CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND INFRACŢIUNILE SĂVÂRŞITE

PRIN INTERNET

Secţiunea 1: Ce este internetul?

Infracţiunile au însoţit societatea omeneasca încă de la începuturile sale. Exista

dovezi materiale vechi de mai multe mii de ani care atesta ca încă de atunci se făceau
eforturi pentru definirea actelor antisociale, clasificarea tipurilor de infracţiuni si
instituirea unui regim de sancţiuni care sa împiedice răspândirea comportamentului si
stărilor de fapt negative.
Astăzi am intrat în Era informaţională, marcată şi de apariţia
INTERNETULUI. În momentul de faţă nu se mai poate concepe nici o latură mai
importantă a societăţii fără apelarea la tehnologia informatică, ce se regăseşte în
gestionarea si conducerea sistemelor de apărare, comunicaţii transport, asistenta
sociala si medicala. Pentru a evita apariţia unor fenomene antisociale majore si
limitarea celor dezvoltate deja, se impune extinderea cadrului legislativ si asupra
acestui mediu virtual, folosit tot mai des de cei certaţi cu legea. Conform codului
penal încă în vigoare, infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu
vinovăţie si prevăzută de legea penala, dar exista cazuri în care legea nu prevede
sancţiuni pentru faptele săvârşite prin sisteme informatice iar cei chemaţi sa apere
ordinea de drept nu dispun de instrumentele necesare pentru a interveni şi pentru a
stopa acest tip de infracţiuni. În acest moment cadrul legislativ al acestui tip de
infracţiuni îl reprezintă legea nr.161/2003 privind “unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de

1
afaceri, prevenirea şi combaterea corupţiei” în TITLUL III - Prevenirea şi
combaterea infracţiunilor informatice.
Infracţiunile informatice nu diferă foarte mult de cele aşa zise clasice, ci diferă
doar modul de săvârşire al acestora prin faptul că instrumentele de săvârşire al
infracţiunilor au fost înlocuite de sau completate cu tehnologii informatice, prin
utilizarea calculatorului, a unor programe specifice şi a internetului ca mijloc de
acces. Dintre infracţiunile informatice evidenţiem: fraudele fiscale, delicvenţa cu
caracter sexual, falsificarea datelor, fraudele telefonice, neonorarea comenzilor şi nu
în ultimul rând crima organizată care folosind facilităţile oferite utilizatorilor de
internet pentru criptografierea la un nivel superior a comunicaţiilor, transferarea
fondurilor obţinute ilegal de pe urma diferitelor tranzacţii efectuate, intr-un timp cât
mai scurt prin mai multe conturi pentru a li se pierde urma. De asemenea, grupările
criminale apelează la piraţii informatici pentru a obţine accesul la sisteme de
telecomunicaţii, în băncile de date, la profilurile de credit şi la profilurile personale.
Internetul reprezintă o reţea globală de calculatoare inter-conectate de diferite
tipuri şi de diferite mărimi. O reţea de calculatoare se bazează pe transferul datelor
prin TRANPORT CONTROL PROTOCOL sau INTERNET PROVIDER
PROTOCOL.
În România transferul datelor este asigurat prin INTERNET PROVIDER
PROTOCOL care asigură transferul de date prin diferiţi furnizori de internet.
Conexiunea calculatoarelor la reţele este însăşi esenţa funcţionării internetului.
Numit şi reţeaua reţelelor, internetul îşi are originea în A.R.P.A.N.E.T. şi în
N.S.F.N.E.T, internetul fiind mai mult decât o suma de conexiuni dar nimeni nu a
prevăzut cum aceasta trecere de la o reţea militara la una publică şi comercială ne va
afecta felul în care gândim despre informaţie şi comunicare.
În perioada anilor 60 Departamentul de Apărare al Statelor Unite avea nevoie
de o reţea de comunicare în cazul unui atac nuclear. R.A.N.D. o corporaţie militară a

2
propus centralizarea comunicaţiilor intr-o reţea. Aceasta reţea conţinea noduri
capabile sa transmită şi să primească mesaje. Departamentul apărării pentru proiecte
avansate (The Defense Department`s Advanced Research Projects Agency) cunoscut
sub numele de A.R.PA. sau D.A.R.P.A. a decis să extindă această reţea. În 1969
primul “Interface Message Processor” , predecesorul router-ului de azi a fost instalat
la U.C.L.A.(University of California in Los Angeles) încât A.R.P.A.N.E.T-ul a
început sa se extindă. A.R.P.A.N.E.T. include câteva servicii care sunt şi astăzi foarte
importante în internetul de azi, cum ar fi FTP(file transfer protocol), Remote
Login(TELNET) şi E-mail. În timp ce A.R.P.A.N.E.T.-ul începe să crească,
companii ca XEROX dezvoltă tehnologia reţelelor locale(LAN). Reţeaua cu cel mare
impact a fost ETHERNETUL, reţea ce permitea conectarea mai multor calculatoare
împreună.
Prima avea teoretic o rată de transfer de 3 Mbps şi mai târziu a ajuns la 10
Mbps. Cercetătorii de la A.R.P.A.N.E.T. au început să creadă că ar fi folositor să
conecteze LAN-urile la A.R.P.A.N.E.T. Pentru a putea realiza acest lucru a fost
dezvoltat un protocol pentru a putea conecta tipuri diferite de echipamente. Astfel
TCP-ul(transport control protocol) şi IP(internet protocol). În 1983 creşterea
internetului a fost impulsionată de apariţia versiunii 4.2BSD de UNIX care conţinea
şi protocolul TCP/IP.
Punctul de început pentru toţi pe internet este ISP(internet service provider) un
ISP poate fi comercial sau o scoală sau un colegiu, universitate, etc. Unii utilizatori
pot fi conectaţi în reţele locale, alţii pot avea acces la internet folosind un modem şi o
conexiune PPP(point to point protocol) sau SLIP(serial line interface protocol). Toate
ISP-urile sunt conectate la internet prin alte ISP-uri. La cel mai de jos nivel un ISP
local este conectat cu un alt ISP local. Următorul nivel este reprezentat de ISP-urile
care fac legătura cu altele din exterior. Cum cererea dumneavoastră îşi găseşte calea

3
către un site şi cum informaţia îşi găseşte calea, este determinat de doua lucruri : -
routerele
- protocoalele TCP/IP
Routerele(uneori numite şi gateway) sunt asemănătoare cu operatorii
telefonici. Ei conectează reţelele între ele şi au tabele de routări pentru a determina
cum circulă informaţia din şi spre internet. Routerele au un IP pentru fiecare legătură,
de exemplu un router care are o conexiune PPP şi două conexiuni ETHERNET ar
trebui să aibă trei IP-uri. Secretul care face internetul să funcţioneze este protocolul
TCP/IP. IP este componenta care mută informaţiile de la un nod al reţelei către altul.
TCP este componenta care verifică daca datele au ajuns unde trebuie. IP reprezintă
un număr unic prin care se identifică utilizatorul acesta rămânând neschimbat şi este
dat de către providerul de internet.
Există trei clase de IP-uri: - Clasa A foloseşte primul număr pentru a identifica
reţeaua şi ultimele trei numere pentru a
identifica utilizatorul
- Clasa B foloseşte primele doua numere
pentru a identifica reţeaua şi ultimele doua
pentru a identifica utilizatorul
- Clasa C (cel mai des folosit), foloseşte primele
trei numere pentru a identifica reţeaua şi
ultimul număr pentru a identifica utilizatorul
Clasa IP-ului este strâns legată de numărul de calculatoare din reţea. Dar pentru că
este mai uşor de ţinut minte un nume decât un număr internetul foloseşte şi un
Domain name. Dacă routerul este operatorul pe internet, atunci Domain Name
Service (DNS) este cartea de telefon, de exemplu dacă vreţi sa trimiteţi un e-mail
folosind numele si Ip-ul popesculaura@192.34.55.34 sau mai simplu
popesculaura@yahoo.com.

4
 Cele mai folosite metode de a te conecta la internet folosind un modem
sunt:serial line interface protocol şi point to point protocol. Daca ISP-ul permite
folosire SLIP şi PPP alegeţi ultimul protocol pentru că acesta este mai rapid şi mai
sigur. SLIP nu face corecţie dar este mai uşor de configurat decât conexiunea PPP.
Pentru a folosi una dintre aceste metode de acces, ISP trebuie să vă ofere acest
serviciu. De asemenea trebuie să aveţi un software care suportă unul dintre cele doua
protocoale de acces.
Pentru a te conecta la internet sunt necesare doua lucruri un ISP şi un mod de a
te conecta la acesta. Cea mai comuna metodă de a te conecta este folosind un modem
cuplat la o linie telefonică ori accesul direct la internet prin antenă.
Legătura la internet prin telefon este cea mai folosită şi se realizează prin
modem(MOdulator\DEModulator) care este necesar pentru a converti semnalele
digitale din calculator în semnale analogice pentru a putea fi transmise pe o linie
telefonică obişnuită şi invers. Modemurile sunt disponibile în versiuni interne şi
externe. Modemurile externe au propria carcasă, sursă de tensiune separată şi se
conectează cu calculatorul printr-un cablu serial. Modemurile interne se conectează
la un slot in calculator şi folosesc sursa acestuia.
World Wide Web cunoscut şi sub numele www, w3 sau simplu web, a făcut ca
accesul la informaţiile de pe net pentru persoanele obişnuite să fie mult mai uşor.
World Wide Web-ul este serviciul internet care s-a dezvoltat cel mai mult in ultimii
ani. Pe web poţi găsi informaţii privitoare la o reţetă culinară sau cum să faci o
bombă termonucleară, practic toate cunoştinţele omenirii sunt adunate acolo. Strict
vorbind www-ul este un sistem de acces la hypertext pe internet. Este făcut din
documente, imagini, sunete şi linkuri către alte documente sau servere. Un document
web poate conţine şi linkuri către alte servicii cum ar fii FTP, Gopher, Archie,
TelNet, etc. Un mod mai bun de a privi internetul este să îl vezi interactiv, să aibă o
interfaţă grafică, să fie uşor de folosit. Poţi afla informaţii despre ultimele cercetări în

5
domeniul inteligenţei artificiale sau să citeşti ziarul preferat. Mai mult chiar, pentru a
accesa aceste informaţii nu trebuie să şti comenzi sau coduri speciale, doar un simplu
clic pentru a accesa informaţia respectivă.
WWW-ul a apărut în 1989 ca iniţiativă a CERN( european laboratory for
particle physics). Tim Berners-Lee a propus un protocol care să fie folosit pentru
distribuirea informaţiilor în domeniul fizicii pe internet, protocol ce va fi adoptat şi
de alte organizaţii.
Cel mai important motiv pentru care www-ul poate funcţiona pe diferite tipuri de
calculatoare este Hyper text transfer protocol (HTTP). HTTP-ul este setul standard
de comenzi ce permite comunicarea pe internet. Fără acesta browserul pe care îl
foloseşti nu ar şti dacă informaţia care a venit este HTML sau un document, un
program sau un mediu VRML.
Una din utilizările cele mai practice şi directe ale comunicării prin internet este
chat-ul. Formele pe care le îmbracă acest tip de comunicare sunt diverse, de la simple
programe care include linii de text până la transmisii de sunet şi video în timp real cu
posibilitate de videoconferinţă. Forma de elaborare şi răspândire este diversă: ca
programe gratuite sau înglobate în sisteme de operare sau sisteme dedicate cu circuit
limitat fabricate la comandă(sisteme de comunicaţii bancare, militare etc.).
Cea mai răspândită resursă din acest domeniu este IRC-ul(internet relay chat). O
faimă internaţională a câştigat-o IRC-ul în timpul războiului din Golf din 1991 când
prin intermediul internetului s-au trimis rapoarte live din Iraq. IRC-ul este o metodă
ideală de a schimba informaţii între persoane din lumea întreagă, o mare utilitate
având-o canalele de service unde se pot primi informaţii în timp real legate de
anumite probleme.

Secţiunea a-2a: Tendinţe actuale în procesul de reglementare a

conţinuturilor negative în internet

6
 Prin anvergura serviciilor sale principale – World Wide Web, Usenet, E-mail –
Internetul reprezintă, în mod incontestabil, mediul care facilitează cel mai dinamic,
mai amplu, mai divers şi mai consistent transfer de informaţii cunoscut vreodată în
istorie. În prezent, practic toate domeniile de interes de la cele mai banale până la
cele mai complexe fac obiectul paginilor Web.
Pe fondul dezvoltării reţelei informatice globale de către chiar participanţii
constanţi la aceasta, s-a conturat un proces de autoreglementare, prin care membrii
diferitelor sub-comunităţi electronice au convenit asupra unor moduri de conduită,
mai mult sau mai puţin elaborate, independent de vreo obligaţie ce le-ar fi impusă
prin lege. Cu toate acestea complexitatea relaţiilor sociale din Internet, riscul apariţiei
unor fenomene generatoare de pericol social şi de prejudicii, victimizarea unor
categorii de persoane, precum şi eficienţa relativă a mijloacelor sancţionatorii
autoimpuse în cadrul comunităţilor de internauţi, au constituit factori esenţiali ai
declanşării unor demersuri legislative la nivel statal şi internaţional.
În prim-planul preocupărilor de ordin normativ se înscrie tot mai pregnant,
problematica extrem de complexă a conţinuturilor din internet. Aceasta deoarece
spaţiul virtual este prin esenţa lui un loc de manifestare a libertăţii de exprimare, a
libertăţii de a primi şi de a trimite informaţii, reclamând observarea respectării unor
reguli ce privesc îndeosebi limitele acestei libertăţi fundamentale. Fiind vorba în
ultimă instanţă de un aspect de drept constituţional, este firesc să existe un interes de
reglementare la nivelul statelor şi având în vedere natura globală a internetului o
preocupare a acestora de a crea un cadru juridic adecvat şi la nivel internaţional.
Se impune a clarifica faptul că prin reglementarea cât mai strictă a
conţinuturilor din internet nu se urmăreşte criminalizarea acestuia sau lezarea
nejustificată a drepturilor utilizatorilor, în drepturile şi libertăţile lor fundamentale pe
deplin aplicabile şi în spaţiul virtual.

7
 Impunerea legii în acest domeniu nu poate constitui un apanaj al autorităţilor
publice. Credem că un efort conjugat al sectorului public şi a celui privat întemeiat
pe înţelegerea beneficiilor internetului dar şi a necesităţii salvgardării unor valori şi
interese sociale, ocrotite de lege, poate reprezenta o soluţie benefică în ceea ce
priveşte menţinerea unui echilibru rezonabil între libertatea de exprimare în internet
şi ţinerea sub control a unor fenomene periculoase ce se produc în această zonă.
Ilustrativă în această privinţă este abordarea Autorităţii Australiene a
Radioului şi Televiziunii- înzestrată de lege cu funcţii de reglementare şi de
supraveghere a domeniului audiovizualului precum şi a serviciilor de comunicaţii
electronice care urmăreşte instituirea unui parteneriat public-privat, unde sfera
privată este reglementată de organizaţiile furnizorilor de servicii electronice şi cele
ale utilizatorilor. Abordări şi iniţiative similare ar putea fi lansate şi în România
reunind autorităţile publice competente, asociaţiile profesionale din domeniul IT&C
şi utilizatori constituiţi în diverse forme de organizare, în scopul înţelegerii reciproce
a exigenţelor legale, a particularităţilor folosirii serviciilor electronice precum şi a
modului de adecvare a legii, în special a conţinutului coercitiv al acesteia. Cu privire
la acest ultim aspect ar fi de salutat elaborarea unui „Ghid al utilizatorului serviciilor
Internet” care să nu se rezume la reproducerea unor texte de lege, ci să ofere
recomandări comprehensive şi concrete accesibile persoanelor fără pregătire juridica,
indicând conduita ce trebuie evitată inclusiv „capcanele” ce pot fi întâlnite pe web,
precum şi modul de a proceda în cazul identificării unor materiale electronice având
un caracter negativ.
La nivelul Uniunii Europene, intr-un document referitor la conţinuturile ilegale
şi periculoase care se găsesc pe internet, au fost sintetizate valorile ce ar trebui
protejate de fapte prejudiciabile ce se pot săvârşi în mediul electronic. Este vorba
despre:

8
 a) siguranţa naţională (ameninţată prin instrucţiuni de fabricare a maşinilor
infernale, producţia de stupefiante şi activităţi teroriste)
b) minorii (existenţa unor forme abuzive de marketing care ţintesc categoria
minorilor prin colectarea pe cale electronică a datelor personale ale
acestora, violenţă şi pornografie)
c) demnitatea umană (afectată de instigări la ură sau discriminare rasială,
insultă şi calomnie)
d) economia (periclitată prin săvârşirea de fraude, furnizarea de instrucţiuni
privind modul de piratare a cărţilor de credit)
e) bazele de date (lezate de către hackeri)
f) sfera privată (transmiterea neautorizată a datelor cu caracter personal,
hărţuirea electronică)
g) proprietatea intelectuală (distribuirea neautorizată a creaţiilor protejate)
Problema esenţială a raportării normative la conţinuturile electronice şi prin
urmare dificultatea formulării unei opţiuni pentru o anumită abordare legislativă
rezidă tocmai din specificul internetului. Cu ce elemente din spaţiul real este
compatibil modul de exprimare specific spaţiului virtual? Mai multe variante de
asimilare pot intra în discuţie:
- asimilarea cu serviciul poştal datorită existenţei
serviciului de e-mail
- asimilarea cu un serviciu de telecomunicaţii datorită
funcţiilor îndeplinite de serviciul I.R.C.
- asimilarea cu mass-media
- asimilarea cu radioul şi televiziunea.
Statele nu au reuşit să impună o paradigmă legislativă unică astfel încât în
momentul de faţă există soluţii de reglementare diferită. În S.U.A. sub impulsul unor
tendinţe conservatoare Congresul s-a străduit să impună reglementări rigide menite

9
de a descuraja conţinuturile negative în internet. Acest tip de legislaţie s-a lovit de
opoziţia organizaţiilor civice liberale care au obţinut in repetate rânduri câştig de
cauză în contestaţiile de natură constituţională aduse în faţa Curţii Supreme. În
Franţa, Consiliul Constituţional a obiectat la rândul său cu privire la caracterul vag şi
prea larg al unor reglementări din acest domeniu. În schimb China şi Singapore sunt
state în care cenzura internetului reprezintă un obiectiv explicit asumat în faţa căruia
par să nu existe obstacole constituţionale. O situaţie similară există şi în Coreea de
Sud.
Legislatorii germani s-au concentrat asupra cenzurii pornografiei infantile şi a
propagandei antisemite, iar Comisia Europeană recomandă elaborarea unui cod de
conduită pe internet, laolaltă cu utilizarea de filtre electronice.
În contextul eforturilor de reglementare a conţinuturilor electronice merită a fi
expuse anumite argumente pro şi contra în jurul întrebării dacă libertatea de
exprimare în internet se impune a fi limitată.
Consacrând libertatea de exprimare constituţiile statelor democratice fixează
totodată limitele exercitării acestei libertăţi. Relevante în acest sens sunt prevederile
art. 30 din Constituţia României:
- libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi
libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini,
prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt
inviolabile
- cenzura de orice fel este interzisă
- libertatea presei implică şi posibilitatea de a înfiinţa publicaţii
- legea poate impune mijloacelor ce comunicare în masă obligaţia de a
face publică sursa finanţării
- libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa
particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

10
 Textul constituţional citat este aplicabil şi spaţiului de comunicare virtual,
internetului în toate componentele şi serviciile specifice ale acestuia, care pot fi
subsumate expresiei „alte mijloace de comunicare în public”.
Printre multe alte aspecte ar fi de discutat daca prin „presă” raportată la
internet ar trebui să înţelegem nu doar mijloacele clasice de informare în masă
transpuse în formă electronică dar şi în general orice pagină de web, grup de discuţii,
grup de ştiri, precum şi orice corespondenţă electronică accesibilă mai multor
persoane indiferent de conţinut şi de autor.
În sensul acesta pagina de web a unei asociaţii de protecţie a mediului ar
întruni toate caracteristicile presei şi ar fi supusă exigenţelor art.30 din Constituţie.
Practic s-ar putea susţine că în internet presa se extinde incluzându-i pe toţi creatorii
de conţinuturi care înţeleg să se adreseze unui public mai mult sau mai puţin
determinat.
Teoria potrivit căreia presa în sistem on-line ar trebui să beneficieze de un
tratament juridic identic cu cel aplicabil mijloacelor clasice de informare în masă a
generat deja probleme semnificative în practica judecătorească americană. În speţa
Reuters Vs. Shar, agenţia de ştiri a pretins statului Texas restituirea sumelor pe care
le plătise cu titlul de taxe pentru furnizarea în formă electronică a serviciilor de
informare a publicului. Acţiunea a vizat tratamentul juridic inegal existent în
legislaţia fiscală texană care excepta de la plata taxei ziarele în formă tipărită chiar
dacă puteau publica aceleaşi ştiri ca şi un ziar electronic. Reuters a invocat libertatea
de exprimare consacrată de Primul Amendament al Constituţiei S.U.A., pretinzând sa
i se aplice un tratament identic cu cel de care se bucură presa obişnuită. Instanţa a
respins acţiunea şi a precizat că internetul este un mediu diferit faţă de publicaţiile
tipărite, fapt ce justifică instituirea unui regim fiscal deosebit.
În cauza It`s in the Cards Inc. Vs. Fuschetto, s-a pus întrebarea dacă în ipoteza
unei calomnii săvârşite prin serviciile internet utilizatorul calomniat are obligaţia,

11
anterior unei acţiuni în justiţie, să solicite publicaţiei corectarea afirmaţiei
calomnioase. Instanţa judecătorească a apreciat că un serviciu internet de tip
BBS(bulletin Board System) poate fi folosit de utilizatori pentru a transmite mesaje la
orice oră ceea ce nu îi conferă statutul unei publicaţii periodice în sens strict.
Se poate afirma că unii furnizori de servicii on-line manifestă un interes tot
mai pronunţat în a obţine recunoaşterea juridică a asimilării lor cu presa. O asemene
asimilare nu generează în toate cazurile doar avantaje şi drepturi, dar şi obligaţii şi
limitări specifice presei clasice, pe care dispoziţiile Constituţionale le prevăd expres.
În acest sens deşi limitele libertăţii de exprimare par a fi evidenţiate, la o primă
analiză cu destulă precizie în textul Constituţiei României sintagma „manifestări
obscene, contrare bunelor moravuri” este susceptibilă de interpretare.
Pronunţându-se asupra constituţionalităţii art.325 din codul penal care
încriminează răspândirea de materiale obscene, Curtea Constituţională a apreciat că
norma penală este în conformitate cu art.30 din legea fundamentală. Cu acest prilej
instanţa de contencios constituţional a subliniat că valoarea socială vizată de
infracţiune este morala publică privită sub aspectul normelor de comportare socială a
individului în manifestările şi în exprimările sale sub orice formă privitoare la viaţa
sexuală. „ Morala publică îşi găseşte expresie în sentimentul public de pudoare şi
decenţă a cărui nesocotire nu poate fi tolerată de colectivitatea respectivă.
Manifestările contrare moralei publice sunt social periculoase, pentru că neagă una
din condiţiile de existenţă a societăţii şi pentru că împiedică educaţia tinerelor
generaţii în respectul faţă de valorile morale ale societăţii.” Curtea Constituţională
admite insă că noţiunile de „morală publică” şi „bunele moravuri” , precum şi
noţiunile de „obscen” şi „pornografic” exprimă „un conţinut variabil de la o
colectivitate la alta, de la o epocă la alta”. În toate cazurile însă există o limită a
toleranţei manifestărilor, a cărei încălcare este inadmisibilă şi la această accepţie a
termenilor se referă legea penală.

12
 Din 1995 de când a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale, a trecut o
perioadă semnificativă de timp în care noi mijloace de comunicare publică au devenit
accesibile cetăţenilor români facilitând contactul cu conţinuturi negative inclusiv
obscene, şi dezvoltând o cultură mediatică aparte, în paralel cu o anumită evoluţie a
concepţiilor despre moralitatea publică. Din acest punct de vedere nu ar fi probabil
inoportună o reevaluare sub aspect Constituţional a gradului de coeziune dintre
morala publică şi producţia de conţinuturi obscene.
Din perspectiva modalităţilor tehnice de contact, se poate susţine că accesul la
serviciile internet este diferit faţă de cel din sfera audiovizualului.
În cazul radioului şi al televiziunii simpla apăsare a unui buton pune individul
în legătură directă cu mediile de informare, în vreme ce conţinuturile din mediul
electronic, mai ales cele negative, sunt accesibile în condiţii ce pretind o anumită
cunoaştere a tehnologiei, precum şi capacitatea de a naviga şi căuta informaţiile
dorite, fără să mai punem la socoteală problema costurilor de procurare al
computerului şi a legăturii la internet.
Este evident că „cetăţenii reţelei” ar ceda cu dificultate teritoriul de libertate pe
care l-au descoperit în spaţiul cibernetic. Ofensiva legislativă a diferitelor state,
având ca obiectiv descurajarea pornografiei infantile, a rasismului, constituie un
obiectiv foarte important ce nu poate fi contestat. Nu de puţine ori în cadrul acestui
demers perfect justificat autorităţile publice au anumite dificultăţi în a-şi stabili
corect ţintele şi a lua în seamă întregul complex de factori care pot genera probleme
de ordin constituţional. Este de aceea necesar a se determina în toate cazurile soluţii
juridice de echilibru, apte să protejeze libertăţile constituţionale şi să anihileze
deopotrivă, fenomenele infracţionale din internet.
Argumentele favorabile unei cenzuri a conţinuturilor din internet ar putea fi
oferite de următoarele realităţi:

13
 a) existenţa prevederilor constituţionale care, dacă admitem că se aplică
serviciilor on-line, în sensul recunoaşterii libertăţii de exprimare în acest
mediu, vor trebui să fie aplicabile şi din perspectiva unor restricţii
b) pornografia şi alte conţinuturi de natură să lezeze bunele moravuri nu pot
şi nu trebuie să fie diferenţiate în funcţie de mediile prin care sunt
transmise
c) întrucât impactul mediatic prin imagini în mişcare şi sunet este
indiscutabil mai puternic decât cel produs de conţinutul cărţilor şi al
revistelor, ar trebui ca internetul să fie supus aceloraşi forme de control al
conţinuturilor care sunt aplicate radioului, televiziunilor şi
cinematografiei
d) capacitatea cu totul specifică internetului de a oferi un anumit grad de
anonimitate , constituie o încurajare la crearea şi diseminarea de
conţinuturi negative
e) posibilitatea de a orienta represiunea penală, nu doar împotriva creatorilor
de conţinuturi electronice, dar şi contra furnizorilor de servicii internet,
care facilitează transmiterea conţinuturilor negative
De cealaltă parte s-ar putea susţine că:
a) prevederile constituţionale interzic cenzura de orice fel, iar limitele
libertăţii de exprimare sunt reglementate intr-o manieră susceptibilă de a
da naştere la multiple interpretări şi controverse, astfel încât cetăţeanul nu
este edificat în privinţa acestor restricţii şi nu îşi poate adecva în mod
corespunzător conduita
b) distincţia dintre controlul mediei tipărite şi al celei audiovizuale este
irelevantă. Realitatea că publicaţiile tipărite sunt în mare măsură sustrase
unui control statal se datorează faptului că este vorba de o sursă primară
de distribuire a informaţiilor către public, esenţială cunoaşterii. Pentru

14
 aceleaşi raţiuni internetul ar trebui să beneficieze de o protecţie identică.
În zilele noastre internetul tinde să devină cel mai penetrant mijloc de
informare şi în consecinţă ar trebui să fie, în acelaşi mod lipsit de limitări
c) internetul se sustrage în mod obiectiv, eforturilor de a-l controla, pe de-o
parte, din cauza unor dificultăţi de ordin tehnic iar, pe de altă parte
datorită faptului că legile restrictive nu pot avea aplicabilitate decât pe
teritoriul statului care le-a emis şi nu faţă de furnizori de conţinuturi
electronice localizaţi în alte ţări.
Problema rămâne în continuare deschisă şi este remarcabil faptul că această
controversă de ordin constituţional face, tot mai mult obiectul unor hotărâri
judecătoreşti surprinzătoare prin deschiderea abordării fenomenelor asociate
dezvoltării internetului. Semnificativă este în această privinţă o afirmaţie cuprinsă în
considerentele hotărârii prin care a fost constatată neconstituţionalitatea legii privind
decenţa în comunicaţii(U.S. Congres-Comunnications Decencz Act from 1996), în
speţa American Civil Liberties union vs. Janet Reno: „internetul poate fi considerat o
conversaţie nesfârşită la scară mondială. Statul nu poate să oprească această
conversaţie recurgând la lege. Privit ca modalitatea cea mai participativă de
conversaţie în masă dezvoltată vreodată internetul merită cea mi largă protecţie
împotriva intruziunii din partea statului.”
Limitările menţionate la alin.6 şi 7 ale art.30 din Constituţie trebuie corelate,
iar sfera lor de aplicare se impune a fi extinsă în raport cu alte dispoziţii
constituţionale relevante, de natură să indice restricţionări ale libertăţii de exprimare.
În acest sens trebuie menţionat:
- art.45 alin.3 (interzicerea exploatării minorilor, folosirea lor în
activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar periclita
viaţa sau dezvoltarea normală)

15
 - art.26 (protecţia vieţii intime familiale şi private, precum şi dreptul
persoanei fizice de a dispune de ea însăşi, fără a încălca drepturile şi
libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri)
- art.28 (inviolabilitatea secretului scrisorilor, al telegramelor, al altor
trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace de
comunicare legale)
- art.31 alin.3 (dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile
de protecţie a tinerilor sau siguranţa naţională.)
Elementele comune ale acestor texte din Constituţie sunt reprezentate în esenţă
de protecţia minorilor, ocrotirea sferei intime a persoanei şi protecţia moralităţii.
Toate acestea reprezintă valori care aflate în contact cu forme de manifestare a
libertăţii de exprimare, nu trebuie lezate. Pornind de la acest principiu creatorii de
conţinuturi sunt obligaţi să evite exploatarea economică a imaginilor minorilor chiar
dacă nu au un conţinut obscen, plasarea pe internet în condiţii de accesibilitate a
corespondenţei sau a unor fotografi intime aparţinând unei persoane fără
consimţământul acesteia.
Asemenea limitări ale conţinuturilor pot fi în unele cazuri susceptibile de
nuanţări iar o eventuală legislaţie care şi-ar propune un obiect de reglementare atât
de sensibil nu ar trebui să le ignore. În orice caz apreciez că în pofida oricăror
discuţii şi controverse ce s-ar putea naşte, restricţionările de acest tip beneficiază de
un temei constituţional destul de solid, pentru a putea fi legiferate intr-un fel sau
altul.

16
 Secţiunea a-3a: Pornografia pe internet

3.1. Pornografia adultă pe internet

Proliferarea serviciilor internet cu caracter pornografic nu mai poate surprinde

în prezent, dacă avem în vedere extinderea acestui tip de exprimare în mass-media
clasică. Internetul oferă un substanţial plus de spaţiu destinat mediatizării, utilizabil
în condiţii de cost redus dar de beneficii considerabile.
Analizând fenomenologia pornografiei virtuale adulte se poate constata,
distinct de proliferarea conţinuturilor de acest gen, gradul înalt de accesibilitate de
care se bucură utilizatorii. Uşurinţa identificării paginilor respective, prin activitatea
motoarelor de căutare şi introducerea unor cuvinte cheie sugestive este remarcabilă.
Resursele pornografice de pe internet sunt fie gratuite, fie accesibile contra
cost. Uneori furnizorii acestor servicii impun utilizatorilor să probeze că sunt majori
prin emiterea electronică a unui certificat de tip AVS(age verification system).
Prezenţa masivă a utilizatorilor în aceste zone ale spaţiului cibernetic
încurajează comercianţii on-line să plaseze publicitate comercială în interiorul
paginilor web, cu conţinut pornografic. Pentru a pune utilizatorii mai uşor în contact
cu conţinutul acestor reclame publicitare, deţinătorii paginilor respective creează
fluxuri intense de trafic reuşind ca prin mijloace tehnice să deturneze utilizatorii către
aceste pagini cu conţinut pornografic.
Pornografia on-line este responsabilă intr-o măsură covârşitoare de crearea
sindromului dependenţei de internet care la rândul său reprezintă un factor
criminogen, favorizând infracţionalitatea inclusiv în spaţiul virtual. Cât priveşte
conţinutul propriu-zis internetul prezintă o ofertă impresionantă de la pornografia

17
dură(harcore), până la imaginile erotice aflate în zona de proximitate cu creaţiile
artistice(softcore).
În plan legislativ pornografia a suportat iniţial efectul incriminării totale,
pentru că treptat, în legislaţiile multor state s-a adoptat un regim mai permisiv.
Legiuitorii trebuie să procedeze la o atentă evaluare a mediului social căruia îi este
adresată legislaţia, a mentalităţilor care predomină în societate precum şi a
tendinţelor de evoluţie previzibile în concepţii şi moravuri. O legislaţie care tinde să
protejeze valori constituţionale aflate în competiţie cu libertatea de exprimare nu
trebuie să se focalizeze asupra valorizării anumitor conţinuturi, ci mai degrabă să
pună în prim-plan modalităţile, mai cu seamă cele tehnice prin care anumite categorii
de persoane ar putea fi ferite de contactul cu acele conţinuturi.
Semnificative din punct de vedere juridic, au fost încercările doctrinei, legii şi
jurisprudenţei de a defini pornografia mai cu seamă în scopul delimitării imaginilor şi
textelor obscene, în raport cu literatura şi arta erotică. În acest veritabil război al
definiţiilor noţiuni precum „sexual”,”obscen”,”pornografic” au dobândit înţelesuri
adesea diferite, astfel încât în prezent persistă o serie de controverse care, din
perspectiva legislaţiei penale, lasă deschise o serie întreagă de probleme juridice.
Fără a face o trecere exhaustivă în revistă a multiplelor variante de definire,
îmi permit să atrag atenţia asupra modului în care legislaţia penală americană a
înţeles să configureze conţinutul noţiunii de „comportament sexual explicit”.
Astfel potrivit Titlului 18 din U.S. Penal Code, Partea I, Capitolul 110,
Secţiunea 2256, alin.2, comportamentul sexual explicit reprezintă acţiunea reală sau
simulată constând în:
a) contactul sexual, incluzând contactul genital-genital, oral-genital, anal-
genital sau oral-anal, dintre persoane de sex diferit sau de acelaşi sex
b) bestialitate
c) masturbare

18
 d) sadism şi masochism
e) înfăţişarea lascivă a organelor genitale ori a zonei pubiene aparţinând
unei persoane.
Textul legii americane şochează, desigur prin naturalismul formulării şi este
grei de crezut că statele marcate de conservatorism legislativ în elaborarea
formulărilor juridice ar fi dispuse să îl preia ca atare. Totuşi este de necontestat ca o
asemenea descriere a unui element esenţial din cuprinsul normei juridice penale
contribuie în mare măsură, la încadrarea corectă a faptei, fără a da naştere la
dificultăţi deosebite în interpretare.
O delimitare conceptuală importantă a fost realizată între „pornografia
adultă” şi „pornografia infantilă”. În vreme ce prima se concentrează asupra
persoanelor adulte având un comportament sexual explicit, beneficiind de o anumită
acceptare socială şi legală, pornografia infantilă are ca obiect minorii şi este prohibită
fără rezerve. Textul din codul penal american sus menţionat se referea tocmai la
incriminarea pornografiei infantile. Reglementările penale se orientează actualmente
în direcţia blocării accesului minorilor la resursele clasice şi cele electronice ale
pornografiei adulte.
În acest sens chiar dacă, în ţări precum S.U.A. pornografia adultă este admisă,
pericolele pe care aceasta le generează nu pot fi ignorate, şi de aceea preocuparea de
a ţine acest fenomen sub control, îndeosebi în interesul ocrotirii minorilor se
manifestă tot mai mult în plan legislativ.
Dacă în mediul real posibilitatea minorilor de a cumpăra materiale cu conţinut
pornografic, ori de a intra în locuri în care se prezintă astfel de materiale, este extrem
de redusă datorită legislaţiei care impune restricţii şi sancţiuni severe asupra celor
care exploatează asemenea resurse, în mediul virtual, gradul de accesibilitate pentru
orice persoană, deci şi pentru minori, la conţinuturi pornografice este considerabil
ridicat, pretinzând contra măsuri de ordin legal.

19
 Repetatele eşecuri suferite în faţa Curţii Supreme a S.U.A., de promotorii
legislaţiei ce tinde să cenzureze internetul evidenţiază vulnerabilitatea constituţională
a actelor normative, care deşi animate de intenţia benefică a protecţiei minorilor nu
reuşesc să propună o paradigmă legislativă aptă să evite punerea în discuţie a
conţinuturilor virtuale.
Consecinţa juridică a aceste situaţii o reprezintă recursul la autoreglementare
care cu toate limitele ei obiective constituie la situarea unor bariere tehnice între
minori şi pornografia virtuală. Este vorba în principal de utilizarea programelor soft
de tipul „Net Nanny, CYBERsitter, SurfWatch sau CyberPatrol” pe care părinţii le
pot utiliza la computerul de la domiciliu în scopul blocării accesului minorilor la
anumite conţinuturi de pe internet. Aceste softuri prezintă şi ele anumite deficienţe
pentru că ele nu dispun de un mecanism de filtrare a informaţiilor pe care le
prelucrează. Astfel un asemenea mecanism nu are capacitatea de a distinge de
exemplu între informaţiile privitoare la cancerul mamar şi cele referitoare la imagini
pornografice, solicitate de utilizator unui motor de căutare, prin indicarea cuvânt-
cheie care desemnează ambele categorii de informaţii.
O altă soluţie o reprezintă introducerea unor sisteme de rating al conţinuturilor
de tipul „RSACI”(Recreational Softwere Advisory on the Internet), promovate de
Internet Rating Asociation, prin care deţinătorii de pagini web pot să îşi califice
propriul nivel de conţinut negativ.
Furnizorii de conţinuturi pornografice sunt tot mai preocupaţi să evite situaţiile
generatoare de răspundere penală indiferent de severitatea normelor legale din statele
cărora le aparţin. În altă ordine de idei, deţinătorii de astfel de pagini web obişnuiesc
să plaseze chiar pe Homepage, înainte de a permite accesul la conţinutul acestuia un
text al cărui valoare juridică merită analizată. În principiu este vorba de un
avertisment adresat utilizatorilor despre conţinutul paginii pe care tocmai au accesat-
o. Avertismentul constă intr-o declaraţie pe care utilizatorul o va semna electronic în

20
absenţa căreia i se va refuza accesul pe pagină. Practic este o convenţie între
furnizorul de servicii şu utilizatorul interesat, prin care răspunderea juridică a celui
dintâi este diminuată sau chiar înlăturată.
Efectele juridice ale unei asemenea convenţii pot fi diferite în funcţie de legea
penală cu care intră în coliziune. În acest sens convenţia trebuie să fie admisă de
legea penală a statului pe teritoriul căruia este situat serverul pe care se află pagina
respectivă.
Problemele sunt mai dificile atunci când ne referim la legea statului de pe
teritoriul căruia este accesat conţinutul, fiind foarte probabil că în virtutea
principiului teritorialităţii această din urmă lege să nu i se aplice în nici un fel
furnizorului de servicii. Aceasta înseamnă că o lege care ar interzice răspândirea
publicaţiilor pornografice pe teritoriul unui stat determinat, nu va putea acţiona
niciodată împotriva furnizorului aflat în alt stat. Chiar dacă ar fi aplicabilă, prin cele
declarate electronic de către utilizator, răspunderea penală a furnizorului este
înlăturată, cu toate că acest aspect poate fi discutat, în cazurile extrem de rare în care
statele consideră legea lor a fin incidentă în orice relaţie on-line cu persoana aflată în
afara teritoriului lor.
Aceasta modalitate de a îngădui accesul la conţinuturi pornografice situează
practic povara răspunderii pe umerii utilizatorului care în deplină cunoştinţă de
cauză, este liber să decidă ce conduită să adopte. El trebuie să cunoască în acelaşi
timp exigenţele pe care legea penală le impune cu privire la problematica accesării şi
deţinerii de conţinuturi pornografice. Pe de altă parte fiind avertizat asupra
conţinutului, utilizatorul nu va putea de îndată ce a acceptat termenii convenţiei, să se
îndrepte împotriva furnizorului, cerând să se angajeze răspunderea acestuia din urmă.

21
 3.2. Pornografia infantilă pe internet

Existenţa în spaţiul virtual al materialelor pornografice cu minori a generat o

preocupare la nivel internaţional, în vederea sancţionării şi descurajării, îndeosebi a
producerii şi răspândirii unor astfel de materiale. Presiunea politică care s-a dezvoltat
în ultimii ani cu privire la această problematică a condus treptat la fundamentarea
unor principii de acţiune, precum şi a unor norme juridice cu aplicabilitate
extrateritorială, de natură să fixeze cât mai precis, faptele supuse sancţiunii penale şi
să faciliteze cooperarea internaţională destinată combaterii fenomenului pornografiei
infantile.
Acest tip de pornografie era cunoscut şi sancţionat penal înainte de apariţia
internetului. Dezvoltarea noilor tehnologii a avut însă darul să resuscite discuţiile cu
privire la acest fenomen, în condiţiile în care serviciile internet dispun de o
capacitate formidabilă de a disemina pornografia infantilă, de a o reproduce, de a o
face accesibilă inclusiv minorilor şi chiar de a facilita pe diferite căi justificarea ei de
către diverse grupuri interesate.
Necesitatea incriminării faptelor de producere, deţinere şi răspândire a
materialelor pornografice cu minori prin intermediul sistemelor informatice este
incontestabilă. Campania extrem de agresivă adresată împotriva acestui flagel, au
determinat perceperea unei ofensive împotriva libertăţii de exprimare în spaţiul
cibernetic.
Diverse comunităţi ataşate ideii de exprimare liberă în internet au sesizat în
spatele preocupărilor fireşti evocate mai sus un pretext pentru instituirea unor forme
de control a reţelei globale de computere şi de intruziune în sfera privată a
participanţilor la transferul electronic de informaţii. În general organizaţiile
internaţionale implicate au venit în întâmpinarea acestor îngrijorări afirmând că:
„protecţia copilului în internet nu reprezintă o problemă de cenzură. Crearea unui

22
mediu on-line pentru copii, caracterizat prin siguranţă trebuie să conserve şi să
dezvolte libertăţi fundamentale, cum sunt libertatea de exprimare, dreptul la
informaţie, în paralel cu protejarea copiilor în faţa conţinuturilor dăunătoare şi
ilegale. Acţiunile îndreptate împotriva conţinuturilor ilegale necesită cooperarea din
partea industriei internetului, îmbinarea formelor de autoreglementare cu
mecanismele de impunere a legii penale de către autorităţile publice, în scopul
asigurării protecţiei copiilor.”
Distinct de acest aspect, în practica judiciară în ultimii ani s-a lansat o
dezbatere aprinsă în jurul întrebării dacă pornografiei infantile electronice trebuie să i
se subsumeze şi acele imagini în care o persoană majoră este prezentată ca un minor
având un comportament sexual explicit sau imaginile care fără a prezenta o persoană
reală simulează în mod credibil un minor având un comportament sexual explicit.
Tot în această arie problematică se înscrie şi discuţia privitoare la paginile web de
modelling în care sunt prezentate minore, fără ca acestea să aibă un comportament
sexual explicit dar al căror imagini, inclusiv sub formă de casete video, sunt oferite
utilizatorilor contra cost.
Aceste aspecte conexe problematicii pornografiei infantile propriu-zise
lansează o nouă dispută între valori constituţionale aflate în concurs, şi anume
libertatea de exprimare în internet împotriva protecţiei minorilor în faţa oricăror
forme de exploatare pe cale electronică.
Fenomenologia pornografiei cu minori în spaţiul virtual prezintă o serie de
caracteristici semnificative pentru înţelegerea corectă a demersului de represiune
penală în acest domeniu. Fără îndoială cel mai grav aspect este reprezentat de efortul
organizat şi susţinut al producţiei şi diseminării unor astfel de materiale la scară
mondială. Nenumărate resurse indică existenţa unor reţele internaţionale care în
ultimii ani au putut să fie în largă măsură anihilate datorită unor forme de cooperare
între state şi organizaţii internaţionale. Forţa de descurajare a unor asemenea acţiuni

23
nu este întotdeauna foarte pronunţată, astfel încât noi reţele de producere şi
răspândire iau naştere cu relativă constanţă.
Pe lângă producţia cu minori din reviste cu circuit restrâns, apărute în anii `70,
scanate electronic şi transmise prin serviciile internet, anii ce au urmat au marcat
exploatarea masivă a copiilor în scopul realizării unor astfel de materiale. Pentru
acest motiv combaterea pornografiei infantile în mediul cibernetic are conexiuni cu
eforturile mai ample desfăşurate, la scară mondială în vederea reducerii riscurilor
generale de exploatare şi victimizare a minorilor.
Minorii care sunt victimele acestor exploatări se înscriu din nefericire pe
întreaga scara a grupelor de vârstă de până la 18 ani. Spre deosebire de pornografia
adultă gradul de acces la materialele pornografice cu minori cu ajutorul internetului
este mai redus. Este drept motoarele de căutare oferă conexiuni către pagini web al
căror titlu sugerează pornografia infantilă dar conţinutul acestora este de rareori de
tipul celui incriminat de lege. În aceste situaţii este mai degrabă vorba de acţiuni de
deturnare a traficului de utilizatori, în scopul confruntării acestora din urmă cu
reclamele existente pe aceste site-uri şi acumulării unui număr mare de accesări în
beneficiul proprietarului paginii web.
Resursele cele mai bogate şi probabil cele mai căutate în asemenea conţinuturi
sunt cele din binecunoscutele camere de conversaţii(Chat Rooms), unde utilizatorii
trebuie să fie familiarizaţi cu tehnologia specifică IRC-ului. Acesta este de altfel
sectorul în care rata succesului acţiunilor de represiune penală înregistrează cotele
cele mai înalte. Particularitatea camerelor de conversaţie o constituie caracterul lor
închis, accesul fiind permis doar pe bază de parolă. Probabil că această formă
specifică de izolare a unei comunităţi de utilizatori pe internet tinde să afirme în mod
neîntemeiat libertatea de exprimare. Este evident că interesul ocrotirii minorilor este,
în acest caz precumpănitor în raport cu protecţia dreptului la liberă exprimare.

24
Rigorile camerelor de conversaţie şi izolarea lor deliberată încurajează pe de altă
parte promovarea formelor externe de pedofilie şi pornografie infantilă.
Nu de puţine ori, utilizatorii aflaţi în căutarea conţinuturilor de pornografie
adultă sunt surprinşi să constate că în spatele titularilor unor resurse pe care le
accesează, şi care, altminteri nu sugerează pornografie infantilă, se găsesc tocmai
materiale cu minori. Aceasta este o modalitate pe care deţinătorii unor asemenea
resurse o practică intens cu scopul de a deturna traficul electronic pe site-urile proprii
prin stârnirea curiozităţii utilizatorilor. În felul acesta se creează o bizară suprapunere
între elemente ale pornografiei infantile şi cele ale pornografie adulte, care devine
intolerabilă chiar şi pentru reprezentanţii celei din urmă.
Delimitări similare se produc uneori şi în cadrul sistemelor BBS(bulletin Board
Systems) în care sunt traficate imagini erotice cu minore situate intr-o zonă „gri” şi în
care administratorii refuză explicit pornografia infantilă, anihilând încercările de
nesocotire a interdicţiei.
Pe plan legislativ este esenţial rolul Convenţiei Consiliului Europei pentru
combaterea criminalităţii informatice, semnată la Budapesta la data de 23 noiembrie
2001. Având ca obiect realizarea unui demers comun al mai multor state de a
implementa în legislaţiile lor naţionale modalităţi de combatere a criminalităţii
informatice, convenţia acordă în art.9 un spaţiu important pornografiei infantile
reglementând fapte pe care statele semnatare urmează să le incrimineze în legea
penală internă. În România a fost adoptată în martie 2003 legea nr.161 privind unele
măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care în Titlul III,
reglementează, prevenirea şi combaterea infracţiunilor informatice. În cuprinsul
reglementării prevederile art.35 alin.1 lit.i şi alin.2(definirea expresiilor „materiale
pornografice cu minori” şi „fără drept”), precum şi cele ale art.51 care încriminează
pornografia infantilă prin sisteme informatice, reprezintă un prim pas al legislaţiei

25
penale române în vederea combateri acestui nou tip de infracţiune care are ca obiect
exploatarea minorilor.
Pe marginea convenţiei Consiliului Europei a apărut şi un Raport explicativ al
aceluiaşi for unde se precizează printre altele că libertatea de exprimare în internet
trebuie să fie supusă unor rigori extreme întrucât spaţiul cibernetic este locul care
oferă pedofililor posibilităţi ample de a schimba idei, fantezii şi sfaturi, destinate să
încurajeze şi să faciliteze exploatarea sexuală a copiilor. Prin urmare conţinuturile de
acest gen nu includ doar imagini, dar şi veritabile „dezbateri”, mai cu seamă în
camerele de conversaţie între promotorii unor asemenea practici îndreptate împotriva
minorilor.
Cu toate acestea art.9 din Convenţie se referă la „imagini” şi „înfăţişări
vizuale”. Nu este limpede în ce măsură se tinde să nu se criminalizeze şi acele surse
internet unde sub diverse forme se vorbeşte în termeni favorabili despre exploatarea
sexuală a copiilor sau unde sunt reproduse nuvele cu conţinut pedofil. Convenţia
situează în sfera ilicitului penal „oferirea” sau „punerea la dispoziţie” a pornografiei
infantile prin sisteme informatice. Este avută în vedere crearea de pagini web şi de
conexiuni către asemenea site-uri.
În ultima vreme se discută chiar dacă denumiri precum „Lolita sau Teens”,
utilizabile pentru resursele internet nu ar fi suspecte în sensul sugerării pornografiei
infantile. Fără a nega o asemenea posibilitate nu putem să nu observăm cursul cel
puţin curios pe care dezbaterile subsumate acestei teme au început să îl înregistreze,
în contextul problematicii limitelor libertăţii de exprimare în internet. Prin urmare ar
trebui să ne ferim de utilizarea unor cuvinte cu înţelesuri sugestive.
Convenţia şi-a propus să nu se limiteze la interzicerea imaginilor ce prezintă
un minor angajat intr-un comportament sexual explicit, ci să extindă aria de protecţie
a minorilor chiar şi în acele situaţii în care aceştia nu sunt în mod efectiv utilizaţi în
crearea de producţii pornografice. Scopul acestui demers este acela de a opri

26
formarea unei subculturi în rândul utilizatorilor de servicii internet, care altminteri ar
contribui la profilarea abuzurilor împotriva copiilor.

CAPITOLUL II
REGIMUL JURIDICO-PENAL AL INFRACŢIUNII DE PORNOGRAFIE
INFANTILĂ PRIN SISTEME INFORMATICE ÎN LEGISLAŢIA DIN
ROMÂNIA

Secţiunea 1 : Consideraţii generale privind infracţiunea de

pornografie infantilă prin sisteme informatice

27
 Libertatea persoanei se afirmă ca un drept fundamental al omului ,ca o
componentă majoră a condiţiei umane , ca un imperativ dictat de necesitatea de
progres a societăţii contemporane . Ea nu este o invenţie a juriştilor nici un tezaur al
filosofilor , ci rezultă dintr-o relaţie obiectivă : oamenii sunt aceia care îşi aleg
mobilurile şi căile de acţiune, dar nu independent de condiţiile în care trăiesc 1.
Personalitatea omului îşi găseşte virtual măsura afirmării în libertăţile pe care
ordinea de drept a societăţii i le asigură . Societatea la rândul său , îşi are garantată
rapida dezvoltare numai prin manifestarea şi valorificarea deplină a aptitudinilor şi a
rezervelor de energie de care dispune fiecare din membrii săi .
O legătură indestructibilă de interese se leagă între societate şi individ,
asigurând echilibrul vieţii sociale care din punct de vedere al individului , îşi află
expresia în „statutul” său , adică în starea sa de libertate. Negarea sau suprimarea
libertăţilor individuale echivalează cu oprimarea persoanei şi deci cu frânarea
evoluţiei şi progresului social .
Drepturile omului , viaţa şi libertatea individului s-au înscris ca o preocupare
importantă a filosofilor , juriştilor şi a altor categorii din diferite epoci .
La 10 decembrie 1948 , Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a
adoptat şi proclamat „Declaraţia universală a drepturilor omului”, în cuprinsul
căreia sunt stipulate drepturi fundamentale , arătându-se printre altele , că: toate
fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi drepturi ; orice fiinţă umană are
dreptul la viaţă , la libertatea şi securitatea persoanei sale ; nimeni nu va fi ţinut în
sclavie , nici în servitute ; sclavajul şi comerţul cu sclavi sunt interzise sub toate
formele lor ; nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în
familia sa , în domiciliul lui sau în corespondenţa sa , nici la atingeri aduse onoarei
sau reputaţiei sale; în exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, nici un om nu este

1
Istrate Ilie - Libertatea persoanei şi garanţiile ei procesual penale , Editura Scrisul românesc , Craiova ,
1984, pag. 3

28
supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, inclusiv în scopul de a asigura
cuvenita recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertăţilor altora, şi ca să fie
satisfăcute justele cerinţe ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale într-o
societate democratică.
Importanţa majoră pe care persoana umană a căpătat-o în cadrul societăţii a
constituit premisa unor ample dezbateri, care vor avea ca finalitate crearea pentru om
a unui larg spaţiu de cunoaştere, libertate, armonie în relaţiile cu semenii , astfel încât
echilibrul necesar societăţii va fi pe deplin asigurat.
Îndeosebi în ultimii ani , drepturile omului au încetat să mai fie doar un subiect
extrem de dezbătut, devenind şi unul dintre factorii esenţiali, graţie cărora s-au
produs ample mutaţii în fizionomia politică şi economică a mai multor ţări ale lumii .

Secţiunea a 2-a: Conţinutul legal al infracţiunii de pornografie

infantilă prin sisteme informatice prevăzute în legea
161/2003

Curând prin intrarea în vigoare a legii 161/20032 s-a introdus la Cap. III
intitulat Infracţiuni şi contravenţii, secţiunea a 3-a, infracţiunea de pornografie
infantilă prin sisteme informatice, prezentată în cele ce urmează:
Art.51: ”Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani
şi interzicerea unor drepturi producerea în vederea răspândirii, oferirea sau
punerea la dispoziţie, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau
pentru altul materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice ori deţinerea

2
Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003, privind unele masuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. publicată în ,,Monitorul
Oficial al României", partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.

29
fără drept, de materiale pornografice cu minori intr-un sistem informatic sau un
mijloc de stocare a datelor informatice.
(2) Tentativa se pedepseşte”
Termenul de “materiale pornografice cu minori” este explicat la Cap. I -
Dispoziţii generale, art.35 lit. i, şi anume: ”prin materiale pornografice cu minori se
înţelege orice material care prezintă un minor având un comportament sexual
explicit ori imagini care, deşi nu prezintă o persoană reală, simulează în mod
credibil, un minor având un comportament sexual explicit”.
Cu dată mai recentă, a intrat în vigoare Legea 196/2003 3, privind prevenirea şi
combaterea pornografiei , care la Cap III intitulat Infracţiuni şi contravenţii,
reglementează infracţiunea prevăzută la art. 12 şi anume:
“Art. 12. – (1) Distribuirea materialelor cu caracter obscen, care prezintă
imagini cu minori având un comportament explicit sexual, se pedepseşte închisoare
de la 1 la 5 ani
(2) Cu aceiaşi pedeapsă se pedepseşte şi deţinerea de materiale
prevăzute la alin.(1), în vederea răspândirii lor.”
Dată fiind intrarea în vigoare succesivă a unor dispoziţii legale care aparent
incriminează aceiaşi faptă se impune observaţia că infracţiunea prevăzută de Legea
161/2003 şi anume pornografia infantilă prin sisteme informatice poate fi considerată
o infracţiune specială în comparaţie cu infracţiunea de pornografie infantilă
prevăzută de legea 196/2003, în primul rând datorită modalităţii speciale de
săvârşirea, a acesteia precum şi datorită mijloacelor materiale folosite pentru
comiterea acesteia.

3
Publicată in ,,Monitorul Oficial al Romaniei", partea I, nr. 342 din 20 mai 2003

30
 Este cunoscut faptul că, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 678/2001 4 se
reglementase deja infracţiunea de pornografie infantilă, care la art. 18 era descrisă
astfel:
Art. 18 ,,(1) Fapta de a expune, a vinde sau de a răspândi, a închiria, a distribui,
a confecţiona ori de a produce în alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la
dispoziţie ori de a deţine în vederea răspândirii de obiecte, filme, fotografii,
diapozitive, embleme sau alte suporturi vizuale, care reprezentând poziţii ori acte
sexuale cu caracter pornografic, ce prezintă sau implică minori care nu au împlinit
vârsta de 18 ani, constituie infracţiunea de pornografie infantilă şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 10 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează si importul ori predarea de
obiecte dintre cele prevăzute la alin. (1) unui agent de transport sau de distribuire,
în vederea comercializării ori distribuirii lor.
(3) Faptele prevăzute la alin. (1) si (2), săvârşite de o persoană care face
parte dintr-un grup organizat, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 12 ani si
interzicerea unor drepturi”.

Secţiunea a 3-a: Conţinutul juridic al infracţiunii de pornografie infantilă

prin sisteme informatice

Dată fiind intrarea succesivă în vigoare a unor dispoziţii legale care, aparent,
încriminează aceiaşi faptă, vom analiza in cele ce urmează mai multe aspecte legate
de textele incriminatoare, si anume:
1)Dacă reglementarea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 678/2001 rămâne în
4
Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, publicată în “Monitorul Oficial
al României”, partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.143/24 octombrie 2002, publicată în ,”Monitorul Oficial al României", partea 1, nr. 504 din 5 noiembrie 2002.

31
 vigoare dată fiind intrarea in vigoare a infracţiunii prevăzute de art. 12 din
Legea nr. 196/2003 cu un conţinut relativ identic;
2) Dacă infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prevăzută
de art. 51 din Legea nr. 161/2003, poate fi considerate o infracţiune specială
in comparaţie cu cea de pornografie infantilă;
1) Deşi din definirea art. 12 din Legea nr. 196/2003 nu rezultă că este vorba
despre infracţiunea de pornografie infantilă, acest fapt se poate deduce din însuşi titlul
legii ,,privind prevenirea si combaterea pornografiei", coroborat cu faptul ca acest art.
12 se referă la răspândirea materialelor pornografice cu minori. Diferenţa intre cele
două texte de lege este că noile dispoziţii nu acoperă decât o parte din modalităţile de
realizare a acestei infracţiuni, în comparaţie cu cele enumerate in legea veche.
Referitor la prima problemă ridicată, vom reţine că, sub aspectul obiectului
material al celor două infracţiuni, cea de-a doua infracţiune, reglementată de legea
nouă, nu mai prevede decât două modalităţi alternative de realizare, în comparaţie cu
prima şi anume ,,răspândirea" şi”deţinerea " în vederea răspândirii de materiale cu
caracter obscen care nu le acoperă pe toate cele enumerate de art. 18 din Legea nr.
678/2001, şi care sunt următoarele: ,,a expune" ,,a vinde", ,,a răspândi", ,,a
închiria", ,,a distribui", ,,a confecţiona" ori ,,a deţine" în vederea răspândirii, ,,a
produce", în alt mod, ,,a transmite", ,,a oferi" sau ,,a pune la
dispoziţie", ,,importarea" sau ,,predarea" de astfel de obiecte unui agent de transport
sau de distribuire in vederea comercializării ori distribuirii lor...”
Cu privire la obiectul material al celor două infracţiuni, cel prevăzut la art. 12 din
noua lege îl include pe cel arătat in Legea nr. 678/2001, infracţiunea prevăzută la art.
18 din Legea nr. 678/2001, referindu-se la ,,obiecte, filme, fotografii, diapozitive,
embleme sau alte suporturi vizuale, care reprezintă poziţii ori acte cu caracter
pornografic, ce prezintă sau implică minori care nu au împlinit vârsta de 18 ani",
iar infracţiunea prevăzuta de art. 12 din Legea nr. 196/2003 folosind termenul

32
de ,,materiale cu caracter obscen" descris la art. 2 pct. (3) din aceiaşi lege are un
conţinut mai larg:
Art. 2 (3) ,,Prin materiale cu caracter obscen se înţelege obiecte, gravuri,
fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicaţii, filme,
înregistrări video si audio, spoturi publicitare, programe si aplicaţii informatice,
piese muzicale, precum si alte forme de exprimare care prezintă explicit sau
sugerează o activitate sexuală ".
Art. 3 din aceeaşi lege face următoarea precizare:
,, (1) Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică in cazul operelor de artă sau
ştiinţifice:
(2) Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică in cazul materialelor realizate in
interes artistic, ştiinţific, al cercetării, educaţiei sau informării".
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art. 12 din Legea nr. 196/2003 este,
după cum se poate observa, mult mai cuprinzător, deşi unele aspecte legate de acesta
sunt interpretabile vis-a-vis de celelalte dispoziţii ale aceluiaşi articol. În primul rând,
art. 12 amintit mai sus foloseşte termenul de ,,imagini" cu minori, ceea ce înseamnă
că înregistrările audio enumerate mai sus nu pot constitui asemenea materiale cu
caracter obscen decât in corelaţie cu înregistrările video, care, după cum se ştie,
implică şi înregistrări audio, astfel că enumerarea lor in cuprinsul art. 2, separată de
cele video, nu-şi mai are sensul. Pe de altă parte, dat fiind că prin Legea nr. 161/2003
s-a incriminat infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice în
cuprinsul art. 51, ori de câte ori este vorba despre săvârşirea infracţiunii cu ajutorul
programelor şi aplicaţiilor informatice, ne aflăm in prezenţa infracţiunii prevăzute in
dispoziţiile speciale. Nu în ultimul rând, în definirea materialelor cu caracter obscen
se precizează că acestea ,,prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală", pe
când art. 12 face referire la un comportament explicit sexual. Cu alte cuvinte, având
in vedere dispoziţiile incriminatoare prevăzute de art. 12, un asemenea material nu

33
poate sugera o asemenea activitate sexuală. Cu alte cuvinte, definirea termenilor
de ,,materiale cu caracter obscen" trebuie interpretată în sensul dispoziţiilor art. 12
din Legea nr. 196/2003, cu precizările făcute anterior.
De asemenea, raportat la excepţiile care fac derogare de la art. 2 din Legea nr.
196/2003, prezentate la art. 3 din aceeaşi lege, este necesar a se şti cine este abilitat sa
facă diferenţa între o operă de artă care cuprinde sau reprezintă un asemenea material
cu caracter obscen si materialele respective în sine, care formează obiectul material al
unei asemenea infracţiuni. Tot in aceasta idee, este necesar să se precizeze că nu pot
răspândi sau deţine asemenea materiale cu caracter obscen în interesul educaţiei
decât persoanele special abilitate in acest sens.
Consideram ca aceasta este şi voinţa legiuitorului, altfel, orice persoană s-ar
putea prevala de acest interes. Interesul informării care, precizează art. 3, face
inaplicabile dispoziţiile prezentei legi, este, consideram noi, mult prea larg, de aceea,
este necesar şi aici să se precizeze că doar prin mijloacele mass-media se poate realiza
această informare, şi nu printr-o activitate de informare a unei persoane oarecare.
Raportat la cele expuse mai sus, putem aprecia că infracţiunea prevăzută de art.
12 din Legea nr. 196/2003 nu acoperă decât in parte conţinutul material al
infracţiunii de pornografie infantilă prevăzută de art. 18 din Legea nr. 678/2001, doar
in privinţa modalităţii alternative privind ,,deţinerea" in vederea răspândirii unor
astfel de materiale, precum si ,,răspândirea" lor. Cu alte cuvinte, prin intrarea în
vigoare a acestei legi ulterioare, art. 18 din Legea nr. 678/2001 va deveni inaplicabil
doar in ceea ce priveşte săvârşirea acestor modalităţi alternative, în privinţa celorlalte
modalităţi enumerate in cuprinsul vechilor dispoziţii. aplicându-se art. 18 din Legea
nr. 678/2001. Astfel, art. 12 din Legea nr. 196/2003 modifică parţial dispoziţiile art.
18 din Legea nr. 678/2001.
Cu privire la obiectul material descris separat in cele doua texte de lege, organele
judiciare vor avea in vedere dispoziţiile cuprinse in legea aplicabila unei fapte

34
concrete care o incriminează. Astfel, dacă se stabileşte că este vorba despre
infracţiunea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 678/2001 se vor aplica aceste
dispoziţii, iar dacă se stabileşte ca este vorba despre infracţiunea prevăzută de art.
12 din Legea nr. 196/2003. organele judiciare vor avea in vedere textul art. 2 din
aceeaşi lege, care defineşte termenul de ,,materiale cu caracter obscen".
2) Referitor la cea de-a doua problemă ridicată, suntem de părere că in-
fracţiunea prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003 de pornografie infantilă prin
sisteme informatice, constituie legea specială atât faţă de infracţiunea reglementată de
art. 18 din Legea nr. 678/2001, modificată parţial prin intrarea in vigoare a Legii nr.
196/2003, cât şi faţă de infracţiunea prevăzută de această nouă lege, la art. 12. Aceasta
datorită modului de săvârşire a celei prevăzute de art. 51 si anume prin sisteme
informatice.
După unele opinii, infracţiunea din Legea nr. 161/2003 prezintă anumite
nuanţări care nu se regăsesc in legea veche, si care acoperă unele situaţii care pot
apărea in practică, nuanţări care sunt expuse ceva mai târziu, după ce voi face o
comparaţie între cele două dispoziţii legale, respectiv cele ale art. 12 din Legea nr.
196/2003 şi cele ale art. 51 din Legea nr. 161/2003, în vederea aplicării lor în
conformitate cu cerinţele legiuitorului. Bineînţeles, comparaţia comportă sub aspectul
laturii obiective a celor doua infracţiuni, precum si sub aspectul obiectului material,
care deosebeşte infracţiunea din legea veche, de cea reglementată ulterior prin legea
nouă.
Obiectul material reprezintă principalul criteriu de diferenţiere intre cele două
infracţiuni de pornografie infantilă. Acesta diferă prin modul de realizare a
infracţiunilor şi anume ca infracţiunea prevăzută în legea 161/2003 se poate săvârşi
doar prin sisteme informatice.
Termenul de „sistem informatic” este definit de art. 35 lit.a:”prin sistem
informatic se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau

35
aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea
automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic”
Termenele de „prelucrare a datelor” şi cel de „program informatic” folosite
în definiţia de mai sus sunt explicate în acelaşi articol 35 lit. b şi c:
Art. 35 lit. b: - „Prin prelucrare automată a datelor se înţelege procesul prin
care datele dintr-un sistem informatic sunt prelucrate prin intermediul unui program
informatic”.
Art. 35 lit. c: - Prin program informatic se înţelege un ansamblu de
instrucţiuni care pot fi executate de un sistem informatic în vederea obţinerii unui
rezultat determinat”.
Altfel vorbind această infracţiune se poate realiza spre exemplu, prin copierea
unor imagini de pe un anumit suport cum ar fi C.D.-ul, prin scanarea unor fotografi
care prezintă materiale pornografice cu minori, prin înregistrarea acestora cu ajutorul
unor camere video în format digital, sau de pe internet şi deţinerea lor ilegală.
Filmarea cu o cameră video analogică şi neprelucrarea digitală a imaginilor
filmate, ci doar înregistrarea lor pe casetă video normală a materialelor pornografice
şi deţinerea lor în vederea răspândirii vor putea întruni elementele constitutive ale
infracţiunii prevăzute de legea nr. 196/2003, dacă sunt respectate celelalte condiţii,
pe când filmarea care are loc cu ajutorul unei camere video digitale sau cu ajutorul
calculatorului, ori filmarea cu o cameră video normală, dar prelucrată în sistem
informatic, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de legea nr.
161/2003.
Datorită caracterului special pe care îl prezintă art. 51 din legea nr. 161/2003,
ori de câte ori suntem în prezenţa unui material cu caracter obscen obiectivat într-un
sistem informatic şi reprezentând minori, răspândirea sau deţinerea unui asemenea
material nu poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12

36
din legea nr. 196/2003, chiar dacă, în definirea termenului de material cu caracter
obscen, sunt enumerate şi termenele de programe şi aplicaţii informatice.
Unele diferenţe cu privire la obiectul material al celor două infracţiuni se pot
observa şi în ceea ce priveşte termenul de material pornografic, legea nr. 161/2003 dă
acestui termen o interpretare mult mai largă, care să acopere, situaţii pe care legea nr.
196/2003 nu le prevede.
Aşa cum am arătat în secţiunea precedentă termenul de „materiale
pornografice cu minori” este definit de art. 35 lit. i şi anume: ”prin materiale
pornografice cu minori se înţelege orice material care prezintă un minor având un
comportament sexual explicit ori imagini care, deşi nu prezintă o persoană reală,
simulează în mod credibil, un minor având un comportament sexual explicit”.
Din definiţia cuprinsă mai sus, se pot extrage principalele trăsături pe care
trebuie să le înfăţişeze materialul pornografic, pentru a intra sub incidenţa art. 51,
trăsături ce vor fi explicate în cele ce urmează:
- „orice material care prezintă un minor având un comportament
sexual explicit”. Dat fiind această formulare considerăm că textul
de lege face referire la materialele auditive deoarece spre sfârşit se
vorbeşte despre materialele care prezintă minori, folosindu-se
termenul de „imagini”, ceea ce ne duce la concluzia că nu poate fi
vorba decât de un astfel de material vizual, completat, eventual,
după cum am spus anterior, de unul auditiv.
- materialul să prezinte minori sau o persoană majoră care este
prezentată ca minor, sau care, deşi nu prezintă o persoană reală,
simulează în mod credibil un minor.
În primul rând, materialul poate înfăţişa un minor, fără a se indica vârsta, ceea
ce înseamnă că poate fi vorba despre un minor care nu a împlinit vârsta de 18 ani,
idee care este în concordanţă cu cea din reglementarea art. 18 din legea nr. 678/2001.

37
 În al doilea rând, materialul poate prezenta o persoană majoră care este
prezentată ca minor. Această accepţiune introdusă prin legea nr. 161/2003 acoperă
situaţiile în care autorii folosesc o persoană majoră, pe care o prezintă ca fiind un
minor. Dacă s-ar fi introdus, acestea ar fi putut scăpa de sub efectele legii, deoarece
ar fi invocat că victimele nu sunt minori, în sensul prezentat de lege şi cu atât mai
mult cu cât ar fi existat şi consimţământul victimei de a apărea pe acele materiale
pornografice. Pe de altă parte, ar fi nefiresc ca astfel de materiale, care prezintă
majori ca fiind minori, să nu acopere acelaşi text de lege, atâta vreme cât efectele
sunt aceleaşi, iar persoanele terţe care iau la cunoştinţă de material se află în eroare
cu privire la vârsta persoanei apărută în materialul pornografic.
Materialul pornografic astfel descris de art. 35 din legea nr. 161/2003 poate să
nu cuprindă o persoană reală, ci doar să simuleze în mod credibil un minor. Aceasta
tot pentru faptul că efectele produse sunt aceleaşi şi pentru ca autorii să nu scape
nepedepsiţi, în sensul că ar putea aspectul că minorii prezentaţi nu sunt persoane
reale, fiind foarte greu pentru organele judiciare să le identifice pentru a proba
afirmaţia făcută. Cu atât mai mult cu cât fiind vorba de infracţiuni săvârşite prin
sisteme informatice, imaginile pot fi distribuite de la un capăt la altul al lumii, intr-un
timp foarte scurt, sau, pentru a îngreuna descoperirea acestora, autorii ar putea
recurge la tot felul de trucuri tehnice pentru a ascunde cât mai mult profilul victimei,
astfel că acesta nu mai poate fi identificat.
În accepţiunea art. 35 din legea nr. 161/2003 prin „comportament sexual
explicit” se poate înţelege chiar şi o poziţie sexuală, tot atât de bine cum poate
reprezenta un act sexual sau orice atitudine ce poate fi considerată un comportament
sexual. Acesta trebuie să fie, de asemenea explicit, iar nu implicit, şi anume, să reiasă
în mod discret din imaginile prezentate să nu fie simple sugerări sau sugestii.
Comportamentul sexual explicit al minorului trebuie să fie, evident, cuprins pe
respectivul material pornografic.

38
 O altă condiţie specifică infracţiunii prevăzute de art. 51 din legea nr.
161/2003, este aceea că imaginile trebuie să fie cuprinse intr-un sistem informatic sau
intr-un mijloc de stocare a datelor informatice5, făcând precizarea că aceste imagini
nu trebuie să fie obligatoriu deţinute intr-un sistem informatic, ele pot fi deţinute şi
intr-un mijloc de stocare a datelor informatice cum ar fi de exemplu un simplu C.D.
Pentru existenţa unei astfel de infracţiuni trebuiesc îndeplinite cumulativ
aceste cerinţe ale obiectului material, lipsa uneia făcând practic sa nu existe obiectul
material al unei astfel de infracţiuni.
Obiectul juridic special al infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme
informatice îl constituie relaţiile sociale referitoare la apărarea demnităţii, libertăţii şi
inviolabilităţii sexuale a persoanelor aflate în perioada minorităţii, precum şi relaţiile
sociale care se formează şi se desfăşoară în jurul acestei valori.

Subiectul activ al infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice

poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale de răspundere penală.
Pentru a avea calitatea de subiect activ , făptuitorul trebuie să
îndeplinească anumite condiţii , şi anume:
- să fie o persoană fizică
- să îndeplinească condiţia de vârstă (legea penală prevede o prezumţie
absolută a nevinovăţiei minorului sub 14 ani şi o prezumţie relativă a minorului între
14-16 ani , astfel încât minorul ce are vârsta cuprinsă între aceste limite va răspunde
penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ) , iar în ceea ce-l
priveşte pe minorul ce are vârsta cuprinsă între 16-18 ani , legea stabileşte o
prezumţie absolută de capacitate penală care nu poate fi combătută , ( asemănător
celei atribuite persoanei majore) ,

5
Un astfel de mijloc de stocare a datelor informatice ar putea fi CD-ul, Discheta, etc.

39
 - să fie o persoană responsabilă (această condiţie nu e stipulată prin
lege , ea rezultă implicit din prevederile art.48 Cod penal , ca fiind o cauză care
înlătură caracterul penal al faptei antisociale comise) ,
- libertatea de voinţă şi acţiune a făptuitorului , astfel încât acesta să
posede capacitatea de reprezentare a acţiunilor şi inacţiunilor sale , inclusiv a
rezultatelor şi posibilitatea de a lua , în mod liber , hotărârea cu privire la săvârşirea
faptei , şi , de asemenea , să fi putut acţiona în mod liber , nerestricţionat, conform
hotărârii luate , ceea ce implică inexistenţa unei constrângeri asupra conştiinţei şi
voinţei sale.
În cazul infracţiunii pornografie infantilă prin sisteme informatice
subiect activ poate fi orice persoană , deoarece legea nu cere o anumită calitate .
Infracţiunea poate fi comisă şi de mai multe persoane în orice formă de participaţie
(coautorat, instigare, complicitate) .
Subiectul pasiv al infracţiunii (sau persoana vătămată) este acea
persoană care , fiind titulară a valorii sociale căreia i s-a adus atingere prin săvârşirea
faptei penale, a suferit răul (vătămarea)produs prin comiterea acesteia.
Subiectul pasiv al infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme
informatice nu poate fi orice persoană deoarece conform prevederilor art. 51 din
legea nr. 161/2003 aceasta trebuie sa fie minor nefăcându-se distincţie de sex, chiar
iresponsabilă, deoarece orice membru al societăţii este titular al unor valori ocrotite
de legea penală . Nu poate fi subiect pasiv decât minorul în viaţă .
Subiectul pasiv general - dar mediat – în cazul tuturor infracţiunilor este
statul , ca reprezentant al societăţii , deoarece orice informaţie loveşte ordinea de
drept , (a cărei apărare constituie scopul legii penale) şi în valorile sociale , de interes
fundamental pentru întreaga societate.
Subiectul pasiv special – şi imediat – este persoana fizică titulară a
valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare .

40
 Dacă în cazul subiectului activ nu întâlnim condiţii speciale privind
calitatea persoanei in cazul subiectului pasiv, infracţiunea putându-se săvârşi numai
asupra minorului.
Latura obiectivă a infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice
este puţin diferită faţă de infracţiunea de pornografie infantilă reglementată de legea
nr. 196/2003:
- producerea in vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziţie, răspândirea
sau transmiterea;
- procurarea sau deţinerea fără drept de materiale pornografice.
Fără a insista asupra definirii principalilor termeni care definesc latura obiectivă
a celor două infracţiuni, ne vom limita totuşi la a scoate in evidenţă aspectele care le
diferenţiază. Astfel, spre deosebire de infracţiunea de pornografie infantilă prevăzută
de art. 18 din Legea nr. 678/2001, infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme
informatice, reglementată prin art. 51 din Legea nr. 161/2003 se poate realiza doar
prin simpla ,,procurare" sau ,,deţinere fără drept" a unor asemenea materiale cu
conţinut pornografic, de vreme ce, prima infracţiune se realizează doar
dacă ,,deţinerea" se face in vederea răspândirii lor. E o deosebire importantă sub
aspect probatoriu, deoarece, in cel de-al doilea caz, trebuie dovedită doar simpla
deţinere fără drept, sau procurarea acestor materiale, in timp ce, cu privire la prima
infracţiune, trebuie dovedită intenţia de a răspândi acele materiale, simpla deţinere a
lor neconstituind infracţiunea reglementată de art. 12 din Legea nr. 196/2003. Aceasta
datorită particularităţilor pe care le prezintă infracţiunea de pornografie infantilă prin
sisteme informatice, a posibilităţilor mult mai rapide de săvârşire, a dificultăţilor
multiple întâlnite in prinderea autorilor.
Cu privire la modalitatea alternativă de realizare a laturii obiective a infracţiunii
prevăzute de art. 51 din Legea nr. 161/2003, aceea a deţinerii unor astfel de materiale
pornografice, de evidenţiat că această deţinere trebuie sa fie fără drept. Cu alte

41
cuvinte, deţinerea legitimă a acestora absolvă de răspundere pe autor. Legea nu
precizează care ar fi persoanele care ar fi îndreptăţite sa deţină astfel de materiale.
Totuşi, ar putea fi considerate astfel de persoane organele judiciare care le deţin in
scopul aflării adevărului si înfăptuirii justiţiei. Totodată s-ar putea corela această
deţinere legitimă cu distincţiile făcute in cuprinsul art. 3 din Legea nr. 196/2003, care
se referă la situaţiile când nu se aplica Legea nr. 196/2003, deşi este vorba despre
asemenea materiale cu caracter obscen - dispoziţiile prezentei legi nu se aplică în cazul
operelor de artă sau ştiinţifice, precum şi în cazul materialelor realizate în interes
artistic, ştiinţific, al cercetării, educaţiei sau informării.
Modalitatea alternativă a deţinerii, cuprinsă in latura obiectiva a infracţiunii
prevăzute de art. 18 din Legea nr. 678/2001 si de art. 12 din Legea nr. 196/2003
trebuie să se realizeze in vederea răspândirii de obiecte, filme, fotografii etc., ceea ce
rezulta implicit că deţinerea se realizează fără drept.
Diferenţieri faţă de infracţiunile prezentate în proiectul Codului penal.
Proiectul noului Cod penal cuprinde atât infracţiunea de pornografie infantila la
art. 216, cât si cea de pornografie infantilă prin intermediul sistemelor informatice la
art. 217.
Daca cea de-a doua infracţiune, prevăzută de art. 217, este reglementată identic
cu cea din cuprinsul art. 51 din Legea nr. 161/2003, a cărei prezentare succinta am
făcut-o anterior, infracţiunea de pornografie infantilă, reglementata de art. 216, este
prezentată aproape identic cu dispoziţiile din cuprinsul art. 18 din Legea nr. 678/2001,
acoperind astfel implicit şi modalităţile alternative prevăzute de art. 12:
Art. 216: ,, (1) Fapta de a expune, a vinde sau a răspândi, a închiria, a distribui,
a confecţiona ori a produce în alt mod, a transmite, a oferi sau a pune la dispoziţie
ori a deţine in vederea răspândirii sau de a deţine materiale pornografice cu minori,
se pedepseşte cu închisoare severă de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează si importarea, exportarea ori

42
predarea de materiale dintre cele prevăzute la alin. 1 unui agent de transport sau de
distribuire in vederea comercializării ori distribuirii lor".
(3) Tentativa se pedepseşte".
Astfel, consideram că, din momentul intrării in vigoare a noului Cod penal, atât
dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 196/2003, cât şi cele ale art. 18 din Legea nr.
678/2001 sunt abrogate implicit, art. 216 din C.pen. acoperind aceleaşi alternative ca şi
art. 18 din Legea nr. 678/2001, obiectul material fiind, de asemenea, mai cuprinzător.
Noile dispoziţii ulterioare care reglementează aceeaşi situaţie juridică se presupune
că le abroga implicit pe cele vechi, cuprinse in legi speciale, răspunzând mai bine
necesităţilor sociale de la acea data.
Pedeapsa prevăzută la art. 216 fiind de la 3 la 10 ani, adică mai mare de 5 ani,
cum prevede art. 2 din Legea nr. 39/2003, rezultă că, din momentul intrării in vigoare a
noului Cod penal, infracţiunea de pornografie infantilă este considerată infracţiune
gravă si ar putea cădea sub incidenta acestei legi speciale în cazul în care, aşa cum
am arătat anterior, infracţiunea este săvârşită de un grup infracţional în sensul
arătat la art. 7 al aceleiaşi lege.
Cu privire la noţiunea de materiale pornografice, acestea sunt definite la art.
218 în proiectul noului cod penal intr-o formă identică cu cea definită de legea
161/2003 care reglementează infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme
informatice, şi anume:
Art. 218 „ prin materiale pornografice cu minori se înţelege orice material care
prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau o
persoană majoră care este prezentată ca un minor având un
comportament sexual explicit ori imagini care, deşi nu prezintă o
persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un
comportament sexual explicit”.

43
 Cu precizările făcute la momentul potrivit apreciem că această definire
materialelor pornografice cu minori este mult mai riguroasă decât cea redată de
art.2 din legea 196/2003.
În concluzie, este important să se facă diferenţierile corespunzătoare între
infracţiunea de pornografie infantilă, reglementată de legea nr. 196/2003, de legea
678/2001, şi de art. 216 din Proiectul noului Cod Penal, şi cea de pornografie
infantilă prin sisteme informatice, prevăzută la art. 51 din Legea 161/2003, aceasta
fiind de asemenea o infracţiune specială în comparaţie cu prima, o particularizare a
primei infracţiuni.
De asemenea este important să se facă diferenţierile de mai sus, sub aspectul
legii aplicabile la un moment dat cu privire la aceiaşi infracţiune, dat fiind afluxul de
dispoziţii legale care reglementează acelaşi domeniu.
Precizările se impun cu atât mai mult cu cât competenţa materială este diferită
în cele două cazuri, iar nerespectarea ei atrage după sine nulitatea absolută a
hotărârilor judecătoreşti.
CAPITOLUL III
ASPECTE PROCESUAL PENALE PRIVIND INFRACŢIUNEA DE
PORNOGRAFIE INFANTILĂ PRIN SISTEME INFORMATICE

Reglementările cuprinse în Legea nr. 161/2003, referitoare la infracţiunile produse

prin sistemele informatice, au intrat în vigoare la data de 21 aprilie 2003, data
publicării legii în ,,Monitorul Oficial al României"6, în timp ce Legea nr. 196/2003,
potrivit art. 18 din aceiaşi lege, intră în vigoare in 10 de zile de la data publicării ei
in ,,Monitorul Oficial al României", şi anume la data de 19 iunie 2003.

6
Conform Anexei 1 din Hotararea Guvernului nr. 504/24 aprilie 2003, pentru aprobarea Programului de aplicare a Legii nr. 161/2003 privind
unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice.

44
 Se pune problema legii mai favorabile, in situaţia în care de la săvârşirea faptei si
până la judecarea ei definitivă a intrat în vigoare Legea nr. 161/2003 si Legea nr.
196/2003.
S-ar putea formula mai multe ipoteze în funcţie de data săvârşirii infracţiunii,
raportat la momentul intrării în vigoare a noilor dispoziţii.
1) Dacă s-a săvârşit infracţiunea de pornografie infantilă.
Sunt incidente aici, după cum am arătat anterior, fie dispoziţiile art. 18 din Legea
nr. 678/2001, fie dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 196/2003, după caz. Legea mai
favorabilă se aplică doar dacă sub aspectul laturii obiective se conturează
modalitatea ,,răspândirii" sau cea a ,,deţinerii" de materiale în vederea răspândirii. Cu
privire la celelalte modalităţi, se aplică în continuare dispoziţiile art. 18 din vechea
lege, fără să se pună problema aplicării legii penale mai favorabile. Vechile dispoziţii se
vor aplica prin urmare chiar dacă după data intrării în vigoare a noii legi, infracţiunea
de pornografie infantilă s-a săvârşit intr-una din modalităţile prevăzute de art. 18 din
Legea nr. 678/2001, altele decât ,,răspândirea" sau ,,deţinerea" în vederea răspândirii de
materiale cu caracter obscen.
Referitor la situaţiile în care se impune aplicarea legii penale mai favorabile, dacă
infracţiunea a fost săvârşită într-una din modalităţile arătate mai sus, respectiv a
răspândirii sau a deţinerii de materiale cu caracter obscen în vederea răspândirii până la
data de 19 iunie 2003, data intrării în vigoare a noii legi, şi judecată ulterior, sau este
judecată dar nu definitiv până la acea data, se aplică legea mai favorabilă, adică
dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 196/2003, ale căror limite de pedeapsă sunt cuprinse
între 1 şi 5 ani, iar nu cele ale art. 18 din Legea nr. 678/2001 ale căror limite sunt de la
2 la 7 ani.
2) În cazul când s-a săvârşit infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme
informatice se impune să se facă unele diferenţieri:

45
 a) Fapta s-a săvârşit până la data de 21 aprilie 2003, data intrării în vigoare
a Legii nr. 161/2003, sau este judecată, dar nu definitiv până la acea data.
Se aplica evident, legea penală mai favorabilă, şi anume, legea anterioară, Legea
nr. 678/2001, de vreme ce, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de
pornografie infantilă prevăzută de art. 18 din Legea nr. 678/2001 sunt de la 3 la 10
ani, iar cele prevăzute pentru infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme
informatice sunt de la 3 la 12 şi interzicerea unor drepturi. Cu alte cuvinte, limita
maximă este mai mica in cazul primei infracţiuni. Instanţa este obligată să aplice
legea mai favorabilă atunci când se iveşte o asemenea succesiune de legi în timp,
astfel că, în cazul de faţă, fapta va primi calificarea veche, aceea dată de art. 18 din
Legea nr. 678/2001.
Aceasta deoarece, dacă nu ar fi intrat în vigoare legea specială, s-ar fi aplicat în
continuare dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 678/2001.
b) Fapta s-a săvârşit după data de 21 aprilie 2003.
Firesc, în această situaţie se aplică dispoziţiile speciale, cele prevăzute de art. 51
din Legea nr. 161/2003, întrucât fapta s-a comis şi este judecată sub imperiul aceleiaşi
legi.
c) Fapta s-a săvârşit după data de 19 iunie 2003, data intrării în vigoare a
Legii nr. 196/2003 privind pornografia.
Consideram că, în acest caz, nu se pune problema aplicării legii penale mai
favorabile, întrucât infracţiunea prevăzută la art. 51 cuprinde dispoziţii speciale în
comparaţie cu cele cuprinse în, Legea nr. 196/2003, care se referă la infracţiunea de
pornografie infantilă în general.
Cu alte cuvinte, textul de lege prevăzut la art. 51 din Legea nr. 161/2003
reglementează o situaţie particulară, referitoare la aceeaşi faptă cu grad de pericol
social distinct, datorită modului de consumare.

46
 Legea nr. 161/2003 nu prevede expres care instanţă este competentă să judece
infracţiunile care alcătuiesc criminalitatea informatică, nici măcar în capitolul intitulat
Dispoziţii procedurale.
Din acest fapt, se poate deduce că această competenţă rationae materiae aparţine
instanţei comune şi anume judecătoriei potrivit art. 25 C.pr.pen., care prevede că:
”Judecătoria judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin
lege în competenţa altor instanţe".
Cu alte cuvinte în lipsa unor prevederi exprese legate de competenţa materială, şi
în cazul în care s-a săvârşit infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme
informatice, prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003, competenţa să judece cauza
în primă instanţă este judecătoria.
Doar dacă, aşa cum am arătat mai sus, se reţine legea penală mai favorabilă, iar
încadrarea juridică a faptei va fi cea prevăzută de art. 18 din Legea nr. 678/2001,
tribunalul va fi competent să judece cauza în primă instanţă.
Există o excepţie potrivit căreia, deşi competenţa pentru fapta săvârşită în
concordanţă cu legea nouă aparţine judecătoriei, cauza va fi de competenţa
tribunalului, fără a se aplica legea penala mai favorabilă, şi anume, în cazul în care
acelaşi inculpat sau aceiaşi inculpaţi au săvârşit atât infracţiunea reglementată de art.
18 din Legea nr. 678/2001, cât şi infracţiunea reglementată de art. 51 din Legea nr.
161/2003.
În situaţia în care infracţiunea de pornografie infantilă s-a săvârşit până la data de
19 iunie 2003, sau dacă pe parcursul judecării unei asemenea fapte a intrat în vigoare
Legea nr. 196/2003 privind prevenirea si combaterea pornografiei, se aplică
dispoziţiile art. 12 ale acestei ultime legi, care sunt mai favorabile, dar numai atunci
când s-a reţinut modalitatea alternativă a ,,răspândirii" sau a ,,deţinerii" în vederea
răspândirii, iar nu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 678/2001, acestea din urmă
aplicându-se atunci când este vorba de celelalte modalităţi alternative enumerate

47
expres in cuprinsul articolului (acest din urmă fapt atrage implicit competenţa
tribunalului).
În aceste cazuri, când se aplică dispoziţiile Legii nr. 196/2003, ca lege mai
favorabilă, competenţa aparţine judecătoriei, ca instanţă de drept comun, atâta vreme
cât nici această noua lege nu cuprinde dispoziţii speciale legate de competenţa
instanţelor de judecată şi pentru faptele săvârşite sub incidenţa noii legi, competenţa
aparţine tot judecătoriei, pentru motivele invocate mai sus.
Incidenţa Legii nr. 39/2003 cu privire la problematica analizată
Tot legat de infracţiunea de pornografie infantilă săvârşită prin sisteme
informatice, se impune a se face trimitere şi la Legea nr. 39/2003, privind prevenirea şi
combaterea criminalităţii organizate7.
Potrivit acestei legi, în baza art. 2 pct. 18 este considerată ca fiind infracţiune
gravă şj cea ,,săvârşită prin intermediul sistemelor şi reţelelor informatice sau de
comunicaţii", cum este infracţiunea prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003.
Aceasta din urmă infracţiune poate fi săvârşită de un grup infracţional organizat8,
creat în scopul săvârşirii de infracţiuni, constituire care, la rândul ei, este infracţiune
conform art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În aceasta situaţie, când sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii de
iniţiere sau de constituire a unui grup infracţional organizat, reglementată de art. 7 din
Legea nr. 39/2003, în conformitate cu art. 7 alin. 3 din aceeaşi lege, ,,Dacă faptele
prevăzute la alin. 1 au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni grave, se aplică
regulile de la concursul de infracţiuni".

7
Legea nr. 39/2003. publicata in ...Monitorul oficial al Romaniei". partea I, nr. 50/29 ia-
nuarie 2003.

8
Potrivit art. 2 lit. a, prin grup infractional organizat se intelege grupul structural, format
din trei sau mai multe persoane, care exista pentru o perioada 51 actioneaza in mod coordonat in
scopul comiterii uneia sau mai multor infractiuni grave, pentru a obtine direct sau indirect un be-
neficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infractional organizat grupul format
ocazional in scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infractiuni si care nu are continui-
tate sau o structura determinata ori roluri prestabilite pentru membrii sai in cadrul grupului.

48
 Infracţiunea de constituire sau aderare la un astfel de grup infracţional organizat
prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, se va afla în concurs real cu infracţiunea de
pornografie infantilă prin sisteme informatice, prevăzută de art. 51 din Legea nr.
161/2003 şi în acest caz, competenţa în prima instanţă va aparţine tot tribunalului,
întrucât fapta sancţionată de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este de competenţa
tribunalului, conform dispoziţiilor art. 11 din aceeaşi lege.
În legătură cu infracţiunea de pornografie infantilă, în cazul în care se reţin
dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 678/2003, această infracţiune fiind
prezentată la Cap. 3, Secţiunea a 2-a - Infracţiuni în legătură cu traficul de persoane,
Legea nr. 39/2003 o enumeră printre infracţiunile grave prezentate in cuprinsul art. 2
pct. 12 care se referă la infracţiuni privind traficul de persoane şi infracţiuni în
legătură cu traficul de persoane.
Şi în acest caz, infracţiunea reglementată de art. 18 din Legea nr. 678/2001 se
poate afla în concurs cu infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, atât în
situaţia în care fapta este săvârşită după intrarea în vigoare a Legii nr. 39/2003, dar şi
atunci când fapta este săvârşită înainte de intrarea în vigoare a acestei legi şi este vorba
de un grup infracţional organizat.
Aceasta, întrucât se aplică legea penală mai favorabilă, conform art. 13 din C. pen.
, adică dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003, în concurs cu infracţiunea de
pornografie infantilă, iar nu cele ale art. 18 alin. 2 din Legea nr. 678/2001, care
prevăd următoarele:
,,(2) Faptele prevăzute la alin. 1, săvârşite de o persoană care face parte dintr-un
grup organizat, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani".
Date fiind cele expuse mai sus, se poate trage concluzia că dispoziţiile art. 18 alin.
2 din Legea nr. 678/2001 şi-au pierdut aplicabilitatea, prin intrarea în vigoare a Legii
nr. 39/2003 fiind abrogate implicit, conţinutul acestora regăsindu-se in cuprinsul art. 7
din Legea nr. 39/2003.

49
 Pe de altă parte, atunci când până la judecarea definitivă a infracţiunii de
pornografie infantilă a intrat în vigoare Legea nr. 196/2003, situaţie în care se aplică
legea penală mai favorabilă, şi anume Legea nr. 196/2003, sau când fapta se
săvârşeşte după intrarea în vigoare a acestei legi, se constată că indiferent că fapta a
fost comisă de un grup infracţional organizat în sensul Legii nr. 39/2003 sau nu,
infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 196/2003, neregăsindu-se printre cele pe
care art. 2 din Legea nr. 39/2003 le enumeră ca fiind infracţiuni grave, nu se mai pune
problema incidenţei Legii nr. 39/2003.
Se poate reţine insă, infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen., asocierea în
vederea săvârşirii de infracţiuni, în concurs cu infracţiunea prevăzută de art. 12 din
Legea nr. 196/2003.
În această situaţie, competenţa ar aparţine judecătoriei, întrucât ambele infracţiuni
sunt de competenţa acestei instanţe.
Totuşi, părerea generală este că, atunci când s-ar putea reţine că infracţiunea
prevăzută de art. 12 din Legea nr. 196/2003 s-a săvârşit de un grup infracţional
organizat în sensul celui prevăzut de Legea nr. 39/2003, dat fiind consecinţele grave
pe care le poate avea această infracţiune privind dezvoltarea minorilor şi mijloacele
complexe prin care se realizează, ar trebui să se aplice aceste dispoziţii, întrucât Legea
nr. 39/2003 reglementează mijloace proprii de investigaţie în asemenea cazuri,
instituie structuri specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor în sensul
art. 12 din Legea nr. 39/2003, precum şi posibilitatea constituirii de compartimente
tehnice, în sensul aceluiaşi articol.

CAPITOLUL IV

50
 ORGANE ŞI ORGANISME INTERNAŢIONALE IMPLICATE ÎN
PREVENIREA ŞI COMBATEREA PORNOGRAFIEI INFANTILE ŞI A
ABUZURILOR SEXUALE ALE CĂROR VICTIME SUNT MINORI

În România există o serie de autorităţi publice centrale şi locale care au

atribuţii în elaborarea, coordonarea, implementarea şi monitorizarea politicilor,
strategiilor şi programelor din domeniul protecţiei drepturilor copilului.
La nivel central, după 1990, au fost create instanţe care, pe parcurs, şi-au
schimbat numele, organizarea sau tutela şi care au avut atribuţii numai în acest
domeniu, fiind în coordonarea/subordonarea primului-ministru, ministrului de stat
sau secretarului general al Guvernului.
Astfel, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie (ANPCA),
actualmente în coordonarea ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al
Guvernului, s-a numit în timp: Comitetul de Sprijin pentru Instituţiile de Ocrotire a
Copilului (1991), Comitetul de Coordonare a Programelor Umanitare pentru
România (1992), Comitetul Naţional pentru Protecţia Copilului (1993),
Departamentul pentru Protecţia Copilului (1997), Agenţia Naţională pentru Protecţia
Drepturilor Copilului (2000).
Tot sub autoritatea Guvernului se află următoarele ministere care au şi atribuţii
în acest domeniu: Ministerul Sănătăţii şi Familiei (inclusiv Secretariatul de Stat
pentru Persoane cu Handicap), Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Muncii
şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Administraţiei şi Internelor , Ministerul Justiţiei,
Ministerul Finanţelor, Ministerul Informaţiilor Publice, Ministerul Integrării
Europene, Ministerul Afacerilor Externe.
De asemenea, în 1997, a fost creată instituţia Avocatul Poporului, care, prin
Departamentul pentru Protecţia Drepturilor Copilului, constituie principalul
mecanism extrajudiciar de protecţie a drepturilor copilului în raport cu autorităţile

51
publice centrale şi locale, fiind independent faţă de orice autoritate publică. Orice
informaţie despre nerespectarea drepturilor copilului, obţinută oral sau în scris de la
copiii înşişi sau de la adulţi, este sursă de autosesizare pentru instituţia Avocatul
Poporului. Precizăm că există dorinţa de a se crea, la nivelul acestei instituţii, a unei
instanţe specializate, Avocatul Copilului.
Aşa cum s-a precizat mai sus, A.N.P.C.A., organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, coordonează, la nivel naţional, întreaga activitate de
protecţie a copilului, veghind la aplicarea reformei care a fost declanşată în 1997, o
dată cu descentralizarea sistemului către autorităţile publice locale. Astfel, la nivelul
întregii ţări, funcţionează comisiile pentru protecţia copilului, organe de specialitate
ale consiliilor judeţene şi ale consiliilor locale ale sectoarelor Capitalei, care au
atribuţii decizionale în materia protecţiei drepturilor copilului aflat în dificultate,
abilitată să ia măsuri de protecţie a copilului pe termen scurt (de urgenţă), mediu şi
lung.
Preşedinţii şi secretarii generali ai consiliilor judeţene/locale ale sectoarelor
Capitalei au atribuţii sporite de coordonare, responsabilitate şi control al activităţii
de protecţie a copilului în raza lor de competenţă, ultimul fiind şi preşedintele
comisiei teritoriale pentru protecţia copilului.
În subordinea consiliilor judeţene şi a consiliilor locale de sectoare ale
Capitalei au fost înfiinţate, încă din 1997, o dată cu descentralizarea sistemului de
protecţie a copilului, direcţiile pentru protecţia copilului, ca servicii publice de
interes judeţean/local de sector, cu personalitate juridică, şi care acţionează pentru
protecţia copiilor de orice încălcare a drepturilor lor: neglijare, abandon, rele
tratamente, abuz, exploatare, inclusiv sexuală etc.
De asemenea, la nivel judeţean, ministerele enumerate mai sus au direcţii
deconcertate: pentru sănătate publică, pentru persoane cu handicap, pentru muncă şi
solidaritate socială, pentru învăţământ, pentru tineret, de poliţie, instanţe

52
 _
judecătoreşti etc. toate acestea lucrând în parteneriat pentru apărarea intereselor
copiilor.
La nivelul primăriilor, oraşelor şi comunelor, există servicii care efectuează
anchetele sociale privind respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
copilului, în strânsă colaborare cu serviciile publice specializate de la nivel judeţean;
în exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară, primarul acţionează ca reprezentant al
statului în comunităţile locale.
Pentru a se putea acţiona într-un cadru coerent şi unitar, A.N.P.C.A. a propus
Guvernului „Strategia în domeniul protecţiei copilului în dificultate pentru perioada
2001-2004”, care a fost aprobată în luna mai a anului 2001, ea fiind plasată într-o
zonă de interes special şi fiind declarată drept prioritate naţională. Pornind de la acest
cadru general, fiecare judeţ/sector al Capitalei îşi elaborează propria strategie, ţinând
cont de particularităţile şi nevoile sale.
Pe baza Strategiei Guvernamentale în domeniul protecţiei copilului, a
strategiilor judeţene şi a strategiilor sectoriale ale diverselor ministere, A.N.P.C.A. a
întocmit „Planul de Acţiune pentru implementarea reformei în domeniul protecţiei
copilului, care este reactualizat periodic”.
Planul, aprobat de Guvernul României în şedinţa din data de 23.08.2001, este
un exemplu de colaborare reală dintre autorităţile administraţiei publice centrale,
având drept rezultate, pe termen scurt, coerenţa şi concertarea acţiunilor întreprinse
pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor din ţara noastră şi accelerarea reformei
din domeniu; sunt stipulate aici responsabilităţile ministerelor cu privire la realizarea
activităţilor de protecţie a copilului şi sunt precizate termenele pentru îndeplinirea
acestora.
Planul de Acţiune are un capitol special care se referă la prevenirea şi
combaterea neglijării copilului, a abuzului asupra sa, a exploatării copilului şi a
traficului cu copii. În acest capitol sunt precizate măsurile legislative şi

53
administrative care trebuie luate până la sfârşitul acestui an, dar şi în continuare, până
în anul 2004, fiind incluse propuneri de modificări ale legislaţiei, planuri de acţiune
pe arii restrânse, programe specifice vizând formarea de personal şi înfiinţarea de
servicii pentru copil şi familia sa.
În acest sens, o parte dintre obligaţiile asumate, pe care A.N.P.C.A. urmează să
le realizeze împreună cu diverşi parteneri din sistemul public sau privat, din ţară sau
străinătate, sunt următoarele:
- realizarea unei oferte şi a unui curriculum naţional de formare iniţială
a personalului de specialitate din serviciile publice specializate pentru
protecţia copilului, în domeniul intervenţiei şi al prevenirii neglijării
copilului şi a abuzului asupra sa.
- elaborarea Programului de acţiune în vederea prevenirii şi a eliminării
celor mai grave forme de muncă a copiilor, vizând formarea de
specialişti din cadrul ser-viciilor publice specializate pentru protecţia
copilului.
- implementarea Programului de asistenţă a copiilor/adolescenţilor
români ne-acompaniaţi (sub 18 ani), prezenţi pe teritoriul italian,
conform Convenţiei de colaborare semnată de ANPCA cu Organizaţia
Salvaţi Copiii, corespondent pentru România al Serviciului Social
Internaţional – Branşa italiană.
- elaborarea Planului Naţional de Acţiune pentru lupta împotriva
exploatării sexuale a copiilor în scop comercial, precum şi a studiului
pe aceeaşi temă – în colaborare cu Ministerul de Interne, Institutul de
Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, Biroul Naţional Interpol,
Ministerul Justiţiei, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul
Educaţiei şi Cercetării, precum şi cu o serie de organisme
internaţionale cu birouri la Bucureşti (UNICEF, OMS, UNAIDS,

54
 UNCHR, OIM etc.) şi neguvernamentale (Salvaţi Copiii, Fundaţia
Internaţională pentru Copil şi Familie, SCOP, ARAS, GRADO etc.).
- monitorizarea implementării Planului Naţional de Acţiune pentru lupta
împotriva exploatării sexuale a copiilor în scop comercial.
- înfiinţarea de linii telefonice de tip „help-line/telefonul copilului“ şi
de servicii la care se poate apela în regim de urgenţă pentru orice
situaţie care pune în pericol integritatea fizică şi psihică a copilului.
- dezvoltarea şi implementarea unor metode de bune practici şi a unor
proiecte care să contribuie la definirea/îmbunătăţirea măsurilor de
prevenire şi intervenţie eficientă în cazurile de abuz şi neglijare a
copilului, inclusiv în familie.

Servicii de prevenire şi intervenţie pentru copilul neglijat şi abuzat, inclusiv

sexual, atât în familie, cât şi în instituţii, înfiinţate de direcţiile pentru protecţia
copilului
Ca urmare a demersurilor specialiştilor din domeniu, începute imediat după
1990, a cursurilor de formare iniţiate de organizaţiile neguvernamentale, cu
precădere după 1996, şi a introducerii capitolului de prevenire a abuzului şi neglijării
copilului în Strategia Guvernamentală pentru protecţia copilului în dificultate,
direcţiile pentru protecţia copilului au început să înfiinţeze servicii speciale pentru
copilul neglijat şi abuzat.
În luna iunie a anului 2003 , în cadrul sistemului de protecţie a copilului erau
înfiinţate şi funcţionau nouă servicii de intervenţie şi de prevenire a neglijării şi a
abuzului copilului, după cum urmează:
- Arad: Biroul de delincvenţă juvenilă şi abuzuri.
- Brăila: Cabinet mamă abuzată, copil abuzat - în cadrul Serviciului de
consiliere/terapie pentru copil şi familie.

55
 - Cluj: Serviciul pentru protecţia copilul delincvent şi a copilului abuzat.
- Dâmboviţa: Serviciul pentru prevenirea neglijării şi abuzului copiilor.
- Hunedoara: Serviciul pentru protecţia copilului delincvent şi a
copilului abuzat.
- Iaşi: Biroul pentru protecţia copilului abuzat.
- Mehedinţi: Centrul de consiliere şi sprijin pentru copilul maltratat şi
Centrul maternal pentru mame maltratate cu copii.
- Neamţ: Biroul pentru prevenirea abuzului, neglijării şi delincvenţei.
- Timiş: Serviciul pentru prevenirea abandonului, abuzului şi neglijării.

Aceste servicii asigură consiliere psihologică, socială şi juridică, sprijin pentru

a trece peste traumele suferite şi pentru reabilitarea relaţiei dintre membrii familiei,
schimbarea mentalităţilor membrilor comunităţii, în vederea unei reintegrări reuşite
în familie şi societate etc.
De asemenea, în teritoriu funcţionau servicii de tip help-line, iar două servicii
telefonice de acest gen erau în curs de înfiinţare (Galaţi, Vâlcea):
_
- 83 gratuit pentru beneficiari: Botoşani, Brăila, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa,
Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Teleorman, Sibiu, Timiş, Tulcea,
Vaslui, Vrancea;
- 983 _ cu taxă: Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Caraş-Severin, Mureş, Prahova, Satu
Mare;
- 985 _ gratuit pentru beneficiari: Alba;
- 9852 _ cu taxă: Bucureşti - sectorul 2;
- numere obişnuite, dar special dedicate semnalării cazurilor de neglijare şi abuz:
sectoarele 4 şi 6 din Bucureşti.

56
 În cadrul Programului PHARE 99 au fost aprobate spre finanţare cinci proiecte
pentru crearea unor astfel de servicii de intervenţie şi prevenire, la nivelul direcţiilor
pentru protecţia copilului:
- Cluj: Centrul judeţean de intervenţie pentru copilul maltratat. Scopul
proiectului constă în protecţia copiilor expuşi unuia dintre cele patru
tipuri de maltratare (abuz fizic, emoţional, sexual, neglijare),
beneficiari fiind 6 copii cu vârsta până la 5 ani, menţinuţi în regim
familial (familii terapeutice), şi 14 copii în regim rezidenţial (adăpost).
- Dolj: Centrul de prevenire, intervenţie şi recuperare a copilului abuzat.
Centrul va asigura permanenţa preluării sesizărilor şi a urmăririi
modului de intervenţie cât mai timpurii, în cazul copiilor abuzaţi.
- Prahova: Serviciul de recuperare pentru copilul abuzat/neglijat.
Scopul acestui proiect îl reprezintă prevenirea abuzurilor şi a violenţei
în familie şi intervenţia specializată pentru înlăturarea efectelor
abuzurilor sau neglijenţei asupra copiilor. Grupul ţintă va fi
reprezentat de copiii a căror dezvoltare psihică este periclitată în
familie de către părinţi.
- Timiş: Centrul de primire în regim de urgenţă şi evaluare a copilului
abuzat; beneficiari vor fi 24 de copii victime ale abuzului, cu vârsta
cuprinsă între 3-18 ani.
- Bucureşti - Sectorul 4: Centrul de primire în regim de urgenţă a
copilului abuzat. Centrul va asigura intervenţia eficientă în beneficiul
copilului, pentru a-l proteja faţă de orice formă de abuz, recuperarea şi
reintegrarea familială a acestuia.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie are în vedere ca, şi
în viitor, să sprijine multiplicarea acestor tipuri de servicii la nivel local, atât de
necesare în actualul context intern şi internaţional.

57
 Servicii ale ONG-urilor
Pornind de la premisa conform căreia copilul trebuie respectat ca o persoană
distinctă care are dreptul la o viaţă particulară, la intimitate şi la o dezvoltare
normală, trebuie creată şi asigurată o lume în care dreptul copilului la protecţie să
fie recunoscut, iar abuzul şi exploatarea să nu-i pună în pericol nici existenţa, nici
dezvoltarea. Având în vedere aceste elemente, sarcina de a diminua şi a elimina
perturbările comportamentale şi atitudinile cu efecte nocive asupra copiilor revine
tuturor celor implicaţi, într-o măsură mai mare sau mai mică, în protecţia lui.
Implicată în promovarea şi derularea unor programe-pilot, care vizează
respectarea drepturilor copilului şi protecţia lui, Organizaţia Salvaţi Copiii a creat
şase centre de consiliere pentru copil şi familie (Bucureşti, Iaşi, Timişoara,
Suceava, Târgu-Mureş, Târgovişte), care funcţionează ca servicii specializate
pentru recuperarea psiho-socială a copiilor victime ale abuzurilor şi exploatării
sexuale.
Echipe multidisciplinare formate din psihologi, psihiatri, asistenţi sociali şi
jurişti asigură consilierea familiei, evaluarea psiho-medicală a copilului care a
suferit o formă de abuz, tratamentul pentru atenuarea/vindecarea efectelor
traumei, care, în caz contrar, vor însoţi victima pentru tot restul vieţii.
Este dificil să generalizăm consecinţele psihologice ale abuzului, deoarece
gravitatea acestora depinde de o multitudine de factori, dar este foarte clar că
trebuie intervenit şi aplicat un tratament recuperator.
Echipele multidisciplinare de specialişti au fost pregătite în activitatea
specifică de investigare şi recuperare în cadrul unor cursuri de pregătire şi schimburi
de experienţă, începând cu anul 1997, cu frecvenţă de trei cursuri pe an.

58
 De la deschiderea primului Centru de consiliere, în 1998, s-au înregistrat un
număr de 1.334 cazuri, dintre care: 264 abuz fizic, 543 abuz emoţional, 146 abuz
sexual, 101 cazuri neglijare şi 300 cazuri cu alte tulburări comportamentale.
Prin centrele de consiliere pentru copil şi familie s-au derulat programe de
prevenire care au fost orientate pe reducerea factorilor de risc şi întărirea factorilor de
protecţie. Aceste programe au avut două componente:
Activitatea de informare, realizată în şcoli pentru copii, profesori şi părinţi
(beneficiarii au fost în număr de 2.320 - profesori 250, părinţi 523, copii 1.502, studenţi
45).
Elaborare, traducere şi distribuire de materiale informative. Au fost realizate
afişe şi pliante care prezintă serviciile oferite de centre, a fost elaborată broşura
„Copilul abuzat, neglijat-cunoaştere, prevenire, intervenţie“, s-a realizat studiul
„Abuzul şi neglijarea copilului“ pe cazurile care au intrat în atenţia a trei centre de
consiliere în anul 2002.
Centrele de consiliere se implică în informarea şi sensibilizarea opiniei publice
şi a specialiştilor asupra consecinţelor abuzului şi exploatării copilului, în dezvoltarea
de parteneriate pentru intervenţia şi asigurarea măsurilor de protecţie a copilului
victimă a abuzului, realizând o reţea de semnalare şi intervenţie, dar şi în
determinarea instituţiilor responsabile de protecţia copilului de a elabora strategii
coerente şi complete care să conducă la găsirea căilor de prevenire şi intervenţie la
diferite niveluri.
Un alt program care intervine în favoarea copiilor este programul Cazuri
Internaţionale care a debutat în anul 1991, pe baza unei convenţii de colaborare
încheiată încă din 1990 între Salvaţi Copiii şi Serviciul Social Internaţional, prin
care SC devenea corespondentul pentru România al SSI.
Convenţia de colaborare stabilea dreptul organizaţiei Salvaţi Copiii de a
derula programe în contextul problematicii sociale specifice SSI - probleme

59
sociale individuale şi/sau familiale care apar în condiţiile deplasării indivizilor sau
grupurilor umane.
Proiectul oferă asistenţă socială copiilor români în situaţie de risc aflaţi în
străinătate - copii care din diferite motive sunt separaţi de familiile lor (de unul sau
ambii părinţi), bunăstarea lor fizică şi/sau psihică fiind în pericol. Rezolvarea
situaţiei lor presupune cooperarea a două sau mai multor ţări.
În perioada 1991 - 2003, Salvaţi Copiii s-a implicat în 1298 de cazuri, dintre care
715 copii.
Din punct de vedere al cazuisticii, cazurile internaţionale se referă în principal
la copiii neacompaniaţi aflaţi în străinătate, nou-născuţi abandonaţi în maternităţi din
străinătate, familii separate (copii de părinţi) care solicită reintegrarea familială,
adopţii eşuate, tratament medical, copii în scopul comercializării (sexuale, prin
muncă etc).
Datorită faptului că numărul de copii români neînsoţiti aflaţi în Europa, şi în
special în Italia, a început să crească, autorităţile italiene au decis să acorde asistenţă
Guvernului român pentru diminuarea acestui fenomen.
Astfel, începând cu luna august 2001, s-a încheiat o Convenţie de Colaborare
între Autoritatea Naţională pentru protecţia Copilului şi Organizaţia Salvaţi Copiii
pentru un Program de Asistenţă a copiilor/adolescenţilor români neacompaniaţi,
prezenţi pe teritoriul italian.
Ca o consecinţă a acestui fapt, începând cu luna iulie 2001, organizaţia Salvaţi
Copiii a primit cereri de asistenţă din partea Filialei Italiene a SSI pentru 36 de minori
români cu vârste cuprinse între 4-17 ani, dintre care 26 de minori de sex masculin şi 10
minori de sex feminin.
Până la sfârşitul lunii octombrie s-au înregistrat 88 de cazuri, dintre care 75 în
Italia. În ceea ce priveşte cazurile de copii traficaţi au fost semnalate 4 cazuri în 2000 şi
5 cazuri în 2001.

60
 În Bucureşti funcţionează şi un alt Centru de Consiliere şi Terapie pentru Copil
şi Familie, programul Fundaţiei Internaţionale pentru Copil şi Familie, serviciile
oferite, în prezent, de către echipa multiprofesională a Centrului sunt complementare
celorlalte servicii.
Centrul de Consiliere şi Terapie este orientat catre abordarea holistică a situaţiilor
de maltratare. Această presupune acordarea de asistenţă, în mod prioritar, copilului
expus riscului de abuz/neglijare sau copilului-victimă, dar şi familiei acestuia, precum şi
persoanei abuzatorului.
Priorităţile privind acordarea de asistenţă de durată copiilor şi familiilor acestora,
persoanelor de îngrijire sau abuzatorilor (cu deosebire asistenţa psihologică: consiliere şi
psihoterapie) sunt stabilite după criteriul gravităţii maltratării şi al caracterului de
urgenţă al intervenţiei necesare.
CAPITOLUL V
CONCLUZII

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii informatice au anihilat, în

2003, 27 de grupuri ţi reţele care au comis o serie de infracţiuni cum ar fi pornografia
infantilă, înşelăciuni prin organizarea de licitaţii şi oferirea de spectacole interactive
cu conotaţii sexuale. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei
Române, unele dintre grupurile respective accesau fără autorizaţie serverele pentru
sustragerea, distrugerea sau modificarea de informaţii, perturbarea ori întreruperea
comunicaţiilor şi chiar afectarea activităţii unor companii. Pentru
contracararea acestor activităţi, în cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Crimei
Organizate şi Antidrog s-a înfiinţat, anul trecut, Serviciul de Combatere a
Criminalităţii Informatice. Până la începutul anului 2004, S.C.C.I. a soluţionat
191 de plângeri, constituite în 68 de dosare penale.

61
 Ultima acţiune importantă a Serviciului a avut
loc în luna februarie, când poliţiştii au extins cercetările în cazul unui grup format din
doi bărbaţi şi o femeie, din municipiul Craiova, care comiteau fraude prin
intermediul Internetului. Cei doi bărbaţi au contactat mai multe firme şi cetăţeni
străini, de la care au comandat bijuterii şi cafea, solicitându-le expedierea produselor
prin servicii de curierat rapid. Ca să-i înşele pe furnizori, ei i-au propus complicei lor
să efectueze tranzacţiile folosind un site fraudulos, care să garanteze cumpărătorului
faptul că vânzătorul a expediat produsul, iar vânzătorului că a fost expediată
contravaloarea. După ce coletele erau ridicate din vamă, membrii grupului vindeau
bunurile obţinute din fraude şi împărţeau banii obţinuţi în acest mod. Prin
tranzacţiile frauduloase efectuate de cei trei s-a înregistrat un prejudiciu de
aproximativ 15.000 de dolari. La jumătatea
anului trecut, FBI, în colaborare cu alte instituţii, a lansat o atenţionare la adresa
utilizatorilor de Internet cu privire la riscurile tot mai mari de a fi înşelaţi prin
mijloace electronice, iniţiativă care survine unor plângeri privind fraude comise de la
mare distanţă, din România, Rusia şi Marea Britanie.
La rândul ei, Poliţia Româna a avertizat asupra dezvoltării
infracţionalităţii electronice, astfel de fapte fiind comise mai ales de grupuri de tineri.
Cu cât
extinderea reţelei este mai mare, cu atât mai numeroase sunt site-urile legate de sex
în general şi cele pentru pedofili în special. Numărul site-urilor de
pornografie infantilă s-a dublat in 2003, se arată în raportul anual publicat recent de
Serviciul pentru criminalitatea informatică din Marea Britanie.
Rata de creştere este de 64 la sută cele mai multe locaţii
fiind „găzduite“ în Statele Unite şi, mai nou, în Rusia, care înregistrează un spor
spectaculos in domeniu. Explozia
Internetului, consideră Reuters, a dus la înmulţirea acestui tip de site-uri, găzduite

62
într-o tară şi administrate din alta, ceea ce a complicat mai mult depistarea
delincvenţilor, bărbaţi în majoritate, şi a victimelor.
„Una dintre consecinţele Internetului este
internaţionalizarea pieţei de pornografie infantilă“, a declarat pentru Reuters
purtătorul de cuvânt al Serviciului. Cu toate acestea, Politia britanică a înregistrat un
succes, în octombrie 2003, când un profesor de sport a fost condamnat la 18 luni de
închisoare pentru tentativă de a cumpăra prin Internet serviciile sexuale ale unui copil
lituanian de 9 ani. Dar pedofilii
utilizează metode din ce în ce mai sofisticate pentru a scăpa de poliţie. „Sustragerea
de la prevederile legale este principala preocupare a reţelelor de pedofili, care discută
deschis cum să scape de sub urmărirea politiei“, se spune intr-un raport al poliţiei.
De exemplu, dacă un membru al reţelei riscă să-i expună pe ceilalţi,
calculatorul său va fi ţinta unui atac care are ca scop distrugerea bazei de date. Chiar
dacă majoritatea reţetelor este încă formată din persoane particulare în mod
„artizanal“, raportul anunţă că grupurile care au legături cu crima organizata sunt
interesate de profit. Aceasta „slăbiciune“ poate fi insă uşor speculată de poliţie.
Astfel, anul trecut, una dintre cele mai ample si agresive operaţiuni împotriva
reţelelor de pedofili care operează pe Internet a dus la sute de arestări în Marea
Britanie, după ce Statele Unite au transmis o listă cu 7000 de persoane suspectate că
şi-au utilizat cardul bancar pentru a accesa site-uri ce conţin imagini ilegale.
Dispoziţiile referitoare la prevenirea criminalităţii informatice privesc
cooperarea dintre autorităţile şi instituţiile publice cu competenţe în domeniu şi
furnizorii de servicii, organizaţiile neguvernamentale şi alţi reprezentanţi ai societăţii
civile în elaborarea politicilor, practicilor, procedurilor şi standardelor de securitate a
sistemelor informatice, precum şi organizarea campaniilor de informare privind
criminalitatea informatică şi riscurile la care sunt expuşi utilizatorii de sisteme

63
informatice. Legea 161/20039 stabileşte obligaţia Ministerului Justiţiei,
Ministerului de Interne şi a Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei de
a constitui o bază de date privind criminalitatea informatică. Totodată a fost stabilită
obligaţia proprietarilor sau administratorilor de sisteme informatice, la care accesul
este interzis sau restricţionat pentru anumite categorii de utilizatori, de a-i avertiza pe
aceştia cu privire la condiţiile legale de acces şi la consecinţele juridice ale accesului
fără drept la sistemele informatice respective. Nerespectarea acestei obligaţii se
sancţionează cu amenda de la 5 la 50 de milioane de lei.
Infracţiunile în domeniul informatic au
fost grupate potrivit aceloraşi criterii ca şi cele prevăzute în Convenţia Europeană.
Prima categorie este cea a infracţiunilor contra confidenţialităţii şi integrităţii
datelor şi sistemelor informatice. Accesul, fără drept, la un sistem informatic se

pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar dacă fapta este săvârşită prin
încălcarea măsurilor de securitate, pedeapsa este închisoare de la 3 la 12 ani.
Interceptarea, fără drept, a
unei transmisii de date informatice care nu este publică şi care este destinată unui
sistem informatic provine sau se efectuează în cadrul acestuia, precum şi
interceptarea, fără drept, a unei emisii electromagnetice provenite dintr-un sistem ce
conţine date informatice care nu sunt publice. Aceste infracţiuni se pedepsesc cu
închisoare de la 1 la 7 ani.
Modificarea, ştergerea sau deteriorarea datelor informatice, sau restricţionarea
accesului la acestea, fără drept se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 7 ani.
Transferul neautorizat de date
dintr-un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani. Fapta de a
perturba grav, fără drept, funcţionarea unui sistem informatic, prin introducerea,
9
Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice şi în mediul de afaceri. prevenirea şi sancţionarea corupţiei. publicată în ,,Monitorul
oficial al României", partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003

64
transmiterea, modificarea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricţionarea
accesului la acestea se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani
producerea, vânzarea, importul, distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice altă
formă, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod sau alte date
informatice care să favorizeze săvârşirea uneia dintre infracţiunile menţionate
anterior. Cea de-a doua categorie, a
infracţiunilor informatice, cuprinde faptele de a introduce, modifica sau şterge, fără
drept, date informatice, ori de a restricţiona accesul la acestea, dacă are ca rezultat
obţinerea unor date necorespunzătoare adevărului, care vor fi utilizate în vederea
producerii unei consecinţe juridice. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2
la 7 ani. În această categorie este inclusă şi fapta de a cauza un prejudiciu patrimonial
unei persoane, prin introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice, prin
restricţionarea accesului la acestea ori prin împiedicarea, în orice mod, a funcţionarii
unui sistem informatic, în scopul obţinerii unui beneficiu material pentru sine sau
pentru altul, faptă care se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.
Dispoziţiile procedurale reglementează măsurile şi mijloacele de
investigaţie specifice domeniului informatic, realizând totodată o adaptare a unor
dispoziţii din Codul de procedură penală la specificul acestui domeniu.
Astfel, este
reglementată conservarea imediată a datelor informatice ori a datelor referitoare la
traficul informaţional, procedura ridicării obiectelor care conţin datele, cercetarea
sistemelor şi respectiv, a suporturilor informatice, măsura care se aplică în cazuri
urgente şi temeinic justificate, dacă există date şi indicii temeinice cu privire la
pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni prin intermediul sistemelor informatice.
Măsura este dispusă de
procuror sau de instanţă - în cursul judecăţii, pe o perioadă ce nu poate depăşi 90 de

65
zile, şi poate fi prelungită o singură dată, cu 30 zile.
Legea reglementează şi cooperarea
internaţională, care are ca obiect asistenţa judiciară internaţională în materie penală,
extrădarea, identificarea, blocarea, sechestrarea şi confiscarea produselor şi
instrumentelor infracţiunii, asistenţă tehnică sau de altă natură pentru culegerea
informaţiilor, precum şi formarea personalului de specialitate. În vederea
asigurării cooperării internaţionale imediate şi permanente în domeniul combaterii
criminalităţii informatice, legea stabileşte înfiinţarea, în cadrul parchetului de pe
lângă Curtea Supremă de Justiţie, a Serviciului de combatere a criminalităţii
informatice, ca punct de contact disponibil, care va acorda asistenţă şi date referitoare
la legislaţia română în materia, punctelor de contact similare din alte state, va
dispune conservarea imediată a datelor, precum şi ridicarea obiectelor care conţin
date informatice, referitoare la traficul informaţional solicitate de o autoritate străină
şi va executa sau va facilita executarea comisiilor rogatorii solicitate în cauzele
privind combaterea criminalităţii informatice.
Articolele legii privind prevenirea şi combaterea
criminalităţii informatice vor completa prevederile Codului Penal şi ale Legii
comerţului electronic, care făceau referiri strict la falsificarea instrumentelor de plată
electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Direcţia Generala
Anti-frauda în Tehnologia Informaţiei are, în cadrul M.C.T.I., atribuţii în ceea ce
priveşte monitorizarea situaţiilor de fraudă şi piraterie şi colaborează cu
departamente similare din alte instituţii publice, respectiv Ministerul de Interne,
Ministerul Public, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii
Speciale, dar şi cu domeniul privat (organizaţii profesionale, furnizori de servicii,
mediul universitar). În final
trebuie precizat că România încă este deficitară la capitolul legislaţiei specifice
fenomenului denumit generic în literatura de specialitate anglo-saxonă „cyercrime”.

66
De exemplu în Statele Unite au fost propuse legi referitoare la crminalitatea
informatică încă din 1977, când senatorul Ribikoff a propus prim reglementare în
acest sens. În Europa prima luare oficială de poziţie faţă de acest fenomen a avut loc
în anul 1983, cu ocazia conferinţei O.E.C.D. de la Paris. Cu această ocazie s-au făcut
recomandări pentru adaptarea legislaţiei ţărilor membre şi chiar completarea
Codurilor penale ale acestor state. Unele state,
cum sunt Germania, Polonia, Turcia, Ungaria, Norvegia, au introdus capitole noi în
Codul Penal, care fac referire distinctă la infracţiunile informatice. Marea Britanie a
adoptat în 1990 „Computer Missue Act”, care se referă în mod exhaustiv la acest gen
de infracţiuni. Chiar şi Malta a adoptat în 1991 „Electronic Commerce Act”. Ca
urmare, pentru ca ţara noastră să poată participa alături de celelalte state le
dezvoltarea economică, socială şi ştiinţifică mondială, şi de a beneficia şi ea de
această evoluţie, este necesară o abordare şi în plan legislativ a prevederilor care să
permită accesul în lumea ţărilor dezvoltate.

67