Tema I.

Elementele definitorii ale dreptului fiscal

şi a legislaţiei fiscale.
1. Definiţia dreptului fiscal.
2. Obiectul şi metoda reglementării juridice în dreptul fiscal.
3. Normele juridice fiscale.
4. Relaţiile dreptului fiscal cu alte ramuri de drept.
5. Principiile dreptului fiscal.
6. Izvoarele dreptului fiscal.
7. Raportul juridic de drept fiscal.
8. Acţiunea legislaţiei fiscale în timp, spaţiu şi asupra persoanelor.
9. Ştiinţa dreptului fiscal.

1. Definiţia dreptului fiscal.

Dreptul fiscal, ca ramură a dreptului public, reglementează raporturile juridice care se
nasc în procesul colectării impozitelor şi taxelor de la persoanele fizice sau juridice care obţin
venituri sau deţin bunuri impozabile ori taxabile1.
Din cuprinsul acestei definiţii pot fi deduse următoarele trăsături, pe care şi le vom analiza
în continuare:
a) dreptul fiscal este o ramură a dreptului public, datorită raporturilor juridice fiscale care
sunt reglementate de norme juridice de drept public;
b) raporturile juridice fiscale apar în procesul colectării impozitelor şi a taxelor şi a
administrări acestora;
c) subiect al impunerii este orice persoană fizică sau juridică care realizează venituri sau
deţine bunuri impozabile sau taxabile;
d) obiect al impunerii sunt atât bunurile, veniturile cât şi activităţile impozabile sau
taxabile;
e) contribuabilul poate contesta orice act a organului fiscal sau orice acţiune a
funcţionarului fiscal; poate solicita instanţei de judecată anularea actului administrativ,
suspendarea executării silite a obligaţiilor fiscale etc.;2
f) poate cere statului despăgubiri pentru o impunere ilegală, pentru încălcarea drepturilor
sale în procesul executării silite a obligaţiei fiscale, în procesul efectuării controlului fiscal etc.;
g) are dreptul la rambursarea unor impozite (de ex. T.V.A.) etc.3
Termenul „fiscal” provine de la latinescul „fiscus” care însemna „coş”, utilizându-se în
Roma Antică pentru desemnarea „casei militare” unde se păstrau banii ce urmau a fi plătiţi
militarilor, menţionează doctrinarul rus Arcadii Brâzgalin4 Cercetătorul român Nelu Niţă susţine
provenienţa termenului de ”fiscal” de la ”fiscus” însă face o argumentare mai reuşită a destinaţiei
banilor şi anume: pentru întreţinerea principelui. Ulterior aceşti bani, susţine dumnealui s-au
contopit cu ”tezaurul public” şi au devenit resurse financiare publice, resurse financiare
destinate cheltuielilor publice5.

2. Obiectul şi metoda reglementării juridice în dreptul fiscal.

Dreptul fiscal este format din totalitatea normelor juridice, care reglementează
mecanismele de percepere pentru acumularea la buget a veniturilor publice prin specificul fiscal

1
Dan Drosu Şaguna, Drept fiscal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013, pag. 1; Dan Drosu Şaguna, Dan Şova, Drept
fiscal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 1.
2
Dan Drosu Şaguna, Drept fiscal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013, pag. 1.
3
Dan Drosu Şaguna, Dan Şova, Drept fiscal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 1.
4
Brâzgalin A., Naloghi i nalogovoe pravo, Izdatelistvo „Analitica Press”, Moscva, 1997, str. 60.
5
Niţă Nelu, Drept financiar şi fiscal, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2010, p.417.
al impozitelor şi taxelor6. Deci, obiectul dreptului fiscal îl constituie realizarea veniturilor fiscale
ale bugetelor publice.
Obiectul de reglementare a dreptului fiscal reese şi din prevederile art.1, al.2 al Codului
Fiscal şi anume: relaţiile ce ţin de executarea obligaţiilor fiscale în ce priveşte impozitele şi
taxele generale de stat, stabilind, de asemenea, principiile generale de determinare şi percepere a
impozitelor şi taxelor locale.
Astfel, obiectul dreptului fiscal cuprinde o serie de reglementări concrete referitoare la
administrarea impozitului pe venit, impozitului pe bunurile imobiliare, impozitului privat,
accizelor, taxei pe valoarea adăugată, taxelor vamale, taxelor percepute în fondul rutier, taxelor
pentru folosirea resurselor naturale, taxelor locale etc.; naşterea, modificarea, stingerea inclusiv
prin executare silită şi asigurarea stingerii obligaţiei fiscale; modul şi regulile de efectuare a
controlului fiscal; particularităţile răspunderii juridice pentru încălcarea obligaţiei fiscale etc.
Obiectul de studiu al dreptului fiscal este determinat nu numai de reglementările cuprinse
în Codul fiscal şi în actele legislative şi normative precum şi de reglementările din acordurile
internaţionale de evitare a dublei impuneri, de evitare a evaziunii fiscale, de asistenţă reciprocă
în domeniul fiscal etc.
Deşi are un obiect de reglementare complex, dreptul fiscal reprezintă un ansamblu coerent
şi unitar de norme juridice, întrucât el vizează nu orice acte sau operaţiuni, ci numai pe acelea
care formează ramura dreptului fiscal7.
Metoda de reglementare a dreptului fiscal este metoda imperativă. Normele dreptului
fiscal impun o conduită obligatorie, o conduită de la care nu se poate deroga, în caz de
nerespectare putând fi aplicată forţa de constrângere a statului. Părţile în relaţiile fiscale sunt pe
poziţii de subordonare. Totodată, în dreptul fiscal se mai aplică şi metoda dispozitivă, normele
date permiţând contribuabilului de a-şi alege singure conduita în cadrul raporturilor din domeniul
dreptului fiscal. Astfel contribuabilului i se acordă dreptul de a alege achitarea impozitului pe
bunurile imobiliare până la 15 august I parte şi 15 octombrie a II parte sau achitarea integrală a
impozitului până la 30 iunie şi să beneficieze de o scutire de 15 % din suma impozitului.

3. Normele juridice fiscale.

Normele dreptului fiscal sunt reguli de conduită instituite de stat, a căror aplicare este
asigurată prin conştiinţa juridică, iar la nevoie prin forţa de constrângere a statului.
Normele dreptului fiscal au un caracter general, impersonal şi, deci, la fel ca şi majoritatea
normelor juridice, se referă la un număr nedeterminat de subiecţi de drept, aplicându-se repetat
în timp, ori de câte ori sunt întrunite condiţiile necesare8.
Norma de drept fiscal este o regulă de conduită generală şi impersonală care prescrie
drepturi şi obligaţii subiecţilor participanţi la relaţiile fiscale9.
Normele cu caracter fiscal sunt instituite atât de organele puterii de stat cât şi de cele ale
administraţiei de stat şi reglementează activitatea fiscală a statului, perceperea taxelor şi
impozitelor etc.
Din punct de vedere al structurii logico-juridice, normele dreptului fiscal cuprind şi ele
cele trei elemente specifice normelor juridice: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea.
Ipoteza normelor dreptului fiscal prevede condiţiile sau împrejurările în care urmează să se
aplice dispoziţiile cuprinse în aceste norme juridice. De exemplu, în interpretarea art.6 alin. (10)
al Codului Fiscal, impozitele şi taxele sunt surse ale bugetului de stat, bugetelor unităţilor
administrativ-teritoriale, având ca scop acumularea acestor venituri la fondurile bugetare.

6
Armeanic A., Drept fiscal, Suport didactic, Editura A.S.E.M., Chişinău, 2013, p.11.
7
Armeanic A., Drept fiscal, Suport didactic, Editura A.S.E.M., Chişinău, 2013, p.12.
8
Armeanic A., Volcinschi V., Drept fiscal, Editura Museum, Chişinău, 2001, p.16.
9
Gheorghe Alecu, Radu Stancu, Sorin Stănciulescu, Drept fiscal şi contencios fiscal, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2009, p.25.
 Ipoteza trebuie să cuprindă descrierea clară şi precisă a obligaţiilor fiscale ce revin
contribuabililor pentru a se permite astfel subiecţilor raporturilor juridice care se nasc prin
aplicarea normei juridice fiscale, să respecte regula de conduită prescrisă10.
De cele mai multe ori ipoteza şi dispoziţia sunt contopite în actele normative iar
sancţiunile sunt specificate în finele acestora sau în Codul penal, Codul contravenţional sau în
Codul muncii.
Dispoziţia normelor dreptului fiscal prevede conduita subiecţilor de drept vis-a-vis de
aceste norme fie obligându-i să acţioneze într-un anumit fel, fie permiţându-le să efectuieze
anumite operaţiuni fiscale sau să săvârşească anumite acte fiscale, fie interzicându-le comiterea
unor acte sau operaţiuni de natură fiscală. Dispoziţiile cuprinse în normele dreptului fiscal pot fi:
onerative, permisive sau prohibitive11.
Majoritatea dispoziţiilor normelor dreptului fiscal sunt onerative, deci impun subiecţilor o
conduită de la care aceştea nu se pot abate. Astfel de dispoziţii sunt acelea care reglementează
obligaţiile fiscale ale persoanelor fizice şi ale persoanelor ce practică activitatea de antreprenoriat
de a achita impozitele şi taxele etc. Astfel art.8 al.2 lit.e) al Codului fiscal prevede expres
obligaţia fiecărui contribuabil de a achita complet şi la termen obligaţia fiscală calculată.
Unele dintre normele dreptului fiscal cuprind dispoziţii permisive, dispoziţii ce dau dreptul
contribubililor de a opta pentru o conduită sau alta, astfel art. 24 alin. 15(1) al Codului fiscal
permite deducerea cotizaţiilor de membru de sindicate, însă în mărime de 0,15 din fondul de
retribuirea muncii.
De asemenea, unele norme ale dreptului fiscal mai cuprind şi dispoziţii prohibitive,
dispoziţii ce interzic săvârşirea unor acţiuni şi anume art. 23 al Codului fiscal interzice deducerea
cheltuielilor personale şi de familie.
Sancţiunile cuprinse în normele dreptului fiscal sunt reglementate potrivit interesului
statului de a percepe complet şi la termen de la persoanele fizice şi juridice impozitele şi taxele,
atât generale de stat cât şi locale. Ca sancţiune specifică dreptului fiscal este amenda, prevăzută
de art.236 al Codului Fiscal; măsură cu caracter punitiv care are ca scop prevenirea săvârşirii în
viitor a unor încălcări ale legislaţiei fiscale, educarea contribuabilului în spiritul respectării legii
fiscale. Amenda constă în obligarea persoanei care a săvârşit o încălcare fiscală de a plăti o sumă
de bani. Ea reprezintă o parte a obligaţiei fiscale, percepându-se inclusiv prin executare silită,
indiferent de faptul dacă au fost aplicate sau nu alte sancţiuni fiscale.
În dependenţă de încălcarea legislaţiei fiscale, se mai pot aplica şi sancţiuni
contravenţionale sau penale. De ex. art.301 al Codului Contravenţional prevede pedeapsa pentru
evaziunea fiscală a persoanelor fizice sub formă de amendă contravenţională12.Codul Penal însă
în art. 244 prevede sancţiunea pentru evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor sub formă de amendă penală, sau privaţiune de libertate, cât şi privarea de dreptul
de a exercita o anumită activitate13.
În normele juridice din domeniul fiscal cel mai des ipoteza şi dispoziţia sunt contopite în
actele normative iar sancţiunile sunt specificate în finele acestora sau în Codul penal, Codul
contravenţional sau în Codul muncii.

4. Relaţiile dreptului fiscal cu alte ramuri de drept.

Dreptul fiscal are un rol deosebit de important în sistemul dreptului, având legături strânse
cu un şir de ramuri de drept: dreptul constituţional; dreptul administrativ; dreptul financiar;
dreptul penal; dreptul contravenţional; dreptul muncii; dreptul internaţional public etc.
Relaţia dreptului fiscal cu dreptul constituţional este datorată în primul rând importanţei
dreptului constituţional în sistemul dreptului. Dreptul constituţional are ca obiect de studiu

10
Gheorghe Alecu, Radu Stancu, Sorin Stănciulescu, Drept fiscal şi contencios fiscal, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2009, p.25.
11
Armeanic A., Volcinschi V., Drept fiscal, Editura Museum, Chişinău, 2001, p.16.
12
Codul Contravenţional nr.218 din 24.10.2008 // M. Of. al R. Moldova Nr.3-6 din 16.01.2009.
13
Codul Penal al R. Moldova nr.985 din 18.04.2002 // M. Of. al R. Moldova Nr.128-129 din 13.09.2002.
Constituţia, care la rândul ei conţine fundamentele de bază ale fiscalităţii, ea fiind pilonul de
existenţă a dreptului fiscal. Constituţia Republicii Moldova, este actul normativ suprem care
prevede expres îndatorirea fiecărui cetăţean al Republicii Moldova de a contribui prin impozite şi
taxe la cheltuielile publice14.
Cu dreptul administrativ, dreptul fiscal se află într-o relaţie foarte strânsă, dreptul
administrativ cuprinzând normele referitoare la organizarea şi funcţionarea tuturor organelor
puterii executive, inclusiv şi norme privind conducerea, organizarea şi funcţionarea organelor
fiscale care de asemenea fac parte din administraţia de stat.
Cu dreptul financiar, dreptul fiscal are relaţii strânse datorită importanţei bugetelor de
diferite niveluri, dreptul financiar studiind procesul de formare, gestionare şi efectuare a
cheltuielilor din aceste bugete, care la rândul lor sunt formate în majoritate din impozite şi taxe,
care reprezintă obiectul de studiu al dreptului fiscal.
Cu dreptul penal, dreptul fiscal se află în relaţii de asemenea strânse, în virtutea
dispoziţiilor referitoare la constatarea infracţiunilor în domeniul fiscal de către organele de
control fiscal. Printre infracţiunile reglementate în Codul Penal al Republicii Moldova şi-au găsit
locul lor şi infracţiunile fiscale ca evaziunea fiscală a persoanelor întreprinderilor, organizaţiilor,
instituţiilor în art.244 Cod Penal şi evaziunea fiscală a persoanelor fizice ce nu practică
activitatea de antreprenoriat în art.244/1.
Cu dreptul contravenţional, dreptul fiscal se află în relaţii de asemenea strânse, în virtutea
dispoziţiilor referitoare la constatarea contravenţiilor în domeniul fiscal de către organele de
control fiscal. Printre contravenţiile reglementate în Codul Contravenţional al Republicii
Moldova şi-au găsit locul lor şi contravenţiile fiscale ca: încălcarea drepturilor, intereselor şi
obligaţiilor contribuabilului sau ale unui alt participant la raporturile fiscale – art.297; încălcarea
regulilor de exploatare a maşinilor de casă şi control – art.2931etc.
Cu dreptul muncii, dreptul fiscal are o legătură în virtutea răspunderii juridice de natură
materială sau disciplinară pe care o pot aplica persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul
organelor controlului fiscal.
Cu dreptul internaţional public, dreptul fiscal are relaţii în virtutea existenţei convenţiilor
interstatale de colaborare şi asistenţă reciprocă; de asistenţă administrativă reciprocă în domeniul
fiscal; de stabilire a principiilor de percepere a impozitelor indirecte; de evitare a dublei impuneri
şi prevenire a evaziunii fiscale etc..

5. Principiile dreptului fiscal.

Principiile de bază ale dreptului fiscal se conţin în art. 3 al Codului Fiscal şi au următorul
conţinut:
a) neutralitatea impunerii – presupune asigurarea prin legislaţia fiscală a condiţiilor egale
investitorilor, capitalului autohton şi strain. Potrivit acestui principiu, impozitele şi taxele nu vor
fi diferenţiate în funcţie de cetăţenia investitorului sau originea capitalului şi nici în funcţie de
forma capitalului. Impozitele trebuie să fie instituite şi aplicate în aşa mod încât să reducă la
minim influenţa acestora asupra deciziilor economice;
b) certitudinea impunerii – prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la
interpretări arbitrare, iar modalitatea şi termenele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare
contribuabil, respectiv aceştea să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi
să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.
Acest principiu susţine respectarea dreptului contribuabilului de a cunoaşte anticipat ce impozit
va trebui să achite, obiectul impunerii, cotele, termenii şi modalităţile de plată, facilităţile fiscale
etc. însă ca acesta să la cunoască ele trebuie să fie prevăzute expres;
c) echitatea fiscală – presupune tratare egală a persoanelor fizice şi juridice, care activează
în condiţii similare, în vederea asigurării unei sarcini fiscale egale. Principiul echităţii fiscale
presupune şi o echitate socială în domeniul impunerii, ceea ce implică necesitatea impunerii
14
Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994//Monitorul Of. al R. Moldova Nr.1 din 12.08.1994,
art.58, al.1.
diferenţiate a veniturilor şi a averii, în funcţie de puterea contributivă a subiectului impozabil,
dar implică şi reducerea sau scutirea de la plata impozitului, a persoanelor cu venituri mici, ori
stabilirea unui minim neimpozabil. Respectarea echităţii fiscale presupune îndeplinirea unui şir
de condiţii, printre care stabilirea unui minim neimpozabil – a scutiri personale anuale15, a
scutirii pentru persoana la întreţinere16 etc. ceea ce ar presupune satisfacerea nevoilor de strictă
necesitate;
d) stabilitatea fiscală – presupune asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor
legislaţiei fiscale, iar efectuarea modificărilor sau completărilor legislaţiei fiscale să se facă prin
modificarea sau completarea Codului fiscal. Acest principiu reflectă maxima fiscală potrivit
căreia, ”un impozit bun este un impozit vechi”. Asigurarea stabilităţii pe termen lung a
prevederilor legislaţiei fiscale, neadmiterea situaţiilor când prevederile legislaţiei fiscale duc la
efecte retroactive defavorabile pentru persoanele fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în
vigoare la data adoptării de către aceştea a decizii investiţionale majore, inevitabil vor duce la o
eficienţă a impunerii, la o creştere a investiţiilor străine şi respectiv la o creştere economică a
statului;
e) randamentul impozitelor – presupune perceperea impozitelor şi taxelor cu minimum de
cheltuieli, cît mai acceptabile pentru contribuabili.
Alături de principiile menţionate anterior, mai sunt şi un şir de alte principii, formulate în
doctrina de specialitate, printre care:
a) principiul priorităţii scopului fiscal în procesul perceperii impozitelor –la colectarea
impozitelor şi taxelor de la contribuabili punându-se accent pe acumularea completă şi la termen
a acestora nu pe alte scopuri;
b) principiul perceperii impozitelor în scopuri publice-presupune perceperea impozitelor
pentru satisfacerea necesităţilor întregii populaţii, pentru formarea bugetelor de diferite niveluri,
care şi au destinaţia de a satisface necesităţile statului;
c) principiul stabilirii, modificării şi anulării impozitelor exclusiv prin lege şi urmând
procedura prestabilită- presupune stabilirea, modificarea şi anularea impozitelor doar printr-un
act normativ şi după o procedură stabilită reglementată de actele normative în domeniu;
d) Principiul nesuprimării în procesul perceperii impozitelor a drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti- presupune respectarea drepturile şi libertăţi omuluiatât în procesul perceperii
benevole cât şi în cazul executării silite a obligaţiei fiscale.

6. Izvoarele dreptului fiscal.

Actele normative prin care sunt instituite normele dreptului fiscal, conform practicii
legislative actuale, sunt: legile, actele subordonate legilor, acordurile internaţionale.
a) Legile sunt cele mai importante acte normative emise de către Parlament ce au ca obiect
de bază, printre altele şi reglementarea relaţiilor fiscale; reglementarea relaţiilor ce apar între stat
şi contribuabil în legătură cu achitarea impozitelor, taxelor şi a altor contribuţii la stat.
Legea Fundamentală, cum şi am menţionat anterior pune fundamentului fiscalităţii la
general şi a obligaţiei fiscale a cetăţenilor în special. Constituţia Republicii Moldova prevede
15
Scutirea personală în anul 2014 conform art. 33 al Codui Fiscal este 9516 lei.
Suma scutirii personale va constitui 14148 lei pe an în cazul în care contribuabilul:
a) s-a îmbolnăvit şi a suferit de boala actinică provocată de consecinţele avariei de la C.A.E. Cernobîl;
b) este invalid şi s-a stabilit că invaliditatea sa este în legătură cauzală cu avaria de la C.A.E. Cernobîl;
c) este părintele sau soţia (soţul) unui participant căzut sau dat dispărut în acţiunile de luptă pentru apărarea
integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, cît şi în acţiunile de luptă din Republica Afghanistan;
d) este invalid ca urmare a participării la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei
Republicii Moldova, precum şi în acţiunile de luptă din Republica Afghanistan;
e) este invalid de război, invalid din copilărie, invalid de gradul I şi II;
f) este pensionar-victimă a represiunilor politice, ulterior reabilitată.
De regulă suma scutirii personale creşte în fiecare an.
16
Scutirea pentru persoana la întreţinere în anul 2014 conform art. 35 al Codui Fiscal este 2124 lei, cu excepţia
invalizilor din copilărie pentru care scutirea constituie 9516 lei anual. De regulă aceasta creşte în paralel cu scutirea
personală şi scutirea pentru soţ/soţie.
expres, în art. 58, îndatorirea fundamentală a fiecărui cetăţean al Republicii Moldova de a
contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice. Această îndatorirea fundamentală trebuie să
fie garantată însă de aşezarea justă a sarcinii fiscale şi de interzicerea oricăror alte prestaţii decât
cele stabilite prin lege17.
În afara legii fundamentale, în anul 1997 normele dreptului fiscal au fost codificate în
Codul Fiscal unde sunt prevederi exprese atât legate de impozitele şi taxele generale de stat cât
şi de cele locale; prevederi concrete în ceia ce priveşte organele cu atribuţii de administrare
fiscală, controlul fiscal, răspunderea juridică pentru încălcarea legislaţiei fiscale, naşterea,
modificarea şi stingerea obligaţiilor fiscale, inclusiv prin executare silită etc.
b) Actele subordonate legilor adoptate în scopul executării legilor conţin reglementări
secundare, detaliază în amănunt modul de aplicare a normelor fiscale, în absenţa cărora aplicarea
legislaţiei fiscale ar fi dificilă. Acestea sunt Hotărârile Guvernului, Instrucţiunile şi
Regulamentele Ministerului Finanţelor, Regulamentele Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi
Deciziile Administraţiilor Publice Locale.
Hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor şi, deci, sunt acte
normative prin care se instituie norme juridice necesare pentru executarea dispoziţiilor generale
ale Codului Fiscal şi ale altor acte normative din domeniu. Astfel, prin Hotărârea Guvernului
nr.596 din 13.08.2012 privind Declaraţia cu privire la impozitul pe venit s-a reglementat expres
modul de completare a declaraţiei la impozitul pe venit18.
Instrucţiunile şi Regulamentele Ministerului Finanţelor sunt acte normative prin care se
instituie norme juridice care dezvoltă şi detaliază cuprinsul dispoziţiilor generale ale Codului
Fiscal şi ale altor acte normative din domeniu. Astfel, în scopul aplicării corecte a normelor
art.175 al Codului Fiscal ce reglementează modul de stingere a obligaţiei fiscale prin compensare
a fost emis Regulamentul privind stingerea obligaţiei fiscale prin compensare, aprobat prin
Ordinul Ministerului Finanţelor nr.42 din 07.07.200419.
Regulamentele Inspectoratului Fiscal Principal de Stat deasemenea detaliază normele
generale prevăzute în actele normative de specialitate şi stabilesc unele proceduri concrete de
implementare a acestora. Regulamentele I.F.P.S. sunt justificate de a explica din punct de vedere
specializat dispoziţiile generale ale Codului fiscal şi ale altor legi prin care se instituie norme ale
dreptului fiscal. Astfel, în scopul aplicării reuşite a art.146 a Codului fiscal a fost emis
regulamentului-cadru privind principiile generale de instituire şi funcţionare a posturilor fiscale,
aprobat prin Ordinul I.F.P.S. nr.776 din 17.06.2013, regulament ce conţine modul de instituire şi
funcţionare a posturilor fiscale20.
Deciziile Administraţiilor Publice locale sunt izvoare ale dreptului fiscal în măsura în
care ele reglementează impozite şi taxe locale, stabilesc cotele acestora, modalitatea de
gestionare, facilităţile fiscale etc. Astfel prin Decizia Consiliului Municipal Chişinău nr. 3/1 din
28 martie 2013 s-au aprobat şi pus în aplicare taxele locale pe teritoriul mun.Chişinău21.
Acordurile(convenţiile) internaţionale sunt izvoare ale dreptului fiscal în măsura în care
ele reglementează relaţii fiscale; au fost semnate şi ratificate corespunzător. Astfel Republica
Moldova a încheiat un şir de acorduri internaţionale în materie fiscală printre care acorduri de
evitare a dublei impuneri şi evitare a evaziunii fiscale cu 46 state - Spania, Israel, Italia,
Germania, Turcia, Canada, Rusia etc.; acorduri privind principiile impozitării indirecte şi

17
Constituţia Republicii Moldova, art.58.
18
Hotărârea Guvernului nr.596 din 13.08.2012 privind Declaraţia cu privire la impozitul pe venit// M. Of. al R.
Moldova Nr.170-174 din 17.08.2012.
19
Regulamentul privind stingerea obligaţiei fiscale prin compensare, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor
nr.42 din 07.07.2004 // M. Of. al R. Moldova Nr. 163 din 03.09.2004.
20
Regulamentului-cadru privind principiile generale de instituire şi funcţionare a posturilor fiscale, aprobat prin
Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.776 din 17.06.2013// M. Of. al R. Moldova Nr. 136-139 din
28.06.2013.
21
Decizia Consiliului Municipal Chişinău nr. 3/1 din 28 martie 2013 cu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a
taxelor locale//pe portalul oficial al Primăriei mun.Chişinău -
http://chisinau.md/public/files/anul_2013/decizii/DOC108.PDF consultat la 10.01.2013.
acorduri privind colaborarea şi asistenţa reciprocă cu C.S.I., Rusia, Belorusia etc. Deasemenea
R.Moldova a semnat Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în materie fiscală la
Paris în 2011.
Dacă un tratat internaţional care reglementează relaţii fiscale, la care Republica Moldova
este parte stipulează alte reguli şi prevederi decât cele prevăzute de legislaţia fiscală naţională, se
aplică stipulaţiile tratatului internaţional, se menţionează în art.4 al Codului Fiscal.

7. Raportul juridic fiscal

Totalitatea raporturilor juridice ce apar, se modifică şi se sting în procesul de aplicare, de
percepere a impozitelor, taxelor, de realizare a controlului fiscal, a contestării actelor fiscale sau
încălcării legislaţiei fiscale sunt considerate raporturi juridice fiscale. Într-o altă definiţie,
raporturile juridice fiscale sunt acele relaţii sociale ce apar în procesul aplicării şi ridicării
impozitelor, a taxelor şi altor plăţi fiscale, reglementate de normele dreptului fiscal22.
Raporturile juridice fiscale poartă în sine un caracter public şi obligatoriu. Caracterul dat
se explică prin faptul că obligaţia de a achita impozitele şi taxele se exercită de toţi subiecţii
suspuşi impozitării ca o obligaţiune constituţională (art. 58 din Constituţia RM). Aceast caracter
afirmă subordonarea faţă de puterea de stat, o obligaţie unilaterală care este asigurată, în caz de
neexecutare, cu aplicarea forţei de constrângere în condiţiile legii. Statul ca purtător al
suveranităţii este cel care justifică diferenţa dintre obligaţia fiscală şi cea civilă generală23.
Precum alte categorii de raporturi juridice, raporturile juridice fiscale apar, se modifică şi
se sting în baza unor temeiuri legale. Deosebirea de alte tipuri de raporturi juridice este că,
părţile în raporturile juridice fiscale nu pot stabili în mod individual momentul apariţiei acestora;
raporturile date se nasc în momentul apariţiei obiectului impozitării şi nici nu pot fi modificate
de către părţi, fiind strict reglementate de lege.
Conform doctrinei juridice24, putem identifica două tipuri de circumstanţe legale care duc
la apariţia, inclusiv modificarea sau stingerea unui raport juridic: acţiuni (inacţiuni) şi
evenimente. Acţiunile (inacţiunile), din cadrul raportului juridic fiscal, pot fi atît din partea
subiecţilor publici cît şi a subiecţilor privaţi. Totuşi, specificul apariţiei raportului juridic fiscal
este că în cele mai multe cazuri iniţiativa de a acţiona vine de la subiectul public al raportului
(ex: prin decizia de a efectua un control fiscal, decizia de tragere la răspundere a contribuabilului
în caz de încălcare a prevederilor legale, etc.). Pe de altă parte – acţiuni pot fi efectuate şi la
iniţiativa subiectului privat (ex: desfăşurarea unei activităţi care poate produce venit impozabil,
achiziţionarea unui bun impozabil, etc.). Evenimentele sunt circumstanţe care nu depind de
voinţa subiectelor pentru apariţia sau stingerea raportului juridic fiscal. (ex: art. 90 1 alin. 3 Cod
fiscal).
Modificarea raportului juridic fiscal poate fi realizată prin diferire metode stabilite de
legiuitor: spre exemplu în cazul individualizării obligaţiei fiscale, modificarea situaţiei juridice a
contribuabilului, modificarea obligaţiei fiscale prin modificarea legislaţiei, modificarea
termenilor de realizare a obligaţiei fiscale, etc.
Stingerea raportului juridic fiscal survine odată cu stingerea obligaţiei fiscale (conform
art. 170 din Codul fiscal) care poate fi realizată prin modalităţi comune25 : achitare a taxelor şi
impozitelor (fie direct, fie prin reţinere la sursă, etc. prin virare sau numerar), executare silită
(art. 175 Codul fiscal), prescripţie (art. 173 Codul fiscal), precum şi prin modalităţi specifice:
anulare (art.172 Codul fiscal), scădere (art. 174 Codul fiscal), compensare (art. 175 Codul fiscal).
Raporturile juridice fiscale sunt clasificate în doctrina juridică după următoarele criterii:
1) conform sursei de reglementare a raportului juridic fiscal:
- raporturi reglementate de acte juridice internaţionale26;

22
Чернявский. Налоги и налоговое право. Chişinău, 2001, p. 6.
23
Idem, p. 59
24
A.A. Телеев. В. А. Паригин. Налоговое право. Mосква 2004, pag. 233.
25
Dan Şova. Drept Fiscal. Bucureşti 2011, pag. 61
26
Art. 4 Codul Fiscal al Republicii Moldova din 24.04.1997 cu modificările ulterioare
 - de acte juridice naţionale (republicane şi locale).
2) conform sursei de apariţie a raportului juridic fiscal:
- ca urmare executării actelor normative fiscale;
- ca urmare a neexecutării actelor normative fiscale (cu aplicarea forţei de constrîngere).
3) conform mecanismului de realizare a instrumentelor fiscale:
- raporturi juridice fiscale de drept material, se caracterizează prin stabilirea instrumentelor
fiscale, (ex: stabilirea sursei veniturilor contribuabilului, stabilirea mărimii venitului prin
stabilirea bazei impunerii, a masei impozabile la care se aplică cota de impunere, etc).
- raporturi juridice fiscale de drept procedural27, se caracterizează prin realizarea procedurii de
executare a obligaţiei fiscale, care cuprinde totalitatea acţiunilor de executare a obligaţiei
fiscale (ex: control fiscal, examinare a cazurilor de încălcare a legislaţiei fiscale, contestare)
4) conform tipului obiectului raportului juridic fiscal:
- ce ţin de prestarea activităţii comerciale (servicii, lucrări);
- ce ţin de patrimoniu, drepturi reale;
- ce ţin de venituri.
5) conform subiecţilor raportului juridic fiscal sunt:
- dintre stat şi persoana fizică rezident/nerezident,
- dintre stat şi persoana juridică rezident/nerezident.
6) conform conţinutului raportului juridic fiscal:
- de stabilire, modificare sau de stingere a obligaţiei fiscale;
- de acordare a scutirilor, facilităţilor (înlesniri);
- de evidenţă a contribuabililor;
- de control a contribuabililor;
- de examinare a cazurilor de încălcare a legislaţiei fiscale;
- de aplicare a sancţiunilor;
- de apărare a drepturilor contribuabililor.
Structura raportului juridic fiscal este compusă din următoarele elemente:
1) obiect;
2) subiect;
3) conţinut.
1) Obiectul raportului juridic fiscal presupune cauza pentru care subiecţii iniţiază raportul dat.
Literatura de specialitate invocă diverse opinii privind obiectul raportului dat. Unii autori susţin
că obiectul acestui raport este valoarea bănească care urmează a fi trecută la bugetul public sau
ridicată prin constrângere de organele fiscale28. Alţi autori susţin, că obiectul raportului juridic
fiscal sunt factorii juridici caracterizaţi prin acţiuni, evenimente şi drepturi de proprietate pentru
care se plăteşte impozitul sau taxa29. Mai mult ca atît, o serie de autori30 lărgesc spectrul definirii
obiectului raportului juridic fiscal, încît obiectul acestui raport fiind sursele materiale şi
nemateriale (ex: proprietatea, serviciile, veniturile, dividendele etc.) percepute pentru calculul
obligaţiei fiscale în formă de impozit, taxă sau prin operaţiuni de executare silită. Conform
acestei opinii, fiece impozit sau taxă are un obiect, pentru care se calculează mărimea
impozitului sau a taxei. Susţinem definiţia în cauză ca mult mai apropiată raportului juridic
fiscal, deoarece obligaţia fiscală, deşi calculată într-o valoare bănească, se adresează unor
categorii certe de obiecte fiscale şi doar subiectul care posedă obiectul concret poate dobândi
drepturi şi obligaţii supuse legislaţiei fiscale.

27
Această clasificare este regăsită şi la definirea raportului de drept fiscal de către Dan Şova, Drept Fiscal, Bucureşti
2011, p. 51
28
I. A. Zenik. Fiscal law. SUA, 2000, p. 48.
29
E. H. Eвстигнеев. Основы налогообложение и налоговое право. Mосква, 1999, p. 26; С. Г. Пепеляев.
Налоговое право. Mосква, 2004, p. 100.
30
O. B. Cтароева. Налоговое право. Mосква, 2001, p. 9, 11; A. A. Жданов. Финансовое право. Mосква, 1995, p.
82; A. B. Брызгалин. Налоговое право. Mосква, 1997, p. 8.
2) Subiectul raportului juridic fiscal presupune participantul ce intră în raportul juridic fiscal.
Literatura de specialitate împarte subiecţii acestui raport în două categorii: statul, reprezentat de
organele fiscale şi subiectul impozitării denumit contribuabil sau purtătorul de impozit.31 Într-o
analiză a legislaţiei fiscale deducem că subiecţii raportului juridic fiscal pot fi:
- autorităţile fiscale ale administraţiei publice, precum Serviciul Fiscal de Stat32 şi Serviciul
Vamal33, şi alte subdiviziuni ale organelor administraţiei publice centrale şi locale împuternicite
conform legislaţiei. Aceste “au o poziţie juridică de reprezentant al intereselor financiar-fiscale
de stat”34, obiectivul căruia este de a contribui la implementarea politicii fiscale. La acest capitol
este necesar a menţiona despre competenţa materială şi teritorială a organelor fiscale 35. Astfel,
Serviciul Fiscal de Stat şi unităţile sale teritoriale au competenţă generală de administrare cu
excepţiile prevăzute de lege: organele vamale exercită drepturi ce ţin de asigurarea stingerii
obligaţiilor fiscale aferente trecerii frontierei vamale şi/sau plasării mărfurilor în regim vamal
potrivit36. Cît priveşte competenţa teritorială Inspectoratul Fiscal Principal de Stat îşi exercită
atribuţiile pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar Inspectoratul Fiscal de Stat Teritorial sau
Inspectoratul Fiscal de Stat Specializat în raza teritorială de activitate stabilită de legislaţie (art.
131, 133 alin. (3) Cod fiscal).
- persoane fizice şi juridice rezidente sau nerezidente37, numite „contribuabili” în legislaţia
fiscală38. Deosebirea dintre rezidenţi şi nerezidenţi, în special rezidă în sursele impozitării, adică,
pentru rezidenţi sursele dobândite de acesta pot fi supuse impozitării atît pe teritoriul statului
naţional cît a altuia (obligaţie fiscală limitată), iar impozitarea surselor nerezidenţilor este doar
pe teritoriul statului naţional (obligaţie fiscală deplină).39
- persoane terţe care dispun de surse de informare privind purtătorul de impozit sau taxă,
precum băncile comerciale, notarii, serviciile locative, în cazul controlului fiscal pot interveni
experţi, specialişti, martori, traducători, în cazul înregistrării actelor stării civile, actelor de
proprietate respectiv reprezentanţii instituţiilor publice competente.
- persoane ce reprezintă interesele contribuabilului de executare a obligaţiei fiscale. Aşadar,
subiectul poate participa în cadrul raporturilor juridice de drept fiscal atît personal cît şi prin
intermediul instituţiei de reprezentare (ex: art. 186 Cod fiscal). Cu toate acestea reprezentanţii nu
anulează dreptul subiecţilor propriu-zişi de a participa în mod personal în cadrul raporturilor de
drept fiscal. În cazul persoanei juridice reprezentantul poate fi persoana împuternicită prin actele
constitutive ale acestuia, conducătorul entităţii (în funcţie forma de organizare a persoanei
juridice), reprezentant numit pe bază contractuală, în cazul persoanei fizice – reprezentantul este
stabilit conform legislaţiei civile (reprezentant legal, reprezentant stabilit pe bază convenţională).
3) Conţinutul raportului juridic fiscal presupune totalitatea de drepturi40 şi obligaţii ale
subiecţilor raportului juridic fiscal; particular acele drepturi şi obligaţii care sunt legate de plată
sau încasare a impozitelor şi/sau taxelor.
Legislaţia R. Moldova stabileşte drepturile şi obligaţiile subiectelor la raporturile juridice
fiscale în art. 8, 9 şi art.11 Codul fiscal ţi se rezumă la următoarele:
Drepturile contribuabilului sunt: dreptul la informare privind legislaţia fiscală; dreptul la
reprezentare a intereselor; dreptul la amânare, eşalonare şi trecere în cont a impozitelor; dreptul
31
С. Г. Пепеляев. Налоговое право. Mосква, 2004, p. 94.
32
A cărui organigramă cuprinde, Inspectoratul Principal de Stat în subordinea căruia se află Inspectoratele Fiscale de
Stat Raionale, Inspectoratele Fiscale de Stat pentru mun. Chişinău, Bălţi, U.T.A. Găgăuzia.
33
p. 6 alin. 40) şi 70) din Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1265 cu privire la reglementarea activităţii
Ministerului Finanţelor din 14.11.2008, Monitorul Oficial nr 208-209/1278 din 21.11.2008.
34
A. Armeanic, V. Volcinschi, A. Rotaru. Drept Fiscal. Chişinău, 2001, p. 20.
35
Dan Şova, Dreptul fiscal. Editura C.H. Beck, Bucureşti 2011, p. 53
36
Articolul 154 Codul fiscal al Republicii Moldova
37
Чернявский.Налоги и налоговое право. Chişinău, 2001, p. 6 - menţionează că participantţii raportului fiscal
sunt subiecţi speciali, specifici doar sectorului fiscal.
38
Art. 5 Codul Fiscal
39
Capitolul 11 Codul Fiscal, С. Г. Пепеляев. Налоговое право. Moscova, 2004, p. 96
40
Dan Şova, Dreptul fiscal. Editura C.H. Beck, Bucureşti 2011, p. 59. Consideră că drepturile patrimoniale care
rezultă din raporturile juridice fiscale și care constituie baza de impunere reprezintă „creanță fiscală”.
la restituirea sumelor băneşti achitate incorect şi de a prezenta explicaţii privind calcularea şi
achitarea impozitelor şi taxelor; dreptul de a beneficia de facilităţi fiscal conform
legislaţiei;dreptul participării contribuabilului la efectuarea controlului fiscal acestuia; dreptul la
despăgubiri în rezultatul actelor ilegale ale organelor fiscale; dreptul de contestare a actelor
organelor fiscale, etc.
Obligaţiile contribuabilului sunt: de a informa organul fiscal în a cărui rază îşi are sediul,
despre activitate comercială desfăşurată; de a ţine evidenţa contabilă legal, a prezenta rapoarte,
declaraţii privind obiectul impunerii, a păstra documentele fiscale conform legislaţiei; de a achita
impozitele şi taxele la buget, la timp şi deplin; de a prezenta la cererea organului fiscal
documentele solicitate; de a permite accesul liber persoanelor învestite de organele fiscal în cazul
controlului fiscal; de a contrasemna actele privind rezultatele controlului, să dea explicaţii în
scris sau oral; de a îndeplini deciziile organelor fiscale, a elimina încălcările legislaţiei fiscale,
etc.
Drepturile autorităţilor fiscale: a cere îndeplinirea documentelor fiscale şi respectarea
legislaţiei; a solicita explicaţii în scris; a efectua control fiscal în limitele legii; a înainta solicitări
privind retragerea licenţei sau sechestrul conturilor bancare; a efectua calculul impozitelor şi
taxelor; a solicita eliminarea încălcărilor legislaţiei; a solicita băncilor comerciale confirmarea
plăţilor privind impozitele şi taxele; a atrage experţi, specialişti, traducători în procesul
controlului fiscal; a aplica sancţiuni pentru nerespectarea legislaţiei fiscale, etc.
Obligaţiile autorităţilor fiscale: de a efectua supravegherea respectării legislaţiei fiscal; de a
realiza informarea publicului şi a asigura transparenţa activităţii organelor fiscale; de a ţine
evidenţa subiecţilor supuşi impozitelor şi taxelor; de a respecta secretul fiscal; de a restitui
sumele băneşti ridicate din eroarea plătitorilor; de a transmite organelor împuternicite probele ce
constituie fapte ilegale, etc.
Particularităţile raportului juridic de drept fiscal
Raporturilor juridice fiscale au următoarele trăsături:
- sunt raporturi de drept public, întrucât se stabilesc între părţi dintre care una dintre ele în mod
obligatoriu este statul (reprezentant prin intermediul organelor sale conform legii);
- poartă un caracter obligatoriu (art. 58 din Constituţia RM ”cetăţenii au obligaţia să
contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice”);
- sunt componenta relaţiilor social-economice;
- sunt reglementate de normele juridice fiscale, izvorul obligaţiei fiscale va fi întotdeauna legea;
- poartă un caracter activ, contribuabilul fiind obligat ca să achite impozitul/taxa, iar autoritatea
competentă să ceară executarea obligaţiei fiscale41;
- sunt de natură determinată, întrucît impozitele şi taxele colectate în urma realizării obligaţiei
fiscale sunt utilizate pentru formarea bugetului de stat (naţional / local)42;
- conţine o obligaţie unilaterală – Codul fiscal, defineşte noţiunea de impozit prin care explicit
prevede lipsa unei contravalori a obligaţiei de achitare a impozitelor datorate, iar taxe pot
prevedea atît un contravalori cît şi fără fără o contravaloare directă şi imediată;
- sunt regăsite în procesul activităţii fiscale de stat - în particular a celui de reglementare a
aplicării şi perceperii impozitelor şi/sau taxelor;
- sunt legate de valorile băneşti şi achitarea acestora în beneficiul statului în condiţiile
legislaţiei;
- au ca efect drepturi şi obligaţii fiscale, precum şi sancţiuni pentru nerespectarea legislaţiei
fiscale;
- au o executare garantată, deoarece statul intervine prin forţa de constrângere pentru a asigura
realizarea acestor raporturi.

41
A. Д. Шеремет. Налоговое право. Mосква 2000, pag. 139.
42
Idem, pag. 139
 8. Acţiunea legislaţiei fiscale în timp, spaţiu şi asupra persoanelor.
Reglementarea juridică a impozitelor şi taxelor este instituită potrivit unor criterii de
aplicare a legii fiscale în timp, spaţiu şi asupra persoanelor astfel ca necesităţile şi interesele
statului să fie protejate şi realizate43.
Aplicarea în timp a legii fiscale se bazează pe principiul anualităţii impozitelor şi taxelor.
Astfel în conformitate cu art. 3 al Codului Fiscal impozitarea se efectuiază în baza actului
normatriv sus numit şi a altor acte normative care sunt în vigoare pe o perioadă stabilită. De aici
rezultă aplicabilitatea nelimitată în timp a impozitelor şi taxelor, însă desigur e necesar de ghidat
de anualitatea exerciţiului bugetar.
În condiţiile elaborării şi executării bugetelor de stat anual, în virtutea faptului că bugetul
statului este un act de autorizare a veniturilor publice, în mod raţional se ajunge la ideea că
impozitele şi taxele se percep în baza legii de adoptare a bugetului de stat anual, în limitele
exerciţiului bugetar respectiv. În consecinţă, legislaţia fiscală se aplică în timp cu periodicitate
anuală determinată de anualitatea exerciţiului bugetar44.
Aplicarea în spaţiu a legii fiscale se bazează pe principiul teritorialităţii impozitelor şi
taxelor, coordonat cu principiul evitării dublei impuneri. Astfel e necesar de evitat situaţiile când
o persoană străină obţinând venituri şi achitâd impozitele într-un stat, la revenirea în statul de
baştină este nevoit iarăşi de a achita impozitele pentru aceleaşi venituri.
În general, principiul teritorialităţii legii fiscale se aplică asupra tuturor veniturilor,
bunurilor şi a altor obiecte impozabile obţinute şi situate pe teritoriul statului, indiferent de
cetăţenia sau reşedinţa subiectelor impozabile. Acest principiu este ghidat de aşa-numita
„suveranitate fiscală” a fiecărui stat independent şi suveran45.
Pentru cetăţenii rezidenţi în Republica Moldova principiul teritorialităţii legii fiscale se
aplică cu diferenţieri pentru veniturile şi bunurile impozabile obţinute în Republica Moldova faţă
de cele obţinute în străinătate şi aduse în Republica Moldova. Veniturile şi bunurile obţinute în
Republica Moldova de către cetăţenii Republicii Moldova rezidenţi se impozitează în
conformitate cu prevederile Codului Fiscal şi alte acte din domeniu, deci se aplică înlesnirile
prevăzute de acestea.
Spre deosebire de acestea, veniturile obţinute în străinătate de către cetăţenii rezidenţi în
Republica Moldova pot fi impozitate doar în cazul aducerii lor în Republica Moldova şi doar în
cazul lipsei convenţiei de evitare a dublei impuneri cu statul respectiv.
Veniturile obţinute pe teritoriul Republicii Moldova de către cetăţenii nerezidenţi se
impun în conformitate cu prevederile Codului Fiscal, şi doar sursele aflate în Republica
Moldova, în caz când acordurile internaţionale nu prevăd altfel.
În ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei fiscale asupra persoanelor putem menţiona că
această problemă a fost elucidată odată cu cercetarea acţiunii teritoriale a actelor normative
fiscale, deoarece teritoriul nu este o categorie abstractă, ci este un spaţiu populat de oameni.
Acţiunea legii fiscale are loc asupra acelor persoane care întrunesc condiţiile stabilite de lege. De
ex: normele Codului fiscal ce reglementează impozitul pe venit se aplică asupra tuturor
cetăţenilor, apatrizilor, cetăţenilor străini ce obţin venituri pe teritoriul R.Modova cât şi asupra
cetăţenilor ce obţin venituri înafara R.Moldova. Normele referitoare la impozitul pe bunurile
imobiliare se aplică asupra acelor persoane care au aceste bunuri.

9. Ştiinţa dreptului fiscal.

Dreptul fiscal ca ramură a sistemului de drept, studiază pe lângă normele juridice
constituite într-o ramură distinctă a dreptului şi raporturile juridice ce se nasc în procesul de
aplicare al acestor norme.
Noţiunea de drept fiscal poate fi utilizată însă şi pentru a desemna o anumită disciplină
ştiinţifică, caz în care prin această sintagmă nu trebuie să înţelegem un ansamblu de norme având

43
Armeanic A., Volcinschi V., Drept fiscal, Editura Museum, Chişinău, 2001, p.22.
44
Armeanic A., Volcinschi V., Drept fiscal, Editura Museum, Chişinău, 2001, p.22.
45
Armeanic A., Volcinschi V., Drept fiscal, Editura Museum, Chişinău, 2001, p.23.
un obiect specific, ci disciplina care cercetează din punct de vedere ştiinţific normele dreptului
fiscal.
Ştiinţa dreptului fiscal caută să determine categoriile care îi sunt proprii, caută să
stabilească legităţile obiective care stau la baza dezvoltării fenomenelor juridice ce-i sunt
specifice. Domeniul pe care îl studiază, este constituit din regulile dreptului fiscal şi fenomenele
juridice născute în procesul aplicării acestor reguli.
Ştiinţa dreptului fiscal studiază prin diferite metode şi tehnici de cercetare ştiinţifică
normele dreptului fiscal, raporturile juridice ce apar între stat şi contribuabili în ceea ce priveşte
impozitele şi taxele, modul de colectare benevolă şi silită a lor, controlul fiscal etc.
În ce priveşte metodologia studierii dreptului fiscal, ea se manifestă printr-un număr suficient
de mare de metode, factori ce au ca obiect raporturile, legăturile, relaţiile ce se stabilesc între
diferite metode în procesul cunoaşterii. Vom enumera printre acestea: metoda logică care
reprezintă argumentarea pe calea deductivă; metoda comparativă, extrem de utilă în compararea
sistemelor fiscale între ele; metoda istorică care are la bază studierea evoluţiei sistemului fiscal
din cele mai vechi timpuri şi până la ziua de
azi; metoda cantitativă care contribuie la sistematizarea şi evidenţa legislativă, stocarea şi
sistematizarea informaţiei ştiinţifice juridice.
În comparaţie cu alte ramuri ale dreptului, de exemplu, dreptul constituţional, dreptul
civil, dreptul penal etc., dreptul fiscal este cu mult mai tânăr acesta distanţându-se de dreptul
financiar după declararea independenţei Republicii Moldova. Astfel începând cu anul 1994 la
Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova a început să se studieze alături de dreptul
financiar şi disciplina dreptul fiscal, ca disciplină obligatorie pentru studenţii Ciclului I, Licenţă.

Subiecte pentru autoevaluare

1. Definiţi dreptul fiscal ca ramură de drept.
2. Definiţi dreptul fiscal ca ştiinţă.
3. Enumeraţi trăsăturile dreptului fiscal.
4. Definiţi obiectul dreptului fiscal.
5. Explicaţi metoda dreptului fiscal.
6. Definiţi normele juridice fiscale.
7. Relataţi despre structura logico-juridică a normei juridice fiscale.
8. Stabiliţi locul dreptului fiscal în sistemul dreptului.
9. Identificaţi relaţiile dreptului fiscal cu alte ramuri de drept.
10. Enumeraţi şi caracterizaţi principiile legale ale dreptului fiscal.
11. Enumeraţi şi caracterizaţi principiile doctrinale ale dreptului fiscal.
12. Enumeraţi izvoarele dreptului fiscal şi determinaţi importanţa acestora.
13. Definiţi raportul juridic fiscal;
14. Argumentaţi caracterul raportului juridic fiscal;
15. Descrieţi clasificarea raportului juridic fiscal;
16. Determinaţi temeiul apariţiei, modificării şi stingerii raporturilor juridice fiscale;
17. Enumeraţi elementele structurale raportului juridic fiscal;
18. Caracterizaţi obiectul raportului juridic fiscal;
19. Identificaţi subiecţii raportului juridic fiscal;
20. Evidenţiaţi participarea instituţiei de reprezentare în raportului juridic fiscal;
21. Redaţi conţinutul raportului juridic fiscal;
22. Comparaţi particularităţile dintre raportul juridic fiscal şi alte raporturi juridice.
23. Determinaţi acţiunea legislaţiei fiscale în timp.
24. Determinaţi acţiunea legislaţiei fiscale în spaţiu.
25. Determinaţi acţiunea legislaţiei fiscale asupra persoanelor.
26. Argumentaţi importanţa dreptului fiscal ca ştiinţă.
27. Argumentaţi importanţa dreptului fiscal ca disciplină didactică.
 Bibliografie:
Literatura recomandată:
1. Armeanic A., Volcinschi V., Drept fiscal, Editura Museum, Chişinău, 2001.
2. Armeanic A., Drept fiscal, Suport didactic, Editura A.S.E.M., Chişinău, 2013.
3. Dan Drosu Şaguna, Drept fiscal, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013.
4. Gheorghe Alecu, Radu Stancu, Sorin Stănciulescu, Drept fiscal şi contencios fiscal, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2009.
5. Niţă Nelu, Drept financiar şi fiscal, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2010.

Acte legislative şi normative:

1. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29.07.1994, în vigoare din 27 august 1994 // M. Of.
al R. Moldova nr. 1 din 12.08.1994.
2. Codul Fiscal al R. Moldova nr. 1163-XIII din 24.04.1997 // republicat în M. Of. al R. Moldova
din 25.03.2005, ediţie specială.