Ex. 3, p.

152
În prima poezie, versurile care exprimă adeziunea eului liric față de sat ca spațiu al valorilor etice
și estetice sunt:
„Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.”
„Aici se vindecă setea de mîntuire și dacă ţi-ai sîngerat picioarele te așezi pe un podmol de lut.”
În a doua poezie, versurile care exprimă adeziunea eului liric față de sat ca spațiu al valorilor etice
și estetice sunt:
„Plin este satul de-aromele zeului ca un cuib de mirosul sălbăticiunii.”
„Legi răsturnînd și vădite tipare minunea ţîșnește ca macu-n secară.”

Ex. 4, p.152
Versul selectat este: „Plin este satul de-aromele zeului ca un cuib de mirosul sălbăticiunii.”
Am optat pentru alegerea acestui vers, întrucât, acestui vers conține o imagine vibrantă și
evocatoare ce coagulează o comparației puternice dintre aroma din sat și mirosul sălbatic al naturii.
Această comparație denotă că viața de la țară este îmbibată cu esența divinității, iar natura este vitală întru
descrierea mediului rural. De asemenea, versul relevă o adâncă conexiune între sat și sacru, între om și
natură divină. Prin asocierea satului cu „aroma zeului” și cu „mirosurile sălbatice”, eul liric sugerează că
în acest mediu rural se găsesc tainele și misterele naturii, iar viața de la țară este în armonie perfectă cu
ciclurile și secretele vieții.
În viziunea mea, satul este un loc unde răsare magia naturii în toată splendoarea ei. În timp ce
pășești pe potecile sale înguste, simți cum mirosul sălbatic al fânului proaspăt tăiat îți îmbrățișează
simțurile, iar susurul râurilor și ciripitul păsărilor te conduc într-o lume în care timpul pare să fi încetat să
mai curgă. În această idilă rurală, fiecare răsărit de soare și fiecare apus de seară dezvăluie tainele și
minunile naturii, iar satul devine locul în care sufletul se reîntoarce la originile sale.

Ex. 6, p.152
Poeziile date ilustrează în mod vivid afirmațiile criticului Mircea Vaida referitoare la satul blagian
ca fiind o entitate cu o identitate și o prezență distinctă. Prin intermediul acestor poezii, se conturează o
imagine a satului care transcende individualitatea oamenilor săi și care se definește prin sufletul și
existența sa aparte.

În primul rând, poemul „Sufletul satului” sugerează că satul este mai mult decât o simplă
aglomerare de case și oameni. El este prezentat ca un loc în care timpul pare să se scurgă într-un ritm
diferit, mai lent și mai profund. Ideea că „veșnicia s-a născut la sat” subliniază faptul că satul are un suflet
etern și că există o legătură fundamentală între locuitorii săi și mediul lor rural. Această percepție a
satului ca fiind dotat cu un suflet propriu și distinct de cele individuale sugerează că satul blagian, într-
adevăr, „are sufletul său deasupra sufletelor oamenilor”.

În al doilea rând, în poemul „Satul minunilor”, satul este descris ca un loc plin de magie și de
mister, în care se întâmplă evenimente extraordinare și se simte prezența divină. Prin evocarea zeului Pan
și a minunilor ce se petrec în mijlocul comunității, se subliniază ideea că satul are o existență proprie și o
conexiune cu sacru, care nu poate fi redusă la simpla prezență a oamenilor. Astfel, satul este prezentat ca
un "eu" în sine, cu o identitate și o substanță distinctă de cea a individului uman.

În ansamblu, poeziile analizate confirmă viziunea criticului Mircea Vaida cu privire la satul
blagian. Ele ilustrează ideea că satul nu este doar o simplă locație geografică sau un mediu social, ci este
o entitate cu o existență și o prezență proprie, care interacționează în mod profund cu oamenii și cu
divinul. Astfel, prin intermediul acestor poezii, se subliniază complexitatea și profunzimea satului
blagian, ca un loc care trascende limitele umane și care își are propria sa viață și substanță.