1.

INTRODUCERE

 „Capacitatea unui sistem de a răspunde la perturbații sau disturbanțe ce

includ evenimente stocastice (incendii, inundații, furtuni, despădurii și
altele)”
 Din perspectiva teoriei sistemelor: „Cantitatea de schimbare pe care sistemul
o poate absorbi continuând să se mențină în interiorul aceleași stări (domeniu
de atracție), gradul de auto-organizare de care sistemul este capabil și
abilitatea sistemului de a-și construi și îmbunătăți capacitatea de învățare și
adaptare”(Quinlan, 2003).
2. DIFERENTE DE CONCEPERE INTRE
DIVERSELE DOMENII CARE FOLOSESC
CONCEPTUL DE REZILIENTA
 În filosofie şi logică: - rezilienţa este interpretată ca un indicator de
stabilitate
 În ecologie: - rapiditatea cu care un anumit ecosIstem revine la starea iniţială
după o perioadă de dezechilibru (Pimm, 1984) sau prin raportare la
magnitudinea unui eveniment perturbator căruia un anumit sistem îi poate
face faţă fără aşi schimba structura sau funcţionalitatea (Carpenter ş.a.,
2001).
 În domeniul psiho-social: - un proces de adaptare fizică sau emoţională a
individuluI
 În domeniul social-economic: - asociat dezvoltării durabile (Common, 1995,
citat de Klein, 2004) şi exploatat inclusiv în analiza hazardelornaturale sau
antropogene, prin realizarea a numeroase studii interdisciplinare care
vizeazărelaţiile dintre natură şi societate.
3. UTILIZAREA CONCEPTULUI DE REZILIENTA
IN PLANIFICAREA TERITORIALA. REZILIENTA
URBANA SI ORASE REZILIENTE.
„abilitatea unui oraș sau a unui
sistem urban de a se opune
șocurilor sau atacurilor succesive de
orice natură” (Agudelo-Vera et al.,
2012)
„Gradul în care orașele sunt
capabile de a tolera modificări
înainte de se reorganiza în jurul
unui noi set de structuri și procese
(…), o societate flexibilă și capabilă
să se adapteze în fața incertitudinii
fiind, de asemenea, capabilă să
valorifice oportunitățile viitoare”
(Resilience Alliance, 2007).
Componentele rezilienței urbane (Sursa: Resilience Alliance,
4. CONCLUZII
-reziliența urbană trebuie văzută nu ca o formă de supraviețuire în fața
schimbărilor, ci mai degrabă ca o modalitate de transformare a amenințărilor
într-un avantaj printr-o politică de planificare flexibilă și adaptată la nevoile
curente ale orașului. Transformarea graduală a structurilor sistemului urban
(stil de viață, infrastructură, spațiu construit sau centre de afaceri) trebuie
stimulată pentru a obține durabilitate și pentru a face față provocărilor
viitoare.
BIBLIOGRAFIE

 -AGUDELO-VERA C. M., LEDUC W. R. W.A., MELS A. R., RIJNAARTS H. H. M.,

2012 - Harvesting Urban Resources towards More Resilient Cities, Resources,
Conservation and Recycling 64: 3–12.
 -BEILIN R., WILKINSON C., 2015 - Introduction: Governing for Urban
Resilience, Urban Studies 52 (7): 1205–17.
 -FOLKE C., CARPENTER S. R., WALKER B., SCHEFFER M., CHAPIN T.,
ROCKSTRÖM J., 2010 - Resilience Thinking: Integrating Resilience,
Adaptability and Transformability, Ecology and Society 15 (4): 20.
 -GALLOPÍN, G. C., 2006 - Linkages between Vulnerability, Resilience, and
Adaptive Capacity.” Global Environmental Change 16 (3): 293–303
 -JABAREEN Y., 2013 - Planning the Resilient City: Concepts and Strategies for
Coping with Climate Change and Environmental Risk, Cities 31: 220–29.