S5.

Doctrine psihopatologice
Psihanaliza , Cognitivismul, Comportamentalismul(behaviourismul),
Configurationismul ( gestalt –ismul), Organodinamismul, Psihopatologia dezvoltarii .

 Psihanaliza
( Predescu , citat cu precizie ...mai ales unde nu prea au sens propozitiile :) )

Doctrina psihanalitica se bazeaza pe postulatul conform caruia psihicul uman e

determinat de anumite forte de motivatie inconstiente.
Freud ( 1856-1939) este primul care sustine ca esenta „inconstientului” (termen
elaborat de Haitmann) este instinctul sexual (libidoul) ; el este izvorul energiei
psihice si factorul motivational de baza in jurul caruia s-ar centra comportamentul
uman.
Freud postuleaza existenta unor forte active inconstiente capabile sa mute din
constiinta in subconstient trairile neplacute printr-un mecanism de represiune
(refulare) determinand uitarea acestora si rezistenta la a si le aminti.
Freud descrie stadiile de dezvoltare psihosexuala a copilului prin analogie intre
comportamentul copilului, relatiile cu parintii si comportamentul sexual al adultului :
1. faza orala , primul an de viata;
- centrarea in jurul gurii si a buzelor ;
- erotismul (activitatea erotica) se exprima in timpul suptului, muscarii, masticarii;
2.faza anala , in al 2-lea an de viata;
- centrata pe controlul sfincterian; relatia de placere dintre copil si mama e
conditionata de controlul sfincterian;
In aceste 2 faze, exista un autoerotism fata de propriul corp.
3. faza genitala (falica) incepe in al 3-lea an;
- copilul descopera obiectul iubirii in afara lui;
- debuteaza „complexul lui Oedip”
 sexul masculin : este atras de mama si doreste sa isi elimine „rivalul”
– tatal, dar se teme ca-si va pierde organul genital (complexul castrarii),
teama este mai puternica decat iubirea pentru mama si astfel cea din urma
se stinge;
Ulterior, se identifica cu tatal si intra intr-o faza latenta sexuala pana la pubertate
 sexul feminin: descopera diferenta anatomica fata de baiat si capata un
sentiment de invidie fata de acesta; devine ostila fata de mama pe care o
considera raspunzatoare si se indreapta catre tata; tatal nu-i poate satisface
cerintele imaginare, mama o dezaproba iar iubirea fata de tata se stinge.
Complexul lui Oedip are o importanta mare in dezvoltarea viitoarei personalitati,
nedepasirea si fixarea in aceasta faza pastrarea explica in viziunea lui Freud
numeroase anomalii tardive .
4.faza de latenta – intre 4 si 11 ani.
5.pubertatea – are loc recrudescenta sentimentelor incestuoase la ambele sexe
(oedipie), retragerea libidoului de la parinti si atasarea de altii.

1
Teoria instinctelor este teoria prin care Freud leaga fenomenele psihologice de cele
biologice.
Instinctul este un concept de frontiera intre mental si somatic; o reprezentare psihica
a stimulilor originari din interiorul organismului care castiga psihicul, o
masura la cererea facuta psihicului de a lucra in consecinta conexiunii sale
cu corpul .
Are 4 caracteristici:
a) sursa = ofera stimulul care are o anumita forta ( sau impuls)
b) impuls care determina o actiune avand ca
c) tinta de a-si apropia
d) obiectul care aduce satisfactie.

Clasificarea instinctelor:
 instincte de viata: de autoconservare si sexual;
 instinctul mortii.
Instinctele sunt guvernate de principii coordonatoare:
 principiul constantei = tendinta de a mentine un echilibru prin
descarcarea unor tensiuni interne;
 instinctul placerii si realitatii = tendinta de descarcate tensionala
dictata de principiul placerii este contracarata de principile realitatii.
Conform lui Freud si contrar stiintei si filosofiei de pana la el, orientarea psihicului
uman si adaptarea la mediu nu sunt dictate de constiinta ci de fortele de motivatie
inconstienta, mai ales de libidou.
Ulterior Freud isi reformuleaza teoria astfel - psihicul este o structura cu 3 regiuni
functionale:
1. Id-ul (sinele) – total inconstient
- locul pulsiunilor instinctuale;
- rezervor primordial de energie dar total dezorganizat;
- condus dupa principiul placerii;
- de el sunt atasate visele (in somn apare relaxarea cenzurii => id-ul devine
dominant ) care reprezinta o forma simbolica a impulsurilor inconstientului si
care pot fi descifrate psihanalitic (visul – „calea regala” de studiu al
inconstientului).
2. Ego-ul (eul) este o unitate coerenta cu sarcina de a evita neplacerile
si durerea, reglementand descarcarile id-ului in concordanta cu
cerintele lumii exterioare;
- este strans legat de constiinta si lumea exterioara, constiinta fiind una din
functiile ego-ului care controleaza relatia cu mediul exterior;
- functia lui este de a rezolva conflictele intre impuls si realitatea exterioara (intre
id si constiinta morala);
- studiind aparitia si dezvoltarea egoului in copilarie, Freud observa modificarea
Id-ului la contactul si schimbul cu lumea exterioara si formarea Ego-ului care

2
 face ca principiul placerii sa fie subordonat principiului realitatii. Astfel,
coflictul Id–lume exterioara se transforma in conflictul Id-Ego.
Alti autori neofreudisti afirma existenta egoului inca de la nastere (ego
autonom primar). Medierea pe care Ego-ul o realizeaza intre Id si lumea exterioara se
realizeaza printr-o serie de functii:
a) relatia cu realitatea (adaptarea la realitate prin perceptie, memorie, intelegere,
acomodare);
b) controlul si reglarea pulsiunilor instinctuale prin care se realizeaza trecerea de
la placere la realitate;
c) controlul si reglarea relatiilor de obiect de la narcisism la relatii sociale in
interiorul familiei si apoi in grupul sociale;
d) sinteza, integrarea, coordonarea tuturor functiilor psihicului;
e) apararea fata de semnalele periculoase din exterior sau interior prin
mecanismele:
 represiunea = refularea;  evitarea ;
 deplasarea;  identificarea;
 izolarea;  introjectia;
 anularea;  descarcarea;
 rationalizarea;  sublimarea;
 protectia;  elaborarea creatoare etc
 regresiunea;

3. Superego-ul (supraeul) este forta inconstienta care imprima ego-ului

si id-ului scheme morale insusite de la parinti si societate.
- se constituie odata cu rezolvarea complexului Oedip ;
- este forta prohibitiva, autocritica;
Din perspectiva psihanalitica freudiana normalul reprezinta echilibrul armonios
intre id, ego si supraego

In ce priveste patologia , psihanaliza are o conceptie proprie asupra nevrozelor si

psihozelor.
Nevroza
Freud a observat ca istericul relateaza sub hipnoza amintiri inconstiente, ceea a dus la
concluzia ca boala apare la indivizi ce au suferit anumite traume psihice ; prin
metoda asociatiei libere a descoperit ca aceste traume au survenit foarte precoce –
legate de sexualitatea infantila . Astfel Freud a adaugat la etiopatogenia nevrozelor
posibilitatea unui conflict sexual precoce intre Ego si Id .In concluzie nevroza este
expresia unei frustrari care impiedica satisfacerea pulsionala adecvata, eu-ul
regresand la o treapta de organizare inferioara, infantila.
Schizofrenia
Este expresia unei slabiciuni constitutionale sau psihogene a Eu-lui care ar determina
regresia psihicului la un nivel primitiv, asocial, narcisic, in care individul sacrifica eul
si adopta punctul de vedere al id-ului.

3
Paranoia
Freud explica delirul de persecutie printr-un puseu de libido homosexual care intra in
conflict cu Ego-ul, din acest conflict rezulta , prin mecanism de proiectie, delirul de
persecutie.

In conformitate cu conceptia psihanalitica , cauza principala a bolilor psihice o

constituie eliberarea inconstientului de sub controlul constiintei.

Psihanaliza are limitele ei dar are meritul de a fi oferit o perspectiva oarecum unitara
asupra functionarii psihicului .

Dintre discipolii lui Freud , doi s-au evidentiat in mod deosebit : Jung si Adler.

Carl Gustav Jung ( psihiatru elvetian 1875-1916) asa pt cultura noastra generala:) , se
distanteaza de teoria freudiana , sustinand ca rolul determinant in viata psihica nu
apartine sexualitatii ci inconstientului colectiv, ancestral . Din punctul lui de vedere
omul se naste cu mostenirea acestui psihic colectiv , capabil sa-i imprime anumite
predispozitii si prefiguratii , ultimele constituind rezervorul viitoarei constiinte. Astfel
inconstientul este o entitate autonoma si precedenta , nu este o parte a eului ci invers ,
eul reprezinta o parte incompleta si relativ inadecvata a totalitatii vietii psihice.
Din relatia inconstient personal- inconstient colectiv si „ eul constient” Jung deriva
notiunile de introversiune si extroversiune in functie de care descrie tipuri de
personalitati. Tipul introvertit deriva sensul realitatii din lumea sa subiectiva, iar cel
extrovertit din lumea exterioara/ materiala.
Exagerarea introversiunii ar duce la inadaptare in timp ce exagerarea extroversiunii ar
duce la depersonalizare conformista.
Inconstientul colectiv este format din :
 arhetipuri - imagini, emotii, modele de comportament tipic umane ( omul
bun , omul rau, diavolul etc) care reprezinta mostenirea vie ce inregistreaza
tendintele de baza din trecutul umanitatii;
 complexele – se dezvolta printr-o lunga conditionare sau prin experiente
psihosomatice timpurii, din modelul arhetipal. ( pt detaliere si sens vezi
Predescu vol 1 , pg 50) ; ele reprezinta structuri autonome care se exprima ca
forte afective de motivatie ce pot irupe in constiinta , uneori chiar dominand-o
prin inlocuirea rationalitatii ego-ului cu emotiile sale.

Libidoul la Jung are un sens mai larg, de energie psihica, nu este limitat la sexualitate
sau putere ci include orice expresie posibila a psihicului , inclusiv tendinta spirituala
sau religioasa , ca si impulsul de a gasi un sens vietii.
Semnificatie psihopatologica - Arhetipurile si complexele servesc constiinta si
personalitatea pe cale indirecta, simbolica. Negate , pot provoca tulburari obsesiv –
compulsive si in cazuri extreme – psihoze.

4
Conform „psihologiei analitice” a lui Jung , factorii arhetipali, nerationali ai
psihicului directioneaza functionarea si scopurile „ego-ului” constient , constituind
puterea interna a constiintei, nucleul de integritate morala a personalitatii , self-ul si ca
atare dorinta de viata. Jung postuleaza o entitate necunoscuta si incognoscibila ca
sursa a vitalitatii psihice , dar care prin structura sa inconstienta poate
obstructiona si sabota personalitatea constienta si producand astfel manifestari
psihopatologice.
Modelul lui sau , aparent diferit de cel freudian , postuleaza acelasi determinism
psihic al inconstientului fara de care comportamentul nu poate fi inteles.

Alfred Adler ( 1870-1937) este autorul „Psihologiei individuale”. El a emis o teorie

proprie asupra personalitatii conform careia cursul vietii individului nu este
determinat de instincte inconstiente ( ca la Freud si Jung) ci de scopurile si valorile
inalte, subiective, proprii.
Omul , abordat holistic, este un sistem organic, un intreg, al carui scop este
autorealizarea si supravietuirea individuala.
Un concept esential in teoria adleriana este complexul de inferioritate (= orice
inadaptare reala sau imaginara, fizica , psihologica sau sociala) care este inlocuit
compensatoriu cu motivatia pentru superioritate.
Din neajutorarea si dependenta originara ia nastere un sentiment de inferioritate
universal al copilului , care va dori sa depaseasca dependenta in scopul securitatii,
dominarii si autoaprecierii.
Sensul vietii umane consta in tendinta omului de a inlatura anxietatea si insecuritatea
prin perfectiune .
Spre deosebire de Freud si Jung , Adler acorda o importanta deosebita activitatii
constiente critice , selective in formarea personalitatii umane.
Deoarece el a situat persoana in contextul larg al societatii, a acordat importanta
egala in formarea personalitatii si individului si mediului social – contributie
importanta.
Astfel dezvoltarea sentimentului social reprezinta un criteriu de sanatate mentala . in
acest sens Adler considera ca cea mai mare anxietate a omului este legata de
sentimentul de „ izolare sociala” , iar vulnerabilitatea lui privine din pierderea
autostimei.
Psihopatologia adleriana pleaca de la conceptul de sanatate mentala construit
pe un „self” , pe un stil de viata activ si creator , cu o motivatie dinamica si
deschisa pentru viata sociala.

Nevroza
 este rezultatul unei dispozitii nevrotice din copilarie, datorata fie
supraprotectiei fie neglijentei ;
 copilul are un self neajutorat intr-un mediu ostil , neadaptat pentru sarcinile
cognitive si constructive ale vietii sociale;

5
  pentru a-si compensa inferioritatea subiectul se angajeaza intr-o lupta
nevrotica pentru superioritate , pentru securitate, si inlocuieste scopul unei
vieti sociale utile cu o rezolvare egoista, intr-un fel anticomunitara .
 aceste mecanisme psihopatologice se intalnesc in structurarea
personalitatilor dizarmonice, psihopatice.

In concluzie Adler considera psihicul ca pe un proces continuu si in interactiune cu

mediul , intr-un stil de viata cu accent pe integrare sociala. In viziunea lui ,
inconstientul este motivat, nu de libido, ci de tendintele catre putere , superioritate,
perfectiune si adaptare sociala.

O alta figura importanta , care s–a format in cercul psihanalitic al vremii dar si-a
postulat propria teorie asupra psihicului uman este Karen Horney . Ea pune accentul
pe mediul socio- cultural in care evolueaza individul ( idee derivata din observatia
ca nevrozele se manifesta diferit in Germania si SUA ).
Ea admite ca oamenii sunt dominati de impulsuri inconstiente dar nu de libidou si
agresivitate ci de alte doua tendinte – partial inascute , partial determinate bio-social-
tendinta spre satisfactie si tendinta spre securitate . Ea porneste de la premiza ca cele
doua tendinte sunt incompatibile : satisfactia aduce insecuritate, iar securitatea,
frustrare .
Erich Fromm a emis o teorie , pornind tot de la psihanaliza freudiana, dar el pune
dezvoltarea personalitatii pe seama interactiunilor dintre factorii psihologici si
sociali, astfel omul nu este produsul instinctelor ci al istoriei ( al epocii ) .

 Cognitivismul
( manual psihologie )
Este un curent psihologic, ce s-a dezvoltat exponential in ultimele decenii si care
pune accentul pe procesele cognitive in aparitia comportamentului uman. Adeptii lui
accentueaza rolul experientei subiective si acorda mai putina atentie situatiilor
obiective.
Cea mai cunoscută teorie cognitivistă este TEORIA CONSTRUCTELOR
PERSONALE a lui George Kelly conform căreia oamenii testeaza continuu ipoteze
despre realitate; aceste ipoteze sunt numite constructe personale .
Un exemplu de construct este „ strainii sunt periculosi „ care determina persoana sa
fie precauta cu strainii . Oamenii retin constructele care se dovedesc corecte.
Abilitatea oamenilor de a aplica constructe diferite pentru o anumita situaţie este
denumita de Kelly alternatism constructiv . Sunt parcurse mai multe etape :
evaluarea constructelor care pot fi relevante pentru o anumita situatie , alegerea
celui mai relevant construct pentru situatia dată si apoi acţiunea .
In ce priveste psihopatologia , Kelly a considerat ca la baza ei este un sistem de
constructe inficient si prea rigid ca sa fie corectat prin experienta.

6
Modelul cognitiv – intelegerea comportamentului uman trece prin studierea
reprezentarilor cognitive si a proceselor cognitive. Comportamentul este secundar
modului in care persoanele gandesc despre ele si despre rolul lor in lume.

De exemplu modelul cognitiv al depresiei include triada cognitiva : o imagine de

sine negativa+ interpretarea negativa a experientelor prezente si trecute + expectatie
negativa fata de viitor.

Inclina asupra polului dinamic structural (de care e apropiata psihanaliza) mai
degraba decat asupra celui fenomenologic
Maniera in care cognitivismul evalueaza problemele, raportarea altora la sine, propria
autoevaluare nu scapa controlului (si posibilelor influente) ale trairilor constiente ale
persoanei care, progresand prin decizie si angajari voluntare se poate, cel putin partial,
determina pe sine insasi
„Destinul” persoanei, conceput in termenii cunostintelor actuale, ramane partial la
indemana modelarii sale de catre subiectul insusi.
Aceasta teorie a avut ecou in psihopatologie atragand atentia si asupra rolului
diagnosticianului in stabilirea diagnosticului. Acesta are o anumita inteligenta,
anumite cunostinte, experienta proprie care impreuna contribuie la rezultatul evaluarii
pe care o face.

 Comportamentalismul (behaviorismul)
(Kaplan&Sadock’s, Comprehensive Textbook of Psychiatry , editia a 9-a, 2009,
engleza, pag 872-874; manual psihologie an 1, sub. vechi )

Behaviorismul este un curent psihologic de factura experimentalista, fondat la

inceputurile secolului 20 de americanul John Watson .
El a considerat ca starile mentale nu sunt accesibile in mod direct si nu pot fi
abordate prin metode stiinţifice , obiective .
De aceea comportamentul trebuie sa fie singurul obiect al cercetarii stiintifice, el
fiind accesibil observatiei directe, concrete ( spre deosebire de inconstientul
psihanalizei de exemplu) .
Pentru behavioristi esentiale sunt reflexele conditionate ; instinctele sunt reflexe
conditionate iar comportamentul este rezultatul dobandirii acestor reflexe.

Alta figura importanta a behaviorismului este B. Skinner care a rescris principiile ce

stau la baza procesului de invatare .
Conceptul lui de baza a fost conditionarea operatorie sau instrumentala , care
postuleaza ca unele actiuni sunt determinate de efectul lor asupra mediului – daca
efectul este pozitiv (recompensa ) apare intarirea .

Observatia ca animalele puteau invata comportamente noi prin recompensare sau

pedepsire a fost facuta inainte de behavioristi dar acestia au folosit experimente

7
elaborate care au rafinat conceptul de conditionare si au ajuns la concluzia ca
comportamentul poate fi mentinut, modificat sau eliminat prin diferite variante
de conditionare.
Skinner a fost un behaviorist radical, si perspectiva sa asupra personalitatii este
limitata la comportament, ca rezultat al tuturor conditionarilor la care individul a fost
expus iar diferentele dintre indivizi au fost puse doar pe seama diferentelor intre
procesele de conditionare.
Pornind de la comportamentalism s-au dezvoltat si teoriile invatarii sociale.
Daca psihanaliza a aparut ca urmare a incercarilor de a intelege psihopatologia,
behaviorismul este centrat pe principiile generale prin care comportamentul este
invatat, mentinut iar psihopatologia este considerata doar un domeniu de aplicabilitate
a acestor principii.
La randul lor teoriile invatarii au influentat mai mult metode psihoterapeutice decat
teorii psihopatologie .
Abordarea behaviorista sugereaza doua tipuri de explicatii pentru psihopatologie :
 explicatii legate de teoriile invatarii propriu-zise;
 sau considera manifestarile psihopatologice ca fiind rezultatul
comportamentelor invatate de tip mal-adaptativ sau social- inacceptabile.
 de exemplu fobiile pot fi considerate raspunsuri conditionate, intarite de
comportamentul de evitare;
 la fel compulsiunile pot fi considerate un fel de auto-intarire = de fiecare data
cand actul compulsiv este facut , anxietatea ce ar fi aparut daca nu ar fi fost
facut actul scade , ceea ce creste probabilitatea repetarii compusiunii.

In anii ’50 H. Eysenck o propus o teorie conform careia diferentele individuale de tip
introversie si extroversie determina felul in care indivizii reactioneaza la
conditionare, si astfel felul in care anumite tipuri de psihopatologie s-ar putea
dezvolta.
Indivizii foarte introvertiti sunt usor de conditionat si sunt predispusi la depresie,
anxietate, TOC. Prin contrast extrovertitii extremi sunt considerati rezistenti la
conditionare si astfel predispusi la tulburari de tip isteric sau psihotic.

Aplicatii ale teoriei behavioriste:

Behavioristii au o perspectiva rudimentara asupra personalitatii , o considera un
ansamblu de comportamente invatate . De asemenea au o perspectiva superficiala si
asupra psihopatologiei , care ar fi rezultatul comportamentelor invatate , numite
simptome, fara ca sa existe o boala in spatele lor.
Vindecarea simptomelor vindeca afectiunea . Aceasta perspectiva se adreseaza unor
probleme ce pot fi clar legate de anumite comportamente si sunt lipsite de eficienta in
cazul acuzelor vagi - cum ar fi starea generala de rau ( distresss ) de exemplu .
Exemple de tehnici behavioriste sunt desensibilizarea , eliminarea intaririi care
perpetua un comportament, pedepsirea unui comportament nedorit, etc.

8
Terapiile comportamentale au fost folosite in tratarea :
o Fobiilor – prin desensibilizare;
o Controlarea comportametului adictiv;
o Reducerea comportametului autoagresiv al copiilor cu autism (de
ex. absenta comportamentelor automutilitoare era urmata de anumite avantaje
directe, prezenta comportamentelor era urmata de absenta avantajelor).
Behavioristii considera ca psihismul este un complex de reflexe conditionate, bazate
pe cuplul stimul-raspuns ignorand determinismul pluricauzal al acestuia.

 Configurationismul (Gestalt-ismul)
( Mony Elkhaim, „Ce psihoterpie sa alegem?”; manual psihologie an 1 )
Curent psihologic fondat la inceputul secolului 20 de Max Wertheimer si care este
centrat pe procesul perceptiv .
Denumirea lui vine de la gestalt = cuvant german, ce desemneaza o forma
structurata si semnificanta in care intregul este diferit de suma partilor sale.
Gestalt-ismul trebuie inteles in contextul istoric in care a aparut , el dezvoltandu-se ca
opozant al structuralismului lui Wundt ( considerat parintele psihologiei ,creatorul
primei teorii sistematice asupra psihicului ) si al behaviorismului deoarece unul
reducea complexitatea psihicului uman la senzatii si sentimente iar celălalt la reflexe
condiţionate.

Gestalt-ismul sustine ca experienta noastra imediata nu este formata din senzatii

disparate – cum susţinea structuralismul - ci este una perceptivă, unitară.
Aceasta perceptie unitară ne permite sa rezolvam problemele si sa ne adaptam la
mediu.
Studiile pe cimpanzei ale lui Kohler au oferit argumente in favoarea acestei teorii –
animalele reușind sa foloseasca beţe ca sa ajungă la hrană dar doar dacă beţele si
hrana erau așezate in campul lor vizual – adica dacă le percepeau impreuna , ca un
intreg .

 Influenta gestaltista a fost resimtita puternic mai ales in domeniul perceptiei si

in cel al invatarii .
 Isi propune studierea fenomenelor in cadrul ansamblului din care fac parte,
fara a le disocia de acesta, pentru ca altfel isi pierd semnificatia.
 Ca si behaviorismul, gestaltismul ca scoala psihologica a devenit istorie dar
ideile gestalt-iste pot fi recunoscute in multe cercetari psihologice
contemporane si mai ales in domeniul psihologiei sociale – asupra căreia a
avut un impact major.( dar si asupra antropologiei, lingvisticii , medicinei –
inf. din sub. vechi) .
 Gestalt- terapia , intemeiata de psihiatrul si pihanalistul Frantz Perls ( 1942) ,
este prototipul terapiilor umanist-existentiale caracterizate prin faptul ca sunt
centrate asupra existentei reale a fiecarui individ . Gestalt-terapia valorizeaza

9
 partea noastra de liber-arbitru si de responsabilitate. Ea subliniaza
importanta secventei de libertate a omului in raport cu determinismele primei
copilarii ( perspectiva psihanalitica) si ale mediului ( abordarea
comportamentalista ).

 Organodinamia
( Predescu vol1, pag 43-44 )
Este o conceptie eclectica sustinuta de H. Ey care a extins principiile
evolutionismului si la psihiatrie, pentru a gasi o explicatie unitara a fenomenelor
psihice.
H. Ey a urmarit sa gaseasca punti de legatura intre cele 2 ipoteze extreme:
organogenetica si psihogenetica.
Oganodinamia are la baza urmatoarele principii:
1) Organismul si functia psihica constituie un edificiu:
 unitar, dinamic si ierarhizat;
 rezultat din evolutia, maturizarea si integrarea structurilor stratificate ale
functiilor nervoase, constiintei si persoanei;
2) Boala mentala este efectul unei disolutii, al unei destructurari sau anomalii de
dezvoltare a acestui edificiu structural;
3) Agentul fenomenelor morbide evolutive este procesul organic ce poate avea o
actiune distructiva sau negativa;
4) Actiunea distructiva, negativa, a procesului organic determina regresiunea
sau nematurizarea functiilor psihice, care se reorganizeaza sau raman
organizate la un nivel inferior.
Aceasta organizare a functiilor psihice la nivel inferior determina fizionomia
clinica a bolii, fiind socotita ca „organizare pozitiva”.

Conform organodinamismului, boala mentala reprezinta o organizare a vietii

psihice la un nivel inferior de integrare cu o psihodinamica generata de degradarea
organica, care determina aspectul clinic al bolii- structura simptomelor.
Dezavantajele teoriei organodinamice :
 Desi sustine unitatea dintre psihic si somatic , dinamica si ierarhizarea
functiilor, conceptia este greu aplicabila in bolile in care nu s-au evidentiat
factori organici;
 Structura teoriei este pe cat de sistematica pe atat de schematica si abstracta,
astfel incat observatia este inlocuita cu interpretari ipotetice , fortate;
 Concluzia finala a teoriei este ca orice tulburare psihica exprima neindoielnic
un substrat organic inca nedescoperit , ceea ce exclude posibilitatea
existentei unui stadiu initial , strict functional , al bolii psihice , care numai in
anumite conditii face saltul catre organicitate.

10
  Psihopatologia dezvoltarii
( M.Lazarescu, Psihopatologie clinica )
Anumite tulburari psihopatologice sunt caracteristice la anumite varste . Von
Zerssen a sintetizat aceasta asociere :
I. Copilaria :
 Faza de sugar – debutul sau evidentierea oligofreniei, autismului infantil
(?);
 Mica copilarie – psihosindrom exogen infantil , pavor nocturn;
 Etapa prescolara – enurezis, balbism, logostenie (?);
 Etapa scolii elementare – onicofagie, ticuri;
II. Perioada maturizarii :
 Prepuberate 10-13 ani : psihopatie, dissociabilitate; deviatie
sexuala;
 Pubertate 13-15 ani : anorexie, nevroze obsesive,
 Adolescenta 15-18 ani : toxiofilie – cu substante volatile;
III. Perioada adulta :
 Etapa deplinei maturari corporale 18-45 ani : schizofrenie, psihoze
schizoafective, psihoze afective bipolare;
 Etapa involutiei 45-60 de ani : depresii endogene – tulburare depresiva;
IV. Presenium 60- 70 ani : demente presenile , demente vasculare;
V. Senium –dupa 70 de ani ; stari confuzionale, demente.

Concept propus relativ recent de Rutter care dezvolta ideea unei „psihopatologii
developmentale” care se cere abordata epidemiologic . ( op.citata pag. 397)
Rutter a atras atentia asupra unor aspecte importante:
 O serie de influente psihosociale traite in copilarie pot actiona in doi sau mai
multi timpi ; de exemplu pot influenta formarea personalitatii astfel incat
subiectul sa fie predispus spre constituirea unui anumit tip de cuplu, care in
mod secundar, la varsta adulta determina conditii stresante ; sau o anumita
particularitate temperamentala a copilului il face mai expus la o atitudine
negativa in partea adultilor - copilul nervos il irita pe parinte care se descarca
pe el mai mult decat pe fratii sai .
 Exista si influente asupra copilor care cresc rezistenta – de exemplu prezenta
unui parinte psihotic creste solicitarile asupra copilului si astfel el isi insuseste
unele abilitati de timpuriu , facandu-l mai pregatit pentru viata adulta.

11