Sunteți pe pagina 1din 3

Incicău Andreea

Clasa a IX-a B

Principiul non-contradicţiei

Lumea se prezintă ca o reţea de variate legături, atât între


obiecte, cât şi între proprietăţi. Astfel, unele însuşiri coexistă (de pildă,
greutatea şi întinderea), în timp ce altele se exclud reciproc, nu pot
aparţine concomitent aceluiaşi obiect (niciun copac nu poate fi şi fag
şi stejar, niciun număr nu poate fi şi par şi impar).
Gândirea reflectă apartenenţa sau neapartenenţa unei însuşiri la
un obiect, sub forma unor propoziţii. Dacă notăm cu A propoziţia
„Acest fruct este măr.” şi cu A’ propoziţia „ Acest fruct este portocală.
”, potrivit principiului non-contradicţiei, două propoziţii A şi A’, în
care una afirmă şi alta neagă acelaşi lucru, nu pot fi împreună
adevărate, dar pot fi false în acelaşi timp şi sub acelaşi raport.
Formula acestui principiu este ~(A&A’) şi se citeşte „ nu sunt
simultan adevărate şi A şi A’ ”.
Aspectul ontologic al principiului non-contradicţiei susţine,
conform lui Aristotel, că este peste putinţă ca unuia şi aceluiaşi subiect
să i se potrivească şi, totodată, să nu i se potrivească, sub acelaşi
raport, unul şi acelaşi predicat. Acest principiu este cel mai sigur
dintre toate, căci el cuprinde în sine caracteristicile arătate mai sus.
Într-adevăr, e peste putinţă ca un om să-şi poată închipui că unul şi
acelaşi lucru este şi totodată nu este. Leibniz considera că cerinţa non-
contradicţiei este forma negativă a identităţii, deoarece o propoziţie
nu poate fi adevărată şi falsă în acelaşi timp.
În formularea principiului non-contradicţiei apar două
restricţii. Prima dintre acestea marchează faptul că anumite însuşiri
incompatibile pot să fie atribuite aceluiaşi obiect, dar în perioade
diferite de timp. De pildă, unul şi acelaşi om este tânăr la o anumită
vârstă şi bătrân la o alta. Cea de-a doua este o restricţie a principiului
identităţii, referitoare la cuvintele care exprimă însuşirile: ele trebuie
1
înţelese univoc, altfel incompatibilitatea lor poate fi doar aparentă
(de pildă, în acelaşi timp, acelaşi om poate fi tânăr ca vârstă şi bătrân
ca înfăţişare, acelaşi elev poate fi bine pregătit la o disciplină şi slab
pregătit la alta).
În cazul nerespectării acestui principiu apare o contradicţie
logică şi, drept urmare, se pierde orice posibilitate de a mai deosebi
adevărul de fals. Respectarea strictă a principiului non-contradicţiei
conferă gândirii coerenţă, consistenţă.

2
Bibliografie
1. Elena Lupşa, Victor Bratu, Maria Dorina Stoica, Logică şi
argumentare: manual pentru clasa a IX-a (învăţămȃntul liceal),
Deva: Editura Corvin, 2004
2. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/logica-
juridica/principiile-logice/
3. https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2011/09/27/
principiile-logicii-traditionale/

S-ar putea să vă placă și