1.

Comunică despre cancerul bronhopulmonar conform algoritmului : roguine

etiologie, tablou clinic. Principiile de diagnostic, tratament si ingrijire. Educatia
pentru sanătate.
Cancerul bronhopulmonar este un tip de cancer care începe în plămâni. Acesta poate fi împărțit în două
tipuri principale: cancerul pulmonar cu celule mici și cel non-micocelic. Iată informații despre acest tip de
cancer conform cerințelor dvs.:

Etiologie:
- Fumatul este cea mai comună cauză a cancerului bronhopulmonar, responsabil pentru aproximativ 85%
din cazuri.
- Expunerea la substanțe chimice carcinogene, cum ar fi radonul, asbestul și arsenicul, poate crește riscul
de a dezvolta cancer pulmonar.
- Factorii genetici și istoricul familial pot juca, de asemenea, un rol în dezvoltarea acestei boli.

Tabloul clinic:
- Simptomele comune includ tuse persistentă sau sânge în spută, dificultate respiratorie, durere toracică
și pierdere inexplicabilă în greutate.
- Alte simptome pot include oboseală excesivă, infecții respiratorii frecvente și umflarea feței sau gâtului.

Principiile de diagnostic:
- Diagnosticarea preliminară se face adesea prin intermediul radiografiilor toracice sau a tomografiei
computerizate (CT) pentru detectarea oricăror anomalii ale plămânilor.
- Biopsia este adesea necesară pentru confirmarea diagnosticului și determinarea tipului specific de
cancer pulmonar.

Tratament:
- Opțiunile terapeutice pot include chirurgia pentru îndepărtarea tumorilor, radioterapie pentru distrugerea
celulelor canceroase și chimioterapia pentru tratarea râspândirii bolii.

Îngrijire:
- Îngrijirea pacienților cu cancer bronhopulmonar implică gestionarea simptomelor asociate cu boala
precum durerea și dificultatea respiratorie.
- Sprijinirea emoțională a pacientului și familiei sale este crucială în toate etapele bolii.

Educaţie pentru sănãtate:

- Educația pentru sănătate este importantă pentru prevenirea cancerului bronhopulmonar. Promovarea
unui stil de viață sănătos, renunțarea la fumat și evitarea expunerii la substanțe toxice pot reduce riscul
de apariție a acestei boli.
- Este important ca persoanele expuse la factori de risc să fie conștiente de semnele și simptomele
cancerului bronhopulmonar și să caute îngrijire medicală promptă în cazul în care apar.

2. Relateaza despre bronsita acuta conform algoritmului : etiologie,

tablou cr principii de diagnostic si tratament.
Bronșita acută este o inflamație a căilor respiratorii care poate fi cauzată de diverse agenți patogeni, cum
ar fi virusuri, bacterii sau iritanți inhalatori. Acest lucru poate duce la umflarea și îngustarea căilor
respiratorii.

Etiologie:
- Virusurile sunt cele mai frecvente cauze ale bronșitei acute, în special virusurile gripale și virusurile
sincitiale respiratorii.
- Bacteriile pot provoca de asemenea bronșită acută, în special bacteria Bordetella pertussis (care
provoacă tusea convulsivă).
- Inhalarea unor substanțe iritante precum fumul de tutun, poluarea atmosferică sau substanțe chimice
poate contribui la apariția bronșitei acute.

Tablou clinic:
- Tuse persistentă care poate produce spută
- Dispnee (dificultate în respirație)
- Durere toracică
- Febra și frisoane
- Fatigabilitate

Diagnostic:
Diagnosticul de bronșită acută se bazează pe examenul clinic al pacientului și istoricul medical. Testele
suplimentare, cum ar fi radiografia toracică sau analizele de sânge pot fi folosite pentru a exclude alte
condiții medicale.

Tratament:
Tratamentul pentru bronșita acută se concentrează pe ameliorarea simptomelor și prevenirea
complicațiilor. Acesta poate include:
- Odihnă și hidratare adecvată
- Utilizarea medicamentelor antitusive pentru a reduce tusea
- Analgezice pentru reducerea durerii toracice
- În unele cazuri severe sau dacă este implicată o infecție bacteriană, medicamentele antibiotice pot fi
prescrise

Este important să consultați un medic pentru un diagnostic precis și un plan de tratament adecvat în
cazul în care prezentați simptome asociate cu bronșita acută.

3. Asistenta de urgentã in criza de astm bronsic conform PCN.

Asistenta de urgență în criza de astm bronsic conform protocoalelor clinice naționale (PCN) poate include
următoarele măsuri:

1. Asigurați că pacientul primește doza sa obișnuită de inhalator pentru astm, sau administrați un
bronhodilatator cu acțiune rapidă, cum ar fi salbutamolul, pentru a ajuta la deschiderea căilor respiratorii.
2. Asigurați-vă că pacientul este într-o poziție confortabilă și încercați să-l calmați pentru a reduce
anxietatea și a-i ușura respirația.
3. Dacă pacientul are dificultate severă în respirație, prezintă cianoză (colorație albastruie a pielii) sau
este extrem de slabit, sunați imediat la serviciile medicale de urgențã sau chemati o ambulanțã.
4. Pentru un tratament adecvat, este esențial să consultați un medic sau să căutați asistență medicală
imediat. Este important să nu încercați să gestionați singuri o criză de astm bronsic în afara
recomandărilor medicale și fără acces la echipamentul și medicamentele necesare. Este posibil ca
protocolul local sau național pentru astmul bronsic să difere, așa că vă recomandăm să urmați
instrucțiunile specifice din protocoalele clinice naționale sau să solicitați asistența unui profesionist
medical calificat.

4. Defineste astimul bronsic. Expune etiologia, tabloul clinic, diagnosticul,

principiile de tratament si ingrijire. Argumenteazã educatia pentru sanatate.
Astmul bronșic este o afecțiune cronică a căilor respiratorii care provoacă inflamație și constricția
acestora, determinând dificultate în respirație. Etiologia astmului bronșic este complexă și implică
factori genetici, precum și expunerea la alergeni, poluanți atmosferici sau infecții virale.
Tabloul clinic al astmului bronșic include tuse persistentă, wheezing (sunete specifice la nivelul
plămânilor), senzație de strângere în piept și dificultate în respirație. Diagnosticul se bazează pe istoricul
medical al pacientului, examinarea fizică și teste funcționale respiratorii, cum ar fi spirometria.

Principiile de tratament pentru astm includ evitarea factorilor declanșatori ai simptomelor (alergeni, fum
de țigară etc.), utilizarea medicamentelor antiinflamatoare (corticosteroizi inhalatori) pentru a controla
inflamația și bronhodilatatoare pentru a dilata căile respiratorii în timpul crizelor acute. Îngrijirea
pacienților cu astm include educarea acestora despre boală, administrarea corectă a medicamentelor și
dezvoltarea unui plan personalizat de acțiune în caz de exacerbare a simptomelor.

Educaţia pentru sănătate este critică în gestionarea eficientă a astmului. Pacienţii trebuie să fie
conştienţi de factorii declanşatori ai bolii lor şi să ştie cum să îi evite pe cât posibil. De asemenea, ei
trebuie să fie pregatiţi să recunoasc mutarile din simptomele lor şi să ştie cum să gestioneze aceste
situaţii. Prin educatie si consiliere adecvata pacientii pot invata sa-si mentina stresul sub control si sa-si
monitorizeze cu atentie stările de sanatate. Toate aceste abordari ajuta la imbunatatirea calitatii vietii si
reducerea frecvenței și gravității crizelor de astm.

Este important să subliniem că este esențial ca pacienții cu astm să urmeze un plan de tratament
prescris de medicul lor, să ia medicamentele conform indicațiilor și să efectueze controale regulate
pentru a evalua evoluția bolii. Este, de asemenea, crucial ca pacienții să cunoască semnele precoce ale
unei crize de astm și cum să reacționeze într-o situație de urgență.

Astfel, educarea pentru sănătate joacă un rol vital în îmbunătățirea calității vieții pacienților cu astm și în
reducerea complicațiilor asociate acestei afecțiuni. Astmul bronșic este o afecțiune cronică a căilor
respiratorii care provoacă inflamație și constricția acestora, determinând dificultate în respirație.
Etiologia astmului bronșic este complexă și implică factori genetici, precum și expunerea la alergeni,
poluanți atmosferici sau infecții virale.

Tabloul clinic al astmului bronșic include tuse persistentă, wheezing (sunete specifice la nivelul
plămânilor), senzație de strângere în piept și dificultate în respirație. Diagnosticul se bazează pe istoricul
medical al pacientului, examinarea fizică și teste funcționale respiratorii, cum ar fi spirometria.

Principiile de tratament pentru astm includ evitarea factorilor declanșatori ai simptomelor (alergeni, fum
de țigară etc.), utilizarea medicamentelor antiinflamatoare (corticosteroizi inhalatori) pentru a controla
inflamația și bronhodilatatoare pentru a dilata căile respiratorii în timpul crizelor acute. Îngrijirea
pacienților cu astm include educarea acestora despre boală, administrarea corectă a medicamentelor și
dezvoltarea unui plan personalizat de acțiune în caz de exacerbare a simptomelor.
Educaţia pentru sănătate este critică în gestionarea eficientă a astmului. Pacienţii trebuie să fie
conştienţi de factorii declanşatori ai bolii lor şi să ştie cum să îi evite pe cât posibil. De asemenea, ei
trebuie să fie pregatiţi să recunoasc mutarile din simptomele lor şi să ştie cum să gestioneze aceste
situaţii. Prin educatie si consiliere adecvata pacientii pot invata sa-si mentina stresul sub control si sa-si
monitorizeze cu atentie stările de sanatate. Toate aceste abordari ajuta la imbunatatirea calitatii vietii si
reducerea frecvenței și gravității crizelor de astm.

Este important să subliniem că este esențial ca pacienții cu astm să urmeze un plan de tratament
prescris de medicul lor, să ia medicamentele conform indicațiilor și să efectueze controale regulate
pentru a evalua evoluția bolii. Este, de asemenea, crucial ca pacienții să cunoască semnele precoce ale
unei crize de astm și cum să reacționeze într-o situație de urgență. Astfel, educarea pentru sănătate
joacă un rol vital în îmbunătățirea calității vieții pacienților cu astm și în reducerea complicațiilor
asociate acestei afecțiuni.

5. Expune metodele de invertigatii de laborator ale pacientului terapeutic.

Investigațiile de laborator ale pacientului terapeutic pot include o serie de teste și proceduri menite să
ofere informații despre starea sa de sănătate. Iată câteva dintre cele mai comune metode de investigație
de laborator:

1. Analizele sanguine: Acestea pot include numărul total de globule roșii, numărul total de globule albe,
hemoglobina, hematocritul, nivelurile de electroliți (sodiu, potasiu etc.), markeri specifici pentru boli (cum
ar fi markeri tumorali) și multe altele.

2. Analizele urinare: Acestea pot oferi informații despre funcția renală, prezența infecțiilor urinare sau a
altor probleme ale aparatului urinar.

3. Analizele biochimice: Aceste teste pot evalua funcțiile diferitelor organe, cum ar fi ficatul, rinichii și
pancreasul. Ele pot include nivelurile de enzime hepatice, funcția renală, nivelurile de glucoză și alți
markeri biochimici importanți.

4. Analizele de sânge occult: Aceste teste sunt folosite pentru a detecta prezența sângelui în fecale, ceea
ce poate indica probleme precum ulcere sau cancer colorectal.

5. Analizele de coagulare: Aceste teste determină capacitatea sângelui de a se coagula și sunt utile în
diagnosticarea tulburărilor hemoragice sau a riscului de tromboză.

6. Testele hormonale: Acestea pot fi efectuate pentru a evalua funcția sistemului endocrin și pot include
analiza nivelurilor hormonilor tiroidieni, hormonului de creștere sau a altor hormoni specifici.

6. Defineste sindromul hipertermic. Caracterizeaza manifestärile clinice. Expune

conform algoritmului PCN asistenta de urgentã.
Sindromul hipertermic, cunoscut și sub denumirea de febră ridicată sau hiperpirexie, este o creștere periculoasă
a temperaturii corpului care poate fi cauzată de diverse afecțiuni. Manifestările clinice ale sindromului
hipertermic pot include:

- Temperatură corporală extrem de ridicată (peste 40°C)

- Tahicardie (creșterea ritmului cardiac)

- Transpirație excesivă

- Confuzie sau delir

- Convulsii

Algoritmul PCN (Procesul Clinic National) pentru asistența de urgență în cazul unui pacient cu sindrom
hipertermic ar putea include următoarele etape:

1. Evaluare rapidă a stării pacientului și măsurarea temperaturii corpului.

2. Stabilirea accesului venos și administrarea de lichide intravenoase pentru a menține hidratarea pacientului.

3. Administrarea de medicamente antipiretice precum paracetamol sau ibuprofen pentru a scade temperatura
corpului.

4. Monitorizarea continuă a funcțiilor vitale, cum ar fi ritmul cardiac, tensiunea arterială și nivelul conștienței.

5. Identificarea și tratamentul cauzei subiacente care determinat apariția sindromului hipertermic.

Este important să se acorde atenție rapid acestor pacienți, deoarece temperatura corporalã extrem de ridicată
poate duce la complicații grave, inclusiv afectare cerebralã şi insuficientã multiplã organica. Recomandăm
contactarea imediat a serviciilor medicale de urgenţã în situaţia apariţiei unor astfel de simptome grave.

7. Realizeazã pneumonia pneumococicã (crupoasa) conform algoritmului

nofiune, etiologie, tablou clinic, principii de diagnostic, tratament si ingrijire a
pacientior vârstnici conform PCN.
Pneumonia pneumococică este o infecție a plămânilor cauzată de bacteria Streptococcus pneumoniae. Acest tip
de pneumonie este uneori denumită și "crupoasă" din cauza aspectului caracteristic al țesutului pulmonar
afectat. Iată mai multe informații despre această afecțiune:

Etiologie: Pneumonia pneumococică este cauzată de bacterii din specia Streptococcus pneumoniae, care pot
infecta plămânii și provoca inflamație.

Tabloul clinic: Simptomele comune ale pneumoniai pneumococice includ febră, frisoane, tuse cu spută
purulentă sau sângeroasă, dificultate în respirație, durere toracică și oboseală accentuată. Persoanele în vârstă
pot prezenta adesea simptome mai puțin evidente sau atipice.

Principii de diagnostic: Diagnosticul se bazează pe istoricul medical al pacientului, examinarea fizică și

investigațiile suplimentare precum radiografia toracicǎ și analizele sanguine (ex. numărul globulelor albe).
Tratament: Tratamentul implicã administrarea unor antibiotice eficiente împotriva bacteriei Streptococcus
pneumoniae, precum penicilina sau alte antibiotice în caz de rezistențã la penicilinǎ.

Îngrijire a pacienţilor vârstnici conform PCN: În ceea ce privește îngrijirea pacienților vârstnici cu pneumonie
pneumococicǎ conform recomandǎrilor PCN (Pneumonia Consensus Network), poate fi necesar să li se acorde o
atenţie specialã pentru a preveni complicaţiile și pentru a asigura recuperarea completã dupǎ tratament.

Este important să consultați un medic sau un specialist în domeniul medical pentru informaţii detaliate privind
diagnosticul şi tratamentul specific pentru fiecare caz individual.

8. Defineste pleurizile. Stabileste etiologia conform factorilor declansator

Descrie tabloul clinic, principii de diagnostic si tratament conform PCiou
Pleurizita este o inflamație a pleurei, membrana care acoperă plămânii și căptușește cavitatea toracică. Acest
lucru poate duce la apariția durerii toracice puternice atunci când respirați, cunoscută sub numele de durere
pleurală.

Etiologia pleurizitelor poate fi variată și poate include infecții bacteriene sau virale, afecțiuni inflamatorii cum ar
fi artrita reumatoidă sau lupusul eritematos sistemic, boli pulmonare precum pneumoniile sau tuberculoza,
traumatisme toracice și chiar afecțiuni maligne.

Simptomele pleurizitei pot include durere severă în piept care se agravează la inspirație profundă sau tuse,
dificultate în respirație, febră și tuse uscată. Diagnosticul se face pe baza istoricului medical al pacientului,
examinarea fizică și teste suplimentare precum radiografia toracică sau tomografia computerizată (CT).

Tratamentul pentru pleurizită depinde de cauza subiacentă. În cazurile de origine infecțioasă, antibioticele pot fi
prescrise pentru tratament. Pentru reducerea durerii asociate cu inflamația pleurală se pot folosi analgezice
non-steroidiene (cum ar fi ibuprofenul) sau medicamente antiinflamatoare corticosteroide. Este important să
discutați cu un medic înainte de a începe orice tratament.

Conform PCN (protocolului clinic național), aceste recomandările ar putea varia în funcție de ghidurile specifice
ale fiecărui stat în parte. Este întotdeauna important să consultați un specialist medical pentru diagnostic precis
și plan de tratament personalizat.

9. Demonstreazã măsurarea saturatiei cu 02 si inregistrarea ei.

Din păcate, ca asistent virtual, nu pot demonstra direct măsurarea saturatiei de oxigen. Totuși, vă pot
oferi instrucțiuni pentru măsurarea saturatiei cu oxigen și înregistrarea rezultatelor:

1. Utilizați un pulsioximetru: Acest dispozitiv simplu se aplică de obicei pe deget sau pe lobul urechii și
măsoară nivelul de oxigen din sânge.

2. Asigurați-vă că dispozitivul este pornit și funcționează corect.

3. Îndepărtați orice bijuterii sau alte obiecte care ar putea afecta citirea corectă a pulsioximetrului.
4. Stabilizați-vă mâna pentru a evita mișcările brusc și pentru a obține o citire stabilă.

5. Înregistrați valorile afișate în timp ce aparatul face citirea.

Pentru înregistrarea valorilor, puteți folosi o foae de hârtie și o creion sau puteți folosi un dispozitiv
electronic (telefon, tabletă etc.) pentru a înregistra valorile. Este important să înregistrați nivelul de oxigen
din sânge în diferite momente ale zilei și să urmăriți orice variații sau anomalii.

10Comunica despre pleurizile uscate si exudative conform algoritmului :

notiune, etiologie, tablou clinic, principii de diagnostic si tratament, ingrijirea
pacientilor cu pleurizie. Educatia pentru sanătate.
Pleurizitele uscate și exudative reprezintă inflamația membranei pleurale, care acoperă plămânii și căptușește
cavitatea toracică. Mai jos puteți găsi informații despre aceste afecțiuni conform algoritmului solicitat:

1. Notiune:

Pleurizia este o afecțiune caracterizată prin inflamarea membranei pleurale, care poate fi uscată (fără acumulare
de lichid) sau exudativă (cu acumulare de lichid în spațiul pleural).

2. Etiologie:

Pleurizitele pot fi cauzate de diverse factori, precum infecții virale sau bacteriene, boli autoimune, insuficiență
cardiacă congestivă, embolism pulmonar, traumatisme toracice sau expunerea la substanțe toxice.

3. Tablou clinic:

Simptomele comune ale pleuriziei includ durere toracică intensificată la respirație profundă sau tuse, febră,
dificultate în respirație și tuse productivă.

4. Principii de diagnostic și tratament:

Diagnosticul presupune examinarea clinică a pacientului și investigații suplimentare precum radiografia toracică,
tomografia computerizată (CT) sau ecografia toracică. Tratamentul depinde de cauza specifica a pleureziei:
antibiotice pentru infecții bacteriene, antiinflamatoare pentru procesele inflamatorii etc.

5. Îngrijirea pacienților cu pleurizie:

În cazurile severe cu dispnee pronunţata şi durere intensa se recomandã repaus la pat si administrarea
analgezicelor adecvate pentru controlul durerii.
6. Educaţia pentru sănãtate: Este important să se ofere pacienţilor informaţiile necesare despre boalã şi
tratament astfel încât sã poatã sã participe activ în îngrijirea lor şi sã-şi menţinã starea de sănatate cât mai bun
posibil.

Aceste important să se urmărească evoluția și să se monitorizeze simptomele pacienților cu pleurizie, să li se

ofere suport emoțional și informații despre modificările stilului de viață sau tratamentul recomandat. De
asemenea, educarea pentru prevenirea recurenţei şi promovarea unui stil de viaţă sănãtos sunt aspecte
importante.

Este esențial ca aceste informații să fie oferite de către profesioniști din domeniul medical, iar pacienții și
familiile lor trebuie să aibă acces la informațiile corecte pentru a-și gestiona mai bine afecțiunea. Menţinerea
unui dialog deschis între pacient și medicul curant este crucial pentru îngrijirea adecvată a pleuriziei.

11. Defineste brongitle acute si cronice conform algorimului : notiune, etiologie,

tablou clinic, principii de diagnostic si tratament.

Brongita acută și cronică sunt două tipuri de inflamație a căilor respiratorii inferioare care afectează bronhiile.
Iată o definiție detaliată pentru fiecare:

Brongita acută:

- Notiune: Bronșita acută este o inflamație a mucoasei bronhiilor, care apare brusc și este adesea cauzată de
infecții virale sau bacteriene.

- Etiologie: Infecțiile virale (cum ar fi gripa sau virusurile respiratorii sinciciale) sau bacteriene (de exemplu,
Mycoplasma pneumoniae) sunt cele mai comune cauze ale bronșitei acute. Excesul de fum de țigară, poluarea
aerului și expunerea la substanțe iritante pot, de asemenea, să contribuie la dezvoltarea acesteia.

- Tablou clinic: Simptomele includ tuse persistentă (care poate produce mucus), durere în piept, febră,
dificultate în respirație și senzație de oboseală.

- Principii de diagnostic și tratament: Diagnosticul se bazează pe simptomele raportate de pacient și pe

examinarea fizică. De obicei nu necesită teste suplimentare pentru confirmare. Tratamentul constă în odihnă,
hidratare adecvată, antitusice sau expectorante pentru gestionarea simptomelor tusei și uneori antibiotice dacă
există suspiciunea unei infecții bacteriene.

Bronșita cronic:

- Notiune: Bronșita cronică este definitivată ca tuse cu expectoraţii care durează cel puţin trei luni pe an timp de
cel puţin doi ani consecutivi.

- Etiologie: De obicei este asociată cu fumatul pe termen lung şi expunerea prelungitla iritanţi pulmonari precum
poluarea aerului şi praful din mediu.

- Tablou clinic: Simptomele includ tuse persistenta cu expectoraţie abundentâ şi dispnee (dificultate în
respiraţie) insotită progresivă.
- Principii de diagnostic și tratament: Diagnosticul se bazează pe istoricul medical, simptomele pacientului și
teste pulmonare (de exemplu, spirometrie). Tratamentul se concentrează pe gestionarea simptomelor și includ
renunțarea la fumat (dacă este cazul), terapie medicamentoasă pentru a dilata căile respiratorii și a controla
inflamația, precum și terapie de reabilitare pulmonară.

Vă recomand să consultați un medic pentru o evaluare detaliată și un plan de tratament personalizat în funcție
de stadiul bolii. Este important să nu luați aceste informații ca fiind substitut pentru sfaturile medicale
profesionale.

12. Expune asistenta de urgentã in criza de astm bronsic.

În cazul unei crize de astm bronsic, asistenta de urgență ar trebui să fie acordată rapid pentru a evita
complicațiile severe. Iată câteva măsuri pe care ar trebui să le ia personalul medical în această situație:

1. Evaluarea rapidă a pacientului: Personalul medical trebuie să evalueze în mod prompt starea pacientului,
inclusiv frecvența respiratorie, nivelul de oxigen din sânge și capacitatea pulmonară.

2. Administrarea bronhodilatatoarelor: Pacientului i se va administra un bronhodilatator pentru a deschide căile

respiratorii și a facilita respirația.

3. Administrarea corticosteroizilor: Dacă criza de astm este severă, medicamentele corticosteroide pot ajuta la
reducerea inflamației și la controlul simptomelor.

4. Monitorizarea continuă: Pacientul trebuie să fie monitorizat atent pentru a asigura că starea sa se îmbunătăță
în urma tratamentului și pentru a identifica eventualele complicații.

5. Administrarea oxigenului: Dacă nivelul de oxigen din sânge este scăzut, pacientul ar trebui să primească
oxigen suplimentar pentru a menține un nivel adecvat de saturare a sângelui.

6. Evaluare suplimentară: În unele cazuri, personalul medical ar trebui să efectueze teste suplimentare, cum ar fi
o radiografie toracică sau un test de funcție pulmonar, pentru a evalua gravitatea crizei de astm și pentru a
exclude alte complicații.

Este important ca pacientul să primească ajutor medical urgent în timp util în cazul unei crize de astm bronsic.
Este recomandabil ca persoanele cu astm să discute cu medicul lor despre un plan de acțiune în caz de criză și să
știe cum să recunoască simptomele care necesită asistența medicală imediată.

13. Defineste bronsita cronica. Expune etiologia, tabloul clinic, asistenta de nc.
urgentã. Explicã principiile de ingrijire a bolnavului.
Bronșita cronică este o afecțiune caracterizată prin inflamația continuă a căilor respiratorii, care durează cel
puțin trei luni pe an, timp de cel puțin doi ani consecutivi.

Etiologia bronșitei cronice este asociată în principal cu fumatul activ sau pasiv, expunerea la poluanți atmosferici
și iritanți chimici. Infecțiile respiratorii repetate și predispoziția genetică pot juca, de asemenea, un rol în
apariția acestei afecțiuni.

Tabloul clinic al bronșitei cronice poate include tuse persistentă cu expectorație abundentă (mucolitice),
dificultate în respirație, senzație de sufocare și adesea recurențe ale infecțiilor respiratorii.

Asistența de urgență pentru pacienții cu exacerbare a bronșitei cronice include administrarea de oxigen
suplimentar pentru a asigura o oxigenare adecvată a țesuturilor. De asemenea, se pot administra
bronhodilatatoare pentru a relaxa musculatura căilor respiratorii și pentru a îmbunătăți fluxul de aer. Uneori
antibioticele sunt necesare dacă exacerbarea este cauzată de o infecţie bacteriană asociată.

Principiile generale ale ingrijirii pacientului cu bronşitã cronicã includ educarea pacientului despre evitarea
factorilor declanşatori precum fumatul şi expunerea la iritanţi. Încurajarea unui stil de viaţã sănãtos care include
exerciţiile fizice regulate şi o alimentatie echilibratã contribuie la menţinerea stãrii generale de sănãtate.
Administrarea corectã și regulată a medicamentelor prescrise este esenţial; astfel se va asigura controlul
simptomelor şi prevenirea exacerbările bolii.

14. Defineste pneumonia de focar. Redã etiologia, tablou clinic. Expune

principitile de tratament conform PCN.
Pneumonia de focar este o formă de pneumonie caracterizată prin inflamarea și infecția unui segment sau a
unei porțiuni limitate a plămânului. Etiologia acestei afecțiuni poate fi diversă, dar cel mai des este cauzată de
bacterii precum Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, Staphylococcus aureus sau Mycoplasma
pneumoniae.

Tabloul clinic al pneumoniei de focar poate include febră, tuse productivă cu spută purulentă sau sângerată,
durere toracică care se agravează la respirație profundă sau tuse, dificultate în respirație și uneori frisoane.
Pacienții pot prezenta și simptome non-specifice precum oboseală, pierdere în greutate și lipsa poftei de
mâncare.

Tratamentul pentru pneumonia de focar se bazează pe principiile generale ale tratamentului pneumoniei
comunitare. Conform protocoalelor clinice, pacienții sunt adesea tratați cu antibiotice. Penicilina este un
antibiotic eficient pentru tratamentul pneumoniei cauzate de Streptococcus pneumoniae. În cazul în care există
suspiciunea unei infecții cu alt agent patogen (cum ar fi Mycoplasma pneumoniae), medicamente alternative
precum macrolidele pot fi utilizate.
Un alt aspect important al tratamentului constă în menținerea hidratației adecvate a pacientului și gestionarea
simptomelor asociate cum ar fi febra și durerea toracică.

Este important să reiterăm faptul că acest răspuns nu trebuie să substituie sfatul medical profesional. Dacã aveți
o preocupare legatã de propria persoanã sau cineva din jurul dumneavoastrã referitor la aceastã afecțiune, vã
rugãm sã consultați un medic.

15. Expune examinarea bolnavului. Caracterizeazã examenul subiectiv si

obiectiv.
Examinarea unui pacient implică atât un examen subiectiv, care constă în evaluarea simptomelor și plângerilor
raportate de către pacient, cât și un examen obiectiv, care constă în evaluarea semnelor fizice și a rezultatelor
testelor medicale.

Examenul subiectiv include o discuție cu pacientul pentru a obține informații despre istoricul medical, despre
simptomele prezente și despre eventualele factori de risc. De asemenea, se pot investiga obiceiurile alimentare,
regimul de viață sau orice alte aspecte relevante pentru starea de sănătate a pacientului.

Examenul obiectiv presupune evaluarea fizică a pacientului. Acesta poate include măsurarea tensiunii arteriale,
examinarea pulsului, palparea abdomenului și a altor zone ale corpului, auscultarea plămânilor și a inimii,
precum și efectuarea altor teste specifice în funcție de simptomele raportate sau de afecțiunile suspectate.

Este important ca medicul să folosească atât informațiile furnizate de pacient în timpul examenului subiectiv,
cât și rezultatele examenului obiectiv pentru a face o evaluare completă a stării de sănătate a pacientului.
Această evaluare poate ajuta la formularea unui diagnostic precis și la planificarea unui tratament adecvat.

16. Comunica despre bronsectazi conform algoritmului : notiune, etiologie,

tablou clinic, principii de diagnostic si tratament.
Bronșectazia este o afecțiune pulmonară cronică caracterizată printr-o dilatare anormală a bronhiilor,
determinând acumularea de mucus și infecții recurente.

Etiologia bronșectaziei poate include infecții respiratorii severe, fibroză chistică, anomalii congenitale ale
sistemului respirator sau alte boli pulmonare cronice. Fumatul și expunerea la substanțe toxice pot, de
asemenea, contribui la dezvoltarea acestei afecțiuni.

Tabloul clinic al bronșectaziei poate include tuse persistentă cu expectorație abundentă și purulentă, dificultate
în respirație (dispnee), sângerare nazală frecvente sau hemoptizie (tuse cu sânge), febră și episoade recurente
de infecții respiratorii.
Diagnosticul bronșectaziei implică de obicei o combinație de anamneză detaliată și investigații imagistice
precum radiografia toracică, tomografia computerizată (TC) toracică sau rezonanța magnetic nuclear (RMN).

Tratamentul pentru bronșectazie vizează îmbunătățirea drenajului mucusului din plămâni prin terapii
fizioterapeutice precum clisma posturala sau vest therapy. Antibioticele pot fi prescrise pentru tratarea
infecțiilor bacteriene recurente. Alte opțiuni terapeutice includ administrarea medicamentelor pentru dilatarea
căilor respiratorii și terapia oxigenului suplimentar în cazuri severe. În unele cazuri selecţionate se poate apela la
chirurgia pulmonarǎ pentru a reduce complicaţiile cauzate de aceastǎ boalǎ.

Este important ca pacienții cu bronșectazie să urmeze un regim riguros de monitorizare medicala si să evite
expunerea la factori care pot agrava simptomele boliii, cum ar fi fumatul şi poluanţii.

Este important să reţinem că aceste informații sunt orientative și nu înlocuiesc consultul medical. Pentru
informații complete și personalizate, vă recomand să consultați un specialist pulmonar.

17. Comnica despre bronhopneumopatia obstructiva conform algoripil (tor

notiune, etiologie, patogeneza.

Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) este o boală pulmonară cronică caracterizată prin obstrucție
persistentă a căilor respiratorii și dificultate în expirare. Etiologia BPOC este complexă și implică mai mulți
factori, printre care fumatul, expunerea la substanțe toxice (cum ar fi poluarea aerului sau substanțele chimice
în mediul de muncă), predispoziția genetică și infecțiile respiratorii repetate.

Patogeneza BPOC implică inflamația cronică a căilor respiratorii care duce la deteriorarea țesutului pulmonar și
creșterea producției de mucus. Acest proces duce la îngustarea căilor respiratorii și la dificultatea în respirație. În
plus, expunerea la substanțe iritante poate determina modificări ale structurii și funcției plămânilor, rezultând
pierderea elasticității acestora.

Algoritm:

1. Notiune: Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) este o boală pulmonară cronică caracterizată prin
obstrucție persistentă a căilor respiratorii și dificultate în expirare.

2. Etiologie: Factori de risc includ fumatul, expunerea la substanțe toxice, predispoziţia geneticã şi infecţiile
respiratori.

3. Patogeneza: Inflamaţia cronicã a căilor respiratorii conduce la deteriorarea țesutului pulmonar şi mucus
crescut.
Este important să se ia măsuri pentru a preveni această afecțiune, cum ar fi evitarea fumatului și a factorilor de
mediu nocivi și promovarea unui stil de viață sănatos. De asemenea, tratamentul medical adecvat poate ajuta la
gestionarea simptomelor și atenuarea progresiei bolii.

18. Descrie factorii predispozanti si stadiile.

Factorii predispozanți sunt factorii care cresc șansele unei persoane de a dezvolta o anumită afecțiune sau
boală. Aceștia pot fi de natură genetică, comportamentală, mediului înconjurător sau pot fi legați de starea
generală de sănătate a individului.

Iată câțiva factori predispozanți comuni pentru diferite afecțiuni:

- Factori genetici: moștenirea anumitor gene poate crește riscul unei persoane de a dezvolta anumite boli, cum
ar fi diabetul zaharat sau cancerul.

- Factori comportamentali: fumatul, consumul excesiv de alcool, alimentația necorespunzătoare și lipsa

activității fizice sunt exemple de factori care pot crește riscul unor boli precum bolile cardiovasculare și diabetul.

- Factori mediului înconjurător: expunerea la substanțe chimice toxice sau la radiații poate crește riscul apariției
unor boli precum cancerul.

- Starea generală de sănătate: persoanele cu sistem imunitar slabit au un risc crescut pentru infecții și alte boli.

Stadiile unei afecțiuni sau boli pot varia în funcție de tipul bolii. În general, boala poate trece prin mai multe
stadii, fiecare având caracteristici și simptome specifice. De obicei, se disting următoarele stadii:

- Stadiul incipient: este prima etapă a bolii, când simptomele pot fi mai puțin evidente și boala poate fi dificil de
diagnosticat.

- Stadiul intermediar: în această fază, simptomele și efectele bolii devin din ce în ce mai evidente și pot apărea
complicații.

- Stadiul avansat: este stadiul în care boala a progresat semnificativ și poate afecta profund organismul. În multe
cazuri, tratamentul la acest stadiu se concentrează pe gestionarea simptomelor și încetinirea progresiei bolii.

Este important să menționăm că nu toate bolile trec prin aceste stadii sau că există doar trei stadii. Fiecare
afecțiune are propriile sale etape și manifestări individuale. Este important să solicitați sfat medical pentru
informații precise despre afecțiunea specifică pe care o aveți în vedere.

19.Redã tabloul clinc, diagnosticul tratamentul, complicatiile si ingrijirea.

Educatia pentru sănătate.
Desigur, pot oferi informații generale pe această temă.

Clinic: Tabloul clinic al unei persoane poate varia în funcție de afecțiunea specifică. De exemplu, pentru oamenii
care suferă de diabet zaharat, simptomele pot include sete excesivă, urinare frecventă, oboseală și probleme de
vedere. Pentru pacienții cu hipertensiune arterială, simptomele pot fi dureri de cap severe, vedere încețoșată și
dificultăți de respirație.
Diagnosticul și tratamentul: Diagnosticul unei afecțiuni este stabilit de obicei printr-o combinație de istoric
medical, examinare fizică și teste de laborator. Tratamentul poate varia în funcție de afecțiunea specifică, dar
poate include medicamente, intervenții chirurgicale sau terapii alternative.

Complicațiile: Complicațiile pot apărea ca rezultat al unei afecțiuni netratate sau necorespunzător tratate. De
exemplu, complicațiile diabetului zaharat pot include probleme renale, neuropatie periferică și probleme
cardiovasculare.

Îngrijirea: Îngrijirea pacienților cu diverse afecțiuni presupune urmărirea unui plan de tratament recomandat de
către medicul specialist, respectarea prescripțiilor medicale și monitorizarea constantă a stării lor de sănătate.

Educația pentru sănătate: Educația pentru sănătate este esențială pentru prevenirea bolilor și îmbunătățirea
calitãții vieţii. Aceasta ar trebui să includã informaţii despre nutriţie corectã, exerciţiu fizic regulat şi îngrijiri
preventive. Este important ca pacienții să înveţe cum să-și gestioneze afecţiunile şi cum sã-și menţinã starea
generalã de sãnãtate.Vreau sã subliniez cã aceste informaţii sunt generale şi nu substituie consultul medical
personalizat. Pentru detalii specifice sau sfaturi medicale precise vã recomand consultarea unui medic specialist.

20. Demostreazã tehnica efectuarii ECG.

ECG-ul este un test non-invaziv care înregistrează activitatea electrică a inimii. Pentru a efectua un ECG,
pacientul este conectat la un electrocardiograf cu ajutorul electrozilor plasați pe piele în diferite zone ale
corpului (de exemplu, pe brațe, picioare și piept). Apoi, aparatul înregistrează undele electrice generate de
inimă pe un traseu grafic.

Este important să subliniem că numai personal medical calificat ar trebui să efectueze și să interpreteze
rezultatele unui ECG. Dacă aveți nevoie de informații suplimentare sau sunteți interesat de acest procedeu
medical pentru dvs., vă recomandăm să consultați un medic sau personal medical calificat.

21.Expune nevoile fundamentale ale individului.

Nevoile fundamentale ale individului sunt cele care sunt esențiale pentru supraviețuire și dezvoltare. Acestea
sunt:

1. Nevoia de hrană și apă: Oamenii au nevoie de hrană și apă pentru a-și menține energia și a-și hrăni corpul.

2. Nevoia de adăpost: Un adăpost sigur este crucial pentru protecția împotriva intemperiilor și a pericolelor.

3. Nevoia de somn: Odihna adecvată este vitală pentru recuperarea fizică și mentală.
4. Nevoia de siguranță: Oamenii au nevoie să se simtă în siguranță atât din punct de vedere fizic, cât și
emoțional.

5. Nevoia de apartenența socială: Este important să avem relațiile interpersonale sănătoase cu ceilalți oameni,
să ne simțim iubiți, acceptați și conectați la comunitatea noastră.

6. Nevoia de stimulare intelectual: Oamenii au nevoie să fie energizați mental prin învățare, explorare și
exprimare creativitii.

7. Nevoia de auto-realizare: Aceasta se referă la dorința de a-și atinge potențialul maxim și de a-și exprima
propriile talente și abilități.

Aceste nevoi fundamentale, în conformitate cu teoria ierarhică a lui Abraham Maslow, sunt considerate
esențiale pentru binele individual și dezvoltarea armonioasă a individului.

22. Defineste tuberculoza pulmonarã. Relateaza despre etiologie, tablou clinic,

diagnosticul, tratamentul, ingrijirea. Argumenteazã educatia pentru sanatate.
Tuberculoza pulmonară este o boală infecțioasă cauzată de bacteria Mycobacterium tuberculosis. Etiologia sa
implică transmiterea prin inhalarea particulelor microscopice eliminate de persoanele infectate cu tuberculoză
activă. Tabloul clinic poate include tuse persistentă, febră, scădere în greutate, oboseală și transpirații nocturne.
Diagnosticul presupune teste precum radiografia toracică, testul tuberculinic și analize de spută. Tratamentul se
bazează pe antibiotice antituberculoase, iar ingrijirea implică monitorizarea atentă și sprijinul pacientului.

Educația pentru sănătate este crucială în prevenirea și controlul tuberculozei. Informarea asupra modurilor de
transmitere, importanța testelor de screening și tratamentul corect contribuie la prevenirea răspândirii bolii și la
îmbunătățirea rezultatelor pentru persoanele afectate.

23. Ajutorul de urgent in criza de astm bronsic.

În criza de astm bronsic, ajutorul de urgență include administrarea imediată a bronhodilatatoarelor, precum
salbutamolul, pentru a relaxa mușchii bronșici și a facilita respirația. Pacienții ar trebui să primească ajutor
medical de urgență dacă simptomele persistă sau se agravează.

24Comunica despre astm bronsic respectând algoritmul: etiologic, rabiogiclinice.

diagnostic, tratament.
Etiologia astmului bronsic poate fi influențată de multiple factori, inclusiv genetici, factori de
mediu și factori de stil de viață. Astmul bronsic poate fi ereditar, ceea ce înseamnă că poate fi
transmis de la un părinte la copil. De asemenea, factorii de mediu, cum ar fi poluarea aerului,
fumatul pasiv și expunerea la alergeni, cum ar fi polenul și praful, pot juca un rol important în
apariția și exacerbarea astmului bronsic. Stilul de viață sedentar și obezitatea pot fi, de
asemenea, factori contribuitori la dezvoltarea astmului bronsic.

Manifestările clinice ale astmului bronsic includ dificultăți respiratorii, tuse frecventă, sibilanță
(sunetul înalt produs în timpul respirației) și senzație de strângere în piept. Aceste simptome pot
varia în intensitate și pot fi declanșate de factori precum exercițiul fizic, expunerea la alergeni
sau poluanți, infecții respiratorii sau stresul.

Diagnosticul astmului bronsic se bazează pe istoricul medical detaliat al pacientului, examinarea

fizică și teste suplimentare. Medicul poate solicita teste de funcție pulmonară, cum ar fi
spirometria, pentru a evalua fluxul de aer în plămâni și gradul de obstrucție bronșică. De
asemenea, pot fi realizate teste alergologice pentru a identifica alergenii specifici care pot
provoca simptomele astmului bronsic.

Tratamentul astmului bronsic se bazează pe controlul simptomelor și prevenirea episoadelor de

exacerbare. Medicamentele bronhodilatatoare, precum inhalatoarele cu beta-agoniști, sunt
utilizate pentru a deschide căile respiratorii și a facilita respirația. Corticosteroizii inhalatori pot fi
prescrisi pentru a reduce inflamația și a preveni recurența simptomelor. În cazurile severe de
astm bronsic, pot fi necesare medicamente sau terapii adiționale, cum ar fi terapia cu anticorpi
monoclonali sau terapia imunologică.

Este important ca pacienții cu astm bronsic să evite factorii declanșatori cunoscuți, precum
alergenii, poluanții și fumatul pasiv. De asemenea, este recomandat să urmeze un stil de viață
sănătos, să se mențină la o greutate optimă și să facă exerciții fizice regulate, sub supravegherea
medicului.

Astmul bronsic este o afecțiune medicală cronică, care necesită tratament și monitorizare
continuă pentru a controla simptomele și a preveni complicațiile. Este important ca pacienții cu
astm bronsic să lucreze îndeaproape cu medicul lor pentru a găsi cel mai eficient plan de
tratament și a adopta măsuri preventive adecvate.

25. Defineste pleuriziile: etiologie, patogenie, principii de diagnostic,

tratamentil.
Pleurizia este o inflamație a pleurei, membrana care acoperă plămânii și căptușește cavitatea
toracică. Această afecțiune poate fi rezultatul unei infecții, a unei leziuni sau a unei boli
subiacente.

Etiologia pleuriziilor poate varia și include infecții bacteriene (cum ar fi pneumonia), infecții virale
(precum gripa sau herpesul), tuberculoză, embolie pulmonară, boli autoimune (cum ar fi lupusul
eritematos sistemic), traumatisme toracice sau prezența unui lichid anormal în pleură (hidrotorax
sau empiem).
Patogenia pleuriziilor implică acumularea de lichid și inflamația în spațiul dintre plămâni și
pleură. Această acumulare de lichid poate interfera cu funcția normală a plămânilor și poate
determina simptome precum durere toracică, dificultăți respiratorii și tuse. În anumite cazuri,
pleurezia poate duce la formarea de aderențe între pleură și plămâni, ceea ce poate restricționa
și mai mult expansiunea plămânilor.

Diagnosticul pleuriziilor se bazează pe istoricul medical al pacientului, examinarea fizică și teste

suplimentare. Radiografia toracică sau tomografia computerizată (CT) pot arăta prezența de
lichid sau inflamație în cavitatea pleurală. Analiza lichidului pleural obținut prin puncție a pleurei
(toracocenteză) poate fi utilă în determinarea cauzei subiacente a pleuriziei, în special în cazurile
de infecții sau de cancer.

Tratamentul pleuriziilor depinde de cauza subiacentă. În cazul infecțiilor bacteriene, antibioticele

sunt adesea prescrise. Analgezicele pot fi utilizate pentru ameliorarea durerii toracice. Dacă se
acumulează o cantitate semnificativă de lichid în pleură, poate fi necesară drenarea lichidului
prin puncție sau prin proceduri chirurgicale, precum toracoscopia.

Este important să se monitorizeze și să se trateze corect cauza pleuriziei pentru a preveni

complicații și recurențe. Uneori, pleurizia se poate rezolva singură în timp, iar tratamentul se
concentrează pe gestionarea simptomelor și a disconfortului pacientului.

26. Demonstreaza mãsurearea temperaturii .Ingistrarea in fisa medicala,

Înregistrarea temperaturii în fisa medicală este o modalitate importantă de monitorizare a
sănătății unui pacient și de evaluare a evoluției stării sale. Măsurarea temperaturii contribuie la
evaluarea prezenței unei infecții sau a altor afecțiuni și ajută medicul să facă un diagnostic corect
și să prescrie tratamentul adecvat.

Există mai multe modalități de măsurare a temperaturii. Cea mai comună și accesibilă metodă
este măsurarea temperaturii corporale cu ajutorul unui termometru. Acestea pot fi termometre
digitale (care se introduc în gură, sub braț sau în rect) sau termometre de frunte sau de ureche,
care folosesc tehnologie infraroșu pentru a măsura temperatura fără contact direct cu pacientul.

Pentru a înregistra temperatura în fisa medicală, este important să evidențiem următoarele

informații:
1. Data și ora măsurării temperaturii.
2. Metoda folosită pentru măsurarea temperaturii (de exemplu, oral, axilar, rectal, frontala sau
auriculară).
3. Valoarea temperaturii înregistrate, exprimată în grade Celsius sau Fahrenheit.
4. Observații suplimentare, cum ar fi prezența simptomelor asociate (febră, frisoane, etc.) sau
tratamentul administrat în prealabil (antipiretice).

Aceste informații pot fi înregistrate într-un format simplu în fisa medicală a pacientului, de
obicei sub secțiunea rezervată semnelor vitale. Înregistrarea temperaturii în fisa medicală
facilitează evaluarea continuă a stării pacientului în timp și oferă o imagine mai cuprinzătoare a
evoluției sale.

27.Defineste bronsetazile. Etiologie, tablou clinic, diagnosticul, tratementul,

ingrijirea. Educatia pentru sănatate.
Bronșiectaziile reprezintă dilatarea permanentă și anormală a bronhiilor, care sunt căile
respiratorii mai mari din plămâni. Această afecțiune poate provoca acumularea de mucus în
bronhii, favorizând infecțiile respiratorii recurente și intensificarea inflamației.

Etiologia bronșiectaziilor poate varia și poate fi clasificată în cauze congenitale (moștenite) și

cauze dobândite. Cauzele congenitale pot include tulburări genetice precum fibroza chistică,
displazia bronhopulmonară sau sindromul Kartagener, care au la bază anomalii structurale ale
bronhiilor. Cauzele dobândite pot fi reprezentate de infecții severe ale tractului respirator,
precum pneumonii repetate sau tuberculoza, sau de obstrucții bronșice cauzate de obiecte
străine inhalate.

Tabloul clinic al bronșiectaziilor poate include tuse persistentă, producție abundentă de mucus,
expectorație purulentă (spută cu puroi), sibilanță, dificultăți respiratorii și infecții respiratorii
recurente. Aceste simptome pot varia în severitate și pot fi însoțite de o scădere a capacității
pulmonare.

Diagnosticul bronșiectaziilor se bazează pe anamneză medicală detaliată, examen fizic și teste

imagistice. Radiografia toracică poate arăta dilatarea bronhiilor și prezenta de leziuni în plămâni.
Tomografia computerizată (CT) este utilă pentru evaluarea în detaliu a bronhiilor și a severității
afecțiunii.

Tratamentul bronșiectaziilor se concentrează pe controlul simptomelor, prevenirea infecțiilor și

îmbunătățirea calității vieții pacientului. Acesta poate include:
1. Antibioterapie: utilizarea antibioticelor pentru tratarea și prevenirea infecțiilor respiratorii
recurente.
2. Bronhodilatatoare: medicamentele care ajută la deschiderea căilor respiratorii și la ameliorarea
simptomelor.
3. Tehnici de clearance a secrețiilor: utilizarea terapiei de drenaj postural, a terapiei cu flutter sau
a terapiei respiratorii cu presiune pozitivă intermitentă (PPI) pentru a ajuta la eliminarea
secrețiilor pulmonare.
4. Chirurgie: în cazurile severe sau în cazurile rezistente la tratament conservator, se poate
considera intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea zonei afectate de bronșiectazie.

Îngrijirea pacienților cu bronșiectazii implică susținerea lor în respectarea regimului de

tratament, monitorizarea periodică a stării lor pulmonare, evitarea factorilor declanșatori
cunoscuți (precum fumul de țigară sau poluanții), alimentație sănătoasă și educație privind
igiena respiratorie adecvată.
Educația pentru sănătate este foarte importantă în managementul bronșiectaziilor. Pacienții
trebuie informați cu privire la boala lor și să li se ofere informații privind tratamentul, regimul
alimentar și exercițiile fizice recomandate, precum și importanța prevenirii infecțiilor respiratorii.
Aflarea semnelor și simptomelor de agravare și cunoașterea când să solicite asistență medicală
de urgență sunt, de asemenea, aspecte cruciale în educarea pacienților și a familiilor acestora.

28. Comunica despre pneumonia comunitara. Etiologie, tablou clinic,

diagnosticul, tratamentul.
Pneumonia comunitară este o infecție a plămânilor care se dezvoltă în comunitate, în afara
spitalului. Aceasta poate fi cauzată de o varietate de agenți patogeni, inclusiv bacterii, virusuri și
fungi.

Etiologia pneumonia comunitare poate fi variată. Cauzele bacteriene comune includ

Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, Legionella pneumophila și Mycoplasma
pneumoniae. Virusuri precum virusul gripal, virusul sincițial respirator și adenovirusurile pot, de
asemenea, provoca pneumonie. Rareori, infecțiile fungice, cum ar fi Pneumocystis jirovecii, pot
provoca pneumonia comunitară, mai ales la persoanele cu sistem imunitar slăbit.

Tabloul clinic al pneumonia comunitare poate varia în funcție de cauza specifică și de pacient.
Simptomele frecvente includ tuse productivă (cu spută), febră, frisoane, dificultăți respiratorii,
dureri toracice și oboseală. Uneori, pacienții pot prezenta și simptome generale, cum ar fi dureri
musculare, dureri de cap sau pierderea apetitului.

Diagnosticul pneumonia comunitare se bazează pe istoricul medical și examenul fizic al

pacientului, asociate cu realizarea de teste suplimentare. Radiografia toracică poate arăta
opacități pulmonare caracteristice și poate ajuta la confirmarea diagnosticului. Uneori, poate fi
necesară efectuarea de teste de laborator, cum ar fi analiza sputei pentru a identifica agentul
patogen specific.

Tratamentul pneumonia comunitare implică administrarea de antibiotice, în funcție de cauza

suspectată sau cunoscută. Dacă pneumonia este cauzată de bacterii, determinarea sensibilității
acestor agenți patogeni la antibiotice poate ghida alegerile terapeutice. În cazul pneumonia
virală, tratamentul se va concentra pe managementul simptomatic și pe menținerea stării
generale a pacientului.

Este important să se administreze pacienților cu pneumonia comunitară tratament adecvat și să

li se ofere consiliere privind importanța completării terapiei antibiotice, în conformitate cu
indicațiile medicului. De asemenea, este recomandat odihna adecvată, hidratarea
corespunzătoare și monitorizarea simptomelor pentru a evalua evoluția pacientului.

Prevenirea pneumonia comunitare poate fi realizată prin adoptarea unor măsuri de igienă
adecvate, cum ar fi spălarea regulată a mâinilor, limitarea expunerii la persoanele bolnave și
vaccinarea împotriva anumitor infecții bacteriene sau virale, cum ar fi vaccinul pneumoc

29. Metodele invertigatiilor de laborator. Hemoleucograma. Scopul, tehnica

efectuarii.
Metoda de investigație de laborator utilizată pentru a evalua componentele celulare ale sângelui
se numește hemoleucograma. Scopul acestei investigații este de a oferi informații despre
numărul și tipurile de celule sanguine prezente într-o probă de sânge, precum și despre anumite
proprietăți fizice și chimice ale acestora.

Tehnica de efectuare a hemoleucogramei implică prelevarea unei probe de sânge de la pacient,

adesea dintr-o venă de la nivelul brațului. Aceasta poate fi realizată folosind o seringă și o ac,
sau printr-un dispozitiv special numit tub de prelevare cu ac atașat. După prelevarea probei de
sânge, aceasta este introdusă într-un tub sau recipient de analiză, unde este tratată cu substanțe
chimice speciale care ajută la stabilizarea și conservarea componentelor celulare.

Apoi, proba de sânge este introdusă într-o mașină specială numită analizor hematologic
automat, care va evalua și analiza componentele celulare ale sângelui. Aceste componente
includ globulele roșii (eritrocitele), globulele albe (leucocitele) și trombocitele.

Analizorul hematologic automat va număra numărul de celule sanguine și va furniza informații

despre concentrația de hemoglobină (substanță care transportă oxigenul în organism) și
dimensiunea și forma celulelor roșii. De asemenea, poate furniza și informații despre numărul de
diferite tipuri de leucocite, ceea ce poate indica prezența unei infecții sau a unei afecțiuni
inflamatorii.

Hemoleucograma este o investigație de laborator importantă, utilizată pe scară largă în practica

medicală pentru a ajuta la diagnosticarea și monitorizarea diferitelor afecțiuni, cum ar fi anemia,
infecțiile, bolile inflamatorii, bolile de sânge și multe altele. Rezultatele acestei investigații pot
oferi informații valoroase medicului în vederea stabilirii unui diagnostic corect și alegerea unui
tratament adecvat pentru pacient.

30.Medicina interna - rolul si pozitia cadrelor medicale medii, sarcinile.

În cadrul medicinii interne, cadrele medicale medii, cum ar fi asistenții medicali, jucătorii și
tehnicianii de laborator, au un rol esențial în asigurarea îngrijirii pacienților și desfășurarea
activităților medicale.

Asistenții medicali sunt responsabili de asistarea medicilor în diagnosticarea, tratarea și

monitorizarea pacienților. Aceștia pot efectua proceduri precum prelevarea de sânge,
administrarea de medicamente și aplicarea tratamentelor prescrise. Asistenții medicali sunt și
responsabili de comunicarea cu pacienții și familiile acestora, oferind explicații despre tratament
și oferind îngrijiri de bază.
Jucătorii și tehnicienii de laborator au sarcina de a efectua diferite teste și analize de laborator
solicitate de medici pentru a diagnostica și monitoriza pacienții. Aceștia pot efectua teste de
sânge, urine, fecale și alte teste specializate, precum testele de imagistică medicală, cum ar fi
radiografiile și scanările CT.

De asemenea, cadrele medicale medii pot juca un rol important în implementarea planurilor de
tratament și monitorizarea pacienților în timpul spitalizării sau în cadrul ambulatoriu. Ei pot fi
implicați în gestionarea și administrarea medicamentelor, monitorizarea semnelor vitale ale
pacienților, oferind asistență în timpul intervențiilor medicale și furnizând suport emoțional
pacienților și familiilor acestora.

În concluzie, cadrele medicale medii au un rol esențial în medicina internă, sprijinind medicii în
furnizarea îngrijirii pacienților. Aceștia efectuează diverse sarcini, precum asistență medicală,
realizarea de teste de laborator și monitorizarea pacienților, contribuind astfel la asigurarea unei
îngrijiri de calitate și la coordonarea eficientă a eforturilor medicale.

31. Defineste notiunile de bronsitã acutã si cronicã. Expune etiologie, tablou

clinic, principii de diagnostic, tratamentul.
Bronșita acută și bronșita cronică sunt două afecțiuni diferite ale sistemului respirator, care
implică inflamația căilor respiratorii mai mici, numite bronhii.

Bronșita acută se referă la inflamația acută a căilor respiratorii inferioare, care are o durată scurtă
și este adesea cauzată de o infecție virală sau bacteriană. Etiologia bronșitei acute poate include
virusuri precum rinovirusuri, virus gripal, virus sincitial respirator sau bacterii precum
Haemophilus influenzae sau Streptococcus pneumoniae.

Tabloul clinic al bronșitei acute includ tusea persistentă, care poate fi însoțită de expectorație de
mucus sau mucus cu sânge, respirație șuierătoare, dificultăți respiratorii, senzație de presiune
sau durere în piept și febră. Pacienții pot prezenta și simptome generale precum oboseală,
dureri musculare și frisoane. Diagnosticul de bronșită acută este adesea pus pe baza istoricului
simptomelor, examenului fizic și a testelor de laborator, precum hemoleucograma și radiografia
toracică.

Tratamentul bronșitei acute se concentrează în principal pe gestionarea simptomelor și

vindecarea infecției. Acesta poate include medicamente pentru reducerea durerii și a febrei (de
exemplu, paracetamol), îngrijirea simptomatică (hidratare adecvată, odihnă) și administrarea de
remedii pentru tuse (de exemplu, expectorante sau supresoare de tuse). Dacă infecția bacteriană
este suspectată, pot fi prescrise antibiotice. Este important să se evite fumatul și expunerea la
fumul de tutun pentru a preveni deteriorarea și exacerbarea simptomelor.

Bronșita cronică, pe de altă parte, este definită ca o afecțiune inflamatorie a căilor respiratorii
inferioare care persistă timp de cel puțin trei luni într-un an timp de cel puțin doi ani consecutivi.
Etiologia bronșitei cronice este adesea asociată cu fumatul activ sau pasiv, expunerea la poluare,
infecțiile respiratorii recurente și predispoziție genetică.

Tabloul clinic al bronșitei cronice implică tuse cronică, productivă (cu expectorație persistentă),
dificultăți respiratorii, wheezing și frecvente infecții respiratorii. Diagnosticul de bronșită cronică
se bazează în primul rând pe anamneză și examen fizic, dar pot fi necesare și teste suplimentare,
cum ar fi spirometria (test de funcție pulmonară) și radiografia toracică.

Tratamentul bronșitei cronice are în vedere gestionarea simptomelor și reducerea inflamației.

Este important ca pacienții cu bronșită cronică să evite factorii declanșatori, cum ar fi fumatul și
poluarea. Terapia farmacologică include bronhodilatatoare, care ajută la deschiderea căilor
respiratorii și la reducerea wheezingului, precum și tratamentul infecțiilor respiratorii asociate.
Uneori, utilizarea de corticosteroizi inhalatori sau de antibiotice poate fi necesară în agravarea
sau în cazurile de infecții suprapuse.

În concluzie, bronșita acută este o inflamație acută a căilor respiratorii, în timp ce bronșita
cronică este o afecțiune inflamatorie persistentă care durează cel puțin trei luni într-un an timp
de doi ani consecutivi. Diagnosticul și tratamentul acestor afecțiuni se bazează pe istoricul
simptomelor, examenul fizic și rezultatele testelor de laborator și de imagistică. Gestionarea
simptomelor și evitarea factorilor declanșatori sunt esențiale în tratamentul ambelor forme de
bronșită.

32.Expune asistenta de urgentã in criza de astm bronsie.

Asistența de urgență pentru o persoană care prezintă o criză de astm bronșic trebuie să fie
imediată și eficientă. Astmul bronșic este o afecțiune respiratorie caracterizată prin bronhospasm
(contracția puternică și involuntară a mușchilor bronhiilor) și inflamație a căilor respiratorii, iar o
criză de astm poate determina dificultăți semnificative în respirație.

Iată câteva aspecte cheie ale asistenței de urgență în criza de astm bronșic:

1. Identificarea simptomelor: Este important să se recunoască semnele și simptomele unei crize

de astm bronșic, care pot include dificultăți respiratorii, respirație șuierătoare, tuse persistentă și
senzație de presiune în piept.

2. Asigurarea unui mediu adecvat: Pacientul trebuie plasat într-un mediu cu aer curat și calm,
pentru a minimiza expunerea la alergeni, fum sau alte iritanți care pot agrava criza de astm.

3. Administrarea medicamentelor de urgentă: Medicamentele de primă linie în tratamentul

crizelor de astm bronșic sunt bronhodilatatoarele, care ajută la relaxarea mușchilor bronhiali și la
deschiderea căilor respiratorii. Acestea pot fi administrate prin intermediul unui inhalator cu
dozator sau prin intermediul unui nebulizator. Este important să se monitorizeze răspunsul la
medicamente și să se repete administrarea în funcție de nevoi.
4. Oxygenoterapie: În situații severe, când pacientul are dificultăți în obținerea suficientului
oxigen, poate fi necesară administrarea de oxigen suplimentar pentru a menține nivelurile
adecvate de oxigen în sânge.

5. Monitorizarea semnelor vitale: Se va realiza monitorizarea frecventă a semnelor vitale, cum ar

fi pulsul, tensiunea arterială și nivelul de oxigen în sânge, pentru a evalua progresul
tratamentului și pentru a detecta eventuale complicații.

6. Informarea și consilierea pacientului: Este important să se ofere pacientului informații și

consiliere despre boală, gestionarea simptomelor și măsurile preventive pentru evitarea crizelor
de astm.

Este esențial ca pacientul să primească îngrijire medicală de urgență de la un profesionist

calificat, cum ar fi un medic sau un asistent medical.

În concluzie, asistența de urgență într-o criză de astm bronșic implică recunoașterea

simptomelor, administrarea de medicamente bronhodilatatoare, asigurarea unui mediu adecvat
și monitorizarea constantă a pacientului. O intervenție promptă și adecvată poate ajuta la
controlarea crizei și la prevenirea complicațiilor.

33.Schema medicala de examinare a pacientului terapeutic.

Schema medicală de examinare a pacientului terapeutic poate varia în funcție de afecțiunea sau
simptomele specifice și de preferințele medicului. Cu toate acestea, în general, examinarea
pacientului terapeutic poate include următoarele aspecte:

1. Interviu: Medicul va discuta cu pacientul pentru a obține o istorie detaliată a afecțiunii, inclusiv
simptomele, durata și evoluția acestora, factorii declanșatori și eventualele tratamente
anterioare. Identificarea istoricului medical al pacientului, inclusiv afecțiuni preexistente, alergii și
medicamente luate în prezent, este esențială.

2. Examen fizic: Medicul va efectua un examen fizic complet, care poate include evaluarea
sistemelor respirator, cardiovascular, gastrointestinal, musculoscheletic, neurologic și altele, în
funcție de simptomele și afecțiunile specifice ale pacientului.

3. Teste de laborator: Se pot solicita analize de sânge, urină și alte probe biologice pentru a
evalua starea generală a pacientului și pentru a detecta eventuale anomalii, cum ar fi infecții,
inflamații, deficiențe nutriționale sau disfuncții organice.

4. Teste diagnostice suplimentare: În funcție de afecțiunea pacientului, medicul poate solicita

teste suplimentare cum ar fi radiografii sau scanări imagistice, electrocardiograme, teste de
funcție pulmonară sau biopsii.
5. Evaluarea psiho-socială: Medicul poate aborda și factorii psiho-sociali care pot influența starea
de sănătate a pacientului, cum ar fi nivelul de stres, factorii de mediu, sprijinul social și efectele
emoționale ale afecțiunii.

Este important de menționat că aceasta este o schemă generală, iar examinarea pacientului
terapeutic se adaptează nevoilor individuale și situației clinice. Medicul poate adăuga sau
exclude anumite etape sau teste în funcție de caz.

Este necesar ca examinarea pacientului terapeutic să fie realizată de către un medic sau de către
personal medical calificat în conformitate cu standardele și protocoalele recunoscute, pentru a
asigura evaluarea corectă și elaborarea unui plan de tratament eficient pentru fiecare pacient.

34. Comunicã despre cancerul pulmonar: notine, etiologie, factori de rise, tabloi
clinic, principii de diagnostic si tratament. Educatia pentru sănatate.
Cancerul pulmonar este o boală malignă care afectează celulele din plămâni. Cauzele exacte ale
cancerului pulmonar nu sunt pe deplin înțelese, dar se crede că fumatul reprezintă principalul
factor de risc pentru dezvoltarea acestei afecțiuni. Fumatul pasiv, expunerea la substanțe chimice
carcinogene (cum ar fi radonul, azbestul și gazele de eșapament) și predispoziția genetică pot,
de asemenea, crește riscul de a dezvolta cancer pulmonar.

Tabloul clinic al cancerului pulmonar poate varia în funcție de stadiul bolii. Simptomele comune
includ tuse persistență, durere toracică, scurtarea respirației, pierdere în greutate inexplicabilă,
oboseală și tuse cu sânge. În stadiile avansate, cancerul pulmonar se poate răspândi în alte părți
ale corpului, provocând simptome precum dureri de oase, dureri de cap, icter și leziuni
cerebrale.

Diagnosticul cancerului pulmonar implică de obicei o serie de investigații, cum ar fi radiografiile

toracice, tomografia computerizată (CT), bronhoscopia, biopsia și analizele de sânge. Pentru a
determina stadiul bolii, poate fi necesară realizarea unor investigații suplimentare, cum ar fi
tomografia computerizată a creierului, examinarea osoasă, PET-CT și analize de sânge specifice.

Tratamentul cancerului pulmonar depinde de stadiul bolii și poate include chirurgia (pentru
eliminarea tumorii), radioterapia (utilizarea razelor X sau a altor surse de radiații pentru a
distruge celulele canceroase) și chimioterapia (folosirea medicamentelor anticanceroase pentru
a distruge celulele canceroase). Terapia adjuvantă, cum ar fi imunoterapia și terapia țintită, poate
fi de asemenea utilizată în funcție de particularitățile fiecărui caz.

Educația pentru sănătate joacă un rol esențial în prevenirea cancerului pulmonar și în

identificarea precoce a semnelor și simptomelor bolii. Încurajarea unui stil de viață sănătos, care
include renunțarea la fumat, evitarea fumatului pasiv și reducerea expunerii la substanțe chimice
nocive, poate reduce riscul de dezvoltare a cancerului pulmonar. De asemenea, creșterea
gradului de conștientizare a simptomelor asociate cancerului pulmonar poate duce la
diagnosticul timpuriu și la începerea tratamentului într-un stadiu cât mai precoce posibil.

35.Metodele de investigatie de laborator.

În cazul diagnosticului și monitorizării cancerului pulmonar, există o serie de metode de
investigație de laborator care pot fi utilizate:

1. Analize de sânge: Se pot efectua teste de laborator pentru a evalua nivelurile de markeri
tumori specifici, cum ar fi antigenul carcinoembrionar (CEA) și antigenul cancerului pulmonar
(CYFRA 21-1). Aceste teste pot ajuta la detectarea și monitorizarea cancerului pulmonar.

2. Biopsie: Biopsia este o procedură în care se obține o mică bucată de țesut sau de celule
canceroase pentru analiză. Aceasta poate fi efectuată prin bronhoscopie (prelevare prin
intermediul unui tub introdus în plămâni), biopsie cu ac (utilizând o ac fină care se introduce în
plămân prin piele) sau biopsie chirurgicală (eliminarea unei părți sau a întregului nodul tumoral).

3. Examinarea citologică și histopatologică: Aceste metode implică examinarea microscopică a

celulelor canceroase prelevate prin biopsie sau examinarea țesutului tumorii. Aceste analize pot
ajuta la determinarea tipului de cancer pulmonar și a gradului de diferențiere celulară.

4. Marcatori tumorali: Analiza nivelului de markeri tumori specifici în ser sau în alte fluide
biologice poate furniza informații suplimentare despre prezența sau dezvoltarea cancerului
pulmonar. De exemplu, markerul carcinoembrionar (CEA) și antigenul cancerului pulmonar
(CYFRA 21-1) pot fi utilizați pentru monitorizarea evoluției bolii.

5. Analize genetice și moleculare: Testele genetice pot evalua prezența unor modificări genetice
specifice care pot predispune la dezvoltarea cancerului pulmonar. De asemenea, analizele
moleculare pot identifica mutații genetice specifice în celulele canceroase, ceea ce poate
influența tratamentul și prognosticul pacientului.

Este important să menționăm că utilizarea acestor metode de investigație de laborator trebuie

să fie ghidată de un specialist în oncologie pulmonară și să se evalueze în contextul fiecărui
pacient în parte.

36. Expune care sunt complicatile pneumonie comunitare. Explica principiile de

urgentă
Complicațiile pneumoniei comunitare pot fi variate și pot afecta diferite sisteme și organe din
corp. Iată câteva dintre ele:

1. Abces pulmonar: Aceasta este o cavitate plină cu puroi care se formează în țesutul pulmonar
ca urmare a unei infecții persistente. Este o complicație rară, dar gravă, care necesită în general
intervenție chirurgicală.
2. Pleurezie: Este inflamația membranei care acoperă plămânii și căptușește cavitatea toracică
(pleura). Poate apărea ca urmare a pneumoniei și poate cauza durere toracică acută și dificultăți
respiratorii.

3. Empiem pleural: Este acumularea de puroi în spațiul pleural, între plămâni și pleura. De obicei,
apare ca urmare a ruperii unui abces pulmonar sau a unei infecții persistente. Necesită de obicei
drenaj și tratament antibiotic.

4. Sepsis: Aceasta este o complicație gravă a pneumoniei, în care bacteriile sau toxinele lor se
răspândesc în sânge, determinând o reacție inflamatorie generalizată în organism. Poate afecta
grav organele vitale și poate fi fatală.

5. Insuficiență respiratorie: În cazul unor pneumonii severe sau a complicațiilor asociate, plămânii
pot prezenta dificultăți în a furniza suficient oxigen în corp. Acest lucru poate duce la
insuficiență respiratorie și poate necesita sprijin ventilator.

Principiile de urgență în gestionarea pneumoniei comunitare includ:

1. Diagnostic rapid și corect: Este esențială evaluarea promptă a simptomelor și semnelor

pneumoniei, precum tusea persistentă, febra, durerea toracică și dificultățile respiratorii.
Radiografia pulmonară și analizele de sânge pot fi utile în confirmarea diagnosticului și stabilirea
severității bolii.

2. Administrarea promptă a antibioticelor: Tratamentul precoce cu antibiotice adecvate este vital

pentru a combate infecția bacteriană care cauzează pneumonie. În funcție de gravitatea și
caracteristicile individuale ale pacientului, poate fi necesară internarea în spital pentru
administrarea antibioticelor intravenoase.

3. Managementul adecvat al simptomelor și complicațiilor: Controlul febrei, a durerii și a

dificultăților respiratorii poate fi esențial pentru a menține pacientul confortabil și pentru a
facilita recuperarea. Administrația de fluide intravenoase poate fi necesară în cazurile de
deshidratare sau de instabilitate hemodinamică.

4. Monitorizarea regulată a stării pacientului: Evaluarea clinică și investigațiile suplimentare

periodice (cum ar fi radiografiile pulmonare repetitive și analizele sanguine de control) sunt
importante pentru a evalua eficacitatea tratamentului și pentru a detecta complicații precoce.

5. Educație și consiliere adecvată: Informarea pacientului și a familiei despre boală, tratament,

simptome de agravare și măsuri de prevenire a recidivei sau complicațiilor sunt esențiale pentru
gestionarea efectivă a pneumoniei comunitare.
37. Defineste bronhopneumopatia cronica obstructiva. Expune etiologia, tablou
clinic, diagnosticul, principiile de tratament si ingrijire conform PCN.
Argumenteaza educatia pentru sănătate.
Bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC) este o afecțiune respiratorie cronică
caracterizată prin obstrucția persistentă și progresivă a fluxului de aer în plămâni. Aceasta este
cauzată în principal de tabagism, dar și de alte factori precum expunerea la poluanți atmosferici
sau predispoziția genetică. BPOC include două afecțiuni principale: bronșita cronică,
caracterizată prin inflamația cronica a căilor respiratorii și producția excesiva de mucus, și
emfizemul pulmonar, caracterizat prin distrugerea țesutului pulmonar și dilatarea anormală a
alveolelor.

Tabloul clinic al BPOC poate varia, dar simptomele comune includ tuse persistentă cu producție
de mucus, dificultăți respiratorii (dispnee) în special la efort, senzație de sufocare, oboseală și
reducerea toleranței la efort fizic. Pe parcursul evoluției bolii, simptomele pot deveni mai severe,
determinând deteriorarea calității vieții și limitarea activităților zilnice.

Diagnosticul de BPOC se bazează pe o evaluare clinică amănunțită, istoricul medical al

pacientului, testele funcționale respiratorii (cum ar fi spirometria), imagistica pulmonară
(radiografia toracică) și analize de sânge (cum ar fi măsurarea nivelului de oxigen și a gazelor
sanguine). Spirometria este esențială pentru a măsura volumul de aer pe care pacientul îl poate
expira și pentru a evalua gradul de obstrucție a căilor respiratorii.

Principiile de tratament pentru BPOC includ:

1. Renunțarea la fumat: Este esențial ca pacienții cu BPOC să renunțe la fumat pentru a opri
deteriorarea progresivă a plămânilor și a ameliora simptomele bolii. Consilierea și suportul în
renunțarea la fumat sunt de obicei necesare pentru a ajuta pacienții să facă acest pas.

2. Medicamente bronhodilatatoare: Acestea sunt utilizate pentru a relaxa mușchii căilor

respiratorii și a îmbunătăți fluxul de aer. Acestea pot fi administrate sub formă de inhalatori sau
de comprimate, în funcție de severitatea bolii.

3. Exercițiile fizice și reabilitarea pulmonară: Programul de exerciții fizice și terapia de reabilitare

pulmonară, care pot include exerciții respiratorii, terapie fizică și consiliere nutrițională, pot ajuta
la ameliorarea simptomelor și la creșterea rezistenței fizice.

4. Controlul infecțiilor și tratamentul complicațiilor: În cazul exacerbărilor frecvente ale BPOC,

administrarea de antibiotice și terapia cu oxigen pot fi necesare pentru tratarea infecțiilor și a
complicațiilor asociate.

Educația pentru sănătate joacă un rol crucial în managementul BPOC. Pacienții trebuie să fie
informați cu privire la boală, la opțiunile de tratament și la măsurile de prevenire a exacerbărilor.
Educația pentru sănătate îi poate ajuta pe pacienți să înțeleagă impactul fumatului și al expunerii
la factori de mediu asupra evoluției bolii lor și să adopte măsuri proactive pentru a încetini
progresia bolii și a-și menține o calitate bună a vieții. De asemenea, educarea familiilor și a
îngrijitorilor poate oferi sprijin suplimentar pentru gestionarea bolii și prevenirea complicațiilor.

38.Asistenta de urgentä in sindrom hipertermic.

Sindromul hipertermic este o afecțiune gravă și urgentă care poate apărea în urma unei creșteri
rapide a temperaturii corpului, adesea ca urmare a supraîncălzirii corpului sau a reacțiilor
adverse la anumite medicamente. Aceasta poate fi cauzată de complicații ale bolilor existente
sau poate fi o entitate separată, cum ar fi sindromul malign neuroleptic sau hipertermia malignă.

Asistența de urgență în sindromul hipertermic implică mai multe măsuri importante:

1. Identificarea și oprirea cauzei: Este esențial să se identifice și să se oprească procesele care

determină creșterea temperaturii corpului. Dacă sindromul hipertermic este cauzat de
medicamente, acestea trebuie întrerupte imediat.

2. Răcirea rapidă a corpului: Scopul principal în tratarea sindromului hipertermic este scăderea
temperaturii corpului. Acest lucru poate fi realizat prin metode active de răcire, cum ar fi
scufundarea în apă rece, stropirea cu apă rece, aplicarea pachetelor reci pe piele sau utilizarea
ventilatoarelor pentru a produce vânt. Utilizarea gheții poate fi eficientă în anumite situații, dar
trebuie evitate complicațiile cauzate de hipotermie.

3. Monitorizarea semnelor vitale și asigurarea unei ventilații adecvate: Este esențial să se

monitorizeze constant semnele vitale, inclusiv pulsul, tensiunea arterială și nivelul de oxigen în
sânge. Dacă pacientul prezintă dificultăți respiratorii sau semne de insuficiență a organelor,
poate fi necesar sprijinul ventilației mecanice.

4. Administrarea medicamentelor: Unele cazuri de sindrom hipertermic pot necesita

administrarea de medicamente pentru a controla simptomele și a preveni complicațiile. Aceste
medicamente pot include benzodiazepine pentru a controla agitația, relaxante musculare pentru
a preveni contracțiile musculare excesive și medicamente pentru a reduce riscul de complicații
cardiace.

5. Monitorizarea

39.Comunica despre complicatiile tuberculozei pulmonare. Acordarea ajutorului

medical in starile de urgentã.
Complicațiile tuberculozei pulmonare pot fi grave și pot afecta sistemul respirator, dar și alte
organe ale corpului. Iată câteva dintre cele mai frecvente complicatii ale tuberculozei pulmonare:

1. Cavernațiile pulmonare: Acestea sunt zone de distrugere a țesutului pulmonar care se

formează în urma infecției cu Mycobacterium tuberculosis. Cavernațiile pot provoca simptome
precum hemoptizia (tuse cu sânge), infecții secundare și scăderea funcției pulmonare.

2. Fibroză pulmonară: Tuberculoza pulmonară netratată sau tratată necorespunzător poate duce
la formarea excesivă de țesut cicatricial (fibroză) în plămâni. Acest lucru poate provoca
deteriorarea permanentă a funcției respiratorii și dificultăți în respirație.

3. Pleurezii: Tuberculoza poate determina inflamația și acumularea de lichid în membrana care

acoperă plămânii (pleura). Aceasta poate provoca dureri toracice severe și dificultăți respiratorii.

4. Tuberculoză miliară: Aceasta este o formă rară și gravă a tuberculozei în care bacteriile se
răspândesc în tot corpul prin intermediul sistemului circulator. Această complicație poate afecta
multiple organe, inclusiv ficatul, splina, creierul și oasele.

În caz de urgență, acordarea ajutorului medical este esențială pentru a preveni complicațiile
grave și pentru salvarea vieții pacientului. Aceasta poate include:

1. Tratament urgent: Pacientul trebuie să fie supus imediat tratamentului antituberculos.

Medicamentele specifice tuberculozei, cum ar fi isoniazidul, rifampicina și pirazinamida, sunt
administrate pentru a eradica bacteriile.

2. Asigurarea oxigenoterapiei: Dacă pacientul are dificultăți respiratorii severe, poate fi necesară
administrarea de oxigen suplimentar pentru a menține nivelurile de oxigen în sânge.

3. Intervenții chirurgicale: În anumite cazuri, cum ar fi când cavernațiile nu se vindecă sau există
complicații suplimentare, poate fi necesară intervenția chirurgicală pentru a elimina leziunile sau
a drena lichidul acumulat.

4. Monitorizarea și gestionarea complicațiilor: Pacientul trebuie să fie supravegheat în mod

regulat pentru a se asigura că tratamentul este eficient și pentru a depista eventualele
complicații. Orice complicație identificată trebuie să fie tratată în consecință.

În concluzie, tuberculoza pulmonară poate duce la complicații grave, iar acordarea unui ajutor
medical adecvat și în timp util este vitală pentru tratarea și gestionarea acestora.

40. Defineste astmul bronsic. Expune cauzele, manifestările clinice. Asistenta de

urgentã.
Astmul bronsic este o boală cronică a căilor respiratorii caracterizată prin inflamație și spasme
ale mușchilor bronhiali, care determină îngustarea acestora și dificultăți în respirație. Aceasta
este o afecțiune comună, în special în rândul copiilor și tinerilor, și poate fi declanșată de diferiți
factori, precum alergeni, infecții respiratorii, efort fizic sau factori emoționali.
Cauzele exacte ale astmului bronsic nu sunt pe deplin înțelese, însă se știe că boala are o
componentă genetică și poate fi influențată de factori de mediu. Astmul poate fi declanșat de
expunerea la alergeni precum polen, praf mite, acarieni sau părul de animale, iritanți precum
fumul de țigară, poluanții din aer, precum și infecții respiratorii virale sau bacteriene.

Manifestările clinice ale astmului bronsic pot varia de la ușoare la severe și pot include:

1. Dispnee (dificultăți de respirație) - persoana afectată resimte lipsa de aer și face eforturi
pentru a inspira și expira.

2. Tuse - în principal o tuse seacă, care apare mai ales noaptea sau dimineața devreme.

3. Wheezing (șuierături) - în timpul respirației, poate fi auzit un sunet șuierător datorat îngustării
căilor respiratorii.

4. Respirație rapidă și superficială.

5. Durere sau presiune în piept.

6. Urmărirea unei funcții respiratorii scăzute sau deteriorate prin testele pulmonare.

Asistența medicală de urgență în astmul bronsic urmează următoarele principii:

1. Reasigurarea și calmarea pacientului pentru a reduce anxietatea și stresul, care pot exacerba
simptomele.

2. Monitorizarea frecvenței și profunzimii respirațiilor, a pulsului și a nivelurilor de oxigen în

sânge.

3. Administrarea de medicamente bronhodilatatoare - acestea ajută la relaxarea mușchilor

bronhiali, ameliorând simptomele, cum ar fi salbutamolul sub formă de spray.

4. Administrarea de corticosteroizi - în cazuri mai grave, corticosteroizii pot fi necesari pentru a

reduce inflamația și a controla simptomele pe termen lung.

5. Evaluarea cauzelor declanșatoare și evitarea acestora în viitor - identificarea alergenilor sau a

altor factori declanșatori ai astmului și luarea măsurilor necesare pentru a reduce expunerea
acestora.

6. Transferul către departamentul de urgență dacă simptomele nu se ameliorează sau devin mai
severe.

Asistența medicală de urgență în astmul bronsic are ca scop imediat ameliorarea simptomelor și
prevenirea agravării sau a complicațiilor, precum crizele de sufocare severă sau insuficiența
respiratorie. Este important să se consulte un medic pentru a primi un plan de tratament
adecvat și a primi instrucțiuni specifice de gestionare a astmului bronsic în situații de urgență.

41. Descrie punctia pleuralã. Scopul. Pregätirea bolnavului pentru punctia

pleurala
Punctia pleurală, cunoscută și sub denumirea de thoracocenteză, este o procedură medicală în
care se extrage lichidul acumulat în spațiul pleural, cunoscut sub numele de pleură. Scopul
principal al punctiei pleurale este de a evalua și de a trata afecțiuni precum pneumotoraxul,
efuziunea pleurală sau tumori maligne în acest spațiu.

Pregătirea bolnavului pentru punctia pleurală include următoarele etape:

1. Informarea pacientului: Medicul sau asistentul medical trebuie să explice în detaliu procedura,
menționând scopul, beneficiile și riscurile implicate. Este important ca pacientul să înțeleagă și să
fie de acord cu procedura care urmează să fie efectuată.

2. Informații medicale: Medicul va avea nevoie de informații medicale complete, cum ar fi

antecedentele medicale și medicamentele utilizate de către pacient. Aceste informații medicale
sunt utile în evaluarea riscurilor potențiale și a eventualelor contraindicații pentru procedură.

3. Consimțământul informat: Pacientul trebuie să ofere consimțământul informat în scris pentru

a confirma că a fost informat cu privire la procedură, riscuri și alternative.

4. Examen fizic și evaluare: Medicul sau asistentul medical va efectua un examen fizic pentru a
evalua starea generală a pacientului și a determina locația optimă pentru a efectua punctia
pleurală.

5. Examinarea cu raze X sau imagistică: Pentru a confirma prezența lichidului pleural și pentru a
determina cea mai sigură rută de abordare, medicul poate solicita o radiografie sau o imagistică
a toracelui.

6. Pregătirea tehnică și sterilizarea: Personalul medical se va pregăti pentru procedură prin

pregătirea instrumentelor necesare și prin asigurarea unei zone sterile pentru a reduce la minim
riscul de infecție.

7. Monitorizare și pregătirea pacientului: Medicul sau asistentul medical va monitoriza semnele

vitale ale pacientului, cum ar fi tensiunea arterială, pulsul și nivelul de oxigen în sânge, și va
asigura un mediu confortabil, calm și reasigurator pentru pacient în timpul procedurii.

8. Stabilizarea pacientului: Pacientul trebuie să stea într-o poziție așezată și să își sprijine brațele
pe un suport pentru a permite accesul mai ușor la zona în care se va efectua punctia pleurală.
42.Defineste bronsitele cronice. Comunica despre bronsitele cronice conform
algoritmului : etiologie, tablou clinic, diagnosticul, tratamentul conform PCN.
Bronșita cronică este o afecțiune caracterizată prin inflamația și iritarea persistentă a căilor
respiratorii bronșice. Aceasta se dezvoltă în urma unei supra-producții și a unei acumulări de
mucus în bronhii și este asociată cu o tuse persistentă care durează cel puțin trei luni pe an, timp
de cel puțin doi ani consecutivi.

Algoritmul de abordare a bronșitelor cronice poate fi descris în următoarele etape:

1. Etiologie: Bronșitele cronice pot fi declanșate de mai mulți factori, printre care se numără:

- Fumatul și expunerea la fumul de țigară: Fumatul este una dintre principalele cauze ale
bronșitelor cronice, deoarece toxinele din fumul de țigară irită și inflamează căile respiratorii.
- Infecții respiratorii recurente: Infecțiile respiratorii repetate, cum ar fi infecțiile virale și
bacteriene, pot duce la inflamație cronică a căilor respiratorii bronșice.
- Expunerea la agenți iritanți: Poluanții din aer, inclusiv vapori, praf și substanțe chimice, pot irita
și inflama căile respiratorii, contribuind la bronșitele cronice.

2. Tablou clinic: Simptomele comune ale bronșitelor cronice includ:

- Tuse persistentă, cu sau fără expectorație.

- Expectorarea de mucus sau spută, care poate fi transparentă, albă, galbenă sau verde.
- Dispnee (dificultăți de respirație), mai ales în cazul eforturilor fizice.
- Wheezing (șuieratul din piept) sau senzația de constricție toracică.
- Oboseală și slăbiciune generală.

3. Diagnostic: Diagnosticul de bronșită cronică se bazează pe anamneză, simptome și evaluarea

clinică. Medicul va evalua istoricul medical al pacientului, inclusiv istoricul tabagismului și
antecedentele de infecții respiratorii recurente, și va efectua un examen fizic. Uneori, pot fi
necesare teste suplimentare, cum ar fi radiografiile toracice, spirometria (testul funcției
pulmonare) și analiza sputei pentru a exclude alte afecțiuni și pentru a stabili diagnosticul
definitiv.

4. Tratament conform PCN (Prevenție, Control, Nutriție):

- Prevenție: Este important să se evite expunerea la factorii de risc cauzați de fumat și de

expunere la poluanți. Se recomandă evitarea fumului de țigară și a altor substanțe toxice,
precum și imunizarea corectă pentru a preveni infecțiile respiratorii.

- Control: Medicul poate prescrie medicamente bronhodilatatoare pentru a ajuta la deschiderea

căilor respiratorii și pentru a reduce simptomele de dispnee și wheezing. Medicamentele
antiinflamatorii, cum ar fi corticosteroizii, pot fi, de asemenea, utilizate în anumite cazuri pentru
a reduce inflamația și simptomele asociate.

- Nutriție: Un regim alimentar sănătos, bogat în fructe și legume, poate contribui la menținerea
sistemului imunitar puternic și la reducerea riscului de infecții respiratorii recurente. De
asemenea, este important să se mențină o hidratare adecvată pentru a ajuta la subțierea și
eliminarea mucusului din căile respiratorii.

43. Comunicã despre cancer pulmonar : notiune, etiologie, factori de rise,

formele clinice, tablou clinic, diagnosticul, complicatille, tratamentul.
Cancerul pulmonar este o boală malignă care afectează celulele pulmonare și se caracterizează
prin creșterea necontrolată și invazia acestora în țesuturile sănătoase din jur. Există două tipuri
principale de cancer pulmonar: cancerul pulmonar cu celule mici și cancerul pulmonar cu celule
mari.

Etiologia exactă a cancerului pulmonar nu este pe deplin cunoscută, dar se crede că principalul
factor de risc este fumatul în cazul a aproximativ 85% dintre cazurile de cancer pulmonar. Alți
factori de risc includ expunerea la substanțe toxice precum asbestul, radonul, poluanții
atmosferici și unele substanțe chimice industriale. Factorii genetici și istoricul familial pot juca,
de asemenea, un rol în dezvoltarea cancerului pulmonar.

Formele clinice ale cancerului pulmonar includ cancerul pulmonar non-microcelular, care este
cel mai frecvent întâlnit, și cancerul pulmonar microcelular, care are o creștere cancerigenă mai
rapidă și este mai puțin comun. Aceste forme pot avea diferite subtipuri, în funcție de țesuturile
afectate.

Tabloul clinic al cancerului pulmonar poate varia, dar simptomele frecvente includ tuse
persistentă, durere în piept, scurtarea respirației, pierderea în greutate neintenționată și
oboseală persistentă. În stadiile avansate ale bolii, pot apărea și simptome precum dureri
osoase, icter sau umflare în jurul gâtului și feței.

Diagnosticul cancerului pulmonar implică de obicei o combinare de anamneză detaliată,

examinare fizică, teste imagistice (cum ar fi radiografii toracice, tomografii computerizate sau
RMN) și biopsie. Biopsia este cel mai important pas în stabilirea diagnosticului definitiv și constă
în prelevarea unor țesuturi sau lichide pentru examinare microscopică.

Complicațiile asociate cu cancerul pulmonar pot include răspândirea bolii la alte organe
(metastaze), pneumonie, atelectazie (colapsul unei părți a plămânului), hemoragie sau infecții
pulmonare.

Tratamentul cancerului pulmonar poate implica chirurgia pentru îndepărtarea tumorii,

radioterapia pentru distrugerea celulelor canceroase și chimioterapia sau terapia țintită pentru
distrugerea celulelor canceroase din întregul organism. În unele cazuri, se poate opta și pentru
imunoterapie, care stimulează sistemul imunitar al pacientului să lupte împotriva celulelor
canceroase.

44. Pregätirea bolnavului pentru spirografie

Pregătirea bolnavului pentru spirometrie (sau spirografie) este importantă pentru a asigura
obținerea unor rezultate precise și fiabile în timpul testului. Iată câțiva pași pe care bolnavul
trebuie să îi urmeze înainte de a efectua spirometria:

1. Informații pre-test: Bolnavul trebuie să fie informat cu privire la necesitatea testului și modul
în care acesta se va desfășura. Este important să se răspundă la întrebări și să se clarifice orice
nelămuriri.

2. Evitarea alimentației grele: Bolnavul ar trebui să evite să mănânce o masă copioasă înainte de
test. O masă grea poate afecta rezultatele testului, deoarece poate afecta respirația și volumul
pulmonar. De obicei, se recomandă o perioadă de așteptare de cel puțin două ore după masă
înainte de a efectua spirometria.

3. Evitarea fumatului: Fumatul poate afecta funcționarea normală a plămânilor și poate influența
rezultatele testului. Se recomandă evitarea fumatul timp de cel puțin o oră înainte de test.

4. Medicamente: Dacă bolnavul este sub tratament cu anumite medicamente pentru afecțiuni
respiratorii, cum ar fi bronhodilatatoarele, este important să informeze medicul înainte de test.
Acest lucru poate fi important pentru evaluarea corectă a eficienței medicamentelor și a stării
plămânilor.

5. Exerciții fizice: În unele cazuri, medicul poate recomanda ca bolnavul să facă o mică sesiune de
exerciții fizice înainte de spirometrie. Acest lucru poate ajuta la evaluarea capacității pulmonare
în timpul efortului fizic.

6. Respirație profundă: Înainte de a începe testul, bolnavul trebuie să respire adânc și să țină
respirația pentru câteva secunde. Acest lucru ajută la deschiderea maximă a căilor respiratorii și
obținerea unor rezultate mai precise.

7. Instrucțiuni privind testul: În timpul testului, bolnavul trebuie să urmeze cu atenție

instrucțiunile medicului sau tehnicianului în ceea ce privește modul de efectuare a testului.
Aceasta poate include instrucțiuni cu privire la viteza și puterea de expirație sau inspirație.

Este important să se menționeze că acestea sunt doar câteva recomandări generale. Fiecare
bolnav poate avea nevoi specifice, iar medicul sau tehnicanul poate da instrucțiuni suplimentare
în funcție de situația bolnavului

45Defineste notiunile de bronsita acutã si cronica. Stabileste etiologia. Expune

tabloul clinic, principiile de diagnostic si tratament. Enumerã complicatiile.
Argumenteaza educatia pentru sănătate conform PCN.
Bronșita acută este o inflamație a căilor respiratorii mari, care apare pe o perioadă scurtă de
timp, de obicei, câteva săptămâni. Bronșita cronică, în schimb, este o afecțiune inflamatorie a
căilor respiratorii mari care persistă pe o perioadă mai lungă, în general, cel puțin trei luni într-
un an, timp de cel puțin doi ani consecutivi.

Etiologia bronșitei acute poate fi virală sau bacteriană. Cele mai frecvente cauze sunt infecțiile
virale, precum gripa sau rinovirusul. Infecțiile bacteriene, cum ar fi Haemophilus influenzae sau
Streptococcus pneumoniae, pot fi și ele implicate în bronșita acută. Bronșita cronică este adesea
asociată cu fumatul sau expunerea la substanțe iritante, cum ar fi poluanții atmosferici sau
substanțele chimice industriale.

Tabloul clinic al bronșitei acute include tuse persistentă, în special dimineața, cu expectorație
mucopurulentă (mucus galben sau verde), senzație de lipsă de aer, durere toracică sau senzație
de constricție în piept. Bolnavul poate prezenta și simptome ale unei infecții respiratorii, cum ar
fi febră, frisoane și oboseală. Bronșita cronică se caracterizează prin tuse persistentă, cu
producție de spută timp de cel puțin trei luni pe an, timp de două sau mai multe ani consecutivi.

Diagnosticul bronșitei acute și cronice se bazează pe anamneză, examinare fizică și teste

suplimentare, cum ar fi radiografia toracică, teste de funcție pulmonară și analize de laborator
pentru a exclude alte afecțiuni.

Tratamentul bronșitei acute implică adesea măsuri de sprijin, cum ar fi odihna, hidratarea
adecvată, analgezice și antipiretice pentru ameliorarea simptomelor. În cazurile de bronșită
bacteriană, pot fi prescrise antibiotice. Pentru bronșita cronică, tratamentul se concentrează pe
gestionarea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții bolnavului. Acesta poate include
administrarea de bronhodilatatoare pentru ameliorarea respirației și de medicamente
antiinflamatoare pentru reducerea inflamației.

Complicațiile bronșitei pot include infecții aditionale ale plămânilor (pneumonie), exacerbări
frecvente ale simptomelor (episoade severe de tuse și dificultăți respiratorii), insuficiență
respiratorie și dezvoltarea de boli pulmonare cronice, cum ar fi boala pulmonară obstructivă
cronică (BPOC).

Educația pentru sănătate conform Planului Cadru Național (PCN) este importantă pentru a
preveni apariția și progresia bronșitei. Aceasta ar putea include informarea bolnavului cu privire
la factorii de risc, cum ar fi fumatul și expunerea la substanțe chimice toxice sau poluanți, și
promovarea unui stil de viață sănătos, inclusiv evitarea fumatului și menținerea unei greutăți
corporale sănătoase. De asemenea, educația pentru sănătate poate include învățarea de tehnici
de igienă respiratorie și ghidarea bolnavului pentru gestionarea și prevenirea exacerbărilor
bronșitei prin evitarea factorilor de exacerbare și respectarea tratamentului prescris.
46. Comunica despre astmul bronsic. Stabileste etiologia. Expune tabloul clinic
diagnosticul, tratamentul conform PCN.
Astmul bronsic este o afecțiune cronică a căilor respiratorii, caracterizată prin inflamație și
spasme ale mușchilor bronhici, ceea ce determină dificultăți respiratorii recurente, tuse și
senzație de sufocare.

Etiologia astmului bronsic poate fi complexă și implică factori genetici și de mediu. Persoanele
cu o predispoziție genetică pot dezvolta astm bronsic în urma expunerii la factori de mediu, cum
ar fi alergenii (cum ar fi acarienii prafului, polenul, mucegaiurile), poluanții atmosferici, fumul de
tutun, infecțiile respiratorii și anumite substanțe chimice sau medicamente.

Tabloul clinic al astmului bronsic poate varia în intensitate și frecvență de la un individ la altul.
Simptomele frecvente includ tuse recurentă, în special noaptea, wheezing (sforăit caracteristic),
senzație de constricție toracică și dificultăți respiratorii. Aceste simptome pot apărea și se pot
agrava în timpul expunerii la factori declanșatori, cum ar fi alergeni sau poluanți.

Diagnosticul astmului bronsic implică anamneza detaliată a simptomelor și a factorilor de

declanșare, examinarea clinică și teste suplimentare. Testele de funcție pulmonară, cum ar fi
spirometria, pot fi utilizate pentru a evalua capacitatea pulmonară și gradul de obstrucție a
căilor respiratorii. De asemenea, se pot efectua teste de alergie pentru a identifica eventualele
alergeni la care pacientul poate fi sensibil.

Tratamentul astmului bronsic se bazează pe un plan personalizat, conform Planului Cadru

Național (PCN). Acesta poate include mai multe componente:

1. Evitarea factorilor declanșatori: Pacientul trebuie să se informeze și să încerce să evite

expunerea la alergeni sau poluanți care pot declanșa simptomele astmului.

2. Medicamente de control: Pacientul poate fi prescris cu medicamente antiinflamatorii pe

termen lung, cum ar fi corticosteroizii inhalatori, pentru a reduce inflamația și a preveni
spasmele bronhice.

3. Medicamente de criză: Pacientul poate primi și medicamente de acțiune rapidă

(bronhodilatatoare), cum ar fi inhalatoarele cu salbutamol, pentru a ameliora simptomele acute
și a relaxa mușchii bronhici.

4. Educație pentru sănătate: Un aspect important al tratamentului conform PCN este educația
pentru sănătate, care implică informarea pacientului despre boală, administrarea corectă a
medicamentelor, identificarea și evitarea factorilor declanșatori, evaluarea și gestionarea
simptomelor și recunoașterea semnelor de exacerbare.

Este esențial ca pacientul să monitorizeze simptomele, să urmeze tratamentul prescris și să

efectueze vizite regulate la medic pentru ajustarea planului de tratament în funcție de evoluția
bolii.

47. Demonstreaza asistenta de urgenta in hemoragie pulmonara.

Asistența de urgență într-o situație de hemoragie pulmonară este esențială pentru stabilizarea
pacientului și gestionarea sângerării. Iată câteva măsuri ce pot fi luate în caz de hemoragie
pulmonară:

1. Apel la serviciul de urgență: În cazul unei hemoragii pulmonare, este important să se solicite
imediat ajutorul serviciului de urgență sau să se transporte pacientul la cea mai apropiată
unitate de urgență a unui spital.

2. Stabilirea căilor respiratorii: Dacă pacientul are dificultăți în respirație, se poate ajuta la
menținerea căilor respiratorii deschise prin poziționarea pacientului într-o poziție semi-așezată,
în care capul este ușor ridicat. Aceasta poate ajuta la reducerea efortului respirator și la
menținerea fluxului de aer.

3. Administrarea de oxigen: Dacă este disponibil, se poate administra oxigen pacientului pentru
a asigura o oxigenare adecvată a sângelui.

4. Monitorizarea semnelor vitale: Pacientul trebuie monitorizat în mod regulat pentru a evalua
tensiunea arterială, ritmul cardiac și nivelul de oxigen în sânge. Aceste măsurători pot ajuta la
evaluarea stării pacientului și a eficacității asistenței acordate.

5. Controlul sângerării: În prezența unor sângerări evidente, pacientul trebuie să primească

asistență pentru controlul sângerării. Se pot aplica presiune directă asupra surselor de sângerare
pentru a le opri sau se pot utiliza pansamente pentru a absorbi sângele și a reduce pierderile.

6. Tranziția către intervenția chirurgicală: În unele cazuri, o hemoragie pulmonară poate necesita
intervenție chirurgicală urgentă. Pacientul trebuie transportat rapid într-o unitate de tratament
intensiv sau într-o unitate specializată pentru a beneficia de intervenția necesară.

Este important să reținem că asistența de urgență în cazul unei hemoragii pulmonare implică
echipament specializat și personal medical

48. Realizeazã studiul de caz.

În acest caz, vom realiza un studiu de caz pe tema asistenței de urgență în cazul unei hemoragii
pulmonare.

1. Prezentarea problemei: Identificăm problema principală, care este gestionarea unei hemoragii
pulmonare și acordarea unei asistențe de urgență eficiente.
2. Obiectivele studiului: Stabilim obiectivele specifice ale studiului. De exemplu, putem dori să
examinăm semnele și simptomele unei hemoragii pulmonare, să analizăm factorii de risc și
cauzele comune, să evaluăm intervențiile de prim ajutor și să evaluăm complicațiile posibile.

3. Identificarea pacientului și contextul: Selectăm un pacient simulat sau un caz real de

hemoragie pulmonară pentru a realiza studiul nostru de caz. În cazul unui pacient real, este
necesar să păstrăm confidențialitatea și să obținem acordul pacientului pentru a utiliza datele în
scop educațional.

4. Colectarea datelor: Colectăm datele relevante despre pacient și despre evenimentul

hemoragiei pulmonare. Acestea pot include informații despre istoricul medical al pacientului,
simptomele și semnele prezente, eventualele traume sau condiții de sănătate preexistente.

5. Analiza datelor: Analizăm datele colectate pentru a evalua gravitatea hemoragiei pulmonare și
a identifica nevoile critice ale pacientului. De asemenea, vom examina intervențiile de prim
ajutor sau de asistență medicală care pot fi necesare în acest caz.

6. Identificarea măsurilor de asistență de urgență: Identificăm și evaluăm măsurile de asistență

de urgență adecvate pentru un pacient cu hemoragie pulmonară. Acestea pot include controlul
activ al sângerării, administrarea de oxigen, monitorizarea vitală și pregătirea pentru posibile
intervenții medicale mai avansate.

7. Evaluarea rezultatelor și complicațiilor: Evaluăm rezultatele intervențiilor de asistență de

urgență și identificăm complicațiile potențiale. Aceasta poate include evaluarea stării respiratorii,
stabilizarea pacientului și transferul acestuia către unitatea de terapie intensivă sau unitatea de
tratament adecvată.

8. Elaborarea unui raport: Prezentăm rezultatele și concluziile noastre într-un raport detaliat.
Acest raport poate fi utilizat pentru a informa și a ghida personalul medical, studenții sau alte
părți interesate în acordarea asistenței de urgență în cazul unei hemoragii pulmonare.

49. Comunica despre metodele instrumentale de examinare.

Metodele instrumentale de examinare sunt o serie de tehnici și instrumente utilizate în medicină
și în alte domenii pentru a evalua și investiga diferite aspecte ale corpului uman sau ale
proceselor din organism. Aceste metode ne permit să obținem informații precise și detaliate,
care să ne ajute să facem diagnosticul corect și să stabilim planuri de tratament adecvate. Iată
câteva dintre cele mai utilizate metode instrumentale de examinare:

1. Radiografia: Aceasta este o tehnică imagistică care utilizează radiații X pentru a obține imagini
ale structurilor interne ale corpului, cum ar fi oasele și plămânii. Radiografia este utilizată în
diagnosticul de fracturi, afecțiuni pulmonare și alte probleme ortopedice și radiologice.

2. Tomografia computerizată (CT): Acesta este un alt tip de tehnologie imagistică care combină
razele X cu computere pentru a crea imagini detaliate în secțiuni transversale ale corpului. CT-
urile sunt utilizate în diagnosticul și monitorizarea unor afecțiuni precum tumori, leziuni
traumatice, afecțiuni cerebrale sau abdominale.

3. Rezonanța magnetică (RMN): Aceasta este o tehnică imagistică ce utilizează câmpuri

magnetice și unde de radiofrecvență pentru a obține imagini ale structurilor anatomice și
informații despre funcționarea organelor și țesuturilor. RMN-ul este adesea utilizat pentru a
evalua și diagnostica afecțiuni ale creierului, coloanei vertebrale, articulațiilor și organelor
interne.

4. Ecografia: Această metodă de imagistică medicală utilizează unde sonore de înaltă frecvență
pentru a crea imagini în timp real ale organelor și structurilor interne ale corpului. Ecografia este
utilizată în diagnosticul și monitorizarea sarcinii, afecțiunilor abdominale, problemei
genitourinare și examinării cardiace.

5. Endoscopia: Aceasta este o tehnică de examinare care utilizează un instrument flexibil, numit
endoscop, pentru a vizualiza și evalua cavitatea internă a corpului. Endoscopia poate fi utilizată
pentru a examina tractul gastrointestinal, plămânii, tractul urinar, căile respiratorii și alte structuri
interne.

6. Electrocardiograma (ECG): Aceasta este o metodă non-invazivă care înregistrează activitatea

electrică a inimii. ECG-ul este utilizat în diagnosticul afecțiunilor cardiace, precum aritmii sau
ischemie miocardică.

7. Analize de laborator: Aceasta poate include diferite teste de sânge, urină, fecale și alte lichide
corporale, utilizate pentru a evalua funcția organului, a nivelurilor hormonale, a markerilor
tumorali sau a altor parametri relevanți pentru diagnostic.

50.Relateaza despre tubeculoza pulmonara. Expune etiologia, tablou clinic,

diagnosticul si principiile de tratament.
Tuberculoza pulmonară este o infecție cauzată de bacteria Mycobacterium tuberculosis.
Afectează în principal plămânii, dar poate afecta și alte organe ale corpului. Iată mai multe
informații despre etiologie, tablou clinic, diagnostic și principii de tratament ale tuberculozei
pulmonare:

1. Etiologia: Tuberculoza pulmonară este cauzată de bacteria Mycobacterium tuberculosis.

Această bacterie se transmite în mod obișnuit prin aer prin picături mici de secreții respiratorii
eliberate de o persoană infectată atunci când tușește, strănută sau vorbește. Deși plămânii sunt
cel mai frecvent afectați, bacteriile pot rămâne inactive în corp într-o stare numită tuberculoză
latentă sau pot deveni active și pot provoca boală activă.

2. Tabloul clinic: Tuberculoza pulmonară activă poate provoca o serie de simptome. Acestea pot
include tuse persistentă (de obicei cu expiraţie) care durează mai mult de 3 săptămâni, tuse cu
sânge sau spută sângeroasă, slăbiciune, oboseală, scădere în greutate neintenționată, febră,
transpirații nocturne și dureri toracice.

3. Diagnosticul: Diagnosticul tuberculozei pulmonare implică de obicei o combinație de teste

clinice, imagistice și de laborator. Medicul poate solicita o radiografie toracică pentru a căuta
semne de leziuni pulmonare specifice tuberculozei, cum ar fi infiltratele sau cavitățile. De
asemenea, poate fi efectuat un test de tuberculină pentru a evalua reacțiile sistemului imunitar
la bacteria Mycobacterium tuberculosis. Testele de laborator, cum ar fi cultivarea sputei,
colorarea cu Ziehl-Neelsen și testele de reacție în lanț a polimerazei (PCR), pot fi utilizate pentru
a confirma prezența bacteriei și pentru a determina sensibilitatea sa la medicamentele
antituberculoase.

4. Principiile de tratament: Tratamentul tuberculozei pulmonare implică de obicei o combinație

de medicamente antituberculoase prescrise timp de câteva luni sau până la câțiva ani. Aceste
medicamente includ Isoniazid, Rifampicină, Pirazinamidă și Etambutol. Regimurile de tratament
sunt adaptate în funcție de severitatea cazului și de sensibilitatea bacteriilor la medicamente.
Tratamentul trebuie urmat în întregime, conform indicațiilor medicului, pentru a preveni recidiva
și pentru a reduce riscul de dezvoltare a rezistenței bacteriilor la medicamente.

51. Metodele investigatiilor de laborator.

Metodele investigatiilor de laborator sunt tehnici și proceduri utilizate în laboratoare pentru a
analiza și a examina diverse probe sau mostre. Aceste metode sunt esențiale în diagnosticul și
monitorizarea bolilor, pentru analiza compoziției chimice a unor substanțe sau pentru evaluarea
calității alimentelor și a mediului înconjurător.

Iată câteva exemple de metode de investigație de laborator:

1. Microscopie: analiza microscopică a probelor, utilizând microscoape optice sau electronice,

pentru a obține imagini detaliate ale structurilor sau microorganismelor.
2. Cromatografie: separarea și identificarea compușilor chimici dintr-o substanță, pe baza
diferențelor de viteză de migrație într-un suport sau un solvent specific.
3. Spectroscopie: utilizarea radiografiei sau a spectrometriei pentru a analiza absorbția, emisia
sau dispersia radiației de către mostre, în vederea determinării compoziției și structurii acestora.
4. Teste de diagnostic: utilizarea procedurilor specifice pentru a detecta și identifica infecții, boli
sau probleme de sănătate, cum ar fi teste de sânge, teste de urină sau teste genetice.
5. Analiza moleculară: metode bazate pe tehnici de biologie moleculară, cum ar fi PCR (Reacția
în lanț de polimerază), care permit amplificarea și identificarea secvențelor specifice de ADN sau
ARN.
6. Spectrometrie de masă: utilizarea spectrometriei pentru a determina masa și compoziția
izotopică a diferitelor molecule, ca instrument pentru identificarea și cuantificarea compușilor
chimici.
7. Electroforeză: separarea și analiza compușilor chimici și biologici, pe baza mobilității acestora
într-un câmp electric, pentru a obține profiluri specifice de separare.
8. Analiza cantitativă și calitativă: utilizarea diferitelor metode, cum ar fi titrarea sau gravimetria,
pentru a determina cantitatea sau calitatea unei anumite substanțe dintr-o probă.

52.Comunica despre afectiunile supurative pulmonare. Defineste abcesul

pulmonar, gangrena pulmonara. Expune etiologie, tabloul clinic, diagnosticul,
complicatiile, tratamentul. Elaboreaza un plan de actini promovând educatia
pentru sanatate.
Afectiunile supurative pulmonare sunt conditii caracterizate prin infectii severe ale tesuturilor
pulmonare, ce pot conduce la formarea de abcese sau gangrena pulmonara.

1. Abcesul pulmonar:
- Definiție: Un abces pulmonar este o colecție de puroi care se formează în țesutul pulmonar.
- Etiologie: Abcesele pulmonare pot fi cauzate de bacterii, cel mai adesea Streptococcus
pneumoniae sau Staphylococcus aureus, care intră în plămâni de la nivelul tractului respirator.
- Tabloul clinic: Simptomele includ febră, tuse productivă cu spută purulentă, durere toracică și o
stare generală de rău. Pot apărea și simptome precum pierderea apetitului, scăderea în greutate
și oboseala.
- Diagnostic: Examenul fizic, radiografia pulmonară sau tomografia computerizată (CT), analizele
de sânge și, uneori, sputa pentru examenul bacteriologic sunt necesare pentru stabilirea
diagnosticului.
- Complicații: Ruptura în spațiul pleural, hemoptizia (tuse cu sânge), septicemia (infecție
generalizată), formarea de chisturi sau formarea de fistule broncopleurale.
- Tratament: Abcesul pulmonar necesită adesea administrarea de antibiotice, iar în cazurile grave
poate fi necesară drenarea chirurgicală a puroiului.

2. Gangrena pulmonară:
- Definiție: Gangrena pulmonară este o afectiune rară caracterizată prin moartea și putrezirea
unui segment sau al unui întreg lob pulmonar.
- Etiologie: Este cauzată de o infecție bacteriană severă, de obicei, prin bacterii anaerobe, cum ar
fi Clostridium perfringens sau Bacteroides, care invadează și distrug țesuturile pulmonare.
- Tabloul clinic: Pacientul prezintă simptome precum febră înaltă, tuse cu producție abundentă
de spută purulentă, durere toracică severă și o deteriorare rapidă a stării generale de sănătate.
- Diagnostic: Diagnosticul se bazează pe simptome, examenul fizic, analize de sânge și
imagistică pulmonară precum radiografia sau CT.
- Complicații: Infecție generalizată (septicemie), insuficiență respiratorie, formarea de abcese
pulmonare și necesitatea intervenției chirurgicale.
- Tratament: Tratamentul constă în administrarea de antibiotice intravenoase pentru a trata
infecția și, adesea, este necesară intervenția chirurgicală pentru a îndepărta țesutul necrotic.

Planul de acțiune pentru promovarea educatiei pentru sanatate poate include următoarele:
1. Conștientizarea simptomelor și factorilor de risc pentru aceste afecțiuni pulmonare supurative.
2. Promovarea igienei respiratorii și a practicilor corecte de igienă pentru a preveni infecțiile
respiratorii.
3. Informarea despre importanța vaccinării împotriva pneumococului și a altor infecții
respiratorii.
4. Educația privind utilizarea corectă a antibioticelor și necesitatea finalizării întregului ciclu de
tratament.
5. Encourajarea vizitelor regulate la medic pentru evaluarea simptomelor respiratorii prelungite
sau severe.
6. Furnizarea de informații despre riscurile și pericolele fumatului și promovarea renunțării la
acest obicei.
7. Susținerea unui stil de viață sănătos, cu o alimentație echilibrată, exerciții fizice regulate și
evitarea expunerii la poluanți sau substanțe toxice în mediul înconjurător.

53.Comunica despre tuberculoza pulmonară, notiune, etiologie, tablou clinic,

diagnosticul, complicatiile, tratamentul, ingrijirea. Elaboreaza un plan de actiuni
promovând educatia pentru sănătate.
Tuberculoza pulmonară este o boală infecțioasă cauzată de bacteriile Mycobacterium
tuberculosis și afectează în principal plămânii. Aceasta poate fi transmisă prin picături de saliva
sau prin aer, în special atunci când o persoană infectată tusește sau strănută.

Tabloul clinic al tuberculozei pulmonare poate varia. Unii pacienți pot fi asimptomatici sau pot
prezenta doar simptome ușoare, cum ar fi tuse persistentă, oboseală, scădere în greutate,
transpirații nocturne și febră. În stadiile avansate, boala poate determina afectarea gravă a
plămânilor, cu apariția cavităților pulmonare și scăderea funcționalității acestora.

Diagnosticul tuberculozei pulmonare implică de obicei teste de screening, cum ar fi teste

cutanate cu tuberculină (TST) sau testul IGRA (Interferon Gamma Release Assay), pentru a
identifica persoanele expuse. Pentru confirmarea diagnosticului, se efectuează teste de
laborator, cum ar fi examenul microscopiei sputei pentru identificarea bacteriilor Mycobacterium
tuberculosis sau teste de cultură pentru creșterea și identificarea precisă a bacteriilor.

Complicațiile tuberculozei pulmonare pot fi severe și pot include insuficiență respiratorie,

hemoptizie (spută cu sânge), afectarea altor organe (cum ar fi rinichii, creierul) sau extinderea
infecției în alte părți ale plămânilor.

Tratamentul tuberculozei pulmonare implică administrarea unei combinații de medicamente

antituberculoase timp de 6 până la 9 luni. Este esențial ca pacienții să urmeze întregul curs de
tratament pentru a preveni rezistența la medicamente și reapariția bolii.

Îngrijirea pacienților cu tuberculoză pulmonară implică asigurarea unei alimentații sănătoase,

odihnă adecvată și suport emoțional pentru a face față efectelor fizice și psihologice ale bolii. De
asemenea, este importantă respectarea măsurilor de igienă și evitarea contactului cu persoanele
infectate pentru a preveni răspândirea bolii.

Planul de acțiuni pentru promovarea educației pentru sănătate în privința tuberculozei

pulmonare ar putea include:

1. Informații despre tuberculoza pulmonară și modul de transmitere: Organizarea de sesiuni de

informare în școli, comunități și locuri de muncă pentru a crește nivelul de conștientizare în
privința tuberculozei pulmonare și a modului de transmitere a bolii.

2. Promovarea testării și diagnosticării precoce: Organizarea de campanii de screening gratuit

pentru identificarea persoanelor expuse și diagnosticarea precoce a tuberculozei pulmonare.

3. Educație privind măsurile de prevenire: Furnizarea de materiale informative și consiliere cu

privire la igiena personală și măsurile de prevenție pentru a reduce riscul de infectare.

4. Sprijinirea respectării tratamentului: Informarea pacienților despre importanța urmării

întregului curs de tratament și consecințele rezistenței la medicamente, și oferirea de sprijin și
monitorizare pentru asigurarea respectării tratamentului.

5. Promovarea sprijinului social și îmbunătățirea calității vieții: Organizarea de grupuri de suport

pentru pacienți și familiile acestora, precum și promovarea unui stil de viață sănătos pentru a
îmbunătăți recuperarea și calitatea vieții.

6. Colaborarea cu autoritățile de sănătate publică: Lucrul împreună cu instituțiile de sănătate

publică pentru a implementa politici și programe de prevenire și control al tuberculozei
pulmonare și pentru a asigura accesul la teste și tratament în comunitățile defavorizate sau
neglijate.

54. Asistenta de urgentã in criza de astm bronsic

Asistenta de urgență în criza de astm bronsic este extrem de importantă pentru a gestiona și
trata eficient pacienții care experimentează un episod acut de astm bronsic. Iată câțiva pași
esențiali pe care asistenta de urgență îi poate urma pentru a oferi îngrijire corespunzătoare:

1. Evaluarea pacientului: Asistenta trebuie să înceapă prin evaluarea pacientului pentru a obține
o înțelegere clară a simptomelor și agravării acestora. Ar trebui să se concentreze pe dificultățile
respiratorii, tusea, wheezing-ul (fâșâitul la respirație) și absența sau prezența unei istorii de astm
bronsic.

2. Monitorizarea funcțiilor vitale: Asistenta trebuie să măsoare și să înregistreze frecvența

respiratorie, pulsul, tensiunea arterială, saturarea de oxigen și temperatura pacientului. Aceste
măsurători vor ajuta la evaluarea severității crizei de astm și pot indica necesitatea intervenției
imediate.
3. Administrarea de oxigen: Pacienții cu astm bronsic sever pot prezenta o scădere a nivelului de
oxigen în sânge. Asistenta trebuie să administreze oxigen cu un sistem adecvat de administrare
(mască cu rezervor sau canulă nazală) pentru a asigura oxigenarea corectă a pacientului.

4. Administrarea de medicamente bronhodilatatoare: În timpul crizei de astm bronsic, bronhiile

se contractă și se inflamează, determinând simptomele respiratorii caracteristice. Asistenta poate
administra medicamente bronhodilatatoare, cum ar fi salbutamolul, prin nebulizator sau
inhalator, pentru a relaxa musculatura bronhiilor și pentru a ușura respirația pacientului.

5. Monitorizarea responsei la tratament: Asistenta trebuie să monitorizeze modul în care

pacientul răspunde la tratament și să înregistreze orice schimbare în simptomele sau funcțiile
vitale. Acest lucru poate fi util pentru a decide dacă trebuie continuat sau ajustat tratamentul.

6. Asigurarea suportului emoțional și educarea pacientului: Este important ca asistenta să ofere

sprijin emoțional pacientului și familiei acestuia în timpul crizei de astm bronsic. Pacienții pot fi
anxioși sau speriați în timpul unei crize de astm, așa că asistenta trebuie să asigure un mediu
calm și să ofere informații clare despre boală, tratament și planurile de urgență pentru a preveni
recurența și agravarea episoadelor.

7. Colaborarea cu medicul: În cazul unei crize de astm bronsic severe sau dacă pacientul nu
răspunde corespunzător la tratamentul inițial, asistenta trebuie să colaboreze strâns cu medicul
pentru a decide asupra administrării de medicamente suplimentare, cum ar fi corticosteroizi
sistemici sau alte terapii specifice.

8. Îndrumarea pacientului către următoarea etapă a îngrijirii: După ce criza de astm bronsic s-a
ameliorat, asistenta trebuie să ofere pacientului instrucțiuni clare cu privire la continuarea
tratamentului acasă și să-l îndrume spre medicul de familie sau alergolog pentru evaluare
suplimentară și stabilirea unui plan de management a astmului pe termen lung.

Asistenta de urgență în criza de astm bronsic trebuie să fie pregătită să acționeze rapid și
eficient pentru a asigura o îngrijire adecvată și pentru a preveni complicațiile grave. O
comunicare eficientă cu pacientul, o evaluare precisă și o colaborare strânsă cu medicul sunt
cheia unei asistențe de urgență reușite în această situație.