UNIVERSITATEA PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, ȘTIIȚE SOCIALE ȘI PSIHOLOGIE

LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU

OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I

Coordonator:
Conf. univ. dr. Pescaru Maria

Candidată,

Trăneci (Stoica) Polineta

Vâlcea

2021

0
 UNIVERSITATEA PITEȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, ȘTIIȚE SOCIALE ȘI PSIHOLOGIE

DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR SOCIALE PRIN

INTERMEDIUL JOCULUI

Coordonator:
Conf. univ. dr. Pescaru Maria

Candidată,

Trăneci (Stoica) Polineta

Vâlcea

2021

Contents
1
Introducere............................................................................................................................................3
CAPITOLUL I: EDUCAȚIA SOCIO-EMOȚIONALĂ LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ –
FORMAREA ABILITĂȚILOR SOCIALE.........................................................................................7
I.1. Strategii educative specifice la vârsta preșcolară.......................................................................7
I.2. Repere ale dezvoltării psihogenetice normale a preșcolarului..................................................8
I.3. Obiectivele şi principiile educaţiei socio-emoționale..............................................................11
1.4. Comportamentul social al copilului preșcolar.........................................................................12
I.5. Dezvoltarea abilităţilor social-emoţionale în anii de grădiniţă................................................13
CAPITOLUL II: FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA COMPORTAMENTELOR ȘI
ABILITĂȚILOR EMOȚIONALE....................................................................................................18
2.1. Cunoașterea psihologică a copilului preșcolar........................................................................18
2.1.1. Competențe sociale...........................................................................................................18
2.1.2. Competențele emoționale..................................................................................................22
2.2. Factori de risc în dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale la preşcolari....................25
1. Factori intrapersonali..............................................................................................................25
2. Factori interpersonali..............................................................................................................26
2.3. Etape în dezvoltarea abilităţilor sociale ale copiilor și precolarilor........................................28
2.4. Rolul jocului şi al povestirilor în dezvoltarea socio-emoţională a copiilor.............................30
CAPITOLUL III: METODE ȘI TEHNICI DE ÎNVĂŢARE A ABILITĂȚILOR SOCIALE.........36
III.1. Metode și tehnici de învăţare prin intermediul jocului pentru dezvoltarea abilităților sociale
........................................................................................................................................................36
III.2. Ateliere educaţionale socio-emoţională în cadrul grădiniţei................................................41
III.3. Importanța familiei în formarea şi dezvoltarea comportamentelor pozitive ale....................43
Copiilor – ateliere socio-emoționale pentru părinţi........................................................................43
CAPITOLUL IV: CERCETAREA SOCIO-PEDAGOGICĂ PRIVIND DEZVOLTAREA
ABILITĂȚILOR SOCIALE PRIN INTERMEDIUL JOCULUI......................................................45
4.1. Tipul cercetării.........................................................................................................................45
4.1.1. Dezvoltarea abilităţilor sociale – Informaţii şi recomandări pentru preșcolari.................45
4.2. Prezentarea cercetării pedagogice intitulat: “experimentarea programului de intervenţie
educaţională în plan socio-emoţional prin intermediul jocului”.....................................................55
4.3. SCOPUL CERCETĂRII.........................................................................................................56
4.4. OBIECTIVELE CERCETĂRII...............................................................................................56
4.5. IPOTEZA.................................................................................................................................57
4.6. PREZENTAREA METODELOR DE CERCETARE.............................................................59
4.2.1 Metoda sociometrică..........................................................................................................59
4.2.2. Metoda observaţiei ...........................................................................................................62
4.7. ETAPA PRE-TEST.................................................................................................................64
4.8. ETAPA EXPERIMENTALĂ..................................................................................................67
4.9. ETAPA POST-TEST...............................................................................................................75
4.10. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR....................................................................78
4.11. CONCLUZIILE CERCETĂRII............................................................................................82
CONCLUZII......................................................................................................................................84
BIBLIOGRAFIE:...............................................................................................................................86
ANEXE:.............................................................................................................................................88

Motto: „ Jocul este puntea între copilărie și vârsta matură”

( J. Chateau)
2
 Introducere

În societatea actuală are loc un proces dinamic care obligă toate categoriile sociale să țină
pasul cu evoluția societății și implicit a educației. Suntem în era informațională pe care unii cu greu
o acceptă sau se integrază în ea.
Pedagogia contemporană favorizează spiritul creator, iniţiativa, originalitatea, având ca
scop restructurarea şi eficientizarea învăţământului, prin implicarea omului de la catedră în acţiuni
care îi permit să-şi pună în valoare tactul şi vocaţia pedagogică.
Copilăria timpurie reprezintă cea mai importantă perioadă din viaţa unui individ prin
consecinţele durabile pe care le are asupra dezvoltării ulterioare a acestuia. Fiecare copil este unic
iar unicitatea lui reprezintă toate deciziile luate în privinţa lui, cu scopul primordial de a-l ajuta să
se dezvolte deplin.
Vârsta preşcolară se caracterizează prin dezvoltare accelerată în toate planurile: fizic,
cognitiv şi socio-emoţional, care se află în strânsă interacţiune şi nu pot fi separate decât artificial,
pentru a fi investigate sau înţelese mai uşor. Ştiinţa şi tehnica a evoluat mult, iar
noutăţile apărute la fiecare pas îi fascinează pe micii preşcolari. Educatorul poate face din grupa sa
de elevi un adevărat laborator de testare şi descoperire a eficienţei metodelor şi procedeelor de
predare-învăţare-evaluare.
În grădiniţă, importanţa jocului îmbracă dimensiuni noi, determinate de faptul că se
urmăreşte în mod deosebit dezvoltarea intelectuală a copilului, stimulându-i inteligenţa şi
creativitatea, contribuie la trecerea treptată de la gândirea concret-intuitivă la gândirea simbolică,
abstractă. Copilul în perioada preşcolară se caracterizează printr-o dezvoltare intensă din punct de
vedere fizic şi mai ales psihic. Modificări calitative şi cantitative vor fii foarte accentuate, încât în
perioadele copilăriei următoare nu vor mai putea fi egalate.
Jocul are un rol primordial în viaţa copilului, devine activitatea fundamentală a învăţării,
influențând întreaga conduită şi personalitate a copilului care este în plină formare şi dezvoltare.
Jocul este o activitate specifică copilăriei ce îl pune pe copil în situaţia unei intense activităţi
intelectuale şi asigură o asimilare corectă a noţiunilor, a regulilor, o însuşire activă şi conştientă a
cunoştinţelor, reprezentând o activitate conştientă, importantă în viaţa oamenilor de orice vârstă.
Acest fapt este demonstrat de polisemia cuvântului: joc de cuvinte, joc de scenă, jocul cu viaţa şi cu
moartea, a-şi pune viaţa în joc, a face jocul cuiva etc. Jocul este o acţiune importantă, deoarece prin
intermediul acestuia copilul încearcă să înţeleagă lumea în care trăieşte şi în care este nevoit să
interacţioneze.

3
 Jocul este mijlocul prin care copilul îşi poate exprima gândurile şi sentimentele, percepe
prezentul şi trecutul pentru a se pregăti pentru anii viitori. In timpul jocului sunt antrenate mai
multe aspecte ale dezvoltarii: socio-emotional, de limbaj, cognitiv si motric.
Prin dezvoltarea abilităților sociale preșcolarul învață să coopereze, să negocieze, să își
aștepte rândul și să se joace respectând regulile jocului. Aceste abilități se îmbunătățesc pe măsură
ce copilul se joacă iar el va învăța rolurile și regulile societății.
Lucrarea: ”Dezvoltarea abilităților sociale prin intermediul jocului”, este structurată pe
4 capitole, centrate în jurul următoarelor concepte cheie: educație socio-emoțională, formarea și
dezvoltarea comportamentelor și abilităților emoționale, metode și tehnici de dezvoltare a
abilităților sociale. Cele 4 capitole ale lucrării sunt următoarele:
Capitolul I – Educația socio-emoțională la vârsta preșcolară – formarea abilităților
sociale
Capitolul II - Formarea și dezvoltarea comportamentelor și abilităților emoționale
Capitolul III – Metode și tehnici de dezvoltare a abilităților sociale
Capitolul IV – Cercetare socio-pedagogicăprivind dezvoltarea abilităților sociale prin
intermediul jocului.
Capitolul I pune în evidență abilitățile sociale și emoționale. Abilităţile sociale sunt cele
care ne permit să ne integrăm în mediul în care trăim fie el grupul de la grădiniţă, şcoală, serviciu
sau grupul de prieteni. Abilitățile sociale sunt vitale pentru a permite unui individ să aibă și să
mențină interacțiuni pozitive cu ceilalți. Multe dintre aceste abilități sunt esențiale în crearea și
susținerea prieteniilor. Interacțiunile sociale nu se desfășoară întotdeauna fără probleme și o
persoană trebuie să poată implementa strategii adecvate, cum ar fi rezolvarea conflictelor atunci
când apar dificultăți în interacțiuni. Este important ca indivizii să aibă "empatie" (adică să fie
capabili să pătrundeți în “situația” altcuiva și să-i recunoașteți sentimentele), deoarece permite unei
persoane să răspundă într-o manieră de înțelegere și îngrijire a modului în care se simt alții.
Capitolul II, pune în evidență modul şi stilul părinţilor de a-şi exprima emoţiile, deoarece
părinţii reprezintă modele de comportament faţă de copii. Factorul de risc apare în frecvenţa cu care
părinţii utilizează cuvinte care denumesc emoţii. Când părintele evită să discute despre emoţii,
copilul nu-şi va putea exprima emoţiile ci va avea probleme şi cu identificarea lor atunci când le
trăieşte. Exprimarea emoţiilor pozitive este perceput ca un element esenţial pentru iniţierea
interacţiunilor cu ceilalţi pentru capacitatea de a rezolva în mod eficient conflictele şi implicit
pentru dobândirea strategiilor eficiente de reglare emoţională.
Educatorul devine un model dar şi un antrenor pentru dezvoltarea competenţelor
emoţionale şi sociale ale copilului. Utilizarea unui limbaj care să atragă atenţia asupra emoţiilor sau
a evidenţierii reacţiilor emoţionale în contextul acţiunilor obişnuite scade riscul copiilor de a avea
4
dificultăţi în înţelegerea emoţiilor precum şi a consecinţelor pe care le au comportamentele lor.
Relaţia de ataşament securizant dintre educator copil îi oferă acestuia surse suplimentare de
adaptare la mediu şi de compensare a posibilelor relaţii insecurizante cu părinţii. Atitudinea
educatorului faţă de disciplină precum şi consecvenţa cu care aplică recompensele şi pedepsele este
extrem de importantă. Copiii cu care se discută regulile şi în cazul nerespectării lor se aplică
consecinţele discutate, vor dezvolta abilităţi de reglare emoţională optimă.
Capitolul III: Aplicarea metodelor solicită timp, diversitate de idei, angajare în acțiune,
descoperirea unor noi valori, responsabilitate didactică, încredere în ceea ce s-a scris și în
capacitatea personală de a le aplica creator pentru eficientizarea procesului instructiv educativ.
Situațiile de învățare rezolvate prin metode interactive de grup dezvolta copiilor gândirea
democratică deoarece ei exersează gândirea critică și înțeleg că atunci când analizează un personaj,
comportamentul unui copil, o faptă, o idee, un eveniment, ei critică comportamnetul, ideea, fapta nu
critică personajul din poveste sau copilul, adultul. Metodele învață copiii, că un comportament
întâlnit în viața de zi cu zi poate fi criticat pentru a învăța cum să-l evităm. Ei aduc argumente,
găsesc soluții, dau sfaturi din care toți învață. Este foarte important alegerea momentului din lecție,
dintr-o zi, personajul-copil și fapta lui deoarece ele reprezintă punctul cheie în reușita aplicării
metodei și nu trebuie să afecteze copilul. Tocmai acesta este punctul forte al metodelor care
introduc în dezbatere comportamente reale, cotidiene.
În procesul de predare - învăţare a cunoştinţelor, metodele trebuie astfel combinate încât să
constituie strategii de învăţare, instrumente de muncă ale preşcolarului în procesul de cunoaştere de
noi cunoştinţe, de formare de priceperi şi deprinderi.
Capitolul IV, intitulat Cercetarea socio-pedagogică privind dezvoltarea abilităților sociale
prin intermediul jocului, detaliază cercetarea cantitativ-calitativă, în cadrul căreia am aplicat şi
interpretat, în cadrul experimentului, jocuri didactice specifice vârstei cu ajutorul poveștilor copiilor
din grupa mijlocie pe care îi îndrum. Cercetarea are la bază ideea că toţi trebuie să contribuim la
creşterea unor copii sănătoşi atât mental cât şi emoţional. La vârsta preşcolară copiii au nevoie de
modele de la adulţi, care să-i înveţ:
- cum să relaţioneze cu ceilalţi cu respect faţă de nevoile lor şi ale celorlalţi,
- cum să rezolve diverse situaţii sociale cu care se confruntă zi de zi,
- cum să trăiască sănătos emoţiile de tristeţe, frică, teamă, furie fără să-i rănească pe ceilalţi.
Copiii învaţă în funcţie de ce facem noi adulţii, observă şi imită comportamentele noastre,
având o influenţă asupra comportamentului copilului. Acţiunile noastre ghidează copilul în
dezvoltarea socială şi emoţională şi îi asigurăacestuia cadrul formării încrederii în sine.

5
 Grădiniţa este mediul în care copilul observă şi preia din comportamentele celorlalţi copii.
De aceea este nevoie ca toţi copiii să beneficieze de un reper extrem de valoros şi foarte credibil de
comportament
Lucrarea metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I, a fost elaborată în urma
consultării unui număr de 32 de surse bibliografice, iar ipoteza de la care a pornit cercetarea
intitulată: Utilizarea jocului didactic la preşcolari în relaţie cu particularităţile individuale sau de
grup ale copiilor, duc la optimizarea activităţii didactice, la îmbunătăţirea rezultatelor şcolare şi la
modalităţi de dezvoltare a abilităților sociale, a fost confirmată.
Jocurile didactice transpun situaţii de viaţă şi de activitate socială, ceea ce ajută la
socializarea preşcolarului. Preşcolaritatea este perioada cea mai indicată pentru dezvoltarea şi
optimizarea competenţelor emoţionale şi sociale, pe parcursul cărei copilul îşi dezvoltă competenţe
fundamentale în plan cognitiv, emoţional şi social esenţiale pentru adaptarea viaţa adultă.

CAPITOLUL I

6
 EDUCAȚIA SOCIO-EMOȚIONALĂ LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ –
FORMAREA ABILITĂȚILOR SOCIALE

I.1. Strategii educative specifice la vârsta preșcolară

Copilăria timpurie reprezintă cea mai importantă perioadă din viaţa unui copil, având
consecinţe durabile asupra dezvoltării ulterioare a acestuia.
Fiecare copil este unic iar unicitatea lui reprezintă punctul de plecare în toate deciziile luate
în privinţa lui, cu scopul primordial de a-l ajuta să se dezvolte deplin. Tot ceea ce ştim, credem şi
gândim despre copil se reflectă în tot ceea ce facem pentru el.
În educaţie nu există reţete, există experienţă acumulată, idei, teorii bazate pe cercetări noi,
practici confirmate care şi-au demonstrat în timp eficienţa, valori, principii, reguli. Succesul
educaţiei se bazează pe adaptarea demersului educaţional la nevoile individuale ale fiecărui copil.
Etimologic, cuvântul „educaţie” provine din latinescul ”educo”, ”educere”, termen care în
limbajul uzual are două semnificaţii: în primul rând el desemnează acţiunea de „a scoate din”, „a
ridica”, „a înălţa”, de unde semnificaţia actului educaţional de modificare, transformare, susţinere a
trecerii de la o stare primară la alta, nou formată, în lanţul dezvoltării; în al doilea rând, acelaşi
termen indică acţiunea de „a creşte”, „a îngriji”, „a hrăni”, semnificația actului educațional fiind
înţeleasă ca activitate de creare a condiţiilor necesare creşterii fizice, biologice, dar şi îngrijirii,
dezvoltării psihice, morale şi spirituale.
Ştefan Bârsănescu, în ”Dicţionarul de pedagogie contemporană”, defineşte educaţia ca
”fenomen social fundamental şi originar, apărut odată cu societatea umană, împlinind funcţia
socială de informare şi de formare a omului. Este studiata de pedagogie, care a făcut din ea obiect
propriu de cercetare şi noţiune centrală” (Bârsănescu, Ş., 1969).
Într-o accepţiune generală, educaţia este procesul (acţiunea) prin care se realizează
formarea şi dezvoltarea personalităţii umane, fiind o necesitate pentru individ şi pentru societate,
realizată în contextul existenţei sociale a omului.
Caracteristicile esențiale ale educației preșcolare sunt:
- Se realizează pe mai multe paliere: instructiv și educativ
- Este multidimensională, care cuprinde toate compartimentele definitorii pentru
personalitatea uman: educația intelectuală, educația moral civică, educația tehnologică,
educația fizică și sanitară;
- Se adaptează schimbărilor ce se produc în evoluția copilului prin trecerea de la o etapă
de vârstă la alta.

7
 Copilul care frecventează grădinița este cooptat într-un proces de construire / elaborare a
unui comportament care să-i permită afirmarea eului prin descoperirea competențelor sale ori prin
constatarea dificultăților pe care le are de învins. El are multiple oportunități pentru a se dezvolta:
- Are posibilitatea de a vorbi, ceea ce îl ajută la dezvoltarea abilităților lingvistice
- Folosirea diverselor tipuri de activități care conduc la dezvoltarea coordonării psiho-
motrice
- Este integrat în programe de descoperire a potențialului intelectual și afectiv
- Este pus în situații care îl obligă să exercite roluri diverse.
Mediul grădiniței este ușor formalizat, față de cel familial, care este centrat pe relațiile de
tip informal, încărcat de o gamă diversă de trăiri emoționale.
Mediul educativ din grădinițe diversifică modalitățile de abordare a copilului, de integrare
a lui în comunități de joacă și de instruire, contribuind astfel, la procesul construirii personalității
lui.
Grădinița prezintă programe de instruire și cunoștințe accesibile copilului, despre lume,
despre sine și despre ceilalți. Preocupările de conceptualizare cât mai comprehensivă a dezvoltării
copilului au condus spre definirea domeniilor, având ca reper atât psihologia dezvoltării, dar şi
finalităţile educaţiei în perioada copilăriei timpurii. Astfel, cele trei domenii clasice în psihologie,
domeniul fizic (psihomotor), cognitiv, socio-emoţional, au fost mereu explicitate şi completate.

I.2. Repere ale dezvoltării psihogenetice normale a preșcolarului

Reperele fundamentale în învățarea și dezvoltarea copilului de la naștere la 7 ani, (RFIDC)

aprobate prin O.M.nr. 3851/2010, reflectă o anumită perspectivă asupra copilului și asupra
dezvoltării lui, care permite îmbiunătățirea serviciilor destinate copiilor în perioada timpurie și
monitorizarea sistematică a progreselor realizate.
”Scopul principal al elaborării RFIDC a fost acela de a oferi un cadru comun de referință
în abordarea integrată a copilului prin toate serviciile de sănătate, îngrijire, protecție și educație care
îl deservesc” (Ezechil,L., Lăzărescu, Păiși, M., 2015).
În curriculumul pentru educaţia timpurie a copilului de la 3 la 6/7 ani, sunt prezentate
principalele repere psiho-fizice ale vârstei preșcolare, care permit stabilirea stării de întârziere,
normalitate sau avans în dezvoltarea copilului.

Nr. DOMENIUL SUBDOMENIUL ASPECTE INDICATORI

crt SPECIFICE

8
1 Dezvoltare Dezvoltare fizică *Motricitate
fizică, grosieră
a sănătății și *Motricitate fină
igienei *Dezvoltare
personale senzorio-motrie
Dezvoltarea *Promovarea
sănătății și a sănătății
igienei personale *Promovarea
îngrijirii și igienei
personale
*Promovarea
practicilor privind
securitatea
personală
2 Capacități și Curozitate și
atitudini în interes
învățare Inițiativă
Persistență
Creativitate
3 Dezvoltarea Dezvoltarea * Dezvoltarea
limbajului a limbajului și a capacității de
comunicării comunicării ascultare și
și a înțelegere –
premiselor comunicare
citirii și receptivă.
scrierii * Dezvoltarea
capacității de
vorbire și
comunicare -
comunicare
expresivă
Premisele citirii și * Participarea în
scierii experiențe cu
cartea
* Dezvoltarea
capacității de
discriminare
fonetică; asocierea
sunet – literă
* Conștientizarea
mesajului scris /
vorbit
* Însușirea
deprinderilor de
scris; folosirea
scrisului pentru
transmiterea unui
mesaj.

Dezvoltarea Dezvoltarea
4
cognitivă și gândirii logice și
9
 cunoașterea rezolvarea de
lumii probleme
Cunoștințe și * Reprezentări
deprinderi elementare
elementare matematice –
matematice; numere,
cunoașterea și reprezentări
înțelegerea lumii numerice, operații,
concepte de spațiu,
forme geometrice,
înțelegerea
modelelor,
măsurare.
* Cunoașterea și
înțelegerea lumii –
lumea vie,
Pământul, spațiul,
metode științifice.
5 Dezvoltare Dezvoltare Abilități de *Cu sprijin, se desparte de
socio- socială interacțiune cu adulții cu care este obișnuit.
emoțională adulții *Răspunde la formulele de
salut folosite de adulți.
*Urmează indicațiile adulților
în ceea ce privește
comportamentul adecvat în
diverse situații.
Abilități de *Se alătură unui grup de copii
interacțiune cu care se joacă.
copii de vârstă *Inițiază o activitate împreună
apropiată cu alt copil.
*Se conformează deciziilor de
grup.
*Cooperează, face schimb de
obiecte în joc.
* Rămâne cu grupul și nu
merge cu persoane
necunoscute.
Acceptarea și *Este capabil să se angajeze în
respectarea joc simbolic.
diversității * Se joacă împreună cu copii
diferiți din punc de vedere al
genului, limbii vorbite, etniei
sau cu CES, sub îndrumarea
adulților.
Dezvoltarea *Recunoaște comportamentul
comportamentului pozitiv al altor copii.
pro-social *Folosește jocul pentru a
explora, exersa și înțelege
rolurile sociale.
*Negociază cu alți copii
rezolvarea unei probleme cu
ajutorul adultului.
10
 *Exprimă sentimente și emoții
față de personaje din povești.
*Urmează reguli simple
*își așteaptă rândul la joc.
Dezvoltare Dezvoltarea *Își spune corect numele,
emoțională conceptului de sine prenumele și vârsta.
*Se calmează cu ajutorul
adultului.
* Are răbdare până i se oferă
atenție sau o recompensă.
Dezvoltarea *Răspunde la emoții prin joc
expresivității de rol
emoționale *Asociază emoțiile cu cuvinte
și expresii faciale.

Domeniile acestea, sunt utilizate pentru a descrie evoluţia copilului de-a lungul procesului
continuu al dezvoltării. Înţelegerea fiecărui domeniu al dezvoltării contribuie la conturarea
„portretului” copilului, care e util pentru evaluarea caracteristicilor imediate şi permanente legate de
abilităţile şi comportamentul lui. ”Progresul personal al copilului poate fi diferit în diverse domenii:
un copil merge mai devreme, dar vorbeşte mai târziu, altul are capacitatea de a relaţiona foarte uşor,
dar stabileşte mai greu relaţii cauzale între fenomene, obiecte. Dezvoltarea în fiecare domeniu
depinde de stimulii pe care-i întâlneşte copilul şi de posibilităţile de învăţare oferite de mediul
educaţional” (Neamţu, Cristina, Gherguţ, Alois, 2000).

I.3. Obiectivele şi principiile educaţiei socio-emoționale

Studiilor din literatura de specialitate privind educația socială, morală, civică, afectivă,
cetățenească, pentru democrație, educația pentru dezvoltare durabilă, ne-a permis formalizarea
următoarelor principii și obiective specifice educației socio-emoționale.
Principiile educației socio-emoționale:
1. Principiul valorificării și valorizării resurselor pozitive ale educabilului în vederea înlăturării
aspectelor negative;
2. Principiul individualizării educației socio-emoționale în funcție de structura personalității fiecărui
copil și de particularitățile de vârstă, context educațional și domeniu socioprofesional;
3. Principiul interdisciplinarității și al învățării integrate;
4. Principiul corelării între nevoile de educație la nivelul grupului și cel al ofertei educaționale a
profesorului;
5. Principiul asigurării calității în educație.
Obiectivele educației socio-emoționale:

11
1. Recunoașterea, acceptarea și autoreglarea emoțională ca fundament al formării unei abilități
sociale;
2. Creșterea capacității de adaptare la cerințele școlii și ale societății;
3. Dezvoltarea unor abilități intra- și interpersonale care să faciliteze reușita în viață;
4. Dobândirea capacității de aplicare a unor strategii adecvate în situații critice şi/sau stresante;
5. Creșterea sănătății mentale și reducerea riscului apariției devianțelor comportamentale. (Cucoş,
C. 1998).

1.4. Comportamentul social al copilului preșcolar

Copii stabilesc între ei interacțiuni unii cu ceilalți, aceasta reflectă specificul relațiilor cu
care ei intră în contact. Allport, în (” Structura și dezvoltarea personalității”, 1981), a arătat că
achiziționarea de către copil a comportamentului social, și configurarea unor atitudini explicite față
de ceilalți copii cu care intră în relație se dobândesc treptat: până la aproximativ 9 luni copii
manifestă reduse tendințe de a intra în schimb social cu alți copii; în jur de 2 ani, devin mai
prietenoși și manifestă interes de a intra în relații de tip cooperant cu alți copii; după 3 ani, nevoia
de a participa la activități crește, astfel până la 6 ani preferă să se joace în grupuri restrânse de 5-6
copii; după 6 ani, sfera relațiilor sociale se lărgește, astfel încât procesul integrării în clasa școlară
devine absolut posibil.
În perioada preșcolarității, copilul dobândește o serie de comportamente sociale, sub
aspectul celor mai importante caracteristici ce se manifestă la această vârstă:
 Spiritul de cooperare - este în legătură cu descreșterea gradului de dependență și cu
creșterea spiritului de întrajutorare;
 Loialitate față de grup – se manifestă atunci când copilul se lasă influențat de grup
-este în legătură cu stările pe care copilul le trăiește atunci când
este integrat în grup: dragoste, protecție, ură, milă, gelozie, rivalitate.
 Preferințele – încep să se manifeste în jurul vârstei de 3-4 ani, în forma atațamentului
puternic ce se crează între copii;
 Tendințe de conducere – se manifestă ca tendințe de influență asupra celorlalți: unii sunt mai
mobili, mai volubili, alții sunt mai agresivi, alții sunt mai originali, stabilesc cu mai multă
ușurință relații cu ceilalți
 Popularitate – copii mai independenți sunt mai populari, iar cei mai dependenți de adulți
sunt mai puțin populari
 Atitudine de sprijin – se formează către ultima parte a preșcolarității.

12
  Relație de simpatie cu cei aflați în suferință – atitudine de ajutorare, protejarea și apărarea
celui aflat în suferință, informarea adultului asupra suferințelor partenerului de joacă;
 Rivalitatea ca debut al competivității – sentimentul de rivalitate se naște în familie, acolo
unde sunt mai mulți frați care intră în competiție pentru a atrage mai mult atenția și
afecțiunea.
 Competitivitatea – exprimată în atitudini de genul : ”eu sunt mai mare”, ”al meu e mai
frumos”, ”sunt mai bun decât tine”
 Agresivitatea – poate fi de tip deschis când se ceartă cu ceilalți, lovește, sau poate fi de tip
închisca furie nedezlănțuită, rămasă în interior, neexteriorizată;
 Conflictele – reflectă mediul în care trăiesc și se dezvoltă, manifestându-se prin certuri,
bătăi.

I.5. Dezvoltarea abilităţilor social-emoţionale în anii de grădiniţă

Preșcolaritatea (3-6 ani) este etapa de dezvoltare în care cele mai multe abilităţi care ţin de
interacţiunea cu ceilalţi şi de înţelegerea şi controlul emoţiilor, încep să prindă rădăcini. Procesul de
învăţare şi de exersare a modului adecvat de a comunica, de a împărţi, de a iniţia şi menţine
prietenii, de a exprima emoţii și de a le manifesta comportamental într-un mod care să fie agreat
social, este unul de lungă durată, ce se întinde până spre anii adolescenței, chiar în viaţa de adult.
Însă, perioada anilor de grădiniţă este o etapă extrem importantă, deoarece, acum se formează
aproximativ 80% din abilităţile social-emoționale pe care un om le foloseşte pentru tot restul vieţii.
Abilităţile sociale sunt cele care ne permit să ne integrăm în mediul în care trăim fie el
grupul de la grădiniţă, şcoală, serviciu sau grupul de prieteni. Abilitățile sociale sunt vitale pentru a
permite unui individ să aibă și să mențină interacțiuni pozitive cu ceilalți. Multe dintre aceste
abilități sunt esențiale în crearea și susținerea prieteniilor.
Interacțiunile sociale nu se desfășoară întotdeauna fără probleme și o persoană trebuie să
poată implementa strategii adecvate, cum ar fi rezolvarea conflictelor atunci când apar dificultăți în
interacțiuni. Este important ca indivizii să aibă "empatie" (adică să fie capabili să pătrundeți în
“situația” altcuiva și să-i recunoașteți sentimentele), deoarece permite unei persoane să răspundă
într-o manieră de înțelegere și îngrijire a modului în care se simt alții.
Ce sunt jocurile si abilitățile sociale?
Jocul este un angajament voluntar în activități auto-motivate asociate cu plăcerea și
distracția. Jocul poate consta în interacțiuni amuzante, reale sau imaginare, constructive,
interpersonale (împreună cu alții) sau intrapersonale (joc solitar). Jocul este modul în care copiii
învață despre mediul înconjurător, despre corpurile lor, despre reguli, despre respect, etc.
13
 Jocul este principalul instrument de învățare și modelare a comportamentelor unui copil,
este modul prin care el comunică și învață. De cele mai multe ori și adultul găsește în joc un mijloc
facil de asimilare și dezvoltare abilități sau de reconstruire abilități.
Abilități pe care orice copil trebuie să le deprindă
1. Controlul impulsurilor (autocontrolul) și abilitatea de a lua decizii corecte
2. Abilitățile de supraviețuire
3. Abilitățile sociale
4. Independența si responsabilitatea
5. Organizarea și păstrarea ordinii
6. Abilitățile financiare
Unele abilități sau deprinderi de viață se dezvoltă în mod natural în comportamentul și
gândirea copilului. Pe altele însă, cel mic trebuie să le deprindă cu ajutorul tău și din experiențele de
viață cu care se confruntă. Nu rata nicio situație care îți oferă șansa de a-ți învăța prichindelul câteva
lecții de viață necesare în lupta pentru supraviețuire și succes de la maturitate!
Controlul impulsurilor (autocontrolul) și abilitatea de a lua decizii corecte
Atunci când este mic, copilul acționează din impuls și nu își gândește deciziile.
Autocontrolul este o abilitate care nu se dezvoltă de la sine la cel mic. Trebuie insuflată și încurajată
de către tine, încă de la vârsta preșcolară.
A învăța copilul să nu acționeze din impuls, ci să gândească de doua ori înainte de a lua o
decizie, este un proces complex. Insă din fericire, la vârste mici, copilul îți oferă o mulțime de
ocazii prin care îl poți ajuta să înțeleagă că trebuie să se gândească înainte la consecințele pe care
acțiunile lui le au asupra lui, dar și a celorlalți.
Oferirea unor alternative corecte și responsabile la acțiunile lui impulsive este altă metoda
prin care copilul învață să se controleze, să acționeze cumpătat și să ia decizii corecte. Copilul are
nevoie de antrenament constant pentru a-și însuși abilitatea de a rezolva probleme și pe cale pașnică
și de a lua decizii sănătoase și în avantajul lui.
Incurajarea lui constantă în găsirea de soluții proprii la problemele cu care se confruntă,
dar și ghidarea lui subtilă spre găsirea variantelor corespunzatoare, este un alt mod prin care îl ajuți
să gândească și să ia decizii potrivite.
Abilitățile de supraviețuire
Lecțiile de supraviețuire sunt printre primele care trebuie introduse în procesul disciplinar
al copilului. Sunt aptitudinile care ajută copilul să se descurce pe cont propriu în diverse situații. Pe
măsură ce crește, este important să-l înveți și să-i arăți cum să se descurce atunci când e în mijlocul
naturii, atunci când este singur acasă sau cum să se apere corect atunci cand este pus în fața unei
situații periculoase - este deranjat de un străin, este agresat de colegi sau copii etc.
14
 Aceste abilități îl pregătesc pentru situațiile imprevizibile cu care se va confrunta, de-a
lungul timpului. Invață copilul prin exemplu. Fii un model pozitiv pentru el și profită de situațiile
prin care trece pentru a-l învăța lecții de viață importante.
Nu încerca să îi enumeri toate lecțiile de supraviețuire pe care le cunoști. Ii vor intra pe o
ureche și îi vor ieși pe alta. Dacă nu se va confrunta el însuși cu situații în care are nevoie de ele, nu
le va acorda importanță și nici nu le va aprecia pe masură.
Abilitățile sociale
Sunt abilitățile pe care le folosim în fiecare zi pentru a interacționa și a comunica cu
ceilalți. Acestea includ comunicarea verbală și non-verbală, cum ar fi vorbirea, gestul, expresia feței
și limbajul corpului. O persoană are abilități sociale puternice dacă are cunoștințe despre cum să se
comporte în situații sociale și să înțeleagă regulile scrise și implicite atunci când comunică cu
ceilalți.
Copilul trebuie învățat de mic să fie sociabil sau prietenos cu cei din jur. Incă de la vârsta
de bebeluș, este important să îl ții frecvent în preajma oamenilor și să îl integrezi în comunități
mari, pentru a se obișnui cu prezența lor. Este primul pas în dezvoltarea abilităților sociale.
Pe măsură ce creste, învață-l să împartă jucăriile cu ceilalți și cum să își facă prieteni.
Copilul mic învață cel mai bine abilitățile sociale din interacțiunile cu copii de vârstă asemănătoare
cu a lui. Și deprinderea bunelor maniere joacă un rol esențial în dezvoltarea socială a copilului.
Trebuie învățat cum să se poarte în public, cum să aibă o conversație civilizată, cum să salute sau să
coopereze în grup, cu alți copii.
Jocurile de rol sunt foarte eficiente în deprinderea principalelor abilități sociale, dar și
situațiile de viață prin care treceți, îți oferă oportunitatea de a-l învăța ceva nou despre cum se
clădesc relațiile sociale.
Independența și responsabilitatea
Independeța este o abilitate esențială, care ajută copilul să se descurce pe cont propriu și să
iasă singur din situații complicate. Este o abilitate crucială la maturitate, care se poate dezvolta încă
din primii ani ai copilăriei, însă cu ajutor din partea ta.
Pentru a încuraja independența copilului, dar și pentru a-l învăța să fie responsabil și să-și
asume decizii și acțiuni, este important să fii un părinte permisiv și să oferi copilului șansa să treacă
singur prin cât mai multe experiențe, din care poate învăța o mulțime de lecții educative importante.
Părinții supraprotectori cresc și dezvoltă copii dependenți de ei. Este vorba de așa-numiții
copii care se "țin după fusta mamei". Aceștia depind de părinți în tot ceea ce fac, fără a reuși să ia
nici măcar o decizie de unii singuri. Este recomandat ca, de mic, copilul să fie lăsat să ia decizii
proprii cu privire la lucruri mărunte: ce mănâncă, cu ce se îmbracă etc. In plus, trebuie lăsat să

15
treacă și prin experiențe care-l obligă să-și găsească propriile resurse de a o scoate la capat si de a
deveni, astfel, independent și responsabil.
Organizarea și păstrarea ordinii
Nu vrei să crești un copil aflat tot timpul cu capul în nori, care nu știe să fie punctual, să-și
organizeze eficient timpul și nu este atent cu lucrurile pe care le are. Pentru a evita să fie haotic și
dezordonat, este important să îi faci, încă din copilăria timpurie, un training de ordine și disciplină.
Invață-l cum să-și organizeze timpul pentru a duce la bun sfârșit tot ce are de făcut într-o
zi. Nu strânge niciodata după el. Incurajează-l mereu să își adune lucrurile lăsate în urmă și să te
ajute la curățenie, pentru a-și da seama cât este de important să o păstreze cu atenție și să fie
ordonat.
Abilitățile financiare
Invață copilul valoarea banilor și cum să îi cheltuiască responsabil, încă din primii ani de
viață. Incurajează-l să își câștige proprii bani, implicându-l în tot soiul de proiecte din care să
primească mici venituri, să îi strângă și să facă investiții inteligente, pentru a nu deveni un risipitor,
mai târziu. Dezvoltarea unei inteligente financiare încă din copilăria timpurie ajută copilul să
dezvolte abilități importante în afaceri și să aibă succes la maturitate. Important este sa te implici în
educația și disciplina lui și să ai răbdarea necesară de a-l ajuta să-și formeze aceste abilități atât de
prețioase.
De ce sunt importante jocurile și aptitudinile sociale?
Jocul este o modalitate prin care copiii învață. Jocul "liber" sau nestructurat în copilăria
timpurie este o modalitate importantă pe care copiii o învață despre lumea lor. Jocul este, de
asemenea, o cale prin care se pot dezvolta abilitățile sociale. Pe măsură ce cresc, copiii învață
despre regulile societății, făcând jocuri cu reguli, precum și despre câștigarea și pierderea și "jocul
corect".

De asemenea, ei învață despre controlul impulsurilor lor pentru a face bine la ceva și
despre spațiu, negociere și rezolvarea problemelor. Mai presus de toate, jocul este necesar pentru
distracție și relaxare.
Când un copil are dificultăți în joc și în abilitățile sociale putem observa următoarele
manifestări:
 Atenție și concentrare slabă;
 Trece de la o activitate la alta, fără a se concentra pe o anumită jucarie;
 Ridică jucăriile de pe podea;
 Dificultăți prin transformare / partajare;

16
  Este supărat când "pierde" un joc;
 Nu este conștient de ceilalți și nu reușește să citească sentimentele celorlalți pe baza
indicațiilor lor verbale și non-verbale;
 Are probleme în exprimarea / reglarea emoțiilor;
 Are probleme de abordare a unei persoane; nu știe să își făcă prieteni și nici să mențină
relații de prietenie;
 Are interese repetate sau restrânse în jucării/ joc;
 Preferă să se joace singur;
 Intrerupe frecvent orice discuție sau activitate;
 Nu este capabil să mențină un subiect de conversație și oferă comentarii irelevante în timpul
unei conversații;
 Nu înțelege pericolul;
 Nu înțelege consecințele acțiunilor lor.

17
 CAPITOLUL II

FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA COMPORTAMENTELOR ȘI

ABILITĂȚILOR EMOȚIONALE

2.1. Cunoașterea psihologică a copilului preșcolar

Dezvoltarea afectivă a copilului este pusă pe seama procesului de identificare. Modelele
umane, părinții, sunt cele mai apropiate copilul străduindu-se să se identifice cu părinţii săi. La
grădiniță, cercul persoanelor cu care se identifică se lărgește, educatoarea devenind o persoană cu
rezonanţă puternică pentru copii, câmpul afectiv îmbogăţindu-se astfel cu noi trăiri.
Contradicţia dintre trebuinţa de autonomie şi interdicţiile impuse de părinți, adulți, nasc
trăiri emoţionale care îmbracă forma crizei de opoziţie manifestată faţă de cei mari. Satisfacerea
trebuinţei de independenţă va declanşa conduite pozitive, după cum blocarea ei va genera stări
emoţionale negative.
În preşcolaritate se înfiripă trecerea spre sentimente, ca stări afective stabile şi generalizate,
”vor apărea sentimente morale precum ruşinea - când este mustrat pentru ceea ce contravine
normelor de conduită, mulţumirea - atunci când este lăudat pentru o faptă bună, ataşamentul şi
dragostea către fraţi, prietenia - preferinţa de a se juca cu anumiţi copii” (Trif, L. 2008).

2.1.1. Competențe sociale

Orice activitate educațională se întemeiază pe cunoașterea psihologică. Calitatea procesului
educațional depinde esențial de abilitățile psihologice ale celor ce-l întreprind, așa cum Emile
Planchard a sublimiat forța aceastei interdependențe prin sintagma: ”Nemo psychologus, nisi
paedagogus – Nu poți să fii pedagog fără să fi pedagog” ( Ezechil, L. 2000).
Mediul de apartenenţă al copilului se lărgește - familie, grădiniţă, mediul stradal – astfel, se
va amplifica şi lumea sa interioară, iar eforturile de adaptare la cerinţele noi sociale vor spori.
Situaţiile sociale diverse în care copilul este implicat devin surse de nelinişte şi nervozitate din
cauza ineditului, se intensifică instabilitatea trăirilor afective, cu explozii emoţionale, adică treceri
bruşte de la o stare pozitivă la una negativă şi invers.
Cristea,A., definea competenţele sociale ”ca abilitatea copiilor de a forma relaţii sociale
funcţionale cu ceilalţi copii şi adulţi din viaţa lor. Competenţele sociale facilitează interacţiunile
18
pozitive, corespunzătoare normelor culturale, în aşa fel încât să permită atingerea propriilor scopuri
şi în acelaşi timp respectarea nevoilor celorlalţi”. (Cristea, S. 1998).
Comportamentul social este rezultatul unui proces de învăţare, a ceea ce este valorizat de
către societate: salutul este considerat o modalitate politicoasă de a iniţia o interacţiune. Acest
comportament ajută la stabilirea unor scopuri, în condiţiile în care ne dorim să iniţiem şi să stabilim
o relaţie cu altcineva.
Birch, A.,în ”Psihologia dezvoltării”, arată importanța împărțirii competenţelor sociale de
bază în:
• abilităţi interpersonale: iniţierea şi menţinerea unei relaţii;

• abilităţi intrapersonale: integrarea într-un grup.

Competențe sociale Exemple de coportament

Iniţierea şi menţinerea unei relaţii -Să iniţieze şi să menţină o interacţiune cu un alt copil
(interpersonale) -Să asculte activ
- Să împartă obiecte şi să împărtăşească experienţe
-Să ofere şi să primească complimente
- Să rezolve în mod eficient conflictele apărute
Integrarea în grup -Să respecte regulile aferente unei situaţii sociale
(intrapersonale) -Să coopereze cu ceilalţi în rezolvarea unei sarcini
- Să ofere şi să ceară ajutorul atunci când are nevoie

Pentru preşcolari, abilităţile de relaţionare socială pot fi observate în situaţiile de joc de

la grupă sau de acasă în compania fraţilor sau a altor copii. Jocul are valoarea informativă mare,
oferindu- le copiilor numeroase situaţii de învăţare şi exersare a comportamentelor sociale.
Dominica Petrovai în lucrarea sa aminteşte faptul că „calitatea, şi nu cantitatea prieteniilor
unui copil, reprezintă cel mai important aspect. S-a demonstrat că acei copii (chiar şi cei respinşi)
care leagă cel puţin o relaţie de prietenie apropiată cu un coleg are şansa de a dezvolta o atitudine
pozitivă faţă de grădiniţă” (Ladd, 2000, cit. în McClellan şi Katz, 2001). Lipsa dezvoltării
abilităţilor de interacţiune pozitivă cu copii de aceeaşi vârstă, este un predictor principal în apariţia
problemelor comportamentale şi de adaptare în adolescenţă şi la vârsta adultă; lipsa prietenilor
determină apariţia sentimentelor de singurătate sau chiar depresie

19
Abilităţile sociale
Sunt cele care ne permit să ne integrăm
în mediul în care trăim fie el grupul de la
grădiniţă, şcoală, serviciu sau grupul de
prieteni.
A avea abilităţi sociale
Înseamnă a fi eficient în interacţiunile cu
ceilalţi astfel încât să atingi scopul stabilit.

Modul în care ştim să ne facem prieteni şi să interacţionăm cu ei în mod adecvat

influenţează sănătatea emoţională a persoanei. Lipsa abilităţilor sociale îi face pe unii copii să fie
ţinta ironiilor din partea altor copii. Ei au mai multe probleme de adaptare la şcoală şi sunt
predispuşi spre delicvenţă juvenilă şi consum de substanţe.
Dezvoltarea abilităţilor sociale reduce factorii de risc asociaţi cu performanţele şcolare
scăzute şi asigură sănătatea emoţională a persoanei.
Jocul reprezintă cea mai importantă sursă de învăţare, deorece prin joc învaţă atât despre
regulile sociale şi modul de interacţiune, dar şi despre manifestarea adecvată a emoţiilor. Jocul
favorizează inclusiv achiziţionarea unor abilităţi cognitive: orientarea atenţiei, concentrarea într-o
activitate pe perioade de timp mai îndelungate, dezvoltarea capacităţii de memorare, a limbajului.
Capacitatea copiilor de a se integra în grup creşte odată cu vârsta, pe măsură ce reuşesc să
controleze interacţiunea cu un număr din ce în ce mai mare de copii. La vârstă 3-4 ani, copiii
dezvoltă jocul simbolic: transformă anumite obiecte în „unele de joc”: o eşarfă este transformată în
pelerine lui Batman.
Abilitatea de a interacţiona cu mai mulţi copii evoluează în timp prin expunerea repetată la
jocurile de cooperare. Prin dezvoltarea abilităţilor de limbaj, copiii ajung să stăpânească din ce în
ce mai bine rolul de „organizatori” ai jocului: propun jocuri, indică roluri, precum şi acţiuni care
trebuie incluse în joc. La 6 ani, copiii se implică în jocuri cu reguli de tipul „Nu te supăra frate”,
care devin din ce în ce mai frecvente. Copii care reuşesc să iniţieze un joc sau să răspundă la
propunerile celorlalţi, sunt plăcuţi şi căutaţi de ceilalţi copii pentru a se juca împreună. Interacţiunile
pozitive cu ceilalţi copii conduc la formarea relaţiilor de prietenie, dezvoltarea abilităţilor de
cooperare şi rezolvare de conflicte. Nu toţi copiii reuşesc să stabilească cu uşurinţă prietenii: copiii
timizi, deşi îşi doresc să se joace cu ceilalţi, au dificultăţi în a-şi a aborda colegii pentru a se juca
împreună; copiii extrem de entuziaşti, cu probleme în controlul propriului comportament, nu au
răbdare să fie invitaţi sau nu cer voie să se alăture celorlalţi. Ambele categorii de copii sunt frecvent
excluse din activităţile de grup.
Jocul în grup favorizează dezvoltarea abilităţilor de conversaţie: pe lângă strategiile non-
verbale ei învaţă şi strategii verbale, care presupun cererea şi aşteptarea permisiunii celorlalţi
pentru alăturarea în joc - „pot să mă joc şi eu?”
20
 Abilităţile sociale intrapersonale se dezvoltă şi sunt modelate în context social și sunt
influenţate de modul în care îşi pot controla propriul comportament. Sursa autocontrolului
comportamental este reprezentată de dobândirea abilităţilor de reglare emoţională. Situaţii sociale
presupun capacitatea copilului de a-şi inhiba primul impuls: atunci când unui copil îi place jucăria
colegului, reacţia adecvată ar fi să ceară permisiunea pentru a lua jucăria sau să ofere altă jucărie în
schimbul celei pe care o doreşte ci nu de a o lua fără să ceară voie. Astfel, comportamentul corect
în situaţii care generează frustrare este dependent de măsura în care copilul poate să îşi controleze
prima reacţie şi să amâne obţinerea jucăriei dorite - toleranţa la frustrare. Principiul care stă la baza
respectării regulilorconstă în abilitatea de autocontrol comportamental, care poate fi modelat de o
regulă de comportament: „cerem voie înainte să luăm jucăriile celorlalţi copii”. Această
competenţă se referă la abilitatea copilului de a înţelege şi respecta regulile impuse.
Respectarea regulilor reprezintă permisia de interacţiune socială. Copiii învaţă că fiecare
context social este asociat anumitor reguli şi consecinţe: ex. „ Când ne jucăm, avem grijă de jucării.
Dacă le aruncăm, se strică şi nu vom mai avea cu ce să ne jucăm” sau „La masă mergem pe rând.
Daca fugim, putem să cădem sau să ne lovim”). ”Prin verbalizare şi repetarea constantă a regulilor,
copiii înţeleg faptul că există o relaţie între situaţie şi comportamentul care trebuie adoptat, precum
şi faptul că acel comportament este urmat de consecinţe” (Birch, A., 2000). Mediul social
presupune respectarea unor regulli, nerespectarea lor poate duce la excluderea dintr-un grup, astfel,
complianţa la reguli reprezintă o dimensiune importantă pentru convieţuirea într-un context social.
Începând cu vârsta mică,de 2-3 ani ”interacţiunile devin tot mai sofisticate: copiii devin
capabili să se joace împreună şi nu doar unul lângă celălalt. Perioadele de interacţiune sunt mai
lungi şi mai frecvente şi apare şi jocul cooperativ şi reciproc. Copiii devin mai selectivi în alegerea
partenerilor de joacă, criteriile de selecţie fiind acum mai ales de ordin fizic” (Shaffer, 2007).
Aspectul selectiv se poate observa ”în alegerea tot mai marcantă a grupurilor de copii în
funcţie de gen: începând cu vârsta de aproximativ 3 ani, băieţii preferă să se joace cu băieţii şi fetele
cu fetele, o tendinţă care va continua de-a lungul întregii copilării. Fetiţele se joacă în grupuri de
fetiţe, cu jucării „specifice fetiţelor” - păpuşi, hăinuţe, jucării care simbolizează obiecte casnice etc.
– iar băieţii se joacă în grupuri de băieţi cu jucării „specifice băieţilor” - maşinuţe, cuburi, etc.
Studiile arată faptul că aceste stereotipuri pe care preşcolarii le învaţă vor avea consecinţe şi asupra
dezvoltării cognitive a copiilor, favorizându-se o dezvoltare diferenţiată în funcţie de sex.
”Educatorilor le revine rolul de a asista copilul în explorarea şi descoperirea jucăriilor nespecifice
genului: să implice fetele în jocuri care dezvoltă nu numai abilităţile verbale - prin jocul cu
păpuşile, ci şi abilităţile cognitive şi motorii, oferindu-le oportunitatea de a-şi forma competenţe în
cât mai multe domenii de activitate; să implice băieţii în jocuri considerare de a fi „specifice
fetelor” precum săritul corzii, şotron, flexibilizând astfel convingerile de gen şi îmbogăţind
21
repertoriul comportamental al copiilor. Selectivitatea se manifestă în preferinţa copiilor pentru
anumiţi indivizi: prietenia devine un lucru semnificativ şi important, iar copiii se vor asocia mai ales
cu cei pe care îi plac, pe care îi apreciază şi a căror companie este căutată activ” (Maccoby, 1998).
Comportamentul social al copiilor este influenţat foarte puternic de convingerile părinţilor
privind rolurile de gen, care sunt reflectate de preferinţele părinţilor chiar înainte ca copii să se
nască. Studiile au evidenţiat faptul unii părinţi preferă în mod definit să aibă băieţi, motivele
invocate ar fi: să le facă pe plac soţilor, să ducă mai departe numele familiei, ca soţul să aibă un
partener, iar motivele pentru a avea o fată ar fi: a avea ele o companie, să le îmbrace, să le aranjeze.
Astfel, în momentul când se va naşte copilul el va fi expus acestor stereotipuri de gen care îi vor
influenţa în sens negativ dezvoltarea socială.
Începând cu vârsta de 2-3 ani, copilul începe să atribuie funcţii simbolice obiectelor, astfel,
păturica va deveni mantia unui prinţ sau pelerina lui Superman. Acest tip de joc este numit în
literatura de specialitate joc simbolic. Toți copii se angajează intens în jocuri simbolice, existând
diferenţe interindividuale atât în cantitatea şi calitatea acestora, precum şi în gradul de interacţiune
cu alţi copii. ”Studiile au arătat că preşcolarii care s-au angajat în interacţiuni cu alţi copii de la o
vârstă mică sunt mai competenţi social la vârsta şcolară decât cei care interacţionează mai puţin.
Copiii care la vârsta de 4 ani au deja prieteni vor fi cei care la vârsta de 9 ani vor raporta un sprijin
mai mare din partea prietenilor. Jocul este activitatea principală pe care preşcolarii o realizează şi
care, pe lângă dezvoltarea cognitivă, duce şi la construirea reprezentărilor despre modul în care
copilul trebuie să se comporte în relaţiile cu ceilalţi ”(Howes, Hamilton, & Philipsen, 1998).

2.1.2. Competențele emoționale

Vârsta preşcolară constituie o perioadă în care se produc multe schimbări în viaţa afectivă
a copilului. Competenţa emoţională este definită drept capacitatea de a recunoaşte şi interpreta
emoţiile proprii şi ale celorlalţi, precum şi abilitatea de a gestiona adecvat situaţiile cu încărcătură
emoţională.
Emoţiile şi sentimentele îl însoţesc în toate manifestările lui: jocuri, cântece, activităţi
educative, îndeplinirea sarcinilor primite de la cadre didactice.
Pentru o bună adaptare socială şi menţinerea unei bune sănătăţi mentale, copiii trebuie să
înveţe:
- să recunoască ce simt pentru a putea vorbi despre emoţia pe care o au,
- cum să facă deosebire între sentimentele interne şi exprimarea externă
- să identifice emoţia unei persoane din expresia ei exterioară pentru a putea să răspundă
corespunzător.

22
 ”Principalele competenţe emoţionale sunt: experienţierea (trăirea) şi exprimarea emoţiilor,
înţelegerea şi recunoaşterea emoţiilor și reglarea emoţională”, prezentate astfel de (Birch, A.,2000).
Competențe emoționale Exemple de comportament
Recunoaşterea şi *Să identifice propriile emoţii în diverse situaţii
exprimarea emoţiilor *Să identifice emoţiile altor persoane în diverse situaţii
*Să identifice emoţiile asociate unui context specific
*Să recunoască emoţiile pe baza componentei nonverbale: expresia
facială şi postura
*Să transmită verbal şi nonverbal mesajele afective
*Să numească situaţii în care apar diferenţe între starea emoţională şi
exprimarea ei externă
*Să exprime empatie faţă de alte persoane
*Să exprime emoţii complexe precum ruşine, vinovăţie, mândrie
*Să ţină cont de particularităţile fiecărei persoane în cadrul
interacţiunilor sociale
Înţelegerea emoţiilor *Să identifice cauza emoţiilor
*Să numească consecinţele emoţiilor într-o situaţie
Reglarea emoţională *Să folosească strategii de reglare emoţională”

„O componentă de bază a competenţei emoţionale este abilitatea unui individ de a

recunoaşte ceea ce simte” (Saarni, 1999). Înțelegerea greşită a mesajului atrage apariţia unor
dificultăţi în relaţiile sociale: dacă un copil nu vede furia de pe faţa educatoarei, o ignoră și
continuă să arunce jucăriile pe jos. Aceste emoţiile sunt furnizoare de informaţii atât pentru cel care
le trăieşte cât şi pentru cei din jur, cu care interacţionează persoana respectivă. Exprimarea
emoţiilor este foarte importantă în cadrul interacţiunilor sociale, pentru că contribuie la menţinerea
lor şi asigură sănătatea emoţională a copilului.
La grădiniță, copilul denumeşte şi recunoaşte emoţiile proprii şi ale persoanelor din jur,
acest lucru permiţându-i să răspundă adecvat la propriile trăiri emoţionale, cât şi la ale celorlalți. La
vârsta mică de 3 -4 ani, copilul denumeşte şi recunoaşte emoţii precum: bucuria, furia, frica şi
tristeţea, ajungând ca la grupa mare această paletă de etichete verbale să fie mult mai amplă, fiind
incluse ruşinea, vinovăţia sau jena. Înţelegerea emoţiilor de către copii este încă limitată.
Preşcolarii încep să facă distincţia dintre realitate şi aparenţă, încep să înţeleagă că modul
în care îşi exprimă emoţiile influenţează relaţiile cu ceilalţi oameni. Copii ”înţeleg faptul că o
persoană nu-şi arată adevăratele sentimente pentru a proteja astfel o altă persoană, începând să
folosească regulile de exprimare emoţională - norme transmise social cu privire la felul în care este
23
adaptativ să-ţi exprimi emoţiile în diferite circumstanţe”. (Banerjee, 1997; Cole, 1986). Odată cu
creșterea, discuţiile despre emoţii sunt integrate în conversaţiile zilnice, în citirea poveştilor, în
discuţii despre evenimente ce urmează să se întâmple, în istorii personale etc.
Rolul acestor conversaţii pentru înţelegerea emoţiilor derivă din:
• creşterea competenţelor lingvistice, care oferă un fundament lexical pentru împărtăşirea
experienţelor psihologice;
• adulţii vorbesc cu copiii despre oameni, astfel, când un copil întreabă ‘’de ce?’’ despre
sentimente sau comportamente pe care le observă la alţii, ei sunt învăţaţi despre cum funcţionează
mintea.
Conversaţiile educator /părinte-copil despre dorinţe, sentimente, comportamente şi gânduri
îi ajută pe copii să înţeleagă mecanismele psihice. Conversaţiile despre emoţii oferă un cadru de
transmitere a valorilor culturale, evaluărilor morale, atribuirilor cauzale şi a altor sisteme de
credinţe ale părinţilor şi educatorilor. În comparaţie cu regulile explicite date de părinţi copiilor,
referirile la sentimente şi emoţii sunt un predictor mult mai important pentru dezvoltarea timpurie a
conştiinţei la copii (Laible & Thompson, 2000). Educatorii şi părinţii care discută mai frecvent şi
mai elaborat despre emoţii, au copii care pot conceptualiza emoţiile mult mai bine. ”Există o serie
de elemente de elaborare a conversaţiilor care oferă copilului baza pentru înţelegerea emoţiilor, cum
ar fi: descrierile făcute de adulţi, explicaţiile date de către adulţi cu privire la cauzele emoţiilor şi la
consecinţele acestora, întrebările cu privire la modul în care au înţeles emoţiile,
transmiterea/explicarea şi învăţarea strategiilor de management ale emoţiilor (Ontai & Thompson,
2002). Experienţele emoţionale şi sociale se dezvoltă simultan cu mecanismele cognitive care devin
mai complexe în perioada preşcolară, dezvoltarea copilului trebuie să fie privită atât din perspectiva
dezvoltării socio-emoţionale, cât şi a celei cognitive.
Cheia dezvoltării competenţelor emoţionale o reprezintă înțelegerea emoțiilor. Mesajul
afectiv trebuie interpretat în mod corect. Înţelegerea emoţiilor presupune:
• evaluarea iniţială a mesajului emoţional transmis de celălalt,
• interpretarea acurată
• înţelegerea mesajului prin intermediul constrângerilor impuse de regulile contextului
social.
În această etapă de vârstă ”copilul dobândeşte o abilitate esenţială: autoreglarea emoţională
- controlul propriilor emoţii şi dorinţe. Aceasta implică abilitatea de iniţiere, inhibiţie sau modulare
a proceselor fiziologice, a cogniţiilor şi a comportamentelor relaţionate cu emoţiile astfel încât să fie
atinse scopurile individuale” (Thompson, 1990).
”Reglarea emoţională reprezintă procesul prin care reacţiile emoţionale sunt monitorizate,
evaluate şi modificate pentru a putea funcţiona normal în viaţă. Reglarea emoţională este un proces
24
de adaptare dinamică a reacţiilor emoţionale la situaţiile din viaţă. Abilitatea copiilor de a-şi regla
emoţiile în mod eficient este principalul scop al dezvoltării socio-emoţionale, deoarece acest proces
are un rol protector asupra sănătăţii mentale şi sociale a copiilor” (Garber şi Dodge, 1991).
Reglarea emoţională reprezintă dezvoltarea abilităţii de a diferenţia între stresori care pot fi
controlaţi - o sarcină pe care trebuie să o realizeze şi cei care nu pot fi controlaţi - proceduri
medicale dureroase. Copiii mari recunosc repede circumstanţele care nu pot fi controlate şi
încearcă să se adapteze la situaţie, nu să o schimbe. Importanţa abilităţii de autoreglare emoţională
este demonstrată de asocierea unei reglări emoţionale eficiente cu o competenţă socială ridicată şi
probleme comportamentale scăzute.

2.2. Factori de risc în dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale la preşcolari

Copiii care prezintă lipsuri/ deficite la nivelul competenţelor emoţionale şi sociale riscă să
dezvolte probleme atât în timpul copilăriei cât şi al vieţii adulte, cum ar fi: sănătatea mentală,
dezvoltarea cognitivă, pregătirea pentru şcoală. Factorii care influenţează dezvoltarea competenţelor
socio-emoţionale ale copiilor sunt:
1. Factori intrapersonali
Factorul biologic se referă la componenta genetică înnăscută. ”Temperamentul, poate fi
influenţat de mediu și să fie ameliorat compensatoriu, astfel se dezvoltă capacitatea de adaptare a
copilului.
 Copiii cu temperament uşor sunt ,,adaptaţi” din punct de vedere social. Ei sunt capabili să
dezvolte relaţii cu ceilalţi, respectă regulile, explorează mediul în situaţii noi şi gestioneze
în mod adecvat modul în care reacţionează emoţional;
 Copiii cu temperament ,,dificil” au reacţii comportamentale: nu respectă regulile, sunt
agresivi, manifestă crize/episoade de furie, sunt percepuţi ca impulsivi, agresivi şi au reacţii
de furie sau frustrare când sunt nevoiţi să aştepte.
 Copiii cu temperament ,,greu de activat” sunt în general retraşi, evită situaţiile de
relaţionare cu ceilalţi, îşi exprimă rar emoţiile sau dorinţele, au nevoie de încurajări
excesive. Sunt percepuţi ca fiind izolaţi, timizi, retraşi, cu tristeţe excesivă.
Competenţele emoţionale precare expun copiii riscului de a dezvolta diferite forme de
psihopatologie, precum crize de furie necontrolată, agresivitate, anxietate, depresie, etc.
Probabilitatea ca aceşti copii să renunţe la şcoală, să dezvolte comportamente antisocial,
dependenţă de droguri, este mult mai mare decât în cazul colegilor care au competenţe emoţionale
bine dezvoltate” (Ştefan., C., 2007).
Oferirea de modele comportamentale adecvate momentului poate contracara neajunsul
reacţiilor înnăscute. Experienţa şi modul în care copiii învaţă comportamentele sociale este o sursă
25
de compensare a diferitelor deficite, reducând simultan şi riscul pentru dezvoltare a problemelor
psihice.
Factorul cognitiv este ,,teoria minţii” prin care copilul înţelege gândurile şi emoţiile
celorlalţi şi care îi permite să prezică intenţiile şi comportamentele acestora. ”Copiii cu probleme de
adaptare intra şi interpersonală au probleme de decodare a intenţiilor /comportamentelor celorlalţi,
au probleme de iniţiere şi de menţinere a relaţiilor cu ceilalţi, pentru că nu manifestă cooperare în
joc, împărţirea jucăriilor sau oferirea de ajutor. Experienţele sociale sunt caracterizate prin eşec,
sentimente de frustrare care pot duce la probleme de sănătate mintală. Competenţele emoţionale
influenţează dezvoltarea cognitivă a copiilor, pregătirea şi adaptarea la mediul şi cerinţele şcolare”
(Ştefan., C., 2007).
Dezvoltarea limbajului adecvată asigură o comunicare verbală şi interacţiuni sociale de
calitate. Conversaţiile din familie sau grădiniţă îi determină pe copii să solicite explicaţii şi lămuriri
din partea adulţilor, astfel reuşind să stabilească cu uşurinţă relaţia cauză-efect dintre evenimente.
Copiii cu un nivel scăzut de dezvoltare a limbajului pentru vârsta cronologică şi mai ales al
limbajului despre emoţii, au şanse reduse de a interacţiona cu ceilalţi, izolându-se. Efectele legăturii
dintre tulburările de limbaj şi competenţele sociale şi emoţionale sunt complexe şi se manifestă pe o
multitudine de paliere.
2. Factori interpersonali
Familia poate reprezenta un factor de risc datorită modului în care îşi manifestă
convingerile despre ce copiii lor ar trebui să ştie până la o anumită vârstă. Dezvoltarea copiilor din
punct de vedere emoţional şi social este în măsură şi rezultatul influenţelor provenite din relaţia cu
părinţii. Învăţarea anumitor comportamente este dependentă nu numai de capacităţile copilului, dar
şi de modul în care părinții favorizează sau blochează dezvoltarea socială şi emoţională. Atitudinile
părinţilor faţă de copiii lor variază de la toleranţă excesivă până la atitudini extrem de dure faţă de
comportamentele inadecvate ale copiilor. Sursa acestor atitudini este reprezentată de aşteptările
părinţilor care pot fi nepotrivite în raport cu vârsta, respectiv cu abilităţile copilului.
Copiii învaţă prin respectarea regulilor comportamente acceptate social însă, acest lucru
este numai dacă aplicarea regulii se efectuează cu consecvenţă. Dacă, părinţii nu aplică consecvent
regula şi consecinţele nerespectării acestora, riscă ca copiii să aibe probleme de comportament,
atitudini sfidătoare la adresa celorlalţi, precum şi manifestări emoţionale inadecvate.
Un factor de risc este reprezentat de modul în care părinţii se manifestă din punct de
vedere emoţional şi comportamental în situaţii conflictuale. Dacă conflictele sunt rezolvate
constructiv de către aceştia prin negociere şi compromis atunci modelul prezentat promovează
reacţii adecvate în situaţii conflictuale.

26
 Relaţia de ataşament părinte-copil se stabileşte din primele zile de viaţă ale copilului prin
interacţiune cu părinţii. Se disting trei tipuri de ataşament:
• Ataşament securizant în care copiii îşi exprimă emoţiile indiferent dacă sunt pozitive sau
negative şi au încredere că la manifestarea emoţiilor părinţii vor răspunde consecvent;
• Ataşament insecurizant evitativ în care copiii folosesc strategii prin care îşi pot masca
emoţiile pentru că părinţii descurajează şi pedepsesc exprimarea emoţională;
Copiii cu ataşament insecurizant tind să evite interpretarea situaţiilor cu încărcătură
negativă precum şi a emoţiilor negative, ceea ce duce la un număr limitat de confruntări cu astfel de
situaţii reducând implicit şi înţelegerea lor. Copiii care au o relaţie de ataşament insecurizant sunt
predispuşi să dezvolte probleme de relaţionare, nu au încredere în propria capacitate de a face faţă
la astfel de situaţii. Copiii cu ataşament securizant nu percep evenimentele negative ca fiind
ameninţătoare datorită încrederii lor în faptul că părinţii lor îi vor ajuta să facă faţă situaţiilor.
Atitudinile familiale vizavi de emoţii ale părinţilor constituie un factor de risc în
dezvoltarea socio-emoţională a preşcolarilor. Părinţii care obişnuiesc să pedepsească exprimarea
emoţiilor negative prin furie, vor amplifica reacţiile negative ale copilului. În situaţiile de conflict
apărute, copiii nu vor şti să reacţioneze ca să facă faţă stresului pentru că nu au beneficiat de
contexte în care să exploreze sensul emoţiilor şi să înveţe să găsească soluţii la conflict. Părinţii
trebuie să utilizeze situaţii de ghidaj şi antrenament social legat de comportamente emoţionale şi
sociale pentru a dezvolta abilităţile de cooperare de negociere şi empatia la copii.
Modul şi stilul părinţilor de a-şi exprima emoţiile este important, deoarece părinţii
reprezintă modele de comportament faţă de copii. Factorul de risc apare în frecvenţa cu care părinţii
utilizează cuvinte care denumesc emoţii. Atunci când părintele evită să discute despre emoţii,
copilul nu-şi va putea exprima emoţiile ci va avea probleme şi cu identificarea lor atunci când le
trăieşte. Exprimarea emoţiilor pozitive este perceput ca un element esenţial pentru iniţierea
interacţiunilor cu ceilalţi pentru capacitatea de a rezolva în mod eficient conflictele şi implicit
pentru dobândirea strategiilor eficiente de reglare emoţională.
Grădiniţa prin influenţa educatoaelor în dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale
este foarte importantă. Timpul pe care copiii îl petrec în grădiniţă este în multe cazuri mai mare
decât cel petrecut cu părinţii. Grădiniţa reprezintă un context social în care copiii au ocazia să
interacţioneze cu ceilalţi copii în mai mare măsură decât în cadrul familiei,copiii învață sistematic
despre emoţii şi comportamente sociale adecvate. ”Un aspect important este relaţia educator-copil.
Calitatea acestei relaţii este substratul oricărei interacţiuni pozitive. Unii copii pot dobândi un statut
privilegiat pentru că reuşesc să se adapteze şi să se conformeze cerinţelor educatorului.Alţi copii
care nu respectă cerințele educatorului riscă să fie percepuţi ca o ,,problemă” şi să fie trataţi în
consecinţă și orice comportament pozitiv poate fi perceput ca un accident. Copiii ale căror
27
competenţe sociale sunt insuficient dezvoltate întâmpină dificultăţi în formarea şi menţinerea
relaţiilor sociale, pot fi marginalizaţi şi respinşi de colegii lor, petrecând mai mult timp jucându-se
singuri, ceea ce contribuie la izolare şi la interacţiuni limitate cu copiii de aceeaşi vârstă”. (Ştefan.,
C., 2007). Pe termen lung, aceste deficite au consecinţe negative asupra adaptării la cerinţele
şcolare care pot conduce ulterior la probleme cum ar fi absenteismul şi abandonul şcolar. Aceeaşi
autoarea considera că predispoziţia pentru probleme de sănătate mentală se poate manifesta în
adolescenţă sub forma tulburărilor de comportament şi a delicvenţei juvenile.
Educatorul devine la rândul său un model dar şi un antrenor pentru dezvoltarea
competenţelor emoţionale şi sociale ale copilului. Utilizarea de către acesta a unui limbaj care să
atragă atenţia asupra emoţiilor sau a evidenţierii reacţiilor emoţionale în contextul acţiunilor
obişnuite scade riscul copiilor de a avea dificultăţi în înţelegerea emoţiilor precum şi a consecinţelor
pe care le au comportamentele lor. Relaţia de ataşament securizant dintre educator copil îi oferă
acestuia surse suplimentare de adaptare la mediu şi de compensare a posibilelor relaţii insecurizante
cu părinţii. Atitudinea educatorului faţă de disciplină precum şi consecvenţa cu care aplică
recompensele şi pedepsele este extrem de importantă. Copiii cu care se discută regulile şi în cazul
nerespectării lor se aplică consecinţele discutate, vor dezvolta abilităţi de reglare emoţională optimă.
Reacţiile educatorilor la manifestările emoţionale ale copiilor reprezintă o sursă importantă de
învăţare despre emoţii iar utilizarea în diferite contexte a cuvintelor care denumesc emoţii este o
modalitate de a învăţa copiii să recunoască şi să denumească emoţiile proprii sau ale celorlalţi.
Competenţele emoţionale sunt strânse legate şi de competenţele sociale, deoarece
gestionarea propriile emoţii şi ale celorlalţi. Relaţia dintre cele două competenţe este mai evidentă
în perioada preşcolară când popularitatea şi formarea prieteniilor depind în mare măsură de
abilitatea copilului de a recunoaşte şi de a reacţiona adecvat la emoţiile proprii şi ale celorlalţi.

2.3. Etape în dezvoltarea abilităţilor sociale ale copiilor și precolarilor

Vernon A., (2004), arată că, în achiziţia comportamentelor sociale preşcolarii parcurg
câteva etape specifice:
În primele 3 *Copiii îşi explorează foarte mult propriul corp: îşi sug degetul, îşi observă
luni mâinile, se uită spre acea parte a corpului care este atinsă de către adult şi
realizează că este o persoană separată de ceilalţi;
*Devin interesaţi de alte persoane şi îi recunosc pe cei care au grijă ei;
* Se simt bine atunci când persoanele intră în contact cu ei pe perioade scurte de
timp, dar frecvente; perioadele lungi de timp în care cineva se joacă pot fi prea
obositoare pentru copil, iar perioadele prea lungi în care cineva nu le dă atenţie îi

28
 fac să se simtă părăsiţi;
Între 3 și 6 *Copiii devin atenţi atunci când le este rostit numele, zâmbesc spontan, disting
luni între persoanele familiare şi cele nefamiliare şi manifestă disconfort la pierderea
unei jucării;
Între 9 și 12 *Copiii devin neliniştiţi dacă sunt separaţi de persoana care îl îngrijeşte; ei încep
luni să imite gesturi simple;
De la 1 la 2 *Copiii sunt mult mai interesaţi să stabilească contacte cu cei din jur;
ani *Se recunosc în poze sau în oglindă;
*Manifestă afecţiune faţă de persoanele familiare - le pupă, le îmbrăţişează;
*Încep să se joace singuri;
*Imită comportamentul adultului în cadrul jocului;
*Se bucură atunci când fac mici progrese;
*Încep să îi ajute pe ceilalţi - o ajută pe mamă să adune jucăriile;
De la 2 la 3 *Devin conştienţi de sexul lor - sunt fetiţă sau băiat;
ani *Spun când au nevoie să meargă la baie;
*Îşi manifestă preferinţele lor în faţa adultului - Nu vreau să iau rochiţa asta, nu-
mi place, o vreau pe cealaltă!;
*Se pot autoevalua: „sunt frumos/ă”, „sunt murdar/ă” etc.;
*Devin conştienţi de emoţiile lor şi ale celorlalţi şi discută despre ele;
*Apar modificări rapide ale dispoziţiei (ex. plâng dintr-o dată);
* Încep să simtă furie şi manifestă agresivitate în comportament;
*Încep să manifeste frică faţă de anumite lucruri - de întuneric, de anumite
jucării;
De la 3 la 4 *Copiii devin mult mai independenţi, mulţi dintre ei pot realiza următoarele
ani comportamente: urmează instrucţiuni simple - „Spală-te pe mâini!”);
*Realizează sarcini simple fără ajutor: să mănânce, să bea apă, se spală pe mâini
sau îşi şterg nasul atunci când li se aminteşte;
* Devin mult mai interesaţi de alţi copii;
*Împart jucăriile cu ceilalţi, îşi aşteaptă rândul la joc;
*Iniţiază jocuri împreună cu alţi copii;
*Inventează jocuri;
*Apare „jocul dramatic” –copiii se prefac că sunt animale etc.
De la 4 la 6-7 *Copiii devin mult mai conştienţi de ei ca persoane şi sunt interesaţi în a stabili
ani relaţii de prietenie cu ceilalţi;

29
 * Încep să înţeleagă judecăţile morale - „Copilul din parc s-a comportat urât!”);
*Se compară cu ceilalţi;
* Stabilesc prietenii;
*Explorează diferenţele între sexe;
*Aduc jocul dramatic mai aproape de realitate ţinând cont de detalii: timp,
spaţiul în care se desfăşoară.

2.4. Rolul jocului şi al povestirilor în dezvoltarea socio-emoţională a copiilor

Jocul este considerat o strategie optimă pentru promovarea îngrijirii timpurii şi a

dezvoltării. Jocul, oferă copiilor bogăţia, stimularea şi activitatea fizică de care au nevoie pentru
dezvoltarea creierului pentru învăţarea viitoare.
”Jocul este un proces interdisciplinar, el încurajează toate tipurile de inteligenţă, conform
teoriei inteligenţelor multiple a lui H. Gardner (1983): lingvistică, muzicală, logico-matematică,
spaţială, corporal-chinestezică, personală şi socială” (Ghid de bune practici pentru Educaţia
Timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, 2008).
Prin joc, copiii:
• învaţă elemente de vocabular nou numind obiectele în timpul jocului; relaţiile dintre ele,
utilizând structuri gramaticale, dezvoltându-şi abilitatea de a susţine o conversaţie;
• exprimă dorinţe, negociază, împărtăşesc idei, experienţe, imită aspecte din viaţa
cotidiană.
• învaţă muzica prin intermediul jocurilor cu text şi cânt, jocurilor cu acompaniament
instrumental;
• conştientizează propriile sentimente, gânduri;
• rezolvă situaţii problematice, găsesc soluţii pentru probleme reale;
• dobândesc abilităţi sociale îndeplinind diferite roluri sociale, învaţă să vadă lumea din
perspectiva altor persoane, folosesc limbajul.
M. Parten a analizat rolul jocului în viaţa copilului mic din perspectiva relaţiei joc-
dezvoltare socială. El a observat că în joc comportamentul copilului evoluează progresiv cu
capacitatea lui de a opera pe plan mental şi de a relaţiona cu ceilalţi.
Copilul parcurge următoarele etape privind implicarea în joc, în funcţie de vârstă:
• neimplicare – se plimbă de la o activitate la alta, fără să se implice direct (1 an – 1,5 ani);
• supraveghere – urmăreşte ceilalţi copii cum se joacă timp mai îndelungat, uneori pune întrebări,
oferă sugestii, dar nu se implică în rezolvarea practică a situaţiilor (1,5 – 2,5 ani);

30
• joc paralel – îşi alege jucării, se joacă lângă ceilalţi şi nu e interesat de ceea ce fac aceştia (2,5 ani
– 3/3,5 ani);
• joc asociativ – se joacă împreună cu ceilalţi, se implică, selectează partenerii, are tendinţa de a
exclude pe alţii. Subiectul este mai simplu, apar completări, evoluţii, reguli noi cu sau fără negocieri
(3,5 ani - 5 ani);
• joc de cooperare – copiii se organizează singuri, de obicei apar 1-2 lideri care domină jocul, îşi
aleg subiectul stabilesc reguli, împart roluri (5 ani – 7 ani şi după).
Sentimentul de siguranţă, încredere şi acceptare pe care i le conferă contextul jocului,
permit copilului să îşi exprime emoţiile, să-şi asume riscuri, să încerce să experimenteze, să
descopere lucruri noi, să treacă peste dezamăgiri, nereuşite.
Literatura pentru copii constituie o sursă inepuizabilă de exemple frumoase de
comportamente oglindite în mici antiteze între personaje, ne oferă consecinţele neascultării sau
ascultării, vredniciei sau lenei, cinstei sau necinstei, adevărului sau minciunii, ne prezintă trăsături
pozitive ale unor eroi: vitejia, curajul, înţelepciunea, stăpânirea de sine, devotamentul, prietenia
sinceră, dar şi trăsături nedemne, condamnabile ale unor personaje: viclenia, zgârcenia, lăcomia,
şiretenia, îngâmfarea.
Pentru a înţelege ce înseamnă bunătatea, prietenia, hărnicia şi pentru a urî răutatea,
duşmănia, lenea, le povestim basme precum „Fata babei şi fata moşneagului”de I. Creangă, „Sarea
în bucate” de P. Ispirescu, „Cenuşăreasa” şi „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” de Fraţii Grimm.
Peripeţiile personajelor, răutatea celor negative, bunătatea celor principale îi înduioşează pe copii şi
îi conving că este bine să urmeze exemplul celor bune. Finalul moralizator contribuie în mare
măsură la alegerea exemplului pozitiv. Poveştile „Ionică mincinosul”, „Puf Alb şi Puf Gri” îi
determină pe copii să spună adevărul şi să urască minciuna. Neascultarea părinţilor, încăpăţinarea şi
consecinţele acestora sunt reliefate de poveşti precum „Capra cu trei iezi” de I. Creangă, „Scufiţa
Roşie” de Charles Perrault ,”Povestea măgăruşului încăpăţinat”. Păţaniile personajelor i-au convins
pe copii că trebuie să asculte sfatul părinţilor, că nu este bună încăpăţinarea şi trebuie să se adapteze
la regulile impuse de societate.
Copiii trec prin stări emotive diferite, de la teama pentru răul care ar pute să o piardă pe
eroina îndrăgită, la bucuria că a scăpat cu bine din toate încercările pricinuite de personajele
negative. Valoarea educativă a poveştilor constă în reliefarea unor calităţi morale cu care sunt
înzestrate personajele pozitive: curaj şi vitejie, hotărâre şi perseverenţă în îndeplinirea ţelului, spirit
de dârzenie şi tărie în înfrângerea piedicilor şi greutăţilor. Poveştile îi ajută pe copii: să ia decizii
proprii; să înveţe diferenţa dintre bine şi rău, să îşi exprime propriile sentimente şi emoţii mai bine;
să-şi dezvolte încrederea în forţe proprii; să-şi îndrepte atenţia către aspecte pozitive ale vieţii -
frumuseţe, bucurie, dragoste etc., dar fără a exclude partea negativă; să-şi dezvolte viaţa afectivă îl
31
ajută să aibă acces la sentimente şi trăiri specifice personajelor şi să le transpună în viaţa de zi cu zi.
Poveştile - fie că sunt expuse oratoric, fie că sunt citite - joacă un rol esenţial atât în educaţia, cât şi
în dezvoltarea copiilor.

Rolul jocului la preșcolari

Dacă un copil ar avea ocazia să aleagă între a juca un joc și a învăța o poezie, în 9 din 10
cazuri va alege să se joace. Copiii încep să se joace încă din primele luni de viață. Pe măsură ce
cresc și pe măsură ce acumulează noi informații, copiii se dezvoltă și la capitolul joacă.
Conștientizează mai bine ceea ce fac, înțeleg mai bine cum funcționează un joc și își pun mintea la
contribuție pentru a-l termina. Astfel, îți dai seama că jocul are un rol important în dezvoltarea
intelectuala a copilului.
Ce reprezintă jocul pentru copii
Jocul este o activitate voluntară și spontană, care produce copilului bucurie și plăcere. Prin
extrapolare, jocul este ca o lume paralelă, fantastică, în care copilul interpretează un rol într-o
poveste imaginată de el însuși. Dacă în viața reală nu are jucăriile pe care și le dorește, în lumea
fantastică a jocul el își poate imagina că le are și le folosește.
Jocul este una dintre cele mai importante și recomandate metode de educare a copiilor.
Atunci când este bebeluș jocul reprezintă o formă de comunicare și de stimulare a imaginației și
creativității sau un mod de dezvoltare a limbajului. La vârsta preșcolară, când micuții au deja
dezvoltată o parte importanta a limbajului și alte aptitudini, rolul jocului se schimbă și face trecerea
către perioada școlară, stabilind fundamentul învățării.
Jocul reprezintă un mod esențial în dezvoltarea mai multor abilități ale copilului. Exista o
mulțime de beneficii ale jocului la vârsta preșcolară:
 Stimulează în continuare creativitatea și imaginatia;
 Învață să gândească și să rezolve anumite probleme;
 dezvoltă personalitatea;
 ajută la dezvoltarea sociala a copilului;
 este instrument important de educație etc.
Jocul și dezvoltarea fizică a preșcolarilor
Jocul are și calitatea de a ajuta la dezvoltarea fizică a copilului, la procesul de creștere.
Specialiștii susțin că la vârsta preșcolară este esențial să promovezi jocul în aer liber și jocurile de
mișcare la copii. Acestea le permite libertate de mișcare și ajută la fortifierea musculaturii, la
întărirea oaselor și la consumarea energiei în plus.

32
 Dezvoltarea abilităților motorii fine se face cu ajutorul jocurilor de îndemanare și a celor
care necesită controlul mâinilor. Acestea au rolul de a-l ajuta pe copil să scrie mai ușor atunci când
va învăța acest lucru.
Jocul și dezvoltarea limbajului a preșcolarilor
Până la vârsta de 3-4 ani copiii au dezvoltată o mare parte a vocabularului, cunoscând în
jur de 1000 de cuvinte. Insă acum este perioada în care acesta se fixează și învață noi elemente de
vocabular, precum și cum să îl utilizeze. Până la sfârșitul perioadei preșcolare, vocabularul
micuțului va acumula în jur de 4000 de cuvinte.
Sunt importante în această perioadă interacțiunile cu adulții, comunicare și încurajarea
poveștirilor pentru a ajuta la dezvoltarea acestuia. Deja micuțul trebuie să vorbească corect și clar și
să poată să își exprime trăirile prin intermediul cuvintelor.
Jocurile cele mai indicate la această vârstă sunt cele în care îl stimulezi pe copil să
vorbească și să folsească cât mai mult limbajul.
Jocul și dezvoltarea cognitivă a preșcolarilor
Vârsta preșcolara este esențială pentru formarea bazei învățării pentru perioada școlii. Se
concentrează pe învățarea unor abilități noi. Ei învață cum să folosească limbajul, cum să-l asocieze
cu activități și își dezvoltă memoria, gândirea etc. Cu alegerea unor jocuri potrivite, dezvoltarea
cognitivă poate fi promovată intens și copiii pot dezvolta abilitatea de a rezolva probleme, care sunt
fundamentul pentru o viață fericită și plină de succes la maturitate. Jocul de rol, puzzle-urile, rimele,
jocul cu păpuși sunt utile în acest sens.
Jocul și dezvoltarea socială a preșcolarilor
Aceasta se realizează în special prin intermediul jocurilor care presupun reguli. La vârsta
preșcolară copilul este apt să respecte reguli și să se implice în jocuri care se bazează pe ele.
Interacționarea și socializarea reprezintă aspecte extrem de importante îm dezvoltarea emoțională a
copilului, ajutându-l să se integreze într-un grup social și să lege prietenii. Este demonstrat faptul că
prietenia joacă un rol esențial pentru echilibrul emoțional al copilului, motiv pentru care, încă din
primii ani de viață este indicat să îl motiveze pe copilașul tău să stea cu alți prichindei de vârsta sa.
Studiile psihologice afirmă faptul că un copil care își petrece timpul singur jucându-se sau
uitându-se la televizor va putea adopta mai târziu un comportament pasiv sau introvertit, fapt ce va
putea avea ca și consecință neînțelegerea sau izolarea în perioada școlară sau la adolescentă. De
asemenea, copiii care nu se joacă în grup sau care resping ideea de a sta în compania altor copii,
riscă să aibă un comportament introvertit la adolescență, închizându-se în sine. Astfel de persoane,
care în copilărie nu au reușit să își dezvolte abilitățile sociale, riscă să întâmpine dificultăți în ceea
ce privește întemeierea unei familii și împărtășirea sentimentelor cu persoanele din jur.

33
 Pentru evitarea situației se recomandă ca preșcolarul să desfășoare activități educative, dar
distractive care să îl îndemne să interacționeze cu copii de vârsta lui. Este adevărat că în cadrul
gradiniței copilul va avea mai multe șanse să lege prietenii și să își dezvolte abilitățile sociale, însă
ca părinte trebuie să îl motivezi în această direcție și în timpul petrecut în afara instituției, astfel în
timpul liber, să îl duci pe copil în parc și să îl motivezi să se joace cu copii de vârsta sa.
Atunci când copilul se joacă în grup, el va învăța să preia anumite gesturi și obiceiuri de la
copii, va învăța să împartă și să colaboreze cu aceștia. În acest sens, ai putea să îl determini pe copil
să ceeze obiecte cu mânuțele lui astfel încât să își dezvolte creativitatea, abilitățile motorii și cele
sociale. Jocurile de grup il ajuta pe copil sa devina o persoana sociabila. El deprinde astfel
importanta spiritului de echipa, parteneriat, cooperare, respect etc.
Jocul în dezvoltarea intelectuală a copilului
Pentru aceasta, copilul apelează la reprezentare, adică la imaginea senzorială a unor obiecte
din realitate, evocată mintal în absența acestora. Astfel, încă de la o vârsta fragedă, copilul își
dezvoltă latura cognitivă și își explică anumite lucruri.
Prin joc, copilul începe să acumuleze o mulțime de cunoștințe noi și își diversifică acțiunile
mintale. El acumulează noi și noi cunoștințe pe mșsura ce se joacă și își dezvoltă cu această ocazie
și imaginația. O imaginație bogată este dovada unei inteligențe bine antrenate, de aceea nu ar trebui
să-ți inhibi niciodată copilul atunci când se joacă. Noi, ca adulți înțelegem diferit jocul față de cum
îl înțelege copilul. Pentru tine, acțiunea jocului poate părea total neinteresantă, însă pentru preșcolar
este o ocazie nemaipomenită de a fi independent, de a se dezvolta intelectual.
Jocul înseamnă cunoaștere, înseamnă asimilare practică și mentală atât a însușirilor lumii
înconjurătoare, cât și a experienței de viață.
Jocul modelează inteligența. In primul an de viață, copilul face cunoștință cu jocul de
mișcare (se joacă atât cu mâinile, cât și cu picioarele), jocul de manipulare a obiectelor și jocul de
vocalizare. In intervalul 1-3 ani, copilul pune accent pe jocul simbolic și devine interesat să se joace
și cu alte persoane. In intervalul 3-7 ani, jocul cunoaște o nouă latură, una mai elaborată, mai
dezvoltată din toate punctele de vedere. Această perioada este considerată cea mai importantă în
dezvoltarea intelectuală a copilului prin joc. Acum, învățarea se face doar dacă este îmbrăcată într-o
formă ludică. Copilul începe să imită conduite, să-și imite părinții, să repete ce spun ei și
inmagazinează o mulțime de informații care adulților le scapă, pentru că sunt obișnuiți cu ele.
Informațiile pe care copilul începe să le dobândească prin joc îi vor folosi toată viața, sub diverse
forme, iar inteligența începe încă de pe acum sa se contureze.
Prin joc, copilul își dezvoltă vocabularul. Poveștile pe care i le citești copilului tău
contribuie la dezvoltarea vocabularului. Același rol îl are și jocul. Imaginează-ți un joc precum cel
prin care copilul trebuie să construiască o casă. Dacă îi explici că lângă casă trebuie să fie un gard
34
sau că micuța casă are un acoperiș roșu și prin acoperiș iese fum, el va capta toate aceste informații
și data viitoare când se va juca singur va încerca să își amintească tot ce i-ai spus și va ști ce
înseamnă gard, unde este locul acoperișului și tot așa.
Joaca înseamnă învățare
Până intră la școală, copilul învață prin joc. Trăiește experiențe noi, explorează, își
exersează abilitățile intelectuale și senzoriale și comunică. Tot prin joc, copilul învață ce înseamnă
respectul pentru aproape, învață să fie recunoscator și bun. Până la 7 ani, copilul ajunge să-și
dezvolte inteligența prin joc. Cunoștințele lui sunt bine conturate, atât cât este posibil până la
această vârstă, memoria este antrenată, gândirea este dezvoltată, iar limbajul se îmbunătățeste
simtitor.
Dezvoltarea intelectuală se face cu jucării adecvate. In primul an de viață, copilul adoră să
se joace cu jucării care fac zgomot, jucării viu colorate. Pe măsură ce crește și jucăriile ar trebui să
se schimbe, astfel încât să fie potrivite vârstei. La 2 ani, nu va ști să rezolve un puzzle din 10 piese,
de aceea nu este nevoie să-i cumperi astfel de jocuri. La 6 ani, este aproape inutil să-i cumperi un
joc prin care să învețe sunetele pe care le scot animalele, întrucât se presupune că până la această
vârstă a învățat deja astfel de lucruri. Pe măsură ce copilul crește, inteligența se dezvoltă și are
nevoie să fie antrenată cu noi jucării. Dacă jucăriile nu sunt adecvate vârstei, intelectul va stagna,
informațiile folositoare fiind captate din alte surse. Anumite jocuri au fost concepute special pentru
a contribui la dezvoltarea intelectuala a copilului. Acesta învață să clasifice, să memoreze, să
raționeze, să asambleze, să pună în practică rațiuni logice și să lucreze cu mintea.
Jocul contribuie la dezvoltarea inteligenței sociale
Pentru un copil, este important să fie sociabil, să se afle printre alți copii de vârsta lui. Nu
doar că învață mai ușor anumite lucruri, dar și socializează, își dezvoltă inteligența socială, învață să
nu se teamă de oameni, învață ce este invidia, învață să fie ambițios și începe să își dorească să fie
cel mai bun din colectivitate.
Jocul nu ofera doar posibilitatea dezvoltării sau formării anumitor operații intelectuale, prin
el se realizează o schimbare radicală a poziției copilului față de lumea înconjuratoare. Părinții,
bunicii și educatorii sunt cele mai importante persoane care ajută copilul să își dezvolte intelectul
prin joc și joacă. De aceea, cât sunt preșcolari, copiii ar trebui încurajați să se joace și să aibă
activități sportive. Prin joc, îți poți da seama care sunt aptitudinile copilului, dacă are înclinații
artistice, dacă îi place să deseneze, dacă are talent muzical sau actoricesc. Desigur, toate aceste
calitati sunt neșlefuite, dar cu cât sunt descoperite mai repede, cu atât copilul are mai mult timp la
dispoziție să și le dezvolte.

35
 CAPITOLUL III
METODE ȘI TEHNICI DE ÎNVĂŢARE A ABILITĂȚILOR SOCIALE

III.1. Metode și tehnici de învăţare prin intermediul jocului pentru dezvoltarea

abilităților sociale

Aplicarea metodelor solicită timp, diversitate de idei, angajare în acțiune, descoperirea

unor noi valori, responsabilitate didactică, încredere în ceea ce s-a scris și în capacitatea personală
de a le aplica creator pentru eficientizarea procesului instructiv educativ.
Situațiile de învățare rezolvate prin metode interactive de grup dezvolta copiilor gândirea
democratică deoarece ei exersează gândirea critică ți înâeleg că atunci când analizează un personaj,
comportamentul unui copil, o faptă, o idee, un eveniment, ei critică comportamnetul, ideea, fapta nu
critică personajul din poveste sau copilul, adultul. Metodele învață copiii, că un comportament
întâlnit în viața de zi cu zi poate fi criticat pentru a învăța cum să-l evităm. Ei aduc argumente,
găsesc soluții, dau sfaturi din care toți învață. Este foarte important alegerea momentului din lecție,
dintr-o zi, personajul-copil și fapta lui deoarece ele reprezintă punctul cheie în reușita aplicării
metodei și nu trebuie să afecteze copilul. Tocmai acesta este punctul forte al metodelor care
introduc în dezbatere comportamente reale, cotidiene.
În procesul de predare - învăţare a cunoştinţelor, metodele trebuie astfel combinate încât să
constituie strategii de învăţare, instrumente de muncă ale preşcolarului în procesul de cunoaştere de
noi cunoştinţe, de formare de priceperi şi deprinderi. Specificul activităţilor precum şi
particularităţile psihice ale copiilor preşcolari impun utilizarea mai largă a metodelor moderne de
învăţare. Dacă se decide să schimbăm mediul educaţional la grupele cu care lucrăm pentru
eficientizarea învăţării este bine să obişnuim treptat preşcolarii să lucreze individual şi în perechi,
apoi să organizăm situaţii de învăţare prin cooperare în grupuri mici.
În proiectarea activităţilor vom răspunde la întrebările:
 Care sunt obiectivele operaţionale cognitive, procedurale şi atitudinale pe care le vor
realiza preşcolarii în activitate?
 Cât de mari vor fi grupurile?
 Ce sarcini vor avea de rezolvat grupurile?
 Ce roluri vor juca preşcolarii?
 Ce materiale vor primi grupurile?

36
  Cât timp vor lucra preşcolarii în grupuri, cât individual şi cât frontal?
 Cum vor prezenta preşcolarii rezultatele?
 Cum vor fi evaluate rezultatele şi procesul de învăţare? etc.
La începutul fiecărei activităţi trebuie să explicăm preşcolarilor sarcina de lucru, modul
de lucru în grup și cum sunt evaluaţi. În timpul desfăşurării activităţilor individuale sau în grupur,
sarcinile principale ale cadrului didactic sunt:
 să înceapă cu activităţile individuale unde copii lucrează singuri, apoi se continuă cu
activităţi în perechi sau în grupuri unde preşcolarii prezintă ce au lucrat, primesc şi oferă feedback
şi se termină cu activităţile frontale unde ne asigurăm că preşcolarii au lucrat corect şi au îndeplinit
sarcinile de lucru.
 Să observe cum lucrează preşcolarii în grupuri.
 Să intervină acolo unde preşcolarii solicită ajutor.
 Să întrerupă activitatea după terminarea timpului alocat.
 Să ofere sarcini suplimentare pentru grupurile care rezolvă corect şi repede activitatea.
 Să evalueze rezultatele finale şi modul în care preşcolarii au lucrat individual sau în grupuri.
 Să ofere copiilor posibilitatea să se autoevalueze.
 Să ofere un feedback pozitiv şi solicită feedback de la copii asupra activităţii desfăşurate.
Metodele şi tehnicile de predare, învăţare sau evaluare trebuiesc realizate într-un mod
creativ, în funcţie de conţinutul activităţilor, de copiii cu care lucrăm, de spaţiul şi mijloacele de
învăţământ disponibile, activităţile și sarcinile vor deveni interesante şi eficiente pentru preșcolari.
Metodele de învăţământ, ca modalităţi practice de desfăşurare a activităţii comune, în spirit
de cooperare a învăţământului cu preşcolari - nu se limitează numai la procesul instruirii, ci servesc
la realizarea obiectivelor educaţiei, vizând dezvoltarea capacităţilor intelectuale, a motivelor
învăţării, educarea sentimentelor sociale, formarea trăsăturilor de personalitate, etc. Datorită
complexităţii situaţiei de învăţare, metodele de învăţământ nu se pot folosi în mod izolat, ele
structurându-se în complexe de metode, mijloace şi tehnici în raport de situaţia de învăţare, pe care
o servesc.
Epoca modernă, caracterizată prin dezvoltarea în ritm rapid a ştiinţei şi tehnicii, impune o
nouă orientare în formarea omului capabil să se adapteze uşor şi rapid la mutaţiile frecvente cu care
se confruntă. Astfel se modifică şi concepţia privind locul şi rolul copilului în procesul de instruire
şi educare. Se pune accent pe activitatea personală, copilul devenind agent principal. Noua
metodologie pune accent pe metodele care măresc potenţialul intelectual al copilului, prin angajarea
lui la un efort personal în actul instruirii şi educării. În noua concepţie, educatorul are menirea de a
ajuta preşcolarii să găsească ei înşişi calea de parcurs în vederea redescoperirii unor adevăruri
demonstrate, cunoscute.
37
 Specific metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacţiunea dintre
minţile participanţilor, dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi cu rezultate
evidente. Metodele interactive de grup, folosite în învăţarea în grupuri mici, sunt strategii
educaţionale a căror eficienţă este tot mai mult recunoscută, pot fi utilizate la majoritatea obiectelor
de învăţământ şi presupun:
1. stimularea cooperării şi colaborării preşcolarilor care, împreună cu profesorul şi sub
supravegherea acestuia se angajează în soluţionarea unor sarcini cu rolul de a învăţa.
2. Focalizarea activităţii pe rezolvarea de probleme cu incidenţă în viaţa reală.
Strategiile moderne pun accentul pe contactul direct cu problemele vieţii, ale muncii
practice, sunt concrete, cultivă spiritul aplicativ, experimental, încurajează iniţiativa, creativitatea,
stimulează efortul de autocontrol şi ajutorul reciproc. Creşterea nivelului de pregătire al
preşcolarilor prin folosirea metodelor de învăţare în grupuri mici demonstrează utilitatea lor atât în
activităţile matematice, cât şi la celelalte discipline.
Coordonatele cercetării. Desfăşurarea experimentului didactic
Prin această cercetare urmăresc să verific dacă unele metode activizante sunt mai
eficiente în învăţarea cunoştinţelor de către preşcolari decât metodele tradiţionale. Folosirea la
activităţi a metodelor şi tehnicilor de lucru în grupuri mici dezvoltă abilităţi de comunicare, creşte
gradul de implicare la activitate, creşterea responsabilitatea preşcolarului faţă de propria învăţare,
dar şi faţă de grup, creşterea eficienţei învăţării, dezvoltă identităţi personale, schimbă atitudini faţă
de sine şi faţă de celelalte persoane, schimbă atitudini faţă de mediul educaţional şcolar. Astfel,
metodele de învăţare sunt eficiente în învăţarea preşcolarilor şi în dezvoltarea de responsabilităţi şi
de identităţi ale preşcolarilor. Pornind de la aceste considerente, realizez un studiu prin care
urmăresc eficienţa metodelor activizante, comparativ cu metodele tradiţionale folosite în activităţile
de cunoaştere. Experimentul a avut rolul de a modifica aceste rezultate printr-o reglare a
activităţilor didactice folosind tehnici activizante. De asemenea am urmărit impactul pe care îl au
asupra preşcolarilor aceste tehnici aplicate.
Activitatea educativă are ca obiectiv dezvoltarea socio-emoțională a preșcolarilor și se
concretizează în plan acţional prin selectarea şi îmbinarea armonioasă a unui set de metode şi
tehnici didactice specifice: povestirea socio-emoțională, explicaţia, conversația, exerciţiul, studiul
de caz.
Pentru a se evita marginalizarea copiilor, educatoarea urmărește următoarele recomandări
educaţionale:
- să stabilească reguli şi consecinţe pentru încălcarea regulii;
- să folosească metode de învăţare interactivă și activități desfășurate pe centre de
interese, care să realizeze interacţiuni sociale între copii.
38
 - să transmită mesaje verbale şi nonverbale pentru a întări copiilor ideea că suntem
diferiţi şi lucrurile sunt realizate diferit, cu rezultate diferite.
- să ofere cuvinte de laudă pentru efortul depus, pentru procesul parcurs de copil: „ai
lucrat la acest peisaj mult și ai folosit o cale bună de a realiza sarcina de lucru” şi nu pe
însușirile personale „eşti deştept” sau „eşti cel mai bun”.
În situațiile în care la grupă este un copil exclus de colectiv, cadrul didactic poate acţiona
din două direcţii:
1. schimbarea percepţiei copiilor de la grupă pentru copilul marginalizat.
2. schimbarea percepţiei copilului expus marginalizării despre el.
Eficientizarea metodelor de învăţare în grupuri mici este arătată în activităţile de
cunoaşterea mediului având ca obiectiv: utilizarea de metode specifice învăţării în grupuri mici în
activităţile de cunoaşterea mediului.
Pentru atingerea obiectivului am propus un set de metode şi procedee cuprinzând
activităţile integrate în diferite momente ale activităţii, fie în predarea noilor cunoştinţe, fie în
consolidarea sau verificarea cunoştinţelor.
În cadrul activităţilor de cunoaşterea mediului, am folosit urmatoarele metode şi tehnici de
învăţare :
1. Metoda Bulgărelui de Zăpadă care reprezintă împletirea activităţii individuale cu cea
desfăşurată în mod cooperativ în cadrul grupelor.
Avantaje:
 Motivează preşcolarii să gândească cu îndrăzneală fără să fie descurajaţi de părerile
altora.
 Sunt încrezători în forţele proprii.
 Dezvoltă motivaţia pentru învăţare.
Exemplu: “Doamna Toamnă!”

2. Metoda Pălăriilor gânditoare care corespunde diferitelor tipuri de gândire.

Avantaje
 . Angajează intens toate forţele psihice de cunoaştere.
 Dezvoltă gândirea critică.
 Manifestă empatie faţă de anumite personaje
Exemplu: tema „Toamna”

3. Procedeul PHILLIPS 6 / 6 presupune împărţirea copiilor în grupe de 6 persoane care

dezbat o problemă timp de 6 minute.
39
 Avantajele Procedeului PHILLIPS 6 / 6
1. Implică pe toţi membrii colectivului în analiza şi soluţionarea unei probleme;
2. Oferă fiecărui preşcolar posibilitatea să-şi valorifice experienţa proprie;
3. Prezentarea şi argumentarea punctelor de vedere şi a opiniilor.

4. Brainstorming în traducere directă „furtună în creier" sau „asalt de idei", este o

metodă de stimulare a creativităţii ce constă în enunţarea spontană a mai multor idei pentru
soluţionarea unei probleme. Obiectiv - exersarea capacităţii creatoare a copiilor în procesul didactic
care să conducă la formarea unor copii activi.
Exemplu: „Doamna Toamnă, bine ai venit!”

5. Tehnica 6/3/5 este o modalitate de lucru bazată pe construcţia de idei în domeniul

creativităţii. Are ca obiectiv stimularea creativităţii de grup a copiilor prin solicitarea de a găsi cât
mai multe soluţii, având la bază o temă dată.

Exemplu: „Bogăţiile toamnei”

Folosirea metodelor interactive de grup în activitatea cu preşcolarii îmi permis să
experimentez, să caut noi variante pentru a spori eficienţa activităţii instructiv-educative din
grădiniţă, prin directa implicare a şcolarului mic şi mobilizarea efortului său cognitiv. Adevărata
învăţare este aceea care permite transferul achiziţiilor în contexte noi. Lucrul în echipă oferă
copiilor posibilitatea de a-şi împărtăşi părerile, experienţa, ideile, strategiile personale de lucru,
informaţiile, iar timpul de soluţionare a problemelor a fost de cele mai multe ori mai scurt.
Metodele interactive determină solicitarea mecanismelor gândirii, ale inteligenţei, ale
imaginaţiei şi creativităţii. Ele sunt totodată mijloace prin care se formează şi se dezvoltă
priceperile, deprinderile şi capacităţile copiilor, de a folosi roadele cunoaşterii transformând
exteriorul în facilităţi interioare, formându-şi caracterul şi dezvoltându-şi personalitatea.
Creşterea nivelului de pregătire al preşcolarilor prin folosirea metodelor de învăţare în
grupuri mici demonstrează utilitatea lor atât în activităţile de cunoaşterea mediului, cât şi la celelalte
discipline.

III.2. Ateliere educaţionale socio-emoţională în cadrul grădiniţei

Definiție, valori și caracterizare psihopedagogică

Atelierul educațional este un termen nou, folosit în practica educațională pe grupuri mai
mici, în care se produc interacţiuni şi schimburi verbale, intelectuale, dar şi sociale. ”Atelierul
40
educațional, este un cadru educaţional organizat, integrat, care valorifică influenţele contextelor
educaţionale formale, nonformale şi informale, având ca scop crearea unor oportunități de învățare
pe tot parcursul vieții, care facilitează dezvoltarea armonioasă a personalității și formarea abilităților
de viață bazate pe valori”. (Botiş, A. & Mihalca, L. 2007).
Prin atelierul educațional se crează condiții de învăţare necesare lucrului împreună,
asimilează şi se ajută unii pe alţii, astfel interacţiunile, schimburile sociale, cognitive şi verbale se
îmbunătăţesc, la fel ca și performanţele proprii, dar și cele de grup.
Însușirile atelierului educațional sunt:
- Se formează grupe mici de 8- 12 copii,
- Timpul unui atelier nu poate fi mai mare de 30 minute,
- Se folosește cel mai des învățarea prin cooperare și exprimarea creativității,
- Se formează competențe de a relaţiona în cadrul grupului.
”Valorile atelierului educațional:
 Cooperare - are ca scop atingerea scopurilor comune;
 Creativitate - are ca scop creșterea potențialului reativ la toți membrii grupului;
 Susţinerere - are ca scop sprijinirea reciprocă în cadrul grupului;
 Respectul - are ca scop aprecierea față de fiecare persoană, tot grupul și faţă de sine;
 Schimbare –are ca scop învăţarea aplicată care duce la schimbare,fiind acceptată de toți
copii;
 Non-discriminare – are ca scop eliminarea inechităţilor sociale, culturale, economice şi de
gen şi toți copii au şanse egale de implicare şi activitate în grup,
 Responsabilitate – membrii sunt responsabili pentru îndeplinirea sarcinilor pentrua duce la
îndeplinire activităţile grupului;
 Autoresponsabilizare – membrii grupului devin conştienţi de necesitatea autoimplicării
active în activităţile de grup, de necesitatea cooperării în interiorul grupului, în vederea
atingerii finalităţilor propuse”. (Botiş, A. & Mihalca, L.,2007)
Atelierul educațional (workshop-ul) este o formă de desfășurare a activităților sau întâlnirilor
de lucru cu copiii și părinții care pot deveni eficiente în demersul de formare a abilităților socio-
emoționale, având în vedere valoarea formativă a acestuia:
 asigură implicarea liberă, creativă și personală pentru fiecare copil și înțelegerea clară
a principiilor și valorilor exprimate în conținuturi
 susține o comunicare liberă care ajută la depășirea blocajelor,
 oferă tehnici eficiente de educație alternativă, orientate spre dezvoltarea potențialului
intelectual, creativității și libertății copilului,
 pot fi aplicate instrumente de învățare autentice,
41
 ”În cadrul atelierelor socio-educaționale se formează și se constituie valorile unei vieți
sociale de calitate, iar cadrul educațional astfel format poate asigura un context foarte bun pentru a
face o educație pentru valori:
 Respectul față de sine și față de ceilalți;
 Empatia și spiritul de întrajutorare;
 Cultura și diversitatea culturală;
 Responsabilitatea;
 Autoresponsabilitatea;
 Implicarea activă;
 Autoimplicarea;
 Adaptarea socială” ( Petrovai, D. & Petrică, S., 2010).
Atelierele de dezvoltare socio-emoțională (ADSE) au roluri bine stabilite pentru: părinți,
copii și cadre didactice:

ADSE EDUCATOARE ADSE PĂRINȚI ADSE COPII

Identificarea și gestionarea Gestionarea emoțiilor copiilor; Identificarea
emoțiilor; Acordarea timpului eficient pentru emoțiilor;
Tehnici și reguli de disciplinare a copii; Cauzele emoțiilor;
grupului de copii; Reguli impuse copiilor dar într-o Integrarea în grup;
Modelarea deprinderilor, a formă pozitivă; Comportament social
manierilor; Identificarea factorilor de risc acceptabil;
Integrarea conținuturilor pentru manierele și problemelor
educationale; comportamentale;
Cooperarea eficientăcu părinții. Importanța experiențelor în viața
copiilor;

III.3. Importanța familiei în formarea şi dezvoltarea comportamentelor pozitive ale

Copiilor – ateliere socio-emoționale pentru părinţi
În familie, o importanță deosebită asupra dezvoltării psihice o are atmosfera afectivă din
copilărie, pentru că în primii ani de viaţă, copilul asimilează tot ce se întâmplă în jurul lui prin
reacţii emoţionale care vor determina atitudinile de mai târziu.
Colaborarea dintre părinţi şi educatori este esenţială deoarece asigura coerenţa şi
stabilitatea acţiunilor educaţionale a celor doi factori: părinți și cadre didactice şi a celor două
medii: acasă și la grădiniță în care copilul trăieşte cea mai mare parte din perioada lui timpurie.
42
 Condiţiile necesare pentru stabilirea relaţiilor de parteneriat grădiniță-familie sunt:

Grădinița Familia
*Să asigure o zonă de primire confortabilă, *Să fie informată despre: serviciul de educaţie,
care să garanteze un nivel ridicat de metodologiilor de lucru, activităţi derulate şi a
confidenţialitate; personalului care efectuează activitatea în
*Să acorde o perioadă de timp necesară pentru cadrul instituțional pentru a construi o relaţie
a discuta istoria și cultura familiei. de colaborare.
*Să identifice aşteptările pe care familia le *Să cunoască: regulamentele de ordine
dorește din partea instituției. interioară, modul de comunicare pe care îl
*Să afle informaţii despre particularităţile utilizează cu educatoruletc.
copilului (vârstă, programul de masă şi somn, *Să fie informați care sunt aşteptările
problematică medicală, rutine, interese grădiniței de la părinţi ca parteneri în îngrijirea,
specifice etc.). creşterea, dezvoltarea şi învăţarea copilului.
* Să primească date despre compotamentele de *Să fie informat despre dotările grădiniței
relaţionare avute în familie și cele culturale privind îngrijirea, creşterea, dezvoltarea şi
care definesc mediul familial al copilului: învăţarea copilului la vârste mai mici.
alimentaţia, sărbătorile respectate în familiei,
modul de adresare al părinților față de copil și
invers.
* Să cunoască date referitoare la problematica
Familiei: structura, componenţa
familiei, datele medicale ale copilului, starea
materială / financiară a familiei.

Între grădiniță și familie trebuie să existe o relație eficientă și corectă, care au la bază acțiuni
comune:
 Întâlniri lunare cu părinții sau ori de câte ori este nevoie, pentru a urmări
comportamentul copilului, a cunoaște domeniile de dezvoltare ale copilului și modul de
diversificare a activităţilor, care sunt activităţile realizate cu uşurinţă acasă, și cum reacţionează la
diverse activităţi propuse.
 Împreună părinţii să participe la activităţi cu copilul.
 Organizarea unor adunări, întâlniri cu familiile care au copii cu același tip de
comportamnet, acelaşi tip de problematică

43
  Înștiințarea directă în momentele de venire şi plecare de la grădiniță a părinților
despre activitățile realizate și coportamentele copiilor
 Întâlniri de tipul „Alegerea comitetul de părinţi”.
 Obținerea unui feedback despre instituţie,cu ajutorul chestionarelor, ”Jurnalul de
casă”.

44
 CAPITOLUL IV

CERCETAREA SOCIO-PEDAGOGICĂ PRIVIND DEZVOLTAREA

ABILITĂȚILOR SOCIALE PRIN INTERMEDIUL JOCULUI

În cadrul cercetării pedagogice am abordat tema: ”Dezvoltarea abilităților sociale prin

intermediul jocului”, deoarece, una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este
jocul, sursa cea mai bogată de energie pentru dezvoltarea, formarea şi educarea copilului de vârstă
preşcolară.
Pedagogia contemporană promovează iniţiativa, originalitatea, spiritul creator, iniţiativa şi
implicarea omului de la catedră în acţiuni care îi permit să-şi pună în valoare tactul şi vocaţia
pedagogică. Cadrul didactic cercetetează, organizează activităţi sistematice şi metodice, aplică noi
soluţii practice și concrete, formulează ipoteze pe care le verifică şi le valorifică, caută noi variante
de lucru cu elevii, clasa sa de elevi devine un adevărat laborator de testare şi descoperire a eficienţei
metodelor şi procedeelor de predare-învăţare-evaluare.

4.1. Tipul cercetării

Tipul cercetării pe care am realizat-o arată faptul că aceasta este o cercetare de tip
cantitatativ-calitativă. Prima parte a cercetării este de tip cantitatativ, fiind aprofundată în partea a
doua în care am dezvoltat partea calitativă.
În prima parte a cercetării am realizat un experiment prin intermediul căruia am adresat o
serie de întrebări părinților și cadrelor didactice pentru a vedeam cum putem să dezvoltăm
abilităţile sociale – plecând de la informaţiile teoretice şi recomandări practice pentru dezvoltarea
acestora la copii, variabilă dependentă a cercetării, apoi, am aplicat un ghid de interviu adresat
educatoarelor de la Școala Gimnazială ”Mircea Ghițulescu” Cuca, pentru a vedea care este opinia
acestora legată de utilizarea jocului didactic la preşcolarii.
Partea a doua a cercetării pune accentul pe partea calitativă, în această parte urmărindu-se
aspectele utilizării jocului didactic prin intermediul anchetei prin tehnica interviului.

4.1.1. Dezvoltarea abilităţilor sociale – Informaţii şi recomandări pentru preșcolari

A. Iniţierea şi menţinerea unei relaţii

Această competenţă se referă la însuşirea unor comportamente esenţiale pentru buna
funcţionare a unei relaţii. Formarea de prietenii îndeplineşte mai multe funcţii:

45
 - compararea socială pozitivă;
- asigurarea securităţii emoţionale, a sentimentului de intimitate, a ajutorului necesar la
nevoie şi a sentimentului că ai cu cine să-ţi petreci timpul liber. La această vârstă, îngrijorarea
copiilor începe atunci când merg într-un mediu nou - intrarea în grădiniţă, sau relaţia cu ceilalţi
copii: ”Le va plăcea de mine?”, „Se vor juca cu mine?”).
Întrebarea 1. În iniţierea şi menţinerea unei relaţii există diferențe între fete și băieți?
Răspunsurile la această întrebare au aratat că:
 Băieţii răspund cu un interes mai mare atunci când este vorba despre realizarea unei
activităţi care presupune mişcare, iar fetele au tendinţa de a se retrage din aceste interacţiuni.
 Jocul băieţilor este mult mai activ şi conţine mai multe contacte fizice decât cel al fetelor.
Întrebarea 2. Stilul parental influențează iniţierea şi menţinerea unei relaţii?
Din răspunsuri, s-a observat că în socializarea copiilor, părinţii încurajează fetele şi băieţii
să participe la activităţi în mod diferit, în funcţie de sexul acestora: jocul cu păpuşile pentru fete şi
jocul cu maşinile pentru băieţi. De asemenea, analizând camerele copiilor s-a observat ca la fete
predomină culoarea roz și păpușile, iar la băieți dominantă este culoarea albastră și multe mașinuțe.
Tații de obicei, încurajează băieții să se implice în activități fizice și nu sunt foarte mult stricți cu ei,
dar sunt foarte afectuoși cu fetele. S-a observat că fetele şi băieţii au stiluri de joc diferite, asfel ei
îşi vor dezvolta abilităţi de joc diferite. Normele de gen sunt interiorizate de către copii, ei oferă
feedback pozitiv pentru activităţile tradiţionale de gen.
Recomandări pentru educatori și părinți:
 Încurajarea jocului în grup al fetelor pentru că stimulează cooperarea și copetiția lor
şi a jocului în diade al băieţilor deoarece stimulează abilităţile de comunicare.
 Implicarea copiilor în activităţi considerate în mod tradiţional genului opus şi oferiţi
copiilor feedback pozitiv când aleg aceste activităţi.
 Gruparea fetelor și a băieților în activităţi în funcţie de gen prin alcătuirea grupurilor
mixte de joc.
Comportamentele specifice pentru iniţierea şi menţinerea unei relaţii sunt:
1. Iniţierea şi menţinerea unei interacţiuni cu un copil
Copiii învaţă formule verbale şi comportamente prin imitarea adulţilor, care îi ajută să stabiliească
relaţii cu cei din jur.
Recomandări pentru educatori și părinți:
- Oferiţi un model de comportament copilului prin joc.
- Citiţi împreună cu copilul poveşti şi vizionaţi desene animate în care sunt relatate relaţiile dintre
prieteni şi discutaţi cum se comportau personajele, încurajându-l să-şi spună părerea.

46
- Priviţi împreună cu copilul cum se joacă alţi copii, apoi jucaţi-vă lângă ei, iar în final cu ei.
Aceste etape sunt importante pentru copiii mai timizi.
- Încurajaţi şi ghidaţi în permanenţă copilul în iniţierea şi menţinerea a cât mai multe interacţiuni cu
ceilalţi copii: „Vrei să îl chemăm pe Sergiu să ne ajute să construim podul?”
- Iniţiaţi şi implicaţi copiii în jocuri pentru ambele genuri.
Strategiile de integrare a copiilor în jocul celorlalţi pot fi:
• Copiii mici folosesc semnale nonverbale: zâmbetele, gesturi care manifestă interes, stau
lângă ceilalţi copii şi se uită cum se joacă sperând că vor fi observaţi şi chemaţi la joc;
• Unii copii iniţiază şi se implică în paralel într-un joc asemănător celui din grupul copiilor
şi speră că dacă jocul lui este acceptat de ceilalţi va fi integrat şi el în grup;
• Alţii se comportă intruziv şi intră peste jocul celorlalţi spunând că unele jucării sau
spaţiul respectiv sunt ale lui;
• Copiii mari, mai experimentaţi folosesc formule verbale: „Pot să mă joc şi eu?”, „Tu de-a
ce te joci acum?”;
• Alţi copii stau şi privesc jocul aşteptând o oportunitate de a se implica în joc.
Strategia cea mai eficientă este cea de a se implica într-un joc paralel şi de a contribui cu
ceva semnificativ la desfăşurarea acestuia. Cadrul didactic a observat și a sesizat că mai mult de
jumătate din cererile copiilor de a se integra într-un joc sunt refuzate. Educatorul poate să determine
grupul să accepte un copil atunci când observă că există tendinţa din partea celorlalţi de a-l izola,
dar problema nu este rezolvată. Grupul poate avea resentimente faţă de copil deoarece prezenţa lui a
fost impusă. Atunci când, educatorul observă un copil care stă mai retras şi este marginalizat de
către grup aceştia trebuie neapărat să intervină. Marginalizarea este un semn pentru apariţia
problemelor emoţionale şi comportamentale.
Motivele pentru care copiii sunt marginalizaţi pot fi:
• se comportă agresiv;
• au un comportament timid, necooperativ, deficit de atenţie şi hiperactivitate, anxioşi;
• sunt diferiţi de ceilalţi: etnie, imaturitate în dezvoltarea fizică, înfăţişare mai puţin
plăcută, îmbrăcăminte precară, copii cu handicap fizic, motor, în limbaj;
• introverţi, care simt nevoia să stea mai mult singuri decât să comunice cu alţii;
•manifestăo teamă, frică să interacţioneze cu ceilalţi, deoarece nu au fost suficient
stimulaţi și nu li s-a oferit oportunitatea de a-şi exersa abilităţile sociale, sau au trăit într-un mediu
mai autoritar.
Relaţiile pe care le are un cadru didactic cu un copil influenţează modul în care grupa îl
priveşte pe acesta: dacă educatorul are o atitudine pozitivă faţă de el copiii vor avea aceeași
atitudine pozitivă; dacă copii observă că educatorul e încruntat ori de câte ori vorbeşte cu un copil
47
care are unele comportamente negative şi copiii vor face la fel, deoarece el reprezintă o autoritate în
faţa lor.
Situaţiile sociale noi este principala cauză a manifestării timidităţii, mai ales dacă un copil
simte că este în centrul atenţiei. Timiditatea este un răspuns normal, adaptativ, la o situaţie socială
copleşitoare: copilul se retrage temporar şi are nevoie de timp pentru a se familiariza cu contextul
şi a dobândi sentimentul de control. În contrast, copiii care se comportă reticent în majoritatea
situaţiilor sociale nu au dezvoltate abilităţile sociale; ei suferă de singurătate şi nu au încredere în
forţele proprii sunt mai puţin plăcuţi de către ceilalţi, sunt neglijaţi sau chiar respinşi de ceilalți
copii şi prin urmare au mai puţine şanse de a-şi dezvolta abilităţile de relaţionare.
Atunci când un copil stă retras este considerat problematic în funcţie de vârsta acestuia. La
vârsta de 3-4 ani copii nu sunt respinşi sau consideraţi mai puţin plăcuţi de colegi. La 7 ani copiii
retraşi aveau sentimente negative, de singurătate, iar la vârsta de 11 ani erau anxioşi.
Aspecte ale timidităţii pot fi influenţate cultural şi pot fi învăţate din mediu. Familia este
cea care oferă și transmite copiilor cele mai multe modele de comportament pentru situaţiile
sociale, fie verbal: ”Trebuie să stai cuminte pe scaun când mergem în vizită, nu este frumos să
ceri,!”, „Nu trebuie să pui întrebări unei persoane mai mari!” ” Nu trebuie să întrerupi doi adulti
când vorbesc”!, fie nonverbal, prin comportamentul lor în acele situaţii.
Recomandări necesare cadrelor didactice pentru a ajuta copiii timizi
- Timiditatea este un aspect al personalităţii copilului. Identificaţi aspectele pozitive şi
reuşitele acestuia şi lăudaţi-l pentru ele.
-Îndeplinirea singur a sarcinilor; acest lucru îi dă încredere în forţele proprii. Educatoarea
trebuie să manifeste o mare atenţie: dacă preșcolarul nu este pregătit să îndeplinească singur
sarcinile cerute, se va simţi speriat şi copleşit de această situaţie şi există riscul să refuze pe viitor
implicarea în alte activități.
- Iniţiativa oricât cât de mică de a face ceva, trebuie lăudată pentru a-i da curaj.
- Mulţi copii reacţionează foarte bine la lucrul în grupe mici, care îi face să se simtă mai
puţin intimidaţi.
B. Ascultarea activă
Aceste comportamente sunt:
- stabilirea contactului vizual;
- îndreptarea corpului spre persoana cu care comunicăm;
- concentrarea atenţiei pe ceea ce ni se spune.
În comunicarea cu copiii, aşezarea adultului trebuie să fie la nivelul copilului sau ridicarea
copilului pe o masă sau scaun, astfel încât aceştia să fie la acelaşi nivel, pentru a avea o poziţionare
adecvată de ai transmite copilului o atitudine de deschidere şi de colaborare cu el. În cazul în care
48
un copil are dificultăţi în a stabili contactul vizual ghidați cu mâna capul copilului până când
acesta vă priveşte şi stabiliți în permanență un contact vizual atunci când vă vorbeşte. Lăudaţi
copilul pentru orice efort cât de mic: „Bravo! Ce frumos ai povestit şi te-ai uitat la mine!”; asta îi va
da încredere în el să continue. Nu este recomandat să forţaţi copilul nu trebuie să fie forțat să aibe
un contact vizual toată conversaţia. Întâi, va privi perioade scurte, cât se simte confortabil,apoi, pe
măsură ce va dobândi încredere în el va privi direct în ochi.
Sunt unii rcopii care întrerup conversaţia celorlalţi, pentru că nu au fost învăţaţi
modalităţile de ascultare activă fie pentru că doresc să fie mereu în centrul atenţiei. Aceşti copii
trebuiesc învățați să conştientizeze faptul că nu pot fi întotdeauna în centrul atenţiei, dar asta nu
înseamnă că sunt importanţi. Copiilor trebuie să li se explice consecinţele acestui comportament
asupra altora; nevoia lui de a povesti ceva este la fel de mare ca şi nevoia celuilalt, iar dacă el îl
întrerupe mereu colegul lui se va supăra şi nu-i va mai povesti nimic.
Recomandări pentru cadre didactice
 Să ofere un model adecvat de comunicare prin evitarea întreruperii copilului atunci când
acesta vorbeşte;
 Să conştientizeze consecinţele negative ale acestui comportament la copii;
copilul poate fi întrerupt de câteva ori şi apoi întrebat cum s-a simţit.
 Să folosească jocul de rol: educatorul pune în scenă cu ajutorul a două păpuși o situaţie în
care doi copii au o discuţie, dar nu vorbesc pe rând. EA vorbăreaţă, nu îl lasă pe EL să
termine ce vrea să spună, începând să vorbească despre altceva. Astfel, copiii vor înțelege
comportamentele pe care trebuie să le facă ca să nu se simtă triști şi neascultați și pot să
discute liberi pe orice temă îți doresc. Educatoarea, îi întreabă pe copii, dacă au observat
ceva greşit la modul în care cele două personaje povestesc. Pornind de la răspunsurile lor,
educatoarea accentuează importanța comunicării și respectarea fiecărei persoane care
doresc să vorbească pe rând şi să îl asculte fiecare pe celălalt. Astfel, copiii observă că e
important să le ofere celorlalţi oportunitatea de a-şi spune părerea.

C. Împărţirea obiectelor şi împărtăşirea experienţelor

Comportamentele prosociale sunt cel mai uşor de învăţat de copii, ei trebuie să împartă
toate materialele de la grădiniţă zi de zi cu ceilalţi copii, ceea ce duce la ușurința de a-şi face
prieteni mult mai repede.
Recomadări pentru părinţii şi cadrele didactice

49
 Comportament de a împărţi obiecte este reflectat foarte bine în comportamentul adulţilor.
Copiii învaţă acest comportament încă de mici. Cei care nu-l cunosc înseamnă că nu au fost învăţaţi
să împartă obiecte, experiențe şi nu cunosc beneficiile, nu că sunt „egoişti”.
- Să realizeze activități împreună – desenul, dar să existe doar o singură cutie de culori
pentru a fi nevoie să împartă creioanele. În timpul activității, comunicaţi cu copilul și cereţi-i
creionul cu care desenează el. Pentru această faptă lăudaţi-l și arătați-i cât de util este.
-Să explice copiilor importanţa împărțirii jucăriilor, obiectelor, pentru a-și face prieteni de
joacă - mă bucur că ne jucăm frumos împreună.
- Să încurajeze copilul să îşi exprime sentimentele atunci când unii copii nu împart jucării
cu el, pentru a conştientiza consecinţele negative ale acestui comportament.
- Să fie folosită cât mai des metoda jocului de rol. Educatoarea, le dă o sarcină copiilor de a
decupa din reviste educative o poză care îi place, pe o temă specifică: Cadouri de Crăciun; activități
de sfârșit de săptămână. Copii sunt așezați pe perechi, sau își aleg perechile, și vor explica unul
altuia de ce au ales și au decupat poza aceea apoi vor face schimb de poze.

D. Oferirea şi primirea de compliment

Când se realizează:
- când sunt recunoscute calităţi sau reuşite ale celorlalţi;
- aprecierea într-o manieră directă, verbală.
Oferirea de complimente unei persoane este însoţită de o reacţie pozitivă din partea
acesteia. S-a arătat că acei copii care critică, contrazic sau distrag atenţia sunt respinşi de ceilalţi; iar
copiii care fac remarci pozitive la adresa colegilor se integrează mult mai bine în grup. Pentru ca
aceste situații, să fie evitate copiii trebuie învăţaţi încă de când sunt mici să identifice şi să
verbalizeze aprecieri pozitive la adresa celorlalţi.
Recomandări pentru părinţii şi cadre didactice – implicarea în jocul copiilor și
aprecierea reușitelorcopiilor.
- Educatoarea/părintele se alătura unui grup de copii care se joacă şi faceţi o remarcă
pozitivă la un copil. Cooptaţi un alt copil în discuţie. Aceste jocuri de comunicare, duc la creșterea
abilităților sociale și sunt recomandate in cazul copiilor marginalizați sau care au o încredere
scăzută în el, ducând la acceptarea copilului în grup și îmbunătățirea imaginii de sine a copilui
izolat
- Să împartă copiii în grupe de câte trei şi le transmite sarcina de lucru: fiecare grupă va
avea ceva de construit. La terminarea exercițiului, fiecare copil dintr-o grupă va spune ce-i place la
construcţia celorlalţi colegi.
50
 - Educatoarea împarte copii astfel încât în grup să nu existe copii care sunt prieteni pentru a
integrarea și copiilor marginalizaţi şi creşterea coeziunii grupei. Supraveghează copii și laudă copiii
pentru modul în care se comportă unii cu alţii. Copiii care și-au dezvoltat abilităţile sociale spun
lucruri care încurajează jocul celorlalţi, iar copiii respinşi, care provin din familii în care nu și-au
dezvoltat abilitățile sociale se enervează uşor şi devin agresivi atât verbal cât și fizic atunci când
sunt ironizaţi.
Copii reacţionează diferit la critică: când copilul este afectat, se ajunge la situaţia de a nu
mai dori să meargă la grădiniţă, se izolează şi are sentimentul de a sta singur,, mai ales atunci
când sunt porecliţi sau necăjiţi nu ştiu cum să răspundă, se pierd, se ruşinează sau plâng și devin
ușor ţinta unor atacuri din partea copiilor răutăcioși. Când un copil este necăjit el poate să răspundă,
printr-o glumă, sau să ignore sau să spună adultului. Studiile, arată că ignorarea, dă rezultate bune în
încetarea acestor comportamente, deoarece cel care iniţiază nu obţine nici un rezultat, îi poate ţine
piept şi cel care îl necăjeşte îl evaluează mai favorabil ca înainte şi are sentimente de empatie.

Recomandări pentru părinţi şi cadre didactice

-Să urmărească activitatea la grupă şi să identifice copiii care au tendinţa de a critica, a

pune porecle sau a necăji, pentru a interveni în aceste situaţii şi să învețe copilul care a fost necăjit
cum să se descurce: “ spune-i colegului tău cum te simţi pentru că ți-a vorbit urât; întreabă-l dacă lui
i-ar plăcea să-i spună cineva aşa”.
-Să citească poveşti, în care personajele trec printr-o situaţie similară; copilului i se
reaminteşte cum s-au comportat personajele în acea situaţie (ex. „Îţi mai aminteşti ce a făcut
ursuleţul atunci când a fost necăjit de vulpe?”)

E. Rezolvarea conflictelor apărute în mod eficient

Conflictul este o parte a procesului de comunicare. Apariţia frecventă a conflictelor duce la

ruperea prieteniilor; preşcolarii trebuie să îşi dezvolte abilitatea de rezolvare eficientă a conflictelor
pentru a fi pregătiţi să facă faţă interacţiunilor complexe în diferite situaţii.
Recomandări pentru cadre didactice și părinți
- Să intervină atunci când apare un conflict între copii pentru a evita dominarea din
partea unuia şi a le dezvolta abilităţi adecvate. Pașii care trebuiesc urmați pentru rezolvarea
conflictelor sunt:
* descrierea faptelor, fără a da vina pe un copil: El, Marian, m-a lovit cu palma;

51
 * exteriorizarea sentimentelor faţă de ceea ce s-a întâmplat – cum te-ai simțit atunci când
te-a lovit Marian?
* identificarea soluțiilor: cum putem proceda pentru a rezolvarea situaţiei;
- Să rezolve cazuri care apar în grădiniță, prin folosirea jocului: copiii devin detectivi
pentru o zi pentru a rezolva diferite cazuri pe care educatoarea le va prezenta. Copiii trebuie să
găsească cât mai multe soluții pentru situațiile prezentate de cadrul didactic. Preșcolarii trebuiesc
obișnuiți să descrie faptele, întâmplările, așa cum s-au petrecut, acesta fiind un pas important
pentru a-i învăţa pe copii să vorbească despre comportament şi nu despre persoană, evitându-se
blamările şi etichetările, care fac să amplifice și mai mult conflictul. Atunci când sunt spuse
sentimentele negative are loc descărcarea emoţională a copilului, ceea ce face mai puţin probabilă
recurgerea la comportamente agresive.
Părintele sau educatorul trebuie să intervină pentru a nu se ajunge la manifestarea unor
comportamente agresive: a lovi, a împinge sau a smulge un obiect din mână. Între 2-4 ani, odată cu
dezvoltarea limbajului, agresivitatea fizică scade şi creşte agresivitatea verbală, care are ca punct de
pleacare jucăriile. Scăderea comportamentelor agresive în această perioadă se datorează dezvoltării
empatiei, abilităţii de a amâna o recompensă şi înţelegerii perspectivei celorlalţi.
Cercetările arată că apar diferenţe de gen în manifestarea agresivităţii:
- fetele manifestă mai mult agresivitate relaţională;
- băieţii manifestă mai mult agresivitate fizică.

F. Integrarea într-un grup

Grupul de prieteni ne acceptă comportamentele şi ne sprijină în momentele dificile. Din
cercetările efectuate, au rezultat câteva diferențe legate de integrarea fetelor și a băieților în grup:
-de la grădiniță până la pubertate, interacţiunile sociale sunt realizate prin joc, iar gruparea
de face în funcție de gen: fete cu fete, băieți cu băieți.
- grupurile băieților sunt mai mari şi jocurile sunt efectuate la distanţă mai mare, decât
fetele care se joacă în grupuri mici, de 2-3 persoane și mai apropiate.

G. Respectarea regulilor aferente unei situaţii sociale

Rolul regulilor este de a preveni apariția problemelor de comportament. Ele se instituie ca
urmare a unor evenimente petrecute și sunt expresia între antecedente, comportamente și
consecințe. Pentru întărirea regulilor, educatoarea le reamintește copiilor ce au de făcut: ”când
mergem la parcul de joacă – antecedentul, nu lovim alt coleg – comportamentul. Cine lovește un
coleg, azi nu se mai joacă la calculator – consecința”.

52
 Prin respectarea regulilor copiii își dezvoltă abilităţile sociale de planificare a jocurilor şi
vor dezvolta un comportament adecvat atunci când se vor afla în situaţii noi. Regulile sunt învățate
de mici folosind diferite metode: observarea, formularea verbală sau situația socială: în parc, dacă
vreau să mă dau în leagăn stau la rând.
Recomandări pentru educatori și părinți
- Să formuleze reguli având în vedere următoarele:
 Identificați nevoia pentru a crea o regulă şi apoi spuneți regula, dacă copiii sunt
informați despre problema apărută, vor înțelege consecințele ei și vor accepta
rezolvarea ei, soluția problemei. Prezentați problema,situația apărută, precizați
consecinţele și găsiți soluția cea mai bună.
 Hotărâți regulile şi consecinţele cu copiii. Regula trebuie să fie completă, precisă,
corect formulată, pentru a fi uşor de urmat. Regula trebuie să fie simplă, să îndrume
spre un comportament adecvat și să poată fi repetată mereu de copil fie în gând fie
cu voce tare.
 Realizați regula într-o manieră pozitivă.
Regulile pot fi pictate, desenate și puse într-un loc vizibil pentru a fi văzute de toți copii de
la grupă. Aceste reguli trebuiesc amintite mereu. Educatoarea aduce mereu în prim plan motivele
pentru care au fost stabilite aceste reguli și consecințele pe care le pot avea nerespectarea lor, astfel
încât fiecare copil va simți beneficiile respectării regulilor.
Un rol important îl reprezintă repetarea regulilor pentru formarea unui comportament
adecvat de respect: când mergem la locul de joacă, nu alergăm pentru a nu ne lovi unul de celălalt.
De cele mai multe ori, copii încercă limitele educatorului prin încălcarea regulilor,
deoarece sunt curioși dacă va fi încălcată sau nu, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori cu
părinții care încalcă foarte des regulile. Ex: instituirea unei reguli trebuie dusă la îndeplinire fără a o
încălca – Mergem în parc după ce adunăm și ordonăm jucăriile. În cazul în care am lăsat copiii în
parc fără să termine activitatea la care au fost puși, ei vor știi că pot să mergă în parc fără a face
ceea ce li s-a spus, regula este încălcată și nu va avea nici o consecință negativă. Ei vor fi încurcați
și nu vor știi cum să se comporte adecvat în astfel de situații.
În grădiniță sunt necesare impunerea unor reguli pentru a-și dezvolta un comportament
social adecvat:
 Sunt copii care doresc să fie mereu primii. Aceștia, trebuie să înveţe că toți copiii
doresc să facă un lucru anume, sau să fie puși în față. Cadrul didactic, trebuie să menţină relaţii
bune atât cu restul colegilor dar să îndeplinească şi dorinţele lor. Pentru a realiza acest lucru poate
folosi un clopoțel, care îi avertizează pe copii când timpul pentru joc s-a terminat și alt copil trebuie

53
să îi i-a locul pentru a se juca cu jocul respectiv. Doamna educatoare poate sî delege un copil pentru
a urmări timpul alocat jocului.
 Evitarea comportamentelor și problemelor emoţionale, prevenirea eliminării în
timpul jocului a unor copii de către alţi copii de la clasă. Acești copiii care sunt eliminați au un
nivel mare de singurătate şi pot avea reacţii agresive față de colegi. Pentru evitarea acestor
evenimente nedorite, o regulă de aur poate fi: “la acest joc toţi copii sunt prieteni și toții copii se
joacă împreună.

H. Colaborarea / Cooperarea cu alţi copii

Colaborarea reprezintă modul în care răspunzi la o cerere și este diferită de supunerea la
comenzi. Colaborarea sau cooperarea, constă în implicarea copiilor de a lucra cu alți copii pentru
realizarea unei sarcini și este esențială pentru o relaționare cât mai bună în cadrul grupului. S-au
observat diferențe între discuțiile avute între grupele de băieți și fete pe diverse jocuri, activități:
- discuțiile băieţilor sunt caracterizate de libertate ridicată şi competitivitate;
- discuţiile fetelor sunt caracterizate de apropiere, colaborare şi ajutorare.
Nu este recomandat să se promoveze concursuri, jocuri care afectează copiii în sens
negativ. Aceștia devin mai încordați, le este teamă de orice greșeală pe care ar putea să o facă, nu
mai doresc să realizeze sarcina dacă nu pot să o rezolve prea bine sau refuză activități noi pentru că
se subestimează și cred că nu le pot face față.
În grădinițele în care se pune preț pe cooperare – colaborare, copiii sunt destinși, relaxaţi
şi contează unii pe alții, pentru că ei sunt în etapa de învăţare, și au nevoie de ajutor şi de apreciere a
oricărui progres şi nu de a realiza o competiție între copii.
Metodele de învăţare bazate pe centrele de interes, fructifică diferenţele individuale,
încurajează dezvoltarea de legături sociale pozitive cu ceilalţi copii, promovează învățarea activă a
copilului pentru cțștigarea competenţelor şi dezvoltarea libertății personale. Avantajele folosirii
acestor metode arată că s-au redus deprinderile problematice la clasă, a crescut recunoașterea
diferenţelor individuale, a scăzut numărul de copii cu probleme de relaționare din timpul jocului,
marginalizați şi oferă copiilor modele de dezvoltare şi exersare a abilităţilor sociale.
Recomandari pentru părinţi şi educatoare
- să realizeze activități cu copii pe domenii de activitate să stimuleze relațiile între fete şi
băieţii pentru realizarea sarcinilor. Nu este indicat să se urmărească performanța realizată de un
elev.
- să remarce preșcolarii care au probleme în a împărţi lucrurile cu ceilalţi copii. Ei
trebuies csprijiniți în activitățile pe care le au de făcut și stimulați și lăudați pentru realizarea
sarcinilor de a lucra împreună cu colegii lui.
54
 -să utilizeze metoda jocului pentru crearea poveștilor, unde fiecare copil adaugă câte o
idee, plecând de la un scenariu dat de educatoare. Doamna educatoare citește povestea realizată de
copii și accentuează faptul cât de frumos este să învețe să lucreze împreună.

I. A da și a cere ajutor când e nevoie

Atunci când Ajuți pe cineva, te determină să îl sprijini fie atunci când îţi cere sau vezi că
are nevoie. Aceste comportamente sunt realizate din propia voință. Dacă un copil cere ajutor la alți
copii înseamnă că el nu reușește să ducă la sfârșit sarcinile date și astfel cse pot realiza colaborări și
încheierea unor prietenii. Fetele sunt cele care cer cel mai des ajutorul față de băieți.
Recomandări pentru părinţi şi cadre didactice
- să dezvolte la copii ideea de ajutor și de a ajuta atunci când au posibilitatea să o facă.
Abilitățile sociale și comportamnetul de a ajuta se învață în timp. Copiii trebuie să înțeleagă
importanța și efectele faptelor de a ajuta. Copiii trebuiesc stimulați și încurajați să încerce să ajute
pe colegii lor ori de câte ori au posibilitatea.
- să învețe pe copii să fie generoși și să ajute pe alți copii aflați în dificultate: de sărbători
pot să strângă diverse lucruri: jucării, cărți, lucruri confecționate de ei, pe care să le dea copiilor
abandonați în centre.
- să realizeze o listă cu copii care ajută și fac fapte bune zilnic. Acestă listă este citită
zilnic de către educatoare și copii sunt stimulați să realizeze acte de genereozitate.

4.2. Prezentarea cercetării pedagogice intitulat: “experimentarea programului de

intervenţie educaţională în plan socio-emoţional prin intermediul jocului”

Puterea și forţa spirituală a comunități stă în posibilitatea acesteia de a creea idei noi, de a
face descoperiri. O cercetarea bine făcută pune bazele unei societăţi de succes, accentul fiind pus
mai ales în domeniul ştiinţelor socio-umane.
Pedagogia contemporană promovează învățarea centrată pe copil – elev, implicarea
cadrului didactic în acțiuni care să-i pună în valoare vocația, tactul pedagogic, originalitatea și
spiritul creator.
Rolul cadrului didactic este de căutare, cercetare, de organizare a activităţi sistematice şi
metodice, de folosire a soluţiilor și circumstanţelor practice concrete, pentru a formula ipoteze pe
care să le cerceteze şi să exploateze noi metode de lucru cu elevii.
Cadrul didactic are posibilitatea să realizeze la grupa sa un experimente eficiente a
metodelor şi procedeelor de predare-învăţare-evaluare. Condiţiile în care dascălul realizează
activităţi în care copiii să relaţioneze unii cu ceilalţi, să-şi exprime emoţiile şi sentimentele, să-şi
55
dezvolte încrederea în forţele proprii, se vor realiza progrese observabile gestionarea abilităţilor
socio-emoţionale.
Jocul didactic contribuie la extinderea, precizarea, fixarea, aprofundarea şi sistematizarea
cunoştinţelor, într-un cadru, împrejurare sau într-o formă nouă.
Metodologic, cercetarea este experimentală, „nota distinctivă a acestui tip de cercetare
fiind intervenţia intenţionată şi controlată a cercetătorului în desfăşurarea
Fenomenelor. Prin introducerea în activitatea didactică a unor jocuri şi povestiri, se declanşează
acţiuni educaţionale, ale căror rezultate sunt înregistrate şi prelucrate în vederea demonstrării valorii
pe care o au. (F. Voiculescu, 2009).
”Cercetarea este constatativă (observaţională), pentru că metoda observaţiei este foarte
utilă. Observaţia reprezintă urmărirea faptelor de educaţie aşa cum se desfăşoară ele în condiţii
obişnuite” (I. Nicola, D. Farcaş, 1993). Cercetarea constatativă are ca scop cunoaşterea şi descrierea
modului în care jocul influenţează dezvoltarea competenţelor social-emoţionale ale copiilor. Prin
acest tip de cercetare, am analizat percepția felului în care jocul influenţează dezvoltarea
competenţelor emoţionale ale copiilor.
4.3. SCOPUL cercetării este de a arata importanța folosirii jocului didactic pentru
dezvoltarea abilităților sociale și emoționale, de a găsi strategiile didactice pentru valorificarea
valenţelor instructiv-formative ale jocului didactic. Scopul cercetării pedagogice este de a
demonstra contribuţia aplicării jocului în cadrul activităţilor la dezvoltarea socio-emoţională a
copiilor. Aceste demersuri necesită măsuri de documentare şi informare din partea dascălului. Ioan
Cerghit subliniază faptul că „educatorul intră în relaţie creatoare nu numai cu obiectul instrucţiei cu
elevul, ci şi cu propria acţiune, prin care îşi realizează opera sa.”(Cerghit I., 1995 ).
4.4. OBIECTIVELE CERCETĂRII: proiectul este alcătuit „dintr-un ansamblu de
metode interconectate, de la modelul ipotetic la modelul praxiologic, fiecărui model fiindu-i
subsumate acţiuni şi operaţii ce conduc spre finalităţile proiectului.” (Voiculescu F., 2009).
Dascălul realizează activităţi unde copiii relaţionează unii cu ceilalţi, își exprimă emoţiile
şi sentimentele, evoluează încrederea în forţele proprii, se vor realiza progrese observabile
gestionarea abilităţilor socio-emoţionale.
Obiectivele cercetării stabilesc acele aspecte concrete acţionale pe care cadrul didactic le
are de realizat pentru a confirma sau a infirma ipoteza propusă. În acest scop, am stabilit şi formulat
următoarele obiective ale cercetării pedagogice:
 Analizarea modului în care jocurile desfăşurate în grădiniţă influenţează dezvoltarea socio-
emoţională care variază în timp;
 Evaluarea obiectivă a cunoştinţelor, capacităţilor proceselor cognitive, priceperilor,
deprinderilor, abilităţilor sociale dobândite de preşcolari până la venirea la grădiniță;
56
  Cercetarea modului în care jocul contribuie la dezvoltarea sociabilităţii preşcolarilor;
 Identificarea impedimentelor, greutăților comportamentale, sociale ale copiilor prin
observarea comportamentului în timpul petrecut la grădiniţă;
 Identificarea, înregistrarea şi analizarea obstacolelor şi a greșelilor particulare în învăţarea
comportamentului socio-emoţional al preşcolarilor;
 Analizarea strategiilor didactice variate de predare-învăţare-evaluare, bazate pe jocul
didactice, ca factor determinant al dezvoltării gândirii logice a preșcolarilor folosite în fiind
reflectate în progresul și îmbunătățirea performanțelor acestora.
 Valorificarea rezultatelor cercetării pentru eficientizării demersurilor didactice ulterioare;
 Identificarea modalităților de valorizare a jocului didactic pentru dezvoltarea abilităților
sociale.
 Analiza și interpretarea datelor
 Stabilirea concluziilor cercetării.
Cercetarea pedagogică tratează problema progresului și a dezvoltării competenţelor
socio- emoţionale fiind raportate la variabilele educaţionale, introducând problema vizată în
ansamblul factorilor de personalitate implicaţi în educaţie: cadrul didactic-cercetător şi elevul, dar
şi contextul psihosocial din care fac parte. Ioan Nicola sublinia: „Nu poate fi concepută o cercetare
pedagogică care să excludă din perimetrul său cei doi poli educaţionali, sau să facă abstracţie de ei.”
(Nicola I., Farcaș D. (1993)).

4.5. IPOTEZA
Ipoteza înglobează atât întrebarea şi răspunsul, acesta din urmă fiind formulat doar în plan
ideatic, cercetarea urmând să se pronunţe în privinţa validităţii lui şi să-l transforme într-o
componentă a unei structuri teoretice logico-explicative.
”Ipoteza avansează prezumţii explicative privitoare la anumite aspecte sau manifestări pe
care le implică procesul instructiv-educativ. Ea trebuie să asigure un echilibru între finalitatea
acţiunii educaţionale, desfăşurarea ei şi randamentul obţinut, de aceea dascălul-cercetător trebuie să
urmărească pe tot parcursul desfăşurării cercetării concordanţa dintre ipoteză şi rezultatele parţiale
obţinute (Drăgan I. Nicola I, (1993)).
Ioan Mărginean, definea ipoteza ca un enunţ referitor la relaţia dintre două sau mai multe
fenomene. Deci ”ipoteza reprezintă o explicaţie plauzibilă, un sistem de relaţii ce se presupune că ar
guverna universul de fenomene cercetat” (Rotariu şi Iluţ, (1999)).
Ipoteza generală: Utilizarea jocului didactic la preşcolari în relaţie cu particularităţile
individuale sau de grup ale copiilor, duc la optimizarea activităţii didactice, la îmbunătăţirea
rezultatelor şcolare şi la modalităţi de dezvoltare a abilităților sociale.
57
 Ipoteze specifice:
o Pornind de la faptul că jocul didactic este o formă de învăţământ, prin utilizarea unui joc cu
un conţinut variat şi funcţionalitate multiplă alături de celelalte mijloace de realizare a
activităţilor didactice, atunci aplicat în procesul instructiv educativ din grădiniţă, se vor
observa progresele:
*formarea și dezvoltarea abilităților de interacțiune cu copii de vârste apropiate;
*adaptarea copiilor la programul de la grădiniță;
*exprimarea și stăpânirea de sine a emoțiilor;
o Dacă jocul didactic este o activitate de bază în stimularea gândirii copiilor, el trebuie bine
ales, organizat, desfăşurat în funcţie de natura sau conţinutul obiectivului, integrat şi utilizat
în toate activităţile ca metodă de predare-învăţare-evaluare, atunci dezvoltarea
comportamentelor sociale se formează într-un ritm rapid, cu o motivație sporită,
îmbunătăţind semnificativ performanţele
Concepte operaţionale
F. Voiculescu afirmă despre conceptele operaținale că „reprezintă operaţii prin care
domeniul cercetării dobândeşte statutul de obiect epistemic, în care se regăsesc, în chip unitar, atât
corespondenţele empirice ale conceptului ştiinţific elaborat în planul teoriei, cât şi realitatea
empirică sistematizată, conceptualizată şi accesibilă cercetării” (Voiculescu, F.,( 2009)).
Aanaliza conceptuală este realizată pe baza studiului bibliografiei de specialitate, și
analizează dezvoltarea emoţională, ca abilitate de a identifica, de a înţelege şi de a răspunde la
propriile emoţii şi ale celorlalţi într-o manieră sănătoasă. Dezvoltarea socială reprezintă însuşirea
unor comportamente acceptate social care permit unei persoane să interacţioneze eficient cu ceilalţi.
Dezvoltarea socio-emoţională poate fi studiată astfel:
• identificarea emoţii şi emoţiile persoanelor aflate în diverse situaţii;
• înţelegerea emoţiilor, prin identificarea cauzei şi a consecinţelor exprimării unei emoţii;
• iniţierea şi menţinerea unei relaţii cu copiii din grupă şi adulţii;
• abilitatea copilului de a înţelege şi respecta regulile impuse;
• comportamentul prosocial prin abilitatea de a-i ajuta pe ceilalţi, a împărţi jucării cu alţii, a
coopera, a manifesta empatie faţă de ceilalţi.
4.6. PREZENTAREA METODELOR DE CERCETARE
Stabilirea metodologiei de cercetare a reprezentat un pa simportant în realizarea
investigaţiei pedagogice concrete. Metodele specifice acestui tip de activitate didactică, au fost
studiate încercând-se adaptarea lor la tema lucrării.
Sistemul metodologic include:
- metoda sociometrică;
58
 - metoda observaţiei;
- experimentul pedagogic.

4.2.1 Metoda sociometrică: identificarea relaţiilor din cadrul grupei de preşcolari prin
intermediul metodei sociometrice. A fost întemeiată de J.L. Moreno, care a pornit de la ideea că
realitatea socială este formată din două niveluri:
- nivelul macrosocial, formată din stucturi sociale instituționalizate, organizate pe baza
unor reguli, legi, norme de funcționare
- Nivelul microsocial, format din relații interpersonale, care se dezvoltă în grupuri mici,
care se constituie între membrii grupului.
Metoda sociometrică constă într-un ansamblu de tehnicii de colectare, prelucrare şi
reprezentare grafică a datelor privind relaţiile interpersonale şi interacţiunile din grupurile sociale
mici. Ea permite măsurarea relaţiilor de afinitate: atracţie, respingere, indiferenţă între membrii unui
grup, cunoaşterea motivaţiilor şi valorilor pe fondul cărora se constituie relaţiile interpersonale din
interiorul grupului şi sesizarea climatului sau a moralului grupului.
Metoda sociometrică este cel mai des folosită la nivelul microgrupurilor, pentru că
relaţiile dintre membrii grupului sunt uneori ascunse, neobservabile. Folosirea unor tehnici speciale
care ”scanează” structura internă a grupului, poate măsura relațiile dintre membrii și poate
interveni în ameliorarea climatului de grup. Această metodă se poate folosi pentru grupuri mai mici
de 30 de persoane, între care se pot stabili relații directe, față în față.
Instrumentul principal pentru realizarea metodei sociometrice este chestionarul sau
interviul, și se aplică grupurilor de copii sau clasei de elevi, care au o intercunoaștere, acțiune
comnă și interacțiune între membrii care le compun.
Chestionarul sociometric, numit şi test sociometric constă dintr-o suită de întrebări adresate
fiecărui membru al unui grup social prin care i se solicită să-şi exprime preferinţa, dorinţa de a se
asocia cu ceilalţi membri ai grupului. În chestionarul pot exista întrebări despre liderul sau liderii
grupului, poziţia propriei persoane în grup, motivele preferinţelor exprimate.
Centralizarea datelor a fost făcută folosit matricea sociometrică. Tipul, conţinutul şi
numărul întrebărilor din chestionar depind, de indicatorii a căror studiere şi măsurare sunt urmărite
în cadrul cercetării. Fiecare indicator poate avea una sau mai multe întrebări. Prin intermediul
indicatorilor am studiat și exprimat într-o fomrmă numerică și cantitativă următoarele date:
densitatea, configurația relațiilor interpersoanle din cadrul grupului, poziția în grup, rețelele de
comunicare din grupul social precum și fenomenele psihosociale din grupul respectiv, așa cum se
constituie și se formează ele în viața reală.
Indicatorii sociometrici se constituie în funcţie de două coordonate:
59
 -prima, este orientarea indicatorilor spre individ sau spre grup,
-cea de a doua, se referă la criteriile în funcţie de care apar relaţiile din grup.
Eşantionarea
Eşantionul de subiecţi este compus din 21 de copii ai grupei mijlocii de la Școala
Gimnazială ”Mircea Ghițulescu” Cuca, loc. Cuca, împărțiți în 11 copii băieți, și 10 copii fete.
Vârsta copiilor este cuprinsă în jur de 4 şi 5 ani.
Realizarea cercetării
Relaţiilor sociale din interiorul grupului de copii au fost evidențiate cu folosind metoda
sociometrică. La nivelul microgrupurilor observaţia nu se poate face direct, pentru că relaţiile din
interiorul grupului sunt de obicei neobservabile. Cunoaşterea acestor interacțiuni, se poate face
prin tehnici speciale care “radiografiază” structura internă a grupului se pot măsura relaţiile
Am aplicat metoda sociometrică grupului de copii, care au parcurs o durată minimă de
convieţuire, de intercunoaştere şi de acţiune comună, de interacţiune între copii. Ca modalitate de
realizare, metoda sociometrică este similară cu ancheta socială, în sensul că instrumentul principal
este chestionarul (sau interviul), iar datele culese sunt supuse unui proces de centralizare şi
prelucrare asemănător celui folosit în anchete. Testul sociometrica fost alcătuit din două seturi de
întrebări: primul pentru preferinţe şi cel de-al doilea pentru respingeri și a fost aplicat individual.
Copii au avut de rezolvat următoarea sarcină: să deseneze pe petalele florilor din vază, copiii cu
care vrea să se joace şi pe petalele de jos să deseneze copii cu care nu vrea să se joace.
Etapele testului sociometric:
- Faza de pregătire – motivarea aplicării testului
- Faza de aplicare – exprimarea atitudinilor de atracție sau respingere / indiferență față
de copii
Evaluarea rezultatelor a presupus următoarele etape:
1 Codificarea numelui copiilor care au participat la testare, se face prin amestecarea
testelor. Fiecare test a fost notat cu o literă a alfabetului.
2 Stabilirea punctajului pentru fiecare alegere, calcularea scorului și desprinderea unor
concluzii necesare. Punctajul se acordă astfel: pentru locul I se acordă 3 puncte, pentru locul II se
acordă 2 puncte și pentru locul 3 se acordă 1 punct, pentru acceptarea în grup și pentru respengeri
cu -3, -2 și -1 puncte.
„Învăţarea în grup exersează capacitatea de decizie şi iniţiativă, dă o notă mai personală
muncii, dar şi o complementaritate mai mare aptitudinilor şi talentelor ceea ce asigură o participare
mai vie, mai activă, susţinută de foarte multe elemente de emulaţie, de stimulare reciprocă, de
cooperare fructuoasă”, susţine V. Miftode, (Vasile Miftode (2003)).

60
 Această metodă de investigare constituie un sprijin în cunoașterea fundamentelor
socioafective ale grupului, care scapă observatiei directe. Oferă posibilitatea unei acțiuni, a unei
intervenții asupra grupului, care să țină cont de organizarea internă, pentru îmbunătățirea
funcționării acestuia, ameliorarea coeziunii de grup, dar și în reconstituirea unor echipe omogene.
Concluzia testului sociometric: identificarea unor serii de situații neașteptate, specifice
copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 5 ani care se întâlnesc într-o colectivitate:
a) nu se cunosc prea bine și provin din medii sociale și cultural diferite, explică
coeficientul de coeziune redus al grupei.
b) grupa este formată din mai mulți băieți care sunt mai puțin sociabili, orgolioși și
impulsivi. Mulți dintre ei s-au adaptat cu greu programului gradiniței, la regulile impuse de
educatoare.
Rezultatele testului a identificat în cadrul grupului un lider informal, care a aculmulat cele
mai multe atrageri din totalul de 23 de copii chestionați. El a reușit să se adapteze cu ușurință la
grădiniță, influențează pe cei din jurul său și este un exemplu de comportament pentru colegii săi.
Deasemenea, cu ajutorul testului s-au identificat trei copii indiferenți grupului: sunt greu de antrenat
în activitățile zilnice din grădiniță, stau retrași, refuza să să joace cu ceilalți copii, au un
comportament mai agresiv, necontrolat și au fost izolați de către colegi din instinctul de
autoprotecție. Prin jocurile lor mai violente au deteriorat lucrările și au stricat jucăriile colegilor, i-
au lovit sau bruscat, sporind în acest fel repulsia acestora.
Aceste situațiile se pot pot îndrepta organizând ateliere de lucru care să contribuie la:
-dezvoltarea simțului de observaţie, de exprimare şi investigaţie a fenomenelor, faptelor,
problemelor.
-stimularea, implicarea întregului grup în realizarea sarcinii şi ajutorul reciproc, spiritul de echipă,
competiţia constructivă, munca în grup, lucrul în echipă, găsirea soluțiilor în rezolvarea unor
probleme sau situații
-stimularea curajului și a încrederii în sine şi colegi, stăpânirea de sine.
- stimularea creativității individuale şi de grup.
- stimularea capacității de a formula întrebări, de a face conexiuni şi interacţiuni logice.
Activități :
”1. Lecturi ale educatoarei: „Şorţuleţul” de Irimie Străuţ, „Nu numai la grădiniţă” de
O.P.Iaşi; ”Cei patru prieteni credincioși”, ”Cum să-ți faci prieteni”, ”Veverel vine iarăși la
grădiniță”
2. Poezii și cântece: „Mulţumesc” de Gh., Zarafu, „Bună ziua! , Te rog!”, „La revedere!,
Bună seara!”, „Un copil politicos”;
3. Jocuri de rol: „De-a familia”, „În autobuz”, „La teatru „, „Magazinul de jucării”
61
 4. Activități de voluntariat: ”Dăruiește o jucărie copiilor nevoiași”, etc
5. Activități extracurriculare: excursii, plimbări în parc, vizionare de spectoacole pentru
copii, vizitarea unei ferme de animale, a Bazei hipice,
6. Serbări școlare
7. Activități practice desfășurate în colaborare cu famili” (I. Cerghit, (1997)).

4.2.2. Metoda observaţiei a fost folosită pentru cunoaşterea sistematică a diferitelor

aspecte legate de dezvoltarea socio-emoţională a copiilor. Cele două variabile ale cercetării sunt:
variabila independentǎ şi variabilam dependentǎ.
 Variabila independentǎ – utilizarea poveştilor cu rol educativ și a jocurilor în toate
activităţile desfăşurate în grădiniţă.
 Variabila dependentǎ – dezvoltarea socio- emoţională a preşcolarilor.
Eşantionul de subiecţi este compus din 21 de copii din grupa mijlocie, între 4-5 ani, de la
Școala Gimnazială ”Mircea Ghițulescu” Cuca, dintre care 11 băieți și 10 fete, care participă la
activitățile pentru dezvoltarea socioemoţională, din cadrul ,,Întâlnirii de dimineaţă”.

Nr. preșcolari Nr. preșcolari băieți Nr. preșcolari fete

grupa mijlocie
21 11 10

Grupa mijlocie
Nr. preșcolari băieți Nr. preșcolari fete

48%
52%

Pentru conştientizarea, exteriorizarea şi numirea emoţiilor s-au desfăşurat următoarele

activităţi: „Cum mă simt azi?”, „Harta emoţiilor”,” Să ne gândim la emoțiile celorlalți”, ”Despre

62
reguli”, ” La ce ne putem aștepta când nu respectăm regulile”, „Cutiile fermecate cu emoţii”,
„Detectivul de emoţii”, etc
Tematica activităților pentru dezvoltarea competențelor emoționale

Nr. Denumirea activității Competențe emoționale dezvoltate

crt.
1 Harta emoțiilor ^conștientizarea emoțiilor
^expunerea emoțiilor
^etichetarea corectă a emoțiilor
2. Cum mă simt azi conștientizarea emoțiilor
^expunerea emoțiilor
^etichetarea corectă a emoțiilor
3 Cutiile fermecate cu emoții conștientizarea emoțiilor
^expunerea emoțiilor
^etichetarea corectă a emoțiilor
4 Detectivul de emoții ^identificarea emoțiilor proprii și la colegi
5 Joc de cărți pentru emoții ^identificarea emoțiilor
6 Ce se întâmplă când mă simt…. ^conștientizarea emoțiilor
7 Povestea broscuței ^identificarea și etichetarea emoțiilor
8 Învățăm despre reguli ^respectarea regulilor
9 Exersarea regulilor ^respectarea regulilor
10 Învățăm să fim responsabili ^respectarea regulilor
11 Nererspectarea regulilor ^toleranță la frusrări; respectarea regulilor

Etapele organizării experimentului sunt:

Grupa Pre-test Etapa experimentală Pro-test
mijlocie
21 Test inițial – fișă de Utilizarea jocurilor Test final – fișă de
observație didactice, poveștilor/ observație comportamentală
comportamentală povestirilor

4.7. ETAPA PRE-TEST

Obiective:
# realizarea fișei de observație comportamentală, pentru realizarea evaluării
emoționale și sociabile a copiilor.
63
 #observarea comportamentului socio-emoțional în grădiniță
#identificarea dificultăților sociale și emoționale în cadrul activităților din grădiniță
Desfășurarea pre-testului
Am folosit ca instrument de lucru fișa de observație comportamentală- dezvoltarea socio-
emoțională a preșcolarilor.
Fișa de observație comportamentală are ca scop observarea nivelului de dezvoltare socio-
emoțională a copiilor, având în vedere cele cinci elemente fundamentale pentru dezvoltarea
armonioasă a copiilor: încrederea, perseverența, organizarea, înțelegerea, rezistența. Educatoarea
încadrează punctajele obținute de copii în una din fazele de dezvoltarea a abilităților socio-
emoționale: faza incipientă, de dezvoltare și faza atinsă.
Fișa de observare comportamentală cuprinde 12 indicatori de comportament care pot fi
atinși în 5 moduri: în foarte mică măsură, în mică măsură, în oarecare măsură, în mare măsură, ți în
foarte mare măsură, fiind măsurae de la 1-5, astfel:
1-în foarte mică măsură
2-în mică măsură
3-în oarecare măsură
4-în mare măsură
5-în foarte mare măsură.
Indicatorii de comportament folosiți în fișa de observație comoprtamentală, cu ajutorul
cărora am evaluat comportamnetul și capacitatea socio-emoțională sunt:

Nr. Indicatori de comportamnet În foarte În mică În În mare În

Crt. mică măsură oarecar măsură foarte
măsură e mare
măsură măsură
I1 Adaptarea fără dificultăți la mediul și 1 2 3 4 5
activitățile din cadrul grădiniței
I2 Comunicare bună cu educatoarea și 1 2 3 4 5
colegi
I3 Participă la activitățile de grup 1 2 3 4 5
I4 Alege activități din propia inițiativă 1 2 3 4 5
I5 Participă la discuții 1 2 3 4 5
I6 Gestionează emoțiile pozitive și negative 1 2 3 4 5
I7 Oferă ajutorul celor din jur 1 2 3 4 5
64
I8 Încearcă lucruri noi cu ușurință 1 2 3 4 5
I9 Respectă regulile din grup 1 2 3 4 5
I10 Nu se implică în conflicte 1 2 3 4 5
I11 Nu se supără, nici când nu i se satisface o 1 2 3 4 5
dorință
I12 Nu are nevoie de încurajări 1 2 3 4 5

Nivelul fazei de dezvoltare a abilităților socio-emoționale este redat astfel:

Faza incipientă 12-27 puncte

Faza în dezvoltare 28-43 puncte
Faza atinsă 44-60 puncte

65
Nume copii B.I C. D. D. F. I.A J.C L. N. P.I P.L P. S. S. S. S. Ș. Ș. T. T. V Total
E R P A M F R M O A E I M B N A puncte
Indicatori acumulate
I1 Adaptarea fără dificultăți 4 1 3 2 1 4 3 1 4 2 3 3 2 2 1 1 1 3 3 1 2 47
la mediul și activitățile din
cadrul grădiniței
I2 Comunicare bună cu 3 2 2 4 3 3 2 1 3 1 2 3 4 4 4 1 2 2 3 2 1 52
educatoarea și colegi
I3 Participă la activitățile de 2 3 4 1 2 2 3 4 4 4 1 3 2 3 1 4 4 2 3 3 3 58
grup
I4 Alege activități din propia 3 2 2 2 3 3 2 1 3 1 2 3 4 1 4 2 4 2 3 2 1 50
inițiativă
I5 Participă la discuții 2 2 2 1 3 3 3 2 3 3 2 1 4 2 1 4 4 2 3 1 2 51
I6 Gestionează emoțiile 1 2 3 1 1 2 1 3 1 1 1 1 3 1 2 1 3 1 1 3 2 35
pozitive și negative
I7 Oferă ajutorul celor din jur 4 2 3 2 2 1 4 4 3 1 4 2 3 3 1 2 4 4 3 3 3 58
I8 Încearcă lucruri noi cu 2 1 1 1 1 2 1 1 1 1 1 1 1 2 1 2 1 2 1 2 1 30
ușurință
I9 Respectă regulile din grup 1 2 3 3 2 1 1 1 2 2 2 3 2 1 2 1 2 3 2 3 1 44
I10 Nu se implică în conflicte 2 1 1 1 2 3 1 1 2 2 2 2 1 1 3 2 1 3 3 2 1 36
I11 Nu se supără, nici când nu 2 1 2 2 2 1 3 3 1 2 2 2 3 3 4 2 1 3 3 2 2 51
i se satisface o dorință
I12 Nu are nevoie de 1 2 1 1 2 3 1 2 2 2 1 2 3 1 2 1 2 3 3 2 3 42
încurajări
TOTAL PUNCTAJ 25 21 27 20 2 22 26 19 24 29 21 25 26 22 30 26 38 32 34 17 28 34

75
67
 Analiza pre-testului privind dezvoltarea socio-emoţională a preşcolarilor din grupa
mijlocie ne-a arătat că un număr de 14 copii (66%) au atins faza incipientă de dezvoltare a
abilităţilor socio-emoţionale, un număr de 6 preşcolari (24%) se află în faza de dezvoltare și nici un
preşcolar din această grupă nu se află în faza atinsă de dezvoltare a abilităţilor socio-emoţionale.

Faza incipientă 12-27 puncte 66%

Faza în dezvoltare 28-43 puncte 24%
Faza atinsă 44-60 puncte 0%

Pre-test

44-60 puncte Faza atinsă 0%

Faza în dezvoltare

Faza în dezvoltare
28-43 puncte 34%

Faza incipientă
12-27 puncte 66%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%

4.8. ETAPA EXPERIMENTALĂ

Rezultatele de la testele inițiale au arătat că un număr semnificativ de preșcolari au
probleme în adaptarea socială,, recunoașterea și gestionarea emoțiilor, precum și adaptarea la
emoțiile celorlalți.
În cursul anului școlar 2019-2020, am susținut activități de Întinderea temporală a durat 1
an şcolar, perioadă în care, s-au susţinut activităţile de predare-învăţare specifice dezvoltării socio-
emoţionale. Am folosit scenarii didactice variate utilizând multe jocuri povești și povestiri.

68
 ACTIVIĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR SOCIALE ȘI
EMOŢIONALE
„Cutiile fermecate cu emoţii”
Competenţa specifică: conştientizarea emoţiilor, exprimarea emoţiilor, etichetarea corectă
a emoţiilor
Obiective:
Să identifice emoţiile trăite;
Să găsească o expresie verbală pentru exprimarea emoţiei pe care o simte în desen;
Să facă legătura între trăirile emoţionale cu un anumit context trăit de el;
Materiale:
Două cutii de carton sau plastic, cartonaşe cu emoticoane cu emoţii (bucurie, furie, tristeţe, teamă,
surprindere, dezgust).
Durata:10 minute
Procedura de lucru:
Cartonașele cu emoticoane sunt împărțite în funcței de ce exprimă ele: emoții pozitive și negative în
cele două cutii. Fiecare copil extrage câte un cartonaș din cutiile indicate.
Cerința activității:
Copilul trebuie să identifice emoțiile de pe cartonașele extrase și să povestească întâmplări când s-a
simțit bucuros și când a simțit sentimente de furie, teamă, tristețe.
Prin aceaste activități se dezvoltă la copii conștientizarea trăirilor emoționale pozitive și
negative. Astfel, copiii dobândesc cunoștințe care le permit să transmită în mod corect mesaje cu cu
conținut emoțional.

”Cum mă simt azi...”

Competenţa specifică: conştientizarea emoţiilor, exprimarea emoţiilor, etichetarea corectă
a emoţiilor
Obiective:
Să identifice emoţiile trăite;
Să găsească o expresie verbală pentru exprimarea emoţiei pe care o simte în desen.
Durata:10 minute
Materiale :coli de hârtie, desene, creioane colorate, carioci
Procedura de lucru:

69
Copiilor le sunt oferite colile de hârtie şi creioane colorate pe care desenează cum se simt azi. După
realizarea desenului, se face turul galeriei, unde fiecare copil prezintă colegilor ce emoție a desenat
și întâmplarea, situația în care a trăit acel eveniment
Prin folosirea acestor activități copiii conștientizează propiile trăiri emoționale. Ei învață să
dobândească strategii adecvate de reglare emoțională pentru a avea relații normale cu colegii de
grupă.

„Harta emoţiilor”
Competenţa specifică: conştientizarea emoţiilor, exprimarea emoţiilor, etichetarea corectă
a emoţiilor
Obiective:
Să arate emoţiile de bucurie, furie, tristeţe, teamă, surprindere, dezgust
Să exprime corect emoţia găsită
Să găsească emoţiile prezentate
Durata:10 minute
Materiale: ,,harta emoţiilor”, poveste
Procedura de lucru:
Educatoarea citeşte copiilor o poveste pentru a identifica și găsi mai ușor sentimentele, reacțiile
emoționale ale personajelor. După găsirea lor, copii le arată pe ”harta emoțiilor”. Se cere copiilor să
realizeze propoziții coresunzătoare fiecărei emoții. Acestă activitate poate fi repetată în foarte multe
situații folosindu-se diferite povești pentru ca copii să-și dezvolte abilitățile emoționale.
Acestă activitate ajută pe copii să dobândească stiluri de reglare emoţională şi de
relaţionare în condiții normale cu ceilalți copii.

„Ce mi se întâmplă când mă simt...”

Competenţa specifică: conştientizarea emoţiilor, exprimarea emoţiilor, etichetarea corectă
a emoţiilor, reglarea emoţională
Obiective:
Să identifice stările care însoţesc anumite emoţii (bucurie, furie, tristeţe, teamă, surprindere,
dezgust, mândrie, ruşine);
Să găsească expresii verbale corecte pentru exprimarea unei emoții;
Să dezvolte strategiile de reglare emoţională în diferite situații;
Durata:10-15 minute
Materiale: ,,harta emoţiilor”,
Procedura de lucru:
70
Folosind ,,harta emoţiilor”, doamna educatoare arată copiilor o emoție, pe care ei trebuie să o
denumească și să arate ce simt arătându-se aspectele pozitive și negative.
Prin dezvoltarea acestei competenţe, copiii conştientietizeazămult mai ușor emoţiile
trăite, care stau la baza achiziţionării celorlalte competenţe emoţionale. Identificarea şi
conştientizarea emoţiilor pe care le-au trăit, ajută copii să aibe reacţii comportamentale care să-i
ajute în achiziționarea strategiilor de reglare emoţională și permite identificarea unor reacţii
emoţionale alternative care le facilita achiziţionarea strategiilor de reglare emoţională.

„Învaţăm despre reguli”

Competenţa specifică: respectarea regulilor
Obiective:
Să afle despre regulile;
Să identifice comportamente conform regulilor;
Durata:10-15 minute
Materiale: poster cu reguli, povestea: „Să exersăm regulile împreună cu Ami”
Procedura de lucru:
- Cadrul didactic aşează în cerc copii și prezintă posterul cu reguli. Copii descriu regulile
identificate, pornind de la desenele prezentate.
- Educatoarea citește copiilor povestea pentru reamintirea unor regulilor și familiarizare cu cele
noi.Împreună cu copiii discută despre conţinutul poveştii, folosind metoda conversației: ,,Credeţi că
lui Ami i-a plăcut ce a văzut la grădiniţă?”, ,,Ce credeţi că i-a plăcut la grădiniță?”, ,,Ce nu i-a
plăcut la grădiniță?”, ,,Cum credeţi că ar trebui să se comporte copiii în și la grădiniță?”.
- Se cere copiilor să descrie regulile identificate.
Este foarte important să dezvoltăm competenţa aceasta pentru că îi ajută pe copii să devină
mai responsabili faţă de reguli şi înţeleg că orice comportament are consecinţe față de acțiunile
făcute. Se dezvoltă sentimentul de control şi siguranţă, pentru că regulile fac mediul predictibil. „Să
exersăm regulile împreună cu Ami”
Pentru respectarea regulilor se pot stabili recompense.

” Exersarea regulilor”
Competenţa specifică: respectarea regulilor
Obiective:
Să înțeleagă conţinutul regulilor;
Să pună în practică comportamentele aferente regulilor;
Durata:10-15 minute
71
 Materiale: poster cu reguli, scenarii pentru reguli
Procedura de lucru:
-Copiilor le este prezentat posterul cu reguli și se actualizează conţinutul regulilor cu ajutorul
desenelor de pe poster.
- Regulile vor fi exersate folosind metoda jocul de rol pe baza unor scenarii, pornind de la povestea
„Să exersăm regulile împreună cu Ami”.
Această competenţă îi ajută pe copiii să înțeleagă conținutul regulilor şi să conștientizeze
faptul că orice comportament are consecinţe. Copiii își dezvoltă sentimentul de control şi siguranţă,
deoarece regulile fac mediul mult mai sigur.
Stabilirea unor recompense poate duce la respectarea regulilor

„Învaţăm să fim responsabili”

Competenţa specifică: respectarea regulilor
Obiective:
Să înțeleagă consecinţele respectării sau nerespectării regulilor;
Să facă deosebirea între comportamente adecvate şi comportamente inadecvate;
Durata:10-15 minute
Materiale: poster cu reguli, poveste
Procedura de lucru:
-Educatoarea citește copiilor povestea ,,Ami îi vizitează pe copii la grădiniţă” și se discută cu copiii
consecințele nerespectării regulilor aşa cum reies din poveste.
Competenţa acesta trebuie dezvoltată pentru că le favorizează copiilor responsabilizarea faţă
de propriul comportament. Se pot stabili recompensele pentru comportamentele adecvate, precum şi
sancţiunile pentru cele inadecvate. Important este să se respecte și să fim consecvenți în
administrarea consecințelor stabilite de comun acord.

Rezultatele obţinute de copii în urma completării „Fişa de observaţie comportamentală

asupra preşcolarilor” în etapa experimentală, sunt evidenţiate astfel:

72
Nume copii B.I C. D. D. F. I.A J.C L. N. P.I P.L P. S. S. S. S. Ș. Ș. T. T. V Total
E R P A M F R M O A E I M B N A puncte
Indicatori acumulate
I1 Adaptarea fără dificultăți 4 3 3 2 4 4 3 1 4 4 3 2 2 2 3 2 2 3 3 4 3 64
la mediul și activitățile din
cadrul grădiniței
I2 Comunicare bună cu 3 2 5 4 3 3 2 4 3 4 2 3 4 4 4 5 2 3 3 4 2 70
educatoarea și colegi
I3 Participă la activitățile de 4 3 4 5 2 2 3 4 4 4 3 3 3 3 5 4 4 2 3 3 3 67
grup
I4 Alege activități din propia 3 4 2 4 3 3 4 5 3 5 2 3 4 5 4 2 4 4 3 4 5 74
inițiativă
I5 Participă la discuții 5 2 5 4 3 5 3 5 3 5 2 2 4 2 1 4 4 2 3 1 2 71
I6 Gestionează emoțiile 4 2 3 4 4 2 4 3 4 4 3 1 3 1 2 1 3 1 1 3 2 55
pozitive și negative
I7 Oferă ajutorul celor din jur 4 2 3 2 2 1 4 4 3 1 4 2 3 3 1 2 1 4 3 3 3 55
I8 Încearcă lucruri noi cu 2 1 4 1 4 2 1 4 1 4 1 4 1 2 1 2 1 2 1 2 1 45
ușurință
I9 Respectă regulile din grup 4 2 4 3 2 4 4 4 3 2 3 3 2 4 2 4 2 3 2 3 4 68
I10 Nu se implică în conflicte 2 4 4 4 2 3 3 4 2 4 2 2 3 4 3 2 4 3 3 2 4 63
I11 Nu se supără, nici când nu 3 4 2 4 2 4 3 3 4 3 4 2 4 3 4 2 4 3 4 2 4 73
i se satisface o dorință
I12 Nu are nevoie de 4 2 4 4 2 3 4 2 4 2 4 3 3 4 3 4 2 3 4 2 4 71
încurajări
TOTAL PUNCTAJ 28 27 29 39 225 45 38 45 24 39 34 28 28 30 45 39 35 36 33 40 37
 În faza a-II-a experimentală un număr de 3 copii (14%) au obţinut un punctaj între 12-27
puncte, copii care se găsesc în faza incipientă de dezvoltare a abilităţilor socio-emoţionale.
Folosindu-se activități diverse, copii au realizat un progres considerabil în dezvoltarea
abilităților socio-emoționale,astfel, număr de 13 preşcolari (72%) sunt în faza de dezvoltare, în timp
ce 3 (14%) copii se află în faza atinsă de dezvoltare a abilităţilor socio-emoţionale.
Punctajul cel mai mic a fost obţinut de copii la F.A şi N.F., care întâmpină dificultăți în
identificarea și gestionarea emoțiilor, dar și să ofere ajutor copiilor atunci când au nevoie. Creează
conflicte cu alți copii, nu împart jucării, nu participă la jocurile de rol.
Cei mai dificili indicatori de realizat, au fost I 6 și I7, iar indicatorul I10 arată că preșcolarii
încep să înțeleagă că pot gestiona în mare măsură conflictele dintre ei.

Faza incipientă 12-27 puncte 14%

Faza în dezvoltare 28-43 puncte 72%
Faza atinsă 44-60 puncte 14%

Faza experiment
80%
70% 72%
60%
50% Series1
40%
30%
20%
10% 14% 14%
0%
Faza incipientă Faza în dezvoltare Faza atinsă

75
 Faza experiment
Faza incipientă
14%

Faza atinsă
14%

Faza în dezvoltare
72%

4.9. ETAPA POST-TEST

Obiective :
• să observe comportamentul socio-emoţional al copiilor în timpul activităţilor desfăşurate
în grădiniţă;
• să afle gradul în care activităţile desfășurate în grădiniţă contribuie la dezvoltarea
comportamentului social şi emoţional la preşcolari
Modul de desfășurare a post-test-ului :
- am folosit aceeaşi fişă de observare comportamentală a preşcolarului pe baza căreia
am realizat progresul fiecărui copil din grupa mijlocie, în etapa iniţială şi etapa experimentală.

76
Nume copii B.I C. D. D. F. I.A J.C L. N. P.I P.L P. S. S. S. S. Ș. Ș. T. T. V Total
E R P A M F R M O A E I M B N A puncte
Indicatori acumulate
I1 Adaptarea fără dificultăți 4 5 5 4 4 4 5 5 4 4 5 4 5 4 4 5 2 5 4 4 3 91
la mediul și activitățile din
cadrul grădiniței
I2 Comunicare bună cu 3 5 5 4 4 5 4 5 4 5 5 4 5 4 4 5 4 4 3 4 2 89
educatoarea și colegi
I3 Participă la activitățile de 4 3 4 5 5 2 4 5 4 5 5 4 3 4 5 4 5 5 3 5 4 84
grup
I4 Alege activități din propia 5 4 5 4 4 3 5 5 4 5 5 3 4 5 4 5 4 4 4 4 5 89
inițiativă
I5 Participă la discuții 5 3 5 4 4 5 3 5 3 5 4 2 4 5 4 4 5 5 3 5 2 89
I6 Gestionează emoțiile 4 5 3 4 4 5 4 4 4 4 5 5 3 5 3 5 3 5 5 3 2 87
pozitive și negative
I7 Oferă ajutorul celor din jur 4 3 3 5 5 4 4 4 3 5 4 3 3 3 5 4 5 4 3 3 3 92
I8 Încearcă lucruri noi cu 2 5 4 5 4 3 5 4 3 4 4 4 5 2 3 2 4 5 5 2 4 86
ușurință
I9 Respectă regulile din grup 4 2 4 3 5 4 4 4 5 4 3 3 5 4 5 4 5 3 5 3 4 88
I10 Nu se implică în conflicte 5 4 4 4 5 3 3 4 3 4 5 5 3 4 3 5 4 3 3 5 4 91
I11 Nu se supără, nici când nu 4 4 5 4 5 4 3 3 4 3 4 5 4 3 4 4 4 5 4 5 4 92
i se satisface o dorință
I12 Nu are nevoie de 4 5 4 4 5 3 4 5 4 5 4 3 3 4 3 4 5 3 4 5 4 94
încurajări
TOTAL PUNCTAJ 40 34 40 55 5 45 46 47 52 47 48 49 54 49 52 40 51 44 47 42 53
78
 Prin analizarea fișei de comportament, se poate observa că obiectivele urmărite au fost
atinse, toți copii au înregistrat progrese în dezvoltarea copmetențelor socio-emoționale.
Astfel un număr de 5 copii (24%) au obţinut punctaje între 34-42 de puncte, ceea ce arată
că se află în faza dezvoltării abilităţilor socio-emoţionale şi 16 copii (86 %) se află în faza atinsă a
dezvoltării emoţionale.

Faza incipientă 12-27 puncte 0%

Faza în dezvoltare 28-43 puncte 24 %
Faza atinsă 44-60 puncte 86 %

Faza post-test
1.2

1
1
0.8
Series1
0.6

0.4

0.2

0
Faza incipientă Faza în dezvoltare Faza atinsă

Faza post-test

Faza incipientă
Faza în dezvoltare
Faza atinsă

79
 4.10. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR
Perioada în care copilul frecventează grădinița, este perioada în care copilul acumulează
cele mai multe abilităţi pe care le foloseşte toată viața.
Abilităţile socio- emoţionale sunt resurse importante care trebuiesc dezvoltate la copii,
pentru a se asigura adaptarea la viaţă. Ele sunt puse în practică în cadrul relaţiilor pe care copilul le
are cu persoanele din viaţa sa: părinţi, fraţi, prietenii de joacă, dar și cadrele didactice de la
grădiniță.
Modul în care adulţii se comportă cu copiii cum gândesc şi exprimă ceea ce simt, modul în
care reacţionează în diferite situații va avea un mare impact asupra comportamentului copiilor:
condiţiile de joacă, trecerea peste unele dificultăţi, acceptarea eşecului sau a insuccesului, va
modela atitudinile pe care viitori adulți le va avea în societate.
Verificarea ipotezei s-a făcut prin utilizarea diferitelor activități și metode, dintre
care cea mai utilizată a fost experimentul didactic, cu ajutorul căruia s-a realizat observări
sistematice cu privire la comportamentul socio-emoţional al preşcolarilor din grupa
mijlocie.Am identificat anumite trăsături temperamentale – trăirile emoţionale și
declanşarea reacţiilor motorii.
Metoda experiment a fost supusă unor transformări pentru că am utilizat-o treptat
ca activitate, copiii nu au fost supuși intervenţiilor mele şi procesul de învățământ nu a
suferit modificări. ”Experimentul implică o schimbare, o „manipulare” de variabile
controlată de cercetător în scopul sesizării efectelor asupra altor aspecte variabile vizate în
demersul cercetării. Experimentul este definit şi drept observaţie provocată” (Voiculescu F.,
(2000)).
Experimentul a vizat evidenţierea influenţelor pe diferite tipuri de activităţi asupra
sociabilităţii copiilor și are ca rezultat înregistrarea diferenţelor semnificative între grupa în care s-a
pus accent pe activităţi comune, ce urmăresc preponderent obiective intelectuale şi grupa în care sau
desfăşurat în special activităţi alese, orientate de obiective afective, morale şi psihosociale.
Activitatea didactică se petrece în grupuri constituite și după unele considerente de ordin instructiv-
educativ .
Activităţile permit gruparea în mod spontan a copiilor, rezultând grupuri formate din
dorinţa copiilor de a fi unii cu ceilalţi, în care tensiunea afectiv-emoţională a legăturilor este
deosebită, influenţând mai profund dezvoltarea sociabilităţii preşcolarului. Desfăşurarea acestor
activităţi duce la creşterea implicării sociale şi a interesului pentru interacţiune în relaţia cu alţii.
Educatoarea desfăşoară activităţi specifice prin care dă posibilitatea să ghideze
comportamentul copiilor dezvoltând astfel abilităţile sociale şi emoţionale. Sugestiile cu activităţi
80
pot fi adaptate sau îmbunătăţite, în funcţie de creativitatea fiecărei educatoare precum şi de nevoile
fiecărui copil. Dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale sunt doar o faţetă a dezvoltării copilului
şi trebuie cultivate în mod sistematic prin activităţi organizate special în acest scop.
Reuşita şcolară şi socială a copiilor depinde de dezvoltarea capacității de percepere
şi exprimare a emoţiilor, de a înţelege şi răspunde la emoţiilor celorlalţi, dar şi încrederea
în forţele proprii.
Pe parcursul anului şcolar am realizat scenarii didactice prin care am asigurat
copiilor contextele necesare pentru a-şi forma şi dezvolta relaţiile cu ceilalți copii din grupă
şi pentru a-i deprinde să-și exprime emoţiile. Acest lucru a dus la adaptarea cu uşurinţă a
copilului la programul din grădiniţă şi dezvoltarea conceptului de sine. În cadrul scenariilor
didactice realizate am îmbinat jocul cu poveşti, pentru a eficientiza implementarea unui
program educațional bazat pe citirea poveștilor cu rol educativ, povestirea lor și apoi
utilizarea jocului în activitățile didacitce pentru dezvoltarea socio-emoțională a copiilor.
Rezultatele pe care le-au obținut copii prin aplicarea celor trei teste: a fișei de
observașie comportamnetală, dovedesc îmbunătățirea competențelor socio-emoținale. Prin
compararea punctajelor, pe care le-au obţinut copiii şi cumulul acestora /copil că fiecare
preşcolar participant la acest program educaţional acumulat, în urma acestor activităţi cel
puţin un punct /comportament, comparativ cu testarea iniţială/comportament. Totalul
punctelor obţinute de fiecare copil la testarea finală a fost comparat cu totalul de puncte
obţinut iniţial, ceea ce ne demonstrează o îmbunătăţire considerabilă a comportamentelor
supuse testărilor.

Faza de dezvoltare Etapa pre-test Etapa Etapa pro-test

comportamnetală experimentală
Faza incipientă 66% 14% 0%
Faza în dezvoltare 24% 62% 24 %
Faza atinsă 0% 14% 86 %

81
 Faza atinsă Faza în dezvoltare Faza incipientă

86%
Etapa pro-test 24%
0%

14%
Etapa experimentală 62%
34%

0%
Etapa pre-test 24%
66%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

Din cei 21 de copii ai grupei mijlocii, toți au înregistrat progrese semnificative. În etapa
pre-test, 14 copii erau în faza incipientă de dezvoltare socioemoţională, în etapa finală nici un copil
nu se mai află în această fază de dezvoltare. Deasemenea, la sfârşitul experimentului 16 copii se află
în fază atinsă a dezvoltării emoţionale.
Am comparat rezultatele obţinute de fiecare copil şi concluzia realizată a fost că toţi
preşcolarii au înregistrat rezultate deosebite pe parcursul anului școlar, perioadă în care am
desfăşurat experimentul și activităţi specifice dezvoltării socio-emoţionale. Majoritatea copiilor au
obţinut peste 44 puncte rezultate ce demonstrează că şi-au dezvoltat comportamentul socio-
emoţional.
Nume B C D D F. I. J. L. N P. P. P. S. S. S. S. Ș. Ș. T. T. V
copii .I .E R .P A A C M .F I L R M O A E I M B N A
Etapa
Pre-test 25 21 27 20 2 26 19 24 29 21 25 26 22 30 26 38 32 34 17 28 34

experimen 28 27 29 39 22545 38 45 24 39 34 28 28 30 45 39 35 36 33 40 37

tului
Post test 40 34 40 55 5 45 46 47 52 47 48 49 54 49 52 40 51 44 47 42 53

82
 Progresul preșcolarilor pe parcursul
experimentului
60
50
40 Pre-test
experimentului
procente

30
Post test
20
10
0
I F L Ș.I
B. DR F.A J.C N. P. S.M S.A T.B VA
preșcolari

60

50

40

30 Pre-test
experimentului
20 Post test

10

Post test
0
I experimentului
B. DR F.A J.C F Pre-test
N. P.
L
S.M S.A Ș.I T.B VA

Prin experimentul efectuat am observat formele de manifestare a sociabilităţii, ca trăsătură

de personalitate ce se dezvoltă în cadrul grădiniţei: preşcolarul învaţă să devină sociabil, să
participe cu ceilalţi la îndeplinirea unor sarcini, grupându-se la început sub conducerea educatoarei
şi apoi, treptat, acomodându-se şi colaborând. El învaţă să respecte regulile, să stabilească relaţii pe
bază de afinitate şi să se dezvolte astfel social şi emoţional.
Corelând datele obținute din cercetarea efectuată cu cele din literatura de specialitate
consultată, pot susţine că ipoteza de lucru adoptată a fost pe deplin justificată, că, utilizarea
poveştilor şi a jocurilor în cadrul activităţilor contribuie la:

83
 • adaptarea copilului la programul din grădiniţă,
• abilităţile copiilor de a relaţiona cu cei din jurul lor se dezvoltă în mod armonios;
• creşterea încrederii în forţele proprii și gestionarea emoţiilor proprii ;
• înţelegerea necesităţii de a respecta unele reguli;
Astfel, metoda experimentală şi interviul, alături de celelalte metode descrise pe
parcursul cercetării pedagogice, confirmă acest aspect.

4.11. CONCLUZIILE CERCETĂRII

Verificarea ipotezei s-a făcut prin utilizarea diferitelor activități și metode, dintre
care cea mai utilizată a fost experimentul didactic, cu ajutorul căruia s-a realizat observări
sistematice cu privire la comportamentul socio-emoţional al preşcolarilor din grupa mijlocie.
Am identificat anumite trăsături temperamentale – trăirile emoţionale și declanşarea
reacţiilor motorii.
Activităţile alese au permit gruparea în mod spontan a copiilor, rezultând grupuri formate
din dorinţa copiilor de a fi unii cu ceilalţi, grupuri în care tensiunea afectiv-emoţională a legăturilor
este deosebită, caracterul ludic al activităţii influenţând mai profund dezvoltarea sociabilităţii
preşcolarului.
Desfăşurarea acestor activităţi conduce la creşterea implicării sociale şi a interesului pentru
interacţiune, ajutând preşcolarul să înveţe în relaţia cu alţii. Consider că activităţile din grădiniţă pe
lângă oportunităţile de joacă oferite copilului, educatoarele trebuie să desfăşoare activităţi specifice
care să ghideze comportamentul copiilor dezvoltând astfel abilităţile sociale şi emoţionale.
Prin experimentul efectuat am observat formele de manifestare a sociabilităţii, ca trăsătură
de personalitate ce se dezvoltă în cadrul grădiniţei unde preşcolarul învaţă să devină sociabil, să
participe împreună cu ceilalţi la îndeplinirea unor sarcini, grupându-se la început sub conducerea
cadrului didacitc şi apoi, ușor, ușor acomodându-se şi colaborând. Pe măsură ce realizează
experienţe colective învaţă să respecte regulile, să stabilească relaţii pe bază de afinitate şi să se
dezvolte astfel social şi emoţional.
În cadrul cercetării se confirmă faptul că grădiniţa, prin acţiunea exercitată asupra
preşcolarului influenţează dezvoltarea lui socio-emoţională. Din datele de cercetare se desprind
anumite consideraţii particulare referitoare la gradul şi formele de manifestare a sociabilităţii
pentru grupa mijlocie, cea care a fost punctul de plecare pentru experimentul de față, astfel încât se
recomandă alcătuirea unui program de activităţi variat, flexibil, permanent adaptat la cerinţele
grupului de preşcolari. Ideea flexibilităţii şi varietăţii activităţilor care se axează pe dezvoltarea
sociabilităţii copiilor se desprinde şi din particularităţile de ordin practic ale lucrului cu preşcolari,
fiind necesară programarea şi organizarea cu atenţie a activităţilor din grădiniţă pentru a atrage
84
implicarea preşcolarilor în desfăşurarea lor. Educatorul trebuie să antreneze în procesul educativ
fiecare copil, să-l implice în sarcină, să redirecţioneze conduite negative, dacă acestea există, spre
conduite pozitive astfel încât să îi dezvolte trăsăturile de personalitate necesare în încadrarea sa
ulterioară într-un sistem colectiv.
Nevoia implementării unui program educaţional bazat pe lecturarea poveştilor şi
povestirilor cu rol educativ şi utilizarea jocului în activităţile didactice în dezvoltarea socio-
emoţională a copiilor, este demonstrată de rezultatele obţinute de către copii la testele aplicate pe
parcursul experimentului, rezultate care dovedesc îmbunătăţirea competenţelor socio-emoţionale.
Culegerea datelor cu privire la maniera comportamentală ce urmează a fi îmbunătăţită în
perioada de timp propusă, respectiv un an şcolar, s-a realizat o evaluare iniţială a comportamentelor
de urmărit, pe baza fişei de observaţie comportamentală ( anexa 1), asupra preşcolarilor în ceea ce
priveşte dezvoltarea socio-emoţională, o evaluare în etapa experimentală şi o evaluare finală a
aceloraşi comportamente, pe baza aceleiaşi fişe.
Prin compararea punctajelor, s-a constatat că rezultatele obţinute de către copii (vezi anexa
nr. 2) şi cumulul acestora /copil că fiecare preşcolar participant la acest program educaţional a
cumulat, în urma acestor activităţi cel puţin un punct/comportament, comparativ cu testarea
iniţială/comportament; totalul de puncte obţinut la testarea finală de către fiecare copil a fost
comparat cu totalul de puncte obţinut iniţial, ceea ce denotă o îmbunătăţire considerabilă a
comportamentelor supuse testărilor.
Această lucrare oferă câteva sugestii de activităţi care pot fi adaptate sau îmbunătăţite, în
funcţie de creativitatea fiecărei educatoare precum şi de nevoile fiecărui copil. Trebuie pus accent
pe faptul că dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale sunt doar o faţetă a dezvoltării copilului şi
trebuie cultivate în mod sistematic prin activităţi organizate special în acest scop.

85
 CONCLUZII
Am ales această temă pentru cercetare pentru a putea identifica, proiecta şi pune în
practică situaţii de învăţare în care copiii dobândesc cunoştinţe despre propriile lor sentimente, îşi
formează atitudini faţă de ceilalţi colegi şi deprinderi de a învestiga stările emoţionale prin care el
trece de-a lungul timpului.
Prin această cercetare mi-am propuns să obţin date importante privind rolul grădiniţei în
formarea copilului, urmărind efectele interacţionale asupra dezvoltării acestuia în condiţii dirijate şi
demonstrând efectele formative ale grădiniţei. Prin acțiunea pe care grădinița o are asupra
preșcolarului s-a demonstrat influența pozitivă asupra dezvoltării socio-emoțională. Pentru aceasta
recomand să se alcătuiească un program de activități variat, flexibil și adaptat în permanență la
cerințele grupului de preșcolari pentru a atrage implicarea copiilor în desfășurarea lor.
Cadrul didactic trebuie să antreneze în procesul educativ fiecare copil, să-l implice în
activități, să identifice conduitele negative, dacă acestea există și să le redirecționeze spre
conduite pozitive astfel încât să îi dezvolte abilitățile sociale necesare formării unor trăsături de
personalitate necesare în încadrarea într-un sistem colectiv.
În grădiniță poate fi introdus programul educațional – Ateliere de dezvoltare socio-
emoțională (ADSE), caere are influenţe informative benefice în procesul formării şi dezvoltării
cunoştinţelor socio-emoționale a copiilor:
 îmbogățirea vocabularului cu cuvinte și expresii specifice educației socioemoționale,
înțelegerea, numirea și exprimarea emoțiilor;
 însușirea și respectarea de norme și reguli necesare unei vieți de calitate în grup;
 îmbogățirea cunoștințelor legate de relațiile sociale și trăirile emoționale desprinse din
lectura textelor cu conținut specific;
 capacitatea de a stabili relații corecte între faptele fiecăruia și consecințele lor;
 capacitatea de a povesti întâmplări reale sau imaginare cu caracter socioemoțional.
Influenţele formative ale educației socio-emoționale sunt relevante și depind de
competenţa şi atitudinea personalului didactic motivat şi motivator, pentru crearea unui
climat afectiv și social suportiv, în care fiecare copil să fie implicat şi valorizat în propriul
proces de formare. Astfel, cadrul didactic:
-constituie un model pentru copilul preșcolar, în vorbire, ținută, comportament, atitudine;
-implică părinții pentru continuitate în educația copilului prin încheierea unor parteneriate
educaționale ceea ce duce la rezultate benefice în ceea ce privește comunicarea părinte-copil;
-formează copii diciplinați, respectuoși, comunicativi și empatici prin comportamentul lor;
-să fie sincer, afectuos și iubitori cu copiii, să fie uman și să pătrundă în inima lor;

86
-contribuie la dezvoltarea stimei de sine a copiilor, a stabilităţii, a liniştii interioare, a capacității de
a ierta, de a-şi face prieteni, de a fi sociabili;
- dezvoltă sentimentul de siguranţă la copii, toleranţă, solidaritate și perseverenţă.
Rezultatele obţinute în cadrul prezentei cercetări confirmă nevoia de aplicare a
principiilor educației socio-emoționale în activitatea didactică de zi cu zi, valoarea şi
caracterul educativ având un impact major asupra practicii educaţionale, în pregătirea pentru
viață a copiilor. Astfel, valorificarea susţinută, consecventă şi pe scară largă a informațiilor,
modelelor și exemplelor propuse de noi ar putea conduce la o calitate mai bună a educației,
la o viață mai bună.

87
 BIBLIOGRAFIE:
1. Banerjee, 1997; Cole, 1986, vezi broşura Dezvoltarea socio-emoţională, la
http://www.devpsychology.ro/wp-content/uploads/01_Prescolari-dezvoltare-socio-
emotionala.pdf
2. BÂRSĂNESCU, ŞT, (1969), Dicţionar de pedagogie contemporană, Editura Enciclopedică
Română, București
3. BIRCH, A. (2000), Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, București
4. BOCOŞ, M., 2005, Teoria şi metodologia cercetării pedagogice, Editura CCS, ClujNapoca
5. Botiş, A. & Mihalca, L. (2007). Despre dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale ale
copiilor, fete şi băieţi, cu vârsta până la 7 ani. Alpha, MDM, Buzău
6. CERGHIT, I, 1997, Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti
7. Cerghit, I., Radu, I., Popescu, E. (1995), Vlăsceanu, L., Didactica, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti
8. CRISTEA, S. (1998), Dicționar de termeni pedagogici, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucuresţi;
9. CUCOŞ, C. (1998). Pedagogie. Editura Polirom, Iași
10. Drăgan, I., Nicola, I. (1993), Cercetarea psihopedagogică, Editura Tipomur, Târgu-Mureş
11. DULAMĂ, M. E., 2002, Modele, strategii şi tehnici didactice activizante cu aplicaţii în
geografie, Editura Clusium, Cluj-Napoca
12. DULAMĂ, M. E., 2008, Metodologii didactice activizante, Editura Clusium, Cluj-Napoca
13. Ezechil, L, 2000, Autoevaluarea capacităților comunicative ale educatorului, în Revista
Învățământului Primar, nr. 2-3, Ed. Discipol, București.
14. Flueraş, V., 2005, Teoria şi practica învăţării prin cooperare, Editura CCS ClujNapoca
15. Howes, c., Hamilton, C., E., Philipsen, L., C. (1998), Year, Stability and Continuity of
Child-Caregiver and Child-Peer Relationships, Volume 69, Number 2
16. IONESCU, M., 2003, Instrucţie şi educaţie. Paradigme, strategii, orientări, modele, Editura
ClujNapoca
17. LĂZĂRESCU,PĂIȘI, MIHAELA; EZECHIL, LILIANA, (2015), Laborator preșcolar, ed.
V&I Integral, București
18. NEACŞU, I. 1990, Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Editura Militară, Bucureşti
19. NEAMŢU, CRISTINA, GHERGUŢ, ALOIS, Psihopedagogie specială, Polirom, Iaşi, 2000.
20. Nicola, I., Farcaş, D. (1993), ”Teoria educaţiei şi noţiuni de cercetare pedagogică”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
88
21. PETROVAI, D. (2012), coordonator, Pentru un copil sănătos emoţional şi social – ghid
practic pentru educatorul care construieşte încredere!, Editura V&I Integral, Bucureşti
22. Petrovai, D. & Petrică, S. (2010). Ghid de dezvoltare a abilităţilor de viaţă ale copiilor.
Fundaţia „Copiii noştri!”.
23. PINTILIE, M., 2002, Metode moderne de învăţare-evaluare, Editura Eurodidact, Cluj-
Napoca
24. Rotariu, T., Iluţ, P. (1999), Ancheta sociologică şi sondajul de opinie – teorie şi practică,
Editua Polirom, Iaşi;
25. Saarni, C. (1999), The Development of Emotional Competence, New York: Guilford Press
26. Schaffer, J. (2007), articol, 11 oct., Philosophy and Phenomenological Research
27. Ştefan C.A., Kallay, E. (2007), Ghid practic pentru educatori, Editura ASCR, Cluj-Napoca
28. Thompson, Ross, A. (1990), Emotion Regulation: Conceptual Foundations, University of
California, Davis.
29. TRIF, L. (2008), Managementul clasei/grupului educaţional, Editura. Eurostampa,
Timişoara.
30. Vasile Miftode, Tratat de metodologie sociologica. Tehnici de investigatie de teren”, Iasi,
Editura Lumen, 2003
31. Vernon A., 2004, Dezvoltarea inteligenţei emoţionale prin educaţie raţional-emotivă şi
Comportamentală, Editura ASCR, Cluj
32. Voiculescu, F. (2009), Metodologia cercetării în ştiinţele educaţiei – curs pentru programul
de masterat Management educaţional, Seria Didactica

89
 ANEXE:
Anexa 1
Fişa de observaţie comportamentală asupra preşcolarilor
Numele şi prenumele copilului……………………………………………………
Grupa………………………………..
Vârsta……………………………….
An şcolar……………………………
Nr. Indicatori de comportamnet În foarte În mică În În mare În
Crt. mică măsură oarecar măsură foarte
măsură e mare
măsură măsură
I1 Adaptarea fără dificultăți la mediul și 1 2 3 4 5
activitățile din cadrul grădiniței
I2 Comunicare bună cu educatoarea și 1 2 3 4 5
colegi
I3 Participă la activitățile de grup 1 2 3 4 5
I4 Alege activități din propia inițiativă 1 2 3 4 5
I5 Participă la discuții 1 2 3 4 5
I6 Gestionează emoțiile pozitive și negative 1 2 3 4 5
I7 Oferă ajutorul celor din jur 1 2 3 4 5
I8 Încearcă lucruri noi cu ușurință 1 2 3 4 5
I9 Respectă regulile din grup 1 2 3 4 5
I10 Nu se implică în conflicte 1 2 3 4 5
I11 Nu se supără, nici când nu i se satisface o 1 2 3 4 5
dorință
I12 Nu are nevoie de încurajări 1 2 3 4 5

Anexa 2:
90
Inițialele Grupa mijlocie
copilului Punctajul Punctajul Punctajul
pretest etapă posttest
experimentală
B.I. 25 28 40
C.E. 21 27 34
D.R. 27 29 40
D.P. 20 39 55
F.A. 22 25 52
I.A. 26 45 45
J.C. 19 38 46
L.M. 24 45 47
N.F. 29 29 52
P.I. 21 39 47
P.L. 25 34 48
P.R. 26 28 49
S.M. 22 28 54
S.O. 30 30 49
S.A. 26 45 52
S.E. 38 39 40
Ș.I. 32 35 51
Ș.M. 34 36 44
T.B. 17 33 47
T.N. 28 40 42
V.A. 34 37 53

91
Anexa 3: Harta emoțiilor

92
93
Anexa 4: ”Cum mă simt azi dacă……”

Situații:
1. Părinții te-ar duc la grădiniță. (bucurie / tristețe)
2. Nu ai fi invitat la ziua de naștere a prietenului tău (tristețe, furie)
3. Mama ți-ar zice că nu trebuie să te uiți la televizor (tristețe, furie)
4. Doamna educatoare te-ar lăuda pentru că ai cântat foarte frumos ( bucurie)
5. Din jocul puzzle , primit de ziua ta, ai pierde o piesă ( tristețe, teamă)
6. Tatăl tău îți spune că mergi azi la bazinul pentru a învăța să înoți ( bucurie, teamă)
7. Un coleg nu ar vrea să se joace cu tine ( furie, tristețe). Etc

94
Anexa 5: Tematica pentru dezvoltarea abilităților sociale la grupa mijlocie:
1. Respectarea regulilor
”Ami ne învață despre reguli” (povestea, poster cu reguli)
”Să exersăm regulile împreună cu Ami” ( poveste, scenarii)
”Ami ne învață să fim responsabili” (poster, poveste)

2. Recunoașterea și etichetarea corectă a emoțiilor

,,A avea sau a nu avea – o problemă” (lista de situatii)
”Orice problemă are mai multe soluții” (lista de situatii)

3. Cooperarea în joc, comportamente prosociale

Să învățăm cum să fim prieteni
Prieteni adevărați
Cursa cu obstacole
Obiectul misterios
Modele din plastelina
Turnul din cuburi
Castelul lego
Curcubeul (coli colorate, lipici ilustratii)

4. Inițierea interacțiunilor cu ceilalți copii

Să ne jucăm de-a ascultatul
Cum încep să mă joc cu altcineva (scenarii)

95