Agroturismul

Alternativa pentru dezvoltarea zonelor

rurale

Absolvent

2022
 Agroturismul trebuie privit ca o activitate economică de dezvoltare a agriculturii şi de susţinere a
altor activităţi de amenajare a peisajului rural, de protecţie a mediului. Spaţiul rural satisface o paletă
largă de motivaţii: odihnă şi recreare, cunoaştere, cultură, practicarea sportului, cură de aer sau
balneară, vânătoare şi pescuit, oferind agroturismului o arie mare de cuprindere a posibilităţilor de
loisir. Agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a mediului rural cu potenţial.

Dimensiunea la care s-a ajuns prin expansiunea fenomenului turistic în spaţiul rural, se explică
pe de o parte prin relansarea dezvoltării regiunilor rurale şi pe de altă parte prin diversificarea formelor
de practicare a turismului de masă. De aceea, regiunile rurale ale Europei înscriu turismul, rând pe
rând, în cadrul politicilor de dezvoltare locală pe viitor.

Turismul rural se bazează pe trei coordonate: spaţiu, oameni, produse: spaţiul fără existenţa
oamenilor nu poate fi suport al convieţuirii; un spaţiu fără produse nu poate răspunde tuturor nevoilor
consumatorilor de turism; oamenii în lipsa spaţiului sau a produselor dispun numai de o capacitate de
primire redusă; produsele care nu au ca bază spaţiul şi oamenii nu au decât o existenţă efemeră şi nu
pot asigura dezvoltarea durabilă pe plan local.

Principalele particularităţi ale ofertei turistice şi implicit agroturistice sunt:

complexitatea,rigiditatea şi substituirea.

Complexitatea se referă la structură, elementele componente la atracţiile agroturistice şi

elementele funcţionale. În func ţie de motivaţia dominantă a consumatorilor, clasificarea unei astfel de
oferte turistice poate fi: de vacanţă, cultural, de afaceri şi balnear.

Rigiditatea constă în: imobilitate, imposibilitatea stocării, lipsa de adaptabilitate la variaţiile

sezoniere etc.

Substituirea se referă la utilizarea ofertei în alte scopuri (congrese, afaceri), decât cel sezonier.
Dotată cu diverse şi spectaculoase forme de relief, îmbinate armonios pe întreg teritoriul ţării,
bucurându-se de o climă favorabilă practicării turismului în tot cursul anului, înzestrată cu o floră şi o
faună bogate, cu numeroase monumente istorice, de artă şi arhitectură, România poate satisface, prin
resursele sale turistice mai sus menţionate, preferinţele diverselor segmente ale cererii turistice interne
şi internaţionale.

Resursele turistice cuprind ansamblul atracţiilor turistice naturale şi antropice dintr-o zonă, regiune sau
ţară. În România cadrul natural este bogat, variat, şi complex, cu o structură peisagistică deosebit de
spectaculoasă. Complexitatea potenţialului turistic, ca şi gradul său de atractivitate, în general sunt în
strânsă corelaţie cu formele de relief şi cresc progresiv, de la câmpie către munte; desigur, litoralul
Mării Negre şi Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, fac excepţie.

Sistemul montan se caracterizează printr-o diversitate de aspecte peisagistice şi omare

complexitate de potenţial agroturistic, date de particularităţile diferitelor tipuri de relief(glaciar,
fluviatil, structuralo-litologic etc.), alternarea unităţilor montane, submontane şi depresionare, a
culoarelor de văi, varietatea şi configuraţia învelişului vegetal şi a reţelei de ape şi lacuri, o mare
bogăţie de ape minerale şi termominerale, fondul cinegetic şi piscicol -deosebit de reprezentative etc.
Toate acestea, prin specificul şi modul de îmbinare în spaţiu,conferă originalitatea şi nota de
atractivitate turistică a munţilor noştri.

Studiile de specialitate au relevat că, în ţara noastră, condiţiile de climă constituie un factor important
de cură, fapt ce a condus la apariţia climatoterapiei, ca mijloc terapeutic, cu ajutorul elementelor
climato-geografice. Unele elemente climatice sunt indispensabile practicării sporturilor de iarnă
(stratul de zăpadă şi temperatura aerului).

Valoarea turistică a vegetaţiei creşte şi prin existenţa unor specii declarate monumente ale naturii, ca şi
a rezervaţiilor cu caracter ştiinţific.

Totodată, sub aspect turistic, fauna prezintă importanţă prin valoarea sa cinegetică sau estetică. Fondul
cinegetic este reprezentat, pe plan internaţ ional, prin varietate, densitate, dar,mai ales, prin valoarea
trofeelor premiate în numeroase expoziţii internaţionale. Dunărea şi Delta Dunării sunt de asemenea,
două elemente de primă mărime şi de universalitate în oferta de agroturism.

Stabilirea tipurilor de sate turistice constă în relevarea specificului localităţilor şi gruparea lor în
câteva tipuri considerate fundamentale, în vederea promovării, în fiecare localitate, a celor mai
adecvate forme de turism. Aceasta în funcţie atât de principalele caracteristici geografice, sociale şi
economice, cât şi de principalele motivaţii şi opţiuni ale categoriilor de turişti care frecventează
localitatea respectivă. Aplicarea principiului specializării în domeniul organizării şi funcţionării satului
turistic este cu atât mai necesară, cu cât fiecare localitate rurală constituie o entitate cu particularităţi
proprii şi activităţi specifice, ce nu trebuie decât să fie identificate şi valorificate cât mai eficient
posibil, din punct de vedere turistic.

Din punct de vedere teoretic, problema tipologiei satelor turistice poate fi abordată ca o problemă
de natură opţională, însă, decizia aplicării ei în practică, determinarea tipului satului turistic este de
natură obiectivă. Pentru aceasta este necesar ca, alături de dorinţa şi intenţia organizatorilor, satul
turistic respectiv să întrunească un cuantum de condiţii naturale, istorice şi social-economice obiective,
care să fie definitorii şi caracteristice pentru fiecare tip de sat turistic.

În ansamblul creării şi modernizării ofertei, în turismul rural (agroturism), un rol important revine
intervenţiilor publice, care variază în funcţie de stat sau/şi regiune, în ceea ce priveşte:

- reglementările;

- fiscalitatea;

- mi modalităţile de instruire şi educaţie;

- controlul şi clasamentele folosite;

- stabilirea tarifelor.

-mijloace de promovare;

Marele obiectiv care transpare din programele de dezvoltare rurală, este fiscalizarea economiei
rurale și în special a producției agricole. Este discutabil însă dacă fiscalizarea producției agricole ar
însemna mai mult decât costurile induse de efectele acestor politici, de transformarea ireversibilă a
ruralului într-o logică mai degrabă economică, ignorând funcțiile lui complexe. Politicile agricole, ar
putea îndepărta ruralul de modul de producție tradițional, prin favorizarea treptată la subvenții și
finanțări a exploatațiilor mari, a utilizării unor soiuri de plante și animale omologate, care să asigure o
productivitate sporită și producții mai mari și fiscalizate. Astfel, în ultimii ani a crescut suprafața
terenului agricol pentru care se acordă subvenții și chiar se preconizează „premierea” transferurilor de
ferme mici către deținătorii de suprafețe mai mari.
 Punerea in valoare a intregului potential al regiunilor si localitatilor rurale prin agroturism
presupune punerea in practica a unor masuri individuale si publice care pot fi sintetizate

astfel:

 realizarea functionarii gospodariilor pe principiul autonomiei in conducere, organizare,

gestiune;

 asigurarea fondurilor de dezvoltare a gospodariilor prin efortul propriu al gospodariilor, sau

prin credite de la bancile cu dobanda mica;

 interventia statului la nivelul comunitatii, prin fonduri de investitii de la nivel central pentru
constructii rurale (in special pentru infrastructura) si sustinerea localitatilor fondurile ramase la
dispozitia consiliilor locale.

Varietatea zonelor rurale impune luarea in considerare a diferentierilor existente in elaborarea

masurilor de dezvoltare a activitatilor agroturistice.

Stabilitatea programului de dezvoltare a zonelor rurale. Situatia zonelor rurale necesita o

adaptare a programelor si a masurilor la conditiile specifice, locale. Diversitatea spatiilor regionale si
zonale si adaptarea la specificitatea locala nu poate fi realizata de un organism central ci de populatia
regiunii prin intermediul reprezentantilor ei.

Disponibilizarea fondurilor publice pentru elaborarea si realizarea programelor. Odata stabilite

caracteristicile regiunilor rurale, cu diferentierile naturale si structurale se determina fondurile
financiare pentru ameliorarea situatiei. Acest lucru este necesar pentru mobilizarea atat a resurselor
financiare existente, cat si pentru atragerea unor fonduri suplimentare, prin promovarea unor activitati
specifice zonelor rurale cum ar fi agroturismul.

Includerea zonelor rurale in elaborarea si aplicarea politicilor sectoriale. Desi regiunile rurale
au multe puncte comune, se poate constata existenta unor diferentieri structurale, sociale si culturale
care trebuiesc luate in considerare si evaluate pentru a permite o adaptare regionala a politicilor si
programelor de dezvoltare.
Evaluarea conditiilor de productie specifice zonelor rurale. Asa cum fiecare zon ageografica are o
anumita specificitate geografica, administrativa si chiar istorica si culturalatot asa pot fi regasite, in
anumite zone, particularitati in ceea ce priveste calitatea unor produse agroalimentare care se datoreaza
unor anumite conditii de productie (sol, clima, expozitia versantilor, etc). In multe tari aceste calitati
deosebite sunt recunoscute ca marca pentru produsele respective mai ales pentru unele vinuri si
branzeturi, foarte mult apreciate de turistii veniti in zona.

Promovarea diversificarii activitatilor. In zonele montane si premontane, dar nu numai, agricultura

efectuata in regim de timp partial de lucru are un rol important pentru mentinerea regiunilor respective
atat ca zone de productie si locuit, cat si pentru garantarea ocupatiei si structurii sociale. Paralel, este
necesar sa se puna in functiune o infrastructura care sa permita crearea si a altor activitati de productie
si servicii pentru ocuparea fortei de munca si valorificarea resurselor existente.

Masuri pentru utilizarea rationala a resurselor naturale. Utilizarea pe termen lung a resurselor
naturale trebuie sa mentina functia de protectie si de spatiu de destindere a zonelor rurale pitoresti.
Exploatarea nerationala avand ca scop castigul pe termen scurt, duce la distrugerea peisajului si a
mediului, ameninta intregul sistem economic si social al regiunii.

Promovarea descentralizarii administrative a serviciilor. Mijloacele moderne de comunicatie

diminueaza considerabil distantele si timpul dintre centrul de decizie si zonele rurale. Totodata acestea
permit o descentralizare a sectorului administrativ si al serviciilor.Transferand o parte din administratie
sau o parte din sectorul privat al serviciilor in regiunile rurale, se poate constata un efect multiplicator
al utilizarii fortei de munca in sfera serviciilor, intarindu-se capacitatea financiara si economica din
zonele rurale.

Satul sau zona agroturistica reprezinta spatiul real de atractie, spatiul in care se asambleaza toate
elementele de dezvoltare locala. Intre activitatea de agroturism si dezvoltarea economico-sociala a
zonelor rurale exista o relatie de corespondenta, de reciprocitate. Cresterea circulatiei turistice se face
prin dezvoltarea in ansamblu a zonelor rurale respective, dezvoltare ce se realizeaza prin activitatea
turistica.

Dezvoltarea ofertei de cazare conduce la aparitia unui cadru constant de calitate, care are ca scop
imbunatatirea aspectului arhitectonic al satului. Apar de asemenea, schimbari in conceptia celor ce vor
construi de acum inainte. Vor accepta existenta unui arhitect in vederea realizarii unei case functionale
iar gradul de confort al noilor constructii va fi mai ridicat de aceasta beneficiind atat proprietarul cat si
turistul.

Ca urmare a intensificarii circulatiei turistice se vor dezvolta activitati economice pe plan local
pentru a satisface cererea sporita de produse agricole si neagricole. Indirect se varealiza o crestere a
numarului de locuri de munca atat in activitatea turistica, cat si in activitatea de productie si servicii.