Nursing in Chirurgie Generala

NURSING ÎN CHIRURGIA GENERALĂ
1. Semne si simptomele prezente in chirurgia generala:

anorexie, greata, varsatura, regurgitatie, eructatie, pirozis,
meteorism, diaree, constipatie, hematemeza, melena, rectoragii,
durere, febra, frison, hiperemie, tumefiere, cefalee, tahicardie,
dispnee, adenopatie, contractura etc.
2. Principalele afectiuni chirurgicale:
2.1. Patologia esofagului
2.2. Patologia stomacului si intestinului subtire: ulcerul gastric,
neoplasmul gastric, ulcerul duodenal, tumorile intestinului subtire,
enteritele regionale (boala Crohn)
2.3. Patologia intestinului gros: rectocolita ulcero-hemoragica,
cancerul de colon, diverticuloza, apendicita, ocluzia intestinala,
cancerul rectal, patologia ano-rectala.
2.4. Patologia chirurgicala a ficatului si cailor biliare (ciroza,
tumorile ficatului, abcesele ficatului, chistul hidactic hepatic, litiaza
biliara, colecistita acuta).
2.5. Patologia chirurgicala a pancreasului (pancreatita acuta,
cronica, neoplasmul de pancreas),
2.6. Patologia chirurgicala a splinei
2.7. Peritonita
2.8. Herniile
2.9. Eventratia, evisceratia
2.10. Contuziile si plagile abdomenului etc.
2.11. Infectii chirurgicale acute si cronice:
2.11.1. Furunculul
2.11.2. Hidrosadenita
2.11.3. Abcesul cald
2.11.4. Flegmonul
2.11.5. Erizipelul
2.11.6. Gangrena gazoasa
2.11.7. Antraxul
2.11.8. Tetanosul
2.11.9. Septicemia
2.11.10 Pioemia, etc.
2.12. Tuberculoza ganglionara, abcesul rece.
3. Procesul de ingrijire:
3.1.Culegerea de date prin diverse metode: interviu, observatie clinica, cercetare documente
medicale, discutii cu echipa de ingrijire, familie si apartinatori.
3.2. Analiza si sinteza datelor:
Manifestari de independenta: pacient constient, mobilitate pastrata, tegumente intacte, culoarea
tegumentelor normala, semne vitale( R, P, TA, T) in limite normale, lipsa durerii, somn si odihna
corespunzatoare, comunicare ineficienta senzo-motorie.
Manifestari de dependenta: dificultate de deplasare, diminuarea sau absenta miscarii, alterarea starii
de confort, risc de complicatii, risc de infectii, escare de decubit, cianoza, tegumente palide si reci,
modificari ale functiilor vitale, sentiment de inferioritate.
Surse de dificultate:
- de ordin fizic (alterarea integritatii aparatului respirator si circulator);
- de ordin psihologic( anxietate, depresie, stres),
- de ordin social,
- lipsa de cunostinte.
Probleme de dependenta si diagnostice de ingrijire (nursing) = PES( problema + sursa de
dificultate+manifestarea de dependenta) dispnee, circulatie inadecvata, disconfort, comunicare
ineficienta la nivel senzo-motor, hipertermie, risc de infectie, risc de accidente.
Obiectivul nursing: specificitate, performanta, implicare, realism, observabilitate.
Prioritati de ingrijire: supravegherea functiilor vitale si vegetative, a starii de constienta, profilaxia
infectiilor, prevenirea complicatiilor.
Interventii:
-interventii autonome: comunicare, hidratare, alimentare, igiena, mobilizare, profilaxie, educatie.
- nterventii delegate: pregatirea pentru investigatii si analize, pregatirea preoperatorie, ingrijiri
postoperatorii, administrarea tratamentului general si local.
- interventii specifice: dezobstruarea cailor aeriene superioare, aspirarea secretiilor, efectuarea
pansamentelor, recoltari de secretii patologice, toracocenteza, inhalatii, supravegherea functiilor
vitale si vegetative, supravegherea cailor vasculare, supravegherea drenurilor, supravegherea plagii
si a pansamentului.
Pregatirea preoperatorie.
Pregatirea intraoperatorie.
Ingrijirea postoperatorie.
Prevenirea complicatiilor postoperatorii.
PREGĂTIREA PREOPERATORIE
→ Pregătirea fizică şi psihică a pacientului:

~ Asistenta medicală are obligaţia să-l ajute pe bolnav să-şi exprime gândurile, grijile, teama.
~ Îl ajută să-i insufle încredere în echipa operatorie.
~ Asistenta îi explică ce se va întâmpla cu el în timpul transportului şi în sala de preanestezie,
cum va fi aşezat pe masa de operaţie, când va părăsi patul, când va primi vizite.
~ Îl asigură ca va fi însoţit.
~ Va răspunde cu amabilitate, profesionalism, siguranţă şi promptitudine pacientului.
→ Pregătirea generală:
~ Se observă şi se consemnează aspectul general al pacientului: înălţime, greutate, vârsta
aparentă şi reală, aspectul pielii, faciesul, starea psihică;

~ Toate datele privind starea generală a pacientului şi evoluţia bolii se notează permanent în
foaia de observaţie şi în planul de îngrijire pentru a obţine un tablou clinic exact.

~ Culegerea de date privind antecedentele pacientului:
~ Familiale: dacă în familie au fost bolnavi cu neoplasme, diabet, HTA, cardiopatii,
tuberculoză.
~ Chirurgicale: dacă a mai suferit intervenţii, dacă a avut evoluţia bună, dacă au fost
complicaţii.
~ Patologice:
▪ Se vor nota bolile care au influenţă asupra anesteziei şi intervenţiei;

▪ Dacă a avut afecţiuni pulmonare,
▪ Dacă este fumător,
▪ Dacă a avut afecţiuni cardiace,
▪ Dacă suferă de epilepsie.
~ Urmărirea şi măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative,

~ Examenul clinic pe aparate,
~ Bilanţ paraclinic,
~ Examene de laborator de rutină şi examene complete: coagulograma completă
hemoleucogramă completă, VSH, ionogramă, , probe de disproteinemie, proteinemie, transaminaze,

examen de urină, electrocardiograma, radiografie sau radioscopie pulmonară.
→ În ziua precedentă:
~ Repaus, regim alimentar uşor digerabil, consum de lichide pentru: menţinerea TA,
dezintoxicarea şi mărirea diurezei, diminuarea setei postoperatorii şi diminuarea acidozei

postoperatorii.
→ În seara zilei precedente:
~ Pregătirea pielii se face prin baie generală, pregatire locala;

~ Pregătirea tubului digestiv prin clismă evacuatoare şi alimentaţie lejeră: supe de legume,
băuturi dulci sau alcaline.
→ În ziua intervenţiei:
~ Se face clismă cu 4 ore înaintea intervenţiei,
~ Se îndepărtează bijuteriile,
~ Se îndepărtează proteza dentară,
~ Se badijonează cu un antiseptic regiunea rasă.
~ Se îmbracă pacientul cu lenjerie curată,
~ Se pregătesc documentele medicale: foaia de observaţie, rezultatele analizelor, radiografiile,
care vor însoţi pacientul.

→ Transportul:
~ Pacientului în sala de operaţie se face însoţit de asistenta medicală care are obligaţia să
predea pacientul anestezistului, împreună cu toată documentaţia;
→ Îngrijiri în sala de operaţie:
~ Se instalează şi se fixează pacientul pe masa de operaţie,

~ Monitorizarea funcţiilor vitale,
~ Obţinerea unui abord venos central si periferic,
~ Pregătirea câmpului operator,
~ Badijonarea cu alcool pentru degresarea şi curăţirea pielii,
~ Badijonarea cu tinctură de iod se face începând cu linia de incizie, de la centru către periferie
şi se termină cu zonele periferice.

~ Se ajută la instalarea câmpului steril protector.
CONCLUZII →Pregătirea preoperatorie → date generale

1. Pregătirea psihică:
▪ Începe din clipa în care bolnavul este internat în secţie.

▪ Asistenta îl ajută să se familiarizeze cât mai repede cu secţia, personalul, cu bolnavii din salon, cu medicii.
▪ Îi va inspira sentiment de încredere în medic şi echipa care-l va opera punându-l în contact cu
alţi bolnavi care au fost operaţi şi sunt în convalescenţă.

2. Igiena personală:
▪ Se efectuează toaleta pe regiuni.
3. Alimentaţia preoperatorie:
▪ Dată funcţie de anestezia administrată.

4. Examene de laborator:
▪ Se recoltează probe de sânge pentru:

 Timp de sângerare / coagulare.
 Grup sanguin, Rh.
 Numărătoarea de trombocite.
 Ht, Hb, hemoleucogramă.

 Se recoltează urină pentru examenul sumar de urină, toate la indicaţie medicului.
5. Pregătirea preoperatorie locală:

▪ Regiunea aleasă se spală, se degresează cu eter.
▪ Se dezinfectează cu tinctură de iod.
▪ Se aşează câmpuri sterile.
▪ Se efectuează clismă simplă.
ÎNGRIJIRI POSTOPERATORII
Îngrijiri imediate:
→ Îngrijirile postoperatorii încep imediat după terminarea intervenţiei chirurgicale şi durează până
la vindecarea completă.
→ Scopul îngrijirilor pentru restabilirea funcţiilor organismului este asigurarea cicatrizării normale
a plăgii şi prevenirea complicaţiilor.
~ Se aşează pacientul în decubit dorsal cu capul într-o parte.

~ La supravegherea faciesului, apariţia palorii însoţită de transpiraţii reci şi răcirea
extremităţilor indică stare de şoc: apariţia cianozei, chiar reduse, indică insuficienţă respiratorie sau
circulatorie – se administrează oxigen.
~ Supravegherea comportamentului deoarece poate să prezinte la trezire o stare de agitaţie,

atenţie ca pacienta să nu-şi scoată perfuzia.
~ Să nu-şi îndepărteze pansamentul, iar dacă va fi nevoie va fi imobilizată.

~ Supravegherea funcţiilor vitale – puls, tensiune arterială, respiraţie.
~ Supravegherea perfuziei.
~ Schimbarea poziţiei.
~ Îngrijirea mucoasei bucale – se şterge mucoasa bucală cu tampoane umezite în soluţii diluate
de bicarbonat de sodiu, acid boric, glicerină (1 linguriţă la un pahar de apă); se ung buzele cu
vaselină, iar dacă starea pacientei o permite îşi va face toaleta cavităţii bucale singură.
~ Evacuarea vezicii urinare – dacă evacuarea nu se produce se va stimula micţiunea spontană

prin aplicarea în regiunea pubiană a unei buiote, se va introduce un bazinet cald sub pacientă, se va
lăsa apa de la robinet să curgă sau se va efectua sondaj vezical.
~ Asigurarea somnului prin administrarea unui hipnotic slab, seara la culcare.
Îngrijiri acordate până la instalarea pacientei în pat:

→ Pregătirea patului şi a camerei.
→ Pregătirea materialului în vederea reanimării postoperatorii.
→ Pregătirea materialului pentru perfuzie: Ace sterile. Seringi sterile. Garou. Perfuzoare. Soluţii
perfuzabile.
→ Se verifică sursa de oxigen, aspiratorul, sondele, tensiometrul.
→ Transportul pacientului operat:
~ Transportul pacientului operat se face cu patul rulant, cu capul într-o parte, se efectuează
silenţios, cu blândeţe, fără zdruncinături.
~ Pacientul va fi acoperit, ferit de curenţi de aer sau schimbări de temperatură,

~ În timpul transportului asistenta medicală va urmării aspectul feţei, respiraţia, pulsul,
perfuzia.
→ Instalarea operatului se va face într-o cameră cu mobilier redus, care să fie curată, bine aerisită,
liniştită, cu temperatura ambiantă de 18-200C, prevăzută cu instalaţii de oxigen montate la perete, cu
prize în stare de funcţionare şi cu aparatură pentru aspiraţia secreţiilor.
→ Patul va fi accesibil din toate părţile şi va fi prevăzut cu muşama şi aleză bine întinsă, fără pernă
şi dacă este cazul, salteaua va fi antidecubit.
Îngrijirea bolnavului după anestezie generală:

→ Bolnavul operat sub anestezie generală trebuie supravegheat de medic şi asistentă cu foarte mare
atenţie până la apariţia reflexelor:
 de deglutiţie şi tuse;
 faringian;
 cornean;
 până la revenirea completă a stării de conştienţă.
→ Nu se transportă în salon înaintea revenirii acestor reflexe.
→ Supravegherea pacientului se bazează pe date clinice şi pe rezultatele examenelor

complementare.
~ Se supraveghează aspectul general al operatului.

~ Se urmăresc parametrii fiziologici.
~ Se urmăresc pierderile de lichide sau sânge.
~ Se fac examene complementare:
~ Teste de coagulare, timp de protrombină, teste de toleranţă la heparină.
~ Hemogramă, hematocrit.
~ Examen sumar de urină etc.
~ Se completează foaia de temperatură şi foaie de terapie intensivă – foi speciale de reanimare
şi supraveghere.
→ După trezire i se va asigura pacientului tot confortul, toaleta zilnică, schimbarea lenjeriei de
corp.
→ Se va lupta împotriva:
~ Durerii.
~ Insomniei.
~ Anxietăţii.
~ Distensiei abdominale.
~ Ridicarea din pat se va face treptat.
~ Complicaţiilor de decubit.
Supravegherea imediată în salon:
Supravegherea comportamentului bolnavului:

~ Se supraveghează bolnavul deoarece operatul poate să prezinte la trezire o stare de agitaţie şi
de aceea trebuie supravegheat pentru că îşi poate smulge pansamentul sau tubul de dren.
~ Se poate ridica din pat, poate cădea, poate fugi.
~ În acest caz este imobilizat şi sunt indicate paturi speciale specifice serviciilor de terapie
intensivă.
Supravegherea respiraţiei:
~ Se supraveghează respiraţia care trebuie să fie ritmică de amplitudine normală.

~ Dacă apare jena respiratorie ea poate trăda încărcarea bronşică cu mucozităţi fiind necesară o
aspiraţie faringiană.
~ Căderea limbii este prevenită prin menţinerea pipei faringiene Guedel, până la trezirea
completă a bolnavului.
~ Inundarea căilor respiratorii cu vomismente se previne prin poziţia bolnavului, prin aspiraţia
secreţiilor gastrice.
Monitorizarea funcţiilor vitale – puls, tensiune arterială, temperatură, saturatia de oxigen.
~ Temperatura se măsoară dimineaţa şi seara în prima zi se poate produce o uşoară hipertermie

(febră de resorbţie).
~ Se va stabili bilanţul hidric.

~ Însoţită de transpiraţii reci şi răcirea extremităţii indică intrarea bolnavului în stare de şoc.
~ Apariţia cianozei, chiar redusă, indică insuficienţă respiratorie sau circulatorie.

Diureza- urineaza dupa2-4 ore
Supravegherea pansamentului:
~ Pansamentul este actul chirurgical prin care plaga operatorie se aseptizează, se tratează şi se
protejează pentru a-i uşura cicatrizarea. Efectuarea corectă a unui pansament va respecta următoarele
principii fundamentale:
~ Se va lucra într-o asepsie perfectă – instrumentarul şi materialele folosite să fie sterile, iar
mâinile celui care execută şi tegumentele din jurul plăgii să fie dezinfectate.
~ Să se asigure absorbţia secreţiilor.

~ Să se aseptizeze plaga cu antiseptice corespunzătoare stadiului de evoluţie.
~ Să se protejeze plaga faţă de agenţii termici, mecanici, dinamici ai mediului înconjurător.
~ Asigurarea repausului sau imobilizarea regiunii lezate pentru a grăbi cicatrizarea.
~ Pansarea zonei operate se va face cu multă blândeţe şi atenţie.
~ Peste un strat de comprese şi vată sterilă se va face un bandaj compresiv, folosind o faţă şi
leucoplast (se va conduce faşa circular în jurul abdomenului).
~ Pansamentul se va face o dată pe zi sau de câte ori este nevoie.
~ Plaga operatorie va fi văzută de medic în fiecare zi, iar orice complicaţie aparentă va fi
anunţată medicului.
~ Firele se scot după circa 7 zile de la operaţie şi se va face în condiţii de asepsie perfectă.
Schimbarea poziţiei bolnavului – se ridică în poziţia semişezând. Mobilizarea cât mai precoce –
pasivă, apoi activă.
Îngrijirea mucoasei bucale – pentru a umezi buzele se folosesc tampoanele îmbibate în soluţii
diluate de bicarbonat de sodiu, acid boric, permanganat de K.
~ Se curăţă stratul existent pe limbă cu tampoane umezite cu o soluţie preparată dintr-o lingură
de bicarbonat de sodiu, o linguriţă glicerină/ pahar cu apă.
~ Dacă starea bolnavului este bună se solicită să-şi clătească gura, să-şi spele dinţii, se ung
buzele cu vaselină.
Prevenirea escarelor:
~ Schimbarea poziţiei bolnavului se face la intervale de 30 minute, 1 oră.

~ O compresiune în acelaşi punct de peste 2 ore la un bolnav imobilizat provoacă apariţia
escarelor.
~ Se face masajul regiunilor predispuse escarelor cu alcool şi se fricţionează.
~ Pudrarea cu pudră de talc.
~ Schimbarea lenjeriei de corp şi de pat să fie uscată şi bine întinsă.
~ Sub regiunea sacrală, calcanee se aşează colaci, inele de vată pudrate cu talc.
~ Schimbarea poziţiei bolnavului nu se face decât atunci când afecţiunile bolnavului permit
acest lucru.
→ Alimentaţia:
~ Până la reluarea alimentaţiei este necesar să se administreze o raţie hidrică, electrolitică şi

calorică suficientă acoperirii necesităţilor cotidiene.
~ Băuturi cât mai rapid posibil, în cantitate moderată la început:

-300 ml ceai sau apă, în prima zi administrată cu linguriţa,
-500 ml în a doua zi,
-1000 ml în a treia zi;
~ Perfuzii, rehidratarea venoasă completând necesarul zilnic de lichide.

~ Bolnavul va bea atunci când nu vomită.
~ Va mânca după ce a avut scaun precoce sau după emisia de gaze.
~ Nu va consuma fructe crude sau glucide în exces.
~ În ziua operaţiei pacientul va bea apă cu linguriţa, rehidratarea fiind completată cu perfuzii.
~ După 24 de ore – ceai, citronadă, supe de zarzavat strecurate,
~ A doua zi – ceai, citronadă îndulcită, supe de zarzavat strecurate, lapte cu ceai,
~ A treia zi – iaurt, fidea, tăiţei cu lapte, piure de cartofi, biscuiţi,
~ După reluarea tranzitului: carne de pui, peşte alb şi se revine treptat la alimentaţia obişnuită,
~ Alimentele trebuie să fie calde, bine preparate, prezentate estetic.
~ Mesele vor fi servite în cantităţi mici, repartizate în 6-7 reprize şi se vor alege alimente cu
valoare calorică mare.
→ Îngrijiri igienice:
~ Toaleta pacientului.
~ Schimbarea lenjeriei de câte ori este nevoie.
~ Asigurarea urinarelor şi bazinetelor la îndemâna pacientului.
→ Prevenirea escarelor de decubit.

→ Exerciţii respiratorii.
→ Prevenirea şi combaterea complicaţiilor inflamatorii:
~ Complicaţii pulmonare – ce se previn prin aspirarea secreţiilor mucolitice, gimnastică, tuse

asistată, antibiotice.
~ Complicaţii tromboembolice – ce se previn prin mobilizare precoce supravegheată,

anticoagulante.
~ Complicaţii urinare – ce se previn prin evitarea sondajului vezical, medicaţie de stimulare a

micţiunii.
INGRIJIREA PACIENTULUI CU BOLI ALE ESOFAGULUI
1. ACALAZIA
Definiţie
Tulburare funcţională caracterizată prin relaxarea insuficientă a sfincterului esofagian inferior
(SEI). Este un sindrom cardioesofagian, caracterizat prin incetinirea accentuata a tranzitului

esogastric (“a” = fara si “chalasis” = relaxare). Altfel spus acalazia esofagiana presupune neputinta
esofagului de a se relaxa si se refera la incapacitatea sfincterului esofagian inferior de a se deschide
si de a lasa mancarea sa ajunga in stomac.
Culegere de date
Circumstante de aparitie
Acalazia poate fi:
-idiopatică, de cauză necunoscută; se presupune o disfuncţie neuroni congenitală;
-simptomatică, secundară unor boli organice ale esofagului (esofagite, cancer esofagian),
mediastinale, neurologice (bulbare), parazitare (Trypanosoma cruzi s.a.).
Manifestari de dependenta :
-regurgitaţii alimentare postprandiale în decubit dorsal (caracteristic) ;
-,,disfagie paradoxală", mai accentuată pentru lichide decât petru alimentele solide ;
-dureri retrosternale intermitente ;
-tulburări de denutriţie (întâlnite în stenozele esofagiene organice).
Investigaţii paraclinice:
-Radiologie : îngustarea simetrică a porţiunii inferioare a esofagului cu dilatare şi stază baritată
retrogradă
-Esofagoscopia: pentru excluderea unei afecţiuni esofagiene organice (stenoză, cancer).
-Manometria: presiune bazală normală a SEI (15—25 mm Hg) şi contracţii esofagiene aperistaltice.
Tratament. Tratamentul acalaziei este medical şi chirurgical.
2. ESOFAGITA
Definiţie. Inflamaţia acută sau cronică a mucoasei esofagiene.

Culegere de date
- ingestia accidentală sau voluntară de substanţe corosive (sodă caustică, acid sulfuric, acid
clorhidric etc.) ;
- esofagita micotică (Candida) secundară antibioterapiei orale ;

- mecanică: intubaţie gastrică prelungită ş.a. manevre.
Esofagita acută postcaustică prezintă incidenţa maximă (75%) caracterizându-se prin

sindrom esofagian complet şi intens :
— durere şi arsură retrosternală ;
— disfagie totală (pentru alimente lichide si solide) ;
— salivaţie abundentă (sialoree).
1. Esogafoscopia de urgenţă:
Aceasta se execută preferabil în primele 12-24 de ore după ingestia de substanţă caustică,
pacientul fiind deja sedat, iar leziunile esofagiene fiind în curs de delimitare. Investigaţia va
fi contraindicată de principiu în formele ulcerative severe complicate din cauza pericolului
iminent de perforaţie.
2. Examinarea radiologică de urgenţă după ingestia substanţei corozive
3. Alcalinitatea irigatului gastric
Dacă aspiratul gastric este alcalin şi alcalinitatea nu cedează după irigarea stomacului cu
cantităţi importante de ser fiziologic, avem argumente suficiente pentru a presupune că atât
stomacul cât şi esofagul prezintă arsuri importante.
4. Toracoscopia şi laparoscopia de urgenţă
Atât esofagoscopia cât şi gastroscopia ne pot furniza date în legătură cu mucoasa esofagiană
şi gastrică, eventual cu apariţia unei necroze, dar nu pot să dea nici o informaţie despre
gradul de profunzime al necrozei corozive
Tratamentul : dilatator, chirurgical.
3. ULCERUL PEPTIC ESOFAGIAN
Definiţie
Localizare mai rară a ulcerului, în 1/3 inferioară a esofagului, la 1 - 2 cm de cardia, asociindu-se
cu un ulcer gastric sau duodenal, uneori complicând o hernie hiatală, predominant la bărbaţi între 30
— 50 de ani.
Culegere de date
Ulcerul esofagian este determinat de acţiunea clorhidro-peptică a sucului gastric refluat în

esofag.
— durerile sunt intraprandiale sau postprandiale precoce, localizate xifoidian, însoţite de
— pirozis şi regurgitatii acide (simptome de reflux gastro-esofagian)
— disfagie intensă, în special la alimentele solide ;
Investigatii
- examenul radiologie cu pastă baritată în poziţie Trendelenburg şi esofagoscopia precizează
diagnosticul.
4. DIVERTICULII ESOFAGIENI
Definiţie: dilataţii circumscrise ale peretelui esofagian.

Frecvenţă: se întâlnesc la 5% din persoanele în vârstă.
Culegere de date
Diverticulii esofagieni se clasifică după :
- momentul apariţiei în: congenitali şi dobândiţi;
- întinderea lor: falşi (interesează numai mucoasa şi submucoasa) şi adevăraţi (întreg peretele
esofagian) ;
- mecanismul de apariţie: de tracţiune (dinafară peretelui esofagian) şi pulsiune (aplicarea forţei din
interiorul esofagului) şi mixşti (ambele mecanisme) ;
- localizare: diverticuli faringo-esofagieni (pulsiune), esofagieni mijlocii (tracţiune) şi epifrenici
(pulsiune).
Majoritatea diverticulilor esofagieni sunt asimptornatici (mici). Devin manifeşti când

diverticulii sunt mari (disfagie şi regurgitarea alimentelor stagnate în punga diverticulară) sau
prezintă o complicaţie.
Examenul radiologic şi esofagoscopia.

Complicaţii
Diverticulii esofagieni se pot:

1. infecta,
2. ulcera sau perfora,
3. pot produce fistule esofago-bronşice sau
4. se pot maligniza (excepţional).
Tratamentul diverticulilor esofagieni este exclusiv chirurgical — excizia acestora

(diverticulectomie).
5. HERNIA HIATALĂ
Definiţie
Ascensiunea în cavitatea toracică a unei porţiuni din stomac prin hiatusul esofagian.Se
întâlneşte mai frecvent la femei, fiind favorizată de creşterea presiunii iutraabdomiuale datorită
sarcinilor şi obezităţii.
Culegere de date
Se descriu trei mecanisme de producere a HH: prin brahiesofag (esofag scurt), rulare
(paraesofagiană) şi alunecare.
Clinic, HH poate fi asimptomatică (5%) sau manifestă (cu tulburări digestive si extradigestive
reflexe) ;
-digestive : durere epigastrică înaltă accentuată de clinostatism sau anteflexie (caracteristic), pirozis,
regurgitaţii acide şi eructaţii;
-respiratorii : tuse şi dispnee postprandială ;
-cardiace : dureri precordiale şi tulburări de ritm postpraudial şi în clinostatism ;
-hematologice : anemie hipocromă (datorită hemoragiilor mici şi repetate) manifestata prin :
tegumente palide, cefalee, vertij, tahicardie, hipoTA.
Examenele paraclinice
- examenul radiologie baritat în diferite poziţii (ortostatism, anteflexie şi Trendelenburg) asociat cu
creşterea presiunii intraabdomiuale (metoda Valsalva, inspir profund).
- esofagoscopia, în plus, evidenţiază leziunile esofagiene asociate( esofagita, ulcerul etc.).
Complicatii. HH se complică cu HDS (25%), esofagita, ulcerul peptic esofagian,perforaţia sau

strangularea.
Tratament. Este medical şi chirurgical,.
Tratamentul chirurgical are indicaţii în HH complicată (HDS, perforaţie strangulare) sau

asociată cu un ulcer gastric rezistent la tratamentul medical.
6. REFLUXUL GASTRO-ESOFAGIAN
Definiţie:este reprezentat de pasajul conţinutului gastric prin cardia în esofag
7. CANCERUL ESOFAGIAN
Definiţie: leziunea malignă a epiteliului esofagului.
PLAN DE INGRIJIRE ALE BOLNAVILOR CU AFECTIUNI ALE

ESOFAGULUI
Culegere de date
Etiologie:
- Alcoolul şi fumatul;
- Dieta (nitrosamine), ingestia cronică de lichide fierbinţi;
- Achalazie;
- Esofagitele postcaustice;
- Infecţiile cu papilomavirusuri umane;
- Esofagul Barrett;
- Sindrom Plummer- Vinson.
- odinofagie;
- disfagia- permanentă şi progresivă, de scurtă durată;
- regurgitările- frecvente şi reduse cantitativ, uneori cu striuri sanghinolente.
- scăderea ponderală- rapidă şi impresionantă.
- astenie, fatigabilitate, inapetenţă, scădere ponderală.
- frecvent este descoperit în fazele tardive cu : răguşeala, hematemeza, hemoptizia, fistulele eso-
traheale sau eso-bronşice.
Examenele paraclinice:
A.Diagnostic
I. Ex. de laborator- ridică suspiciunea de neoplasm prin VSH mărit, existenţa unei anemii
microcitare, feriprive, testul „Haemocult” pozitiv.
II. Examinări endoscopice + imagistice
- endoscopie, coroborata cu obţinerea de material bioptic din leziunea suspectă.
- tranzitul baritat,
B. Diagnosticul stadial- se stabileşte în urma unei baterii de teste care cuprinde: ecografia
abdominală, eco-endoscopia, CT/PET, RMN, radiografia toracică.
În cadrul cuantificării “T-ului”, adică a tumorii primare, ecoendoscopia este considerată ca cea mai
performantă metodă.
Ar mai intra în calcul BRONHOSCOPIA, în special la tumorile mediotoracice, pentru a exclude
invazia traheală sau a bronşiei stângi, precum şi pentru a evidenţia o eventuală fistulă esotraheo-
bronşică suspicionată clinic.
C. Examinări minim invazive:
- Laparoscopia diagnostică- joacă un rol din ce în ce mai important în managementul
pacienţilor cu neoplasm esofagian, identificând metastazele la distanţă care nu au putut fi evidenţiate
în cadrul examinărilor imagistice mai sus amintite.
- Toracoscopia- permite biopsierea ganglionară, examinarea pleurei şi confirmă invazia regională.
Tratament
— Tratament chirurgical, care este esenţial.

— Radioterapie postoperatorie
Problemele pacientului:
- disconfort abdominal,
- deficit de volum lichidian,
- lipsa autonomiei in ingrijirile personale,
- alimentatie inadecvata prin deficit,
- fatigabilitate;
- risc de complicatii(hemoragie digestiva superioara, perforatie, malignizare).
Obiective:
- pacientul sa prezinte stare de confort fizic si psihic;
- pacientul sa se poata autoingriji;

- pacientul sa se alimenteze corespunzator perioadei de evolutie a bolii, nevoilor sale calitative
si cantitative;
- pacientul sa fie ferit de complicatii.
Interventii:
- asistenta asigura repausul la pat in semisezand;
- reduce la maxim efortul fizic al pacientului prin deservirea acestuia la pat, pt. a-i conserva
energia;
- mentine igiena tegumentara, a lenjeriei si a mucoaselor, ingrijeste cavitatea bucala, indeosebi
in caz de gingivoragie si gust amar;
- recolteaza sange, urina pentru examenul de laborator in vederea evaluarii functiei hepatice;
- supravegheaza scaunul, urina ( cantitatea si culoarea ), greutatea corporala si le noteaza in
foaia de temperatura;
- educa pacientul si antreneaza familia pentru a respecta alimentatia si normele de viata
impuse, in functie de stadiul bolii;
- hidrateaza, alimenteaza pe cale parenterala pacientul, respectand indicatia medicului.
- supravegheaza comportamentul pacientului si sesizeaza semnele de agravare a starii sale;
- administreaza medicatia prescrisa respectand ritmul si modul de administrare; - supravegheaza
pulsul, T.A., apetitul, semnele de deshidratare, scaunul, greutatea corporala si le noteaza in foaia
de observatie;
- face bilantul zilnic intre lichidele ingerate si cele excretate;
- pregateste pacientul preoperator, cand se impune necesitatea operatiei chirurgicale;
- educa pacientul pentru a recunoaste semnele complicatiilor ( scaunul melenic, caracterul
durerii in caz de perforatie, varsaturile alimentare cu continut vechi in caz de stenoza );
- educa pacientul pentru a respecta alimentatia recomandata si renunta la obiceiurile
daunatoare ( alcool, tutun ).
- respecta normele de prevenire a infectiilor nosocomiale.
PATOLOGIA STOMACULUI SI INTESTINULUI SUBTIRE
-ulcerul gastric,
-neoplasmul gastric,
-ulcerul duodenal,
-tumorile intestinului subtire,
-enteritele regionale (boala Crohn)).
INGRIJIREA PACIENTULUI CU BOALA ULCEROASA
BOALA ULCEROASA este o boala caracterizata prin aparitia unei ulceratii cu sediul pe
stomac, pe portiunea superioara a duodenului, partea inferioara a esofagului sau ansa
anastomotica a stomacului operat care depaseste in profunzime musculatura mucoasei, inconjurata
de un infiltrat inflamator acut sau cronic. Clinic se manifesta prin sindromul ulceros, boala
interesand intreg organismul, de unde si denumirea de boala ulceroasa.
Ulcerul gastro-duodenal apare cel mai frecvent la varsta de 20 - 40 de ani (pentru localizarea
duodenala) si la 30 - 50 de ani (pentru cea gastrica). Se poate totusi intalni si sub varsta de 20 de ani
si la cei peste 50 de ani. Este mai frecvent la barbati decat la femei, raportul fiind de 3/1. Ulcerul
duodenal este cam de doua ori mai frecvent decat cel gastric.
1.Culegerea datelor
Un ulcer (boala ulceroasa) apare ori de cate ori balanta normala dintre acid-pepsina si factorii de
aparare ai mucoasei gastroduodenale este afectata. Cresterea secretiei gastrice (de exemplu in stress)
sau alterarea barierei de protectie a stomacului piate sa apara la:

- persoane cu orar neregulat de alimentatie, exces de condimente, alcool si tutun;
- persoane cu teren ereditar; exista o incidenta crescuta la rudele de gradul intai ale
pacientilor cu ulcer duodenal;

- persoane cu stres fizic si psihic;
- cei cu tratamente cronice cu aspirina, corticoizi, antiinflamatoare nesteroidiene;
- frecventa mai mare la barbati;
Recent, la aparitia ulcerului, gastritelor si afectiunile inrudite, se afla cel mai frecvent o
bacterie, Helicobacter pylori, care lezeaza in timp mucoasa gastrica.
Ulcerul gastro-duodenal apare cel mai frecvent la varsta de 20-40 de ani pentru
localizarea duodenala si la 30-50 de ani pentru cea gastrica.
Manifestari de dependenta:
→ Durerea: epigastrică, în legătură cu sediul ulceraţiei, intensă şi însoţită de senzaţie de arsură şi
deseori iradiază în spate.
Caracterele durerii:
-periodicitatea:
- marea periodicitate- caracter sezonier – în cursul toamnei sau al primăverii – periodicitate

sezonieră.
- mica periodicitate durere epigastrica care apare la 2-3 ore dupa mese , se calmeaza
dupa alimentatie;
- ritm orar:
~ precoce la 0,5-1 oră după masă – durere precoce.

~ semitardivă la 1-2 ore după masă.
~ tardivă la 2-3 ore după masă – durere tardivă.
~ hipertardivă la 4-5 ore după masă.
→ pirozis.
→ eructaţii şi regurgitaţii.
→ greaţa.
→ vărsături alimentare, mucoase sau chiar sangvinolente (hematemeza).
→ pofta de mâncare: este normală sau crescută.
→ constipaţia cu caracter spastic.
→ meteorism abdominal.
→ scadere ponderala,
→ astenie.
1/3 din pacientii cu ulcer pot dezvolta in timp complicatii care sa necesite spitalizarea de urgenta :
→ hemoragia (exteriorizata prin varsatura ca zatul de cafea sau scaune negre ca pacura)
→ perforatia (durere atroce cu abdomen acut - "de lemn")
→ stenoza pilorica (varsaturi frecvente a alimentelor ingertate care nu mai pot traversa pilorul)
Investigatii:
→ Debitul acid orar stimulat cu histamină are valori coborâte.
→ Radioscopia gastrica.
→ Esofagogastroduodenoscopia: diagnostic în localizări dificil de examinat: feţele stomacului,
porţiunea superioară a micii curburi, tuberozitatea.

→ Examenul hemoragiilor oculte - reacţia Addler: traduce prezenţa sângelui în materiile fecale.
2.Problemele pacientului:
- disconfort abdominal cauzat de durere,
- anxietate,
- deficit de volum lichidian,
- alimentatie inadecvata,
- alterarea functiilor vitale,
- risc de complicatii ca: hemoragie digestiva superioara ( hematemeza si/ sau melena),
perforatie, stenoza pilorica, malignizare ( indeosebi pentru ulcerul gastric ).
3.Obiective:
- pacientul sa prezinte stare de confort fizic si psihic;
- pacientul sa fie echilibrat hidroelectrolitic si acido bazic;

- sa se alimenteze corespunzator perioadei de evolutie a bolii, nevoilor sale calitative si
cantitative;
- sa se stabilizeze functiile vitale;
- pacientul sa inteleaga necesitatea interventiei chirurgicale;
- pacientul sa fie constient ca prin modul sau de viata si alimentatie, poate preveni aparitia
complicatiilor.
4.Interventii:
- asistenta asigura repausul fizic si psihic al pacientului (12-14 ore/ zi repaus la pat, repaus
obligatoriu postprandial ) in perioada dureroasa;
- corecteaza deshidratarea prin perfuzie i.v. cu solutiile indicate de medic;
- asigura dieta de protectie gastrica individualizata in functie de fazele evolutive ale bolii,
alimentatia fiind repartizata in 5-7 mese/ zi astfel:
-in faza dureroasa: supe de zarzavat strecurate, lapte indoit cu ceai la care treptat se adauga
supa crema de zarzavat, piure de zarzavat, sufleuri, soteuri, branza de vaci, paine veche,
fainoase fierte in lapte, carne fiarta de pasare sau vita.
-in faza de acalmie sunt permise: lapte dulce, fainoase fierte in lapte, ou fiert moale sau sub
forma de ochi romanesc, carne de vita sau pasare fiarta sau la gratar, paine veche de o zi,
supe de zarzavat, legume sub forma de piureuri, sufleuri, biscuiti, prajituri de casa, fructe
coapte.
-urmatoarele alimente sunt interzise: laptele batut, iaurtul, carnea grasa, legume tari ca varza,
castraveti, fasole, painea neagra, cafea, ciocolata, supele de carne, sosuri cu prajeli, alimente reci
sau fierbinti.
- asistenta pregateste pacientul fizic si psihic pentru explorari functionale si il ingrijeste dupa
examinare ( examenul radiologic cu sulfat de bariu, fibroscopie esogastroduodenala cu biopsie,
chimism gastric, recolteaza materiile fecale pt. proba Adler );
- administreaza medicatia prescrisa respectand ritmul si modul de administrare: medicatia
antisecretoare inaintea meselor, medicatia antiacida si alcaninizanta la 1-2 ore dupa mese.
Pentru a evita recidivele este necesara eradicarea germenului Helicobacter pylori prin
administrarea unui antibiotic adecvat;
Tratamentul medicamentos se instituie pe o perioadă de 4-6 săptămâni şi urmăreşte

creşterea rezistenţei mucoasei la agresiunea acidopeptică în cazul ulcerului gastric şi inhibarea
hipersecreţiei gastrice în cazul ulcerului duodenal. În acest scop sunt folosite:
- Antiacidele, care neutralizează aciditatea gastrică;

- Antagonişti ai receptorilor H2 histaminergici (ranitidina, cimetidina ş.a.);
- Anticolinergicele (atropina şi derivaţi sintetici):
- Inhibitori ai anhidrazei carbonice;
- Medicamente care măresc apărarea mucoasei (sucralfat, compuşi coloidali bismutici);
- Analogi ai prostaglandinelor (misoprostol);
- Stimulenţi ai secreţiei mucusului gastric (carbenoxolona);
- supravegheaza pulsul, T.A., apetitul, semnele de deshidratare, scaunul, greutatea corporala si le

noteaza in foaia de observatie;
- face bilantul zilnic intre lichidele ingerate si cele excretate;
- cântăreşte bolnavul o dată pe săptămână;
- dacă remarcă apariţia unor dureri brutale, violente însoţite de o stare sincopală, anunţă imediat
medicul;
- pregateste pacientul preoperator, cand se impune necesitatea operatiei chirurgicale;
- educa pacientul pentru a recunoaste semnele complicatiilor ( scaunul melenic, caracterul
durerii in caz de perforatie, varsaturile alimentare cu continut vechi in caz de stenoza
pilorica );
- educa pacientul pentru a respecta alimentatia recomandata si renunta la obiceiurile
daunatoare ( alcool, tutun ).
→ Măsurile igienice: cca. 10 ore de repaus la pat în perioada dureroasă, respectarea
repausului postprandial 30-60 minute, schimbarea mediului de viaţă şi de muncă, evitarea
eforturilor fizice şi intelectuale prea mari.
→ Dieta –individualizată. Alimentele se repartizează în 5-7 mese pe zi, la nevoie şi noaptea.

Alimentul de bază este laptele şi produsele lactate la interval de 3-4 ore.
→ Se exclud: supele de carne, slănina, mezelurile, borşul, grăsimile prăjite, sosurile de rântaş,
ceapa, condimentele, conservele, usturoiul, leguminoasele uscate, ciupercile, alimentele cu celuloză,
brânzeturile fermentate, sărăturile, murăturile, cafeaua, ciocolata, dulciurile concentrate, băuturile
alcoolice, limonada, îngheţata, fumatul.
De la început asistentul medical va explica pacientului că boala ulceroasă este o problemă
medicală ce poate fi ţinută sub control, dar se poate aştepta la remisiuni şi recurenţe.
Educatia pentru sanatate

Asistentul medical are un rol important în educaţia pentru sănătate a pacientului, proces ce va
include următoarele repere:

1. medicaţia:
- pacientul trebuie să cunoască medicamentele pe care le va lua la domiciliu (denumire, doza, ritm de
administrare, efecte secundare)
- pacientul trebuie să cunoască medicamentele ce trebuie evitate (aspirina, antiinflamatoriile
nesteroidiene); la pacienţii cu poliartrită reumatoidă, spondilită anchilopoietică, la care aceste
medicamente sunt absolut necesare, vor fi administrate obligatoriu în asociere cu protectoare
gastrice;
2. dietă:
- evitarea meselor abundente
- respectarea unui orar precis al meselor şi al gustărilor
- evitarea alimentelor iritante: ceai, cafea, alcool
3. fumatul
- oprirea fumatului
4. odihna şi reducerea stresului
- cointeresarea familiei în asigurarea unui climat confortabil pacientului cu boală ulceroasă,
cu perioade de odihnă zilnică
5. prevenirea şi recunoaşterea complicaţiilor
- hemoragie (paloare tegumentară, confuzie, tahicardie, dispnee)
- perforaţie (durere abdominală severă, contractură musculară, vărsături)
- obstrucţie pilorică (greţuri, vărsături, distensie abdominală, durere)
6. necesită controlul medical periodic având în vedere că boala ulceroasă poate prezenta recurenţe.
INGRIJIREA PACIENTULUI CU CANCER GASTRIC

(Neoplasm gastric)
Neoplasmul gastric este una dintre cele mai frecvente forme de proces cariochinetic ce apare
de regulă în jurul vârstei de 40 de ani, şi doar ocazional la vârste mai tiner.
Frecvent se localizează la nivelul pilorului sau antrului şi în 95 % din cazuri este vorba
despre un adenocarcinom.
1.Culegerea datelor
Dieta pare să fie un factor important în apariţia procesului neoplazic, conservanţii alimentari
şi regimul sărac în legume şi fructe crescând ritmul de apariţie al acestuia. Alţi factori de risc pentru
apariţia neoplasmului gastric sunt bolile inflamatorii cronice ale stomacului, anemia pernicioasă,
aclorhidria şi posibil ereditatea.
Prognosticul este rezervat, majoritatea pacienţilor prezintă deja metastaze în momentul

diagnosticului.
Manifestări de dependenta:
- în stadiile incipiente neoplasmul gatric este de regulă asimptomatic
- în stadiile evolutive avansate apar manifestări digestive nespecifice:
- indigestie
- anorexie (uneori anorexie selectivă pentru carne)
- scădere în greutate
- dureri abdominale
- constipaţie
- anemie
- greţuri şi vărsături.
Diagnostic
- examenul fizic de obicei furnizează puşţine date, în general tumora gastrică nefiind palpabilă
- examinarea radiologică urmată de examenul endoscopic şi/sau citologic fiind testele de bază în
stabilirea diagnosticului;
- deoarece apariţia metastazelor însoţeşte frecvent neoplasmul gastric manifest clinic, de regulă se
impune şi un examen CT (tomografie computerizată) pentru evaluarea pacientului pe ansamblu.
!!! Dispepsia ce durează mai mult de 4 săptămâni la o persoană cu vârtă mai mare de 40 de ani,
impune ca obligatorie examinarea radiologică a pacientului.
In urma evaluării pacientului, asistentul medical va stabili diagnosticele de nursing pe baza

carora îşi va organiza activitatea de îngrijire.
Problema de dependenta, sursa de dificultate:

1. anxietate legată de aşteptarea intervenţiei chirurgicale
2. alterarea stării de nutriţie, mai puţin decât necesităţile organismului, legată de
anorexie
3. durere legată de prezenţa şi extinderea procesului tumoral
4. depresie, legată de prognosticul rezervat al afecţiunii neoplazice
5. lipsa de cunoştinţe legate de modificările de comportament şi stil de viaţă pe care le
presupune afecţiunea actual.
Obiective:
1. pacientul sa exprime reducerea anxietăţii;
2. pacientul pa prezinte îmbunătăţirea statusului nutricional;
3. sa fie controlata durerea;
4. pacientul sa accepte diagnosticul şi sa-si adapteze comportamentul şi stilul de viaţă la situaţia dată.
Intervenţiile asistentului medical

- asistentul medical va încuraja pacientul să-şi exprime neliniştea, teama, îngrijorarea şi chiar revolta
faţă de diagnosticul şi prognosticul bolii.
- va încuraja membrii familiei să asculte şi să manifeste înţelegere faţă de momentele dificile, de
nesiguranţă ale pacientului.
- asistentul medical va încuraja modificarea comportamentului alimentar cu mese mici şi repetate,
neiritante gastric.
- se vor administra suplimente de vitamine şi fier.
- asistentul medical va realiza zilnic bilanţul hidric intrări ieşiri şi va cântări pacientul, pentru a putea
aprecia scăderea, menţinerea sau creşterea în greutate.
- pacientul va fi atent monitorizat în vederea identificării manifestărilor deshidratării (sete,
mucoase uscate, pliu cutanat leneş, tahicardie).
- se vor administra antiemetice conform indicaţiilor medicului;
- suport psihologic;
- asistentul medical va administra analgetice conform indicaţiilor, dar un rol deosebit de important îl
are cointeresarea pacientului în controlarea senzaţiei dureroase (modificarea poziţiei, asigurarea unui
mediu liniştit şi confortabil, restrângerea vizitelor) şi metodele nefarmacologice de ameliorare a
durerilor (masaj, aromoterapie, meloterapie);
- asistentul medical va ajuta pacientul să-şi exprime îngrijorarea şi teama faţă de suferinţa actuală;
- pacientul va fi încurajat să-şi exprime neliniştea în modul său personal;
- pacientului i se va răspunde onest la toate întrebările şi va fi implicat în stabilirea deciziilor
terapeutice;
- de multe ori pacientul are nevoie de momente de intimitate, când poate să plângă şi doreşte să fie
singur; acestea este necesar să fie respectate!
Educaţia pacientului cu neoplasm gastric în vederea îngrijirii la domiciliu
- asistentul medical va explica pacientului că sunt necesare cel puţin 6 luni de la momentul
intervenţiei chirurgicale (rezecţie gastrică parţială) până la reluarea unui regim alimentar
echilibrat
- este foarte importantă respectarea perioadelor de odihnă, controlul medical periodic, respectarea
modificărilor recomandate legat de stilul de viaţă.
Tratament
Singura modalitate terapeutică eficientă în neoplasmul gastric este îndepărtarea chirurgicală a
tumorii. Dacă tumora va fi îndepărtată cât ea este strict localizată la nivelul stomacului, pacientul se
poate vindeca. Dar de cele mai multe ori el este diagnosticat într-o fază terapeutică depăşită, când
nu se mai poate face decât o operaţie paleativă sau leziunea este inoperabilă.
Intervenţia chirurgicală este de obicei gastrectomia subtotală în localizrile antro-pilorice şi
gastrectomia totală pentru localizările proximale sau cu extindere mare.
În cancerul gastric inoperabil se indică chimioterapie, radioterapie şi tratament simptomatic.
Particularităţile procesului de nursing

In evaluarea pacientului cu neoplasm gastric asistentul medical va urmări:
- stabilirea istoricului suferinţei actuale,

- identificarea obiceiurilor aimentare
- aprecierea statusului nutriţional al pacientului
- stabilirea condiţiilor de viaţă şi muncă .
- importantă este aprecierea relaţiilor pacientului cu membrii familiei sale în vederea identificării
principalelor surse de suport emoţional ce vor fi valorificate în timpul perioadei de îngrijire
Suportul nutriţional
- disfuncţiile tubului digestiv atrag după sine o perturbare a procesului de digestie, ceea ce în esenţă
determină imposibilitatea organismului de a primi principiile alimentare de bază adecvate
necesităţilor sale metabolice;
- în astfel de situaţii devine o prioritate iniţierea suportului nutriţional ca şi etapă esenţială a schemei
terapeutice de îngrijire a pacientului cu suferinţă digestivă;
- capacitatea de a te alimenta şi de a te hidrata corespunzător are un rol simbolic în sistemul nostru
de valori;
- perspectiva de a nu mai fi capabil să te hrăneşti singur şi de a fi nevoit să recurgi la metode
artificiale de nutriţie, determină un dezechilibru al nevoilor fundamentale ale individului şi este
percepută de acesta ca fiind o metodă terapeutică extremă cu implicaţii emoţionale semnificative;
- asistentul medical va trebui să cunoască şi să înţeleagă aceste aspecte atunci când îngrijeşte şi
urmăreşte evoluţia unui pacient cu afecţiuni digestive;
- suportul nutriţional poate fi administrat astfel:
1. suplimente orale
2. enteral (gastric, jejunal)
3. parenteral (periferic, central)
4. combinat.
- dacă aportul nutritiv oral este imposibil sau insuficient, soluţia cea mai potrivită este nutriţia
enterală care respectă fiziologia tubului digestiv;
- nutriţia parenterală se impune mai mult ca o soluţie adjuvantă atunci când calea enterală nu
permite administrarea suportului nutriţional.
Avantajele nutriţiei enterale:

1. previne atrofia vililor intestinali prin aportul lumenal de substanţe nutritive
2. menţine funcţia de barieră a mucoasei intestinale
3. previne translocaţia bacteriană
4. ameliorează funcţia imună cu profilaxia infecţiei şi a sepsisului
5. profilaxia ulcerului de stres
6. reduce colonizarea cu microorganisme patogene
7. este mai ieftină decât nutriţia parenterală.
Contraindicaţii ale nutriţiei enterale
1. absolute:
- ischemie intestinală
- abdomen acut
- ileus mecanic
2. relative:
- ileus paralitic
- reziduu gastric important, peste 1 200 ml/zi
- vărsături incoercibile
- diaree severă.
Căile de acces enteral:

- sonde
- stome.
1. Sonde de alimentaţie
- alegerea sondei de alimentaţie (lungime, material, diametru, număr de lumene) depinde de locul de
administrare (gastric, jejunal) şi de statusul pacientului.
A. Sonda gastrică
- se recomandă de rutină
- se poate folosi atât pentru administrarea continuă cât şi în bolus
- se folosesc sondele cu diametru cât mai mare pentru administrarea produselor nutritive dar
şi pentru drenarea conţinutului gastric (CH 14-16, 1 CH = 0,33 mm).
B. Sonda jejunală
- este indicată la:
a) pacienţii cu reziduu gastric crescut şi risc de aspiraţie
b) pacienţii ce prezintă alterarea motilităţii gastrice (pareză gastrică în diabetul zaharat)
c) pacienţii cu pancreatită
- se recomandă doar în administrarea continuă a produselor nutritive.
2. Strome
- gastrostomia per cutanată endoscopică – indicată pentru suportul nutriţional de lungă durată
(peste 20 zile);
- jejunostomia per cutanată endoscopică – plasarea tuburilor sau cateterelor jejunale se face
intraoperator la aproximativ 20 cm de unghiul Treitz, poziţia cateterului va fi verificată
radiologic.
Pentru administrarea dietelor enterale se folosesc sisteme de infuzare alcătuite din pungi de
volum mare, 1-2 litri, conectate prin tubulatură specială la nutripompe peristaltice cu debit fix (1-3
ml/min.) sau cu debit variabil (0,01 – 15 ml/min.) precum şi dispozitive de agitare pentru
menţinerea omogenităţii soluţiilor.
Pentru nutriţia enterală se folosesc mai multe tipuri de soluţii nutritive:
a) dietele integrale
- se obţin prin mixarea alimentelor proaspete folosindu-se ca materii prime laptele natural sau
praf, ouă crude, ulei de oia, iaurt, smântână, zahăr, miere şi unele preparate lichide
- conţinutul caloric este 1-2 kcal/ml
- se administrează după ce sunt încălzite la termostat 370C timp de 3-4 ore.
b) diete monomerice
- sunt alcătuite din aminoacizi mono sau oligozaharide şi au conţinut de lipide
- valoarea calorică 1 kcal/ml
- se absorb în totalitate în absenţa secreţiilor enzimatice digestive.
c) dietele polimerice
- conţin proteine, hidraţi de carbon, lipide (peste 30% din valoarea calorică)
- valoarea calorică 1-2 kcal/ml
- au osmolaritate redusă.
Aspecte practice ale alimentaţiei pe sondă

- pe sonda nazogastrică sau gastrostomă se preferă alimentarea în bolusuri.
Avantaje
- se păstrează ritmicitatea fiziologică (300 – 500 ml la 3 –4 ore=
- nu necesită dispozitive speciale de infuzare
- scade riscul contaminării bacteriene.

Dezavantaje
- intoleranţă mai frecventă la cei cu sindrom de malabsorbţie
- creşte riscul aspiraţiei pulmonare.
- pentru sondele transpilorice se recomandă administrarea continuă cu ajutorul nutripompei:
- se începe prin testarea toleranţei digestive cu soluţie Gesol (glucoză 40g, NaCl 2,5g, KCl
2,5g, NaHCo3 1,5g, H2O 1 000ml)
- apoi se introduce soluţia enterală în ritm de 50 ml/oră, crescându-se acest ritm dacă toleranţa
este bună, cu câte 25 – 50 ml/h, la fiecare 24 ore.
Monitorizarea pacienţilor cu nutriţie enterală

- asistentul medical va urmări:
a) clinic
- distensia abdominală
- zgomotele intestinale
- frecvenţa, consistenţa, culoarea şi volumul scaunului
- manifestările pacientului: balonare, greaţă, vărsături, dureri abdominale
b) paraclinic
- uree
- glicemie
- transaminaze
- proteinele
- lipidele
- colesterolul
- glicozuria.
Complicaţiile nutriţiei enterale

- sonde prea groase ( pot apărea senzaţia de disconfort, esofagita, eroziuni esofagiene şi
gastrice)
- malpoziţia sondei ( în căile aeriene, în cavitatea peritoneală)
- obstrucţia sondei (se previne prin spălarea sondei cu 10 –20 ml de apă la 6 –8 ore sau ori de
câte ori se impune)
- perforaţia gastrică sau intestinală
- refluxul gastroesofagian şi bronhopneumonia de aspiraţie
Apar mai frecvent în cazul sondelor nazosogastrice
Se poate preveni prin:
- poziţie semişezândă (35 –40,0)
- verificarea poziţiei sondei şi aspirarea reziduului gastric înainte de fiecare
admministrare (reziduu peste 150 ml amână administrarea alimentelor cu 2 ore
- evitarea soluţiilor cu osmolaritate mare.
- sindromul diareic poate apărea datorită unei formule inadecvate (osmolaritate mai mare de
600 mOsm) sau unei rate de administrare prea mare:
Prevenirea colonizării bacteriene se face utilizând tehnici aseptice şi administrarea

profilactică de antibiotice.
- complicaţii metabolice (hiperglicemie, dezechilibre ionice).
Eficacitatea nutriţiei enterale este influenţată de :
- precocitatea instituirii acesteia
- folosirea unei tehnici corecte
- folosirea unei diete corespunzătoare
- monitorizare adecvată
- măsuri de îngrijire specifice.
Un suport nutriţional adecvat îmbunătăţeşte prognosticul pacientului sporind şansele de

supravieţuire şi recuperare ale acestuia.
Asistentul medical are un rol important bine delimitat şi esenţial în instituirea nutriţiei
enterale. Ea trebuie să respecte algoritmul de desfăşurare al tehnicii ţinând cont de particularităţile
bio-psiho-sociale ale pacientului pe care îl îngrijeşte.
Să nu uităm că în esenţă ,,a te hrăni, a avea o bună nutriţie’’ reprezintă una dintre cele 14
nevoi fundamentale ale fiinţei umane, conform modelului conceptual al Virginiei Henderson, şi că
este adevărat că ,,a mânca’’ poate reprezenta una dintre bucuriile de bază ale vieţii, că poate fi un
eveniment social, motivul pentru care ne dăm jos din pat dimineaţa, sau chiar idealul în viaţă al
unora dintre noi, dar totodată poate fi şi punctul de sprijin în momentul greu încercat al suferinţei.
Trebuie doar să ne amintim să mâncăm pentru a trăi, şi nu să trăim pentru a mânca.
Cancer gastric – Ingrijirea postoperatorie a bolnavului
Numim perioada postoperatorie intervalul dintre sfarsitul operatiei si completa vindecare a

bolnavului. Aceasta perioada dureaza de la cateva zile la cateva luni.
Obiectivele urmarite in ingrijirea postoperatorie:
1. Pregatirea salonului si a patului

Inca din timpul operatiei se pregateste salonul si patul pentru primirea bolnavului. Pentru a-i proteja
sistemul nervos, dupa operatie este bine sa fie plasat intr-o camera cat mai izolata, cu putine paturi.
Lumina sa fie redusa si difuza; in primele ore se va pastra chiar o stare de semiobscuritate. Daca
interventia s-a facut in narcoza si bolnavul doarme in primele ore lumina semiobscura il va ajuta in
perioada de trecere la somnul fiziologic. Temperatura din salon nu va depasi 20°C. O temperatura
prea ridicata produce transpiratie si o usoara tahipnee, ceea ce contribuie la deshidratarea bolnavului.
Patul se pregateste cu lenjerie curata, musama, traversa si se incalzeste cu termofoare electrice sau
sticla cu apa calda, care se vor indeparta din pat la sosirea bolnavului pentru a nu-i produce
vasodilatatie generalizata cu scaderea consecutiva a tensiunii arteriale sau arsuri.
Langa patul bolnavului se pregateste sursa de oxigen cu umidificator, seringa si substante
medicamentoase calmante, cariotonice, pansamente, garou, vata, alcool, punga cu gheata, tavita
renala, plosca, urinarul.
2. Transportul bolnavului de la sala de operatie in salon se face cu targa sau caruciorul port-targa.
Bolnavul este invelit cu grija, fata va fi protejata cu tifon pentru a fi ferita de curenti de aer si a
peintampina complicatiile pulmonare.
3. Ingrijirea bolnavului in perioada postnarcotica. In perioada postnarcotica, pana la revenirea
completa a cunostintei, bolnavul va fi supravegheat. El nu poate fi lasat nici-un minut singur, caci
dupa narcoza pot surveni complicatii:
– caderea inapoi a limbii;
– tulburari de respiratie si circulatie;
– asfixie.
Cateodata bolnavul are numai greata si face numai eventual eforturi pentru a voma, alteori elimina
continutul stomacal: suc gastric, bila, eventual mucozitati faringiene.
Functiile scoartei cerebrale nefiind inca restabilite, bolnavul se poate scula, poate intra in agitatie,
incearca sa-si desfaca pansamentul.
4. Asigurarea unei pozitii comode. Pozitia bolnavului aflat inca sub influenta anesteziei va fi cea
orizontala, in decubit dorsal fara perna. Aceasta pozitie este favorabila in special pentru bolnavii care
au fost operati cu rahianestezie. Pozitia in decubit dorsal fund obositoare, dupa trezirea bolnavului el
este asezat intr-o pozitie pe care o suporta mai usor.
Inca din seara zilei in care s-a facut operatia se recomanda pozitia FOWLER. Bolnavul are
genunchii flectati (sustinuti pe perna moale, sub regiunea politee), pozitia care asigura relaxarea
musculaturii abdominale in scopul atenuarii durerilor locale.
5. Mobilizarea bolnavului. Se face cat mai precoce, gradat, chiar din prima zi dupa interventia
chirurgicala (pentru a preveni unele complicatii pulmonare, renale etc.), este necesar mobilizarea
membrelor inferioare insotite de miscari de respiratie.
Cu ajutorul unor haturi se va efectua mobilizarea activa in pat; se inlatura astfel contractura
peretelui abdominal.
6. Compensarea pierderilor de lichide:

– se administreaza pe cale parenterala solutii hidroelectrolitice cu aport caloric (glucoza 5%, ser
fiziologic, clorura de potasiu);
– se administreaza pe cale orala apa sau alte lichide (ceaiuri, compoturi), cu lingurita (600 – 700g).
7. Supravegherea functiilor vitale si vegetative. Se masoara si se inregistreaza zilnic in foaia de
observatie temperatura, pulsul, respiratia, T.A., diureza.
8. Asigurarea regimului alimentar. In primele trei – patru zile dupa interventiile intraabdominale nu
se vor da lichide indulcite, lapte (prin fermentatie produc balonari).
Dupa rezectie sau anastomoza jejunala regimul va fi constituit astfel:
a) In primele doua zile bolnavul nu va ingera absolut nimic, administrandu-i-se pe cale parenterala
solutii cu electroliti si proteine;
b) In ziua a treia i se vor da bolnavului cateva inghitituri de ceai indulcit (l/2 l. in 24 h.);
c) In zilele urmatoare i se vor da treptat oua, iaurt, bulion de carne, in functie de reluarea tranzitului
intestinal.
ATENTIE! Dupa rezectia gastrica, bolnavii vor fi alimentati cu cantitati mici de alimente calde, la
intervale de doua – trei ore.
9. Combaterea complicatiilor. Complicatiile digestive cele mai des intalnite sunt varsaturile si
balonarea postoperatorie.
Varsaturile cedeaza in majoritatea cazurilor repede dupa ingrijirile curente. Camera se aeriseste, in
jurul gatului se pun comprese reci. Daca varsaturile nu cedeaza la aceste ingrijiri, la indicatia
medicului se administreaza medicamente antivomitive (Emetiral, Torecan, Droperidol) sau prin
administrarea de neuroleptice. Cand voma este provocata de staza gastrica, se goleste stomacul prin
spalatura gastrica, indepartandu-se in acest fel din stomac o cantitate mare de substanta narcotica,
ceea ce dezintoxica organismul si restabileste motricitatea stomacului. Spalatura gastrica se poate
repeta la nevoie de doua – trei ori pe zi.
Balonarile datorate parezei intestinului si hipertoniei sfincterelor se combat prin introducerea
tubului de gaze, prin administrarea intravenos a solutiei de clorura de potasiu, prin administrarea
extractului de lob posterior de hipofiza.
Sughitul se combate prin aplicarea pungii cu gheata pe regiunea epigastrica, prin comprimarea
regiunii sino-carotidiene, prin administrarea peros de tinctura de valeriana (3 x 20 picaturi pe zi),
prin administrarea intravenos a solutiei de clorura de sodiu (20 – 60 ml. 20 %) sau administrarea de
novocaina (1 % – 20 ml.).
Complicatiile pulmonare se previn prin efectuarea gimnasticii respiratorii, masajului la nivelul
toracelui, schimbarea pozitiei, mobilizarea precoce, combaterea preoperator a infectiilor (acute sau
cronice) cailor respiratorii, prin administrarea de antibiotice, expectorante, aspirarea secretiilor din
caile respiratorii.
Evisceratia (se poate produce la sfarsitul primei saptamani dupa interventia chirurgicala,
manifestandu-se printr-o durere vie aparuta brusc la nivelul plagii imediat dupa un efort de tuse,
stranut, varsaturi) se previne printr-o comprimare moderata a plagii operatorii cu palmele. In cazul in
care s-a produs se impune refacerea imediata a straturilor, chirurgicale.
Pregatirea constiincioasa a bolnavului pentru interventie si ingrijirea lui atenta pentru operatie
previn majoritatea complicatiilor postoperatorii.
INGRIJIREA PACIENTULUI CU TUMORILE INTESTINULUI SUBTIRE
Tumorile intestinului subtire sunt rare comparativ cu restul organelor digestive, dar se pare
ca frecventa crescuta a cancerului colonic se asociaza si cu cea a neoplasmului de intestin subtire
(probabil datorita alimentatiei sarace in fibre vegetale si bogate in grasimi si glucide rafinate).
Culegere de date
Majoritatea cancerelor de intestin subtire se grefeaza pe conditii predispozante existente, cum

ar fi:
- sindroamele de polipoza intestinala (prezenta unei multitudini de polipi cu o anumita structura

microscopica) in care prezentei polipilor colonici, care se pot maligniza, se asociaza polipi de
intestin subtire, stomac sau duoden plus alte leziuni gastrointestinale si chiar de alte organe, dar toate
cu potential de malignizare (de evolutie la cancer) mai mare decat in cazul unui singur polip;
- celiachia (vezi enteropatia glutenica) netratata poate duce la dezvoltarea unor tipuri microscopice
de cancer intestinal;
-boala Crohn cu localizare intestinala are, de asemenea, risc de malignizare mult mai mare decat la
populatia generala (care nu prezinta aceasta boala).
Deoarece intestinul subtire are multiple functii si deci celule specializate pentru fiecare din
ele, exista o larga varietate de tipuri histologice (microscopice) de cancere la acest nivel, cele mai
frecvente fiind: adenocarcinomul, carcinoidul si limfomul primitiv- denumirile aratand provenienta
celulara a neoplaziei.
1. Adenocarcinomul de intestin subtire

Cea mai frecventa forma histologica de cancer al tubului digestiv, deci si de intestin subtire, este
agresiv (invadeaza rapid structurile vecine si cele aflate la distanta- metastazare).
Manifestari de dependenta
- apar de obicei cand tumora este mare si a invadat vasele sau ganglionii limfatici vecini.
- fenomenele ocluzive apar tardiv datorita capacitatii mari de distensie si continutului lichid al
intestinului subtire.
-dureri abdominale colicative (tip \"ma ia si ma lasa\") urmate la un moment dat de un zgomot intens
(ca o bolboroseala) dupa care durerile cedeaza. Aceste simptome apar dupa mese, atunci cand
alimentele digerate ajung la nivelul zonei ingustate din intestin, ingustare (stenoza) produsa de
cresterea tumorii.Contractiile intense ale musculaturii peretelui intestinal necesare depasirii de catre
continut a zonei ingustate se traduc prin colicile abdominale iar zgomotul intens este determinat de
trecerea lichidului intestinal prin acea zona.
- manifestari ale hemoragiei digestive superioare sau inferioare: melena daca provine din duoden sau
melena si rar ca hematochezie daca provine din jejun sau ileon.
- insa majoritatea sangerarilor apar ca hemoragii oculte, invizibile cu ochiul liber dar deduse prin
dezvoltarea de catre pacient a anemiei feriprive.
- poate apare icterul mecanic prin obstructia cailor biliare.
- scadere ponderala
- se poate palpa uneori o formatiune abdominala.
- lichid de ascita (prin metastaze peritoneale) si ficat marit (prin metastaze hepatice), tumora a
invadat tot abdomenul (stadiul IV in clasificarea oncologica a cancerelor), tratamentul fiind
ineficient iar speranta de viata foarte mica.
Investigatiile care pot evidentia adenocarcinomul de intestin subtire sunt:
- proba Pansdorf (vezi metode de investigatie) care poate identifica prezenta unei formatiuni ce
proemina in interiorul intestinului; vede esofagul, stomacul, duodenul si intestinul subtire cu ajutorul
bariului.
- entero RMN (examinare cu rezonanta magnetica speciala a intestinului subtire) evidentiaza
ingrosarea peretelui intestinal prin tumora;
- ulterior se vor face explorari pentru stadializarea cancerului (CT cu substanta de contrast,
arteriografia) diagnosticul de certitudine fiind pus insa pe baza examinarii microscopice a piesei de
rezectie, dupa interventia chirurgicala.
2. Tumorile carcinoide
Sunt un tip special de cancer de intestin subtire deoarece deriva din celule speciale care produc
substante (hormoni) ce regleaza procesul de digestie si miscarile tubului digestiv dar secretate in
cantitate mare produc si manifestari la nivelul altor organe.
adenocarcinomului.
- colici abdominale nu prin subocluzie (tumorile carcinoide se dezvolta spre exteriorul peretelui
intestinal) ci prin fibroza ce cuprinde de la exterior intestinul;
- sindromul carcinoid exprimat prin inrosirea brusca a fetei, cu diaree dupa efor fizic, stress sau
pranz iar mai rar se asociaza si cu lipsa de aer cu zgomot specific crizei de astm (wheezing).
Majoritatea acestor sindroame apar insa in stadiul cu metastaze hepatice si nici atunci
intotdeauna, deci nu ne ajuta la diagnosticarea precoce a acestui tip tumoral.
Investigatiile necesare diagnosticarii unei tumori carcinoide de intestin subtire sunt:
- dozarea 5-HIA- 5-Hydroxyindoleacetic Acid in urina/24 ore;
- Octreo-Scan (in fapt o scintigrafie cu o substanta numita Octreotid marcata radioactiv) ce
evidentiaza tumora si o stadializeaza.
3. Limfomul intestinal
Limfocitele, celule cu rol in imunitatea organismului, sunt prezente atat in sange cat si
peretele tubului digestiv si al altor aparate si sisteme (de ex. aparatul respirator), formand tesutul
limfoid al mucoasei. Cand intervine o mutatie genetica la nivelul acestor celule, ele se inmultesc
necontrolat, astfel aparand leucemiile sau limfoamele. Acestea din urma pot fi primitive, adica iau
nastere de la nivelul tesutului limfoid intestinal in cazul nostru sau pot fi sistemice, cu debut in sange
si afectare intestinala in stadiile tardive.
In functie de tipul limfocitar, limfoamele se impart in doua mari categorii: limfom Hodgkin
(cu malignitate joasa si anumite caracteristici speciale) si non-Hodgkin, mult mai agresive si care
afecteaza frecvent tractul gastrointestinal. O alta clasificare imparte limfoamele dupa celula din care
deriva: limfocitul B sau T.
Limfomul primitiv intestinal- tipul cel mai frecvent de limfom ce afecteaza tubul digestiv,
desi hematologic reprezinta doar aproximativ 5% din toate limfoamele.
Conditii predispozante pentru dezvoltarea limfomului primitiv intestinal:
- enteropatia glutenica cu pacientul care nu tine dieta
- infectia cu virusul HIV si mai ales cei care deja au dezvoltat SIDA
- infectii enterale si parazitoze numeroase la populatia din bazinul Mediteranei- limfomul
mediteranean
Cel mai frecvent, limfoamele apar ca niste ulceratii intinse in suprafata, ca o pata de ulei dar pot fi si
sub forma de pliuri ingrosate sau ca noduli si chiar polipi.
In evolutia bolii, limfomul se extinde la ganglionii abdominali, apoi la cei toracici si in ultimul
stadiu, infiltreaza splina si chiar organe non-limfoide.
Manifestari de dependenta sunt:
1. durerea abdominala tip colica, ulterior asociind greturi si varsaturi pana la ocluzie, in cazul
tumorilor obstructive;
2. scaune moi initial apoase, apoi cu picaturi uleioase (steatoree- datorita instalarii sindromului de
malabsorbtie);
3. lipsa de putere, lipsa poftei de mancare, scadere in greutate semnificativa, febra.
Rar apare hemoragia digestiva, exteriorizata mai ales ca melena sau sangerare microscopica cu
anemie feripriva ca singur indiciu ce sugereaza prezenta hemoragiei digestive.
Diagnosticul se bazeaza pe:
- proba Pansdorff ce poate evidentia ulceratii, polipi, noduli, stenoze localizate in diferite segmente
ale intestinului subtire
- enteroscopia ar putea preleva si biopsii din aceste zone patologice dar metoda nu este folosita
frecvent iar biopsia poate iesi negativa datorita situarii in profunzimea peretelui a infiltratului
limfoid. Videocapsula nu este indicata atunci cand exista suspiciunea de stenoza (ingustare) deoarece
se poate impacta la acel nivel, cu ocluzie secundara.
- CT sau RMN pentru evaluarea extensiei bolii
- examenul histopatologic al piesei de rezectie chirurgicala stabileste diagnosticul exact.
Problema de dependenta, sursa de dificultate:
- anxietate legată de aşteptarea intervenţiei chirurgicale;
- alterarea stării de nutriţie, mai puţin decât necesităţile organismului, legată de anorexia;
- diareea;
- hipertermie;
- durere legată de prezenţa şi extinderea procesului tumoral, aparitia fibrozei;
- depresie, legată de prognosticul rezervat al afecţiunii neoplazice;

- lipsa de cunoştinţe legate de modificările de comportament şi stil de viaţă pe care le presupune
afecţiunea actual.
Obiective:
- pacientul sa exprime reducerea anxietăţii;
- pacientul pa prezinte îmbunătăţirea statusului nutritional;
- pacientul sa-si regleze temperatura;
- sa fie controlata durerea;
- pacientul sa fie suplinit in satisfacerea nevoilor fundamentale;
- pacientul sa accepte diagnosticul şi sa-si adapteze comportamentul şi stilul de viaţă la situaţia dată.
faţă de diagnosticul şi prognosticul bolii;
nesiguranţă ale pacientului;
- asistentul medical va încuraja modificarea comportamentului alimentar cu mese mici şi repetate,
neiritante gastric;
- va masura si nota functiile vitale si vegetative;
- va pregati pacientul pentru investigatii;
- va recolta prodúsele biologice pentru examene de laborator;
- va realiza zilnic bilanţul hidric intrări ieşiri şi va cântări pacientul, pentru a putea
aprecia scăderea, menţinerea sau creşterea în greutate;
- va monitoriza atent pacientul în vederea identificării manifestărilor deshidratării (sete,
mucoase uscate, pliu cutanat leneş, tahicardie);
- va administra medicatia prescrisa de medic si va urmari efectul acesteia;
- se vor administra antiemetice conform indicaţiilor medicului;
- asistentul medical va administra analgetice conform indicaţiilor, dar un rol deosebit de important îl
are cointeresarea pacientului în controlarea senzaţiei dureroase (modificarea poziţiei, asigurarea unui
mediu liniştit şi confortabil, restrângerea vizitelor) şi metodele nefarmacologice de ameliorare a
durerilor (masaj, aromoterapie, meloterapie);
- va pregati pacientul preoperator la indicatia medicului;
- va acorda ingrijiri postoperatorii;
-va ajuta pacientul să-şi exprime îngrijorarea şi teama faţă de suferinţa actuală;
- pacientul va fi încurajat să-şi exprime neliniştea în modul său personal;
- pacientului i se va răspunde onest la toate întrebările şi va fi implicat în stabilirea deciziilor
terapeutice;
- de multe ori pacientul are nevoie de momente de intimitate, când poate să plângă şi doreşte să fie
singur; acestea este necesar să fie respectate!
- este important suportul emoţional din partea echipei medicale, dar va fi respectată personalitatea
pacientului şi relaţia acestuia cu familia;
- este foarte importantă respectarea perioadelor de odihnă, controlul medical periodic, respectarea
modificărilor recomandate legat de stilul de viaţă.
INGRIJIREA PACIENTULUI CU BOALA CROHN - INFLAMATIA

COLONULUI
Definitie
Boala Crohn este o afectiune inflamatorie intestinala (face parte din familia bolilor
inflamatorii intestinale - BII), care determina inflamatia si ulceratia tractului digestiv. Poate afecta
orice portiune a tubului digestiv, insa are predilectie pentru partea terminala a intestinul subtire
(ileon) si intestinul gros (colon). Boala Crohn afecteaza straturile profunde ale tubului digestiv, cauzand
ulceratii la acest nivel.
Culegerea datelor
Boala Crohn este deseori intalnita la mai multi membrii ai aceleasi familii (transmitere genetica).
Nu se cunoaste exact de ce unele persoane devolta boala, insa exista studii medicale de specialitate
care au dovedit existenta anumitor factori declansatori (triggeri), ce pot declansa boala prin diferite
mecanisme imune.
S-a dovedit faptul ca boala poate fi declansata de aparitia unui raspuns imun anormal impotriva
bacteriilor intestinale saprofite (care se gasesc in mod normal la nivelul intestinului gros) sau prin
mecanisme imune complexe secundare unor infectii cu diferite bacterii sau virusi (Mycobacterii
tuberculoase, Yersinia enterolitica, E.coli, B. fragilis).
Se stie, de asemenea, ca factorii de mediu au un rol important in aparitia bolii. Fumatorii au un risc
crescut de a dezvolta boala.
Factori de risc
Factorii care pot agrava simptomele bolii Crohn si pot duce la complicatii sunt urmatorii:
- administrarea anumitor medicamente;
- infectii;
- tulburari hormonale (este mai frecventa in randul femeilor);
- stresul accentuat;
- fumatul.
Factorii de risc in aparitia bolii Crohn sunt urmatorii:
- istoric familial de boala Crohn. Rudele de gardul I, ale bolnavilor cu boala Crohn (copii, frati,
surori) au un risc crescut de a dezvolta si ei boala;
- fumatul;
- populatiile de evrei Ashkenazi.
Datorita faptului ca boala Crohn are o componenta imuna, exista o afectare si a altor organe,
precum ochii (tulburari vizuale), articulatiile (dureri articulare), rash cutanat (eruptii cutanate) sau
ficatul (inflamatia tesutului si cailor biliare). Exista mai multe afectiuni cu simptome asemanatoare
bolii Crohn, cele mai des intalnite in clinica medicala fiind diverticulita si abcesele intestinale.
- dureri abdominale cronice si recidivante, descrise de pacient ca si crampe intense si intermitente.
Durerea abdominala poate varia de la un caz la altul, intre o durere difuza si mai putin intensa, pana
la o durere intensa si progresiva. Abdomenul pacientilor cu boala Crohn, poate fi sensibil la palpare;
- numar mare de scaune, de cele mai multe ori intre 10 si 20 de scaune moi, mucoase, mai rar
mucopurulente (in cazurile complicate). Uneori pacientul relateaza aparitia unor scaune nocturne;
- scaderea apetitului alimentar, anorexie;
- febra, mai ales pe parcursul perioadelor de acutizare (datorate inflamatiei). Febra ridicata poate
semnifica aparitia unor complicatii, precum infectia ulceratiilor intestinale sau formarea de abcese
(colectii purulente);
- scaderea in greutate, datorata in special diareei si lipsei poftei de mancare;
- manifestarile anemiei: paliditate, cefalee, vertij, tahicardie, hipoTA, etc..
- usturimi la nivelul cavitatii bucale, asociate cu leziunile caracteristice din boala Crohn (in cazuri
mai rare, leziunile pot aparea si la nivelul mucoasei bucale);
- deficiente nutritionale, precum deficitul de vitamina B12, deficitul de acid folic si fier precum si
deficitul de vitamine liposolubile. Aceste deficiente apar secundar slabei absorbtii intestinale de
alimente, datorata inflamatiei si leziunilor intestinale;
- ileus.
Boala Crohn poate cauza manifestari si in afara tubului digestiv:
- artralgii (dureri ale articulatiilor), artrite migratorii (umflarea, inflamatia articulatiilor), uneori
independent de boala initiala, putand aparea artrita reumatoida
- irita, iridociclita, uveita, conjunctivita (afectiuni inflamatorii a ochiului), care pot cauza tulburari vizuale
grave
- rash cutanat (eruptii la nivelul pielii), eritem nodos, afte, ulcere la nivelul cavitatii bucale
- inflamatia cailor biliare;
- tromboze,inflamatia vaselor sanghine.
Problemele pacientului:
- diconfort legat de durere, rash;
- diaree/ eliminare inadecvata de materii fecale legata de inflamatia mucoasei intestinale;
- alimentatie inadecvata prin deficit legata de anorexie;
- dispnee legata de circulatia inadecvata;
- alterarea tegumentelor si mucoaselor legata de deficitul nutritional
- comunicare ineficace la nivel senzoriomotor;
- anxietate.
Obiective:
- pacientul sa exprime confort fizic si psihic;
- pacientul pa prezinte îmbunătăţirea statusului nutritional;
- pacientul sa-si regleze temperatura;
- sa fie controlata durerea;
- pacientul sa fie suplinit in satisfacerea nevoilor fundamentale;
- pacientul sa accepte diagnosticul şi sa-si adapteze comportamentul şi stilul de viaţă la situaţia dată.

- va asigura alimentatia adecvata( parenterala daca este cazul);
- va explica pacientului motivele respectării planului terapeutic cu toate aspectele sale: farmacologic,
dietetic, stil de viaţă.
INGRIJIREA PACIENTULUI CU RECTOCOLITA HEMORAGICA
Rectocolita hemoragica(RCUH) este o afecțiune inflamatorie nespecifică, care interesează

mucoasa, reprezentata de existenta unor leziuni cu caracter ulcerativ purulent localizate in
regiunea rectosigmoidiana, dar in 30% din cazuri poate cuprinde colonul in intregime, fără a
depăși vavula ileocecală. Boala evolueaza in pusee, cu perioade de liniste relativa. Ingrijirea
intraspitaliceasca se asigura in timpul puseelor acute.
1.Culegerea datelor
Circumstante de aparitie: persoane cu varste cuprinse intre 24-45 ani, etiologie neprecizata,
frecvent boala de familie.
- manifestari ale rectitei : rectoragii, diaree cu produse patologice și tenesme rectale.
- in cazul extinderii colonice (recto-colită), se adaugă durerile abdominale, inapetența, scăderea
ponderală și paloare(anemia).
- ca și în boala Crohn, există afectări extradigestive: oculare (uveite); artrite; tegumentare (eritem
nodos, pioderma gangrenosum); hepatice (percolangită, steatoză hepatică).
-in megacolonul toxic - forma severă (fulminantă) a rectocolitei: apariția a până la 20 scaune diareice-
sangvinolente/zi, dureri abdominale intense, distensie abdominală, febră, dezechilibre
hidro-electrolitice majore.
Rectocolita ulcerohemoragică reprezintă o stare preneoplazică. Riscul de malignizare
creşte până la 10% în formele de pancolită, cu evoluţie îndelungată (de peste 10 ani).
Investigatii:
- Hemoleucograma și markerii biochimici ai sindromului inflamator
- Coprocultura
- Clisma baritată (trebuie utilizată cu prudență)
- Endoscopia digestivă
- Ecografia abdominală, hidrosonografia colică, ecografie endorectală
- Biopsia.
- alterarea eliminarilor intestinale,
- hipertermie,
- deficit de volum de fluide,
- anxietate,
- risc de alterare a starii generale, cauzata de hemoragii si perforatii ale colonului.
3.Obiective:
- pacientul sa prezinte stare de bine fizic,
- sa prezinte eliminari intestinale normale,
- sa fie echilibrat hidroelectrolitic si sa aiba o alimentatie de crutare a intestinului in fazele
acute,
- sa diminueze anxietatea pacientului,
- sa se prelungeasca perioadele de liniste.
4.Interventii:
- asistenta asigura repausul fizic si psihic al pacientului in perioadele evolutive,
- pregateste pacientul pt. examenul endoscopic si radiologic si-l ingrijeste dupa examinare;
- asigura alimentatia pacientului, in perioadele acute regim hidric, apoi supe de zarzavat
imbogatite cu gris si orez, branza de vaci, oua moi, carne fiarta, piure de morcovi, sarea fiind
permisa;
- in caz de denutritie regimul este hipercaloric. Reechilibrarea hidroelectrolitica se realizeaza
prin transfuzii de sange integral sau plasma, hidrolizate de proteine, solutie Ringer;
- supravegheaza scaunul pacientului si caracteristicile acestuia si noteaza in foaie,
monitorizeaza pulsul, T.A. si le noteaza in foaia de temperatura, evalueaza semnele de
deshidratare si informeaza medicul cand constata prezenta lor;
- recolteaza sange, materii fecale, urina pentru examenele de laborator,
- administreaza medicatia prescrisa antiinflamatoare, antiinfectioasa, simptomatica ( corticoterapie,
salazopirina, antispastice ) si urmareste efectele acestora, aplica tratamentul radioterapic cand
acesta este recomandat, ca tratament local clisme medicamentoase cu cortizon, tanin;
- furnizeaza pacientului cunostintele necesare pentru ingrijirea sa la domiciliu, care sa asigure
prelungirea perioadelor de liniste;
- pregateste pacientul pentru interventia chirurgicala cand se impune necesitatea acesteia,
- psihoterapia este foarte utila pentru a diminua anxietatea pacientului.
INGRIJIREA PACIENTULUI CU CANCER AL

COLONULUI Şl AL RECTULUI
Definitie
Cancerul de colon este o afectiune tumorala a colonului (intestinului gros).

Cancerul rectal afecteaza ultimii centimetri ai colonului, astfel incat
impreuna cele doua afectiuni poarta denumirea de cancere colorectale.
Majoritatea cancerelor de colon debuteaza ca si proliferari benigne de
celule, sub forma polipilor colonici. In timp, unii dintre acesti polipi se pot
transforma malign in cancer de colon.
Cauze
Nu este clar ce anume cauzeaza cancerul de colon.
1. Modificarile precanceroase de la nivelul colonului
2. Mutatiile genetice mostenite care cresc riscul de a face cancer de colon
3. Polipoza adenomatoasa familiala- este o afectiune rara care determina aparitia de mii de polipi pe
mucoasa intestinului gros si a rectului. Persoanele cu polipoza adenomatoasa familiala au un risc
crescut de a dezvolta cancer de colon inaintea varstei de 40 de ani.
4. Cancerul colorectal nonpolipozic ereditar
Numit si sindromul Lynch, creste considerabil riscul de cancer colonic inaintea varstei de 50 de ani..
Daca exista cazuri de cancer de colon in familie este indicat sa cereti medicului sa efectuati aceste
teste.
Factorii care predispun la aparitia cancerului de colon:
- Varsta inaintata. 90% dintre persoanele diagnosticate cu cancer de colon au peste 50 de ani.
Cancerul de colon poate aparea si la tineri, dar aceste cazuri sunt rare;
- Rasa neagra. Afro-americanii au un risc mai ridicat de a dezvolta cancer de colon decat celelalte
persoane;
- Istoricul personal de cancer colorectal sau polipoza colonica. Persoanele care au avut un cancer de
colon sau polipi colonici au un risc mai ridicat de a dezvolta afectiunea;
- Afectiunile intestinale inflamatorii. Boala Crohn si rectocolita ulcero-hemoragica favorizeaza
dezvoltarea cancerului intestinului gros;
- Sindroamele genetice precanceroase. Astfel de afectiuni sunt polipoza familiala si sindromul Lynch
(cancerul colonic ereditar nonpolipozic);
- Istoricul familial de cancer colorectal sau polipoza colonica.
- Dieta saraca in fibre si bogata in grasimi. Cancerul de colon si cancerul rectal pot fi asociate
cu dieta saraca in fibresi bogata in grasimi si calorii. Consumul de carne rosie si carne procesata
predispun la aparitia cancerului colonic;
- Sedentarismul. Stilul de viata lipsit de activitate fizica poate favoriza aparitia cancerului de colon,
in timp ce exercitiul fizic regulat are efecte inverse;
- Diabetul. Persoanele care sufera de diabet insulino-rezistent pot avea un risc mai mare de a
dezvolta cancer de colon;
- Obezitatea. Persoanele obeze pot avea un risc crescut de cancer de colon si de mortalitate prin
cancer colonic, comparativ cu persoanele normoponderale;
- Fumatul creste riscul de cancer de rect si colon;
- Alcoolul etilic. Consumul regulat de alcool predispune la cancer colorectal;
- Radioterapia directionata spre cavitatea abdominala pentru tratarea altor fome de cancer poate
creste riscul de aparitie al cancerului de colon.
Investigatii:
1. teste de sânge: hemoleucograma - arata anemie hipocromă microcitară, prin deficiență de Fe;
combinarea cu deficitul de vitamina B12 sau folat determină anemie macrocitară;
- teste funcționale hepatice: sunt de obicei normale, chiar și în cazul metastazelor hepatice;
- testele de inflamație: VSH crescut;
- testul hemoragii oculte- pozitiv.
2. Colonoscopia + biopsie;
3. Utilizarea razelor X pentru a realiza o imagine a colonului. Necesita utilizarea de substante de
contact precumsulfatul de bariu. Se poate vizualiza conturul intestinului. Prin insuflarea ulterioara de
aer se poate vizualiza conturul mucoasei colorectale, investigatie ce poarta denumirea de „proba cu
dublu contrast”. Bariul ramane atasat un timp de mucoasa ce captuseste intestinul, creand astfel o
imagine de rezolutie buna a interiorului tubului digestiv;
4. Tomografia computerizata (CT). Colonoscopia virtuala combina imaginile de tomografie
computerizata pentru a crea o imagine detaliata a colonului. Se recomanda in cazurile in care
colonoscopia nu poate fi efectuata.
5. Polipoza adenomatoasa familiala si cancerul colorectal nonpolipozic ereditar pot fi detectate
prin testare genetica.
- Cancerul colonului drept: durere discretă, dar persistentă şi neinfluenţată de calmante, localizată în
flancul sau fosa iliacă dreaptă; balonare abdominală; diaree rezistentă la tratament; pierdere în
greutate, astenie, dinamie; starea subfebrilă, paliditate,vertij, şi sângerările apar mai tardiv.
- Cancerul colonului stâng se manifestă prin dureri (jumătate din cazuri), ca o jenă în flancul sâng,
cu balonare şi gaze; durerea creşte progresiv în intensitate şi cedează la masaj abdominal; mai târziu,
apar fenomene stenozante cu constipaţie şi falsă diaree, care uşurează bolnavul. Scaunele pot căpăta
un caracter sanguinolent. Tulburările dispeptice sunt foarte rare şi starea generală se menţine bună
mult timp.
- Cancerul rectului se evidenţiază la început cu fenomene de constipaţie, cu jenă la defecare, la
început mai redusă, apoi cu caracter de tenesme. De multe ori constipaţia este urmată de scaune moi,
cu mucus, sânge şi puroi. Scaunul devine anevoios, supărător şi este urmat de o senzaţie de evacuare
incompletă; alteori, scaunul apare subţire ca un creion sau în formă de panglică. Durerea se
accentuează şi este resimţită în pelvis, în sacru, în coapse. Mai târziu bolnavul devine palid,
inapetent, pierde în greutate.
Probleme de dependenta:
- alterarea eliminarilor intestinale;
- disconfortul abdominal persistent;
- alimentatie inadecvata prin deficit;
- fatigabilitatea;
- anxietate.
Obiective:
- pacientul sa prezinte stare de bine fizic si psihic,
- sa prezinte eliminari intestinale normale,
- sa fie echilibrat hidroelectrolitic ;
- sa aiba o alimentatie de crutare a intestinului in fazele acute,
- sa se îmbunătăţeasca statusul nutriţional;
- sa diminueze anxietatea pacientului;
- sa se reduca riscul alterării stării generale.

- va supraveghea apariţia manifestărilor clinice sugestive pentru hemoragia digestivă inferioara;
- va urmări scaunele: culoare, consistenţă şi aspect;
- va asigura alimentatia adecvata( parenterala daca este cazul);
- va ajuta pacientul să-şi exprime îngrijorarea şi teama faţă de suferinţa actuală.
INGRIJIREA PACIENTULUI CU APENDICITA ACUTA
Definitie
Apendicita acuta este afectiunea in care apare o inflamatie a apendicelui cecal. Odata pornit
procesul inflamator acesta nu poate fi stopat medicamentos, tratamentul acestei afectiuni fiind
chirurgical.
Culegere de date
Cauze
- infecţia microbiană;
- constipaţia cronică;
- parazitoze;
- infecţii generale;
- obstructia lumenului, a cavitatii organului, fie datorita unei proliferari limfatice stimulate bacterian
sau a unui mic corp strain (sambure, samanta).
- poate fi luata in discutie si o predispozitie genetica pentru obstructia lumenului apendicular
cauzatoare de apendicita, plecand de la observatia ca sunt familii cu mai multi subiecti
apendicectomizati (operati de apendicita) decat altele.
- durerea - are initial sediul in epigastru (capul pieptului) si periombilical, pentru ca ulterior sa-si
modifice sediul in fosa iliaca dreapta, frecvent iradiind la nivelul membrului inferior drept; durerea
este de intensitate diferita si variabila de la un stadiu la altul; daca initial are aspectul unui disconfort
abdominal, ulterior poate deveni intensa si chiar cu aparare musculara (abdomenul devine tare la
palpare);
- inapetenta;
- greata si varsaturile;
- scaune moi si frecvente/ scaune tari la 3-4 zile;
- meteorism;
- subfebrilitatea este posibila;
- stare de oboseala;
- in cazul localizarilor pelvine a apendicelui la aceste simptome se mai pot asocia tenesme rectale cu
diaree.
- la copii mici- atipic - doar varsaturi, somnolenta, dificultati in alimentare, constipatie etc.
- la pacientii varstnici poate imbraca forme pseudoocluzive - cu simptome asemanatoare ocluziei
intestinale, si pseudotumorale - simptome asemanatoare tumorilor cecale.
Diagnostic:
Sunt anumite semne cu o specificitate mai mare:
- semnul Blumberg, apasare profunda si apoi eliberare imediata a peretelui abdominal, semn urmat
de o durere de scurta durata la acest nivel, ceea ce reprezinta o dovada a iritatiei peritoneale, implicit
o suferinta abdominala acuta sau acutizata
- semnul psoasului - palparea fosei iliace drepte si recomandarea bolnavului sa ridice membrul
inferior drept intins, observandu-se o intensificare a durerii la acest nivel.
Investigatii
Analize de laborator
Specific pentru apendicita acuta sunt:
- leucocitoza moderata - cresterea leucocitelor in sange (globulele albe), uzual ajungand la valori de
10.000/mmc dar putand ajunge si la 20-30.000/mmc in cazurile grave
- mai pot fi evidentiate modificari in cadrul ionogramei in cazurile cu varsaturi si deshidratari
- sumarul de urina - este un examen de laborator uzual pentru un diagnostic diferential cu o afectiune
a tractului urinar
- testul de sarcina pentru femeile tinere ce prezinta aceasta simptomatologie.
Imagistica
Examenele imagistice uzuale sunt:
- radiografia abdominala simpla sau cu substanta de contrast (irigografia sau radiografia
gastroduodenala);
- ecografia abdominala;
Problemele si sursele de dificultate ale pacientului:

- disconfort abdominal legat de durere;
- constipatia sau diareea legata inflamatia apendicelui si cecului;
- intoleranta digestiva legata de disconfortul digestiv;
- hipertermie legata de procesul infectios;
- anxietate legata de actul chirurgical.
Obiective:
Pacientul :
- sa-si exprime diminuarea durerii;
- sa fie echilibrat hidroelectrolitic;
- sa prezinte temperatura in limite normale;
- sa –si regleze eliminarile intestinale;
- sa inteleaga necesitatea interventiei chirurgicale.
Interventii:
Asistenta medicla:
- asigura repaus la pat;
- suprima alimentatia peroral;
- efectuaza recoltarile de probe biologice: Hl, glicemie, uree, probe hepatice, examen sumar urina,
TC,TS, grup sanguin, Rh;
- pregateste pacientul pentru investigatii;
- hidrateaza pacientul parenteral cu solutii hidratante pentru corectarea volemiei si combaterea
acidozei;
- aplica punga cu gheata in regiunea fosei iliace drepte;
- masoara si noteaza functiile vitale si vegetative;
- administreaza medicatia prescrisa de medic si va urmari efectul acesteia;
- ajuta pacientul să-şi exprime îngrijorarea şi teama faţă de suferinţa actuală;
- pregateste pacientul pentru interventia chirurgicala cand se impune necesitatea acesteia;
- ingrijeste pacientul postoperator;
INGRIJIREA PACIENTULUI CU OCLUZIA INTESTINALA
Definiţie
OCLUZIA INTESTINALA este un sindrom clinic caracterizat prin oprirea completă şi persistentă a
tranzitului intestinal, deci imposibilitatea evacuării de materii fecale şi gaze , cu
consecintele sale, indiferent de cauza si mecanism .
Culegere de date
1. Ocluzii mecanică: determinată de:
- un obstacol intrisec: tumori, corp străin, proces tuberculos, invaginarea unei anse intestinale,
fecaloame;
- extrinsec: bridă ce apare în urma unui proces inflamator, inel de eventraţie, hernie, răsucirea
anselor,etc.)
2. Ocluzii funcţionale: au ca substrat stimuli nervoşi determinaţi de cauze variate:
- excitaţii care pornesc de la intestin (spasme ale musculaturii declanşate de inflamaţii ale mucoasei,
diverse revărsate în cavitatea peritoneală);
- excitaţii care pornesc de la nivelul vaselor mezenterice (embolia, infarctul mezenteric);
- excitaţii care se transmit de la distanţă pe cale nervoasă ca urmare a unor colici renale, biliare,
apendiculare, ovariene;
- excitaţii determinate determinate de intoxicaţii;
- excitaţii provenite de la sistemul nervos determinate de leziuni neurologice, tulburări psihice.
- depind de localizarea acesteia- la nivelul intestinului subtire sau a celui gros;
a) durere:
- se instalează brusc în caz de volvus, ştrangulare prin bridă;
- se instalează lent în caz de neoplasm, în acest caz vorbim de sindrom subocluziv;
- în toate tipurile de ocluzii mecanice, durerea are caracter colicativ, spasmidic, intermitent.
b) oprirea de materii fecale şi gaze- ileus;

Totusi, in obstructia partiala, pot fi prezente diareea si tranzitul unor mici cantitati de gaze. In cazul
ocluziei complete, tranzitul intestinal poate fi prezent daca exista materii fecale in aval de obstructie.
c) meteorism abdominal, distensie abdominala din cauza incetarii peristalticii si acumularii de
lichide si gaze in intestin;
d) clapotaj intestinal;
e) voma; nu se intalneste in mod obisnuit in ocluzia intestinului gros (colonul);
f) alte semne: scaune sanghinolente, constipaţie alternată cu diaree, ondulaţii peristaltice ale
peretelui abdominal, prezenţa unei formaţiuni tumorale;
g) febra, frisoane in infectii peritoneale;
h) teama, neliniste;
i) manifestari generale: la început starea generală nu este modificată, apoi după 2-5 zile apar
modificări accentuate , într-un stadiu avansat pacientul este dispneic, oliguric, puls slab sau rapid,
tensiunea scade.
Examinări paraclinice:
1. Hemograma modificată: Hct, Hb crescute datorită hemoconcentraţiei; leucocitoză, creşte potasiul
şi azotul.
2. Radiografii abdominale efectuate în clinostatism şi ortostatism;
3. Ecografia abdominla.
4. Examen computer tomografic al abdomenului. CT poate ajuta medicul sa diferentieze intre o
obstructie partiala si una completa si poate ajuta la diagnosticul majoritatii cancerelor. Pe CT se pot
vedea semne care sa arate prezenta strangulatiei in portiunea afectata a intestinului
5. Tranzit baritat. Desi nu este folosit la fel de des ca si radiografia abdominala simpla si CT in
diagnosticul obstructiilor, acesta poate diferentia ocluziile partiale de cele complete. Cand se
suspicioneaza prezenta unei perforatii intestinale, va fi folosita o substanta de contrast
numita gastrografin in loc de bariu.
Problemele si sursele de dificultate ale pacientului:

- disconfort abdominal legat de durere
- constipatia sau diareea legata inflamatia apendicelui si cecului;
- intoleranta digestiva legata de disconfortul digestiv;
- hipertermie legata de procesul infectios;
- anxietate legata de actul chirurgical.
Obiective:
Pacientul :
- sa-si exprime diminuarea durerii;
- sa fie echilibrat hidroelectrolitic si acido- bazic;
- sa prezinte temperatura in limite normale;
- sa prezinte tranzit intestinal normal pentru materii fecale si gaze;
- sa fie echilibrat psihic;
- sa inteleaga necesitatea interventiei chirurgicale.
Interventii:
Asistenta medicla:
- asigura repausul fizic si psihic al pacientului;
- monteaza perfuzia, supravegheaza perfuzia, permabilitatea cateterului,reactia la cateter;
- introduce sonda de aspiratie intestinala si aspira lichidul intestinal;
- suprima alimentatia peroral;
- in funcţie de cantitatea aspirată , de pierderile de electroliţi, proteine, lichide se face reechilibrare
pacintului cu lichide şi elemente de substituţie până la îmbunătăţirea parţială a stării generale şi
normalizarea aproape de normal a constantelor umorale.
- efectuaza recoltarile de probe biologice: Hl, glicemie, uree, probe hepatice, examen sumar urina,

- pregateste pacientul pentru interventia chirurgicala cand se impune necesitatea acesteia;
- ingrijeste pacientul postoperator;
- in ocluziile funcţionale a caror cauza declanşatoare este cunoscută, se aplică tratamentul medical
adecvat;
- suport psihologic al pacientului si familiei si reinsertie sociala a pacientului cu
colostoma (deschiderea alternativa a intestinului gros la nivelul peretelui abdominal creata pentru
evacuarea materiilor fecale) temporara sau definitiva.
PATOLOGIA CHIRURGICALA A FICATULUI SI CAILOR BILIARE
- ciroza hepatica
- tumorile ficatului,
- abcesele ficatului,
- chistul hidactic hepatic,
- litiaza biliara,
- colecistita acuta.
INGRIJIREA PACIENTULUI CU CIROZA HEPATICĂ
Ciroza hepatică se defineşte prin existenţa unor leziuni difuze ce asociază fibroza extensivă
cu nodulii de regenerare, anomalii structurale ce dezorganizează arhitectonica normală a ficatului.
Leziunile sunt rezultatul necrozei hepatocitare, ciroza constituind etapa finală, ireversibilă în
evoluţia unui număr mare de afecţiuni hepatice însoţite de inflamaţie cronică.
1. Culegerea datelor
In apariţia cirozei hepatice au fost implicate mai multe cauze:
- alcool
- hepatitele virale tip B, C, D
- boli metabolice: hemocromatoza, mucoviscidoza
- boli biliare: obstrucţii biliare intra sau extra hepatice
- obstrucţia venelor hepatice
- medicamente şi alte substanţe toxice.
Cirozele hepatice se produc prin persistenţa acţiunii factorilor etiologici şi prin activarea
sistemului imun, ceea ce are ca rezultat necroza hepatocitară, distrugerea parenchimului hepatic,
reacţia mezenchimală inflamatorie şi sclerozantă, procesele regenerative nodulare.
Manifestări de dependenta
A. etapa asimptomatică
- ciroza hepatică este descoperită întâmplător cu ocazia unui examen clinic, echografic sau de
laborator ce evidenţiază o hepatomegalie fermă, nedureroasă.
B. etapa simptomatică
- se manifestă prin semnele insuficienţei hepatocelulare şi cele ale hipertensiunii portale.
I. Manifestări ale insuficienţei hepatocelulare
1. manifestări cutanate
- icter (însoţit de urini hipercrome şi uneori prurit)
- steluţe vasculare localizate la nivelul feţei, membrelor superioare şi toracelui
- eritroza palmară sau plantară.
2. modificări ale fanerelor
- hipocratism digital,
- unghiile albe;
3. manifestări endocrine
- amenoree;
- sterilitate la femei;
- hipogonadism la bărbaţi;
- ginecomastie;
- reducerea pilozităţii;
4. manifestări cardiovasculare
- tahicardie;
- scăderea tensiunii arteriale;
- creşterea debitului cardiac;
5. encefalopatia hepatică
- stadiul I – flopping, tremor, întrerupere bruscă şi scurtă a tonusului muscular;
- stadiul II – confuzie, activitatea psihică încetinită;
- stadiul III – comă mai mult sau mai puţin profundă, fără semne de focalizare, cu crize
convulsive;
II. Manifestările hipertensiunii portale
Hipertensiunea portală se defineşte prin creşterea presiunii în vena portă peste 15 mm Hg, sau prin
creşterea gradientului presional porto-cav peste 5 mm Hg.
Hipertensiunea portală se manifestă prin:
- manifestari ale fenomenelor hemoragipare( epistaxis, gingivoragii, echimoze), ale
anemiei( tegumente palide, oboseala, tahicardie, hipotensiune arteriala, cefaee, vetij) şi
susceptibilitate la infecţii;
b) circulaţia venoasă colaterală cu apariţia clinică a unei circulaţii venoase periombilicale în ,,cap de
meduză’’.
Diagnostic
Examenul fizic
Volumul ficatului poate fi normal, scăzut sau crescut, uneori ficatul poate fi nepalpabil din cauza:
a) grosimii peretelui abdominal,
b) unei ascite abundente,
c) sau a atrofiei organului.
Explorări biologice
1. sindrom bilioexcretor – creşte fosfataza alcalină
2. sindrom hepato – citolitic – creştere uşoară a transaminazelor TGP, TGO
3. sindrom inflamator - cresc gamaglobuline
- creşte Ig A în cirozele alcoolice

- creşte Ig M în cirozele biliare primitive
- creşte Ig G în cirozele virale.
4. sindrom hepatopriv – scade fibrinogenul

- timpul de protrombină este prelungit
- scăderea albuminemiei
- anemie prin carenţă de acid folic, hipersplenism, hemoragii oculte digestive
- trombocitopenie.
Examene imagistice
1. examen endoscopic
- este indispensabil în cazul suspiciunii de ciroză hepatică

- permite aprecierea consecinţelor hipertensiunii portale asupra circulaţiei venoase şi mucoasei
tractului digestiv superior
- poate evidenţia:
- varice esofagiene
- leziuni ale mucoasei gastrice (eroziuni, gastropatia congestivă, ectaziile vasculare).
2. echografia
- permite aprecierea modificărilor parenchimului hepatic şi a semnelor de hipertensiune portală
(splenomegalie, ascita, îngroşarea peretelui vezicular ce capătă aspect de dublu contur).
3. rezonanţa magnetică nucleară
- permite o bună vizualizare a vaselor hepatice dar nu este necesară în mod obligatoriu în
practică.
4. puncţia biopsică hepatică
- este indispensabilă deoarece diagnosticul de ciroză hepatică este un diagnostic histologic.

- exces de volum lichidian,
- fatigabilitate,
- deficit de autoingrijire,
- alterarea integritatii tegumentelor,
- risc de complicatii ( ascita ), hemoragii epistaxis, hemoragie digestiva superioara, coma
hepatica.
3.Obiective:
- pacientul sa prezinte stare de confort fizic si psihic,
- pacientul sa se poata alimenta si sa-si mentina starea de nutritie si echilibru
hidroelectrolitic,
- tegumentele sa fie curate, integre, fara leziuni de grataj,
- pacientul sa cunoasca modul de viata, de alimentatie,
- pacientul sa se poata autoingriji
4.Interventii:
- asistenta asigura repausul la pat 16-18 ore/ zi in decubit dorsal sau in pozitia adoptata de
pacientul cu ascita masiva, care sa-i faciliteze respiratia;
- reduce la maxim efortul fizic al pacientului prin deservirea acestuia la pat, pt. a-i conserva
energia;
- mentine igiena tegumentara, a lenjeriei si a mucoaselor, ingrijeste cavitatea bucala, indeosebi
in caz de gingivoragie si gust amar;
- recolteaza sange, urina pentru examenul de laborator in vederea evaluarii functiei hepatice;
- supravegheaza scaunul, urina ( cantitatea si culoarea ), icterul tegumentar, greutatea corporala si
le noteaza in foaia de temperatura;
- hidrateaza pe cale orala pacientul cand este permis si pe cale parenterala in celelalte
situatii;
- alimenteaza pacientul cu produse lactate, zarzavaturi, fructe fierte, coapte, supe, piureuri de
zarzavat ( alimentele sunt desodate ).
- educa pacientul si antreneaza familia pentru a respecta alimentatia si normele de viata
impuse, in functie de stadiul bolii;
- respecta normele de prevenire a infectiilor nasocomiale, avand in vedere receptivitatea
crescuta a pacientului la infectii;
- pregateste pacientul si materialele necesare pentru punctia abdominala exploratoare sau
evacuatoare si ingrijeste pacientul dupa punctii;
- supravegheaza comportamentul pacientului si sesizeaza semnele de agravare a starii sale,
sesizeaza aparitia semnelor de insuficienta hepatica, administreaza medicamentatia
hepatoprotectoare, corticoterapia si medicatia calmanta a pruritului;
- pregateste pacientul in vederea interventiei chirurgicale pentru transplant hepatic la indicatia
medicului.
Tratament
Are următoarele obiective:
1. sevrajul alcoolic în cirozele alcoolice;

2. evitarea medicamentelor hepatotoxice;
3. tratamentul ascitei:
- repaus la pat,
- puncţie evacuatorie a ascitei,
- regimul desodat,
- administrarea de diuretice (spironolactonă, furosemid).
4. tratamentul inflamaţiei lichidului de ascită se face conform examenului bacteriologic

şi antibiogramei, empiric se poate administra Augumetin, Ciprofloxacin.
INGRIJIREA PACIENTULUI CU ABCESUL HEPATIC
Definitie
Abcesul hepatic este o colectie de puroi in ficat.
In functie de microbii cauzali, abcesele hepatice pot fi:

 Abcese hepatice piogene, reprezinta 80% din abcesele hepatice, si sunt date de diferiti
microbi, de obicei asociati.
 Abcesele hepatice amoebiene, apar de obicei in zona tropicala sau subtropicala, sunt cauzate
de Entamoeba histolytica, reprezinta cca 10% dintre abcesele hepatice.

 Abcesele hepatice fungice, date de diferite specii de Candida, reprezinta cca 10% dintre
abcesele hepatice.
1. Culegerea datelor
Exista mai multe situatii care fac ca o persoana sa poata face un abces hepatic:
 Infectii abdominale favorizate de:
o Colangita
o Litiaza bilaira
o Stricturi ale canalelor biliare
o Diverticulita
o Apendicita
o Boala Crohn
o Ulcer perforat
o Ciroza hepatica
o Cateterisme pe caile biliare
o Interventii chirurgicale hepatobiliare
 Cancere
 Biopsia hepatica
 Traumatisme hepatice
 Endoscardita bacteriana
 Infectii in diferite zone ale organismului (flegmoane, furuncule, abcese, etc).
Diabeticii si cei cu imunitatea scazuta din diferite cauze, fac mai frecvent abcese hepatice.
 Durere in zona hepatica
 Febra, transpiratii, frisoane
 Greata, varsaturi
 Anorexie, scadere in greutate
 Uneori tuse si oboseala la efort
 Icter
 Ficat marit (hepatomegalie) si dureros la palpare.
Diagnostic
- investigatii de laborator sau imagistice:
 VHS este crescut;

 Numarul de leucocite este crescut;
 Hemoglobina este scazuta;
 Analizele hepatice (ALT, fosfataza alcalina, bilirubina sunt crescute, iar albumina scazuta)
 Hemoculturile sunt pozitive la jumatate sintre pacientii cu abces hepatic;
 Radiografia pulmonara arata ridicarea diafragmului drept, eventual pleurezie dreapta;
 Ecografia hepatica arata localizarea si marimea abcesului, si poate servi la punctionarea
percutana a abcesului;
 Examenul CT are acelasi utilitate ca ecografia, depistand in plus si abcesele mai mici;
 In unele situatii poate fi necesar examenul RMN sau cel angiografic;
 Culturile din puroiul abtinut prin punctia abcesului pot evidentia agentul cauzal si
sensiblitatea lui la antibiotice.
- hipertermie,
- intoleranta digestiva,
- dispnee,
- fatigabilitate,
- deficit de autoingrijire,
- risc de complicatii (septicemie, rupere in cavitatea peritoneala, deces in 5-18% din cazurieri, mai
frecvent la diabetici, imunodeprimati, cancerosi).
3.Obiective:
- pacientul sa exprime stare de confort fizic si psihic,
- pacientul sa fie echilibrat nutritional si hidroelectrolitic,
- pacientul sa prezinta functii vitale in limite normale;
- pacientul sa prezinte temperatura in limite normale;
4.Interventii:
- monteaza perfuzia, supravegheaza perfuzia, permabilitatea cateterului, reactia la cateter;
- efectuaza recoltarile de probe biologice;
- mentine igiena tegumentara, a lenjeriei si a mucoaselor;
- supravegheaza scaunul, urina ( cantitatea si culoarea ), icterul tegumentar, greutatea corporala si
le noteaza in foaia de temperatura;
- hidrateaza pe cale orala pacientul cand este permis si pe cale parenterala in celelalte
situatii;
- asigura alimentatia pacientului respectand dieta;
- respecta normele de prevenire a infectiilor nasocomiale,;
- pregateste pacientul si materialele necesare pentru punctia hepatica- drenajul abcesului se poate
face prin punctie sub ecograf sau CT si ingrijeste pacientul dupa punctii;
- supravegheaza comportamentul pacientului si sesizeaza semnele de agravare a starii sale, ale
aparitia semnelor complicatiilor;
- pregateste pacientul in vederea interventiei chirurgicala(se indica in cazurile care nu se rezolva prin
celelalte metode, in abcesele mai mari de 5cm, in cele cu mai multe compartimente sau in cele care
se rup in cavitatea peritoneala);
- acorda ingrijiri postoperator;
- asigură condiţiile de mediu adecvate (cameră izolată, aerisită,temperatură adecvată,
semiobscuritate);
-încurajează pacientul să comunice cu cei din jur, să-şi exprime emoţiile, nevoile, frica, opiniile;
- aplică tehnici de psihoterapie adecvate.
INGRIJIREA PACIENTULUI CU CHIST HIDATIC HEPATIC
= o tumoare lichidiană benignă, incapsulată, generată de forma larvara a Taeniei echinococcus

granulosus.
1.Culegere de date
Taenia echinococcus prezinta o gazda intermediara (oaia) si una definitiva (cainele). Omul reprezinta
o gazda intermediara accidentala, infestarea realizandu-se prin ingestia oualor viermelui, ce prezinta
o mare rezistenta in mediu, putand supravietui chiar si 1 an. Ouale inghitite ajung la nivelul
intestinului subtire, traverseaza peretele enteral si trec in circulatia porta. De aici ajung in tot
organismul, insa principalul filtru este ficatul; alte localizari mai frecvente sunt plamanul, creierul.
- dureri abdominale difuze,
- meteorism,
- stare subfebrila,
- icter(ruptura chistului in caile biliare),
- in cazul rupturii in caile biliare apare triada clasica: colica biliara, icter, urticarie.
- ruptura minora a chistului, ce determina cresterea intensitatii durerii si reactii alergice (prurit,
eritem). O ruptura majora poate determina o reactie anafilactica importanta, ce poate fi fatala daca
nu e intervenit prompt.
- manifestari specifice infectiei chistului (primara sau secundara rupturii ei in arborele biliar)
Diagnostic
Laborator: de obicei nespecific.
- ↑ fosfataza alcalina, GGT, bilirubina totala si directa;
- Leucocitoza – infectarea chistului;
- 25% - eozinofilie;
- 30% - hipogamaglobuline;
- Teste serodiagnostice: ELISA, imunoelectroforeza;
Imagistica:
- Radiografie abdominala pe gol: nespecifica; prezenta calcificarilor;
- Ecografie: evidentiaza chistul si prezenta veziculelor fiice;
- Tomografie computerizata: 98% sensibilitate; diagnostic diferential cu alte boli chistice hepatice
(chist amoebian, abces);
- colangiopancreatografia endoscopica retrograda va evidentia comunicarea dintre chist si caile
biliare, in caz de icter;
- RM: nu e folosit de rutina;
Alte teste: testul Casoni - abandonat!
- hipertermie,
- fatigabilitate,
- risc de complicatii (ruptura chistului in cavitatea peritoneala, ceea ce duce la urticarie, soc
anafilactic, eozinofilie si implantare secundara in mezouri sau in alte viscere.)
3.Obiective:
- pacientul sa exprime stare de confort fizic si psihic,
4.Interventii:
- monteaza perfuzia, supravegheaza perfuzia, permabilitatea cateterului, reactia la cateter;
- efectuaza recoltarile de probe biologice;
- mentine igiena tegumentara, a lenjeriei si a mucoaselor;
- supravegheaza scaunul, urina ( cantitatea si culoarea ), icterul tegumentar si le noteaza in foaia
de temperatura;
- asigura alimentatia pacientului respectand dieta;
- respecta normele de prevenire a infectiilor nasocomiale,;

- supravegheaza comportamentul pacientului si sesizeaza semnele de agravare a starii sale, ale
aparitia semnelor complicatiilor;
- pregateste pacientul in vederea interventiei chirurgicala(se indica in cazurile care nu se rezolva prin
celelalte metode, in abcesele mai mari de 5cm, in cele cu mai multe compartimente sau in cele care
se rup in cavitatea peritoneala);
- acorda ingrijiri postoperator;
- asigură condiţiile de mediu adecvate (cameră izolată, aerisită,temperatură adecvată,
semiobscuritate);
- încurajează pacientul să comunice cu cei din jur, să-şi exprime emoţiile, nevoile, frica, opiniile;
- aplică tehnici de psihoterapie adecvate.
ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU LITIAZĂ BILIARĂ

Definiţie:
Litiaza biliară este prezenţa calculilor la nivelul veziculei biliare şi/sau căilor biliare.
Culegerea datelor
Circunstante de aparitie
Boala este întâlnită mai ales la femei cu vârsta mai mare de 40 de ani.
Factori ce favorizează litogeneza: ereditatea, obezitatea şi regimul alimentar hipercaloric;

suferinţele tubului digestiv şi glandelor anexe; infecţii.
Din punct de vedere al compoziţiei calculilor, întâlnim 4 situaţii:

- calculi de colesterină de culoare galbenă şi aspect muriform.
- calculi pigmentări mici, negri, cu numeroase ţepuşe.
- calculi micşti rezultaţi din amestecul colesterin, ei cu bilirubina; au culoare maronie iar forma este
variată: sferici, ovali, piramidali.
- calculi de bilirubinat de calciu de culoare alb-sidefie şi formă rotundă; sunt radioopaci.
Manifesteri d dependenta(simptomatologie):
~ Simptomele variază în funcţie de localizarea calculilor şi de existenţa concomitentă a unei
infecţii.
a) Uneori litiaza este necunoscută şi este descoperită întâmplător la un examen radiologie al
abdomenului.
b) Frecvent pacientul prezintă un sindrom dispeptic cu perioade dureroase de durată foarte scurtă.
Concomitent apare intoleranţa la anumite alimente, vărsături, limba devine saburală iar palparea în
hipocondrul drept în inspir profund (manevra Murphy) este dureroasă.
c) Alteori - crize intermitente - colica hepatică (colica biliară) ce constau într-o durere intensă în
hipocondrul drept cu iradiere interscapulo-humerală dreaptă, în umărul drept sau în loja lombară
dreaptă. Ea se însoţeşte de greaţă şi vărsături şi apare de obicei seara şi noaptea, după un prânz
bogat în lipide. Bolnavul este anxios, imobil, nu suportă atingerea în hipocondrul drept. Durata
colicii este variabilă: de la 30 minute la câteva zile.
d) Frecvent debuteaza in cursul noptii (de cantus gali – cand canta cocosii), datorita in principal
pozitiei orizontale care favorizeaza deplasarea calculilor catre gura colecistului. Mobilizarea acestora
in calea biliara principala este responsabila de aparitia icterului mecanic (se datorează prezenţei unui
calcul în coledoc) , iar inflamatia cailor biliare este insotita, pe langa durere si icter, de febra.
e) Tot in acest cadru este descrisa cefaleea sau ”migrena biliara”, adesea atenuata dupa varsaturi
bilioase.
Explorări funcţionale:
a) Examenele biologice evidenţiază: leucocitoză şi sindrom inflamator biologic în cazul
complicaţiilor infecţioase. în colica biliară poate apare o creştere pasageră a transaminazelor,
amilazelor, alterarea testelor de colestază.
b) Metode imagistice de evidenţiere a calculilor:
1. Echografia este cea mai folosită explorare. Este bine tolerată, nu există inconvenientul iradierii,
se poate face şi în puseu dureros, repetându-se de câte ori este nevoie. Poate identifica calculi depeste 2-3 cm
diametru.
2. Examenul radiologie simplu (pe gol) al abdomenului permite numai identificarea calculilor
radioopaci (cu conţinut calcar).
3. Colecistografia orală, larg utilizată, foloseşte substanţă de contrast iodată administrată per os.
Substanţa se elimină în bilă şi se concentrează în colecist. Are eficienţă maximă în litiaza veziculară
şi permite vizualizarea calculilor radiotransparenţi.
4. Colangiocolecistografia i.v. este o metodă invazivă în care substanţa de contrast este administrată
în bolus sau perfuzie i.v. Permite evidenţierea calculilor localizaţi în colecist sau în căile biliare
principale.
5. Tomografia computerizată are sensibilitate redusă în decelarea litiazei biliare dar permite
vizualizarea calculilor din căile biliare principale.
Problemele pacientului
a) disconfort,
b) intoleranta digestiva,
c) hipertermie,
d) alterarea tegumentelor si mucoaselor,
e) risc de deshidratare,
f) anxietate,
g) deficit de cunostinte.
Obiective:
-sa fie ameliorate confortul fizic si psihic al pacientului;
-pacietul sa nu mai prezinte greturi/varsaturi;
-pacietul sa fie echilibrat hidroelectrolitic;
- pacientul s aprezinte temperatura in limite normale;
-pacientul sa respecte regimul alimentar;
-pacientul sa si exprime acceptul de a primi informatii.
Interventii:
Priorităţi de îngrijire:
- asigura repaus fizic;
- supravegheaza funcţiilor vitale si vegetative: puls, TA, respiraţie, aspectul urinei şi al materiilor
fecale, al varsaturilor ,cu notarea modificărilor in foaia de temperatura;
- supravegheaza durerea notand caracteristicile ei;
- asigură administrarea dietei corespunzătoare;
Regim igieno-dietetic: în colică şi câteva zile după aceea dieta este hidrică. Ulterior se recomandă a
nu se consuma alimente colecistokinetice: ouă, smântână, frişca, maioneză, ciocolată, rântaşuri,
grăsimi. Se evită fumatul şi consumul de cafea.
- aplica masuri de profilaxie a infecţiilor si a complicaţiilor.
Intervenţii proprii (autonome):
-comunicare,
-igiena,
-mobilizare/transport,
-cântărire,
-educaţie- instruieste pacientul cu privire la regimul de viata.
Intervenţii delegate:
-pregăteste pacientul pentru investigaţii si tehnici,
-recolteaza sange pentru examene de laborator;
-administrează medicaţia prescrisă.
Tratamentul: are ca scop calmarea durerii şi evitarea instalării sau tratarea complicaţiilor.
Tratamentul medicamentos al durerii colicative biliare presupune administrarea parenterală sau în
perfuzie litică i.v. de anticolinergice (Atropină, Scobutil), antispastice (Papaverină, Miofilin),
analgezice (Algocalmin, Piafen). Pentru sedare se administrează Diazepam injectabil i.m. iar greaţa
şi vărsăturile se combat cu Metoclopramid, Torecan, Emetiral injectabile.
Tratamentul chirurgical - tratamentul de elecţie al litiazei biliare este colecistectomia chirurgicală
deschisă sau laparoscopică. Intervenţia chirurgicală este completată obligatoriu de explorarea
radiologică a căilor biliare pentru a preciza neexistenţa calculilor în coledoc. în cazul în care se face această
constatare, se intervine pentru extragerea integrală a acestora.
INGRIJIREA PACIENTULUI CU COLECISTITA
Colecistita acută
Colecistita acuta este entitatea patologica determinata de inflamatia acuta a veziculei biliare,
caracterizata prin dureri abdominale, fenomene de iritatie peritoneala la nivelul hipocondrului drept,
febra, leucocitoza. In peste 90% din cazuri elementul etiologic major il reprezinta litiaza.
Culegerea datelor
Cauze:
1. litiaza veziculară şi cistică;
2. torsiunea, angulaţia şi cudarea canalului cistic;
3. malformaţia canalului cistic;
4. prezenţa anomaliilor vasculare;
5. fibroza secundară inflamaţiei canalului cistic;
6. compresiunea cisticului prin aderenţă;
7. periduodenita;
8. inflamaţia şi edemul zonei infundibulo-cistice, prin contiguitate de la un ulcer peptic;
9. blocarea prin paraziţi (ascarizi);
10. compresia de către ganglionii limfatici hipertrofici;
11. infiltraţia neoplazică;
12. colmatarea prin noroi biliar, exudat inflamator, detritus.
Adesea factori predispozanti cresc riscul pacientilor de a dezvolta staza biliara:
-dietele de infometare,
-nutritia parenterala,
-analgezicele narcotice,
-lipsa mobilizarii dupa interventii chirurgicale.
Hipovolemia si socul predispun la ischemie. Ischemia poate sa apara si in vasculitele vaselor mici si
medii, complicatie a chimioembolizarii hepatice.
- durerea abdominală este declanşată de obicei de ingerarea unor alimente colecistokinetice: grăsimi,
tocături, prăjeli, mezeluri, maioneză sau de produse celulozice: mazăre, fasole, varză. Sediul
reprezentativ al durerii corespunde zonelor veziculare şi subxifoidiană. De multe ori începe în
epigastru, unde poate fi discretă, dar se continuă cu violenţă spre dreapta.
Iradierea este neuniformă. În colica biliară tipică durerea iradiară dorsală în dreapta, urcând uneori
spre vârful omoplatului, mai rar coborând în zona laterală. Tot atât de caracteristică este şi iradierea
în umărul drept. Rar se propagă descendent spre flancul şi fosa iliacă dreaptă, situaţie extrem de
periculoasă, deoarece duce la confuzii de diagnostic. La coronarieni se întâlneşte iradiere
precordiala. Dacă boala se asociază cu pancreatita, durerea va iradia “în bară”sau în regiunea
lombară superioară predominant stânga. Dacă procesul inflamator determină perforaţia veziculei,
intensitatea durerii scade în hipocondrul drept (prin dispariţia distensiei veziculare), în schimb
durerea se generalizează în tot abdomenul (peritonita biliară).
Intensitatea durerii este inegală de la cea frustă la cea foarte violentă. Uneori este atât de intensă,
încât bolnavul evită să inspire profund. Modul de instalare al durerii este frecvent brusc, dar poate fi
şi progresiv. Durata este variabilă, pe măsură ce procesul inflamator avansează, durerea devine
severă şi persistentă. În general durerea abdominală din colecistita acută nu cedează decât parţial şi
temporar la analgezice şi antispastice.
- greaţa însoţită de vărsături. Iniţial se elimină alimentele consumate, stagnate obişnuit intragastric,
după care apare conţinutul bilios, uneori în cantitatea mare. Eforturile mari de vomă cu evacuări
explozive pot duce la ruptura mucoasei esogastrice.
- anorexie - aversiunea faţă de alimente este totală;
- balonare epigastrică sau difuză datorită parezei intestinale;
- flatulenta-eliminarea de gaze poate fi suprimată şi constipaţia frecventă;
- manifestari generale sunt nelipsite: cefalee, agitaţie, uneori frison şi febră(dacă predomină infecţia
căilor biliare),
- icterul este rar întâlnit şi este provocat de extinderea inflamaţiei la canalul coledoc, de prezenţa
unui calcul coledocian sau de extinderea inflamaţiei la căile biliare intrahepatice. El nu este foarte
intens şi nu este însoţit de prurit.
- frecvenţa pulsului este paralelă cu creşterea temperaturii, rar pulsul este aritmic.
- hipertensivii fac ascensiuni ale valorilor tensionale,
- coronarienii pot face crize anginoase veritabile.
Examene complementare colecistită
Examenele complementare contribuie alături de examenul clinic la punerea diagnosticului, la
instituirea tratamentului adecvat formei clinice evolutive şi la confirmarea vindecării.
Ele cuprind:
a. analize biologice;
b. analize radiologice;
c. alte examene.
a. Analize biologice
Analiza Limite fiziologice

Variaţii în cadrul bolii şi condiţii de
producere
Hemoleucograma completă:
-Hematii
-Leucocite
-Trombocite
-Polinucleare:
neutrofile
eozinofile
bazofile
-Mononucleare:
limfocite
monocite
plasmocite
-Hemoglobină:
bărbat
femeie
-Hematocrit:
bărbat
femeie
4-5 mil./mm3
4.000-10.000/mm3
250.000-
400.000/mm3
65%
2-3%
0,5-1%
25-28%
6-7%
—
13,5-17,5 g%
12-16 g%
41-53%
36-46%
Leucocitoza creşte până la

15.000/mm3 în formele necomplicate
ale bolii, cu neutrofilie.
Leucocitoza creşte peste

20.000/mm3 în formele complicate.
La bolnavii vârstnici sau cu sistem

imunitar deficitar valorile sunt normale
şi în formele severe ale bolii.
Viteza de sedimentare a
hematiilor
3-5 mm la 1 oră
5-10 mm la 2 ore Poate creşte în prezenţa infecţiei.
Enzimele serice:
- TGO transaminaza
glutamooxalacetică
- TGP transaminaza
glutamopiruvică
4-13 U.I.
5-17 U.I. Cresc valorile în prezenţa icterului.
- Amilaze serice
- Amilaze urinare
230-2.700 U.I./1
5.000-8.000 U.I./1
Hiperamilazemie şi hiperamilazurie
moderată, în cazul asocierii cu
fenomene de pancreatită acută.
Bilirubina totală:
- directă (conjugată)
- indirectă (neconjugată)
0,8-1 mg%
0,025 mg%
70% din total
Hiperbilirubinemie, cu predominenţa
celei directe în inflamaţia canalului
coledoc sau în calculoza coledociană.
Teste funcţionale hepatice:

- colesterol total
- colesterol esterificat
- lipide totale
- fibrinogen
150-200 mg%
90-110 mg%
400-800 mg%
200-400 mg%
Scad rar, atunci când procesul

inflamator invadează patul vezicular şi
când parenchimul zonei este invadat de
procese necrotice pericolecistice.
Tubajul duodenal
În practică se efectuează tubajul Meltzer-Lyon şi mai rar tubajul minutat. Prin introducerea în
duoden a unei sonde Einhorn se va extrage cu scop explorator:
- bila A (coledociană), galben-aurie. Se instilează sulfat de magneziu.
- bila B (veziculară), vâscoasă, castaniu închisă.
- bila C (hepatică), galben clară.
Probele A, B şi C se recoltează în eprubete sterile care se vor examina din punct de vedere:
- Microscopic: se pot evidenţia celule epiteliale sau neoplazice, leucocite în număr mare (proces
inflamator).
- Citologic: se evidenţiază eventualii paraziţi (lamblii).
- Bacteriologic: din bila B se realizează bilicultură şi antibiogramă.
- Biochimic: se determină cantitatea de săruri biliare, vâscozitatea şi pH-ul.
La extragerea bilei pot apărea următoarele situaţii patologice:
1. Lipsa bilei A arată existenţa unui obstacol coledocian (calcul sau tumoare), o hepatită toxică sau
o intoxicaţie cu ciuperci.
2. Bila A iese amestecată cu sânge fapt ce arată existenţa unui cancer duodenal sau al capului de
pancreas.
3. Dacă bila A iese tulbure există o angiocolită.
4. Lipsa bilei B reprezintă existenţa unui obstacol (calcul sau tumoare) la nivelul colului vezical
sau canalului cistic.
5. Evacuarea bilei B în cantitate foarte mare, urmată de ameliorarea evidentă a stării bolnavului,
relevă o hipotonie biliară.
6. Lipsa bilei C relevă obstrucţia canalului hepatic comun.
7. Apariţia tardivă a bilei C în cantitate mică şi însoţită de durere în hipocondrul drept, relevă
hipertonie biliară.
b. Examene radiologice
- Radiografia abdominală pe gol: poate evidenţia calculi radioopaci, veziculă “de porţelan”, bilă
calcică, calculi în ileon, aer în arborele biliar (în cazul fistulelor biliodigestive) sau imagine gazoasă
în lumen şi în peretele vezicular (în colecistita emfizematoasă).
- Colecistografia: este o radiografie cu substanţă de contrast: Razebil- tablete administrate oral.
Se fac 5 filme radiologice, la intervale de timp bine stabilite, care dau informaţii asupra prezenţei
calculilor şi asupra funcţiei colecistului.
- Colangiografia (colecistocolangiografia): este o radiografie cu substanţă de contrast:
Pobilan 40% administrat intravenos. Este un examen morfologic (dă aspecte despre forma, sediul,
dimensiunile colecistului) şi funcţional (arată puterea de concentrare, contractilitatea şi evacuarea
colecistului după prânzul Boyden). Se face cu prudenţă, doar atunci când bilirubinemia scade sub 3
mg%. Are indicaţie majoră în suspiciunea clinică de litiază coledociană;
- Colangiopancreatografia retrograda endoscopica (ERCP) ;
- Scintigrama hepato-biliară de eliminare: este o metodă de explorare radioizotopică.
Foloseşte ca trasor izotopul 99-Techneţiu, asociat cu o substanţă care se elimină din hepatocit în
căile biliare.
c. Alte examene
- Ecografia: este foarte valoroasă în stabilirea diagnosticului de litiază biliară. Ea oferă informaţii
despre colecist, starea hepatocoledocului şi modificările pancreatice satelite.
- Tomografia computerizată: poate preciza grosimea pereţilor veziculari, calculii (număr,

dimensiune, aspect), densitatea conţinutului biliar. Se poate face concomitent cu colangiografia.
- Electrocardiograma: în caz de suferinţă coronariană preexstentă, colecistita acută accentuează
fenomenul de ischemie coronară şi agravează episoadele de angină la vechii anginoşi, atât clinic cât
şi electrocardiografic.
INGRIJIREA PACIENTULUI CU COLECISTITA CRONICA
Colecistitele cronice sunt afectiuni inflamatorii cronice ale veziculei biliare, de obicei
secundare unor focare cronice aflate la distanta.
Culegerea datelor
Cauze: infectioase, chimice, alergice, neuro-hormonale, distrofice.
Infectiile sunt adesea factori determinanti.
Existenta litiazei biliare este un factor important in aparitia colecistitei cronice.
Afectiunile digestive (colita, apendicita, boala ulceroasa) pot provoca colecistite secundare.
Printre factorii chimici incriminati mentionam refluarile de suc pancreatic in colecist, sarurile de aur,
dozele mari si repetate de barbiturice, abuzul de antibiotice cu eliminare biliara etc.
- simpla jena in hipocondrul drept, pana la colica biliara, asociata cu alte manifestari. Durerile pot fi
insotite de migrene, greata, balonare, gust amar, uneori constipatie. Durerea poate iradia in epigastru
sau posterior in umarul drept si uneori chiar in bara. Durerea poate fi insotita de varsaturi care se
repeta la anumite intervale de timp, mai ales dupa alimentatie copioasa sau stres.
- senzatie de plenitudine postprandiala, balonari abdominale, uneori arsuri epigastrice;
- scadere in greutate, din cauza faptului ca evita sa se alimenteze, pentru a evita declansarea colicilor
si varsaturilor;
- alternanta de diaree – constipatie;
- puseuri febrile de scurta durata, insotite de dureri in hipocondrul drept si de sensibilitate la palpare
- oboseala cu capacitatea de munca scazuta;
- somn agitat cu cosmaruri.
Investigatii:
- ecografia abdominala precizeaza absenta/prezenta calculilor si poate evidentia eventuale
modificari anatomice: polipi, staza, hipertonie, etc.

- investigarea veziculei cu substanta de contrast prin care se verifica modul de functionare a acesteia.
- examenul tubului digestiv cu suspensie de Bariu, asa cum se face in mod obisnuit, poate surprinde
eventualele modificari ale stomacului, duodenului in special, sau restul intestinului, care sunt
corelate cu bolile biliare.
- pentru demonstarea infectiei si cautarea microbilor implicati se mai efectueaza: hemoleucograma,
V.S.H.-ul, hemoculturi (in infectii grave).
-disconfort,
-intoleranta digestiva,
-hipertermie;
-alimentatie inadecvata prin deficit;
-risc de deshidratare,
-anxietate,
-deficit de cunostinte.
Obiective:
-sa fie ameliorate confortul fizic si psihic al pacientului;
-pacietul sa nu mai prezinte greturi/varsaturi;
-pacietul sa fie echilibrat hidroelectrolitic;
-pacientul sa respecte regimul alimentar;
-pacientul sa si exprime acceptul de a primi informatii.
Interventii:
Priorităţi de îngrijire
Asistenta medicala:
- asigura repaus fizic in perioadele dureroase;

- supravegheaza funcţiilor vitale si vegetative: puls, TA, respiraţie, aspectul urinei şi al materiilor
fecale, al varsaturilor,cu notarea modificărilor in foaia de temperatura;
- asigură dieta corespunzătoare; recomanda servirea de mese in cantitate mica - 4 - 5 mese / zi pentru
a asigura o buna golire a veziculei;
Regim igieno-dietetic: în colică şi câteva zile după aceea dieta este hidrică. Ulterior se recomandă a
nu se consuma colecistokinetice: ouă, smântână, frişca, maioneză, ciocolată, rântaşuri, grăsimi. Se
evită fumatul şi consumul de cafea.
Intervenţii proprii (autonome):
-comunicare,
-igiena,
-mobilizare/transport,
-cântărire,
-educaţie- instruirea pacientului cu privire la regimul de viata.
Intervenţii delegate:
-pregăteste pacientul pentru investigaţii si tehnici,
-recolteaza sange pentru examene de laborator;
- alimenteaza si hidrateaza parenteral pacientul daca este cazul;
-administrează medicaţia prescrisă:
• analgezice
• antispastice
• administra de colecistokinetice pentru a combate staza veziculara
• antiemetice pentru varsaturi.
- pregateste pacientul pentru interventia chirurgicala.Colecistectomia laparoscopica este indicatia de

electie.
PATOLOGIA CHIRURGICALA A PANCREASULUI
- pancreatita acuta,
- pancreatita cronica,
- neoplasmul de pancreas.
INGRIJIREA PACIENTULUI CU PANCREATITA
PANCREATITA ACUTĂ - este un proces inflamator acut al pancreasului, caracterizat prin durere
abdominală insotita de creşterea enzimelor pancreatice în sânge si urină, datorat autodigestiei
glandei prin activarea intracanaliculara a enzimelor proprii. In cazuri rare enzimele pancreatice au
valori normale sau sunt crescute numai in urina sau numai in sange.
Culegerea datelor
Cauzele principale ale pancreatitei acute sunt:
 Alcoolismul (peste 50% din cazuri)
 Litiaza biliara
 Obezitatea
 Traumatisme abdominale in zona pancreasului, accidentale sau chirurgicale
 Ulcerul gastric perforat in pancreas
 Unele infectii bacteriene (tuberculoza, infectii pulmonare), parazitoze digestive, mycoplasma
pneumoniae, campilobacter sau infectii virale (hepatita, oreillon, virusul HIV).
 Medicamente – anticonceptionale, diuretice, metronidazol, azatioprina, cortizon, aspirina (la

copil)
 Boli autoimune
 Cresterea trigliceridelor din sange
 Alte cauze
Fibroza chistica
Sindromul hemolitic uremic
Boala Kawasaki
Hiperparatiroidismul
Hipercalcemie
Sindromul Reye
ERCP
Pancreatita cronica are ca factori de risc urmatoarele situatii:

 Episoade repetate de pancreatita acuta
 Alcolismul (peste 70% din cazuri)
 Trigliceride crescute
 Hiperparatoroidismul
 Unele medicamente – enumerate anterior
 Litiaza biliara
 Litiaza pancreatica
 Obezitatea
 Malformatii pancreatice (pancreasum divisum)
 Tulburari autoimune
 Interventii chirurgicale pe tubul digestiv
Pancreatita acuta
1. Durerea abdominala epigastrica, cu debut in general brusc, este constanta si severa, exacerbata
adesea de mers si pozitia decliva si ameliorata in pozitie sezanda sau flectata inainte. In general
durerea iradiaza posterior insa poate iradia si in dreapta sau la stanga (durere in “bara”).
2. Greaţă şi vomă
Varsaturile sunt un semn constant (80% din cazuri) si precoce. Sunt persistente (dureaza cel
putin 24 de ore), nu sunt niciodata fecaloide, nu calmeaza durerea si nu pot fi abolite decat prin
instalarea sondei nazo-gastrice. Opiaceele folosite ca analgezice agraveaza si intretin varsaturile.
3. Ileusul localizat sau generalizat.
4.Odată cu extinderea inflamaţiei şi apariţia necrozei pancreatice apar alte manifestari:
- generale: teama, neliniste, febra;

- abdominale:durere abdominală severa;
- tulburări respiratorii; tahipnee;
- cardiovasculare: tahicardie, hipotensiune sau hipertensiune arterială, tablou clinic de şoc hipovolemic sau
şoc hemoragic în formele complicate.
- renale: oliguire, anurie.
5. Mai rar pot sa apara:

- subicter scleral;
- diaree, melenă, hematemeză – pot crea confuzie.
- echimoze în flancuri (semnul Grey Turner) sau periombilical (semnul Cullen); sunt nespecifice şi
tardive: apar la 2-3 zile de la debutul atacului de PA.
- semne de hipocalcemie şi/sau hipomagneziemie (tetanie, semnul Chwosteck, Trousseau, spasm
carpopedal)
- semne cutanate: leziuni morbiliforme, livedo reticularis, noduli eritematoşi sensibili subcutanaţi,
necroză grasă subcutană.
- prezenţa xantoamelor sugerează hiperlipoproteinemia ca etiologie a PA.
Pancreatita cronica:
- durere abdominale accentuate de alcool;
- scaune diareice frecvente, timp indelungat;

- scaune grasoase (materiile fecale plutest in apa de la wc), uneori decolorate;
- scadere importanta in greutate;
- greata;
- uneori asocierea cu manifestari ale diabetului zaharat.
Investigatiile de laborator pot evidentia urmatoarele modificari:

- hiperamilazemie (cresterea amilazei plasmatice)
- hiperlipazemie (cresterea lipazei serice)
- cresterea numarului de leucocite (10000-30000/mm3),
- hiperglicemie (cresterea valorii glicemiei),
- hiperbilirubinemie (cresterea bilirubinei totale),
- cresterea ureei sangvine,
- cresterea valorii fosfatazei alcaline,
- modificarea testelor de coagulare,
- cresterea transaminazelor hepatice (GPT>80ui/l - posibila cauza biliara).
- ionograma sanguina: scade calciu si magneziu;
- proteinurie (proteine in urina),
- glicozurie (glucoza in urina),
- cilindrii granulosi in urina,
Investigatiile imagistice recomandate in pancreatita acuta sunt:

- radiografia abdominala simpla
- ecografia abdominala
- tomografia computerizata a abdomenului.
- ERCP.
- disconfort,
- alimentatie inadecvata prin deficit,
- anxietate,
- deficit de cunostinte.
Obiective:
- sa fie ameliorate confortul fizic si psihic al pacientului;
- pacietul sa nu mai prezinte greturi/varsaturi;
- pacietul sa fie echilibrat hidroelectrolitic;
- sa fie restabilit rapid si mentinut volumul intravascular;
- pacientul sa respecte regimul alimentar;
- pacientul sa prezinte eliminari intestinale normale;
- pacientul sa si exprime acceptul de a primi informatii.
Interventiile asistentei medicale:

- asigura repaus fizic si psihic;
- supravegheaza funcţiilor vitale si vegetative( puls, TA, respiraţie, temperatura), presiunea venoasa
centrala, aspectul urinei şi al materiilor fecale, al varsaturilor ,cu notarea modificărilor in foaia de
temperatura;
- introduce sonda gastrica pentru aspiratie continua;
- suprima alimentatia peros si instituie hidratare si alimentare parenterala in faza acuta; aminoacizi
şi glucoză (30 calorii kg/corp);
- aplica la indicatia medicului, substitutia volemica parenterala (glucoza 5%, solutie Ringer)
- corecteaza tulburarile hidroelectrolitice;
- urmareste bilantul ingesta – excreta;
- reia alimentarea pe cale naturala dupa 3-10 zilede la incetarea durerilor, cu 400-500ml ceai/24h,
supa de zarzavat strecurata, biscuiti, apoi regimul se imbogateste treptat, cafeaua, alcool, grasimile
fiind interzise;
- interzice fumatul si consumul de cafea;
- asigură administrarea dietei corespunzătoare in pancreatita cronica;
- ia masuri pentru o comunicare eficienta;
- asigura igiena tegumentelor si mucoaselor;
- cântăreste zilnic pacientul,
- educaţie- instruieste pacientul cu privire la regimul de viata; respectarea dietei corespunzătoare in
pancreatita cronica, interzicerea consumului de alcool, eliminarea alimentelor grase;
- pregăteste pacientul pentru investigaţii si tehnici;
- oxigenoterapia poate fi necesara la 30% dintre pacienti. Sindromul de detresa respiratorie nu este
bine explicat dar se pare ca unele eliminari pancreatice duc la aparitia radicalilor liberi de oxigen
care distrug membrana alveolo-capilara.
Diureticele pot scadea incarcarea lichidiana pulmonara si imbunatatesc astfel hematoza.
recolteaza sange si urina pentru examene de laborator;
- pregateste pacientul in vederea interventiei chirurgicale, daca aceasta se impune.
- administrează medicaţia prescrisă de medic:
1. Calmarea durerii cu:
o antalgice
- mialgin 100 mg la 6 ore
- fortral 50-100mg la 6 ore
o anticolinergice
- atropina 1 mg la 6 ore, s.c sau i.v.
- scobutil 10 mg la 4 ore
o procaina în perfuzie 20-40 ctg, prin infiltraţie lombară sau peridural.

2. Inhibarea secreţiei pancreatice
o pauză alimentară
o sondă de aspiraţie naso-gastrică
o spălături gastrice, cu soluţii alcaline
o oxid de Mg, carbonat de calciu
o atropină
o blocanţii H2 (cimetidină 1 g/zi)
3. Terapie antienzimatică
- gordox 500.000 uk/24 ore
4. Inhibatori ai senzaţiei pancreatice

- sandostatin 0,100-0,200 mg, de 3 ori/zi
5. Terapia cu antibiotice
o antibiotice cu spectru larg
- cefalosporine asociate cu
aminoglicozide
6. Combatera şocului
o cateter în venă centrală

şi măsurarea PVC
o sondă urinară, pentru

monitorizarea diurezei
o transfuzie sanguină şi
soluţii macromoleculare
o reechilibrare
hidroelectrolitica, conform ionogramei sanguine
o droguri vasopresoare şi
tonicardiace pentru susţinerea cordului şi circulaţiei
o anticoagulante
fracţionate şi nefracţionate
o HHC – 500-1000 mg
7. Tratamentul complicaţiilor, în funcţie de complicaţia care a apărut, insuficienţa respiratorie
prelungită necesitând intubaţie.
PATOLOGIA CHIRURGICALĂ A SPLINEI
- SPLENOMEGALII
- HIPERSPLENISM
- HIPERTENSIUNE PORTALĂ
- TUMORI BENIGNE ŞI MALIGNE
Splenomegalia este definită prin creşterea de volum şi greutate a splinei, reprezentând semnul
major de atenţionare asupra patologiei splenice; apare în cadrul unor boli sau sindroame proprii sau
sistemice.
Cauz: afecţiuni imune (sindrom Felty etc.) sau boli hematologice asociate cu distrucţie de eritrocite
anormale (sferocitoză ereditară etc.); ciroză hepatică, tromboză de vena splenică, portă sau suprahepatică,
tumori splenice benigne (hemangioame, chisturi), afecţiuni tumorale maligne, anemii hemolitice severe,
metaplazie mieloidă, alte sindroame mieloftizice etc.;
- saţietate precoce sau îngreunare a tranzitului intestinal;
- hemoraragie peritoneală localizată sau generalizată in ruptura splenica;
- durerea de cadran abdominal superior stâng poate fi semn de infarctizare splenică segmentară;
- fenomene ocluzive ale tractului gastrointestinal datorate creşterii greutăţii splinei şi modificării
poziţiei acesteia prin hipertrofiere.
Explorări p-raclinice:
1. Explorări de laborator:
- numărătoare sangvină (hemoleucogramă) completă + analiza frotiului periferic;

- puncţie aspirativă şi/sau puncţie biopsică a măduvei osoase: ajută în delimitarea mai clară a încadrării
gnosologice;
- probe imunologice: utile în aprecierea implicării unei dezordini imunologice;
- hemoculturi: recomandate în cazul suspectării unei infecţii acute.
2. Investigaţii imagistice:
- ultrasonografie;
- radiografie toraco-abdominală simplă sau cu contrast (tranzit baritat, irigografie;
- tomodensitometrie;
- RMN;
- angiografii diverse (splenoportografie, arteriografie selectivă de trunchi celiac cu urmărire îndeosebi a
timpului venos etc.): folosite cu indicaţii precise, îşi pot dovedi utilitatea informativă.
Hipersplenismul = sindrom caracterizat prin îndepărtarea din circulaţie de către splină a unor
cantităţi excesive de eritrocite, leucocite şi trombocite; consecinţa este reprezentată de pancitopenie,
cu apariţia unui proces de hematopoieză medulară activă compensatorie.
Sindromul de Hipertensiune Portală (HTPo)
Vena portă adună sângele venos din întreg tubul digestiv subdiafragmatic, din glandele anexe ale
acestuia şi splină, ducându-l la ficat; ea se formează clasic (aproximativ 45 % din cazuri) retropancreatic, la
nivelul istmului, prin unirea trunchiului venos format de v. lienală şi VMI (trunchi splenomezaraic,
mezentericolienal) cu VMS; vena gastrică stângă (v. coronară) drenează esofagul distal şi mica curbură
gastrică şi se varsă în vena portă aproape de originea sa.
Hipertensiunea portală (HTPo) este un sindrom caracterizat prin creşterea presiunii în circulaţia
portală (valori normale de 8-10 mm Hg sau 10-14 cm H2O în cazul determinării prin puncţie splenică,
respectiv 5-8 mm Hg sau 7-10 cm H2O în cazul măsurării prin cateterism direct al venei porte cu cateter
blocat în circulaţia postsinusoidală) la valori mai mari de 15-20 cm H2O (se pot atinge valori de 40-55
cm H2O sau 30-40 mm Hg.
N.B.! Densitatea apei = 1 g/cm3, densitatea mercurului = 13,456 g/cm3, deci 1 mm Hg = 1,3456 cm
H2O ca valoare presională.
Indiferent de localizarea obstacolului portal, sindromul de hipertensiune portală generat duce la

instalarea următoarelor consecinţe: splenomegalie cu hipersplenism, varice esofagiene (mai rar varice
gastrice sau cu altă localizare pe tubul digestiv), gastropatie portal-hipertensivă, HDS (hemoragie digestivă
superioară); în cazul etiologiei cirotice a HTPo, se adaugă encefalopatia portosistemică, ascita şi circulaţia
colaterală venoasă la nivelul peretelui anterior abdominal (cu posibilă constituire a „capului de meduză”).
Encefalopatia hepatica este o suferinta cerebrala acuta sau cronica, potential reversibila si repetitiva, ce
rezulta din
leziunile sistemului nervos central sau sistemului neuro-muscular date de suntarea singelui din jurul ficatului
si scaderea functiei
hepatocitelor, determinind metaboliti anormali care produc edem cerebral si retractia astrocitelor ( celule din
tesutul emisferelor
cerebrale).
Explorări paraclinice
1. Explorări de laborator (probe bioumorale):
- explorări hematologice: seria trombocitară, seria leucocitară, probe de coagulare;
- explorări biochimice:: probe de citoliză hepatocitară (transaminaze crescute), probe de insuficienţă
hepatică (hipoalbuminemie, hipofibrinogenemie), probe de colestază (fosfatază alcalină etc.), probe de
inflamaţie (VSH, probe de disproteinemie), modificări ionice (hiposodemie cu capital sodic crescut, hipo-
potasemie) şi acidobazice (alcaloză mixtă cu predominanţă metabolică).
2. Explorări endoscopice (esogastroduodenoscopie, anorectosigmoidoscopie, colonoscopie; practicabile
numai după prealabila echilibrare a pacientului), laparoscopie exploratorie (posibilă doar în caz de modifi-
cări minime – medii ale probelor de coagulare şi trombocitemie de cel puţin 75.000-80.000 / mm3):
3. Examinări imagistice:
- examen radiologic cu pastă baritată;

- echografie standard şi Doppler:
- tomografie computerizată, RMN;
- venografii ale arborelui portal: splenoportografie (injectare intrasplenică a substanţei de contrast; posibilă
asociere cu splenomanometrie ce măsoară presiunea portală intrasplenică), venografie portală prin tehnici
de arteriografie selectivă (injectare a substanţei de contrast în AMS sau a. splenică, urmată de radiografierea
timpului de întoarcere venoasă).
4. Determinarea presiunilor din sistemul port:
- metode de determinare directă: portomanometrie intraoperatorie printr-o venă jejunoileală,
abordare prin puncţie (percutană transparietohepatică sau intraoperatorie) a v. porte sau a
principalelor ei ramuri (sub ghidaj echografic), repermeabilizare şi cateterizare a venei ombilicale,
sau puncţionare endoscopică a varicelor esofagiene în timpul manevrelor de scleroterapie;
- metode de presometrie indirectă: determinare prin cateterizarea venelor suprahepatice cu stabilirea
gradientului presional dintre presiunea venoasă suprahepatică propriu-zisă şi presiunea de blocare
din capilarele sinusoide, sau determinare în cursul splenoportografiei.
TUMORI ALE SPLINEI
Tumorile splinei includ următoarele categorii:

- tumori chistice neparazitare sau parazitare;
- tumori solide benigne;
- tumori solide maligne primitive (altele decât neoplaziile sistemice ale ţesutului limfoid şi ale
sistemului reticuloendotelial) şi secundare (metastaze splenice);

- pseudotumori inflamatorii.
TRAUMATISMELE SPLINEI
Traumatismele exogene sunt cauza principala a leziunilor splenice. Majoritatea traumatismelor

sunt inchise (contuzii, striviri). Agentul traumatic actioneaza mai frecnt prin mecanism direct,
exercitand compresiunea hipocondrului stang si/sau a bazei hernitoracelui stang, dar pot surni si
leziuni splenice prin mecanism indirect ("contralovitura"). in 70-80% din cazuri, ruptura traumatica
a splinei se datoreste accidentelor de circulatie si numai in 20% din cazuri este consecinta
accidentelor de munca, casnice sau sporti. Deseori, lezarea splinei survine in cadrul unor
politraumatisme, leziunile coexistente putand masca simptomatologia rupturii splenice.
Politraumatismul implica anumite prioritati terapeutice, in cadrul carora rezolvarea hemoragiei
splenice reprezinta o urgenta vitala.
- disconfort,
- dispnee,
- fatigabilitate,
- comunicare ineficace la nivel intelectual;
- anxietate,
- risc de complicatii.
Obiective:
- pacietul sa prezinte functii vitale si vegetative in limite normale;
- pacietul sa fie echilibrat hidroelectrolitic si nutritional;
Rolul asistentei în îngrijirea bolnavilor cu afectiuni ale splinei

Asistenta medicala:
- asigură repausul la pat al pacientului în saloane liniștite, luminoase, călduroase:
- repausul la pat este obligatoriu;

- prin condițiile din salon trebuie să asigure prevenirea infecțiilor intercurente, intraspitalicești,
având în vedere rezistența scăzută la infecții a pacienților cu boli ale splinei;
- asigură igiena tegumentelor și mucoaselor;

- asigură prevenirea escarelor de decubit, în cazul pacienților gravi, prin mijloacele
cunoscute;
- asigură alimentația pacientului în funcție de nevoile sale cantitative și calitative, modificate de
boală;
- monitorizează temperatura, pulsul, tensiunea arterială, respirația, la intervale de timp, în funcție de
gravitatea cazului, consemnând datele în foaia de temperatură;
- sesizează apariția elementelor hemoragice și informează medicul;
- supraveghează eliminările prin scaun și urină, pentru evidențierea hemoragiilor;
- face bilanțul ingesta/excreta în cazul pacienților febrili, cu transpirații abundente și a celorcare
prezintă vărsături;
- recoltează produsele pentru examene de laborator (sânge, urină, suc gastric, materii fecale)și
pregătește pacientul și instrumentarul pentru puncția biopsică;
- administrează tratamentul prescris:
- transfuzia de sânge integral sau a derivatelor lui (masă eritrocitară, plasmă, concentrat
de factor VIII, plasmă anti-hemofilică);
- sesizează apariția accidentelor transfuziei;
- tratamentul antihemoragic – vitaminele C, K și tratamentul hormonal prescris;
- tratamentul citostatic intravenos sau în perfuzii intravenoase, cu glucoză 5% ; sesizează
efectele secundare ale administrării citostaticelor – anorexie, grețuri, vărsături, diaree;
- susține psihic pacientul în perioada în care se produc modificări ale schemei corporale
50
(căderea părului);
- menajează psihicul pacientului, devenind suportul lui moral; are în vedere că majoritatea bolilor
sunt incurabile (susține pacientul în stările lui terminale);
- pregătește preoperator și îngrijește postoperator pacientul căruia i se aplică tratament
chirurgical (splenectomie ).
INGRIJIREA PACIENTULUI CU PERITONITA
Definitie
Peritonita este definită ca o reacţie inflamatorie a seroasei peritoneale, ca urmare a
agresiunii septice, aseptice (chimice)

Culegere de date
Cauze de natură:
- bacteriană: aerobi gram pozitivi (E. coli, Enterobacter, Klebsiela), aerobi gram negativi
(Enterococi), anaerobi (Bacteroides, Clostridium), fungi (Candida)
- chimică, iritativă (HCl, săruri biliare, fermenţi pancreatici)
O peritonita acuta poate fi generalizata sau localizata.
Peritonita acuta generalizata

- durere abdominala intensa si generalizata,
- manifestari de paralizie intestinala: varsaturi, oprire a evacuarii materiilor fecale si a gazelor,
sughit;
- printr-o alterare a starii generale;
- depresie;
- manifestari ale micsorarii volumului sangvin:(paloare, neliniste, teama, puls rapid);
- contractura musculara a peretelui abdominal; peretele abdominal devine tare,
tensionat, dureros (abdomen de lemn).
- febra - in general mare (38-39 °), are o evoluţie in platou, sau prezintă o creştere;
- frisoanele mici şi repetate, in general frison solemn;
- tensiunea arterială scade atunci cand se instalează starea de şoc;
- respiraţia superficială, scurtă şi rapidă iar ochii bolnavului sunt strălucitori;
- faciesul peritoneal - faţă palidă- pămantie acoperită de sudori reci, nas ascuţit, ochi infundaţi in
orbite, cearcăne albastre, bărbie proeminentă, bătăi ale aripilor nazale.
Examinări paraclinice
• Laborator
- hiperleucocitoza (peste 12.000/mm3); există insă peritonite cu leucogramă normală sau cu

leucopenie (varstnici, taraţi);
- hematocrit crescut (cu hemoconcentraţie);
- ureea crescută (secundar suferinţei renale);
- acidoză mixtă;
- ionograma (tulburări ale Na, K, Cl).
• Examen radiologic
• Ecografie
• Computer tomografie - decelează lichidul din cavitatea peritoneală
• Laparoscopia - oferă posibilitatea inspectării cavităţii peritoneale.
Peritonita acuta localizata:

Abcesele supramezocolice:
- durere la baza hemitoracelui şi hipocondrului drept/ drept, sau abdominala difuza in functie de
sediul abcesului ;
- tahipnee cu polipnee
- sughiţ, dureri pe traiectul nervului frenic.
51
- apărare musculară dureroasă, fără contractură adevărată

Abcesele submezocolice:
- dureri locale
- apărare musculară
- tulburări de tranzit intestinal (mai ales constipaţie)
- in general, imbracă tabloul clinic al unor ocluzii intestinale febrile.
Abcesele pelvine:
- tenesme rectale, vezicale, polakiurie, disurie, diaree)
• investigaţii paraclinice
- examenul radiologic standard

- ecografia
- puncţia sacului Douglas
Problemele pacientului cu peritonita:
- disconfort,
- dispnee,
- hipertermie,
- circulatie inadecvata;
- fatigabilitate,
- anxietate,
Obiective:
Interventii
Asistenta medicala:
- asigură prevenirea complicatiilor imobilizarii( escarelor de decubit, pneumoniei hipostatice,
trombozelor);
- asigură alimentația (parenterala) pacientului în funcție de nevoile sale cantitative și calitative,
modificate de boală;
- urmareste perfuzia;
- sesizează apariția complicatiilor și informează medicul;
- face bilanțul ingesta/excreta în cazul pacienților;
- recoltează produsele pentru examene de laborator (sânge, urină, suc gastric, materii fecale);
- pregătește pacientul și instrumentarul pentru investigatii specifice;
- administrează tratamentul prescris si urmareste efectul acestuia;
- acorda importanta cuvenita phihoterapiei;
chirurgical .
INGRIJIREA PACIENTILOR CU HERNII, EVENTRATII, EVISCERATII
HERNIA
Definiţie:
Herniile abdominale reprezintă exteriorizarea parţială sau totală a unuia sau mai multor
viscere, din cavitatea peritoneală, la nivelul unor zone slabe ale peretelui abdominal,
preexistente anatomic.
Etiopatogenie:
Herniile abdominale pot fi congenitale sau dobândite.
Herniile congenitale sunt aparente încă de la naştere sau pot fi observate ulterior
Hernii dobândite sunt determinate de:
- rezistenţa scăzută a peretelui abdominal
- presiunea exercitată dinspre interior asupra acestuia
- alţi factori:
a) obezitatea, hipotiroidia;
b) decompensări ascitice, de origine cardiacă sau hepatică;
c) sexul, care prin particularităţi anatomice specifice la femei (bazin cu diametrul transversal
mai mare) explică frecvenţa herniilor femurale la acestea
d) afecţiuni care afectează troficitatea peretelui abdominal: neoplazii, afecţiuni inflamatorii acute şi
conice
- durerea, resimţită variabil de bolnav, de la o senzaţie de greutate, tracţiune (hernii vechi
voluminoase), la o durere vie accentuată de eforturi sau ortostatism prelungit (hernii mici,
herniiombilicale, hernii epigastrice).
- prezenţa unei formaţiuni tumorale la nivelul unei zone herniare a peretelui abdominal care
are două caracteristici patognomonice a acesteia: reductibilitatea şi tendinţa de expansiune
la efort.
Complicatii:
1. încarcerarea herniară când elementele din sac nu mai pot fi reduse, dar a căror integritate
se păstrează încă nefiindu-le afectată vascularizaţia.
2. Strangularea herniară.
3. Peritonita herniară,
4. Tuberculoza herniară, apare la pacienţii cu antecedente de TBC.
EVENTRAŢIA
Definiţie:
Reprezintă ieşirea unui viscer abdominal acoperit de peritoneu parietal, sub tegumente, printr-o
breşă a stratului musculo-aponevrotic, apărută posttraumatic (rar) sau postoperator (cel mai
frecvent).
Factori care influenţează negativ procesul de cicatrizare al plăgii operatorii:
a) Factori care ţin de actul chirurgical:
- supuraţia plăgii;
- tipul de laparotomie - cele oblice şi verticale paramediane dau cel mai ridicat procent de eventraţii
prin interesarea inervaţiei, secţiunii planurilor anatomice şi dezorganizarea liniilor de forţă
- complicaţii postoperatorii imediate, zise „minore", ca retenţia acută de urină, ileusul paralitic,
vărsăturile, tuşea etc, care cresc presiunea intraabdominală, punând sutura planului aponevrotic în tensiune.
b) Factorii care ţin de fondul biologic al bolnavului: vârsta înaintată, bolile consumptive (cu
hipoproteinemie, anemie), eforturile fizice mari, sau mici şi repetate (tuse sau defecaţie), obezitatea
sunt factori de risc în apariţia eventraţiei postoperatorii.
- disfunctia respiratorie,
- dificultati in mictiune si defecatie,
- durerea de spate,
- pielea si tesutul celular subcutanat supraiacente eventratiilor largi sunt intinse si lezate. Pielea
devine hipoxica, atrofica, lipsita de grasimea subcutanata si apar ulceratii spontane.
Complicatiile sunt putine si atunci cand apar sunt minore. Cea mai frecventa complicatie si in acelasi
timp cauza de recidiva este infectia.
Complicatiile tardive sunt recidiva eventratiei si rejetul plasei.
EVISCERATIA
Evisceratiile reprezinta iesirea viscerelor din abdomen la exterior printr-o solutie de

continuitate, la nivelul peretelui abdominal, aparute posttraumatic sau postoperator.
Evisceratiile posttraumatice sunt consecinta plagilor abdominale penetrante care de cele mai
multe ori sunt insotite de leziuni viscerale complicate cu infectie, si in acest caz interventia
chirurgicala trebuie efectuata in urgenta.
Evisceratiile postoperatorii au urmatorii factori favorizanti : supuratia plagii, tipul de

laparotomie practicat, complicatii postoperatorii imediate (exemplu: retentia acuta de urina care
creste presiunea intraabdominala), factorii care tin de fondul biologic al bolnavului (varsta inaintata,
bolile consumptive, eforturile fizice mari, sau mici si repetate, obezitatea) .
- tulburari respiratorii si cardio-vasculare: tahicardie, tahipnee;
- durere (datorate tractiunii pe mezouri); in urma unui efort bolnavul percepe o durere vie cu
senzatie de ruptura la nivelul plagii;
- pierderii de lichide la suprafata anselor;
- tranzitul intestinal poate fi present sau absent;
- neliniste,
- greturi, varsaturi,
- senzatie de plenitudine,
- secretii la nivelul plagii,
- manifestari specifice starii de soc.
Problemele pacientilor:
- disconfort,
- alterarea functiilor vitale,
- circulatie inadecvata,
- alterarea eliminarii urinare,
- comunicare ineficace,
Obiective:
- pacientul sa prezinte eliminari intestinale si urinare in limite fiziologice;
- pacientul sa comunice eficient;
Interventii:
Asistenta medicala:
trombozelor);
- face bilanțul ingesta/excreta;
- cantareste zilnic bolnavul;
- recoltează produsele pentru examene de laborator (sânge, urină, suc gastric, materii fecale);
- panseaza steril plaga;
- administrează tratamentul prescris si urmareste efectul acestuia;
- discuta cu pacientul si-l sustine psihic;
chirurgical .
- la pacientii varstnici, obezi, cu patologie respiratorie, fumatori, care au avut eventratii mari, se
mentine ventilatia aproximativ 12 ore dupa operatie pentru a preveni complicatiile respiratorii.
INGRIJIREA PACIENTILOR CU TRAUMATISME ABDOMINALE
Frecvenţa = 10-14%primul loc din punct de vedere al gravităţii

Politraumatismele = asocieri cu traumatismele craniene (70%), traumatismele toracelui (30%) şi
traumatismele membrelor (30%)
sexul masculin (80,9%)

orice vârstă, mai frecvent în decadele I-IV, incidenţă maximă în decada a III-a
Clasificarea anatomopatologică
contuzii abdominale (traumatisme închise): leziuni traumatice ale abdomenului fără soluţie de
continuitate la nivelul tegumentelor
-funcţie de structurile morfologice interesate sunt:
-contuzii abdominale cu leziuni parietale;

-contuzii abdominale cu leziuni viscerale;
-contuzii abdominale mixte (leziuni parietale şi viscerale);
plăgi abdominale (traumatisme deschise, răni): pot fi

-nepenetrante (peritoneu parietal integru)
-penetrante (interesare şi a peritoneului parietal)
-fiecare dintre cele două variante poate fi

-plagă simplă (fără leziuni viscerale)
-cu interesare viscerală (ex. traumatismul renal).
Culegere de date
Circumstanţe de aparitie ale traumatismelor abdominale:
- accidente de circulaţie (rutieră, feroviară, maritimă, aeriană, etc.);
- accidente de muncă (industrie, agricultură, construcţii);
- accidente de sport şi joacă;
- accidente casnice;
- mari catastrofe naturale (cutremure, inundaţii, alunecări de teren, etc.);
- agresiuni individuale prin arme albe, arme de foc sau improvizate (diverse corpuri contondente:
coasă, furcă, tablă, ferăstrău), corn de bou, etc.;
- tentative de sinucidere.
Particularităţi ale plăgilor abdominale legate de natura agentului vulnerant:

- agentul vulnerant = arme albe, arme de foc, corpuri contondente diverse (coasă, furcă, tablă, corn
de bou, ferăstrău);
- leziunile prin armă albă sunt mai benigne, mortalitate scăzută (2%)
35% - plăgi nepenetrante,restul de 65% - numai 35-40% prezintă şi leziuni viscerale

- leziunile viscerale = unice sau multiple
- viscerele cel mai des interesate = stomacul, intestinul, ficatul şi colonul transvers;
- leziunile prin arme de foc sunt mai complexe şi mult mai grave, cu interesare
pluriviscerală, cu mare variabilitate lezională în funcţie de natura proiectilului (glonţ, schijă) şi de
viteza de deplasare.
Se vor culege date de la bolnav (dacă starea sa de conştienţă o permite) sau de la însoţitori şi
urmăreşte în general următoarele elemente:
- timpul scurs de la accident
- tipul accidentului, natura agentului vulnerant şi condiţiile în care a acţionat;
- poziţia corpului în momentul impactului;
- momentul traumatismului în raport cu diverse acte fiziologice (ingestia de alimente, defecaţia,
micţiunea), deoarece starea de plenitudine sau de vacuitate a viscerelor cavitare poate influenţa
tipul şi gravitatea leziunilor;
- localizarea, iradierea şi evoluţia în timp a durerii abdominale spontane (accentuarea durerii la
examinări repetate traduce instalarea unui sindrom peritonitic);
- prezenţa unor semne obiective ce pot fi sesizate de bolnavi sau aparţinători:
hematemeză, melenă, hematurie, rectoragii;
- afecţiuni abdominale sau extraabdominale preexistente traumatismului, care favorizează
ruptura unor viscere: splenomegalie, steatoză hepatică, ciroză hepatică, tumori hepatice, chist de
ovar, piosalpinx, etc.; boli cronice preexistente (pulmonare, cardiace, renale, etc.) ce pot constitui
factori agravanţi cu implicaţii prognostice.
Urmăreşte să evidenţieze :
- prezenţa şi amploarea şocului;
- leziunile peretelui abdominal;
- prezenţa sindroamelor abdominale majore (sindromul peritonitic şi/sau de hemoragie internă).
La sfârşitul acestei etape trebuie să se poată răspundă cât mai corect la următoarele întrebări:
- dacă traumatizatul este sau nu este în stare de şoc;
- dacă leziunile sunt parietale şi / sau viscerale, cu eventuală precizare a acestora;
- dacă există sau nu leziuni viscerale extraabdominale asociate.
Investigatii:
a) Investigaţii biologice:
- grup sangvin, Rh (investigaţii obligatorii);
- hemoleucogramă:
- hemoglobina şi hematocritul;aprecierea gravităţii şi evoluţiei sindroamelor hemoragice

urmărite în dinamică; valoarea hematocritului poate fi la început normală, hemodiluţia care
duce la scăderea hematocritului începând la 30 minute de la debutul hemoragiei şi arătând valoarea
reală a deficitului hematic abia la 12 ore;
-hiperleucocitoza însoţeşte de regulă sindroamele peritonitice secundare leziunilor

viscerelor cavitare, dar este întâlnită constant la valori care depăşesc 15000/mmc şi în rupturile de
ficat sau splină (95%);
- examenul de urină: evidenţiază hematuria; în plus poate atenţiona asupra unor eventuale
afecţiuni preexistente traumatismului (hepatice, renale, diabet) ce pot influenţa negativ
evoluţia bolnavului;
- amilazele serice şi urinare;
- rezerva alcalină şi gazele sangvine;
- ureea, ionograma, glicemia: importante în aprecierea bilanţului biologic general.
b) Investigaţii radiologice
(efectuate doar în cazurile cu diagnostic incert în care starea traumatizatului permite o temporizare
a intervenţiei)
- radiografia abdominală simplă: relevă pneumoperitoneul, retropneumoperitoneul, colecţii
lichidiene (hematom subcapsular splenic, hematom retroperitoneal), nivele hidroaerice (ileus
dinamic), corpi străini intraabdominali, fracturi de bazin
- radiografia toracică simplă: obligatorie în toate traumatismele abdominale;
- examenul gastroduodenal cu gastrografin (nu bariu, deoarece trecerea sa eventuală în peritoneu
poate da procese inflamatorii reacţionale generatoare ale unor ocluzii postoperatorii precoce);
- urografia intravenoasă: impusă de prezenţa hematuriei sau a altor semne ce ridică suspiciunea
unei rupturi de rinichi;
- cistografia: când se suspectează o leziune vezicală;
- explorarea cu substanţă de contrast a plăgilor abdominale, lombare, fesiere sau perineale.
c) Puncţia peritoneală simplă sau puncţia lavaj:
- investigaţie simplă şi extrem de utilă;
- se practică în patru cadrane sau, de obicei, numai în cadranul inferior stâng, la unirea 1/3 externe cu
1/3 medie a liniei bispinoase;
- indicată în contuziile abdominale, la bolnavii şocaţi cu semne locale incerte şi la politraumatizaţii
cu leziuni craniene şi/sau toracice la care semnele abdominale sunt dificil de interpretat;
- contraindicată la gravide, la pacienţi cu distensie abdominală importantă şi la cei cu operaţii
abdominale multiple în antecedente;
Puncţia pozitivă extrage sânge, bilă, lichid intestinal, urină, etc.
-performanţele puncţiei peritoneale simple pot fi îmbunătăţite prin tehnica lavajului

peritoneal:
-puncţia lavaj este considerată pozitivă dacă analiza lichidului de spălătură evidenţiază
> 100.000 hematii/mmc;
> 500 leucocite/mmc;
> 100 U. amilază/litru;
-decelează pigmenţi biliari sau particule alimentare.

d) Alte investigaţii:
- echografia abdominală;
- CTomografia
- arteriografia selectivă: utilă în rupturile „în 2 timpi” ale viscerelor parenchimatoase;poate fi
folosită şi ca mijloc de hemostază prin embolizarea vasului ce sângerează;
- scintigrafia;
- colecistocolangiografia;
- splenoportografia;
- laparoscopia: utilă în contuziile abdominale cu puncţie negativă dar cu persistenţa semnelor
clinice de leziune viscerală, sau la politraumatizaţi, unde simptomatologia abdominală poate fi
mascată sau estompată de alte leziuni.
Ingrijiri de urgenţă / de prim ajutor la locul accidentului, pe timpul transportului:
Obiectivele vizeaza:
- scoaterea traumatizatului de sub influenţa factorilor agresivi;

- evaluarea sistematică şi rapidă a disfuncţiilor şi leziunilor;
- restabilirea şi menţinerea funcţiilor vitale până când bolnavul ajunge într-un serviciu
chirurgical calificat.
Primul ajutor în traumatismele abdominale
- aplicarea unui pansament steril la nivelul plăgilor;
- nu se vor extrage corpii străini vizibili la nivelul tegumentelor;
- în caz de evisceraţie se va acoperi leziunea cu un pansament umed şi se va mobiliza cât mai
puţinpacientul;
- se asigură permeabilitatea căilor respiratorii;
- se canulează o venă periferică la membrul superior şi se începe administrarea de lichide;
- se asigură transportul rapid la un centru specializat.
Ingrijiri in unitatea sanitara:
Culegerea de date trebuie completata obligatoriu de:
- asigurarea a cel puţin unei căi venoase mari;

- plasarea unei sonde de aspiraţie nazo-gastrică;
- sondajul vezical;
- investigarea funcţiilor vitale;
- aprecierea gradului de conştienţă;
- examenul rapid al tuturor segmentelor corpului pentru un prim bilanţ lezional;
- pacientul comatos se intubează şi se trece la ventilaţia mecanică;
- se asigură resuscitarea volemică.
- politraumatism = examenul clinic trebuie să se desfăşoare concomitent sau după executarea

măsurilor care vizează restabilirea funcţiilor vitale
Mijloace terapeutice de prim ajutor:
- asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare;
- hemostaza provizorie a unei hemoragii vizibile;
- autotransfuzia prin ridicarea membrelor inferioare sau prin poziţie Trendelenburg;
- perfuzia de sânge, plasmă sau substituenţi;
- oxigenoterapie pe sondă nazală sau mască;
- combaterea durerii cu antialgice obişnuite (morfina şi derivaţii ei pot fi folosite numai dacă
diagnosticul lezional este cert sau bolnavul trebuie transportat la mare distanţă) la indicatia
medicului.
- resuscitarea de bază (de urgenţă, basic cardiac life support = BCLS), cu 3 obiective:
A (airway) = eliberarea căilor respiratorii;

B (breath) = respiraţie artificială;
C (circulation) = restabilirea circulaţiei
- resuscitarea avansată (advanced cardiac life support = ACLS), cu 3 obiective:

D (drugs) = medicamente (adrenalină, bicarbonat de sodiu, soluţii perfuzabile, etc.);
E (ECG) = fibrilaţie ventriculară ? asistolie ? complexe bizare ?
F (fibrillation) = tratamentul fibrilaţiei ventriculare
- resuscitarea prelungită (prolonged life support), cu 3 obiective:

G (gauging) = evaluarea cauzelor şi a şanselor de recuperare;
H (human maintaining) = resuscitarea cerebrală;
I (intensive care) = terapie în regim ATI.
- administrarea medicatiei :
- pentru combaterea şocului;
- antibioticoterapia profilactică, cu spectru larg, începută precoce, în doze mari, indicată la:
-toţi bolnavii cu plăgi penetrante abdominale;

- pentru leziuni viscerale - menţinută cel puţin 7 zile;
- seroprofilaxia antitetanică obligatorie la toţi traumatizaţii;

-pregatirea preoperatorie;
În secția Terapie Intensivă asistenta medicală se va ocupa de :
- poziția bolnavului în pat :
-decubit dorsal cu capul ridicat la 15 gr. față de planul patului.

-decubit lateral –dacă există riscul aspirării de secreții în căile aeriene.
- abordul vascular –montarea de catetere periferice sau centrale în funcție de necesarul perfuzional.
Asistenta medicala va verifica periodic funcționarea acestora. Prin intermediul cateterelor se
hidratează bolnavul, se recoltează sânge pentru analizele de laborator.
- montarea de sonde vezicale pacienților pentru a măsura diureza cantitativ și calitativ. De asemeni
asistenta va monta sondă nazogastrică pentru aspirație digestiva și pentru alimentație.
- toaleta canulei traheale - o va face asistenta ori de câte ori este nevoie prin aspirare blândă după
introducerea a 5-10 ml NaCl 0,9%, călduț și va schimba pansamentul în jurul canulei;
- monitorixarea functiilor vitale si vegetative( temperatură, puls, respirație, TA, diureză, greutate),
comportamentului, faciesului, culorii tegumentelor.
- urmarirea bilantului intrari –iesiri;
- efectuarea pansamentelor;
- supravegherea perfuziei;
- asigurarea alimentatiei parenterale sau mixta
- observarea si anuntarea medicului in cazul recunoasterii unor semne ale unor complicatii;
- recoltarea probelor biologice;
- pregatirea pacientului pentru investigatii;
- aplicarea masurilor de prevenire ale complicatiilor imobilizarii;
- toaleta zilnică – a pacienților imobilizați la pat cuprinde toaleta ochilor, a feței,toaleta cavității
bucale , toaleta trunchiului și membrelor.După toaletă se fac tapotări și mobilizări pasive și active
ale membrelor și masajul regiunilor predispuse la escare.
INGRIJIREA PACIENTULUI CU INFECŢIILE LOCALIZATE
(furuncul, hidrosadenita, abces cald, erizipel, flegmon)
Infecţiile localizate sunt infecţii polimicrobiene, care se tratează de regulă prin incizie
asociată cu drenaj chirurgical.
Tabloul clinic al infecţiilor localizate cuprinde:

a. semnele celsiene (5): roşeaţă (rubor), căldură locală (calor), tumefacţie
(tumor), durere (dolor), impotenţă funcţională;
b. semne generale de infecţie: febră, frison, alterare progresivă a stării generale,
adenopatie în regiunea infecţiei.
Furunculul este un proces infecţios produs de stafilococul care se localizează la nivelul

ganglionului sebaceic a unui folicul pilos. El are un caracter intens necrozant şi un burbion mult mai
mare.
Furunculoza este rezultatul apariţiei mai multor furuncule, cauzate de condiţii prielnice:
scăderea imunităţii gazdei, infecţii sistemice cu stafilococ, igienă tegumentară defectuoasă.
Etiopatogenie:
- cauză determinantă: cel mai frecvent este incriminat streptococul, dar pot fi întâlniţi şi stafilococ,
anaerobi sau asociaţii de germeni;
- cauze favorizante: virulenţă crescută a germenului, reactivitate scăzută a organismu-lui (tare
organice, imunosupresii), plăgi anfractuoase (zdrobite, delabrante), injectare de substanţe
vasoconstrictoare sau necrozante în ţesutul subcutanat, nerespectarea regulilor de asepsie şi
antisepsie.
Caracteristic acestui proces este faptul că stafilococul produce toxine care determină apariţia
leziunilor necrotice localizate şi dezvoltarea unor tromboflebite în vasele limitrofe.
Manifectari de dependenta: roşeaţă (rubor), căldură locală (calor), tumefacţie (tumor), durere
(dolor), impotenţă funcţională , febră, frison, alterarea stării generale.
In raport cu stadiul evolutiv:
- în perioada edematoasă (de debut): predomină manifestarile generale (febră înaltă, frisoane,
tahicardie, agitaţie, anorexie, vărsături, oligurie); durere marcată local;

- în perioada inflamatorie: stare generală alterată (se adaugă cianoză a buzelor, facies pământiu, stare
de prostraţie); dureri insuportabile local, pulsatile, apariţie de zone fluctuente posibil asociate cu
flictene cu conţinut sero-sanghinolent;
- în faza de abcedare: în cazul bolnavilor netrataţi se poate instala şoc toxico-septic cu deces; în
cazul aplicării tratamentului adecvat se obţine ameliorare a stării generale;
- în perioada de reparaţie: revenire treptată la normal, apariţie de cicatrici vicioase însoţite de

tulburări funcţionale.
Tratament in furuncul:
* medical, până la formarea burbionului cu antibiotice, prijniţe locale mai ales cu alcool;
* chirurgical cu incizie şi evacuarea puroiului, cu chiuretarea zonei şi administrarea de
antibiotice.
Hidrosadenita este o infecţie acută stafilococică localizată la nivelul glandelor

sudoripare, în 90% din cazuri în axilă, reprezentând un abces al glandelor sudoripare.
Circumstante de aparitie: apare ades la persoane care se epilează în axilă şi au o igienă precară;
Manifestari de dependenta: roşeaţă (rubor), căldură locală (calor), tumefacţie (tumor), durere
(dolor), impotenţă funcţională.

Tratamentul hidrosadenitei- chirurgical constă în incizia colecţiei şi aseptizarea zonei.
Abcesul cald este o colecţie purulentă cu aspect localizat, cu sediul într-o cavitate
neoformată.
Circumstante de aparitie: pătrunderea prin tegumente a oricărui agent microbian.
(dolor), impotenţă funcţională, febră, frison, alterare progresivă a stării generale, adenopatie în
regiunea infecţiei.
Paraclinic: leucocitoză, creşte VSH, examenul bacteriologic din puroi se face pentru stabilirea
germenelor încriminate;
Tratamentul abcesului cald este chirurgical prin inciziea colecţiei, evacuarea puroiului,
debridarea cavităţii, lavaj abundent cu soluţii antiseptice şi mesaj cu dublu rol – hemostatic şi de
drenaj.
Flegmonul este o inflamaţie acută a ţesutului celular subcutanat caracterizată de o

pronunţată tendinţă de difuziune.
Circumstante de aparitie: se izolează mai frecvent streptococul;

- poarta de intrare a germenilor pote fi reprezentată de : excoriaţii, plăgi înţepate,
înţepături de insecte.
- apar după injecţii intramusculare când nu se respectă regulile de asepsie şi antisepsie;
Manifestari de dependenta: local apare o tumefiere difuză şi dureroasă. Ulterior apar flictene
din care se scurge o serozitate brun-negricioasă, durere (dolor), febră, frison, alterare progresivă a
stării generale, adenopatie în regiunea infecţiei.
Tratamentul este chirurgical prin incizie largă cu evacuarea puroiului şi aseptizarea cavităţii,
mesaj cu rol hemostazic şi drenaj. În cazurile grave este indicată antibioterapia.
Erizipelul este o boală infecţioasă a tegumentului produsă de streptococi betahemolitici.

Poarta de intrare este tegumentară.
(dolor), impotenţă funcţională, placard de dermită cu tendinţe de expansiune care este însoţit de
fenomene generale de tip septic (febră, frison, alterarea stării generale).
Perioada de incubaţie este scurtă de 1-3 zile, debut cu febră mare de 39-400C, alterarea stării
generale cu inflamarea ganglionilor regionali unde va apărea placardul, apariţia placardului
erizipelos cu margini reliefate, net conturate, de culoare roşie închisă, tensiune locală dureroasă.
Placardul are o evoluţie centrifugă, centrul lui devenind mai palid şi mai puţin tumefiat, extinderea
făcânduse în „pată de ulei”. Cele mai afectate regiuni sunt faţa şi membrele;
Tratamentul: pansamente locale cu soluţii antiseptice (rivanol, cloramină) schimbate de mai

multe ori pe zi, penicilină injectabilă.
Probleme de dependenta:
- hipertermie din cauza procesului infectios;
- alterarea tegumentelor si mucoaselor din cauza aparitiei flictenelor;
- disconfort din cauza durerii;
- circulatie inadecvata din cauza apariţia leziunilor necrotice;
- anxietate;
- risc de complicatii( infectii locale sau generale)
Obiective:
- pacientul sa prezinte tegumente si mucoase curate si integre;

Interventii:
Asistenta medicala:
- izoleaza pacientul la domiciliu sau in spital in functie de starea generala;
trombozelor);
- oxigenoterapie;
- recoltează produsele pentru examene de laborator (sânge, urină, secretii purulente);
chirurgical;
- panseaza steril plaga;
- administrează perfuzia si tratamentul prescris si urmareste efectul acestuia.
IDENTIFICA, ELABOREAZA, APLICA SI EVALUEAZA REZULTATELE PACIENTILOR

CE NECESITA INGRIJIRI IN GANGRENA GAZOASA, ANTRAX, TETANOS,
SEPTICEMIE, TBC GANGLIONAR, ABCES RECE

(Infecţiile generalizate)
Septicemia este o etapă evolutivă a unei infecţii bacteriene localizate, care se
caracterizează prin:
- prezenţa germenilor microbieni în sânge;

- existenţa unui focar septic primar, în care germenii se multiplică şi de unde sunt
revărsaţi în sânge;
- posibilitatea existenţei unor metastaze septice la distanţă;
- prezenţa unor manifestări generale grave (febră, frison, tulburări neurologice, erupţii
cutanate etc.);
- evoluţie gravă cu mortalitate mare iar vindecarea fără tratament este excepţională.
Septicemia cunoaşte o mare diversitate etiologică, astfel:
Bacteriemia este caracterizată de prezenţa trecătoare a germenilor în sânge. Ea poate să
nu aibă expresie clinică sau să fie cel mult asociată cu febră şi frison. Bacteriemia poate preceda
septicemia, dar nu evoluiază obligatoriu către septicemie. Este relativ frecvent întâlnită şi survine în
mod obişnuit după cateterisme uretrale dificile, în evoluţia pneumoniei pneumococice etc.
Septicopioemia este o formă particulară de septicemie cu evoluţie foarte gravă,

metastazele septice de la distanţă se transformă în noi focare de descărcare septică a germenilor în
circulaţia generală.
- debut brusc cu febră mare (40-410C) oscilantă, neregulată, frison, alterarea stării generale;
- apariţia erupţiilor tegumentare sub formă de macule, peteşii, eriteme;
- apariţia tulburărilor cardio-vasculare: tahicardie, hipotensiune arterială, tendinţă la colaps
circulator;
- apar tulburări respiratorii cu tahipnee, infectia parenchimului pulmonar;
- subicter sau icter ( abcese hepatice sau în splină).
- in final apar semnele clinice ale şocului toxico-septic: deshidratare, ileus dinamic, oligurie,
tulburări neuropsihice.
Explorările paraclinice pot indica:
- leucocitoză cu neutrofilie;
- anemie hemolitică datorată toxinelor care degradează Hb;
- tulburări hidroelectrolitice cu scăderea de Na şi K;

- acidoză metabolică, azotemie;
- creşterea VSH ului, a TGO şi a TGP;
- urocultură pozitivă.
Recoltarea hemoculturii se face în timpul frisonului şi de regulă se fac două-trei determinări.

De obicei hemocultura se recoltează din sângele venos.
Tratamentul este complex: antibioterapie cu spectru larg de clasă superioară, asanarea

focarului septic, combaterea tulburărilor hidroelectrolitice şi metabolice, corectarea anemiei,
creşterea imunităţii organismului prin transfuzii de sânge, nutriţie parenterală bogată, imunoterapie.
Profilaxia septicemiilor se face prin depistarea precoce şi tratamentul corect al focarelor şi

al plăgilor infectate.
Gangrena gazoasă reprezintă o infecţie cu germeni anaerobi, care determină o gangrenă

extensivă a ţesuturilor, cu producerea de gaze, şi generează o stare toxică gravă, ce evoluiază spre
deces în lipsa unei terapii prompte şi adecvate.
Germenii care produc gangrena gazoasă sunt anaerobi, se găsesc sub formă de spori în pământ
(origine telurică), iar cei mai frecvenţi sunt: clostridium perfringens, bacilul oedematiens, vibrionul
septic, bacteroides fragiles. Aceşti germeni produc toxine difuzibile, ceea ce explică evoluţia rapidă a
şoculşui toxico-septic.
Condiţiile favorizante sunt: o plagă contuză cu ţesuturi strivite, cu o irigaţie locală deficitară;
inocularea în plagă a unor corpi străini; manevre chirurgicale pe traectul digestiv; manevre
urologice; infecţii anale sau perianale neglijate; după arsuri suprainfectate, după degerături; după
fracturi deschise.
- debutul apare după 2-3 zile de la accident şi se manifestă prin edemaţierea plăgii contuze cu
senzaţia de tensiune la nivelul pansamentului, apariţia unui miros fetid, secreţie a plăgii de culoare
brun-maronie;
- tegumente lucioase, palide, cianotice, reci, marmorate;
- starea generală se alterează cu febră şi frison, agitaţie, dispnee, tahicardie, puls rapid filiform.
Paraclinic se întâlneşte:
- hiperleucocitoză;
- hemoconcentraţie;
- retenţie azotată mare (creşte ureea şi creatinina);
- creşte bilirubina;
- nîn sedimentul urinar pot apărea albuminurie, hemoglobinurie.
În plin frison se va face hemocultura.
Recoltarea secreţiilor patologice din plagă este obligatorie.
Tratamentul este local (chirurgical) şi general:
o Tratamentul chirurgical urmăreşte deschiderea largă a focarului infecţios,
pentru a desfiinţa condiţiile de anarobioză. Când gangrena este extinsă este necesară necrectomia sau
amputaţia. Plaga va fi spălată cu apă oxigenată sau betadină şi va fi lăsată larg deschisă.
o Tratamentul general cuprinde: tratarea stării de şoc toxico-septic prin
echilibrarea hidroelectrolitică, hematologică şi metabolică; oxigeno-terapie hiperbară; seroterapie
antigangrenoasă; antibioterapie.
Antraxul este o infecţie cărbunoasă, ea apărând sub forma cărbunelui cutanat (98%).
Cărbunele cutanat survine deobicei ca o înbolnăvire profesională, la cei care au manipulat
carne sau piei provenite de la animale bolnave.
Bacilul antracoid se dezvoltă la nivelul mâinilor şi se manifestă printr-o pustulă neagră, unică
sau multiplă, indoloră, zona centrală fiind de culore neagră şi inelul marginal cu vezicule, un edem
important, nedureros, de culoare albă şi consistenţă gelatinoasă.
Diagnosticul se pune prin cultură pe medii uzuale (geloză simplă sau bulion) şi hemocultură.
Tratamentul – antibioterapie; răspunde favorabil la administrarea de Penicilina G timp de 7zile.
Tetanosul este o boală infecţioasă acută determinată de bacilul tetanic care pătrunde în
organism printr-o soluţie de continuitate tegumentară sau mucoasă, contaminate cu pământ.
Bacilul se multiplică în plagă şi eliberează în organism toxina tetanică care produce o

contractură tonică generalizată, spastică, a tuturor muşchilor striaţi, acţionând la nivelul plăcii
neuromusculare.
Tratamentul tetanosului este esenţial profilactic pentru că, odată declanşată boala, mortalitatea
precoce este foarte mare (cca.40%) chiar dacă măsurile terapeutice sunt corect aplicate.
Profilaxia bolii se face prin măsuri preventive permanente care constau în imunizarea activă cu
anatoxină tetanică. Pentru aceasta, în copilărie se face vaccinarea cu trivaccin antidifteric,
antitetanic, antipertussis (DTP). La vârsta de trei luni se face prima injecţie cu DTP iar apoi la
interval de patru săptămâni încă două doze de DTP. Revaccinarea a doua se face după 18 luni de la
prima vaccinare. Revaccinarea a treia se face la vârsta de 6-7 ani cu vaccin diftero-tetanic (DT) iar
vaccinarea a patra se practică la 13-14 ani cu DT.
La adult imunizarea activă se face cu anatoxină tetanică purificată şi adsorbită (ATPA). Prima
revaccinare se face după un an iar a doua după cinci ani. Dacă între revaccinări survine o plagă cu
potenţial tetanic, se recomandă administrarea unei doze rapel de ATPA. Imunizarea pasivă se obţine
cu ser antitetanic sau cu imunoglobuline antitetanice umane.
Atitudinea terapeutică la o plagă cu risc tetanigian la:

 Pacienţi imunizaţi activ antitetanic constă în: o doză rapel de anatoxină tetanică în ziua
producerii rănii; tualeta chirurgicală a plăgii, care constă în îndepărtarea corpilor străini şi a
ţesuturilor devitalizate, spălarea abundentă cu apă oxigenată; administrarea de antibiotice, de
preferinţă Penicilina;
 Persoanele neimunizate activ antitetanic vor face profilaxia infecţiei tetanice cu ser antitetanic
sau imunoglobuline specifice umane antitetanice. Protecţia oferită de serul antitetanic fiind de scurtă
durată (10 zile), concomitent se va face imunizarea activă rapidă (trei injecţii cu ATPA la interval de
14 zile).
Tuberculoza ganglionară (limfadenita tuberculoasă)

Una dintre cele mai frecvente forme de manifestare ale tuberculozei extrapulmonare (fiind
demonstrată în mai mult de 25% din cazuri), tuberculoza ganglionară este frecventă mai ales printre
pacienţii infectaţi cu HIV. În Statele Unite, şi femeile şi copii (mai ales cei necaucazieni) par a avea
o susceptibilitate specială.
Tuberculoza ganglionară debutează cu o tumefiere nedureroasă a ganglionilor limfatici, cel

mai frecvent în regiunea cervicală şi supraclaviculară. Ganglionii limfatici sunt discret măriţi la
începutul bolii, dar se pot inflama şi pot prezenta un traiect fistulos prin care se drenează cazeum.
Apariţia simptomelor sistemice este restrânsă de obicei la pacienţii infectaţi cu HIV, boala
pulmonară concomitentă putând fi prezentă sau absentă. Diagnosticul este stabilit prin puncţie
aspirativă sau biopsie chirurgicală. BAAR sunt vizualizaţi în până la 50% din cazuri, culturile sunt
pozitive în 70 până la 80% din cazuri, iar examenul histologic indică leziuni granulomatoase.
Abces rece este cauzat de bacilul lui Koch, agentul tuberculozei sau de ciuperci
microscopice.
Simptome si semne - abcesul rece, cu constituire lenta si care nu antreneaza o reactie
inflamatorie, evolueaza spre fistulizare. Apare o formatiune tumorala relativ moale ,voluminoasa,
continand 1-2 l puroi sau mai mult; nu prezinta semnele tipice ale unei inflamatii ci doar
tumefiere,cu evolutie lenta ; se poate suprainfecta cu germeni banali.
Cand este superficial, el lasa sa iasa in afara un puroi granulos. Cand este profund, se propaga
spre os si muschi. El se manifesta printr-o febra prelungita si neregulata, o alterare a starii generale si
pierdere in greutate.
Diagnostic: - examenul ecografic (ficat, rinichi, prostata), radiografie (plaman) sau scanografia
(abcesul cerebral) permit confirmarea diagnosticului.
Tratament -un abces rece se trateaza cu antibiotice, administrate pe cale generala. Datorita
tendintei sale de fistulizare, abcesul rece nu trebuie incizat in partea sa inclinata, ci punctionat la
distanta sau indepartat chirurgical.

Nursing in Chirurgie Generala

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Nursing in Chirurgie Generala

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NURSING ÎN CHIRURGIA GENERALĂ

1. Semne si simptomele prezente in chirurgia generala:

→ Pregătirea fizică şi psihică a pacientului:

aparentă şi reală, aspectul pielii, faciesul, starea psihică;

foaia de observaţie şi în planul de îngrijire pentru a obţine un tablou clinic exact.

▪ Se vor nota bolile care au influenţă asupra anesteziei şi intervenţiei;

~ Urmărirea şi măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative,

hemoleucogramă completă, VSH, ionogramă, , probe de disproteinemie, proteinemie, transaminaze,

dezintoxicarea şi mărirea diurezei, diminuarea setei postoperatorii şi diminuarea acidozei

~ Pregătirea pielii se face prin baie generală, pregatire locala;

băuturi dulci sau alcaline.

care vor însoţi pacientul.

~ Se instalează şi se fixează pacientul pe masa de operaţie,

şi se termină cu zonele periferice.

CONCLUZII →Pregătirea preoperatorie → date generale

▪ Începe din clipa în care bolnavul este internat în secţie.

alţi bolnavi care au fost operaţi şi sunt în convalescenţă.

▪ Dată funcţie de anestezia administrată.

▪ Se recoltează probe de sânge pentru:

 Ht, Hb, hemoleucogramă.

5. Pregătirea preoperatorie locală:

~ Se aşează pacientul în decubit dorsal cu capul într-o parte.

~ Supravegherea comportamentului deoarece poate să prezinte la trezire o stare de agitaţie,

~ Să nu-şi îndepărteze pansamentul, iar dacă va fi nevoie va fi imobilizată.

~ Evacuarea vezicii urinare – dacă evacuarea nu se produce se va stimula micţiunea spontană

~ Asigurarea somnului prin administrarea unui hipnotic slab, seara la culcare.

Îngrijiri acordate până la instalarea pacientei în pat:

~ Pacientul va fi acoperit, ferit de curenţi de aer sau schimbări de temperatură,

Îngrijirea bolnavului după anestezie generală:

→ Nu se transportă în salon înaintea revenirii acestor reflexe.

→ Supravegherea pacientului se bazează pe date clinice şi pe rezultatele examenelor

~ Se supraveghează aspectul general al operatului.

Supravegherea imediată în salon:

Supravegherea comportamentului bolnavului:

~ Se supraveghează respiraţia care trebuie să fie ritmică de amplitudine normală.

~ Temperatura se măsoară dimineaţa şi seara în prima zi se poate produce o uşoară hipertermie

~ Se va stabili bilanţul hidric.

~ Apariţia cianozei, chiar redusă, indică insuficienţă respiratorie sau circulatorie.

~ Să se asigure absorbţia secreţiilor.

~ Schimbarea poziţiei bolnavului se face la intervale de 30 minute, 1 oră.

~ Până la reluarea alimentaţiei este necesar să se administreze o raţie hidrică, electrolitică şi

~ Băuturi cât mai rapid posibil, în cantitate moderată la început:

~ Perfuzii, rehidratarea venoasă completând necesarul zilnic de lichide.

→ Prevenirea escarelor de decubit.

~ Complicaţii pulmonare – ce se previn prin aspirarea secreţiilor mucolitice, gimnastică, tuse

~ Complicaţii tromboembolice – ce se previn prin mobilizare precoce supravegheată,

~ Complicaţii urinare – ce se previn prin evitarea sondajului vezical, medicaţie de stimulare a

INGRIJIREA PACIENTULUI CU BOLI ALE ESOFAGULUI

(SEI). Este un sindrom cardioesofagian, caracterizat prin incetinirea accentuata a tranzitului

Definiţie. Inflamaţia acută sau cronică a mucoasei esofagiene.

- esofagita micotică (Candida) secundară antibioterapiei orale ;

Esofagita acută postcaustică prezintă incidenţa maximă (75%) caracterizându-se prin

Tratamentul : dilatator, chirurgical.

3. ULCERUL PEPTIC ESOFAGIAN

Ulcerul esofagian este determinat de acţiunea clorhidro-peptică a sucului gastric refluat în

Definiţie: dilataţii circumscrise ale peretelui esofagian.

Majoritatea diverticulilor esofagieni sunt asimptornatici (mici). Devin manifeşti când

Examenul radiologic şi esofagoscopia.

Diverticulii esofagieni se pot:

Tratamentul diverticulilor esofagieni este exclusiv chirurgical — excizia acestora

Complicatii. HH se complică cu HDS (25%), esofagita, ulcerul peptic esofagian,perforaţia sau

Tratamentul chirurgical are indicaţii în HH complicată (HDS, perforaţie strangulare) sau

Definiţie:este reprezentat de pasajul conţinutului gastric prin cardia în esofag

Definiţie: leziunea malignă a epiteliului esofagului.