Tema nr.

5 Analiza situației financiare și dimensionarea performanțelor financiare

1. Definirea stării de performanță
Prin intermediul subsistemelor sale şi mai ales prin intermediul subsistemul management
financiar, managementul general al firmei trebuie să:
• cunoască situaţia sa prezentă;
• să identifice punctele slabe şi cele forte, în vederea stabilirii măsurilor necesare
corectării deficienţelor şi accentuării laturilor pozitive ale activităţii firmei.
Sarcina managementului financiar, privind analiza rezultatelor agentului economic,
este aceea de a evidenţia efectele care pot fi generate de cauze diferite sau de a oferi
combinaţii de efecte care determină o rezultantă nouă.
Evoluțiile actuale ale societății moderne impun perfecționarea continuă a informației
economico-financiare. Ea trebuie construită astfel încât să răspundă atât cerințelor conducerii
pentru fundamentarea deciziilor, cât şi nevoilor informaționale ale partenerilor întreprinderii.
Managerul financiar trebuie să selecteze, analizeze și interpreteze informațiile
economico-financiare și să fundamenteze deciziile viitoare pe baza concluziilor desprinse.
Accepțiuni ale conceptului de performanță:
- atingerea obiectivelor stabilite;
- competitivitate (productivitate, eficiență);
- performanța este diferită de rezultatele economico – financiare (mărimi absolute sau
relative); performanța = capacitatea unei firme de a progresa pe fondul unor eforturi
constante, fiind definită prin raportare la alte concepte: eficiență, eficacitate și valoare.
! PERFORMANȚĂ VERSUS REZULTATE ECONOMICO- FINANCIARE

 rezultatele înregistrate sunt dimensionate prin intermediul unor mărimi absolute sau
relative, starea de performanță este identificată prin raportare la diferite obiective sau
alte concepte;
 performanța este considerată drept capacitatea unei firme de a progresa pe fondul unor
eforturi constante, fiind definită prin raportare la alte concepte: eficiență, eficacitate și
valoare;
 se poate observa și tendința de explicare a performanței prin rezultatele înregistrate,
considerându-se că aceasta este reprezentată de ,,acel nivel al celor mai bune rezultate
obținute”.

Conceptul de performanță este explicat prin intermediul a trei caracteristici

fundamentale
- economicitatea (procurarea resurselor necesare la cel mai mic cost);
- eficiența (a maximiza rezultatele obținute, pornind de la o cantitate dată de resurse, sau
a minimiza cantitatea de resurse pentru un rezultat prestabilit) și
- eficacitate (rezultatele obținute sunt mai mari sau cel puțin egale cu rezultatele
prevăzute).

Analiza numeroaselor accepțiuni ale conceptului de performanță permit desprinderea a

trei curente importante:
 - analiza performanței în concordanță cu gradul de realizare a obiectivelor stabilite prin
strategiile aprobate, ce prefigurează liniile directoare de acțiune în cadrul activității
desfășurate;
- identificarea performanței în corelație cu capacitatea de creare a valorii și
- corelarea performanței cu nivelul de productivitate și eficacitate realizat.

Măsurarea performanței globale se poate realiza cu ajutorul unor modele statistice iar
în cazul parametrilor ce nu pot fi cuantificați direct se impune observarea indirectă și
stabilirea unor elemente de control.
În prezent, se cunosc mai multe sisteme de măsurare a performanței care se raportează
și la alte aspecte, nu doar la cele de natura financiară, între care se înscriu: Balanced
Scorecard (BSC); Raportarea Triple Bottom Line, Performance Prism ș.a.

Parametrii utilizați în analiza deciziilor strategice în cadrul modelului BSC

Exemplu BSC pentru un restaurant:
 Categoriile de performanță se raportează la: performanța financiară (venituri realizate,
profitul obținut, randamentul fluxului de numerar); clienți (cota de piață, gradul de satisfacție
al clienților, loialitatea acestora); inovare (procentul din venituri realizat pe seama produselor
noi, a propunerilor angajaților, rata indicelui de îmbunătățire); performanța angajaților
(cunoștințe, cifra de afaceri, utilizarea celor mai bune practici).
Orice manager, corespunzător domeniului de activitate, trebuie să selecteze indicatorii
de performanță ce permit evaluarea și compararea acesteia.
În general, indicatorii de performanță prezintă anumite caracteristici:
 permit identificarea nivelului, al progresului și al succesului unui proiect;
 sunt orientați spre procese; au în vedere resursele ce permit obținerea unor rezultate
favorabile;
 sunt mărimi semnificative, cuantificabile ale factorilor ce asigură succesul.
Raportarea Triple Bottom Line
În ultimii ani, și la nivelul mediului de afaceri din România, a apărut acest tip de raportare
financiară integrate, care oferă posibilitatea de a urmări, pe lângă performanța financiară, și
componentele social și impact asupra mediului (de aici și denumirea de triple bottom line,
comparative cu raportarea financiară clasică, cunoscută sub denumirea de bottom line).
Conceptul de TBL are numeroase accepțiuni: performanță socială, de mediu și economică;
dezvoltare durabilă, mediu durabil, comunități durabile; impactul asupra societății, mediului și
dezvoltării economice; creștere economică, progres social și calitatea mediului.
,,Conceptul TBL afirmă că, pentru ca o companie să fie considerată cu adevărat sustenabilă, ar trebui
să fie responsabilă pentru trei elemente: Profit, Oameni și Planetă, adică responsabilitatea
economică, socială și de mediu. În termenii cei mai simpli, agenda TBL se concentrează asupra
corporațiilor nu doar pe valoarea economică pe care o produc, ci și pe valoarea de mediu și socială
pe care o adaugă sau o distrug”.
Standardele GRI (Global Reporting Initiative)
Indicatorii de performanță sunt structurați la nivelul a 3 categorii, respectiv:
economici; de mediu și sociali (aceștia din urmă sunt divizați în patru subcategorii – muncă,
drepturile omului, produs, responsabilitate).
,,GRI oferă un cadru de raportare care permite organizațiilor să comunice informații despre
sustenabilitate într-un mod sistematic, transparent și permite business-urilor să prezinte o perspectivă
echilibrată asupra impactului economic, de mediu și social al organizațiilor.”
În concluzie, importanța raportării financiare anuale rezidă din faptul că aceasta
trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţei, a modificării
capitalurilor proprii şi fluxurilor de numerar într-un exerciţiu financiar, în contextul
identificării impactului activității desfășurate asupra mediului și a oamenilor.

2. Indicatori de analiză a situației financiare – sistemul de rate utilizate pentru

analiza performanței financiare

Pentru identificarea aspectelor specifice stării de performanță financiară se pot utiliza

informațiile furnizate de situațiile financiar-contabile. Principalii utilizatori ai informațiilor
din situațiile contabile sunt: managerii; acționarii; salariații; băncile; furnizorii și creditorii;
potențiali investitori; organisme publice; clienți etc.
Funcțiile situațiilor financiar – contabile sunt:
- Sistematizarea datelor furnizate de contabilitate;
- Informarea;
- Analiză și control;
- Identificarea echilibrului economico - financiar;
- Justificarea modului de utilizare a patrimoniului.
Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre:
 poziţia financiară (bilanţ);
 performanţă (contul de profit şi pierdere);
 modificările poziţiei financiare (situaţia fluxurilor de numerar) ale agentului
economic.
Acestea sunt utile unei sfere largi de utilizatori în adoptarea deciziilor economice.
Poziția financiară se determină majoritar pe baza informațiilor furnizate de bilanțul
contabil sau a altor documente financiar contabile care se raportează la elementele de active,
capitaluri și datorii (în special balanțele de verificare. De regulă, din analiza poziției
financiare se desprind informații referitoare la starea de echilibru (dezechilibru) financiar.
Elementele componente ale situațiilor financiare anuale sunt: bilanțul contabil; contul
de profit și pierdere; situația modificării capitalurilor proprii; situația fluxurilor de numerar;
notele explicative.
Din bilanțul contabil se desprind o serie de informații privind: valoarea și structura
patrimoniului; volumul datoriilor (gradul de îndatorare); capacitatea de plată; rezultatul
exercițiului financiar. În bilanţul financiar elementele de activ şi datorii sunt grupate după
natură şi lichiditate, respectiv natură şi exigibilitate.
 Important!!!
Persoana interesată de realizarea analizei stării de performanță a unei companii nu
trebuie să se limiteze la analiza indicatorilor furnizați de bilanțul contabil, la sfârșitul unui
exercițiu financiar.
Argumente: pentru evidențierea unei situații bune a lichidităților înregistrate de
companie, se poate apela la sfârșitul anului la contractarea de împrumuturi, care vor fi
rambursate în prima lună a anului următor (acest aspect nu poate fi cunoscut de o persoană
din exterior, care vizează realizarea unei investiții la nivelul companiei respective: ex –
achiziție de acțiuni sau obligațiuni); tipul activității desfășurate și sezonalitatea acesteia pot
influența indicatorii bilanțieri; gradul de lichidiate al activelor și de exigibilitate al pasivelor
se pot modifica în intervalul de timp cuprins între sfârșitul exercițiului financiar și momentul
analizei pe baza bilanțului, influențând indicatorii de echilibru financiar fie în sens pozitiv, fie
negativ.
Pe baza informațiilor incluse în bilanț, se pot determina:
- indicatori privind structura activelor, capitalurilor proprii și a datoriilor;
- evoluțiile elementelor bilanțiere (creșteri sau descreșteri în intervalul unui exercițiu
financiar);
- indicatori de analiză patrimonială (pun în valoare echilibrul între resurse și alocări,
având în vedere cele două principii fundamentale ale finanțării: alocări
permanente, reprezentate de active imobilizate – resurse permanente; alocări
temporare, reprezentate de active circulante - resurse temporare);
- indicatori de analiză funcțională (analiza la nivelul activității din exploatare și din
afara exploatării);
- situația modificării capitalurilor proprii.
Pentru analiza situației financiare se pot utiliza o serie de indicatori cheie de performanță
economico-financiară (KPI- key performance indicators).
Indicatorii KPI pot furniza răspunsuri la întrebări cum ar fi:
 Unde ne poziționăm în raport cu standardele noastre de performanță și cu
concurenții?
 Unde vrem să ajungem (care sunt obiectivele noastre)?
 Cum putem transforma viziunea în realitate?
Aceștia pot fi folosiți pentru cuantificarea stării de performanță și realizarea unor
comparații cu nivelul înregistrat în perioada anterioară sau cu cel prognozat. Astfel, pe baza
informațiilor furnizate de acești indicatori, se cuantifică eficiența activității desfășurate, se pot
identifica punctele tari și punctele slabe ale activității desfășurate și se pot formula obiective
strategice viitoare.
Frecvent, managerii de afaceri utilizează soluții software specializate în managementul
afacerilor, care integrează dashboard-uri dedicate monitorizării indicatorilor de performanță,
cu scopul de a obține o perspectivă globală asupra productivității întregii companii. În
categoria KPI sunt incluși mulți indicatori, între cei mai importanți înscriindu-se:
- Profitul, analizat frecvent prin prisma marjei de profit brută și netă:
𝑃𝑟𝑜𝑓𝑖𝑡 𝑏𝑟𝑢𝑡
𝑀𝑝𝑏 = 𝑥100
𝑉𝑒𝑛𝑖𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙𝑒
𝑃𝑟𝑜𝑓𝑖𝑡 𝑛𝑒𝑡
𝑀𝑝𝑛 = 𝑥100
𝑉𝑒𝑛𝑖𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙𝑒
 - Rentabilitatea investiției, care măsoară probabilitatea de a înregistra profit ca
urmare a realizării unei investiții:
ROI = (Valoarea curentă a investiției – Costul investiției)/Costul investiției;
- Fluxul de numerar operațional, care dimensionează numerarul disponibil ca
rezultat al activităților desfășurate de întreprindere;
- Ratele financiare, fiind necesară utilizarea celor mai reprezentative; analiza trebuie
să se raporteze la mai multe perioade, astfel încât să se poată efectua comparații.
Ratele financiare sunt diferite, însă acestea pot fi sistematizate în 3 categorii majore, care
permit realizarea analizei din punct de vedere al următoarelor dimensiuni financiare:
1. Rentabilitatea: indicatori concludenţi ce măsoară puterea câştigului şi rentabilitatea
record a companiei.
2. Lichiditatea: se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în
bani.
3. Structura capitalului (compoziția capitalurilor): determinarea gradului de îndatorare
al agentului economic.
• Rata rentabilităţii comerciale (Rc) care se determină prin raportarea profitului total
obținut din vânzări (Pv) la cifra de afaceri (CA). Practic, se determină care este
procentul din cifra de afaceri care s-a concretizat în profit.
𝑃𝑣
𝑅𝑐 = 𝑥100
𝐶𝐴

• Rata rentabilităţii activelor totale (ROA – Return on Assets) care se determină

prin raportarea profitului net la totalul activelor firmei (profitul în lei generat de un leu
investit în active).
𝑃𝑁
𝑅𝑂𝐴 = 𝑥100
𝐴𝑇
Întrucât această rată vizează identificarea eficienței operaționale a întreprinderii, (câștigul
maxim obținut din utilizarea activelor), pentru determinarea sa se pot utiliza și profitul
operațional (operating profit) sau profitul înaintea plății dobânzii și a taxelor (EBIT= Earnings
Before Interest and Taxes) în locul profitului net. Practic, nu se ia în considerare nici modul
de finanțare a activității și nici gestiunea fiscală practicată de managerul financiar.
• Rata rentabilităţii capitalului propriu (ROE – Return on Common Equity) care
se determină prin raportarea profitului net la capital propriu. Acesta poate fi considerat
unul dintre cei mai importanţi indicatori financiari deoarece el oferă o imagine asupra
eficienței utilizării capitalurile acționarilor (câștigul pe unitate de capital investit).

𝑃𝑁
𝑅𝑂𝐸 = 𝑥100
𝐾𝑝𝑟
În aprecierea rentabilității se poate face o comparație a ratelor obținute cu 2 elemente:
costul capitalului propriu și costul capitalului investit (propriu + împrumutat).
Indicatorii care măsoară lichiditatea unei firme sunt prezentați în cursul 3.
• Perioada medie de încasare a crenţelor măsoară viteza cu care veniturile realizate se
transformă în lichiditate. Se calculează prin raportul dintre creanţe şi vânzări medii
zilnice.
 • Numărul zile stoc măsoară numărul de zile de vânzare asigurate din stoc şi se
calculează prin relaţia dintre stocuri şi vânzări medii zilnice= (Sm/Cv)x365
Structura capitalului poate fi evidențiată cu:
 Rata de îndatorare reprezintă raportul dintre datorii totale şi capital propriu. Este un
indicator important mai ales pentru bănci în acordarea unor noi credite. În cazul în
care acest indicator este mai mic ca 1 înseamnă că întreprinderea are datorii mai mari
decât patrimoniul financiar (dificultăți în contractarea unui credit bancar).
 Rata capacităţii de rambursare a datoriilor financiare (Rcrd) exprimă perioada în
care urmează a fi rambursate creditele contractante. Aceasta se determină prin raportul
dintre datorii pe termen mediu şi lung şi Capacitatea de autofinanţare. Rezultatul
indică numărul de zile necesare pentru a putea rambursa datoriile realizate de către
firmă.

Important!!!
Deși se pot realiza analize periodice ale activității desfășurate, pentru gestionarea
corespunzătoare a activității, un manager trebuie să analizeze permanent o serie de indicatori
financiari, respectiv:
1. Necesarul de fond de rulment (resursele financiare necesare pentru acoperirea
diferenței dintre plățile efectuate și sumele încasate: stocuri + creanțe - furnizori);
2. Gradul de îndatorare (raportul dintre datorii totale și active totale);
3. Pragul de rentabilitate (costuri fixe/marja de profit brut);
4. Fluxul de numerar;
5. Marja de profit (se pot calcula marja de profit brut; marja de profit operațional; marja
de profit net).