Management şi marketing în Kinetoterapie

ELEMENTE DE INTRODUCERE ÎN MANAGEMENT

În societatea modernă, recuperarea medicală sau kinetoterapia reprezintă un domeniu de mare
actualitate, aflat într-o continuă dezvoltare. Motivele sunt lesne de înţeles, dacă luăm în
considerare două aspecte esenţiale: incidenţa tot mai mare a bolilor cronice şi traumatismelor,
precum şi creşterea numerică a populaţiei de vârsta a treia.Contribuie în plus accentuarea
gradului de conştientizare a societăţii privind importanţa reintegrării individului, afectat de boală
sau traumatism, în mediul familial şi socio-profesional. În ultimele decenii se constată o
preocupare tot mai intensă a factorilor de decizie din sistemul de sănătate, în direcţia promovării
autonomiei pacientului în viaţa cotidiană. Ori, tocmai acesta este scopul final al recuperării
medicale: optimizareacalităţii vieţii, prin creşterea gradului de independenţă funcţională.
1. Originea conceptului de management. Definire
1. Originile etimologice ale managementului
Originile etimologice ale managementului au fost căutate încă din cele mai îndepărtate timpuri.
O influenţă hotărâtoare a avut-o:
 Verbul francez - manager - a utiliza cu economie
 Termenul - menage - ,însemnând conducere, administrare. Mult mai târziu, la începutul
secolului al XX –lea a intrat în economie, unde s-a extins mult si a rămas definitiv.
2. Conceptul de management
Conceptul de management a fost definit astfel:
 Managementul este o importantă tehnică socială, de conducere si control al eforturilor unei
grupe de indivizi pentru realizarea unui scop comun, bine definit. Realizarea acestui scop trebuie
să se realizeze în condiţii minime de cheltuieli, de resurse si eforturi.
 Managementul reprezintă arta de a conduce, de a conduce oamenii ale căror specializări sunt
diferite în cadrul aceleiasi organizaţii pentru atingerea unui obiectiv comun.
3. Definirea managementului
M.Dumitrascu a definit managementul ca fiind "stiinţa prin care se asigură conducerea tuturor
proceselor si unităţilor economice si din alte sectoare de activitate, în toate funcţiunile acestora,
având în prim plan omul, participarea motivată a acestuia si care presupune rezolvarea
problemelor sub aspect previzional, organizatoric, de conducere, de decizie, de control în scopul
cresterii eficienţei economice."
Ion Petrescu, a definit managementul ca: "ansamblul activităţilor, disciplinelor, metodelor,
tehnicilor care înglobează sarcinile conducerii, gestiunii, administrării si organizării societăţii
comerciale si vizează prin adoptarea deciziilor optime în proiectarea si reglarea proceselor
1
microeconomice să antreneze întregul colectiv de salariaţi pentru a întreprinde si a lucra cât mai
profitabil, pentru a organiza schimbări capabile să asigure cresterea performanţelor pe plan
economic si social”.
Bazele managementului stiinţific au fost puse de americanul F.W.Tayol, autor al lucrărilor
"Principiile conducerii stiinţifice" si "Conducerea atelierelor" si de francezul H.Fayol prin
lucrarea "Administraţia industrială si generală".
2
F.W.Tayol definea managementul ca "stiinţă originală, care se bazează pe legi, reguli si principii
riguros stabilite".
Teoreticienii, fac deosebire între managementul stiinţific si stiinţa managementului.
Managementul stiinţific este apreciat ca o practică a conducerii, realizată pe bază stiinţifică, care
o constituie stiinţa managementului, adică cercetările teoretice ale procesului de management.
Stiinţa managementului include multe discipline: matematica, economia, psihologia, ingineria,
sociologia.
Cu toate că o definiţie unanim recunoscută a managementului nu a fost încă elaborată, cei mai
mulţi specialisti privesc conducerea ca o activitate de reglaj care face posibilă trecerea unui
sistem dintr-o stare în alta dinainte stabilită .
Managementul reprezintă procesul care urmăreste atingerea unor obiective (scopuri)
utilizând resurse (umane, materiale, de timp). Teoria managementului are un caracter general
si se aplică în toate domeniile. Practica managementului are un caracter specific, în sensul că se
aplică într-un anumit domeniu (management organizaţional, management în asigurări,
management industrial). Managementul, abordat concomitent ca teorie si ca practică, este în
etapa actuală, unul dintre cei mai importanţi factori generatori de performanţe economice la nivel
de firmă. Funcţionalitatea, eficienţa si eficacitatea acesteia sunt dependente apreciabil de
calitatea, eficienţa si eficacitatea managementului.
2. Management între stiinţă si artă
1. Managementul ca stiinţă
Managementul ca stiinţă presupune elaborarea unor concepte, principii, metode si tehnici de
lucru cu caracter general, a căror utilizare trebuie să asigure folosirea la timp optim a
potenţialului uman, material si financiar din cadrul societăţilor comerciale. Pe măsura dezvoltării
teoriei managementului si arta de a conduce înregistrează progrese importante.
Mulţi specialisti pledează pentru o teorie complet integrată a managementului.
1
"stiinţa prin care se asigură conducerea tuturor proceselor si unităţilor economice si din alte
sectoare de activitate, în toate funcţiunile acestora, având în prim plan omul, participarea
motivată a acestuia si care presupune rezolvarea problemelor sub aspect previzional,
organizatoric, de conducere, de decizie, de control în scopul cresterii eficienţei economice." M.
Dumitrascu
2
F.W.Tayol definea managementul ca "stiinţă originală, care se bazează pe legi, reguli si principii
riguros stabilite".
Dezvoltarea teoriei integrate a managementului presupune :
a) În domeniul managementului, teoria este un cadru conceptual de referinţă.
b) Teoria este necesară pentru orientarea cercetării manageriale, pentru depistarea lacunelor în
domeniu si găsirea soluţiilor reusite de viitor.
c) Este imposibilă învăţarea managementului fără existenţa unei astfel de discipline care să ofere
un ghid de proceduri de lucru adecvate unui bun manager.
d) Întreprinderea modernă se bazează pe teoria managementului.
e) Cu ajutorul teoriei managementului se formează managerii capabili să conducă unităţi, să
asigure progres, inovare, motivare, profit.
Instalarea mileniului III aduce în prim planul lumii moderne o nouă perspectivă asupra unor noi
entităţi, noi controverse si bineînţeles, noi posibilităţi de abordare a acestora. Managementul este
una dintre ele. Cine? Cum? Cu ce? În cât timp? Unde? Cu ce costuri?
Managementul ca proces se adresează acestor întrebari si vine în întâmpinarea problemelor pe
care acestea le ridică. Utilizând toate resursele disponibile într-un mod cât mai eficient, cu un
cost cât mai mic si într-un timp cât mai scurt, managementul este modalitatea de a atinge scopul
cu economie de mijloace si cu un randament cât mai aproape de cel optim.
Managementul reprezintă o “disciplină” în ambele sensuri ale cuvantului:
- un domeniu de studiu
- o modalitate comportamentală
Scopul major al acestei discipline este să ofere informaţiile tehnice, metodologice si procedurale
pentru a fi înţelese si aplicate cu succes în vederea obţinerii rezultatelor scontate. Managementul
este stiinţă în măsura acumulărilor teoretice si artă în măsura aplicării eficiente. De ce stiinţă?
Pentru că are la bază principii, metode, legi, tehnici, accesibile oricui.
2. Managementul ca artă
De ce artă? Pentru că devine talent în măsura în care este practicat si se îmbogăţeste cu fiecare
experienţă în parte, invitând la creativitate, intuiţie, previziune. Este bine stiut faptul că în
ipostaza de stiinţă, managementul este abordat (si cunoscut) mai ales prin prisma proceselor de
management si a relaţiilor pe care acestea le generează (numite relaţii de management). Dacă
procesele de management se regăsesc în ceea ce generic numim funcţii ale managementului –
previziune, organizare, coordonare, antrenare, control, evaluare, relaţiile de management se
manifestă ca raporturi între cei care conduc si cei care execută în ceea ce priveste exercitarea
funcţiilor managementului.

3. Procese, relaţii si funcţii ale managementului

Procese si relaţii de management
În acest fel, managementul prezintă un sistem de procese prin care factorii de autoritate si deci de
decizie, ai firmei, acţionează în interiorul acesteia în scopul asigurării unei eficienţe
organizaţionale cât mai înalte. Realizarea procesului de management presupune îndeplinirea unor
activităţi specifice care pot fi împărţite în câteva grupe definitorii pentru rolul oricărui manager,
indiferent de poziţia pe care acesta o ocupă în cadrul firmei. Procesul de management se poate
partaja, având în vedere natura sarcinilor implicate de desfăsurarea lui si modul de realizare, în
cinci funcţii:
 Previziunea
 Organizarea
 Coordonarea
 Antrenarea
 Evaluarea-controlul.
Previziunea - Este funcţia cea mai importantă a unui proces managerial şi implicit, cea care îl
declanşează. Toate celelalte funcţii care o succed depind în exclusivitate de factorul timp la care
se referă previziunea şi de gradul de detaliere al obiectivelor. Deciziile şi acţiunile prin care se
stabilesc obiectivele (pe termen scurt, mediu şi lung) organizaţiei şi subdiviziunilor sale,
formularea modalităţilor de acţiune în vederea realizării acestora şi fundamentarea necesarului de
resurse definesc această funcţie
Planul - Este instrumentul în care se finalizează cea mai mare parte a proceselor de previziune.
Gradul lor de detaliere variază invers proporţional cu orizontul, în funcţie de aria de întindere.
Organizarea - Funcţia de organizare desemnează ansamblul proceselor de management prin
intermediul cărora se stabilesc si delimitează procesele de muncă fizică si intelectuală cu
componentele lor, precum si gruparea acestora pe posturi, formaţii de muncă, compartimente si
atribuirea lor personalului, corespunzător anumitor criterii manageriale, economice, tehnice si
sociale, în vederea realizării în cât mai bune condiţii a obiectivelor previzionate.
În cadrul organizării se delimitează două subdiviziuni:
 organizarea de ansamblu a firmei concretizată în stabilirea structurii organizatorice si a
sistemului informaţional (exercitată de managementul superior)
 organizarea principalelor componente ale firmei – cercetarea /dezvoltarea, producţia,
personalul etc. Specific acestei componente majore a funcţiei de organizare este un
management mediu si inferior.
Coordonarea - Funcţia de coordonare constă în ansamblul proceselor de muncă prin care se
armonizează deciziile si acţiunile personalului firmei si ale subsistemelor sale, în cadrul
previziunilor si sistemului organizatoric. Deci, coordonarea este o organizare în dinamică a cărei
necesitate rezultă, în principal, din:
a.dinamismul firmei si al mediului ambiant, imposibil de reflectat în totalitate în previziuni si
în sistemul organizatoric;
 b.complexitatea, diversitatea si reacţiile personalului ce reclamă un feed-back operativ,
permanent, de natură să asigure corelarea adecvată a deciziilor si a acţiunilor acestora. Pentru
asigurarea unei coordonări eficace este esenţială existenţa unei comunicări adecvate la toate
nivelurile managementului, prin comunicare înţelegând transmiterea de informaţii si perceperea
integrală a mesajelor conţinute.
Antrenarea - Funcţia de antrenare încorporează ansamblul proceselor de muncă prin care se
determină personalul firmei să contribuie la stabilirea si realizarea obiectivelor previzionate, pe
baza luării în considerare a factorilor care îi motivează. Deci, scopul antrenării are un pronunţat
caracter operaţional. Fundamentul antrenării îl reprezintă motivarea, care în funcţie de modul de
condiţionare a satisfacţiilor personalului, dă rezultate pozitive sau negative. În firmele moderne
se foloseste cu prioritate motivarea pozitivă, întrucât la acelasi volum de resurse financiare
utilizate pentru motivare o parte sensibil mai mare a personalului obţine satisfacţii din
participarea la procesul muncii, iar climatul de muncă si cultura firmei sunt superioare, ceea ce,
implicit, generează rezultate economice mai mari.
Control-evaluare - Funcţia de control-evaluare poate fi definită ca ansamblul proceselor prin
care performanţele firmei , subsistemelor si componenţilor acesteia sunt măsurate si comparate
cu obiectivele si standardele stabilite iniţial, în vederea eliminării deficienţelor constatate si
integrării abaterilor pozitive. Procesele de evaluare control implică patru faze:
 măsurarea realizărilor;

 compararea realizărilor cu obiectivele si standardele stabilite iniţial, evidenţiind abaterile

produse;
 determinarea cauzelor care au generat abaterile constatate;

 efectuarea corecturilor care se impun, inclusiv acţionarea, pe măsura posibilităţilor, asupra

cauzelor ce au generat abaterile negative.

METODE DE MANAGEMENT
În activitatea de conducere a unei organizaţii este necesar să se folosească metode şi tehnici de
conducere, întrucât managerii trebuie să soluţioneze o gamă largă de probleme, fiecare problemă
rezolvându-se printr-o metodă sau tehnică specifică [Dumbravă I., 2001:97].
1. Managementul prin obiective
Managementul prin obiective se bazează pe determinarea riguroasă a acestora până la nivelul
executanţilor, care participă nemijlocit la stabilirea lor si pe corelarea strânsă a recompenselor si
a sancţiunilor cu nivelul realizării obiectivelor prestabilite. Această metodă a fost generată de
nevoia ordonării acţiunilor pornind de la ideea că succesul în aplicarea unei strategii de
dezvoltare a unităţii depinde de corelarea obiectivelor generale ale acesteia cu cele ale
subdiviziunilor organizatorice si a intereselor întregului personal din unitatea economică.Prin
obiective se înţeleg ţelurile, scopurile cuantificabile pe care un manager si le propune să le
realizeze într-un termen stabilit, cu mijloace precizate.
 2. Managementul pe produs
Esenţa metodei constă în asigurarea de către managerul de produs a organizării, coordonării si
gestionării globale a tuturor activităţilor privind produsul (grupa de produse înrudite ca
tehnologie si utilitate) din momentul conceperii lui până la scoaterea din producţie. Orientarea
spre managementul pe bază de produs a fost determinată de o serie de cerinţe:scurtarea duratei
de viaţă a produselor,adaptarea si diversificarea produselor la cerinţele si exigenţele
clienţilor,realizarea unei gestiuni complete pe produs, urmărirea factorilor care au influenţat
direct reusta primilor utilizatori de produse. Specificitatea acestei metode constă în accentul pe
care-l pune pe unele dintre elementele procesului de management cum sunt: previziunea,
coordonarea, politica resurselor, orientate spre unele produse alese după criterii importante.
3. Managementul prin delegare
Aplicarea metodei urmăreste cresterea eficienţei managementului prin structurarea
organizatorică si repartizarea raţională a activităţilor la toate nivelurile ierarhice prin procesul de
delegare. Managementul prin delegare constă în transmiterea parţială, succesivă si temporară a
unei sarcini de serviciu unui subordonat de către un manager, însoţită de autoritatea si
responsabilitatea necesară, precum si de condiţiile necesare pentru a putea acţiona cu un anume
grad de libertate asupra resurselor aflate la dispoziţia sa. Scopul urmărit prin aplicarea acestei
metode se referă la reducerea timpului de rezolvare a unor probleme curente, dezvoltarea
autonomiei manageriale, încurajarea subordonaţilor de a participa la actul decizional si de
valorificare a voinţei de asumare a responsabilităţii si dorinţei de afirmare.
DEFINIŢIA ȘI EVOLUȚIA CONCEPTULUI DE MARKETING
În literatura de specialitate, precum şi în practica economică, conceptul de marketing are mai
multe accepţiuni. În funcţie de unghiul de abordare, prin termenul de marketing se pot desemna,
deopotrivă, atât un domeniu al ştiinţei, o disciplină, un demers socio-economic, cât şi o activitate
practică sau o funcţie a unei organizaţii (privată sau publică).
Din punct de vedere etimologic, cuvântul "marketing" provine din limba engleză şi desemnează
"piaţă", "comercializare", "târguială", "vânzare/cumpărare". Prin urmare, deşi termenul de
marketing a apărut înaintea apariţiei ştiinţelor economice ca ştiinţe, consacrarea lui în literatura
de specialitate este indisolubil legat de evoluţia ştiinţelor economice (evoluţia gândirii şi
curentelor din domeniul ştiinţelor economice).
Din punctul de vedere al modului de definire a conceptului de marketing, de-a lungul timpului s-
au conturat două mari clase de definiţii:
1. Prima clasă de definiţii s-a conturat în prima jumătate a secolului XX şi este vizibil
tributarăvechii orientări a activităţilor economice, în care punctul de pornire sau central îl
constituia nuclientul (consumatorul), ci produsele existente care trebuiau furnizate sau oferite
(orientarea sprevânzări). Astfel, conform acestei prime clase, prin marketing se înţelege
"realizarea activităţiloreconomice care dirijează fluxul bunurilor şi serviciilor de la producător la
consumator sau utilizator". De altfel una dintre caracteristicile de bază a acestei clase de definiţie
îl constituie faptul că marketingul este privit şi considerat exclusiv doar ca un mijloc de vânzare
şi de promovare.
2. A doua clasă de definiţii, apare în cea de-a doua jumătate a secolului XX şi revizuieşte într-o
manieră destul de profundă termenul şi înţelesul de marketing. În accepţiunea celei de-a doua
clase de definiţii, marketingul apare legat de noţiunea de "client" sau "consumator", abordarea
conceptual fiind mult mai largă, procesuală/sistemică şi interdisciplinară. De asemenea, drept
caracteristică generală, această clasă de definiţii lărgeşte sfera activităţilor legate de marketing,
folosind acest concept nu numai la activităţile economice, ci şi la activităţile sociale sau din sfera
politicului (activităţi şi partide politice). Totodată, această clasă de definiţii pune accent pe
evidenţierea procesului de tranzacţie/schimb valoric care apare în procesul de vânzare/cumpărare
de bunuri sau servicii.
Astfel, în cea de-a doua clasă de definiţii intră următoarele definiţii:
1. Marketingul este un întreg sistem de activităţi economice referitoare la programarea,
preţurile, promovarea şi distribuirea produselor şi serviciilor menite să satisfacă cerinţele
consumatorilor actuali şi potenţiali (Stanton, 1981); 3
2. 4Marketingul reprezintă o activitate umană orientată în direcţia satisfacerii nevoilor şi
dorinţelor prin intermediul procesului schimbului(Kotler, 1999);
3. 5Marketingul este procesul managerial responsabil cu identificarea, anticiparea şi
satisfacerea cerinţelor clienţilor în condiţii de profitabilitate (Verstage, 2005).
4. "Marketingul este un proces social şi managerial prin care indivizii sau grupuri de
indivizi obţin ceea ce vor şi ce le sunt necesare prin intermediul creării şi schimbului între
ei de produse şi valori"(Kotler et al, 1999). Această din urmă definiţie evidenţiază
pregnant legătura care există între conceptul de marketing şi conceptul de
tranzacţie/schimb a produselor/valorilor (proces care presupune ca o organizaţie să ofere
anumite produse şi servicii în schimbul banilor furnizaţi de clienţii care au trebuinţă de
astfel de produse/servicii).
Esenţa conceptului de marketing constă în identificarea, anticiparea şi cuantificarea nevoilor
şi dorinţelor consumatorilor şi satisfacerea acestora într-un grad cât mai înalt şi mai eficient
decât concurenţa de pe piaţă.
Pe de altă parte, orientarea către marketing poate fi identificată deopotrivă la nivel
macroeconomic şi la nivel microeconomic. Astfel, în viziunea macroeconomică, marketingul
poate fi considerat ca fiind " un instrument social şi economic graţie căruia produsele
materiale şi cultura unei societăţi sunt transmise membrilor săi" (Kelly, 1968:19).

3
Marketingul este un întreg sistem de activităţi economice referitoare la programarea, preţurile,
promovarea şi distribuirea produselor şi serviciilor menite să satisfacă cerinţele consumatorilor
actuali şi potenţiali (Stanton, 1981);
4
Marketingul reprezintă o activitate umană orientată în direcţia satisfacerii nevoilor şi dorinţelor
prin intermediul procesului schimbului(Kotler, 1999);
5
Marketingul este procesul managerial responsabil cu identificarea, anticiparea şi satisfacerea
cerinţelor clienţilor în condiţii de profitabilitate (Verstage, 2005).
 În acelaşi timp, la nivel microeconomic, conceptul de marketing apare relaţionat cu
activităţile concrete de la nivelul agenţilor economici desemnând 6"ansamblul mijloacelor de
care dispun organizaţiile în vederea creării, menţinerii şi dezvoltării propriilor lor pieţe"
(Lendrevie et al, 2006:2).
Din perspectiva unor anumiţi specialişti (C. Florescu et al., 1992), o definiţie cuprinzătoare a
marketingului ar trebui să includă următoarele elemente:
(1) o concepţie modernă legată de orientarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii
economice - potrivit acestor concepţii orice activitate trebuie îndreptată în direcţia satisfacerii
cerinţelor consumatorilor cu maximă eficienţă;
(2) promovarea şi dezvoltarea unor activităţi specifice care materializează noile raporturi ale
organizaţiei cu mediul exterior, şi anume: investigarea pieţii consumatorului, testarea
acceptabilităţii produselor şi serviciilor, activităţi de promovare, studiul pieţei;
(3) utilizarea unor instrumente de marketing ştiinţific adecvate pentru cercetarea nevoilor de
consum, investigarea pieţei - necesare fundamentării corecte a deciziilor de marketing.
În succesiunea logică, fazele care formează conţinutul marketingului sunt:
 cercetarea şi identificarea nevoilor de consum şi orientările lor;
 proiectarea viitoarelor produse; § testarea prototipului concluziile privind perspectiva
produsului;
 stabilirea politicii de preţuri;
 pregătirea pieţii;
 lansarea produsului pe piaţă;
 organizarea raţională a procesului de vânzare;
 studierea gradului de satisfacere a nevoilor;
 sintetizarea principalelor elemente privind îmbunătăţirea produsului.
Acestea demonstrează că marketingul se constituie într-un amplu studiu cu privire la modul
în care diferite segmente ale societăţii îşi satisfac necesităţile prin procesul schimbului,
întrucât prin activitatea de marketing se pot realiza în principal, identificarea şi delimitarea
cererii şi concurenţei, organizarea reţelei de reprezentare, informare, comercializare,
distribuţie şi promovare, elaborarea politicii de preţ şi de produs, precum şi identificarea
căilor optime de cooperare internaţională şi plasare de capital.
FUNCŢIILE DE MARKETING
La modul general funcţiile de marketing pot fi definite ca fiind acele activităţi specific
domeniului de marketing. Diferenţa dintre funcţiile de marketing şi alte activităţi rezidă, în
general, în următoarele:

6
“ansamblulmijloacelor de care dispun organizaţiile în vederea creării, menţinerii şi dezvoltării
propriilor lor pieţe"
- funcţiile de marketing se compun sau sunt alcătuite din sarcinile, activităţile şi procesele
specific numai marketingului şi care nu se regăsesc pentru o altă categorie de funcţii sau
domenii (de exemplu funcţiile managementului);
- aceste funcţii se exercită în toate organizaţiile din domeniul privat, indiferent de specificul
organizaţiei.
Marketingul îndeplineşte 4 funcţii de bază şi anume:
1. Cercetarea pieţei şi al consumatorilor. Informaţiile legate de piaţă constituie elementele
esenţiale pentru supravieţuirea sau adaptarea unei întreprinderi (organizaţii) la mediul extern.
Prin faptul că pe piaţă se validează de cele mai multe ori justeţea deciziilor economice, putem
afirma fără rezervă faptul că piaţa reprezintă un "barometru" a situaţiei economico-financiare
şi sociale a întreprinderilor (organizaţiilor);
2. Satisfacerea nevoilor şi dorinţelor consumatorilor. Realizarea acestei funcţii, reprezintă
însuşi filosofia marketingului, motivarea şi sensul economic şi social a existenţei oricărei
organizaţii;
3. Creşterea eficienţei economice. Realizarea unei activităţi rentabile, profitabile este
condiţia existenţei şi supravieţuirii oricărei organizaţii fie ea privată sau nonprofit. În
concepţia marketingului eficienţa economică se măsoară nu numai din perspectiva profitului
dar şi din perspectiva gradului în care organizaţia satisface nevoile consumatorilor. De altfel,
în concepţia marketingului, profitul este considerat ca o "recompensă" primită de organizaţie
de la consumatori în urma satisfacţiei produsă acestora în procesul utilizării produsului sau
serviciului.
4. Racordarea promptă, rapidă, flexibilă şi elastică a firmei la dinamica mediului.
Marketingul poate îndeplinii rolul unui radar şi prompt semnalizator a situaţiilor neprevăzute
ce pot intervenii pe piaţă, precum şi in comportamentul consumatorilor (nevoile şi cerinţele
consumatorilor faţă de produs/serviciu). În acest sens, marketingul nu numai că rupe şi
elimină tiparele ci, dimpotrivă, stimulează şi descătuşează imaginaţia, inventivitatea, intuiţia
şi spiritual creator al angajaţilor.
Prin urmare, cele 4 funcţii menţionate mai sus, acoperă atât scopul orientării de marketing a
activităţilor economice cât şi mijloacele atingerii acestui scop. În forme specifice şi cu
intensitate variabilă, toate aceste funcţii se pot regăsi în practica marketingului, indiferent de
domeniul de activitate al organizaţiei, nivelul sau scara aplicării lui; ele ţin de existenţa
marketingului ca sistem.