Comuna Mărgău, județul Cluj

Comuna Mărgău este situată într-o zonă montană la o altitudine de 800 m,

dominată de proximitatea Munților Vlădeasa. Are în componență 6 sate: (Mărgău,
Bociu, Buteni, Ciuleni, Răchițele, Scrind-Frăsinet) și 2 cătune (Doda Pilii și Ic Ponor,
care țin de satul Răchițele).
Istoriografia veche îi pomeneşte numele în numeroase documente, ăncepând
cu anul 1408, cu ocazia delimitării hotarului aşezării Mărgău. În anul 1310 sau 1340,
preotul Andrei a venit din Goronet şi a întemeiat aşezarea, cu încă 32 de familii, aici
pe valea Mărgăuţa la aproximativ 3-4 km de Goronet, vechea vatră a satului. In anul
1468, este amintit „Dan voievodul Mărgăului", iar în anul 1475 este pomenit din nou
„voievodul Mărgăului", de data aceasta fără săi se amintească numele. In anul 1506
s-a zidit a doua biserică din Mărgău, dar nu din lemn, ci din piatră. În anul 1733,
Mărgăul număra 500 de suflete, iar în anul 1760-62, cu prilejul statisticii românilor
din Transilvania făcută sub supravegherea generalului Buccow, Mărgăul număra 217
familii, 1105 persoane, aşezarea fiind printre cele mqi populate din comitatul
Clujului la acea vreme.
Biserica construită în 1506 devenind neîncăpătoare datorită creşterii numărului
credincioşilor, iar la 17 iulie 1798 fiind distrusă de trăsnet (rămînînd numai turnul),
localnicii, sub conducerea protopopului Daniil, încep în 1804 construirea - din piatră
- a celei de a treia biserici, în formă de navă, care există şi astăzi.
(ACTA MVSEI NAPOCENSIS XVI (1979) Gheorghe Dragoş Braica, Contribuţia localităţii
mărgău (jud. Cluj) la lupta pentru eliberare naţionala)
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Mărgău se
ridică la 1.363 de locuitori.
Imagini cu case
 Tradiții

Satul Mărgău avea ca profil ocupațional cultivarea pământului, creșterea

animalelor și prelucrarea lemnului. Industria casnică textilă era bine reprezentată,
femeile zonei fiind renumite în confecționarea diverselor țesături și a pieselor de
port de înaltă calitate. Ca în alte sate de munte, locuitorii plecau sezonier, ca zilieri,
în zonele mai joase, la secerat și la culesul porumbului. Printre ocupațiile apărute la
începutul secolului al XX-lea, menționăm practicarea ambulantă, pe scară largă, a
meseriei de geamgiu.

Portul

Fetele erau îmbrăcate cu costume vechi, cu opinci, poale de pânză de cânepă,

spăcel, şorţ, năframă neagră sau cu flori pe margine. Şorţul era de culori diferite,
albastru, violet sau cu flori mai puţine, iar cămaşa cu trăsură o îmbrăcau numai la
sărbători şi duminica. Feciorii aveau cămeşi din pânză, ciorapi de lână (iarna) şi
pantaloni de stofă.

Descrierea camașii de Mărgău

Aparținând raspânditei zone a Munților Apuseni, costumul de pe versantul

vestic al acestor munți se înscrie într-o restrânsă enclavă etnografică, cu centrul în
comuna Mărgau. Se încadrează în tipologia costumului femeiesc cu ciupag la cămasă
și cu “Zadie vânătă” răspândită pe vale a Arieșului la mocani cât și peste Criș în Sălaj,
ca și înspre Lăpuș și Năsăud, trecând prin Câmpia Transilvaniei pâna la Someș.
Costumul femeiesc care încadrează tipologia costumului femeiesc cu două
catrințe, se compune din îmbrăcămintea capului, cămașă, două ,,zadii” (catrințe) și
încălțămintea. Fetele poartă capul descoperit, cu părul împletit în două cozi. Femeia
își împletește deasemenea părul cu două cozi și își face chică (coc) la ceafă. Capul îl
acoperă astăzi cu ,,năframă cu flori” legată la spate sau ăn față. În ținuta de
sărbătoare se mai poartă pe frunte (pestenaframă) ,,dupceii” niște bănuți înșirați pe
un șiret.
Cămașa țesută din cânepă amestecată cu bumbac, este groasă și ,,țapână”.
Datorită faptului că în costumul de aici zadiile se încing foarte sus-scurtând talia,
cămașa este scurtă, unindu-se cu poalele deasupra mijlocului. Specific cămășii din
aceste locuri este ”ciupagul” mare care susține crețurile de sub guler. Dezvoltat în
formă de trapez, pe pieptul cămășii, ciupagul cusut peste și printre muchiile
crețurilor deține cele mai pretioase și interesante compoziții ornamentale din arta
cusăturilor populare ale Transilvaniei. Mâneca, termonată cu ,,frodă”( volan), are o
particularitate locală prin disproporția ce o reprezintăîntre volanul neobisnuit de
mare și partea de sus a mânecii. Mâneca ornamentată bogată în sens vertical
cu ,,ciulănașul pe mânecă în jos și cu ,,bogoe” (ce reprezintă cheițe), iar în sens
orizontal cu ,,siruri peste cot” si cu ,,șirul la mânecă (la tivul volanului), este încărcată
de cusături policrome, executate în puncte variate de veche tradiție licală. Volanul
este în ,,trăsură” o cusătură similar ciupagului.
Zadia se încadrează în tipologia ,,zadiei vinete” cu trupul vânăt ,,mneriu”
denumit local ,,peste pântec” și cu pragul de jos roșu denumit ,,pe poală”. Partea
roșie de jos- care aici cuprinde jumătate din lungimea zadiei, se caracterizează prin
coloritul mai estompat față de zadiile altor zone. ”Vrâstrele” transversal sunt alese
în război și și sunt cusute cu motive geometrice. Costumul neavând bete, zadiile se
leagă cu ,,baerele” lor.

Camasa-mama, incretita la gât, avea broderia plasată anatomic, la încheieturi:

· la gât: ciupag-guleraș
· peste umăr: pui (elemente separate) sau varga (linie continuă)
· peste cot: pui (elemente separate) sau varga (linie continuă)
· brățara: la incheietura mâinii – fie cusatura pe cutulițe, fie banda aplicată deasupra
o linie fină subliniază toată lungimea brațelor, de la gât la manșete apoi, sunt
protejate marginile,
· taieturile: la gura cămășii și jos la mâneci, la fodori (volanase), acolo unde panza se
invecinează cu dantela (cipca)

- camasa de Calata / Margau, din Cluj. Ea are maneca larga jos- in clopot pentru că
vine stransă, printr-un creț pe cutulițe, brodat pe deasupra, exact in zona in care se
plasează încrețul la camașa cu altiță. Are marcată lungimea mânecii și manșeta prin
dungi late de broderie. Si are ciupag pe piept (adica de la gât în jos) ea este
surprinzator de scurtă, dat fiind că se croiește de-a latul valului de panza, care are
cca 45 cm.
Imagini cu portul popular
Poze cu poalele în procesul de lucru