1

Vânătoarea de lei
Peter Paul Rubens

Când vorbim de epoca pictorilor flamanzi este imposibil ca prima dată să nu ne gândim la Peter Paul
Rubens care a fost și un viguros maestru al artei Barocului. . A fost un artist admirat de la primii săi pași
iar cariera sa a fost un adevărat spectacol pană la sfarșitul vieții. Deși capodoperele sale includ portrete și
peisaje, Rubens este poate cel mai bine cunoscut pentru compozițiile sale religioase și mitologice.

S-a născut pe 28 iunie 1577, în orașul Siegen- Germania, fiind al șaselea din cei șapte copii ai
familiei avocatului Jan Rubens și a soției sale Maria Pypelincks. Ambii părinți proveneau din Anvers,
Belgia de astăzi, dar tulburările religioase au forțat familia să fugă din oraș.

Abia după moartea tatălui său, familia s-a mutat înapoi la Anvers.

Pregătirea sa artistică a început în 1591, odată cu ucenicia la Tobias Verhaecht, o rudă și pictor de
peisaje cu talent modest. Un an mai târziu a trecut la atelierul lui Adam van Noort, unde a rămas timp de
 2

patru ani până când a fost ucenic la cel mai important artist din Anvers, Otto van Veen.

Rubens a plecat în Italia în anul 1600 și a petrecut acolo 8 ani în care a studiat arta clasică. Picturile
sale sunt pline de clădiri antice, sculpturi și simbolism. Dar Rubens a privit cu atenție și lucrările unor
artiști italieni mai recenți. El a fost inspirat de figurile monumentale ale lui Michelangelo și de picturile
pline de culoare ale lui Titian. Rubens s-a inspirat și din stilul de pictură al lui Caravaggio , care a realizat
picturi spectaculoase în clar-obscur 1 cu figuri mari care umpleau cea mai mare parte a pânzei. După ce a
văzut toate aceste lucruri în Italia, Rubens și-a dezvoltat propriul stil special. Un stil care l-a făcut să aibă
mult succes chiar și la Roma.

La sfârșitul anului 1608, Peter Paul Rubens, în vârstă de 31 de ani, a părăsit lumea artistică din Italia
pentru a se întoarce în orașul natal, Anvers, deoarece mama sa era bolnavă. Aceasta a murit înainte de
sosirea sa, dar fiul a rămas, intuind șansa carierei sale. Ceea ce a urmat în deceniul următor a fost
transformarea sa în diplomatul, omul de afaceri și antreprenorul care avea să facă din el unul dintre cei
mai de succes artiști europeni din toate timpurile.

Deși sunt biografi care menționează că Rubens ar fi fost primit cu triumf la Anvers, nu sunt dovezi
ca ar fi fost chiar așa. Nu a fost totuși primit în Anvers cu extrem de mult entuziasm, ci mai mult cu o
curiozitate sporită. Nu era extrem de faimos pentru excursia lui în Italia, dar nici un total necunoscut
pentru oameni. 2

Însă, în 1609, arhiducii Albert și Isabella l-au numit pictor al curții de la Bruxelles, o onoare pe care
Rubens a ajustat-o cu pricepere pentru a-i permite să rămână la Anvers și să primească comenzi de la alți
patroni. De asemenea, a fost scutit de toate impozitele și de înregistrarea elevilor săi în breasla artiștilor
locali de la Sfântul Luca, astfel încât a putut alege pe oricine dorea pentru atelierul său. Această înțelegere
i-a oferit libertatea de a-și construi reputația, artiștii făcând coadă pentru a lucra pentru el, și de a-și crește
producția. Iar metodele sale de atelier erau inovatoare: Rubens nu numai că a fost fericit să urmeze
sistemul nord-european al unor doi artiști principali care lucrau împreună la un tablou, ceea ce aducea un
plus de prestigiu pentru patronii locali, dar a introdus și ideea italiană conform căreia meritul unui tablou
ține de imaginația creatoare a artistului și că realizarea efectivă a acestuia poate fi realizată de către elevi
de încredere. În plus, pentru a controla și a face bani din raspandirea ideilor sale, în jurul anului 1618
Rubens a devenit primul pictor flamand care a lansat o afacere de tipărire, implicându-și propriul atelier
în gravarea și publicarea desenelor sale.

Lucrările realizate de Rubens reprezintă o încordare supraomeneasca, o ardoare, un avânt în luptă și

sunt pline de dinamism. Trupurile se contorsionează, gestica este una exagerată, mușchii sunt incordati și
animalele atacă oamenii sau sunt pe cale să o facă. Până și oamenii ce sunt morți în picturile lui sunt

1cu contraste puternice între lumină și umbră.

2Dan Grigorescu, Rubens si misterioasele lui calatorii, editura 100+1 Grammar, București, 1995, pp 77-78
 3

reprezentati ca și cum ar fi încă o urmă vie acolo pe chipurile lor. Tablourile au viața.

Educația umanistă a lui Rubens l-a făcut să picteze și tablouri mitologice pe lânga cele religioase.
Scopul scenelor mitologice era vizualizarea revendicărilor și doctrinelor oamenilor și a forțelor naturii.
Tema acestor scene este dinamismul, expresia puterii și vitalitatii.

Ca piese de mari dimensiuni menite să decoreze palatele din aceea vreme, mai ales ale prinților
germani ce le comandau, se află pe lânga Vânătoarea de lei și Vânătoarea de hipopotami, Vânătoarea de
lupi, Vânătoarea de mistreți, și altele.3

În acest referat ne vom opri însă la tabloul Vânătoarea de lei care fost creat în anul 1621, în ulei pe
suport de pânză. Are dimensiunea de 249 cm înălțime și 377 cm lățime și se află în prezent expus la Alte
Pinakothek în Munchen, Germania.

Tabloul reprezintă mișcarea artistică numită baroc.

Wolfgang Willhelm de Bavaria, duce de Neuburg este cel care a comandat Vânătoarea de lei 4, care este
mai mult o luptă între oameni și lei decât o vânătoare propriu-zisă.

Aceasta surprinde un moment extrem de tensionant, iar scena este captivantă întrucât deznodământul
este unul incert. Caii ciocnindu-se, vânătorii care cad și leul formează o adevarata tornadă. Trei sulițe se
îndreaptă către pradă și te face să te întrebi inevitabil cine va ieși învingător din această luptă. Este o
lucrare ce arată ca o scenă violentă ce pare a fi reală, ce cuprinde vânători și lei ce încearcă să se omoare.
Unii încearcă să iși ridice sulița pentru a omorî leii, în timp ce alții sunt căzuți pe jos și au nevoie
disperată de a fi salvați de atacul leilor.

În această lucrare există un plan înclinat, orizontal. Leul care îl mușcă pe vânătorul din prim-plan este
centrul atenției, iar cavalerul care vine din spatele imaginii creează profunzime, precum și un spațiu
tridimensional.

Totul fierbe în acest tablou: cai, animale. Ochii bulbucați. Guri deschise. Tensiune musculară.

Artistul a trebuit să se străduiască din răsputeri pentru a încadra într-un singur tablou patru cai, doi lei și
șapte vânători!

Și toate acestea sunt extraordinare, pompoase. În baroc, totul este așa. Chiar și moartea trebuie să fie
frumoasă.

Putem observa ca claritatea compozitiei contrazice violența, iar culorile contrastante creează senzația de
echilibru și claritate.

Vânătorul arab cu scutul are calul orientat în direcția opusă, ceea ce dă, de asemenea, iluzia de

3Ele fac parte din faimoasele Vânători care reprezintă animale în lupte agere și nu au fost create în serii ci individual
pentru apropiații artistului.Wilhelm von Bode, Maeștrii picturii olandeze și flamande, editura Meridiana, București,
1974, pp10-11 )
4tot el este cel care a comandat și celebra pictură Judecata de apoi pentru a infrumuseța bisericile.
 4

profunzime, de miscare, de actiune. Muschii calului sunt incordati, gata de lupta la fel ca mușchii
încordați de pe brațul vânătorului.

Brațul ridicat al cavalerului din mijloc ne îndreaptă spre vânătorul pictat cu îndrăzneală în roșu și apoi
privirea este îndreptată spre vânătorul aflat la pământ cu un leu deasupra lui. El își îndreaptă pumnalul,
gata să înjunghie leul care este pe cale să cadă asupra lui. De acolo, privirea este atrasă din nou spre
vânătorul în alb, care este in cădere liberă. Gestica acestuia este pictata exagerat și întruchipează spaima
pe care o simți în momentul unei lupte atât de periculoase.

Piciorul vânătorului arată și el spre vânătorul căzut în albastru și spre călărețul întunecat din dreapta, care
este gata sa riposteze deși privirea lui este una ușor înspăimântată. Calarețul în albastru ce a căzut și a
pierdut lupta este reprezentat cu mâna care ține încă strâns sus sabia ca și cum nu ar fi gata să renunțe
niciodată la luptă. La rândul său, călărețul întunecat ridică o frânghie care trage privitorul înapoi în scena
principală.

Operele lui Rubens sunt reprezentate întotdeauna de o acțiune sau una ce este pe cale să se întâmple.

Alți autori oferă o opinie distinctă ce nu poate fi văzută de un privitor neavizat. Acesta menționează ca în
Vânătoarea de lei de la Munchen, purtătorul coifului din tablou formează împreună cu cei doi care sunt la
pământ o piramidă cu laturi egale. Această simetrie din tablouri trebuia ascunsă ochiului. 5 Însă, ea se afla
în lucrările lui Rubens, o simetrie ce conturează ideea de frumos (belezza). Compoziția este împărțită de o
linie formată de vânător, de leu și de bărbatul care cade. Mediana dintr-un unghi echilateral, care unește
personajele.

Când discutăm despre paleta de culori, la Rubens culoarea devine elementul esențial al tabloului.

Rubens creează un fundal foarte întunecat, astfel încât figurile centrale să fie ușor de distins în
mijlocul haosului.

Trupurile contorsionate și culorile transformă energia în forme ce par a fi crengile unui copac în vânt.

Pe pelerina arabului pot fi observate tușe îndrăznețe de roșu, care sunt deseori semnătura pictorului,
iar pentru pelerina purtată de cavaler nuanțe mai închise. Mantia cavalerului are diferite tonuri de roșu
combinate cu umbre adânci pentru a crea mișcare în țesătură.

Pentru leii săi, Rubens folosește mai multe nuanțe de galben și maro puternice pentru definire,
contorsiuni musculare, stres si încordare. Detaliile și tușele nete sunt folosite pentru coama leului pentru
a-i accentua textura senzuală și exotică.

Linii puternice de gri și albastru sunt folosite pentru cerul sub care are loc evenimentul. Nu este un
5Jacob Burckhardt, Universul lui Rubens, Editura Meridiana, București, 1978, pp 83-94
 5

cer obișnuit, senin, albastru ci unul întunecat, învolburat care să ajute la creearea unei imegini pline de
tensiune și acțiune.

Verdele închis și galbenul sunt culori puternice folosite pentru pământul prăfuit care este scena unde are
loc conflictul.

Privitorul nu poate să nu remarce și vânătorul torturat ce este gata să se prăbușească, îmbrăcat în alb
pur, în timp ce leul îi smulge trupul de pe calul său, care la rândul sau este desenat cu un alb la fel de pur
îngeresc.

Cum am menționat mai sus, tabloul este încadrat în perioada de artă numită baroc.

Stilul baroc își are originea în Italia, iar printre pionierii săi se numără mari artiști precum
Michelangelo și Tintoretto. Arta barocă s-a axat pe lucrări impersonale și generice, cu o atmosferă
animată și energică.

Succesul stilului baroc a fost promovat de Biserica Romano-Catolică, care a decis, ca răspuns la
Reforma protestantă, că arta ar trebui să se concentreze pe teme religioase și pe implicarea emoțională. De
asemenea, aristocrația a văzut în arta barocă un mijloc de a demonstra bogăția și puterea.

Unul dintre cele mai mari exemple ale semnificației barocului este transmis de o serie de picturi realizate
de Rubens pentru Marie de Medici la Palatul Luxembourg din Paris.

În pictura barocă flamandă, accentul a fost pus pe natura moartă, pe picturile de gen cu scene cotidiene
și pe peisaje. Cu toate acestea, mulți artiști, cum ar fi Rubens, au păstrat subiectele religioase tradiționale..

Barocul are ca ideea centrală frumusețea, iar pentru ca opera de artă să îndeplinească această idee erau
nevoie de trei părți: prima este despre proporția părților, simetria, ordinea, iar a doua despre cantitate și
ultima despre formă. 6

Arta lui Peter Paul Rubens este un mix între tradițiile realismului flamand și caracteristici ale
Renașterii italiene. El a reușit să-si pună propria sa forță uimitoare, talentul și ideiile într-un stil puternic
care a ajuns să întruchipeze arta barocă a secolului al XVII-lea. Figurile ample, robuste și opulente din
picturile sale7 generează un sentiment de mișcare omniprezent în compoziții vii și dinamice.

Fosta locuință a pictorului flamand, astăzi muzeu, este o dovadă a succesului său uriaș. Rubens însuși
a proiectat clădirea, modelând-o după un palat italian. Aceasta a găzduit și atelierul său, în care a angajat
până la 100 de pictori în același timp, printre care se numărau artiști iluștri precum Anthony Van Dyck,

6Cand vorbim de cantitate ne referim la continut, iar la forma la îmbinarea culorilor și liniilor (Viktor Lazarev,
Vechi maestri europeni, Editura Meridiane, București, 1977)
7Rubens a creeat asa numitul stilul rubensian care vine să definească formele unei femei, generoase dar armonios
proporţionate.
 6

Frans Snyders și Jan Bruegel cel Bătrân.

După ce a suferit de gută timp de mulți ani, Rubens a murit la Anvers la 30 mai 1640. A fost
înmormântat acolo, în biserica orășenească St. Jacobs. După moartea sa, văduva sa, Helene Fourment, i-a
cerut colegului său apropiat Johann Bockhorst să îi finalizeze lucrările neterminate.

În România se află mai multe tablouri atribuite pictorului Peter Paul Rubens: „Portretul Giovannei
Spinola Pavese”, aflat la Muzeul Național de Artă al României din București, „Sf. Ignațiu de Loyola” și
„Sf. Franciscus Xaverius”, aflate la Muzeul Brukenthal din Sibiu, „Regina implorată”, aflată la Muzeul de
Artă din Craiova şi „Coborârea lui Isus de pe Cruce”, un tablou aflat în Catedrala Armeano-Catolică din
Gherla.

Cu picturile sale dramatice și de mari dimensiuni, Peter Paul Rubens a influențat arta barocă ca niciun
alt pictor.
 7

Bibliografie
1. Constantin Suter, 1974, Rubens, Editura Meridiane, Bucuresti
2. Dan Grigorescu, 1995, Rubens si misterioasele lui calatorii, Editura 100+1 Gramar, Bucuresti
3. Jacob Burckhardt, 1978, Universul lui Rubens, Editura Meridiane, Bucuresti
4. Roger Avermaete, 1972, Rubens si epoca sa, Editura Meridiane, Bucuresti
5. Viktor Lazarev, 1977, Vechi maestri europeni, Editura Meridiane, Bucuresti
6. Wilhelm von Bode, 1974, Maestrii picturii olandeze si flamande, Editura Meridiane, Bucuresti
7. https://www.radioromaniacultural.ro
8. https://www.arthistoryproject.com
9. www.theguardian.com
10. www.medium.com

Virgil Andrei, an II Sculptura, UNAGE