CAP2 N

TEHNOLOGIA PĂSTRĂRII PRODUSELOR AGRICOLE VEGETALE
CAPITOLUL 2
CLASIFICAREA,
CARACTERELE MORFOLOGICE,
ANATOMICE ALE SEMINŢELOR
ŞI ÎNSUŞIRILE FIZICE
ALE MASEI DE BOABE
2.1. CLASIFICAREA BOABELOR DESTINATE

CONSUMULUI ALIMENTAR, FURAJER SAU
INDUSTRIALIZĂRII
În operaţiunile comerciale, cât şi în lucrările de recepţionare şi valorificare

a produselor agricole, gruparea şi clasificarea se fac după următoarele criterii:
- componentele chimice;
- modul de utilizare a seminţelor;
- perioada de recoltare;
- masa hectolitrică;
- caracterele botanice etc.
Produsele destinate consumului alimentar, furajer şi industrializării se pot
clasifica după următoarele criterii:
A. Clasificarea pe baza componentelor chimice principale şi a modului

de utilizare a seminţelor:
a) grupa seminţelor amidonoase sau grupa cerealelor, ce cuprinde: grâul,
secara, triticale, orzul, orzoaica, ovăzul, orezul, porumbul, sorgul, meiul la care se
adaugă hrişca. Aceste seminţe au un conţinut ridicat de amidon şi se utilizează în
alimentaţia omului şi furajarea animalelor precum şi ca materie primă pentru
diverse industrii (morărit, panificaţie, paste făinoase, extragerea amidonului,
glucozei, dextrinei, fabricarea berii, alcoolului etc.);
8
DESCRIEREA BOABELOR
b) grupa seminţelor proteice sau grupa leguminoaselor comestibile, din

care fac parte: mazărea, fasolea, lintea, fasoliţa, năutul, soia, bobul, arahidele,
lupinul şi care au un conţinut mai ridicat de substanţe proteice comparativ cu
celelalte produse agricole vegetale folosite în alimentaţie;
c) grupa seminţelor oleaginoase: floarea soarelui, rapiţa, muştarul, inul,
ricinul, macul, cânepa, dovleacul etc., cu un conţinut ridicat în substanţe grase,
folosite pentru extragerea uleiului. În această grupă se poate include şi soia care,
în afară de conţinutul ridicat de proteine (fiind situată la grupa b) are şi un procent
ridicat de ulei.
Alte seminţe cum ar fi de: măzăriche, dughie etc. care nu au fost incluse în
grupa cerealelor sau a leguminoaselor se pot clasa în grupa seminţelor de plante
furajere.
B. Clasificarea pe baza însuşirilor ponderale ale seminţelor (după

valoarea greutăţii hectolitrice):
a) grupa cu masă hectolitrică mare (grupa seminţelor „grele”), ce
cuprinde: grâul, porumbul, mazărea, fasolea etc., care au, de obicei, masa
hectolitrică peste 70 kg;
b) grupa cu masă hectolitrică mică (grupa seminţelor „uşoare”) ca:
ovăzul, floarea soarelui, dovleacul etc., care, în general, au greutatea hectolitrică
sub 50 kg;
c) grupa cu masă hectolitrică intermediară (grupa produselor medii):
orzul, orzoaica, orezul, meiul, ricinul, cânepa etc., care au masa hectolitrică
cuprinsă între 50 şi 70 kg.
C. Clasificarea în funcţie de epoca de recoltare:

a) grupa produselor de vară: grâul, secara, triticale, orzul, mazărea,
fasolea, năutul, lintea, inul etc.;
b) grupa produselor de toamnă ce include: porumbul, floarea soarelui,
orezul etc.
D. Clasificarea botanică se utilizează în special, pentru produsele

destinate însămânţărilor. Astfel, seminţele se grupează pe familii botanice:
- Poaceae (Gramineae): grâu, secară, triticale, orz, ovăz, orz, porumb,
sorg, mei, dughie;
- Fabaceae (Legumonosae): fasole, mazăre, linte, măzăriche, soia, năut,
fasoliţa etc.;
- Asteraceae: floarea soarelui, şofrănelul;
- Brassicaceae (Cruciferae): rapiţă, muştar etc.;
- Euphorbiaceae: ricin;
- Cannabaceae: cânepa;
- Cucurbitaceae: dovleacul.
9
În practica agricolă precum şi în lucrările de recepţionare, condiţionare,

valorificare, procesare etc. noţiunea obişnuită de „sămânţă” (materialul de
semănat şi plantat) cuprinde o sferă mai largă decât în botanică şi anume:
- seminţe propriu - zise (fasole, mazăre, linte, in, ricin, mac etc.);
- fructe diferite: cariopse (cereale), achene (floarea soarelui, şofrănel),
nucule (cânepă, hrişcă etc.), dicariopse (coriandru, anison, chimion
etc.), fructe compuse (sfeclă, nalbă);
- organe vegetative; tuberculi de cartof, butaşi de sfeclă, butaşi de hamei
sau de plante medicinale.
2.2. STRUCTURA SEMINŢELOR (BOABELOR)
Seminţele (boabele) sunt alcătuite din: tegument sau coajă, endosperm sau
albumen şi embrion.
Tegumentul reprezintă partea exterioară, protectoare a seminţei, formată
din mai multe straturi de celule lignificate, având diferite culori, cu aspect neted,
reticular, zbârcit, costat etc., mai subţire sau mai gros. La unele seminţe (fasole,
mazăre, ricin etc.) tegumentul seminal prezintă diferite formaţiuni care ajută la
identificarea speciei respective.
Endospermul sau albumenul constituie rezerva de substanţe nutritive ale
seminţei (miezul). În funcţie de existenţa sau absenţa endospermului seminţele se
grupează în:
- albuminate (seminţe cu endosperm: grâul, secara, triticale, orzul,
orezul, porumbul etc.);
- exalbuminate (lipsite de endosperm: mazărea, fasolea, lintea, soia etc.),
la care substanţele de rezervă sunt acumulate în cotiledoane care sunt
mari.
La unele seminţe (in) există o mică cantitate de endosperm, în vecinătatea
tegumentului şi se numesc parţial albuminate.
La alte seminţe (floarea soarelui) albumenul există un timp scurt după
formarea seminţei, după care se resoarbe (cu albumen efemeroid).
Embrionul este format din organele vegetative ale viitoarei plante:
rădăciniţă (radicula), tulpiniţă (tigela), cotiledoanele şi muguraşul (gemula).
La seminţele albuminate cotiledonul este mic în raport cu mărimea întregii
seminţe iar la cele exalbuminate, embrionul este mare.
Pentru identificarea seminţelor pe specii se ţine seama, pe lângă structura
anatomică a acestora şi de caracterele morfologice, ca: forma, mărimea, suprafaţa
tegumentului, culoarea şi unele formaţiuni specifice speciei.
Forma poate fi: sferică, ovală, oval-alungită, colţuroasă, reniformă,
piriformă, alungită etc.
10
DESCRIEREA BOABELOR
Mărimea este dată de cele trei dimensiuni (lungime, lăţime, diametru) şi se

exprimă în milimetri.
Suprafaţa tegumentului poate fi: netedă, lucioasă, mată, reticulară, cu smoc
de perişori sau alte formaţiuni specifice de la o specie la alta care se pot observa
cu lupa.
Culoarea seminţelor este specifică speciei, soiului plantei respective şi dă
indicii asupra stării de maturare, a prospeţimii lor cât şi a condiţiilor de păstrare.
2.3. CARACTERELE MORFOLOGICE ŞI

ANATOMICE ALE BOABELOR
2.3.1. Caracterele generale ale boabelor de cereale
Grupa cerealelor include plante din fam. Poaceae (Gramineae), ca: grâul,
secara, triticale, orzul, ovăzul, orezul, porumbul, sorgul şi meiul la care se adaugă
hrişca din fam. Polygonaceae.
La cereale, fructul, denumit în mod obişnuit „sămânţă” sau „bob” este, din
punct de vedere botanic o cariopsă.
La partea coronară a boabelor (vârf) de grâu şi triticale se observă cu
uşurinţă un smoc de perişori iar la secară, acesta este puţin vizibil sau lipseşte.
Unele specii (orz, ovăz, orez, sorg, mei) au boabele îmbrăcate în palee
(concrescute cu fructul la orz şi prinse numai la bază la celelalte specii) iar la
altele (grâu, secară, triticale, porumb, unii hibrizi de sorg), boabele sunt golaşe.
La grâu există în cultură şi forme cu bobul îmbrăcat (Triticum
monococcum, Tr. Aestivum ssp. spelta etc.).
Boabele de: grâu, secară, triticale, orz, ovăz prezintă pe partea ventrală
(situată spre interiorul spiculeţului) o depresiune longitudinală numită „şanţ
ventral” care poate fi mai larg sau mai îngust, mai adânc sau mai superficial.
Pe partea dorsală (situată spre exteriorul spiculeţului) şi la baza
spiculeţului, sub un unghi de 45º faţă de axul longitudinal se află embrionul
fructului.
Suprafaţa exterioară a cariopselor golaşe poate fi netedă, cu încreţituri mai
mari sau mai fine, sau acoperită cu perişori uşor caduci.
Mărimea şi forma fructului variază în funcţie de gen şi specie (cele mai
mici sunt la mei iar cele mai mari la porumb). Forma bobului poate fi dată de
raportul dintre lungimea şi lăţimea sau diametrul acestuia şi poate fi: oval
alungită, eliptic alungită, prismatică, sferică sau forme intermediare.
Culoarea cariopselor este determinată la formele îmbrăcate în palee de
pigmenţii existenţi în palee sau glume (de la galben de diferite nuanţe până la
negru închis strălucitor).
11
Majoritatea boabelor de cereale au caracterele anatomice asemănătoare,

principalele părţi componente fiind: învelişul, endospermul şi embrionul (fig. 2.1.).
Fig. 2.1. – Bobul de grâu

Secţiune longitudinală prin bobul de
grâu (A):
1 – pericarp; 2 – strat aleuronic;
3 – embrion; 4 – smocul de perişori;
5 – endosperm
Secţiune mărită printr-o porţiune a
bobului de grâu (B):
1 – epicarp; 2 – mezocarpul;
3 – endocarpul; 4 – tegumentul;
5 – stratul aleuronic; 6 – endospermul
(după Thierer L.V., 1971)
Învelişul la boabele golaşe este alcătuit din pericarp şi tegumentul seminal.

 Pericarpul este format din trei straturi de celule lignificate: epicarpul,
spre exterior mezocarpul, la mijloc şi endocarpul spre interior. La măcinare, din
aceste straturi rezultă tărâţa.
 Tegumentul seminal sau testa este format din două straturi şi anume:
stratul pigmentar ce conţine substanţe colorante şi stratul hialin sau
endopleura care este necolorat.
Endospermul este alcătuit din: stratul aleuronic şi corpul făinos.
 Stratul aleuronic este dispus sub stratul hialin şi prezintă celule mari,
cu pereţi îngroşaţi, de formă cubică, foarte bogat în substanţe proteice (sub formă
de granule fine), lipsit de amidon, uneori găsindu-se şi pigmenţi. În dreptul
embrionului şi al şanţului ventral acest strat este întrerupt.
12
DESCRIEREA BOABELOR
 Corpul făinos situat sub stratul cu aleuronă constituie miezul bobului,

reprezentând cea mai mare parte a acestuia. Este format din celule mari, cu pereţi
subţiri, pline cu grăunciori de amidon de formă şi mărime diferite în funcţie de
specie. Între grăunciorii de amidon se găsesc substanţe proteice în cantităţi
variabile.
Când între spaţiile dintre grăunciorii de amidon există puţine substanţe
proteice, bobul apare în secţiune făinos, iar când acestea sunt în cantitate mare,
bobul are, în secţiune, un spectru sticlos translucid.
Embrionul, situat în partea bazală şi dorsală a bobului, în poziţie oblică
(sub un unghi de 45º) cuprinde sub formă miniaturală toate organele viitoarei
plăntuţe şi anume:
- radicela sau radicula, protejată de coleoriză în formă de teacă, care
este una singură la porumb, sorg, orez şi mei şi mai multe la grâu,
secară, triticale, orz şi ovăz;
- muguraşul (plumula sau gemula) format dintr-un vârf rotund care
este punctul de creştere, acoperit cu două – trei frunzuliţe, protejat de
o teacă protectoare numită coleoptil, de culoare verde, albă sau
roşiatică în funcţie de specie;
- tigela sau tulpiniţa, axul embrionului sau hipocotilul de care se prinde
la partea superioară plumUla, la cea inferioară radicela, iar spre
interior scutellumul sau scutişorul (cotiledonul seminţei) şi care
mijloceşte trecerea substanţelor de rezervă din endosperm în embrion.
- epiblastul este aşezat opus scultellumului şi după unii autori,
reprezintă un rudiment al celui de-al doilea cotiledon.
Embrionul este acoperit numai de pericarp.
2.3.2. Caractere specifice boabelor de cereale
A. Descrierea bobului la grâu (Triticum sp.)

Boabele de grâu pot fi oval – alungite, ovoidale sau oval – cilindrice (fig.
2.2.), mai scurte sau mai rotunjite la capete (formă de butoiaş) la grâul comun (Tr.
Aestivum ssp. vulgare (Will) MK), cu şanţul ventral mai adânc şi mai pronunţat,
şi mai subţirI şi alungite, cu şanţul ventral mai puţin pronunţat la grâul durum (Tr.
Turgidum ssp. turgidum conv. Durum (Desf) MK).
Se cunosc forme cu bobul golaş şi îmbrăcat în palee, care se prind la baza
bobului (se cultivă cu precădere forme de grâu cu bob golaş).
Smocul de perişori este mai evident la grâul comun decât la grâul durum.
Lungimea boabelor: 5,7-6,6 mm, lăţimea: 2,8-3,3 mm. Culoarea boabelor
de grâu variază de la albă până la galbenă, roz-pal, alb-cenuşie, roşie deschisă,
roşie închisă, roşie brună, brună violacee, în funcţie de specie şi varietate;
suprafaţa cariopsei este netedă. Structura bobului este cea descrisă la punctul
2.3.1.
13
Fig. 2.2. – Bobul de grâu

A – morfofologia; 1 – partea dorsală; 2 – partea laterală; 3 – partea ventrală;
a – embrionul; b – canelura; c – smocul cu perişori;
B – forma; 1 – ovală; 2 – oval alungită; 3 – ovoidală; 4 – oval cilindrică
Soiurile de grâu comun cultivate sunt: Albota, Alex, Aniversar, Apullum,

Ardeal 1, Arieşan, Bercy, Beti, Boema, Cătălin, Cezanne, Ciprian, Crina,
Delabrad, Dor, Drobeta, Dropia, Dumbrava, Eliana, Enesco, Esenţial, Faur,
Flamura 85, Fundulea 4, Gabriela, Gaşparom, Cipo, GK Elet, Iaşi 2, Kraljevica,
Kristina, Lovrin 34, Lovrin 41, Magistral, Moldova 83, Mv Magvas, Mv Palma,
Rapid, Renan, Romulus, Serina, Şimnic 30, Trivale, Turda 95, Turda 2000,
Voroneţ (de toamnă), Rubin şi Speranţa (de primăvară).
Soiuri de grâu „durum” cultivate: Condur şi Pandur (de toamnă), Artena
şi Ixos (de primăvară).
B. Descrierea bobului de secară (Secale cereale L.)

La secară, fructul este golaş, mai subţire şi mai alungit decât la grâu, puţin
comprimat pe părţile laterale, cu baza ascuţită şi vârful retezat (fig.2.3.). Culoarea
este galbenă, verzuie, sau galbenă – brună. După lungime, boabele de secară se
grupează astfel: lungi (peste 8 mm), mijlocii (7-8 mm) şi scurte (sub 7 mm). În
funcţie de raportul dintre lungime şi lăţime se deosebesc boabe de secară ovale (la
care raportul lungime/lăţime este 3,3 mm) şi alungite (cu raportul lungime/lăţime
peste 3,3 mm).
Structura anatomică a bobului de secară se aseamănă cu cea a grăului,
deosebindu-se prin următoarele:
- pericarpul fructului privit sub lupă reprezintă striuri transversale fine
(suprafaţa bobului având fine încreţituri) iar şanţul ventral este mai puţin evident
decât la grâu. De asemenea, perişorii de la vârful bobului sunt mai puţin
dezvoltaţi decât la grâul comun.
- învelişul bobului este mai gros decât la grâu, de aceea, la măciniş rezultă
un procent mai mare de tărâţe.
14
DESCRIEREA BOABELOR
Fig. 2.3. – Bobul de secară

1 – partea dorsală;
2 – partea ventrală;
a – embrionul;
b – şanţul ventral;
c – smocul de perişori
Fig. 2.4. – Structura bobului de secară

(după Gaşpar I., Reichbuch, L., 1978)
A – secţiune longitudinală; B – sector transversal din bob;
a – embrionul; b – muguraş embrionar; c – epiteliu; d – radicela;
1, 2, 3, şi 4 – pericarpul; 5, 6 – testa; 7 – celule cu aleuronă; 8 – endospermul
Dintre soiurile cultivate de secară se remarcă: Amando, Apart, Marlo,

Quadriga, Raluca, Rapid şi Suceveana (de toamnă) şi soiul Impuls – de
primăvară.
15
C. Descrierea bobului de triticale (Triticosecale Wittm)

Fructul (bobul) la triticale este golaş, asemănător speciilor parentale (grâu
şi secară). La maturitate, are un aspect încreţit, şiştăvit, lungimea de 11-12 mm,
lăţimea de 2-3 mm, iar culoarea poate fi galbenă-maronie sau galbenă-verzuie, cu
smocul de perişori destul de evident.
Structura anatomică este asemănătoare formelor parentale.
Stratul cu aleuronă are un aspect neregulat iar endospermul este făinos sau
intermediar.
Dintre soiurile cultivate, amintim: Plai, Silver, Stil, Titan, Tril (de toamnă)
şi Ţebea (de primăvară).
D. Descrierea bobului de orz (Hordeum vulgare L.)

Fructul (bobul) de orz este o cariopsă, de obicei, îmbrăcată în palee (rar,
golaşă) care sunt concrescute cu pericarpul şi nu se pot separa decât prin
tratamente speciale. Procentul de pleve este de 7-17%, iar când depăşeşte 12%, se
consideră mare.
Bobul este fusiform, alungit sau rombic, mai umflat la mijloc şi ascuţit la
capete. Bobul îmbrăcat are lungimea de 8-12 mm, lăţimea de 2,0-5,0 mm, iar cel
decorticat, lungimea de 6-8 mm şi grosimea de 1,5-3,5 mm. Capătul inferior al
bobului este mai bombat şi se termină cu o teşitură ce reprezintă locul de prindere
al bobului pe rahis. În partea inferioară şi dorsală a bobului se observă, cu uşurinţă
embrionul.
Culoarea boabelor de orz este galbenă, de diferite nuanţe, mai rar brună sau
neagră. În şanţul ventral, la baza paleei interne se găseşte o formaţiune numită
„pană bazală” (setă bazală), un ax prevăzut cu perişori mai lungi şi mai rari sau
mai scurţi şi mai deşi, după specie sau soi (fig.2.5.).
Fig. 2.5. – Pana bazală

la boabele de orz
(după Bîlteanu Gh., 1998)
A – la H.v. convar.distihon;
B – la H.v. convar hexastihon
16
DESCRIEREA BOABELOR
Boabele de orz îmbrăcat au pe paleea inferioară 5 nervuri iar pe cea

superioară două carene (paleea inferioară se termină cu o aristă din care, uneori,
rămâne o parte în vârful bobului).
Orzul golaş se aseamănă mult cu bobul de grâu; pe suprafaţa bobului de orz
se observă striuri fine; nu prezintă smoc de perişori şi are capetele ascuţite.
Structura bobului de orz se aseamănă cu cea a boabelor de grâu, secară,
triticale, de care se deosebeşte prin: palee concrescute cu fructul; embrion mai
dezvoltat; stratul aleuronic este format din 2-4 rânduri de celule, iar endospermul
din celule mari, dispuse radial, cu pereţii subţiri (fig.2.6.).
Fig. 2.6. – Secţiune prin cariopsa de orz

A – longitudinală: g – palee; t – tegument; e – endosperm; em – embrion
(s – scutelum; ep – strat epitelial; cr – coleoriză; r – radicelă; p – piloriză;
tg – tigelă cu nodul embrionar; m – muguraş; c – coleoptil);
B – transversală: g – palee; t – tegument; a – strat aleuronic; am – celule cu amidon)
17
La orz, la fiecare călcâi al rahisului se prind câte trei spiculeţe care pot avea
toate florile fertile sau numai cel din mijloc. Formele la care toate spiculeţele sunt
fertile aparţin speciei Hordeum vulgare L. ssp. hexastichum sau tetrastichum
(orzul cu 6 sau 4 rânduri), iar cele la care fructifică numai spiculeţul central (cele
laterale rămânând sterile), aparţin speciei H. Vulgare ssp. distichum (sau
Hordeum distichum L.) – orzul cu două rânduri sau orzoaica.
Cele două forme (orzul şi orzoaica) se deosebesc prin următoarele:
- boabele de orzoaică, provenind din spiculeţul central, se dezvoltă
libere pe călcâiul rahisului, au aceleaşi dimensiuni, sunt simetrice şi
mai mari decât cele de orz;
- pana bazală are perişori lungi;
- boabele de orz care provin din spiculeţul central sunt mai mari şi
simetrice (asemănătoare cu cele de orzoaică) iar cele din spiculeţele
laterale sunt mai mici şi asimetrice (curbate la bază), mai ales la orzul
cu patru rânduri. Raportul dintre boabele simetrice şi cele asimetrice
este de 1:2 la produsul nesortat (fig.2.7.).
Fig. 2.7. - Structura bobului de orz

A – partea ventrală; B – partea dorsală; a, c – boabe laterale asimetrice;
B – boabe centrale simetrice (după Thierer L.V., 1971)
După sortare, o parte din boabele mai mici şi asimetrice se înlătură aşa
încât raportul devine: 1:1,5 sau 2:3 (40% simetrice şi 60% boabe asimetrice).
În afară de aceasta, la boabele de orz pana bazală are, de obicei, perişori
scurţi, paleea fiind lipsită de încreţituri iar la orzoaică, paleea prezintă încreţituri
mărunte.
Pentru determinarea subspeciei (orz sau orzoaică) se determină procentul
de boabe simetrice şi asimetrice dintr-o probă de 100 boabe (în două repetiţii). În
acest scop din cele 2 repetiţii a 100 boabe se separă boabele simetrice de cele
asimetrice şi dacă rezultă 40% boabe simetrice şi 60% asimetrice (când materialul
este sortat), produsul este orz; când toate boabele sunt simetrice, produsul este
orzoaică, iar dacă este altă proporţie între cele două tipuri de boabe (simetrice şi
asimetrice) este un amestec de orz şi orzoaică.
18
DESCRIEREA BOABELOR
Soiurile cultivate în ultimii ani în ţara noastră sunt următoarele:

- Orz de toamnă: Adi, Andrei, Balcan, Compact, Dana, Glenan,
Liliana, Mădălin, Orizont, Precoce, Premier, Regal, Sonora;
- Orzoaică de toamnă: Amilis, Andra, Kelibia, Kristal, Ladoga, Laura,
Novosadski 293;
- Orzoaică de primăvară: Annabell, Aura, Avânt, Barke, Cecilia,
Daciana, Dănuţa, Ditta, Farmec, Florina, Jubileu, Maria, Narcisa,
Romanţa, Scarlett, Stindard, Suceava 3, Succes, Thuringia, Tremois.
E. Descrierea bobului de ovăz (Avena sativa L.)

Bobul de ovăz este de obicei, îmbrăcat în palee, cu paleele prinse numai la
bază, existând şi forme cu bobul golaş, dar se cultivă în majoritate, forme cu
bobul îmbrăcat. Culoarea paleelor poate fi albă, galbenă, brunie sau negricioasă,
iar proporţia acestora variază între 20-30% (uneori, 40%).
Boabele sunt alungite, fusiforme, iar mărimea şi procentul de palee diferă
în funcţie de poziţia acestora în spiculeţ. Bobul inferior este mai mare, cu un
procent mai redus de palee, iar următoarele, din ce în ce mai mici şi cu un
conţinut de pleve mai ridicat (de regulă, fructul superior este sec).
Boabele îmbrăcate au lungimea de 8-16 mm, lăţimea de 1,4-4 mm şi
diametrul de 1,2-3,6 mm, iar la cele golaşe, lungimea este de 5-11 mm.
Boabele golaşe (alungite, fusiforme) sunt acoperite pe toată suprafaţa de
perişori fini de formă cilindrică. Pe partea ventrală se observă şanţul ventral, care
la boabele îmbrăcate apare ca o dungă abia vizibilă (fig. 2.8.).
Fig. 2.8. – Morfologia bobului de ovăz

a – partea ventrală;
b – partea dorsală;
c – bobul fără palee
Structura anatomică a bobului de ovăz este asemănătoare cu a celorlalte

cereale (fig. 2.9.), de care se deosebeşte prin următoarele:
- învelişul, format din straturi foarte comprimate;
- stratul aleuronic, format dintr-un singur rând de celule dispuse radial;
19
- celulele endospermului – foarte mari .
Fig. 2.9. – Secţiune longitudinală prin

cariopsa de ovăz
1 – rest de stil;
2 – perişori;
3 – strat aleuronic;
4 – endosperm;
5 – scutelum
Soiurile de ovăz cultivate: GK Pillango, GK Zalan, Lovrin 1 şi Mureş

(soiul GK Zalan are bobul golaş şi e foarte bogat în proteină (19,06%).
F. Descrierea bobului de orez (Oryza sativa L.)

Bobul de orez este o cariopsă învelită în palee care sunt prinse numai la
baza bobului şi se desfac uşor, iar suprafaţa este striată. La baza bobului îmbrăcat
se găsesc cele două glume scurte şi înguste. Forma bobului este ovală, elipsoidală,
comprimată lateral, iar mărimea variază în limite foarte mari, în funcţie de
subspecie:
- orezul comun (Oryza sativa ssp. communis) cu bobul în secţiune,
sticlos, uneori cu o pată albă, făinoasă spre centru (pancia bianca –
pată albă), care la fiert îşi măreşte mult volumul şi îşi păstrează forma,
procentul de palee fiind mai redus. Boabele sunt mari, lung-ovale, cu
raportul dintre grosime şi lungime de 1:2 – 1:4;
- orezul mărunt (O. Sativa ssp. brevis), are bobul scurt – oval, cu
raportul între grosime şi lungime de 1:1,3, în secţiune mat – făinos
care la fiert se transformă într-o masă cleioasă (se terciuieşte) iar
procentul de pleve este mai ridicat.
20
DESCRIEREA BOABELOR
Orezul comun se grupează în două ramuri:

- ramura indica, cu boabe subţiri şi lungi (raportul între grosime şi
lungime fiind de 1:3 – 1:4) şi cu paleele slab păroase;
- ramura japonica, cu boabe mai pline, având raportul între grosime şi
lungime de 1:1,5 sau 1:2, paleele acoperite cu peri deşi, groşi şi lungi.
Culoarea paleelor variază de la galben până la brun, uneori cu nervuri de
culoare mai închisă decât spaţiul dintre acestea, alteori cu pete negre sau violete.
Pericarpul este format din două straturi de celule de culoare argintie sau
roşie –brună (boabele de culoare mai închisă – roşie – creează dificultăţi la
îndepărtarea pericarpului în procesul de decorticare).
Tegumentul seminţei este format dintr-un singur strat de celule.
Stratul aleuronic este constituit din unul sau două rânduri de celule
colţuroase.
Endospermul este alcătuit din celule mari, poliedrice alcătuite din
grăunciori de amidon înglobaţi în substanţe proteice.
Fig. 2.10. – Morfologia bobului de orez

a – partea lată;
b - partea îngustă (laterală)
Dintre soiurile cultivate în ţara noastră, amintim: Brăila, Dunărea, Elida,

Olteniţa, Polizeşti 28, Speranţa şi Zefir.
G. Descrierea bobului de porumb (Zea mays L.)

Fructul la porumb este o cariopsă care prezintă o mare variabilitate privind
forma, dimensiunile, greutatea şi culoarea.
Forma poate fi: prismatică, rotund-comprimată, alungit-comprimată,
trapezoidală, prismatic-muchiată sau aproape sferică. Lungimea boabelor poate fi
de 5-23 mm, lăţimea, 5-11 mm iar grosimea, 2,8-8 mm. Mărimea şi forma
boabelor nu este uniformă pe întreaga lungime a ştiuletelui, cele de la vârf fiind,
de obicei, mai mici şi mai scurte.
Culoarea boabelor este foarte variată: galbenă deschisă, portocalie, brună,
roşie, vişinie, albă, neagră, violetă, albastră, galbenă cu striaţiuni roşii etc. Partea
coronară a fructului (vârful) poate fi rotunjită, ascuţită, zbârcită sau cu o
depresiune la mijloc (mişună). Baza fructului poate fi rotunjită, ascuţită sau
trunchiată.
21
Structura anatomică a bobului de porumb este asemănătoare cu a grâului de

care se deosebeşte prin următoarele:
- pericarpul este mai dezvoltat, mezocarpul fiind format din 5-12
straturi de celule poligonale, turtite, cu pereţii îngroşaţi şi lignificaţi
iar endocarpul, din 5-7 straturi de celule ovale;
- tegumentul seminal este alcătuit din două straturi de celule (primul,
stratul pigmentar şi al doilea, hialin) care sunt comprimate şi apare ca
o membrană subţire semipermeabilă între pericarp şi stratul aleuronic
(fig. 2.11.).
Fig. 2.11. – Structura bobului de

porumb
A – văzut dintr-o parte; B – văzut din
cele două secţiuni verticale
1 – pericarp;
2 – celule aleuronice;
3 – endosperm;
4 – scutelum;
5 – coleoptil;
6 – plumulă;
7 – radicelă;
8 – pedicel (după Bîlteanu Gh., 1998)
C – secţiune longitudinală prin bob:

1 – baza bobului;
2 – pericarp;
3 – strat aleuronic;
4 – endosperm;
5 – embrion;
22
DESCRIEREA BOABELOR
Endospermul este format din stratul aleuronic, constituit dintr-un singur

rând de celule mari, dreptunghiulare (uneori din două rânduri de celule cubice),
care la unele boabe sunt colorate.
Restul endospermului (corpul făinos) reprezintă circa 66% din bob şi este
constituit din celule mai mici decât ale bobului de grâu, de formă poliedrică,
având o structură mai uniformă sau neuniformă. În funcţie de compactitatea
corpului făinos se deosebesc două zone: cornoasă sau sticloasă şi făinoasă. Zona
făinoasă este mai săracă în substanţe proteice şi mai bogată, de obicei, în glucide
şi substanţe grase. Proporţia celor două zone ale endospermului diferă în funcţie
de convarietate (fig. 2.12.).
Fig. 2.12. – Structura bobului de porumb la diferite convarietăţi:

A – everta; B –indurata;
C – indentata (1 – endosperm amidonos; 2 – endosperm cornos);
D – amylacea; E – saccharata
Embrionul reprezintă 8-10 (chiar 20%) din volumul bobului, fiind situat la
baza bobului şi pe partea dorsală (spre vârful ştiuletelui).
Boabele sunt fixate în alveolele rahisului (ciocălăului) în 8-24 rânduri
verticale (în rânduri pereche), alcătuind împreună ştiuletele, de formă şi mărime
foarte diferite.
În funcţie de forma, mărimea boabelor, starea suprafeţei pericarpului,
aspectului secţiunii prin bob cât şi caracteristicile ştiuletelui se deosebesc
următoarele convarietăţi de porumb: Zea mays conv. indurata, Z. mays
dentiformis, Z. mays aorista, Z. mays everta, Z. mays rugosa sau saccharata, Z.
mays conv. amylacea, Z. mays conv. tunicata etc.
Zea mays conv. indurata (Sturt.) Bailey – porumbul cu bobul tare este
caracterizat prin boabe tari, la exterior sticloase, spre interior făinoase (în jurul
embrionului), de culoare diferită (albe, galbene, portocalii, roşii cărămizii,
albastre, negre etc.) de formă ovală, rotundă sau prismatică, cu vârful rotund,
netede, lucioase, de diferite mărimi (MMB – 70-700 g). Ştiuleţii au forme şi
mărimi diferite (mici sau mari, cilindrici, cilindro-conici etc.).
Zea mays conv. dentiformis (Körn.) Asch. Et Graebon (syn. Zea mays
conv. indentata Sturt.) – porumbul dinte de cal, cu endosperm cornos (sticlos)
23
numai pe părţile laterale şi făinos (amidonos) în centrul şi partea superioară a

bobului unde se formează mişuna (o adâncitură asemănătoare cu mişuna dintelui
de cal). Boabele sunt alungit – prismatic - muchiate, de culoare albă, galbenă,
roşie sau violetă, de diferite mărimi (MMB = 100-700 gr), iar ştiuleţii sunt mari
de formă cilindrică, de obicei.
Zea mays conv. everta Sturt. – porumb de floricele, cu ştiuleţi de formă
cilindro-conică, boabe rotunde, slab comprimate, uneori ascuţite la vârf (rostrate),
lucioase, cu endospermul complet cornos (sticlos) sau aproape total cornos.
Culoarea boabelor poate fi: albă, galbenă, roşie, neagră, portocalie, albastră etc.
MMB = 40-100 gr.
Zea mays conv. aorista Grebensc. – porumb aorist, cu ştiuleţi cilindro-
conici, boabe prismatice sau muchiate, rotunde la partea coronară, intermediar
între porumbul „indurata” şi „dentiformis”. Endospermul făinos ocupă centrul
bobului până aproape de vârful acestuia fără a forma mişună (uneori apare o mică
mişună, de obicei, la partea coronară boabele prezintă o pată opacă). Boabele au
forme şi mărimi diferite (MMB = 100-700 gr).
Zea mays conv. saccharata Sturt. (sin. Zea mays conv. rugosa Bonaf.) –
porumb zaharat, cu ştiuleţi cilindrici (1-5 pe o plantă), boabe zbârcite,
comprimate, puţin muchiate, dulci deoarece endospermul este total sticlos, format
în majoritate, din amilodextrine. Pot avea culoarea: galbenă, roză, roşie, violacee,
neagră, cenuşie, incoloră (translucide). Este utilizat în consum (porumb fiert) sau
în industria conservelor.
Zea mays conv. amylacea Sturt. – amidonos, cu boabe complet
amidonoase (au un strat cornos foarte subţire, la exterior), foarte mari, ştiuleţi
lungi, cilindro-conici. Cuprinde forme tardive.
Zea mays conv. tunicata (A. Saint, H.) Sturt. – porumbul îmbrăcat, cu
glume mari care acoperă boabele.
Hibrizii de porumb cultivaţi la noi în ţară aparţin uneia sau alteia dintre
convarietăţi sau unei forme intermediare. Actualmente, la noi în ţară sunt
autorizaţi pentru cultivare 308 hibrizi, din care 69 sunt autohtoni, 5 hibrizi, în
colaborare cu alte ţări, restul fiind din import. Amintim câţiva hibrizi cultivaţi pe
suprafeţe mai mari:
 Hibrizi extratimpurii (FAO 100-200): Apache, Aral, Brissac, Cardial,
Ciclon, Cristal, Dana, Decebal, Electra, Elita, Kallista, Merlin, Milenium,
Montana, Natalie, Nordic, P.I. 110. Suceava 99, Isabella, Turda 165, Turda 167,
Turda 200 Plus etc.
 Hibrizi timpurii (FAO 200-300): Alberta, Clarica, Dacic, Elan, Felicia,
Helga, Kiskun Aliz, Monalisa, Monessa, Nobilis, Somax, Szegedi, SC 276, Turda
160, Turda 200, Turda 201, Turda Mold 188, Turda Super, Valeriu, Zsuzsanna
etc.
 Hibrizi semitimpurii (FAO 300-400): Alfa, Alfor, Andreea, Astral,
Auriu, Fundulea 475 M, Hella, Ileana, Irina, Jordan, Kiscum, Leila, Marista,
24
DESCRIEREA BOABELOR
Milcov, Minerva, Neptun, Norma, Oana, Oituz, Olimp, Polo, Rosa, Stira,
Szegedi, Turda, Favorit, Turda SU 210 etc.
 Hibrizi semitardivi (FAO 400-500): Action, Anca, Anjou 425, Brates,
Celest, Clarisia, Daniella, Danubiu, Dekalb 391, Dolar, Evelina, Forban, Fulger,
Fundulea 320, Fundulea 322, Granit, Kiskum, Nastia, Olt, Opal, Paltin, Panciu,
Pandur, Partizan, Premier, Rapid, Rapsodia, Rodna, Szegedi, Şoim, Tilda,
Vasilica, Vultur etc.
 Hibrizi tardivi (FAO 500-600): Amarillo, Ampere, Ana, Artu,
Campion, Cecilia, Cecilia CB, Cervia, Cirone, Colomba, Costador, Cronus,
Dacic, DK 527, DK 537, Duplo, Faur, Florencia, Florencia SB, Fundulea376,
Generos, Georgina Kiskun 4444, KW SO 551, LG 2530, Lovrin 400, Mikado,
Monzon, Octavian, Orizont, Pamela, Piroska, Portillo, PR 36 T 58, Primizia,
Pura, Pura SB, Rival, Robust, Rubin, Safir, Safror, Seller, Star, Szegedi SC 516,
Tavasz, VR 5250, VR 7250, ZP 409 şi ZP 434.
 Hibrizi foarte tardivi (FAO peste 600): Agana, Alessia, Aliacan,
Alipresti, Alistar, Arper, Barolo, Cocor, Coralba, Coralba SB, Deniro, DK 646,
Excelent, Felipe, Fundulea 365, Fundulea 410, Fundulea 625, Gabi, Gardel, GS
307, GS 308, Hockey, Kudos, Luce, Pordoi, Pueblo, Tandil, Temerar, Tempra,
Vero, VM 2801, ZP 684.
2.3.3. Caractere generale ale seminţelor leguminoaselor

comestibile.
Din această grupă fac parte speciile: mazărea, fasolea, soia, lintea, bobul,
fasoliţa, năutul, lupinul, arahidele şi latirul.
Acestea aparţin fam. Fabaceae (Leguminosae), au însuşiri anatomice ale
seminţelor asemănătoare, mult diferite de cele ale cerealelor (boabele de cereale
sunt, de fapt, fructe, iar la leguminoase, seminţe propriu-zise).
Sămânţa la plantele din această categorie este alcătuită din: tegumentul
seminal şi embrionul cu cele două cotiledoane (seminţele nu au endosperm),
substanţele de rezervă fiind acumulate în cotiledoane.
Tegumentul sau învelişul seminal este deseori mult îngroşat şi greu
permeabil pentru apă (bob, lupin, fasole) sau mai subţire şi permeabil (soia,
arahide). Suprafaţa tegumentului poate fi netedă sau zbârcită, lucioasă sau mată,
de culoarea albă, galbenă, verde, roz, violetă, cafenie, cenuşie, neagră, marmorată
etc.
Structura tegumentului (testei):
- cuticula – spre exterior, foarte subţire;
- câteva straturi de celule palisadice, cu pereţii îngroşaţi, aşezate
compact în plan vertical şi care reduc permeabilitatea pentru apă şi
aer;
25
- stratul de celule columnare (în formă de mosor), de formă

dreptunghiulară;
- stratul de celule parenchimatice.
Pe tegument există mai multe formaţiuni care servesc la identificarea
speciilor, din care, mai importante sunt:
- hilul – reprezintă locul de prindere a seminţei de păstaie (fruct). Se
prezintă ca o cicatrice şi are forma, mărimea şi culoarea diferite în
funcţie de specie şi varietate. Hilul nu este acoperit de cuticulă, fiind
locul de pătrundere a apei cu mai multă uşurinţă;
- micropilul (locul de prindere a tubului polenic în ovul) se află la un
capăt al hilului; la unele specii (fasole) se observă cu uşurinţă, iar la
altele, se evidenţiază greu cu ochiul liber;
- şalaza (locul de ramificare a fascicului libero-lemnos din funicul) se
găseşte la capătul hilului, în partea opusă micropilului şi apare sub
forma unor proeminenţe sau pete de culoare mai închisă decât restul
tegumentului (funiculul este axul ovulului);
- embrionul, situat sub tegument, format din două cotiledoane mari,
tigelă, muguraş şi radiculă. Tigela uneşte cele două cotiledoane în
dreptul hilului seminţei. Muguraşul (gemula) este situat între
cotiledoane, iar radicula apare, de obicei pe marginea cotiledoanelor
(prin îndepărtarea tegumentului cele două cotiledoane se desfac în
partea opusă hilului dar rămân unite în zona acestuia (fig. 2.13.).
Fig. 2.13. – Sămânţa de fasole

A – desfăcută în cotiledoane;
B – secţiune în tegumentul seminţei
a – tegumentul;
b – cotiledoane;
c – radicula embrionului;
e – gemula;
f – testa;
g – celule în formă de mosor;
h, i – tegument
26
DESCRIEREA BOABELOR
A. Boabele de mazăre (Pisum sativum L.) – seminţe propriu-zise pot fi

sferice, oval-rotund comprimate, rotund-colţuroase, sferic-unghiulare, pătratice
sau au forme intermediare, cu suprafaţa netedă sau zbârcită.
Culoarea seminţelor (dată, în general, de coloraţia cotiledoanelor dar şi de
cea a tegumentului) la maturitate este galbenă deschis, galbenă-portocalie,
galbenă verzuie, verde, verde-albăstruie, brunie sau marmorată. Hilul este rotund,
oval sau aval-alungit, de culoare mai deschisă decât restul seminţei, de obicei, sau
are aceeaşi culoare cu tegumentul.
Şalaza este îndepărtată de hil şi se observă sub forma unei mici umflături
sau o pată mică de culoare mai închisă.
Microfilul se află în vecinătatea hilului.
Cotiledoanele, când sunt desfăcute, au forma unei calote sferice.
Tegumentul este compact şi se desprinde cu uşurinţă de pe cotiledoane.
Mărimea boabelor diferă în funcţie de soi: după diametru, boabele se
împart în trei categorii: mici, cu diametrul sub 4 mm; mijlocii cu diametrul de 4-6
mm şi mari, cu diametrul peste 6 mm.
Soiuri cultivate: Alfetta, Alina, Baccara, Bastille, Dora, Eiffel, Grafila,
Loto, Marina, Mona, Montana, Monique, Profi, Renata, Turbo, Vedea.
B. Seminţele de fasole (Phaseolus vulgaris L.)

În funcţie de formă (raportul dintre lungime, lăţime şi diametrul seminţele
de fasole se clasifică în patru varietăţi principale:
- fasole sferică (Ph. vulgaris var. sphaericus Savi.), când cele trei
dimensiuni ale boabelor sunt aproape egale;
- fasole eliptică (Ph. vulgaris var. ellipticus Mart.), cu lăţimea egală cu
grosimea, lungimea depăşind aproximativ o dată şi jumătate grosimea
(de formă eliptică, uneori ovală cu capetele rotunjite);
- fasole cilindrică (Ph. vulgaris var. oblongus Savi.) cu lăţimea egală cu
grosimea, lungimea seminţelor fiind de 2 ori mai mare decât lăţimea
(de formă cilindric-alungite);
- fasolea reniformă (Ph. vulgaris var. compressus D.C.), cu forma
reniform – comprimată, alungită, lăţimea seminţei de două ori mai
mare decât lăţimea.
Între aceste varietăţi există forme intermediare: ellipticus x compressus,
ellipticus x sphaericus, compressus x ellipticus (forma: reniform-eliptică,
cilindric-eliptică).
În funcţie de mărimea boabelor, fasolea se diferenţiază astfel:
- cu boabe mici, la care lungimea este între 7-10 mm, iar greutatea a
1000 seminţe, sub 160 g;
- cu boabe mijlocii, lungimea fiind de 10-12 mm, iar MMB = 160-450 g;
- cu boabe mari, cu lungimea peste 12 mm, iar MMB – peste 450 g.
27
Tegumentul seminţelor poate avea culoarea albă, galbenă, roz, roşie,

portocalie, cafenie, neagră sau pestriţă, cu diferite desene, dungate etc.
Secţiunea prin tegumentul seminţei:
- spre exterior există stratul cu celule lungi aşezate regulat (palisadice);
- un strat de celule în formă de mosor;
- mai multe straturi de celule orizontale, turtite şi compacte.
Pe tegument se observă hilul scurt, de formă ovală, de culoare albă (la
seminţele albe) iar la cele colorate are o margine de culoare mai închisă. Lângă hil
se găseşte micropilul (observat cu ajutorul lupei) care apare ca un punct de
mărimea vârfului unui ac.
În partea opusă micropilului se află strofiolul sub forma a două mici
proeminenţe.
Sub tegument între cele două cotiledoane se află hipocotilul, muguraşul şi
radicula.
La noi în ţară se cultivă soiurile: Ami, Avans, Aversa, Bianca, Diva, Star,
Vera (mai există în cultură soiuri de fasole, ca: Ardeleana, Ceali de Dobrogea,
Emiliana).
C. Seminţele de soia (Glycine hispida Max.) – pot avea forma sferică,

ovală, oval-alungită, elipsoidală, oval-plată, ovoid-eliptică şi de forme
intermediare (fig. 2.14.).
Fig. 2.14. – Sămânţă de soia

(după Walter O. Scott şi
Samuel R. Aldrich, 1970)
A – întreagă;
B – sămânţă desfăcută în
cotiledoane
Culoarea tegumentului la majoritatea soiurilor este galbenă de diferite

nuanţe. Există şi forme cu seminţele verzi, cafenii, brune, negre sau pestriţe. Dacă
28
DESCRIEREA BOABELOR
maturarea are loc forţat (din cauza secetei, spre exemplu), la unele soiuri care, în
mod obişnuit au boabele galbene, acestea pot căpăta culoarea verzuie.
Mărimea seminţei variază în limite foarte largi: lungimea = 6-13 mm,
lăţimea = 4-8,5 mm, iar MMB = 50-400 gr.
Hilul se află pe partea ventrală a bobului, are forma variabilă (de la oval-
alungită până la forma unei linii subţiri), de aceeaşi culoare cu tegumentul sau de
culoare mai închisă (cafenie, cenuşie, neagră). Strofiolul lipseşte.
Tegumentul are permeabilitatea scăzută (totuşi este mai subţire decât cel de
fasole, bob şi lupin), suprafaţa netedă, uşor lucioasă.
Cotiledoanele au culoarea galbenă sau verde. În cultură se găsesc
următoarele soiuri: Agat, AG 0801 RR, Atlas, Balkan, Bólyi 44, Columna,
Danubiana, Diamant, DKB 08-01, DKB 14-01, DKB 20-01, DKB 24-01, Kiskun
Daniela, KPG 23930 RR, Neoplanta, Onix, Opal, Perla, Proteinka, PR 92 B 05
RR, PR 92 B 21 RR, PR 92 B 71 RR, Românesc 99, S0994 RR, S 1484 RR,
S2254 RR, SP9191 RR, Safir, Stine 2250, Triumf, Venera şi Victoria.
D. Seminţele de linte (Lens culinaris Medik.) – sunt turtite, în formă de

lentilă biconvexă, cu diametrul de 2-9 mm şi grosimea de 1,0-2,6 mm, de culoare
verzuie, cenuşie, cafenie, roşie, neagră, unicoloră sau marmorată, cu MMB de 25-
70 g. La păstrarea mai îndelungată, seminţele galbene se închid la culoare,
devenind brune.
Stilul este îngust (lungimea are 1-2 mm), iar culoarea, mai deschisă decât a
tegumentului. Strofiolul are forma unui punct de culoare mai închisă şi se găseşte
în vecinătatea hilului.
În funcţie de mărimea seminţelor, formele de linte se grupează în:
- lintea cu bobul mare (subspecia macrosperma Baumg. Bar.) cu
seminţele rotund plate, în formă de disc, cu diametrul de 6-9 mm,
având muchia ascuţită şi culoarea cotiledoanelor verde-gălbuie
(predominantă, verde), uneori sămânţa este marmorată;
- lintea cu bobul mic (subspecia microsperma Baumg. Bar.), cu
seminţele rotunde, în formă de lentilă biconvexă, cu diametrul de 2-6
mm, muchia rotunjită, de culoare portocalie, cenuşie, verzuie până la
neagră sau marmorată.
Se mai găsesc în cultură soiurile: Iaşi 9 (macrosperma), Oana
(microsperma) şi unele populaţii locale de Banat şi Moldova.
2.3.4. Caracterele seminţelor plantelor oleaginoase
Grupa seminţelor plantelor oleaginoase include seminţele sau fructele unor

specii ce aparţin la diferite familii botanice (Asteraceae, Brassicaceae,
Euphorbiaceae etc.) şi care au conţinut ridicat de grăsimi.
29
Fiind specii care aparţin diferitelor familii, este foarte dificilă caracterizarea
generală a seminţelor plantelor oleaginoase, având puţine elemente morfologice
comune (coaja şi miezul).
Coaja (pericarpul fructului sau tegumentul seminal, în funcţie de specie)
reprezintă învelişul cu rol de protecţie împotriva deteriorării mecanice şi
biochimice.
Miezul cuprinde embrionul, două cotiledoane şi endospermul (la unele
specii).
Din grupa plantelor oleaginoase tipice fac parte următoarele specii: floarea
soarelui, rapiţa, muştarul, ricinul, şofrănelul, inul pentru ulei, macul şi susanul, iar
unii autori includ în această grupă şi specii, ca: soia şi arahidele. Importanţă
economică mai mare pentru ţara noastră prezintă floarea soarelui, rapiţa, inul
pentru ulei şi ricinul.
A. Descrierea fructului de floarea soarelui (Helianthus annuus L.)

Fructul (achenă sau pseudoachenă) denumită frecvent sămânţă are formă
alungită, ascuţită, lungimea fiind de 8-25 mm, lăţimea de 4-13 mm, iar grosimea
de 5-7 mm.
Fructul este alcătuit din: coajă (pericarpul), cu rol protector, tegumentul
seminţei (o pieliţă subţire) şi miezul propriu-zis format din două cotiledoane şi
embrion (fig. 2.15.).
Fig. 2.15. – Secţiune longitudinală prin

achena de floarea soarelui
1 – pericarp;
2 – învelişul (membrana seminţei);
3 – cotiledon (miez);
4 – gemulă;
5 – ţesut procambial
Pericarpul (coaja) are următoarea structură (fig. 2.16.):

- epidermă (epicarpul) spre exterior, format dintr-un singur rând de
celule care conţin pigmenţi: cenuşiu, maroniu, negru etc.
30
DESCRIEREA BOABELOR
- suberul format din mai multe straturi de celule;

- stratul carbonogen sau fitomelan, ce conţine circa 75% carbon (strat
negru, compact), care măreşte duritatea pericarpului şi imprimă
rezistenţă la atacul larvelor moliei florii soarelui (Homoesoma
nebulella);
- ţesut sclerenchimatic (partea lemnoasă a pericarpului).
Fig. 2.16. – Secţiune prin

pericarpul fructului de
floarea soarelui
(după Zamfirescu şi colab.,
1965)
1 – cu strat cabonogen;
2 – fără strat carbonogen;
a – epicarpul; b - ţesut cu
suber;
c – strat carbonogen;
d – ţesut sclerenchimatic
Tegumentul seminal are aspectul unei membrane subţiri.

Embrionul format din radiculă, tigelă şi gemulă şi cele două cotiledoane
mari (în care sunt depuse substanţele de rezervă), este situat sub tegumentul
seminal.
Endospermul există pentru scurt timp, între fecundarea florii şi începerea
formării seminţelor, având un aspect gelatinos, după care se resoarbe.
Se deosebesc forme şi hibrizi de floarea soarelui:
- pentru ulei (cu 48-59% ulei în fructe) cu lungimea fructelor de 7-13
mm şi lăţimea de 4-7 mm, la care miezul umple complet fructul, coaja
este subţire, netedă, pestriţă;
- pentru „ronţăit”, cu achene mari, lungi de 11-23 mm, late de 7,5-12
mm, coaja groasă, pronunţat costată şi la care miezul ocupă numai ¾
din cavitatea fructului, de culoare albă, cenuşie vărgată etc.;
- pentru halva, cu seminţe asemănătoare cu cele pentru ulei dar au un
conţinut redus de grăsimi (27-24%).
Hibrizii de floarea soarelui cultivaţi pentru extragerea uleiului sunt:
Alex, Almanzor, Arena, Arpad, Aurasol HO, Banat, Beril, Beti, Candisol,
Capella, Diabolo, Diabolo PR, Eden, Eladil, Favorit, Festiv, Fleuret, Fleuret OR,
Flora, Floralie, Florena, Flores, Florina, Florom 249, Florom 328, Floyd, Focus,
Fly, Heliasol, Heliasol RO, Hysun 321, India, Iustin, Kasol, Kiskun, Farao,
Kiskun Ramszesz, Krisol, Laguna, LG (cinci hibrizi creaţi în Franţa de firma
Limagrain Genetics Grande Cultures), Lovrin 338, Lucinol, Macha, Magnum,
Manitou, Masai, Mateol, Melody, Minunea, Mugur, Nibil, Nobel, Perfomer,
Pixel, opt hibrizi creaţi de firma Pioneer Hi-Bred, Internaţional, Inc., SUA, Rapid,
Rigasol, Rigasol OR, Rimisol, Romil, Romina, Saturn, Sako, Select, Sena,
31
Splendor, Sunko, Tiede, Timis, Top 75, Trentil, Trevi, Trevi OR, Valentino,
Venus, Zoltat.
Hibrizi cultivaţi pentru halva: Apetil, Duna şi Sunny 1.
B. Seminţele de rapiţă (Brassica napus L. var. oleifera Metz.) sunt

globuloase, aproape sferice, mici, cu diametrul de 1,5-2,4 mm, tegumentul privit
sub lupă prezintă nişte alveole ovale, culoarea fiind cenuşie, cafenie, aproape
neagră. Are un gust ierbos, iar în contact cu apa nu formează mucilagiu. MMB =
3,5-5,6 g, iar conţinutul în ulei, situat între 40-52%.
Se cultivă soiuri de toamnă şi primăvară.
Soiuri de rapiţă de toamnă: Amor, Astra, Bristol, Capitol, Colvert,
Contact, Dexter, Dolomit, Doublol, Madora, Orlando, Praska, Triumf, Valesca şi
Wotan.
Soiuri de rapiţă de primăvară: Bolero, Cyclone, Heros şi Star.
C. Seminţele de in (Linum usitatissimum L.) au formă oral-alungită, turtită,

cu vârful puţin recurbat (rostrat), suprafaţa netedă, lucioasă, de culoare castanie-
roşiatică, uneori galben pai sau galben-verzuie, cu lungimea de 3,4-6,2 mm,
lăţimea de 2,5-3,5 mm şi grosimea de 1,2-1,6 mm. Sămânţa este alcătuită din
tegument, embrion şi o cantitate mică de endosperm (fig. 2.17.A).
Fig. 2.17. – Sămânţa de in

A – secţiune longitudinală prin sămânţă:
1 – tegument;
2 – endosperm;
3 – embrion
B – secţiune transversală prin tegument:
a – cuticulă;
b – celule mucilaginoase;
c – straturi moi;
d – tegumentul intern;
e – straturi nucleare;
f – endosperm
32
DESCRIEREA BOABELOR
Tegumentul este format din epidermă (un strat de celule) care conţine
substanţe pectice (5-6%), foarte higroscopice (în contact cu apa, seminţele
formează mucilagiu şi se lipesc între ele). Urmează ţesutul parenchimatic
constituit dintr-un strat de celule parenchimatice turtite şi un strat de sclerenchim,
care dă rigiditatea tegumentului (fig. 2.17.B).
Embrionul ocupă aproape în întregime miezul seminţei şi este alcătuit din
două cotiledoane, radiculă şi muguraş.
Endospermul se află în cantitate redusă sub tegument, sămânţa de in, fiind
din acest punct de vedere parţial albuminată.
Soiuri cultivate: Alexin, Cristina, Floriana, Florinda, Fluin, Geria, Iunia
96, Janina, Lirina şi Oliana.
Mai există în culturi soiurile: Adin, Genţiana, Iulia, Olin şi Raluca.
D. Seminţele de ricin (Ricinus communis L.) sunt asemănătoare cu unele

forme de fasole. Au forma ovală sau oval-alungită, cu o parte bombată şi alta, mai
plată, sunt acoperite de o coajă tare, lucioasă (tegumentul) roşie deschisă sau
închisă, marmorată sau cenuşie etc. Tegumentul reprezintă 20-23 % din greutatea
seminţei, lungimea seminţelor este de 10-22 mm, lăţimea, 8-15 mm, iar grosimea
5-8 mm.
Sub tegument se află endospermul în care se depozitează uleiul iar în
interiorul acestuia se găseşte embrionul, format din două cotiledoane (ca două
foiţe), radicula şi muguraşul (fig. 2.18.).
Fig. 2.18. – Sămânţa de ricin

A – dorsal; B – lateral; C – secţiune longitudinală:
a – tegument; b – endosperm; c – embrion; c1 – radicula; c2 – muguraş;
c3 – cotiledoane; d – şalaza; e – raphe; f – hil; g – caruncul
33
Pe partea mai plană a seminţei se află funiculul la capătul căruia se găseşte

şalasa, iar în partea opusă, micropilul, situat în centrul unei excrescenţe numite
caruncul.
Soiuri cultivare: Gradon, Cristan, Rivlas, Safir, Teleorman şi Vlaşca.
2.4. ÎNSUŞIRILE FIZICE ALE MASEI DE BOABE
În toate operaţiunile tehnice (manipulare, transport, curăţire, sortare, aerare,

dezinsectizare, uscare, conservare etc.)care se efectuează de la treierarea şi până
la utilizarea seminţelor în diferite scopuri (industrie, alimentaţie, furajare,
însămânţare etc.) îşi pun amprenta însuşirile fizice ale seminţelor şi a masei de
seminţe, dintre care, mai importante:
- curgerea seminţelor şi a masei (friabilitatea) seminţelor;
- autosortarea;
- porozitatea şi densitatea;
- sorbţiunea şi higroscopicitatea;
- termoconductibilitatea.
2.4.1. Curgerea seminţelor şi formarea taluzului natural
Însuşirea seminţelor şi a masei de seminţe de a se deplasa pe un plan

înclinat, formând o pantă naturală cu un anumit unghi faţă de orizontală se
numeşte capacitate de curgere sau friabilitate.
Dacă pe o suprafaţă plană cade liberă o cantitate de seminţe, acestea se
aşază într-o grămadă care capătă forma unui con, a cărui generatoare poartă
denumirea de taluz natural. Unghiul dintre orizontală şi panta formată prin
curgerea produselor poartă denumirea de unghiul taluzului natural. În timpul
căderii, boabele se rostogolesc pe generatoarea (panta) conului, fără să-şi
modifice unghiul taluzului natural.
Deplasarea seminţelor pe planul înclinat (taluzul natural) începe din
momentul în care acestea ies din echilibrul stabil, moment determinat de unghiul
de frecare a seminţelor pe suprafaţa înclinată sau de unghiul de contact între
boabe în timpul rostogolirii.
Unghiul de frecare este unghiul cel mai mic la care masa de seminţe începe
să alunece pe o suprafaţă oarecare.
Capacitatea de curgere (friabilitatea) are o mare importanţă pentru practică,
de unghiul taluzului natural ţinându-se seama obligatoriu la construirea
depozitelor pentru seminţe, a instalaţiilor de transport şi curăţire prin cădere liberă
(elevatoare, transportoare pneumatice, maşini de curăţit şi sortat etc.) (fig. 2.19.).
O friabilitate bună a seminţelor înseamnă o manipulare uşoară a acestora la
umplerea sau golirea mijloacelor de transport (autocamioane, vagoane, vapoare),
34
DESCRIEREA BOABELOR
a spaţiilor de depozitare (magazii, silozuri), cât şi în timpul prelucrării produselor

(morărit), cu cheltuieli minime.
Fig. 2.19. – Curgerea seminţelor prin cilindrii triori
În general, pantele şi tuburile de scurgere a produselor trebuie să aibă o

înclinare de cca. 45º în cazul cerealelor grele (grâu-secară) şi jilave. La tuburile cu
secţiunea pătrată şi cu una din feţe orientată în jos, înclinarea trebuie mărită cu 3-
5%, iar la cele cu un unghi de îmbinare a feţelor orientat în jos, înclinarea se
măreşte cu cca. 18% faţă de unghiul taluzului natural al produsului.
Pentru măsurarea unghiului taluzului natural se pot folosi diferite
dispozitive. La îndemâna oricui este folosirea unui vas de sticlă de forma unei
prisme dreptunghiulare care se aşază în poziţie verticală, se umple 3/4 cu seminţe
şi se răstoarnă lent în poziţie orizontală. Prin răsturnarea vasului, partea de produs
liberă (care nu este în contact cu pereţii vasului) capătă forma unei pante cu o
înclinaţie ce poate fi măsurată de la exteriorul prismei cu ajutorul unui raportor
(fig. 2.20.).
Capacitatea de curgere este influenţată de următorii factori:
a. Forma boabelor. Cel mai mic unghi al taluzului natural, deci, cea mai
mare capacitate de curgere o au boabele sferice. Pe măsură ce forma seminţelor se
îndepărtează de cea sferică, capacitatea de curgere se micşorează (exemplu:
seminţele de mazăre uscată au unghiul taluzului natural de cca 22 grade, iar
boabele de orez, cca. 38 grade).
35
Fig. 2.20. – Prismă

dreptunghiulară din sticlă
pentru măsurarea
unghiului taluzului natural
(după Thierer L.V. şi colab.,
1971)
b. Starea suprafeţei boabelor. Seminţele cu suprafaţa netedă şi lucioasă

(la fasole, ricin) au capacitatea de curgere mai mare decât cele cu suprafaţă
rugoasă, cu asperităţi, perişori (orz, ovăz, orez nedecorticat, bumbac) sau cele
şiştave, zbârcite.
c. Conţinutul de umiditate a seminţelor. Pe măsura creşterii conţinutului
de umiditate, în general, se reduce foarte mult capacitatea de curgere la
majoritatea seminţelor. Excepţie fac cele care au formă perfect sferică, la acestea
capacitatea de curgere fiind foarte puţin influenţată de umiditate ( tab. 2.1 şi fig.
2.21.).
Tabelul 2.1
Influenţa umidităţii asupra unghiului taluzului natural
(după L.V. Thierer şi colab., 1971)
Unghiul Unghiul
Umiditate Umiditate
Produsul taluzului Produsul taluzului
% %
(grade) (grade)
15,3 30,0 14,6 32,0
Grâu Ovăz
22,1 38,0 20,7 41,0
11,1 23,0 10,6 28,0
Secară Soia
17,8 34,0 15,8 32,0
11,9 28,0 12,7 30,5
Orz Lupin
17,8 32,0 21,2 30,5
Fig. 2.21. – Influenţa umidităţii masei

de seminţe asupra unghiului taluzului
natural:
(după Trisveaţchi L.A., 1970)
1 – grâu;
2 – mazăre;
3 – linte;
4 – soia;
5 – bob furajer
36
DESCRIEREA BOABELOR
d. Conţinutul şi natura corpurilor străine. În cazul în care masa de

seminţe conţine o cantitate mare de impurităţi uşoare (paie, pleavă, ariste,
ciocălăi, frunze, sfori) sau de seminţe de buruieni cu suprafaţa rugoasă şi cu
posibilităţi de agăţare, capacitatea de curgere a acesteia se reduce considerabil ori
se poate pierde în totalitate. Dacă aceste componente sunt în cantitate mare iar
forma , starea suprafeţei, umiditatea sunt defavorabile curgerii, masa de seminţe
îşi pierde în totalitate capacitatea de curgere, îngreuind lucrările de încărcarea sau
golirea mecanizată a depozitelor, alimentarea utilajelor de curăţire, uscare sau
chiar înfundarea maşinilor şi utilajelor.
e. Felul, forma şi starea suprafeţei pe care se face curgerea. Când
suprafeţele sunt înclinate, netede şi lucioase, capacitatea de curgere este mai
ridicată decât în cazul celor cu asperităţi. Prin conductele cu secţiunea circulară,
curgerea este mai rapidă decât prin cele cu secţiune pătrată aşezată în colţ (cu un
unghi de îmbinare a suprafeţelor în jos).
În afară de aceşti factori, unghiul taluzului natural este influenţat şi de
specia produsului (tab. 2.2).
Tabelul 2.2
Unghiul taluzului natural la seminţe din diferite specii (grade)
Unghiul taluzului Unghiul taluzului

Produsul Produsul
minim Maxim Minim maxim
Grâu 23 38 Porumb 30 40
Secară 23 38 Floarea soarelui 31 45
Orz 28 45 Mazăre 22 28
Ovăz 31 54 Ricin 34 46
Orez 37 45 In 24 34
Deplasarea produselor (curgerea) din celulele de siloz în timpul golirii

acestora mai este influenţată şi de alţi factori şi anume: forma celulei (circulară,
hexagonală, pătrată etc.), forma pâlniei de curgere (trunchi de con, trunchi de
piramidă etc.), înclinarea pantei la pâlnia de curgere a produselor din celule,
raportul între înălţimea şi lăţimea celulei, poziţia şi numărul gurilor de evacuare a
produselor etc.
Indiferent de aceşti factori s-a constatat că la golirea celulei se formează, la
început, în partea inferioară a masei de boabe un canal prin care curge o cantitate
de produs, în primul rând, de la fundul celulei. Apoi acest canal (central sau
lateral) se prelungeşte ajungând până la pâlnia formată la suprafaţa lotului, luând
diferite forme în funcţie de factorii amintiţi (fig. 2.22.).
În funcţie de diametrul, înălţimea celulei şi poziţia gurii de alimentare faţă
de cea de evacuare s-au stabilit trei forme de curgere a produselor din celulele
silozurilor: curgere normală, curgere simetrică şi curgere asimetrică.
37
Fig. 2.22. – Forma pâlniei şi canalul de

curgere după golirea unei cantităţi de
1/3 – 1/4 din capacitatea celulei cu
diametru mare (după Thierer L.V. şi
colab., 1971)
1. Curgerea normală (fig. 2.23a) este caracteristică celulelor cu diametrul

mare în comparaţie cu înălţimea lor şi la care gurile de alimentare şi evacuare sunt
aproximativ în acelaşi plan vertical. În acest caz canalul din masa de seminţe se
formează pe toată înălţimea stratului după scurt timp de la începerea curgerii
produsului; în continuare, în canalul de curgere sunt antrenate în mod succesiv
produsele începând de la partea superioară către cea inferioară a celulei.
2. Curgerea simetrică (fig. 2.23b) este specifică celulelor înalte şi înguste,
la care în timpul curgerii produsului se mişcă întregul lot, deplasarea fiind mai
rapidă de-a lungul canalului care se formează în produs, mai lentă spre zonele
laterale. După evacuarea a cca. 50 % din capacitatea celulei, curgerea devine
normală.
Fig. 2.23. – Curgerea

produselor din celulele de
siloz:
a – normală;
b – simetrică;
c - asimetrică
(după Thierer L.V., şi colab
1971)
3. Curgerea asimetrică (fig. 2.23c) este caracteristică celulelor cu

diametrul foarte mare şi la care gura de alimentare este asimetrică faţă de cea de
evacuare. Evacuarea produsului se face în mare parte pe straturi laterale,
38
DESCRIEREA BOABELOR
golindu-se în primul rând coloanele verticale din zonele învecinate canalului de

curgere ce se formează în masa lotului.
În cazul produselor umede şi tasate cu capacitate redusă de curgere, după
evacuarea unei treimi din celulă se poate forma o boltă, care după un anumit timp
cedează şi supune celula la solicitări foarte mari prin deplasarea instantanee a
întregului lot de seminţe spre partea inferioară a celulei.
2.4.2. Autosortarea produselor
Autosortarea produselor este însuşirea seminţelor şi a masei de seminţe în

mişcare, de a se aşeza în straturi în funcţie de mărimea, forma şi greutatea
specifică a componentelor. Acest proces se observă la umplerea sau golirea
celulelor de siloz, mai evidentă fiind la încărcarea mecanizată a celulelor înalte.
Prin căderea liberă a masei de seminţe se produce o stratificare a componentelor
lotului de seminţe din punct de vedere calitativ, stratificare influenţată în mare
măsură şi de curenţii de aer circulari care se formează în celulă şi care menţin
particulele uşoare în stare de plutire un timp mai îndelungat, dirijându-le spre
periferia celulei. Astfel, în zonele dinspre peretele celulei de siloz se separă
corpurile străine uşoare, boabele şiştave, zbârcite, praful etc. cu greutate specifică
mai redusă şi cu capacitate de plutire mai ridicată, în timp ce seminţele mari,
grele, cu capacitate de plutire mai mică, se grupează spre centrul celulei.
Procesul de autosortare se mai produce şi în următoarele situaţii:
- la încărcarea mecanizată a depozitelor desfăşurată în plan orizontal
(stratificarea este mai puţin accentuată decât în celulele de siloz
datorită înălţimii mai reduse de cădere şi curenţilor de aer circulari de
intensitate mai mică);
- la golirea prin căderea liberă a produselor din depozite;
- în timpul transportului produselor pe drumuri care produc şocuri şi
trepidaţii puternice mijloacelor de transport, în vagoane de cale ferată,
la deplasarea pe transportoare cu bandă, când componentele grele se
separă spre baza lotului iar impurităţile uşoare se adună la suprafaţa
vracului;
- la cernerea produselor, datorită vibraţiilor sitelor, la rostogolirea
seminţelor pe panta taluzului natural.
La păstrarea seminţelor, autosortarea este un fenomen negativ, deoarece se
formează porţiuni neomogene din punct de vedere fiziologic, al porozităţii.
Acumularea impurităţilor uşoare şi a prafului creează condiţii pentru apariţia
procesului de încingere. De procesul autosortării trebuie să se ţină seama la
recoltarea probelor primare.
Pentru evitarea autosortării produselor în siloz, la gura de umplere a
celulelor şi la cea de evacuare se montează dispozitive speciale numite conuri de
împrăştiere care împiedică acumularea componentelor grele spre centrul celulei şi
39
repartizarea celor uşoare spre periferie. La proiectarea acestor conuri se ţine

seama de forma celulei, înălţimea şi suprafaţa acesteia, poziţia gurii de umplere, a
celei de evacuare, de tipul curgerii (normală, asimetrică, simetrică).
2.4.3. Densitatea şi spaţiul intergranular al masei de boabe
Totalitatea spaţiilor de aer dintre seminţele unui lot de produse constituie

spaţiul intergranular sau porozitatea lotului.
Volumul ocupat de masa de seminţe, fără spaţiul intergranular reprezintă
densitatea (D) lotului. Atât porozitatea (P) cât şi densitatea (D) se exprimă în
procente.
Porozitatea se poate defini drept raportul dintre volumul spaţiilor
intergranulare şi volumul total ocupat de masa seminţelor şi se calculează cu
formula:
Vv
P  100
V
în care:
P – porozitatea (%);
V - volumul total al masei de seminţe;
v - volumul componentelor solide din lot.
Densitatea este raportul dintre volumul ocupat de componentele solide din
masa produsului şi volumul total al lotului şi se determină cu formula:
v
D  100
V
în care:
D – densitatea (%);
V - volumul total al masei seminţelor;
v - volumul componentelor solide din lot.
Porozitatea şi densitatea masei de boabe influenţează păstrarea şi
conservarea produselor, impunându-se în operaţiunile de:
- aerarea activă (caracteristicile ventilatoarelor se calculează în funcţie
de porozitatea produselor iar la durata ventilării, de asemenea se ţine
seama de volumul spaţiului intergranular);
- uscarea produselor (porozitatea şi densitatea sunt factori importanţi
ce intră în calculul bilanţului termic);
- gazarea produselor cu substanţe chimice (insecticidele sub formă
gazoasă sunt difuzate prin spaţiile dintre seminţe);
În procesul de conservare a produselor, spaţiile intergranulare conţin
rezerva de oxigen necesară pentru respiraţia seminţelor şi tot în aceste spaţii se
acumulează bioxidul de carbon şi alte produse sub formă gazoasă rezultate din
activitatea vitală a seminţelor.
Porozitatea şi densitatea se diferenţiază în funcţie de următorii factori:
40
DESCRIEREA BOABELOR
a) Mărimea şi forma componentelor solide ale masei de boabe.

Porozitatea se micşorează când în masa de seminţe există un amestec omogen de
componente mari şi mici, cele mici deplasându-se cu uşurinţă în spaţiile dintre
boabe. Componentele mari măresc de obicei porozitatea. Seminţele uniformizate
au un spaţiu intergranular mai mare. Loturile formate din boabe de formă sferică
au o porozitate mai mare decât cele alcătuite din seminţe de formă ovală.
b) Starea suprafeţei componentelor. Seminţele netede, lucioase, fără
asperităţi determină o porozitate redusă în comparaţie cu cele şiştave, zbârcite,
sau cu asperităţi, ariste, care au un spaţiu intergranular mai mare.
c) Umiditatea seminţelor. Dacă seminţele se depozitează cu un procent
ridicat de umiditate, porozitatea este mai mare comparativ cu a celor uscate. În
schimb, dacă umezirea apare după ce produsele au fost depozitate, seminţele îşi
măresc volumul datorită absorbţiei apei şi reduc spaţiul intergranular.
d) Procentul şi componentele corpurilor străine. Impurităţile mici reduc
din porozitatea masei de seminţe, pătrunzând în spaţiile intergranulare ale lotului,
iar cele mari şi în special cele uşoare afânează lotul, mărind porozitatea. Cu cât în
masa de seminţe există o proporţie mai mare de corpuri străine uşoare mari (paie,
frunze etc.) cu atât porozitatea se măreşte, iar cu cât sunt mai multe impurităţi
sferice mici, cu atât porozitatea se micşorează.
c) Tipul depozitului. În depozitele situate în plan orizontal, înălţimea
stratului de produs este mai redusă iar porozitatea este mai mare. În silozuri, care
au o înălţime mare, porozitatea medie se reduce cu atât mai mult cu cât coloana de
produse este mai înaltă. Porozitatea este mai scăzută spre baza lotului datorită
presiunii şi tasării pe care o exercită coloana de seminţe asupra stratului inferior.
Scăderea porozităţii datorită acestor procese se produce până la o anumită limită,
după care rămâne constantă.
Valorile medii ale porozităţii la diferite produse sunt prezentate în
tabelul 2.3.
Datorită autosortării, porozitatea poate fi diferenţiată în diferite locuri ale
masei de seminţe, ceea ce duce la repartizarea neuniformă a aerului, influenţând
însuşirile fizice şi procesele fiziologice din masa de boabe.
Tabelul 2.3
Porozitatea medie la produsele depozitate
Produsul Porozitatea Produsul Porozitatea

Grâu 35-45 Mei 30-50
Secară 35-45 Porumb boabe 30-55
Orz 45-55 Floarea soarelui 55-80
Ovăz 50-70 Mazăre 40-45
Hrişcă 50-60 Lupin 40-45
Orez nedecorticat 50-65 In 30-50
41
2.4.4. Sorbţiunea boabelor
Prin sorbţie sau sorbţiune se înţelege proprietatea seminţelor (datorită

structurii coloidale capilar poroase) de a absorbi vapori de apă, substanţe chimice
sau gaze din mediul înconjurător şi se manifestă prin: adsorbţie, absorbţie,
desorbţie, condensare capilară şi chemosorbţie.
Adsorbţia este însuşirea seminţelor de a reţine (fixa) la suprafaţa
seminţelor vapori de apă sau gaze fără ca acestea să intre în reacţii chimice cu
substanţele chimice din seminţe.
Absorbţia este procesul de pătrundere a vaporilor de apă sau a gazelor în
interiorul seminţelor, datorită diferenţei de presiune osmotică între interiorul şi
exteriorul celulelor.
Desorbţia este fenomenul prin care vaporii şi gazele sorbite de seminţe pot
fi cedate parţial sau total mediului înconjurător, în cazul în care presiunea sau
concentraţia acestora din mediul ambiant scade sau când temperatura acestora
creşte.
Condensarea capilară reprezintă procesul prin care vaporii nesaturaţi ai
mediului înconjurător, intrând în capilarele seminţelor devin saturaţi şi se
condensează ca urmare a atracţiei exercitată de pereţii capilarelor seminţelor.
Chemosorbţia este absorbţia de către seminţe a vaporilor de apă şi gaze,
însoţită de reacţii care determină modificări chimice ale componentelor
seminţelor.
Între ţesuturile care alcătuiesc tegumentul seminţelor sau pericarpul
fructelor există macro şi microcapilare. Diametrul macrocapilarelor este cuprins
între 10-3-10-4 cm iar a microcapilarelor este de 10-7 cm. Pereţii macro şi
microcapilarelor din straturile interioare ale seminţelor reprezintă o suprafaţă
activă care participă în procesele de sorbţiune a moleculelor de vapori şi gaze, de
asemenea, tot prin aceste capilare se deplasează vaporii condensaţi.
Procesul de sorbţiune prezintă interes în tehnica uscării, gazării,
conservării, păstrării, transportului şi prelucrării produselor agricole.
În cazul uscării produselor cu gaze de combustie în amestec cu aerul
atmosferic (uscare directă), dacă arderea combustibilului nu se face complet,
există pericolul, datorat sorbţiunii, ca seminţele să capete miros de fum, sau de
bioxid de sulf (în funcţie de tipul de combustibil folosit).
În lucrările de combatere a dăunătorilor cu diferite produse se va evita
folosirea unor insecticide care, datorită chemosorbţiei, intră parţial în reacţie cu
substanţele din seminţe (de exemplu, amoniacul).
Tot datorită procesului de sorbţiune, produsele pot reţine mirosuri străine
neplăcute în cazul impurificării acestora cu seminţe bogate în uleiuri volatile
(coriandru, chimion etc.) depreciindu-se astfel calitatea, îşi pot mări umiditatea,
absorbi unele substanţe toxice, devenind neutilizabile sau pot pierde unele
substanţe volatile, valoroase.
42
DESCRIEREA BOABELOR
2.4.4.1. Higroscopicitatea seminţelor şi umiditatea de echilibru

Higroscopicitatea (absorbţia şi desorbţia apei din boabe) reprezintă
proprietatea seminţelor de a absorbi umiditatea din aerul umed şi de a o ceda
mediului extern mai uscat.
Mărirea umidităţii seminţelor prin sorbţiune are loc când presiunea parţială
a vaporilor de apă de la suprafaţa seminţei este mai mică decât presiunea parţială
a vaporilor de apă din aerul atmosferic, iar eliminarea apei din boabe prin
desorbţie se observă dacă presiunea vaporilor de apă din seminţe este mai mare
decât cea a vaporilor de apă din mediul înconjurător.
Higroscopicitatea este influenţată de factorii:
- compoziţia chimică a seminţelor;
- mărimea, structura şi integritatea seminţelor;
- umiditatea şi temperatura aerului atmosferic.
În procesul de sorbţiune a vaporilor de apă din mediul extern se deosebesc
două faze:
- difuziunea exterioară – pătrunderea vaporilor de apă din aerul
înconjurător în spaţiul intergranular al masei seminţelor şi
- difuziunea internă – procesul de migrare a vaporilor de apă din spaţiul
intergranular al masei de seminţe în interiorul boabelor.
Schimbul de apă dintre aer şi seminţe are loc până când se stabileşte un
echilibru dinamic între presiunea vaporilor de apă din interiorul seminţelor şi cea
din mediul înconjurător (valorile celor două presiuni sunt identice), stare numită
echilibru higroscopic sau hidric.
Umiditatea seminţelor la care încetează schimbul de apă între boabe şi aer
se numeşte umiditate stabilă sau umiditate de echilibru.
Echilibrul hidric este influenţat de: umiditatea relativă a aerului (gradul de
saturaţie în vapori al acestuia), temperatura aerului, umiditatea şi temperatura
seminţelor, compoziţia chimică, mărimea şi structura seminţelor. Pe măsură ce
umiditatea relativă a aerului (%) creşte, se măresc valorile umidităţii de echilibru,
iar mărirea temperaturii aerului determină scăderea umidităţii de echilibru
(tab. 2.4).
Compoziţia chimică a seminţelor influenţează foarte mult valoarea
umidităţii de echilibru. Astfel produsele care conţin în majoritate amidon şi
proteine (substanţe hidrofile – care absorb apa) au o umiditate de echilibru mai
mare (cereale, leguminoase pentru seminţe) decât cele care conţin cantităţi mari
de grăsimi (substanţe hidrofobe – care resping apa).
Între diferite specii de cereale există o slabă diferenţiere a valorii umidităţii
de echilibru deoarece compoziţia chimică ca şi structura seminţelor este
asemănătoare (tab. 2.5).
43
Tabelul 2.4
Influenţa umidităţii relative şi temperaturii aerului
asupra umidităţii de echilibru la grâu
(după THIERER L. V. şi colab., 1971)
Umiditatea Umiditatea de echilibru a grâului la temperatura de:

relativă a
-10°C -5°C 0°C 16-20°C 20-25°C
aerului (%)
40 13,34 12,78 12,36 10,75 9,76
50 14,68 12,98 12,78 11,80 11,68
60 15,46 13,82 13,68 12,92 12,72
70 16,23 15,31 14,92 14,82 -
80 18,52 17,67 17,45 16,83 -
Tabelul 2.5
Umiditatea de echilibru (%) a boabelor de cereale la temperatura de 20°C
Umiditatea relativă a aerului (%)

Produsul
20 40 60 70 80 90
Grâu 7,8 10,7 13,1 14,3 16,0 19,9
Secară 8,3 10,9 13,5 15,2 17,4 20,8
Orz 8,3 10,9 13,4 15,2 17,5 20,9
Ovăz 6,7 9,4 12,0 14,4 16,8 19,9
Orez decorticat 7,5 10,4 12,5 13,7 15,2 17,6
Mei 7,8 10,5 12,7 14,3 15,9 18,3
Porumb 8,2 10,7 13,2 14,9 16,9 19,2
În cadrul grupei plantelor oleaginoase, umiditatea de echilibru este cu atât

mai scăzută cu cât conţinutul de ulei în seminţe este mai ridicat (tab. 2.6).
Tabelul 2.6
Umiditatea de echilibru (%) a seminţelor plantelor oleaginoase
la temperatura de 22°C
Conţinutul Umiditatea relativă a aerului (%)

Produsul
de ulei (%) 20,2 49,3 57,1 78,7 87,5
Soia 20,0 5,10 6,31 8,95 13,97 18,89
In 38,5 4,10 5,50 7,07 9,43 12,25
Rapiţă 39,3 4,07 5,15 6,85 9,44 12,00
Floarea soarelui 46,3 3,27 4,79 6,43 8,37 11,07
Ricin 55,1 2,99 4,33 5,44 6,60 8,42
44
DESCRIEREA BOABELOR
Umiditatea de echilibru dă informaţii asupra posibilităţii masei de seminţe

păstrate în anumite condiţii de temperatură şi umiditate de a se umezi sau usca.
Atât în perioada maturării şi recoltării cât şi în timpul aerării, conservării şi
transportului produselor se constată variaţia umidităţii seminţelor în funcţie de
temperatura şi umiditatea atmosferică.
Temperatura şi umiditatea atmosferică din timpul recoltării plantelor
influenţează în mare măsură conţinutul de apă al seminţelor. Astfel, produsele
recoltate în primele ore ale dimineţii, când umiditatea relativă a aerului este mai
ridicată, au un conţinut mai ridicat de umiditate, comparativ cu cele recoltate la
amiază, când umiditatea atmosferică este mai scăzută. Între umiditatea boabelor
provenite din acelaşi lan (cu tehnologie şi vegetaţie identică) diferenţa poate
ajunge uneori până la 10% între boabele recoltate în aceeaşi zi (de la ora 5 şi la
ora 16).
În cazul produselor depozitate în vrac, zonele de contact cu aerul
atmosferic sunt influenţate în măsură mai mare şi mai rapid de umiditatea şi
temperatura acestuia decât cele din mijlocul vracului. De asemenea, produsele
aflate în mişcare (cu suprafaţa de contact cu aerul atmosferic mult mai mare) sunt
mai mult influenţate faţă de cele în staţionare; la seminţele mai mici transferul de
umiditate se face mai uşor şi mai repede decât la cele mari.
Când seminţele au cedat din umiditate datorită scăderii umidităţii aerului, în
cazul revenirii aerului la umiditatea iniţială seminţele nu ajung la umiditatea
iniţială, ci va exista o diferenţă de umiditate în minus. Pentru ca seminţele să
ajungă la umiditatea iniţială (la începutul desorbţiei), umiditatea relativă a aerului
trebuie să fie cu câteva procente mai mare faţă de valoarea de la începutul
fenomenului. Acest fapt explică diferenţa de umiditate constatată în final, a unui
vrac de seminţe în cazul amestecării a două loturi cu umiditate diferită şi
fenomenul se numeşte histerezis sorbţional. Între seminţele cu umiditate diferită
are loc un proces de redistribuire a apei care se produce cu atât mai repede cu cât
umiditatea şi temperatura seminţelor sunt mai ridicate şi cu cât omogenizarea este
mai bună. Migrarea apei dinspre seminţele umede spre cele uscate începe după
câteva ore de la amestecarea seminţelor. Procesul de migrare şi uniformizare a
umidităţii, în cazul amestecării a două loturi cu umidităţi diferite, în condiţii
optime de temperatură durează cca. 3 zile, diferenţa de umiditate datorat
histerezisului de sorbţiune fiind între 1,2-1,3%, uneori chiar 2% (la grâu diferenţa
este în jur de 1% la umiditatea de echilibru de 8-18%)
În tabelul 2.7. este prezentată durata uniformizării unui lot de grâu care
conţine în amestec boabe uscate şi boabe umede.
Diferenţa de 0,88% umiditate constatată după 72 ore de la amestecarea
loturilor se atribuie histerezisului de sorbţiune.
Migrarea umidităţii între boabe se face mai repede la seminţele mici,
şiştave, sparte, făinoase care au o suprafaţă activă de sorbţiune mai mare faţă de
seminţele mari, compacte şi normal dezvoltate.
45
Procesele de absorbţie şi desorbţie a apei în masa seminţelor se petrece şi

între boabele proaspăt recoltate şi seminţele de buruieni prezente în lot (care de
obicei au o umiditate foarte mare) determinând mărirea umidităţii boabelor în
scurt timp. De aici rezidă necesitatea eliminării seminţelor de buruieni din masa
de boabe concomitent cu recoltarea şi depozitarea produselor.
Tabelul 2.7
Durata uniformizării umidităţii unui lot de grâu ce conţine în amestec
boabe umede şi uscate
Intervalul de timp de la Umiditatea seminţelor (%)

amestecarea seminţelor Lotul I Lotul II
0 ore (la omogenizare) 9,6 23,20
5 ore 13,57 19,06
8 ore 14,45 18,28
24 ore 14,61 18,02
72 ore 15,86 16,74
De exemplu: în cazul unui lot de grâu cu 9% seminţe de buruieni cu 56%

umiditate şi 14% umiditatea grâului (fără buruieni), după 30 zile de păstrare,
umiditatea întregului lot era de 18,4%.
Umiditatea de echilibru a seminţelor la temperatura de 20°C şi la
umiditatea relativă a aerului de 70% se ia ca limită maximă a umidităţii pentru
păstrare.
2.4.5. Termoconductibilitatea boabelor
Termoconductibilitatea reprezintă capacitatea transmiterii căldurii de la un

corp la altul ca rezultat al diferenţei de temperatură dintre ele.
Migrarea căldurii în masa de boabe are loc prin: conductibilitate calorică
(conducţie), convecţie şi iradiere calorică.
a) Conductibilitatea calorică sau conducţia este trecerea căldurii printr-
un corp solid şi se exprimă prin coeficientul de conductibilitate care reprezintă
cantitatea de căldură necesară încălzirii cu 1°C a unui strat de boabe cu suprafaţa
de 1 m2- şi grosimea de 1m (1 m3 de seminţe) într-o oră. În cadrul conducţiei
deplasarea căldurii se realizează prin contactul direct între boabe. Componentele
masei de boabe au, în general, o conductibilitate calorică foarte redusă, fiind
caracterizate printr-o mare inerţie termică (coeficient de conductibilitate foarte
scăzut). Aceasta se datorează compoziţiei organice a seminţelor şi prezenţei
aerului în spaţiile intergranulare care sunt rele conducătoare de căldură
(coeficientul de conductibilitate foarte scăzut). Conducţia este influenţată de
umiditatea masei de seminţe fiind într-o relaţie direct proporţională (pe măsura
creşterii umidităţii seminţelor creşte şi conductibilitatea calorică).
46
DESCRIEREA BOABELOR
Valorile coeficientului de conductibilitate variază între 0,12-0,40 Kcal/m2/h

(aerul are coeficientul de 0,02 Kcal/m2/h, iar grâul şi orzul, valori între
0,1-0,4 Kcal/m2/h; apa are coeficientul de 0,5 Kcal/m2/h, iar cuprul, valori între
260-340 Kcal/m2/h).
b) Convecţia reprezintă transmiterea căldurii într-un corp gazos sau lichid.
În cadrul convecţiei, straturile de gaz sau lichid aflate în contact cu sursa de
căldură devin mai calde şi mai puţin dense, se dilată şi se deplasează în sens
ascendent, locul lor fiind luat de straturile mai reci. Deplasarea căldurii în masa de
boabe prin convecţie are loc prin intermediul aerului din spaţiul intergranular,
aerul cald din straturile inferioare ale lotului fiind mai uşor, se ridică la suprafaţă.
Deplasarea căldurii prin convecţie decurge lent, viteza acestui proces fiind
corelată cu diferenţa de temperatură dintre straturile situate la diferite niveluri şi
volumul spaţiului intergranular. Datorită convecţiei, căldura acumulată în
straturile interioare ale lotului de seminţe se deplasează la suprafaţa masei de
seminţe, fără însă ca focarele care se formează în straturile superioare să migreze
în adâncime.
c) Iradierea calorică este procesul prin care un corp expus unei surse de
căldură se încălzeşte. În cadrul metodelor de conservare a masei de seminţe,
iradierea calorică este folosită în procesul de uscare a produselor prin contactul
boabelor cu suprafeţe încălzite (conducte de calorifer) sau prin expunerea la soare.
Propagarea căldurii prin iradiere în interiorul masei de seminţe se face foarte greu
datorită conductibilităţii termice reduse a seminţelor. De aceea, la solarizarea
(expunerea la soare) seminţelor pentru uscare se recomandă lopătarea repetată
pentru expunerea la soare a straturilor inferioare. În cadrul uscării prin iradierea
căldurii de către suprafeţele încălzite se va avea în vedere ca radiatoarele să fie
astfel amplasate încât la trecerea produselor printre conductele încălzite, fiecare
bob şi fiecare parte al acestuia să fie în contact cu aceste suprafeţe.
Datorită slabei conductibilităţi calorice a masei de seminţe, zonele situate
departe de stratul superior, de pereţii şi duşumeaua depozitului îşi menţin timp
foarte îndelungat temperatura din momentul depozitării. Astfel, dacă într-o celulă
de siloz se introduce o masă de boabe mai caldă (fără a fi răcită, în prealabil),
straturile din interiorul masei de boabe îşi vor menţine timp îndelungat
temperatura determinată la depozitare şi dimpotrivă, masa de boabe în stare rece
îşi va păstra temperatura joasă şi în perioada de vară. Schimbarea temperaturii în
masa de boabe este dependentă de metoda de păstrare a boabelor şi de tipul
depozitului. Dacă produsele sunt păstrate în magazii, unde grosimea stratului de
boabe este mică, variaţia de temperatură are loc mult mai repede decât în celulele
de siloz.
Din punct de vedere a capacităţii de conservare a masei de boabe, slaba
conductibilitate calorică are atât o însemnătate pozitivă cât şi una negativă. Astfel
că, datorită acestei însuşiri, printr-o organizare raţională a regimului de păstrare se
47
menţine în masa de boabe o temperatură scăzută chiar şi în anotimpul cald.

Temperatura scăzută determină încetinirea sau chiar oprirea temporară a tuturor
proceselor fiziologice ce au loc în masa de boabe, prevenind în mare măsură
încingerea şi alterarea masei de boabe (de aici, posibilitatea conservării seminţelor
cu ajutorul frigului).
Dezavantajul slabei termoconductibilităţi a masei de boabe este faptul că, în
condiţii favorabile proceselor vitale din seminţe, microorganisme şi de creştere a
temperaturii acesteia, căldura este reţinută în masa de boabe şi poate declanşa
încingerea seminţelor.
48

CAP2 N

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CAP2 N

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TEHNOLOGIA PĂSTRĂRII PRODUSELOR AGRICOLE VEGETALE

2.1. CLASIFICAREA BOABELOR DESTINATE

În operaţiunile comerciale, cât şi în lucrările de recepţionare şi valorificare

A. Clasificarea pe baza componentelor chimice principale şi a modului

b) grupa seminţelor proteice sau grupa leguminoaselor comestibile, din

B. Clasificarea pe baza însuşirilor ponderale ale seminţelor (după

C. Clasificarea în funcţie de epoca de recoltare:

D. Clasificarea botanică se utilizează în special, pentru produsele

În practica agricolă precum şi în lucrările de recepţionare, condiţionare,

2.2. STRUCTURA SEMINŢELOR (BOABELOR)

Mărimea este dată de cele trei dimensiuni (lungime, lăţime, diametru) şi se

2.3. CARACTERELE MORFOLOGICE ŞI

2.3.1. Caracterele generale ale boabelor de cereale

Majoritatea boabelor de cereale au caracterele anatomice asemănătoare,

Fig. 2.1. – Bobul de grâu

Învelişul la boabele golaşe este alcătuit din pericarp şi tegumentul seminal.

 Corpul făinos situat sub stratul cu aleuronă constituie miezul bobului,

2.3.2. Caractere specifice boabelor de cereale

A. Descrierea bobului la grâu (Triticum sp.)

Fig. 2.2. – Bobul de grâu

Soiurile de grâu comun cultivate sunt: Albota, Alex, Aniversar, Apullum,

B. Descrierea bobului de secară (Secale cereale L.)

Fig. 2.3. – Bobul de secară

Fig. 2.4. – Structura bobului de secară

Dintre soiurile cultivate de secară se remarcă: Amando, Apart, Marlo,

C. Descrierea bobului de triticale (Triticosecale Wittm)

D. Descrierea bobului de orz (Hordeum vulgare L.)

Fig. 2.5. – Pana bazală

Boabele de orz îmbrăcat au pe paleea inferioară 5 nervuri iar pe cea

Fig. 2.6. – Secţiune prin cariopsa de orz

Fig. 2.7. - Structura bobului de orz

Soiurile cultivate în ultimii ani în ţara noastră sunt următoarele:

E. Descrierea bobului de ovăz (Avena sativa L.)

Fig. 2.8. – Morfologia bobului de ovăz

Structura anatomică a bobului de ovăz este asemănătoare cu a celorlalte

- celulele endospermului – foarte mari .

Fig. 2.9. – Secţiune longitudinală prin

Soiurile de ovăz cultivate: GK Pillango, GK Zalan, Lovrin 1 şi Mureş

F. Descrierea bobului de orez (Oryza sativa L.)

Orezul comun se grupează în două ramuri:

Fig. 2.10. – Morfologia bobului de orez

Dintre soiurile cultivate în ţara noastră, amintim: Brăila, Dunărea, Elida,

G. Descrierea bobului de porumb (Zea mays L.)

Structura anatomică a bobului de porumb este asemănătoare cu a grâului de

Fig. 2.11. – Structura bobului de

C – secţiune longitudinală prin bob:

Endospermul este format din stratul aleuronic, constituit dintr-un singur

Fig. 2.12. – Structura bobului de porumb la diferite convarietăţi:

numai pe părţile laterale şi făinos (amidonos) în centrul şi partea superioară a

2.3.3. Caractere generale ale seminţelor leguminoaselor

- stratul de celule columnare (în formă de mosor), de formă

Fig. 2.13. – Sămânţa de fasole

A. Boabele de mazăre (Pisum sativum L.) – seminţe propriu-zise pot fi

B. Seminţele de fasole (Phaseolus vulgaris L.)

Tegumentul seminţelor poate avea culoarea albă, galbenă, roz, roşie,

C. Seminţele de soia (Glycine hispida Max.) – pot avea forma sferică,

Fig. 2.14. – Sămânţă de soia

Culoarea tegumentului la majoritatea soiurilor este galbenă de diferite

D. Seminţele de linte (Lens culinaris Medik.) – sunt turtite, în formă de

2.3.4. Caracterele seminţelor plantelor oleaginoase

Grupa seminţelor plantelor oleaginoase include seminţele sau fructele unor

A. Descrierea fructului de floarea soarelui (Helianthus annuus L.)

Fig. 2.15. – Secţiune longitudinală prin