Sunteți pe pagina 1din 17

Uniunea Africană

Cuprins
1. Despre Uniunea Africană;
2. Ţări membre ale Uniunii Africane;
3. Economia;
4. Relaţiile UE-AFRICA;
5. Cooperarea pentru dezvoltare;
6. Summit Uniunea Africană-Uniunea Europeană;
7. Sprijinul NATO acordat Uniunii Africane;
8. Introducerea paşaportului unic;
9. Webgrafie.

2
Despre Uniunea Africană
Uniunea Africană este organizația care succedă Organizația Unității
Africane (OUA). Fondată în iulie 2002, l-a avut ca prim președinte
pe sud-africanul Thabo Mbeki, fost președinte al OUA. Creată după
modelul Uniunii Europene, scopurile sale sunt
promovarea democrației, drepturile omului și dezvoltarea pe
continentul african, în special pentru mărirea nivelului investițiilor
străine prin intermediul programului Noul Parteneriat pentru
Dezvoltarea Africii (NEPAD).
Ales în martie 2004, Parlamentul Panafrican s-a deschis în
martie 2004 inițial având sediul la Addis Abeba în Etiopia. Acum are
sediul la Midrand în Africa de Sud. Actualmente, acesta are doar un rol
consultativ, urmând ca la sfârșitul primilor 5 ani să aibă putere
legislativă.

3
 Uniunea Africana este constituită atât din corpul politic, cât şi cel administrativ.
Cel mai înalt organ decizional este Ansamblul Uniunii Africane, condus de liderul statului
Malawi.
 Un alt corp reprezentativ, Parlamentul African, este constituit din 265 de membrii aleşi
de parlamentele naţionale ale membrilor UA.

Alte instituţii politice ale UA includ:


• Consiliul Executiv, format din miniştrii de externe care pregatesc deciziile pentru
Ansamblu;
• Comitetul Reprezentativ Permanent, format din ambasadorii statealor membre;
• Consiliul Economic, Social şi Cultural, un corp consultativ al societaţii civile;
• Parlamentul Pan-African.

 Viziunea Uniunii Africane este : "O Africă integrată, prosperă si pasnică, condusă
de către cetătenii săi proprii, reprezintă o fortă dinamică pe arena mondială."

4
Uniunea Africana este o grupare de 53
de state africane, singurul stat din Africa care nu
face parte din aceasta organizaţie fiind Maroc,
care a refuzat să adere deoarece nu
recunoaşte Republica Arabă Democrată. Deciziile
cele mai importante din UA sunt luate de un
ansamblu constituit din şefii statelor membre,
numit Ansamblul Uniunii Africane.
Printre obiectivele Uniunii Africane se
numară:
 Accelerarea integrarii politice si socio-
economice a continentului;
 Promovarea şi apararea poziţiilor Africane
legate de factori de interes pentru continent
şi populaţie;
 Atingerea păcii şi securitaţii în Africa;
 Promovarea instituţiilor democratice, unei
bune guvernari şi a drepturilor omului.

5
Corpuri Oficiale ale Uniunii Africane:
 Parlamentul African;
 Ansamblul Uniunii Africane;
 Autoritatea Uniunii Africane;
 Curtea Africană de Justiţie;
 Consiliul Executiv;
 Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi;
 Consiliul Păcii şi Securitaţii;
 Consiliul Economic, Social şi Cultural;
 Comitetul Tehnic Specializat.

Instituţii Financiare:
 Banca Centrală Africană, în Abuja, Nigeria;
 Banca de Investiţii Africană, în Tripoli, Libia;
 Fondul Monetar African, Yaounde, Camerun.

Drapelul Uniunii Africane

6
Țările membre ale Uniunii Africane:

• Republica Algeriană Democrată și Populară


• Republica Angola
• Republica Benin
• Botswana
• Burkina Faso
• Republica Burundi
• Republica Camerun
• Republica Capul Verde
• Republica Centrafricană
• Republica Ciad
• Uniunea Comorelor
• Republica Côte d'Ivoire
• Republica Democrată Congo
• Republica Congo
• Republica Djibouti
• Republica Arabă Egipt
• Statul Eritreea
• Republica Democrată Federală Etiopia
• Republica Guineea Ecuatorială
• Republica Gabon
• Republica Gambia
7
• Republica Ghana • Republica Niger
• Republica Gabon • Republica Federală Nigeria
• Republica Gambia • Republica Rwanda
• Republica Ghana • Republica Arabă Democrată Saharawi
• Republica Guineea • Republica São Tomé și Príncipe
• Republica Guineea-Bissau • Republica Senegal
• Republica Kenya • Republica Seychelles
• Regatul Lesotho • Republica Sierra Leone
• Republica Liberia • Republica Somalia
• Republica Libia • Republica Africa de Sud
• Republica Madagascar • Sudan
• Republica Malawi • Swaziland
• Republica Mali • Tanzania
• Republica Islamică Mauritania • Republica Togoleză
• Republica Mauritius • Tunisia
• Republica Guineea • Uganda
• Republica Guineea-Bissau • Zambia
• Republica Mozambic • Zimbabw
• Republica Namibia

8
Economia
Din punct de vedere economic, Unitatea Africană este a 17-a cea mai
mare economie din lume, fiind situată imediat dupa Olanda.
Produsul intern brut pentru UA este de aproximativ 500 de milioane de
dolari.
 Viitoare scopuri propuse în Africa sunt crearea unei zone de liber
schimb, unei uniuni a vamilor, unei pieţe comune, unei banci centrale şi
a unei monezi unice, astfel realizandu-se uniunea economică şi
monetară.

Aşezarea geografică a Africii pe Glob.

9
Relatiile UE - Africa
Relațiile dintre UE şi Africa sunt reglementate prin cadre de politici ce
se suprapun parţial. Cele mai importante sunt Acordul de la Cotonou
(2000) şi Strategia comună Africa-UE (JAES). Ambele cadre cuprind
dimensiuni politice, economice şi de dezvoltare.
UE depune eforturi active în vederea promovării păcii și securității în
Africa și se angajează cu Uniunea Africană (UA) în diferite dialoguri
politice, inclusiv cu privire la democrație și drepturile omului.
Cooperarea pentru dezvoltare a UE cu Africa este canalizată prin
diferite instrumente financiare, dintre care cel mai important este
Fondul European de Dezvoltare (FED).
UE a încheiat, de asemenea, negocierile pentru acorduri de parteneriat
economic (APE) cu mai multe regiuni africane.

10
Cooperarea pentru dezvoltare
UE rămâne cel mai mare donator al Africii. Cooperarea pentru
dezvoltare este canalizată prin diferite instrumente financiare. Cel mai
important este Fondul european pentru dezvoltare (FED), bazat pe
Acordul de la Cotonou, şi care nu face parte din bugetul comun al UE.

Principalele instrumente de promovare a schimburilor comerciale între


UE și regiunile africane sunt acordurile comerciale compatibile cu
normele Organizației Mondiale a Comerțului, numite „acorduri de
parteneriat economic” (APE).

11
Summit Uniunea Africană-
Uniunea Europeană
http://www.romania-
actualitati.ro/summit_uniunea_africana_uniunea_europeana-88646
oLa Addis Abeba, în Etiopia, are loc Summitul Uniunea Africană-Uniunea
Europeană la nivel de conduceri executive, cel mai mare eveniment
anual de acest gen.
oDiscuţiile se vor concentra asupra provocărilor comune actuale cu care
se confruntă ambele continente, împreună cu cele cinci domenii
prioritare ale foii de parcurs 2014-2017: pacea şi securitatea,
democraţia, buna guvernare şi drepturile omului, dezvoltarea umană,
creşterea economică şi integrarea continentală durabilă.

12
Sprijinul NATO acordat Uniunii
Africane
Alianța a sprijinit şi continuă să sprijine Uniunea Africană (UA), în
misiunile de menținere a păcii de pe continentul african.
Începând cu luna iunie 2007, NATO a asistat Misiunea Uniunii Africane
în Somalia (AMISOM) prin acordarea de sprijin pentru transportul
aerian a trupelor de menținere a păcii din Uniunea Africană.
De asemenea, NATO continuă cooperarea cu UA în identificarea
domeniilor în care NATO ar putea acorda sprijinul necesar în
operaţionalizarea Forței de reacţie a Uniunii Africane.
NATO a sprijinit Misiunea de menţinere a păcii a Uniunii Africane în
Darfur, prin asigurarea transportului aerian în procesul de rotaţie a
contingentelor în teatru şi prin oferirea de cursuri de pregătire pentru
personalul Uniunii Africane.

13
Introducerea pasaportului unic
Uniunea Africană a introdus un pașaport unic pentru cetățenii celor 54 de state
membre, care are drept scop facilitarea liberei circulații în interiorul continentului
african. Acest tip de pașaport permite cetățenilor celor 54 de state membre ale
Uniunii Africane să călătorească fără alt tip de vize în interiorul continentului.
Prin adoptarea acestui tip de pașaport unic, Uniunea Africană intenționează să
stimuleze cooperarea în rândul statelor africane și să accelereze procesul de integrare
și creștere socio-economică. Ideea introducerii unui astfel de pașaport pentru
continentul african a fost lansată încă din 2014 și vizează facilitarea liberei circulații a
persoanelor, bunurilor și serviciilor.

14
Președintele Rwandei, Paul Kagame și
președintele Ciadului Idriss Deby primind
primele două pașapoarte ale Uniunii Africane

15
Webgrafie
https://newsint.ro/global-news/africa/uniunea-africana-introduce-
pasaportul-unic-pentru-cetatenii-celor-54-de-state-membre/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_African%C4%83
https://www.scribd.com/document/120441896/Uniunea-Africana
http://www.ir-report.ro/index.php/proiecte-irr/internship-ir-
report/457-uniunea-africana
https://www.google.ro/search?q=uniunea+africana&rlz=1C1AVNG_en
RO699RO699&espv=2&biw=1366&bih=662&tbm=isch&tbo=u&source=
univ&sa=X&ved=0ahUKEwiP5OTMh8vQAhUHliwKHa38CfsQsAQIKw&dp
r=1
http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/11/19/organizatii-
internationale-uniunea-africana-18-11-30

16
• Proiect realizat de:

 Moroşanu Mădălina Ana-Maria


 Neagoe Cristina-Maria

Vă mulţumim!

17

S-ar putea să vă placă și