Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Fotbal Bazele Teo Metod 2012
Fotbal Bazele Teo Metod 2012
BAZELE
TEORETICO-METODICE
ALE FOTBALULUI
3
PREFAŢĂ
Autorul
4
CUPRINS
1. Generalităţi.........................................................................................7
1.1. Obiectul teoriei şi metodicii fotbalului......................................7
1.2. Date privind apariţia şi evoluţia fotbalului..............................8
1.3. Tendinţe în fotbalul mondial....................................................11
1.4. Conţinutul jocului de fotbal.....................................................16
5
şiretul exterior......................................48
2.4.2.5.2. Greşeli de execuţie şi corectarea lor...48
2.4.2.5.3. Exerciţii pentru jucătorii avansaţi.....48
Bibliografie......................................................................................188
6
1. GENERALITĂŢI
1.1. Obiectul teoriei și metodicii fotbalului
7
îmbogățește permanent cu ultimele cuceriri ale pedagogiei, psihologiei,
biologiei, medicinei și altor științe.
Cunoașterea temeinică a legilor și datelor pe care le formulează
această știință permite antrenorilor și profesorilor să fundamenteze
practica jocului de fotbal pe baze științifice.
Pe de altă parte, cunoașterea legilor și datelor pe care le oferă unele
discipline științifice și aplicarea lor în pregătirea jucătorilor, exclude
întâmplarea. Ignorarea acestor legi se poate repercuta negativ asupra
performanțelor și sănătății fotbaliștilor, cu urmări iremediabile,
concretizate în stagnarea creșterii valorii echipei și jucătorului luat
individual, apariția stărilor de supraantrenament, scăderea rezultatelor
sportive.
Prin studii și cercetări științifice se ajunge la stabilirea de principii,
metode, forme și mijloace, referitoare la fotbal ca mijloc al educației
fizice și sportive, precum și ca sport de performanță.
Cele mai utilizate metode de cercetare sunt : documentarea,
observarea pedagogică, experimentul pedagogic, prelucrarea statistică,
analiza rezultatelor, metoda antropometrică, metoda sociometrică, metoda
testelor, convorbirea și ancheta.
Trecerea în revistă a conținutului jocului, a activităților practico-
organizatorice necesare desfășurării jocului competițional și a
metodologiei aferente acestor activități, a antrenamentului și în general a
pregătirii jucătorilor și echipelor, a funcțiilor socio-pedagogice ale
fotbalului și a altor aspecte, constituie subiecte abordate în cercetările
realizate de cadre didactice, medici, psihologi, pedagogi, etc., care și-au
adus astfel contribuția la dezvoltarea teoriei și practicii fotbalului.
8
din Egipt, China, Japonia, Grecia, unde jocul era foarte apropiat ca
imagine de fotbalul din epoca modernă şi contemporană.
Acest joc s-a practicat şi în Evul Mediu, în Italia, sub denumirea de
„gioco del Calcio”, iar în Franţa – sub numele de „la soule”.
Au fost şi mai multe controverse, care încă nu s-au lămurit, privind
strămoşul jocului de fotbal. Fără ideea de a „arbitra” disputele de ordin
paternalist, noi vom puncta pe scurt date mai importante privind evoluţia
acestui joc,
Anglia pare cea mai îndreptăţită să se considere la originea acestui
joc, aşa cum se cunoaşte el azi, având ca argumente, pe lângă vechimea
practicării şi organizării iniţiale, şi terminologia fotbalului răspândită în
lume de mult timp şi până în zilele noastre.
În Anglia, jocul a apărut sub denumirea de Harpastum, adus, după
cât se pare, de către romani după cucerirea Bretaniei. Diverse documente
istorice atestă că au fost şi perioade când jocul era interzis, sau admis cu
restricţii, din cauza accidentelor sau a conflictelor sociale declanşate
uneori chiar din cauza durităţii combatanţilor.
Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, jocul apare în şcolile din
Anglia, fiind consemnat ca atare în localităţile Rugby, Eton şi Harrow,
unde în practicarea lui se foloseau, odinioară, atât picioarele, cât şi
mâinile în manevrarea obiectului de joc.
Trebuie reţinută data de 26 octombrie 1863, când în Anglia ia fiinţă
„Asociaţia de fotbal”; primul său regulament elaborat la 24 noiembrie
1863, este acceptat la 1 decembrie 1863; între cele 13 articole ale
regulamentului s-a prevăzut pentru prima dată, interdicţia folosirii
mâinilor în joc de către jucătorii de câmp; prin această prevedere se
desparte fotbalul de rugby.
Din documentele existente reiese că, în diferite ţări, fotbalul ar fi
apărut după cum urmează: Elveţia – 1869; Germania – 1874; Belgia –
1880; Franţa – 1893; România – 1899.
În anul 1866, are loc în Anglia prima competiţie (Challenge) între
oraşele englezeşti, cu echipe formate din 11 jucători, pe teren de
dimensiunile 120 x 80 de yarzi, cu durata de 90’ şi culori diferite ale
echipamentelor celor două echipe.
În 1878, are loc primul joc în nocturnă, la Sheffield. În 1895, se
oficializează profesionalismul în fotbal. În 1901, are loc un joc pe Crystal
Palace, la care asistă 110 000 de spectatori.
După Anglia, încep să apară noi federaţii: în Scoţia şi Irlanda de
Nord, în 1873: în Olanda şi Danemarca, în 1889; apoi în Argentina –
1893; Italia – 1898; Germania – 1901; Franţa – 1908; Brazilia şi
9
Portugalia – 1912, iar în România în 1930, la 16 februarie, afiliată la
F.I.F.A. din 1931.
În anul 1899, ia fiinţă F.I.F.A. (Federaţia Internaţională de Fotbal
Asociaţie), organism internaţional care, în prezent, are peste 150 de
federaţii naţionale afiliate.
10
1.3. Tendinţe în fotbalul mondial
14
conducă antrenamentul în baza rezultatelor activităţii de control şi
informare cu privire la reacţia organismului.
18. Ridicarea la rang de principiu a individualizării pregătirii şi
tehnicii.
17. Combinarea abordării simultane a factorilor antrenamentului, cu
abordarea lor succesivă.
18. Creşterea importanţei pregătirii psihologice şi teoretice, precum
şi detaşarea pregătirii politico-morale de factorul pregătire psihologică cu
un grad de autonomie relativ.
19. Adaptarea principiilor şi metodelor generale de antrenament la
specificul profesional de grup social.
În continuare, voi prezenta date statistice centralizate la marile
competiţii europene şi mondiale, care ne oferă date noi pentru a modela
procesul de antrenament:
a. Din 90’ se joacă aproximativ 60’ efectiv, ceea ce ne conduce la
o reconsiderare a duratei antrenamentului.
b. Repartizarea efortului în joc:
- jucătorii aleargă 20 şi 40 % din timpul efectiv, 3 km. merg;
- 64 % din efort este aerob, 65 – 75 % din VO2 max.;
- 24 % este la limita aerob anaerob 85 % din VO2 max.;
- numărul de sprinturi scurte pe 3” (~ 15 m.) 150/meci, iar în
procesul de antrenament urmate de pauze 45” – 1’ pentru a nu se acumula
acid lactic.
c. Numărul de atingeri de minge:
- 80 – 120 ori cu o durată în jurul a 2 secunde pe acţiune.
d. Timpul de joc:
- peste 50 % din joc se joacă fără minge;
- pentru acţiunile cu mingea: 35 % pase; 20% controlul mingii;
20 % duelul la sol; 10 % duelul aerian; 8 % atingeri la cornere; 5 %
intercepţie; 2 % şuturi.
e. Pasele în joc: 300 – 550 pase într-un joc;
- tipuri de pase: 75 % scurte - 10 % procent risc; 5 % medii –
20 % procent risc; 10 % lungi – 50 % procent risc
f. - 68 % goluri marcate din atacuri rapide; 32 % goluri marcate
din atacuri poziţionale; 63 % goluri marcate dintr-o atingere.
g. Cea mai eficace fază la finalizare din 1 – 4 pase; faza decisivă
de gol durează în medie mai puţin de 15 secunde.
h. - 80 % din goluri sunt marcate din careu, între careul de 5,50
m. şi 11 m.
i. Cele mai multe goluri în primele 15 minute şi în ultimele 15
minute sau în prelungiri.
15
Sintetizând, putem spune că principalele noutăţi şi tendinţe din
fotbalul actual se rezumă la:
- ritmul rapid de joc, în toate fazele de atac şi apărare (repliere),
dat de o pregătire fizică fără fisuri privind toate capacităţile fizice;
- apărarea activă cu pressing – marcaj strict după pierderea
mingii, în vederea recuperării acesteia;
- jocul este coordonat şi dirijat de către jucătorul care are mingea
în posesie;
- rolul deosebit al jucătorului fără minge, prin demarcările pe
care le face, cu scopul de a crea posibilităţi şi spaţii pentru cel cu mingea;
- jucători polivalenţi – capabili să joace la fel de bine faze de
atac, dar şi faze de apărare;
- caracterul tot mai colectiv al jocului în atac şi apărare, fără a
neglija importanţa şi randamentul jucătorului „vedetă”;
- valorificarea fazelor fixe în procentaje cât mai mari;
- participarea tot mai activă şi conştientă a jucătorilor la
antrenamente şi jocuri pregătitoare (deci în instruire);
În spiritul celor arătate mai sus, toate echipele mari respectă cu
stricteţe cele trei concepte de performanţă, şi anume: concepţia de joc;
concepţia de antrenament; concepţia de refacere şi recuperare.
17
cunoașterea procedeelor tehnice necesare, precum și capacitatea de a le
înlănțui în raport cu cerințele fazei și în condițiile opoziției active,
dârzeniei din partea adversarului, care caută să zădărnicească reușita
acțiunii.
Din cele descrise anterior reiese complexitatea acțiunilor de joc,
care la prima vedere par atât de simple. Aceasta explică și frecvența
greșelilor ce se înregistrează în timpul jocului, greșeli datorate și
metodicii necorespunzătoare utilizate în antrenament.
În atac, jocul se compune din acțiuni corespunzătoare celor două
faze: pregătirea și finalizarea. Putem vorbi deci, de acțiuni pregătitoare de
atac și acțiuni de finalizare.
Acțiunile pregătitoare de atac, în marea lor majoritate, au ca scop
pregătirea atacului final. Ele sunt efectuate de toți componenții echipei,
indiferent de post, inclusiv portarul. Acțiunile pregătitoare de atac pot fi
duse la bun sfârșit numai printr-o activitate de colaborare și sprijinire
reciprocă între jucători.
Dacă jucătorul cu mingea este lăsat să acționeze singur, fără a fi
ajutat de partenerii apropiați, va avea puține șanse de reușită în acțiunea
lui. Pentru a ajunge la finalizare, acțiunile individuale sau colective
trebuie să se desfășoare respectând următoarele condiții:
- echipa să avanseze cât mai rapid în terenul advers;
- să depășească unul sau mai mulți adversari, pe o porțiune
limitată a terenului;
- să creeze partenerului, căruia i se transmite mingea, situații
favorabile de a continua acțiunea de pregătire a atacului;
- să mențină mingea în posesia echipei până la acțiunea finală.
Toate acestea duc la concluzia că în antrenamente trebuie folosite
mijloace (exerciții) care, prin conținutul lor, să se asemene acțiunilor
pregătitoare de atac.
Sensul și direcția acțiunilor de atac depind de locul în care ele se
inițiază, de postul ocupat de jucător în echipă, de poziția și de activitatea
adversarului.
În alcătuirea acțiunilor pregătitoare de atac intră:
- diferite deplasări efectuate înainte, în timpul și după
manevrarea mingii;
- procedee tehnice simple (lovituri);
- procedee tehnice înlănțuite (preluare-pasă, preluare conducere-
pasă, preluare-conducere-fentă-pasă, preluare-conducere, fentă-conduce-
re-pasă).
18
Acțiunile de finalizare. Scopul jocului – marcarea punctelor – se
realizează prin acțiuni de finalizare. Lovitura la poartă încheie toate
eforturile pe care o echipă le depune în timpul acțiunilor pregătitoare.
Înaintașii întâmpină mari dificultăți în realizarea încercărilor de
finalizare, datorită contramăsurilor pe care le ia adversarul. Numărul
ridicat al loviturilor la poartă, ca și al golurilor marcate sunt consecința
eficacității și a unei bune desfășurări a acțiunilor de finalizare. Când
numărul loviturilor la poartă este scăzut, cauzele trebuie căutate în
deficiențele tehnice ale jucătorilor provenite, în cea mai mare parte, dintr-
un proces de antrenament necorespunzător.
Lovitura finală este urmarea unei acțiuni inițiate, continuate și
terminate de un singur jucător (acțiune individuală) sau rezultată din
conlucrarea mai multor coechipieri (acțiune colectivă).
Acțiunile de finalizare individuale, ca și cele colective, se
caracterizează prin executarea în mare viteză, în condițiile opoziției active
și hotărâte a apărătorilor adverși. Acțiunile individuale de finalizare se
compun din procedee tehnice înlănțuite (preluare-dribling-tras la poartă,
etc.) și din procedee tehnice simple (tras la poartă din lovituri libere).
Acțiunile colective de finalizare sunt caracterizate prin colaborarea
mai multor coechipieri, în faza finală, apărând însă vizibil conlucrarea
dintre doi jucători: unul care efectuează pasa finală și celălalt care
finalizează (pasa la partener prin depășirea adversarului - tras la poartă –
conducere în viteză urmărit și jucat de adversar – pasă la partener – tras la
poartă, etc.). Astfel de acțiuni se realizează în timpul jocului, atât între
jucătorii de pe posturi apropiate, cât și de pe posturi depărtate. Există, de
asemenea, acțiuni dezvoltate de doi jucători și finalizate de un al treilea.
Acțiunile de atac la momentele fixe ale jocului. La executarea
acestor lovituri nu mai sunt prezente toate condițiile care apar atât de
vizibil în acțiunile de atac în curs de desfășurare. Efortul fizic se reduce la
executarea loviturii, iar opoziția adversarului este ca și inexistentă în
prima fază, acesta fiind obligat să se deplaseze la distanța de 9,15 m de
locul unde se află mingea. În aceste condiții, executantul dispune de
suficient timp pentru a se concentra asupra execuției, iar partenerii se pot
plasa convenabil și corespunzător situației.
Acțiunile de atac fără minge se compun din deplasări ale
jucătorilor pe teren, efectuate în ritmuri diferite (lent, moderat, accelerat,
în viteză maximă) având la bază una din calitățile motrice – viteza cu
diferitele ei forme de manifestare.
În acest sens distingem:
- alergări pe distanțe diferite, de obicei în viteză maximă pentru
primirea mingii de la un coechipier sau pentru a sprijini un partener;
19
- alergări cu plecări bruște, pe distanțe mici, pentru dezlipirea
de adversar și găsirea unei poziții bune pentru primirea mingii;
- alergări cu schimbări de direcție, cu opriri sau porniri bruște
pentru derutarea unui adversar sau a întregii apărări adverse;
- deplasări pentru menținerea legăturii dintre compartimente.
Acțiunile de joc fără minge prezintă o serie de caracteristici, dintre
care menționăm în primul rând lipsa unei poziții de pornire dinainte
stabilită.
O altă caracteristică o constituie o permanentă schimbare a
direcției de alergare, iar aceste alergări sunt în ritmuri diferite, însoțite de
opriri și porniri bruște. Deci, în fotbal din cauza schimbărilor neașteptate
ale situațiilor de joc, nu se poate menține un ritm uniform de alergare.
20
Acțiunile de apărare la momentele fixe ale jocului. La executarea
loviturilor libere, echipa în apărare se organizează pentru a preveni orice
acțiune din partea adversarului.
Echipa în apărare este dezavantajată de distanța regulamentară de
9,15 m de unde i se permite să se organizeze. Modul de organizare al
echipei din apărare este determinat de locul unde se execută lovitura. Într-
un fel se organizează echipa când lovitura se execută de la distanțe mari
de poartă și alte măsuri se iau când lovitura se execută din imediata
apropiere a suprafețelor de pedeapsă. În primul caz, se urmărește punerea
adversarului în imposibilitatea de a combina și de a se apropia de poartă.
În cel de-al doilea caz, se încearcă evitarea înscrierii golului prin aplicarea
unui marcaj strict și prin efectuarea unui zid compact înaintea celui care
execută lovitura. Eficacitatea acțiunilor de apărare la momentele fixe ale
jocului este determinată de atenția, concentrarea jucătorilor și de buna
organizare a apărării.
21
Pregătirea tehnico-tactică a jucătorilor se va realiza prin
intermediul modelului tehnico-tactic al jocului, model ce va reflecta
conținutul și structura acțiunilor de atac și de apărare pe posturi și
compartimente, specifice jucătorilor de câmp și portarului.
Concepţia de joc
22
3.7. Trecerea rapidă în 3.6. Deposedarea de minge 3.5. Variante pentru
apărare 3.7. Trecerea rapidă în penalty
atac 3.6. Variante pentru
aruncarea de la margine
3.7. Alte strategii speciale
2. TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL
2.1. Definiție
2.2. Sistematizare
23
elevii şcolilor generale, în vederea predării fotbalului la acest nivel de
vârstă, cât şi pentru profesori şi antrenori.
Materialul îşi propune să îmbine partea practică (mijloacele
instruirii) cu cea metodică (metodă de predare) şi să reprezinte un ghid
rezultat din activitatea mea ca antrenor la acest nivel când am avut timp să
testez mai multe generaţii de copii.
Eu nu îmi propun o prezentare eşalonată pe lecţii sau pe semestre,
ci o defalcare pe elementele care compun jocul de fotbal cu metodica
învăţării lui.
Baza lucrării o va reprezenta: „tehnica şi tactica executării
procedeelor tehnice, greşelile care pot apare în execuţie, tactica jocului,
indicaţiile şi unele exerciţii privind metodica învăţării, legătura tehnic-
tactic, ca şi unele indicaţii privind selecţia şi alcătuirea unei echipe
şcolare (7 x 7 sau 11 x 11) cu trimitere directă la cunoaşterea
regulamentului de joc”.
Menţionez că studenţii anului I nu sunt toţi fotbalişti, lucru care
implică două aspecte:
1. Chiar fotbaliştii de performanţă trebuie să înţeleagă că, una este
să fii instruit şi să preiei nişte programe, şi alta e să ai cunoştinţele
metodice de bază ale jocului de fotbal, moment în care apare satisfacţia
muncii şi aprecierea colectivului.
2. Pentru cei care nu sunt fotbalişti, dar vor deveni profesori,
trebuie să înţeleagă că prin „rațional” şi prin cunoştinţe acumulate - chiar
dacă nu sunt executanţi deosebiţi - pot asigura desfăşurarea
corespunzătoare a procesului de instruire.
Un lucru esenţial la nivelul pregătirii elevilor din şcolile generale,
este faptul că nu e bine să tratăm copiii ca adulţii, să nu uităm de
particularităţile fiziologice ale vârstei, să nu uităm că la această vârstă
copiii sunt foarte receptivi, iar o deprindere greşită se corectează foarte
greu. Învăţarea tehnicii corecte la această vârstă reprezintă temelia pentru
acei copii care au aptitudini deosebite pentru fotbal, însemnând
trambulina de lansare în activitatea de performanţă la cluburile de fotbal.
Să nu uităm că în general şcolile sunt dotate cu terenuri de handbal, care
prin dimensiunile lor sunt perfect adaptate particularităţilor de vârstă ale
copiilor, îndemânarea fiind calitatea care poate fi dezvoltată pe aceste
spaţii mici în care driblingul, combinaţiile şi golul apar la intervale scurte
de timp care fac deliciul copiilor; deci să nu uităm că toate elementele pe
care-i învăţăm pe copii trebuie aplicate în condiţiile jocului.
Materialul pe care-l voi prezenta va parcurge elementele jocului de
fotbal, dar pe lângă explicaţie şi demonstraţie (dacă nu sunt buni
executanţi, alegem dintre copii pe cei mai dotaţi), mijloace, metodica
24
învăţării, corectările deficienţelor reprezintă un paragraf care trebuie bine
însuşit pentru depistarea la timp a greşelilor, cât şi prevenirea lor.
În orele de fotbal cu copiii trebuie să avem multă răbdare, deoarece
nu toţi reuşesc să stabilizeze deprinderea într-un timp scurt, multe calităţi
tehnico-tactice formându-se într-o perioadă de timp în care continuitatea,
repetarea, cât şi unele calităţi moral-volitive devin determinante.
Un aspect important de ordin organizatoric, care nu trebuie uitat, îl
reprezintă materialele necesare instruirii copiilor de această vârstă. Pentru
a preveni o greşeală metodică cu grave repercusiuni asupra însuşirii
corecte a procedeelor tehnico-tactice, voi aminti:
1. Mingile mai uşoare în greutate (nr. 3, 4, 5 corespunzătoare
vârstei):
- permit învăţarea corectă a procedeelor;
- nu creează frică în lovirea mingii cu capul (una din cauzele că
în fotbalul românesc foarte puţini fotbalişti au o tehnică corectă şi sunt
recunoscuţi la jocul aerian);
- permit transmiterea mingii la distanţe diferite;
- încurajează copiii în trasul la poartă de la distanţe diferite;
- dezvoltă încrederea în forţele proprii.
2. Folosirea aparatelor ajutătoare simple care uşurează procesul de
instruire (zid de tras, portiţe mici, jaloane, suport pentru mingi
suspendate, panouri, groapa cu nisip).
Plecând la depistarea copiilor cei mai valoroşi din şcoală pe lângă
testările fizice, observările în cadrul jocurilor se pot face în baza unor
criterii:
1. În momentul când au mingea:
- este capabil să aplice tehnica sa în condiţii dificile şi mai ales
în timpul luptei cu adversarul ?
2. Când coechipierii se află în posesia mingii:
- se demarcă şi anticipează faza de joc chiar dacă mingea nu se
află în apropierea sa ?
3. Când mingea este în apropierea adversarului direct:
- dă dovadă de voinţă şi îndemânare pentru a-l deposeda în
lupta om la om ?
4. Când mingea este în posesia echipei adverse:
- ştie să apere zona ameninţată ?
- observă în acelaşi timp mingea şi mişcările adversarului ?
5. Integrarea sa în cerinţele comportării echipei:
- cum rezolvă sarcinile care-i revin în cadrul echipei ?
- satisface cerinţele desfăşurării unui joc constructiv şi
colectiv?
25
Un alt aspect metodic important îl reprezintă în cadrul echipelor de
copii nespecializarea strictă pe posturi, deoarece pubertatea poate aduce
modificări importante, iar în baza unor principii ale fotbalului jucătorul
trebuie să devină polivalent.
În continuare, voi intra în problemele de esenţă ale acestui
îndrumar încercând să vă furnizez acele cunoştinţe care vă sunt strict
necesare în procesul predării fotbalului la şcoala generală.
În primul rând o lecţie de fotbal trebuie să ţină cont de:
- încălzire generală (fără minge sau cu minge);
- încălzire specifică (mijloace apropiate jocului de fotbal cu
implicaţii asupra grupelor musculare specifice din efortul jocului);
- partea fundamentală cu temele lecţiei:
a) învăţare;
b) repetare – consolidare.
- partea de încheiere (concluzii)
Lucrarea de faţă nu va prezenta înşiruiri sistematizate care se uită
uşor, ci aspecte practico-metodice indispensabile ale principalelor
procedee tehnico-tactice în legătura lor indisolubilă, necesare profesorilor
care predau fotbalul în şcoala generală.
Însuşirea tehnicii, poate cu excepţia jocului portarului, este legată
de membrele inferioare ale corpului omenesc, cele mai puţin
îndemânatice, sarcina învăţării fiind mult mai grea.
Un lucru de care trebuie să ţinem cont în instruire este faptul că
însuşirea tehnicii trebuie să aibă nuanţă tactică şi legată de condiţia
jocului (ex. un jongleur de la circ poate menţine mingea mai mult ca un
fotbalist, însă introdus în condiţii de joc balanţa se schimbă).
Voi exemplifica în continuare o simplă clasificare a elementelor
tehnice din fotbal, urmând a le concretiza pe cele mai importante.
1. Mişcări fără minge.
2. Mişcări cu minge.
26
de legitățile anatomiei, biomecanicii și altor științe conexe educației fizice
fizice și sportului.
Tehnica este evolutivă, deoarece orice element sau procedeu se
perfecționează prin găsirea unor rezolvări mai bune, mai utile.
Primul element tehnic care a apărut în fotbal a fost lovirea mingii
cu piciorul (cu vârful labei piciorului), executat într-un fel simplu, cât mai
aproape de mișcarea naturală de mers sau de alergare. Mai târziu, când
jocul s-a mai dezvoltat, a apărut lovirea mingii cu șiretul, cu latul, cu
exteriorul labei piciorului, cu călcâiul, etc.
Alături de lovirea mingii cu piciorul, un element tehnic important a
fost driblingul (conducerea mingii plus mișcări înșelătoare) necesar
depășirii adversarului. Treptat, pe măsura dezvoltării jocului și a
regulamentului de joc, au apărut și celelalte elemente ale tehnicii.
Tehnica este îngreuiată în desfășurarea jocului, deoarece
procedeele se realizează din mișcare, pe spații restrânse, jenat de adversar,
deci în permanentă criză de timp și spațiu.
Tehnica este perceptibilă. Insuficiențele în pregătirea fizică, unele
lipsuri tactice, trec neobservate de spectatori, dar nu și pentru specialiști.
În schimb, execuțiile tehnice pot fi apreciate de oricine. Transmiterea
corectă a mingii, preluarea corectă, precizia execuțiilor, sunt criterii de
apreciere a tehnicii jucătorilor. Valoarea tehnică a jucătorilor nu se
apreciază numai după execuțiile lor tehnice, ci și după cum știe să le
aplice în mod creator în favoarea echipei.
Pregătirea tehnică poate fi caracterizată prin:
- precizia în execuția procedeelor tehnice de bază și a celor
specifice posturilor. Precizia permite jucătorilor echipei să practice un joc
colectiv-constructiv, să aibă inițiativa în joc, mărind eficacitatea acțiunilor
de joc de atac și apărare;
- viteza în execuţia procedeelor tehnice, obţinută prin
rapiditatea mişcării în sine, prin simplificarea execuţiei. Viteza de
execuţie se mai obţine şi prin folosirea celui mai simplu şi potrivit
procedeu pentru situaţia creată şi pentru scopul urmărit;
- uşurinţa în execuţie, fără concentrări în joc, chiar în situaţiile
cele mai dificile. Manevrarea mingii şi mişcările relaxate în vederea
acestor manevrări, se bazează pe siguranţa ce o dă însuşirea perfectă a
diferitelor procedee tehnice; po
- varietatea accentuată în execuţie, ceea ce presupune ca
jucătorii să dispună pentru acelaşi element tehnic de cât mai multe
procedee tehnice, indiferent dacă este vorba de preluare, conducere sau
fentă. Jucătorul posedând o varitate de procedee, nu este legat în
27
rezolvarea diferitelor faze de joc, de un anumit procedu tehnic, ci
foloseşte pe cel mai potrivit pentr rezolvarea fazei respective;
- utilitatea este o altă caracteristică a tehnicii moderne. Jucătorii
de elită mondială, cu toate virtuozităţile lor, nu caută să se afirme
personal, ci valorifică măiestria lor în mod creator, pentru soluţionarea
eficientă a diferitelor faze de joc. Virtuozitatea nu înseamnă numai
execuţia unui anumit procedeu tehnic, ci conţine şi o soluţie tactică
deosebită.
29
centrul ei, ea va lua o traiectorie joasă, razantă cu solul, dar dacă este
lovită la baza ei, va avea o traiectorie înaltă.
În cazul în care piciorul lovește mingea lateral stânga sau dreapta
față de punctele menționate (centru mingii), atunci ea va devia de la linia
dreaptă și va urma o traiectorie curbă.
Motivul acestei devieri este că acțiunea forței de lovire fiind
laterală, se imprimă mingii o rotație pronunțată la stânga sau la dreapta, în
urma căreia mingea se abate de la traiectoria ei normală. Mingea lovită
astfel este denumită “minge cu efect” sau minge tăiată. Aceste lovituri
trebuie exersate îndelungat, deoarece traiectoria se curbează și ajungerea
la destinație nu depinde numai de locul unde este lovită mingea, ci și de
îndemânarea și mobilitatea gleznei, precizia și forța loviturilor.
Forța este necesară pentru a trimite mingea fie la distanțe mari
(degajări, deschideri, centrări), fie pentru trasul la poartă. Puterea loviturii
depinde de forța cu care se aplică lovitura, care la rândul ei depinde de
accelerarea masei musculare care acționează, deci sunt în raport direct
proporțional.
Viteza cu care se deplaseză mingea lovită mai depinde și de viteza
de sosire a ei, precum și de amplitudinea mișcării de pendulare a
piciorului.
Trecând la biomecanica lovirii mingii cu piciorul, vom descrie
următoarele elemente:
- elanul sau avântul pe care îl ia jucătorul din locul plecării până în
momentul aplicării loviturii, este în funcție de distanța la care se transmite
mingea și de forța pe care jucătorul dorește să o imprime. Toate aceste
relații sunt direct proporționale.
- piciorul de sprijin prezintă două aspecte și anume:
* direcția piciorului de sprijin care asigură traiectoria, înălțimea
pe care o va urma mingea după lovire. Pentru a imprima mingii o
traiectorie joasă, razantă cu pământul, piciorul de sprijin trebuie să fie
așezat lângă minge și în aceeași linie, la o distanță de 10-20 cm.
Genunchiul piciorului de sprijin trebuie să fie flexat. Pentru a imprima
mingii o traiectorie cu boltă, lovitura trebuie aplicată în jumătatea
inferioară a ei, dar în același timp piciorul trebuie așezat puțin înapoi și
lateral față de minge. În momentul lovirii, centrul de greutate este lăsat pe
piciorul de sprijin, ceea ce permite piciorului de lovire să manevreze în
voie.
* poziția corpului în momentul lovirii. Apropiindu-se de minge
și situând piciorul de sprijin lângă ea, corpul în virtutea inerției continuă
mișcarea înainte până ajunge aproape de verticala mingii: umerii duși
ușor înainte, iar corpul aplecat.
30
Piciorul care lovește este îndoit din articulația șoldului și flexat din
genunchi, ca la mișcarea din alergare. În momentul pregătirii mișcării de
lovire, umerii și brațele încep să pivoteze în direcția opusă, iar în
momentul lovirii genunchiul se extinde. Piciorul care a lovit mingea
continuă mișcarea sa înainte înainte și în sus, în timp ce corpul se înalță
pe vârful piciorului de sprijin. Brațul opus piciorului care a lovit mingea
termină mișcarea în fața corpului.
Piciorul care lovește. Pendularea piciorului cu care se lovește, deci
curba pe care o face piciorul față de poziția piciorului de sprijin,
influențează traiectoria, tăria și distanța până unde va fi transmisă mingea.
La toate loviturile se cere o pendulare pronunțată și mai ales o
flexie cât mai bună din articulația genunchiului, chiar și la mingile trimise
la distanțe mai scurte, pentru că numai așa se obține lovirea corectă a
mingii.
În prima fază a pendulării, mușchii, articulațiile și în general corpul
efectueză această mișcare complexă, în mod relaxat. Lovirea propriu-zisă
se face prin reducerea piciorului din articulația șoldului, urmată de
extensia treptată a genunchiului. Viteza mișcării de pendulare este direct
proporțională și dependentă de forța pe care vrem să o imprimăm mingii,
cât și cu mărimea amplitudinii mișcării de pendulare. În faza de pendulare
a piciorului spre înainte, mușchii articulațiile și în special, articulația
gleznei, vor fi încordate. Traiectoria mingii mai depinde și de momentul
când se produce lovirea, respectiv când piciorul de lovire se află pe curba
descendentă sau este pe curba ascendentă.
Mingea lovită pe curba descententă va avea o traiectorie joasă,
fiindcă în acest moment piciorul acționează paralel cu pământul, iar
piciorul de sprijin este situat în aceeași linie cu mingea.
De asemenea, genunchiul piciorului cu care se lovește este situat
deasupra mingii. Până în momentul lovirii propriu-zise, greutatea corpului
va fi în întregime pe piciorul de sprijin și numai după lovirea mingii
greutatea corpului va aluneca înainte, pe piciorul care a executat lovitura.
La executarea loviturii care se produce pe curba ascendentă,
piciorul cu care se lovește mingea va depăși linia piciorului de sprijin.
Greutatea corpului până în momentul lovirii va fi în întregime pe piciorul
de sprijin și va continua să rămână și după executarea loviturii. Lovită în
acest fel, mingea va avea o traiectorie înaltă, întrucât în această mișcare
piciorul acționează de jos în sus.
Imprimarea forței corporale. Lovirea mingii este o mișcare
complexă a întregului corp. Această mișcare cere o bună coordonare a
tuturor componentelor ei. A imprima forța corporală loviturii înseamnă a-
31
i asigura mingii forța și viteza necesare în trasul la poartă și în
transmiterile la distanțe mari.
Mișcarea brațelor asigură și ajută la menținerea echilibrului în
momentul lovirii.
Sintetizând, aceste componentele ale mișcării de lovire se leagă
între ele într-o succesiune normală, formând o unitate și trebuie să fie
foarte bine cunoscute de antrenori sau profesori, servind în special în
munca de corectare a greșelilor de execuție.
În ceea ce privește clasificarea loviturilor cu piciorul, acestea pot
fi: cu latul; cu ristul plin, interior, exterior; cu vârful; cu genunchiul; cu
călcâiul.
32
- pendularea piciorului de lovire nu trebuie să fie exagerată
450 – 500 unghi cu solul, trunchiul uşor aplecat înainte, privirea fixată pe
minge; braţul de pe partea opusă lovirii uşor flexat, celălalt pe lângă corp
pentru a asigura echilibrul.
Lovitura începe prin pendularea piciorului de lovire, iar glezna şi
articulaţia genunchiului vor fi încordate numai în momentul lovirii pentru
a asigura un lanţ uşor de pârghie mai puternic.
Lovitura propriu-zisă este urmată de însoţire, pendularea piciorului
de lovire continuându-şi mişcarea, pregătind scopul tactic al procedeului
– pasă prin „dă şi du-te”.
1. Explicaţie, demonstraţie.
2. Lovirea unor mingi atârnate (scop principal – sesizarea de
către copii a suprafeţei de lovire – atenţie, începem din start cu latul
pentru ambidextrie).
Etape de învăţare:
1. Executarea de pe loc, fără minge, a mişcărilor.
2. Lovirea mingii statice către un partener sau zid.
3. Lovirea mingii statice, dar de la 60-70 cm. înapoia ei, lovirea
fiind precedată de un uşor pas săltat.
4. Lovirea mingii statice după câţiva paşi de alergare.
5. Rostogolirea mingii înainte şi apoi lovirea ei.
6. Partenerul trimite mingea uşor pe jos, copilul urmând să
execute lovitura cu latul de pe loc, apoi din uşoară alergare.
7. Lovirea mingii cu latul la zid (distanţa 3 – 4 m. de zid), la
început cu piciorul de bază, apoi alternativ.
8. Transmiterea mingii dintr-o direcţie laterală spre un partener;
lovirea mingii se va face cu piciorul mai îndepărtat de minge, astfel ca în
momentul executării loviturii, elevul să se afle exact în faţa partenerului
său. Este bine ca acest exerciţiu să se efectueze în triunghi.
9. Doi elevi faţă în faţă execută în mod continuu pase mărind şi
micşorând distanţa (6-10 m.); ca indicaţie metodică jucătorii vor sta
permanent în joc de gleznă, iar înaintea lovirii mingii vor face pasul
înainte (pentru învăţarea ieşirii în întâmpinare), lovire şi apoi plecare un
pas după lovire, după care se retrag la locul lor. Nu voi insista asupra
lovirii mingii din aer cu latul prezentând elementele cele mai importante
ale jocului.
33
2.4.2.1.2. Greșeli de execuție și corectarea lor
34
5. Pasarea mingii în cerc (jucătorii aleargă în jurul arcului, iar
cel din mijloc posedă cu fiecare).
6. Acelaşi exerciţiu, dar dă şi du-te unde ai pasat, păstrând
cercul.
7. Pasa în doi din joc de gleznă (unul pasează pe jos, altul cu
traiectoria arcuită).
8. Distanţa 8-10 m., pase în doi cu două mingi (loc sau mişcare).
9. Pase în trei cu două mingi (triunghi, unul din jucători
retransmite mingea primită de la partener sau primeşte da la unul şi
pasează cu celălalt. Sens invers de pasare când mingea vine de la celălalt
coechipier.
10. Joc de pase între trei coloane (triunghi).
Variante:
- dă şi du-te – primeşte de la o coloană mingea şi se
deplasează la coada şirului celeilalte (sensul se schimbă pentru
ambidextrie).
11. Exerciţiu în patru coloane.
a) pas în dreapta, pleacă în stânga şi invers;
b) pas dreapta sau stânga şi pasează pe oblic.
12. Pasarea mingii între trei de pe loc cu două mingi aflate la
extremităţi; jucătorul din mijloc pasează redublat cu fiecare dintre
extremităţi alternativ.
13. În trei liniar pasă scurtă, pasă – lungă (distanţa 20-25 m.).
14. Joc de pase în cerc – cu un jucător în centrul cercului.
- Jucătorul x de pe marginea cercului pasează la jucătorul din
centrul cercului, care continuă exerciţiul de dă şi du-te cu alt partener de
pe marginea cercului.
15. Pase în doi cu schimb de locuri (învăluiri) – dă şi du-te prin
spatele partenerului:
- se poate executa: - direct;
- preluare – pas.
- distanţa 3-10 m. în funcţie de particularităţile colectivului şi
scopul urmărit.
16. Pase în trei cu schimb de locuri; mingea pleacă din centru,
traseele fiind aceleaşi ca la exerciţiul de mai sus.
17. Pasarea mingii în coloană cu un jucător; după pas cu jucătorul
căpitan aleargă la coada şirului; după un număr de execuţii, jucătorul
desemnat este înlocuit cu altul pentru a-i asigura numărul de repetări şi
responsabilitate.
După cum se observă, am recomandat un mic număr de exerciţii,
însă eşalonate (de la uşor la greu), rămânând ca studenţii prin studiul
35
materialelor bibliografice să-şi selecteze tot ce consideră că le este util
pentru activitatea lor.
De asemenea, am exemplificat cu exerciţii având şi conţinut tactic
referitoare la pasarea mingii cu latul, făcând trecerea spre fracţiuni de joc
prin pasarea mingii.
36
După cum aminteam, în fotbal din cauza crizei de spaţiu şi timp,
această oprire a mingii e pe cale de dispariţie, luarea cu sine a mingii pe
poziţia viitoare, fiind în concordanţă cu cerinţele jocului.
Referitor la preluarea cu latul a mingilor rostogolite, este indicată
plecarea după preluare pe poziţia pe care o dorim, finalizând biomecanica
de lovire; putem aminti că poziţia piciorului care pendulează se află în
momentul contactului cu mingea, înapoia piciorului de sprijin care
pivotează în direcţia în care dorim să acţionăm.
Ca observaţie, poziţia labei piciorului de sprijin ne indică direcţia
preluării. De remarcat că laba piciorului care efectuează preluarea, ca şi
articulaţia genunchiului, trebuie să fie relaxate pentru a nu crea o
suprafaţă rigidă. Mai trebuie să ţinem cont de forţa cu care vine mingea.
37
întins înainte pentru a menţine echilibrul (celălalt braţ relaxat, pe lângă
corp). Privirea urmăreşte mingea în permanenţă.
După izbirea mingii de laba piciorului, greutatea corpului este
lăsată pe piciorul de sprijin, piciorul de pendulare continuându-şi cursa pe
primul pas.
Este important ca piciorul de sprijin să fie aşezat pe sol înainte de
locul de cădere a mingii, deoarece în cazul unei nereuşite mingea se va
lovi de gamba piciorului.
38
Tehnica preluării mingii cu pieptul
39
b) Stând pe loc, jucătorul aşteaptă cu piciorul întins mingea
rostogolindu-se încet în faţă. În momentul în care mingea atinge laba
piciorului, el îşi trage piciorul înapoi, căutând să menţină contactul minge
– picior (e bine de executat cu o minge mai grea sau minge medicinală).
c) Acelaşi exerciţiu cu o minge rostogolită mai repede.
d) Mingea rostogolită la început încet, apoi repede, trebuie oprită
de jucător pe loc, fără pregătire.
e) Mingea rostogolită e oprită din alergare.
f) Legăm mingea cu o sfoară, iar când aceasta se apropie de
picior o oprim (amortizare).
g) Partenerul la 3 – 4 m. aruncă mingea, celălalt face oprire sau
preluare când mingea ricoşează de la sol (acelaşi exerciţiu executat de la
distanţe mai mari).
Etape:
a) Execuţia fără minge; luarea poziţiei corpului şi a picioarelor,
efectuarea de flexii pe piciorul de sprijin şi menţinerea echilibrului.
b) Jucătorul stă cu piciorul care execută preluarea pendulat spre
spate, luând poziţia de preluare. Partenerul îi aruncă mingea uşor arcuită,
astfel ca după atingerea solului să se atingă de partea internă a labei
piciorului.
c) Jucătorul îşi aruncă singur mingea, astfel ca aceasta să cadă
după umărul din partea piciorului care execută lovitura, iar trunchiul uşor
răsucit.
d) Executarea preluării din alergare uşoară cu mingea aruncată de
partener.
e) Aceeaşi preluare cu întoarcere 450 şi apoi 900.
Etape de învăţare:
a) Întâi se execută fără minge.
b) Apoi din minge pe sol pentru a ne obişnui cu deprinderea.
c) Minge aruncată de partener şi execuţia preluării, după ce
aceasta ricoşează din sol, o dată, apoi de două ori.
d) Preluarea mingii din mers, alergare cu întoarcere 45 – 900.
41
d) Un partener transmite pas din faţă şi elevul execută fentă simplă
sau dublă şi schimbare de direcţie.
e) Acelaşi exerciţiu, dar cu adversar la spate.
43
aruncată înainte din genunchi; între timp creşte încordarea în jos a labei
piciorului din gleznă, atingând valoarea maximă în momentul lovirii.
Mişcarea continuă cu aplecarea trunchiului înainte şi căderea pe
piciorul de lovire.
În momentul atingerii mingii, genunchiul este uşor flexat, iar în
cazul când intenţionăm să executăm o lovitură razantă, se află deasupra
mingii.
Dacă intenţionăm să imprimăm mingii o traiectorie semi-înaltă,
ambii genunchi vor rămâne înapoia mingii.
47
- ca indicaţie metodică, această lovitură se execută la centrările
din lateral cu exteriorul piciorului de pe partea respectivă, din două
motive (este piciorul mai apropiat de minge şi depărtat de adversar,
asigurând biomecanica corectă).
48
2.4.2.5.3. Exerciții pentru jucătorii avansați
49
- În continuare, cu o mişcare energică (musculatura gâtului e
încordată) trunchiul revine înainte şi o dată cu revenirea puternică a
gâtului, lovim cu capul în minge.
- În momentul lovirii, genunchii fac o puternică extensie.
Etape:
a) Executarea mişcării fără minge (accent pe descrierea făcută
anterior), prima parte executată lent, iar extensia cu stimularea lovirii,
energic.
b) În etapa a II-a cei doi timpi executaţi legat, dar fără minge.
c) Mingile agăţate de bară sau suport de mingi şi executarea
loviturii.
d) Doi parteneri cu o minge care este aruncată partenerului
pentru lovire, distanţa 3-5 m.
e) Jucătorii aşezaţi în cerc – cel din mijloc aruncă mingea pe rând
elevilor de pe marginea cercului.
f) Suveică cu capul – la capăt profesorul aruncă mingea la cei din
şir, care lovesc mingea şi trec în spatele lui.
g) Suveică cu capul între două şiruri aflate faţă in faţă, distanţa 2-
3m. (Dă şi du-te la coada şirului propriu sau celălalt).
Etape:
a) Exersare fără minge;
b) Execuţia la minge atârnată (15 – 20 cm. deasupra capului);
c) Exersare în doi (unul aruncă mingea, celălalt execută
mişcarea);
d) Execuţie în triunghi (pentru execuţia cu răsucire).
51
2.4.2.6.2. Greșeli de execuție și corectarea lor
52
- Cauza – jucătorii nu se ridică deasupra mingii, iar planul frunţii
e îndreptat în sus;
- Greşeala poate fi îndreptată dacă elevilor li se vor arunca mingi
cu traiectorie mai joasă.
e) O greşeală frecventă este „intrarea sub traiectoria mingii”
cauzată de săritura care nu se efectuează pe verticală, iar elanul
necorespunzător. Corectarea se face prin sărituri cu elan 2 – 3 paşi şi prin
corectarea poziţiei.
Deşi mai rare în procesul de învăţare, putem întâlni şi alte greşeli:
- executarea loviturii cu capul de pe loc cu fandare laterală;
- mişcarea de lovire cu capul nu este continuă, e fragmentată;
- lovirea cu capul în direcţie laterală nu este executată cu fruntea
plină, ci cu partea ei laterală.
Remedierea acestor greşeli se face prin lucru individual.
53
10. Pase în trei (scurtă, lungă cu capul, prin jucătorul din mijloc). –
aşezare coloană.
11. Un jucător aruncă mingea, iar celălalt loveşte cu fruntea, din faţă
un adversar semi-activ.
12. Lovitura cu capul la poartă din minge aruncată de partener.
13. Mingea va cade pe grupe de 2-3-4 jucători (concurs).
14. Joc volé cu capul peste plasă ( se poate permite şi cu piciorul).
2.4.2.7. Tehnica mișcărilor înșelătoare (fentele)
55
2. Conducerea simplă printre jaloane aşezate în linie dreaptă cu
interiorul, exteriorul (distanţa între jaloane redusă până la 1,5 – 2 m. şi
mărită viteza).
3. Executarea mişcării înşelătoare în faţa unui adversar nemişcat
(oglindă).
4. Executarea mişcării înşelătoare în timp ce adversarul aleargă
înainte încet, iar pe urmă, când în timpul alergării încearcă să ne jeneze.
5. Exersarea pe perechi, liberă a fentei cu adversar semi-activ,
activ, apoi în condiţii de joc legat, de tras la poartă, etc.
Un alt mod de a depăşi adversarul este cel folosit prin îmbinarea
fentelor ce corpul, cu cele cu mingea.
1. Stând pe loc, cu picioarele într-o fandare uşoară, executăm o
dublă aplecare a trunchiului, apoi continuăm alergarea în direcţia primei
mişcări.
2. Executarea aceluiaşi exerciţiu în fata unui jalon, apoi cu
adversar (pasiv, semi-activ, activ).
3. Acelaşi exerciţiu, dar adversarul se apropie încet, apoi în
viteză mai mare spre jucătorul cu mingea.
4. Executarea mişcării din alergare uşoară spre un obstacol, apoi
adversar pasiv, semi-activ.
5. Executarea fentei pe grupe de jucători, apoi în condiţii
apropiate de joc.
56
Tehnica deposedării de minge din față
57
a) Din fandare înainte, elevul se lasă pe piciorul din faţă lateral
(gambă, coapsă, trunchi).
b) Acelaşi exerciţiu din mers sau alergare uşoară.
c) Acelaşi exerciţiu executat cu o minge aflată în faţa jucătorului.
d) Alunecarea de pe loc în faţa adversarului.
e) Acelaşi exerciţiu, numai că jucătorul încearcă deposedarea din
alergare la un jucător static.
f) Ambii jucători în alergare uşoară; deposedarea se efectuează în
momentul în care adversarul împinge mingea puţin în faţă.
g) Exersare liberă 1 x 1.
58
- Un jucător care aruncă mingea la distanţă mare este o mare
realizare, actul putând fi considerat corect.
- Cuprinderea mingii cu ambele mâini (degetele desfăcute pe
minge, degetele mari apropiate).
- Uşoară fandare, mâinile peste cap, extensie în trunchi cu
aruncarea mingii.
- Mâinile îşi continuă curba şi după aruncarea propriu-zisă.
Aruncarea cu elan respectă aceeaşi tehnică, numai că se execută
din mişcare; atenţie îndreptată asupra fixării tălpilor pe sol în momentul
aruncării, pentru a fi regulamentară.
1. Poziţia fundamentală
- uşor flexat din genunchi, trunchiul uşor aplecat înainte, braţele
flexate din cot, privirea orientată asupra mingii, picioare uşor depărtate pe
toata talpa.
2. Plasamentul
- în funcţie de poziţia mingii prin deplasări cu paşi adăugaţi,
mărunţi, fără a se ridica mult de pe sol.
60
- De asemenea, interpunerea unei părţi a corpului pe direcţia
loviturii ne dă mai multă siguranţă.
61
Mingea grea, udă, aglomerările pachet din faţa porţii dau prilejul
portarului pentru mărirea siguranţei să boxeze mingea.
Se execută de obicei combinată cu o săritură pe un singur picior.
Boxarea se compune din următoarele mişcări:
1. Elanul determinat de mai mulţi factori externi este variabil.
2. Ghemuirea – flexarea care pregăteşte săritura.
3. Săritura – extensie prin desprinderea de pe sol.
4. Zborul – pumnii se alătură unul de celălalt, braţele flexate. Se
extind în momentul maxim al înălţării. Lovim mingea cu suprafaţa plană
a falangelor.
5. Aterizarea – amortizare cu fandare oblică.
Tehnica plonjonului
Etape:
a) Ţinem mingea între mâini şi imităm prin flexii şi extensii ale
braţelor amortizarea mingii.
b) Ţinem mingea la înălţimea capului, cuprinzând cu ambele
mâini treimea ei aflată înspre noi. Din această poziţie lăsăm mingea să
scape în unghiul format de antebraţe şi torace.
63
c) Mingea aruncată de la 4 – 5 m. în dreptul pieptului este prinsă
din poziţia stând pe loc.
d) Mingea aruncată de la 4 – 5 m. la înălţimea capului trebuie
prinsă din poziţia stând pe loc şi apoi trasă la piept.
e) Urmează prinderea şi tragerea la piept a mingilor aruncate la
înălţimea mâinilor întinse la maximum în sus,
f) Prinderea şi tragerea la piept din săritură şi apoi dirijate cu
piciorul în poziţii şi înălţimi diferite.
64
b) Din ghemuit executarea plonjonului, fără tragerea mingii la
piept, apoi cu mingea trasă al piept.
c) Din ghemuit plonjon spre o minge situată lateral, tragerea ei la
piept şi ridicarea.
d) Executarea plonjonului după 1 – 2 paşi lateral.
e) Apărarea prin plonjon a mingilor venite din faţă spre un punct
la 2 – 3 m. de portar, lateral.
f) Prinderea mingii aşezată pe sol la 2 – 3 m. prin plonjon din
săritură (zborul să fie scurt de tot). La aterizare atenţie la amortizarea
căderii cu ajutorul cotului şi a piciorului mai apropiat de sol.
g) Plonjon pe minge ricoşată din sol izolat şi apoi pe cadrul porţii.
h) Acelaşi exemplu, dar să nu cadă mingea aruncată de el spre
una din bare.
i) Exersarea liberă a plonjonului, cu prinderea mingilor trase la
înălţimi diferite. Exerciţiile se vor executa pe nisip, iarbă uscată şi apoi pe
gazon, bineînţeles în ambele direcţii.
65
a) Lipsa de coordonare dintre executarea săriturii, mişcarea
braţelor şi lovirea mingii (executată separat).
b) Coatele trebuie întinse în momentul loviturii printr-o mişcare
bruscă – greşită execuţia cu braţele întinse prea devreme.
c) Întinderea coatelor după lovirea mingii. Lucru care va duce la
scurtarea distanţei de boxare.
d) Executarea săriturii mai mult în lungime decât în înălţime.
e) Lipsa de precizie a mingilor boxate se datorează nealăturării
pumnilor de către portari.
66
din punct de vedere tehnic legată cu elemente tactice simple de joc, dar cu
o selecţie în baza criteriilor anunţate, pot asigura eficienţă.
Deci, ce trebuie să-i învăţăm pe copii ?
1. Dă şi du-te.
2. Ai pierdut mingea, încearcă să fii primul care o recuperezi.
3. Dacă ai cui pasa, preferă pasa driblingului.
4. Ne demarcăm pe spaţii libere.
5. Acţiunile individuale îmbinate cu cele colective.
67
Schema A
TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL
Intrarea în 1. Preluarea
posesia mingii 2. Deposedarea
6. Lovirea mingii
Transmiterea cu piciorul
mingii 7. Lovirea mingii
cu capul
8. Aruncarea mingii
de la margine
1. Poziţia fundamentală
Elemente
2. Deplasările tehnice
în poartă şi înale
teren
portarului
3. Prinderea mingii
4. Boxarea mingii
5. Devierea mingii
6. Blocarea mingii
7. Repunerea mingii în joc cu mâna
8. Repunerea mingii în joc cu piciorul
Schema B
PROCEDEELE TEHNICE ALE
JOCULUI DE FOTBAL
68
1. Rostogolite cu partea interioară a labei
1. Preluarea mingii piciorului
4. Conducerea mingii 2. Rostogolite cu partea exterioară a labei
piciorului
3. Cu partea interioară a labei piciorului
prin amortizare
4. Cu şiretul plin, cu amortizare
5. Cu coapsa prin amortizare
6. Cu pieptul prin amortizare
7. Cu capul prin amortizare 5. Mişcările înşelătoare
8. Cu talpa prin amortizare
9. Cu ambele gambe cu ricoşare
69
1. Cu interiorul labei piciorului (latul)
2. Cu şiretul plin (ristul)
3. Cu şiretul exterior
4. Cu şiretul interior
5. Cu exteriorul labei piciorului
6. Cu vârful labei piciorului
7. Cu călcâiul
8. Prin deviere cu şiretul exterior sau
6. Lovirea mingii exteriorul labei piciorului
cu piciorul 9. Prin deviere cu şiretul interior sau
interiorul labei piciorului
10. Cu genunchiul
11. Aruncarea mingii cu piciorul
12. Lovirea mingii din drop demi volé
13. Lovirea mingii din volé
14. Lovirea mingii prin foarfecă
1. Porniri – opriri
2. Cu pas 2. Deplasările în teren
adăugat
3. Cu pas încrucişat
4. Alergări înainte-înapoi
5. Schimbarea de direcţie din
alergare
6. Întoarceri
7. Sărituri pe 1 – 2 picioare cu şi
fără elan
8. Căderi – ridicări (plonjon)
3. Prinderea mingii
1. Venită din faţă, pe jos, fără plonjon
2. Venită pe jos, din lateral, fără plonjon
3. Venită la înălţimea genunchiului, fără
plonjon
4. Venită la înălţimea abdomenului, fără
plonjon
5. Venită la înălţimea pieptului, fără plonjon
6. Venită cu traiectorie înaltă, fără plonjon
7. Venită pe jos, din lateral, cu plonjon
8. Venită cu traiectorie înaltă, cu plonjon
4. Blocarea mingii
1. La picior
2. Din drop - aer
5. Boxarea mingii
1. De pe 6.
locBoxarea mingii
2. Din săritură – cu o mână
3. Din plonjon – cu ambele
73
- perfecţionarea exerciţiilor tehnico-tactice în condiţii de
adversitate.
Distingem patru momente importante în procesul de învăţare, şi
anume:
a) Faza de informare şi învăţare – explicaţii şi demonstraţii
corecte efectuate de către antrenor sau instructor;
b) Faza de coordonare brută, unde se formează mecanismul de
bază al mişcării, cu efort mare intelectual şi fizic, mişcări în plus şi ritm
greoi, lipsă de precizie, etc.;
c) Faza de coordonare fină, mişcarea se şlefuieşte, nu mai apar
mişcări în plus, creşte siguranţa şi precizia, mişcarea se face cu economie
de efort;
d) Faza de consolidare, de perfecţionare, de valorificare în
condiţii variate, în condiţii de adversitate şi a altor factori perturbatori
(teren ud, soare, căldură, etc.).
Ca metode, avem:
- metoda globală – în totalitatea actului motrice (11-14 ani);
- metoda analitică – se desface în detalii şi se execută corect;
- metoda intensivă – o învăţare fără întreruperi, dar cu atenţie
mare la oboseală.
Foarte importante pentru însuşirea tehnicii sunt, aşa cum am mai
amintit:
- reprezentarea mentală, observaţia şi informaţia verbală,
explicaţia simplă şi la obiect;
- demonstraţia şi observaţia, secvenţele de film sau video,
kinogramele şi permanent corectările în timpul execuţiilor.
Câteva recomandări pentru învăţarea şi însuşirea tehnicii:
- învăţarea tehnicii se face fără pauze mari;
- execuţiile se fac la început în ritm lent, urmând să ajungă la
ritmul jocului;
- totdeauna instruirea tehnică se face pe un fond de organism
odihnit, cu repetări, adaptat la particularităţile vârstei şi pregătirii
jucătorilor;
- densitatea antrenamentelor poate fi adaptată la colectivul pe
care-l avem de instruit;
- ritmul, aşa cum arătam, este lent, vioi sau foarte vioi, până
ajunge la ritmul jocului;
- verificarea se face prin aprecieri sau note, dar şi prin norme şi
probe de control:
Norma de control = baremul
Proba de control = exerciţiul în sine.
74
- importanţa muncii de întreţinere a bagajului tehnic existent la
jucătorii de vârf, precum şi munca de înnoire, restructurare sau de creaţie;
- alternanţa exerciţiilor grele cu cele uşoare. Orice şedinţă de
instruire tehnică cuprinde:
- exerciţii individuale;
- exerciţii cu 2 – 3 jucători;
- exerciţii în grupe de joc pe posturi şi compartimente, legat
de sarcinile de joc;
- jocuri 2 x 2, 3 x 3, 4 x 2; 6 x 2;
- jocuri şcoală la o poartă sau bilateral în condiţii de joc.
75
3. TACTICA JOCULUI DE FOTBAL
3.1. Definiție
În prima parte a lucrării aţi putut intra în posesia unor date absolut
necesare, privind învăţarea tehnicii jocului de fotbal în şcoala generală.
Acest capitol, în strânsă legătură cu partea I a lucrării, face trecerea spre
joc, dând nuanţă tactică elementelor şi procedeelor tehnice. Mai concret
spus, când şi unde se folosesc elementele tehnice în timpul jocului.
Voi prezenta o sistematizare a tacticii principalelor procedee de
lovire cu piciorul.
Lovirea mingii cu latul se foloseşte pentru:
- pase scurte;
- finalizarea din apropierea porţii;
- degajări.
Lovirea mingii cu şiretul plin se foloseşte la:
- pase;
- degajări;
- schimbările direcţiei de joc;
- lansări;
- tras la poartă;
- deschideri.
Lovirea mingii cu şiretul interior pentru:
- tras la poartă;
- degajări;
- lansări;
- deschideri;
- lovituri fixe;
- un doi-uri (devieri).
Lovirea mingii cu şiretul exterior serveşte la :
- tras la poartă;
- pase surprinzătoare;
- devieri, un doi-uri.
77
Exemplu: gol marcat după a pasă lungă cu şiretul plin sau gol, cu
şiretul plin de la semi-distanţă sau gol din centrare cu ristul plin se
punctează dublu, pentru a stimula elevii în aplicarea prin intermediul
jocului a temelor.
Nu aş dori să intru în amănunte, dar diversitatea de mijloace este
imensă, totul este ca ele să fie folosite în baza principiilor de la uşor la
greu, de la simplu la complex, aceasta presupunând cunoştinţe metodice
aprofundate.
- Este unul din procedeele des folosite în joc, prin ele reuşindu-se
şuturi la poartă care ocolesc adversarii, pase peste adversari
surprinzătoare la distanţe diferite, centrări care scot adversarii din joc;
- Suprafaţa mare de lovire dă o siguranţă mai mare jucătorului,
execuţia cu interiorul făcând-o accesibilă;
- Antrenarea acestui procedeu se face cum am amintit şi mai
înainte, numai pentru procedeul respectiv sau cu nuanţă tactică dacă îl
legăm de alte procedee în condiţii apropiate de joc. Exemple: preluare,
pas cu interiorul la partener, tras la poartă cu ristul interior (mingi razante,
volé, drop).
- Centrare cu interiorul, precedată de un – doi cu partener,
conducere şi finalizare partenerul direct cu interiorul sau precedată de
preluare (exerciţiul lucrat şi în condiţii de adversar semi-activ).
- Se poate lucra în 2, 3, 4 jucători, cu cât complexitatea creşte
înseamnă că bagajul de cunoştinţe este mai bine stăpânit.
78
- Exerciţiul în careu 20 x 20 m., 4 x 2 cu două atingeri care prin
complexitatea lui obligă jucătorul şi la execuţii din deviere cu exteriorul
legate de preluare, fentă cu corpul, demarcaj, execuţie cu latul cu
interiorul, acţiuni ca un-doi, un-doi pentru al treilea, pas oblic, dă şi du-te,
etc.
Deci, în înlănţuirea de procedee apar şi două elemente ale temei
noastre (lovirea cu ristul exterior). Exemplu: un-doi, pas la margine cu
exteriorul, centrare şi finalizare din careu cu exteriorul, exerciţiu executat
fără adversar, adversar semi-activ sau activ.
- Exersarea trasului la poartă cu ristul exterior din unghiuri
diferite, precedat de preluare, conducere, un – doi fără şi cu adversar sau
pe grupe de jucători.
79
2. Joc pe ½ de teren între cele două echipe care încearcă prin
lovituri cu capul să depăşească linia celeilalte – câştigă echipa care a
ajuns prima la limita terenului advers.
3. Minge aruncată între doi jucători, care ajunge primul
degajează.
4. Joc 7 x 7, teren redus, ½ teren de handbal, 7 x 7 pase cu capul,
gol cu capul; când mingea cade e repusă cu mâna, dar jucată numai cu
capul.
5. Cornere scurte, iar în careu 4 x 4, 5 x 5, (atacanţi contra
apărători).
6. Exerciţii de finalizare cu capul, cu centrări din unghiuri
diferite (fără şi cu adversar semi-activ).
80
limitează numărul de atingeri - dă preluării un pronunţat caracter tactic,
fiind condiţionată de poziţia adversarilor şi coechipierilor.
Se foloseşte în cazul:
1. depăşirii adversarilor;
2. atragerii adversarilor pentru a permite o nouă grupare a
coechipierilor.
3. iniţierii unui atac sau contraatac.
4. încercării de deposedare a adversarilor.
Ca aspecte metodice:
- piciorul cu care conduce mingea să fie cel mai depărtat de
adversar;
- conducerea mingii este cuplată în condiţii apropiate de joc sau
de joc cu fente, dribling, pas, tras la poartă;
- ea se poate face pe spaţiu liber, dar şi cu fixare sau eliminare
de adversar;
- exerciţiile prezentate la conducerea mingii pot fi combinate
pentru a ne apropia de condiţiile jocului individual, formând grupe de
jucători.
Exemplu: fără adversar;
- ştafete cu conducerea mingii în viteză maximă;
- conducere printre 2 – 3 jaloane, un-doi cu antrenorul, tras la
poartă;
- conducere de minge, partenerul încercând deposedare;
- conducere, dribling 1 x 1 (spaţiu limitat 10 x 10, 20 x 10 m.
sau în condiţii apropiate de joc, într-o porţiune de teren), terminată cu
finalizare.
Tactica fentelor
81
numai printr-un joc de pase, ci trebuie eliminaţi 1 x 1; de asemenea,
fentele pot fixa adversarii sau în cazul demarcării.
Marcajul strict al adversarilor obligă jucătorii care vor să intre în
posesia mingii să se demarce, încercând prin mişcări înşelătoare să se
îndepărteze de adversar.
Mijloacele prezentate în prima parte ce se referă la fente pot fi
completate cu exerciţii în condiţii apropiate de joc 2 x 1, 3 x 2, 1 x 1,
jocuri cu temă în care jucătorii sunt obligaţi să fenteze înainte de pas.
Adversarii pot fi pasivi, semi-activ sau activi.
82
- în apărare – tactica de împiedicare a adversarului să finalizeze
şi deposedarea acestuia de minge.
d) Ca aspect, avem:
- tactica generală ce cuprinde toate acţiunile de joc individuale
şi colective pentru atac şi apărare;
- tactica specială ce cuprinde maniera specifică de a acţiona şi
rezolva sarcinile de joc în momente şi condiţii mai deosebite (pe finaluri,
când conduce echipa proprie, sau adversarul, cu jucător eliminat la
început de joc sau repriză, etc.).
Conform prof. dr. Adrian Dragnea, tactica se fundamentează pe:
- capacitatea cognitivă (cât mai multe cunoştinţe);
- abilitatea tehnică;
- pregătirea fizică;
- capacitatea de a discerne şi a decide.
Tactica este condiţionată de:
- principiile tacticii;
- ideile tactice;
- normele tactice;
- regulamente ale acestuia.
Toate acestea au ca rezultat un comportament foarte bun în jocurile
amicale şi oficiale şi în final, câştigarea lor.
83
- formarea capacităţii de gândire creatoare;
- educarea capacităţii de anticipare şi multe altele.
84
II. Tactica colectivă pentru atac reprezintă folosirea principiilor
de atac şi a regulilor după care acţionează echipa, atunci când toţi
jucătorii colaborează între ei, acţionând împotriva apărării adverse.
III. Tactica colectivă în apărare reprezintă folosirea principiilor
şi a regulilor de colaborare dintre doi sau mai mulţi apărători, având ca
scop întârzierea, oprirea sau destrămarea acţiunilor de atac ale
adversarului prin deposedarea acestora de minge şi înlăturarea pericolului
de a primi gol.
Fazele atacului:
a) Faza I - intrarea în posesia mingii şi trecerea din apărare
în atac (zonele 1 şi 2 ale terenului);
b) Faza a II-a - pregătirea şi desfăşurarea atacului (zonele 2
şi 3 ale terenului);
c) Faza a III-a - finalizarea atacului (zona 4 a terenului).
Fazele apărării:
a) Faza I - pierderea mingii şi lupta pentru recuperarea ei
(pressing);
b) Faza a II-a - replierea rapidă, organizarea apărării şi lupta
pentru recuperare (pressing şi apărare combinate);
c) Faza a III-a - organizarea apărării imediate, lupta pentru
recuperarea mingii şi apărarea porţii.
Măsuri de apărare la: aruncarea de la margine, cornere, lovituri
libere, lovituri de la 11 m, minge ricoşată de la portar sau din barele
porţii.
A. Contra-atacul;
B. Atacul rapid;
C. Atacul poziţional;
D. Atacul cu circulaţie de minge şi jucători.
Vom puncta pe scurt ce reprezintă şi cum are loc fiecare din aceste
forme de atac:
85
De obicei, contra-atacul poate şi trebuie să fie declanşat de
jucătorul care intră în posesia mingii, indiferent de postul sau poziţia pe
care acesta o are în momentul respectiv, evident putând fi declanşat şi,
sau mai ales, de portarul propriu.
Orice contra-atac are ca faze:
- iniţierea;
- desfăşurarea;
- finalizarea.
Cerinţele de bază în realizarea unui contra-atac sunt:
- gândirea tactică superioară (alegerea celui mai bun
moment de declanşare);
- promptitudinea şi precizia pasei adresată celui mai bine
plasat dintre vârfuri;
- o pregătire fizică şi morală foarte bine pusă la punct ale
jucătorilor ce desfăşoară contra-atacul, cu o forţă de
pătrundere capabilă să treacă rapid la finalizarea necesară.
C. Atacul poziţional
Când nu avem posibilitatea să desfăşurăm contra-atac sau atac
rapid, recurgem la alegerea atacului poziţional, la care participă mai mulţi
jucători. În funcţie de aşezarea adversarului în apărare, căutăm să alegem
cel mai eficient drum, cea mai vulnerabilă parte sau culoar al
adversarului, în vederea pătrunderii, sau pasei ce urmează să o efectuăm,
funcţie de poziţia vârfurilor proprii, sau a jucătorilor noştri ce participă la
atac, în vederea finalizării acestuia.
Cred că este necesar să specificăm că, în toate formele de atac
(contra-atac, atac rapid şi atac poziţional), o importanţă covârşitoare o au
precizia şi viteza paselor, precum şi demarcările jucătorilor proprii
(eficienţa acestora, modul cum se debarasează de adversar).
86
O precizare utilă ar fi aceea că dirijarea atacurilor proprii va ţine
cont de valorificarea calităţilor jucătorilor echipei ce atacă, precum şi de
slăbiciunile apărătorilor, fie cunoscute mai demult, fie depistate în jocul
respectiv de către antrenor dar, îndeosebi de către jucători.
A. Apărarea om la om;
B. Apărarea combinată;
C. Apărarea în zonă.
b) În apărare: - zidul;
- lovitura de la 11 m.;
- cornerul;
- loviturile libere;
- lovitura de începere.
- dirijarea apărării;
- anihilarea contra-atacului;
- degajările cu mâna sau piciorul la jucători bine plasaţi (în
poziţii favorabile).
88
a) Exerciţii complexe, izolate sau de joc cu jucătorii care vor
colabora;
b) Jocul la o poartă;
c) Jocul pe teren redus;
d) Jocul şcoală, condus de antrenor care opreşte şi explică cum
trebuie să acţioneze jucătorii;
e) Jocurile de verificare;
f) Jocurile oficiale.
Tactica, aşa cum am văzut, nu poate fi concepută decât în corelaţie
strânsă cu tehnica, pregătirea fizică şi ceilalţi factori ai antrenamentului,
între ea şi restul factorilor existând o interdependenţă evidentă.
Antrenorul, în procesul de instruire, va avea în vedere acest aspect.
De asemenea, în procesul învăţării, dobândirii şi perfecţionării
principiilor, mijloacelor şi tuturor noţiunilor tacticii, trebuie să avem în
vedere gradarea în funcţie de vârsta şi valoarea echipelor pe care le
pregătim.
89
Sistemul de joc al fiecărei echipe trebuie să fie echilibrat, abordând
cu aceeaşi intensitate şi seriozitate momentele de atac şi apărare, în
funcţie de propriile posibilităţi şi ale celorlalţi competitori.
Sistemul de joc cu 4 fundaşi
Primii care au folosit acest sistem 1 – 4 – 2 – 4 au fost brazilienii,
la Campionatul Mondial din 1958. La noi în ţară, a fost încercat la început
de către antrenorii Lupaş şi Drăguşin, Progresul Bucureşti, iar apoi de alţi
antrenori.
90
- informaţii despre arbitrii, teren, etc.;
- aprecierea corectă a situaţiilor ivite pe parcursul jocului,
atât la adversar, cât şi la echipa proprie.
Pe baza acestor informaţii, precum şi a tuturor proceselor psihice,
echipa în totalitate şi jucătorul, încearcă rezolvarea corectă a tuturor
situaţiilor tactice ivite în joc, fie, aşa cum arătam, stabilite iniţial în cadrul
pregătirii, sau impuse de adversar pe parcursul jocului.
91
3. Să se sigure relativ uşor dublajul şi sprijinirea coechipierilor
aflaţi în posesia mingii sau care întreprind diferite acţiuni de atac sau
apărare.
4. Stabilirea locului în echipă a fiecărui jucător să se facă după
calităţile fizice şi psihice corespunzătoare.
5. Demarcarea, element hotărâtor în iniţierea acţiunilor d atac
trebuie făcută rapid, viteza fiind cu atât mai mare, cu cât adversarul este
mai aproape de jucătorul care participă la acţiunea respectivă; căutarea
spaţiului liber în demarcaj, ca şi susţinerea jucătorului cu mingea rămân
elemente de bază ale atacului.
92
- Jocuri cu număr impar de jucători (atac, apărare) pe teren
redus sau la o poartă;
- Se condiţionează ca temă (un–doi–uri, învăluirea), orice gol
marcat considerat dublu pentru a stimula însuşirea acestor combinaţii.
93
4. STRUCTURI DE EXERCIȚII ÎN CONDIȚII DE ADVERSITATE
94
9. Fotbalul actual a progresat şi va progresa prin accesarea de
către specialiştii acestei ramuri sportive a cuceririlor tehnicii moderne
(cibernetica, teoria informaţiei, apariţia programării cu ajutorul
calculatoarelor, individualizarea alimentaţiei şi a susţinătoarelor de efort,
psihologie, sociologie, biochimie, etc.)
Deci, pentru a pregăti o echipă la standardele internaţionale,
jucătorii care o compun trebuie să deţină calităţile necesare îndeplinirii
cerinţelor antrenamentului.
Progresul extraordinar al fotbalului a făcut ca pregătirea sportivilor
să reprezinte un proces continuu, bine dirijat, la care îşi aduc contribuţia
echipe de specialişti, echipe interdisciplinare, fără de care nu putem vorbi
de câţiva termeni de actualitate:
- element de progres;
- calitate;
- evaluare.
Având în vedere că antrenamentul pregăteşte competiţia, dar într-
un permanent feed-back, rezultă că în antrenament trebuie să descoperim
caracteristicile competiţiei atât din punct de vedere cantitativ, cât şi
calitativ:
- eforturi prelungite, dar şi de intensitate crescută (într-un efort
mixt);
- viteză de execuţie;
- tehnica în condiţii de adversitate.
Pe de altă parte, organismul trebuie să se adapteze:
- eforturilor pe care le presupune jocul;
- obţinerea unor indici superiori faţă de cei iniţiali, ca urmare a
procesului de pregătire organizat;
- eforturile dozate progresiv pentru ca organismul să se adapteze
la cerinţele jocului.
Antrenamentul trebuie să îndeplinească 3 obiective:
- pregătirea organismului pentru efortul specific jocului de
fotbal;
- creşterea indicilor pregătirii la un nivel superior pentru ca
sportivul să aibă un randament maxim;
- menţinerea formei sportive un timp cât mai îndelungat.
Antrenorul va trebui:
- să implementeze în jucător o motivaţie care să-i stimuleze
randamentul, motivaţie care trebuie să plece şi din interiorul jucătorului;
- să urmărească recuperarea, cât şi refacerea jucătorilor.
95
Din punct de vedere fiziologic, dacă facem o analiză, vom observa
că toate mişcările au la bază contracţiile musculare posibile datorită
fibrelor musculare care conduc, primesc un flux nervos.
Fiziologia efortului ne prezintă următoarea sistematizare în funcţie
de tipul de efort:
1. Sistemul aerob;
2. Sistemul anaerob: - alactacid;
- lactacid.
Ca nivele de efort putem menţiona:
1. Capacitatea aerobă: 12’ şi mai mult;
2. Puterea aerobă: 3 - 12’.
3. Capacitatea anaerobă lactacidă: 1- 3’;
4. Puterea anaerobă lactacidă: 20” - 1”;
5. Capacitatea anaerobă alactacidă: 10 - 30”;
6. Puterea anaerobă alactacidă sub 10”.
Pregătirea tactică a unei echipe se realizează conform unor
principii metodice ale antrenamentului sportiv. Exemplu: nu putem trece
la 11 x 11 dacă jucătorii nu reuşesc 1 x 1, aşa că vom începe cu un
program pentru construcţia jocului prin jocul 1 x 1.
Jocul 1 x 1 reprezintă un joc pregătitor care reuşeşte să realizeze
prima verigă, dar de maximă importanţa a jocului de fotbal, solicitând:
concentrare şi lupta de autodepăşire +depăşirea adversarului. Se joacă în
mai multe variante: exemplu – 1 x 1 pe un teren delimitat (10 x 10 m.
metoda antrenamentului în careuri).
Descriere
96
- în caz de recuperare a mingii de către jucătorul în apărare, se reia
acţiunea sau apărătorul devine atacant.
Ce urmărim ?
- 1 x 1 cu faţa;
- 1 x 1 din lateral;
- 1 x 1 cu spatele la joc;
sunt trei soluţii practice care lucrate metodic de la careul 10 x 10 în
condiţii pasive, semi-active, active, obişnuieşte jucătorul de la A la Z cu
situaţiile concrete ale jocului.
a) La 1 x 1 cu faţa la joc
97
Atenție ! Una dintre greşelile care trebuie corectate este forţarea
driblingului direct în adversar, ea având două dezavantaje:
- posibilitate de blocare a acţiunii;
- îngustarea unghiurilor de joc care vor duce la alegerea unor
soluţii reduse pe spaţii mici;
- încetinirea ritmului acţiunii.
Indicaţii metodice:
- jocul de gleznă se face sub formă de concurs cu: - puncte;
- pedepse, dacă mingea cade;
- liber, dar nu cade mingea;
- condiţionat –preluare cu laba piciorului, pas cu capul (control –
menţinere în variante);
1 x 1 careu 10 x 10 m. + 4 la extremităţi
1 x 1 careu 10 x 10 m
CAREU 20 X 10 m. 1 x 1
100
- trebuie să apere cu inteligenţă ambele spaţii, luând decizii
rapide în regim tehnic.
- apare în viteză maximă de la margine.
2. Joc la două portiţe de 1 m.:
- suplimentar apare finalizarea;
- finalizarea combinată cu precizie în execuţie chiar de la
distanţă;
- înlănţuirea (fentă, dribling, protejare, finalizare) în condiţii de
adversitate ne oferă complexitatea exerciţiului.
1 x 1 careu 20 x 20 m. cu portari
101
1 x 1 cu minge aruncată de antrenor pe ½ teren
la o poartă de la centru
Indicaţii metodice
Indicaţii metodice
1 x 1 careu 10 x 10 m
104
1 x 1 (spaţiu 20 x 20 m)
- A trebuie să-i marcheze lui B în trei porţile cât mai multe goluri
într-un minut, (1,5 m.);
- Rolurile se inversează după 1 minut.
2 x 1 şi 1 x 2
2 x 1 (careu 10 x 10 m)
- Liber;
- Număr limitat de atingeri.
Sarcini:
- demarcaj;
- joc direct, deviere, combinaţie;
- obişnuirea cu adversarul, deci relaţia de adversitate;
- susţinerea posesorului temporar al mingii.
105
Indicaţii metodice
106
2 x 1 careu 10 x 10 sau 20 x 10 (control menţinere)
1x2
1 x 3 careu 15 x 15 m
107
- Se poate juca cu trei atacuri pentru jucătorul în posesie sau 1’
lucru, apoi rolurile se schimbă;
2x2
108
2 x 2 spaţiu 20 x 20 m la 2 portiţe mici aşezate la 5 m
în interior de laturile pătratului
2 x 2 – 20 x 10 m
Teme:
- cine marchează dintr-o atingere din prima situaţie de joc;
- gol dublu din 1-2, încrucişare, învăluire;
- gol dublu din finalizare cu capul;
- 3 goluri dacă marchează din volé, foarfecă;
- se poate juca la început cu finalizare; echipa în atac prin număr
stabilit de atacuri (5), apoi continuând cu jocul atac-apărare.
109
2 x 2 la o singură poartă ½ teren
Sarcini:
1. Combinaţiile la finalizare.
2. Dacă apărătorii interceptează, pot ieşi pe contra-atac cu 10 pase
sau aducerea mingii la centru (2 x 5 atacuri).
3. Variante de apărare (unul tatonează, celălalt dublează, marcaj
om/om) cu scopul în prima fază de a-l întârzia pe adversar la construcţie,
iar în al II-lea, de a bloca adversarul pentru a-l aduce pe al III-lea la
superioritate.
Altă variantă: 2 x 2 la o poartă din minge aruncată de antrenor
(cine câştigă mingea, e în atac) – spaţiu ½ teren.
3x2
111
* 3 x 2 (Joc 2 x 2 la două portiţe mici, teren 20 x 20 m., cu al III-
lea jucător la echipa care are mingea):
- joc care stimulează jocul în atac în superioritate numerică, dar
şi obişnuirea apărătorilor cu inferioritatea numerică.
- stimulativă este trecerea jucătorului alternativ la echipa care
are mingea, ceea ce creează surpriză;
- reprizele scurte 3–5’, cu teme variate creează acumulări,
atractivitate, transfer la joc.
2x3
3 x 1 spaţiu 5 x 5, 10 x 10 m
112
- Pentru jucătorul din mijloc, anticiparea, recuperarea cu mijloacele
de apărător, lucru intensiv.
3x1
3x3
Spaţii de lucru
Se joacă :
- numai cu capul;
- cu capul şi piciorul;
- numai cu piciorul.
115
3 x 3 tenis cu piciorul, spaţiu delimitat 10 x 10 m, 15 x 15 m
- în funcţie de particularităţi.
4 x 1 careu 3 x 3 m
- liber, 2, 1 atingeri.
- Exerciţiul dezvoltă simţul mingii, dar poate fi şi exerciţiu de
relaxare pentru sportivii avansaţi, creând bună dispoziţie.
4x2
4 x 2 pe spaţiu limitat 5 x 5 m, 10 x 10 m, 20 x 20 m
116
- La apărare: recuperare cu mijloace specifice pe unghiuri închise
în doi, deposedare, intercepţie.
4 x 2 pe perechi de 2 jucători
4 x 2 pe ½ teren la o poartă
Variante:
2 x 2 cu un 1 jucător care apare în superioritate, celălalt rămânând
la susţinere:
- favorizează crearea superiorităţii numerice prin apariţia unui
jucător din spate;
- se poate juca cu mingi pe unul din cei doi jucători avansaţi, cu
continuările specifice:
* finalizează dacă are spaţiu;
* combină cu celălalt jucător avansat;
* redublează pentru jucătorul la susţinere şi este evoluat
jucătorul apărut, superioritate pe spaţiul liber;
* direct cu jucător superioritate.
Acest exerciţiu favorizează exersarea jocului la margine, cu
finalizare în condiţii apropiate de joc:
- scurt (câştigarea prim-planului adversarului fără ieşire din cadrul
porţii);
- lung - cu soluţii de aşezare sau de finalizare.
- înapoi cu finalizare pentru jucător venit din spate, lansat şi
nemarcat.
117
4 x 2 - ½ teren la o poartă
4 x 2 cu varianta 2 x 2 + 2 extremităţi
118
Jucătorii în atac cu minge:
- devieri;
- 1-2, 1-2 pentru al III-lea;
- pase redublate, scurt, lung;
- trecerea de la dribling la jocul direct;
- schimbarea direcţiei de joc;
- susţinere - sprijin.
2x4
4x3
119
4 x 3 – ½ teren la o poartă similar cu 3 x 2
4 x 4 - relaţia de egalitate
- Spaţiu: ¼ teren;
- Tema: conservarea posesiei mingii;
- Număr de atingeri: liber, 3, 2, 1 sau alternând numărul de atingeri
cu: - jocul direct;
- pasa lungă;
- combinaţiile: - 1-2, 1-2 pentru al treilea;
- scurt-lung.
120
- Sarcini:
- Fără minge: - demarcări în ambele sensuri căutând spaţiul liber;
- demarcări simultane: - pentru intrarea în posesie;
- false.
- susţinere-sprijin;
- unghiuri de demarcare.
- Se joacă cu: - marcaj om/om;
- recuperare pe condiţionarea numărului de atingeri;
- numărarea paselor unei echipe.
4 x 4 pe ½ teren la 2 porţi
122
4 x 4 pe acelaşi spaţiu + 4 în spatele porţilor,
câte unul lângă fiecare bară
5x4
123
5x5
5 x 5 la o poartă pe ½ teren
- în apărare:
- echilibru defensiv, acoperirea şi anticiparea jocului
adversarului;
- faptul că se joacă în toate sensurile, obligă jucătorii să se
informeze permanent;
- efortul solicitant presupune dozarea corespunzătoare a
reprizelor de lucru.
4x5
127
6x3
6x5
6 x 6, 7 x 7, 8 x 8, 9 x 9
128
Temele:
- Număr de atingeri: - nelimitat;
- 3, 2, 1 atingeri;
- 3, 2, 1 al II-lea, al III-lea pas:
- 1-2, 1-2 pentru al III-lea;
- direct;
- lung.
- Condiţionat de numărul de atingeri, apar sarcinile jucătorilor în
atac şi apărare;
- Joc liber pentru ambele echipe între careuri;
- Deci condiţii de conservare apropiate de joc cu adversar activ;
(Concurs cine face mai multe pase).
- Joc liber cu număr de atingeri, dar:
- marcaj om/om;
- încercare recuperare 2 - 3 jucători;
- valorificând unghiul de joc.
- În atac cu mingea apar combinaţiile tactice în atac şi pasele (în
adversitatea lor).
- Acest exerciţiu dă încredere jucătorilor în forţele proprii fără a
intra în panică, indiferent de zona de teren, prin prezenţa adversarilor
activi;
- Libertatea de a se demarca prin schimbarea zonei şi căutarea
spaţiului liber sau susţinere – sprijin.
- Temă suplimentară (pas după ce dublează un jucător).
- Pentru a ajunge la jocul liber, jucătorii trebuie pregătiţi cu teme
legate de numărul de atingeri, creând pe reprize fracţiuni de joc.
Exemple: 7 x 7, 8 x 8, 9 x 9 între careuri. - cu două atingeri.
- Dacă ne uităm la modelele create de marile echipe ale lumii vom
observa că în mare, timpul de contact al jucătorului cu mingea a scăzut în
favoarea calităţii procedeelor (preluare-pas, preluare-tras la poartă,
preluare-centrare, dribling-pas la poartă), în mare parte condiţionate de
criza actuală de spaţiu şi timp.
- Dacă facem o analiză a fiecărei dintre aceste acţiuni luată
metodic, de la condiţiile izolate până la cele apropiate de joc, vom reuşi să
aducem jucătorii în posibilitatea de a realiza mai uşor jocul.
- Deci, două atingeri presupun:
1. Informare: - când eşti în posesia mingii;
- când nu eşti.
2. Execuţia (precizie, alegerea rapidă a procedeului de
transmitere);
3. Creativitatea: - inteligenţă de joc;
129
- decizia cea mai bună foarte repede în condiţii
de presiune a adversarilor.
- Antrenorul poate solicita:
- dă şi du-te (cu accelerare după pas);
- al treilea pas să fie lung în special pe schimbarea direcţiei de
joc (pregătit jocul scurt-lung).
- Exemple: al treilea pas 1-2 sau 1-2 pentru al treilea;
- Jocul cu temă deosebită pentru cei fără minge cu sarcini de:
a) a bloca adversarii;
b) a crea superioritate;
c) demarcări simultane pentru a primi mingea;
d) crearea de spaţii libere (demarcări false):
- pentru coechipier;
- pentru aceeaşi jucători.
7 x 7, 9 x 9 pe ½ de teren
8x8
131
punct (demarcări simultane), accesul lor chiar pe zona centrală poate fi
eficient.
132
8 x 8 la 4 porţi mari pe ½ teren
- Porţile sunt cele două normale de la joc şi încă patru porţi mobile
aşezate la 25 m. pe părţile laterale în ambele jumătăţi de teren; aşadar,
sunt poziţionate în ambele părţi faţă de cele două porţi normale;
- Temele pot fi diferite:
1. Fiecare echipă apără poarta de pe lungimea terenului şi poate
marca în celelalte porţi;
2. Fiecare echipă apără cele trei porţi din propria jumătate şi
poate marca numai la celelalte trei porţi din terenul advers.
- Teme:
- Liber numărul de atingeri şi marcaj în zonă;
- Liber numărul de atingeri şi marcaj om/om;
- Două atingeri şi accelerare după pas marcaj zonă;
- Două atingeri şi accelerare după pas marcaj om/om;
- Două atingeri sau conducere în viteză cu mingea la picior, iar
pe apărare una din forme.
- Exerciţiile contribuie la dezvoltarea capacităţii de orientare în
spaţiu şi la alegerea celei mai bune soluţii pentru finalizare, valorificând
prin schimbarea direcţiei crearea superiorităţii numerice şi dezechilibrarea
adversarului;
- Pe faza de apărare, acoperirea prin echilibru numeric a tuturor
zonelor apărând porţile unde adversarul poate marca.
11 x 11
135
5. Urmărirea mingilor înalte spre portar, deoarece mingea este de
obicei respinsă (boxată).
6. Evitarea paselor înapoi spre propriul portar.
7. Evitarea în defensivă respingerii mingii după contactul cu solul
(folosirea degajărilor din aer).
8. Valorificarea la maximum a fazelor fixe şi evitarea lor în terenul
propriu.
137
- Varianta a doua: pressing foarte avansat pentru a nu ajunge
mingea la mijlocaşi;
- Varianta a treia: lăsaţi larg la marcaj, dar pe îngustare la 30 m. de
poartă cu un filtru pe axul central.
11 x 11 pregătit în mod diferit pentru: joc amical; joc cupă; joc
C.E., C.M. ; joc pregătire inter-ţări.
În timp ce în jocurile din campionat punctele pot fi recuperate pe
parcursul jocurilor, în cadrul meciurilor de cupă, C.E., C.M., orice
rezultat poate fi decisiv.
11 x 11 pe tot terenul
11 x 11 pe tot terenul
140
Fotbalul are de rezolvat și rezolvă o serie de sarcini cu profundă
semnificație socială:
- întărirea sănătății și a capacotății de muncă a organismului;
- folosirea utilă și recreativă a timpului liber;
- educarea trăsăturilor pozitive de caracter;
- valorificarea aptutudinilor sportive ale elevilor.
141
- desfășoară o permanentă activitate de selecție;
- se preocupă de dezvoltarea bazei materiale necesare instruirii
echipelor;
- organizează competiții de masă la nivelul școlii (campionatul
interclase) ;
- urmărește să nu se suprapună alte activități cu calendarul
competițional al echipei reprezentative.
Instruirea elevilor trebuie să fie făcută de profesorul de educație
fizică.
Pregătirea echipei de fotbal trebuie să fie raportată la condițiile
materiale existente în școală. În general, terenurile de sport pe care se
desfășoară lecțiile de educație fizică și activitățile sportive (inclusiv
fotbalul) sunt terenuri de dimensiuni reduse, amenajate pentru handbal,
volei, basket.
Cu toate că pregătirea la fotbal pe aceste terenuri nu reprezintă
idealul, totuși rațional folosite aceste spații pot fi de un real ajutor.
Se poate solicita ajutorul asociațiilor și cluburilor sportive din
apropierea școlilor, pentru folosirea bazei sportive, respectiv a terenului.
Depinde de pasiunea celui care se ocupă de pregătirea echipei
reprezentative în ceea ce privește procurarea de echipament și mingi
pentru antrenamente și prezentare la competiții.
Elevii componenți ai echipelor reprezentative vor efectua controlul
medical de cel puțin două ori pe an.
Sistemul competițional al echipelor reprezentative școlare de la
școlile generale, pe categorii de vârstă, va fi organizat de Inspectoratul
Școlar în colaborare cu D.J.T.S.
142
3. Joc la două porți. În cadrul jocului se urmăresc:
- îndemânarea (abilitatea specifică în manevrarea mingii);
- viteza de reacție, de deplasare, de execuție, a procedeelor
tehnice și de manevrare a mingii;
- rezistența în regim de viteză;
- indici sporiți de execuție precisă a acțiunilor tehnico-tactice
în regim de rezistență;
- însușiri și calități psihice cum ar fi: orientarea în spațiu, în
raport cu poziția și acțiunile adversarilor și coechipierilor, alegerea celei
mai bune modalități de acțiuni, dăruire de sine, anticipare și imaginație.
În cadrul jocului (la selecția inițială), copiii vor fi urmăriți atât în
fazele de atac, cât și în cele de apărare, în principal urmărindu-se ușurința
în executarea deprinderilor tehnico-tactice, capacitatea de orientare în
teren, rezolvările rapide și raționale a situațiilor de joc.
Copiii selecționați trebuie să se detașeze de ceilalți prin
manifestarea calităților enumerate la un nivel mai ridicat, concretizate
prin execuții spontane, relaxante și cu un grad de eficacitate mai mare,
prin anticiparea fazelor de joc și prin găsirea soluțiilor celor mai bune
(plasament, procedeu tehnic folosit).
Jocul să se desfășoare pe teren redus, cu reguli simplificate
(minifotbal) și intervenția profesorului în timpul jocului să fie cât mai
redusă.
4. Probe și norme de control. În continuare voi prezenta pe două
grupe de vârstă (9-12 ani) și (13-15 ani) o parte din probele și normele de
control pentru fotbal stabilite experimental. Rezultatele vor fi înregistrate
în caietul de evidență al profesorului și comunicate jucătorilor pentru a-i
stimula în pregătire.
143
3. Alergare de rezistență 10-12 ani 155 - 160
600 m în secunde
1. Talia minimă în cm 10 11 12 13 14 15
134 139 144 151 161 165
2. Greutatea minimă în kg 30 32 36 40 45 51
144
Indicații legate de formarea echipei
Tehnic
Să aibă însușit mecanismul de bază al următoarelor elemente și
procedee tehnice:
- lovirea mingii cu piciorul, cu șiretul plin, cu exteriorul, cu
latul, cu călcâiul;
- preluarea mingii cu piciorul, cu latul, cu exteriorul, cu șiretul
pli, preluarea mingii cu pieptul prin amortizare și prin ricoșare;
- conducerea mingii cu șiretul plin, cu latul și cu exteriorul;
- mișcări înșelătoare cu și fără minge, cu corpul din mișcare, cu
oprire înșelătoare, cu lovire înșelătoare, cu trecerea piciorului peste
minge;
- lovirea mingii cu capul de pe loc, din alergare și de pe loc și
din alergare cu săritură (cu bătaie de pe loc și pe ambele picioare), cu
fruntea, cu creștetul și cu una din părțile laterale ale corpului;
- protejarea mingii cu corpul și piciorul;
- deposedarea adversarului de minge din față și prin intercepție;
- aruncarea mingii de la margine de pe loc și cu elan;
146
- învățarea procedeelor tehnice de bază ale jocului portarului
(prinderea mingii, plonjonul mingii, ieșirea din poartă și blocarea,
boxarea mingii și degajarea);
Tactic:
- conținutul tactic al procedeelor tehnice de lovire, degajare,
centrare, tras la poartă și a transmiterilor (paselor);
- conținutul tactic al celorlalte procedee tehnice (preluarea,
conducerea, fenta, deposedarea și protejarea mingii);
- demarcarea și depășirile individuale;
- marcajul, tatonarea, recuperarea prin deposedare, dublajul;
- acțiuni de atac și apărare la fazele fixe;
- sarcini de posturi, zone de activitate în cadrul jocului 8 x 8, pe
teren de dimensiuni reduse.
Teoretic
- noțiuni de igienă a tânărului fotbalist;
- cunoașterea principalelor reguli de joc și adaptarea acestora
pentru terenurile de dimensiuni reduse;
- noțiuni elementare legate de tactica jocului, așezarea și
sarcinile pe posturi și linii în jocul 8 x 8.
Obiective:
1. Dezvoltarea și formarea corectă a organismului în creștere și a
calităților motrice prin exerciții analoage jocului sau prin jocul propriu-
zis, neexcluzând nici exercițiile special construite.
2. Învățarea tehnicii de bază a jocului de fotbal și a aplicării
acesteia în condițiile variate ale jocului.
3. Învățarea conținutului tactic al procedeelor tehnice și a
elementelor de tactică individuală în atac și în apărare.
4. Educarea calităților morale și de voință necesare desfășurării
unei activități organizate și a capacității de orientare în teren.
5. Noțiuni legate de igiena tânărului jucător și de regulament.
Tehnica jocului:
Exerciții pentru învățarea elementelor tehnice de bază (lovirea
mingii cu piciorul, lovirea mingii cu capul, preluarea mingii, conducerea
mingii, fentelor, deposedarea de minge, aruncarea de la margine și tehnica
jocului portarului):
- exerciții la aparate și instalații ajutătoare;
- exerciții în 2-3 jucători, de pe loc și din deplasare în diferite
formații - cerc, pătrat, triunghi;
- exerciții în regim de îndemânare și în viteză;
148
- exerciții cu apărător semiactiv și activ pentru exersare și a
conținutului tactic (în formații de atac și apărare);
- jocuri cu efectiv redus și pe suprafețe delimitate de teren (1x1;
2x1; 2x2; 4x2; 4x4);
- jocuri la o poartă;
- jocuri la două porți, 8 x 8.
Tactica jocului:
Exerciții pentru învățarea elementelor tactice de bază (marcaj,
demarcare, dublaj, pase) și a conținutului tactic al procedeelor de lovire a
mingii (tras la poartă, degajare, centrare), cât și a celorlalte deprinderi
tehnice.
- exerciții pe grupe de jucători, sub formă de acțiuni simple de
joc;
- exerciții în formații de atac și apărare;
- exerciții sub forma unor acțiuni de joc în regim de tehnică și
pregătire fizică, îndemănare, viteză, rezistență;
- jocuri cu efectiv redus, pe suprafețe delimitate de teren – cu
temă (1x1; 2x1; 2x2; 4x2; 4x4) ;
- jocuri la o poartă și la două porți cu temă (execuții cu număr
limitat de atingeri, marcaj la intercepție, etc.).
Tehnico-tactic:
- corectitudine și precizie în executarea deprinderilor tehnico-
tactice specifice postului, în regim de viteză și îndemânare;
- realizarea în joc a sarcinilor pe posturi, a zonelor de activitate, cât
și a organizării și desfășurării acțiunilor individuale și colective de
apărare și atac în cadrul sistemului cu “libero”.
150
Teoretic:
- cunoașterea principalelor probleme legate de antrenament
(principii și cerințe, forme ale antrenamentului individual, recuperarea
efortului);
- sarcini pe posturi, zone de activitate și dinamica jocului în cadrul
sistemului cu 4 fundași;
- cunoașterea integrală a regulamentului de joc și mai ales a regulii
de ofsaid.
151
- executarea încrucișărilor și revenirea în zonele de bază în caz de
depășire (marcaj om la om, zonă, dublaj);
- jocul cu “libero” pentru asigurarea superiorității numerice, în
special în jumătatea proprie de teren.
Obiective:
- dezvoltarea fizică multilaterală a organismului în creștere;
- îmbunătățirea și dezvoltarea calităților motrice de bază și
specifice;
- consolidarea și perfecționarea deprinderilor tehnico-tactice
specifice jocului, în atac și în apărare;
- încadrarea jucătorilor în sistemul de joc cu patru fundași
(variantele sale) și învățarea acțiunilor tactice colective (elementare și de
echipă) de atac și de apărare;
- educarea disciplinei și conștiinciozității în antrenament și meci;
- cunoștințe teoretice legate de sistemul cu patru fundași, varianta
cu “libero” (zone, sarcini, dinamica de funcționare), regulamentul de joc
(mai ales regula de ofsaid), recuperarea efortului (îmbinarea tuturor
activităților de peste zi și săptămână).
152
Tehnica jocului:
- exerciții pentru învățarea și perfecționarea elementelor tehnice
(lovirea mingii cu piciorul, lovirea mingii cu capul, preluarea mingii,
conducerea mingii, deposedarea adversarului de minge, mișcările
înșelătoare, protejarea mingii, aruncarea mingii de la margine, elementele
tehnice ale jocului portarului, prinderea mingii, plonjonul, ieșirea din
poartă și blocarea mingii, boxarea mingii, devierea mingii, aruncarea
mingii cu mâna, degajarea mingii cu piciorul;
- exerciții pentru învățarea și perfecționarea procedeelor noi, sub
forma exersării individuale și pe grupe de jucători;
- exerciții pentru perfecționarea procedeelor tehnice învățate în
regim de îndemănare, viteză, rezistență în regim de viteză, forță specifică,
sub forma exersării individuale, pe grupe de jucători, la aparate și
instalații ajutătoare – în diferite formații;
- exerciții pentru perfecționarea procedeelor specifice posturilor și
compartimentelor cu accent pe precizie și eficacitate (utilitate), în formații
de atac și apărare, pe cupluri, în condiții apropiate de joc;
- jocuri cu efectiv redus și pe suprafețe delimitate de teren (1x1,
2x2, 2x2, 4x2, 4x4, etc.) ;
- jocuri la o poartă;
- joc la două porți, 11x11.
Tactica jocului:
- exerciții și jocuri pentru învățarea și perfecționarea elementelor
de tactică individuală și colectivă în apărare și în atac, cu accent pe:
demarcare, depășire individuală, combinații tactice, pregătirea și
finalizarea atacului, forme de atac (combinativ, contraatac), marcaj,
dublaj, recuperarea mingii prin deposedare, forme de apărare (om la om,
zonă și combinată), pressing, combinații și scheme tactice la momentele
fixe ale jocului, ca și organizarea apărării la momentele fixe ale jocului;
- exerciții individuale și pe grupe de jucători sub formă de acțiuni
simple și complexe de joc, în funție de post;
- exerciții pentru perfecționarea acțiunilor de joc, în care intră
elementele tacticii individuale de atac și de apărare (marcaj, dublare,
recuperarea mingii, demarcare, depășire individuală, trasul la poartă), în
regim de tehnică și calități motrice specifice (viteză, rezistență în regim
de viteză, îndemânare, detenta, echilibru, forța);
- exerciții pentru învățarea și perfecționarea acțiunilor de joc în
care intră elementele tacticii colective de atac și de apărare (combinația
tactică, pregătirea și finalizarea atacului, forme de atac, plasamentul,
153
pressingul, forme de apărare) în regim de tehnică și calități motrice
specifice;
- exerciții în formații de atac și de apărare, atât pentru acțiunile de
atac, cât și pentru cele de apărare;
- jocuri cu efectiv redus, pe suprafețe delimitate de teren – cu temă
(1x1, 2x1, 2x2, 4x2, 4x4, etc.) ;
- jocuri la o poartă (6x6, 4x6 și la două porți, 11x11), cu temă, în
special pentru învățarea și perfecționarea dinamicii jocului în cadrul
sistemului cu patru fundași (variantele sale);
- scheme tactice și combinații de atac, concomitent cu organizarea
apărării la fazele fixe ale jocului.
Indicații metodice
În această etapă de pregătire (13-15 ani), organismul copiilor
suferă modificări importante privind înălțimea și greutatea, concomitent
cu o dezvoltare și perfecționare a funcțiilor sale. Este etapa în care copiii
îșă schimbă esențial calitatea diferitelor sisteme și organe, prin apariția de
noi funcții.
La această vârstă, dezvoltarea armonioasă a indicilor morfologici
ai organismului trebuie să stea în atenția profesorului, care prin mijloace
adecvate va acționa sistematic asupra tuturor grupelor musculare, atât
analitic, cât și global. Recomand ca acest lucru să se facă în fiecare lecție,
urmărindu-se asigurarea unei prelucrări calitative a musculaturii și
articulațiilor.
Și în această etapă se va continua dezvoltarea calităților motrice de
bază și specifice a îndemânării, vitezei (sub toate formele de manifestare),
rezistenței și se va începe lucrul și pentru dezvoltarea forței generale și
specifice (mai ales prin folosirea unor mijloace similare jocului). Detenta,
mobilitatea, suplețea, echilibrul și coordonarea să fie dezvoltate
corespunzător datorită contribuției lor la perfecționarea deprinderilor
tehnico-tactice solicitate de condițiile dificile ale jocului.
Atenția profesorului va fi îndreptată în mod deosebit asupra
învățării și perfecționării deprinderilor tehnico-tactice cât mai corect și în
concordanță cu cerințele fotbalului contemporan. Se va urmări în mod
deosebit precizia și utilitatea deprinderilor tehnico-tactice în condițiile
variate ale jocului.
Învățarea și perfecționarea deprinderilor tehnico-tactice trebuie sp
se facă în regimul diferitelor calități motrice și pe un fond sporit de
însușiri psihice: orientarea în spațiu, gândirea, atenția și voința de a
realiza obiectivele propuse.
154
Exercițiile alese trebuie să fie efectuate prin intermediul unor
jocuri, ștafete, întreceri, aceasta neexcluzând exercițiile special construite
pentru învățarea și perfecționarea deprinderilor tehnico-tactice, ca și
pentru îmbunătățirea și dezvoltarea calităților motrice de bază.
La selecționarea exercițiilor trebuie să se țină cont de: procedeul
tehnic sau tactic care vizează exercițiul respectiv, înlănțuirea procedeului
tehnic sau tactic cu alte procedee, numărul de exercutanți, dinamica
exercițiului, prezența adversarilor, utilizarea unor aparate ajutătoare,
crearea unor condiții de întrecere, etc.
Deja în această etapă de pregătire, mai ales la 15 ani, tinerii
jucători trebuie să aibă însușite cunoștințele și deprinderile necesare
acționării (dinamicii jocului) în cadrul sistemului cu patru fundași
(variantele sale), ca o cerință a participării la competițiile organizate pe
plan local.
Competiția, ca și jocurile amicale, vor constitui pe lângă probele de
control, un excelent mijloc de verificare a instruirii.
Sintetizând, se poate spune că la 14-15 ani avem de a face cu o
subordonare a instruirii cerințelor jocului, a sarcinilor legate de post în
atac și în apărare, a dinamicii jocului (echipa ca un tot unitar) în cele două
situații fundamentale ale jocului – atacul și apărarea.
155
În continuare voi prezenta cele 17 legi ale „Jocului de fotbal”, cât
şi unele decizii exprimate de International Board, în vederea completării
cunoştinţelor studenţilor ce se specializează în fotbal.
Cele 17 reguli sunt actualizate după modificările făcute de
International Board, toate având scopul creşterii fairplay-ului, a
spectacolului sportiv, prin mărirea eficacităţii jocului.
Cunoaşterea acestor reguli sunt indispensabile specialiştilor din
domeniu, ele ducând pe lângă corecta apreciere a deciziilor în cadrul
jocului şi la modelarea procesului de instruire.
Ultima decizie la C.E. privind scoaterea regulii paşilor, dar
obligând portarul să degajeze când are mingea în mână pe parcursul a 6
secunde, din interiorul careului, măreşte şi mai mult viteza de joc.
Legile jocului
Dimensiuni
Jocuri internaţionale
Lungimea: 105 m.
Lăţimea: 68 m.
Marcajul terenului
Terenul de joc trebuie să fie marcat cu linii. Aceste linii fac parte
integrantă din suprafeţele pe care le delimitează. Liniile de demarcaţie
cele mai lungi, în număr de două, sunt numite linii de margine. Cele două
linii mai scurte sunt numite linii de poartă. Toate liniile au o lăţime
maximă de 12 cm.
Terenul de joc este împărţit în două jumătăţi egale prin linia
mediană.
Punctul de la centru este marcat în mijlocul liniei mediane. În
jurul acestui punct se trasează un cerc cu raza de 9,15 m.
156
Suprafaţa de poartă
Suprafaţa de pedeapsă
Steaguri
Porţile
157
Porţile sunt fixate în centrul fiecărei linii de poartă. Ele sunt
alcătuite din doi stâlpi verticali care se înalţă la distanţă egală de
steagurile de la colţul terenului şi care sunt uniţi deasupra printr-o bară
transversală.
Distanţa interioară dintre cei doi stâlpi este de 7,32 m., iar partea
inferioară a barei transversale se află la 2,44 m. de la pământ.
Cei doi stâlpi trebuie să aibă aceeaşi lăţime şi grosime care nu
trebuie să depăşească 12 cm. Linia de poartă va fi trasată cu aceeaşi
lăţime ca şi grosimea stâlpilor barei transversale. Se pot monta plase la
porţi, acestea fiind fixate şi de pământ în spatele porţilor cu condiţia,
totuşi, ca ele să fie bine prinse pentru a nu jena portarul. Stâlpii şi bara
transversală trebuie să fie de culoare albă.
Măsuri de securitate
Decizia 1
Dacă bara transversală s-a deplasat sau s-a rupt, trebuie întrerupt
jocul până când acesta va fi reparată şi aşezată la locul ei.
Dacă repararea este imposibilă, jocul trebuie oprit definitiv.
Utilizarea unei frânghii în locul barei transversale nu este permisă.
Dacă bara transversală s-a reparat, jocul se va putea relua printr-o
minge de arbitru de pe locul unde se afla mingea în momentul întreruperii
jocului.
Decizia 2
Decizia 3
158
Orice fel de publicitate este interzisă pe terenul de joc sau pe
materialul care echipează terenul (inclusiv plasele porţilor şi suprafeţele
pe care acestea le delimitează pe pământ), şi aceasta din momentul în care
echipele intră pe teren şi până când îl părăsesc pentru pauză şi imediat ce
revin pe teren până la sfârşitul jocului. În special, se interzice aplicarea
oricărui material publicitar pe porţi plase, steaguri sau suporturile
acestora. Nu se va putea fixa pe acestea nici un obiect care nu are legătură
cu fotbalul (camere de luat vederi, aparate foto, microfoane, etc.).
Decizia 4
Decizia 5
LEGEA 2 - Mingea
Caracteristici şi dimensiuni
159
Dacă mingea se sparge sau se deteriorează atunci când nu este
în joc, înainte de executarea loviturii de începere, a loviturii de la
poartă, a unei lovituri de la colţ, a unei lovituri libere, a unei lovituri
de pedeapsă sau a unei aruncări de la margine:
- jocul se va relua în mod corespunzător.
Decizia 1
Decizia 2
160
LEGEA 3 – Numărul jucătorilor
Jucători
Competiţii oficiale
Alte jocuri
În toate jocurile
161
- arbitrul trebuie să fie informat în prealabil de fiecare înlocuire
avută în vedere;
- jucătorul de rezervă intră pe terenul de joc numai după ce
jucătorul care urmează să fie înlocuit părăseşte terenul de joc şi după ce a
primit un semn de încuviinţare din partea arbitrului;
- jucătorul de rezervă nu va intra pe terenul de joc decât la nivelul
liniei mediane şi atunci jocul este oprit;
- înlocuirea se termină în momentul în care jucătorul de rezervă
intră pe terenul de joc;
- jucătorul de rezervă devine astfel jucător, iar cel înlocuit
încetează de a mai fi jucător;
- un jucător care a fost înlocuit nu mai poate participa la joc;
- orice jucător de rezervă se supune autorităţii şi deciziilor
arbitrului, indiferent dacă este sau nu chemat să joace.
Înlocuirea portarului
Abateri / Sancţiuni
162
Dacă jocul a fost întrerupt de către arbitru pentru a da un
avertisment:
- jocul se va relua printr-o lovitură liberă indirectă executată de un
jucător al echipei adverse, de pe locul unde se afla mingea în momentul
întreruperii jocului.
Decizia 1
Decizia 2
Măsuri de securitate
163
Echipamentul de bază al fiecărui jucător se compune din:
- tricou;
- şort, dacă jucătorul poartă chiloţi termici; aceştia trebuie să fie de
aceeaşi culoare cu cea dominantă a şortului;
- jambiere;
- apărători pentru tibie;
- ghete.
Portarii
Abateri / Sancţiuni
164
Modul de reluare a jocului
LEGEA 5 - Arbitrul
Autoritatea arbitrului
Competenţa şi obligaţii
165
- să lase jocul să continue atunci când echipa, împotriva căreia s-a
comis o abatere, poate profita de un avantaj şi să sancţioneze abaterea
comisă iniţial dacă avantajul presupus nu s-a realizat;
- să sancţioneze abaterea cea mai gravă atunci când un jucător
comite simultan mai multe greşeli;
- să ia măsuri disciplinare împotriva oricărui jucător care a comis
o abatere sancţionabilă, cu avertisment sau eliminare. Arbitrul nu este
obligat să intervină imediat, dar trebuie să o facă la prima întrerupere a
jocului;
- să ia măsuri împotriva oficialilor echipei care nu au un
comportament responsabil, şi în mod discreţionar să-i elimine din teren
sau din imediata apropiere a acestuia;
- să intervină la semnalizarea arbitrilor asistenţi în privinţa
incidentelor pe care nu le-a putu constata personal;
- să ia măsuri ca nici o persoană neautorizată să nu pătrundă pe
terenul de joc;
- să dea semnalul de reluare a jocului după o întrerupere a
acestuia;
- să remită autorităţilor competente un raport cuprinzând
informaţiile privind orice măsură disciplinară luată împotriva jucătorilor
şi/sau a oficialilor, precum şi descrierea oricărui incident petrecut înainte
în timpul sau după joc.
Deciziile arbitrului
Decizia 1
166
decizii luate în conformitate cu Legile jocului sau cu procedurile normale,
cerute pentru organizarea, disputarea sau conducerea unui joc;
Aceasta se poate referi la:
- decizia de a permite sau de a interzice desfăşurarea unui joc în
funcţie de starea terenului, a anexelor sale, sau de condiţiile
meteorologice;
- decizia de a opri definitiv jocul pentru orice alt motiv;
- orice decizie privind starea echipamentului şi a anexelor folosite
în timpul jocului, inclusiv stâlpii porţilor, barelor transversale, steagurile
de colţ şi mingea;
- decizia de a opri sau nu jocul, datorită intervenţiei unui spectator
sau a oricăror alte incidente în tribune;
- decizia de întrerupe sau nu jocul, pentru a permite transportul
unui jucător accidentat în afara terenului de joc, pentru a primi îngrijiri;
- decizia de a cere sau de a insista pentru transportul unui jucător
accidentat în afara terenului de joc, pentru a primi îngrijiri.
- decizia de a permite sau de a interzice unui jucător să poarte
anumite accesorii sau piese ale echipamentelor;
- decizia (în măsura în care face parte din atribuţiile sale) de a
permite sau de a interzice oricărei persoane (inclusiv oficialilor echipelor
sau altor reprezentanţi şi a mass-mediei) să stea în apropierea terenului de
joc;
- orice altă decizie pe care arbitrul o poate lua conform Legilor
jocului sau conform obligaţiilor stipulate de regulamentele şi
instrucţiunile F.I.F.A., ale Confederaţiilor continentale, Asociaţiilor
naţionale sau Ligilor, în a căror organizare se desfăşoară jocul;
Decizia 2
Îndatoriri
Vor fi delegaţi doi arbitri asistenţi. Sub rezerva deciziei arbitrului,
aceştia au obligaţia să semnalizeze:
- dacă mingea a ieşit în întregime din terenul de joc;
167
- cărei echipe îi revine aruncarea de la margine, lovitura de la colţ
sau lovitura de la poartă;
- atunci când un jucător trebuie să fie sancţionat pentru că se afla
în poziţie afară din joc;
- atunci când o echipă solicită o schimbare de jucători;
- în cazul unui comportament nesportiv sau orice alt
incident în afara câmpului vizual al arbitrului.
Asistenţa
Reprizele de joc
Pauza
168
- Fiecare repriză trebuie prelungită cu scopul adăugării timpului
pierdut pentru:
- schimbări de jucători;
- examinarea jucătorilor accidentaţi;
- transportul jucătorilor accidentaţi în afara terenului de joc;
- orice altă cauză;
- Durata pentru adăugarea timpului pierdut cu întreruperile de joc,
este la latitudinea arbitrului
Lovitura de pedeapsă
Prelungiri
Preambul
169
Lovitura de începere
Procedura
- toţi jucătorii trebuie să se găsească în propria lor jumătate de
teren;
- jucătorii echipei care nu beneficiază de lovitura de începere,
trebuie să stea la minim 9,15 m. de minge înainte ca aceasta să fie în joc;
- mingea trebuie aşezată pe pământ în punctul de la centru;
- arbitrul va da semnalul de începere a jocului;
- mingea va fi în joc imediat ce este lovită cu piciorul şi se mişcă
spre înainte;
- executantul loviturii de începere nu poate juca mingea a doua
oară, înainte ca aceasta să fi fost atinsă de alt jucător;
- când o echipă a înscris un gol, echipa împotriva căreia s-a
marcat golul are lovitura de reluare a jocului.
Abateri / Sancţiuni
Mingea de arbitru
170
Arbitrul lasă mingea să cadă pe pământ în locul unde aceasta se
găsea în momentul în care s-a întrerupt jocul. Mingea intră în joc îndată
ce a atins pământul
Abateri / Sancţiuni
Condiţii speciale
171
LEGEA 10 – Înscrierea unui gol
Echipa învingătoare
Regulamentul competiţiilor
Abateri
Poziţia afară din joc a unui jucător nu trebuie sancţionată decât
doar, în momentul când mingea atinge unul din coechipierii săi sau este
172
jucată de unul din aceştia; după părerea arbitrului, jucătorul respectiv
participă activ la joc:
- intervenind în joc;
sau
- influenţând un adversar;
sau
- obţinând un avantaj din această poziţie.
Lipsa abaterii
Abateri / Sancţiuni
173
- Se va acorda, de asemenea, lovitură liberă directă echipei
adverse atunci când un jucător comite una din următoarele patru
greşeli:
- atacă prin alunecare un adversar pentru a intra în posesia
mingii şi îl atinge înainte de a juca mingea;
- ţine un adversar;
- scuipă un adversar;
- joacă în mod voit mingea cu mâinile (cu excepţia portarului în
propria sa suprafaţă de pedeapsă).
- Orice lovitură liberă directă va fi executată de pe locul unde
s-a comis greşeala.
Decizia 1
Decizia 2
175
Jucătorul care se găseşte pe terenul de joc, sau în afara lui şi care
comite o greşeală sancţionată cu avertisment sau eliminare, asupra unui
adversar, coechipier, arbitru, arbitru asistent sau orice altă persoană,
trebuie sancţionat conform naturii greşelii comise.
Decizia 3
Decizia 4
176
loviturii, iar executantul nu trebuie să atingă mingea şi a doua oară
înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător.
177
- toţi jucătorii echipei adverse trebuie să se afle la minim 9,15 m.
de minge până când aceasta va fi în joc, cu excepţia situaţiei când se află
pe propria linie de poartă între stâlpii porţii;
- mingea va fi în joc imediat ce a fost lovită cu piciorul şi s-a
deplasat;
- lovitura liberă indirectă acordată în suprafaţa de poartă, trebuie
executată de pe linia suprafeţei de poartă care este paralelă cu linia porţii
şi din punctul cel mai apropiat de locul unde s-a comis abaterea.
Abateri /Sancţiuni
178
Lovitura liberă executată de portar
Mingea
- va fi aşezată pe punctul loviturii de pedeapsă.
179
- trebuie să rămână pe propria linie de poartă, cu faţa la
executant, între stâlpii porţii, până când mingea a fost lovită.
Toţi jucătorii, în afara executantului trebuie să se afle:
- în interiorul terenului de joc;
- în afara suprafeţei de pedeapsă;
- în spatele punctului de la 11 m.;
- la cel puţin 9,15 m. de punctul de la 11 m..
Arbitrul
Executarea loviturii
Abateri / Sancţiuni
181
LEGEA 15 – Aruncarea de la margine
Executarea
Abateri / Sancţiuni
182
- se va acorda o lovitură de pedeapsă dacă abaterea a fost
comisă în suprafaţa de pedeapsă a executantului.
183
- Dacă mingea este în joc şi portarul o atinge (altfel decât cu
mâinile) a doua oară, înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt
jucător:
- se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse, care
va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea;
- se va acorda o lovitură de pedeapsă dacă abaterea s-a comis
în suprafaţa de pedeapsă a executantului.
- Dacă mingea este în joc şi portarul joacă în mod voit
mingea cu mâinile înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt
jucător:
- se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse, dacă
abaterea a fost comisă în afara suprafeţei de pedeapsă a echipei portarului.
Această lovitură liberă directă va fi executată de pe locul unde s-a comis
abaterea.
- se va acorda o lovitură liberă indirectă echipei adverse,
dacă abaterea a fost comisă în suprafaţa de pedeapsă a echipei portarului.
Această lovitură liberă indirectă va fi executată de pe locul unde s-a
comis abaterea.
- Pentru orice altă abatere de la această lege:
- lovitura de la poartă se va repeta.
Executarea loviturii
184
- jucătorii echipei adverse trebuie să se afle la cel puţin 9,15 m.
de minge, până când aceasta va intra în joc;
- mingea va fi lovită cu piciorul de un jucător al echipei în atac;
- mingea va fi în joc imediat ce a fost lovită cu piciorul şi se
deplasează;
- executantul nu trebuie să joace mingea a doua oară înainte ca
aceasta să fi fost atinsă sau jucată de un alt jucător.
Abateri / Sancţiuni
Procedura
Suprafaţa tehnică
Al patrulea oficial
- Al patrulea oficial este desemnat conform regulamentului
competiţiei. El va intra în funcţie, dacă unul din cei trei oficiali ai jocului
va fi în incapacitatea de a-şi îndeplini atribuţiile.
- Organizatorul trebuie să precizeze clar înainte de începerea
competiţiei, că în cazul indisponibilităţii arbitrului desemnat, acesta va fi
înlocuit cu al IV-lea oficial, sau cu arbitrul asistent cel mai calificat. Dacă
187
un arbitru asistent devine indisponibil, al IV-lea oficial va deveni arbitru
asistent.
- Al patrulea oficial va avea obligaţia de a-l ajuta pe arbitru, la
cererea acestuia, în toate sarcinile administrative care intervin înainte, în
timpul şi după terminarea jocului.
- El va avea obligaţia de a-l ajuta pe arbitru la înlocuirile de
jucători în timpul jocului.
- Dacă este necesar, el va controla mingile de rezervă. Dacă
mingea trebuie să fie înlocuită în timpul jocului, el va pune la dispoziţie,
la cererea arbitrului, o altă minge, în aşa fel încât pierderea de timp să fie
cât mai mică.
- El va avea obligaţia să controleze echipamentul jucătorilor de
rezervă înainte ca aceştia să pătrundă pe terenul de joc. Dacă
echipamentul acestora nu este conform Legilor jocului, el va comunica
acest lucru asistent care, la rândul său va informa pe arbitru.
- Al patrulea oficial trebuie să acorde ajutor arbitrului în orice
moment.
- După joc, al patrulea oficial va remite autorităţilor competente
un raport asupra tuturor comportărilor nesportive sau altor incidente care
s-au petrecut în afara câmpului vizual al arbitrului şi arbitrilor asistenţi.
Al patrulea oficial este obligat să informeze arbitrul şi arbitrii asistenţi
despre conţinutul raportului redactat.
În concluzie, menţionez că aceste reglementări ale International
F.A. Board au avantajat Şcoala Latină orientată pe un joc cu o tehnicitate
superioară, în detrimentul Şcolii Anglo - Saxone conservatoare, bazată pe
reguli rigide, uşor previzibile.
De asemenea, forul superior este preocupat de experimentarea altor
variante pentru mărirea spectacolului sportiv:
- dimensiunile porţilor;
- numărul jucătorilor;
- scoaterea ofsaidului;
- numărul de arbitri principali
toate acestea, în pas cu evoluţia fotbalului.
BIBLIOGRAFIE
188
3. Bompa T.O. –„Periodizarea – Teoria şi metodologia antrenamentului
sportiv”, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2001.
4. Bota C. –„Fiziologie generală. Aplicaţii la efortul fizic”, Ed.
Medicală, Bucureşti, 2002.
5. Cojocaru V. –„Fotbal de la 6 – 14 ani. Metodica pregătirii” – Ed.
Axis Mundi, Bucureşti, 2002.
6. Colibaba Evuleţ D. –„Praxiologie şi proiectare curriculară în
educaţie fizică şi sport”, Ed. Universitaria, Bucureşti, 2007.
7. Colibaba – Evuleț D., Bota I. - „Jocurile sportive. Teorie şi
metodică”, Ed. Aldin, Bucureşti, 1998.
8. Demeter A. – „Fiziologia efortului sportiv” // „Medicina sportivă
aplicată” - Editis. – Bucureşti, 1994.
9. Dragnea A. C., Mate-Teodorescu S. - „Teoria sportului”, Ed. Fest,
Bucureşti, 2002.
10. Drăgan A. –„Fotbal pentru juniori”, Ed. Valinex, Chişinău, 2006.
11. Drăgan A. –„Fotbal – concepţii, metode şi mijloace”, Ed. Mongabit,
Galaţi, 2006.
12. Drăgan A. –„Abordări interdisciplinare în fotbal”, Ed. Academica,
Galaţi, 2007.
13. Drăgan A. –„Optimizarea lecției de antrenament la disciplina
fotbal”,, Editura Galati University Press, Galaţi, 2009.
14. Drăgan I. - „Selecţia medico-biologică în sport” – Sport-Turism. -
Bucureşti, 1990.
15. Drăgan I. - „Pregătirea biologică de concurs şi refacerea în sport” //
„Medicina sportivă aplicată” - Editis. – Bucureşti, 1994.
16. Dragu M. – „Jocuri pentru elevi şi studenţi” – Ed. Fundaţiei
Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2006.
17. Epuran M. – „Asistenţa psihologică în sport” // „Medicina sportivă
aplicată” – Editis.- Bucureşti, 1994.
18. Gheorghiu G. – „Jocuri de mişcare în pregătirea hocheiştilor” – Ed.
Valinex, Chişinău, 2006.
19. Giacomini M. –„Ghidul tehnic pentru școlile de fotbal”, Italia, 2009.
20. Hoştiuc N., Drăgan A. –„Fotbal – specializare”, Ed. Fundaţiei
Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2002.
21. Ionescu V.I., Demian M. –„Succesul în football”, Ed. ARTPRESS,
Timişoara, 2007.
22. Manolache G. –„Fotbal – lucrări practice”, Ed. Mongabit, Galaţi,
2003.
23. Motroc I. –„Fotbal la copii şi juniori”, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1994.
24. Nadori L. – „Talentul şi selecţia lui” – „Scuola dello Sport”, 1993.
189
25. Niculescu M. – „Psihologia sportului”- „Culegere de lecţii”, Ed. Ex
Ponto, Constanţa, 2000.
26. Ploieşteanu C. –„Fotbal – Curs de bază”, Ed. Fundaţiei Universităţii
„Dunărea de Jos”, Galaţi, 2003.
27. Popescu C. – „Antrenorul. Profilul, personalitatea şi munca sa” -
Sport-Turism. – Bucureşti, 1979.
28. Rădulescu M., Cojocaru V., Drăgan A. –„Ghidul antrenorului de
fotbal la copii şi juniori”, Ed. Axis-Mundi, Bucureşti, 2003.
29. Rădulescu M.–„Fotbal, tehnică–factor prioritar”, Ed. Răzeşu, 2007
30. Rădulescu M., Damian M. - „Fotbal – pro – Ghidul antrenorului
profesionist” – Ed. Didactică şi Pedagogică, Galaţi, 2009.
31. Stănculescu V. - „Ghidul antrenorului de fotbal profesionist”, Ed.
Axis Mundi, Bucureşti, 2003.
32. Thomas R., Eclache J.P., Keller J. – „Aptitudinile motrice. Struc-
tură şi evaluare”, C.C.P.S. - Bucureşti, 1995.
33. Verza Emilian (în colaborare) – „Repere psihogenetice şi
psihodinamice în cunoaşterea şi evaluarea copilului”, Bucureşti, Ed. Pro
Humanitate, 2000.
34. Verza Emilian (în colaborare) – “Psihologia vârstelor”, Ed. Pro
Humanitate, Bucureşti, 2000.
190