Capitolul 16

Evaluarea activelor necorporale

„Companiile şi fiinţele umane se confruntă cu o alegere de

căpătâi: să-i copieze pe ceilalţi sau să-şi modeleze propriul viitor.
Benchmarking-ul şi bunele practici comerciale vă vor împinge abia la
mijlocul clasamentului. Nu imitaţi – inovaţi.”
Ridderstrale J., Nordstrom K.,
„Karaoke Capitalism”

16.1. Introducere
16.2. Capitalul intelectual. Sursa valorii necorporale a companiilor
16.3. Definirea activelor necorporale şi a goodwill-ului
16.4. Clasificarea activelor necorporale
16.5. Abordări şi metode de evaluare a activelor intangibile
16.6. Exemple privind evaluarea unor active necorporale

16.1. Introducere

Bogăţia şi puterea au revenit, o lungă perioadă în istorie, deţinătorilor de

proprietăţi materiale şi/sau celor care aveau o forţă militară capabilă să
cucerească şi să apere aceste proprietăţi, să domine factorii fizici creatori de
valoare (pământul, munca şi capitalul). În lumea de astăzi, observăm că
naţiunile cu economie în creştere şi firmele de succes reuşesc în primul rând
prin oameni, idei şi tehnologii.
Cele mai importante active deţinute de firmele de succes sunt activele
intangibile (inclusiv proprietatea intelectuală). În combinaţie cu munca şi
capitalul, activele intangibile şi proprietatea intelectuală au transformat radical
arhitectura economică mondială, caracteristica esenţială a acesteia fiind astăzi
globalizarea; întreprinderile au schimbat viaţa socială, iar activele intangibile
au schimbat întreprinderile. Fără îndoială că inovaţia tehnologică, de exemplu,
340 Evaluarea întreprinderii

nu putea exista în afara factorilor de producţie clasici, însă astăzi factorul

capital este disponibil oriunde există un mediu de afaceri sigur şi idei atractive
de investiţii; de asemenea, forţa de muncă este disponibilă în condiţiile unui
salariu stimulativ. Ceea ce nu există oriunde şi în orice condiţii sunt
elementele necorporale; astăzi industriile de vârf (care asigură securitatea şi
prosperitatea naţiunilor, sporindu-le capacitatea de a crea valoare adăugată)
sunt dominate de această categorie de active. Companiile vând şi cumpără
active intangibile, constituie societăţi mixte pe baza lor, în timp ce băncile le
acceptă drept garanţii pentru credite; litigiile determinate de această
proprietate asupra unor elemente nemateriale au depăşit câteva miliarde de
dolari anual în ultima perioadă. De asemenea, operaţiile de achiziţii şi fuziuni
au de multe ori drept ţintă cucerirea sau punerea în comun a reţelelor de
distribuţie, a clientelei, a unor relaţii privilegiate cu furnizorii etc.
În practică, evaluarea activelor necorporale este utilă în speţe precum:
 achiziţia, fuziunea sau divizarea companiilor;
 vânzarea sau cumpărarea de active necorporale;
 tranzacţii între părţi afiliate cu active necorporale;
 raportarea către autorităţile fiscale;
 litigii;
 garantarea împrumuturilor;
 raportarea financiară.

Elementele intangibile sunt dintotdeauna ataşate (iniţial sau ulterior

începerii acţiunii) oricărei activităţi umane (din sfera politică, socială,
economică), dar ele au intrat relativ recent în atenţia cercetărilor economice
(deocamdată doar la nivel microeconomic).
Una din primele situaţii1 care evocă explicit activele intangibile este
plasată la jumătatea primului mileniu; pentru convertirea anglo-saxonilor la
creştinism, Papa a trimis misionari cărora le-a dat câteva sfaturi înainte ca
aceştia să plece la Canterbury: „Nu te urci pe vârful unui munte sărind, ci
încet, pas cu pas... în primul rând, trebuie să te fereşti să distrugi templele în
care se află idolii; nu trebuie distruşi decât idolii... Dacă templele sunt bine
construite, e un lucru bun şi folositor ca ele să treacă de la cultul demonilor în
slujba adevăratului Dumnezeu; căci atâta timp cât poporul va vedea că
dăinuie vechile lăcaşuri de rugăciune, va fi mai înclinat să se ducă la templu,
în virtutea obiceiului...”. Este aici şi o problemă de transfer al goodwill-ului
de la o religie la alta.

1
Maurois A., Istoria Angliei, Editura Orizonturi, Bucureşti, 1996, p. 65.
Capitolul 16. Evaluarea activelor necorporale 341

O situaţie interesantă, întâlnită tot în istoria Angliei, este legată de

goodwill-ul persoanei (în sensul de ansamblu de active intangibile
neidentificabile ale persoanei)2 şi avantajul preluării unui astfel de activ
intangibil: datorită divergenţelor cu principele lor, meşteşugarii flamanzi au
fost nevoiţi să se expatrieze. Ei s-au îndreptat către Anglia, aducând cu ei
tradiţiile, procedeele şi subtilele secrete ale meseriei de ţesător. Ulterior,
regele englez Eduard al III-lea a iniţiat (1337) o politică de protecţie vamală
(la exportul de lână şi import de postav). Acest context a permis englezilor să
dezvolte pentru prima dată în lume întreprinderi de tip capitalist şi să devină
cei mai mari producători şi exportatori de stofe din lână3.

Activele necorporale ar putea fi analizate coerent, utilizând cel puţin

următoarele dimensiuni:
 Dimensiunea legală: activele necorporale sunt tranzacţionate pe piaţă,
ele generează uneori litigii şi necesită o protecţie legală cel puţin
apropiată de aceea a altor tipuri de proprietate.
 Dimensiunea contabilă: aceste active trebuie analizate, înregistrate,
amortizate, reevaluate, prin urmare, înregistrările contabile au nevoie
de o bună cunoaştere a goodwill-ului şi activelor necorporale distinct;
profesia contabilă este interesată de înregistrarea şi judecarea
goodwill-ului, de preţurile de cumpărare ale unei afaceri, precum şi
de activele incluse în aceste afaceri.
 Dimensiunea fiscală: multe din controversele stârnite în jurul
goodwill-ului şi al altor active intangibile sunt determinate, direct sau
indirect, de aprecierile şi implicaţiile fiscale.
 Dimensiunea legată de managementul activelor necorporale este
importantă în măsura în care aceste active reprezintă valori extrem de
importante în succesul unei companii.

16.2. Capitalul intelectual. Sursa valorii necorporale a companiilor

În ultimele decenii a apărut o idee aproape unanim acceptată: „Capitalul

intelectual este motorul noii economii” sau „cunoştinţele şi informaţia”
reprezintă cea mai valoroasă marfă. Astăzi cunoştinţele şi informaţia
reprezintă fie o marfă ca atare, fie o componentă încorporată în produse şi

2
Putem realiza o clasificare a ansamblului activelor ce pot fi descrise drept goodwill şi alte
active intangibile în trei grupe de bază: active intangibile neidentificabile (separat) ale afacerii,
active intangibile neidentificabile ale persoanei şi active intangibile ale afacerii, în general
identificabile (separat).
3
Maurois, A., op. cit., p. 78.
342 Evaluarea întreprinderii

servicii vândute pe piaţă. Dacă acum 100 de ani săpunul se vindea doar la
spiţerii, astăzi orice supermarket are mai multe rafturi cu acest produs, realizat
în forma solidă sau lichidă, cu diferiţi ingredienţi etc. Cunoştinţele şi
informaţia sunt „incorporate” de către producători astfel:
a) Cunoştinţe şi informaţii despre cum să vinzi. Problema principală a
producătorilor de săpun este astăzi cum să atragi atenţia consumatorului şi
cum să-l faci să cumpere produsul.
b) Cunoştinţe şi informaţii despre cum să faci produse tot mai bune
pentru consumatori. Astăzi pe fiecare produs scrie conţinutul, la ce tip de piele
este recomandat etc.

Sunt câteva realităţi care au făcut ca informaţia să circule atât de rapid în

lumea afacerilor şi să putem spune astăzi „cunoştinţele şi informaţia”
reprezintă o marfă foarte importantă:
a) Progresul tehnologic a făcut ca informaţia să circule rapid şi ieftin.
Astăzi putem vedea o revoluţie (de exemplu, Revoluţia română din decembrie
1989) sau un război (de exemplu, războiul din Iraq) în direct la televizor.
b) Comunicarea tehnologică leagă puternic şi relativ ieftin toate
regiunile şi ţările de pe glob.
c) Globalizarea face ca toate ţările şi regiunile să fie afectate de
evenimente apărute în orice loc din lume. Căderea bursei din New York din
anul 1929 s-a simţit complet abia după trei ani. Scumpirea petrolului ca
urmare a efectelor uraganului „Catrina”, ce a afectat sudul SUA în anul 2005,
a influenţat imediat preţul benzinei la pompă în Iaşi.
d) Creşte sofisticarea consumatorilor şi a vânzătorilor. Clienţii vor mai
mult pentru banii lor (servicii adiţionale), în principiu informaţii şi cunoştinţe.
Cum am putea explica faptul că investiţiile în tehnologia informaţiei (IT) sunt
mai mari decât cele în producţia de oţel sau în construcţii de autovehicule?

Importanţa capitalului intelectual poate fi evidenţiată de următoarele:

 revoluţia în tehnologia informaţiei şi în economia bazată pe cunoaştere;
 creşterea importanţei cunoaşterii şi a economiei bazate pe cunoaştere;
 modificarea fundamentului activităţilor interpersonale şi a societăţii-
reţea;
 apariţia inovaţiei ca determinant principal al competitivităţii.

Capitalul intelectual are, poate, cea mai simplă definiţie, cea care spune
că reprezintă „cunoştinţele ce pot fi transformate în profit” (ICM Group LLC).
Una dintre cele mai clare definiţii a capitalului intelectual este cea a
OECD (1999): „Valoarea economică a două categorii de active intangibile ale
Capitolul 16. Evaluarea activelor necorporale 343

întreprinderii: capitalul structural (organizaţional) şi capitalul uman”.

Mai precis, capitalul structural se referă la elemente precum proprietatea
asupra sistemului informatic, reţeaua de distribuţie, canalele de aprovizionare
şi la resurse exterioare firmei (numele clienţilor, furnizorilor etc.).
Uneori, termenul „capital intelectual” este considerat sinonim cu
termenul „active intangibile”. Definiţia OECD realizează totuşi distincţia, prin
localizarea capitalului intelectual drept un subset al activelor intangibile mai
degrabă decât ca active intangibile de bază ale firmei. Ca urmare, există
elemente necorporale de natura activelor intangibile, care în mod logic nu sunt
parte a capitalului intelectual. De exemplu, reputaţia poate fi rezultatul unei
utilizări judicioase a capitalului intelectual, dar nu este parte a acestuia. Din
punct de vedere istoric, distincţia între active intangibile şi capital intelectual a
fost iniţial foarte vagă. Intangibilele făceau referire la goodwill (APC 1970, ASB
1997, IASC 1998), iar capitalul intelectual era considerat parte a goodwill-ului.
Recent, o serie de clasificări au rafinat distincţia între intangibile şi capital
intelectual, separând acesta din urmă în mai multe componente:
 capital legat de clientelă (extern);
 capital structural (intern);
 capital uman.

Structura capitalului intelectual al firmei

I. Capital structural a) Proprietăţi intelectuale:
 Brevete
 Mărci
 Copyright
b) Active tip infrastructură:
 cultura corporaţiei
 procesul de management
 sistemul informaţional
 relaţii economico-financiare
II. Capital relaţional  Numele firmei
 loialitatea clienţilor
 canale de distribuţie
 colaboratorii firmei
 acorduri de licenţă
 avantaje de contract
 contracte de franşiză
III. Competenţa  Know-how
angajaţilor  Educaţia
 cunoştinţe legate de activitatea specifică
 spirit antreprenorial
 abilităţi proactive
344 Evaluarea întreprinderii

Capital intelectual are ca rădăcină un potenţial imens de valoare, şi

anume capitalul uman (ansamblul competenţe + atitudine + agilitate
intelectuală). Rolul managementului este în final să activeze acest potenţial în
valoare de piaţă (recunoscută în tranzacţii) şi să asigure o valoare de piaţă a
companiei superioară valorii activelor generice (active nete tangibile).
Schema următoare urmăreşte tocmai să evidenţieze transformarea
potenţialului de valoare (capitalul uman), în valoare suplimentară faţă de
valoarea activelor generice.

CAPITAL INTELECTUAL ACTIVE DIFERENŢIABILE

CAPITALUL PROPRIETĂŢI
UMAN INTELECTUALE
(potenţial FORŢĂ DE Val. de
de valoare) ALTE ACTIVE FORŢĂ DE VÂNZĂRI piaţă
NECORPORALE PRODUCŢIE/

ACTIVE GENERICE
(pot fi relativ uşor găsite pe piaţă: proprietăţi imobiliare, echipamente, capital de lucru)

Schema 16.1. Capitalul intelectual şi valoarea de piaţă a companiilor

Definirea activelor necorporale şi a goodwill-ului

Problema evaluării activelor necorporale a fost lansată la mijlocul anilor

’60, Hermanson (1964)4 stabilind ideea de „contabilizare a activelor umane” în
încercarea de a măsura valoarea datorată angajaţilor companiei şi apoi
încorporarea acesteia în situaţiile financiare. El a renunţat la această idee,
argumentând că este dificil de stabilit un model corespunzător pentru
evaluarea credibilă a unor asemenea active.
Flamholtz (1971)5 a folosit conceptul de „contabilizare a resurselor
umane”, insistând că aceasta este importantă mai degrabă din perspectiva
managementului, decât din aceea a utilizatorilor externi de informaţie contabilă.

4
Hermanson R.H., „Accounting for Human Assets”, Occasional Paper, no. 14, Division of
Research, Graduate School of Business Administration, Michigan State University, 1964.
5
Flamholtz E.G., „A model for human resource valuation: a stochastic process with service
rewards”, The Accounting Review, april. 1971, pp. 253-267.
Capitolul 16. Evaluarea activelor necorporale 345

În anul 1991, o subsidiară a Swedish Skandia Group a angajat pentru

prima dată un director de Capital Intelectual în persoana lui Leif Edvinsson,
aceasta fiind o recunoaştere explicită într-o companie a importanţei acestei
componente de valoare (potenţială) a firmei.
Edvinsson şi Malone (1997)6 au identificat două componente majore ale
capitalului intelectual al companiei, şi anume:
a) capitalul uman (cunoştinţe, abilităţi, capacitatea de inovare împreună
cu valorile culturale ale firmei) şi
b) capitalul structural: programe soft, baze de date, procese secrete,
brevete etc.
Ulterior dezvoltărilor din lumea ideilor au fost realizaţi paşi importanţi
din punct de vedere profesional, profesia contabilă, cea de evaluator sau de
auditor fiind printre cele mai interesate de evaluarea şi înregistrarea activelor
necorporale.
Standardele profesionale de evaluare relevante, referitor la evaluarea
activelor necorporale, sunt:
IVGN 4 – Evaluarea activelor necorporale (revizuit în anul 2010);
IVGN 16 – Evaluarea activelor necorporale pentru raportare în
conformitate cu IFRS (propus recent).
Definiţia activului intangibil din prisma IVSC este următoarea: „Un
activ nemonetar care se manifestă prin proprietăţile lui economice. El nu are
substanţă fizică, dar acordă drepturi şi beneficii economice proprietarului lui
sau deţinătorului unei participaţii la acesta”7.
Standardele profesionale de contabilitate relevante, referitor la evaluarea
şi înregistrarea activelor necorporale, sunt:
IAS 38 – Activele Necorporale
IFRS 3 – Combinări de întreprinderi
IAS 36 – Deprecierea activelor
SFAS 157 – Măsurarea Valorii Juste, elaborat de FASB.

În IAS 38, paragraful 8, activele necorporale sunt „active nemonetare

identificabile fără substanţă fizică”, iar paragraful 12 explică faptul că activele
necorporale înregistrate în contabilitate trebuie să îndeplinească criteriul
identificabilităţii.

6
Edvinson L., Malone M. (1997), El Capital Intelectual, Harper Collins, 1997.
7
International Valuation Standards Committee (IVSC), GN 4, Evaluarea activelor necorporale
(revizuit 2010), par. 2.3 (vezi www.ivsc.org).
346 Evaluarea întreprinderii

Atât IFRS 3 par. 37 (c), cât şi IAS 38 par. 34 solicită ca valoarea justă să
poată fi măsurată în mod credibil. Standardul IFRS 3 evidenţiază o listă cu
exemple ilustrative de active necorporale ce pot apărea într-o achiziţie de
companie.
Fondul comercial (goodwill-ul) este definit ca, „orice beneficiu
economic viitor provenit dintr-o întreprindere sau un grup de active, care nu
este separabil de întreprindere sau de grupul de active” (GN 4, revizuit 2010,
par. 2.1). Acesta reprezintă practic o valoare reziduală obţinută după ce, din
valoarea întreprinderii a fost scăzută valoarea tuturor activelor identificabile
(corporale, necorporale şi monetare), exclusiv datoriile curente şi potenţiale
ale entităţii.
Pentru majoritatea scopurilor, goodwill-ul poate fi definit ca: elemente
ale unei afaceri sau persoane care-i determină pe clienţi să utilizeze
produsele/serviciile oferite de această afacere sau persoană şi care, în
general, permit firmei să genereze un profit superior (supraprofit) faţă de
profitul aşteptat în mod rezonabil pentru toate activele afacerii, inclusiv
beneficiul pentru toate acele active intangibile care pot fi identificate şi
evaluate separat 8.
Între componentele fondului comercial putem exemplifica:
 capitalul organizaţional (reţeaua de afaceri deja existentă);
 oportunităţile de creştere, fapt ce asigură un avantaj prin existenţa
activităţii operaţionale la momentul în care piaţa confirmă o
oportunitate majoră determinată de creşterea cererii;
 sinergiile asigurate de compania analizată (eventual în corelaţie cu
avantajele deţinute de cumpărător);
 abilitatea de a dezvolta active necorporale identificabile (relaţiile cu
clienţii, tehnologii de produs etc.).
Orice activ necorporal neidentificabil, asociat cu o întreprindere sau cu
un grup de active, este inclus în fondul comercial.
Un exemplu ilustrativ are în vedere fuziunea între două companii de
reciclare a deşeurilor, una dintre ele cu o dotare tehnică modestă, dar un
portofoliu de furnizori foarte important, iar cealaltă fără acces semnificativ la
piaţa de aprovizionare, dar cu o dotare tehnică de ultimă generaţie.
Valoarea fluxurilor independente ale celor două companii este, să zicem,
de 100 u.m., dar valoarea fluxurilor cumulate (în condiţii de fuziune) atinge
250 u.m. Diferenţa de 150 u.m. este expresia valorii unei sinergii ce există în
contextul unui capital organizaţional şi al unor oportunităţi de creştere.

8
Smith G., Parr R., Valuation of Intelectual Property and Intangible Assets, John Wiley &
Sons, 1994, p. 124.
Capitolul 16. Evaluarea activelor necorporale 347

Aşa cum am evidenţiat, un activ necorporal poate fi identificabil sau

neidentificabil (parte a goodwill-ului). Un activ necorporal îndeplineşte
criteriul identificabilităţii, dacă:
a) fie este separabil, spre exemplu are capacitatea de a fi separat sau
împărţit în cadrul entităţii şi vândut, transferat, cedat dreptul lui de folosinţă
printr-un contract, închiriat sau schimbat, fie individual, fie împreună cu un
contract corespondent, cu un activ sau cu o datorie identificabilă, indiferent
dacă entitatea intenţionează să procedeze astfel;
b) fie provine dintr-un contract sau din alte drepturi legale, indiferent
dacă acele drepturi sunt transferabile sau separabile de entitate sau de alte
drepturi şi obligaţii.
În altă ordine de idei, pentru ca un activ necorporal să aibă o valoare
economică, el ar trebui să genereze:
a) un beneficiu economic măsurabil din perspectiva proprietarului,
acesta având forma unui venit suplimentar sau a unei economii de costuri;
b) un plus de valoare pentru activele (corporale şi/sau necorporale) cu
care este utilizat.

16.4. Clasificarea activelor necorporale

Clasificarea activelor necorporale este necesară şi utilă în înţelegerea şi

evaluarea acestei categorii importante de active dintr-o companie.

a) Clasificarea IVSC
Consiliul Internaţional pentru Standarde de Evaluare a stabilit
următoarea clasificare a activelor necorporale identificabile 9 :
 Activele necorporale legate de marketing sunt utilizate, în primul
rând, în marketingul sau pentru promovarea produselor sau
serviciilor. Exemplele includ de regulă: mărcile de fabrică şi de
produse, mărcile de servicii, mărcile colective şi mărcile de
certificare, designul comercial, titluri de ziare, numele domeniilor de
internet, acorduri de neconcurenţă.
 Activele necorporale legate de client sau de furnizor provin din
relaţiile între părţi sau din cunoaşterea clienţilor sau furnizorilor, cum
ar fi: contractele de publicitate, construcţii, management, servicii sau
achiziţii, acordurile de licenţă şi redevenţă, contractele de prestări

9
International Valuation Standards Committee (IVSC), GN 4, Evaluarea activelor necorporale
(revizuit 2010), par. 3 (vezi www.ivsc.org).
348 Evaluarea întreprinderii

servicii, registrele de comenzi, contractele de muncă, drepturile de

utilizare, cum sunt dreptul de a fora şi a exploata zăcămintele din
subsol, dreptul de a utiliza apa dintr-o sursă de apă, drepturile de
survol, drepturile de exploatare forestieră şi dreptul de aterizare sau
decolare pe un aeroport, contractele de franciză, relaţiile cu clienţii,
listele de clienţi.
 Activele necorporale legate de tehnologii provin din drepturile contrac-
tuale sau necontractuale de a utiliza tehnologia (brevetată sau
nebrevetată), bazele de date, formulele, proiectele, programele
informatice, procesele sau reţetele.
 Activele necorporale de natură artistică provin din dreptul la
beneficii, cum ar fi redevenţele din lucrări artistice: piese de teatru,
cărţi, filme şi muzică şi din protecţia drepturilor de autor
necontractuale.

b) Clasificarea realizată de profesia contabilă

O clasificare cuprinzătoare a activelor necorporale identificabile este
realizată în cadrul IFRS 3 – Combinări de întreprinderi. Practic, sunt precizate
explicit cinci clase de imobilizări necorporale ce pot fi recunoscute în mod distinct
într-o combinaţie de întreprinderi. Lista identifică practic cele mai întâlnite active
necorporale identificabile, ce pot fi evaluate în mod separat de fondul comercial.

A. Active necorporale legate de marketing

1. Mărci comerciale, mărci de servicii, mărci colective şi mărci de
certificare
2. Nume de domenii de internet
3. Tipare de îmbrăcăminte (culoare, formă sau ambalaj unicat)
4. Titluri de ziar
5. Acorduri de non-concurenţă

B. Active necorporale legate de clienţi

6. Liste de clienţi
7. Portofoliul de comenzi sau de producţie încă neonorate
8. Contracte cu clienţii şi relaţiile cu clienţii aferente acestora
9. Relaţii necontractuale cu clienţii

C. Active necorporale din domeniul artistic

10. Piese de teatru, spectacole de operă şi de balet
11. Cărţi, reviste, ziare şi alte opere literare
Capitolul 16. Evaluarea activelor necorporale 349

12. Lucrări muzicale, cum ar fi compoziţii, texte de cântece, reclame

13. Tablouri şi fotografii
14. Materiale video şi audiovizuale, incluzând filme de cinematograf,
clipuri muzicale şi programe de televiziune

D. Active necorporale de natură contractuală

15. Licenţe, drepturi de autor şi acorduri de inovaţie
16. Contracte de publicitate, construire, management, servicii sau
aprovizionare
17. Contracte de închiriere/leasing/arendare
18. Autorizaţii de construire
19. Contracte de franciză
20. Drepturi de operare şi de emisie
21. Drepturi de folosinţă, cum ar fi: de exploatare minieră, a apelor, de
survol, de exploatare forestieră şi a drumurilor
22. Contracte de servicii, cum ar fi contractele de servicii ipotecare
23. Contracte de muncă, care sunt avantajoase pentru angajator din
cauza unui salariu contractual situat sub nivelul salariului pe piaţă

E. Active necorporale de natură tehnologică

24. Tehnologia brevetată
25. Programe pentru calculator şi circuite integrate
26. Tehnologia nebrevetată
27. Baze de date
28. Secrete comerciale, cum ar fi: formule, procedee, reţete secrete.

În România, conform Ordinului MFP nr. 3.055/2009 pentru aprobarea

Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, imobilizările
necorporale cuprind:
 cheltuielile de constituire;
 cheltuielile de dezvoltare;
 concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturile şi activele
similare, cu excepţia celor create intern de entitate;
 fondul comercial;
 alte imobilizări necorporale;
 avansuri acordate furnizorilor de imobilizări necorporale; şi
 imobilizări necorporale în curs de execuţie.
350 Evaluarea întreprinderii

c) Criteriul identificabilitate-deţinător
Ansamblul activelor care pot fi descrise drept goodwill şi active
necorporale distincte pot fi clasificate în trei grupe de bază, după criteriul mixt
identificabilitate-deţinător10:

Grupa 1. Active necorporale neidentificabile ce aparţin întreprinderii

Această grupă include, în general, active intangibile cu o durată de viaţă
nedeterminabilă (ele neputând fi amortizate), care se evaluează de regulă ca
sistem. Aceasta nu înseamnă că activele neidentificabile ale afacerii nu depind
de efortul întreprinderii (ele includ ideea de investiţie), dar nu există o
modalitate logică de determinare a reducerii de valoare (una din cerinţele
construirii programului de amortizare).
Principalele active din această grupă sunt:
 sistemul (ansamblul) proprietate imobiliară + utilaje + echipamente
(manifestat prin existenţa uneia sau mai multor unităţi productive);
 disponibilitatea personalului calificat;
 sisteme, metode, modalităţi de control care au fost dezvoltate ca părţi
ale unei operaţii;
 existenţa clientelei;
 acoperirea pierderilor iniţiale (în general se au în vedere cheltuielile
normale făcute până la obţinerea de profit);
 cheltuielile (investiţiile) în promovare, reclamă;
 avantajul amplasamentului, care se reflectă în însăşi valoarea de piaţă
a proprietăţii (sau proprietăţilor) imobiliare;
 reputaţia locală, naţională, internaţională care poate fi judecată şi
analizată pe baza (re)cunoaşterii de către public sau clienţi,
dependenţa acestora de firmă (calitatea serviciilor şi produselor),
preţul serviciilor şi produselor, standingul de creditare (bănci,
instituţii financiare, clienţi etc.).
Grupa 2. Active necorporale neidentificabile ce aparţin persoanelor din
întreprindere
Activele din această grupă sunt elemente unice în asociere cu persoanele
din cadrul afacerii. În cele mai multe cazuri, ele se consideră a avea o durată
de viaţă nedeterminabilă.
Cele mai importante active din această grupă sunt:
 reputaţia personală a angajaţilor sau a proprietarilor afacerii pentru
publicul general, clienţi, alţi angajaţi, alţi proprietari sau instituţii de
creditare;

10
Stan S., Anghel I., Evaluarea activelor necorporale, Ed. IROVAL, Bucureşti, 1999, p. 22.
Capitolul 16. Evaluarea activelor necorporale 351

 îndemânarea, abilitatea specifică a angajaţilor, inclusiv cunoştinţele

tehnice, abilitatea vânzărilor, abilitatea financiară;
 abilitatea generală a angajaţilor, managerilor şi acţionarilor în
domenii cum ar fi relaţiile cu clienţii, relaţiile cu angajaţii, spirit
managerial, abilităţile pentru administraţie.
Grupa 3. Active necorporale identificabile ce aparţin întreprinderii
În această grupă se includ activele intangibile care pot fi evaluate
individual şi care, de regulă, au o durată de viaţă determinabilă.
Din această grupă fac parte: marca, numele produsului, metode şi
procese secrete, biblioteca tehnică, copyright-ul, contractele (cu salariaţi,
contracte de cumpărare, de vânzări, de finanţare, de publicitate etc.),
informaţii, liste (cu furnizorii, clienţii etc.), formule secrete, licenţe, brevete,
franciză, drepturi asupra unor terenuri petroliere, zone piscicole etc.
Este important de notat faptul că activele din cele trei grupe pot fi
prezente într-o afacere, dar aceasta nu înseamnă că în orice situaţie determină
o valoare nematerială a afacerii.

d) Criteriul cauzei existenţei activelor necorporale

Un alt criteriu de clasificare a activelor intangibile este acela al cauzei
care le determină, stabilindu-se astfel patru grupe:
1. drepturile şi/sau avantajele determinate de contracte;
2. relaţiile;
3. proprietăţile intelectuale;
4. goodwill-ul şi valoarea de exploatare continuă.

1. Drepturile şi/sau avantajele determinate de contracte.

Orice societate comercială deţine drepturi prin contractele încheiate cu
alte firme, persoane sau organizaţii publice. La nivelul minim, o firmă are
dreptul de a desfăşura activităţile precizate în statut prin înregistrarea legală a
firmei. Drepturile şi/sau avantajele există în baza contractelor, ele stabilind
natura drepturilor/avantajelor dobândite, durata acordului/avantajului etc.

2. Relaţiile
Pentru a exista, orice întreprindere are stabilite relaţii cu alte firme,
agenţii, persoane. Ele nu au la bază contracte şi, de regulă, sunt în acelaşi timp
efemere şi foarte importante pentru mersul afacerii. Cele mai importante relaţii
pentru valoarea unei afaceri vizează:
 relaţiile cu clienţii. Pentru caracterizarea acestora şi înţelegerea
mecanismului prin care ele creează valoare nematerială pentru
întreprindere, vom preciza că sunt două componente care le definesc.
352 Evaluarea întreprinderii

Este vorba de inerţie (explicată de realitatea că orice întreprindere are

clienţi, dar nu orice întreprindere are relaţii cu clienţii) şi de
informaţiile disponibile despre clienţi (un punct sensibil mai ales
pentru întreprinderile în care competiţia este accentuată, iar migrarea
clienţilor către un alt ofertant este facilă);
 relaţiile cu forţa de muncă, ansamblul potenţialului uman. Una dintre
primele şi cea mai importantă relaţie a unei organizaţii este cea cu
angajaţii. Acest sistem major în cadrul întreprinderii poate fi analizat
din perspectiva valorii nemateriale, potenţial implicate prin costurile
de recrutare, pregătire, calificare etc., în fond, de costurile creării şi
realizării stării de funcţionare a sistemului întreprindere-angajaţi. Cu
cât munca este mai specializată, iar valoarea adăugată de
întreprindere este mai ridicată, cu atât costul ansamblului este mai
ridicat şi, în mod permisiv, valoarea întreprinderii este mai mare.
 relaţiile cu distribuitorii etc.

3. Proprietatea intelectuală
Termenul de proprietate intelectuală se referă în mod uzual la brevete,
mărci comerciale, know-how etc. Acestea reprezintă o categorie specială de
active necorporale pentru că ele sunt unice, iar proprietarul lor este protejat de
lege pentru exploatarea neautorizată, contrafacere etc.
Principalele avantaje determinate de deţinerea lor sunt determinate de:
 reducerea costurilor materiale;
 sporirea productivităţii muncii (de exemplu, prin creşterea vitezei de
manufacturare);
 diminuarea costurilor de transport, manipulare, depozitare;
 eliminarea sau reducerea rebuturilor, pierderilor;
 creşterea gradului de reciclabilitate postutilizare;
 reducerea consumurilor de combustibil, energie;
 eliminarea sau reducerea riscurilor de mediu şi a impactului negativ
asupra naturii;
 realizarea unui avantaj competitiv;
 crearea şi menţinerea unei bune imagini pe piaţă etc.;

4. Goodwill-ul şi valoarea de exploatare continuă

Economiştii, juriştii, oamenii de afaceri au încercat să definească acest
activ considerat „cel mai intangibil dintre intangibile”11.

11
Smith G., Parr, R., Valuation of Intelectual Property and Intangible Assets, John Wiley &
Sons, 1994, p. 94.
Capitolul 16. Evaluarea activelor necorporale 353

Cel mai adesea, noţiunea de goodwill este asociată cu:

a) Supraprofitul. Este cea mai întâlnită accepţiune pentru definirea
goodwill-ului, sensul fiind că întreprinderea care beneficiază de goodwill
generează un profit superior mediei.
b) O valoare reziduală. Această accepţiune este o prelungire a ideii de
supraprofit, considerând goodwill-ul ca diferenţă între valoarea afacerii şi
valoarea netă a tuturor activelor identificabile (tangibile şi intangibile).
c) Clientela. Existenţa goodwill-ului nu poate fi discutată în afara
recunoaşterii sale de către piaţă. Nu poate exista goodwill fără clientelă,
definită ca înclinaţie a cumpărătorilor de a fi fideli produselor/serviciilor unei
anumite firme şi de a recomanda şi altora această firmă. Existenţa goodwill-ului
rezultă din servicii superioare calitativ, programe publicitate, relaţii personale
etc., care determină un profit superior mediei.

Valoarea de exploatare continuă poate fi definită ca un element adiţional

de valoare ce este ataşat unei afaceri ca rezultat al existenţei elementelor ce
permit continuarea activităţii într-un orizont de timp previzibil. Exploatarea
continuă este un termen complex, care generează o serie de dificultăţi practice
de evaluare distinctă de goodwill.
O schemă ilustrativă a proprietăţii necorporale a firmei permite o
înţelegere coerentă a valorii intangibile.

Structurarea proprietăţii nemateriale a unei companii

ACTIVE NECORPORALE
TEHNOLOGICE
ACTIVE DE BAZĂ * tehnologia
* cunoştinţe de produs
* abilitatea angajaţilor
* abilitatea managementului
* sistemul de management
* sistemul informaţional
* programe pentru calculator
DREPTURI DE Înregistrate * brevete
PROPRIETATE * modele, desene
INTELECTUALĂ * drepturi de autor
Neînregistrate * informaţii de know-how
* secrete de fabricaţie
* proiecte de modernizare
ACTIVE NECORPORALE
DE MARKETING
* reputaţia credibilitatea
* standingul bancar
* liste de clienţi
* reţele de distribuţie
* contracte
* relaţii
* marca
* numele comercial
* franciza
* informaţii de piaţă
* informaţii despre clienţi
* strategii comerciale
354 Evaluarea întreprinderii

16.5. Abordări şi metode de evaluare a activelor intangibile

Metodele de evaluare a activelor necorporale se încadrează în una dintre

cele trei abordări fundamentale cunoscute în evaluare: abordarea prin
comparaţie, abordarea prin venit şi abordarea prin cost.
Standardele internaţionale de evaluare recunosc şi faptul că: „Mai există
şi alte abordări în evaluare, cum ar fi abordarea prin opţiunea reală… Astfel de
abordări pot fi adecvate pentru evaluarea activelor necorporale în anumite
situaţii” 12.
Alegerea metodei pentru un anume caz, într-o situaţie specifică, depinde
întotdeauna de circumstanţe. În cele mai multe cazuri, este necesară utilizarea
mai multor metode de evaluare datorită necesităţii verificării rezultatelor
obţinute.
Referitor la metodele recomandate, în literatura de specialitate există o
ordonare a metodelor în funcţie de relevanţa valorilor rezultate pentru active
nemateriale specifice13, aşa cum se prezintă în tabelul următor.
Tabelul 16.1
Relevanţa abordărilor în evaluarea activelor necorporale
Relevanţa metodei/ Bună Satisfăcătoare Slabă
Activ intangibil
1. Proprietăţi tehnologice, brevete Profit Piaţa Cost
2. Marcă, nume produs Profit Piaţa Cost
3. Copyright Profit Piaţa Cost
4. Ansamblul forţei de muncă Cost Profit Piaţa
5. Sistemul informaţional al Cost Piaţa Profit
managementului
6. Programe soft Cost Piaţa Profit
7. Reţele de distribuţie Cost Profit Piaţa
8. Drepturi de franciză Profit Piaţa Cost
9. Practicile şi procedurile firmei Cost Profit Piaţa

1. Metode de evaluare bazate pe comparaţia de piaţă

Metodele de evaluare, care utilizează abordarea prin comparaţie,
determină valoarea unui activ necorporal prin referinţă la tranzacţiile
înregistrate de piaţă, de exemplu la preţurile tranzacţiilor, ofertele de vânzare
sau de cumpărare care implică active identice sau similare.
12
International Valuation Standards Committee (IVSC), GN 4, Evaluarea activelor
necorporale (revizuit 2010), par. 4.2 (vezi www.ivsc.org).
13
Smith G., Parr R., Valuation of Intelectual Property and Intangible Assets, John Wiley &
Sons, 1994, p. 298.
Capitolul 16. Evaluarea activelor necorporale 355

Metoda comparaţiei cu tranzacţii anterioare

În mod ocazional, un activ intangibil poate fi cumpărat de pe piaţă la un
preţ considerat echivalentul valorii sale. Încercarea de a testa preţul de
cumpărare nu este o aberaţie. Sunt recomandate metode de testare ca: economia
de costuri, costul creării, avantajul profitului. La rândul său, costul de cumpărare
poate fi util ca un test pentru valoarea licenţelor şi francizelor. O serie de active
necorporale se vând şi se cumpără de pe piaţă, dar informaţiile obţinute de pe
această piaţă trebuie să vizeze fiecare tip de activ intangibil.

Metoda tranzacţiilor de piaţă

În această metodă, valoarea unui activ necorporal se face prin referire la
preţurile tranzacţiilor sau la „multiplii de evaluare” implicaţi în preţurile
tranzacţiilor cu active identice sau similare.
Este o metodă în care evaluatorul ţine seama, pe baza informaţiilor certe, de
tranzacţii încheiate în condiţii apropiate de cazul specific pe care-l analizează,
luând în calcul corecţii (pozitive sau negative, bazate pe propria sa experienţă) faţă
de condiţiile în care s-au încheiat tranzacţiile considerate ca bază de comparaţie.
În practică, această abordare este adesea utilizată ca un mijloc de testare
pentru că activele necorporale se caracterizează în cele mai multe cazuri prin
unicitate. Unul din motivele pentru care abordarea prin comparaţie nu este de
obicei principala abordare se datorează faptului că piaţa pe care se tranzacţio-
nează activele necorporale poate fi rareori considerată o „piaţă activă”.
În IAS 38 sunt prezentate explicit cazuri de pieţe active pentru active necorpo-
rale, precum: licenţele de pescuit şi licenţele de taximetre, cotele de lapte,
drepturile de poluare. În aceste situaţii restrânse, abordarea prin comparaţie are
o relevanţă consistentă şi de regulă este baza susţinerii opiniei evaluatorului.
Având în vedere numărul redus de tranzacţii comparabile şi deci situaţia
de piaţă inactivă pentru majoritatea activelor necorporale, face ca abordarea
prin comparaţie să aibă de regulă o relevanţă mai redusă faţă de abordarea prin
venit. De altfel, aşa se şi explică prevederea fermă din IAS 38 ca reevaluarea
activelor necorporale să fie permisă numai pentru cele care au o piaţă activă14.

2. Metode de evaluare bazate pe venit

Metodele de evaluare, incluse în abordarea prin venit, estimează
valoarea unui activ necorporal prin referinţă la valoarea actualizată a fluxurilor
estimate (venitului, fluxurilor de numerar, economii de costuri etc.), care ar
putea fi obţinute de către un participant pe piaţă, deţinător al activului analizat.

14
Stan S., Evaluarea activelor necorporale, Seminar de pregătire continuă D08, IROVAL,
2010, p. 10.
356 Evaluarea întreprinderii

Aplicarea acestor metode se bazează în bună parte pe informaţiile

financiare previzionate: cifra de afaceri previzionată, profitul din exploatare
estimat, fluxurile de numerar previzionate, durata de viaţă utilă rămasă esti-
mată, active corporale necesare pentru susţinerea fluxurilor previzionate etc.

Metoda economiei de redevenţă

Aceasta este o metodă aplicabilă în primul rând pentru evaluarea
brevetelor şi licenţelor.
Ea estimează valoarea unui activ necorporal prin comparaţie cu valoarea
plăţilor de redevenţe ipotetice, care ar fi fost economisite prin deţinerea
activului, comparativ cu situaţia obţinerii licenţei asupra activului de la o terţă
parte.
Proprietarul unui drept de proprietate intelectuală poate permite şi altora
să folosească acest activ contra unei redevenţe, care cel mai adesea este un
procent aplicat la volumul vânzărilor generate de folosirea proprietăţii
intelectuale. Astfel de drepturi, în mod normal, se înscriu între 3-7% din
vânzări, cel mai întâlnit nivel fiind de 5% din vânzări. Acest procent variază în
funcţie de tipul activului necorporal, volumul şi riscul fluxurilor generate de
utilizarea activului.
Datele uzuale necesare în aplicarea acestei metode sunt:
 rata de redevenţă şi veniturile care ar fi plătite ipotetic într-o
tranzacţie nepărtinitoare, pentru drepturile de a utiliza activul
necorporal evaluat;
 proiecţii ale parametrilor financiari (în primul rând, cifra de afaceri),
pe durata de viaţă estimată a activului;
 rata la care deducerea fiscală s-ar putea obţine pentru plăţile de
redevenţă ipotetice;
 dacă este cazul, cheltuielile de marketing şi orice alte cheltuieli care
ar proveni de la un licenţiator în utilizarea activului;
 rata de actualizare adecvată;
 dacă este cazul, beneficiul fiscal din amortizare (TAB) pentru activul
necorporal respectiv.

Metoda profiturilor suplimentare (sau metoda supraprofitului)

Această metodă de evaluare a activelor necorporale este aplicabilă în
cazul în care este posibilă estimarea cu o acurateţe rezonabilă a avantajului
deţinerii şi utilizării activelor intangibile, avantaj exprimat în cele din urmă
sintetic prin profitul net. În mod uzual, această metodă se bazează pe profituri
aduse direct de activele intangibile.
Capitolul 16. Evaluarea activelor necorporale 357

În mod uzual, existenţa unui profit sau cash-flow-ului suplimentar se

datorează:
 unui excedent al preţului de vânzare (price premium) comparativ cu
acei competitori ce nu deţin activul necorporal analizat;
 unui nivel relativ al costurilor mai mic (economie de cost), faţă de
acei competitori ce nu deţin activul necorporal analizat;
 unei combinaţii a celor două surse de mai sus.

Metoda profiturilor suplimentare presupune compararea fluxului de

profit sau fluxului de numerar previzionat, care ar putea fi obţinut de o
întreprindere, care utilizează activul necorporal, cu acelea care ar fi obţinute de
o întreprindere care nu utilizează acel activ.
O variantă a acestei metode este metoda contribuţiei la variaţia
profitului. Sunt situaţii în care nu se poate determina avantajul preţului unitar
pentru că nu există informaţii disponibile şi nu se pot face estimări cu o
precizie rezonabilă privind acest avantaj. În practică se pot întâlni cazuri în
care activele intangibile determină un profit pentru întreaga entitate
(întreprindere) care îl deţine (acestea nu se pot ataşa direct unui anume activ
nematerial ca în cazul anterior), el fiind unic şi identificabil. Într-o asemenea
situaţie, problema esenţială o constituie punctul de plecare în dezvoltarea
tehnicii de evaluare. Pe baza unui studiu, evaluatorul poate, de exemplu, să
aibă disponibilă informaţia că un produs cu marca „Y” are un volum ridicat al
vânzărilor superior faţă de produsele mărcilor „X” şi „Z” operante pe aceeaşi
piaţă. În acest caz se porneşte de la contribuţia de profit rezultată din vânzările
realizate suplimentar.

Determinarea rezonabilă a contribuţiei la profit sau avantajul preţului se

poate dovedi dificilă în anumite cazuri sau nu se poate aplica în practică. Pe de
altă parte, se pot întâlni situaţii în care activele intangibile sunt „responsabile”
pentru o economie de costuri măsurabilă. Prin crearea acestui avantaj,
elementele intangibile aduc o contribuţie directă la realizarea unui profit
suplimentar şi ca urmare ar putea fi utilizată în evaluare o metodă bazată pe
economia de costuri. Acest avantaj de cost poate fi creat de:
 un contract care aduce avantaje la cumpărarea de materii prime (de
exemplu, contracte pentru furnizarea de ţiţei);
 un proces sau metodă care economiseşte munca sau reduce costurile
materiale;
 un contract de muncă cu angajaţi valoroşi şi cu experienţă.
358 Evaluarea întreprinderii

Metoda fluxurilor de numerar excedentare

Această metodă determină valoarea unui activ necorporal ca fiind
valoarea actualizată a fluxurilor de numerar atribuibile activului necorporal
evaluat, după deducerea fluxurilor de numerar care sunt atribuibile altor active.
În practică, aplicarea metodei se face de regulă pentru acele active
necorporale care au cel mai mare impact asupra fluxurilor de numerar.
Activele „contribuitoare” sunt de fapt numai active cu importanţă mai redusă
în cadrul capitalului investit al întreprinderii.
Metoda presupune parcurgerea următoarelor etape:
 Previzionarea fluxurilor de numerar totale generate de întreprindere
sau dintr-un grup de active care utilizează activul necorporal evaluat
(unitate generatoare de numerar);
 Deducerea contribuţiilor la fluxurile de numerar, aduse de activele
corporale, necorporale sau financiare, altele decât activul necorporal
evaluat;
 Estimarea duratei de viaţă a activului necorporal şi a ratei de
actualizare aplicabile;
 Determinarea valorii actualizate a tuturor fluxurilor viitoare
atribuibile activului necorporal analizat;
 Dacă este cazul, beneficiul fiscal din amortizare (TAB) pentru activul
necorporal respectiv.
Această metodă este frecvent utilizată în practică pentru evaluarea
proiectelor de cercetare şi dezvoltare parţial finalizate şi pentru evaluarea listei
de client sau a relaţiilor cu clienţii.

3. Metode de evaluare bazate pe costuri

Abordarea prin cost estimează valoarea unui activ necorporal prin
calcularea costului unei replici a acestuia, respectiv determinarea costului de
înlocuire al acestuia cu un activ cu capacitate de servicii identică sau similară.
În practică sunt câteva tipuri de active necorporale pentru care poate fi
estimat costul de înlocuire:
 costul de reconstituire a forţei de muncă instruite şi calificate15.
 costul de creare a unor programe de calculator generat intern;
 costul construirii de pagini de internet.

15
Cu toate că forţa de muncă nu este considerată, în mod obişnuit, a fi un activ necorporal
identificabil, deoarece poate fi dificil de separat de întreprindere, poate fi necesară estimarea
cash-flow-ului atribuibil acestui activ – forţa de muncă.
Capitolul 16. Evaluarea activelor necorporale 359

Metoda costului creării

Deşi costul creării unui activ intangibil este rareori apropiat de valoarea
sa, sunt situaţii în care metoda costului creării se poate aplica totuşi,
evaluatorul dezvoltând o tehnică de evaluare bazată pe costul creării unui activ
necorporal similar. Aplicabilitatea metodei este limitată şi impusă de lipsa
unor informaţii care să estimeze efectele deţinerii şi utilizării unor astfel de
active. Metoda este foarte utilă îndeosebi ca mijloc de verificare şi testare a
concluziilor rezultate din aplicarea altor metode.
Aplicarea metodei trebuie să se facă cu precauţie, pornind de la ideea că, în
multe cazuri, costul nu reprezintă un indicator semnificativ pentru valoare,
îndeosebi pentru activele necorporale. În mod evident, dacă efectul elementelor
nemateriale în fluxurile afacerii (în profit, de exemplu) sunt mai mici decât costul
creării, aceasta nu înseamnă un avantaj şi deci, nu determină o valoare pozitivă.
Trebuie avut în vedere că în plus faţă de rezultatul obţinut din aplicarea
metodelor de evaluare uneori este necesar să fie realizate ajustări determinate
de orice beneficiu fiscal din amortizarea activului necorporal. O asemenea
ajustare este cunoscută sub numele de „Tax Amortization Benefit” (TAB) şi
reflectă economia de impozit pe profit, plătit de către entitatea care utilizează
acel activ ca urmare a amortizării aferente activului necorporal.
Relaţia prin care se calculează suma beneficiului fiscal ca urmare a
deductibilităţii amortizării este următoarea:

 n 
TAB  ERNTA    1
 n  ( Fcap  s ) 
în care:
ERNTA = economie de redevenţă netă totală actualizată;
TAB = beneficiul fiscal din amortizare;
n = numărul de ani în care se amortizează brevetul;
Fcap = factorul de capitalizare;
s = cota impozitului pe profit.

16.6. Exemple privind evaluarea unor active necorporale

În paginile anterioare au fost descrise câteva metode standard pentru

evaluarea activelor necorporale distincte. Am arătat faptul că, pentru evaluarea
unui asemenea activ, se pot folosi mai multe metode, evaluatorul corelând
rezultatele aplicării a două sau mai multor metode pentru a verifica rezultatul
obţinut. În continuare, vom adapta metodele descrise anterior la tipuri
specifice de active necorporale.
360 Evaluarea întreprinderii

1. Metodologia IRS
Considerăm utilă înţelegerea metodologiei utilizată de fiscalitatea
americană (IRS) în calculul valorii activelor necorporale. Aceasta porneşte de
la profitul mediu obţinut de companie în ultimii ani. În continuare, se
calculează valoarea de piaţă a activelor tangibile nete asupra cărora se aplică
un procent mediu de profit cerut pe piaţă, rezultând astfel profitul mediu
aşteptat de un investitor în această ramură. Prin compararea profitului mediu al
companiei, în ultimii ani, cu profitul mediu aşteptat de un investitor,
evaluatorul are o imagine cu privire la valoarea globală a activelor intangibile.
Procedura propusă de IRS se bazează pe parcurgerea succesivă a
următoarelor etape:
a) calculul profiturilor medii anuale după impozitare pentru o perioadă
reprezentativă. Perioada recomandată a fi luată în calcul este de 3-5 ani;
b) determinarea valorii medii nete a activelor tangibile. Testul de
coerenţă impune pentru aceasta, considerarea valorii medii a activelor
tangibile aferente perioadei luate în considerare la determinarea
profiturilor medii anuale (etapa 1).
c) determinarea unei rate medii a rentabilităţii activelor tangibile. Cea
mai indicată modalitate pentru rezolvarea acestei cerinţe este folosirea
unei rentabilităţi medii pe ramură;
d) calcularea valorii activelor nemateriale.

Exemplu:
Pentru o întreprindere s-a considerat reprezentativă în evaluarea
activelor intangibile perioada ultimilor cinci ani; se vor parcurge cele patru
etape descrise anterior:
a) calculul profiturilor medii anuale pentru o perioadă reprezentativă
Parcurgerea acestei etape presupune exprimarea valorilor în moneda
constantă şi, atunci când este cazul, realizarea unor corecţii asupra profiturilor
nete, corecţii care vizează situaţii atipice, cu caracter excepţional.

Tabelul 16.2
– mii lei (preţuri constante) –
Rezultat după
Anul fiscal Ajustări Rezultat ajustat
impozitare
2005 150.000 - 150.000
2006 125.000 - 125.000
2007 141.000 +4.000 144.000
2008 157.500 -7.500 150.000
2009 127.000 -2.000 125.000
Total 5 ani 694.000
Media anuală 138.800
Capitolul 16. Evaluarea activelor necorporale 361

Considerăm că această întreprindere are înregistrate contabil active

intangibile identificabile (coloana 3 din tabelul următor). De asemenea, sunt
disponibile informaţii privind rentabilitatea medie în ramură a activelor
tangibile nete, aceasta fiind de 10%.
b) determinarea valorii medii a activelor tangibile nete
Tabelul 16.3
– mii lei (preţuri constante) –
Active intangibile
Anul fiscal Total active Datorii Active nete
evidenţiate
2005 980.000 75.000 150.000 755.000
2006 910.000 80.000 160.000 670.000
2007 1.000.000 90.000 165.000 745.000
2008 1.100.000 110.000 200.000 790.000
2009 1.200.000 130.000 290.000 780.000
Total 5 ani 3.740.000
Media anuală 748.000

c) determinarea ratei medii a rentabilităţii activelor tangibile nete

Presupunem că sunt disponibile informaţii pentru ramura din care face parte
întreprinderea, iar rentabilitatea medie, conform acestor studii, este de 10%.

d) cuantificarea valorii activelor nemateriale

Pe baza valorii medii a activelor nete (748.000 mii lei) şi a ratei medii a
rentabilităţii în ramură (10%) rezultă un profit aşteptat într-o asemenea investiţie
de 748.000  10% = 74.800 mii lei. Întreprinderea din exemplul nostru realizează
un profit mediu anual de 138.800 mii lei. Diferenţa între profitul firmei analizate
şi profitul mediu al ramurii reprezintă supraprofitul şi este de 64.000 mii lei
(138.800 – 74.800). Prin capitalizarea supraprofitului cu rata de 20% rezultă o
valoare a activelor intangibile de 320.000 mii lei (64.000  1/0,2).

2. Marca şi numele comercial

Acestea reprezintă active ce pot avea valori imense. Unele au devenit deja
termenii consacraţi pentru definirea produsului (de exemplu, Frigidaire, Xerox
etc.). Deţinerea unui asemenea activ determină un avantaj de marjă de profit sau
un volum ridicat de vânzări, fiind posibilă utilizarea metodei avantajului de profit.
O problemă esenţială în evaluarea numelui şi mărcii comerciale este
realizarea capitalizării şi estimarea rezonabilă a duratei de viaţă economice.
Metoda economiei de redevenţă poate fi utilizată pornind de la ipoteza
că numele sau marca pot fi acordate sub formă de licenţă unei terţe persoane,
caz în care veniturile nete din redevenţă sunt capitalizate şi transformate în
valoarea activului.
362 Evaluarea întreprinderii

Metoda bazată pe costul creării poate fi utilă dacă se dovedeşte că

activul are o valoare viitoare, dar este dificil de stabilit care este piaţa sau
avantajul de profit. Costul dezvoltării unei mărci poate fi substanţial. Adesea
sunt necesare costuri mari cu munca, studiile de piaţă, testele de utilitate,
promovarea, reclama etc.
Fără a fi o regulă, în evaluarea mărcii putem considera abordarea prin
comparaţie.

Aplicaţie:
Presupunem că dorim să evaluăm valoarea mărcii de bere QWA sub care
se realizează vânzări de 10 mil. hl.
Analiza va considera comparaţia cu piaţa globală. Din analiza celor mai
valoroase mărci prezentate de către Brand Finance Annual Report, a rezultat că
în mod uzual valoarea mărcilor din industria berii se situează între 0,1 şi
0,3 $/litru de vânzări, media înregistrată de mărcile de bere aflate în top 500
Brand Finance fiind de 0,16 $/litru de vânzări.
Tabelul 16.4
Analiza valorii mărcilor globale din industrie
Val. % marca Val.
Poziţia Vânzări
mărcii în mărcii
Val. Rating
Marca Ţara '09 ('09) 000 hl $/litru
firma marca
1 Budweiser USA 19 16,692 33.5% AAA- 1,047,800 0.16
2 Heineken Nederland 43 10,348 34.1% AA 325,200 0.32
3 Corona Mexico 221 2,989 32.2% AA- 374,200 0.08
4 Stella Artois Belgium 247 2,764 5.5% A+ N.A.
5 Asahi Japan 252 2,725 26.4% A+ 281,700 0.10
6 Peroni Nastro Azzuro Britain 265 2,621 8.1% AA- 213,000 0.12
7 Kirin Japan 266 2,619 13.8% A N.A.
8 Amstel Nederland 283 2,427 8.0% A- 125,200 0.19
TOTAL TOP 500 43,185 18.6% 0.16
Notă: Brand Finance Annual Report 2009 şi date din rapoarte anuale ale companiilor.

Din analiză a rezultat că marca analizată este inferioară din prisma unor
caracteristici importante, recunoscute pentru valoarea mărcilor. Evaluarea a
reţinut Modelul INTERBRAND. Acesta consideră că indicele de putere a
brandului se estimează pe baza a şapte parametri de caracterizare, şi anume:
1. poziţia pe piaţă – brandurile care conduc pe piaţă au tendinţa mai
stabilă de a genera venituri în viitor;
2. stabilitatea – brandurile care au reuşit o implicare în cultura
consumatorilor vor fi într-o poziţie mai sigură şi mai stabilă;
3. piaţa – brandurile ce operează în pieţe în dezvoltare şi sunt bine stabilite
au valoare mai mare, decât cele ce operează în pieţe în declin sau instabile;
Capitolul 16. Evaluarea activelor necorporale 363

4. internaţionalitatea – brandurile care au expunere internaţională au o

mai mare stabilitate în veniturile generate, întrucât sunt mai puţin afectate de
fluctuaţiile de pe o anume piaţă;
5. tendinţa – brandurile care au o tendinţă crescătoare a veniturilor
generate pe o durată mai mare de timp, probabil vor continua în viitor să
genereze venituri suplimentare;
6. suportul – brandurile care au un suport consistent în marketing şi
investiţii vor continua în viitor să genereze venituri suplimentare;
7. protecţia legală – brandurile care au o protecţie legală pe cât mai
multe pieţe vor beneficia de o putere sporită.
Pe baza analizei poziţiei relative a mărcii evaluate faţă de media reţinută
(50-60%), am reţinut o rată între 0,08 şi 0,10$/litru (aceasta este chiar sub
cuartila inferioară, ţinând seama de dimensiunea, riscul şi potenţialul de creştere
al veniturilor asigurate de către marca analizată), rezultând un interval posibil al
valorii mărcii QWA între: 8 şi 10 mil. USD.
Această metodă va fi de regulă o metodă de susţinere mai degrabă decât
principala metodă de evaluare a mărcii.

3. Know-how-ul
Reprezintă ansamblul de cunoştinţe tehnice nebrevetabile sau
brevetabile, dar nebrevetate încă, necesare fabricării, funcţionării sau
comercializării unor produse sau elaborării şi funcţionării unor tehnologii şi
procedee. Principalele elemente de proprietate intelectuală ce formează,
separat sau în ansamblul lor, conţinutul know-how-ului sunt:
 abilitatea tehnică;
 experienţa;
 cunoştinţele tehnice.
Aceste elemente ale proprietăţii intelectuale au de regulă şi un suport
material: mostre, planuri, schiţe, instrucţiuni, diverse documentaţii. Valoarea
know-how-ului poate fi determinată doar în condiţiile îndeplinirii cumulative a
următoarelor cerinţe:
 transferabilitatea elementelor care îl alcătuiesc (abilităţi, experienţă,
cunoştinţe);
 caracterul secret al cunoştinţelor, abilităţilor etc. şi gradul de noutate
al acestora.
Considerăm că metodele cele mai relevante pentru evaluarea
know-how-ului sunt cele bazate pe profit, iar pentru verificarea rezultatelor
obţinute, metodele bazate pe costuri în măsura în care, în majoritatea cazurilor,
nu sunt disponibile informaţii pentru a utiliza metode bazate pe piaţă.
364 Evaluarea întreprinderii

4. Copyright-ul
Metodele de evaluare şi apreciere a copyright-ului sunt similare cu acelea
pentru nume şi marcă, cu excepţii relativ minore. Diferenţa principală rezultă din
durata de viaţă a activului, care în acest caz este determinată. O altă diferenţă vine
din faptul că metoda economiei de redevenţă are o aplicabilitate limitată. În plus,
în acest caz, evaluatorul poate aplica metode bazate pe comparaţie deoarece sunt
destul de frecvente tranzacţii cu acest tip de activ necorporal.

5. Contractele
O gamă diversă de contracte poate fi apreciată şi evaluată separat sub
forma unor elemente necorporale distincte.
Ca o regulă generală este recomandabil să fie evaluate separat şi nu prin
stabilirea unei valori pentru un grup de contracte, chiar dacă acestea privesc
acelaşi domeniu (de exemplu, contractele de publicitate). Evaluarea
contractelor se poate face prin metoda avantajului de profit sau prin metodele
bazate pe contribuţia la variaţia profitului.
Recomandarea ca evaluarea contractelor să se facă individual are la bază şi
necesitatea determinării unor rate de risc specifice, ataşabile fiecărui contract.

Aplicaţie:
Se presupune că este necesară evaluarea contractului de închiriere pentru
o proprietate comercială de 200 mp utili, situată într-o zonă foarte bună, în
care se poate practica cu succes comerţul cu amănuntul (amplasamentul
beneficiază de clientelă de trecere). Perioada rămasă din contractul de
închiriere este de trei ani, iar chiria negociată a fost de 28.800 de euro anual, în
vreme ce, pentru localuri similare se plăteşte o chirie de 60.000 de euro anual.
Economia de chirie în această perioadă se prezintă în tabelul următor. Rata de
actualizare adecvată este de 12%.
Tabelul 16.5
Estimarea valorii contractului de închiriere
– euro –
Specificaţie Anul N+1 Anul N+2 Anul N+3
1. Chiria rezultată din contract 28,800 28,800 28,800
2. Chiria practicată pe piaţă 60,000 60,000 60,000
3. Economia de chirie (2-1) 31,200 31,200 31,200
4. Factor de actualizare (a = 12%) 0.8929 0.7972 0.7118
5. Economia actualizată (3 x 4) 27,857 24,872 22,208
Total economie actualizată 74.937

Valoarea contractului este deci de circa 75 mii euro, respectiv de 375

euro/mp.
Capitolul 16. Evaluarea activelor necorporale 365

6. Brevetele
Cea mai întâlnită metodă pentru evaluarea brevetelor este metoda
economiei de redevenţă, care a fost descrisă anterior. Această metodă presupune
că brevetul este deţinut de o terţă parte care plăteşte proprietarului o redevenţă
pentru privilegiul de a-l utiliza. O altă apreciere a valorii brevetului poate avea la
bază metoda contribuţiei la profit. Aceasta se poate face atunci când poate fi
calculat un profit net pe baza contribuţiei directe a utilizării acestui activ
nematerial. În estimarea duratei de viaţă a unui brevet este recomandabil să se ia
în considerare durata legală de viaţă, cât mai ales durata de viaţă economică.

Aplicaţie:
O întreprindere din industria constructoare de maşini a înregistrat un brevet
nou utilizat pentru asamblarea produselor. Aplicarea brevetului determină o
creştere a eficienţei costurilor datorită reducerii cheltuielilor unitare. Preţul de
piaţă al unui produs este de 28.500 lei, din care 40% costurile salariale.
Compania vinde circa 80.000 de bucăţi/an, dar estimează că reducerea
preţului (prin reflectarea a doar 90% din economia de costuri în profit) va permite
vânzarea a 100.000 de bucăţi/an. Ca rezultat al aplicării noii metode de asamblare,
se economisesc 750 de lei/bucată costuri cu materialele şi se reduc cu 20% costu-
rile salariale. Se estimează că acest avantaj va fi menţinut pe o durată de cinci ani.

1. Economii materiale
(100.000  750 lei) 75 mil. lei
2. Economii de muncă 228 mil. lei
 costul realizat de competitori pentru acelaşi produs:
100.000  28.500 = 2.850 mil. lei
 ponderea salariilor în costuri 40%:
2.850  0,4 = 1.140 mil. lei
 economia de costuri salariale:
1.140  0,2 = 228 mil. lei
3. Total economii anuale (1+2) 303 mil. lei
4. Economii reflectate în profit (90%) 273 mil. lei
5. Factor de actualizare (18% pentru cinci ani) 3,127
6. Valoarea activului necorporal 854 mil. lei
366 Evaluarea întreprinderii

7. Evaluarea pierderii de goodwill

În practica juridică, recunoaşterea integrală şi compensarea pierderii de
goodwill este o problemă complexă. De exemplu, în practica ţărilor dezvoltate,
pentru compensarea goodwill-ului pierdut, proprietarul afacerii va fi
despăgubit doar în anumite condiţii. Între aceste condiţii, în primul rând
trebuie dovedită cauza pierderii, iar în al doilea rând trebuie dovedit faptul că
pierderea nu putea fi în mod rezonabil prevenită prin reamplasarea afacerii sau
prin luarea măsurilor pe care o persoană prudentă le-ar fi luat pentru
prezervarea goodwill-ului.
Pentru înţelegerea modului de evaluare a pierderii de goodwill,
prezentăm în sinteză punctul de vedere al evaluatorilor:
 existenţa goodwill-ului se manifestă prin:
a) profituri istorice suplimentare (supraprofit) sau printr-o probabilitate
rezonabilă de realizare a unui supraprofit în perioada imediat următoare;
b) pe baza informaţiilor de piaţă se observă în mod clar că pentru
afaceri similare se plăteşte o primă, reprezentând goodwill-ul;
c) în circumstanţe speciale, când evaluatorul consideră, pe baza analizei
informaţiilor disponibile şi a propriei experienţe, că afacerea deţine goodwill.
 pierderea de goodwill:
a) dacă o afacere poate fi reamplasată, pierderea potenţială de goodwill va
fi măsurată prin diferenţa între valoarea acestuia înainte şi după reamplasare;
b) ca regulă generală, pierderea nu va putea depăşi cel mai scăzut cost
de reintegrare a goodwill-ului pierdut sau valoarea totală a goodwill-ului
înainte de reamplasare;
c) dacă afacerea nu poate fi reamplasată în cadrul aceleiaşi pieţe,
întregul goodwill al afacerii va fi considerat pierdut;
d) dacă goodwill-ul pierdut nu poate fi reconstituit într-o perioadă
rezonabilă de timp, întreaga sumă a pierderii va fi considerată irecuperabilă.
Metode de evaluare a pierderii de goodwill se bazează pe conceptele,
metodele şi tehnicile prezentate în paginile anterioare.

Metoda capitalizării supraprofitului pierdut

Avantajul acestei metode, atunci când pierderea de goodwill poate fi
susţinută, este că oferă o explicaţie logică, care poate da câştig de cauză în faţa
instanţei sau a terţilor.

Aplicaţie:
Presupunem că autoritatea locală, în mod nejustificat, întârzie finalizarea
reparaţiilor unei străzi şi a trotuarului din vecinătatea unui mic magazin. Ca
rezultat, este anticipată o pierdere de clientelă în următorii doi ani, care va
Capitolul 16. Evaluarea activelor necorporale 367

antrena o reducere a profiturilor; pierderea de clientelă este susţinută de

reducerea semnificativă a vânzărilor după depăşirea termenului anunţat de
finalizare a reparaţiei. Activele necorporale distincte (individualizabile), cu o
valoare de 10.000 euro, nu au efect important asupra clientelei şi ele nu vor fi
incluse ca parte a goodwill-ului.

Tabelul 16.6
Estimarea supraprofitului pierdut
– euro –
Înainte de data
După data de referinţă
Specificaţie anunţată finalizare
Anul 1 Anul 2
reparaţii
1. Rezultat înainte de amortizări 60.000 37.000 45.000
2. Amortizarea economică - 16.250 - 16.250 - 16.250
- mobilier (10.000, 8 ani) 1.250
- maşini (20.000, 5 ani) 4.000
- alte mijloace fixe (50.000, 5 ani) 10.000
- intangibile amortizabile (10 ani) 1.000
3. Profitul afacerii (1-2) 43.750 20.750 28.750
4. Profitul normal al investiţiei 23.100 20.100 20.100
- creşterea necesarului de fond de rulment 12.000 9.000 9.000
(100.000 în primul an, 75.000 în următorii, 0,12)
- active fixe (80.000 x 0,12) 9.600 9.600 9.600
- active necorporale distincte (10.000 x 0,15) 1.500 1.500 1.500
5. Supraprofit (3-4) 20.650 650 8.650
Notă: necesarul de fond de rulment este de 100.000 de euro, iar în următorii doi ani
scade la 75.000 de euro.

Determinarea pierderii de goodwill:

1) pierderea actuală din primul an 20.000 euro
a) pierderea din al doilea an 12.000
b) factor de actualizare 15% 0,869
2) pierderea actuală din anul 2 (a  b) 10.428 euro
Pierderea de goodwill (1+2) 30.428 euro

Metoda costului de reconstituire a goodwill-ului pierdut

Dacă metoda prezentată anterior nu poate fi aplicată sau dacă se impune
verificarea rezultatelor obţinute, evaluatorul poate estima costul reconstituirii
goodwill-ului pierdut. Dacă acest cost este realist şi nu implică o valoare mai
mare decât goodwill-ul iniţial, rezultatul aplicării metodei este credibil şi util.
Există însă şi o restricţie majoră în aplicarea metodei datorită cazurilor
frecvente în care goodwill-ul pierdut nu poate fi reconstituit într-o perioadă de
368 Evaluarea întreprinderii

timp rezonabilă, costul estimat devine foarte speculativ; într-o asemenea situaţie
este recomandabil să considerăm că goodwill-ul a fost pierdut definitiv. Metoda
are un grad de relevanţă ridicat îndeosebi în situaţiile în care nu s-a pierdut
întreaga clientelă (şi deci întreaga sursă de realizare a profitului).

Întrebări

1. Active necorporale legate de marketingul şi promovarea

produselor sunt:
a) mărcile de fabrică, contractele de publicitate, acordurile de licenţă şi
redevenţă;
b) mărcile de fabrică şi de produse, titluri de ziare, numele domeniilor
de internet, acorduri de neconcurenţă;
c) mărcile de fabrică, contractele de publicitate, acordurile de licenţă şi
redevenţă, drepturile de autor;
d) listele de clienţi, mărcile de fabrică şi de produse, titluri de ziare,
numele domeniilor de internet, acorduri de neconcurenţă.

2. Active necorporale legate de clienţi sau de furnizori sunt:

a) mărcile de fabrică, contractele de publicitate, relaţiile cu clienţii,
listele de clienţi;
b) mărcile de fabrică, contractele de publicitate, acordurile de licenţă şi
redevenţă, drepturile de autor;
c) contractele de servicii sau achiziţii, acordurile de licenţă şi redevenţă,
contractele de franciză, relaţiile cu clienţii, listele de clienţi;
d) numele domeniilor de internet, acorduri de neconcurenţă, listele de
clienţi, mărcile de fabrică şi de produse.

3. Dreptul de aterizare/decolare pe/de pe un aeroport:

a) este un activ necorporal nediferenţiabil ce, de regulă, este inclus în
goodwill-ul firmei;
b) este un activ necorporal distinct, legat de marketingul şi promovarea
produselor sau serviciilor;
c) este un activ necorporal distinct, legat de furnizor şi care provine din
relaţiile între părţi sau din cunoaşterea furnizorilor;
d) nu este un activ necorporal.
Capitolul 16. Evaluarea activelor necorporale 369

4. Este necesară evaluarea contractului de închiriere pentru o proprietate

comercială de 150 mp utili, situată într-o zonă foarte bună. Perioada rămasă
din contractul de închiriere este de trei ani, iar chiria netă negociată a fost de
12 euro/mp lunar, în vreme ce pentru localuri similare se plăteşte o chirie de
15 euro/mp lunar. Rata de actualizare adecvată este de 12%. Valoarea avan-
tajului de contract de închiriere este de:
a) circa 4.700 euro;
b) circa 56.000 euro;
c) contractul de închiriere are o valoare negativă pentru chiriaş;
d) circa 65.000 euro.

5. Proprietatea intelectuală:
a) diferenţa între valoarea afacerii şi valoarea netă a tuturor activelor
identificabile (tangibile şi intangibile);
b) reprezintă o categorie specială de active necorporale pentru că ele sunt
unice, iar proprietarul lor este protejat de lege pentru exploatarea neautorizată,
contrafacere etc.;
c) element adiţional de valoare, ce este ataşat unei afaceri ca rezultat al
existenţei elementelor ce permit continuarea activităţii într-un orizont de timp
previzibil;
d) reprezintă partea cea mai importantă a goodwill-ului, de regulă
transferabil către noul proprietar.

6. Goodwill-ul reprezintă:
a) supraprofitul; întreprinderea care beneficiază de goodwill generează
un profit superior mediei;
b) o valoare reziduală; diferenţa între valoarea afacerii şi valoarea netă a
tuturor activelor identificabile (tangibile şi intangibile);
c) reprezintă o categorie specială de active necorporale pentru că ele sunt
unice, iar proprietarul lor este protejat de lege pentru exploatarea neautorizată,
contrafacere etc.;
d) a şi b.

7. Importanţa capitalului intelectual poate fi evidenţiată de următoarele:

a) revoluţia în tehnologia informaţiei şi în economia bazată pe cunoaştere;
b) creşterea importanţei cunoaşterii şi a economiei bazată pe cunoaştere;
c) modificarea fundamentului activităţilor interpersonale şi a societăţii-reţea;
d) apariţia inovaţiei ca determinant principal al competitivităţii;
e) toate cele de mai sus.
370 Evaluarea întreprinderii

8. Evaluarea brevetelor are următoarea ordine descrescătoare a

relevanţei abordărilor în evaluare:
a) profit, piaţă, cost;
b) piaţă, profit, cost;
c) cost, profit, piaţă;
d) cost, piaţă, profit;

9. Metoda profiturilor suplimentare (sau metoda supraprofitului) în

evaluarea activelor necorporale:
a) determină valoarea actualizată a fluxurilor de numerar atribuibile
activului necorporal evaluat, după deducerea fluxurilor de numerar care sunt
atribuibile altor active;
b) estimează valoarea unui activ necorporal prin comparaţie cu valoarea
plăţilor de redevenţe ipotetice plătite în absenţa deţinerii proprietăţii asupra
activului;
c) presupune compararea fluxului de profit care ar putea fi obţinut de o
întreprindere, care utilizează activul necorporal, cu acela obţinut de o
întreprindere care nu utilizează acel activ;
d) niciun răspuns corect.

10. Dacă o afacere poate fi reamplasată, pierderea potenţială de

goodwill va fi măsurată prin:
a) diferenţa între valoarea acestuia după şi înainte de reamplasare, mai
puţin valoarea de piaţă a terenului liber;
b) suma între valoarea acestuia înainte şi după reamplasare;
c) diferenţa între valoarea acestuia înainte şi după reamplasare;
d) o afacere nu poate fi reamplasată.

11. Beneficiul fiscal din amortizarea activului necorporal:

a) este cunoscută sub numele de „Tax Amortization Benefit” (TAB) şi
reflectă economia de impozit pe profit, datorat costurilor cu impozitele şi
taxele aferente activului necorporal;
b) este cunoscută sub numele de „Tax Amortization Benefit” (TAB) şi
reflectă economia de impozit pe profit, datorat costurilor cu amortizarea
aferente activului necorporal;
c) este cunoscută sub numele de „rata Tobin Q Benefit” (TQB) şi
reflectă raportul între valoarea evaluată şi valoarea contabilă a activelor nete,
aceasta fiind datorată activelor necorporale;
d) este cunoscută sub numele de „rata Tobin after Benefit” (TAB) şi
reflectă raportul între valoarea contabilă şi valoarea evaluată a activelor nete,
aceasta fiind datorată activelor necorporale.
Capitolul 16. Evaluarea activelor necorporale 371

12. Numele domeniului de internet „google.com” este:

a) un activ necorporal legat de marketing;
b) un activ necorporal legat de clienţi;
c) un activ necorporal legat de domeniul artistic;
d) un activ necorporal de natură contractuală.

13. Portofoliul de contracte în derulare între Academia de Studii

Economice şi studenţii cu taxă este:
a) un activ necorporal legat de marketing;
b) un activ necorporal legat de clienţi;
c) un activ necorporal legat de domeniul artistic;
d) nu reprezintă un activ necorporal de natură contractuală.

14. Drepturile de operare şi de emisie ale postului Eurosport:

a) reprezintă active necorporale legate de marketing;
b) reprezintă active necorporale legate de clienţi;
c) reprezintă active necorporale de natură contractuală;
d) nu reprezintă active necorporale.

15. Formula băuturii răcoritoare Coca-Cola:

a) reprezintă un activ necorporal legat de marketing;
b) reprezintă un activ necorporal legat de clienţi;
c) reprezintă un activ necorporal de natură tehnologică;
d) reprezintă un activ necorporal de natură contractuală.

16. Proprietatea intelectuală:

a) reprezintă o categorie distinctă de active necorporale ce pot fi
evaluate doar prin venit, deoarece utilizatorul lor este protejat de lege pentru
exploatarea neautorizată, contrafacere etc.;
b) reprezintă o categorie specială de active necorporale pentru că ele
sunt unice, iar proprietarul lor este protejat de lege pentru exploatarea
neautorizată, contrafacere etc.;
c) reprezintă o parte specială a goodwill-ului pentru că aceasta este
protejată de lege pentru exploatarea neautorizată, contrafacere etc.;
d) reprezintă sinonimul termenului active necorporale distincte, fiind un
concept utilizat în justiţie, adesea referitor la litigii legate de exploatarea
neautorizată, contrafacere etc.
372 Evaluarea întreprinderii

Bibliografie

Edvinson L., Malone M., El Capital Intelectual, Harper Collins, 1997

Flamholtz E.G., „A model for human resource valuation: a stochastic process with service
rewards”, The Accounting Review, april. 1971, pp. 253-267
Hermanson R.H., „Accounting for Human Assets”, Occasional Paper no.14, Division of
Research, Graduate School of Business Administration, Michigan State University,
1964
Maurois A., Istoria Angliei, Editura Orizonturi, 1996, p. 65, p. 78
Reilly, R.F., Schweihs, R., Valuing Intangible Assets, McGraw-Hill Professional, 1999
Smith G., Parr R., Valuation of Intelectual Property and Intangible Assets, John Wiley &
Sons, 1994, p. 94, p. 124
Stan S., Anghel I., Evaluarea activelor necorporale, Editura IROVAL, Bucureşti, 1999
Stan S., Anghel I., Gruzsniczki V., Capitalul intelectual al întreprinderii. Evaluarea
proprietăţii intelectuale şi a altor active necorporale, Editura IROVAL şi Editura
Universităţii „Petru Maior”, Bucureşti, 2006
Stan S., Evaluarea activelor necorporale, Seminar de pregătire continuă D08, Editura IROVAL,
2010, p. 10
*** American Society of Appraisers (ASA) – Business Valuation Standards BVS-IX,
Intangible Asset Valuation, Revised 2005
*** American Institute of Certified Public Accountants (AICPA) – Valuation of a Business,
Business Ownership Interest, Security, or Intangible Asset, 2007
*** The Appraisal Foundation: Working Group Topic 06-1 „Best Practice for Intangible
Asset Valuations in Financial Reporting: The Identification of Contributory Assets and
the Calculation of Economic Rents”, 13 April 2007
*** Brand Finance Annual Report 2009 (vezi www.brandfinance.com)
*** IAS 38 – Active necorporale (inclus în IFRS-uri/ IAS-uri, 2007, Editura CECCAR, 2007)
*** IAS 36 – Deprecierea activelor
*** IFRS 3 – Combinări de întreprinderi (inclus în Standardele Internaţionale de Raportare
Financiară – IFRS-uri/IAS-uri, 2007, Editura CECCAR, 2007)
*** IFRS 5 – Active imobilizate deţinute pentru vânzare şi activităţi întrerupte
*** International Valuation Standards Committee (IVSC), GN 4, Evaluarea activelor
necorporale (revizuit 2010), par. 2.3 (vezi www.ivsc.org)