BC

U
IAS
I/C
EN
TR
ALU
NI
VE
RS
ITY
LIB
RA
RY
 -
BC

,
UI
AS
I/C
EN
TRA
L UN

f
IVE

RRC
RS
IT YL

UIT TEE o
IBR
AR

ra
3 Tpesr
Y

re ere
 Si
A

iure
pe
atasa
pare | | i
SPUI
[E
RY
N$
PS
AA
EEE
RA li
(i
LIB
( „ct
(|
77
(A
N

€ 074
7
4
VS
ITY

A DE
/
ION SIMIONESCU

| EAcatei |i
RS

SS i
PROFESOR LA UNIVERSITATEA DIN iAȘI

ge po £
MEMBRU AL ACADENIEI ROMÂNE

3
VE
NI
LU

îi
A

ui
TR
EN

Cu 36 figuri în text.
I/C

1910
IAS
U
BC
BC
UI
AS
I/C
EN
TRA
L UN
IVE
RS
IT YL
IBR
AR
Y
 dial
[dd

CASA ȘCOALELOR

RY
BIBLIOTECA DE POPULARIZARE A ȘTIINȚEI

RA
O. fa crea No.12

LIB
DN TAINELFELORILOR
ITY
RS
DE
VE

ION SIMIONESCU!
NI
2

LU

PROFESOR LA UNIVERSITATEA DIN LAŞI

MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE Ă

A
TR
EN

CU.36 FIGURI IN TEXT

I/C
IAS

4. BUCUREȘTI.
”“IPOGB; AFIA «JOCKEY. OLUĂ», ION C VĂCĂRESCU
U

) No. 4, Strada Umbrei, No. 4

BC

1919
BC

n
UI
AS
I/C
EN
TRA ai

L
în

UN pa
acer 43, aa
IVE
1652,

RS
IT YL
IBR
AR
Y
 RY
RA
LIB
*

. “PREFAŢĂ.

ITY
Cât de frumoasă te-ai miitit
po RS
Naturo tul...
As vreă să plâng de fericit
Că simt suflarea ta! divină
VE
Că pot să văd ce-ai pliismuit,
(G. Cosbuc).

«Xulura nu e nicii bună, nici rea»

NI

a +is Goethe. O
cunoşteii culâne, dar o și iubeii cu patimă. Principal e sii
LU

încerci a o cunoaște. Dragosteu vine dela sine, iar râs-

pluta sufletească este nemărginită. Legite ci sunt.
legile
omenești; sufletul nostru lesne își găsește oglindire
în
A

sufletul ci. Cel ce-și trece viața, fără să prindă

tot ce
TR

se pelrece în natura din jur ul său, îşi leagă singur ochii,

își astupă urechile și nu cerci si guste clipele de fericir
e
ce ă se presiulă în cale; eo umbră de om. care
EN

răi -
cește până ce ajunge în lunea iunbrelor vesnice ; e chip
de piatră pe care nu-l poale mişcă. nici bucuria nici ogrija
I/C

“altora. holul educatie al Știin(ei despre Natură este prea

mare, pentru ca să nu luim de mână Da copii şi să-i
IAS

deprindem a o cunoaște în, plina ci desfășurare. Er

cursiile sunt unul din mijloacele principale. Vorba căluli
despre ceeace se petrece în uatură, este un altul. Cărţile
U

«e școală sunt prea rigide, cei au a se țincă după un

program anumit. Libertate
BC

mai mare găsești numai in

e
>
 n
4

Luecăţile de cetive. De acest principiu „Yam condus atunci

RY
cind am alcătuit cartea didactică pusă la dispozitia co-
piilor de curs inferior , căci pe lingă descrierea căt

RA
mai atrăgătoare, [iră nume străine care sperie, a bucă-
ților stabilite prin program, an întercalat şi bucăţi de

LIB
cctire, de întregire. Citera din cle, ca și unele publicate
pe vremuri în revistele de popularizare Albina şi Natura,
Je-am strâns înti'o broșură pusă la dispoziția copiilor >,
Acun am adunat alte bucățele, pe care le sau spre ce-

Y
tive tot copiilor. De sufletul lor trebue să ne îngriji

SIT
cit putem; pentru pregătirea lor compleclă trebue să ne
xtrăduin din toate puterile.
ER
, E |. SIMIONESCU.
Iaşi, Octomlrie 1919.
IV
L UN
T RA
EN
I/C
IAS

:) Dotanica de cl. II Ed. V-a. 1915, Socec,

Din reafa plantrtur, biblioteca Cosinzeanu. No.
=) 1, Simionescu,
şi Dre
29—21, Craiova, 1919, 50 bani, După aceia a mai aparut
U

A, Borza. Din Inca - Mantelur, Bibliotec a Semiiniit orul, No. 1,

BC

Aral. 107. 40 fil.

1
.
 RY
RA
LIB
ZIUA NUNȚII

Y
SIT
Și tot acel miros
Și "'ntrepu-mi senin
1 dărui iubirei
Cunună-i închin.
ER
(Carmen-Sylea trad.
, Eminescu].
O pajiste înflorită, de când -e lumea, a atras privirea
NIV

omului. Rar e acela care trece orb pe lângă ca și nu

simte chemarea tainică spre cel mai frumos câmp de
„înviorare sufletească, pe care natura Pa putut cercia.
U

Fără să vreai, înnainte de a te plecă sii rupi o floare,

„care-și trăește ziua de fericire, rămâi
AL

pironit de varia-
ţia formelor și a culorilor care împestriţează urzala verde
a ierbei mărunte. "Le ţine în loc oare numai bogăţia
R

ne-
imitabilă de culori? Nu e și o legătură nevăzută care
NT

te schimbă, cure îţi dă putere să pricepi ceea ce vezi,

care te/cuprinde întratâta încât fără să vreai te face să
CE

îngenunchezi, în faţa altarului fericirei mute ce tresaltă

din fiecare fir de iurbă? “Te leagănă măcar pentru o
clipă veşnica întinerire a firei, te simţi însuşi mai UŞOr,
I/

mai înaripat, mai dispus spre. înţelegerea mulţumirii dar

AS

și a durerii altuia. Pajiștea înflorită, reface omul vromu-

rilor fără griji inr sufletul tău amărât îşi capătă cevă
UI

din frăgezimea și tinereţea florilor, care-ţi cântă vechiul

refren al păstrării speciei. |
BC
 !
6 7
Fi ”

închipuit; umbra niz

RY
Floare fării soare e greu de
din zilele de veselie
prea-e ciiutată de forma sglobie
de piisări, zumzet de în-

RA
Soare, lumină, căldurii, cântee
care natura te paralizează
secte, sunt firele mrejelor eu În-
unul și acelaș imn
în vremea pajiștelor înflorite. E

LIB
din sînul pământului, din
tonat din epaţiurile înstelate,
pe vârfurile înalte de munţi.
adâncul apelor ea și de
care asiguri veşnicul
2 imnul renașterii, a primenirii

Y
ar fi îmbriicată.
trai al vieţii, în ori ce formă
înflorite, te opreşte -

SIT
Dacă privirea peste fata pajiştei
când ai curiozitatea
în loc, uimirea te cuprinde atunci
floricele, dela cca
sii te apropii de sanctuarul fie-cărei
ER
Iugeniositatea naturii.
mai boshioasă la cea mai umilă, a
poti admira. Xeînchipuita varietate
numai atunci o
ţintă, numai astfel o
mijloacelor cari duc spre aceeaşi
IV

leasă insecta de floare.

poţi afla. "Țesutul des al firelor ce
UN

înţelegerea neînţeleasă de
vânt de plante, care constitue
vegetal, între ncorprani—
noi între regimul animal și ecl
de cât când ochiul
zat și organizat, mu poate fi prins
puţin demn
L

o lupă şi pitrunde în cceace pare

e ca
RA

prixos, îţi spune floarea cea mai

de pătruns. Nimie de
floarea cea mai sim
bogatii; totul e folosit, îți sopteşte ar=
impereeheazii întratătaa
_plă. Ilaină, miros, ncetar, se
T

îţi explici şi atiteala

monie pentru ziua nunței, încât
EN

prauul adevăratei vieţi,

omului pentru acecasi zi din
nu are planta ca săi arăte bucuriaeși griji,
Glas
I/C

pliicerea și durerea, după cum îşi ajunge ținta sau trăcste

să nu-ţi spuie însă ci
degeaba. Nu e fir de polen care
miscare, care sit
IAS

totul e măsurat până la cea mai slabi

gândește, caleulează,
nu-ţi împuie eredința ci planta
fericiri de a asimură
pregătește, că simte apropierea
cu puterea lui de
traiul neamului, izbânda speciei. Omul
U

de acţiune poate”
voinţă, cu mișcările libere, cu libertatea
BC

îinvăţă multe dela planta mută, stânjenită prin ridăcinile:

 <are o in în loc, dar care tocmai din cauza aceasta să .

RY
strădueşte prin toate chipurile ca să învingă. Se târăște,
işi chinuește braţele, se acaţără de ce poate, numai ca
să ajungă în lumina trebuitoare vieţii; simți svâcnitura

RA
mușchilor încordaţi, căutând să rupă lanţurile care le
paralizează. Și la cele din urmă învinge! Viaţa-i e un

LIB
<hin, dar biruinţii este! Și în lanţul ncîntrerupt de sfor-.
ţări uriașe, pentru o făptură legată, găseşte clipe de râs
vesel, comunicativ, de cântec pătrunzător, înălțitor, deși

Y
fără cuvinte. E vescliă zilei de fericire când polenul a

SIT
ajuns să cadă pe stigmatul deschis. E cântecul. biruinţii
când petalele colorate şi mirositoare pot cuprinde în
braţele moi insecta care-i aduce clipa de izbândă sau când
ER
rugătoare lasă în seama vântului grija ninsoarei galbene, -
aducătoare de rodnicie.
NIV

a Xa

Florile care îşi dau polenul în scama vântului, mau

mevoe de nimic alta de cât să stea cât mai în calea
U

“undelor de aer și să aibă cât mai multe fire de polen,

AL

din care unele să se piardă, dar să ajungă câte-va și la

florile femeești, apropiate, cu stigmate lungi, rămuroase,
R

cleioase, pentru ca să nu scape cel mai mic fir care ar

trece pe lângă ele. Alunul înfloreşte înainte de a da frun-
NT

zele, care ar opri ploaia de polen; arâul și neamurile

lui îşi scot sacii cu polen în afara învelișului florul,
CE

scuturându-i astfel pâni?m fund.

Vlorile care chiamă insectele ori păsările spre ele,
I/

sunt cele mai multe. Ele împestriţează pajistele, ele dau

AS

farmec parcului cultivat, ele se oferă puterii de creaţiune

a omului pentru a născoci cele mai "variate: împerecheri
de forme și culori. Serviciu gratuit nu-l dau insectele.
UI

Lor le trebue hrană; și ele au hevoe să-și asigure pro-

genitura. De aici toată întrecerea florilor de a ademeni
BC
 S

RY
ori floarea
locul unde se află plata serviciului. De multe
a seminți.
se sacrifică în parte, numai să-și asigure câte-v

RA
ale garofiţei,
Aşa se întâmplă cu miraculoasele neamuri
cărora poporul le zice la un loc lipicionse (Silence,
lipicioase, pentru că prin

LIB
Lyehnis, Saponaria). Sunt
cleiu apără cupa cu neetar de nepoftiţii mosafiri, care
nu le-ar aduce nici un folos. În schimb multe din ele
(Sileue inflans) se deschid tainice numai sara, pentr

Y
crede că
anumiţi cavaleri <burători de noapte. Ziua, ai

SIT
4 florile lor su trecut.
Stau spânzurate în Jox,
7) PS Za2, cu corola închisă; colo-
ER
Sp: /
i E ci rată cenușiu, fără urmii
Ne , .
pr 4 de miros.De cum se în-
IV

| N serează iusă, petalele se

resfrâns în afară și-și
UN

- arată faţa Iăuntrică, văp-

Tip, 1 Tâpicioasa, 2 a
sită în alb curat, stră-
In £ se verde borta pe unite au estt larvele
văduite de oare lucind ca un fulg de zii-
L

din
padă cu 10 raze, în intunericul nopţii. "Tot odată
RA

Acesti
cle se răspândește un parfum delicat de hiacintă.
e semnalul dat unui fluture de noapte, e tainica şonptă
T

EL vine, culege nectarul, dar duce pole-

ce-l chiamă.
EN

nul de pe floare pe floare; mai mult încă: în ovarul

oule, Cite-va seminţe sunt date pradă.
florii îşi pune
licomiei larvei, care a eșit din on, dar polenul dus de
I/C

pe floare pe floare, în sbuciumul înscetei de a pune

tiă și
cum trebue-oule, face ca fecundaţiu sii fie abunden
IAS

semințe neatins e.
să rămâe şi în fructul plantei câte-va
culori,
Floarea chiamii prin culoare, prin contraste de
văzută, ca şi
ca să fie msi bine şi mai de departe
U

atragi
stindardul alb ridicat „de cineva care vrea să
albenă și rosă sunt
BC

atenţiunea asupră-i. Culorile albă,

cele mai
cele mai bătătoare la ochi; cu cle se îmbracă
 9
'

“enulte flori. Făcându-se o socoteală minuțioasă asupra

» florilor care crese în Franţa, sau găsit că culoare
a

RY
! grulbenă predomină ; ea impestriţează câmpurile biitute
«le soare mai mult. In al doilea rând vine culoarea albă,
mai des întâlnită în umbra

RA
pădurilor. Vine apoi roșul, .
-3 verdele, albastrul, cu diferitele nuanţe. Când
nu ajunse
culoarea, petalelor, se colorează „Și sepalele, frunziș

LIB
oarele
«le sub ele (Salvia), sau chiar anterele. La Fehium
vulgare
(Coada-Șarpelui) care crește pe toate cărările, ramura
cu
îlori e un tablou întreg, cu game diferite dela roșul

Y
violet al bobocilor, la albastru violet al petalelor, la roşul

SIT
purpuriu al petelor de pe trunchiu. Rar de tot florile
sunt mari, boghioase, sinpuratice, pentru ca sti
atragă
privirea de departe. Abea a mia parte dintre Fanero
ER
game
au flori mai mari de-un decimetru, din care
cea mai,
mare e floarea de Rafflesia din pădurile tropicale,
cu un
NIV

diametru de S0 cm. De regulă florile mărunto'se adună

mai multe la un loc, formând înflorescenţe ca un
stru-
sure (Liliacul, Sulfina) ori ca o tipsie lată (AIoreovul
U

“sălbatee, Măghiranul.) In cazul acesta este și o diviziure

a muncii. La Sora-Soarelui florile de pe margenc, sterpe,
AL

sunt stindardele care atrag spre florile dela centru, puțin

vizibile. Se pare că și culorile au glas; fie-care atrage
R

anumite insecte. Albincle sunt atrase mai mult către

NT

florile îmbrăcate în purpură, în roșu de carmin sau

violet, pe când fluturii de noapte vizitează mai mult
florile albe. Chiar și podoaba câmpurilor, variate în dife-
CE

ritele timpuri ale, verii, se pare că este în legătură 'cu

lumea variată a insectelor care le viziteatză,
I/

Pe lângă culoare, florile dau din ele acele parfumuri

AS

diferite, cari constitue temelia: unei mari întreprinderi

industriale. Sunt sute și sute -de nuanţe, specifice fie-
UI

cărei plante, mai rar ficcărui grup de plante. Unele au,

mirosuri urâte, de putrezăciune, de cadavru, (Cucurb
eţică)
BC

/ - 1
 RY
dar toemai prin aceasta atrag insectele, care umblă dupi:
'substanţe organice în putreziciune. Cele iai multe însii
riispândese mirosuri plăcute, care se împrăștie lesne în

RA
atmosferă, așa incât atrag atenția dela mari depărtări.
Liicrămioara no vezi deodată; ca te duce so piisesti

LIB
prin mirosul care umple. pădurea. Dar legătura între
anumite flori și anumite insecte se prinde de minune.
prip faptul că florile nu miroasă ori când, ci numai în

Y
ceasurile când au obiceiul să sboare insectele care le

SIT
convin mai bine. [2 o simplă ccincidenţii? E o înțelezere ?
Lonicera nu miroasă mai tare, decât dela asfinţitul soa-
relui până spre miezul nopţii când sboară fluturele cap
ER
de mort; Priunul nu-si asvârle mirosul de miere ul flo-
rilor sale "decât în toiul zilei, când sbor albinele. Se
IV

retrag acestea la odihnă, spre seară, în stiubei, îîși domo-

leşte și priunul mirosul florilor.
UN

Miros și culoare atrag; forma florii, nectarul si polenul

asigură participarea inscetei lu fecundaţie.
Ylourea îi dă sau polen sau ncctar. In cazul dintăi
L

(dediţei, trandafir, piciorul cucoșului) anterele sunt nume-

RA

roase, așa încât făina galbenă de polen ajunge și pentru

hrana insectei, dar mai rămâne şi pentru transportul pe
“alte flori. De regulă aceste flori sunt large deschise ș
T

floarea nu face nici o economie. Dacii mâncarea oferitii

EN

nu este așa de uustoasă ca mierea, o dă măcar din belşug,

Când floarea, produce ncctar, spârcenia cea mai aprigă
I/C

domneşte. “Prebuc, în schimbul mierei, trebue numai

decât, să-și asigure fecundaţia, ca și când trudi de a
IAS

fabrica nectarul trebue mai bine riisplătită. Locul de

fabricare al nectarului este ascuns, în fundul florii. Pentru
muşteriii serioşi sunt anumite semne—o dungi!de'euloare,un
şir de perisari, o îudoictură în lunw a petalelor — după
U

care se conduce pâni la acel tuinie colț din floare. Alteori

BC

"— Toporașul, Linariţa — nectarul se scurge picătură cu

 ua
picătură în „cornete anumite, la 'deschiderea cărora

RY
însă
stă la pândă antera ori stigmatul. Cele mai: neichipuite
“construcţiuni le găsim în. flori, pentru ca să
se asigure

RA
culegerea neotarului de anumite insecte. Când
mierea
ungt unele părţi din florile deschize şi ai crede
că e
pentru toată lumea, te înșeli amarnic. Asemenea

LIB
flori
nu sunt vizitate de bondari, ori fluturi
cu trompa
lungă, căci ar păţi ca și cocostârcul din
fabulă, căruia
„“cumătrul lup i-a pus mâncarea

Y
într'o farfurie lată. Din
potrivă cărăbușii mici sunt musafirii

SIT
doriţi, vizitatori
ziluici ai tipsiei Inte de morcov sâlbatec, Şi din contră,
aceștia nu au ce căuta în florile, care au nectarul
ascuns
unde-va în vre-o gropiță, sau în îndoieturile
ER
corolii, de
unde numai fluturele cu trompa lungă îl poate suge.
Accastii comoară neprețuită, de care atârnă
viaţa nea-
NIV

mului, nu numai că este ascunsă în taină,

nu numai că
Sau. luat toate măsurile ca să nu se iroscască,
dar este
păzită strașnie contra tălharilor nceuvântitori,
care ar
U

niizui spre ca. Pădure deasă de peri uneori

oprește
suișul furnicilor,
AL

care umblă moarte după sucuri dulei:

alteori sub corolă e un “inel de clei, fabricat
anume, în-
tocmai ca și inclul de păcuriăi pe care-l trage grădinarui
R

sub cununa arborilor ingrijiţi-cu trudă. O plantă

exotică,
NT

numită Caphea, are un adevărat gard viu din mănun-

chiuri de peri eleioși, care. formează la gura
florii ca o.
CE

sită de nestrăbătut, i | A
“La nevoe, pentru ca să-și apere florile; planta
cere aju-
torul furnicilor, cărora le plăteşte în natură,
I/

spre a le
feri de lăcomia altor insecte. E un serviciu
AS

adevărat
„de dulăi păzitori, e
In părțile din sudul Furopeierește planta numită
Ser="
UI

ratula Iycopifolia, neam cu Pălămida, Gălbinatea

dela
noi și care aduce la floare cu unii Seai sau cu Țintaura.
BC

Cât florile sunt îmbobocite, strânse grămadă în măciuea

 ' 12

RY
floral, învălitii cu bractee dese, ele sunt atacate de un
aândae la fel cu gândacul auriu dela noi. Aceştia, adue

RA
adevărate devastări, nimicind toţi bobocii. Ce face planta ?
Din bracteele învălitoare, picurii broboane de miere, care

LIB
se întăroşte uncori, formând eristali de zahar. Furnicile
încbunese după acest sue dulce. Planta îl oferă lor, cu
o condiţie: să le păzească bobocii. Furnicile își fac
slujba în conştiinţă. De îndată ce simt sborul seomo-

Y
tos al dușmanului, se pun pe spete, se ţin cu picioa-

SIT
rele dindărăt de bractee și ameninţă cu acul inveni-
nat, cu ciingile. dela celelalte picioare și mai ales cu
ER
fălcile puternice, tăioase, musafirul nepoitit, Când se
apropie prea tare și ameninţarea lor nu-l fac să-i fie
fricii, îl prevestese de primirea ce-l așteaptă, împroşcân-
IV

du-l cu ceva acid formie, un suc urzicitor, Gândacul de

„regulă se îndepirtează, iar furnicile întorcându-se spre
UN

bractee, continui sii guste cu nesaț din plata pazei. Dar.

nici planta nu e mai puţin şireată, dacă se poate vorbi
așă, de o plantă. Când nu mai are nevoe de pază, când
L

florile sau desfășurat și nu mai e de ce se teme, înţareii

RA

furnicile, nu le mai dă sucul dulce, Acestea îşi caută

de drum, de sigur judecând rău nerecunostinţa plantei,
T

dar ne-având încotro, trebuind să se supuie spiritului de

EN

economie, pe care probabil il aprobă, cele însăși nefiind

mai irositoare,
I/C

In sfârșit toate pregitirile sunt gata. Se așteaptă numai

mirele înaripat. Pentru chemarea lui de departe s'au luat
măsuri ; parfumul înlocueşte glasul și trâmbiţa, culoarea e
IAS

semnul unde se află casa. Nectarul este fabricat. Rămâne

acum ca vizita să nu fie în zadar. iei este calculul cel nai
dibaciu. Dacă ar fi săvârșit de om, nu ne-au puteă opri să
U

nu-l considerăm drept inteligent, uncori chiar deo întelizenţii

BC

rară, Venit din partea plantei, strângem din umere și nu

xăsim ce cuvânt potrivit am întrebuinţă, Chiar <instinet»
 13
'

ar fi prea îndrăzneţ, căci drept instincte luăm adese acte

RY
complexe săvârşite de alte animale afară de om. Facem
deci o praduare a expresiunilor, după importanța rela-

RA
divă a fiinţelor; sus este judecată, inteligenţă cecace jos
la insecte este reflex, instinct. Mai jos încă, pentru flo-
rile înţepenite în pământ, rămân semne de întrebare. Incă.

LIB
nu ne putem scutură nici în interpretarea obicetivă u.
faptelor de ideii egocentrismului. Trecem pe lângă o
plantă înflorită, fără să-i simţim sbuciumările ci deo elipă-

Y
lată Salcâmul-galbăn din grădinile noastre. Ne-am în-

SIT
trebav vre-odată de ce unele flori sunt îndreptate în
sus, altele spânzură în jos? Puţini răbdare ne-ar dă des-
legarea. Poate am prinde și un surâs de mulţumire al
ER
florilor! Câtă vreme acestea sunt numai îmbobacite, stru-
gurele stă ridicat în sus. De cum însă simte că a venit
NIV

vremea fecundării, strugurele se lasă în jos, iar codiţele

florilor 'se sucese de 1209, pentru ca foaia lată din floare,
numită stindard să fie în sus, iar cele două foi unite—
U

ca la toate leguminoasele, — numite luntre, să fie: în jos

și să poată servi drept sprijin vizitatorului înaripat. Po-
AL

ziţiunea florilor pe suportul lor ste așa fel socotită, în

ât să fie îndreptată în direcția de unde vinc vizitatorul.
R

„Campanulele au clopotul în jos, având înlăuntru scări

NT

făcute din peri, pentru ureușul lesnicios al albinei, pe

când la florile vizitate de fluturi, corola e ca o trâmbiţă |
CE

larg deschisă. Labiatele mirositoare, Orchideele cu forme

fantastice, toate au o buză de jos, pe care se poate lăsă.
insecta, cum se pune la urdiniș o scândurică pe care să
I/

se odihnească albina, obosită de sbor.

AS

Toate precauţiunile sunt luate pentruca fecundarea să

se întâmple. Sarcina insectei, este de a asigură transpor-
UI

tul polenului de pe o floare pe stigmatul alteia. Ştie in-

secta de serviciul pe care-l face? Ori e un instrument
BC

orb al inteligenţei plantei, în schimbul hranei ce i se dă

 RY
trebuind să faci marele serviciu cerut de plantă? De
altfel nu are ncvoe să știe insecta nimic. Se înarijește

RA
floarea singură să-i puie pe spete, pe cap, pe pântece,
ori unde poate, câteva fire de polen, iar pe de altii parte
si-l ică înapoi, pe altă floare, tot așa cum Pa pus,

LIB
"Ar fi cu neputinţă de înșirat toate meşteşururile
plantei, pentru a-și ajunge scopul. Fie-care floare între-
buinţeazi alt mijloc. Unele arată drumul: nectarului, care

Y
este. aşa fel în cât insceta șterge cu faţa de jos a pân-

SIT
tecului sacii plini de polen; ori silită să-și vâre trompi
în tubul lung, îngust, al.
ER
florilor de. Luminiţii, se
umple de polen pe cap, pe
antene, cum ne umplem
IV

noi, când mirosim prea a-

proape florile de crin. Ob-
UN

servii cu atenţiune o floare

de Vineţele ori de Seai-
galben (Centaurea). A nte=
L
RA

rele unite formează un

manşon. Ile dau drumul
Vic. 2 Albina
polenului pe faţa lăuntric,
T

esta improscată cu polen, de indata

! unde umple mansonul.Când
ce 59 lua pe fioare,
EN

o iusectă umbli pe griimada de flori, firişoarele care susţin

anterele se strâng, manșonul se lasă în jos, iar polenul
I/C

«din lăuntru este dat în afară, prinzându-se de pântecele

inscetei. Alte-ori floarea improașei polenul, useat cu
firele de făină, înecând insecta întrun nouruz de praf.
IAS

Aşa e la Drobiţii,
dar mai ales la Buestiu (Spartizn jucu un)
cu florile mari ealbene, plantii meridionali, dar crescuta
st prin pareurile noaste, Un sistem întrec dle mecanica.
U

face ca atunci când înxceta se pune pe floare, petalele

BC

de jos se lasă, iar anterele ascunse îu liuntra, devenind

libere, improşeii polenul. (li. 2). Nu voi pomeni „decât
 15

ingenioasa schimbare a anterelor de ln Salvie. Ori-cine

săvârşeşte albina.

RY
poate face experința pe care zilnic o
Anterele în număr de două sunt asa bifureate încât o
jumătate, stearpă, închide gâtul florii unde se află nec-

RA
tarul, pe când cealaltă jumătate, cu polen, stă ascunsă
sub buza de sus a florii.

LIB
Vâri un pai spre locul cu
necetar; el apasă pe jumă- .
atea steârpă â anterei. Pri-

Y
ntr'o cumpănire firească,

SIT
cum e la balanţă, jumă-
tatea ccalaltă se pleacă pe Yiz, 5. Floare de Salvio
. . ._. tăiatii, spro se vedeă cumpănă
spinarea inscetei și o umple N Anteretor.
ER
de polen. (Fig. 3). Orchideele, din care la noi se cunosc
31 specii căci cele mai multe, cresc în regiunile ecva-
, toriale, nu pot fi fecundate decât numai prin ajutorul
NIV

insectelor. Infăţișurea
lor e aceia a unui flu-
ture; iar polenul nu este
U

slobod, praf, ci toate

firele sunt lipite în niște
AL

saci uriiţi întrun picio-

-ruș comun, al cărui
R

capăt umflat este cle-

NT

ios. (Fig. 4). Insceta

-arânduse spre neetar,
CE

atinge. cu fruntea acest

Fi, 4, Insecta
vârându-se în floare, ca să sugă ncclarul i A i
adunat întrun cornet, atine” cu fruntea bumb cleios. Când Iese
grămadă.
strâns lui din floare poartă pe
I/

capătul clcios al polenu are, ari

ea două corniţe umflate la vârf, cele două gră-

AS

cap
mezi de polen pe care le duce la altă: floare (Fig. 5).
De împroșcat, împroșcă floarea cum poate, insecta ce
UI

o vizitează. Acum trebue să icie. măsurile ca polenul de

pe insectă să se prindă pe stizmatul altei flori.
BC
 16
. .

RY
!

Altfel truda toată e degeaba. Si pentru aceasta fel de fel

de șurubării întrebuinţează planta. Inainte de toate stig-
_matul este nai întotdeauna

RA
lipicios, umflat, catifelat,
ca nu cumva să se piardă

LIB
firul de polen ce Par a-
tinge. Uncori se pune în
calea inseetei, alte ori nu

Y
este decât cl în drumul

SIT
nectarului, anterele fiind
sau trecute sau încă ne-
Fie. 3. Albina deschise. O floare obisnu-
ER
cu cele'două măciuci de polen. scos din es : . a ca
auterelo unei orchideu. ită este aceea de Stânjă-
nel. O poate observa ori-
IV

cine IE largă ca o leică, dar nectarul e tocmai la

L UN
T RA
EN
I/C

tiz, 6. In Ţ, insecta se
IAS

bază În foare, polenul so prinde de

spate, lopăţica stizmatului este
vielic
In Fi, topâţ este În . ..
cate inscetei ştergând=o pe spate,

fund. Albina să târăşte cum

U

poate pânii acolo, nu firă

a se umpleă de polen pe spate (Iî. 6, D.).
BC

Când a intrat în altă floare, trece pe sub stiamatul

 li

<olorat, lat ca o potală. EI are însă o lopăţică dedesupt,

RY
prin care prinde de pe spinarea insectei câte-va fire
de polen, (Fig. 6. E). |

RA
La toporaș 1), stiomatul are un soiu de căpăee] care
”ade insecta de polen, pen-
truca atunci când se închide,

LIB
să-l vâre în stigmat. (Fig. 7.)
La o altă plantă, Minalas
Juteus, Iucrul este mai COM- stiau Sa Al e căpă-

Y
"plicat. Stigmatul -format din celut care rade polenul,

SIT
două clape se închide și: se deschide regulat la câte 5
aninuto, până ce primeşte polenul: Când clapele sunt res-
frânte, cea de jos vine în calea inscetei și prinde polenul .
ER
ca » lopată. Inchizându-se după atingere, insecta ajunge
până la antere, se încarcă din nou cu polen, care nu
NIV

se poate prinde
DI pe stigmatul ace-
= N „_ leeaşi flori, de oa-
U

SP e, rece este închis.

„Dacă cumva data
AL

o e întâia uuca luat

nici un fir de po-
R

ien stimmatul se
NT

deschide din hou,

Fiu. 8, Jocul stizmatului la Mromlua,
i din nou ce în calea
însectei şi numai după ce-a ciipătat firele trebuitoare, îi
CE

ajunge ; nu se mai deschide de loc. (lig. $.) IE o adevărată

limbă, care se întinde și să strânge după nevoia plantei.
I/

Nu pot incheiă acest minunat capitol din viaţa plantei:

AS

legat de cel mai important act din viaţa ci, decât prin-
tunul din acele exemple care pune în paralelă insecta
UI

1) Vezi I. Simionescu, Din Viaţa” Plantelor. Biblioteca Cosin-

BC

zeana. No. 20—21. Craiova 1915. 50 bani.

 13

RY
si floarea, neștiind căreia să-i dai întiiietate în privințir
-

înţelegerii rostului Incrurilor. Este o plantă Yucca, a cărei

patrie e depărtată, dar care se vede “si pe la noi fie îin

RA
sere, fie păstrată la căldura odăii. Florile ci, ingrămii-
dite pe ramuri lungi, au fornia unui clopot când sunt

LIB
deschise. Nu se deschid decât o seară. Insecta ce le vi-
zitează este un fel de molic, fluture de noapte. Aceasta
se introduce în floare și se duce deadreptul la anterele

Y
deschise, din care iese un polen elcios, care nu sar puteă

SIT
răspândi nici prin vânt nici prin ajutorul altei insecte,
Molia se pune pe lucru și face un golomoţ de polen, pe
care-l strânge sub cap, având organe anumite pentru
ER
adunat. Se duce apoi în altă floare. Aici dă întwo parte
două antere, se ține de ele cu picioarele de dinapoi iar
IV

cu un tub ascuţit străpunge stilul, depunând în cl câtevia

ouă. Apoi se urcă la stimatul în formă de leică și-i
UN

umple deschizătura cu golomoţul de ncetar ce-l aveă sub

bărbie. Larvele ci se hrănese cu semințele tinere. Acestea
nn star putea desvoltă dacă insecta nu ar pune polenul
L

cleios în stimat pentruca fecundaţia să se înfăptuiaseii-

RA

Dacii se învăluie floarea cu o pânză subțire, ca să se

oprească, molia să intre într'insa, floarea rămâne stearpii-
[i cea mai desăvârșită legătură între viaţa însectei și
T

aceea a plantei. Una fără de alta nu pot trăi. Continui-

EN

tatea vieţii neamului lor este legată de strânsa convieţuire

a celor doi reprezentanţi din două rewnuri atât de deosebite.
I/C
U IAS
BC

Vig, 9. 0 foare de archisdeu (Lisra).

 RY
RA
LIB
MINUNTARE DE FLORI -

Y
SIT
za .
Muţii vorbese prin semne. Cu degetele îţi tipăresc re-
pede, una după alta literele. Nu pe hârtie, ci în faţa
ER
ochilor, în aer. Destul că te înţelegi cu ei. Alte ori, is-
cusitele mijlâace ştiinţifice te fac să-i pricepi după miș-,
NIV

carea buzelor, Ei vorbese fără coardele vocale. Așa și

florile au alas. Ele își spun bucuria, își arată îngrijorarea
prin mișcarea părților. din care sunt compuse, Poţi trece
U

oare primăvara, prin alccle dint”un pare proaspăt cu- -

răţit, fără să nu împărtiășești voioșia păpădiei şi a bum-
AL

* bişorilor deschişi, presăraţi în iarba verde? In tabloul lui

Boeklin «Vita somuium braeve> vârsta nevinovăţiei e
R

arătată prin niște copilași sglobii, jucându-se cu părălu-

NT

țele albe din pajistea fragedă. Se înoureazi,? Soarele, se

ascunde? Ca prin farmec au dispărut banii de: aur ai
CE

păpădiei, In locul lor sunt potire verzi, care ascund gin-

ăşia florilor. prea pliipânde, pentruca să fie expuse In
capriciile vremei de primăvară. . “Paza bună strică pri-
I/

mejdia rea» îşi zie ele. Inchiderea sa făcut repede, de

AS

altfel ca și deschiderea. Sunt flori cari își desfac bobo-

cul în două trei minute, Dacăai răbdare să aștepți, poţi
UI

vedea mişcările floarei de Caprifoi (Lonieera), poţi prinde

cel: dintăiu surâs al stiomatului, când scapă din întune-
BC

recul petalelor lipite.

 4

20

RY
Sar părei de asemenea că inflorirea plantelor se face
fără nicio ordine. Prinzi de veste numai când s'au trecut;

RA
rar bagi în seamă când inflorese. Cu toate acestea nu
este aşa, Jocul culorilor, al parfumului florilor, este re-
+

LIB
gulat după lună și ecus, în legătură cu cuv: alerii înari-
paţi care sunt chemaţi să ieie parte la joc. Lunile de
primăvară îţi sunt vestite de flori. Când Clopoteii şi Via-
relele inveselese pădurea de obicciu mohorâtă. știi-că e

Y
sfârşitul lunci Februar ori începutul lui Martie; primă-

SIT
sara în' orice caz e pe drum. În Vinerea Mare, mai tot
erestinul aduce 'un bucheţel de Floarea Paștelui, care nu
ER
dă greș sii se îmbrace în haina-i albă sau galbenă de ziua
luvierii. Lăcrămioarele se zie pe nemţeşte Maiulockehen,
clopoței de Mai, iar florile de Saleâm mai întotdeauna
IV

impodobese cofiţele nouă, date de pomană de Moși, pline

UN

cu apă proaspătă în care se asvârl câteva Roscore.

Dediţeii de toamnă își scot floarea lor ca o leică
îilinchie abia prin luna lui Septembrie, iar bruma se așează
- proază pe florile de Chrisanteme, de prin priidini. Aproape
L
RA

fiecare luni are floarea ei. Decorul se schimbi astfel

mereu, iar o fâncaţă bogată în flori, lăzată necosită pânii
târziu, îşi schimbă haina într'una. La urmă se îmbracă
T

si ea mai mult în galben, culoarea doliului pentru plante,

EN

sfârşitul vremii lor, ciici galbene sunt câmpurile uscate,

walbene frunzele înainte de a cădea.
I/C

De cum se duce omătu şi piănii ce vine din nou, pe

maza fiecăruia, dacă are grija aceasta, florile un lipsesc,
mereu însă altele. 'Poporaşii delicati întăiu, odată cu Clo-
IAS

poţeii și Viorelele, apoi florile de măr, Ciubotiea- cucului,

Ialeava, Lăcrămioarele, Liliacul, Suleâmii, “Foii, mai apoi
Văzdoaele, Ochiul boului, Ghergshinele, Chrisantemele.
U

Mereu altele, unele mai frumoaze decât altele, valuri valuri

BC

«din primăvară și până toamna târziu,

Cecace nu se prinde de oricine, decât numai dacă se
 21

luarea aminte de cineva, este că florile, se scoalii

RY
atrage
la anumite ceasuri, culcându-se de veci iarăși la anumită:
vreme, Pentru unele flori mai obişnuite, prea orb să fic-

RA
cineva ca să nu prindă de veste, <Bună dimineaţa» își
merită numele. Ce poate fi mai înviorător decât corola:

LIB
albastră, roșă, iai rar albicioasă, care-ţi strigă, în limba.
Duna-dimincaţă, când te scolila lucru și-ţi arunci:
ochii spre această plantă, care formează perdeaua cerda-
cului sau podoaba arborilor din grădină. După amiază”

Y
îşi strânge frumuşel margenele leicei de mătasă, apă-

SIT
rându-și poleuul de roua nopţei. Și așa fac toate florile,-
la ccasuri anumite. Părintele botanicei moderne, seandi-
ER
__navul Linneu, nu numai că în cartea sn «Philosophia:
: botanica? a arătat că se pot citi ceasurile pe flori, după.
deschiderea și închiderea lor, dar a făcut in grădina bota--
NIV

nică dela Upsala, una din cele mai vechi universităţi din.
Europa, un ceasornic de flori, putându-se ști cam câte:
„_ccasuri sunt, după deschiderea anumitelor flori. Sunt.
U

flori cari se deschidîn zorii zilei, când cele dintăi raze:

de soare le chiamă la viaţă. Volbura este harnică: la.
AL

4 ceasuri de dimineaţă este gata să primească vizite, ca

și trandafirii de câmp: Cicoarea e ceva mai lencșă, dar”
R

la 5 ceasuri este la postul ci. Sburiitoarea cu florile roze,

NT

năltuţă, se scoală și mai târziu, între 6—7, pe când Păpă--

dia aşteaptă să se ridice soarele de-o suliță pe cer între
CE

8—10. Când florile de cicoare stau tot încă proaspete,

întinse, fericite, suntem siguri că nu sunt 10 ceasuri;
dacă însă măcar una din ele începe să-și lase perdelele:
I/

albastre, putem regulă ceasornicul de buzunar ceva ceva:

AS

după 10. Cucoană mare, se seoală'abea la 11 ceasuri

este Bălușca sau Ceapa-ciorei (Oriiithogalum umbelatum),
UI

din care cauză francezii îi zic «dame-de-onze-heurs»..

Când soarele e deasupra capului, mai toate florile sunt
BC

deschise. După amiază încep să se închidă, “de deschis.

 RY
mu se deschid niciuna. Abea ctitre seară, pe când multe
-din celelalte își strâng marginea corolei, sunt plante care

RA
şi le deschid pentru. vizitatorii de noapte. Cam pe înse-
rate, pe la 6, florile de cuprifoi, se deschid bruse, în

LIB
2—3 minute. Cavalerii lor sunt fluturii mari de amurg.
Mai târziu ccva, se resfiră și corola de Lipicioasi, care
a stat toată ziua închisă, îmbrăcată în hainii cernită,
ca să nu fie băgati'n seamă. Barba-impăratului se des-

Y
"-chide și mai târziu ($—9), pe când Cactusul crescut i

SIT
-şicprin odăile noastre, cu floarea mare, roșie, își desfii-
:șoară petalele și numeroasele stamine în întunericul
ER
nopţii (între 9 și 10), iar un alt .ncam al lui, Regina
nopţii (Cercus nyeticalus) din Mexico, străluceste ca 0
floare de ceară, ca un buchet fosforescent, abea la miezul
IV

“nopţii. Acestea sunt principalele semnale ale ehrono-

UN

“metrului vegetal,
Se deschid la anumite ceasuri, dar iarăiș nu dureazii
„cine ştie cât deschise. Florile cu multe stamine, cu mulți
-saci plini cu polen, cu petalele răsfrânte și mirositoare
L
RA

„sunt mai simure de vizitatori. Ele îşi dexfae braţele

“pentru scurtă vreme. Viaţa lor e efemeră; dela 5 ceasuri
până la cel mult 14 ceasuri. Cactusul ro îşi ţine floare
T

-deschisă numai 7 ceasuri; ruda sa din Mexico chiar

EN

numai 3 ceasuri. Zorile zilei care la alte flori mângâe

viaţa, dincoace alunecă peste pleoapele care se lasă. Din
I/C

-potrivă florile care sunt mai greu de nimerit, care-și

-ascund nectarul, care-și schimbă forma regulatii a feţei
lor, luând forma unei guri de animal, care-și chinuese
IAS

staminele, petalele, numai să aibii asiuratii fecundiaţiuneu,

„chiar când vizitatorul înaripat le-a nimerit 0 sinruriă
dată, ucele flori vegheaza în aşteptarea mirelui zile
U

intregi. Sunt orehidee a ciror flori stau în aşteptare

BC

-3 luni, fără să se veștejeaseii, Aceasta explică şi pretul

lor, căci planta creată aproape ca lormi şi culoare a
 23

florei prin truda omului, prea scumpă ar fi dacă podoaba”

RY
care o face ciiutată, ar dura scurtă vreme. Printre plan-
tele dela noi Popâlnicul primăvăratee ascuns prin pă—

RA
dure, nu toemai în calea insectelo r, ține floarea des-
chisă mai bine de o săptămână. I-ar fi şi greu, căci
floricica cei albăstrie, ascunsă între frunzele moarte de:

LIB
arbori nu prea este lesne de găsit de către puţinele:
insecte desmorţite abia în cele dintăi zile de primăvară:
când planta înfloreşte. — Se înţelege că aceste flori cu

Y
"o durată mai lungă, nu suut nesimtitoare faţă de schim-:

SIT
Dările vremei. De aceia și ele se închid și se deschid
periodic, după felul insectei -ce o „cercetează, după zi şi
noapte, după vreme bună ori vreme ploioasă, fiecare:
ER
fiind destul de sensibilă la. împrejurăril e i-ar strică.
care
pliipândelor organe din care sunt formate. “Toată gama
NIV

variatii a florilor dintro pajiște este deci o lume sbuciu--

mată, chinuită de griji necunoscute, întocmai ca și ani-
malele, Frumuseţea lor care ne atrage, coincid și cu
U

clipele de bucurie, de speranţă pe care le trăesc. Proba-—

bil prin aceasta au o influență mai puternică asupra.
AL

sufletului nostru, cu atât mai.puternică cu cât nu este:

material manifestatăprin nimic altceva, decât prin armonia
R

1
de culori și miros.
NT
I/ CE
AS
UI

Fig. 10. Floare de Măcieş, , [

BC
 RY
RA
Y LIB
UN GARD DE VIE SPRE TOAMNĂ

SIT
ER
Totu-i plin de Duhul sfânt
Liniste în văzduh și pace
Pe pământ.
IV

-(G. Coşbuc).

Departe de drumul mare, via este aşezată pe vârful

UN

sunui deal, din împrejurimile Iaşului. O zi senină, cum.

-sunt ași de dese toamna, anotimpul cel mai lung şi
L

mai statornice din România, Cerul albastru, limpede,

luminos, se razimă pe cununa dealurilor, tablouri sece-
RA

sioniste ieșite din improşcătura culorilor variate

- ale
frunzelor.
T

Liniște deplină cuprinde firea. Câteva rândunele în-

EN

“târziate, prăbite să-și ajungă tovarisele adunate undeva

“în drum, mai săgeată prin aer, mereu strivându-le cu
I/C

"glasul lor ascuţit: Zivit, ţivit... Nu se îndură să-şi piră-

sească lăcaşul fericirii, unde au știut ce e dragostea și
arija puilor cu caș la gură. Un cucoș bătiud din aripi
IAS

fiece să străbată aerul cu glasu-i de trâmbiţă, Altul îi

răspunde din via vecină. Pe urmă iar linişte. Icoul
unor lovituri de topor îţi aduce aminte de curiul din
U

tihna odiii. Mai apoi un ţârâit prelune de ereier, acor-:

BC

dându-și strunele pentru cântecul de scarii. Și din nou

„iniștea cuprinde firea.
 25

RY
Soarele, lăsat spre asfinţit, învăluie în razele lui blânde,
roșeate, arborii inari, casa bătrânească, crama lăsată pe-

RA
o coastă, aurind petecele de iarbă uscată; Stejarul no—
duros, straja porţii, apare mai majestos în poleiala lu--

LIB
"minci, care-i scoate în relief fiecare ramură întortochiată,.
braţe arse de soare. Nucul rămuros, cu frunzele rărite,.
e încăreat cu nuci, bombiţe pălbii ca niște rotocoale:
mici de hârtie, procetate pe cerul fără pie pe nori. Dar:

Y
“minunea! e săvărșită tot de soare, când îşi îndreaptă

SIT
șuviţele sale luminoase înspre gardul viei, îngrămădiri
de, coarde uscate, sucite, incâlcite, ea nişte șerpi încolă-
tăciţi, în amorţire. La adăpostul impletiturilor de gânjuri,-
ER
în pământul mereu îngrăşat de frunzele moarte, a crescut,
o. lume a parte de arbori și arbuști, de plante felurite,
NIV

formând gardul viu, care acopere uscăturile. E o cunună.

de forme și culori variate, a cărei splendoare mai cu
scamă toamna, târziu, este în toiul ci. Atunci se împă-:
U

rechează tonul variat al frunzelor gata să cadă, cu cu--

lorile vii, bătătoare la ochi, ale fructelor ce se oferă de:
AL

"+ bunăvoie vizitatorilor înaripaţi. Peste tot se îndinde ur-:

zala de mătasă argintie a firelor de puianjen, aninate-
R

printre crengi, 'ca și a funigeilor, agăţaţi de ramurile-

NT

mai răsărite., Când bruma timpurie înșirii broboanele de

rouă tinghețată pe firele de aţă, gardul colorat este-
CE

acoperit de o maramă ţesută cu diamante, sclipitoare:

în bătaia celor dintâi raze, ivite de după deal. Frumu-
seţea culorilor, nu răsare mai bine decât când soarele,.
I/

scăpătat spre asfinţit, plouă cu lumina-i trăgănată, blândă,

AS

“străbătând desișul tufișurilor, adăugând reflexe nouă.

culorilor și așa destul de bogate, Peste tot se revarsă.
UI

în valuri de viaţă, belșugul pământului. Merii abea:

mai pot ţinea greutatea poamelor de aur, care aș-
BC

teaptă să fie culese; haragii se apleacă atrași spre:

 26

pline de sucul

RY
piimânt de strugurii, cu boabele umflate,
fabricat de minunata plantă, atât de mult cântatii,
Din fiecare tutiş, din fiecare butuc de vită, din acer,

RA
-din pământ, se înalți. cântece de laudă rodniciei ingră-
inădite în jurul gospodăriei întemeiate. Pare ci anume e

LIB
„Jinişte desăvârșită, anume € soarele blând, anume ultima
licărire a culorilor împrăștiate peste tot. In asemenea loc,
în asemenea timp,se poate prinde mai cu ușurință adâncul
din Cântarea pământului :

Y
„înţeles al versurilor lui Virgil

SIT
Felix qui potuit rerum Cognoscere causas
Atque metus omnes et inexorabiie fitum
Subjeeit pedibus strepitumque Acherontis avari.,
ER
ef i
IV

:Parii gardului viu sunt ficuţi din vreun nuc, vizin,

stejar, ieşiţi din sămânță, de demult, care și-a găsit adă-
UN

post bun sub coardele de vie mereu iriiădite. Ineale,

“în locul citinei eu boabele ca niște cerceluși de mărmeun,
celor mai multe gospodării
L

„cari formează împrejmuirea

-dela țară, sunt aice tufişurile de Sac, Aluu, Salbii-moale,
RA

Lemne-cânese, Dârmoe, Miirăcine ori Dracila, înciireate

acum cu bogăţia fructelor lor colorate fel şi chipuri.
T

. Bozul umple solul. Pe linii corimbele lui pline de

EN

boabe negre ca cerneal: 1, strălucitoare, pe o codiță ru-

“ginie închisă, sunt altele cu ultimele flori, cu miros blând
„de vanilie, 'Foate sunt impletite, ţesute, crengi între crengi,
I/C

fructe lânii fructe, formând ca un tunel al vieţii. Peste

-ele însă se acaţării altele. Pufa de alun este în: udușitii de
IAS

Curpenul-alb, lianele pădurilor din zona “temperată „O

plantă aiurea în mare cinste. E cea mai decorativăşacii-
ţătoare din locurile noastre. Cu coarda ci cu n sfoarii,
U

sucită, se prinde de toate ramurile, se urcă din creantă

BC

in ereansiă, levându-ze cu codiţa Irunzelor lor de un verde

 2

Y
șters. I tipul îndărătiieiei de a învinge, a domină, a fi:
tot mai sus, cloasupra altora, spre soare. Vara împodo--

AR
beşte arborele sprijinitor cu buchetele florilor albe, ase--
mănătoare celor de lămâi. Spre toamnă arborele pare din»

IBR
nou înflorit, căci în locul florilor a rămas grămada fruc-
telor de mătasă, cu cozile lor argintate, pufoase, folosi--
toare pentru împrăștiarea seminţelor. Din tufa de alun:

YL
abia mai poate răsbate spre vârf, câteva crenguţe, prin:
bolta curpenelor de Viţă albă, care o prinde ca și o enormă.
pânză de păianjen. Mai încolo o altă plantă acăţătoare, un

SIT
„neam al stevici, gingașă, ca o sfoară verde, cu puţine:
frunze în formă de vârt de săgeată, cu mulţi și mărunți
ER
strugurași de fructe ca nişte frunzuliţe. De crengile unui
arțăraș tânăr, cu fructe, ca îluturii, înaripate, gata să.
sboare la cca dintâiu undă mai tare de vâut, se anină
NIV

altă liană a pădurilor noastre: Hămeiul, cu trunchiul aco--

perit,de peri aspri, încârligați, adevărate căngi cu care: .
se agaţă. Din chioșcul de verdeață spânzură numeroase:
LU

canafuri verzii, formate din îngrămădirea fructelor tot

înaripate,de care fug şi vrăbiile, din cauza mirosului
RA

greoi pe care-l au cât. sunt crude, întrebuințate tocmai

pentru aceasta atât de mult ca să deă gustul amărâu:
bercei. |
NT

"Toate aceste plante acăţiitoare nu supără arborele pe:

care se ridică, decât cel mult pentrucă-i ica din lumina
E

frunzelor, deși există ca un soiu de întelegere între elc..

I/C

Nici Curpiănul-alb, nici Hămeiul nu se desvoltă mai bine,

decât după ce gazdele lor au dat flori și fructe. Mai rău
este de bista urzică, strâns ţinută de 'Tortel sau DBorangic,.
AS

adevărat fir de aţă care se încolătăcește: în jurul trun--

chiului ci. Ce curioasă plantă mai e și aceasta! Ea se:
UI

reduce numai la trunchiul ca o sfoară și la ghemurile:

de flori din distanţă în distanţă. Nici rădăcină nu-i trebue,.
BC

“nici frunze nu desfășoară. Parazită, ca se acaţă de urzică,.

 28 !

„din înima căreia suge, prin scurte pompe,- seva hriini-

RY
toare, Mai curioși sunt puișorii ci (Fig. 11). Văzându-i
“nu i-ai luă drept plante, ci nişte viermișori albi, subțiri,

RA
netezi. “Au chiar mişcări de viermișori. Semințele cad
-toamna, dat nu încolţese primăvara odată cu celelalte,
„căci ar fi în pericol să piară, neavând de cine se prinde.

LIB
Când a încolțit, embrionul e ca un vierme. Cu un capăt j
„mai umflat se vâră în "pământ doar numai să aibă un
“sprijin; cu celalalt, subțire, sensibil, se îndoaie încolo şi

Y
încoace, căulănd vre-o plantă de care să se agaţe. Câte

SIT
odată se întâmplă.de nu
nimerește niciun fir da iar-
bă; atunci, zace la pământ
ER
ca mort, nu o zi, două, ci
4—5 săptămâni. Dacă în
IV

vremea aceasta o sămânță

încolțește în preajma lui,
UN

jar muzurasul abia eşit din

pământ atinge numai firul
Fig. 11, Puiul do Torţel (N), cum se . . ȘI
prindo de un Tritoi (a). - amorţit, în cl se deşteaptă
L

“viata ; vârful ascuţit se ridică, se lipește de planta nou

RA

născută; a scăpat! Oricine ar asistă — și lesne se

poate face si încolţească sămânța de 'Tortel pe o fonie
T

umedă de hârtie sugătoure — In svâreolirile acestui em-

EN

'brion, îi fuge din minte noţiunea ce o căpătase despre

plante. In faţă nu ar aveă decât o fiinţă cu voinţa de
a căută o gazdă, simţindu-i apropierea, îndreptinlu-se
I/C

„spre ca,
Pădurea sardului de vie străluceşte de pietrele scumpe
IAS

„ee le cuprinde. Sunt toate culorile, toate apele repre-

zintate. [E o expoziţie întreavă de fructe ciărnoase, cure
mai de care mai cochete, care mai de care mai oacheşe,
U

„doar vor atrase mai lesne, privirea pusărilor, Și cum se

“face, toţi acesti arbusti, care își arată târziu, în vremea
BC

,
 29
. + ” Ă .

brumei, podoaba fructelor lor, sunt cei dintăi care anunţă

Y
primăvara, cu ninsoarea florilor lor mărunte dar des

AR
așezate. i
Aci este Mărăcinele sau Păducelul, care a jucat în

IBR
istoria Anplici un rol însemnat, fiind ca stemă a Casci
“Pudor. Odată cu brăndușele, anunţă vara: prin florile s

lui albe, cu petalele răsfrânte, cu miros plăcut. Toamna

YL
atrage privirea, înveselește ochii cu fructele lui mărunte,
roșii, iţindu-se dintre frunzele crestate, pictate cu galben
ori ruginiu. Cât e vara de lungă, ţepii de sub frunze

SIT
il apără, din care cauză decând e lumea ce folosită ca
plantă de. împrejmuit, temută ca și sârma ghimpată.
ER
Mai încolo se înalță drept, mlădios, Dârmocul, fratele
-Călinului, cu frunzele late, opuse, cu nervurile scoase în
relief ca și vinele de pe o mână de muncitor, In vârful
NIV

ramurilor se clatină, de grele ce sunt, priimada boabelor

verzi la început, apoi gălbii, roșeate și în. sfârșit negre
ca pana corbului. Alăturea de ele e tovarășul ci nedes-
LU

părţit, arbustul așa de întrebuințat în parcuri, cu mlădi-.

ţele bune de împletit, Lemnul-cânese din neamul măsli-
nului, care primăvara dă floricelele strânse la vârful
RA

ramurilor, mici, albe, cu. patru: petale ca la liliac, pe:

când de cu toamna și pânăn toiul iernei în locul lor
NT

„stau bobiţe rotunde, neăre-lilinchii, aşa de căutate de

către Botgros. O variaţiune în tonalitatea culârilor o dau
E

tufele de Dracilă, cu frunzele acrișoare, așezate buchete

buchete, păzite la bază, unde sunt mugurașii plăpânzi, de “
I/C

2—3 spini ca âcele de subțiri “și ascuţiţi.: Primăvars.

"spânzură dela -subsuoara frunzelor, strugurași cu flori
AS

gulbene. La floarea de Dracilă iarăși se poate observă |

una din acele minuni care te face să te indoeşti de
UI

nesimţirea florilor. Staminele din flori sunt resfrânte în

afară și stau cu anterele ascunse în niște îndoituri ale
BC

petalelor. Cu chipul acesta mijlocul florii, unde se” gă-

 “
-
..
.

sește nectarul,e liber. Dar abia a pus o albină picioarele

RY
pe floare, abea șa vârât trompa să supă ceva miere si
sboară speriată, dar şi pudrată cu polen. In mişcarea ci,

RA
insecta a atins baza staminelor; iritarea s'a transmis
repede ; staminele su îndoit bruse spre centrul florii
improșecând polen nu numai pe stigmat dar și pe capul

LIB
insectei. Nu e nici o deosebire între aceastii mișcare și
actul reflex urmat când ne gâdilă cineva la talpa piciorului.
Dracila însă toamna este

Y
un adevărat tablou. Fruvzele

SIT
sunt pictate en galben și roș
vișiniu, ramurile sunt colo-
rate cenușiu ori vânăt șters.
ER
dar mai ales în locul florilor
«pânzură frumoase boabe lun-
IV

sucțe, pare că ar fi muiate

în cârmaz. ÎI: unu din acele
UN

| privelişti care te farmeciă, te

opreşte în loc şi te furi spre
gânduri mai depărtate.
L

* Aceiaşi veselie de culoare

RA

o dă si Salba-moale. Ii zice
Bonnet-de-pretre în franţu-
T

zeşte, pentru că de pe cren-

EN

Fig, 12. Fructe de Satba-moale.

muţele ci verzi, subţiri, spân-
zură niște fructe de toată frumuseţea, în forma poteapu-
lui purtat de preoţii catolici, în patru muchi. (li. 19),
I/C

Coaja fructului pare că e boitii cu carminul cel mai curat,

iar seminţele care ubia se tin de un clei uscat ca o aţă
IAS

sunt boite cu roș portocaliu, având o pată albă. Niei

florile cele mai ginașe, nu atra privirea mai lesne, ca
aceste minuni care impestrițeazi frunziţul încii păstrat.
U

Dar nu Sa mântuit cu fructele frumoaze, LI: doar

BC

vremea lor. Sus pe crenpuțile arbuștilor, spânzură fel

 ” 31 7

Y
de fel de fructe. Sub ci sunt burucni care nu se lasă

AR
mai pre jos. Dintre ele aceea care-ţi sare în ochi, deși
ascunsă printre paiurile uscate, este Păpălăul din neamul
cartofului. Cât ef verde, nici nu-l bagi în seamă.) Dar

IBR
spre toamnă e una din plantele cele mai decorative.
Pe ramurele uscate, atârnă ca niște lampioane japoneze
de hârtie, baloane roșii de curmin, cu 5 muchi mai ri-

YL
dicate pare că ar fi sârmele ce susţin hârtia. Cerise-en-
chemise îi zice francezul, căci când soarele le bate dintr'o7

SIT
parte, din mijlocul balonului străveziu ţesut cu nervuri
mărunte, se vede o bombiţă cirnoasă
tot roșie (Fig.'13.) strălucitoare, ca o pat-
ER
tlagică roşie; acesta e fructul,- după care
mai ales mierlele umblă mult. Balonul
NIV

din “afară nu e decât potirul florii, des-

voltat, umflat, cu foile lipite, menit să
atragă mai lesne privirea păsărilor.
LU

De altfel printre curpenii uscați de.

viţă se iţese şi alte fructe frumoase de
ale neamurilor cartofului. Așa e Mută-
RA

toarea agăţiătoare, ' ridicându-și bobiţele

; Fruct de Păpălău
tot la lumină. Aceste sunt la început!"
NT

verzui, apoi gălbuii și în sfârșit roșii ch focul, mai

„multe la un loc. "La umbra deasă, mai 'rar, se iţese și
fructele rotunde, ea niște ochi mari de bufnită ale Aătră-
E

gunci aşa de otrăvitoare. Ai crede niste cireșe amare,

I/C

puse cercei, pe o buruiană. Copiii neştiutori le. iau cu.

bucurie. ca atare, dar simt îndată că Sau înșelat.
AS

In sfârșit dornic să mai schimbi priveliștea, ridici ochii

spre cerul albstru, ca să-i mai odihnești. În treucăt însă
UI

Vai îndreptat privirea printre crengile de măr, și fără

să vrei, ţi-o oprești din nou pe niște boabe de măr
săritar aninate la despicătusa -unor ramuri, strânse gră-
BC

madă, ca o tulă rotundă prinsă în creanga de măr. [i

 3: bă
O .

vestitul Vâsc, (Fig. 14.) de care se leagă ceremonia jer-

RY
tfelor la Celţi, vechiul popor din apusul Europei. Im-
brăcnt în alb, unul dintre druizi sc suie îi stejarul cu vâse,

RA
taie ramurile verzi cu un cuţit de aur. Viscul e prins
pe o pânză curată, ţinută de alţi druizi. Şi azi în Bre-

LIB
tania, Normandia și în Anglia vâscul este in mare cinste,
ca o amintire întunecată a obiceiurilor vechilor popoare
de baștină. E
Boabele acelei plante, care triăeşte mai mult în tovărăzia

Y
mărului decât ca parazit cum cră socotit, sunt minune:

SIT
de șiretenie. Pline
cu un suc elcios,
ER
dupii care mier-
lele se dau în vânt,
boubele atrag prin
IV

strălucirea lor de
sidef. Nu stiu
UN

mierlele cum War

putea mai repede
sciipă de sâmbu-
L

| rii, tari ca piatra,

RA

ce rimân încleiaţi
Vize 14. Fructe de vâsc,
| de pliscul lor. Se
T

ciisnese vreme îndelungă, până ce îi lasă pe o creangă

EN

de miir, de cari caută să-și curețe ciocul. Ce-a vroit mai

mult planta ? , ,
I/C

Si pe când gardul viu “din vie este împestriţat cu

culorile fructelor, pajiztea este uscati. Unde și unde
câte un strop galben de păpădie întârziată, ori cât o
IAS

floare riimasă în urmă de eiocoare albastră, Toate au

trecut; unele au murit voioase că yau răspândit semin-
țele, altele că şau îngrămădit cu licomie rezerve în
U

hambarele subpământene. Peste tot ze întinde odihna dupii.

BC
 33

o vară de trudă. Nopțile răcoroase, prevestese pe cele

Y
cu brumă, înaintaşa fulgilor de omăt.

AR
Soarele scăpătat spre. orizont tot mai slab încălzește
iar dealurile de dincolo de Prut abea se zărese de după.
cortina alburie a cetei de toamnă târzie. In jurul ciisutei

IBR
de pe coasta dealului, sunt îngrămădite stogurile de fân,
arămezile de strujeni și mormanele de bostani portocalii.
Urmând pilda. harnicelor albine, omul își adună lângă

YL
casti, hrana de iarnă, bucuros că piimântul i-a fost darnic.

SIT
ER
NIV

Fi, 19, Fruet de Miătrăgună.

LU
RA
E NT
I/C
AS
UI
BC
 RY
RA
LIB
. GRIJA DE MAMĂ

Y
SIT
Arşiţa zilelor de varii a trecut. Soarele mutându-și
drumul tot mai spre orizont, trimete raze blânde, care
ER
învăluie dealuri și câmpii, pădurea și apele îutr'o lumini
mai ștearsă, mai roșietieii, Galbiănul plantelor uscate se
schimbă uneori în poleiulii de aur, iar ceața serii ce cu-
IV

prinde piimântul mai de vreme, aruncă. peste ei un sub-

ţire zibralnie de argint. Pălcurilede arbori sunt ca nişte
UN

tablouri în rama cerului albastru. Poate culorile se în-

tâlnese în ele. Sburătoarele, oaspeţii de varii, sau călă-
torit, rămânând numai lumea gilăgiouzii a stielețilur, a
L

cintiţelor, a vribiilor şi a cioarelor.

RA

ți sar păreă că plantele se pregiitese de moarte. Unele

useate, altele despoiate de podoaba frunzelor, aşteaptii
T

somnul de iurnii. Tristeţa lor riispândeşte o melancolie

EN

"agă asupra întregului pământ, pitrunzând și în sufletul

nostru. “Te bucuri de lumină, de cer albastru, de tot ce
vezi, pentruci ştii că sunt ultimele zile frumoase. Și to-
I/C

tuzi în aceste zile triste de toamnă frumoasă, dacii am

puteă prinde înţelezul celor mai tainice gonpte din naturii,
IAS

am auzi semnele cele mui intense de viaţă. Alai toate

plantele, caută săi se foloscascii de ultimele zile senine,
uscate, pentruca sii-și trimeatii copiii în căutarea locului
U

de încolţit. Ai zice ci este o înţelegere între cer și ele.

BC
 35

Y
Anume încă nu se îmbracă bolta de sus, cu haina-i ce-

AR
nușie de iarnă, anume soarele își trimete căldura din
zori și până m asfinţit, anume vi ântul suflă ușor peste
iarba uscată, mângâindu-le cu speranță, ultimele clipe de

IBR
existenţă. Socoti că te preumbli întrun cimitir, când
calei locurile pline de flori din vară; în realitate vei.
auzi glasuri: «striveşti-mă, treci pe lângă mine, scutu-

YL
rii-mă, căci atâta aştept! Mor binecuvântându-te, căci
se împlineşte rostul meu pe lume».

SIT
Aiurea din potrivă, câmpul ars de soare pare din nou
inflorit. Sunt flori albe prinse de fiecare fir uscat de
iarbă rămas în picioare, prinse ciucur de Rostogolul
ER
epinos, Peste tot e ţesută pânza aţelor de paianjen care
plutean prin aer. Ai zice că e o năfrană rari aruncată
peste galbenul-roșeat al câmpului dogorit. In realitate
NIV

florieelele delicate din iarbă, tablou neuitat. în lumina

oblică a soarelui ce se lasă spre asfinţit, nu sunt decât
pufurile care șau îndeplinit sareina de a răspândi sc-
LU

minţele ciizute pe pământ. Săvârșind ultimul act de.

datorie către vicaţi, plantele mai împrumută încă odată
RA

câmpului pregătit de iarnă podoaba culorilor și a for-

melor gingase.
NT

"Toată străduinţa plantei este pentru sămânță. Grija

E

omului pentru copii este de toţi cântată. Nu € senti-.

I/C

ment mai duios, mai adânc, mai răscolitor de energic,

decât acel al dragostei de copii. Fiara cea mai cruntă,
capătă o gingășie neașteptatii când în ascunzișul cui-
AS

bului cei, privește cu blândeţe la puii care o sug, cu

care se joacă. Laba care rupe șira spinării a unci că-
UI

prioare, devine jucăria pentru puișorii în “care încă nu

sn arătat fiara.
BC

Toată lupta cu seceta, cu “ploaia, cu pământul, intreaga

 6

RY
minunăție a formelor și a culorilor ci, toate mizeiirile
tăcute, planta le pune în servieiul țintei finale: seminţe
siinătoase și cât de multe. Prin ele planta răzbește în

RA
menţinerea neamului ci; prin cele pământul sterp se
acopere de pânza frumos cusută a pajiştelor înflorite.

LIB
A ciipătă seminţi stiniitoase nu e îndeajuns, A le riăs-
pândi cât. de departe, cât mai mulțe, e ultima datori e
Si atunci se naște o întrecere în giisirea mijloacelor ingeni-

Y
oaze dea arunca siimânţa cât mai departede trunchiul mamei,

SIT
de a le trimete în lumea lareă, nu numai pentru a-și
găsi loc de traiu, dar de a împrăștia frumusetea nea-
mului peste tot.
ER
Uncori fructul se deschide: seminţele sinsure își înu
«borul in necunoscut; hranii are cât îi trebue puiului
IV

pânii ce se va ridica în picioare; îmbriicăminte groasii,

rezistentă, i-a făcut mama, pentru ca să rabde gerul
UN

iernii, Alte ori fructul întrem îutovăriișește simânţa, o

transportă, o susține, o apără. E o parte din trupul
mamei, care se duce în pribegie, pănă ce simânţa prinde
L

cot. Așa a venit holera, scaiul cu ţepi ascuţiţi, din

RA

stepa asiatică, la noi, prin seminţele prinse de couda

cailor ctizăceşti; așa trece din insulii în insulă „Nuca de
T

cocos, “plutind pe valuri, pânii când e asvârlită pe o

EN

insulii pustie de corali.

Nu rareori planta se muti din loc în loc, impriiștiind
în drum seminţele. Pe șezul Prutului, spre toamnii, vân-
I/C

turile rup scaii în formii de: miuge, Nostogol numiţi,

- prinse de pimânt printr'un picioruş subțire și îi rosto-
IAS

golese cât ţine întinsul șes, Ia fel e cu vestita

arozii de Iericon?, un crucifer ce crește prin ţinuturile
nisipoase din „Arabia, Eipt. Când fructele sau copt,
U

după ce frunzele au căzut, crenauțele se indoaie spre

centrul plantei, ca un ghem. Vântul le rupe, le resto-
BC

olezte departe. Când în calea ci dă de un aer mai

 Y
umed, crenmuţele se îndoaie, fructele scutură câteva

AR
seminţi.. Se nsucă atmosfera, cum se întâmplă mai "des
pe acolo, crengile iar se îndoaie, centia cu seminţe se
închide, iar vântul o duce mai departe. Din popas în

IBR
popas seminţele sunt scuturate pe tot drumul făcut de
plantă. Mintea cea mai ascuţită a omului prevăzător în
toate, nu ar fi putut închipui mașini atât de măestrite,

YL
încât să nu lase să se deschidă fructele decât când
trebue, când vremea'e potrivită pentru răspândire,

SIT
"In mare parte vântul este puterea pe seama căruia se ,
lasi planta; în al doilea rând vin animalele, apoi apa.
In sfârșit sunt plante care şau luat ele singure grija de
ER
a răspândi seminţele. Una dintre aceste este «Cop: ăcelul>,
plantii cu flori fel de fel colorate, care e răspândită în
NIV

straturile cu flori dela noi, mai puţin în orașe, mai mult

la sate. Ii zice Copăcel, pentru că se ţine dreaptă, ca
un brădişor. Florile mirositoare, albe, roșii, are una din
LU

petale ca un pinten ascuţit și îndoit în jos, Fructul

seamănă cu o bamă, verde, păros și abea se ţine
de codiţă. Când a crescut bine, puţin de-l strânei
RA

intre degete, îţi umple masa la care stai, cu seminţele

improșcate în toate părțile. Pereţii fructului se îndoese
NT

„cu atâta putere, se rupe în fâșii care se încovriaă repede,

asvârlind seminţele negre, care încotro. Când se usucă,
nu aşteaptă să-l atingă cineva. Dela sine se desface,
E

asvârlind seminţele și cu mai mare putere.

I/C

„La fel își asvârle sămânța Mușcata ereaţă, Slăbinogul,

Niiprasnicul; cam lu fel 'Toporaşul de câmp. Slăbinogului,
AS

(Fie. 16). cu floarea galbănă spânzurată pe un picioruș

subțire, pare că ar sta în vânt, i se zice în știință <Im-
patiens Nolitangere». Nu mă atinge! fructul e aşa de
UI

nerebdiător să-şi verse conţinutul, încât când e copt se

rupe în făşii, care se încovrigă cu putere, așa că asvârle
BC
 RY
cine știe” unde sămânța (Fig. 16.). Arborele
— cu — lapte
din America de sud, în acelaș chip asvârle siimânta

RA
până la 14 m. In musee, se inu mari precauţiuni pentru
păstrarea fructului. De forma unui candalup, trebue
legat bine cu sîrmă, căsi altfel valvele din care e făcut

LIB
se deschid brusc, și sar en putere în toate părțile, pro-
ducând o detuniături ca de pistol, Gen-
murile dulapului în care e închis se

Y
due în ţiinduri. |

SIT
Curios e și chipul cum Îşi asvârle
plesniloareca seminţele. Accastă plantă
crește şi pe la noi, prin părțile ni-
ER
i sipoase de pe ţirmul Mării, semănând
(i 5) cu bostanii. Când sa copt fructul, care
IV

V 1/9 are înfiițişarea unci agrișe, prin locul

A SS E ip N unde se incă de codiţii, seminţele sunt
UN

7 improscate cu putere până la 2 m.

uuce lit diiteinna, producând o detunătură de plesni-
toare, de unde şi numele dat de po-
L

por. Multe plante neamuri cu Urzica moartii (labiate),

RA

îsi asvâri semințele ca niște minui, Aşa e la

'Peucrium Fusanacum. Codiţa ce poartă potirul uscat e
T

=?
EN

ţi pr Ca. 7 a iai
I/C

s. So
IAS

iz, 1
Tăetură În patirul de Teueriutu, cul fructul este asvâriit,

ca 0 coardii. IE de'ajuns ca un val de vânt sau un ani-

ma! să lovenecă buza de jos a potirului uscat, întoarsă
U

ca o linauriă, pentru ea puterea de expansiune a codiţri

BC

să asvârle fructul uscat care asteaptă în fundul cupei

(Ii, 17.) Și câtă grije pune planta, pentru ca simânțit
 pi 30

Y
sii nu se irosască. Pe stâncele munţilor trăeşte planta

AR
numită Linariţă. Cât e înflorită, îşi îndoae ramurile spre
lumină, spre soare. Cum sau copt fructele, aceleaşi ramuri

IBR
sunt îndoite spre întunericul crăpăturilor de stâncă. Ai
crede că vrea să le ascundă ca pe o comoară de preţ.
In crăpătura stâncei de piatrii însă este ţărână neagră,

YL
plinii de suc hrănitor. Semințele ieșind din fruct, cad
pe pământul cel bun și astfel dacă ramurile ar fi rămas
indreptate ciitre lumină ,

SIT
și soare, plesnind fruc-
tele, seminţele sur fi
restirat în prăpastia
ER
muntelui, ar fi căzut
în pârâul din vale; pe
NIV

«cetenele de brazi și
anoartea lor era sigură.
Nu-ţi aduce amintegrija
LU

“plantei, de acele vespi

„care înainte de a pune
oule în cniburi săpate
RA

în malul de lut, pregă- Fig. 15. Coruaci ancoraţi în fundul apei.

tește hrana puilor, adu-
NT

cându-le omizi numai paralizate, printr”o împuncătură în-

veninată? D'apoi plantele de apă? IE o minune mişcarea
lor și prevederea de a asigură încolțirea semințelor. Ciuli-
E

ile (Colţarii, Cornaeii, Castanele de baltă) de pe bălțile

I/C

din Dobrogea, dau fructe frumoase cu "patru colțuri

prelungite (Fig. 18). Acestea au niște ancore care în-
AS

(țepenesc fructul în mâlul de pe fund, dar sunt și apă-

„rătoarele embrionului cu multă hrană lângă cl, contra
UI

animalelor de api (Fig. 18).

Sub apă se coace și se răspândește sămânţa uneia din
BC

"cele mai curioase plante din sudul Europei, !allisneria

 10

RY
spiralis, cântată de poeţi prin chipul cum se face fecun-

RA
daţia (Fig. 19).
Planta e complect sub apă. Frunzele ca nişte cordele
ies buchete-buchete, din trunchiul scurt adâncit în mâl.

LIB
Unele buchete port florile femeești în vârful unor ramuri
lungi. Când floarea femeiasci este gata să, primească
polenul, codiţa ci se lungeşte, floricica e scoasi lu acr

Y
si la lumiia soarelui. E ziua nunţii, Mirele este asteptat.

SIT
EI vine din fundul apei. Florile” bărbiteşti strânse gră-
madă la capătul unci codițe scurte, când simt cii au
ajuns la maturitate, se desprind. O bezieii de acr în
ER
fiecare,le ridică la faţa apei. Acolo se deschid; stami-
IV
L UN
RA

Tig. 14, Floarea femelască de Vatlisneria

inconjurată de câte-va flori Varbătesti,
T

nele au în vârf polenul. Roese pe luciul apei, duse de

EN

vânt în toate părțile, până când dau peste floarea feme-

eu stimatele lipicioase, riizfrânte, mari, Ziua nunţii,
inscăi,
I/C

în bătaia soarelui, sa trecut, Florile femeeşti se închid,

codiţa lor lunigii se suceşte din nou în spirală. Din aerul
cald cle sunt trase îndărăt în împăriiția apelor, de unde
IAS

nu vor mui ieși. Acolo se coace fructul, acolo se împriiştie

seminţele. LI în totul asemăniitoare accasti plantă cu
albina harnică. Chemarea spre soare, în ziua nunţii e ase-
U

menea sborului mateii în îvălţimele: eterate, în ploaia

BC

razelor de 'soare, mai sus, tot mai sus, Noiul trântorilor

areoi o urmeazii, se joacă în jurul ci, cum se joc pe
4
 P5 +

Y
ape purtate de vânt florile bărbătești. Unul singur ajunge

AR
pe regină în zborul ci: e mirele dorit; după aceia regina
se retrage în stup, cum se retrage floarea de Vallisneria

IBR
în sânul: apelor. Trântorii vor peri, după cum florile
_Wărbiitești ale Valisneriei, rătăcese fără rost, purtate de
valuri, până când putrezese. De-o parte e voința, actul

YL
conștient, de ce sar da alt nume unor acte indentice
din lumea plantelor? Intro parte bucuria clipei este
arătată prin sborul vioi, joc în acrul îmbălsămat, prin

SIT
sunetul vesel al veșnicului cântee din natură; dincoace
bucuria e mută, dar nu mai puţin întensă, iar cântecul
ER
munţii îl zic lăutarii ascunşi în stufărișul din apropiere.
Multe plante își lasi răspândirea fructelor în scama
animalelor de tot soiul. Ce nmi momeli când sămânţa
NIV

esto coaptă, ce mai -precauţiuni când e încă în lapte, ce

mai meșteșuguri pentru ca răspândirea să se îndepli-
mească ! |
LU

Unele își îmbracă fructele în haine mai bătătoare la

"ochi chiar dezât florile, îşi adună sucuri plăcute în carnea
ce învăleşte sămânţa. Călinele sunt roșii, cireșele ca de
RA

mărgean ; porumbelele acoperite cu promoroacă stau ciu-

„cură pe ramurile spinoase, după ce frunzele au căzut.
NT

Vișina e amărâic, verde, ascunsă între frunze, când

embrionul e în formaţie; e rumănă, dulec, vizibilă, când
E

sâmburele este copt. <XNu mă atinge» spune în faza

I/C

dintâi; «<Iea-mă> strigi păsărilor, omului, în faza de-a

doua. Strălucese ca mărgăriţarele boabele de vâse. Cari
“fructe nu sunt cărnoase, au toate cârligele din lume ca
AS

să se prindă de părul animalelor ori chiar, mai greu,

«le penele păsărilor. Fructele de <brustur» sunt vestite,
UI

căci mnulţi copii șau tuns părul din pricina lor. Ilo-
Jera, Morcovul, Ungurașul, 'Turiţa-mare au fructele cu
BC

cârligaze mii. Uncori asemenea fructe sunt - răspândite

cu durere de cătră animaie. In Africa de sud sunt
 j

RY
fructe care se înfix “în nirile vitelor; ca de strevhic:
apucate aleargă bietele animale până ce scapă de ase-

RA
menca nepoftiţi musafiri, ducându-i cine știe unde, Dar
planta ce doreşte alta? In câmpiile Ungariei trăezte o:
plantă Zribulis orientalis neam cu Colţii-babei dela noi.

LIB
Fructul ei are spini lungi. Ascunse sub năsip, sunt
ciileate de vite. Spinul intră în carne. Vita caută să se:
curețe de spini, fructul se rupe, dar e dus departe de:

Y
locul unde sm scuturat. (Fig. 20.) ”

SIT
Cu mult mai variate sunt mijloacele, când planta se:
lasă în sama vântului, Ea
îl caută, se intinde în biituia
ER
lui, ze ițeşte de după alta
care i-arţincă adăpost, Ramu-
IV

rile ci mlădioase când sunt

Tig. 30. Fmete do cu flori, devin rivide, O le-
UN

Trilutis vrieutalis acoperite în purte . sa A

iimeis erimiitie acomerite în dur situri de vânt le face să
scuture noiamul semințelor
ascunse în fundul cutiuţilor ce le adiipostese încii. Alte
L

ori siimânța, fructul, au aripioare, au pufuri. Din primii-

RA

vară si pânăn toamnă cerul este plin de asemenea misi-

onari înaripați ai lumei vegetale. Și iarăși ce mijloace
T

pline de imaninatţie, nu întrebuinţează natura așa de

EN

bogată în imasinaţie! Unele seniinţe, liţite, sunt uşoare

ea firul de prat (0.000003 gr.) Multe fructe sunt purtate
de aripi în zboruri uşoare, din loc în loc. lilmul, arțarul,
I/C

bradul pe aecastă cale se riizpândeşte, La cele mai multe,

sunt adevărate parasoluri, asemene cclor ca care se
IAS

lasă acoronanţii, Ce șringiişie în construețe pentru ca

fructul să fie uzor ca un ful, dur destul de solid pentru
ca să nu se rupi lesne. Ce precauţiune pentru ca asc-
U

menca ginwaşe maşine să nu fie firii folos stricate, Tot

BC

copilul cunoaște baloanele de piipadie. (Fig. 21) Inainte

ea alte plante din pajiste si crească, câmpul pare pre-
 43

Y
sărat cu beşici mari de sopon, când cerul e senin. Puțin,

AR
puţin se înourează şi baloanele! au dispărut, învelite în
hangarul lor, format din frunzișoarele verzi. de“sub floare.

IBR
Cea mai mare sensibilitate au aceste apărătoare minu-
nato! Iar câud vântişorul cel mai slab le suflă, e plin
văzduhul de fulgii albi ce poartii
cu ci nacela în care

YL
stă puişorul. Peste dealuri şi case, peste râuri și iazuri
plutese răspânditorii de seminte, până Când fructul cade,
iar țesutul fin de fire ca de paianjen rătăcese în zarea

SIT
nesfârșită ori rămân aninate de firele uscate de iarbă»
de funigeii întinși în pânză rară pe
ER
câmpurile arse. Mai toate neamurile
piipădici, la fel își trimet în pribegic,:
copilașii pentru care Sau trudit o vară
NIV

“întreagă. Dar de ar fi numai ele!

Ninge vara cu fulgii de seamă ce
învăluie semințele de plop. La bum-
LU

bac, omul le pândeşte și când sunt

gata să-și icie zborul în neștire, pune
RA

„mâna pe ele, le desbracă de haina lor

uşoară, din care îşi ţese el pânzetu-
rile cele mai fine.
NT

x
Nu ar mai fi de terminat cu înși- . Fig 21.
rarea feluritelor chipuri de răspân- runele de pipădie,
E

dire ale seminţelor, Dacă sur puteă da

I/C

aici desemnurile toate, ar rămâneă cititorul minunat de pre-

vederea naturii pentru cele mai mici amănunţimi. Un
“puf, privit cu lupu, to face să socoţi de mirunţişuri cea
AS

mai fină lucrare de mecanică, ieșită din mâna, omului.

Penele păsărilor sunt grosolane unelte, faţă de firișoarele
UI

„ca de paianjen care se sprijină una pe alta pentru a

formă o umbrelă de dontel, sub care se leagănii fructul
BC

in vânt,
Voi inchei acest capitol cu două exemple minunate.
 RY
Unul luat, din depirtări, te face sii nu poţi vedeă o
deosebire între plantă și animal. Poţi spune fării exage-

RA
rare: sămânţa știe ce face, alegându-și locul de încolţire»
In scutecile apărătoare ale puizorului din sămânță, se

LIB
ascunde un embrion de voinţă. E un soi de Vâse, al
sărui fruct cu o sinmură sămânță, este tot lipicios.
Fructul eade și se prinde de o creangă. Sămânţa încol-

Y
ţeşte în scurtii vreme, iar rădăcioarii, umflatii la cap ca
o ventuză, <ecarcă? dacă e bun locul unde trebue sii se

SIT
fixeze. Dacă nu e pentru dânsa, răcliicina ceva crescută,
din indoiti cum era, se îndreaptă, ridicând astfel și
ER
siimânţa. Se îndoaie în alti direcţie, lipește simânţa în
alt loc, după care și ventuza ridăcioarei, deslipinduse
din locul dintâi, se prinde ceva mai incolo. În chipul
IV

acesta sămânţa se mișcă din loc în loc, ca o omidă ori

UN

lipitoare, până ce găsește punctul prielnic, pentru cu

rădăcina să străbată în inima erengzuței, Ori-ce comen-
tarii sunt de prisos. Planta se mișcă, alegându-și locul!
L

Cam tot aşa de întenios alcătuitii este fructul uscat

RA

de Nagară ale cărei pistiluri lungi ca şi mătasa păpu-

șoiului, se lasă clătinate, netezite de vânt, care alunecii
peste coama. mătăsoasă a plantei atât de obișnuită în
T

stepele noastre și din aceaștă pricină atât de des po-

EN

menitii în poeziile noastre populare,

Fructul se poate uşor smulge, căci doar când e copt,
I/C

ze dă și cl în seama vântului. Punând un asemenea

îrmet pe o fonic de hârtie și uitându-ne eu o Înpii,
Doamne. Sfinte, ce complicate înfiiţișiiri se văd sub
IAS

aparenţa simplii,
Fructul ca de ovăz, asenţit, are aproape de vâri
câţi-va ţepi întorși îu sus, întocmai ca o siimoată cn
U

mai multe crestături, cum făceau oamenii primitivi, ca

BC

sii nu poată lesne ieşi din carnea vânatului.

Fructul <e prelunzezte întrun fir întins ca o coardii
 +5
r

Y
ca câteva sucituri în cale; firul clătiuat de vânt nu e

AR
ca o simplă aţă de mătase ci ca o panii subțire, având
"în tot lungul ci firișoare scurte dar rigide.

IBR
Vântul îl ca şi-l ridică în aer. Când valul aerului
nu-l mai cuprinde, 2] cade la pământ, ca o săgeată,
înfigându-se cu vârful ascuţit. Firul lung ca de mitasă

YL
ajunge cu capătul său de un paiu uscat, sprijinindu-se
a
,

SIT
ER
NIV
LU

Yig. 22. Un fruct de nagară,

RA

pe cl cu ajutorul perilor fini. Când'dă o bură de ploaci,

squ, când cade roua, umezeala: face ca: spirala strânsă
NT

din apropierea fructului, si se întindă. Fructul este in-

fipt mai adâne în pământ. Căngile dela vârtul fructului
l opresc să salte îndărăt; dinpotrivă îi înlesnesc să se a-
E

funde tot mai mult în. ţărnă.

I/C

2%
= :k
AS

Si iată cum trecând peste miriștea” aproape uscată, so-

cotită ca un cimitir, viaţa latentii cuprinsă în firul de
UI

simânţii se întâlneşte la fiecare pas. Nu este moartea

câre: planează/ peste câmpurile gata să primească piulgiul
BC

iernei,. Este desfăşurarea celor mai abile mijloace pentru

ca continuarea vieţii să fie asiguratii. Chiar în toiul
 RY
iernii, grija mimei pentru copii ci fării glas nu a incetat.
Yruetele de măcicz strălucesc mai imbujorate din câmpul

RA
albului omiit, ademenind păsările, iar stigleţul cu haina-i
frumoasă căutându-și câti-va seminţi de hrană în grii-
măgioara de fructe ale brusturelui pudrat cu omit, nu

LIB
înce decit sii resfire pe celelalte şi să le împrăștie pe
pământ. Din copii cei mulţi, unii se sacrifică pentru ca
alţii să continue spiţa neamului.

Y
SIT
AAN REL
td Ia A
Fi a "A
i A
RE

ER
0
af) ai
A

Fig. 22. Fruct de holetis.

IV
L UN
T RA
EN
I/C
U IAS
BC
 Y
AR
IBR
YL
SIT
PLANTE CARNIVORE
ER
Natura prezintă atâtea contraste; atâtea complexităţi
în îndeplinirea acelorași legi se observă, în cât mintea
NIV

cca mai ordonată perde orice criteriu de despărţire în

lumea variată a fiinţelor. Ce e animal? Ce e plantă?
Care este limita lor de despărțire ? Care sunt fenomenele
LU

ce le sunt fiecăreia caracteristice? La cea mai rigidă

îngrădire de caractere pentru.unele, se iţeste de undeva
o excepţie, 'care dirâmă totul. Animalele se mișeii din
RA

loe în loc, plantele stau fixate de un suport. Dar florile

variate ale coralilor? Dar sporii vioi de alge? Anima-
NT

lele se hrinese cu produsele de sinteză ale plantelor fie dea-

drep tul
— ierbivore — fie dela alte animale —carnivore.—
Plantele din potrivă trag elemente sau corpuri minerale
E

și printrun procedeu minunat, nu în totul destăinuit, le

I/C

unesc îu bobul microscopie de elorofil, formând corpuri

organice, hrănitoare. Dar ciupercile? Dar plantele para-
AS

site ? Animalele simt, reacționează, aleg. Dar piipădia

care prevesteşte ploaia, închizându-și baloanele de pufuri?
UI

Dar «Bună dimineaţa» care-și deschide frumos leicele lor

roșii, albastre, albe, înveselindu-ţi privirea cum deschizi
,
BC

ochii ?
“Toate se pierd într'o încurcățurii care dezarmează cea
mai strânsă logică și te face sa te gândești la'artificia-
 RY
litatea diviziunilor, clasificărilor de fenomene. În totul
luată, natura apare ca un tablou măestrit, in care tonu-

RA
litatea culorilor separă forme ce par dinstinete. «Carae
tere de unimale> se giisese la plante, caractere de plante

LIB
se găsese la animale. Iei anumiti gamii e mai distinctii,
dincolo anumită notii e în relicf, dar urechea fini poate
za prinde tontii ccria acelor

Y
Se note care vibrează în u-
î
SIT
„ nison, măcar cii aparţin la
A X
trepte deosebite. "Totul e
R o armonioasă legiiturii în-
ER
tre forme și manifestaţiuni
de viaţii, ici mai atenuate,
, dincolo mai intonate, ca și
IV

înti”o orchestră în care cu

UN

atenţie poţi urmări melo-

dia aceluiași instrument,
presiiratii în complexul de
L

tonuri miăestrit îmbinate

RA

care dau melodia sene-

ral,
T

a Eni

Prin locurile umede din

EN

unele piirţi ale mmnuţilor

noștri,la Sarul-Dornei, pe
I/C

Darnarul mie sau la Cras-

na în Gorj, la poalele mun-
IAS

ților, printre mușchii des-

Piz. 20. PoiuneCerului,
tul de desvoltaţi pentru
cu sii formeze un început de tunbiurii, crește o planta
U

căreia poporul îi zice <ltoua-C'erului> (Drosera rotor

difolia). E o planta micuţii, cu frunze în forma unor
BC

linguriţe, întinse la pământ și ieșind toate din acela;

loc, (Tir. 24). Din inijlocul lor, prin luna lui Iulie, resar
 49 ” -
————

Y
AR
tlorile mici, albe, strânse ciucură la vârful unei crânguţe.
netede. Când soarele le bate, pe limbul lat al frunzelor,
strălucesc niște stropi cleioși la vârful unor perișori .

IBR
umflaţi la capit, presăraţi pe toată faţa de sus a frunzei.
Faţa de jos, din spre păimânt, e netedă. Ai zice mai
degrabă ci e o pâuză de paianjen, cum se vede des

YL
spre toamnă, întinsă între muschi, pe firele căreia se.
înşiră stropi de rouă, ca niște șiraguri de mici diamante,

SIT
Nu e aţă de paianjen, dar e plasă pentru peirea insec-
telor. Gâzele mărunte, o miisculiţă ori o furnică, ademe-
nite de stropii strălucitori, sunt atrase, crezând că vor
ER
da de un suc dulce. Dau de moarte. Abca sa lăsat pe
frunză și se sbat în zadar, picioarele și aripile prinzân-
NIV

«lu-se de sucul lipicios.

Minunea de: acum începe. Perişorii, simțind prada,
încep să se miște. Intăi cci direct inștiințaţi, !se îndoaie
încetișor peste corpul înscetei. Vestea e dată în lumea
LU

perilor. Rând pe rând, dela cei mai mici, mai dinspre

centru, la cei mai mari dinspre margine, ci se îndoaie,
RA

prinzind insecta în mijlocul lor. După un ceas, (Darwin

a avut răbdare sii misoare timpul) insecta este nomișcată,
învălită de gămăliile tuturor prrişorilor. După altă bu-
NT

entă de vreme, chiar frunza se încovoaie dinspre margini,

cum ur face copilul care prinde musea în palmă. Insecta
E

e înmormântată. La o zi — dou după aceia, frunza se

I/C

desdoaie, perişorii se ridică, dar din biata insectă impru-

dentă ma mai rămas de cât scheletul de chitină nemis-
AS

tuibil. Crima sa înfăptuit; Roua-Cerului răzbunii toate

plantele distruse de erbivore.
“E vădit lucru că această plantă sa hrănit cu sub-
UI

stanţele azotoaşe care formează corpul insectei; cn este

carnivorii! Planta simte prezenţa pradei; mai mult, eu
BC

ştie să aleagă între o inscetii, o buciăţică de carne crudă

si un fir de praf sau o bucăţică de steclă. In ultimul
a 4
 50

RY
+

..
caz, perișorii nu sc indoaie. Sensibilitatea e gontrală ș
ca se trausmite dela perişor la perişor, ba chiar dela

RA
frunză la frunză. Când insecta e mai mare, o muscii oii
o albină, când o frunză nu o poate cuprinde, cere aju-.”

LIB
torul altor frnnze, cure se îndoaie,se apleacii spre corpul
inseetei. 'Poatii planta devine ca o capeani, Perişorii, cât
sunt liniștiți, dau din ei .piciitura eleioasă din vârf, pe

Y
faţa cărora jucându-se razele soarelui, scot cele mai
frumoase și ademenitaare culori. Momeali e guta. După

SIT
ce prind insecta şi o ţin în nemișeare, perişorii secretă
un lichid limpede, la fel cu acela vărsat în intestinul
ER
animalelor spre a atacă și peptoniza albumina, făcândo
mistuibilii. "Tot prin perișori «carnea? licefiată a inscetei,
este absorbită în plantă. După ce şau îndeplinit trista
IV

meserie, se ridici din nou, din nou dau, din ele sucul
UN

cleios, în care bat razele soarelui. Iţi aduce aminte de

mâţa care după ce a pândit, a prins şi* Sa ospatat cu
” soricelul imprudent, se întoarce liniștită lângă vatra,
L

lingându-și botul și continuând sii toureii la căldură!

RA

«Roua-Cerului> nu e tineura plantii carnivoră dela

noi. Mai sunt și altele, dar nici una nu are atâta imites-
trie în prins și mistuit inscetele,
T

Vot prin locurile muntoase triieşte Foninc-erasii (Pin-

EN

uicola); Ca și Roua-cerului ru are de cât câte-va

frunze lunaucte, ruse, pare că sunt de ceară cu care
I/C

și scamină la culoare, De indată ce simte o gâzuliţă,

încet încet se suceşte, o cuprinde în cornctul format, a
IAS

iniidușii, o mistuie și apoi iarăși încet 'se dexfășoarii la

loe. Adevărat <Nu știu, mam văzute,
Otrăţelul-de-haltă e şi mai ș i. EL are doui soiuri de
frunze, care nu es din apă. Unele sunt subțiri ca niște
U

fire ; altele sunt adevărate capeane. De forma unor

BC

«beșicuţi, au la un capăt o mică deschidere. Animalele

mici de apă, ademenite de niste firisoare din jurul des-
 - 51

Y
x«hizăturei capeahci, trag întwacolo și giisese, ca și șoa-

AR
-recele, intrarea slobodă. După ce a cutreerat cămara goalii
dă să iasti îndăriit. Dar de unde să mai poată ieși, căci in-
trarea, pe dinlăuntru, este înzestrată cu alţi perișori, cu vâr-

IBR
ful înspre golul închisorii, ca niște gratii opritoare. Se sbat
insectele înlăuntru cât se sbat, dar la cele din urmă cad
înăbușite, iar nişte ghinduri presărate pe faţa lăuntrică a pă-

YL
reteluidând din ele sucul mistuitor, atacă partea cărnoasă.
Iuseeta Șa găsit mormântul. a

SIT
Mai minunate sunt plantele carnivore din țările calde; .
unde sunt multe inscete. Fel de fel
«de ademeniri întrebuinţează planta.
ER
Pe stâncile din Portugalia, trăeşte
'Drossophyllum, prinzătoare de muşte,
NIV

“Țăranii din partea locului chiar le în-

trebuinţează în acest scop, spânzurân-
du-le în ferestre, “Tot trupul plantei ce
LU

un mănuchi de sferi verzi, muiate în

clei. Vai de musculiţa ademenită. Se
lipește de frunză și acolo se sbate. Nu- D.
RA

O feimză de
mai pielea chitinoasăsă rămâne din ca. Dionarn cu cap-
cana de la vâri;
Carnea e suptă, căci planta este nc- atiturea ehimtul
cum se închid
NT

săţioasă. cele 2 jumătăţi

Mai departe, în Oceania, în iusu- ale frunzei,
lele Curolinc, trăeşte o plantă, humitii Dionaea muscicapa,
E

E micuţii și seamiină la port cu Roua-cerului. Frunzele însă

I/C

sunt mai minunate. Vârful lor este lăţit și în formă de tartaji

deschişi. Pe: margine e dinţată, iar pe fiecare jumătate
AS

de frunză se află vre-o 2—3. perișori foarte sensibili.

*- Aboa Sa lăsat-o museii pe frunză, și cu a fost simțită.
Cât elipeşti din ochi, cele donă jumătăţi se închid așa
UI

de bine ca și. când am închide palmele şi am trece

degete printre degete. Insecta e prinsă; mare încotro,
BC

Când părţile frunzei se desfac, din insectă iarăși n'a

 RY
vrimas de cât coaja. Planta e așa de sensibili, aşa de
iute și de des se inchide, în cât repede se oboseşte.
Noroc „cii alte frunze crese la loc, tinere, ușor iritabile,

RA
Pacii Dionaca prinde mustele cum fiiecă Creangă când
era pus să înveţe ceaslovul, alte plante de prin archi-

LIB
pelaeul Malaez, prind insectele după sistemul gropilor
de lupi. -
Una din ele, Nepenthes, are frunzele terminate la vârf

Y
printr'un soiu de uleior; alte ori samăni bine cu o halbă

SIT
de bere, mai cu seamă că au un capac, care le apiirii
de ploaie. Margenea ulciorului este luciată, pare ci ar fi
dată cu ccară și așa resfrântiă, încât in-
ER
secta ce sa asezat pe cn, e cu neputinţă
să nu alunece în ulcior (Ii. 26), Siirmana!!
IV

Ademenită de miros ca de floare, de cu-

loarea biitătoare la ochi a margenci ulcio-
UN

Fig. 2 rului, uns uncori cu miere, ca îşi măsește

Marenca
su da i Uleic=
Neper. p
moarteain fundul «roapei
, i plină
plină cu un sue
tes.
sceretat de uhinduri. ÎI inecatii;ca și șoare-
L

- cul prins într'o capeanii cu apă. Dar în acel suc, se

RA

află și o parte mistuitoare; caruca muiată de sucuri

este astfel absorbită de plantă. Une ori ulciorul frunzei
T

se umple cu inscete. Unele animale insectivore, vin să

EN

iea deagata hrana îngrămăditi prin vieleşuaul plantei,

dar sunt pedepsite rău și altădată nu mai ccareii. Sub
uleior,la unele plante, se săsesc niște spini ascutiţi,
I/C

care înce să le treacă animalelor pofta de venit a doua

oară, Câtă prevedere! Câtii mieztrie în toate! Albina
IAS

care înţeapă cu acul ci veninos musafirul nepoftit la

stiubeiu, prin ce se deosebeşte de planta mută care-și
apară la fel provizia do hrană a seminţelor ci? Omul
U

primitiv care sapi groapa pentru lup, ufls-ori elefant,

arată mai puţină dibicie de cât planta fiiră ercer, care.
BC

isi are margenca groapei frecată cu ccari, boită ca o

 Gu
>

Y
floare, unsă, sub buza resfrântă, cu miere și uncori par

AR
fumată chiar ca o corolii. Insecta isteaţă, albina precaută,
cade înșelată de atâta vicleșug, .găsindu-și moartea în
paharul ademenitor, în cupa plină cu otravă. Nici nu șa

IBR
luat bine de seamă că:e trasă în cursă, abea sa așezat
pe frunzaîn formă de floare și... e prea târziu. Culoarea,

YL
mierea, parfumul au atraso la pcire. |
E cea mai desăvârși tă organizuţ iune de luptă între
plante și animalele prevăzute cu creer, simţuri şi organc

SIT
de mişeare. «Adaptarea la mediu» apare aici o explicare
prin cuvinte goale. După cum pe la mijlocul veacului
al 19-lea sau găsit botanişti care să socotească drept
ER
prostii relatiirile despre plantele carnivore, tot aşa în
faţa măestrici desfășurată de plantă, azi, omul de știință,
NIV

neavând încă curajul de a crede în inteligenţa plantelor,

se mulțumește a întrebuinţă cuvinte care nu explică
_nimie din ccia ce el minuţios observă. Taina sufletului
LU

plantei rămâne încă tot ascunsă. i -

RA
E NT
I/C
AS

Tip. 2, Frunză de
Nepenthes.
UI
BC
 RY
RA
Y LIB
CUCURBEȚŢICA

I SIT
o plantă modestă, adecă nu atrage atenţia nici prin
ER
lori boghioase, nici prin miros! plăcut. “Totuși e unul
din exemplele dese din natură, că nu numai ce striilu-
cește are preţ, iar însușiri curioase se pot pisi chiar la
IV

o plantă a cărei înfăţişare nu te opreşte din drum.

UN

Crește prin vii, prin terenurile necultivate. Frunzele

ci, asemenea celor de liliac, sunt așa aşezate în cât pi-
-cătura de ploaie, se scurge în jos, dealungul trunchiului,
L

drept la rădiicină. Scuryerea e lesnicioasă, căci suprafața

RA

frunzei e netedă, lucioasă, pare că ar fi ceruită, Cât de

anare secetă si fie, ca crește în voie, nesupirată de
nimeni. Un miros greoi o apără contra oricărei vite,
T

chiar celei uui lacome şi nepretenţioase la mâncare.

EN

Importante sunt florile. Intraecaztii privinţă e una

din plantele cele mai pline de şiretenie, din câte se srăizese
I/C

la noi. Nici nu ai crede după aparenţă. Dealtfel e ritii-

cită prin meleanurile noastre, ctici neamurile ci sunt râs
IAS

pândite mai mult priu ţările depărtate unde este căldură,

umbră şi umezealii. I'loarea e o adeviirafii capcana pentru
“museuliţe. Ia nu le cheamă prin parfum, ca altele, Cu
totul din potrivi. Florile, de culoare salbiini verzue,
U

șterse, nebiigate în sean, împriiştie cun miros neplicut,

BC

«le putrepai. Se pare că toemni prin acest miros atrage

 Y
musculițele care obişnuit roesce în jurul cadavrelor pu-

AR
trede. Chemate în acest chip, aceste insecte sunt silite
să aduci florii serviciul pe care vecina ti, cicoarea, îl

IBR
cere de la insecte mai mari, colorate, vionie. Floarea are:
forma unui cornet, cu marginea lungită ca o ureche de
epure. Musculiţa întră, nebinuind nimic. Ia alunecă pe

YL
fața lăuntrică, luciată a flori. Drumul ce deschis. In
„gâtul lung al leicei se află, e dreptul, o piidure de pc-
rișori, dar sunt îndreptaţi cu vârful în jos. Museuliţa

SIT
poate străbate printre ci. Dacă sar riisgândi și i-ar veni
pofta să se întoarne, î-ar fi mai greu, căci i sar opune
in cale vârful perişorilor, pentru ca suliţi ascuţite.”
ER
Drumul ci este tot înainte, amăgiti de mirosul care se
ridică din fundul florii. o parte umflată ca o minge.
NIV

Acolo este închisoarea inscetei ; acolo” se găsește stip-

LU

- în unse.
Fig. 98. 0 toare de cucurbeţicii tăiată
RA

“matul “scurt, lipicios, ca o coloană pusă în mijlocul

rotondei, în care insecta are spaţiu îndestul de sbătut,
NT

de preumblat. Planta nu aşteaptă altă ceva. Pentru ca

prizioniera să nu bage în samă neplăcuta-i situaţiune,
pentru ca serviciul cerut“de plantă să nu i se pară prea
E

samavolnic, din păreţii rotondei picură un suc hrănitor,.

I/C

fabricat anume pentru ca. Amăgirea însectei este com-

pleetă. In substanţele organice supuse putrezirei se des-
AS

“xoltă căldură pe Jângă mirosul caracteristic. Pare că şi:

planta ar ști. în ce obiceiuri trăește insecta căci în
UI

închisoarea vremelnică pe lingă mirosul de putreză=

ciune udemenitor, se desvoltă. şi ceva căldură, mai
multă decât în alte flori. Insceta e ca şi în mediul -ct
BC

natural. Dacă a vizitat mai înainte altă floare şi ce pliuii

, 56

RY
“cu polen, când se preumblă, oricum neliniştită, trece și
peste stigmatul lipicios, deschis, așă în cât îi lasă câte-va

RA
fire de polen. Fecundaţia sa înfiiptuit; stigmatul nu
mai are nici 'un rost; cl se închide. Votuşi floarea nu
„di drumul inscetei, căci vrea si o încarce și cu polenul

LIB
„ei, spre a-l duce în altă floare. Solidaritatea ce existii
intre părţile aceleași plante o sileşte ln aceasta.
Indată ce sa închis stigmatul, se deschid anterele de

Y
„sub el. Insecta se umple cu praful galben. Numai după

SIT
-accasta ca este liberă. Perişorii de pază se veştejeze,
canalul ctitre lumină este fără piedică. Mai mult încă;
i inscetei i-ar veni greu să
ER
uree peretele lucios pe care
a alunecat când Sa vârât,
IV

“Te minunezi de coincidență,

fiind greu iarăși să spui că
UN

floarea îşi di seama de acest

Ineru; dar ea se apleacă în
jos cu totul, din ridicată cum
L

4
Vi, 2 Ylori de
eră, înlesnind ieșirea musa-
RA

Cucurbeţică, Cea de jos Îşi are Inchis

intrarea.
firului. Nemai având nevoie,
-de alți vizitatori, marwenea florii se îndoaie, ca un capac,
T

închizând sura pe unde ar putea “intra o altă inseetii.

EN

Musculiţa scăpată din închisoare, nu prinde minte.

Dacii mirosul altei flori tinere e mai udemenitor, ori
că sucul cu care a fost hrănită i-a plăcut prea mult,
I/C

ubeă a cșit din prima floare, se busă în alta, ducând

cu ca polenul dela cea dintâi. Și în acest chip fecun-
IAS

daţia înerucizatii are loc. Iusecta e un instrument, În

raportul dintre plantă și animal, prima este agentul activ.
Pacii ar fi sii putem întrebuința cuvinte ca și peutru
U

oameni, am putea firii garez spune cii planta constient

BC

înșalii insecta, folosindu-se de: lăcomia ei. Deşi “aceasta

are un sistem nervos, deși ercerul ci poate funcţiona, ea
 517

Y
e sclava ademenirilor florii, e purtată de naș şi joacă:

AR
asa cum i se cântă. Rolurile sunt răsturnate, iar cucur--
beţica e dovada vic a superiorității plantei fără celule:

IBR
nervoase specializate, asupra insectei cu o constituţie
anatomică întru nimic deosebită de a furnicei ori a-
albinei, A

YL
5.9

SIT
ER
NIV
LU
RA
NT
E
I/C
AS

4
UI
BC
 RY
RA
Y LIB
ARBORELE DE CACAO

SIT
ER
Socolata a ajuns un aliment prea răspândit, iar pul-
“berea de Cacao tinde să înloeueaseii cafeaua; e în lupti |
„ehiar.cu berea. ispândirea ei a fost legati de multe
IV

-areutăţi ; între altele și biserica sa amestecat; a oprit

UN

să se bea «ocolatii în zilele de post, pe motiv cii ar fi

pre hrănitoare. Cea dintii țari din Europa care cu=
uoscă gustul şocolăţii fu Spania din veacul al XVI-lea
L

căci când Cortez a cucerit Mexicul, a dat peste arborele

RA

«le Caeno, iar fructele lui erau aşa de preţ, încât sar-
veau drept moneda. Cea dintii fabrică de şocolatii, în
lranţa, abea pe vremea lui Ludovic al XIV-lea se
T

fiinţeazii. iar în Italia, de unde s'a riispândit în Europa

EN

șocolata fu introdusă în 1600 de florentinul Antonio

-Clarnetti, Astăzi nu ce țari din Europa în care si nu
I/C

se piiseaseii fabrici de șocolatii, aşa încât comerțul cu

regiunile calde, unde creşte arborele de Cacao, este
foarte. intens, -
IAS

Arborele de Caeao, (Throbronna cacao Lânneu) este

un arbore cam greu de cultivat. Ii trebue umbră, ume-
zealii potriviti, îngrijire continui. Munca este grea, mai
U

area decât la oricare altii planti de culturi. In schimb

BC

câștigul e bun și risplătezte muncea. Cu cât e mai bine

înprijit, cu atât produce mai mult.
 59

Y
AR
Arborele poate ajunge la o înălţime de 15 m.; în:
plantațiuni însă nu se lasă să crcuscă mai înalt de S:

IBR
metri. ca: să se poată mai lesne culege fructele. Frun--
zele sunt mari, dese, crescând pe ramuri ca și pe trun-:
chiu. Y'lorile micuţe, crese în -bucheţele la subsuoara.

YL
frunzelor. deci pe ramuri sau chiar și pe trunchiu..
Faptul acesta nu e rar la copacii din părţile calde, așa:
încât înfăţişarea.
lor, cu fructele spânzurând ca niște -

SIT
cercei «dealungul trunchiului, este cu totul deosebită de
al arborilor noștri.
Yructele, la început verzi, castanii când sunt coapte,. -
ER
“samănii cu un zăimos de pe la noi, sau mai bine cu un
candalup scorţos, cu vârful ceva mai ascuţit. Se coc:
NIV

ori când, așa încât se culeg de mai multe -ori pe an.-

Sub scoarța ca de pielea fructului, sunt rânduite sc-:
minele, cu înfăţişarea migdalelor, în 5—S șiruri.
LU

Acesta e arborele, iar ce se întrebuinţează din el!

sunt boabele din liuntrul fructului, din care se scoate:
praful de Cacao. | .
RA

Arborele crește și sălbatie ; dar după cum merele:

pădureţe se deosebesc mult de merele domnești, mari,.. -
NT

gustoase, tot așă boabele sălbatece de Cacao sunt acrii

faţă de acele culese de pearborii anume cultivați. Patria
lor este America Centrală, din Mexie până?n nordul
E

Brasilici. Cultura lui sa întins însă și aiurea, între 230:

I/C

latitudine nordică și 20% latitudine sudică. Cu toate ci

crește lesne, cu toate că dă mult profit, cultura lui e-
AS

legată de multă muncă și îngrijire.

Semănat de a dreptul sau răsădit întrun pământ:
UI

bogat în humus, prima arijă este să se ridice la umbra.

altor copaci. Soarele. în plin nu-i prieşte.
Ca producător de umbră nu se întrebuinţează ori ce:
BC

copac, ci mai mult bananul. Prin aceasta se capătă două.

foloase de odată : “umbră pomilor de Cacao dar și roade:
 60

RY
le la bananierii care crese repede. Bine îngrijiţi, mereu
pliviţi, stârpindu-se larvele din pimânt care le-ar strică,

RA
arborii de Cacao pot da câte 300 -—400 fructe pe an;
în mijlociu însă, unul cu altul, tântir cu biitrân, se soco-

LIB
teşte cam 25 de fructe de copac, eciace face un kilosram
de praf.
Dar de la culegerea fructelor, până la șocolata după

Y
care plânge ori ce copil, câtă muncă, câti grijii, câtă

SIT
„Diitae de cap!
Mai întâi fructele culese, se sparu locului, ca sii se
scoată boabele din ele, care se tree printr'un ciur, spre
ER
a se alege tot bob frumoe.
Apoi boabele sunt puse în hambare anumite, bine
inchise, ca sii fermenteze, avându-se grija a le răscol
IV

miicar de 2 ori în 21 de ceasuri. După fermentare se

UN

usucă la soare, încet-încet. Cu aceasta sa terininat cea

dintăi operațiune. Boabele au ciipitat culoarea brunii și
înlăuntrul ei, printr'un început de incolțire al embrio-
L

care |
ului, oprită la vreme, sa fiicut o prefacere,
RA

colorat sâmburele în castaniu și i-a dat gustul şi aroma

caracteristică. Aşă preparate, bo: abele sunt împaehetate
și expediate la fabrici. Valoârea lor hrănitoare este da-
T

torităi albuminci iar theobromina, substanța «peeifică,

EN

otriivitoare când este condensatii, este agentul stimulent

„din cacao. Semințele mai conţin și o substanță grasi,
I/C

care poate strică la urmă stomahul. Prin procedeuri

grăsimea este sconsii, sub forma unui unt
complexe
foarte prețuit în fabricele de stipun, de. parfumuri şi în
IAS

medicină. Cel care a rezolvit nu numai problema scoaterii

erăsimei, dar și a preparării pri afulului de Cacao, ca să
nu-si pi: ardă puterea hriinitoare, a fost un olandez Van
U

Ilouten, fundatorul fabricelor prea cunoscute de ocol: ti

BC

din nordul Olandei. Fiecare fabricii mare acum are Dro-

cedeal ci, ţinut sceret, căci de aceastii prelucrare atârnii
 Gl

Y
AR
gustul bun și păstrarea șocoliăiţii. Ajunse în fabricele
din liuropu, boabele de Cucao sunt supusela ogrămadă
de operaţiuni, mai înainte făcute cu mâna, azi date pe

IBR
seama mașinelor. Aceste operaţiuni se pot rezumă în
urmiitoarele : | . |
.1) Se alege bob de bob, prin ciururi meeanice.

YL
2) Prăjivea ln o temperatură anumită. Prin încălzire
fecula se transformă în dextrină solubilă în apă, iar

SIT
boabele—eca și acele de cafea—capătă un gust plăcut.
3) După ce se prăjesc, boabele curăţite de pieliţa
lor, se râșnesc, amestecându-se cu zahăr pisat, adăogân-
ER
du-se și mirodoniile trebuitoare, cum e vanilia. Prin
această operaţie se capăta un soiu de aluat, care se
NIV

întinde, se taie în bucățele, ori în calupuri mai mari

după trebuinţi. Socolatae gata. Ca sii nu se piardă aroma,
se înveleşte în foi subţiri de cositor, ori în hârtie de
LU

pergament și se dă în comerţ. |
„Industria șocolăţii a luat azi o mare întindere, căci
nu este vorba numai de fabricarea ci în pachete, ci și
RA

de alte numeroase bomboane, șocolata sub orice formă

având o prea mare cătare.
E NT
I/C
AS
UI
BC
 RY
RA
Y LIB
SIT
PALMIERII
ER
Când pleci, in toiul iernii, din România spre coasta
de Azur, apucând prin șesul Lombardie, treci dintro
IV

lume în alta. Până la Novi, în nordul Apeninilor, pu-

mântul este acoperit cu omăt, termometrul se poate scobori
UN

chiar și la 15” sub zero, Cerul este e dreptul mai al-

bastru ; unde și unde câte un chiparos îşis lasă umbra
lui de plop pe mantia curată din pareuri, dar căciula
L

"și paltouul nu sunt de prisos. După ce ai strabiitut îm-

RA

binarea Apeninilor cu Alpii, între Novi şi Genua, prin

cele 24 de tuneluri mari și mici, un decor nou, minunat
T

ca în poveste, se
desfăşoarii ochiului. [2 ca și când, la
o operă mare, se ridică din fund, în mijlocul actului, o
EN

cortinii care-ţi descopere cea mai măestrită aranjare de

balet. Spre nord, la Novi, coastele Apeninilor mai sunt
I/C

acoperite cu câteva petece de omiit; e Turopa temperată.

Spre sud, la S. Pier dWArena coasta aceloraș munţi, e
IAS

numai frunzis, verde, pridini de portocali și trandafiri,

straturi întrevi de toporaşi albastri ca marea: ce Europa
meridională, e eântata ţară unde înflorese Jimi. De-
U

prins cu vegetaţia din ţară, o lume nouă ţi se prezintă:

lumea arborilor veşnic verzi, dar inveseliţi și prin stro-
BC

pituri de flori ori fructe. Printre ci, te opreşte în loc

palmierii pitici, însiraţi în lungul țărmului, desfișurându-și
 65

Y
frunzele lor ca evantailul, în acrul călduţ, venit dinspre

AR
marea ca de sineală, ,
Nu știu de ce, când i-am văzut întăia oară, am avut

IBR
aceeași senzaţie de limite continentale, ca şi când ză-
ream silueta cazacului, mergând călare pe cărarea de pe
ţărmul Prutului, Acea siluetă însemna, pentru . mine

YL
sândindu-mă la imensitatea imperiului azi prăbușit, ho-
tarul nemărzinitei întinderi a continentului asiatic. Diu
coace vedeam înaintea mea: limita continentului african,

SIT
locurile acoperite cu nisip, arse de soare, Iamada : pă-
mântul morţii ; umilul palmier (Chamerops humilis) mân-
-«lru în portul său, stâlp viu încununat cu frunze cu totul
ER
«eosebite de a celorlalţi arbori, imi deștepta viziunea de-
părtată a cerului inroșit la -asfinţit, a pământului în-
NIV

gălbenit de nisip, și silueta palmierilor înalţi, trestituri

de unire între cer și pământ, cu piciorul în apă, cu
vârful în focul cerului, după o vorbă arabă despre
LU

curmali,
Palmierul e oaza, e firicelul de apă proaspătă în
drumul caravanelor; e .o. insulă omenească în pustiu,
RA

dar mai presus este viaţa acestor oameni. După cum

e nelipsit Pinul cu ramurile desfășurate ca un cortel
NT

din tabloul Neapolului, tot așa nu e peisaj din Sahara

care să nu cuprindă în el un curmal svelt, mlădios,
E

elegant, ca un stâlp de telegraf înalt însti de'90—30 m.

având în vârf o tufă de frunze ca niște pene mari,
I/C

lungi uncori de 3 m. De altfel asemenea frunze sunt

pretutindeni cunoscute; căci de ele se leagă: răsplata
AS

victoriei ca și a înţelepciunii. Ele servesc drept em-

Dlema muncii, curajului, silinţii; chipul lor este sculptat
UI

pe frontispiciul măreţii clădiri a Universităţii din. Iaşi,

arătând menirea acestei instituţiuni culturale, ș
BC

Nimic nu se: lasă nefelosit din acest arbore. Din

 0

RY
4
trunchiu se scoate lemnul de construcţii pentru case,
"ca și cumpăna fântânilor

RA
, adânci. Frunzele servesc
ca trestia la noi, peutru
zi acoperit locuinţele, pentru

LIB
sp 4 . . . .
„ELEN împrejmuit. Din fuiorul scos
pi
DS
ră :
dintrânsele se fac” odioane,
pe când nervura din mijloc

Y
e biăţul de pribeau al ara-

SIT
bului vesnice pe drumu, Mu-
urii din vârf sunt căutaţi
ca legume, scoţându-se din
ER
ci și un vin,Se crese însă în
oaze mai mult peutru fructe:
IV

curmalele cărnoasc, dulci, cu

sâmburele ca de piatră, din
UN

cure cu poftă gustăm și noi.

Pentru ciipătarea lor, omul a
luat locul inscetelor. Curinalii
L

sunt dioici, adecă florile fe-

RA

meezti într'o casă și cele băr-

Ditezti în altii casă, pe ar-
T

bori diferiţi. Când polenul e

EN

copt, arabul rupe strugurii

cu stamine, se. amaţă ca
mâţa pe trunchiul înalt, spri-
I/C

jinindu-se pe niște scări lă-

sate de urmele frunzelor pe
IAS

trunchiu şi apoi scutură dea-

zupra florilor eu ovare, bine-
făciitonrea ploaie a firclor de
U

polen. Fecundaţia se îndepli-

Fig. DU prupă de Curmlia,
nește, recolta este asiurată.
BC

Curmalii au o răspândire mare, cât ține regiunea pus-

tiurilor, peste Sahara, Egipt, Arabia până departe in
 Y
regiunea Indusului. E intrecut însă de Palmierul cu nuca
de Cocos, podoaba insulelor de coral, resleţite în întinsul

AR
Oceanului Pacifice. Acest palmier e imprăștiat azi pe
toată suprafaţa pământului dintre 'Lropice. Prin unele

IBR
părți omul îl sădeşte, In insula Ceylan (65700 km.),
oproape !/» din România de eri, peste -4100000 ha, mai
mult, de cât orezul, sunt ocupate de culturi de palmieri,

YL
din a ciiror produse se exportează de peste 22 Mil.
franci. In insulele Oceaniei, palmierul e trecut din insulă

SIT
în insulă de valurile mării. Nuca de Cocos, fructul, este
învelit în o scoarță bogată cu aer. Purtată de apă, ca
e asvârlită pe numeroasele insule de corali și astfel încol-
ER
ţește în locuri depărtate ale originea ei. Acest palmier e
o adevărat bine facere pentru ţinuturile în care se gă-
seşte, Are și mai multe întrebuinţări de cât. curmalii,
NIV

căci pentru unii locuitori din insulile coraline, ele totul.

Lemnul trunchiului înalt, de 30 m. este minunat pentru
“tâmplărie; frunzele servese ca acoperișe, sau la împleti-
LU

turi. Iuiorul scos din coada frunzelor se poate ţese,

Frunzele tinere sorvese drept salată, iar din sucul păr-
RA

ilor tinere se prepară vin, oţet 'șşi un soi de rachiu,

Câte nu se face din fuiorul ce învelește sămânţa ! Coaja
tare, care apără sâmburile este folositi ca Vas de păs-
NT

trat apă, iar oloiul din liuntru seminței e un -produs

important pentru fubricele de săpun. |
E

Miezul întărit al seminţei — numit Kopra —.e unul

I/C

din elementelede export cele mai-de seamă ale regiu-

nilor tropicale,
Sunt multe specii de palmieri, răspândiţi în toată re-
AS

giunea tropicală, deşi ni tuturor le place căldura, căci

palmierii trăese și pe înălțimile munţilor, unde tempera-
UI

tura e mai. scoborâtă uncori chiar de cât pe Coasta de

azur. "lot asa n rămas multora falza idee că toţi palmi-
BC

crii au trunchiul drept ca la 'curmali. Cea mai mare

b
 parte în adevăr aşa sunt. Există însă palmieri cu trun-

RY
chiul ramificat în două, după cum unii sunt adeviirate
liane, funii groase de 2—3 em. care leagii copac de

RA
copac, mărind încâlceala pădurilor ncumblate. Dela
curmalul înalt cât un plop,. până la piticii din Mada-

LIB
gascar, de o schioapă numai răsăriţi dela faţa pămâtului,
a căror cununii de frunze o poţi prinde cu o mânii,
sunt toate „trecerile cu putinţii. Portul cel mai variat, îl

Y
au ; înfăţizerile cele mai elegante. De regulii triieze rez-
leţiţi, sau cei mai miirunţi, alcătuese tufiirizurile de

SIT
lângă pădurile tropicale.
Mai toate speciile folosese la ceva. Numele de P'riu-
ER
cipes dat de Linneu grupei palmicrilor este pe deplin
îndreptăţit. Pe lângii portul majestos al celor mai mulţi
palmieri, este preţiosul sprijin pe care-l dau oamenilor
IV

nu numai din locurile pe unde crese ci pe toatii supra-

faţa pământului. Unii dintre ei, cum e Curmalul și Pal-
UN

mierul de Cocos alciituese bozgiiţiile regiunilor unde crese,

fiind produse însemnate în relaţiunile comerciale dintre
acele ţări depiărtate și restul lumii.
L

Ce nu se scoate din palmieri? Pulmicrul cu nuca de

RA

Cocos poate servi drept pildă. Unii palmieri însă dau

produse proprii, care-i fac să fie cultivați anume. Raphia
T

întrebuințată azi de ori-ce viar, de ori-ce uriidinur pentru

EN

legatul” viței, nu este de cât țesutul fibros aflat din bel-

sug în nervura principală a frunzelor unui palmier de
I/C

loc din Africa, care: mai di și un vin minunat. eSarun,

care ca și tapioca se întrebuințează li supe, cum e
urpucaşul sau grisa din cerealele noastre, nu cate de
IAS

ât măduva bogată în amidon a unui palmier din Inzu-

lele Sundelor. Uleiul de palmier, ciiutat. în fabricele de
săpunuri, este substanța grasă cuprinsi în sâmburile
U

palmierului [Elaeiz, din regiunile umbroase ale Afrieei

BC

de vest. Din trunchiul pulmierului Calamus, adeviirat

lianii, care crește în India, Australia și insulele înveci-
 (XI

Y
nate se scoate <trestia spaniolă» din care se fac mobile

AR
de grădină. Fildeșul vegetal, din care se fabrică bumbi.
- este iarăși miozul întărit din sămânţa
unor palmieri din America de sud. Nu

IBR
e specie de pulmier din care să nu se
scoată ba fel de fel de uleiuri, uncori
ca untul de groase, ba diferite vinuri,

YL
bi substanţe dulci ca mierea ori ca
zahărul, în afara lemnului, a -fruuzelor,

SIT
a fructelor sau chiar a mugurului din
vârf, mâncat ca o legumii. Pânăşi lu-
mânări ori chibrituri se fabrică din ceara
ER
pe care o lasă unii palmieri foarte înalţi
şi subţiri, care cresc prin Anzi sau prin
NIV

Brasilia. (Fig. 31). Nu e palmier din

trunchiul ori frunzele căruia să nu se
scoatii fuioare, care nu putrezese și, din
LU

Fig. 5. Cerosyl,
palinier din caro se scoata care se fac funii, sfoară, împletituri
cearii (20—60 în.)
felurite, care dau :de lucru indigenilor,
câștigând bune parale 'din obicetele exportate,
RA

Un adeviirat izvor de belșug sunt palmierii; nici unul

«lin arborii noștri putându-se în această privință asemui
lor; unul din ci — ori care — ţine locul a diferitelor
NT

plante dela noi, din care nu se poate extrage decât câte

un produs hotărât. Fără cămilă și fără curmal, Sahara
E

„ar fi mai pustie decât este.

I/C
AS
UI
BC

“e

Yip. 92. Palmierul die, ramicat,

 RY
RA
LIB
LUPTA ÎNTRE PLANTE ŞI ANIMALE

Y
SIT
Și deal şi câmpie-arumeşte
Visând cât de vesel doinezte=
ER
+ hăcoarea "n amure.
(G. Coshury.

Când ccrul e mai liniştit si acoperit ca un imens

IV

baldaehin albastru, pământul fumegând de înfierbântat ce

UN

e, când muncitorul.se odihnește adăpostitla umbra unui

*nop, iar tăcerea nopții cuprinde firea în flăcări, atunce
e clipa cca mai de chin a plantei. Ficrbinţeala soarelui
L

. care 0 cuprinde, îi suge ultima picătură din seva pre-

RA

făcută in boarea, care joacă la faţa pimântului” însetat

și cl. In vreme când alte vietăţi se pot feri de doporeale
soarelui, ca trebue să stea în plini bătaie a razelor, în-
T

ehizându-şi cât mui ermetic ferestruicele ce străbat poliţie

EN

frunzelor ei. “Toate mijloacele le întrebuinţează pentru a

se apără ș Isi une frunzele cu ceară ori cu un soiu
I/C

de oloiu, le invelozte peste tot cu peri încălciți, cum «e

la cunoscuta Floarea Reginei, reduce oranele prin care
se face transpiratia cum ela Cactusi. Poate poziţiunile le inu ;
IAS

pluntele numite besele din stepele Americei au frunzele:

ușă aşezate încât feţele lor sunt îndreptate spre răsărit
și apus, Când soarele e sus, nu le bate de cât în duneă:
U

si nu le suge prea multă apti. Cam la fel e Culapărut

BC

de, la noi. Teiul-alb când e bătut de soare își (ne frun-

 Y
_____69

AR
zele vertical, de altfel cum e și ln Fasolea în toiul căldurii.
Ca și animalele, planta se fereşte cum poate de bătaia mare

IBR
a soarelui; se strădueşte fel si chipuri, se încovoaie, se
pune una la umbra alteia. Nu respiră ușuratii că a scăpat
«le o zi grea, de cât când ceața amurgului se lasă şi pică-

YL
tura de rouă o înviorează. Cu cât nesaţ nu o prinde! Cât
meşteşug nu pune ca să nu piardă broboana cea mai slabă,

SIT
sii o ducă dealungul trunchiului spre rădăcina care nu
mai are ce suge din pământul ca de cremene. Plantele
se luptă cu aerul: lupta e mai întensă de cât la animale.
ER
Dar viaţa plantei nu este de cât o continuii luptă. Una
cu alta se luptă de la- spaţiul restrâns, de la aer și lu-
mină : se luptă cu”piimântul din care soarbe cea “mai
NIV

slabă urmă de umezeală ; se luptă în sfârșit cu. anima-

lele şi cu omul, dușmanii ci cei mairăi, căci într”o clipă
LU

ii fură podoaba florilor, fabrica hranei, nimicind speranţa

«e un an şi periclitând chiar viaţa neamului.
'2 urmare a acestor necontenite lupte, a acestor fră-
RA

mântări de zi și noapte, este tocmai variaţiunca formei ci,

caracteristica înfățișării. Dar nici planta nu se lasă. ușor
riipusă, Datoria faţă de viaţă, șo îndeplineste pân în
NT

ceasul cel de pe urmă. la nu poate fugi, nu poate

« 4ipă, nu se poate asennde. Lupta ci e mai eroică stând
E

Jocului și apărându-se, De cele mai multe ori, învinge.

I/C
AS

Armele plantei în lupta lor cu animalele sunt felurite,

după natura dușmanului. Unele sunt ln faţă, altele sunt
UI

ascunse ; unele au efect imediat, altele pedepsesc cu

moartea. Armele sunt răspândite peste toată faţa plantei
BC

snu sunt restrânse acolo unde e ceva de apărat, mai

gingaș, mai important. Une ori planta își fabrică arme
anumite, alteori își schimbă părți din ca în arme sau
 RY
își schimbi intreg trupul ci întrun arsenal de nciuvins.
Cactuşii din regiunile aride ale Mexicului, de muit ar

RA
fi dispiirut, dacii trunehiul cu rezervă de apă
scumpă nu ar fi numai ehimpi —frunze mu-
difiente. Mor de sete erbivorele din preajma

LIB
lor, dar nu se încumetii să sufere durerea vie
a Dotului însângerat de ţepi. Numai caii—la
mare nevoe—asvârl cu picioarele dindirăt în

ITY
trunchiul umflat, plin de apă, rezervor umplut
piciitură cu picătură. Copitele îi apără întru
RS
cât-va, iar împunsăturile ţepilor sunt mai puţin
periculoase.
iz, so Vârlul
Cea mai simplii armă de apărare a plantei
IVE
unui spin de Cac-
îns (Opuntia). sunt perii; Celulele epidlermice crese mai tare,
inu forme variate, se întăresc, au vârful ascuţit, alteori
UN

sunt ca firele de pâslă, îudoite în sus,

ori în jos cum e nevoia. Pui mâna pe un P
curpăn de bostun să-l așezi cum trebue; /
il laşi repede jos. Cum te atingi de el,
uf
AL

cum te înțepi. Ce om nu se urzică? Stau

i
urzicele în jurul stânelor, ca dudiăul. Ni- pă) j A
TR

meni nu se atinse de ele; le ocolește iz Zi 4[

pare cii ar fi foc. Şi doar apărarea e îm /;
EN

numai prin niste perizori, îndreptaţi în a /;

sus, în formă de fiolă. Pântecul fiolei cu- BA! d
I/C

prinde otrava: acidul formie. Gâtul fio- SI] fu

lei, lung, e ca de sticlă, căci uşor se e 7,
<farmă fiind iutăritdeo materie silieioasă, 75
IAS

Uiura fiolei, e topită, închisă. Te atingi !

0 aptpa i Tit, 200,iDoi perii
de ea? Vâriul asenţit întră în piele, se
Cel de sus este neatins,
rupe, conținutul otrăvitor se vars în “au jus cre vărtul
U

rană, A doua oară, bani în seamii unde mute

BC

se aflii urzici! Lumânăriea nu urzieii, dar totuşi crește în

tihnă, inălţânducsi trunchiul acoperit eu floricelele szulbene
 RY
ce stau crescute ca o flacără lungă. Nici o vită, cât de
flămândă să fie, nu se anină de frunzele ci late, pu-

RA
foase, pare că ar îi acoperite cu scamă. (Iig. 35.) Dacă
din întâmplare au prins cu botul vâriul unci frunze, nu
mai ştie cum se scape de perii de pe ea, ramificaţi,

LIB
subțiri, încâlciţi, care se împrăștie în gură.
Altă dată vita, păţită, o o- ,
NIZ
colește, iar lumânărica stă NE

ITY
mândră în mijlocul câmpu- | NIZ
lui ars de soare, tuns de bu-
zele și dinţii vilor. Sunt multe, RS
plantele care-și dutorese scă-
parea, lor perișorilor aspri; cin -
IVE

acopăr frupzele și chiar trupul )

tot, ca o perie. Îi cea mai sim- PPP a EA
plii formă de apărare împotriva Fig. 33. Perii ramifieaţi
UN

„nepottiţilor. „do lumânărică

"Un grad mai înaintat sunt spinii, suliţi temute de
orice animal, puse de plantă mai rar peste tot trupul.
L

Nare pentru ce să tacă irosală. Le: așază numai unde

RA

trebue. Uncori crestăturile frunzelor sunt terminate prin

ace ascuţite. Așa e la Spin (Carduns), care din cauza
NT

aceaste creşte nesupărat, âjungând prin stepa Dărăga-

nului sau prin locurile necultivate din regiunea stepelor;
până la 2 metri înălțime. Aşa sunt diferitele soiuri de
E

scaiuri, poporul dând acest nume la forme diferite (Cir-

I/C

sium, Onopondon)de plante.

Holera este la noi tipul ccl mai caracteristice și aduce
AS

aminte de unele plante din regiunile tropicale, a căror

ramuri sunt numai spini. Stau tintele nesupărate de ui-
moni, căci sunt apărate de sulițele galbene, lungi, res--
UI

leţite peste tot trupul plantei. Altcori, dupii cum an:

spus, spinii nu sunt decât unde și unde presăraţi, acolo
BC

unde.
este nevoie să apere ceva. La salcâm, cei doi spini
 RY
scurţi dar răi, care se giisese la baza frunzei, apiră
mugurul, iar la Drăcilii, mugurii sunt păziţi de trei spini

RA
lungi, ascuţiţi, ca niște ăce. Iun Centaurea, (scai galben).
trumoasă, florile de culoarea alămâii, sunt învelite în

LIB
&hemul, dela vârful ramurilor, de fină danteli a brao-
teelor; unele din aceste se termină la capăt printr'uu
spin așa de subţire, ascuţit, incât florile sunt sub paza

ITY
celor mai tăioase baionete! Nimeni nu le-ar ataca, pentru
nimica ?n lume, Omul se serveşte uneori de aceste arme.
naturale ale plantelor pentru ca sii-și apere avutul lui.
Un gard RS
viu de miăcieş ori de Cleditsehiz cu spinii ra-
mificaţi, face ca şi un ard de sârmii ghimpată. Nu
IVE
poate trece nimeni prin el, fără si nu capete sgâ-
riituri adă ânci, uncori dextul de periculoase. D; are porumbei
perii p: idureţi, ce mai arme sigure au, ea sii se apere
UN

contra priidăciunii!
Plante cu peri sau mai ales cu spini sunt relativ
puţine. Sar crede cii lumea ceulaltii de plante, stau așa,
AL

liniștite, ” lisându-se pradă oricărui animal, fără

să încerce a-și apiira viaţa, murind fără luptă, tăcute.
TR

a nişte vite duse la tăietoare. Nimie mai inşeliitor!

Măerişul (Oxalis) ce seamănă la frunzii cu trifoiul, ar
fi mâncat de multe animale, dacă în țesutul frunzelor
EN

lui nu ar aveă niște testele de ăce subțiri ea firele de

păr, făcute din cristali ascuţiţi lu capete de oxalat de
I/C

cnleiu. Când frunza e sfiirinatii în sură, Acele se împrăștie,

intră în gingii, în limbă, în pielea subțire ce căptuşezte
IAS

gura, aducând mâncărime, iritaţiuui, de care îi e leha-

mite animalului, Maui bine se lipseste de asemenea hrani.
Atâta doar cere și planta, să fie lăsată n pace. D'apoi
frunzele tiiioace de înrbă sau chiar de pipusei. Dacă nu
U

bagi în scanui şi dai cu degetul pe dunga frunzei, tăe-

BC

turae sata. In țesutul frunzei sunt materii silicioase,

care o intiirese și o fac ascuţită ca un brici, sau pe
 13

RY
marginca ci se găsese dinţi ca de ferestrău, mărunți, cu
„vârful întărit (Big. 36). Mijloacele de apirare sunt variate

RA
la “infinit. Prin fânețele, păşunele dela câmpii și. din
munţi, triiese la noi două plante cărora poporul le-au dat
acelaș nume: Lipicioasă. Amândoui sunt din neamul

LIB
earofiței, deosebindu-se prin potirul umflat. Ile își apără
izvorul ncetarului ascuns în fundul potirului în contra fur-_
nicelor și altor gâze, care ar vroi să se acaţere până sus, |

ITY
printrun clei cu care. îşi unge trunchiul în apropierea.
florilor. In acest chip ele păstrează sucul dulce numai
RS
pentru insectele înaripate, venite pe sus. Ia fel.e cu
Salvia, cu Susaiul de pădure (Lactuca). Ia aceasta din
IVE
UN

Fig, 26. Dinţi mărunți întăriţi

prin silice dela logoz,,
L

urmă elciul nu unge fața plantei. Ea are în trupul ci,

RA

canale pline cu un lapte albiu, care o apără contra vite-

lor. Dar când o furnică năzuește spre cupa: plină cu
miere de flori, este pedepsită rău, fiind țintuită înainte
NT

de a ajunge unde a dorit. Seâriind cu căngile dela

picioare pelița subţire a ramutrei, laptele iese în broboane
E

ca de sudoare și prinde picioarele furnicei. Aceasta

I/C

vroind să scape, râcâe mai adânc scoarta, face să iasă

inai mult lapte. Vroind să scape,cu tot dinadiusul de
duşmanul nevăzut care a prins'o de picioure, se apără
AS

contra lui mușcând în dreapta și în stânga fără sioși

dea scama că prin aceasta face să isvorască și mai
UI

mult lapte. Dacă nu se îndărătnicește și fige îndăriăt,

poate si scape; altfel, laptele? din plantă venind în
BC

contact cu aerul se preface întrun soiu de sacâz, care

lipește furnica pentru vecie la poarta căsuţei în care se
 RY
siiscă ncetarul. Pedeapsa i-a venit și încă grea de tot,
In fel este Laptele cânelui, care înfloreşte și creşte

RA
netulburat, ca și vecina lui Lumânăriea, pâni toamna
târziu. Nici un animal nu se încupietii să euste dintr'ânza

LIB
ciici dacă nu e Stan păţitul știe dela moşi striimosi ca
sii treacă mai departe, fără sii puie sura pe plantă.
Iu sfârșit sunt plante care-şi apiiră viaţa prin otrăvu-

ITY
rile cele mai puternice, pe care le poartă în riicdlăcini,
trunehiu, frunze sau chiar în semințe. Nu e: contras=
tul ecl mai isbitar? Substanțe, din care numai o pi-
RS
cătură poate ucide fuleeriitor pe om, fane parte din viaţa
plantei, din arsenalul ci de apărare. Moartea cea mii
IVE
eroaznicii învăluie în mantia ci Viaţa; otrava cca mai
puternică ţese o pânză nestrăbătută, din cure răsar neo
inlburate bogate culori, forme minunate și parium pu-
UN

trunzător, întrunite în floarea ginasii, Câtă putere de

farmece nu exte pusi pe sama acestor plante, în credin=
țele tuturor popoarelor. [le dau stiipânire vrăjitoarelor
AL

asupra sufletului poporului. Ele au mentinut spiritul tiii-

nuitelor puteri infernale, vreme îndelunaii. [Evul mediu,
TR

la popoarele de azi culte, e plin de procese de vrijitorie.

Sucul scos din plante cra otrava “cca mai comună
pentru trimes pe lumea cealaltă pe oricine stiiteă în cale
EN

poftelor:de mărire. Miitrăuna, poate cea mai otrăvitoare

plantii dela noi, e tipul unei asemenea făpturi care lecurrii
I/C

frumusețea florilor, cu otrava cea mai rea,în scama că-

reia poparul noztru, ca si alte popoare, îi pune atâtea,
IAS

incât e numitii Impăriiteasa buruienilor, Doamna mare,

[2 una din plantele în adevir cu port mândru, eu frunze
lite, cu flori mari, colorate violet-purpuriu, dar mai cu
seamii eu fructele ca nişte cirese, nerre, rotunde, eu pielita
U

intinzi. E însă plină de otravă; răducina e otravitoare,

BC

ca și frunzele şi fructele, Prinprejurul ci celelalte plante

pot să fie rupte, păseute, Fa “sti întreaeă, în huina=ă
 «

RY
mândră, fără frică. Adevărate procesiuni se fac pentr
a-i scoate rădăcina în seama căreia se pun minuni. De:

RA
se culege pent a înebuni pe cincvă, babele care scot
rădăcina trebue să se desbrace, la locul unde crește mă-
trăguna : își desplotese părul, făcând sfel de fel de schi-

LIB
monosiri și mișcări ca un nebun. Când dinpotrivă se dos-- .
cântă de dragoste cu ca, procesiunea e alta. "rebue o zi
potrivită, înainte de Rusalii, pe noapte cu lună plină.

ITY
Femeia, imbrăcati cu cămașă curată, o sapă, îi dii pâne-
sau mămăliză, pentruca în schimb să-i deie leacul -Sfin—
țici-Sale; apoi se pune la fiert în oală nouă, cu apă nc- RS
începută adusă din trei izvoare. O întreagă procedură,
moștenire din vremurile adânci, când dorinţele se căutau:
IVE

în minuni, cerute cerului ori pământului. |

La fel cu mătriguna sunt toate rudele ci. AFăsălariţa,-
Laurul, 'Lutunul, sunt otrăvitoare. Chiar și cartoful con-
UN

tine în picliţa tuboreulelor, un principiu otrăvitor, cecace-

faca să fie cruțate de larvele care mişună prin pământ.
după rădăcini. Cam la fel se apări plantele care au bulbi.
L

Substanţa otrăvitoare se găsesc în Cucută, în coaja fruc-

RA

tului de mac, în sămânţa de noghină, de brândușe-de-

toamnă. Din cauza aceasta mai toate plantele acestea
NT

sunt medicamentoase. Otrava e ca și focul. In mâna

omului, în doze mici este un leac; cel ce nu știe să:
E

umble cu dânsa, o pătește. Cea mai groaznică otravă este-

stricnina, coprinsă în sămânța uuei plante exotice. In:
I/C

mică doză însă— de !/ de miligram — se ică ea me-:

dicament. Curara este o altă otravă scoasă din sucul”
AS

uîiui neam al celei dintâiu. Indigenii din: America de:

Sud, muiau vârlul săgeţilor în această otravă; introdusă.
UI

prin rană moartea e sigură. Chinina, atât de mult folo--

sită și intrată în pătura mulțimei,
nu este decât tot o sub—
BC

stanţă de apărare a unui copăect din America-de-Sud..

d Tate
 RY
Mulţumitii acestor felurite arme de apărare plantele
înving lăcomia . animalelor. Datorită lor se nasc usocia-

RA
iuni vegetale, caracteristice fiecărui loc. Toamna, când
iarba măruntă este păscută, când pajistele sunt cosite,

LIB
se păstrează neatinsă între aga lume a plantelor cu «pini,
„cu ţepi, cu pâslă, ori cu sue otrăvitor. Cel mai frumos
exemplu de traiul sigur a! plantelor cari îşi apără trupul

ITY
prin vre-6 armă ascunsă, se vede în preajma stânelor,
da munte. In jurul lor e o piidure nestrăbiătuta de ur-
zici; Omamul eu florile albastre, stă nesupărată, ciici
are otravă în ca, ca și StirigoniaRS bowată în flori;
Spauacul-Ciobanilor, ea și Măerișul din marginea pădurii
IVE
ori vecina Vinariţă, zisă alurea și Mana pădurii, se bu-
cură indelung de viații, datorită ăcelor subțiri.de oxalut,
ascunse în frunze. Nu ar pune gura oile pe Lumiiniirica-
UN

pământului, Doamne ferezte, ciici amăreula frunzelor nu le

place. Peste tot-e acelas lucru. Și în toata nu e întâm-
plarea, ci este, stu putea spune, o conștiinţii a plantei.
AL

Cum Sar explica altfel bunăoară faptul ci pădureţii au

„spini ascuţiţi, spaima animalelor, numai cât sunt mărunți;
TR

«le cum crese mai înalţi, iar frunzele nu.pot fi ajunse

«le vitele mari, spinii dispar sau nu se mi găsesc de cât
pe lu poala copaculni. ward viu pentru restul crengilor.
EN
I/C
IAS
U
BC
 RY
RA
LIB
O TUFĂ DE LILIAC!)

ITY
Era mare zarvă în tufișul de liliac din colțul grădinii.
Măcar că vremea cra liniștită și nu adica nici cel mai RS
nic vânt, crengile se sbuciumau, frunzele tremurau, pare:
că le scutură o putere nevăzută. După cum îi era obi-
IVE

ceiul, cintiţoiul se lăsă și de astă dată repede din zbor,

ca să-și facă odihna de amiază în desișul umbros al!
frunzelor. Na fost de chip să ațipească câtuși de puţin-:
UN

tel, de larmătul ce era în jurul său, Speriat, sbură din nou,

trecând întu? un tufiș de salcâm galben, unde îi era de
altfel și locul, căci acolo, cintiţa își făcuse cuibul. Intre-
L

bânbo dacă nu ştie ce se petrece peste drum, dacă nu:

RA

sn ascuns vre-un dușman care clătina crengile de liliae,.

n'a căpătat nici o deslușire. Cintiţa își căuta de clocit
NT

și nu aveă vreme 'să stea de vorbă. Curios, mai mult.

de cât îngrijorat, cintiţoiul se adresă atunei unui pițigoi:.
ncastâmpărat, căruia nu-i mai tăcea gura. Nici acosta nu:
E

putu să-l lămurească.

I/C

„— Nu pricep de loc vorba liliacului. Dar și cu am»

observat de dimineaţă că se petrece ceva ncobișruit..
AS

Curios și el să afle ceva, se așează lângă cintiţoi,.

privind amândoi ţintă Ja liliacul din faţă.
UI

*) Din Ewald K. Dor Zeeifiissler und. andere Gesehie ten, ua

duse din. L daneză” de TH. Kiy. Stuttaart,
BC
 Cu adeviirat că în tufade liliac se petreccă ceva ne-

RY
„obișnuit. Riidăcina nu erau în apele ei.
— Asa! Să fii silită să stai intuitii, toată vremea, în

RA
pământ și să te căsnezti pentru toată familia. Munea
întreagă cade numai în spinarea mea. Iu trebue si
ingrijesc mereu de hrana erengilor, a florilor, firii sii ai

LIB
„chip să te mai mizti o leac, de frică sii nu le smuluii
vâutul... Ta sehimb cine se wândeste la o biută sluză
-eredincioasă ca mine. Îi trece prin rând cuiva din cei

ITY
de sus, că și cu aș vrei să mii petrec? Mereu vorbeze
între ci de soare, de primăvarii, de roui, Eu habar n'am
ce sunt acestea. Atâta doar ştiu cii îndată ce vine “pri
RS
măvara, îmi sug si măduva diu mine. Nu se imuni saturii;
zi şi noapte trebue să le dau de mâneare, pare că ar
IVE

fi lihniţi de foame. Dour iarna cât mai an rimaz, Atunci

-cunose și cu puţin ce ce tihna, mui ales că în pământ
e bine și călduț. Cum dă culdura, e vai şi amar de suf-
UN

letul meu.
— “Tine-te bine, bătrânico, îi poruneiră crenzile, între-
rupând'o din gândurile ei, Se vestește vreme rea, ne
AL

„uneniţă furtuna,
— Mai trimete-ne: ceva de mâncare, șoptirii frunzele.
TR

“amilia ma terminat încă de crescut,

Jar, drept culme florile incepură sii cânte, dorind ruco-
EN

xeala unei bure de ploaie. |

— Na! n'am dreptate? mormiăi inăduşit riidiicina. 'Loatii
urija în seuma mea cade. Nu mai merge; trebue si se
I/C

*fârşeascii odatii cu toate acestea. Vreau și cu să mai

răsuflu ; vreau să fiu şi cu ceva în lumea aceasta. Ei! ramu-
IAS

rilor găliigioase, care nu faceţi nici o pară chioară! Si

Ştiţi că nu mai am poftă să mai muncese pentru nişte
trântori. Vreau să ies şi cu în lume, si mai triese și
U

„cu o leacă! “Țineţi-vi Bine, cii vi las!

BC

— Piântori, noi trâutori? siriră tremurând de mânie

 1
ID
N.

crengile, Ai giiit de te-ai gătit. Dar noi stăm oare

dogweaba ?

RY
— Să aud mă rog ce faceţi? Ce treabă săivârziţi2, în-
treabii rădăcina,

RA
— Mai cunoaştem noi ce e odihna? începură crengile.
— Cât e ziua de lungă, ne intindem, ne îndoim fel și

LIB
chipuri, căsnindu-ne sii nburcăm frunzele către lumină.
Dacă ai putea si te iţești puţintel și sii ne priveşti, ai
vedeă truda noastră grea. Inţeleg să spui de frunze că
„unu fac nimic; lor să le răenești că sunt lenese) dacii

ITY
vreai numai decât să-ţi verși nădutul pe cineva
La auzul acestor vorbe, rădăcina stătu puţin și se gândi.
RS
Lua urmă dădu dreptate crengilor. Și unde un începu cu
gura la Dietele frunze:
— Mult am să mai fiu en sluga voastră ? Să stiu ci
IVE

dela zintâi vă las. Naveţi decât să asudaţi și voi mun-

cind, sii nu mai trăiţi numai în lenevie, pe seama altora.
Crengile ținură ison ridăcinei.
UN

— Are dreptate. Nici noi nn vii mai putem ţine mereu

în spinare. Munciţi și voi, cum muncim și noi! Ca să
«ea dovadă că leagă fapta de vorbă, începură să se scuture.
L

— "Tot încet, rădăcino, șoptiră frunzele. Nu

RA

vă daţi
"așa ifose, și voi crengilor! Ce țipaţi cât vă ica gura.
Nu vă e rușine că vaude toată lumea ce prostii iese
NT

din voi? Credeţi ci noi stăm degeaba ?

— Să auzim, ce rost aveţi, spun ramurile, ținându-se
E

mai dârze,
— Să, auzim
I/C

spune rădăcina, înțepenindu-se mai tare

în pământ.
— Ştiţi voi oare, „că noi vă pregătim mâncarea ? înce-
AS

pură frunzele. Socotiţi voi că tot co se laudă rădiicina

că ne trimite, war putea folosi la ceva, fără de truda!
UI

noastră ?
Yrana pe care o sug ri ădăcinele, la noi trebue să ajungi,
BC

4 3
—
 SO

inainte de n vă îngrășa pe voi. locul soarelui pe noi

RY
ne dogorește; în noi e bucătăria. Zi si noapte noi pom-
piim din aer oxigenul. Cât e ziulica de mare ferbem la
“razele soarelui ce ne vine din rădăcină, ce iai luiim

RA
noi di acr și pregiitim hrana care vo trimetem, ca si

vă meargă bine și sii nu muriţi de foame. Mai pateţi spune

LIB
cii stim de geaba, că nu aducem nici un folos?
— In ceace povestiţi se poate să fie cer: adeviirat,
«puserii crengile cu un scârţiit domol. Ja rândul lor

ITY
tilmiiciră ridăcinelor mai grele de cap, înţelesul vorbelor
auzite, La urmă şi rădăcinele diidură dreptate frunzelor.
Dupii o seurtii tăcere, foşniră frunzele din nou:
—
RS
Dacă vreţi, la cele din urmă, să vii vărsaţi focul
pe cineva, de ce nu cătați la flori? Mai mândru îm-
IVE
briicate decât noi toate, ele se ţin mai departe de noi.
mai către soare. Pe ele întrebaţi-le! ce fue. Sau dacă
De.= stiți ceva, noi habar n'avem care e rostul lor.
UN

Ai dreptate, strigari crengile, Ele sunt aderi irații

trântori, lar de jos de sub pământ și rădicina începu
a mormiii :
AL

— Aşa este! Nu mai vrem săi mai rubdlăm. Si Auzi

ce spuneţi la toate acestea, voi florilor leneze, împopo-
TR

tinate! Ce rost aveţi voi pe lume? Pentru ce oare si

ne ctiznim cu toatele pentru voi?
lesiinară a lene şi împriistiară parfumul
EN

Florile se
lor în Atmosterii. De trei ori a trebuit sii le întrebe
celelalte, până ce an dat îinsfârzit răspuns, incepând
I/C

să cânte:
Leginândlu-ne spre soare
IAS

“Trăim vis frumoa de floare

— Da, da, vă credem, spuneau frunzele, Dar a cânta
nu înscamnii a lucra!
U

Florile însă continuară:

Liegiinându-ne spre soare
BC
 “Prăim vis frumos de floare

RY
De iubire, fericire ,
Și un loc etern în fire. -

RA
— Prostii, prostii, prostii, repetară rând pe rând
cele trei cumetre.
“Toate fură de părere că e rușine să muncească mai

LIB
departe pentru niște leneșe, De mânie scârţâiau, foșneau,
dondiiniau toate la un loc, de nu se mai ştia ce este
de capul lor. y

ITY
Florile însă râdeau de mânia lor și cântară din nou:
- Rădăeina-i supărată, mânintă-i frunza verde
Noi de ici din voluptate, veselia nu ne-om
RS perde
Subţirelele crenguţe pot întruna să se sbată
Noi serbăm în bucurie, fericirea! noastră
IVE

toată,
7

ţ e... |
UN

Trecu Vara, veni toamna,

Rămurelele tinere, verzi, se imbrăcarii În sumăelele
castanii.: Frunzele nu aveau haine de iarnă, De
L

ciudă
se îmbolnăviră, căpiitară _vălbinare, de
RA

pe urma căreia
muriră rând pe rând. Una câte una - căzură la pământ,
acoperind. locul unde se ţineau zădăcinele. Florile de
NT

mult nu mai luară parte la joc. In locul lor sau ivit

niște făpturi curioase, scorțoase, care foșneau la vânt.
E

lar când cea dintii suflare a crivăţului sc abătu asupra

tufei de liliac, căzură şi ele la pământ. Din împodo-
I/C

birea mândră de vară, nau rămas decât crengile goale.

<Brer!> suspinarii crengile, adresându-se rădăcinci:
AS

Acum mai Cam schimba cu tine, cumătră. Ce-ţi pasă!

Stai la căldură şi în tihnă, în pământ,
UI

Rădăcina nu răspunse nimic: 'ca -cra preocupată de

ceva, Lângă dânsa căzu ca din senin un prăunte curios
BC

și mult ar fi datca să afle de unde vine și ce caută aici.

6
 Ş2-
LT

RY
cu cl, dar nu căpătii nici
Să încercă să între în vorbă
Un Tâspuns, | [

RA
Nuci frumos să nu dai răspuns, când te întreabă
—
legă din nou vorbă. Suntem doar
cine-va cum se cade,
cunoştinții,

LIB
vecini ; e firesc deci să facem
pare ci
Nici un riispuns și de data aceasta, Grăuntele
se gi ândea de cât
era mut, iar rădăcina toată iarna nu
el aici?»
la vecinul ci. <Cine oare să fie? Ce caută

ITY
fără să-și poată stâmpăra curiozitatea,
mereu se întreba,
să se umile,
Spre primăvară vecinul începu să se umfle,
feşi un colţ plă-
până ce la cele din urmă, dintrânsul
pând; verde.
RS
Iţi dorese o
2 Dună ziua, începă din nou rădăcina.
IVE

bunătatea să-mi
primăvarii plăcută. Poate acum vei avea
răspunzi la întrebarea mea de astă toamn: ă, Cu cine am
UN

a face?
mică,
— Sunt visul florilor de liliac, riăzpunse fiinţa
Sunt o sământă, pe când D-ta eşti o prostovaneii
de cu
Rădăcina rămase pe gânduri, Nu se supiăraze
AL

si
vântul cel prost, ctici doar, ca rădăcină, cra învățată
în
fie mereu luată la vale; Dar ca rimase nedumeritii
TR

privința visului florilor și de acea se rugă de limurire,

Văd ci piimântul e cam uscat si nu am să pot
—
EN

să stau
usor riisbate prin cl, vorbi sămiânta, Am vreme
co aţi
cu tine o leacă de vorbii... Vezi, cu am auzit tot
I/C

astă varii, ciici eram ascunsă “nte'una din flori-

vorbit
Nu puteam însă sii mă amestec în vorbii, căci eram încă
”
IAS

prea crudă.
= Inn ay acuma ţi-a deslezat limba. poţi vorbi -de
tunate ? întreabă rădăcina. x
—Am crescut de ajuns ca să-ţi dau cur tifla, răspunse
U

sămânţa, dând dintrânsa un colt, în pământ, Acuma

BC

am ridăcina mea si nu-ţi mai permit să mă ini de sus!

Piidăcinu holbă ochii, dar uu zise nimic,
 i S3

bine,
—La urmă se cuvine sii-mi port cu tine mai

RY
continuă sămânţa, căci doar eşti tatăl meu.
—Cum se poate ? răspunse rădăcina și nu-și mai puteă

RA
lua ochii de la sămânță. -
ească
—Cu toţii sunteţi părinţii mei, incepu sii povest
din pământ ,
sămânţa, “Pu ai agonisit bentru mine hrana

LIB
le
iar frunzele au pregătit-o la razele soarelui. C'rongi
t
nPau abureat la lumină și ciildură, iar florile mau legiina
lor. Ele au visat, iar visul lor Pau șoptit

ITY
în potirul
de
albinei, care a sburat de lu povestit celorlalte flori
la toți
iiline. Fie-care dintre voi mi-a dit câte ceva...
ii datorese viaţa.
RS
Multă vreme a stat rădăcina; gândindu-se la cele auzite.
dat de
S'a făcut vara de tot, până când în sfârșit le-a
IVE

rost, Tar: când sa luminat mintea ci înceată, a întrebat

nu văd cumvă
neobișnuit de' politicos pe creugi, dacă
"o mlădiţă verde de liliac, sub ele.
UN

răspunseră crengile. Caută-ţi mai bine de

—Ba da,
putere
treaba ta și ţine-te ţeapăn. Sufli vântul cu atâta
în cât mă tem să nu ne culce ha pimânt.
L

ţin bine.
—Navea niei o grijă, răspunse rădăcina. Mă
RA

micii de liliac,
Vreau “numai să-ţi spun cil mlădiţa aceia
este, copilul meu. |
NT

= Ia, ha, ha! începu ră să râdii crengil e. Socoti tu că

să deu un co-
o bătrână rădăcină neagră en tine, poate
tu cât
pilaş aşa de drăguţ? Nici nu poţi sii-ți închipuit
E

e de fraged, selobiu şi verde!

I/C

na.
— Şi totuşi e copilul meu, spuse cu mândrie rădiici
Atunci începu să povestească tot ce i-a spus sămânţa»
AS

iar ramurile povestiră frunzelor.

dati»
— Asa maiinţeleg em și noi, vorbirii toate dintr'o
UI

acum sau dumerit -cii fac parte dint'o singură

Abea
familie în care munea este împărțită, fie care având a
BC

săvârşi o anumiti treabă, |

 SA

RY
— 'Sss! soptiri una alteia. Băgaţi în seamiă să a nu tul-
burim visul florilor!.
Riidiăcina se osteni cum putu, ca si suugrii cât mui

RA
multă hrană, ca și când ar fi fost plătitii; crengile se
munceau, se îndoiau, se întindeau cum puteau mai bine,

LIB
numai ca să ajungă la aer și lumină;. frunzele se des-
făceau cât mai mult şi mai liniştit în baia caldii a ra-
“zelor de soare, ca şi când mar munci de loc, miitar ct

ITY
"în ele ferbea mâncarea în mii și mii de oale mici.
Numai florile se desfiitau în biitaia soarelui, cântând
și visâud intruna.
RS
IVE
UN
AL
TR
EN
I/C
IAS
U
BC
 RY
RA
LIB
ITY
CUPRINSUL
RS
Taz.

Prefaţa
IVE

3
Ziua nunţii a 5
Minuntare de flori...
19
Un gardde vie spre toamnă...
e 24
UN

Grija de mamă, ea
Plante carnivore . a 47
Cucurbeţiea dj
Arborele de Cacao ,
L

58
Palmierii 65
RA

Lupte între plaşinte

animal ao mame ea 68
O tufă de liliac . “Petarpete ea TI
* j de i tdi . .
NT

Ne
4
aa pop de
-.
ea
- LÂNA ai
. sa 4
E

Pap emma arme ame me m ne

I/C

*
AS

. ă
UI
BC
 RY
RA
fa fa
ÎN
4, .
—

LIB
i Pa
N Esti
N i s

CASA S$COALELOR |

ITY
BIBLIOTECA DE POPULARIZARE A ȘIIINȚEI
RS
Apăruto până acum:
IVE

e... V.Td
No. I, Cât si cum se munceşte în Am Tea
o
No.
UN

1)
No. Ţ” bueciiu. Cum înveţi stelle,
1.—
No. Aetem. Amuadsea şi Poli. Sud
O.
N 0. [ Simian ten Be Palisay. Da il a
M-a 0.5)
L Sinatuneseu, Câvhunele de piimânt. ful
AL

Noe
1.29
No. | Simianesen, Petrolul, El. M-a e...
1.—
Nu. L Siuionesea, Din viața pimântului
TR

1.29
Na. [So -îmtesri Sarea es...
209
No. [. Siuunescu, România QU eri e
. are:
Na, [ Sim înursru, Țara homăntască
EN

$
No. [i tome e. Din tainelu florilur
I/C
IAS
U
BC
 RY
RA
LIB
ITY
RS
IVE
L UN
RA
ENT
I/C
AS

B N „Biblioteca
UI

Ni Fac, de Filol., Filos., Psih. -f

BC

_ rm.
BC
U
IAS
I/C
EN
TR
AL
UN
IVE
RS
ITY
LIB
RA
RY