Chirilă( Dragoș) Cornelia Alina

PIPP, Conversie Profesională

Anul II, Semestrul 2

Autoeducația. Definiri conceptuale. Abordări practice

Autoeducația

De-a lungul secolelor, dar mai ales in ultimele decenii, au fost elaborate numeroase lucrări
care abordează aceasta problemă, din numeroase unghiuri de vedere: sociologic, pedagogic,
filosofic, psihologic, etc.

Dificultatea definirii acestui concept rezidă și în corelarea foarte strânsă care există între
acesta și alte concepte fundamentale ale pedagogiei: educație, instruire, autoeducațe, educație
permanentă, ca să le enumerăm doar pe cele mai semnificative în acest context, ele reflectând
procesul foarte complex de formare și evoluție spre autodeterminare a ființei umane.

Din punct de vedere etimologic, termenul de autoeducatie isi are originea in: autos(gr.),
semnificand (prin) sine insusi, si educatio (lat.) cu intelesul crestere, formare, ridicare, etc. In
semnificatia sa originara, autoeducatia semnifica educatie prin sine insusi. In definirea acestui
concept trebuie sa incercam delimitarea sa de alte concepte „inrudite”.

Autoeducația se împletește continuu cu celelalte forme de educație. Pe măsură ce individul

avansează în vârstă, autoeducația ocupă un loc tot mai important în procesul său de formare. La
vârste mici copilul nu este capabil să se autoeduce, în adevăratul înțeles al cuvântului. Primele
preocupari sistematice de autoeducație apar, de obicei, în perioada școlii secundare, adică
gimnaziu.

Este evident că „niciodată problematica autoeducației nu a fost evidențiată cu puterea

secolului nostru; omul este somat de viața însăși la cunoașterea și realizarea de sine. Într-o epocă
de largă competiție economică, științifică s.a. competiția omului cu sine însuți constituie un
imperativ de prim ordin. Autoeducația presupune ca persoana să posede anumite caracteristici,
care reprezintă totodată condiții prealabile necesare ale desfășurării unei asemenea activități :
 Chirilă( Dragoș) Cornelia Alina
PIPP, Conversie Profesională
Anul II, Semestrul 2

 Autocunoaștere;
 putere de stăpânire și capacitate de autoconducere;
 fermitatea hotăârii;
 un ideal propriu, bine conturat și conștientizat;
 o conceptie clară despre lume și despre valorile ei.

Metodologia autoeducației include, în esență, patru categorii de metode:

 metode de autocontrol (autoobservația, autoanaliza, introspecția s.a.)

 metode de autostimulare (autoconvingere,autocomanda, autosugestie s.a.)
 metode de autoconstrangere:(autodezaprobarea, autorespingerea, autorenunțarea …)
 metode de stimulare a creativității (lectura-scrierea creativă, asocierea de idei, realizarea
planului rezumativ, autoaprobarea, autoavertizarea …).

Psihologic, autoeducația presupune strategii specifice de autoformare-autodezvoltare centrate pe:

 stimularea proceselor intelectuale (autoconvingere, autosugestie)

 stimularea proceselor afective (autostimulare, autoconsolare, autopedepsire …)
 stimularea proceselor volitive (autocomanda, autoaprobarea).

O autentică educație școlară trebuie să pregătească și să stimuleze aceste capacități care

condiționează autoeducația. Autoeducația – educația prin sine însuși – este liantul dintre educație
și educația permanentă.Ea reprezintă șansa individului uman de a fi, în viitor.

În ce măsură mai pot stimula profesorii elevii spre autoeducare?În lumina lumii moderne
în care trăim, relația dintre professor și elev a suferit mutații. Tendința cea mai mare este de
căuta informații și soluții, inspiație chiar, în lumea virtuală. Tehnologia și influencerii fabricați
de blog-uri, vlog-uri și rețelele de socializare au pus într-un con de umbra această relație. Dacălul
trebuie să caute noi forme de a se reînventa ca și specialist pentru a putea tine pasul. Vechile
metode de predare necesită un limbaj nou, accesibil acestei generații
 Chirilă( Dragoș) Cornelia Alina
PIPP, Conversie Profesională
Anul II, Semestrul 2

Pentru a avea capacitatea de autoeducare este necesar ca să se realizeze o legătură

armonioasă între profesor/învățător/educator și înteligența emoțională a elevului. Astfel, dincolo
de volumul de achiziții pe care îl are elevul, profesorul/învățătorul/educatorul trebuie să vadă mai
întâi ființa umană din fața sa, cu nevoile emoționale, posibilitățile genetice și visele pe care le are
acesta. Cred cu tărie că o bună cunoaștere a familiei elevului, a mediului din care provine, a
rutinelor vieții sale de zi cu zi ajută procesul de educație. Toate aceste date pot duce la
personalizarea și optimizarea procesului de învățămant pentru fiecare elev în parte. Dezvoltarea
inteligenței emoționale este unul dintre scopurile principale ale acestui început de sec.XXI.
Putem șă definim inteligența emoțională drept capacitatea personală pentru identificarea și
gestionarea eficientă a propriilor emoții în raport cu scopurile personale (carieră, familie,
educație). Finalitate ei constă în atingerea scopurilor noastre cu un minim de conflict intern și
intra-personal. Tendința ultimilor 10 ani este aceea de a nu mai pune accentual atât pe nivelul
ridicat de IQ, cât pe cel de EQ. Educația inteligenței emoționale este un segment din educația
integrată a omului.

Dimensiunile educației adulților cuprind: educația cu scopul de prevenire și reducere a

șomajului prin recalificare și/sau perfecționare, reîntegrarea socială a unor grupuri marginalizate,
educașie civică și interculturală, educația pentru reducerea analfabetismului functional și
tehnologic.

2. Autoeducația. Definiție

In semnificatia sa originara, autoeducatia semnifica educatie prin sine insusi. In definirea

acestui concept trebuie sa incercam delimitarea sa de alte concepte „inrudite”.

Autoeducatie-autoinstruire – autoinstruirea desemneaza actiunea de a invata singur, fara

ajutor, fara profesor. A. Barna (1989) considera ca autoinstruirea sau autodidaxia desemneaza
doar un aspect, o latura, o dimensiune a autoeducatiei vizand dobandirea relativ independenta a
cunostintelor, aspect care, desi foarte important, nu acopera in intregime semnificatia conceptului
de autoeducatie.

Atunci cand educatia se infaptuieste autodeterminat, sub forma autoeducatiei, cei doi poli
ai actiunii educationale – subiectul si „obiectul” - se suprapun, iar obiectul educatiei se
 Chirilă( Dragoș) Cornelia Alina
PIPP, Conversie Profesională
Anul II, Semestrul 2

transforma in subiect al propriei sale formari/deveniri. Subiectul actiunii educationale isi

(auto)propune scopuri si obiective, isi (auto)organizeaza activitatea de invatare, isi
(auto)evalueaza performantele obtinute. Autoeducatia inseamna autodeclansarea actiunii de
invatare/educare, este o actiune a individului asupra lui insusi, astfel incat autoeducatia
dobandeste urmatoarele note definitorii: este constienta, sistematica, planificata, orientata spre
scop, profund motivata. (I. Nicola, 1996, p. 38)

Autoeducatia vizeaza toate dimensiunile dezvoltarii personalitatii. Daca este vorba despre
invatare de cunostinte, atunci ea imbraca forma autoinstruirii (autoinformarii), daca conduce la
transformari in sfera de personalitate, atunci vorbim despre autoformare (morala, estetica, fizica,
etc).

Autoeducatia-educatia permanenta – se afla intr-o relatie de complementaritate, in sensul

ca educatia devine permanenta numai prin autoeducatie. Pregatita si stimulata de educatie,
autoeducatia ii confera acesteia atributul de permanenta, pentru ca ii asigura conditiile esentiale
(tehnici de munca, capacitati, deprinderi, motivatie, atitudini, etc)

Autoeducatia – independenta in activitate – nu se suprapun, desi independenta in

activitate exercita o influenta pozitiva asupra formarii personalitatii umane; in acelasi timp, nu
orice activitate independenta este orientata in mod constient spre autoperfectionare, sub efectul
eforturilor proprii.

Autoeducatie- educatie - Este evident ca autoeducatia nu se impune de la sine in plan

comportamental si atitudinal. Ea este rodul, efectul educatiei, ca actiune externa asupra
individului, intre educatie si autoeducatie existand un raport de interdependenta. Daca educatia
declanseaza transformari la nivelul personalitatii umane prin actiuni intreprinse din exterior,
autoeducatia conduce la finalitati transformatoare prin actiuni autoimpuse, ca expresie a unor
aspiratii si a unui efort voluntar. Educatia ca „ajutor pentru autoajutor” trebuie sa creeze o baza,
un fundament informational si de tehnici de invatare, un sistem de deprinderi intelectuale si de
actiune care sa permita asumarea de catre individ a unor teluri autoformative. In acelasi timp,
autoeducatia nu este o continuare a educatiei de tip scolar. Ea reprezinta o schimbare de raporturi
ale fiintei umane cu lumea si cu sine insusi, manifestandu-se atunci cand acumularile educative
 Chirilă( Dragoș) Cornelia Alina
PIPP, Conversie Profesională
Anul II, Semestrul 2

permit individului sa preia initiativa si responsabilitatea desavarsirii sale. Autoeducatia este un

rezultat, o continuare si o desavarsire a educatiei. In egala masura, autoeducatia transforma
educatia in educatie permanenta.

Formarea si desavarsirea personalitatii umane este un proces indelungat si complex in

care cerintele externe, exercitate de factorii educationali (familie, scoala, alte institutii,
organizatii, grupuri formale sau/si informale) si cele interne se intrepatrund in mod permanent,
schimbandu-si rolurile si ponderea in functie de stadiul dezvoltarii. Transformarile care se
realizeaza in pragul adolescentei determina ca intreaga conduita sa fie dirijata din ce in ce mai
mult din interior, sa fie autodeterminata. G.W.Allport (1981) arata ca in adolescenta se produce
acel salt calitativ in dezvoltarea constiintei de sine care permite si stimuleaza declansarea
preocuparilor de autoperfectionare. Aceste transformari il determina pe adolescent sa se
descopere, sa se priveasca cu alti ochi, il fac sa-si indrepte atentie spre viitor.

Preocuparile pentru autoeducatie pot sa apara si mai tarziu, in anumite momente-cheie ale
vietii:
 intrarea intr-un nou grup, colectiv de viata sau munca
 incredintarea unor responsabilitati
 inregistrarea unui succes/esec in activitate, etc

Astfel de momente pot determina autoreflectii, comparatii intre nivelul actual al

activitatii, conduitei si al pregatirii, cu cel impus de noua situatie. Acest proces autoreflexiv se
manifesta numai la un anumit moment al evolutiei constiintei de sine, cand se poate constientiza
si accepta decalajul dintre ceea ce este si ceea ce trebuie sa fie.

Determinarea interna a (auto)educației nu trebuie înțeleasă în sensul minimalizării

importanței influențelor externe. Este vorba doar despre un anumit nivel de maturitate, de
responsabilitate sporită fata de propria persoana care pot determina/declansa angajarea pe drumul
dificil dar plin de satisfactii al autoperfectionarii; un nivel de maturitate al persoanei cand
influentele exterioare sunt filtrate si prelucrate, acceptate sau inlaturate in functie de valorile
dupa care se conduce subiectul.
 Chirilă( Dragoș) Cornelia Alina
PIPP, Conversie Profesională
Anul II, Semestrul 2

Astfel, autoeducatia poate fi definita ca fiind acea modalitate de realizare a educatiei de

sine in care cerintele externe nu mai actioneaza ca factori constrangatori, ca forte straine de
aspiratiile si interesele proprii. Prin autoeducatie are loc trecerea din imperiul necesitatii, in
imperiul libertatii (educatia ca necesitate inteleasa). Putem considera autoeducatia ca reflectare a
acelei etape in dezvoltarea personalitatii cand cerintele externe sunt interiorizate in cerinte
proprii, devenind cerinte interne.

Printre metodele utilizate in autoeducatie putem enumera: deviza, jurnalul intim,

autoobservatia, autonaliza, autocontrolul, autoraportul, autoconvingerea, autoexersarea,etc (A.
Barna, 1989, p. 71-162) Dupa cum putem observa, aceste metode presupun interiorizarea unui
sistem metodologic utilizat in activitatea educationala ca activitate externa, de actiune
transformatoare a unei fiinte umane asupra altei fiinte umane.

Problema care se ridica atunci cand analizam autoeducatia este aceea a momentului in care fiinta
umana incepe sa aiba preocupari in acest sens. Care este varsta la care apare, se manifesta
tendinta si/sau dorinta de autoeducatie? La ce varsta individul devine capabil sa transpuna in
practica, sa realizeze cerintele autoeducatiei, sa ia in stapanire procesul autoeducatiei? Luand in
considerare cele doua aspecte mentionate, si anume, dorinta/intentia, pe de o parte, capacitatea
de realizare a ei, pe de alta parte, majoritatea specialistilor plaseaza momentul aparitiei si
intensificarii preocuparilor vizand autoeducatia la sfarsitul preadolescentei si inceputul
adolescentei. (I. Nicola, A. Barna, I. Comanescu, s.a.) Este momentul in care se produce saltul
transformator in sfera de personalitate (in plan intelectual, afectiv-motivational, atitudinal), a
constiintei de sine, conditii psihologice indispensabile pentru declansarea preocuparilor de
autoeducatie. Este debutul a ceea ce I. Comanescu (1998, p. 71) denumeste a fi „inraurire
autopropulsata”. Acest impuls spre autodeterminare in plan educational va conduce la
redimensionarea conceptului de educatiei, la considerarea ei ca act creator sau autocreator.
Autorul pune in relatie autoeducatia cu educatia permanenta, considerand autoeducatia mijloc de
realizare a educatiei permanente.

Autoeducatia si eficienta actiunilor intreprinse depinde de o serie de conditii:

 nivelul de dezvoltare a constiintei de sine
 Chirilă( Dragoș) Cornelia Alina
PIPP, Conversie Profesională
Anul II, Semestrul 2

 calitatile volitive necesare finalizarii actiunilor autoformative,

rezistentei la tentatii, implicata in „lupta motivelor”
 stapanirea tehnicilor de munca intelectuala
 natura si complexitatea scopurilor fixate, etc

Abordări practice:

Una dintre cele mai potrivite abordări practice privind tema autoeducației mi se pare
exemplul personal, Cine sunt eu, adultul?.Sunt o femeie puternică de 32 de ani, mamă a doi
copii minunați, un om curios și empatic, în căutare de a mă autoperfecționa. Sunt bine ancorată
în realitate imediată. Am o familie formată din doi copii și un soț, sunt activă social și fac
voluntariat în cadrul comunității locale. De-a lungul vieții mele de adult nu m-am limitat la o
singură directivă. Formarea mea inițială este ca profesor de limba si literatura romană, cu o
facultate terminată în urmă cu exact 10 ani, de-a lungul acestor ani am simțit nevoia să învăț, să
aprofundez cat mai mult pe parte didactică și pedagogic,cochetând o perioadă cu scrisul, urmând
cursuri de formare continuă, în ciuda faptului că patru ani de zile am fost în concediul de creștere
copil (cu cei doi copii3,7 luni /2 ani).

Încheiere:

Educația precede autoeducația oferind elevului/tânărului direcția devenirii sale, ajută

ființa umană ca pe parcursul evoluției sale ca și personalitate să își formeze deprinderi, îi cultivă
încrederea în sine și independența. Autoeducația apare din nevoia continuă de educație, de
formare. Omul devine prin sine mai mult decât este, tinde spre autoperfecționare și înspre
depășirea continuă a propriilor limite.

Bibliografie:

1. Albu Emilia, Psihologia educației.Teme și abordări actuale, Ed. Napoca Star, Cluj-
Napoca, 2009
 Chirilă( Dragoș) Cornelia Alina
PIPP, Conversie Profesională
Anul II, Semestrul 2

2. Barna Andrei, Probleme teoretice și metodologie, Ed. Didactica și pedagogica, București,

1995
3. Barna, A., (1989), In puterea noastra autoeducatia, Editura Albatros, Bucuresti

4. Cucos, C., (1996), Pedagogie, Editura Polirom, Iasi

5. Cucos, C., (1998), Educatia si provocarile lumii contemporane, in Cucos, C., (coord.),
Psihopedagogie pentru examenele de definitivare si grade didactice, Editura Polirom,
Iasi

6. Toma Steliana, Autoeducația.Sens și devenire, Ed. Didactică și pedagogică, București,

1983
7. Vaideanu, G., (1988), Educatia la frontiera dintre milenii, Editura Politica, Bucuresti
8. http://ulis2.unesco.org/images/0011/001140/114032EO.pdf
9. https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000001801