Operaţionalizarea obiectivelor pedagogice

Lect. dr. Iuliana TRAŞCĂ

Operaţionalizarea obiectivelor reprezintă transpunerea rezultatelor aşteptate de la

elevi/cursanţi în termeni de operaţii şi acţiuni observabile şi măsurabile şi constituie o
componentă de bază a proiectării didactice. Robert F. Mager a identificat trei paşi obligatoriu
de urmat în operaţionalizarea obiectivelor:
- denumirea comportamentului şi a obiectului acţiunii (un verb de acţiune);
- condiţiile de realizare;
- criteriul de reuşită (performanţa standard).

În 1956, Benjamin S. Bloom a descris obiectivele educaţionale în funcţie de

domeniul cognitiv, iar descrierea sa a proceselor gândirii ierarhizate pe şase niveluri a fost de
atunci adaptată şi utilizată la scară largă, în nenumărate contexte, fiind revizuită în 1999 de
Lorin Anderson. Această taxonomie vizează o lista de procese cognitive, pornind de la cele
mai simple, amintirea cunoştinţelor, până la cele mai complexe, cum ar fi emiterea unei
judecăţi cu privire la valoarea unei idei.

Taxonomia lui Bloom a obiectivelor educaţionale (tradiţională)

Capacităţi Definiţie Cuvinte cheie
Cunoştinţe Amintirea informaţiilor identifică, descrie, numeşte, etichetează, recunoaşte,
reproduce, urmăreşte
Înţelegere Înţelegerea sensului, rezumă, modifică, parafrazează, interpretează, dă
parafraza unui concept exemple, explică
Aplicare Utilizarea informaţiilor construieşte, realizează, formează, modelează,
sau a conceptului într-o prezice, pregăteşte, elaborează
situaţie nouă
Analiză Descompunerea compară/contrastează, descompune, distinge,
informaţiilor sau a selectează, separă
conceptelor în părţi pentru
a le înţelege mai bine
Sinteză Folosirea ideilor pentru a repartizează pe categorii, generalizează,
produce ceva nou reconstruieşte
Evaluare Emiterea de judecăţi de laudă, critică, judecă, justifică, argumentează,
valoare susţine

În contextul societăţii cunoaşterii, în care procesele de predare şi învăţare vizează

mult mai multe decât gândirea, taxonomia propusă de Bloom şi-a pierdut din actualitate.
Astfel, în 1999, Lorin Anderson şi colegii săi au publicat o versiune actualizată a taxonomiei
lui Bloom, care ia în considerare un număr mai mare de factori care au impact asupra predării
şi învăţării. Această taxonomie revizuită încearcă să corecteze unele dintre erorile celei
originale. Spre deosebire de versiunea din 1956, noua taxonomie face diferenţa între „ a şti
ce”, conţinutul gândirii şi „a şti cum”, procedeele utilizate în rezolvarea problemelor.
Dimensiunea cunoştinţelor este reprezentată de „a şti ce” şi are patru categorii: factuală,
conceptuală, procedurală şi metacognitivă. Cunoştinţele factuale includ fragmente izolate de
informaţii, cum ar fi definiţiile cuvintelor şi cunoştinţe despre detalii specifice. Cunoştinţele
conceptuale constau în sisteme de informaţii, cum ar fi clasificările şi categoriile. Cunoştinţele
procedurale includ algoritmi, euristică sau învăţarea prin descoperire, tehnici şi metode,
precum şi cunoştinţe despre situaţiile în care se folosesc aceste metode şi procedee.
Cunoştinţele metacognitive se referă la cunoştinţele despre procesele de gândire şi informaţii
legate de gândire şi la felul cum pot fi folosite aceste procese în mod eficient.
Dimensiunea proceselor cognitive a taxonomiei lui Bloom revizuită are, ca şi cea
originală, şase capacităţi. Acestea sunt de la cea mai simplă până la cea mai complexă: (a)
amintirea, (b) înţelegerea, (c) aplicarea, (d) analiza, (e) evaluarea şi (f) creaţia.
Amintirea constă în recunoaşterea şi reamintirea, „rechemarea”, informaţiilor relevante
din memoria pe termen lung. Înţelegerea este abilitatea de a forma propriul înţeles pe baza
materialelor educaţionale, precum lectura şi explicaţiile profesorului. Subcategoriile acestui
proces includ interpretarea, exemplificarea, clasificarea, rezumarea, deducerea, compararea şi
explicarea. Cel de-al treilea proces, aplicarea, se referă la utilizarea unui procedeu învăţat
într-o situaţie familiară sau una nouă. Următorul proces este analiza, care constă în
descompunerea cunoştinţelor în părţi şi considerarea relaţiei dintre părţi şi structura generală.
Elevii analizează prin diferenţiere, organizare şi atribuire. Evaluarea, care reprezintă ultimul
nivel al taxonomiei originale, este al cincilea dintre cele şase procese în versiunea revizuită.
Ea include verificarea şi critica. Crearea, un proces care nu a fost inclus în prima taxonomie,
se află pe nivelul cel mai de sus al noii versiuni. Această abilitate implică combinarea unor
lucruri existente pentru a face ceva nou. Pentru a îndeplini sarcini creatoare, cei care învaţă
generează, planifică şi produc.
Pe lângă taxonomia lui Bloom(pentru domeniul cognitiv), în literatura de specialitate,
există taxonomii specifice de operaţionalizare a obiectivelor şi pentru domeniul afectiv,
respectiv, pentru cel psihomotor.

Taxonomia lui David Krathwohl( pentru domeniul afectiv)

Nivel de competenţă Performanţe necesare

- Sentimente -Receptarea şi conştientizarea valorilor, a fenomenelor şi a
- Motivaţii activităţii, precum şi evaluarea acestora;
- Convingeri - Reacţia prin asentiment, satisfacţie;
- Atitudini -Valorizarea prin acceptarea, angajarea, organizarea,
conceptualizarea şi sedimentarea valorilor;
- Caracterizare/autocaracterizare.

Taxonomia lui E.J Simpson(pentru domeniul psihomotor)

Nivel de competenţă Performanţe necesare

- Deprinderi
- Conduite motrice
- Operaţii manuale
- Stare/dispoziţie de pregătire;
- Reacţie dirijată;
- Reacţie complexă;
- Automatisme;
- Adaptare prin modificarea mişcărilor;
- Dexteritate etc.
 O altă tehnică de operaţionalizare a obiectivelor este tehnica SMART, utilizată
îndeosebi în managementul de proiect:

S – SPECIFIC (obiectivul răspunde la întrebările:Cine? Ce? Cum? Care? Când? etc.);

M – MĂSURABIL (obiectivul se poate cuantifica, fie calitativ, fie cantitativ);
A – ABORDABIL(de atins) (obiectivul este posibili de atins, fără a necesita implicarea
altcuiva decât a celui căruia/a celor cărora ne adresăm);
R – RELEVANT (realizarea obiectivului este utilă, are impact pentru activitatea propusă);
T – încadrat în TIMP (obiectivul se realizează într-o anumită perioadă de timp; pe cât posibil
trebuie formulate cu exactitate coordonate temporale ale acestuia).

O corectă operaţionalizare a obiectivelor asigură mai multe şanse de reuşită activităţii

propuse pentru că astfel, aceasta(activitatea) poate fi monitorizată în mod realist. Cele mai
frecvente greşeli care se întâlnesc în practica operaţionalizării obiectivelor constă în faptul că
nu se utilizează verbe de acţiune, ci termeni precum(cunoaşterea, înţelegerea, să ştie, sa-şi
însuşească, să stăpânească etc.); verbe care exprimă activităţi care nu pot fi în mod direct
observate şi măsurate.