JOC SECUND

Ion Barbu este scriitorul interbelic ce realizează sincronizarea deplină a

poeziei românești cu cea europeană. Apelului lansat de Eugen Lovinescu de
a liriciza poezia, Ion Barbu îi răspunde prin „impersonalizare și
depersonalizare, ”categorii negative moderne” menționate de Hugo
Friedrich. Ion Barbu este poetul-matematician care înțelege prin poezie „o
prelungire a geometriei”. Universul liric este insolit la nivel lingvistic,
sintactic ori stilistic. Poezia e cunoaștere prin participare, nu prin separare
(vizează esența ascunsa în infinitatea formelor materiale). Poetul modern
(ermetic) surprinde ordinea ascunsă a universului, surprinzând
corespondențele dintre fenomene.

Volumul „Joc secund”, publicat în 1930, se deschide cu poezia „Din

ceas dedus”. Poezia „Joc secund” are caracter de artă poetică modernă.
Textul liric prezinta un univers secund ce îl dublează pe cel real prin esențele
muzicale ascunse ale lucrurilor („harfe răsfirate” în contingent). Poezia
apartine celei de-a treia etape de creatie, prin ermetismul asumat ca model
estetic veritabil. Este un text unic între artele poetice românești prin
asocierile dintre geometrie, filosofie platoniciană și astronomie (Roata lui
Mercur, a Venerei sau a Soarelui). Tudor Vianu încadrează opera în tematica
motivului oglinzii, pentru ca arta înseamnă reflectare.

Cuvântul „joc’’ din titlu sugerează , ca la Ste/phane Mallarmé,

libertatea absoluta a spiritului creativ (poezia ca joc al imaginației si al
limbajului). Caracterul ludic este prezentat in trei ipostaze: jocul fanteziei
(universul liric), jocul lingvistic si jocul sintactic (asintaxismul si anacolutul).
Termenul „secund” plasează jocul în zona superioară a esențelor pe care le
extrage poetul din contingent. poezia fiind o reflectare de gradul al doilea a
realității care se apropie de lumea ideilor eterne platoniciene.
 Tema derivă din caracterul de artă poetică: misiunea poetului este de
a atinge absolutul, de a sesiza esențele ascunse ale lumii. Poetul încifreaza
mesajul și creeaza o lume ce o dubleaza pe cea reală. Poezia ermetica a lui
Ion Barbu aminteste de afirmatia lui Charles Baudelaire: "este o glorie in a
nu fi inteles”.

O prima idee poetica reprezentativa pentru tema operei se gaseste in

prima strofa. Substantivul "ceas" apartine campului semantic al timpului din
care face parte poezia. "Adancul acestei calme creste" constituie o metafora
ermetica ce trimite la ideea de profunzime si inaltime a creatiei lirice, dar si
la armonia linistii, trasaturi ale lumii ideilor lui Platon. Strofa este o descriere
a creației reflectate in realitate (motivul oglinzii). Opera lirica e rodul
fanteziei creatoare, produs al imaginatiei. Arta are un efect cathartic, asa
cum reiese din sintagma "mantuit azur". Imaginea cromatică a azurului
trimite la Roata lui Mercur, ce întruchipeaza cunoasterea rationala. Imaginea
"cirezilor agreste" sugereaza materia lipsita de spiritualitate, care se purifica
prin reflectare. Strofa intai se incheie cu imaginea "grupurilor apei", ce
ilustreaza motivul oglinzii datorita reflexiei. Jocul "secund, mai pur" este
universul factura moderna, superior prin spiritualitate.

A doua idee poetica reprezentativa pentru tema operei se gaseste in a

doua strofa. Nadirul "latent" reprezinta lumea empirica din care poetul
extrage esentele lucrurilor. Harfa este un simbol plurivalent, poetul fiind un
Orfeu ce surprinde muzica ascunsa a universului. Harfa leagă cerul și
pământul si semnifică tensiunile dintre instinctele materiale (simbolizate de
rama de lemn) și aspirațiile spirituale (figurate de vibrațiile coardelor).
Versul "ce-n zbor invers le pierzi" ilustreaza pierderea sensurilor incifrate in
realitatea empirica. Persoana a doua a verbului pare o subtilă invitație de a
descifra semnificatiile ascunse ale textului. Marea poate fi un simbol al lumii
pline de mister, iar meduzele (forme primare de existenta) pot sugera forta
cuvintelor. Imaginea cromatica a clopotelor verzi reuneste albastrul azurului
(Roata lui Mercur) cu galbenul (Roata Venerei). Este o asociere intre
cunoasterea superioara prin intelect si cea inferioara, senzoriala.

Din punct de vedere prozodic, poezia este formata din doua catrene cu
rima încrucișată, versuri ample de 13-14 silabe si ritm iambic. Prima strofa
este eliptică de predicat pentru că are caracter descriptiv, pe când a doua
strofa include coordonări și subordonări de propoziții pentru a reliefa
complexitatea demersului poetic. La nivel lexical, se observă recurența
termenilor abstracți, proprii limbajului științific: „dedus”, ”nadir”, „latent”,
”însumarea”. Prin intermediul acestor termeni se obține un efect deosebit în
acord cu caracterul gnomic al poeziei. La nivel stilistic, se remarca
abundența metaforelor ermetice sau in inversiune („calmă creastă”,
”mântuit azur”, ”nadir latent”).

Asadar, "Joc secund" este o artă poetică caracterizata de ermetismul

limbajului incifrat, caci poezia este accesibila cititorului initiat in lirismul pur.
Opera este conceputa de poetul matematician, Ion Barbu, ca un joc al
imaginației creatoare, joc lingvistic, semantic și sintactic. Rolul poetului este
de a sesiza esentele lumii printr-un într-un limbaj abstractizat, capabil să
exprime emoții de o înaltă rezonanță.