14.

RAME

14.1. Elementele componente ale unei rame

Ramele (sau monturile pentru ochelari) au rolul de a asigura poziţionarea lentilelor

faţă de ochi. Ramele trebuie să asigure stabilitate şi confort, dar şi proprietăţi estetice
(formă, material, design) care să avantajeze purtătorul.

O ramă prezintă următoarele elemente componente:

 cadrul ramei (faţa): partea din ramă care susţine lentilele;

 braţul: porţiunea din ramă care se sprijină pe ureche şi asigură suportul;
 terminaţia (vârful, extremitatea) braţului: porţiunea din capăt a braţului, de regulă din
material plastic, cu rolul de a proteja urechea şi pielea;
 puntea: porţiunea centrală care uneşte monturile celor două lentile;
 perniţele nazale: porţiuni de material sintetic moale, prin intermediul cărora perechea
de ochelari se reazemă pe nas;
 balamale: permit asamblarea ramelor pe cadru.

Metoda internaţională de dimensionare a ramelor de ochelari poartă numele de

„sistemul Boxing” sau „sistemul Box” (sistemul închiderii într-o cutie, sistemul încadrării într-
un dreptunghi). Acest sistem presupune că lentilele sunt cuprinse în dreptunghiuri ale căror
laturi sunt tangente la contururile lentilelor.

În acest sistem, principalele dimensiuni ce caracterizează o ramă sunt următoarele

(fig. 14.1):

 linia de bază (linia orizontală centrală): linia orizontală trasată la egală distanţă de
tangentele la contururile orizontale ale lentilei); această linie trece prin centrele
geometrice ale dreptunghiurilor care încadrează lentilele;
 linia verticală centrală: linia verticală care trece prin centrul geometric al
dreptunghiului care încadrează lentila;
 centrul geometric al lentilei: intersecţia liniei verticale centrale cu linia orizontală
centrală;
 lungimea lentilei: distanţa între laturile verticale ale dreptunghiului care încadrează
lentila;

180
  înălţimea lentilei: distanţa între laturile orizontale ale dreptunghiului care încadrează
lentila;
 lăţimea punţii;
 distanţa între marginile externe: distanţa între ramele celor două lentile, măsurată la
un nivel specificat sub marginea de jos a punţii.

Fig. 14.1 Principalele dimensiuni ale unei rame în sistemul Boxing [Bha09]: 1 – linia de
bază (linia orizontală centrală); 2 – linia verticală centrală; 3 – centrul geometric al lentilei;
4 – lungimea lentilei; 5 – înălţimea lentilei; 6 – lăţimea punţii; 7 – distanţa între marginile
externe.

Principial, braţele ramelor pot fi (fig. 14.2):

 curbate (cu buclă);

 standard (îndoite);
 drepte.

Fig. 14.2 Tipuri de braţe [Bha09]: A – curbate; B – standard; C – drepte.

181
 14.2. Tipuri de rame

Uzual, sunt disponibile următoarele tipuri de rame (fig. 14.3):

 ovale;
 pătrate;
 rotunde;
 octogonale;
 tip aviator/pilot: de forma unui triunghi dreptunghic, cu ipotenuza spre nas;
 ochi de pisică;
 pantoscopică: semicerc în partea de jos, elipsă în partea de sus.

Fig. 14.3 Tipuri de rame [Bha09]: 1- ovale; 2 – pătrate; 3 – rotunde; 4 – octogonale; 5 – tip
aviator/pilot; 6 – ochi de pisică; 7 – pantoscopică.
182
 În funcţie de tipul cadrului, ramele pot fi clasificate astfel:

 rame cu contur întreg (fig. 14.4 a):

o acestea înconjoară complet lentila, oferindu-i protecţie şi rezistenţă;
o pot fi confecţionate atât din plastic cât şi din metal;
o pe acest tip de ramă se poate monta orice tip de lentilă (material organic,
mineral, trivex sau policarbonat);
o au greutate mai mare decât alte tipuri de rame;
o conturul delimitează câmpul vizual.
 rame cu prindere pe fir (perivist) (fig. 14.4 b):
o ramele de acest tip sunt confecţionate din metal sau material plastic în partea
superioară şi fixate în partea inferioară cu ajutorul unui fir de nylon care trece
printr-un canal executat în lentilă;
o reprezintă o variantă discretă şi uşoară, nu limitează câmpul vizual;
o rama este mai fragilă în partea inferioară de aceea se recomandă lentile mai
rezistente (trivex, policarbonat); în cazul lentilelor din material plastic, există
riscul de ciobire;
o nu sunt recomandate pentru dioptrii mari, întrucât nu ascund grosimea
acestora.
 rame fără cadru (glazant) (fig. 14.4 c)
o ramele de acest tip nu au deloc contur, fiind alcătuite doar din punte nazală şi
braţe;
o lentilele se fixează cu ajutorul unor capse sau şuruburi;
o reprezintă cea mai uşoară şi discretă variantă de soluţie de corecţie aeriană;
o nu limitează câmpul vizual şi pun în evidenţă chipul purtătorului;
o se recomandă montarea unor lentile cu indice de refracţie mare (n>1,6), din
trivex sau din policarbonat; nu se pot monta lentile din sticlă;
o dacă prinderea lentilelor se face cu şuruburi, acestea slăbesc în timp, iar rama
devine instabilă pe faţa purtătorului.

Pe lângă aceste tipuri, mai pot fi întâlnite şi rame mai deosebite, utilizate în scopuri
estetice, medicale sau pentru activităţi sportive.

183
 a) Rame cu contur întreg

b) Rame cu prindere pe fir (perivist)

c) Rame fără cadru (glazant, cu lentile prinse pe capse sau şuruburi)

Fig. 14.4 Tipuri de rame în funcţie de contur (https://optiklariasi.ro/2020/04/tipuri-de-rame-

ce-modele-ti-se-potrivesc/)

184
 Interiorul braţului ramei oferă o serie de informaţii utile (fig. 14.5):

 lungimea braţului, în mm;

 lungimea punţii nazale, în mm;
 lungimea lentilei, în mm;
 numărul modelului, fabricantul şi culoarea.

Fig. 14.5 Informaţii inscripţionate pe interiorul braţului ramei [Bha09]

Braţele prezentate în figura 14.5 indică următoarele informaţii:

 034, C06009: numărul modelului,

 C3, COL04: codul culorii;
 52, 50: lungimea lentilei (în mm);

 □: simbolul sistemului Boxing;

 18, 20: dimensiunea punţii nazale (în mm);
 135, 138: lungimea braţului (în mm).

Pentru europeni, cea mai întâlnită valoare a dimensiunii punţii nazale este de 16 mm.

185
 15. MATERIALE PENTRU LENTILE ŞI RAME

15.1. Materiale pentru lentile

Lentilele de ochelari pot fi confecţionate din sticlă, polimer de plastic sau policarbonat.
Particularităţile fiecărei variante sunt prezentate în continuare.

15.1.1. Lentile din sticlă

Sticla cea mai des folosită în domeniul oftalmic este sticla Crown, al cărei indice de
refracţie este egal cu 1,523. Principalele ei avantaje sunt:

 foarte transparentă;
 incoloră;
 rezistentă la căldură;
 rezistentă la zgâriere;
 foarte bune proprietăţi optice (distorsiune foarte mică a imaginii prin lentilă);
 numărul lui Abbe V = 58-59, o valoare foarte ridicată, care indică aberaţii cromatice
mult reduse faţă de alte materiale optice (un număr al lui Abbe mare arată dispersie
cromatică scăzută; cu cât numărul lui Abbe e mai mic, aberaţiile cromatice sunt mai
mari, în special la periferia lentilei);
 absorb radiaţiile UV dăunătoare cu lungimi de undă de până la 300 nm.

Printre dezavantajele unor astfel de lentile se numără greutatea mare (densitate 2,54
g/cm2) şi faptul că se pot sparge cu uşurinţă, periclitând integritatea purtătorului.

Lentilele din sticlă cu indice de refracţie mai mare (1,70, 1,80 şi 1,90) sunt mai subţiri,
dar mai grele decât lentilele din polimer. Lentilele cu indice de refracţie mare, confecţionate
dintr-o sticlă mai refractivă decât sticla Crown, se folosesc pentru corectarea viciilor de
refracţie mai mari, deoarece sunt mult mai subţiri decât lentilele din sticlă Crown cu putere
dioptrică echivalentă.

Utilizarea unui material cu indice de refracţie mai mare duce la o diminuare

semnificativă a grosimii la margine a lentilei. De exemplu, pentru o lentilă – 6,00 D cu
diametru de 65 mm, grosimea la margine în cazul unui material cu indice de refracţie 1,5
este de 9 mm, iar în cazul unui indice de refracţie de 1,6 devine 7,5 mm (scade cu 1,5 mm).
186
 Prin încorporarea de săruri de argint în compoziţia sticlei, aceasta poate deveni
fotocromatică (se întunecă atunci când este expusă la lumină puternică). Tratamentele
termochimice pot creşte rezistenţa la impact a sticlei, însă creşte riscul spargerii spontane.

15.1.2. Lentile din polimer

Lentilele din polimer de plastic sunt fabricate din răşini acrilice. Cel mai cunoscut
material folosit la fabricarea acestor lentile este CR-39 (abreviere de la Columbia Resin 39),
al cărui indice de refracţie este egal cu 1,498. Principalele avantaje ale acestor lentile sunt:

 aproximativ de două ori mai uşoare decât cele din sticlă (densitate 1,32 g/cm2);
 rezistenţă la impact crescută;
 costuri mai mici;
 pot fi aplicate cu uşurinţă acoperiri;
 sunt disponibile toate tipurile de lentile;
 aburire mult redusă la trecerea de la frig la cald în comparaţie cu lentilele din sticlă;
 pot absorbi radiaţiile UV dăunătoare cu lungimi de undă de până la 350 nm;
 bună calitate optică.

Printre dezavantaje se numără rezistenţa mai redusă la zgâriere şi grosimea mai

mare în comparaţie cu lentilele din sticlă.

Există lentile din polimer cu indici de refracţie mai mari (1,586, 1,60 şi 1,66). Acestea
sunt mai subţiri şi mai uşoare decât cele confecţionate din CR-39.

15.1.3. Lentile din policarbonat

Lentilele din policarbonat prezintă proprietăţi superioare atât celor din sticlă, cât şi
celor din polimer. Materialul acestora este mult mai uşor şi mai rezistent la şocuri, făcându-
le ideale pentru copii şi pentru persoanele care practică sporturi. Indicele de refracţie al
acestora este egal cu 1,586, ceea ce înseamnă că o astfel de lentilă va fi mai subţire decât
lentila de putere dioptrică echivalentă confecţionată din polimer. Principalele sale proprietăţi
sunt următoarele:

 cea mai subţire şi uşoară lentilă (densitate 1,2 g/cm2);

 rezistenţă deosebită la impact;
 vizibilitate uşor distorsionată la extremităţi;
 se zgârie cu uşurinţă şi necesită acoperiri rezistente la zgâriere;
187
  se pot contracta la temperaturi foarte scăzute;
 se pot dilata şi pot crăpa la temperaturi foarte ridicate;
 este foarte dificil să fie depuse acoperiri;
 aberaţii cromatice transversale mai importante decât în cazul celorlalte tipuri de
lentile (numărul lui Abbe este de aproximativ 30);
 blochează radiaţiile UV dăunătoare cu lungimi de undă de până la 400 nm (atât UV-
A cât şi UV-B).

15.1.4. Lentile din TRIVEX

TRIVEX reprezintă cea mai nouă tendinţă în domeniul materialelor folosite pentru
realizarea lentilelor. A fost introdus în 2001, iar principalele sale proprietăţi sunt următoarele:

 indice de refracţie 1,53;

 rezistenţă la impact comparabilă cu a policarbonatului;
 numărul lui Abbe este cuprins între 43 şi 45;
 deosebit de uşor (densitate 1,1 g/cm2).

Tabelul 15.1 prezintă valorile indicilor de refracţie n şi numărului lui Abbe V pentru
diferite materiale optice.

Material optic Indice de refracţie n Numărul lui Abbe V

Sticlă Crown 1,523 59

Sticlă cu indice de refracţie

1,60 42
mai mare (1,6)

Sticlă cu indice de refracţie

1,70 39
mai mare (1,7)

Polimer CR-39 1,49 58

Polimer cu indice de
1,54 47
refracţie mediu (1,54)

188
 Polimer cu indice de
1,56 36
refracţie mediu (1,56)

Polimer cu indice de
1,60 36
refracţie mare (1,6)

Polimer cu indice de
1,66 32
refracţie mare (1,66)

Trivex 1,53 43

Policarbonat 1,58 30

MR-174 1,74 32

Tab. 15.1 Indicii de refracţie şi numărul lui Abbe pentru diferite materiale optice
(www.allentownoptical.com/abbe-value-interpretation/)

15.2. Tratamente şi acoperiri pentru lentile

În vederea îmbunătăţirii performanţelor lentilelor, pe suprafaţa acestora pot fi aplicate

diferite tratamente şi acoperiri. În figura 15.1 sunt prezentate principalele tipuri de tratamente
şi acoperiri care pot fi aplicate unei lentile.

Fig. 15.1 Tratamente şi acoperiri care pot fi aplicate unei lentile [Mes10] De la exterior
către interior: 1 - tratament antistatic; 2 - tratament anti-reflex; 3 - tratament de durificare; 4
– tratament anti-spargere; 5 – nuanţare (opţională); 6 –material.
189
 15.2.1. Tratamentul anti-reflex

Confortul vizual al purtătorului de ochelari, dar şi al persoanelor cu care acesta

interacţionează, poate fi afectat de fenomenele de reflexie a luminii pe diversele
suprafeţe.(fig. 15.2). Tratamentul anti-reflex (AR) elimină reflexiile din lentile care pot reduce
contrastul şi claritatea, mai ales pe timp de noapte.

Ochiul
Ochiul purtătorului de
privitorului ochelari

Fig. 15.2 Tipuri de reflexie [Bha09]: a) reflexie frontală; b) reflexie posterioară; c) reflexie
internă; d) reflexie corneală.

În plus, tratamentul AR aplicat pe lentilă permite interlocutorului să vadă ochii

purtătorului de ochelari. De asemenea, aceştia se vor vedea în fotografii.

Tratamente AR pot fi aplicate atât pe lentile din sticlă cât şi din polimer.

Tratamentul AR absoarbe şi o parte din radiaţiile ultraviolete, însă nu este la fel de

eficient ca un tratament împotriva razelor UV. Se recomandă în principal în următoarele
situaţii:

 conducere pe timp de noapte;

 lucrul la calculator;
 erori de refracţie de valori mari;
 în cazul purtătorilor de lentile de policarbonat (destul de dense), tratamentul AM
permite unei cantităţi mai mari de lumină să treacă prin lentilă.

190
 15.2.2. Nuanţarea

Nuanţarea unei lentile reprezintă încorporarea de culoare în aceasta cu scopul

deliberat de a scădea transmisia luminii. Lentilele nuanţate se folosesc în special pentru a
proteja ochii de radiaţiile solare puternice, dar pot fi folosiţi şi în scopuri cosmetice.

Lentilele nuanţate îmbunătăţesc percepţia contrastelor, reduc strălucirea orbitoare

provocată de lumina artificială, ajută la mascarea ridurilor şi îmbunătăţesc confortul vizual
general.

Lentilele pot fi nuanţate prin depunerea unor straturi de oxizi metalici, în cazul
lentilelor din sticlă, sau prin imersarea într-o baie de vopsea, în cazul lentilelor din plastic.

În cazul lentilelor nuanţate, nuanţele sunt permanente şi nu se modifică la trecerea

de la întuneric la lumină.

15.2.3. Tratamentul fotocromatic

Lentilele fotocromatice (heliomate, fotosensibile) se întunecă la expunerea la radiaţii

ultraviolete (lumina solară) şi redevin transparente când nivelul de luminozitate scade.

Prin intermediul diferitelor tehnologii, pot fi obţinute atât lentile fotocromatice din sticlă
(la care sunt disponibile două culori, gri şi maro) cât şi lentile fotocromatice din polimer.

Suplimentar, pe aceste lentile pot fi aplicate tratamente AR, cu rolul de a creşte

transmisia luminii. Întrucât tratamentul AR absoarbe o parte din radiaţiile UV, o astfel de
lentilă se va întuneca mai puţin la expunerea la radiaţii UV decât o lentilă fotocromatică
obişnuită.

Trebuie reţinut că aceste lentile blochează doar razele UV, nu şi radiaţia infraroşie
(IR). Aceasta va trece prin lentilele fotocromatice.

15.2.4. Tratamentul de durificare

Materialele uşoare (plastic, policarbonat) prezint suprafeţe moi şi sunt mai predispuse
la zgârieturi şi abraziune decât lentilele din sticlă. Acest dezavantaj este înlăturat prin
utilizarea tratamentelor anti-zgâriere. Tratamentul protejează împotriva zgârieturilor minore,
nu şi a celor rezultate din şocuri şi lovituri. Efectul optic al acestui tratament este insignifiant,
datorită diferenţei mici între indicii de refracţie ai materialului lentilei şi al stratului depus,
însă poate îmbunătăţi uşor proprietăţile anti-reflex ale lentilei.
191
 15.2.5. Tratamentul de protecţie împotriva radiaţiilor UV

În situaţia expunerii prelungite şi fără protecţie la radiaţii ultraviolete, pot apărea

leziuni ale polului anterior al ochiului, leziuni ale corneei (keratite) şi leziuni ale conjunctivei
(conjunctivită acută bulbară). Radiaţia UV cu lungime de undă mai mare de 295 nm are
penetrabilitate mai mare şi afectează cristalinul, irisul şi chiar retina, accentuând leziunile
retiniene şi uveale, mai ales la cei cu afakie. Expunerea îndelungată a corneei la radiaţiile
UVA poate cauza cataractă.

În momentul de faţă, datorită reducerii continue a stratului de ozon, se recomandă ca

orice lentilă să conţină protecţie împotriva radiaţiilor UV. O lentilă ideală ar trebui să
absoarbă aproape 100% din radiaţiile UV. Stratul de ozon din atmosferă absoarbe radiaţiile
UVC, cu lungimi de undă cuprinse între 200 nm – 280 nm (fig. 15.3). Sticla Crown absoarbe
radiaţiile UV cu lungimi de undă până la 300 nm, iar materialul polimeric absoarbe radiaţiile
UV de până la 350 nm, însă efectul nociv al radiaţiilor UV se manifestă până la lungimi de
undă de 380 nm. Lentilele din policarbonat, chiar în absenţa acoperirilor, absorb toate
radiaţiile UV dăunătoare. Acoperirile de protecţie împotriva radiaţiilor UV pot bloca radiaţiile
cu lungimi de undă de până la 400 nm.

De regulă, tratamentul include şi protecţie la radiaţiile infraroşii cu lungimi de undă de

700 - 1400 nm (IR-A).

15.2.6. Tratamentul antistatic şi tratamentul hidrofug

Tratamentul antistatic (anti-praf) şi tratamentul hidrofug (rezistent la apă) se aplică

lentilelor în scopul facilitării curăţării acestora. Tratamentul antistatic face ca lentila să atragă
cantităţi reduse de praf şi scame. Tratamentul hidrofug reduce aderenţa picăturilor de apă
sau ulei şi le permite să se scurgă cu mai mare uşurinţă (alunecă pur şi simplu de pe
suprafaţa lentilei). Curăţarea lentilei trebuie făcută cu şerveţele pentru curăţarea lentilelor
sau cu o lavetă din microfibră.

15.2.7. Lentilele polarizate

Lentilele polarizate reduc strălucirea orbitoare provocată de reflexia razelor solare pe

o suprafaţă orizontală (apă nisip, zăpadă, caroseria maşinilor), crescând substanţial
vizibilitatea şi reducând fenomenul periculos de orbire temporară. Aceste lentile au în
192
interiorul lor o folie subţire polarizată. Sunt disponibile atât în varianta de sticlă, cât şi în cea
de polimer sau policarbonat. Asigură protecţia ochilor în faţa radiaţiilor UV directe şi
reflectate.

Strat de ozon

Inhibitor UV

Fig. 15.3 Absorbţia radiaţiilor UV de către ochiul uman, materialele din care sunt
confecţionate lentilele, acoperirile de protecţie şi stratul de ozon [Bha09]: UV-A: 315-400
nm; UV-B: 280 – 315 nm; UV-B: 200 – 280 nm; IR-A: 700 – 1400 nm; IR-A: 1400 – 3000
nm; IR-C: 3000 – 10000 nm.

15.3. Materiale pentru rame

O ramă de ochelari de calitate trebuie să prezinte următoarele proprietăţi:

 rigiditate;
 posibilitatea de a fi reglată;
 costuri reduse;
 durabilitate;
193
  rezistenţa la coroziune în urma transpiraţiei;
 fabricaţie relativ uşoară;
 confort şi stabilitate;
 aspect plăcut;
 să fie uşoară;
 să nu fie inflamabilă.

Principalele categorii de materiale din care se confecţionează ramele de ochelari sunt

următoarele:

15.3.1 Materiale metalice comune

 Rame din oţel inoxidabil:

o cel mai frecvent utilizat material, ieftin şi rezistent;

o durabil şi flexibil;

o se utilizează în mod deosebit pentru ramele fără contur şi porţiunile

temporale ale ramelor;

o recomandat pacienţilor alergici;

o mai puţin dur decât titanul;

o necesită protecţie împotriva coroziunii.

 Rame din aluminiu:

o rezistenţă deosebită la coroziune;

o material extrem de uşor;

o materialul poate fi acoperit cu nuanţe atractive;

o materialul poate fi durificat prin anodizare; pe porţiunea durificată se pot

adăuga straturi decorative;

o este un bun conducător de căldură (ramele se pot răci la temperaturi

scăzute); în consecinţă, capetele braţelor trebuie izolate cu materiale
plastice;

o ramele de aluminiu sunt relativ puţin utilizate în prezent, dar este posibil
ca moda să revină.
194
  Rame din alpaca (aliaj argint-nichel):

o de regulă, aceste rame sunt placate cu nichel pur;

o rezistente la coroziune;

o mai ieftine decât ramele din materiale semipreţioase;

o uşor reglabile;

o pot provoca dermatite de contact, fiind contraindicate persoanelor

alergice.

 Rame din cobalt:

o sunt uşoare, flexibile şi rezistente la coroziune.

15.3.2 Metale semipreţioase

 Rame din titan:

o flexibilitate şi durabilitate mai mare ca a oricăror alte rame metalice;

o extrem de uşoare (ramele din titan pur sunt cu circa 48% mai uşoare
decât ramele din oţel inoxidabil);

o foarte rezistente la coroziunea provocată de transpiraţie;

o pot fi adăugate acoperiri ornamentale;

o rezistente la căldură şi confortabile;

o nu provoacă alergii;

o pot reveni la forma iniţială în urma îndoirii, datorită proprietăţilor de

memorie a formei ale materialului;

o relativ scumpe.

195
Fig. 15.4 Exemplu de ramă fără cadru confecţionată din titan – rama RayBan RX8725
(www.ezcontacts.com/blog/2020/03/11/eyeglass-frame-materials/)

 Rame din aliaje cu memoria formei:

o aceste aliaje (compoziţii specifice de aliaje de titan şi nichel) pot reveni

la forma iniţială după răsucire sau îndoire;

o aliajele se utilizează în special pentru porţiunile ramei expuse

tensiunilor: punte, braţe.

 Rame placate cu aur:

o la aceste rame, un strat de aur de 18K este depus electrolitic pe un

material de bază, care poate fi bronz, alpaca sau aliaj de alpaca, titan.

 Rame filate cu aur:

o aceste rame sunt acoperite cu un strat mai gros de aur de aur (circa 5%
din masa materialului), ceea ce le conferă proprietăţi superioare de
rezistenţă în timp (nu se zgârie, nu se oxidează, nu se opacifiază),
precum şi estetice;

o preţul acestor rame este destul de ridicat.

196
 15.3.3 Metale preţioase

În această categorie intră ramele de aliaj de aur. Întrucât aurul pur este foarte moale,
acesta trebuie aliat cu alte metale (argint, cupru, zinc, nichel) pentru a-i spori proprietăţile
de rezistenţă şi duritate.

Aurul este deosebit de rezistent la coroziune şi maleabil (poate fi deformat şi reglat

cu uşurinţă). În funcţie de compoziţie, aliajul de aur poate avea diverse culori.

Se consideră că aurul de 9K este cea mai bună opţiune pentru realizarea de rame
de ochelari cu aspect premium.

15.3.4 Materiale plastice

 Rame din nitrat de celuloză (celuloid):

o prima variantă de rame din materiale plastice;

o materialul plastic este rezistent, stabil şi uşor de prelucrat;

o suprafaţă lustruită, îngrijită;

o material foarte inflamabil, confecţionarea ramelor din celuloid fiind în

prezent interzisă în mai multe ţări.

 Rame din acetat de celuloză (zylonit):

o material rezistent, mult mai puţin inflamabil;

o estetic, datorită variaţiilor aspectului natural;

o grad înalt de transparenţă;

o uşor de prelucrat;

o nu provoacă alergii;

o rezistent la decolorare ca urmare a transpiraţiei;

o absoarbe umiditatea, nefiind indicat pentru climatul tropical şi umed;

o se înmoaie la temperaturi relativ joase (50°C), nefiind recomandat

pentru utilizarea la temperaturi extreme.

197
Fig. 15.4 Exemplu de ramă confecţionată din acetat de celuloză – rama VO5037
(www.ezcontacts.com/blog/2020/03/11/eyeglass-frame-materials/)

 Rame din răşini acrilice (în special din polimetilmetacrilat PMMA):

o grad înalt de transparenţă;

o material stabil la temperaturi ridicate;

o casant, mai dificil de prelucrat;

o rezistenţă scăzută la impact;

o nu este inflamabil, însă se distorsionează la căldură.

 Rame din răşini epoxice (optyl):

o material cu proprietăţi termoplastice, extrem de rezistent la căldură

(poate fi încălzit la 200°C şi revine la forma iniţială dacă e răcit în apă);

o nu provoacă alergii;

o foarte uşor;

o relativ greu de prelucrat prin metode convenţionale, din cauza

proprietăţilor de memorie a formei;

o extrem de rezistent la coroziune (nu este afectat de transpiraţie,

produse cosmetice, radiaţia solară);

o poate fi nuanţat.
198
  Rame din poliamidă (nylon):

o material foarte uşor (rama cântăreşte circa 30% din masa unei rame
similare din celuloid);

o nu provoacă alergii;

o durabil;

o greu de prelucrat prin metode convenţionale, din cauza proprietăţilor de

memorie a formei;

o extrem de rezistent la căldură;

o în prezent, locul nylonului este luat tot mai mult de SPX

(superpoliamidă), material care prezintă toate avantajele acestuia, fiind
însă mult mai flexibil).

 Rame din fibre de carbon

o material extrem de rezistent şi durabil;

o deosebit de uşor (mai uşor decât aluminiul);

o rezistent la căldură.

În prezent, ramele din optyl, SPX şi fibre de carbon au reuşit să spargă monopolul
acetatului de celuloză în domeniul ramelor de ochelari din materiale plastice, fiind
considerate soluţiile perioadei următoare.

15.3.5 Alte materiale

În această categorie intră ramele din lemn, construite din lamele subţiri lipite între ele,
precum şi cele din os/fildeş/corn de animal, prelucrate manual şi individualizate prin diverse
inserţii sau încrustaţii. Acest tip de rame se caracterizează prin durabilitate şi aspect
deosebit.

199