3.

Modelele curgerii fluidelor în rotoarele

turbomașinilor

Mişcarea fluidelor în turbomaşini este turbulentă, nepermanentă, cu

disipări energetice și tridimensională. Ecuaţiile de mişcare şi condiţiile de
unicitate (iniţiale şi la limite) sunt foarte complicate fiind necesară adoptarea
unor ipoteze simplificatoare, pentru a putea rezolva ecuațiile.

Mişcarea în organele fixe nepaletate (camere spirale, aspiratoare,

difuzoare nepaletate etc.) este mai uşor de studiat, în timp ce prezența palelor
presupune îngreunarea condițiilor de rezolvare. Performanţele obținute de
turbomaşina proiectată depind de ipotezele admise și de calitățile hidrodinamice
ale sistemului de pale, în special ale palelor rotorice. De obicei se adoptă un
model privind mișcarea în aceste paletaje.
 3.1. Modelul unidimensional

Acest model reprezintă cea mai simplă metodă de proiectare şi se bazează pe

următoarele ipoteze simplificatoare:
1. suprafeţele de curent sunt suprafeţe de revoluţie a căror axă coincide cu
axa maşinii;
2. mişcarea pe fiecare suprafaţă de curent se studiază separat, fără
interacţiune cu mişcarea de pe celelalte suprafeţe de curent;
3. mişcarea prezintă o simetrie axială, adică se presupune că rotorul sau
aparatul director considerat are un număr infinit de pale, infinit de subţiri.

Cu aceste ipoteze, parametrii mişcării pe fiecare suprafaţă de curent depind numai

de o singură coordonată, de exemplu lungimea arcului de linie de curent din
proiecţia meridiană (de ex. coordonata q1). z

Ecuaţia de bază utilizată la modelul q2 q1

unidimensional este relaţia lui Bernoulli scrisă
pentru o linie de curent în mişcare relativă în rotor M
(sau în mişcare absolută în aparate directoare),
respectiv ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor q3
sau ecuaţia lui Euler.
Dezavantaje:
- nu garantează obținerea performanţelor impuse turbomaşinii,
constatându-se că regimul de calcul se află adeseori departe de regimul
optim de funcţionare, la care randamentul turbomaşinii este maxim;
- nu permite calcularea sau estimarea, în faza de proiectare, a
performanţelor energetice şi cavitaţionale ale turbomaşinii.

Totuși, această metodă împreună cu cercetări experimentale, s-a concretizat

prin obținerea unor relaţii semiempirice, care au condus la realizarea unor
turbopompe cu performanţe satisfăcătoare.

Modelul unidimensional, completat cu corecţiile semiempirice rezultate

experimental, se utilizează şi în prezent la proiectarea pompelor centrifuge
ultralente cu pale cilindrice (simplu curbate).
 3.2. Modelul bidimensional

Acest model reprezintă un model evoluat faţă de modelul precedent.

Constă în determinarea unor suprafeţe de curent cu simetrie axială (cu axa identică cu
axa maşinii) și analiza mişcării fluidului în reţelele de profile obţinute prin intersecţia
palelor cu acele suprafeţe de curent.

Mişcarea în planul meridian depinde de două

coordonate:
z
- coordonata q1 în lungul curgerii
- coordonata q2, pe direcția normală la curgere q2 q1

M
Se utilizează la proiectarea rotoarelor cu pale dublu q3
curbate (pompe centrifuge normale şi rapide, de
pompe diagonale, turbine și turbine-pompe).
Avantajul principal în raport cu cel unidimensional constă în posibilitatea
racordării secţiunilor palei în funcţie de curgerea meridiană adoptată.

Dezavantaj - datorită ipotezei numărului infinit de pale nu se poate calcula

repartiţia vitezei şi presiunii pe pale, precum şi în spaţiul dintre pale,
necesară determinării disipaţiilor energetice şi a comportării cavitaţionale a
pompei.

O dificultate în aplicarea metodei constă în faptul că suprafețele de curent

sunt în general nedesfășurabile la rotoarele radial - axiale (de ex. la
pompele centrifuge sau turbinele Francis).
La rotoarele axiale însă, suprafețele considerate sunt cilindri coaxiali cu
mașina și pot fi desfășurabile.
 3.3. Modelul tridimensional

Este cea mai complexă ipoteză de proiectare a rotoarelor turbopompelor.

Se consideră variaţia parametrilor mişcării în funcţie de cele trei coordonate
q1, q2 şi q3.

S2, med Spală

z Spală
Spală
q2 q1 S1, med

M
S1
q3

Se consideră că mişcarea se desfăşoară pe două familii de suprafeţe de curent:

- suprafeţele S1 sunt suprafeţe de rotație (carcasă și butuc)
- suprafeţele S2 au o formă variabilă în limitele canalului dintre două
pale consecutive.
 Pentru simplificare, problema 3-D se împarte în două probleme 2-D:
a. problema mişcării axial-simetrice medii în sistemul de pale, care constă
în determinarea suprafeţelor de curent medii S1,med, considerate suprafeţe de
rotație;
b. problema mişcării fluidului în reţelele de profile situate pe suprafeţele de
rotație, ţinând seama că stratul de fluid dintre două suprafeţe de curent S1,med
infinit vecine este de grosime variabilă.
În prezent, prin dezvoltarea capacității de calcul și a metodelor numerice, se
poate analiza mișcarea 3-D, ținând cont de
caracteristicile acesteia (nepermanentă,
turbulentă și cu disipații energetice).

https://www.youtube.com/watch?v=Pu6vZCUCbzM
https://www.youtube.com/watch?v=_SOxP-mXAYs
https://www.youtube.com/watch?v=QA2M0z-iA30
http://www.nus.edu.sg/comcen/svu/publications/hpc_nus/sept_2006/CentriPump.pdf