj pe
subansambluri cu condiția
stabilirii regimului corect de lucru.

Prof.dr.ing. Gheorghe Voicu 12

Curs - Fiabilitate si Mentenanta

Graficul caracteristicii ratei căderilor

pentru perioada defectelor precoce
a – panta rodajului; b– cazul unui sistem cu
mai multe componente

Panta caracteristiciipe porţiuneaa–b poate servi ca indicatoral niveluluitehnic al producției.

Intervalulde timp până la b defineșteduratanecesarăa rodajului. În cazul echipamentelorsau
sistemelor caracteristica ratei defectărilor λ se obține printr-o simplă însumare a
s
caracteristicilorcomponenteλ . Dacă elementelecomponenteale unui sistem sunt omogene,
i
rata căderilorpoatesă depășeascălimitaadmisibilă. Dacăsistemuleste formatdin componente
eterogene,ratadefectărilorpoatefi mai micăînsă perioadarodajuluiestemai lungă.

Caracteristicaratei
defectărilor unui sistem
în perioadarodajului
a – sistem cu componente
omogene; b–sistem cu
componente eterogene

Perioada maturității (a vieții utile) produsului este caracterizată numai de defecte

accidentale.  (t) = constant
Această perioadă este cea mai importantă în funcționarea unui produs, iar dacă aceasta se
face cu întreținere, corespunde perioadei celei mai economice de exploatare, fiind cea care
caracterizează rata defectării unui produs. Caracteristica λ(t) indică și momentul când
înlocuirea unui produs cu altul nou este rațională sau nu.

Perioada bătrâneții unui produs este acea etapă în

care rata căderilor crește rapid din cauza defectelor de
uzură. Etapa poate fi subdivizată în etapa 3’ la
începutul bătrâneții sau uzurii, când se pot produce
atât defecte de uzură cât și defecte accidentale, și
etapa 3’’ în care materialul îmbătrânit are evidente
semne de oboseală și defectele sunt provocate numai
de uzură.

Prof.dr.ing. Gheorghe Voicu 13

Curs - Fiabilitate si Mentenanta

Caracteristica ratei căderilor este

legată și de natura sistemului.

Pentru sistemele electromecanice

perioada maturității reprezintă o
suprapunere a perioadei defectelor
precoce cu aceea a uzurii care se
instalează din momentul inițial.

La sistemele mecanice etapa a doua

a caracteristicii este inexistentă.
Defectele precoce scad permanent
iar cele de uzură apar mai târziu cu o
creștere mai rapidă

Coeficientul de siguranță
În domeniul mecanic problemele siguranței în funcționare, în mod clasic, sunt privite prin
prisma coeficientului de siguranță, definit ca raportul între rezistența limită medie (L med) și
sarcina de lucru medie (Pmed).

Valoarea limită se poate referi la limita de curgere sau la limita de rupere, în funcție de natura
materialului. Se consideră sarcinile limită (rezistenţa la solicitări) şi sarcinile de lucru (aplicate)
ca fiind supuse legii de repartiție normală.
Se notează sarcinile aplicate cu  şi rezistenţa la solicitări (sarcina limită) cu ρ.
În funcție de poziția celor două curbe ale densității de probabilitate considerate f( ) şi f(ρ),
există două concepţii (metode) de proiectare:
Metoda durabilității controlate (“safe-life method”) la care curbele densității de probabilitate
nu se intersectează, neexistând nici un pericol ca elementul proiectat să suporte sarcina limită
și în consecință defectarea nu se produce.
Metoda degradării controlabile (“fail-safe method”) la care curbele f(ν) și f(ρ) se intersectează
atingându-se deci sarcina limită și se admite un anumit procent de defectare (aria hașurată).

Prof.dr.ing. Gheorghe Voicu 14

Curs - Fiabilitate si Mentenanta

La stabilirea valorii coeficientului de siguranță se iau în considerare mai multe

particularități ale piesei sau sistemului real, cum ar fi:
• natura materialului utilizat – eventuale neomogenități, mod de fabricare,
tratamente termice aplicate;
• durata de folosire a piesei – duratele scurte implică tensiuni admisibile mai mari;
• modul de acțiune a sarcinilor în timp;
• precizia evaluării sarcinilor și a ipotezelor de calcul;
• tipul solicitării;
• temperatura de funcționare.

Aplicație. Să se determine fiabilitatea unui reductor de turație într-o treaptă, știind că valorile
fiabilității rulmenților și angrenajului sunt cele date în tabel, iar fiabilitățile arborilor sunt 1,
datorită supradimensionării impuse de limitarea deformațiilor elastice.

Dacă se deteriorează una din componentele reductorului, acesta se defectează, prin urmare,
ansamblul are o schemă structurală cu elemente dispuse în serie. Defectarea angrenajului se
poate face în trei moduri: prin piting, prin ruperea danturii pinionului (roata 1) sau prin ruperea
danturii roții 2. Astfel, angrenajul se consideră format din trei elemente. Aplicând expresia :

ansamblului este dată de valorile fiabilității rulmenților, componente

mult mai ieftine decât angrenajul. Prin urmare, dacă este necesară creșterea suplimentară a
obține relativ ușor prin înlocuirea rulmenţilor A, B şi D
Practic,
la un interval
valoarea
de timp
fiabilității
mai micfiabilității
decât durata impusă de 15000
reductorului, aceasta se poate ore.

Prof.dr.ing. Gheorghe Voicu 15

Curs - Fiabilitate si Mentenanta

Dacă fiabilitățile componentelor sunt modelate cu legea exponențială negativă, atunci

fiabilitatea ansamblului, cu elemente dispuse în serie, se determină cu :

unde s-au considerat valorile medii ale intensității de defectare din tabel pentru cei 4 rulmenți
cu role și pentru angrenajul considerat ca un subansamblu, iar în cazul arborilor s-au
intensitățile de defectare au fost considerate nule.

Aplicație. Să se determine modul de variație în timp a indicatorilor de fiabilitate

pentru un lot de 220 de anvelope, cunoscând timpii (exprimați în km echivalenți) de
defectare. Limitele intervalului de defectare sunt date de momentele: tmin = 43.000
km echiv. tmax = 125.000 km echiv.

1. Mărimea orientativă a subintervalului de observare se determină cu relaţia

lui Sturges:
Se rotunjește la valoarea Δt = 10000 km echiv.
2. Numărul de subintervale de observare:

3. Se vor admite 9 subintervale caracteristice intervalului de cuprindere.

Intervalul de cuprindere, în acest caz, va fi limitat de valorile:
t'min = 40.000 km echiv. < tmin t'max
= 130.000 km echiv. > tmax
4. Numărul de defectări pe intervale este prezentat în tabel.

Prof.dr.ing. Gheorghe Voicu 16

Curs - Fiabilitate si Mentenanta

Prof.dr.ing. Gheorghe Voicu 17