Curs 4 - Lentile de contact

Refractia

Determinarea acuității vizuale și a refracției obiective sunt două proceduri esențiale în evaluarea
sănătății oculare și a capacității de vedere a unei persoane.
1. Determinarea acuității vizuale:
Acuitatea vizuală măsoară capacitatea ochiului de a distinge forme și detalii ale obiectelor la o
distanță standard. Este un indicator esențial al sănătății ochilor și poate ajuta la identificarea
nevoii de corecție optică, cum ar fi ochelarii sau lentilele de contact.
Acuitatea vizuală este exprimată de obicei ca o fracție (de exemplu, 20/20 în sistemul anglo-
saxon, sau 6/6 în sistemul metric), unde primul număr reprezintă distanța la care o persoană
poate citi o serie de litere sau simboluri pe o diagramă de testare, iar al doilea număr reprezintă
distanța la care o persoană cu vedere "normală" ar putea citi aceeași linie pe diagramă.
 20/20 sau 6/6 indică o vedere "normală", adică persoana poate vedea la 20 de picioare
(sau 6 metri) ceea ce majoritatea oamenilor pot vedea la acea distanță.
 O acuitate vizuală de 20/40 înseamnă că persoana trebuie să fie la 20 de picioare pentru a
vedea ceea ce o persoană cu vedere normală poate vedea de la 40 de picioare.
Acuitatea vizuală se determină prin utilizarea unei diagrame de testare vizuală, cum ar fi
diagrama Snellen sau diagrama LogMAR, care conțin litere, numere sau simboluri de diferite
dimensiuni.
1. Poziționarea pacientului: Pacientul este poziționat la o distanță standardizată de
diagramă, de obicei 20 de picioare (6 metri).
2. Testarea fiecărui ochi: Testarea se efectuează pentru fiecare ochi separat, acoperindu-se
alternativ ochii, și apoi cu ambii ochi deschiși. Acest lucru ajută la evaluarea vederii
fiecărui ochi individual, precum și a vederii binoculare.
3. Citirea diagramei: Pacientului i se cere să citească literele sau simbolurile de pe linii din
ce în ce mai mici până când nu mai pot distinge clar simbolurile.
4. Înregistrarea rezultatelor: Acuitatea vizuală este înregistrată ca o fracție bazată pe ultima
linie pe care pacientul a putut-o citi corect. Dacă pacientul nu poate vedea nici măcar cea
mai mare literă, se testează percepția luminii și mișcarea mâinii.
Există două tipuri principale de teste de acuitate vizuală:
a. Teste pentru acuitatea morfoscopică: Aceste teste folosesc litere, cifre sau
semne pentru a evalua capacitatea de a recunoaște forma sau orientarea unui
obiect prezentat izolat.
b. Teste pentru acuitatea angulară: Aceste teste măsoară unghiul sub care este
văzut de ochi elementul spațial discriminativ. Exemple includ inelul întrerupt
Landolt și litera E a lui Snellen, prezentate în poziții specifice pentru a evalua
acuitatea vizuală.
1. Determinarea refracției obiective:
Refracția oculară se referă la capacitatea ochiului de a refracta (a îndoi sau a devia) lumina
pentru a se forma o imagine clară pe retină.
Metodele obiective de examinare a refracției oculare includ:
a. Skiascopie: Această metodă implică utilizarea unui instrument numit skiascop, care emite o
rază de lumină către ochi și apoi măsoară reflecția acesteia pentru a determina refracția.
b. Oftalmoscopie: Această tehnică implică examinarea interiorului ochiului, inclusiv a retinei și
a vaselor de sânge, pentru a detecta anomalii care ar putea afecta refracția.
c.Keratometria: Această metodă este utilizată pentru a măsura curbura corneei, care are un rol
semnificativ în refracția luminii.
d. Autorefractometria computerizată: Acesta este un tip modern de examinare a refracției,
care implică utilizarea unui instrument automatizat pentru a măsura refracția ochiului fără a fi
necesară colaborarea subiectului.

a.Skiascopia, cunoscută și sub numele de retinoscopie, este o metodă obiectivă utilizată pentru a
măsura refracția ochiului și pentru a determina necesitatea corectării vederii cu ochelari sau
lentile de contact. Pasi:
Pregătirea și stabilirea: Examinatorul și pacientul se așază într-o încăpere bine luminată.
Pacientul este așezat într-un mod confortabil și i se solicită să se concentreze asupra unui punct
fix situat la distanță.
1. Utilizarea retinoscopului: Examinatorul utilizează un instrument numit retinoscop, care
emite o rază de lumină către ochiul pacientului. Această lumină străbate pupila și ajunge
pe retină, reflectându-se înapoi prin pupila în aparatul retinoscopului.
2. Observarea reflexiei: Pe măsură ce lumina se mișcă prin pupilă, examinatorul observă
mișcarea relativă a reflexiei. În funcție de direcția și natura acestei mișcări, se poate
estima refracția ochiului.
 3. Determinarea refracției: Examinatorul poate plasa manual diverse lentile de probă în
fața ochiului pacientului pentru a neutraliza mișcările reflexiei. Acest lucru se realizează
pentru a estima dioptriile corective necesare pentru corectarea vederii.
4. Interpretarea rezultatelor: Pe baza mișcării reflexiei și a efectelor lentilelor de probă,
examinatorul poate determina refracția ochiului pacientului în diferite meridiane și poate
calcula dioptriile corective necesare pentru îmbunătățirea acuității vizuale.
Skiascopia este o tehnică utilă și rapidă pentru evaluarea preliminară a refracției oculare și poate
oferi informații valoroase pentru prescrierea corectă a ochelarilor sau lentilelor de contact. Este o
procedură obiectivă, non-invazivă, care poate fi efectuată cu ușurință în cabinetul oftalmologic
sau în alte medii clinice.
b.Oftalmoscopia este o procedură importantă în oftalmologie, utilizată pentru a examina
interiorul ochiului, în special retină și nervul optic.
Pregătirea pacientului și a echipamentului:
 Pacientul este așezat într-un scaun confortabil și este instruit să privească fix un
punct din fața sa.
 Oftalmoscopul este pregătit, iar lumina din cameră este ajustată pentru a asigura o
iluminare adecvată.
Examinarea directă:
 Examinatorul se apropie de pacient și folosește oftalmoscopul pentru a examina
interiorul ochiului.
 Oftalmoscopul este ținut la o distanță confortabilă de ochiul pacientului și este
ajustat pentru a focaliza imaginea.
Observarea nervului optic și a retinei:
 Principala structură observată în timpul oftalmoscopiei este papila nervului optic.
Examinatorul observă forma și dimensiunea acesteia, precum și eventuala
prezență a anomalii, cum ar fi paloarea sau edemul.
 Retina este examinată pentru a detecta semne de afecțiuni, cum ar fi leziunile,
hemoragiile sau anomalii vasculare.
Interpretarea rezultatelor:
 Bazându-se pe observațiile făcute în timpul oftalmoscopiei, medicul oftalmolog
poate face evaluări și poate diagnostica diferite afecțiuni oculare.
 Anomaliile identificate în nervul optic sau în retină pot indica diverse condiții
medicale, cum ar fi retinopatia diabetică, degenerarea maculară sau glaucomul.
c.Keratometria este o tehnică utilizată pentru a măsura curbura corneei și pentru a detecta
neregularități ale acesteia. Aparatul Javal-Schiotz este un instrument comun folosit în această
procedură.
Pregătirea pacientului și a echipamentului:
 Înainte de a începe procedura, lumina din cameră este stinsă pentru a face mirele
aparatului Javal-Schiotz mai vizibile.
 Pacientul este așezat confortabil, cu fruntea și bărbia pe suporturile adecvate ale
aparatului.
Ajustarea ochiurilor și alinierea aparatului:
 Ocularele aparatului sunt ajustate pentru a se potrivi ochilor pacientului,
asigurându-se astfel o imagine clară.
 Pacientul închide unul dintre ochi și se concentrează asupra unui punct fix
luminos, situat la distanță.
Orientarea aparatului către cornee:
 Examinatorul orientează tubul optic al aparatului către cornea ochiului, folosind
joystick-ul și rotind aparatul pentru a se asigura că este aliniat corect.
Focalizarea și alinierea mirelor:
 Folosind joystick-ul, examinatorul focalizează mirele roșie și verde, asigurându-se
că se ating.
 Butonul de control este utilizat pentru a roti aparatul până când liniile negre din
centrele celor două mire formează o linie continuă, indicând astfel alinierea
corectă.
Citirea măsurătorilor:
 Examinatorul poate citi apoi valorile măsurate pentru a determina curbura corneei
în diferite meridiane.
 Pentru a detecta astigmatismul, aparatul este rotit cu 90° față de poziția inițială,
iar procedura este repetată pentru a evalua curbura corneei în această nouă
orientare.
Interpretarea rezultatelor:
 Bazându-se pe măsurători și observații, medicul oftalmolog poate face evaluări și
poate recomanda tratamentul adecvat pentru eventualele afecțiuni identificate sau
poate prescrie corectarea optică necesară.
3. Determinarea distantei pupilare
Măsurarea distanței interpupilare este o etapă esențială în procesul de prescriere și fabricare a
ochelarilor sau lentilelor de contact și trebuie efectuată cu atenție și precizie pentru a obține
rezultate corecte și fiabile.
Masurarea se face cu pupildismetru, monocular si se noteaza valorile.
4. Determinarea refractiei subiective
Rama de testare este așezată pe fața pacientului, iar reglajele necesare, cum ar fi lungimea
brațelor și înălțimea, sunt efectuate pentru a asigura o poziționare corectă.
Blocarea unui ochi și începerea testării monoculare:
 Unul dintre ochi ai pacientului este blocat cu o lentilă care are un ecran negru mat.
 Testarea începe monocular, adică pentru fiecare ochi în parte, conform "metodei
ceții", însă cu valori ale puterii lentilelor care sunt superioare rezultatelor obținute
la refracția automată.
Determinarea corecției pentru miopie:
 Pentru pacienții cu miopie, puterea lentilelor concave de încercare este crescută
prudent până când se obține acuitatea maximă.
 Este important să se oprească la lentila cea mai slabă care asigură această acuitate
maximă, deoarece subiectul poate acomoda, există riscul de a prescrie o lentilă
mai mare decât este necesar. Miopiile mici se compensează exact, în timp ce
miopiile medii și mari se subcompensează.
Determinarea corecției pentru hipermetropie:
 Pentru pacienții cu hipermetropie, se începe cu lentile pozitive a căror putere este
mai mare, apoi se scade puterea lentilei convexe de încercare până când se obține
acuitatea maximă.
 Dacă mărirea puterii lentilei duce la menținerea acuității, iar apoi la scăderea
acesteia, se utilizează o corecție subcompensată pentru hipermetropi.
Verificarea rezultatelor în vedere binoculară:
 După compensarea fiecărui ochi în parte, se verifică rezultatele în vedere
binoculară pentru a asigura o viziune corectată și confortabilă.
Compensarea astigmatismului:
 Dacă pacientul are și astigmatism, se efectuează testarea cu lentile torice după ce
se obține o acuitate vizuală de aproximativ 0.5.
  Se utilizează testul Parent pentru a determina corect orientarea axei și puterea
lentilelor torice necesare pentru compensarea astigmatismului.
 Procesul continuă cu reducerea puterii sferice a lentilelor până când se obține o
acuitate vizuală de 1.00 sau până când nu se mai poate obține o acuitate
superioară cu lentila anterioară.
Finalizarea corecției:
 Se verifică încă o dată orientarea axei și puterea lentilelor torice pentru a asigura o
compensare completă a astigmatismului.
 Se finalizează corecția pentru refracția pacientului, luând în considerare toate
aspectele menționate anterior.
5. Verificarea corectiei optice
Verificarea corecției optice este o etapă esențială în procesul de ajustare a lentilelor oftalmice
pentru a asigura o viziune optimă și confortabilă pentru pacient.
a) Metoda variației corecției:
 Dacă puterea sferică este bine aleasă, adăugând +0,25 dpt, acuitatea trebuie să scadă
ușor, iar dacă se adaugă -0,25 dpt, acuitatea trebuie să rămână neschimbată.
b) Controlul cu testul bicolor:
 Pentru ochiul compensat cu lentilă convexă, dacă testele pe verde devin mai nete, acesta
este subcorectat și se adaugă +0,25 dpt. Dacă testele pe roșu devin mai nete, este
supracorectat și se scade 0,25 dpt.
 Pentru ochiul compensat cu lentilă concavă, dacă testele pe verde devin mai nete, este
supracorectat și se adaugă +0,25 dpt. Dacă testele pe roșu devin mai nete, este
subcorectat și se adaugă o adiție negativă până la egalitate aproximativă.
6. Adaptarea lentilelor de contact
Adaptarea lentilelor de contact reprezintă un proces important în oftalmologie/optometrie, iar
alegerea între lentilele dure și cele suple poate fi influențată de diverse factori. În cazul adaptării
de lentile suple, este esențial să se țină cont de mai mulți factori pentru a asigura o adaptare
corectă și confortabilă:
Confort vizual și respectarea metabolismului ocular:
 Lentila trebuie să ofere un confort vizual optim și să nu irite ochiul.
 Este important ca lentila să fie compatibilă cu metabolismul ochiului, să nu
perturbe echilibrul fiziologic al acestuia.
Durabilitate și menținerea caracteristicilor în timp:
  Lentilele trebuie să își păstreze proprietățile optice și fizice pe o perioadă
îndelungată.
 Este esențial ca materialul din care sunt fabricate lentilele să fie rezistent și să nu
se deterioreze ușor în timp.
Ușurința în manipulare și întreținere:
 Lentilele trebuie să fie ușor de manevrat și de întreținut pentru utilizator.
 O lentilă care necesită un regim complicat de întreținere poate fi incomodă pentru
pacient și poate scădea compliance-ul acestuia.
Influența frecvenței clipirilor și a închiderii pleoapelor:
 Distribuția lacrimilor pe suprafața lentilei este influențată de frecvența clipirilor și
de completitudinea închiderii pleoapelor.
 O lentilă care nu este bine adaptată poate cauza clipiri incomplete, ceea ce poate
duce la disconfort și iritație oculară.
Creșterea temperaturii corneei și nevoia de oxigen:
 Lentilele de hidrogel pot duce la o creștere a temperaturii corneei, ceea ce poate
intensifica schimburile de substanțe și poate crește necesitatea de oxigen a
ochiului.
 Este important să se aleagă lentile care permit o circulație adecvată a aerului și a
oxigenului către cornee pentru a preveni complicațiile asociate cu lipsa de oxigen.

7. Alegerea diametrului lentilei din hidrogel

Alegerea diametrului lentilei de contact din hidrogel este un proces crucial în adaptarea corectă a
lentilelor pentru pacient.
Acoperirea corneei:
 Diametrul lentilei trebuie să fie cu aproximativ 1 mm mai mare decât diametrul
corneei pentru a asigura o acoperire corespunzătoare a acesteia.
 Lentila brută este inițial mai mare decât lentila adaptată, deoarece se va deforma
pentru a se potrivi pe cornee.
Centrarea și așezarea pe cornee:
 Diametrul lentilei trebuie să fie mai mare dacă aceasta nu se așează centric pe
ochi din cauza anatomiei ochiului.
 Lentila ar trebui să depășească corneea cu aproximativ 0,5 mm pe toată suprafața
sa.
  Dacă raza suprafeței posterioare a lentilei este mai mare decât raza corneei, lentila
se va deforma mai mult.
Diametrul lentilei:
 Diametrele lentilelor variază între 12,5 mm și 15 mm.
 Cu cât diametrul lentilei este mai mare, cu atât centrarea și așezarea pe cornee
sunt mai bune.
 Se recomandă alegerea unei lentile cu diametrul cel mai mic care asigură o
centrare adecvată.
Grosimea la centru:
 Grosimea medie a lentilei de contact influențează permeabilitatea la oxigen.
 Fabricanții furnizează informații despre grosimea la centru, care variază de la
0,035 mm la 0,18 mm pentru divergente.
 Lentilele cu grosimi mici au dezavantaje precum deshidratarea rapidă,
manevrabilitatea dificilă și tendința de a adera la cornee.
 Aceste lentile sunt prescrise, în general, persoanelor cu un debit lacrimal mare.
8. Determinarea puterii LC
Procesul de determinare a puterii lentilelor de corecție este un aspect crucial al examinării
optometrice și implică mai mulți pași importanți
Alegerea lentilelor de încercare:
 Lentilele de încercare sunt alese pentru a avea puteri apropiate de cele necesare
pentru a compensa ametropiile identificate în timpul examinării optometrice
inițiale.
 Aceste lentile sunt selectate în funcție de forma și materialul lentilei de încercare
preferate de subiect.
Stabilirea puterii finale a lentilei:
 După ce s-a stabilit forma și materialul lentilei de încercare preferate de subiect,
se determină puterea finală a lentilei.
 Acest lucru se realizează folosind un foropter sau o trusă cu lentile de ochelari de
testare.
 Miopia este subcompensată, în timp ce hipermetropia este supracompensată
pentru a asigura o corecție adecvată.
Determinarea echivalentului sferic pentru lentilele astigmatice:
  În cazul ochilor cu astigmatism cornean sub 1 dioptrie (dpt), se calculează
echivalentul sferic pentru a simplifica prescrierea corecției.
 Echivalentul sferic este calculat adăugând jumătate din puterea cilindrică la
puterea sferică.
 Această metodă este folosită pentru a reduce complexitatea prescrierii lentilelor și
pentru a asigura o corecție eficientă a vederii.

9. Tipuri de adaptare a LC
Există trei tipuri principale de adaptare pentru lentilele de contact, fiecare având caracteristici
specifice:
Adaptare plată:
 În acest tip de adaptare, lentila de contact este plasată pe cornea pacientului într-o
poziție relativ plană sau aproape plană.
 Acest tip de adaptare poate fi utilizat în special pentru pacienții cu cornee mai
plată sau cu anumite forme de astigmatism.
 Lentilele de contact sunt selectate și ajustate astfel încât să se potrivească cât mai
bine suprafeței corneene și să ofere un confort optim.
Adaptare paralelă:
 În adaptarea paralelă, lentila de contact este plasată pe cornee astfel încât să fie
relativ paralelă cu aceasta.
 Acest tip de adaptare poate fi preferabil pentru pacienții cu cornee mai convexă
sau cu alte caracteristici anatomice specifice.
 Scopul este de a asigura o aliniere corectă a lentilei de contact pe cornee pentru o
acuitate vizuală optimă și un confort îmbunătățit.
Adaptare strânsă:
 În adaptarea strânsă, lentila de contact este plasată strâns pe cornee și are un
contact strâns cu aceasta.
 Acest tip de adaptare poate fi necesar în cazurile în care se dorește o corecție
optică precisă și stabilă sau pentru pacienții cu cornee mai concavă.
 Lentila este selectată și ajustată cu atenție pentru a se asigura că se mulează strâns
pe cornee, fără a cauza disconfort sau iritații.
Adaptare corecta:
Pentru a evalua corectitudinea unei adaptări a lentilelor de contact, sunt utilizate atât criterii
obiective, cât și criterii subiective.
Criterii obiective:
 Lentila trebuie să rămână centrată pe cornee în timpul mișcărilor oculare și să nu
se deplaseze semnificativ de pe axa optică a ochiului.
 Lentila trebuie să se deplaseze în mod normal în jur de 0,5-1 mm la fiecare
clipire, pentru a asigura o potrivire adecvată și pentru a menține confortul și
sănătatea ochiului.
 Lentila trebuie să aibe o pozitionare uniforma și paralela la margini pentru a
preveni iritațiile și disconfortul asociate cu o potrivire incorectă.
 Atunci când se utilizează un oftalmometru pentru a evalua adaptarea lentilelor,
imaginile mirelor trebuie să rămână stabile și nedeformate pentru a confirma
corectitudinea adaptării.
 În timpul skiascopiei, reflexia retiniană trebuie să fie uniformă și clară pentru a
indica o adaptare corectă a lentilei de contact.
Criterii subiective:
 Pacientul trebuie să se simtă confortabil și să nu resimtă niciun disconfort
semnificativ în timpul purtării lentilelor de contact.
 Pacientul trebuie să obțină o acuitate vizuală similară sau chiar mai bună decât
cea obținută cu lentilele de contact rigide sau cu ochelarii.

10. Control clinic dupa adaptarea lentilelor de contact

Controlul clinic după adaptarea lentilelor de contact este esențial pentru a asigura o purtare
confortabilă și sigură a acestora. După o săptămână de la adaptare și ulterior la fiecare șase luni,
este recomandat să se efectueze un control amănunțit. Acesta include un interogatoriu pentru a
evalua timpul de purtare, ușurința manipulării și eventualele semne de intoleranță. De asemenea,
se verifică acuitatea vizuală cu lentilele puse, poziția și mobilitatea lentilei pe ochi și se face un
control fluoroscopic al adaptării.
Examinarea biomicroscopică a epiteliului corneean după scoaterea lentilei este crucială pentru a
identifica posibile iritații sau deteriorări cauzate de lentile. De asemenea, se evaluează starea de
curățenie a lentilei și netezimea marginilor acesteia. Un alt aspect important este măsurarea
sensibilității corneene, care poate fi diminuată în primele luni de purtare a lentilelor, dar ar trebui
să revină treptat la normal. O sensibilitate corneană persistent scăzută poate indica o adaptare
defectuoasă a lentilelor.
Pentru a completa, este important de menționat că purtarea lentilelor de contact necesită o igienă
riguroasă și o manipulare corectă pentru a preveni infecțiile și alte probleme oculare. Utilizatorii
ar trebui să urmeze întotdeauna recomandările specialistului și să nu ezite să solicite asistență
medicală în cazul în care întâmpină orice disconfort sau anomalii în timpul purtării lentilelor de
contact.
11. Complicatii si tratament
a) CORNEENE
1. Modificări epiteliale: Acestea reprezintă distrugeri ale epiteliului corneean cauzate de
factori precum hipoxia, depozitele pe suprafața lentilei, lentilele abrazive sau
defectuoase, sau toxicitatea soluțiilor de întreținere. Se identifică prin examinare cu
fluoresceină și biomicroscop.
2. Modificări endoteliale: Observate atât la purtătorii de lentile dure, cât și moi, implică
modificări ale celulelor endoteliale, incluzând polimegatism și pleiomorfism.
3. Keratita punctiformă superficială: Ca urmare a hipoxiei prelungite, apare o întrerupere
punctiformă a epiteliului corneean, de obicei asimptomatică, necesitând schimbarea
lentilei cu una mai permeabilă la oxigen.
4. Confluent: Se referă la alterări întinse epiteliale ce cauzează disconfort persistent,
necesitând tratament profilactic.
5. “3 and 9 o'clock”: Defecte la marginile corneei din cauza întreruperii filmului lacrimal,
tratate cu schimbarea lentilei și administrarea de lacrimi artificiale.
6. Pseudodendrite: Apar din cauza combinării thiomersalului și clorhexidinei în soluția de
întreținere.
7. Eroziuni corneene: Deteriorări severe ale epiteliului corneean, pot duce la opacitate și
necesită întreruperea utilizării lentilelor și eliminarea cauzei.
8. Arcada marginală microvasculară: Indusă de depozite excesive pe lentile sau purtarea
prelungită, duce la neovascularizație și necesită tratament.
9. Polimegatism: Variabilitate în forma și dimensiunea celulelor epiteliale cauzată de
hipoxia cronică, tratată prin schimbarea lentilei.
10. Microchisti și vacuole: Prezenți în epiteliul corneean sub influența toxicității soluțiilor de
întreținere sau a hipoxiei cronice, necesitând ajustarea regimului de purtare al lentilelor.
11. Edem endotelial corneean: Apare rapid după aplicarea lentilei, semn al hipoxiei, și
necesită înlocuirea lentilei cu una mai permeabilă la oxigen.
12. Astigmatism corneean crescut: Poate apărea din cauza neglijării hipoxiei corneene și este
parțial reversibil cu tratament adecvat.
13. Sindrom de ochi uscat: Cauzat de un volum insuficient de lacrimi, poate necesita
întreruperea purtării lentilelor.
 14. Infecții corneene: Pot fi grave și sunt asociate cu purtarea lentilelor de contact, necesitând
tratament antibiotic țintit.
Tratamentele și prevențiile pentru problemele corneene asociate purtării lentilelor de contact sunt
esențiale pentru a menține sănătatea ochilor.
1.Modificări epiteliale
 Tratament: Identificarea și eliminarea cauzei (schimbarea soluțiilor de întreținere,
evitarea lentilelor abrazive).
 Prevenție: Alegerea lentilelor cu permeabilitate mai bună la oxigen, utilizarea soluțiilor
de întreținere compatibile și adecvate.
2. Modificări endoteliale
 Tratament: Monitorizare regulată pentru a detecta orice schimbare semnificativă; poate
necesita schimbarea tipului de lentilă.
 Prevenție: Alegerea lentilelor care minimizează stresul asupra endoteliului, limitând
durata purtării.

3. Keratita punctiformă superficială

 Tratament: Întreruperea purtării lentilei afectate, schimbarea cu una cu permeabilitate
mai mare la oxigen.
 Prevenție: Limitarea timpului de purtare, utilizarea lentilelor cu o mai bună
permeabilitate la oxigen.
4. Confluent
 Tratament: Tratamentul este în principal profilactic, prin îmbunătățirea regimului de
purtare a lentilelor și a igienei.
 Prevenție: Evitarea purtării prelungite și a lentilelor cu o calitate inferioară.
5. “3 and 9 o’clock”
 Tratament: Schimbarea lentilei cu una cu margine mai subțire și diametru mai mic,
utilizarea lacrimilor artificiale.
 Prevenție: Selectarea lentilelor de contact care promovează o distribuție uniformă a
lacrimilor, clipit frecvent.
6. Pseudodendrite
 Tratament: Întreruperea utilizării soluțiilor de întreținere care conțin thiomersal și
clorhexidină.
  Prevenție: Alegerea soluțiilor de întreținere fără aceste substanțe.
7. Eroziuni corneene
 Tratament: Întreruperea folosirii lentilei de contact, tratamentul cauzei subiacente.
 Prevenție: Monitorizarea și ajustarea presiunii exercitate de lentilă, limitarea purtării pe
timpul nopții.
8. Arcada marginală microvasculară
 Tratament: Inlocuirea lentilei cu una mai plată, tratament cu corticosteroizi topici în
cazuri severe.
 Prevenție: Alegerea lentilelor cu permeabilitate adecvată la oxigen, evitarea purtării
prelungite.
9. Polimegatism
 Tratament: Înlocuirea lentilei de contact cu una mai permeabilă la oxigen.
 Prevenție: Limitarea duratei de purtare a lentilelor pentru a reduce expunerea la hipoxie.

10. Microchist și vacuole

 Tratament: Ajustarea regimului de purtare al lentilelor, posibil trecerea la lentile de
purtare zilnică.
 Prevenție: Utilizarea lentilelor cu o mai bună permeabilitate la oxigen, evitarea soluțiilor
de întreținere toxice.
11. Edem endotelial corneean
 Tratament: Schimbarea lentilei cu una care permite un schimb mai bun de oxigen.
 Prevenție: Alegerea lentilelor cu un indice DK/L mai mare pentru a minimiza riscul de
hipoxie.
12. Astigmatism corneean crescut
 Tratament: Monitorizarea și, dacă este necesar, corecția optică a astigmatismului.
 Prevenție: Evaluarea regulată a sănătății corneene pentru a detecta schimbările timpurii.
13. Sindrom de ochi uscat
 Tratament: Utilizarea lacrimilor artificiale, posibil întreruperea temporară a purtării
lentilelor.
 Prevenție: Alegerea lentilelor care păstrează umezeala, limitarea expunerii la factori de
mediu care agravează uscăciunea oculară.
14. Infecții corneene
 Tratament: Întreruperea imediată a purtării lentilelor, începerea unui tratament antibiotic
țintit bazat pe culturi.
 Prevenție: Întreținerea corectă a lentilelor și a etuiului, evitarea utilizării apei pentru
curățarea lentilelor.

b) CONJUNCTIVALE
1. Conjunctivita
 Toxică: Reacție la un ingredient din soluția de întreținere a lentilelor.
 Alergică: Reacție la antigenele depuse pe suprafața lentilei.
 Mecanică: Datorată unei lentile prea strânse.
 Hipoxică: Insuficiență de oxigenare cauzată de lentilă.
 Infecțioasă: Poate fi virală, bacteriană sau fungică.
 Tratament: Include spălarea secrețiilor cu soluții antiseptice slabe și eliminarea cauzei. În
cazurile infecțioase, se folosesc antibiotice conform antibiogramei.
2. Conjunctivita limbară pseudosuperioară
 Cauză: Reacție alergică sau toxică la soluția de întreținere, diferind de forma limbară
superioară prin absența filamentelor corneene și a reacției papilare.
3. Conjunctivita gigantopapilară
 Caracteristici: Reacție alergică a conjunctivei torsale superioare, caracterizată prin papile
mari (formate din limfocite și plasmocite) de peste 1 mm. Simptomele includ hiperemie
palpebrală, secreție de mucus, senzație de arsură, vedere neclară și intoleranță la lentilă.
 Tratament: Necesită o pauză de la purtarea lentilelor de contact pentru până la 3 luni și
administrarea de acid cromoglicic sub formă de picături.

12. Intretinerea lentilelor de contact hidrofile

Întreținerea lentilelor de contact hidrofile este esențială atât pentru menținerea igienei, cât și
pentru confortul purtătorului. Aceste lentile, având o componentă solidă și una lichidă, sunt
predispuse la adsorbția particulelor din soluțiile cu care intră în contact, datorită naturii
nesaturate a forțelor atomice și moleculare de la suprafață. Acest fenomen favorizează formarea
depozitelor pe lentile.
Pentru a preveni aceste probleme și a menține lentilele într-o stare optimă, există mai multe
măsuri și tehnologii de întreținere, precum și soluții specifice pentru curățarea și conservarea lor.
Este crucial ca atât adaptatorul, cât și purtătorul să respecte rigorile de curățenie și aseptizare,
având în vedere că lentilele sunt sterilizate de către producător înainte de livrare. În plus, în
cazuri speciale, lentilele pot fi contaminate cu ciuperci și viruși, ceea ce necesită o atenție și mai
mare în procesul de întreținere.
Depozitele care se formează pe lentile pot avea diverse origini și conduc la mai multe consecințe
negative, inclusiv scăderea transparenței și permeabilității la gaze ale lentilelor, ceea ce afectează
confortul purtătorului și poate implica riscuri pentru sănătatea oculară. Orice leziune a epiteliului
ocular crește riscul de infecție, subliniind importanța metodelor de întreținere care să prevină
acumularea de depozite și să protejeze împotriva infecțiilor, prin curățarea și aseptizarea eficientă
a lentilelor.

13. Cand nu se recomanda lentilele de contact

Lentilele de contact, deși sunt soluții eficiente pentru corectarea deficiențelor de vedere, nu sunt
recomandate tuturor pacienților, având în vedere că reprezintă corpuri străine pentru ochi. Înainte
de prescrierea acestora, este esențial să se efectueze un tratament prealabil pentru orice infecție
corneo-conjunctivală existentă și să se verifice periodic curburile corneene, care pot fi modificate
de lentilele de contact. De asemenea, lentilele de contact nu sunt recomandate în timpul unor boli
generale acute, precum hepatita virală, nici în timpul unor tratamente specifice, cum ar fi cele
corticoide sau imunosupresoare.
Există multiple condiții și situații în care purtarea lentilelor de contact este contraindicată:
 Iritații sau inflamații oculare: Inclusiv infecții bacteriene sau alergice la nivelul ochilor,
pleoapelor sau aparatului lacrimal.
 Infecții oculare sau sistemice: Keratite, eroziuni, ulcerații corneene, conjunctivită acută
sau cronică.
 Condiții specifice ale pleoapelor: Cum ar fi pterigioanele mari.
 Alergii și probleme respiratorii: Astm, febra fânului, rinita vasomotorie, toate ducând la
hiperemie conjunctivală.
 Diateza alergică: Din cauza prezenței agenților chimici în soluțiile de întreținere.
 Probleme cu producția de lacrimi și sebum: Atât producția scăzută, cât și cea crescută
sunt contraindicații.
 Keratoconjunctivita sicca: Este o contraindicație relativă; se pot folosi lentile de contact
moi cu precauții specifice.
 Presbiopia precoce la miopi: Necesită ochelari pentru corecție.
  Stabilitate psihică sau nevrotică: Contraindicat pentru persoanele cu labilitate psihică sau
alte boli psihice.
 Îngrijirea inadecvată a lentilelor: Persoane neigienice sau copii cu maturizare
insuficientă, precum și persoanele cu probleme de manualitate.
 Acces limitat la îngrijire medicală: Locuitorii în zone rurale sau cei care nu pot procura
soluții de întreținere adecvate.
 Anumite profesii: De exemplu, coafori, mecanici auto, mineri, chimiști; medii de lucru
neprielnice.
 Condiții medicale specifice: Sarcina, tratamentul cu contraceptive orale, epilepsia,
tratamentul cu clorochină, care pot afecta calitatea sau cantitatea lacrimilor sau pot
fragiliza epiteliul.

14. Adaptarea lentilelor de contact moi

Procesul de adaptare a lentilelor de contact moi implică etape bine definite pentru a asigura
confortul și siguranța purtătorului, precum și pentru a menține igiena adecvată.

Igiena adaptatorului și a lentilelor de contact

 Adaptatorul (specialistul care adaptează lentilele de contact) trebuie să mențină o igienă
impecabilă, demonstrând importanța curățeniei în manipularea lentilelor de contact. Acest
lucru include spălarea mâinilor cu săpun lichid, utilizarea unui distribuitor de săpun
acționat cu cotul sau piciorul și uscarea mâinilor cu hârtie care nu lasă scame.
 Lentilele de contact de probă ar trebui să fie de unică folosință, iar coloranții sunt evitați
pentru a nu modifica aspectul lentilei.
Prima Încercare
 Se începe cu lentila specificată în rețetă. Se evaluează poziția lentilei pe ochi, mobilitatea
acesteia și confortul purtătorului.
 Descentrarea lentilei sau incompatibilitatea cu curburile ochiului indică nevoia de
ajustare a razei de curbură sau a diametrului lentilei pentru a obține o adaptare optimă.
 După 20-30 de minute de purtare, se verifică mobilitatea lentilei și absența disconfortului
la pacient.
Manipularea lentilelor suple
 Punerea lentilei: Cu mâinile curate și ușor umede, pacientul scoate lentila din cutia de
păstrare, o clătește cu soluție de întreținere, apoi o aplică pe ochi folosind degetul
arătător, în timp ce cu degetele mijlocii ale ambelor mâini se țin pleoapele deschise. Se
 elimină bulele de aer prin aplicarea unei presiuni ușoare și se centrează lentila printr-un
masaj ușor al pleoapei superioare.
 Scoaterea lentilei: Se folosește degetul mijlociu pentru a ține pleoapa inferioară în jos,
iar cu arătătorul se trage lentila în jos pentru a o scoate între vârful degetelor mare și
arătător. Alternativ, se poate folosi o ventuză pentru scoaterea lentilei.

15. Adaptarea lentilelor de contact dure

Procesul de adaptare a lentilelor de contact implică atât aspecte legate de igiena personală a
adaptatorului, cât și tehnici specifice de manipulare și selecție a lentilelor.
1. Recomandări: Sunt preferate pentru cazuri de astigmatism sever, cicatrici corneene,
keratokonus, și alte condiții specifice datorită stabilității lor pe cornee și a acuității
vizuale superioare pe care o oferă.
2. Etapele adaptării:
 Keratometria: Se măsoară curburile corneene pentru a alege lentila cu raza
corespunzătoare.
 Seleția lentilei de probă: Se bazează pe cea mai mare rază măsurată la
keratometrie.
 Testarea acuității vizuale: După cel puțin 30 de minute de purtare, se evaluează
acuitatea vizuală cu lentilele de contact dure.
 Ajustarea dioptriilor: Se adaugă lentile aeriene în rama de probă pentru a atinge
cea mai bună acuitate vizuală.
 Calculul puterii dioptrice: Se însumează puterea dioptrică a lentilei de probă cu
cea a lentilei aeriene pentru a determina prescripția finală.

16. Avantaje/Dezavantaje lentile de contact moi

Lentilele de contact moi oferă o gamă variată de avantaje, dar vin și cu anumite dezavantaje,
fiecare aspect influențând decizia de adaptare și utilizare a acestora în funcție de nevoile și
condițiile specifice ale fiecărui pacient.
Avantaje:
1. Confort ridicat: Lentilele moi sunt ușor de suportat, oferind un nivel înalt de confort chiar
și pentru purtătorii noi.
2. Adaptare simplă: Datorită materialului moale și flexibil, aceste lentile permit o adaptare
ușoară pentru majoritatea utilizatorilor.
 3. Risc redus de dislocare: Fiind mai puțin susceptibile la mișcarea din ochi, sunt o alegere
excelentă pentru sportivi și activități dinamice.
4. Variabilitatea duratei de purtare: Oferă flexibilitate în alegerea duratei de purtare, inclusiv
opțiuni pentru port extins.
5. Potrivite pentru toate vârstele: Ușurința de manipulare le face adecvate pentru copii și
vârstnici.
6. Stabilitate optică: Asigură o viziune constantă, chiar și în timpul clipirilor frecvente.
Dezavantaje:
1. Îngrijire complexă: Necesită o curățare și dezinfecție atentă, ceea ce poate fi dificil și
poate afecta materialul lentilelor.
2. Durabilitate redusă: Materialul flexibil este mai predispus la rupturi, iar durata de viață a
lentilelor moi este mai scurtă comparativ cu cea a lentilelor dure.
3. Limitări în corecția astigmatismului: Nu sunt ideale pentru corecția astigmatismului sever
(>3 D) sau a keratoconusului avansat.
4. Acumularea de depozite: Proteinele și mucinele se adună mai ușor pe suprafața lentilelor
moi, crescând riscul de disconfort și infecții.
5. Risc crescut de contaminare: Potențialul mai mare de contaminare bacteriană și fungică
necesită o vigilență crescută în îngrijire.
6. Complicații potențiale: Utilizarea necorespunzătoare poate duce la probleme ischemice
sau infecții.

17. Avantaje/Dezavantaje lentile de contact dure

Lentilele de contact dure oferă o serie de avantaje și dezavantaje care le diferențiază de
variantele lor moi, adaptabilitatea lor fiind influențată de nevoile specifice și condițiile oculare
ale fiecărui utilizator.
Avantajele lentilelor de contact dure
1. Corecția eficientă a astigmatismului: Lentilele dure pot corecta astigmatismul mai mare
de 3 dioptrii, oferind o opțiune superioară pentru cei cu astigmatism sever.
2. Performanțe vizuale superioare: Asigură o claritate și calitate a vederii îmbunătățite,
comparativ cu lentilele moi în anumite condiții.
3. Permeabilitate excelentă pentru oxigen: Materialul permite o oxigenare adecvată a
corneei, esențială pentru sănătatea oculară pe termen lung.
 4. Mobilitate mare: Datorită diametrului mai mic, aceste lentile sunt mai puțin predispuse
la acumularea de depozite și contaminanți.
5. Cost-eficiență și durabilitate: Au un preț avantajos pe termen lung, datorită durabilității
și vieții utile extinse.
6. Ușurință în Manipulare: Simplu de curățat și întreținut, făcând rutina de îngrijire mai
puțin obositoare.
Dezavantajele lentilelor de contact dure
1. Adaptare mai lentă: Necesită un timp de adaptare mai lung, ceea ce poate fi un
inconvenient pentru noi purtători.
2. Toleranță la purtare redusă: Durata confortabilă de purtare poate fi mai scurtă în
comparație cu lentilele moi.
3. Adaptare dificilă pentru spații interpalpebrale mici: Pot fi incomode pentru
persoanele cu spații mai restrânse între pleoape.
4. Hidrofilie scăzută: Lipsa de reținere a apei poate duce la disconfort pentru unii
utilizatori.
5. Instabilitate optică la clipit: Viziunea poate fi afectată temporar la clipire din cauza
mobilității lentilei.
6. Risc de pierdere sau spargere: Fiind mai mici și mai rigide, există un risc crescut de a le
pierde sau sparge.

Candidatul ideal și prescrierea perfectă

Candidatul ideal pentru lentilele dure include persoanele tinere, cu ochi sănătoși, afectați de
keratoconus, miopie, hipermetropie sau astigmatism de peste 1 dioptrie cilindrică, cei care au
întâmpinat probleme cu lentilele moi sau au nevoie de o stabilitate vizuală mai mare.
O prescripție perfectă pentru lentilele de contact trebuie să țină cont de următoarele criterii:
 Compatibilitate optimă cu corneea, asigurând o deformare corneeană minimă și iritații
locale scăzute.
 Greutate și grosime reduse, pentru confort maxim.
 Poziționare și centraj ușor prin clipire.
 Menținerea unui film lacrimal uniform sub lentilă.
 Oxigenarea adecvată a corneei și adaptabilitate la variații de temperatură fără a influența
metabolismul ocular.
 Compatibilitate cu activitățile zilnice ale purtătorului, asigurând confort și eficiență pe
termen lung fără a fi stânjenitoare.