CURSUL ELEMENTE DE CULTUR ROMÂNEASC

Conceptul de PROVERB
Studiul conceptului
Fişă de dicţionar
(lat. proverbium „dicton”; fr. proverbe)
Definiţia I Definiţia II Definiţia III
„Desemnează o expresie populară „Formulă fixă, în general „Termenul numeşte o cugetare
succintă, de obicei ritmică, şi uneori metaforică, exprimînd un adevăr exprimînd, într-o formulă
ritmată, cel mai ades metaforică, ce rezultat din experienţă, un sfat, lapidară, relativ stabilă din punct
concentrează rezultatul unei şi cunoscută de toţi membrii de vedere lingvistic şi adeseori
experienţe de viaţă sau al unei
unui grup social.” metaforică, uneori rimată şi
observaţii asupra vieţii, în legătură [Irina Petraş, Teoria literaturii.
cu care pronunţă şi o concluzie, un
ritmată, un adevăr sau o
Dicţionar-antologie, Bucureşti, Editura convingere cu valoare generală.”
îndemn etc., de regulă, cu Didactică şi Pedagogică, 1996, p. 302]
[Mircea Anghelescu, Cristina Ionescu,
accentuată nuanţă morală,
Gheorghe Lăzărescu, Dicţionar de
filozofică, practică ş.a.m.d.” termeni literari, Bucureşti, Editura
[Dicţionar de termeni literari, Garamond, 1992, p. 191]
coordonator. Al. Săndulescu, Bucureşti,
Editura Academiei Române, 1976, p.
359]

Caracteristici: Nuanţe stilistice:

 Proverbul este un microtext.
 Baza proverbului o constituie „o judecată
încheiată, o metonimie realizată şi se
instaurează în substantiv” (Petru Ursache,
Etnoestetica, Ed. Institutul European, Iaşi,
1998, p. 21).
 Plinătatea funcţională şi semantică a
proverbului se deschide numai în context.
 Proverbele au funcţie artistică, dar şi rol
educativ.
 Proverbele sunt formule de gândire foarte
bogate în conţinut.
 Într-un proverb, funcţia limbajului este fatică.
 Proverbele sunt propoziţii sau fraze de sine
stătătoare.
Reţineţi!
 Proverbul este una din cele mai vechi specii
literare.
 Proverbele sunt documente etnologice pentru
filozofia populară.
 Proverbul codifică un autor anonim care emite
concluzii cu caracter reflexiv asupra lumii
înconjurătoare.
 Proverbele sunt o arhivă de informaţie
dobândită pe calea exerciţiului intelectual şi a
experienţei practice într-un timp, spaţiu şi o
cauzalitate concrete.
 Proverbele au statutul de definiţii poetice şi
morale ale conceptelor de bine, frumos,
adevăr, viaţă, moarte, om, timp, rău, urât etc.
 Promovează cultul binelui, frumosului,
adevărului.
 Predicatul la o formă impersonală ori la
modul conjunctiv, poate fi predicat eliptic (de
ex.: Să fugi de omul însemnat; Se joacă ca
pisica cu şoarecele; Schimbarea domnilor,
bucuria nebunilor).
 Simetria şi antiteza în cadrul frazei (Nici din
salcie cerc de bute, nici din ciocoi om de
frunte).
 Repetiţii cu caracter iterativ (Sânge cu sânge
nu se spală).
 Armonie sonoră (Jocul rupe cojocul).
 Ca text, proverbul utilizează varii tipuri de
sintaxă populară.
 Discurs concis şi apodictic.
Pentru informaţie!
 Proverbele sunt forme ale culturii şi literaturii
populare.
 Proverbele mai sunt numite învăţături
înţelepte (Herodot), vorbe bătrâneşti, ziceri
din bătrâni, vorbe adânci, cuvânt bătrân (D.
Cantemir).
 În cronici, în cărţile populare, în textele
religioase, proverbele au funcţia de model de
gândire filozofică de tip arhaic.
 În textele culte, proverbele imprimă stilului un
caracter oralizant.
 Folosirea proverbelor creează o atmosferă de
epocă (arhaică, istorică).
 Proverbele potenţează discursul aforistic în
opera cultă.
 Proverbele pot fi utilizate în operele literare ca
elemente de caracterizare a unui personaj sau
a unei situaţii într-o operă literară.

[1]
 CURSUL ELEMENTE DE CULTUR ROMÂNEASC
Categorii
Chestionar Proverb Descântec Cântec liric
Când se oricând la nevoie oricând
execută
De către cine oricine ins specializat oricine
În folosul cui colectivitate (dar şi bolnav pentru sine
pentru sine)
De ce (funcţia) sfat, morală, ghid însănătoşire alinare
Cum spus recitat+recuzită cântat+recuzită

Mostre de fişe:
FIŞA 1
Proverbul evocă o întâmplare, un eveniment, un act comportamental al omului.
Proverbul rezumă o întâmplare, o trăsătură de caracter a omului etc.
Proverbul este comunicat într-o anumită situaţie şi este acceptat dacă toţi membrii
colectivităţii îi înţeleg sensul.
În proverb, omul codifică o viziune despre sine şi despre viaţă, o experienţă acumulată în
timp.
Prin proverb se comunică ceva cunoscut (natura/cosmosul), ceva observabil (relaţiile
dintre oameni) şi ceva trăit (caracterul omului, psihologia acestuia, felul de a fi în relaţie
cu ceilalţi etc.).
În esenţă, enunţând un proverb, omul se şi comunică (îşi prezintă poziţia/atitudinea faţă
de o întâmplare, faţă de comportamentul unei persoane etc.).
Omul a apreciat şi a fixat în proverbe ceea ce a văzut nu o singură dată (ideea de
experienţă umană), astfel mesajul proverbelor arătând şi exprimând înţelepciunea
primară.
Proverbele arată direct/indirect că binele trebuie să troneze/să triumfe în viaţă.

FIŞA 2
Orice om, ca „producător” şi „consumator” de proverbe, este membru al unei
colectivităţi.
Proverbele indică o norma de viaţă stabilită şi general acceptată de colectivitate.
Proverbele exprimă mentalitatea comunitară.
Proverbul înseamnă reflecţie, observaţie, experienţă, spirit critic, umor, sugestie, morală,
autocunoaştere.
Rostind proverbul, vorbitorul nu-şi exprimă atitudinea în mod direct, ci perifrastic.
Vorbitorul află în proverb un mijloc de apărare într-o anumită situaţie (parează o replică,
ridiculizează sau bruschează o persoană, caracterizează pe cineva etc.).
Conţinutul proverbului îi dă fiinţei umane încredere în sine, îi insuflă autoritate,
superioritate în analiza unei situaţii, în aprecierea unui act comportamental, formulează
tensiunile unui conflict în termeni limpezi etc.

[2]
 CURSUL ELEMENTE DE CULTUR ROMÂNEASC

FIŞA 3
Indicaţii pentru analiza proverbului
1. Observă că propoziţia sau fraza are caracter închis, independent.
2. Identifică sfera semantică a proverbului, care se configurează, în genere, prin
substantive şi verbe.
3. Observă cuvintele ce denumesc realităţi arhicunoscute din viaţa de zi cu zi a omului.
4. Identifică opoziţia la nivel lexical.
5. Identifică opoziţia între două propoziţii din interiorul frazei.
6. Descifrează metonimia.
7. Observă cum se constituie mesajul prin repetarea unui cuvînt în interiorul enunţului
gnomic.
8. Caută sensul direct al cuvintelor ca o primă etapă a descoperirii sensului figurat al
proverbului.
9. Descoperă funcţiile conjuncţiilor, adverbelor şi pronumelor în realizarea semnificaţiei
microtextului.
10. Reliefează prezenţa în proverb a verbelor impersonale sau a celor la modul
conjunctiv.
11. Identifică şi analizează cuvintele care creează planul sonor al proverbului.
12. Determină caracterul narativ/descriptiv/moralizator al proverbului.
13. Observă cum sunt construite rima şi ritmul interior.
14. Sesizează caracterul arhaic al construcţiei gramaticale.
15. Etc.

Mostră de analiză a proverbului:

[3]
 CURSUL ELEMENTE DE CULTUR ROMÂNEASC
Proverbul
Timpul pierdut nu se mai întoarce.
timpul → dimensiune a Universului după care se
ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor;
durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care
corespunde desfăşurării unei acţiuni, unui
fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de
momente [Dicţionarul explicativ al limbii
române, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Univers
Enciclopedic, 1998, p. 85];
pierdut → (adjectiv) care nu se mai află în
posesiunea proprietarului, care nu mai există, nu
se mai află; (despre un interval de timp) care a
trecut pentru cineva în zadar, care a fost petrecut
fără folos sau cu prea puţin folos [Dicţionarul
explicativ al limbii române, Ediţia a II-a,
Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1998, p.
791] ; ar avea ca sinonime cuvintele: apus,
dispărut, trecut, irosit, risipit, ratat, scăpat, mort;
nu se întoarce → verb reflexiv la modul indicativ
timpul prezent, forma negativă, persoana III; a nu
mai reveni de unde a pornit; acţiunea de a nu se
mai întoarce şi rezultatul ei asupra fiinţei umane, a
colectivităţii, universului etc. [Dicţionarul
explicativ al limbii române, Ediţia a II-a,
Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1998, p.
538]; sinonime: a nu mai reveni, a nu mai
reapărea, a nu se mai înapoia; verbul este la
modul indicativ, mod al certitudinii şi realităţii:
Certitudinea se combină, de regulă, cu realitatea
şi cu detaşarea obiectivă; subiectul vorbitor
constată doar desfăşurarea unei acţiuni, existenţa
unei stări. Acţiunea este sigură pentru că este
reală, subiectul vorbitor nu se implică, pentru că
el descrie doar procesualitatea, sau se implică în
acest fel doar – situează acţiunea sau constată
situarea acţiunii (stării) în perspectiva realului
[Dumitru Irimia, Gramatica limbii române,
Ediţia a II-a, Iaşi, Editura Polirom, 2004, p. 214].
Timpul prezent al indicativului realizează ideea că
vorbitorul (în cazul proverbului, autorul anonim)
fixează o experienţă deja cunoscută (trăită de mai
multe ori/repetată în trecut);
mai → adverb care fixează, pentru forma negativă
a verbului nu se întoarce, ideea că acţiunea
verbului nu se va produce, nu va reveni; adverbul
mai realizează în proverb o realitate categorică –
omul a conştientizat că timpul (universal şi
individual) nu poate avea repetare (ideea de
scurgere ireversibilă a timpului); adverbul mai, ca
factor gramatical şi lexical, impune şi intensifică
mesajul/semnificaţia proverbului, chiar dacă iniţial
proverbul sugerează, aparent, o simplă constatare;
sensul direct trece în plan figurat, deoarece
raportul dintre semnificaţia primară şi semnificaţia
largă a proverbului este de natură metaforică;
autorul anonim sugerează raportul dintre Timp şi
fiinţa umană.
[4]
Proverbul
Păunul să se rotească, dar să tacă,
dacă va să placă.
păunul → pasăre cu o remarcabilă frumuseţe a
penajului, caracterizîndu-se prin exuberanţă de
culori, păunul impresionează, uimeşte, atrage mai
întîi ochiul omului;
să se rotească → adică să se prezinte/să se arate/să
se expună în toată splendoarea (celorlalţi);
sintagma construieşte relaţia păun – ceilalţi,
păunul se comunică vizual;
dar → conjuncţie coordonatoare adversativă,
realizează relaţia între cele două verbe la
conjunctiv: să se rotească şi să tacă; în acelaşi
timp, sugerează ideea de excludere a acţiunii să
tacă, pentru a face posibil obiectivul: (va) să placă
(aici sunt două realităţi intrate în mod subiectiv în
opoziţie, aduse în opoziţie din perspectiva viziunii
despre lume a protagonistului actului comunicării
lingvistice sau a viziunii încorporată în limbă
[Dumitru Irimia, Gramatica limbii române,
Ediţia a II-a, Iaşi, Editura Polirom, 2004, p. 503]);
să tacă → verb la modul conjunctiv care sugerează
ideea că păunul nu trebuie să comunice deloc în
plan sonor/auditiv; ceilalţi/colectivitatea nu trebuie
să audă ce spune şi cum spune pasărea, pentru că,
probabil, se ştie cum spune şi ce spune, adică
lucruri ce-i contrazic, flagrant, frumuseţea
exterioară;
dacă → conjuncţie subordonatoare ce echivalează,
în acest caz, ca sens, cu în caz că (în caz că va să
placă);
va → verbul a vrea (sensul echivalează cu a dori/a
voi ) la timpul prezent modul indicativ conturează
starea interioară a păsării; intenţia de a se
arăta/prezenta;
să placă → verbul a place (modul conjunctiv);
stare afectivă a fiinţei; păunul doreşte să trezească
un sentiment de admiraţie, de aprobare din partea
celorlalţi;
descifrarea sensurilor directe ale proverbului
conturează sfera sensului figurat;
sensul global se descifrează numai prin raportare
la comportamentul/modul de a gândi sau de a
acţiona al fiinţei umane care poate fi
aprobată/acceptată/ mustrată/ blamată etc. de către
colectivitate;
reţine că verbele la modul conjunctiv „situează
acţiunea verbală sub semnul incertitudinii; este
posibilă realizarea ei, dar este nesigură” [Dumitru
Irimia, Gramatica limbii române, Ediţia a II-a,
Iaşi, Editura Polirom, 2004, p. 242];
a examina şi alte proverbe care exprimă ideea că
nu întotdeauna reuşeşti să impresionezi prin vorbă.
 CURSUL ELEMENTE DE CULTUR ROMÂNEASC
FIŞA A
Citatul Cascadă cu întrebări
pentru înţelegerea textului

În ce constă relaţia dintre

„Viziunea largă din proverb a sintetizat latura etică proverb şi viaţa colectivităţii?
şi estetică a existenţei umane prin concentrări masive de Ce sens cuprind cuvintele
înţelepciune socială şi morală, comunicând înţelesuri înţelepciune şi înţelesuri în
adânci despre lume, oameni şi viaţă. Funcţia raport cu proverbul?
proverbului, ca primă filosofie populară, a fost şi una de Care este funcţia proverbului în
îndreptare şi corectare continuă a stărilor nefireşti, a viaţa socială?
abaterilor de la normele şi de la regulile de viaţă ale Explicaţi de ce consideră
comunităţii umane. Cultura populară a conferit autorul că proverbul este prima
proverbului funcţii ce se ridică la nivelul unui sistem de filozofie populară?
gândire, încorporând trăsăturile principale ale vieţii unui Cum exprimă proverbele esenţa
popor, munca şi experienţa lui de fiecare zi, sau vieţii poporului?
atitudinile existenţiale faţă de momentele hotărâtoare ale Cum explicaţi că proverbele
vieţii umane, de la naştere până la moarte, aşa cum le instituie un sistem de gândire?
întâlnim în cuprinsul unor colecţii. Ce coordonate fundamentale
Într-adevăr, proverbul românesc semnifică, prin ale existenţei umane intuim/
conţinutul său, o deschidere filosofică îndreptată spre descoperim în proverbe?
coordonatele fundamentale ale existenţei în diversele ei Ce înţelegeţi prin sintagma
ipostaze. Există o rânduire a lumii în proverb, similară rânduire a lumii?
rânduirii lumii naturale din viziunea cosmogoniei Cum demonstraţi că proverbele
populare. Există o cunoaştere a lumii în proverb, dezvăluie lumea?
cumulată în vorba de duh care s-ar putea numi, în cazul Stabiliţi o relaţie între
omului, şi o cunoaştere de sine. Proverbul semnifică şi o conţinutul unui porverb şi
implicaţie în fenomen, paralel cu o detaşare de el, prin conceptul de cunoaştere de
mijlocirea expresiei ori a înţelepciunii pe care o sine.
comunică. Ordinea vieţii sociale sau strâmbăturile De ce mesajul/sensul unui
acesteia sunt de asemeni cuprinse în spaţiul proverbului, proverb arată implicarea fiinţei
după postulatul unei morale colective, cu o vechime umane în fenomenul pe care-l
recunoscută. Un univers al acţiunii umane, al muncii, al caracterizează, îl judecă etc.?
vieţii omeneşti diurne şi al destinului uman au o prezenţă Ce înţelegeţi prin sintagma
aparte în aria proverbelor ducând la consensuri vechimea proverbului?
neaşteptate, la soluţii şi consideraţii diferite despre tot De ce autorul consideră că
ceea ce aparţine lumii şi vieţii.” proverbele evocă ordinea sau
strâmbăturile vieţii sociale.
[Vasile Vetişanu, Deschideri filosofice în cultura Care sunt cuvintele şi
tradiţională, sintagmele din text ce
Bucureşti, Editura Eminescu, 1989, pp. 136-137]
conturează universul tematic al
proverbelor?

FIŞA B
[5]
 CURSUL ELEMENTE DE CULTUR ROMÂNEASC
Ovidiu Papadima
Proverbul ca formă de înţelepciune Explorarea textului
(fragment)

Proverbele nu sunt învăţături. Sunt, ca toate celelalte forme de Citeşte textul şi identifică
artă populară, forme de viaţă. Dar mai mult decât celelalte, sunt cuvintele-cheie (de exemplu,
esenţe de viaţă. Ele formulează în modul cel mai concentrat şi mai proverb, înţelepciune etc.)
Formulează 5 întrebări
pregnant posibil o mulţime aproape infinită de situaţii de viaţă.
asupra textului.
Proverbele distilează, ca să zic aşa, viaţa. Însă o distilează astfel încât Elaborează o definiţie a
să nu-şi piardă nimic din savoare. Distilează mai întâi de toate, ce e proverbului în baza
mai cărnos şi mai zemos din viaţă. Apoi distilează numai atât cât infromaţiei din text.
trebuie. [...] Proverbele – şi alături de ele zicătorile – distilează deci Concretizează (după DEX)
înţelept situaţii de viaţă. Ca atare, nu sunt învăţături. Dar pot duce sensul cuvintelor învăţătură,
foarte firesc la înţelepciune. Cum? Foarte simplu: ajutându-te să esenţialul/esenţă, a distila şi
înţelegi orice te izbeşte contemplând viaţa. Să pricepi cu atât mai în înţelepciune), apoi explică de
adânc cu cât ceea ce pricepi poate fi mai neaşteptat. De aceea ce Ovidiu Papadima
proverbul e atât de concis. El trebuie să te facă să vezi totul, consideră că Proverbele nu
esenţialul, dintr-o aruncătură de ochi. Proverbul e o formă de artă sunt învăţături.
Descrie relaţia dintre om şi
concentrată. Sunt tot atâtea forme de proverb câte forme de artă a
proverb, aşa cum o deduceţi
cuvântului vrem. din gândurile autorului.
Iată un întreg pastel liric, un moment de noapte adâncă, Identifică 5 enunţuri pe care
concentrat într-un singur rând: Când doarme şi pământul sub om. Iată le-ai utiliza într-un eseu
o baladă cu trădători şi haiduci, concentrată într-un singur moment: despre proverb.
Fuge de scapără pietrele. Iată o esenţă de schiţă, portretul unui om Realizează un jurnal cu dublă
leneş cum nu se mai poate: Este bun să-l trimeţi după moarte – adică intrare.
tocmai după ce ai vrea cât mai mult să întârzie. Iată nuvela unui om Aplicând tehnica de lucru
sărac: În casa lui să-nvârteşti o mîţă de coadă şi n-are de ce se Graficul T, discută (se
apuca. Iată o temă de poemă comică: Orbul îşi caută acul în aria cu lucrează în plen) conţinutul
afirmaţiei Proverbele nu sunt
paiele şi surdul îl păvăţuieşte unde sună. Iată romanul unui om din
învăţături.
oraş fără noroc: De s-ar fi apucat să facă pălării, toţi oamenii s-ar fi Elaborează un eseu
născut fără cap. Iată două esenţe de frecvente romane ale vieţii rurale argumentativ cu titlul
în trecut: Mila de la bărbat/Ca umbra de la gard. Şi: Mila de la copil Proverbele nu sunt
de suflet/Ca umbra de mărăcine... învăţături.
Trebuie să observăm însă neapărat ceva... Din înseşi exemplele Citeşte atent alineatul al
înşirate în urmă, se vede că nu toate situaţiile de viaţă sunt la fel. Ca doilea şi explică prezenţa şi
atare, nici omul nu trebuie să se comporte la fel faţă de ele şi deci nici funcţia proverbelor citate de
proverbul nu are acelaşi rost totdeauna. Sunt situaţii calme care, ţie ca către autor.
om, îţi stau doar în faţă, fără să te oblige să iei altă atitudine decât cea Rescrie alineatul al doilea,
de contemplaţie, de înţelegere. Aici, proverbul te ajută doar în această punînd în locul proverbelor
citate ca exemple de către
pricepere, prezentându-ţi viaţa într-o formă cât mai pregnantă.
autor proverbe alese de către
Sunt însă situaţii dinamice, moduri anumite de a fi în lume, faţă tine dintr-o culegere/
de care trebuie să iei o atitudine activă, fie însuşindu-ţi-le ca stil al antologie de proverbe.
tău, hotărât de viaţă, fie luptând tot atât de hotărât împotriva lor. Aici Comentează enunţul Ele
proverbul te va ajuta de asemenea să le pricepi, prin formularea lor, – (proverbele – n.n., R.L.)
dar nu va rămâne la aceasta: constatările lui vor avea de astă dată formulează în modul cel mai
ceva etern durabil, vor prinde esenţe de soartă, nu de moment; şi concentrat şi mai pregnant
formularea lor nu va avea o linişte literară, ci un accent categoric de posibil o mulţime aproape
îndemn, chiar de poruncă, – de a te integra lor sau de a le respinge. infinită de situaţii de viaţă.
[Ovidiu Papadima, Literatura populară română,
Bucureşti,
Editura pentru literatură, 1968, pp. 598-599]

[6]