Spații urbane (abordări interdisciplinare)

Curs 1. Introducere
LAURA MESINA, CONF. UNIV. DR.
 Universitatea din București
Facultatea de Litere
Departamentul de Științe ale Comunicării
Programul de studii de licență „Comunicare și relații publice”
Cine? Seria 2016-2019

Unde? Amf. Bălcescu

Joia, 14.00-16.00
Cînd? Anul universitar 2017-2018
Anul II, sem. 2
 STUDII CULTURALE URBANE – o disciplină umanistă, într-o
perspectivă pluri- și inter-disciplinară:
- istorie
- istorie culturală

CE STUDIEM? - studii urbane

DISCIPLINA „SPAȚII URBANE - arte și arhitectură

(ABORDĂRI - teoria, analiza și interpretarea spațiului public urban
INTERDISCIPLINARE)”
- antropologia puterii și imaginarul colectiv/ social
SE ÎNCADREAZĂ ÎN
DOMENIUL
STUDII CULTURALE URBANE STUDIILE CULTURALE URBANE reprezintă un suport de ordin
istoric și teoretic pentru înțelegerea fenomenului
comunicării în spațiul public, inclusiv a utilității și utilizării
proceselor de relații publice și publicitate.
 TEME

Orașul înglobant: loc public, spațiu public, „sferă publică”.

Corpul urban al puterii.
Orașul-palimpsest: locurile memoriei. Spațiul urban și
CUM? semnificația lui culturală, istorică, socială, economică.
CURS Orașul-cosmos: polis – un reper pentru cultura urbană
europeană. „Cetatea lumii”, „cetatea-cosmos” și orașul-cetate.
Orașul-stat și comunitatea politică. Orașul-capitală și
comunitatea de state a imperiului. Mitologii urbane.
Orașul cosmopolit: emergența urbanului în modernitate.
Ideologii urbane.
Orașul înglobat (glocal). „Dreptul la oraș” al comunităților de
azi. Politici urbane.
Orașul contemporan. Proiecte urbane și campanii civice.
 Comunitatea urbană și puterea. Spațiul urban ca spațiu politic. Funus
imaginarium, de la Roma (sec. I d. Ch) la București (Piața Victoriei, februarie
2017).
Comunitatea urbană și cultura. Spațiul urban ca spațiu cultural-identitar. Sibiu
– Capitală culturală europeană, 2007. Campania de promovare (GAV/
Scholz&Friends).
Rezidență corporatistă și CSR. București: Teatrul Național/ Hotel Novotel;
Hala Traian/ Mega Image; Tipografiile Cartea Românească/ Metropolis.

CUM? Cetățenie corporatistă și CSR. București: Bursa de Mărfuri/ The Ark. Muzeul
Național al Țăranului Român în campanii de comunicare, 2006 și 2016
(Mercury360 Communications).
SEMINAR Forme istorice și culturale ale spațiului urban. Politici publice și comunitare/
campanii de promovare a valorilor și a spațiilor urbane.

Studii de caz Paris și București (Micul Paris). Documentarea vizuală. Brandul urban în
imagini. Brassaï și Nicolae Ionescu.
Paris și Berlin. Documentarea interdisciplinară. Brandul urban în texte. Walter
Benjamin.
Spații urbane contemporane. Realități și soluții disruptive. Exemple: Lyon,
Paris, Viena, Amsterdam, Londra.
Imagini ale spațiilor urbane contemporane. Realități și reprezentări.
Campania Absolut Cities.
„Orașul meu, orașul nostru”: documentare, analiză, studii de caz realizate de
studenți; idei de campanii de promovare a valorilor urbane.
 CURS
Examen scris în baza suportului de curs – 50% (include punctajul
din oficiu)
Pentru a intra în examen în prima sesiune: min. 50% prezență.

ABSOLVIRE SEMINAR
Lucrare în scris: analiza unui fragment de text din suportul de
PROBE seminar, cu trimitere la un exemplu documentat în prealabil, în
mod individual, după o structură dată – 50% (include punctajul din
oficiu)
După o structură de studiu de caz, studentul se documentează în
prealabil și își constituie portofoliul de lucru.
La ultimul seminar, studentul va primi în sală un subiect de lucru,
în baza bibliografiei de seminar și a portofoliului întocmit
individual.
Precizare: la examenul scris și la evaluarea de la seminar se acordă
acces liber la suportul bibliografic și la suportul documentar!
Pentru a intra în examen în prima sesiune: min. 75% prezență.
 CURS – 50% din nota finală (include punctajul din oficiu).
Însușirea corectă a noțiunilor prezentate în suportul de curs - 20%.
Calitatea intelectuală a interpretării subiectului de examen (vocabular,
argumentare, corelarea ideilor) – 30%.

ABSOLVIRE
SEMINAR – 50% din nota finală.
CRITERII DE Însușirea metodei de analiză și de interpretare a studiilor de caz
EVALUARE prezentate și comentate la seminar – 10%.
Complexitatea documentării studiului de caz ales pentru seminar –
20%.
Calitatea intelectuală a interpretării subiectului de seminar (vocabular,
argumentare, corelarea ideilor) – 20%.
Orașul înglobant: loc public, spațiu public, „sferă publică”.
Corpul urban al puterii
TEMA
Piața Victoriei, București, România
Vedere panoramică. Loc public
ISTORICUL PIEȚEI VICTORIEI. Documentare online
SURSĂ: http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/strazile-bucurestilor-mica-istorie-sentimentala-
in-imagini-lii-pietele-orasului-victoriei-de-dr-alexandru-popescu-10402715/

De la „Capul podului” la Piaţa Victoriei

Prezent pe hărţile Bucureştilor încă din 1831, drept punct terminus al „Podului Mogoşoaiei”
(Calea Victoriei), artera deschisă de Constantin Brîncoveanu, acest spaţiu a fost numit de aceea
multă vreme de locuitorii capitalei „Capul Podului”.
Actuala denumire, „Piaţa Victoriei” i-a fost atribuită în 1878, alături de altele similare, în urma
Războiului de Independenţă. Dezvoltarea sa a stat în legătură cu aceea a Şoselei Kiseleff. De fapt,
această evoluţie, din punct de vedere urbanistic, nu a urmat, până la un moment dat, un anume
plan, dovadă că această piaţă avea o formă destul de neregulată, abia construcţiile noi din anii
1980 au reuşit să îi confere o anumită circumferinţă, iar, după modificările pe care le-a suferit în
anii 1990, a devenit cel mai important punct nodal al oraşului, aici intersectându-se o serie de
bulevarde şi străzi ale Bucureştilor: Calea Victoriei, Bulevardul Lascăr Catargiu, Bulevardul Iancu
de Hunedoara, Str. Paris, Bulevardul Aviatorilor, Şoseaua Kiseleff, Bulevardul Ion Mihalache,
strada Buzeşti şi Bulevardul Nicolae Titulescu.
ISTORICUL PIEȚEI VICTORIEI
SURSĂ: http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/strazile-bucurestilor-mica-istorie-sentimentala-
in-imagini-lii-pietele-orasului-victoriei-de-dr-alexandru-popescu-10402715/

De la Palatul Sturza la Palatul Victoria

Încă de la începuturile sale această piaţă era considerată drept un spaţiu privilegiat al Bucureştilor, dovadă că aici
a fost amplasată una din construcţiile politice reprezentative ale oraşului, Ministerul de Externe, sau, cum i s-a
spus o vreme, Ministerul Afacerilor Străine. Edificarea sa, după planurile arhitectului Ion D. Berindei, a fost
începută în 1897 şi încheiată în 1901, palatul fiind destinat iniţial să fie locuinţa proprietarul său, Grigore Sturdza,
dar, după moartea sa, la scurtă vreme după finalizarea clădirii, aceasta a devenit sediul Ministerului de Externe
până când, în 1946, a fost demolată din cauza deteriorării din perioada războiului.
Se pare totuşi că acest palat nu asigura spaţiile necesare funcţionării Ministerului de Externe, astfel încât a fost
demarată şi construcţia unul alt impunător palat destinat acestui minister, după planurile arhitectului Duiliu
Marcu, finalizat în 1937. S-a spus că această clădire "aducea" oarecum cu altele construite în perioada interbelică,
de exemplu în Italia lui Mussolini. Oricum, deşi a fost dată în funcţiune, clădirea nu era cu totul finalizată.
Istoria acestei clădiri, care a căpătat numele pieţei , „Palatul Victoria”, a cunoscut mai multe „episoade”, căci, deşi
fusese destinată Ministerului de Externe, acesta a fost mutat, în locul său instalându-se alte instituţii ale statului,
considerate mai importante. Nici după 1989, nu s-a revenit la situaţia iniţială, clădirea devenind sediul guvernului
României.
Piața Victoriei, București, România
Hartă urbană
Sediul Guvernului României
Piața Victoriei, București, România. Instituție publică
ISTORICUL CLĂDIRII PALATUL VICTORIA, SEDIUL GUVERNULUI ROMÂNIEI
SURSĂ: http://gov.ro/ro/guvernul/palatul-victoria/istoricul-cladirii

Palatul Victoria este operă a profesorului Duiliu Marcu (1885-1966), elev al Școlii Superioare de
Arhitectură din București (1906) și apoi al École de Beaux-Arts din Paris (diplomat în 1912).
După o primă perioadă de activitate, încadrată la început în formulele academismului francez,
apoi în cele ale stilului neo-romanesc, Duiliu Marcu s-a alăturat în anii ‘30 curentului modern,
devenind unul din principalii săi protagoniști din România.
Începând cu mijlocul anilor ‘30, Duiliu Marcu a realizat câteva importante edificii publice - Școala
Superioară de Război (Academia Militară), Palatul Victoria, Palatul Direcției Generale a Căilor
Ferate (Ministerul Transporturilor) - proiectate nu ca obiecte izolate, ci că piese ale unor
ansambluri urbanistice. Formația autorului, pe de o parte, funcțiunea oficială a acestor clădiri și
contextul politic și cultural-arhitectural al momentului, pe de alta, explică opțiunea pentru
ordinea monumentală și limbajul neo-clasic simplificat.
ISTORICUL CLĂDIRII PALATUL VICTORIA, SEDIUL GUVERNULUI ROMÂNIEI
SURSĂ: http://gov.ro/ro/guvernul/palatul-victoria/istoricul-cladirii

Palatul Victoria a fost început în 1937 și terminat în 1944. Din cauza avariilor provocate de
bombardamentul din 1944, lucrările au fost reluate și finalizate în 1952.
Proiectat inițial pentru Ministerul de Externe, Palatul Victoria a fost în timpul perioadei
comuniste sediul Ministerului de Externe și al Consiliului de Miniștri și a devenit, în 1990, sediu
al primului guvern al României post-comuniste. În 2004, Palatul Victoria a fost inclus în Lista
monumentelor istorice.
După cum declară Duiliu Marcu, atât interioarele, cât și fațadele Palatului Victoria ilustrează
„preocuparea de a păstra fundamentul clasic și de a face să apară în concepția de ansamblu și în
studiul detaliilor ideea de simplitate modern”. Inițial, fațada principală era, ca și fațadele
laterale, îmbrăcată cu plăci de marmură de Carrara și avea pe cele două plinuri laterale panouri
decorative sculptate, din același material; în urma avariilor provocate de bombardamentul din
1944, cele două panouri au fost suprimate, iar fațada principală a fost refăcută cu plăci de
travertin.
Piața Victoriei, București. Sediul Guvernului României
1 Decembrie, Ziua Națională a statului român. Loc public, devenit spațiu public, printr-un proces de simbolizare
Piața Victoriei, București. Sediul Guvernului României
O grevă a taximetriștilor și a transportatorilor publici. Spațiu public, devenit „sferă publică” (scenă publică de manifestare a unei
atitudini de grup profesional – greva = manifestare și discurs critic la adresa instituțiilor sau instanțelor de putere din „sfera
publică”)
Piața Victoriei, București, România.
Manifestații publice anti-guvernamentale, 5 februarie 2017. O formă de manifestare a comunității în „sfera publică”.
Simbolizarea spațiului public (lumină vs întuneric) și a corpului politic al comunității.
Piața Victoriei, București, România
Manifestații publice anti-guvernamentale, 14 februarie 2017. O formă de manifestare a comunității în „sfera publică”.
Simobolizarea spațiului public (tricolorul) și a corpului politic al comunității.
Piața Victoriei, București, România
Manifestații publice anti-guvernamentale. Slogan anonim.
Simbolizare prin # și supra-semantizare a denumirii locului public Piața Victoriei.
Piața Victoriei, București, România
Manifestații publice anti-guvernamentale. Slogan colectiv. Iconizarea privirii, a supravegherii de către comunitate a instituțiilor publice
(ochi = „vă”; #VEDEM). Suprapunerea cuvintelor proiectate peste ochiurile de geamuri.
Schimbarea locului din care se privește, panopticon (G. Didi-Huberman; Foucault).
 Jürgen Habermas, Sfera publică și transformarea ei structurală.
Studiul unei categorii a societății burgheze (trad. rom. 1998; ed.
princeps 1962)
Capitolele:
Introducere: conturarea propedeutică a unui model de sferă
publică burgheză
II. Structurile sociale ale sferei publice
SPAȚIUL PUBLIC IV. Sfera publică burgheză – idee și ideologie (facultativ)
SFERA PUBLICĂ

SFERA PUTERII PUBLICE

- spațiul public vs spațiul privat; virtuți (p. 47 și p. 52)
- sfera publică vs sfera privată (Hannah Arendt)
- persoana publică vs persoana privată (pp. 55-56)
- istoricul sferei publice: Grecia, Roma, Ev Mediu creștin,
Renaștere, modernitate
- sfera publică burgheză: târgul, orașul, comerțul, informația,
presa (pp. 59-61)
- opinia publică și statul modern (p. 62)
- sfera puterii publice, sfera societății civile (pp. 63-71)
CUVINTE-CHEIE LOC PUBLIC

CURS 1
SPAȚIU PUBLIC
SFERĂ PUBLICĂ
ISTORIA SFEREI PUBLICE
SFERA PUTERII PUBLICE
OPINIE PUBLICĂ
SOCIETATE MODERNĂ
Bibliografie:
Bibliografie obligatorie:
Ghyka, Celia, „Spațiul public: mort, pierdut, recâștigat (incursiune în dimensiunile multiple ale
spațiului public)”, în: Mihali, Ciprian (coord.), Artă, tehnologie și spațiu public, Simpozion Cluj-
Napoca, 24-25 ianuarie 2003, București, Paideia, 2005, pp. 87-94. Pdf în suportul de curs.
Hofbauer, Ursula și Derschmidt, Friedemann, Horror vacui, în: Whybrow, Nicholas (ed.),
Performance and the Contemporary City. An Interdisciplinary Reader, Hampshire, Palgrave
Macmillan, 2010, pp. 216-220. Pdf în suportul de curs.
Bibliografie suplimentară:
Habermas, Jürgen, „Introducere: conturarea propedeutică a unul model de sferă publică
burgheză” și „Structurile sociale ale sferei publice”, în Sfera publică și transformarea ei
structurală. Studiul unei categorii a societății burgheze [1962, 1990], traducere și notă
biobliografică de Janina Ianoși, București, Editura Univers, 1998, pp. 45-71, 73-91. Pdf în suportul
de curs.
VĂ MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!
LAURA MESINA, CONF. UNIV. DR.