CURTEA DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE

INSTANȚELE Uniunii Europene SUNT INSTANȚE DE ATRIBUIRE.

NU SUNT INSTANȚE DE DREPT COMUN.
INSTANȚELE DE DREPT COMUN SUNT INSTANȚELE NAȚIONALE.

Conform art. 19 TUE, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiţie,
Tribunalul şi tribunale specializate. Aceasta asigură respectarea dreptului în interpretarea şi
aplicarea tratatelor.
Sistemul jurisdicţional al Uniunii Europene reprezintă un ansamblu de mecanisme
jurisdicţionale în care Curtea de Justiţie ocupă un loc central, însă nu şi exclusiv.
Autorii tratatelor au dotat comunităţile încă de la crearea lor cu o putere judiciară
autonomă, dar în acelaşi timp au creat şi o legătură organică între Curtea de Justiţie a Uniunii
Europene şi jurisdicţiile naţionale, în vederea aplicării armonioase a dreptului comunitar.
Organizarea jurisdicţională a Uniunii Europene este complexă presupunând, repartizarea
competenţelor jurisdicţionale între Curtea de Justiţie şi jurisdicţiile naţionale.
Preocuparea de a asigura eficacitatea sistemului judiciar al Uniunii fără a aduce atingere
suveranităţii judiciare a statelor membre, a dus la o dublă repartizare a competenţelor.
 În plan material, aplicarea dreptului Uniunii Europene este împărţită între jurisdicţiile
naţionale şi Curtea de Justiţie.
După intrarea în vigoare a tratatelor constitutive, competenţa jurisdicţiilor naţionale ale
statelor nemembre a fost extinsă la totalitatea litigiilor care pun în cauză aplicarea dreptului
comunitar, aceasta rezultând din dispoziţii exprese ale tratatelor.
- În acest sens, conform art. 274 TFUE, calitatea de parte a Uniunii nu înlătura
competenţa instanţelor naţionale cu privire la litigiile respective, cu excepţia cazurilor în care
prin tratate competenţa este atribuită Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Competenţa materială a instanţelor naţionale rezultă şi din art. 267 TFUE care
reglementează acţiunile cu titlu preliminar, deoarece sesizarea Curţii de Justiţie de către
jurisdicţiile naţionale implică competenţa acestora în domeniul dreptului Uniunii Europene.
Competenţa materială a Curţii de Justiţie este o competenţă de atribuire, redusă la
reglementările cuprinse în tratate.
 În plan funcţional însă, interpretarea dreptului Uniunii Europene revine Curţii de
Justiţie prin mecanismul judiciar instituit de art. 267 TFUE şi art. 150 din Tratatul CECO. În
cadrul soluţionării recursului privind pronunţarea unei hotărâri cu titlu preliminar se realizează o
cooperare între cele două nivele jurisdicţionale.
Nivelului jurisdicţional al Uniunii îi revine funcţia de interpretare obiectivă a dreptului
Uniunii şi de apreciere a valabilităţii actelor instituţiilor Uniunii Europene, iar nivelului naţional
îi revine sarcina de sesizare cât şi de aplicare corectă a dreptului comunitar european.
- Prin crearea Tribunalului de primă instanţă nu s-a instituit o nouă jurisdicţie la nivelul
Uniunii Europene, acesta făcând parte integrantă din Curtea de Justiţie în plan instituţional.
Crearea Tribunalului de primă instanţă, prin Actul Unic European a dus la degrevarea
volumului de muncă al Curţii de Justiţie.
În plan funcţional Tribunalul de primă instanţă nu va fi niciodată judecător de ultimă
instanţă în “chestiuni de drept” pentru aceasta fiind deschis recursul împotriva soluţiilor sale în
faţa Curţii de Justiţie.
- Prin Decizia Consiliului Nr. 2004//52/CE, Euratom, în cadrul Tribunalului de primă
Instanţă a fost instituit Tribunalul Funcţiei Publice a Uniunii Europene, cu sediul la Luxemburg.

1
 Întrucât Tratatul de la Nisa a prevăzut în 2003 posibilitatea de a crea tribunale specializate
la nivelul Uniunii Europene, Consiliul Uniunii Europene a decis, la 2 noiembrie 2004, instituirea
Tribunalului Funcției Publice, a cărui misiune, îndeplinită până atunci de Tribunalul Uniunii
Europene, era să soluționeze litigiile dintre Uniunea Europeană și agenții săi.
Tribunalul Civil/Funcţiei Publice (Civil Service Tribunal) a fost înfiinţat în anul 2004 prin
Decizia Consiliului nr. 2004/752/CE/Euratom de la 2 noiembrie 2004 privind înfiinţarea
Tribunalului Funcţiei Publice al Uniunii Europene /European Union Civil Service Tribunal =
Tribunal de la fonction publique de l'Union européenne (OJL nr.333, p, 7 - 11).1
Acest contencios al serviciului public a funcționat pe lângă Tribunal.
În 2015, ținând seama de creșterea contenciosului și de durata excesivă de soluționare a
cauzelor în fața Tribunalului Uniunii Europene, legiuitorul Uniunii a decis să majoreze progresiv
numărul judecătorilor la Tribunalul Uniunii Europene până la 56 și să integreze competențele
Tribunalului Funcției Publice în cadrul Tribunalului.
Tribunalul Funcției Publice a fost desființat la 1 septembrie 2016.

1. Curtea de Justiţie
1.1. Constituire, componenţă
1.1.1. Constituire
Curtea de Justiţie este instituţia Uniunii Europene cu atribuţii jurisdicţionale, prevăzută în
toate din cele trei tratate constitutive ale Comunităţilor europene precum şi în Protocolul privind
Statutul Curţii de Justiţie anexat Tratatelor de la Roma2.
Dacă pentru celelalte instituţii unificarea instituţională s-a realizat pe parcursul construcţiei
comunitare, Curtea de Justiţie a beneficiat de o reglementare comună în cadrul tratatelor iniţiale,
fiind prevăzută ca instituţie unică de control judiciar pentru cele trei comunităţi, încă de la
înfiinţarea acestora3.
Fiecare dintre instituţiile Uniunii Europene acţionează în limitele atribuţiilor care îi sunt
conferite prin dispoziţiile Tratatului. În exercitarea acestor atribuţii, instituţiile comunitare
conlucrează între ele, fiecare respectând competenţele atribuite celorlalte. În vederea repartizării
competenţelor între instituţiile comunitare sunt respectate anumite principii: 4principiul atribuirii
de competenţe; principiul autonomiei instituţionale; principiul echilibrului instituţional.
Regulile aplicabile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sunt determinate prin
dispoz.art.251TFUE- 281TFUE, care completează Protocolul privind Statului Curţii de Justiţie a
Uniunii Europene

1.1.2. Componenţă

Curtea de Justiţie este compusă din:

a) Judecători

1
Prin Decizia Consiliului nr. 2005/150/CE din 18 ian. 2005 au fost stabilite condiţiile şi modalităţile de prezentare a
candidaturilor pentru numirea judecătorilor Tribunalului Funcţiei Publice.
2
Statutul Curţii de Justiţie, aprobat prin Protocolul din 17 apr. 1957 a fost succesiv modificat. Prin Tratatul de
Lisabona(2007) a fost adoptat şi Protocolul anexă (anexa 3) cuprinzând Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
3
Astfel, prin Convenţia relativă la anumite instituţii comune Comunităţilor europene semnată la Roma la 25 martie 1957
(odată cu semnarea celor două tratate de instituire a CEE şi CEEA) s-a stabilit că Curtea de Justiţie este o instituţie
comunitară unică celor trei comunităţi. Astfel, conform dispoz. art. 3 din această convenţie, competenţele pe care Tratatul
CEE pe de o parte şi Tratatul CEEA pe de altă parte, le atribuie Curţii de Justiţie, sunt exercitate în condiţiile prevăzute în
condiţiile prevăzute de aceste tratate, de către Curtea de Justiţie unică, compusă şi desemnată conform art.221-223 din
Tratatul CE, precum şi art.137-139 din Tratatul CEEA.
4
Pentru detalii, V.Marcu, N.Diaconu, Drept comunitar general, Ed. Lumina Lex, 2002, p 101-107

2
 Conform modificărilor intervenite prin Tratatul de la Nisa asupra textului Tratatului CE
(menţinute şi în urma modificărilor intervenite prin Tratatul de la Lisabona), în componenţa
Curţii de Justiţie intră câte un judecător aparţinând fiecărui stat membru. 5Aceasta este asistată
de 11 avocaţi generali. Judecătorii sunt numiţi prin acordul statelor membre pe o perioadă de 6
ani. La fiecare trei ani se realizează o înlocuire parţială a judecătorilor (vor fi înlocuiţi alternativ
7 sau 8 judecători). Componenţa Curţii este menţinută în această formă şi prin dispoziţiile
Tratatului de la Lisabona.
Judecătorii trebuie să fie aleşi dintre personalităţile care oferă toate garanţiile de
independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în ţările din care fac parte, a
acelor mai înalte funcţii jurisdicţionale sau care sunt jurişti de o competenţă recunoscută 6.
Prin Tratatul de la Lisabona s-a introdus art. 255TFUE, prin care se instituie un Comitet
care emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercita funcţiile de judecător şi
avocat general în cadrul Curţii de Justiţie şi al Tribunalului, înainte ca guvernele statelor membre
să facă nominalizările.
Comitetul este format din şapte personalităţi alese dintre foştii membri ai Curţii de Justiţie
şi ai Tribunalului, dintre membrii instanţelor naţionale supreme şi din jurişti reputaţi, dintre care
unul este propus de Parlamentul European. Consiliul adoptă o decizie care stabileşte
regulamentul de funcţionare al acestui comitet, precum şi o decizie prin care sunt desemnaţi
membrii comitetului. Comitetul hotărăşte la iniţiativa preşedintelui Curţii de Justiţie.
Judecătorii îşi desemnează dintre ei pentru trei ani, pe preşedintele Curţii de Justiţie.
Mandatul acestuia poate fi reînnoit.
b) Avocaţi generali
În componenţa Curţii de Justiţie intră şi un număr de 8 avocaţi generali şi un grefier asistat
de un grefier adjunct.
La cererea Curţii de Justiţie, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate mări numărul de
avocaţi generali7.
Avocatul general are rolul de a prezenta în mod public, cu deplină imparţialitate şi în
deplină independenţă, concluzii motivate privind cauzele care necesită intervenţia sa.
c) Statutul judecătorilor şi avocaţilor generali
În timpul exercitării mandatului de judecător, aceştia nu pot să mai deţină altă funcţie
politică sau administrativă indiferent dacă este remunerată sau nu (cu excepţia funcţiilor
didactice sau cercetării ştiinţifice juridice – prin derogare specială).
- Înainte de a începe exercitarea funcţiilor lor în cadrul Curţii de Justiţie, judecătorii şi
avocaţii generali au obligaţia de a depune un jurământ privind exercitarea corectă şi imparţială a
atribuţiilor lor şi privind păstrarea secretului profesional.
Astfel, conform dispoz. art 4 din Statut, la preluarea funcţiei, judecătorii se angajează
solemn ca pe durata exercitării funcţiei lor şi după încetarea ei, să îndeplinească obligaţiile care
rezultă din respectiva funcţie, mai ales datoria de onestitate şi circumspecţie în acceptarea
anumitor avantaje după încetarea funcţiei lor.
- Calitatea de judecător încetează prin înlocuire legală, decesul judecătorului, demisie sau
pensionare. Curtea poate decide dacă un judecător nu mai poate face faţă obligaţiilor privind
funcţia sa, dispunând eliberarea din funcţie. Dacă un judecător se pensionează în timpul
mandatului său, el va fi înlocuit cu un alt judecător numit pentru perioada de mandat ce a mai
rămas (conform art. 7 - Statut).
5
România – 2020 – Camelia Toader.
6
Deoarece legea nu distinge, pot fi desemnaţi pentru funcţia de judecător al Curţii de Justiţie oricare dintre persoanele de
formaţie juridică, îndeplinind condiţiile prevăzute de lege, cum ar fi judecători, procurori, avocaţi, cercetători ştiinţifici în
domeniu, etc
7
Conform dispoz.art.252 TFUE.

3
 - Avocaţii generali au obligaţia, ca acţionând cu deplină imparţialitate şi independenţă, să
prezinte concluziile motivate asupra cazurilor aduse în faţa Curţii de Justiţie, în vederea asistării
acesteia în îndeplinirea misiunii sale.
- Statutul avocaţilor generali este similar cu al judecătorilor în ceea ce priveşte numirea,
durata mandatului, înlocuirea, încetarea funcţiei.
- Judecătorii şi avocaţii generali beneficiază de privilegii şi imunităţi în scopul asigurării
deplinei lor independenţe, îndeosebi faţă de statele membre pe durata exercitării mandatului lor.
Acestea sunt prevăzute în art. 20 – din Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii
Europene (anexat Tratatului de la Lisabona). Privilegiile de care beneficiază judecătorii,
avocaţii generali, grefierul Curţii precum şi raportorii adjuncţii sunt aceleaşi privilegii şi
imunităţi de care se bucură funcţionarii şi agenţi Uniunii Europene, precum şi cele prevăzute în
art. 3 din Protocolul (nr.3) privind Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (anexat
Tratatului de la Lisabona).

1.2. Organizare
Aspectele de detaliu privind organizarea şi funcţionarea Curţii sunt cuprinse în Protocolul
asupra Statutului Curţii de Justiţie şi în Regulamentul de procedură al Curţii de Justiţie a Uniunii
Europene.8 Conform art.253 alin.6 TFUE, Curtea de Justiţie îşi stabileşte regulamentul de
procedură. Acest regulament se supune aprobării Consiliului.
Sediul Curţii de Justiţie a fost stabilit la Luxemburg9.
Judecătorii, avocaţii generali şi grefierul au obligaţia să aibă reşedinţa în localitatea unde
îşi are sediul Curtea, pe durata exercitării mandatului lor.
În sistemul organizatoric al Curţii de Justiţie intră următoarele structuri:
a) Grefa, care funcţionează pe lângă Curte, fiind deservită de un grefier asistat de un
grefier adjunct, numiţi de Curte pentru un mandat de 6 ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit.
Instrucţiunile pentru grefier sunt stabilite de Curte, la propunerea preşedintelui.10
Grefierul are un dublu rol, exercitând atribuţii de ordin procedural şi atribuţii
administrative. Grefierul depune jurământ în faţa Curţii, că îşi va exercita funcţiile cu deplină
imparţialitate şi conform conştiinţei sale şi că nu va divulga nimic din secretul deliberărilor.
Curtea se îngrijeşte de substituirea grefierului în cazul în care acesta este împiedicat să-şi
exercite funcţia.
Sub controlul preşedintelui Curţii, grefierul are obligaţia de a primi, transmite şi conserva
toate documentele, obligaţia de a face notificări sau comunicări de acte, de a asista la şedinţele de
audiere ale Curţii şi camerelor, de a redacta minuta, de a răspunde de serviciile de arhivă şi
publicaţiile Curţii. Ca atribuţii administrative, grefierul asigură administrarea Curţii şi gestiunea
financiară, având în subordine întregul aparat tehnic al Curţii.
b) Secretariatul juridic, format din referenţi de specialitate.
Fiecare judecător şi avocat general beneficiază de asistenţă de specialitate din partea unor
referenţi, jurişti calificaţi, care desfăşoară activitate de informare şi documentare, şi pregătesc
dosarele cauzelor. Referenţii ataşaţi sunt, de regulă, doctori în drept, având aceeaşi naţionalitate
ca şi judecătorul sau avocatul general pe care îl asistă.

8
Regulamentul de procedură al Curţii de Justiţie, a fost adoptat în 1991 (JOCE – L176/4.07.1991), modificat ulterior.
Modificarea din 2012 este cuprinsă în L 265/1 din 29.9.2012.
9
Sediul instituţiilor a fost stabilit iniţial, prin Decizia Consiliului European de la Edinbourg Nr. 92/C 341/101 din 12 dec.
1992 (JOCE – L 341 din 23 dec. 1992). Decizia a intrat în vigoare la 23 dec. 1992. Ulterior, s-a adoptat Protocolul privind
sediul instituţiilor comunitare, ca anexă a Tratatului de la Amsterdam. În prezent sediile instituţiilor Uniunii Europene sunt
stabilite prin Protocolul nr.6 anexat Tratatului de la Lisabona.
10
Instrucţiunile pentru grefier (cuprinzând 27 de articole privind atribuţiile grefierului şi procedura căreia i se supune) au fost
adoptate la data de 4 dec. 1974 (JOCE nr. L350 din 28 dec. 1974).

4
 La propunerea Curţii, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate să prevadă numirea unor
raportori adjuncţi şi să le definească statutul. Raportorii adjuncţi sunt numiţi de Consiliu. Ei
depun jurământ în faţa Curţii că îşi vor exercita funcţiile în deplină imparţialitate şi conform
conştiinţei lor şi că nu vor divulga nimic din secretul deliberărilor. Raportorii adjuncţi au ca
sarcină să asiste preşedintele în procedurile simplificate şi să asiste judecătorii raportori în
realizarea sarcinilor lor.
c) Departamentul de cercetare şi documentare, cu rolul de a pune la dispoziţia membrilor
Curţii toate informaţiile necesare privind dreptul comunitar şi legislaţiile naţionale. În cadrul
acestui departament funcţionează cel puţin un specialist pentru fiecare sistem juridic naţional.
Activitatea juridică şi administrativă a Curţii este condusă de preşedintele acesteia,
desemnat din rândul judecătorilor.
El prezidează dezbaterile cauzei şi deliberează în camera de consiliu, repartizează cazurile
pe camere, stabileşte un judecător raportor pentru fiecare cauză, fixează zilele deliberărilor şi
audierilor, decide prin ordonanţă preşedenţială asupra cererilor provizorii.
Din cauza volumului mare de acţiuni aflate pe rol, s-a prevăzut posibilitatea creării în
cadrul Curţii, a unor camere compuse din trei sau cinci membri. Competenţa materială a
camerelor este decisă în plenul Curţii odată cu alegerea preşedinţilor acestora.
d) Serviciul lingvistic al Curţii
Curtea înfiinţează un serviciu lingvistic compus din experţi cu o cultură juridică adecvată
și o cunoaștere aprofundată a mai multor limbi oficiale ale Uniunii.

1.3. Funcţionare

Conform art.251 TFUE, Curtea de Justiţie se întruneşte în camere sau în Marea Cameră, în
conformitate cu regulile prevăzute în acest sens de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Curtea de Justiţie se poate întruni şi în şedinţă plenară atunci când Statutul prevede aceasta 11.
Marea Cameră este alcătuită din cincisprezece judecători. Aceasta este prezidată de
preşedintele Curţii. Din Marea Cameră mai fac parte preşedinţii camerelor de cinci judecători şi
alţi judecători desemnaţi în condiţiile prevăzute de regulamentul de procedură.
Curtea se întruneşte în Marea Cameră la cererea unui stat membru sau a unei instituţii a
Uniunii, care este parte într-un proces.
Curtea funcţionează în mod permanent. Durata vacanţelor judecătoreşti este fixat de Curte,
ţinând cont de necesităţile serviciului. Datorită volumului mare de cauze, s-a prevăzut
posibilitatea creării în cadrul Curţii, a unor camere compuse din trei sau cinci membri.
Competenţa materială a camerelor este decisă în plenul Curţii odată cu alegerea preşedinţilor
acestora. Curtea se reuneşte în camere sau în Marea Cameră.
În mod normal, camerele au sarcina să se ocupe de instrumentarea problemelor, dar pot şi
judeca anumite categorii de cauze, excepţie făcând cele pentru care Curtea a fost sesizată de un
stat sau o instituţie în condiţiile prevăzute de regulament, precum şi recursurile în interpretare.
Din 2006, în cadrul Curţii de Justiţie funcţionează 8 camere, dintre care patru sunt
compuse din trei judecători, iar patru din cinci judecători.
Curtea poate decide în mod valabil numai cu un număr impar de judecători.
Deciziile Curţii reunite în şedinţă plenară sunt valabile dacă sunt prezenţi nouă judecători.
Deciziile camerelor compuse din trei sau cinci judecători sunt valabile numai dacă sunt luate de
trei judecători.

11
Curtea se întruneşte în şedinţă plenară atunci când este sesizată în temeiul articolului 228 alineatul (2), articolului 245
alineatul (2), articolului 247 sau articolului 286 alineatul 6 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. În plus, în
cazul în care consideră că o cauză cu care este sesizată are o importanţă excepţională, Curtea aceasta poate decide, după
ascultarea avocatului general, să trimită cauza la şedinţa plenară.

5
 Deciziile camerelor compuse din şapte judecători sunt valabile numai dacă sunt luate de
cinci judecători.
Deciziile Marii Camere sunt valabile numai în cazul în care sunt prezenţi nouă judecători.
Deciziile Curţii întrunite în şedinţă plenară sunt valabile numai în cazul în care sunt
prezenţi cincisprezece judecători.
În caz de împiedicare a unuia dintre judecătorii unei camere, se poate face apel la un
judecător membru al altei camere, în condiţiile stabilite de regulamentul de procedură.
Curtea şi camerele deliberează în camera de consiliu. La deliberare nu pot participa decât
judecătorii care au asistat la procedura orală şi, eventual, raportorul adjunct însărcinat cu studiul
cauzei.

1.4. Competenţele Curţii de Justiţie

1.4.1. Competenţa generală a Curţii de Justiţie

Tratatele de instituire a Comunităţilor europene au investit Curtea de Justiţie cu o
competenţă generală de a asigura respectarea dreptului în interpretare şi aplicarea Tratatului (art.
164-în prezent din Tratatul CE, art. 136 CEEA şi art. 31 CECO).
Conform Tratatului de la Lisabona12, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene hotărăşte în
conformitate cu tratatele:
a) cu privire la acţiunile introduse de un stat membru, de o instituţie ori de persoane fizice
sau juridice;
b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanţelor judecătoreşti naţionale, cu privire la
interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituţii;
c) în celelalte cazuri prevăzute în tratate.
Competenţa ce revine Curţii nu este o competenţă de drept comun, ci o competenţă de
atribuire13 deoarece este în mod expres prevăzută în tratat.
Aşa cum rezultă din art.274 TFUE, calitatea de parte a Uniunii nu înlătură competenţa
instanţelor naţionale cu privire la litigiile respective, cu excepţia cazurilor în care prin tratate
competenţa este atribuită Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Fiind prevăzută ca organ jurisdicţional unic încă de la crearea celor trei Comunităţi, Curţii
de Justiţie i-a revenit, iniţial, competenţa exclusivă de a soluţiona toate acţiunile în justiţie,
reglementate prin dispoziţiile tratatelor. Volumul mare de lucru a condus, ulterior, la necesitatea
creării Tribunalului de primă instanţă, ca treaptă de jurisdicţie integrată Curţii şi la redistribuirea
cauzelor între Curte şi Tribunal.

1.4.2. Evoluţia competenţelor Curţii de Justiţie

A. Competenţele iniţiale
Tratatele iniţiale au atribuit în mod expres Curţii de Justiţie competenţa de a soluţiona:
- recursul în anulare (art 33 Tratatul CECO, art 230 Tratatul CE, art 14 Tratatul CEEA);
- recursul în carenţă (art 232 Tratatul CE, art 35 Tratatul CECO);
- excepţia de nelegalitate (art 156 Tratatul CEEA, art 241 şi 36 Tratatul CE);
- recursul prejudicial (art 234) Tratatul CE, art 150 Tratatul CEEA şi art 41 tratatul CECO,
având în vedere diferenţele de reglementare dintre cele trei tratate);
- recursul promovat de funcţionarii publici comunitari (art 236) Tratatul CE);
- recursul privind repararea pagubelor cauzate de instituţiile comunitare sau de funcţionarii
ori agenţii comunitari (art 235 şi 288 Tratatul CE, art 40 Tratatul CECO, art 151 Tratatul CEEA);
12
Art.19 par.3 TUE.
13
L. Cartou – Communautes Europeennes, Dalloz, Paris, 1991. pag. 146

6
 - clauza de arbitraj (compromisorie) cuprinsă în contractele încheiate în numele
Comunităţii;
- recursul împotriva deciziilor Tribunalului de primă instanţă, limitat la aspecte de drept;
- reexaminarea (în mod excepţional) deciziilor Tribunalului de primă instanţă privind
soluţionarea de către acesta a contestaţiilor împotriva soluţiilor camerelor jurisdicţionale sau
privind pronunţarea unei hotărâri prejudiciare, când există un risc serios de afectare a unităţii şi
coerenţei dreptului comunitar;
- recursul pentru neândeplinirea obligaţiilor ce revin statelor membre în virtutea
dispoziţiilor tratatelor;
- litigiile apărute între statele membre, privind obiectul Tratatului, dacă litigiul îi este
atribuit conform unui compromis încheiat între părţi (art 239 Tratatul CE, art 89 Tratatul CECO,
art 154 Tratatul CEEA);
- litigiile apărute între Comisie şi statele membre (art. 169 din Tratatul CE, art. 88 din
Tratatul CECO, art. 141 din Tratatul CE);
- litigiile apărute numai între statele membre (art.227 din Tratatul CE şi art.143 Tratatul
CEEA).
Pe parcursul construcţiei comunitare, competenţele Curţii de Justiţie au suportat
modificări, impuse de noile evoluţii întrgistrate în anumite domenii.
Modificările legislative privind competenţele Curţii de Justiţie au constat fie în extinderea
acestora, fie în limitarea lor în anumite domenii.

B. Extinderea competenţelor Curţii de Justiţie

Extinderea competenţelor Curţii de Justiţie s-a realizat atât prin dispoziţii ale tratatelor
ulterioare (Maastricht, Amsterdam, Nisa), cât şi prin acorduri convenţionale.14
a) Prin dispoziţiile Tratatului de la Maastricht s-a realizat un statut echivalent al
instituţiilor comunitare, delimitându-se rolul şi competenţele fiecăreia dintre ele, precum şi
modalităţile de conlucrare în sistem a acestor instituţii.

b) Prin modificările introduse de Tratatul de la Amsterdam privind cooperarea în

domeniul poliţiei şi cooperarea judiciară în materie penală15, s-au extins competenţele
normative ale Consiliului16, însă şi competenţele Curţii de Justiţie, care au dobândit în acelaşi
timp noi caracteristici.
Curtea de Justiţie a dobândit competenţe privind soluţionarea acţiunilor prealabile şi în
cadrul politicilor privind libera circulaţie a persoanelor.

c) Competenţele Curţii de Justiţie au fost extinse şi prin dispoziţiile Tratatului de la Nisa

privind:
- domeniul cooperării întărite a statelor membre;
- asocierea Tribunalul de primă instanţă ( în cadrul competenţelor sale specifice), alături de
Curte, privind respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatului;
14
De exemplu, prin acorduri s-a stipulat competenţa Curţii de a interpreta la cererea instanţelor naţionale: Convenţia privind
recunoaşterea reciprocă a societăţilor şi persoanelor juridice (29.02.1968); Convenţia privind competenţa judiciară şi
executarea deciziilor în materie civilă şi comercială (27.09.1968).
15
Iniţial, conform TUE, Titlul VI cuprindea dispoziţii relative la cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor interne. Prin
modificările intervenite prin Tratatul de la Amsterdam, Titlul VI cuprinde dispoziţii relative la cooperarea poliţiilor şi la
cooperarea judiciară în materie penală.
16
În domeniile vizate de Titlul VI al tratatului, Consiliul, statuând în unanimitate, la iniţiativa oricărui stat membru sau a
Comisiei, poate;
a)să adopte poziţii comune, definind abordarea de către Uniune a unei chestiuni;
b)să adopte decizii-cadru în scopul apropierii dispoziţiilor legislative şi regulamentare ale statelor membre;
c)să adopte decizii cu orice alt scop conform obiectivelor stabilite în Titlul VI, cu excepţia oricărei apropieri a dispoziţiilor
legislative şi regulamentare ale statelor membre;
d)să stabilească convenţii a căror adoptare o recomandă statelor membre, conform dispoziţiilor constituţionale proprii

7
 - degrevarea Curţii de unele recursuri prejudiciare, care, în domenii specifice, stabilite prin
dispoziţiile statutului Curţii au fost atribuite Tribunalului de primă instanţă;
- înfiinţarea camerelor jurisdicţionale;
- dreptul recunoscut primului avocat general de a introduce o acţiune în interesul legii,
atunci când printr-o hotărâre pronunţată de Tribunal este pusă în pericol unitatea şi coerenţa
dreptului comunitar.

d) Prin noua reglementare a obiectivelor Uniunii, stabilită prin dispoziţiile Tratatului de la

Lisabona, se realizează o extindere a competenţelor actuale ale Curţii de Justiţie, precum şi
atribuirea de noi competenţe, după cum urmează:
- Extinderea competenţei Curţii de Justiţie cu privire la actele adoptate de Consiliul
European.
- Curtea se poate pronunţa asupra legalităţii unui act al Consiliului numai la solicitarea
statului membru care face obiectul unei constatări a Consiliului European sau a Consiliului şi
numai în privinţa respectării normelor procedurale prevăzute de noul art.7 TUE. Cererea trebuie
prezentată în termen de o lună de la data respectivei constatări. Curtea hotărăşte în termen de o
lună de la data formulării cererii.
- Conform dispoz.art.8 din Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi
proporţionalităţii, Curtea de Justiţie este competentă să se pronunţe cu privire la acţiunile
referitoare la încălcarea principiului subsidiarităţii de către un act legislativ, formulate de către
un stat membru sau transmise de acesta în conformitate cu dreptul său intern în numele
parlamentului său naţional sau al unei camere a acestuia.
Astfel de acţiuni pot fi formulate şi de Comitetul Regiunilor împotriva actelor legislative în
vederea adoptării cărora Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene prevede consultarea
respectivului comitet.
- Cu privire la acţiunile privind neîndeplinirea obligaţiilor de către un stat membru, se
introduc dispoz. noi (art 260 alin2 TFUE ), conform cărora, în cazul în care constată
neîndeplinirea obligaţiei care decurge din lipsa comunicării măsurilor de transpunere a unei
directive, Curtea poate impune statului membru respectiv plata unei sume forfetare sau a unei
penalităţi cu titlu cominatoriu, pe care statul membru în cauză trebuie să le plătească şi pe care îl
consideră adecvat situaţiei.
- Cu privire la competenţe Curţii de Justiţie în domeniul cererilor de pronunţare a unei
hotărâri preliminare, referitor la aplicarea în plan jurisdicţional a obiectivului Uniunii privind
asigurarea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie (în prezent art 267 TFUE), se constată o
extindere a acestor competenţe.
Conform dispoz. art. 267 TFUE, în cazul în care într-o cauză aflată pe rolul unei instanţe
naţionale se invocă o chestiune legată de interpretarea tratatelor sau validitatea unei măsuri
adoptate de instituţiile Uniunii privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate,
Curtea hotărăşte în cel mai scurt termen.
În vederea aplicării acestei dispoziţii, Curtea de Justiţie şi-a modificat Regulamentul de
procedură, instituind „procedura preliminară accelerată”, prin care se asigură soluţionarea
accelerată a trimiterilor preliminare adresate de instanţele naţionale în litigii al căror obiect se
referă la domeniile reglementate de titlul VI din TUE, privind „Cooperarea poliţienească şi
judiciară în materie penală” sau de titlul IV Tratatul CE privind „Vizele, azilul, imigrarea şi alte
politici legate de libera circulaţie a persoanelor”.
- Controlul Curţii de Justiţie asupra respectării drepturilor fundamentale
În privinţa efectelor referitoare la aplicarea şi exercitarea drepturilor garantate de Cartă,
aceasta dobândeşte valoare juridică obligatorie.17

17
Tiberiu Savu, op.cit., p.48.

8
 Se pune întrebarea dacă se constată existenţa unui eventual conflict de competenţă între
Curtea de Justiţie şi Curtea pentru Drepturile Omului de la Strabourg.
Conform dispoz.art. 52 alin3 din Cartă, în măsura în care aceasta conţine drepturi ce
corespund unor drepturi generate prin Convenţie, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca cele
prevăzute de Convenţie, însă această dispoziţie nu împiedică dreptul Uniunii să confere o
protecţie mai largă. Totuşi, nici Carta, nici Tratatul de la Lisabona, nu extind competenţa Curţii
de Justiţie la materii care sunt de competenţa Curţii de la Strasbourg.
Curtea de Justiţie va putea să acţionează în calitate de instanţă de control privind
respectarea drepturilor fundamentale ale omului doar dacă este sesizată de o persoană fizică sau
juridică printr-o acţiune al cărei obiect este anularea unui act al instituţiilor Uniunii care o
priveşte în mod direct.

C. Limitarea competenţelor Curţii de Justiţie

Limitarea competenţelor Curţii de Justiţie priveşte situaţii expres stabilite prin textul
tratatelor.

Tratatul de la Lisabona stabileşte în art.275 TFUE, mod expres, cazurile de necompetenţă

a Curţii de Justiţie, după cum urmează:
- Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă în ceea ce priveşte dispoziţiile
privind politica externă şi de securitate comună, nici în ceea ce priveşte actele adoptate în
temeiul acestora.
Cu toate acestea, Curtea este competentă să controleze respectarea dispoziţiilor art.40 din
Tratatul privind Uniunea Europeană şi să se pronunţe în ceea ce priveşte acţiunile formulate în
condiţiile prevăzute la articolul 267 al patrulea paragraf TFUE, privind controlul legalităţii
deciziilor care prevăd măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de
Consiliu în temeiul titlului V capitolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
- În exercitarea atribuţiilor sale privind dispoziţiile referitoare la spaţiul de libertate,
securitate şi justiţie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă să verifice
legalitatea sau proporţionalitatea operaţiunilor efectuate de poliţie sau de alte servicii de aplicare
a legii într-un stat membru şi nici să hotărască cu privire la exercitarea responsabilităţilor care le
revin statelor membre în vederea menţinerii ordinii publice şi a apărării securităţii interne.

1.5. Procedura de judecată

Procedura de judecată în faţa Curţii de Justiţie cunoaşte două etape principale: etapa scrisă
şi etapa orală.

1.5.1. Procedura scrisă

Procedura de judecată în faţa Curţii de Justiţie este reglementată prin dispoz. cuprinse în art
37-82 din Regulamentul de procedură al Curţii de Justiţie.
Faza scrisă începe cu depunerea unei plângeri prin care se introduce acţiunea. Plângerea
este adresată grefierului şi trebuie să cuprindă indicarea numelui, a domiciliului reclamantului, a
calităţii semnatarului ei, indicarea părţii sau a părţilor împotriva cărora s-a formulat plângerea,
obiectul litigiului, cererile şi o expunere sumară a motivelor invocate.
Cererea se depune în cinci copii pentru Curte, la care se adaugă câte o copie pentru fiecare
din părţile cauzei. Fiecare copie este certificată de partea care le depune. Originalul oricărui act
de procedură trebuie semnat de agentul sau de avocatul părţii. În plângere, reclamantul trebuie să
indice un domiciliu procesual în localitatea de sediu a Curţii. După primirea cererii, grefierul va

9
publica în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene o informare privind obiectul cererii, numele şi
domiciliul părţilor, motivele în fapt şi în drept ale cererii.
Plângerea este comunicată pârâtului, care beneficiază de un termen de o lună pentru a
prezenta un memoriu în apărare, care va cuprinde argumentele invocate în fapt şi în drept,
probele propuse şi concluziile.
Plângerea şi memoriul în apărare pot fi completate printr-o replică a reclamantului şi o
conrareplică a pârâtului, prin care se mai pot propune probe noi.
În cursul judecăţii este interzisă prezentarea de motive noi, cu excepţia celor descoperite pe
parcursul procesului. Preşedintele va încredinţa cauza unei camere pentru cercetări prealabile şi
va desemna un judecător raportor.
După studierea dosarului, judecătorul raportor va prezenta Curţii un raport prealabil
cuprinzând problemele cele mai importante în legătură cu cauza. După ascultarea avocatului
general Curtea decide răspunsul la propunerea judecătorului raportor.
Curtea stabileşte prin ordonanţă faptele care trebuie dovedite, precum şi măsurile de
instrucţie pe care le consideră necesare. Ordonanţa se comunică părţilor.

1.5.2 Procedura instrucţiei

Măsurile de instrucţie cuprind aspecte privind: înfăţişarea părţilor, cereri de informaţii,
prezentarea de documente, proba cu martori, expertiza, cercetarea la faţa locului.
Părţile pot asista la măsurile de instrucţie. Statele membre şi instituţiile Comunităţilor sunt
reprezentate în faţa Curţii de către un agent numit pentru fiecare afacere; agentul poate fi asistat
de un consilier sau de un avocat. Celelalte părţi trebuie să fie reprezentate de un avocat. Agenţii,
consilierii şi avocaţii care compar în faţa Curţii, beneficiază de drepturile şi garanţiile necesare
exercitării funcţiilor lor în deplină independenţă.
După ascultarea avocatului general, Curtea poate dispune prin ordonanţă verificarea
anumitor fapte prin intermediul probei cu martori. Martorii sunt citaţi de curte din oficiu sau la
cererea părţilor ori a avocatului general. Ei sunt audiaţi cu convocarea părţilor, care le poate
adresa întrebări. După depoziţie, martorii depun jurământ privind adevărul aspectelor relatate.
Depoziţia este reprodusă de grefier într-un proces verbal, semnat de preşedinte sau de judecătorul
raportor însărcinat cu audierea, precum şi de grefier. Procesul-verbal are calitatea de act autentic.
Curtea poate dispune prin ordonanţă efectuarea unei expertize.
Martorii şi experţii au dreptul la rambursarea cheltuielilor de deplasare şi de sejur. Martorii
au dreptul la o indemnizaţie pentru câştigul nerealizat iar experţii au dreptul la onorarii pentru
lucrările efectuate. Aceste sume sunt plătite prin casieria Curţii. Grefierul întocmeşte un proces-
verbal al fiecărei şedinţe, care constituie act autentic.
După îndeplinirea măsurilor de instrucţie, Curtea poate acorda termen părţilor pentru a
prezenta concluzii scrise (facultativ).18 După expirarea acestui termen preşedintele fixează
deschiderea procedurii orale.

7.1.5.3. Procedura orală

Procedura orală presupune efectuarea dezbaterilor, respectiv ascultarea părţilor şi
avocatului general. Înaintea începerii procedurii orale, judecătorul raportor are obligaţia să
întocmească un raport de audienţă cuprinzând descrierea faptelor şi consideraţiile părţilor. După
procedura orală judecătorul raportor redactează partea din hotărâre cuprinzând chestiunile de
drept care se supun aprobării Curţii.
Pot fi numiţi şi raportori asistenţi care să-i asiste pe judecătorii raportori în activitatea lor
precum şi pe preşedintele Curţii în adoptarea unei măsuri provizorii.
18
Modul de calcul al termenelor de procedură este reglementat prin dispoz. art.80-82 din Regulamentul Curţii de justiţie.

10
 În faza orală părţile îşi susţin cauza în cadrul unei audieri publice, în faţa judecătorilor, dar
nu au voie să pledeze personal, ci prin consilieri sau avocaţi, după care se dă cuvântul avocatului
general.
Limba folosită în timpul proceselor este una din limbile oficiale ale UE 19. În cazul
acțiunilor directe, limba de procedură este aleasă de reclamant, cu unele ecceptii, stabilite prin
art. 37 din Regulament. În cazul procedurilor preliminare, limba de procedură este cea a instanței
de trimitere. Această regulă asigură oricărei persoane din UE posibilitatea de a participa la actele
procesuale în limba sa maternă. Intervenţiile părţilor procesuale şi ale judecătorilor sunt traduse
de interpreţi, la fel ca şi toate documentele care fac parte din dosarul cauzei.
Limba folosită pe plan intern la Curtea de justiţie este franceza. Acest lucru se explică prin
faptul că în momentul înfiinţării Comunităţii Europene în anul 1957 majoritatea populaţiei din
cele şase ţări fondatoare (Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda) era vorbitoare de
limbă franceză.
Tendinţa actuala este de a folosi mai mult limba engleză, datorită faptului că majoritatea
juriştilor din ţările recent aderate şi-au urmat studiile parţial în limba engleză şi mai puţin în
limba franceză.
În final, Curtea deliberează şi se pronunţă pe baza raportului întocmit de judecătorul
raportor, a susţinerilor părţilor şi a concluziilor formulate de avocatul general.
Deliberarea este secretă şi are loc în Camera de Consiliu.
Hotărârea se pronunţă în şedinţă publică, cu convocarea părţilor.

1.5.4. Redactarea hotărârii

Soluţiile pronunţate de Curtea de Justiţie se pot prezenta fie sub forma de hotărâre, fie de
ordonanţă.20
Prin hotărâre se soluţionează pe fond litigiile, pronunţându-se o soluţie finală în cauză, în
timp ce prin ordonanţă se pronunţă soluţii privind intervenţiile, măsurile provizorii, măsuri
executorii.
Hotărârea pronunţată în cauză va cuprinde menţiuni privind:
- data pronunţării;
- numele preşedintelui şi ale judecătorilor participanţi;
- numele avocatului general;
- numele grefierului;
- indicarea părţilor;
- numele agenţilor, consilierilor sau avocaţilor părţilor;
- concluziile părţilor; expunerea sumară a faptelor;
- motivarea;
- dispozitivul, inclusiv decizia privind cheltuielile.
Hotărârea este dată în numele Curţii, fără a fi admise opinii separate 21.
Curtea poate delibera valabil numai în compunere impară. Hotărârile Curţii sunt decizii
colective care angajează instanţa în întregul ei şi se iau cu majoritate de voturi.
Pronunţarea deciziei se face în şedinţă publică cu avizarea părţilor.

19
Conform art. 36 din Regulament, limbile de procedură sunt bulgara, ceha, daneza, engleza, estona, finlandeza, franceza,
germana, greaca, irlandeza, italiana, letona, lituaniana, olandeza, maghiara, malteza, polona, portugheza, româna, slovaca,
slovena, spaniola și suedeza.
20
O. Manolache, op. cit, p 586
21
Spre deosebire de hotărârile Curţii de justiţie de la Luxembourg, deciziile Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga (din
sistemul ONU) pot fi adoptate şi în cazul în care judecătorii formulează opinii separate (Dumitra Popescu, Adrian Năstase
– Drept internaţional public, Editura „Şansa”, S.R.L., Bucureşti, 1997, p. 327 ).

11
 Hotărârea este obligatorie din ziua pronunţării. Originalul hotărârii, semnat de preşedinte,
judecătorii care au deliberat şi grefier, este sigilat şi depus la grefa instanţei. Fiecărei părţi i se
comunică o copie certificată conformă cu originalul.
* Erorile materiale sau de calcul pot fi rectificate de Curte, din oficiu sau la cererea unei
părţi, în termen de două săptămâni de la data pronunţării. Cererea se soluţionează în camera de
consiliu prin ordonanţă, care se ataşează la originalul hotărârii rectificate.
Curtea publică o Culegere de jurisprudenţă care cuprinde hotărârile pronunţate, împreună
cu concluziile avocaţilor generali, avizele şi ordonanţele privind măsuri urgente. Grefierul
răspunde de apariţia publicaţiilor Curţii.
* Prin hotărârea care finalizează procesul se decide şi asupra cheltuielilor. Acestea pot fi
suportate de părţi, de statele şi instituţiile care au intervenit în litigiu. Dacă o parte este în
imposibilitate de a suporta cheltuielile de judecată, poate formula cerere de asistenţă judiciară
gratuită însoţită de documente justificative.. Pentru soluţionarea cererii, preşedintele desemnează
un judecător raportor. Camera din care face parte acesta poate admite cererea parţial sau în
totalitate, ori o poate respinge.
* Curtea se poate desista, dispunând scoaterea cauzei de pe rol, hotărând asupra
cheltuielilor de judecată, dacă înainte de pronunţarea hotărârii, părţile cad de acord asupra
încetării litigiului
* Procedura de judecată poate fi suspendată, fie prin ordonanţa Curţii sau a camerei căreia
i-a fost distribuită cauza, fie prin decizia preşedintelui (în funcţie de dispoziţiile tratatului), în
ambele situaţii, după ascultarea avocatului general.
Redeschiderea procedurii se realizează în acelaşi mod. Pe durata suspendării, pentru părţi
nu curge nici un termen de procedură.

1.6. Funcţiile Curţii de Justiţie

Prin funcţiile pe care le îndeplineşte, Curtea de Justiţie garantează nu numai respectarea, ci

şi aplicarea unitară a dreptului Uniunii Europene. Aceste funcţii, ar putea fi clasificate astfel: 22

A. Funcţia de justiţie administrativă este exercitată de Curtea de Justiţie în scopul protejării

unor subiecte de drept privind eventualele acţiuni ilegale ale instituţiilor comunitare. În această
categorie sunt incluse acţiunile privind:
a) legalitatea actelor adoptate de instituţiile Uniunii Europene. În legătură cu acest aspect
Curtea de Justiţie este competentă să soluţioneze următoarele categorii de recursuri 23:
- recursul în anulare. Această acţiune are drept obiectiv asigurarea conformităţii actelor
Uniunii Europene cu tratatele şi asigurarea distribuirii echilibrate a puterii între instituţii, putând
fi atacate actele emise de Consiliu şi Comisie, precum şi de Parlamentul European (care produc
efecte faţă de terţi);
- recursul prejuducial (în interpretare) Prin această acţiune se asigură cooperarea între
instanţele naţionale şi Curtea de Justiţie, garantându-se aplicarea uniformă a dreptului Uniunii
Europene în statele membre. Prin soluţionarea acestui recurs, Curtea se va pronunţa asupra
interpretării tratatelor, precum şi asupra aprecierii validităţii şi interpretării actelor adoptate de
instituţiile Uniunii Europene.

22
În literatura de specialitate se constată o relativă unitate de opinie privind structurarea funcţiilor Curţii de Justiţie. În acest
sens, Brânduşa Ştefănescu, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc, 1979.,ş.a.
23
Noţiunea de “recurs” nu se referă la o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti ca în dreptul român, ci semnifică
acţiunea introdusă în primă instanţă în faţa Curţii de Justiţie ca instanţă de fond.

12
 - excepţia de nelegalitate - vizează posibilitatea unui control de legalitate accesoriu unui
litigiu principal. Astfel, cu ocazia unui litigiu punând în cauză un regulament adoptat de Consiliu
împreună cu Parlamentul, sau un regulament al Consiliului, Comisiei sau BCE, oricare din
părţile implicate poate să invoce în faţa Curţii, pe cale de excepţie, inaplicabilitatea acestui
regulament;
b) - inacţiunea Parlamentului, Consiliului, Comisiei sau BCE. În acest sens, Curtea este
competentă să soluţioneze recursul în carenţă. Această acţiune reprezintă o garanţie a exercitării
puterilor comunitare şi se aplică în cazul abţinerii de a statua de către o instituţie în situaţia în
care tratatul prevede această obligaţie.

B. Funcţia de justiţie constituţională este exercitată de Curtea de Justiţie, atunci când la

cererea Consiliului, Comisiei sau a unui stat membru formulează avize.
În cazul încheierii de acorduri între Uniune şi unul sau mai multe state sau organizaţii
internaţionale Consiliul, Comisia sau un stat membru pot solicita avizul Curţii de Justiţie asupra
compatibilităţii proiectului de acord cu prevederile tratatului. Un aviz negativ al Curţii blochează
intrarea în vigoare a acordului exceptând situaţia în care s-ar proceda la revizuirea tratatului
pentru a se înlătura elementele de incompatibilitate.

C. Funcţia de justiţie internaţională este exercitată de Curtea de Justiţie în

soluţionarea unor litigii dintre două sau mai multe subiecte de drept internaţional.
Curtea este competentă să soluţioneze recursul în constatarea neîndeplinirii unei obligaţii.
Litigiile pot apărea fie între Comisie şi statele membre, fie numai între statele membre.
Curtea de Justiţie este competentă a statua asupra oricărui diferend dintre statele membre în
legătură cu obiectul tratatului, dacă acest diferend îi este supus în virtutea unui compromis.
Litigiile prezentate survin între două sau mai multe subiecte de drept internaţional şi
raportând competenţa de soluţionare a Curţii de Justiţie la calitatea acestor subiecte, se poate lua
în considerare funcţia de justiţie internaţională. Curtea de Justiţie analizează problema sub
aspectul naturii litigiului, dreptului aplicabil şi procedurii după care decide. Curtea de Justiţie nu
reprezintă o justiţie internaţională ci reprezintă o jurisdicţie internă a Uniunii, concepută după
modelul jurisdicţiei statale24.

D. Funcţia de instanţă de recurs – este exercitată de Curtea de Justiţie cu prilejul

soluţionării recursurilor introduse împotriva Tribunalului.
Conform dispoziţiilor art.256 TFUE (ex.225TCE), Tribunalul face parte integrantă din
sistemul judiciar al Curţii de Justiţie, fiind însărcinat cu judecarea în primă instanţă (sub rezerva
recursului la Curtea de Justiţie limitat la chestiunile de drept) ale anumitor categorii de recurs
stabilite de lege.
Deci, hotărârile Tribunalului pot fi atacate cu recurs la Curtea de Justiţie, obiectul
recursului putând să-l formeze doar chestiunile de drept, aşa cum stabileşte textul tratatului.
Tribunalul şi-a transferat din competenţa Curţii de Justiţie cazurile mai puţin complicate,
degrevând astfel Curtea de Justiţie de o serie de competenţe.
De asemenea, Curtea de Justiţie este competentă să reexamineze soluţiile pronunţate de
Tribunal privind chestiunile prejudiciale sau hotărârile pronunţate de acesta în recursurile
împotriva soluţiilor camerelor jurisdicţionale. În ambele situaţii reexaminarea poate fi promovată
numai în mod excepţional, în cazul constatării unui risc serios de a se aduce atingere unităţii sau
coerenţei dreptului comunitar.
24
L. Cartou – op. cit. pag. 146

13
 Analiza funcţiilor exercitate de Curtea de Justiţie ar putea fi făcută şi potrivit altor criterii
de analiză, respectiv pe baza categoriilor de acţiuni în justiţie, în vederea realizării controlului
jurisdicţional.

2. Tribunalul
2.1. Constituire, componenţă

Tribunalul s-a constituit în cadrul procesului evolutiv al Uniunii Europene, din necesităţi
de ordin practic, având în vedere creşterea volumului litigiilor deduse judecăţii în faţa Curţii, ca
urmare a creşterii numărului statelor membre ale Uniunii Europene.
a) - Tribunalul de Primă Instanţă nu a fost prevăzut în tratatele constitutive. Creşterea
numărului acţiunilor introduse la Curtea de Justiţie a sporit volumul de muncă al acesteia şi a
determinat prelungirea duratelor procedurale, având efecte negative asupra desfăşurării
procesului judiciar. Crearea unei a doua trepte jurisdicţionale comunitare a devenit o necesitate
în perspectiva ameliorării funcţionării sistemului jurisdicţional comunitar.
b) - Prin Actul Unic European (art. 11) în 1985 s-a decis constituirea pe lângă Curtea de
Justiţie a unui „Tribunal de primă instanţă” căruia urma să i se transfere o parte din
competenţele Curţii, sub rezerva unui drept de recurs în faţa Curţii cu privire la aspectele de
drept, în condiţiile stabilite de statut.
c) - Prin Decizia Consiliului nr.88/591 din 24 octombrie 1988 a fost instituit „Tribunalul
de primă instanţă a Comunităţilor Europene”25. El a început să funcţioneze la 1 septembrie
1989.
d) - Prin dispoziţiile Tratatului de la Lisabona, denumirea Tribunalului de Primă Instanţă
devinde „Tribunalul”.
Pe plan instituţional, Tribunalul este parte integrantă a Curţii de Justiţie, iar pe plan
funcţional, nu este judecător de ultim grad al chestiunilor de drept.
Conform dispoz art 19 alin.2 TUE în actuala redactare, stabilită prin modificările
intervenite prin Tratatul de la Nisa, Tribunalul cuprinde cel puţin un judecător de fiecare stat
membru.
Din modul de redactare a textului rezultă că numărul judecătorilor Tribunalului poate fi
mai mare decât numărul judecătorilor Curţii, în componenţa căreia intră câte un judecător de
fiecare stat membru.
Numărul de judecători ai Tribunalului se stabileşte prin Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii
Europene. Statutul poate prevedea ca Tribunalul să fie asistat de avocaţi generali.
În prezent, (2020), Tribunalul cuprinde câte 2 judecători din fiecare țară26.
Membrii Tribunalului sunt aleşi dintre persoane care oferă depline garanţii de independenţă
şi care au capacitatea cerută pentru exercitarea unor înalte funcţii jurisdicţionale. Aceştia sunt
numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre, pentru o perioadă de şase ani, după
consultarea comitetului prevăzut la articolul 255TFUE. La fiecare trei ani are loc o înlocuire
parţială. Membrii care şi-au încheiat mandatul pot fi numiţi din nou.
Statutul judecătorilor care compun Tribunalul este similar cu cel al judecătorilor Curţii de
Justiţie. Înainte de intrarea in funcţie ei depun un jurământ în faţa Curţii de Justiţie privind
exercitarea atribuţiilor lor în deplină imparţialitate, conform conştiinţei şi privind păstrarea
secretului deliberărilor.

25
Publicată în JOCE - L 319 din 25 noiembrie 1988, cu rectificări în JOCE - L 241 din 17 august 1989. Modificată prin
Decizia Consiliului din 8 iunie 1993 (JOCE Nr. 144 din 16 iunie 1993) şi Decizia Consiliului din 7 martie 1994 (JOCE. - L
66 din 10 martie 1994).
26
(România - Octavia Spineanu-Matei, Mirela Stancu.

14
 Dacă se constată că un judecător nu mai corespunde condiţiilor cerute sau nu mai satisface
obligaţiile care rezultă din funcţia sa, Curtea va hotărî eliberarea sa din funcţie pe baza unui aviz
al tribunalului (întrunind votul a cel puţin 7 judecători).

2.2. Organizare
- Tribunalul funcţionează alături de Curtea de Justiţie, având sediul pe lângă aceasta. În
funcţionarea sa, Tribunalul este legat organic de Curtea de Justiţie, neavând servicii proprii cu
excepţia grefei. Tribunalul este un organ auxiliar al Curţii de Justiţie, utilizând serviciile acesteia
pentru documentare, cercetare, traducere, serviciu administrativ (în baza unui acord stabilit între
cei doi preşedinţi).
- Judecătorii desemnează dintre ei pe preşedintele Tribunalului, pentru o perioadă de trei
ani. Mandatul acestuia poate fi reînnoit.
- Tribunalul îşi numeşte grefierul şi îi stabileşte statutul.
- Tribunalul îşi stabileşte regulamentul de procedură în acord cu Curtea de Justiţie. Acest
regulament se supune aprobării Consiliului, care hotărăşte.
Organizarea şi funcţionarea Tribunalului sunt reglementate prin dispoziţiile
Regulamentului de procedură adoptat de Tribunal în acord cu Curtea de Justiţie şi cu aprobarea
Consiliului27. Conform deciziei de constituire din 1988 era prevăzut că până la intrarea în vigoare
a propriului regulament de procedură, Tribunalului i s-a aplicat Regulamentul de procedură al
Curţii de Justiţie.
- Tribunalul constituie în cadrul său camere formate din trei sau cinci judecători şi decide
repartizarea judecătorilor în camere. Tribunalul stabileşte cazurile când desfăşoară şedinţe în
plen precum şi criteriile după care se repartizează cauzele între camere. Tribunalul desemnează
pentru o perioadă de 1 an, preşedinţii camerelor.
- Prin modificările Regulamentului de procedură din 17 mai 1999, s-a stabilit şi
posibilitatea funcţionării Tribunalului în complet format dintr-un singur judecător. Cauza se
repartizează spre soluţionare unui judecător unic prin decizie adoptată în unanimitate de membrii
camerei formate din trei judecători în faţa căreia se află litigiul spre soluţionare. Dacă un stat
membru sau o instituţie, în calitate de părţi ale litigiului, se opun la soluţionarea litigiului
respectiv de un judecător unic, cauza va rămâne pe rolul camerei din care face parte judecătorul
raportor.
- Membrii Tribunalului pot fi chemaţi să exercite funcţia de avocat general.
Avocatul general are rolul de a prezenta în şedinţă publică, cu deplină imparţialitate şi în
deplină independenţă, concluziile motivate cu privire la anumite cauze înaintate Tribunalului,
pentru a-l asista în îndeplinirea misiunii sale.
Criteriile de selecţie a cauzelor, precum şi metodele de desemnare a avocaţilor generali se
stabilesc prin regulamentul de procedură al Tribunalului.
Un membru al Tribunalului chemat să exercite funcţia de avocat general într-o cauză nu
poate lua parte la judecarea acelei cauze.
- Conform modificările introduse în Tratatul CE (art.225A) 28 prin dispoziţiile Tratatului de
la Nisa, în cadrul Tribunalului pot fi înfiinţate complete speciale.

27
Regulamentul de procedură al TPI a fost publicat în JOCE - L 136 din 30 mai 1991. Modificat ulterior prin Decizia
2006/956/CE, Euratom, JOCE – L 386/29.12.2006).
28
Dispoziţii similare privind constituirea camerelor jurisdicţionale au fost introduse prin Tratatul de la Nisa şi în Tratatele
CEEA (art 140B) şi CECO ( art 32 sexto).

15
 - Tratatul de la Lisabona modifică denumirea astor complete speciale în „tribunale
specializate”. Reglementarea tribunalelor specializate este stabilită prin dispoz. art 257 TFUE,
conform cărora, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, pot înfiinţa tribunale specializate pe lângă Tribunal, care să aibă competenţa
de a judeca în primă instanţă anumite categorii de acţiuni în materii speciale. Parlamentul
European şi Consiliul hotărăsc prin regulamente, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea
Curţii de Justiţie, fie la solicitarea Curţii de Justiţie şi după consultarea Comisiei.
Regulamentul de înfiinţare a unui tribunal specializat stabileşte normele referitoare la
compunerea acestui tribunal şi precizează întinderea competenţelor care îi sunt atribuite.
Deciziile tribunalelor specializate pot face obiectul unui recurs la Tribunal, limitat la
chestiuni de drept sau, în cazul în care regulamentul privind înfiinţarea tribunalului specializat
prevede aceasta, şi la chestiuni de fapt.
Membrii tribunalului specializat sunt aleşi dintre persoane care oferă depline garanţii de
independenţă şi care au capacitatea cerută pentru exercitarea unor funcţii jurisdicţionale. Aceştia
sunt numiţi de Consiliu, care hotărăşte în unanimitate.
Tribunalele specializate îşi stabilesc regulamentul de procedură în acord cu Curtea de
Justiţie. Acest regulament se supune aprobării Consiliului.
Preşedintele Tribunalului conduce lucrările şi serviciile acestei instanţe, prezidează
şedinţele şi deliberările în camera de consiliu. Dacă preşedintele este absent sau împiedicat să-şi
exercite funcţia, aceasta este îndeplinită de unul din preşedinţii camerelor.
- Tribunalul numeşte un grefier însărcinat cu primirea, transmiterea şi conservarea
documentelor. Greierul răspunde de arhivă, de publicaţii şi asistă Tribunalul şi pe judecători în
toate funcţiile lor oficiale, inclusiv la şedinţele Tribunalului.
Grefierul are şi atribuţii de natură administrativă, ocupându-se de gestiunea financiară şi de
contabilitate, cu concursul unui administrator şi sub autoritatea preşedintelui. Sarcinile ce revin
grefierului sunt stabilite în detaliu în Instrucţiunile pentru grefier adoptate de Tribunal în 1994 29.

2.3. Funcţionare

Tribunalul dispune de propriul său regulament de procedură.

Procedura în faţa Tribunalului este asemănătoare cu procedura din faţa Curţii de Justiţie,
urmând cele 2 faze principale: faza scrisă şi faza orală.
O cerere introductivă redactată de un avocat sau de un agent adresată grefei declanșează
procedura. Aspectele principale ale acţiunii sunt publicate într-o comunicare, în toate limbile
oficiale, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Cererea introductivă este comunicată de către grefier părţii adverse, care dispune de un
termen de două luni pentru a depune un memoriu în apărare.
În acțiunile directe, reclamantul are posibilitatea, în principiu, de a prezenta o replică într-
un termen determinat la care pârâtul poate răspunde printr-o duplică.
Orice persoană care justifică un interes în soluţionarea unui litigiu aflat pe rolul
Tribunalului, precum și statele membre și instituţiile Uniunii pot interveni în procedură.
Intervenientul depune un memoriu, prin care urmărește admiterea sau respingerea concluziilor
uneia dintre părţi, la care părţile pot ulterior să răspundă.

29
Instrucţiunile pentru grefier – adoptate la 3 martie TPI la Luxemburg (JOCE Nr. L 78 din 22 martie 1994).

16
 Cu ocazia unei eventuale faze orale a procedurii are loc o ședinţă publică. În cadrul
acesteia, judecătorii pot adresa întrebări reprezentanţilor părţilor. Judecătorul raportor rezumă
într-un raport de ședinţă sumar starea de fapt expusă, argumentele fiecărei părţi și, dacă este
cazul, argumentele intervenienţilor. Acest document este pus la dispoziţia publicului în limba de
procedură.
Ulterior, judecătorii deliberează pe baza proiectului de hotărâre redactat de către
judecătorul raportor, iar hotărârea se pronunţă în ședinţă publică.
Procedura în fața Tribunalului este scutită de taxe. În schimb, onorariul avocatului, care are
dreptul să își exercite profesia în faţa unei instanţe a unui stat membru și care trebuie să
reprezinte partea, nu este în sarcina Tribunalului. Cu toate acestea, orice persoană poate solicita
să beneficieze de asistenţă judiciară în cazul în care se află în imposibilitate de a face faţă
cheltuielilor de judecată.

2.4. Competenţe

Tribunalul exercită un ansamblu de competenţe, acestea fiind stabilite prin acte normative.
a)- În Preambulul Deciziei Consiliului nr. 88/591 din 24 oct. 1988 se precizează că
Tribunalul este investit cu competenţa de a decide în primă instanţă asupra anumitor categorii de
acţiuni formulate de persoane fizice sau juridice, sub rezerva unui recurs la Curtea de Justiţie
limitat la chestiuni de drept.
b)- Prin art 11 din Actul Unic European a fost instituit principiul conform căruia,
Tribunalul reprezintă o jurisdicţie de atribuire.
c) - Tratatul de la Nisa extinde competenţa Tribunalului de Primă Instanţă privind
pronunţarea unei hotărâri preliminare. Până la Tratatul de la Nisa, numai Curtea de Justiţie avea
această competenţă.
Competenţele Tribunalului au evoluat pe măsura consolidării dreptului Uniunii Europene.
Tribunalul are competenţa de a judeca:30
- acţiuni introduse de persoane fizice sau juridice împotriva actelor instituţiilor,
organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii Europene ale căror destinatare sunt sau
care le privesc în mod direct și individual (este vorba, de exemplu, de o acțiune
formulată de o întreprindere împotriva unei decizii a Comisiei prin care i s a aplicat
o amendă), precum și împotriva actelor normative care îi privesc direct și care nu
presupun măsuri de executare sau, de asemenea, împotriva abţinerii de a acţiona a
acestor instituţii, organe, oficii sau agenții;
- acțiuni introduse de statele membre împotriva Comisiei;
- acțiuni introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire la actele
adoptate în domeniul ajutoarelor de stat, la măsurile de protecție comercială
(„dumping") și la actele prin care Consiliul exercită competențe de executare;
- acțiuni prin care se urmărește obținerea unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate
de insituțiile sau de organele, de oficiile ori de agențiile Uniunii Europene sau de
agenții acestora;
- acțiuni care se întemeiază pe contrate încheiate de Uniunea Europeană în care se
prevede în mod expres competența Tribunalului;
- acțiuni în domeniul proprietății intelectuale îndreptate împotriva Oficiului Uniunii
Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și împotriva Oficiului Comunitar
pentru Soiuri de Plante (OCSP);

30
https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7033/ro/

17
 - litigii între instituțiile Uniunii Europene și personalul acestora privind raporturile de
muncă, precum și sistemul de asigurări sociale.
Deciziile pronunţate de Tribunal pot fi atacate în termen de două luni cu recurs, limitat la
chestiuni de drept, la Curtea de Justiţie.
d)- Prin dispoziţiile Tratatului de reformă de la Lisabona, Tribunalul îşi păstrează
competenţele anterior stabilite prin tratatele comunitare privind judecarea recursului în anulare,
recursului în carenţă, recursului privind repararea prejudiciilor în materie necontractuală,
litigiilor dintre Uniune şi agenţii săi, precum şi clauzelor compromisorii.
De asemenea, Tribunalului îi revin atribuţii specifice privind judecarea recursului
împotriva hotărârilor tribunalelor specializate, precum şi soluţionarea unor chestiuni prejudiciare,
în domenii specifice stabilite prin statutul Curţii de Justiţie.
e) În concluzie, dacă analizăm competenţele Tribunalului şi sub aspectul gradului de
jurisdicţie în care judecă, constatăm că acesta funcţionează:
- ca instanţă de fond, în judecarea acţiunilor directe stabilite în competenţa sa prin
dispoz. art.263, 265, 268,270 şi 272, cu excepţia celor care sunt atribuite unui tribunal specializat
cf.art.272 şi celor rezervate prin statut Curţii de Justiţie;
- ca instanţă de apel, în judecarea căilor de atac împotriva deciziilor tribunalelor
specializate;
- ca instanţă de recurs, în judecarea căilor de atac împotriva deciziilor tribunalelor
specializate ( limitat doar la aspecte de drept ).

18