Acasă  Administratie  Biserica

„Adio dar rămân cu tine” Ambiguităţile şi contradicţiile

jurisdicţiei ecleziastice aplicabile în Republica Moldova
şi Ucraina (I)
Radu Carp  21/03/2024  1674  1

În data de 29 februarie 2024 Sfântul Sinod al BOR a decis, printre altele:

BINECUVÂNTAREA, ÎNCURAJAREA ŞI SUSŢINEREA INIŢIATIVELOR

COMUNITĂŢILOR ORTODOXE ROMÂNEŞTI DIN UCRAINA DE A REFACE
COMUNIUNEA CU BISERICA MAMĂ, PATRIARHIA ROMÂNĂ, PRIN ORGANIZAREA
LOR JURIDICĂ ÎN STRUCTURA RELIGIOASĂ NUMITĂ BISERICA ORTODOXĂ
ROMÂNĂ DIN UCRAINA.

REAFIRMAREA FAPTULUI CĂ TOŢI CLERICII ORTODOCŞI ROMÂNI ŞI PĂSTORIŢII

LOR DIN REPUBLICA MOLDOVA CARE REVIN ÎN MITROPOLIA BASARABIEI SUNT
CLERICI CANONICI ŞI CREDINCIOŞI BINECUVÂNTAŢI, IAR ORICE SANCŢIUNE
DISCIPLINARĂ ÎNDREPTATĂ ÎMPOTRIVA LOR PE MOTIVUL APARTENENŢEI LOR LA
BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ESTE CONSIDERATĂ NULĂ ŞI NEAVENITĂ,
POTRIVIT HOTĂRÂRII SINODALE NR. 8090 DIN 19 DECEMBRIE 1992[1].

A fost preferată formula luării simultane a celor două decizii extrem de importante pentru viitorul
diasporei ortodoxe româneşti din Ucraina, respectiv Republica Moldova.

Vom încerca să decriptăm aceste decizii, din punct de vedere al dreptului canonic, mai ales al jurisdicţiei
ecleziale.

Situaţia din Republica Moldova este într-un fel mai lesne de explicat şi vom începe cu aceasta.
Patriarhia a reactivat, după cum se ştie, Mitropolia Basarabiei în 1992. La avea vreme, la Chişinău se afla
la putere un guvern care nu era favorabil României şi, din acest motiv, recunoaşterea Mitropoliei
Basarabiei a trenat foarte mult, fiind definitiv rezolvată doar odată cu Hotărârea CEDO din 2001[2]. De
atunci, pe teritoriul Republicii Moldova au funcţionat în paralel Mitropolia Moldovei, supusă Bisericii
Ortodoxe Ruse (BORu) şi Mitropolia Basarabiei, parte a Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

Începutul războiului din Ucraina a marcat un moment de ruptură şi în privinţa vieţii bisericeşti în ceea ce
Moscova consideră a fi russkiy mir – spaţiul de dominaţie a jurisdicţiei ecleziastice a BORu şi/sau a
suveranităţii Federaţiei Ruse care se întinde oriunde există comunităţi care fac parte/aderă la Ortodoxia
rusă şi/sau comunităţi etnice ruse.

Imediat după începerea războiului din Ucraina, mai mulţi teologi ortodocşi au condamnat la data de 13
martie 2022 printr-o scrisoare deschisă conceptul de russkiy mir şi invocarea acestuia de către BORu[3].

Russkiy mir contrapune total “civilizaţia ortodoxă” “civilizaţiei moderne”. Dacă gândirea greacă a elaborat
o concepţie a civilizaţiei (opusă “barbarilor”, ulterior “păgânilor”) bazată pe compatibilitatea între
Ortodoxie şi modernitate, teoria russkiy mir înglobează Ortodoxia într-o formă de “ortodoxie politică”
pentru a formula şi mai multe argumente împotriva Occidentului[4].

Pe data de 27 mai 2022 Biserica Ortodoxă Ucraineană (BOUk), condusă de mitropolitul Onufrie, şi-a
declarat independenţa şi autonomia faţă de BORu, condamnând agresiunea rusă în Ucraina[5]. Acest
gest nu a fost decât unul formal, nefiind urmat de o despărţire de substanţă[6].

A urmat, după o îndelungă perioadă de reflecţie, Mitropolia Moldovei. La data de 5 septembrie 2023,
Mitropolitul Vladimir adresează o scrisoare Patriarhului Moscovei Chiril. În această scrisoare, Vladimir îl
acuză pe Patriarhul Chiril că l-a abandonat şi că nu poate opri ascensiunea Mitropoliei Basarabiei, care
este susţinută de BOR şi de autorităţile laice din România şi Republica Moldova. Vladimir susţine şi că
Republica Moldova se va uni în scurt timp cu România: „Mitropolia Basarabiei, sprijinită deschis de
Patriarhia Română, de Republica Moldova şi România, a demonstrat că este o forţă care nu mai poate fi
oprită şi care, se pare, că doreşte şi va obţine restabilirea drepturilor sale istorice, iar Mitropolia
Chişinăului şi a Moldovei este doar un element secundar şi inutil pe scena religioasă, socială şi culturală a
ţării noastre. Biserica Ortodoxă din Moldova nu are absolut nicio cale de a opri aceste procese. În
această situaţie, orice paşi ai noştri în sensul unei intervenţii ar fi practic consideraţi drept sabotaj
antinaţional, pentru care poporul ne va izola şi, în cele din urmă, ne va uita. Cu alte cuvinte, ne aflăm
într-o situaţie de faliment instituţional”, îi scrie mitropolitul Vladimir Patriarhului Chiril. În continuare,
acesta afirmă că „soarta Republicii Moldova este deja hotărâtă de marile puteri – într-un timp relativ
scurt ea se va reuni inevitabil cu România şi desigur tot ceea ce susţine Biserica Ortodoxă din Moldova
va deveni parte a Bisericii Ortodoxe Române”. Vladimir reproşează Moscovei că nu a înţeles faptul că
moldovenii au rădăcini latine şi a vrut să-i asimileze „lumii ruse”, care „este străină aspiraţiilor şi valorilor
naţionale”. „O altă tendinţă care preocupă poporul nostru şi pe clerici, care într-un procent de 80% deţin
cetăţenie română – este dorinţa tot mai persistentă a Patriarhiei Ruse de a absorbi Mitropolia Moldovei
în aşa-numita „Lume Rusă”, care este străină aspiraţiilor şi valorilor noastre naţionale. Din nefericire,
această tendinţă reprezintă o continuare a politicii dure de denaţionalizare promovată în perioada ţaristă
şi ulterior în perioada sovietică, pe care Biserica Ortodoxă Rusă doreşte să o „desăvârşească”. Din
păcate, Moscova nu a înţeles până în prezent faptul că poporul din Moldova are rădăcini latine şi este
perfect normal ca el să aspire să se apropie şi să rămână în acest spaţiu civilizaţional, după veacuri de
divizare artificială, fără a trăda Ortodoxia”, se mai arată în scrisoare. Vladimir afirmă şi că „în Rusia, atât
autorităţile laice cât şi cele bisericeşti ne-au tratat şi ne tratează ca pe un popor periferic şi fără coloană
vertebrală, lipsit de dreptul de a lua deciziile pe care le consideră necesare pentru bunăstarea şi
prosperitatea sa”,

Scrisoarea lui Vladimir are şi o referire la războiul din Ucraina, pe care îl condamnă, acuzând totodată
Federaţia Rusă că se amestecă „agresiv” inclusiv în afacerile Republicii Moldova: „Această adresare către
Sanctitatea Voastră este rezultatul unor circumstanţe tot mai presante care împing Biserica Ortodoxă din
Moldova, cu viteză accelerată, la periferia societăţii moldoveneşti. Acest fenomen este urmarea directă a
asocierii noastre ca structură bisericească cu promovarea intereselor pro-ruse în Republica Moldova,
determinată de apartenenţa la Patriarhia Moscovei, care la rândul său este percepută în societatea
moldovenească ca un avanpost al Kremlinului şi un susţinător al intervenţiei ruse în Ucraina”. „Pentru
Biserica Ortodoxă din Moldova această legătură este echivalentă cu dispariţia noastră de pe scena
religioasă şi socială a ţării, în virtutea respingerii ferme de către concetăţenii noştri a amestecului agresiv
al Rusiei în afacerile statului vecin şi prieten Ucraina, dar şi în propriile noastre afaceri”.

Mitropolia Moldovei reproşează Patriarhului Chiril că nu a răspuns la solicitări de finanţare şi de

compensare a facturilor la gaze, ceea ce a oferit statului român prilejul de a ajuta Mitropolia Basarabiei şi
de a-şi atrage simpatia preoţilor: „Suntem cu atât mai nedumeriţi de faptul că Biserica Ortodoxă Rusă, ca
Biserica-Mamă, ar fi trebuit să ne sprijine în această perioadă dificilă, care durează deja un an şi
jumătate; să ne aducem aminte doar de numeroasele noastre solicitări către Patriarhia Moscovei de a
compensa facturile la gaze în timpul sezonului rece, care au crescut semnificativ, inclusiv din cauza
războiului declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. Ce răspuns am primit la solicitările noastre? În
cel mai bun caz, o ignorare aproape completă sau promisiuni care, cel mai probabil, au fost deja uitate”.
„Corespondenţa şi negocierile au fost ignorate, iar timpul trece foarte repede în defavoarea noastră.
Problema ar fi putut fi rezolvată în mod operativ, aşa cum fac vecinii noştri români. Rapiditatea era
necesară pentru a-i împiedica pe preoţi să fie în permanenţă tentaţi de Statul Român, care le oferă
preoţilor un salariu lunar garantat de 800 – 900 de euro, asigurare medicală, pensii şi scutirea parohiilor
de contribuţiile trimestriale”, arată mitropolitul Vladimir în scrisoare.

Scrisoarea se încheie cu o serie de interogaţii retorice, pe post de reproşuri, adresate Patriarhului Chiril:
„în această situaţie, vă întrebăm, Sanctitatea Voastră, cum putem evita prăpastia care s-a deschis în urma
invaziei ruse în Ucraina, pe de o parte, şi creşterea neîncrederii atât din partea preoţimii, cât şi a
poporului faţă poziţia noastră, care se presupune a fi direct legată de interesele ruseşti, pe de altă parte?
Cum putem menţine relaţiile strânse cu Biserica Ortodoxă Rusă, când legătura geografică este aproape
distrusă, când nu mai putem achiziţiona obiecte bisericeşti fabricate în Federaţia Rusă, deoarece aproape
nu există căi comerciale între ţările noastre?”. „Ce să facem în condiţiile consolidării tot mai evidente a
Bisericii Ortodoxe Române în Republica Moldova şi ce să facem atunci când Biserica Ortodoxă Rusă,
care se consideră Mamă a noastră, se comportă faţă de noi, în opinia noastră, ca să ne exprimăm delicat,
nerespectuos? Din păcate, timpul lucrează împotriva noastră într-un ritm accelerat, astfel încât mâine
Biserica Ortodoxă din Moldova ar putea fi exclusă din viaţa publică, iar meritele sale în lucrarea de
consolidare a Bisericii şi societăţii moldoveneşti vor fi uitate rapid”, conchide mitropolitul Vladimir[7].

Este interesant de remarcat că această scrisoare nu a fost o scrisoare deschisă, ci a fost menţionată
pentru prima dată de părintele Serghei Ciapnin, care în prezent activează la Centrul de Studii Creștine
Ortodoxe din cadrul Universității Fordham din SUA pe data de 2 octombrie 2023. Cipanin nu a dezvăluit
cum a ajuns în posesia scrisorii.

Potrivit unei luări de poziţie ulterioară a părintelui Serghei Ciapnin, scrisoarea este una curajoasă din
punctul de vedere al formulărilor şi al subiectelor care au fost atinse:

„Această scrisoare deschide spațiul pentru discuții despre viitorul ortodoxiei în Moldova, în particular, al
bisericii ortodoxe în Moldova. Dacă e să vorbim despre politica bisericească, atunci este absolut clar că,
după începerea agresiunii la scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei, politica bisericească pe teritoriul ex-
sovietic a ajuns în impas. Asta doar pentru că Patriarhul Chiril, complet și indiscutabil, a susținut
Kremlinul și pe Putin. Evident, acest lucru nu poate să nu se răsfrângă asupra percepției asupra
Moscovei în cadrul statelor independente”[8].

Ciapnin a declarat că, din câte cunoaște, după ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse de la mijlocul
lunii octombrie 2023, a avut loc o discuție destul de dură între Patriarhul Chiril și Mitropolitul Vladimir.

Scrisoarea mitropolitului Vladimir a marcat un gest extrem de controversat. A fost o cacealma, pentru a
crea falsa impresie că Mitropolia Moldovei este dizidentă faţă de Moscova (precum în cazul BOUk) şi a
evita scoaterea în afara legii sau a fost vorba de o ruptură reală?

În opinia noastră, scrisoarea mitropolitului Vladimir şi aparenta îndepărtare a Mitropoliei Moldovei de

Moscova poate fi înţeleasă doar dacă este citită în paralel cu ceea ce s-a întâmplat în Ucraina.

Situaţia din Ucraina înainte de începutul războiului semăna foarte mult cu cea din Republica Moldova:
două Biserici Ortodoxe îşi disputau jurisdicţia eclezială – Biserica Ortodoxă din Ucraina (BOU),
aparţinând de Patriarhia Ecumenică şi BOUk, aparţinând de BORu.

BOUk a realizat că războiul va îndepărta credincioşii ucraineni şi a făcut o manevră aparent

spectaculoasă. Pe data de 27 mai 2022, conducătorul acesteia, mitropolitul Onufrie, convoacă Sfântul
Sinod şi adoptă un document în care condamnă războiul şi îşi exprimă dezacordul faţă de Patriarhul
Chiril, mai ales faţă de declaraţiile acestuia privind susţinerea războiului. Procedând astfel, BOUk a făcut
un pas preventiv, anticipând reacţia autorităţilor de la Kyiv împotriva prezenţei în Ucraina a unei Biserici
care ar avea legături strânse cu Moscova. BOUk nu a făcut, aşa cum am afirmat, paşi concreţi pentru a se
despărţi de BORu, cum ar fi renunţarea la concelebrare, condamnarea ierarhilor care au colaborat cu
ocupanţii, etc. BOUk nu a mers cu despărţirea faţă de Moscova până la ultima consecinţă – proclamarea
autocefaliei – iar acest fapt s-a datorat contradicţiilor interne între adepţii separării complete faţă de
BORu şi cei ai unei separări limitate[9]. Autorităţile ucrainene au înţeles acest joc de cacealma şi au
început să ia măsuri împotriva BOUk, începând cu anularea cetăţeniei ucrainene pentru clerici
colaboratori cu ocupantul rus în decembrie 2022 şi ulterior în 2023 cu iniţierea unui proiect de lege care
are în vedere scoaterea în afara legii a BOUk. Sabia lui Damocles atârnă şi în prezent asupra BOUk dar
proiectul de lege respectiv nu a fost nici anulat, nici votat. Ambele părţi – BOUk, respectiv autorităţile
ucrainene – se monitorizează reciproc, într-un joc al aşteptării, urmărind evoluţia războiului. BOUk este
într-un fel “captivă” dar nu doreşte să se separe radical de BORu.

Dacă înţelegem ce s-a întâmplat în Ucraina începând cu 24 februarie 2022, înţelegem şi ce s-a întâmplat
în Republica Moldova. Autorităţile Republicii Moldova nu au mers până într-acolo încât să înceapă
procesul de punere în afara legii a Mitropoliei Moldovei, pe motivul legăturilor strânse cu Moscova.
Republica Moldova susţine fără rezerve Ucraina în faţa agresiunii ruse dar reprezentanţii Mitropoliei
Moldovei nu au acţionat totuşi atât de mult în favoarea Federaţiei Ruse precum s-a întâmplat în Ucraina.
Nu există clerici ai Mitropoliei Moldovei care să fi pactizat cu ocupantul – evident, din motiv de lipsă a
unui ocupant. Totuşi, mitropolitul Vladimir a anticipat o asemenea situaţie, iar rezultatul a fost scrisoarea
din 2 septembrie 2023, un gest foarte asemănător cu cel al BOUk din 27 mai 2022: “adio dar râmân cu
tine”. Nu întâmplător, canalul de comunicare a fost ales un cleric dizident faţă de Moscova, aflat în SUA
dar totuşi din rândul Bisericii Ortodoxe – pentru a nu exista acuzaţia de “pactizare cu inamicul”, dacă
scrisoarea ar fi fost una deschisă, publicată chiar de Vladimir.

În toată această perioadă, BOR nu a reacţionat în niciun fel. A considerat abia în februarie 2024, la doi
ani de la începerea războiului din Ucraina, că a sosit momentul de a aborda problema românilor
ortodocşi din Republica Moldova şi Ucraina simultan, situaţiile nefiind cu mult diferite.

Decizia BOR din 29 februarie 2024 a provocat, aşa cum era de aşteptat, o reacţie din partea
celorlalte Biserici implicate.

Prima reacţie a venit din partea Mitropoliei Moldovei. Mitropolitul Vladimir a scris Patriarhului Daniel o
scrisoare pe data de 4 martie. Spre deosebire de scrisoarea adresată Patriarhului Chiril, aceasta este
publică[10].

Vladimir foloseşte în această scrisoare un limbaj extrem de rafinat, încercând să atragă BOR de partea
sa: “privim cu îngrijorare la modul în care, spre bucuria politicului, se foloseşte încă o dată dezbinarea
între fraţi ca armă electorală”, “avem nevoie de înţelepciunea Preafericirii Voastre şi de discernământul
care vă caracterizează”. “Cu durere”, afirmă Vladimir, se constată că unii “clerici opriţi ori caterisiţi pentru
grave abateri morale” pleacă de la Mitropolia Moldovei la Mitropolia Basarabiei. Aceasta se face “fără să
ceară carte canonică de eliberare, carte pe care o oferim fiecărui cleric care o solicită”. Vladimir prezintă
cu totul deformat realitatea în acest paragraf: toţi aceşti clerici au solicitat acest document dar
Mitropolia Moldovei a tergiversat tot timpul acordarea ei. Vladimir nu se mai întreabă, precum în
scrisoarea către Patriarhul Chiril, de ce din ce în ce mai mulţi clerici din Republica Moldova cer să plece
din Mitropolia Moldovei. Apărătorul dreptului canonic este de fapt cel dintâi care nu l-a aplicat. Vladimir
afirmă în scrisoarea către Patriarhul Daniel: “nu banii vor linişti lucrurile în teritoriul dintre Prut şi Nistru”,
insinuând că trecerea clericilor de la o mitropolie la alta este motivată strict financiar (argumentul folosit
şi în scrisoarea către Patriarhul Chiril). Vladimir cheamă la “dialog frăţesc”, “prin restabilirea comuniunii şi
prin instaurarea ascultării canonice”. În realitate, tocmai Mitropolia Moldovei pe care o reprezintă nu are
o întemeiere canonică în Republica Moldova.

La doar 5 zile de la data expedierii acestei scrisori către Patriarhul Daniel, mitropolitul Vladimir a oficiat
Sfânta Liturghie în Biserica Sfânta Treime cea de Viaţă Dătătoare” din Moscova, la sediul reprezentanţei
Mitropoliei Moldovei din Federaţia Rusă[11]. Altfel spus, Vladimir a aplicat aceeaşi politică de tipul “adio
dar rămân cu tine”: separare în public faţă de BORu, de fapt o despărţire doar de faţadă, în realitate
colaborare foarte bună în continuare cu BORu.

La data de 11 martie, pe pagina de web a Mitropoliei Moldovei a apărut o amplă analiză privind
jurisdicţia canonică a acesteia pe teritoriul Republicii Moldova[12]. Ne-am fi aşteptat ca această analiză
să fie asumată de Mitropolia Moldovei dar…surpriză! La final, aflăm că această analiză aparţine “Biroului
de presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni”. O nouă dovadă a politicii “adio dar rămân cu tine” a
mitropolitului Vladimir: faţă de Moscova poate afirma că a dat replica celor de la Bucureşti, iar celor de la
Bucureşti le poate spune că este un punct de vedere care nu îi aparţine!

Principalul argument din acest text este că Imperiul Ţarist a întemeiat în 1813 în Basarabia Arhiepiscopia
Chişinăului şi Hotinului. Patriarhia Ecumenică ar fi avut un termen de prescripţie de 30 de ani în care
putea să revendice acest teritoriu canonic; neacţionând astfel, nu se mai poate pune la îndoială dreptul
Patriarhiei Moscovei în Basarabia. Un alt argument invocat este că primul mitropolit al acestei
arhiepiscopii, Gavriil Bănulescu – Bodoni, nu ar fi fost sancţionat la vremea respectivă de Patriarhia
Ecumenică. În 1918, afirmă acest text, BOR a integrat această arhiepiscopie în componenţa sa, fără a
reveni la situaţia din 1812, recunoscând astfel “de drept Arhiepiscopia Chişinăului”. În 1940 “Mitropolia
Basarabiei a reintrat în sfera de influenţă a Patriarhiei Ruse care o crease în 1812”. În timpul URSS
Biserica Ortodoxă a funcţionat în Basarabia (se trec cu vederea cu desăvârşire patimile îndurate din
partea regimului comunist), iar în 1991 a fost recunoscută de noul stat Republica Moldova. BOR, afirmă
acest text, ar fi trebuit să iniţieze “un dialog frăţesc”, nu să-şi impună unilateral jurisdicţia eclezială în
Republica Moldova, nesocotind astfel “dorinţa clerului şi poporului din acest stat” (ca şi cum aplicarea
canoanelor ar ţine de voinţa de la un moment dat a unor persoane) şi fără a avea “acordul Patriarhiei
Ruse”. În viziunea acestui text, ar exista o deplină continuitate: Mitropolia Moldovei ar fi continuatoarea
tuturor formelor de organizare bisericească de pe teritoriul actual al Republicii Moldova, de la apariţia
“Moldovei medievale” până în prezent. Urmând acest raţionament, ar însemna că BOR nu ar avea
jurisdicţie eclezială nici asupra teritoriului Moldovei medievale din cuprinsul României actuale. Întregul
text se bazează pe un argument foarte simplu: modificarea graniţelor înseamnă automat şi modificarea
jurisdicţiei ecleziale, în această succesiune. Folosind acest raţionament, textul intră într-o contradicţie
internă, din moment ce argumentul este exact contrar celui al russkiy mir, pe care Patriarhia Moscovei,
implicit Mitropolia Moldovei, se bazează. Textul merge mai departe, condamnând “etnofiletismul” BOR
care este într-adevăr o abatere de la dogmele Bisericii Ortodoxe, repudiat ca atare în 1872. În realitate,
aşa cum am arătat, teoria russkiy mir este echivalentul etnofiletismului din secolul 19. Interesant de
remarcat că acest text reia întocmai argumentaţia infirmată de CEDO, anume că nu pot exista două
Biserici Ortodoxe pe teritoriul Republicii Moldova.

Ulterior, arhiepiscopul Marchel de Bălţi şi Făleşti al Mitropoliei Moldovei a postat pe YouTube un film în
care reia argumentele acestui text, îndemnându-i pe cei fideli să aprofundeze canoanele invocate.

Cea mai consistentă reacţie, din punct de vedere al dreptului canonic, la poziţia Mitropoliei Moldovei din
acest text neasumat dar despre care avem toate motivele să credem că a fost redactat şi difizat sub
îndrumarea directă a mitropolitului Vladimir, a venit din partea teologului Mihai Grigore, într-un text
publicat pe data de 12 martie[13]. În realitate , argumentează Grigore, Mitropolia Moldovei este
necanonică, fiind parte a unei Biserici Ortodoxe schismatice care s-a desprins unilateral din jurisdicţia
Patriarhiei Ecumenice. Dacă se acceptă acest punct de vedere, înseamnă că părăsirea unei biserici
necanonice (Mitropolia Moldovei) este “un act de revenire la canonicitatea oferită de Biserica Mamă”.
Argumentul este interesant dar nu validează total jurisdicţia BOR pe teritoriul Republicii Moldova, ci
eventual a Patriarhiei Ecumenice, însă oferă motive pentru a pune la îndoială serios jurisdicţia Patriarhiei
Moscovei. În viziunea lui Grigore, hotărârea Sfântului Sinod al BOR din 29 februarie 2024 este
binevenită, deoarece clericii care nu mai aveau drept de slujire, prin intervenţia Mitropoliei Moldovei,
recapătă acest drept, iar aceasta datorită faptului că Patriarhia Moscovei nu poate să aibă o jurisdicţie
eclezială în Republica Moldova. Altfel spus, era nevoie de o continuitate de slujire şi din aceată
perspectivă intervenţia BOR asigură că nu vor exista sincope, cu respectarea deplină a dreptului canonic.
Grigore îşi întemeiază argumentaţia pe un mod foarte uşor de înţelegere: în 1813 Biserica Ortodoxă din
Basarabia aparţinea de Patriarhia Ecumenică, iar intervenţia BORu a marcat un “furt” de jurisdicţie
ecleziastică. Mai mult, afirmă Grigore, Gavriil Bănulescu – Bodoni ar fi fost, dacă urmăm acest
raţionament, “necanonic hirotonit mitropolit”, deoarece la acea vreme doar Patriarhia Ecumenică putea
opera astfel de hirotoniri. Astfel, conchide Grigore, “preoţii din Moldova au îndreptăţire şi obligaţie
canonică să revină la Biserica Mamă, BOR”.

Vlad Cubreacov are meritul de a fi adus în atenţie faptul că Sinodul Permanent al BORu este compus,
potrivit “Calendarului Patriarhal pe 2024”, din Patriarhul Chiril şi 5 mitropoliţi – Onufrie al Kievului;
Vladimir; Alexandru, mitropolit de Astana şi Kazahstan; Vichentie Morari, etnic român, mitropolit de
Taşkent şi Uzbekistan; Varsanufie, mitropolit de Sankt Petersburg şi Ladoga. În opinia lui Cubreacov,
“aceasta este adevărata conducere operativă” a russkiy mir[14]. Interesant este faptul că această
conducere a BORu reprezintă Federaţia Rusă, Ucraina, Republica Moldova, Kazahstan şi doar aparent
Uzbekistan. Vichentie Morari ar fi înlocuitorul cel mai probabil al lui Vladimir la conducerea Mitropoliei
Moldovei. Patriarhul Chiril l-a trimis pe Vichentie la Chişinău pentru a redacta un raport asupra situaţiei
de pe teren, după scrisoarea lui Vladimir din septembrie 2023. Ce conţine acest raport nu se ştie
deocamdată dar este clar că la Moscova a început să fie întreţinută o competiţie între Vladimir şi
Vichentie. Prezenţa lui Vladimir în Sinodul Permanent arată cel mai clar faptul că Mitropolia Moldovei nu
a intrat într-o relaţie de inamiciţie cu conducerea BORu după izbucnirea războiului din Ucraina, ci
dimpotrivă dar Vladmir maschează abil această promovare prin scrisori “dizidente” adresate Patriarhului
Chiril.

Calendarul respectiv marchează o altă premieră: conducătorii mitropoliilor şi episcopiilor din Crimeea şi
Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie nu mai aparţin de BOUk, ci direct de BORu. Prin urmare,
modificările de frontieră (operate prin referendumurile nerecunoscute de comunitatea internaţională
organizate de Kremlin în 2014, respectiv 2022) au consecinţe nu doar pe plan politic, ci şi al jurisdicţiei
ecleziastice. BOUk i se permite un anumit grad de autonomie în cadrul BORu doar câtă vreme serveşte
unor interese ruse în Ucraina dar BORu se poate dispensa de BOUk oricând consideră necesar. Acest
aspect ar trebui să dea de gândit şi în cazul Mitropoliei Moldovei, utilă pentru Moscova doar pentru
faptul că Republica Moldova nu doreşte să facă parte din russkiy mir – componenta politică.

Vlad Cubreacov oferă şi un alt argument care demonstrează invaliditatea raţionamentului promovat de
Mitropolia Moldovei. Pentru a sprijini Mitropolia Moldovei în procesul de la CEDO, guvernul pro-rus de
la Chişinău din acea perioadă a emis o Hotărâre de Guvern (nr. 1008/2021) prin care se afirma că
aceasta este “succesoare de drept a Mitropoliei Basarabiei”. Mitropolia Basarabiei a obţinut anularea în
instanţă a acestui act normativ, iar ulterior a operat în 2004 o modificare a Statutului său care a prevăzut
că “Mitropolia Basarabiei este succesoarea spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei care a
funcţionat până în anul 1944 inclusiv”, modificare recunoscută prin ordin al Serviciului de Stat pentru
Problemele Cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova.

Note:

[1] https://basilica.ro/comunicat-noi-hotarari-ale-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-2024/
[2] Cauza Mitropolia Basarabiei şi alţii c. Moldovei nr. 45701/99, Hotărârea din 13 decembrie 2001.

[3] https://publicorthodoxy.org/2022/03/13/a-declaration-on-the-russian-world-russkii-mir-teaching/

[4] Cyril Hovorun, Political Orthodoxies: The Unorthodoxies of the Church Coerced, Fortress Press,
Minneapolis, 2018.

[5] https://www.reuters.com/world/europe/moscow-led-ukrainian-orthodox-church-breaks-ties-with-
russia-2022-05-28/

[6] Am expus pe larg argumentele din care reiese că BOUk a regizat o despărţire formală de BORu, vezi
https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/un-narativ-complex-al-propagandei-ruse-cazul-2236634.html.

[7] Textul scrisorii a fost publicat pentru prima dată pe blogul lui Vlad Cubreacov,
https://cubreacovblog.wordpress.com/2023/10/20/mitropolitul-vladimir-cantarean-ne-aflam-intr-o-
situatie-de-faliment-institutional-mitropolia-basarabei-a-demonstrat-ca-este-o-forta-care-nu-mai-
poate-fi-oprita/

[8] Interviu Serghei Ciapnin pentru hotnews.ro, https://www.hotnews.ro/stiri-international-26644500-

dezvaluiri-din-culisele-scrisorii-soc-care-mitropolitul-moldovei-trimis-patriarhului-kiril-este-absolut-clar-
are-loc-dezintegrarea-bisericii-ortodoxe-ruse.htm

[9] Nicholas Denysenko, The Church’s Unholy War. Russia’s Invasion of Ukraine and Orthodoxy, Cascade
Books, Eugene, Oregon, 2023.

[10] www.mitropolia.md.

[11] Idem.

[12] Idem.

[13] https://realitatea.md/mihai-d-grigore-cand-te-bati-cu-canoanele-in-piept-dar-la-sfarsit-te-bat-ele-
pe-tine/

[14] https://cubreacovblog.wordpress.com/2024/01/03/mitropolitii-vladimir-al-chisinaului-si-onufrie-al-
kievului-membri-ai-sinodului-permanent-al-patriarhiei-moscovei-in-2024/