CONFRUNTAREA CU UN DECES ÎN FAMILIE

MIHALACHE Valentin Marian, Prof. psihopedagogie specială,

Școala Gimnazială Specială ”C-tin Păunescu”, Tecuci

Părinții și profesorii au misiunea de a-i învăța pe copii lucruri despre viață, dar puțini
se gândesc să-i învețe și câte ceva despre moarte. Din ignoranță, lipsă de experiență sau
teamă, o astfel de inițiativă este abandonată ca morbidă, deprimantă sau inutilă.
Cu siguranță că nu ne dorim reîntoarcerea la nesfârșitele perioade de doliu, la
hainele cernite și draperiile lăsate, dar ce e oare în neregulă cu lacrimile atunci când ai
pierdut pe cineva drag?
Copiii tăi te-au văzut râzând, lasă-i să-ți vadă și lacrimile…
Percepția copiilor asupra morții este adesea confuză, iar a povesti unui copil despre
moartea unei persoane dragi este poate cel mai greu lucru pe care trebuie să-l facă un adult.
Persoana potrivită, apropiată de copil, este părintele supraviețuitor. Însă un părinte poate fi și
el șocat pentru a mai fi coerent, iar copilul poate fi undeva, la distanță. În acest caz, adultul
cel mai apropiat și demn de încredere va trebui să-i dea vestea.
Indiferent de vârsta copilului trebuie:
- strâns în brațe,
- ținut de mână sau luat pe genunchi ( atingerea fiind foarte importantă și
confortabilă în momentele de criză).
- prezența dumneavoastră caldă, compasiunea și abilitata de a-i spune
copilului că este iubit, că părintele care a murit l-a iubit și că nu va rămâne singur sunt câteva
dintre sentimentele și atmosfera pe care el le va duce cu sine pentru tot restul vieții.
 Copiii își asumă cu ușurință vina pentru un deces în familie și trebuie să li se tot repete
că nu sunt vinovați în nici un fel.
 Copiii se tem adesea că moartea e contagioasă. Furia și negarea însoțesc starea de șoc
și nu sunt admise în acest moment disputele.
 Unii copii preferă singurătatea. Nu-i criticați și nu-i contrariați, ei au o reacție
normală, care se poate dovedi extrem de benefică.
 Fiți atenți la copii dacă par neluați în seamă și vor să vorbească.
 Este important să nu separi familia, este important ca ei să-și împărtășească
sentimentele cât se poate de mult.
 Să-i facem pe copii să vorbească despre grijile lor, lucru care nu e întotdeauna ușor.
 Cum te simți tu, părinte sau tutore, este important și nu trebuie să te temi să exprimi
ce simți.
 Faceți-i cunoscut că vă preocupă problema lui, că vreți să-l ajutați, fără a fi în același
timp tentat să-l răsfățați și să-l tratați altfel decât pe ceilalți copii, nelăsându-l să scape
nepedepsit.
NU UITAȚI CĂ FIECARE COPIL ESTE UNIC!
Trebuie să culegem indicii din comportamentul copiilor, astfel:
1. Urmăriți modificările de comportament: izolarea, agresivitatea, posomoreala și lipsa
de concentrare sunt foarte probabile în primele săptămâni.
2. Când un copil vrea să vorbească, găsiți timp pentru a-l asculta. Când vine momentul,
nu ascultați doar cu urechile, ci și cu ochii și inima. Luați-l în brațe sau dacă nu vrea, țineți-l
de mână.
3. Încercați să-i implicați pe prietenii apropiați ai copilului.
4. Fiți pregătiți pentru întrebări și întotdeauna sinceri.
5. Arătați copilului că nu e rușine să plângă. Dacă ochii vi se umplu de lacrimi, dacă alți
copii plâng și ei, e bine. Păstrați echilibrul povestind întâmplări plăcute în tot acest timp.
6. Nu spuneți niciodată, ”Nu vorbești serios, nu-i așa?”. Copiii sunt sinceri, spun ceea ce
gândesc. Sentimentele sunt senzații concrete, puternice care trebuie conștientizate, crezute și
discutate.
Moartea aduce instabilitate într-o familie și acest singur aspect poate duce la
nesiguranță crescută și dezorientare la tineri, făcându-i vulnerabili și predispuși la colapsuri în
fața obstacolelor pe măsură ce cresc. Cei mai mulți dintre copii care au pierdut pe cineva
devin adulți echilibrați, sensibili și protectori, capabili să facă față vieții și piedicilor ei. Ei
poartă cicatricile acestei pierderi dar nu sunt mutilați de ele.
Cum putem ajuta?
A fi acolo și a fi sincer este un bun început!!!!