Jocuri de cuvinte - cartof

Geografie lingvistică

(postarea precedentă)

Cartof

Moto: „Ştia doar cum se fierbe apa,/ Proaspăt fiind

căsătoriţi,/ Azi ştie cum să taie ceapa,/ Şi face chiar cartofi
prăjiţi.” (Au trecut anii..., de Paul Constantin, 2008)

Toți știți ce e cartoful, numind noi așa atât planta erbacee

din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini
subterane, cât și tuberculii cu care se termină tulpinile
subterane, de formă rotundă, ovală sau alungită, comestibili,
bogați în amidon (Solanum tuberosum).

Cartofi

MDA2 (2010) precizează etimologia: „E ger. Kartoffel”.

Așadar, l-am „împrumutat” din germanul Kartoffel, derivat din
mai vechile Tartuffel sau Tartüffel (sec. al XVIII-lea), moștenite
din italianul tartufolo, diminutiv al lui tartufo, „trufă”, moștenit
din latinescul medieval *territūberum sau din latinescul terrae
tūber, „tuberculul pământului”.
Utilizarea ca poreclă etnică pentru un neamț se datorează
folosirii excesive a cartofilor în bucătăria germană. Și ca să nu
fie singurii porecliți, italienilor li se zice Spaghetti (noi le zicem
macaronari), iar olandezilor, nu știu de ce, Käskopp (idiot,
stupid, persoană nașpa).
 Vorbind tot de porecle, dacă unii zic românilor opincari,
unii zic ungurilor bozgori, de origine incertă. Poate deriva din
maghiarul bocskor, adică încălțăminte fără talpă folosită de
păstorii balcanici, în limba română numită opincă. Tot opincari!
Se consideră că ar fi însemnat inițial „om fără țară” în
limba maghiară, dar probabil că acest lucru nu este real. Imre,
pe de altă parte, crede că cuvântul ar fi putut proveni din
română sau slavă. O altă teorie mai puțin probabilă sugerează
verbul boscorodi („a mormăi, a murmura”). Dar, fraților, eu și
Imre credem că ar putea proveni și din turcescul bozkır, care
înseamnă „stepă”. Ar fi „om din stepă” și gata!

În diferite limbi cartofului i se zice:

► aardappel în neerlandeză, aartappel, ertappel în

afrikaans, Eerdappe în germană de sus, Erdapfel în germană,
epli în feroeză, ierappel în frizonă, irpel în limburggheză,
jarðepli în islandeză (calcuri ale francezului pomme de terre, de
exemplu ]n germană Erde, „pământ”, + Apfel, „măr”);

Tuberculii yam, picior de elefant, înlocuiți de cartof

► ālū - आलल în hindi, ālū - आलल în sanscrită, ālu - আআ আ în

bengali, ālū – ‫ آل و‬în urdu, ālugaḍḍa - আআআআআআআ, urlagaḍḍa -
আআআআআআআআ în telugu (toate din sauraseni prakritul āluga - � �,�
din sanscritul āluka- आलक, „tubercul picior de elefant”; cuvântul
a început să fie folosit în sensul „cartof" după aducerea
cartofilor din actualul Peru de către europeni, dus apoi în Asia
de Sud, înlocuind cultivarea yamului sau tuberculului ca formă
asemănător cu piciorul de elefant);
► barabólja – барабооля în ucraineană, barabulă în
română (din ucraineanul barabólja - барабооля, „cartof”);
► barēsho - じゃがいも, 馬鈴薯 (ばれいしょ) în japoneză;
► baṭāṭā - ‫ بطاط ا‬în arabă, batata în engleză, catalană,
italiană, papiamentu, spaniolă, batata, batatinha în
portugheză, buntàta în galică scoțiană (planta cartof dulce din
spaniolul batata, din taino batata; taíno - limbă arawakană
dispărută, vorbită de poporul taíno din Caraibe);
► běrna în sorbă ;
► brambor, brambora în cehă;
► buđeita, buđet în sami de nord;
► bul’ba - бульба în bielorusă (din lituanianul bulvė, din
germanul Bolle, „obiect rotund, bulb, tubercul”) și în
ucraineană (doar tuberculul), bulvė în lituaniană;

Flori de cartof

► burgonya în maghiară (împrumut de origine incertă,

poate fi din francezul Bourgogne, „Burgundia”, sau din italianul
borgogna);
► cartof în română, Kantüffel, Kartuffel în germană de
sus, kartafla în islandeză, kartóf - картоф în bulgară, kartof în
azeră, kartofel în poloneză, kartófel’ - картофель în rusă,
kartoffel în daneză, Kartoffel în germană, kartofil - կարտոֆիլ
în armeană, kartofla în poloneză, kartol în kurdă, kartop -
картоп în cazahă, ḳarṭopili - კარტოფილი în gruzină, kartoplja -
картопля în ucraineană, kartóška - картошка în rusă, kartul în
estonă, kartupelis în letonă, qartop în tătară crimeană (toate,
pe diferite căi, din germanicul Kartoffel);

Batata (cartof dulce)

► dənč - ድንች în amhară;

► gamja - 감자 în coreană;
► geómilo - γεώμηλο în greacă;
► Ieedschock în plautdietsch (plautdietsch - „germană
plată”);
► jordpäron în suedeză (vezi peruna);
► kentang în indoneziană;
► khoai tây în vietnameză;
► kiazi, viazi în swahili;
► knydel în sorbă;
► kómpir - компир în macedoneană și în sârbă, krompir
în bosniacă, sârbocroată și slovenă, krumpir în croată, krumpli
în maghiară (din germanul Grundbirne, „pere de pământ”, mai
exact din bavarezele grumper, krumbeer, krumpir);
► kulka în sorbă (din kula, „minge”, + -ka);
► mǎlíngshǔ - 土豆, 馬鈴薯, 马铃薯 în chineză;
► man fà-ràng - มมนฝรมรง în thai;
► naatsiiaq în groenlandeză;
► nepl, nepla în sorbă;
► pakërtol în albaneză;
► pataca în asturiană, catalană și galiciană, patana în
occitană, patat în neerlandeză, patáta - πατάτα în greacă,
patata în catalană, interlingua, italiană, malteză și spaniolă,
patatas în tagalogă, patate în albaneză, franceză și friuliană,
patates în turcă, potatis în suedeză, potato în engleză și în ido,
potet în norvegiană, pötet în volapük (toate, pe diferite căi, din
spaniolul patata, el însuși din taíno batata);

Cuvântul cartof în diferite limbi

► perka în poloneză;
► peruna în finlandeză (din suedezele päron „pară” sau
jordpäron, „cartof”, de la germanul Erdbirne, „cartof, pară de
pământ”, prin dialectalele finlandezo-suedeze pärun sau
peerun, același cuvânt fiind folosit inițial și pentru pară și
pentru cartof; în sensul său modern, peruna este menționat
pentru prima dată într-un dicționar din 1787 de Christfried
Ganander; în finlandeza modernă, „pară” este päärynä);
► pieper în neerlandeză (argou olandez);
 ► pomme de terre în franceză (din pomme, „măr”, + de
+ terre, „din pământ”, adică „măr din pământ”, dar cuvântul
pomme însemna „fruct” în franceza veche; vezi vechiul englez
earthapple și mai sus germanul Erdapfel, olandezul aardappel,
islandezul jarðepli ș.a.), pomum terrestre în latină, terpomo în
esperanto;
► praase în manx;
► prata în irlandeză (din spaniolul patata, din taíno
batata);
► pyra în poloneză;
► tartuffel în romanșă, cognat cu italianul tartufo (din
latinul terrae tuber, „tubercul al pământului”; din tartufo au
derivat: sârbocroatul tàrtuf – таартуф, slovenul tartuf, germanul
alemanic artuffula, bavarezele gartufela, kartufula, germanele
Tartuffel, Tartüffel, Kartoffel și din ele multe altele, vezi mai
sus);

Pratai (cartofi în irlandeză)

► taten în velșă (din englezul potato + -en), tatty în scots,

tetti în corni (prescurtări ale lui potato);
► töms - төмс în mongolă;
► trufa, truha în occitană, trumfa în catalană, Tüffel,
Tüfte, Tüft în germană de est;
► uruḷakkiḻaṅṅ - আআআআআআআআআআআআআ în malaialam;
► Vorpommersch în germană de est;
► zemiak în slovacă, ziemniak în poloneză (din
protoslavicul *zemьnъ; vezi francezul pomme de terre, „măr al
pământului”);
 ► zho khog - আআআআআআআ în tibetană;
► ‫ תפוח אדמה‬în ebraică;
► ‫ كچالو‬,() ‫ الوګان‬în pastu;
► ‫ سیبزمینی‬în persană.

Comparați sinonimele pentru cartof din limba română cu

cuvintele de mai sus și consultați în dicționarele românești:
badaliurcă, bandraburcă, baraboi, barabulă, barabușcă,
bighiroancă, bigură, boambă, bobâlcă, boboașă, bulugheană,
cartoni, colompiră, coroabă, crumpei, crumpene, crumpi,
crumpiri, curulă, erdăpane, fidireie, ghibiroancă, ghistină,
goață, gogoașă-de-pământ, gonele, gramciri, grumbă,
grumciri, grumpe(ne), grumpini, hadaburcă, hilibe, hiribe,
măgheruște, măr-de pământ, năpci, nap-de-pământ, ou-de-
pământ, pară-de-pământ, perușcă, pichiocă, picioică, piroșcă,
poamă-de-pămănt, țermer, vovici. Vedeți la sfârșit istoria
cartofului în România de azi.
În copilărie, de la bunici și părinți, în Muscel am învățat
cuvântul picioică, trecut peste Carpați de la maghiarul dialectal
transilvan pityóka, nefolosit în Ungaria (Magyar értelmező
kéziszótár. Főszerk. Pusztai Ferenc. 2. kiad. Budapest:
Akadémiai. 2003. ISBN 978-963-05-8416-6).
Și piciocile se cultivau bine în lunca Râului Târgului, în
parcelele cu chișai, pământ de luncă bun de lucrat, moștenit
probabil din bulgărescul кища după MDA2 (2010) sau din
maghiarul kösó, „sare gemă”, după Bogrea, Dacor., IV, 799,
conform DER (1958-1966), însă schimbarea semantică nu este
clară, mai repede referindu-se la radicalul slavonic kiš-,
„umed”. Complicată treabă!
Iarna bunica organiza o hopșă (șezătoare) într-o noapte
lungă de iarnă, femeile veneau cu furcile și torceau. Mama
servea lumea cu boabe de porumb fierte sau cu picioici coapte,
neștiind ea că provin tocmai din America.
Se pare că și cuvântul hopșă a trecut Carpații Meridionali,
după MDA2 (2010) moștenit din maghiarul hopsába,
„tovărășie”, săsescul hopscha. Dar colegul budapestan Imre nu
prea găsi cuvântul hopsába în sursele sale. Mai explorează.
Nici vecina Dolores nu a auzit de el. Nici colegul berlinez Otto
(poreclit de noi Bismark) nu m-a lămurit cu hopscha. Scrie,
așa în glumă, că știe doar de Hopse, „șotron”, jocul jucat de
nepoatele sale. Zice că ai lui nu sunt sași, dar se interesează!

Drumurile cartofului

Moto: „Ne trimise doi pantofi/ Ca să cumpărăm cartofi./

De-ar umbla la lenjerie,/ Am scăpa de sărăcie!” (Madona a
ajutat poporul român cu doi pantofi purtaţi, de Constantin
Voinescu din „Linia Întâi”, 2009)

Uite că strămoșii daci și romani nu știau ce sunt cartofii!

Ce-or zice Napoleon Ionescu și Daniel Roxin? Indienii incași din
Peru au fost primii care au cultivat cartofi în jurul anului 8000
î.Hr. până la 5.000 î.Hr. În 1492 d.Hr. Columb a primit
contractul cu Isabela și Ferdinand pentru un viceregat în nou-
descoperitele părți ale „Indiei” (vezi „Călătorii geodezice –
Spania, toponimia Spaniei”), contract care a fost semnat pe
câmpul de luptă de la Santa Fe, unde regii catolici așteptau
Reconquista, adică recucerirea Peninsulei Iberice, care apoi s-a
încheiat.
Contractul semnat menționa că navigatorul devenea
vicerege asupra tuturor teritoriilor descoperite și în plus i se
acorda o zecime din toate metalele prețioase descoperite sub
jurisdicția sa. După patru expediții și relații din ce în ce mai
proaste cu curtea regală, Columb a murit pe data de 20 mai
1506 în localitatea Valladolid, poate bneștiind ce e cartoful. Dar
drumul spre America fusese deschis.
În anul 1536 spaniolii au cucerit teritoriul actualului Peru,
au descoperit cartoful și l-au adus în Europa. Indienii andini își
găteau cartofii într-o varietate de moduri, piure, copți, fierți.
Făceau un fel de mâncare numit papas secas, prin fierbere,
decojire, tocare și fermentare.
Deși cultivarea cartofilor în America de Sud se pare că se
întinde cu 10.000 de ani în urmă, doar de aproape șase secole
s-a răspândit în întreaga lume și a devenit o cultură de bază în
multe țări.
 Primul „transport” de cartofi, 1536, în cambuze, din Peru în
Spania

A ajuns în Europa cu puțin timp înainte de sfârșitul

secolului al XVI-lea prin două porturi diferite, unul în Spania în
jurul anului 1570 și al doilea prin Insulele Britanice între 1588
și 1593.
Marinarii care se întorceau din Anzi în Spania cu argint, au
adus probabil în cambuze porumb și cartofi pentru propria
hrană în călătorie. Istoricii speculează că tuberculii și boabele
de porumb rămase „de la cambuză” au fost transportate la
țărm și plantate!
Cartofii au fost mâncați pentru prima oară pe continent în
colectivitate la un spital din Sevilla, în 1573. Cartofii au ajuns
și la regele Filip al II-lea, care a trimis tuberculi recoltați papei,
care i-a trimis ambasadorului papal în Olanda pentru că era
bolnav!
Navele spaniole au adus cartofi și în Irlanda, unde
marinarii spanioli au amarat pentru a-și usca codul. Sir Walter
Raleigh a introdus cartofii în Irlanda pe scară mare în 1589 pe
40.000 de acri lângă Cork. Acum cartoful irlandez e renumit!
Prima mențiune scrisă a cartofului este o chitanță pentru
livrare din 28 noiembrie 1567 între Las Palmas din Gran
Canaria și Anvers.

Traseul cu prima chitanță al unui transport de cartofi

Collinet, bucătar al regelui francez Louis Phillipe (rege în

1830-1848), a creat neintenționat „suflés” de cartofi prin
scufundarea cartofilor deja prăjiți în ulei extrem de fierbinte
pentru a-i reîncălzi când regele a sosit târziu la cină într-o
noapte, probabil de la o vânătoare. Pentru încântarea regelui
și spre surprinderea bucătarului, cartofii s-au umflat ca niște
baloane.
În Franța și Germania, oficialii guvernamentali și nobilii
proprietari de terenuri au promovat cultivarea rapidă a
terenurilor cu cartofi după 1750. În Franța, la sfârșitul secolului
al XVI-lea, cartoful fusese introdus în Franche-Comté, Vosges
din Lorena și Alsacia.
A. Parmentier l-a ajutat pe regele Ludovic al XIV-lea să
popularizeze cartoful în Franța în secolul al XVIII-lea.
Parmentier a creat o sărbătoare doar cu mâncăruri din cartofi,
un concept de care-și dădea seama că este posibil de când a
fost închis în Germania și a fost hrănit doar cu cartofi.
Benjamin Franklin, ambasador în Franța, inventatorul
paratrăsnetului și ochelarlor bifocali, a participat la sărbătoarea
lui Parmentier în 1767.
În ediția din 1785 a lui Bon Jardinier scria: „Nu există nici
o legumă despre care s-a scris atât de mult și s-a arătat atât
de mult entuziasm... Săracii ar trebui să se mulțumească cu
acest produs alimentar." Hopa! De la regi la săraci?
Prin coloniștii francezi și de alte nații cartoful a pătruns în
Africa. În Asia cartoful s-a răspândit mult după 1600, devenind
o resursă alimentară majoră în Europa și Asia de Est. După
introducerea sa în China spre sfârșitul dinastiei Ming, cartoful a
devenit imediat o delicatesă a familiei imperiale. Pentru
oamenii de rând cartoful a devenit aliment de bază după orez.
Au ajuns cartofii și în India.
În Europa, cel mai important aliment nou din secolul al
XIX-lea a fost cartoful, care avea trei avantaje majore față de
alte alimente pentru consumator: rata mai mică de stricare
(depreciere), volumul (satisfăcea cu ușurință foamea) și
ieftinitatea. Recolta s-a răspândit încet în Europa, devenind un
aliment esențial major la mijlocul secolului, în special în
Irlanda. Cartoful, din perena Solanum tuberosum, este acum a
patra cea mai mare cultură alimentară din lume, după orez,
grâu și porumb.
Cartofii au ajuns în coloniile din America de Nord în 1621,
când guvernatorul Bermudelor, Nathaniel Butler, a trimis două
lăzi mari de cedru cu cartofi și alte legume către guvernatorul
Francis Wyatt din Virginia, la Jamestown.
Primii cartofi din America de Nord au fost cultivați în 1719,
cel mai probabil lângă Londonderry (Derry), New Hampshire,
de imigranți scoțieni-irlandezi. De acolo, cultura s-a răspândit
în toată țara.
Cartofii prăjiți au fost introduși în SUA când Thomas
Jefferson a fost președinte la Casa Albă, cel mai bun „azil de
bătrâni” după unii, în 1801-1809. Idaho, cel mai mare
producător de cartofi din SUA acum, a început să cultive cartofi
în 1836, când misionarii s-au mutat spre vest într-un efort de a
învăța triburile de băștinași să creeze culturi în loc să se bazeze
pe vânătoare, pescuit și să fie doar culegători de plante,
semințe sau fructe sălbatice.

Drumul lăzilor cu cartofi din Bermude în Jamestown

Americanii au devenit rapid autorii cipsurilor de cartofi! În

1853, magnatul în ale fierului Commodore Cornelius Vanderbilt
s-a plâns că ai lui cartofi au fost tăiați în felii prea groase și i-a
trimis înapoi la bucătărie într-o stațiune la modă din Saratoga
Springs, New York.
Pentru a-și păzi oasele de cafteală, bucătarul (acum ar fi
un ditamai „chef”) George Crum a tăiat cartofii în felii subțiri
aproape ca hârtia de atunci, bag seamă carton, i-a prăjit în ulei
fierbinte, i-a sărat și i-a servit. Spre surprinderea tuturor, lui
Vanderbilt i-a plăcut „Saratoga Crunch Chips”, iar cipsurile de
cartofi au devenit populare de atunci!

Locul primei cultivări de cartofi în SUA

Cartoful la români

Moto: „În club vezi multe paţachine/ Dansând ca sacii de

cartofi,/ Ce se răstesc pe ring la tine,/ Iar pe veceuri... la
pantofi.” (Clubăreală, de Stelică Romaniuc)

Ca plantă cultivată și cu tuberculii folosiți în alimentație,

istoria cartofului în Țara Românească, Moldova și Transilvania
începe, probabil, pe la anul 1800, adică la începutul secolului al
XIX-lea. Este posibil să fi fost cultivat mult mai devreme la
scară mai mică prin grădini, cel puțin în Transilvania.
În documente scrise cartoful apare pe teritoriul
Transilvaniei în 14 martie 1769 când oficialitățile Guberniatului
Regal al Marelui Principat al Transilvaniei (Sibiu) dau o circulară
către toate comitatele și scaunele săsești privind cultura
cartofului, deoarece mulți se opuneau cultivării acestei plante.
Conform lui C. Teodorescu, în districtul Brașov în anul
1780, Bucșa, birăul din Tohanul Nou, raporta notărașului că în
anul respectiv nu s-au semănat mere de pământ (în germană
Erdäpfel). În 1781 cei din Zărnești (la poalele masivului Piatra
Craiului, străbătut de râul Bârsa, din zona metropolitană
Brașov) raportau autorităților că producția de cartofi a fost
bună.
La începutul secolului al XIX-lea se accentuează
răspândirea cartofului deoarece autoritățile locale și cele
centrale iau măsuri. Gheorghe Șincai, în lucrarea sa Povățuire
către economia de câmp (1806) pomenește și de cartof sub
denumirile crumpene și perele cele de pământ (din maghiară
krumpli, derivat din germanul Grundbirne, „pară de pământ”.
Cartea, scrisă în limba română cu litere chirilice, era destinată
și românilor din afara Transilvaniei.
În anul 1814, Vasile Moga, primul episcop ortodox de
origine română al Ardealului (1811-1845), cu reședința la
Sibiu, în timpul administrației habsburgice, poruncește preoților
să îndemne oamenii ca de la primăvară să semene picioici (am
scris de ele mai sus).
Din cauza foametei din anul 1814, guvernatorul
Transilvaniei Gheorghe Bánffy al II-lea dă o circulară în care
recomandă cultivarea cartofului chiar și în lipsa animalelor de
muncă. Din Transilvania cartoful s-a răspândit și în principatele
dunărene.
Se pare că în timpul domniei (1812-1819) lui Scarlat
Callimachi s-ar fi introdus cultura cartofului în Moldova, adus
din Transilvania, cum scria agronomul Simion P. Radianu în
1906. Această informație este confirmată de lucrarea
diplomatului austriac Ștefan Raicevici care spune că un
profesor francez deținea în 1812 terenuri în arendă în Moldova
care erau cultivate cu cartofi. Acum Insula Mare as Brăilei este
arendată pe multe decennii unui șeic arab (vezi „Jocuri de
cuvinte – socoteli funciare”)!
Din lucrarea lui Nicolae Iorga numită Documentele familiei
Callimachi (1902) reiese că domnitorul, în scopul extinderii
culturii de cartofi, a pus pe A. I. Beldiman să traducă din
greacă o broșură intitulată Învățătură sau povățuirea pentru
facerea pâinii din cartofle (tipărită la Iași în 1818). Posibil ca
aceasta să fie prima carte în română despre cartof.
În Țara Românească, cronica din timpul lui Ioan Gheorghe
Caradja (1812-1818) amintește de vânzarea cartofilor ardeleni
pe piața bucureșteană și de cultivarea cartofului de către
țăranii din jurul capitalei. Gheorghe era din familia Caradja,
Karadja, Caragea, Caratzas, Karatzas – Καρατζάς, familie
nobilă de origine greco-bizantină (fanariotă, din Fanar!).
Gheorghe Șincai scrie cartea Povățuire cătră Economia de
Câmp, pentru folosul școalelor românești celor din Țara
Ungurească și din părțile ei împreunate, Buda, în Crăiasca
Tipografie a Universităței Ungurești, în 1806.
Dar secolele au trecut repede. În epoca modernă, cartofii
au crescut în popularitate datorită versatilității și capacității lor
de a fi folosiți pentru multe feluri de mâncare diferite sau în
industrie.
Ca un pas spre viitor, în octombrie 1995, cartoful a devenit
prima legumă cultivată în spațiu. NASA și Universitatea din
Wisconsin, Madison, au creat tehnologia cu scopul de a hrăni
astronauții în călătorii spațiale lungi și, în cele din urmă, de a
hrăni viitoarele colonii spațiale.

Mâncătorii de cartofi, de Vincent van Gogh

Cartoful a pătruns și în arte. În muzeul cartofului din

Belgia, printre miile de exponate se numără articole despre
istoria cartofilor, de la timbrele poștale cu imagini la faimoasele
picturi pe aceeași temă (Mâncătorii de cartofi a lui Van Gogh).
În orașul Mariinsk, din regiunea Kemerovo, Rusia,
monumentul Cartof a fost dezvelit în 2008. Alegerea orașului
pentru instalarea monumentului nu a fost făcută întâmplător,
deoarece acolo s-a depășit un record.
În anul 1942, în plin război, în Mariinsk au fost adunați
1.331 de culegători de cartofi la 1 hectar. Până în acel moment,
recordul îl dețineau americanii, cu 110 culegători/ha. Se zice că
până acum recordul nu a fost doborât. Anul dezvelirii
monumentului, 2008, fusese declarat de ONU Anul
internațional al cartofului.

Monumentul cartofului din Mariinsk

Acum nimeni nu mai vrea să se depășească asemena

recorduri, deoarece există utilaje de recoltare automată a
cartofilor. Doar sparanghelul german se culege manual și
numai de români, chiar și în pandemie!
Revenind la noi, deși nu prea găsiți cartofi românești pe
piață, se știe că România este al treilea cultivator de cartofi din
Europa, ca suprafață, după Germania și Polonia și pe locul cinci
ca producție, după Germania, Polonia, Olanda și Franța.
Producția de cartofi a României se cifrează anual între
circa trei și patru milioane de tone, cantitate suficientă pentru
asigurarea consumului intern, care se ridică la circa două
milioane de tone anual, dar și pentru sămânță (circa un milion
de tone), procesare și furaje (circa 40.000 de tone). Înseamnă
că sunt preferați la export! Așa că lozinca „consumați numai
produse românești!” nu prea mai ține, șmecherașilor! Că vreți
să ne băgați pe gât ce nu puteți vinde pe afară.
Conform unor date mai vechi, în România sunt
aproximativ 200 de exploatații cu suprafața de peste 10
hectare, majoritatea fiind producători mici care dețin suprafețe
de la 0,10 până la 10 hectare.
În România se cultivă acum peste 100 soiuri de cartofi de
mare performanță, majoritatea provenind din Uniunea
Europeană (Olanda, Germania, Franța, Danemarca, Scoția) și
doar câteva cu soiuri românești. Că de, institutul ăla care crea
semințe nu mai e la modă.
Noroc că mai există stațiunea de cercetare-dezvoltare
pentru cartof în Târgu Secuiesc, care funcționează în
subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe
Ionescu-Șișești” din București. Stațiunea a luat fiinţă prin
Decretul Consiliului de Stat nr. 167 din 19 mai 1980. Tot
Ceaușescu e de vină!

Combina de recoltat cartofi Grimme GT 170 S MS

(video: https://www.youtube.com/watch?
v=Vppxdiz7tQ4&list=RDCMUC64nyDFLoFIxkJPfIjjM0Kw&start_r
adio=1&t=19)

Zonele cele mai prielnice pentru cultura cartofului sunt în

județele Brașov, Covasna, Harghita, Neamț, Suceava, Botoșani,
zonă închisă pentru cartoful de sămânță, iar pentru cartoful
timpuriu anumite zone din județul Dâmbovița (Lungulețu,
Brezoaele), Teleorman (Peretu), Olt și Constanța.
Românii consumă anual, în medie, 92,2 kg/cartofi pe
locuitor, situându-se pe locul patru în UE. Pe primele locuri se
situează Portugalia cu 126,9 kg/locuitor/an, Irlanda – 118,7
kg/locuitor/an și Marea Britanie cu 112,4 kg/locuitor/an.
Și recorduri de număr de culegători la hectar nu se
mai pot face cu utilaje ca cel din imagine, combina de recoltat
cartofi Grimme GT 170 S MS, care costă sute de mii de lei.
Cum despre tomată am scris (vezi „Jocuri de cuvinte –
tomată”), cum tomata și cartoful fac parte din familia
solanaceelor,, prin altoirea unei plante de cartof cu o plantă de
tomate s-a obținut planta TomTato de către compania
Thompson and Morgan din Marea Britanie.
E o inovație care permite grădinăritul în spații mici, cu
legume stivuite vertical. TomTato (Potato Tom) este o plantă
aparte, care produce atât roșii cherry, cât și cartofi în același
timp. Așadar, TomTato nu este un rezultat al ingineriei
genetice. Sus aveți roșii cherry („cireșe”) jos cartofi.

Planta TomTato

O plantă TomTato poate produce până la 500 de roșii și 2

kg de cartofi într-un singur sezon. Pentru mai multe detalii
consulați: https://www.edible.co.nz/fruits.php?fruitid=77.
Amatori sau nu de cartofi, cu sau fără cartofi în beci, în
cămară, pe balcon sau în cambuză, să fiți iubiți!

NC

nitu.constantin@yahoo.com
constantin.nitu@yahoo.com