Jocuri de cuvinte – ie

Geografie lingvistică

Ie

Moto: „Tăcând, a șters femeia o lacrimă cu ia.” (George Coșbuc)

Inventară românii și o zi a iei, chinezii ajutându-ne cu niște modele

de masă. Și româncele le-au îmbrăcat, s-au pozat și s-au afișat pe web!
Câte s-au pozat cu ii autentice în procente? Așadar, să revedem
cunoștințele despre ie.
Este o bluză femeiască specifică portului național românesc,
confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic, împodobită
la gât, la piept și la mâneci cu diverse cusături, uneori cu mărgele. Doar
englezii ne apreciază cuvântul ie, l-au acceptat în vocabularul limbii
engleze, postând și o imagine pe care o introduc aici, cu explicația lor.

Woman wearing a ie (femeie purtând o ie)

 MDA2 (2010) scrie că provine din cuvântul latin medieval linea, de
fapt din „(vestis) linea” - (îmbrăcăminte, veșmânt) din fir de in. Iar vestis
provine din proto-italicul *westis, din proto-indo-europeanul (PIE)
*wéstis, din *wes-, „a fi îmbrăcat”. Linea, „fir de in”, provine din līneus,
„din in; [lucru] din in”, acesta din līnum, <<in>>”.
Francezii o traduc prin chemisier, cămașă pentru femei sau sinonimul
blouse, „bluză”. Ni se propun ca traduceri pentru ie Bluse și Hemdbluse în
germană, blouse în engleză, Blusn în bavareză, hiviz în bretonă, heviz în
corni, blús în galică irlandeză, blusa în italiană, burausu - ブ ラ ウ ス în
japoneză, aamakwasɨ în paiută de nord, camijaju în sardă, tchimijhî în
valonă etc.

În diferite limbi întâlnim:

● aamakwasɨ în paiută de nord;

● blouse în engleză și franceză, blús în galică irlandeză, blusa în
italiană, Bluse și Hemdbluse în germană, Blusn în bavareză;
● burausu - ブラウス în japoneză;
● camicia rumena în italiană, camijaju în sardă, camisa romanesa în
catalană, camisa romena în portugheză, camisa rumana în spaniolă,
chemisier în franceză;
● diladí (roumanikó poukámiso) - δηλαδή (ρουμανικό πουκάμισο) în
greacă;
● hiviz în bretonă, heviz în corni;
● ie (camisa rumana) în corsicană, ie (Romanian shirt) în engleză, ie
(rumunska košulja) în croată, ie în română, aromână, megleno-română și
istro-română;
● koszula rumuńska în poloneză, romanska koșula - романска
кошула în macedoneană, rumunská košeľa în slovacă, rumunská košile în
cehă, rumunska košulja - румунска кошуља în sârbă, rumunska košulja în
bosniacă, rumynskaja kašulia - румынская кашуля în bielorusă;
● román ing în maghiară;
● romen gömleği în turcă;
● romunska majica în slovenă;
● rumänisches Hemd în germană;
● rumunsʹka sorochka - румунська сорочка în ucraineamă;
● rumŭnska riza - румънска риза) în bulgară;
● rumynskaya bluzka - румынская блузка în rusă;
● tchimijhî în valonă.
 Cuvântul ie

Ia în viață și în (c)arte

Moto: „Ancuța, cu cosițele-i plăvițe răsfirate, învălită numai într-o ie

subțire și într-o fustă de albă mătase, căzu pe năsipul jilav și moale al
prundului.” (Alexandru Odobescu)

Născut în comuna Livezeni, județul Muscel, azi sat al comunei

Stâlpeni, județul Argeș, despre care am și scris („Dor de acasă”, la
https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/dor-de-acasa), am fost
familiarizat cu ia. Mama avea ii și fote în lada de zestre.

Mama și tata în anul săsătoriei (1938)

Bunica Nițu Maria, mama tatălui, umbla numai în costum național.

Fetele ei, mătușile mele, din care trei în București și două în Livezeni,
aveau în lăzile de zestre costume naționale. Vă prezint doar o fotografie de
la căsătoria fiicei sale Elisabeta, din februarie 1944, în București. Bunica
mea și mătușile Nica (dreapta) și Eugenia (Jeana, stânga) erau în costume
naționale.

Nuntă în

București, 20 februarie 1944

Nu vă mirați că bărbații lipseau. Bunicul Nițu Constantin, fost primar

liberal în Livezeni, al cărui nume îl port ca prim nepot, obiceiul
pământului, decedase, tata era pe front în est, iar cele două surori ale
miresei erau necăsătorite. Așa că în familia noastră mare costumele
naționale erau ceva comun. Acestea se lucrau acasă, mai alea în nopțile de
iarnă, la șezătoare, numită la noi hopșe.
La noi, într-o cameră, războiul de țesut era montat iarna. Mama țesea
stofe, covoare și covorașe, pânză de in sau de cânepă. După cină, femeile și
fetele veneau la hopșe și noi copiii rămâneam acasă. Îmi cam plăcea să aud
poveștile depănate când hopșa era la noi. La casa unde se adunau soții,
când nu mergeau la culcare, pe masă era o țuică fiartă și se depănau
povestiri, mai ales de pe front.
Iile erau cusute cu migală pe pânză de in, borangic sau bumbac.
Ferice de femeile care vedeau „să bage ața de orice culoare în acul destul
de fin”, iar apoi să brodeze „râuri” ca ornamente sau să prindă mărgele
mici sau paiete pe pânza iei.
Dacă pe la Muscel ornamentelor și se zicea „râuri”, prin alte părți ale
țării ornamentelor cusute li se zicea „bâzări”, că a apărut și expresia „ca o
ie fără bâzări”, adică neîmpodobită. Cu toate că li se zice râuri doar
cusăturilor în linii șerpuitoare, care împodobesc mânecile, de la altiță la
manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național, toate împodobirile iei
s-a generalizat ca râuri. E normal că totul a plecat de la ondulațiile apelor
curgătoare, râuri sau pâraie.
Povestirile erau deosebite. Se narau evenimente din viața lor, despre
gospodăriile lor, despre recolte, despre nunți, despre botezuri, despre copii,
despre soți, cele cu talent spuneau ghicitori și glume, unele chiar bancuri,
deseori chiar mai deochiate, când mama, cu ochii pe mine, mă trimitea
„dincolo”, în altă cameră. Știu că pe la șase ani o vecină, Mia „Fierii”, a zis
că Maria „se ține” cu Ion. Eu am întrebat-o pe mama la ureche ce înseamnă
chestia și mama „m-a luat de-o aripă” și m-a dus rapid „dincolo”.
Se mai fierbea și pentru femei țuică în zilele mai geroase. De regulă
se fierbeau boabe de porumb, se făceau floricele sau se coceau cartofi în
spuză. Fructele, alune de pădure, mere, pere, nuci erau ceva obișnuit. Și nu
erau mere poloneze! Acum, în toate comunitățile românești din lume se
sărbătorește ziua universală a iei la data de 24 iunie (Sânziene sau
Drăgaica).
Am povestit despre ie pe unde am umblat, demonstrând cu
fotografiile avute mereu cu mine. Am explicat tuturor că ia, bun național,
este bluza componentă a costumului tradițional românesc feminin.
Broderiile („râurii”), cu motive populare românești, erau deosebite.
Mărgelele sau paietele erau opțiunea unora mai mândre.
 Elementele de bază în compoziția iei sunt umărul (cusătura ce unește
mâneca de părțile din față și spate ale iei), încrețul, altița (bandă lată, bogat
decorată pe mânecă care este elementul definitoriu al modelului și care nu
se repetă în nicio altă parte a iei), râurile (benzi drepte sau oblice pe piept
și mâneci) și bibilurile sau cheițele. Nu mă înjurați pentru arhaisme!
Modelele broderiilor și podoabelor diferă de la o zonă la alta, „de la
Nistru pân-la Tisa”, de la est până în zonele vestice ale arealului de
răspândire a etniei românești. Au fost prezente și la goralii din Polonia, la
vlahii din Cehia, în fosta Iugoslavie, în Bulgaria, la aromânii, istro-românii
și megleno-românii din Peninsula Balcanică, despre care tot scriem.
În Moldova s-au purtat în special râurii costișați (chezuri sau
piezuri), adică oblici. În sud, s-au purtat râurii în șiruri verticale, fie mulți
și fini, ca în Râmnic sau Ilfov, fie râuri copleșitori, compuși din motive
mari și late, cu nume specifice, pentru Muscel, „codri", „șerpeasca" etc.
În Oltenia s-au purtat mai mult râurii „înfurcați" ca niște ramuri
(furci) care pleacă dintr-un ax de simetrie numit „cosoi". In Gorj, mai la
munte, apare tipul de râuri numiți „săbiate". Cosoiul dispare și fostele
ramuri sunt acum benzi evidente, care se întâlnesc pe centrul mânecii, în
unghi.
După ce încrețul și-a pierdut rolul funcțional, a fost păstrat totuși ca
bandă decorativă, aproape nelipsit în compoziția mânecii. Sunt excepții iile
mai noi din Muscel și Prahova, unde râurii pleacă direct din altiță, repetând
aceleași modele. Altă excepție sunt iile mai noi (1900) de pe Valea Oltului,
unde toată mâneca este acoperită de broderie fină, numită „tablă". Tot
atunci iile din sud s-au îmbogățit cu fluturi (paiete) și fir (metalic). În
Bucovina s-au folosit mărgele, în special pentru a îmbogăți încrețul, dar
câteodată apar și pe altițe.
Specifică diferitelor zone este și cromatica iilor. Ia de Suceava are
culori sobre, dar plăcute, naturale, brun, cafeniu, negru, verde închis. Cea
de Câmpulung Moldovenesc e plină de roșu și negru și se lucrează cu fir
gros, buclat, care dă volum.
În Vrancea, apare o geometrie evidențiată și culori tari, roșu, negru,
albastru, verde, ocru, cu contraste, dar și o croială specială a mânecii,
efectul de spirală nefiind dat de râuri costișați, ci de croiala mânecii, care
este răsucită.
În Vlașca și Ilfov se folosesc culori calde, mai multe nuanțe de roșu,
auriu, ocru. În Romanați se folosește o combinație de albastru tare cu roșu
și vișiniu, pentru modele delicate, mici, dar de mare rafinament.
În Gorj, mai ales în nord, se folosește doar negru (și ocru pentru
încreț), influență clară dinspre zona „Săliște". În schimb compoziția,
motivele, sunt foarte dinamice - colul morii, stele, spirale, coarnele
berbecului, cârlige etc. În Argeș și Vâlcea apar și compoziții monocrome,
dar e vorba de roșu închis și vișiniu, mai rar doar negru. Culoarea negru e
specifică zonelor montane din Vâlcea și Sibiu.
Iile specifice din Dobrogea, Banat, Oaș, Maramureș, Hunedoara,
Săliște, Apuseni, Bihor, Năsăud, Târnave, au caracteristici aparte. Deși
unele sunt și ele compuse tot din 4 foi și încrețite la gât, au și elemente
aparte în croială, ciupag, fodor, platcă. Ornamentele sunt specifice, în tablă,
ciocănele, picături, umeraș, „peste cot” etc. Folosiți DEX online!
Așadar, mai bine citiți ce scria drespre ie Mircea Malița (România - Din
tezaurul portului popular tradițional, Editura Sport-Turism, București,
1977): „Costumul românesc este un monument în sensul propriu al
cuvântului. El nu stă în căsuța sociologică sau etnografică a îmbrăcămintei,
ci în linie cu piramidele egiptene, cu catedralele franceze și cu digurile
Olandei. El are acest drept pentru că este o probă adusă la maturitatea
existenței unei civilizații închegate. El este una din mărturiile vizibile și
tangibile ale civilizației satului de pe pământul nostru. Costumul românesc
ne scoate din domeniul artei și ne duce în acela al istoriei. Pentru mine el
nu se asociază cu hora satului, cu cimiliturile și cu poveștile populare; el
rimează cu perfecta și armonioasa așezare a comunității libere, care a știut
să străbată toate intemperiile istoriei prin neântrecutul său sistem de
autoghidare și adaptare.”
Ia este prezentă și în arte. Tabloul România revoluționară este realizat
de Constantin Daniel Rosenthal (1820-1851), care, cu toate că a trăit în
imperiul austriac, ar fi venit la București în anul 1842, conform istoricilor
[la https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Daniel_Rosenthal]. Decizia sa
s-ar datora unei ipotetice întâlniri dintre Rosenthal și Ion Negulici la Viena,
unde aceștia s-ar fi împrietenit.
Modelul pentru tablou i-a fost Maria Rosetti. Tabloul România
Revoluţionară a fost pictat la Paris, unde Rosenthal s-a alăturat
revoluţionarilor români în exil după înăbuşirea mişcării de la 1848 din Ţara
Românească și în țări de „pe alături”. El este o reprezentare alegorică a
idealurilor sociale şi naţionale pe care multe popoare europene le
împărtăşeau la mijlocul secolului al XIX-lea.
Maria Rosetti este reprezentată bust în prim plan, cu tricolorul în
mâna stângă și hangerul în dreapta. Căsătorită cu C. A. Rosetti, prietenul
lui Rosenthal din vremea studiilor la Viena, Maria Rosetti, născută Grant,
avea un temperament romantic, mediteranean, în ciuda originii sale
scoțiene.
 Ea a jucat un rol important în eliberarea revoluționarilor români, luați
prizonierii de către turci, devenind un simbol al mişcării revoluţionare din
Ţara Românească. Lucrarea o înfățișează în costumul popular românesc în
care se deghizase pentru a urmări vasul care transporta revoluționarii
români. Puteți vedea tabloul în ulei pe pânză (78,5 x 63,5 cm), la Galeria
de Artă Românească Modernă, la mezanin.

România revoluționară

Tablouri cu țărănci, de Nicolae Grigorescu

 Nicolae Grigorescu (1838-1907) este autorul tabloului Țărancă din
Muscel (27 cm×21,5 cm), portret pe pânză, care aparține Muzeului
Național de Artă al României. Nu a fost datată de către artist, dar a fost
semnată în partea stângă jos.
 Țărancă din Muscel

Tot Nicolae Grigorescu a realizat tabloul „Ţărăncuţe” sau „De la

fântână” (27 cm×21,5 cm), acum într-o colecție particulară, estimată iniţial
la 90.000 - 160.000 de euro, dar achiziţionată pentru suma de 320.000 de
euro, în cadrul unei licitaţii de iarnă Artmark.

Țărăncuțe

Și scriitorii s-au referit la ie, precum Sadoveanu (O văzu pe Stanca în

straiul ei ușor de primăvară de coloare verde, purtând la sân pe ie un
bujor), Coșbuc (Tăcând, a șters femeia o lacrimă cu ia) sau Odobescu
(Ancuța, cu cosițele-i plăvițe răsfirate, învălită numai într-o ie subțire și
într-o fustă de albă mătase, căzu pe năsipul jilav și moale al prundului).
Ca să nu rămânem mirați cu arhaismele astea urâte de tinerele
mămici ale domnului Goe modern, iată că întâlniți și altă semnificație a
cuvântului ie, care în Moldova și Transilvania semnifică o parte a
abdomenului unui animal, moștenit din cuvântul latin īlia, plural al lui īle,
„(în principal la plural, anatomie) partea abdomenului care se extinde de la
coastele inferioare până la pubis; intestine, măruntaie; (în principal la
plural) burta sau corpul unui vas; (la singular) părți intime, organe
genitale”. Cine găsește explicații pentr interjecția „îu!” are un poremiu...
Despre această parte a animalului ne-a amintit Dimitrie Cantemir în
istoriile sale (Lupul . . . de ii îi apucă și îndată bârdihanul, spărgându-i
mațile, la pământii vărsă). Într-o psaltire din 1651 se amintea de această
parte (Iile meale împlură-se de fierbinteală). Este vorba de psaltirea
(https://ia801904.us.archive.org/8/items/PsaltireaDeLaAlbaIulia1651/Psaltirea1651_text.pdf ), de la
Alba Iulia (Bolgrad: de la această adresă o puteți citi, descărca, distribui și
păstra. Iată că biserica știe ce e digitalizarea. Ministerul Educației nu se
grăbește...
Cum noi iubim folclorul, citiți câteva soliste din diferite zone ale țării
și urmăriți-le iile. Ghiciți și apreciați zona. Acum apreciați doar iile purtate
de: Maria Apostol, Mia Braia, Rodica Bujor, Margareta Clipa, Lucreția
Ciobanu, Mariana Drăghicescu, Florica Duma, Maria Iliuț (Bucovina),
Maria Lătărețu, Irina Loghin, Vlăduța Lupău, Angela Moldovan, Marioara
Precup, Cornelia Rednic, Elena Roizen, Maria Tănase, Florica Ungur,
Sofia Vicoveanca ș.a.

Rezistență prin tradiții (Ucraina, septembrie 2021)

 Vă prezentăm o fotografie cu începerea unui nou an școlar într-o
școală din Ucraina. Era chiar după ce politicienii ucraineni au elaborat o
lege de desființare a unor clase din școlile unde se studia în limbile
minorităților, în cazul nostru a minorităților română și „moldovenească”
(recunoscută de ucraineni). Ați văzut așa ceva în România? Nu cred! Noi
Versace!
În final ascultați și vedeți iile câtorva interprete de muzică populară:
Ana Orheanu Stanciu (https://www.youtube.com/watch?v=HCqIqSXP8XQ) - cu
„Mamă când eram micuță”, Daniela Condurache („Lângă cobză și cimpoi”),
Floarea Calotă (https://www.youtube.com/watch?v=-bbJsGe9zeQ), cu „Constantine,
Constantine”, moldoveanca Matilda Pascal Cojocărița (https://www.youtube.com/watch?
v=hr7e5_e7AcI), într-o emisiune din 1993, Niculina Stoican, aici cu câteva
sârbe oltenești (https://www.youtube.com/watch?v=PFCroruLFGU) etc. Cum așa, să
o uit eu pe Zorina, o câștigătoare a concursului Maria Tănase în 2013
(https://www.youtube.com/watch?v=1k3Iua3AFXQ), care-și laudă olteanul?
Urmăriți-i și costumul oltenesc! Uitai și de Steliana Sima
(https://www.youtube.com/watch?v=tytYgpg88ik), și subcomisar de
poliție… Mă acuzați de prea multe arhaisme? Căutați cu Google, exersați-
vă mintea!

Maria Ciobanu și ia oltenească

Iubitori sau purtători de ie, să fiți iubiți! Și ceilalți!

NC