Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” Facultatea de Teologie Ortodoxă

Iași ,, Dumitru Stăniloae”

Apologeticul lui Tertulian: context istoric, Cuprins, idei teologice.

Coordonator:
Lect. Dr. Alexandru Prelipcean
Student:
Titianu Andrei

Iași
2023
 Idei Teologice în ,, Apologia” lui Tertulian

Înainte de a ne apleca asupra operei care poartă semnătura lui Tertulian, considerăm să amintim
câteva aspecte referitoare la personalitatea acestuia pentru a putea înțelege mai bine de atât
contextul în care Tertulian a scris, dar și modul în care el gândea adevărurile teologice. Într-un
articol dedicat personalității lui Tertulian, părintele Ioan. G Coman amintea: ,, Adevarul este că
Tertulian este este unul din cele mai învățate și vaste spirite ale lumii vechi. Inainte de
convertire , el studiase cu pasiune tot ciclul culturii vechi- encyclos paideusis- și adâncise
considerabil anumite domenii, ca acela al filosofiei, al dreptului, al istoriei și al științelor
naturale” 1.

Tot cu privire la formarea lui mai aflăm că acesta frecventase majoritatea poeților mari greci și
latini, că a făcut studii speciale de medicină și socotea, în general, că cercetarea naturii este
necesară pentru înțelegerea și acceptarea planurilor divine2.

Tertulian nu e numai o comoară de știință profană și nu se mărginește să recenzeze

părerile altora. El e cu adevărat un desăvârșit cunoscător al Sfintei Scripturi și un mare creator de
teologie, unde arată o completă independență de gândire față de toți predecesorii lui 3. În lucrarea
curentă vom aduce câteva aspecte teologice pe care le regăsim în opera ce are ca și scop
principal apărarea creșitinilor contră păgânilor.
O primă idee teologică pe care o regăsim în rândurile apologiei sale face referire la cunoașterea
lui Dumnezeu, dar nu ca un Dumnezeu imperosnal, asemenea zeilor la care se închină păgânii 4,
ci ca un Dumnezeu întreit în Persoane. „Cu privire la Sfânta Treime, Tertulian arată că
Dumnezeu este Unul; Dumnezeu pe care noi îl adorăm este unic. Nimic nu poate să-I fie egal,
fiindcă El este absolutul. Iar dacă ar fi un alt absolut, acesta ar fi ceva contradictoriu, fiindcă
absolutul este nimic. Dumnezeu este etern, fără început și fără sfârșit. El este atotputernic și
nevăzut”5, în acest sens în capitolul 30 al apologiei sale unde vorbește despre modul în care
1
Pr. Prof. Ioan G. Coman, ,, Tertulian, Sabia lui Hristos “ , în :Studii Teologice , XLV ( 1993), 5-6, p. 40.
2
Pr. Prof. Ioan G. Coman, ,, Tertulian, Sabia lui Hristos” …, p. 41.
3
Pr. Prof. Ioan G. Coman, ,, Tertulian, Sabia lui Hristos “ …, p. 41.
4
Tertulian. ,, Apărarea creștinilor în contra păgânilor” , traducerea Pr. N. Georgescu, în Biserica Ortodoxă
Română, XXIX (1906), P.209.
5
Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu, Patrologie, Vol, I, Editura Basilica, București, 2009. P. 200.
creștinii se roagă adevăratului Dumnezeu, pentru împărați, Tertulian afirma: „Noi invocăm
pentru sănătatea împăraților, pe Dumnezeul cel veșnic, pe adevăratul Dumnezeu, pe Dumnezeul
cel viu, pe care împărații îl doresc să le vie întru ajutor, mai mult decât ar dori toți zeii împreună.
Pot ei să nu știe, că de la El au primit și împărăția și viața,; că nu este alt Dumnezeu decât el”6.

Tot la Tertulian, fiind primul dintre latini, observăm vorbindu-se despre Sfânta Treimie, folosind
pentru unitatea Persoanelor, dar și pentru distincția Ipostaselor termenul de „Trinitas”. Astfel,
Tertulian recunoaște „unitatea divină a celor Trei Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Aceste
Trei Persoane sunt una în ceea ce privește forma și raportul, iar, în ceea ce privește esența și
substanța, Dumnezeu este Unul, o singură substanță, o singură realitate, o singură putere”7.

Potrivit Apologiei sale, puterea slavei dumnezeiești face, ca pentru oameni, Dumnezeu să fie
totodată cunoscut și necunoscut, aspect pe care îl observăm în capitolul XVII al lucrării sale.
Potrivit scrierilor sale, ființa divină rămâne inexprimabilă, dar acesta alcătuiește o învățătura
despre atributele dumezeiești. Primul dintre aceste atribute, unicitatea, a fost negat de către
Marcion, „al cărui dualism se reproducea și în învățătura despre atributele divine” 8.

În concepția acestuia, dreptatea și bunatatea nu se puteau împăca, el preferând să admită doi

dumnezei: Cel al Vechiului Testament – cel drept – și cel al Noului Testament – cel bun.
Tertulian combate într-o lucrare specială această învățătură greștiă, afirmând că de aceste două
perfecțiune se cheamă reciproc9. Dreptatea fără bunătatea divină este tiranie, căci, după cum
vedem la Tertulian, Dumnezeu este prin excelență bun și drept.

Legată de atributul bunătății dumnezeiești este și combaterea teoriei pe care o susținea

Hermogene, potrivit căreia originea răului stă în natură 10, cu care Dumnezeu nu ar trebui să aibă
vreo legătură. De aceea, Hermogene învăța că Dumnezeu nu afăcut lumea din nimic, ci dintr-o
materie preexistentă, egalizând astfel materia cu Ziditorul ei11.

6
Tertulian, ,, Apărarea creștinilor în contra păgânilor” Traducerea, Pr. N. Georgescu, în: Biserica Ortodoxă Română,
XXIX, (1906). P. 643.
7
Arhid. Prof. Dr. C. VOICU, Patrologie..., p. 201.
8
Constantin BĂJEU, „Cunoașterea lui Dumnezeu la Tertulian și Lactanțiu”, în: Mitropolia Olteniei, XLIX (1997), 4-6,
p. 75.
9
C. Băjeu, „Cunoașterea lui Dumnezeu la Tertulian și Lactanțiu”..., p. 75.

10
C. BĂJEU, „Cunoașterea lui Dumnezeu la Tertulian și Lactanțiu”..., p. 75.
11
C. BĂJEU, „Cunoașterea lui Dumnezeu la Tertulian și Lactanțiu”..., p. 75.
O altă idee teologică pe care o regăsim tot în capitolul al XVII -lea al Apologiei sale, este cea
privitoare la combaterea tezei greștie a lui Hermogene, unde Tertulian afirmă creația din nimic
prin Logosul dumnezeiesc: „Dacă acela care era înaintea timpurilor, care a făcut timpurile și
veacurile – n-ar fi regulat durata și nestatorniciile împăraților – dacă cetățile nu se înalță și nu se
umilesc, după bunul plac al Aceluia, care guvernează genul uman, de când încă nu erau cetăți” 12.

O altă idee teologică pe care o Tertulian o semnalează în Apologia sa este cea cu privire la
învierea trupului13, sau a morților. Dacă ereticii vremii sale condamnau trupul, Tertulian arată că
după orgininea lui, trupul este demn deoarece a fost creat de Dumnezeu însuși, în chip
nemijlocit14.

O a treia idee teologică pe care o întâlnim în apologia lui Tertulian este cea referitoare la
existența demonilor, a naturii și a puterii lor: „Noi recunoaștem, că sunt ființe spiritual și chiar
numele, ce-l dăm, nu este nou. Filozofii știu, că sunt demoni: nu așteaptă Socrate răspunsul
demonului său, care îi era nedespărțit din copilărie și care-l ducea numai la rău? Poeții știau că
sunt demoni, chiar și poporul cel mai neînvățat știe acestea; el întrebuințează foarte des în
jurămintele și în blestemele sale, numele demonilor și al șefului lor, care este satana” 15.
Conținutul capitolelor XXII și XXIII ne aduce înainte câteva informații prețioase referitoare la
natura și la puterea demonilor. Tot în aceste capitole Tertulian ne arată că aceste forțe malefice,
care nu sunt impersonale sunt supuse totuși creșitnilor și mărturisesc, precum demonii din
Evanghelie că Dumnezeul creștinilor este singurul Dumnezeu adevărat16.

Este necesar să mai amintim că în Apologia sa, Tertulian se apleacă și asupra altor realități
teologice – Sfânta Scriptură, hristologie, etc.

Părintele Constantin Voicu afirma: „Este maestru în compunere și lucrează cu elan și metodă
specifică. Limba sa este, prin urmare, bogată și variată. De atlfel, libile neo-romanice îi datorează
foarte mult lui Tertulian. El face cultură și teologie în limba latină. Tertulian a îmbrățișat și
ramura teologică, scriind cu avânt și pătrundere. A fost apologet, polemist, dogmatist și moralist

12
TERTULIAN, „Apărarea creștinilor în contra păgânilor”, traducere Pr. N. Georgescu, în: Biserica Ortodoxă Română,
XXIX (1906), 5, pp. 562-563.
13
Dr. Ion CARAZĂ, „Doctrina despre învierea morților la Atenagora Atenianul și Tertulian”, în: Mitropolia Moldovei și
Sucevei, XLIV (1968), 7-8, p. 365.
14
Dr. I. CARAZĂ, „Doctrina despre învierea morților la Atenagora Atenianul și Tertulian”…, p. 367.
15
TERTULIAN, „Apărarea creștinilor în contra păgânilor”..., p. 209.
16
TERTULIAN, „Apărarea creștinilor în contra păgânilor”..., p. 209.
de seamă. Din cauza lucrărilor sale, nu întotdeauna ortodoxe în conținutul lor, a fost trecut numai
în rândul scriitorilor bisericești. Totuși, el este citat și folosit foarte mult” 17.

17
Arhid. Prof. Dr. C. VOICU, Patrologie..., p. 206.
 Bibliografie

1. Băjeu, Constantin, „Cunoașterea lui Dumnezeu la Tertulian și Lactanțiu”, în: Mitropolia

Olteniei, XLIX, Nr 3-6 Iulie Decembrie (1997).
2. Carază, Dr. Ion , „Doctrina despre învierea morților la Atenagora Atenianul și Tertulian”, în:
Mitropolia Moldovei și Sucevei, XLIV (1968).
3. Coman, Pr. Prof. Ioan G., „Tertulian, Sabia lui Hristos”, în: Studii Teologice, XLV (1993).
4. Tertulian, „Apărarea creștinilor în contra păgânilor”, traducere Pr. N. Georgescu, în: Biserica
Ortodoxă Română, XXIX (1906).
5. Voicu, Constantin Voicu, Patrologie,vol.I, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București,
2009